CALEA/LEGEA ADEVARULUI SI DREPTATII

                                                                                                          dupa Eno

        S-a petrecut în prima zi a lunii. Eram singur în casă şi dormeam în patul meu.     

     În timpul somnului m-a cuprins o tristeţe fără de margini, făcîndu-mă să plîng chiar în timp ce dormeam. Nu înţelegeam ce simţeam nici de unde venea acea supărare sau ce însemna ea, cum nu înţelegeam ce mi se petrecea, nici de ce plîngeam.    

     Deodată au apărut în faţa mea două chipuri omeneşti uriaşe; nu-mi amintesc să mai fi văzut oameni aşa de mari pe pământ. Feţele lor străluceau ca Soarele, ochii lor scăpărau ca nişte raze arzătoare şi din gura lor ieşeau flăcări. Cîntecele şi înfăţişarea lor erau diferite, dar culoarea violetă părea să fie mai mult. Iar aripile lor erau mai strălucitoare decît aurul şi mîinile mai albe decît omătul.     

     Ei stăteau în picioare la căpătîiul patului meu şi au început să mă cheme pe nume: ,,Eno, Eno.”    

     Atunci m-am trezit din somn, putînd să-i văd mai bine.    

     M-am închinat lor speriat. Pe faţa mea se citea numai frică, aşa că ei mi-au spus:  ,,Îndrăzneşte Eno şi nu-ţi fie deloc teamă. Dumnezeu Cel Veşnic ne-a trimis la tine. Bucură-te căci azi vei vedea Împărăţia Sa. Dar înainte vei lăsa porunci copiilor şi familiei tale. Spune-le ce trebuie să facă în lipsa ta şi lămureşte-i că nimeni nu trebuie să încerce să te vadă pînă cînd Domnul te va trimite la tine acasă.”    

     M-am grăbit să le dau ascultare. Am plecat de acasă şi m-am dus la copiii mei Matusalem şi Regim.          Copiii mei, ascultaţi: nu ştiu unde mă duc nici se o să se întîmple cu mine.       

     Pînă atunci nu vă îndepărtaţi de Dumnezeu ca să nu cădeţi pradă întunericului. Fie ca Domnul să vă binecuvînteze. Şi acum, dragii mei copiii, nu daţi voie nimănui să încerce să mă vadă pînă cînd mă voi întoarce.      

     După ce Eno a terminat de vorbit, Îngerii l-au luat şi l-au aşezat pe aripile lor pentru a-l duce în Primul Cer, unde l-au aşezat pe nori. Am privit în de jur împrejurul meu, mai sus şi mai departe, dar nu vedeam altceva decît văzduhul. Atunci îngerii m-au dus în Primul Cer şi mi-au arătat o mare nesfîrşită, mai mare decît o mare pămîntească.     

     Ei mi-au arătat pe Îngerii cei mai bătrîni, judecătorii şi luminătorii cereşti precum şi pe Îngerii stăpînitori ai stelelor.     

     Mi-au arătat pe cei 200 de Îngeri care ocîrmuiesc stelele, precum şi slujbele lor în ceruri şi felul în care vin să se învîrtă în jurul pînzelor marinarilor ca să-i apare de furtuni şi vijelii.       

     Din locul în care mă aflam, am privit în jos şi am văzut toate acele jitniţe cu zăpadă şi pe Îngerii care le păzeau. Am observat de asemenea mişcarea lor printre nori.    

      Îngerii mi-au arătat şi izvorul rouăi, care seamănă cu uleiul măslinului; cuiburile izvodirilor tuturor florilor de pe Pământ. Am numărat şi mai mulţi Îngeri care vegheau aceste locuri şi mi s-a înfăţişat că ele se închideau şi se deschideau după o anumită rînduială.      

     Îngerii m-au luat uşor de mînă şi m-au dus în cel de-al Doilea Cer, unde mi-au arătat de această dată bezna, şi mai neagră decît întunericul pămîntesc, şi am văzut acolo Îngeri pedepsiţi atîrnaţi şi păziţi cu străşnicie în aşteptarea Marii Judecăţi. Ei aveau o înfăţişare tristă şi nu mai conteneau cu plînsetele şi gemetele.      

     I-am întrebat atunci pe Îngerii mei: ,,De ce sînt chinuiţi neîncetat acei Îngeri.” Iar ei mi-au răspuns: ,,Aceştia sînt Îngeri răsculaţi care nu au dat ascultare poruncilor lui Dumnezeu şi care au vrut să trăiască după propria lor judecată. Ei s-au răzvrătit împreună cu prinţul lor care este ţinut sub pază în cel de-al Cincilea Cer.”    

     Am simţit o imensă milă pentru acei Îngeri căzuţi care m-au salutat şi mi-au spus: ,,Tu, de vreme ce eşti un om al lui Dumnezeu, roagă-te la Domnul pentru noi.” Însă eu, plin de uimire, le-am răspuns: ,,Dar cine sînt eu, un simplu muritor, să mă rog pentru voi, care sînteţi Îngeri? Cine ştie unde mă duc şi ce mi se va petrece aici şi dacă se va ruga cineva pentru mine?”     

     Îngerii mei păzitori m-au luat din nou şi m-au dus în cel de-al Treilea Cer. Am privit în jos şi am descoperit de data aceasta binecuvîntarea acestor locuri, o bucurie complet neştiută.     

     Vedeam mii de pomi ai vieţii cum înfloreau şi-şi pregăteau fructele, care miroseau nespus de frumos, la fel ca toată hrana pe care o purtau în ei, într-o clocotitoare revărsare de miresme.     

      În mijlocul acestor pomi ai vieţii, în acel loc unde Dumnezeu se odihneşte înainte de a urca în Rai, se află un pom deosebit care are o negrăită mireasmă de bunătate, şi care e mai împodobit decît oricare altul. Acest pom era acoperit cu totul cu un fel de norişor auriu, cu roşu aprins, şi cu flăcări albastre, căci poartă în el toate fructele care se găsesc în ceilalţi pomi şi el este Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului.  Rădăcina lui se află în grădina de la hotarul dintre Pământ şi Rai, dintre stricăciune şi nestricăciune. Două izvoare ţîşnesc din această grădină, revărsînd lapte şi miere. Alte două revarsă ulei şi vin. Despărţite în patru rîuri, ele curg alene şi coboară în grădina Raiului. Şi aceste izvoare îşi continuă astfel drumul pînă pe Pământ, înfăşurîndu- se în jurul acestuia ca un cerc şi rotindu-se odată cu el la fel ca toate celelalte lumini cereşti. În acest loc, toţi pomii poartă fructe pentru că totul este binecuvîntat de Dumnezeu Însuşi.     

     Trei sute de îngeri luminoşi cîntă neîncetat cu o voce blîndă, şi păzesc această grădină, slujindu-L în acelaşi timp pe Domnul. Iar eu mi-am zis: ,,Dumnezeule, cît de minunat este acest loc.”     

     Atunci Îngerii care mă însoţeau mi-au spus: ,,Eno, să ştii că acest loc este pregătit pentru cel care, pe Pământ, rabdă tot felul de ocări şi de insulte, pentru cel care condamnă nedreptatea, care judecă cu dreptate, care-l hrăneşte pe cel înfometat, care-l îmbracă pe cel sărac, care-l ridică pe cel căzut la pământ, care ajută orfanii, care umblă fără de greşeală în faţa Cuvîntului lui Dumnezeu, slujindu-L. Pentru ei este pregătit acest loc, care este sălaşul vieţii veşnice.”     

     Îngerii mei m-au dus atunci sus de tot, spre Soare Apune, şi mi-au arătat  un loc cumplit unde erau nenumărate feluri de tortură. Într-o lume întunecată, pe care o simţeai pe cît de crudă, pe atît de cumplită, vedeam flăcările unui foc năprasnic plutind în văzduh. Ele veneau de la un rîu de foc ce curgea necontenit. Acel lor era în întregime cuprins de flăcări. Totuşi, în acel loc care îţi stîrnea setea şi care mă făcea să mă cutremur de spaimă, vedeai şi chiciură şi gheaţă. Şi nişte Îngeri neînduplecaţi, purtînd arme îngrozitoare, continuau să-i chinuie pe Îngerii păcătoşi.        

     Atunci mi-am zis: ,,Dumnezeule, ce loc îngrozitor.”  Dar Îngerii însoţitori mi-au spus: ,,Eno, acest loc le este destinat celor care nu-L respectă pe Dumnezeu, celor care săvîrşesc păcate pe Pământ cum ar fi: destrăbălarea cu copii, vrăjitoria, chemarea dracilor, lauda de sine, furtul, minciuna, calomnia, pizma, ranchiuna, omorul şi care, blestemaţi fiind, fură sufletele oamenilor. Acest loc este şi pentru cei care fură bunurile celor săraci pentru a se îmbogăţi, pentru cei care  pentru bani îi bat pe semenii lor, pentru cei care îşi umflă burţile lăsîndu-i pe alţii să moară de foame, şi în sfîrşit, pentru cei care, pentru a se îmbrăca ei, i-au dezbrăcat pe cei oropsiţi şi pentru cei care se prosternează în faţa unor zei morţi. Toţi aceştia vor moşteni aceste loc cumplit.”       

     Tovarăşii mei m-au dus apoi în cel de-al Patrulea Cer şi mi-au arătat înlănţuirile fireşti ale lucrurilor, precum şi cele ale razelor Soarelui şi Lunii.     

     Am putut astfel să măsor razele Soarelui şi ale Lunii şi să le pun alături luminile, văzînd că puterea luminii Soarelui este negrăit mai mare decît cea a Lunii. Cercul şi roata pe care este prins Soarele se mişcă neîncetat întocmai precum vîntul năvalnic ce mîngîie obrajii. Plecarea şi întoarcerea sa sînt mereu însoţite de patru mari stele care au mii de alte stele sub ele, la dreapta roţii solare. La stînga lui, alte patru stele duc mii de alte stele sub ele, ceea ce este în total, mai bine de 8000 de stele care luminează deodată cu Soarele. Astfel, în fiecare zi, vreo 15 mulţimi uriaşe de Îngeri însoţesc Soarele în drumul lui ceresc de lumină, în timp ce 100 de mulţimi uriaşe de Îngeri îl urmează în timpul nopţii. Însoţind aceste mulţimi de Îngeri, Îngerii cu şase aripi ajută Sfîntul Soare să verse razele sale de lumină arzătoare în timp de 100 de Îngeri veghează la naşterea şi înteţirea lor.      Am observat apoi alte două făpturi cereşti, soţi ai Soarelui care se numesc Cercetează şi Judecă cinstit. Avînd cap de crocodil şi picioare şi coadă de leu, seamănă cu un curcubeu cu nuanţe violete cu o lungime de 900 de stînjeni. Cele 12 aripi ale lor sînt precum cele ale Îngerilor, şi ele îngrijesc cu blîndeţe de Sfîntul Soare, însoţindu-L neîncetat, aducînd, aşa cum le-a cerut Dumnezeu, căldura şi roua. Astfel se învîrte şi se răsuceşte Soarele, înălţîndu-se pe cer şi trecînd pe sub Pământ, fără ca razele lui să se oprească vreodată din drumul lor.     

     Apoi tovarăşii mei m-au dus şi mai la răsărit, şi m-au adus la porţile Soarelui, acolo unde el se mişcă după regulile şi rînduiala anotimpurilor, ale ciclului lunilor, ale anului şi ale diferitelor ore din zi şi din noapte. Am văzut şase porţi deschise, fiecare măsurînd 61 de stînjeni şi un sfert. Măsurîndu-le, mi-am dat seama cît sînt de mari, şi am înţeles ce distanţă străbate Soarele, mergînd spre Apus şi înaintînd astfel de-a lungul lunilor, îndepărtîndu-se de cele şase porţi conform cu perindarea anotimpurilor. Şi anul se încheie după întoarcerea celor patru anotimpuri.        

     Apoi Îngerii m-au dus către Apus şi mi-au arătat alte şase porţi deschise, asemănătoare celor pe care le văzusem înainte la Răsărit, în locul opus asfinţitului şi care corespund numărului de 365 de zile şi un sfert. Încă odată Soarele a coborît spre porţile apusene şi şi-a retras lumina, măreţia şi strălucirea, pentru a le ascunde sub Pământ, de vreme ce coroana sa strălucitoare, păzită de 400 de Îngeri, se află mereu în Rai cu Domnul. Soarele petrece şapte ceasuri din noapte, precum şi jumătate din drumul lui sub Pământ, pentru a se întoarce prin porţile de răsărit, cam către cel de-al optulea ceas. Atunci coroana sa luminoasă revine şi flăcările ei arzătoare sînt mai luminoase decît focul.        

     Atunci cei doi Îngeri ai Sfîntului Soare, numiţi Cercetează şi Judecă cinstit, au început să cînte. De îndată păsările au început să bată din aripi pentru a-i acompania şi pentru a-l sărbători pe cel ce dă lumină; de îndată ce Domnul le-a făcut semn, s-au pus şi ele pe cîntat.     

     Creatorul Luminii vine pentru a lumina lumea întreagă şi astfel dimineaţa mijeşte odată cu primele raze ale Soarelui. Porţile pe care le străbate Soarele sînt şi cele ale calculului orelor anului. Din această cauză, Soarele este o creaţie cu adevărat minunată, al cărei circuit durează 28 de ani. Odată ciclul încheiat, el o ia       întotdeauna de la capăt.     

     Îngerii mei mi-au arătat un alt ciclu, cel al Lunii, precum şi cele 12 mari porţi aşezate de la Apus la Răsărit prin care Luna trece în mod regulat. Ea începe cu prima poartă, la Vest de Soare. Ea trece prin prima şi prin cea de-a doua poartă în 31 de zile, prin cea de-a treia şi prin cea de-a patra în 30 de zile, prin cea de-a cincia, a şasea, a şaptea, a opta şi a noua în 31 de zile, prin cea de-a zecea în 30 de zile, în cea de-a unsprezecea în 31 de zile şi prin cea de-a douăsprezecea în 28 de zile. Ea străbate mereu aceste porţi în ordine şi săvîrşeşte cele 365 zile şi un sfert din anul solar în vreme ce anul lunar nu are decît 354.  Astfel, marele ciclu conţine 532 de ani. Dar sfertul unei zile este omis timp de trei ani, în timp ce al patrulea îl săvîrşeşte de deplin. Deci aceste trei sferturi sînt răpite la cer timp de trei ani şi nu sînt numărate la socoteala zilelor, pentru că ele schimbă timpul anului adăugînd două noi luni pînă la împlinire şi încă două pînă la micşorare. Şi după ce sînt trecute şi ultimele două porţi de la apus, Luna se întoarce spre luminile Răsăritului. Ea se învîrte astfel zi şi noapte, urmărindu-şi calea circulară, mai jos decît toate celelalte cercuri, mai sprintenă decît toate vînturile cereşti, duhurile, zidirile nevăzute şi alţi Îngeri cu şase aripi.      

      În mijlocul cerurilor am văzut nişte Îngeri pregătiţi care-L slujeau pe Domnul cu cîntecele lor felurite şi neîncetate, cu o voce blîndă de nedescris şi care ar uimi cu adevărat pe oricine. Cîntecul Îngerilor este atît de frumos şi atît de minunat, încît am rămas cu totul uluit de el.      

     Îngerii m-au dus în cel de-al Cincilea Cer. Acolo am văzut nenumăraţi oşteni numiţi Veghetori. Ei aveau o înfăţişare omenească: înălţimea lor era mai mare decît a celor mai mari uriaşi, iar feţele lor erau posomorîte. Tăcerea necurmată a buzelor lor nu-şi avea rostul în cel de-al Cincilea Cer. I-am întrebat atunci pe Îngerii mei păzitori: ,,De ce sînt aşa de posomorîţi aceşti Veghetori, de ce sînt aşa de supăraţi şi de tăcuţi, de ce nu fac nimic în acest Cer?”          

      Răspunsul lor m-a luminat: ,,Aceştia sînt Veghetorii, care, împreună cu    căpetenia Satana, l-au respins pe Domnul Luminii. Din cauza lor sînt întemniţaţi în întuneric Îngerii pe care i-ai văzut în al Doilea Cer. Trei dintre ei şi-au încălcat legămîntul,şi au părăsit tronul lui Dumnezeu pentru a se pogorî pe Pământ într-un loc numit Hermon. Acolo ei au văzut fiicele oamenilor şi, văzînd cît sînt de frumoase, s-au împreunat cu ele. Din aceste uniri s-au născut uriaşi, oameni mari şi minunaţi. Atunci Dumnezeu i-a judecat aspru pe aceşti Îngeri, ceea ce i-a făcut să plîngă şi să-i ceară iertare lui Dumnezeu pentru toţi fraţii lor care vor  fi pedepsiţi în ziua Domnului, adică a Marii Judecăţi.”      M-am adresat atunci Veghetorilor: ,,I-am văzut pe fraţii voştri şi ceea ce au făcut ei. Dar am văzut şi frămîntările lor cele mari, şi m-am rugat pentru ei. Dar Domnul i-a condamnat să trăiască sub pământ pînă la sfîrşit.           

     Fraţilor, atît timp cît veţi aştepta, şi nu-L veţi sluji pe Domnul şi nu vă veţi închina în faţa Lui, veţi continua să-L supăraţi.” Veghetorii mi-au ascultat sfatul şi s-au adresat celor patru ierarhii ale cerului. Atunci au apărut patru trîmbiţe deodată în cer şi au dat glas, iar Veghetorii au început să cînte toţi ca unu, şi cîntul lor s-a înălţat vrednic de milă pînă la Dumnezeu.     

     Îngerii mei m-au luat şi m-au dus în cel de-al Şaselea Cer, unde am descoperit şapte îngeri pe deplin luminoşi şi glorioşi ce judecau toate faptele din ceruri şi de pe Pămînt. Fiecare faţă lucea şi strălucea mai puternic decît Soarele. E cu neputinţă să fie deosebiţi, pentru că nu este nici o diferenţă între feţele, purtarea sau felul lor de a se îmbrăca. Aceşti Îngeri se ocupă de rostul lucrurilor, învaţă mersul stelelor, creşterile şi descreşterile lunii, rotirea Soarelui şi cîrmuirea lumii. Cînd văd lucruri drăceşti, ei îşi trimit poruncile şi învăţăturile şi apoi îşi cîntă gingaşele lor cînturi de slavă.     

     Aceştia sînt luminătorii şi judecătorii cereşti, îngerii cei bătrîni, Dio, care se află deasupra Îngerilor şi care cîntăresc orice viaţă în Cer şi pe Pământ. Ei sînt de asemenea răspunzători de anotimpuri şi de ani, de fluvii, de oceane, de fructe şi de faţa Pămîntului care hrăneşte orice făptură vie. Aceşti Îngeri bătrîni stabilesc sufletele oamenilor, faptele şi destinele lor în numele Domnului. Lîngă ei se află şi şase Fenicşi, şase heruvimi, şi şase Îngeri cu şase aripi, cei care nu-şi opresc niciodată cînturile. Este cu neputinţă de descris frumuseţea vocilor lor, atît de mult Îl bucură pe Domnul cînd cîntă la picioarele tronului Său.          

     Apoi îngerii m-au ridicat şi m-au dus în cel de-al Şaptelea Cer, unde am descoperit o lumină nemaivăzută alcătuită din corpurile Îngerilor bătrîni mîndri şi impunători, din făpturi neîntrupate, din Domnii, din Virtuţi, din Stăpîniri, din tronuri şi din cei cu nenumăraţi ochi. Am văzut de asemenea nouă cete şi sălaşurile de lumină ale Ionilor. Mi-era atît de frică încît am început să tremur. Atunci Îngerii însoţitori m-au luat lîngă ei şi mi-au spus: ,Îndrăzneşte Eno, nu te teme.” Ei mi L-au arătat pe Sîntu/Domnul aşezat pe un tron înalt, departe în faţa noastră. ,,El locuieşte în cel de-al Zecelea Cer.”     

     Într-adevăr în al Zecelea Cer stă Domnul numit şi Tatăl Ceresc. Şi am văzut toate oştirile cereşti, aşezîndu-se după veche rînduială, pe cele zece trepte în faţa Tronului lui Dumnezeu. Ele s-au închinat apoi şi-au reluat locul şi au început să înalţe cîntări de fericire cu o voce suavă. Într-o lumină atotcuprinzătoare, ele Îl slăveau pe Dumnezeu.     

     Îngerii cu şase aripi şi cei cu nenumăraţi ochi au rămas înaintea Tronului, stînd în faţa lui Senta/Dumnezeu. Ei îndeplineau poruncile lui şi acopereau tot Tronul Său cîntînd: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt eşti Doamne şi stăpîne Sabaot. Cerul şi Pămîntul sînt pline de slava Ta.”      

     Observînd toate acestea, cei doi Îngeri păzitori ai mei mi-au spus: ,,Eno, aşa cum ni s-a cerut noi te-am însoţit.” De îndată ce au terminat de rostit aceste cuvinte, ei au dispărut. Nu i-am mai văzut.     

     Deodată m-am pomenit singur în acest al Şaptelea Cer şi mi s-a făcut şi mai frică. Înspăimîntat de tot, m-am închinat şi eu zicîndu-mi: ,,vai mie, ce-o să mă fac singur aici?”     

     Atunci Senta mi l-a trimis pe unul din Îngerii săi glorioşi, pe luminătorul ceresc Zabelo. El mi-a spus cu blîndeţe: ,,Îndrăzneşte Eno, nu te teme, ridică-te acum în faţa Domnului Cel Veşnic. Ridică-te şi vino cu mine.”     

     Iar Zabelo m-a luat ca pe o frunză dusă de vînt şi m-a dus de îndată în faţa lui Senta Însuşi.     

     Am descoperit atunci cel de-al Optulea Cer, cel care schimbă anotimpurile, seceta, umezeala, precum şi cele 12 constelaţii ale cerului prea înalt.     

     Şi am descoperit în acelaşi timp cel de-al Nouălea Cer, locul în care sălăşluiesc cele 12 constelaţii ale cerului prea înalt.     

      În cel de-al Zecelea Cer, an văzut în sfîrşit chipul lui Senta/Dumenzeu, semănînd cu soarele arzător, scînteietor şi luminos. Astfel, într-o clipă trecătoare de veşnicie, am văzut faţa Domnului. Dar dacă chipul lui Sîntu este inefabil şi minunat, el este de asemenea nimicitor şi cumplit pentru cei care vreau să biruie prin minciună, viclenie, întuneric şi rău.     

     Dar la urma urmei, cine sînt eu Eno, pentru a-l descrie pe Senta/Dumnezeu, pentru a descrie prezenţa Sa, care nu poate fi spusă prin cuvinte şi chipul Său cel minunat? Nu pot nici măcar să descriu nenumăratele Sale zidiri şi vocile Sale atît de felurite în cerurile prea înalte. Tronul Său este nemaiauzit şi, de bună seamă, nefăcut cu mîinile. De-abia pot cuprinde în cuvinte Îngerii şi celelalte făpturi neîntrupate, pline de lumină şi slavă şi cîntările lor neîncetate.    

     M-am închinat adînc în faţa lui Senta, iar El cu buzele Lui mi-a zis: ,,Îndrăzneşte Eno, nu te teme, ridică-te şi stai în faţa Mea în Veşnicie.” Deodată luminătorul ceresc Zoen, m-a ridicat şi m-a aşezat în faţa lui Senta.      

     Iar Domnul le-a spus Îngerilor Săi, ca pentru a-i necăji sau veseli: ,,Lăsaţi-l pe Eno să stea în faţa lui Senta/Dumnezeu în Veşnicie.” Atunci Îngerii s-au închinat cu toţii şi au spus: ,,Aşa să fie cu Eno după voia Ta.”     

     Senta i s-a adresat atunci lui Zoen: ,,Scoate hainele pămînteşti ale lui Eno, unge-l cu Mirul meu ceresc şi îmbracă-l cu veşmintele slavei Mele.”     

     Zoen a îndeplinit porunca lui Senta. Mi-a acoperit trupul cu uleiuri sfinte şi m-a îmbrăcat. Mirul arăta ca o lumină puternică şi atingerea lui a fost ca roua dimineţii cu o mireasmă dulce şi plăcută.     

     Apoi am început să strălucesc ca o rază din Sfîntul Soare. M-am privit şi am văzut că mă preschimbasem într-o fiinţă glorioasă, precum acei îngeri care stau în faţa lui Senta.      

     Apoi Senta l-a chemat pe Sopio, unul dintre luminători cereşti ai Săi. Această fiinţă de lumină este cea mai înţeleaptă şi mai pricepută dintre toţi luminătorii cereşti care săvîrşesc voia lui Sîntu. Domnul i-a spus lui Sopio: ,,Adu-Mi cărţile înţelepciunii Mele, precum şi o trestie de scris şi dă-i-le lui Eno. Dă-i şi cărţile alese de tine, cele care alină sufletul şi mintea.”    

     Luminătorul şi judecătorul ceresc Sopio mi-a arătat atunci care este rînduiala Cerului, Pămîntului, oceanelor şi toate celelalte văzute şi făcute de puterea lui Sîntu. El mi-a dat lămuriri despre tunet, fulger, despre Soare, despre Lună, despre stele, despre ani, zile şi ore, precum şi despre vînt şi despre numărul Îngerilor. Luminătorul ceresc mi-a arătat de asemenea cum erau izvodite cînturile lor şi lucrurile omeneşti, cum ar fi de pildă limba fiecărei făpturi vii, cîntecele, poruncile, învăţăturile şi alte taine care trebuie cunoscute.      Sopio a continuat zicîndu-mi: ,,Totul este deja scris în Legea Adevărului şi Dreptăţii, rînduită de Senta pentru toată Creaţia Sa. Aşează-te şi scrie la rîndul tău ceea ce ai văzut pentru toate sufletele de pe Pământ, deşi o mare parte s-au născut deja. Dar să ştii că fiecărui suflet i s-a pregătit un loc în Veşnicie, căci fiecare suflet va dobîndi Veşnicia, aceasta fiind gîndită de Sîntu cu mult înainte de zidirea neamului omenesc”.     

     Atunci, la fiecare 30 de zile şi la fiecare 30 de Îngeri, eu, Eno am scris tot ce mi se arăta, şi am scris astfel 366 de cărţi din înţelepciunea lui Senta.      

     Deodată, Sîntu mi-a vorbit astfel: ,,Eno, vino şi te aşează la stînga Mea, alături de Zabelo.” M-am închinat adînc în faţa Lui, iar glasul Lui s-a înălţat: ,,Eno, multiubitul Meu, tot ceea ce vezi, toate aceste zidiri desăvîrşite, îţi spun, toate le-am zămislit Eu din nimic. Eu am izvodit cele văzute şi cele nevăzute. Ascultă bine, Eno, şi înţelege vorbele Mele, căci nici măcar Îngerilor Mei nu le-am dezvăluit taina Mea, şi nu le-am arătat nici taina slavei lor sau puterea Mea nemărginită. Ei nu înţeleg pe deplin nici creaţia Mea în izvodirea vieţii sfinte a Omului pe Pământ, pe care ţi-o înfăţişez ţie acum.    

     Căci cu mult înainte ca aceste izvodiri să aibă chip şi să fie văzute în ochii lor şi ai tăi, Eu Mă mişcam singur prin nemărginirea nevăzută, la fel cum Soarele se mişcă de la răsărit la apus şi de la apus la răsărit.     

     Totuşi, chiar dacă Soarele şi-a găsit pacea pe drumul lui, Eu, întrucît Eu sînt cel care am zidit toate văzutele şi nevăzutele şi, întrucît Eu am avut gîndul de a aşeza temelii veşnice la cele văzute, nu-mi voi găsi niciodată liniştea.      

     I-am poruncit hăului cel mai adînc al mării, ca din zbuciumul lui să se adune şi să se înghesuie plutirile moi şi astfel din nevăzut să se nască văzutul. Atunci Fulgerul Luminii Zidirilor Mele a ieşit în faţa Mea din umbrele Marelui Întuneric şi a luminat Clipa. Eu l-am luat şi l-am aruncat în pîntecele hăului nemărginit şi al plutirilor moi, devenind cu fiece clipă mai mare iar nevăzutul s-a dezvelit în văzut. Atunci I-am spus Fulgerului Luminii Cereşti: Topeşte-te, pentru ca văzutul să poată ieşi tot din tine. Iar Fulgerul s-a risipit într-o uriaşă jerbă de Lumină. Eu eram în mijlocul acestei lumini care tocmai se născuse. Atunci am văzut întreaga Mea Creaţie, de la izvodirile de început pînă la cele din urmă, întrupate şi neîntrupate, toate văzute şi veşnicite prin Mine. Şi toate se izvodesc, se mişcă în frumuseţea fără margini a Creaţiei Mele de lumină, se mişcă în căutarea păcii şi liniştii depline apoi se sting şi iar Lumina zămisleşte izvod de lumină.     

     Şi am văzut că era bine în neuitare şi am pus rînduială în toate cele văzute şi nevăzute, astfel ca ordinea să dăinuiască în dobîndirea păcii şi Veşniciei.     

     Apoi am creat un Tron pe care m-am aşezat şi i-am poruncit Luminii străfulgerate: Du-te şi mai sus, deasupra Tronului Meu, pentru ca tu să fii temelia cea mai înaltă a tuturor văzutelor. Dar deasupra Luminii nu mai era nimic altceva. Atunci M-am aplecat şi am privit din înaltul Tronului Meu.     

     I-am poruncit din nou hăului nemărginit din mare să scoată din adîncurile lui duhul tare al Izvodirii Mele Luminoase. Şi duhul puterii hăului a venit în faţa Mea şi era vîrtos, greu şi aprins. Şi i-am poruncit să se deschidă şi din el să se nască ceea ce trebuia să se nască. Duhul puterii hăului s-a topit şi o putere proaspătă a adus cu ea o nouă zidire izvorîtă din hău.     

     Atunci i-am spus noului izvod să se ducă jos, să se întărească şi să devină temelia tuturor lucrurilor de jos. Şi duhul hăului a făcut întocmai, a coborît sub Lumină şi s-a fixat, devenind tare. El a devenit astfel temelia tuturor lucrurilor de jos. Dar sub întuneric nu mai era nimic altceva.     

     Şi atunci am poruncit ca un alt lucru să fie scos în acelaşi timp din Lumină şi din Hău. Eu i-am spus să se vadă mai bine şi ea a devenit întocmai. Am presărat-o atunci cu Lumină peste întuneric, sub Lumină, şi acest lucru a devenit apă. Am făcut apoi apa nemărginită şi fără fund şi am pus temeliile Luminii în jurul apei. I-am adăugat şapte cercuri din interior, dîndu-i apei aparenţa cristalului, adică precum sticla. Celorlalte văzute, le-am arătat fiecăreia calea ei, la fel ca celor şapte stele ale Cerului. Şi am văzut că izvodul este bun.     

     Apoi am separat Lumina de întuneric şi de apă. I-am spus Luminii că va fi zi şi Întunericului că va fi noapte. Şi a fost o seară şi o dimineaţă pentru prima zi.     

     Am continuat, făcînd ca primul cerc format să fie închis şi tare. Apoi am luat apele de jos care se află sub cer, le-am adunat şi am făcut ca aceste ape să se adune de la sine şi ca haosul să se usuce. Aşa s-a şi petrecut.     

     În mijlocul valurilor eu am făcut stînci mari şi tari şi le-am stivuit pentru a avea uscat, iar uscatul l-am numit Pământ. În mijlocul Pămîntului se află nesfîrşitul care l-am numit fără fund. Atunci am adunat din nou marea într-un singur loc şi am legat-o cu un jug.    

     Atunci i-am spus mării că îi dau hotare veşnice şi nu se va desprinde niciodată de celelalte părţi cu care se înfrăţeşte.     

     Apoi, pentru a termina, am creat bolta cerească. În acea zi, Eu, M-am numit Primul izvodit.    

     Pentru toate aceste oştiri cereşti, am zămislit natura şi chipul focului. Privirea Mea s-a aşternut peste o stîncă tare şi neclintită, iar din străfundul ochilor mei a ţîşnit un fulger, care a făcut-o în acelaşi timp în apă şi în foc, fără ca apa să stingă focul şi fără să se usuce.     

     Acest fulger a fost mai strălucitor ca Soarele, mai blînd ca roua şi mai tare ca stînca. Din această stîncă învăpăiată, Eu am luat cîteva flăcări şi din aceste flăcări am făcut rînduiala celor nouă coruri cereşti. Armele lor sînt văpăile albastre, galbele şi roşii de vreme ce se arată prin flăcări arzătoare. Atunci am poruncit ca fiecare orînduire de Îngeri să rămînă mereu la locul lor, statornicindu-se în Veşnicie.    

     Dar în această oştire cerească, un Înger n-a vrut să stea la locul lui, căci el a dorit să se înalţe mai presus de ceilalţi. În ascuns, el a plăsmuit un gând chiar şi mai ambiţios, de a se înălţa deasupra Pămîntului şi a norilor, şi chiar deasupra propriului Meu Tron! El şi-a închipuit că puterea lui ar fi egală chiar cu a Mea!     

     Atunci eu l-am aruncat din Raiul Meu împreună cu toţi ceilalţi Îngeri ai lui şi el a colindat necontenit prin văzduh, deasupra nemărginitului.     

     În ziua a treia, i-am poruncit Pămîntului să facă să apară peşteri, să crească arbori uriaşi şi minunaţi, dealuri pentru grîne de semănat, cîmpii şi mlaştini. De aceea am făcut Raiul pe care l-am împrejmuit şi l-am pus sub paza a doi Îngeri învăpăiaţi. Prin aceasta, Eu am început nemoartea şi reînnoirea vieţii.     

     A sosit apoi seara, apoi dimineaţa zilei a patra.     

     În ziua a patra am poruncit să fie nişte lumini mari pe care le-am numit Dio, adică judecătorii şi luminătorii Cerurilor izvodirilor Mele. În primul cer dintre toate am aşezat stelele cu luminătorul ceresc Donizeto, pe al doilea cer am pus luminătorul Dionisie, pe al treilea am pus luminătorul Tiaz, pe al patrulea am pus luminătorul Orelio, pe al cincilea am pus luminătorul Sopio, pe al şaselea am pus luminătorul Zoen/Zoe, pe al şaptelea am pus luminătorul Zabelo. Mai jos am aşezat Sfîntul Soare pentru a lumina ziua şi Sfînta Lună şi stelele pentru a lumina noaptea. Am aşezat astfel Sfîntul Soare pentru ca el să se mişte cu cele douăsprezece constelaţii şi am orînduit scurgerea lunilor, numele, vieţile, tunetele şi orele lor.     

     Apoi a sosit seara, apoi dimineaţa zilei a cincia.    

     În ziua a cincia, I-am poruncit mării să-mi dea peşti şi păsări cu penaj diferit, precum şi animale puind pe toată suprafaţa Pămîntului, cu patru picioare, sau în văzduh, de parte bărbătească şi de parte femeiască, toate însufleţite de duhul Vieţii.    

     Şi a fost seara, iar apoi, dimineaţa zilei a şasea.     

      În ziua a şasea i-am poruncit Înţelepciunii Mele să zidească Omul adunînd şapte trebuinţe: Pămîntul pentru a-i forma carnea, roua pentru a-i forma sîngele, două părţi din Soare pentru a-i forma ochii, pietre pentru a-i forma oasele, iuţeala Îngerilor şi a norilor pentru a-i forma mintea, iarbă pentru a-i forma părul şi venele, duhul Meu şi vîntul pentru a-i forma sufletul.       

     I-am dăruit şapte însuşiri: cărnii i-am dat simţirea, ochilor vederea, venelor atingerea, sîngelui i-am dat gustul, oaselor le-am dat puterea de a îndura, iar minţii – puterea de a se bucura.      

     Este o anumită isteţime tainică în felul Meu de a zidi Omul, căci el a fost făcut să aibă atît chip prin care să se vadă cît şi sufletul nevăzut. În drumul vieţii, aceste două naturi reprezintă moartea şi viaţa sa. El cunoaşte cuvîntul Meu ca un lucru creat, mic în măreţia sa şi iarăşi mare în micimea sa. Am aşezat Omul pe Pământ, precum un alt Înger, falnic, mare şi plin de slavă, şi l-am numit Fiu pentru a domni asupra Pămîntului şi pentru a dobîndi înţelepciunea Mea. Dintre toate zidirile Mele nu este nici una asemenea omului.     

     Eu i-am dat un nume venit din cele patru părţi ale Pămîntului, de la răsărit, de la apus, de la miazăzi şi de la miazănoapte, şi i-am dat în stăpînire patru stele. L-am numit Adam şi i-am arătat calea luminii şi calea întunericului. apoi i-am spus că prima este bună şi a doua este rea ca să pot vedea dacă simte dragostea sau rătăcirea pentru Mine.     

     Eu am înţeles natura lui dar el nu o cunoaşte încă. Am văzut că avea să păcătuiască şi am ştiut că după acesta vine moartea.     

     Atunci I-am dat somnul şi el a adormit. I-am făcut o femeie, Eba, care să devină mamă şi să înmulţească neamul omenesc.     

     Adam trăia pe Pământ. De aceea eu i-am făcut o grădină la apus de cîmpie pe care trebuia să o îngrijească şi să o cinstească.     

     I-am deschis cerurile ca să poată vedea şi auzi Îngerii cîntîndu-şi cîntecele lor de slavă în lumina vieţii veşnice.     

     Adam trăia în Rai dar Îngerul căzut, Satana a înţeles că Eu vroiam să clădesc o altă lume pentru Om care era domnul Pămîntului şi pe care îl stăpînea. Dracu este duhul rău al locurilor de jos. Ajungînd un fel de fugar, el a făcut în locurile de jos Sotona, după numele lui Satana. Chiar dacă el este diferit de ceilalţi Îngeri, obişnuinţele lui nu s-au schimbat la fel cum nu s-a schimbat nici iscusinţa lui de a face rău omului.     Înţelegînd condamnarea sa şi păcatul său, el a intrat în Rai şi a păcălit-o pe femeia lui Adam, dar nu s-a atins de acesta.     

     Şi eu am blestemat necunoaşterea. Dar ceea ce am binecuvîntat odată, nu pot să blestem. Prin urmare, nici omul, nici Pămîntul, nici celelalte creaturi nu pot fi blestemate, ci numai  fructul nefast al omului şi al faptelor sale.      

     I-am spus lui Adam: «Ţărînă eşti şi în ţărînă te vei întoarce. Nu te voi distruge, dar te voi trimite acolo de unde te-am scos. Numai atunci te voi putea primi în a doua ta viaţă». Şi am binecuvîntat toate făpturile Mele văzute şi nevăzute. Adam a stat în Rai foarte puţin timp.     

     Apoi am binecuvîntat cea de-a şaptea zi care este Duminica, zi pe care el a respectat-o nelucrînd şi binecuvîntînd prin cinstire izvodirile Mele.     

     Am făcut de asemenea o a opta zi, pentru ca aceasta să fie prima izvodire după zidirea Mea şi pentru ca primele şapte zile să se facă 7000 de ani. Începînd cu cel de-al 8000 –lea an, timpul nu va mai exista. Nu vor mai fi ani, luni şi ore.     

     Şi acum, Eno, iată tot ce ţi-am spus, tot ce ai înţeles, tot ce ai văzut dintre lucrurile dumnezeieşti, tot ceea ce ai văzut pe Pământ, tot ceea ce Eu, în marea Mea înţelepciune, am scris în cărţi, toate aceste văzute şi nevăzute pe care le-am gîndit şi izvodit, din vîrful temeliei şi pînă jos. În sfîrşit Eu nu am avut sfetnici, tot astfel cum zidirile Mele nu au moştenitori.     

     Eu sînt veşnic, nefăcut de mîini şi fără schimbare văzută sau nevăzută ci numai într-o continuă mişcare din viaţă în moarte şi din Unul în Tot şi iarăşi în Unul.     

     Gîndul Meu este sfetnicul Meu, înţelepciunea Mea şi Cuvîntul Meu sînt întruparea voinţei Mele, iar ochii Mei zăresc orice lucru care stă în necuviinţă în  faţa Mea şi se va cutremura de spaimă.      

     Deschide-ţi mintea, Eno, şi cunoaşte-L pe Cel care îţi vorbeşte, şi i-a cărţile pe care le-ai scris. Ţi-ii dau pe Îngerii care te-au adus la Mine, precum şi cărţile. Întoarce-te jos, pe Pământ, povesteşte-le fiilor tăi, tot ce ţi-a spus şi tot ce ai văzut, de la Primul Cer şi pînă la Tronul Meu precum şi orînduirile îngereşti.     

     Căci Eu am făcut toate puterile, şi nici una nu Mi se poate împotrivi şi nu iese din cuvîntul Meu. Căci toate se supun Domniei Mele şi lucrează numai pentru Împărăţia Mea.     

     Dă-le cărţile scrise cu mîna şi ei le vor citi şi Mă vor cunoaşte astfel ca Domn al tuturor lucrurilor. Ei vor înţelege că nu există alt Dumnezeu în afară de Mine.     

     Lasă să transmită cărţile pe care le-ai scris tu, copiilor copiilor tăi, generaţie după generaţie şi neam după neam.     

     Şi ţi-l dăruiesc ţie, Eno, pe mijlocitorul Meu, luminătorul ceresc Sopio, pentru scrierile strămoşilor tăi.     Dar mare parte din neamul omenesc nu se mai gîndeşte la Mine, a lepădat poruncile Mele şi le place să se prosterneze în faţa unor falşi dumnezei în loc să se închine în faţa Mea. Au reuşit să sucească minţile cu învăţăturile lor, să săvîrşească cele mai îngrozitoare blestemăţii, cel mai adesea unul cu altul, de cele mai multe ori cu o răutate de neînchipuit.    

     Pentru a pune capăt dezmăţului care a cuprins omenirea, Eu voi dezlănţui un potop asupra Pămîntului, care va distruge omenirea şi fa aduce bezna peste tot.     

     Din sămînţa omului va ieşi o altă tulpină, mult timp după aceea, dar mulţi dintre ei vor fi nemulţumiţi.      Cel care va călăuzi aceste veleaturi de oameni, le va dezvălui şi cărţile tale, cele ale părinţilor voştri, cei care vor avea misiunea de a păzi lumea precum şi pe toţi cei care-Mi sînt credincioşi, şi care nu rostesc numele Meu în deşert.     

     Şi ei le vor spune urmaşilor lor şi tuturor celor ce vor urma în veacuri, că toţi cei ce vor citi, vor fi mai slăviţi decît primii.     

     Acum Eno, îţi mai dau încă 30 de zile de trăit în casa ta, pentru ca să-ţi pui ordine în toate şi pentru ca să le spui copiilor şi familiei tale că toată lumea poate auzi ceea ce îţi spun, că toţi pot citi şi înţelege că nu este alt Dumnezeu decît Mine.”     

     Atunci Senta l-a chemat pe unul dintre Îngerii Săi cei mai bătrîni, un înger teribil şi înfricoşător pe care l-a aşezat alături de mine. Înfăţişarea lui era ca zăpada, mîinile lui erau ca gheaţa sau ca bruma, el mi-a îngheţat faţa ca să nu fiu ars de razele pline de văpăi ale lui Senta, aşa cum nu poţi suferi flăcările unui cuptor, arsura Soarelui sau a crivăţului. La fel mirul cu care am fost uns, m-a făcut o fiinţă glorioasă şi nevăzută.     

     Atunci Sîntu mi-a zis: ,,Dacă faţa nu ţi-ar fi fost îngheţată, atunci nici un om nu ţi-ar mai putea-o vedea.”    

     Sîntu le-a spus îngerilor care mă însoţeau: ,,Însoţiţi-l pe Eno pe Pământ şi, rămîneţi cu el pînă în ultima zi.”     

     Şi m-am pomenit din nou în patul meu, ca şi cum niciodată nu m-aş fi dat jos din el. Fiul meu Matusalem, care a aşteptat întoarcerea mea zi şi noapte la căpătîiul patului meu, a fost uluit să mă vadă. Atunci i-am spus să adune familia noastră ca să le pot povesti tot ceea ce am văzut.      

     Copiii mei, comoara mea, ascultaţi-mă căci al multe lucruri să vă spun. Dumnezeul Cel Unic m-a lăsat să revin printre voi pentru ca să vă pot spune din gura Sa tot ceea ce a fost, ceea ce este şi ceea ce va fi în ziua Judecăţii de Apoi.      

     De vreme ce Senta m-a lăsat să mă întorc printre voi, să ştiţi totuşi că aceste cuvinte pe care le auziţi sînt cele ale unui om care a fost crescut pentru voi, căci eu L-am văzut pe Senta faţă în faţă. De aceea, mă simt de parcă aş fi o bucată de fier proaspăt scos din focul arzător, aruncînd încă jerbe de scîntei de jur împrejur în timp ce se răceşte.        

     Priviţi-mi ochii. Poate vedeţi ceva de seamă în ei. Aflaţi doar că aceşti ochi au văzut ochii lui Sîntu, strălucitori ca razele Soarelui, care m-au umplut de respect.     

     Priviţi-mi mîinile, mîna dreaptă a unui biet muritor. Dar eu am văzut mîna lui Senta presărînd stele pe cer numai pentru a mă ajuta să înţeleg cum a izvodit El toate cele văzute şi nevăzute.     

     Priviţi ce drepte sînt lucrările mele, dar eu am văzut dreptatea desăvîrşită, veşnică şi nemărginită a lui Dumenzeu.    

     Voi auziţi aceste cuvinte ce-mi ies de pe buze, aşa cum eu am auzit cuvintele Domnului ieşind de pe buzele Sale, precum un şirag de fulgere printre nori.      

     Şi acum, dragi copiii, ascultaţi cuvintele Tatălui Pămîntului, ascultaţi cum e să ajungi în faţa Lui, a Celui care stăpîneşte Cerul, pe cei vii, pe cei morţi şi toate oştirile Îngereşti. Mă întreb de altfel, cine ar putea sta în faţa Lui fără a resimţi această durere veşnică a despărţirii.    

     Dragi copiii, pot să vă spun că am văzut întreaga zidire de la început şi pînă la sfîrşit, iar ceea ce vă povestesc, vă vorbesc prin gura lui Dumnezeu.    

     Cunosc acum toate lucrurile şi le-am descris în cărţi; cerurile, rostul şi frumuseţea lor neîntrecută, precum şi rostul tuturor oştirilor cereşti în mers.     

     Am putut observa, măsura şi descrie stelele şi am văzut cît sînt de multe.    

     Care om le-a văzut vreodată mersul şi naşterea? Nici chiar Îngerii nu au văzut atît de multe, pe cînd eu pot să le dau acum un nume.     

     Am măsurat Soarele, razele sale şi chiar ceasurile sale. Am putut astfel descoperi toate corpurile cereşti din jurul Pămîntului. Am descris cum hrana ne ajută să fim sănătoşi şi limpezi la minte, cum se zămislesc plantele din seminţele semănate, precum şi grija pe care o are Pămîntul pentru a rodi toate plantele, ierburile şi toate florile, cu tot cu miresmele şi numele lor tainice. Am văzut de asemenea norii cu rînduiala lor, aripile pe care plutesc şi cum cară ei ploaia şi picăturile de apă.     

     Am putut înţelege multe lucruri din Natură, cum ar fi drumul trăsnetului şi al fulgerului pe care mi le-au arătat Îngerii lor păzitori, cheile lor şi mai ales felul în care iau naştere şi cum sînt aruncate cu putere din cer cu un lanţ care le îngreunează şi cum sînt apoi trase din nou sus după ce-şi termină treaba distrugătoare pe Pământ.    

     Am descris hambarele, cele ale zăpezii, ale frigului şi ale brumei, pe Îngerii care păstrează cheile anotimpurilor şi care umplu cerul de nori fără a goli vreodată jitniţele cereşti.     

     Am descris locurile unde se odihnesc vînturile şi cum cei care se ocupă de ele le pun pe cîntar pentru a le măsura puterea. Apoi, după cum arată aceasta, suflă asupra lor pentru a le face să străbată Pămîntul întreg. Unele, împinse aşa de tare, ajung chiar să zdruncine Pămîntul.     

     De asemenea, am măsurat Pămîntul, munţii, dealurile, şi cîmpiile sale, copacii, pietrele, rîurile şi toate cîte au fost izvodite de Senta pe el, precum şi distanţa dintre Pământ şi cel de-al Şaptelea Cer, pînă la cel mai adînc dintre iaduri, precum şi locul judecăţii şi poarta larg deschisă a iadului în care se varsă toate lacrimile.     

     Şi acolo i-am văzut pe cei întemniţaţi trăindu-şi durerea în aşteptarea judecăţii.    

     Şi întocmai ca un scrib, i-am descris în timpul judecăţii lor, cu clipele, sentinţele lor şi cu caznele lor.      Dar ceea ce m-a făcut să plîng, a fost atunci cînd am văzut în tovărăşia tuturor strămoşilor Pămîntului, dezonoarea lui dam şi a Ebei.     

     Vai mie pentru această schilodenie a mea şi a strămoşilor mei. Atunci am rostit ceea ce gîndeam: ,,Binecuvîntat este omul care nu s-a născut sau cel care nu a păcătuit în faţa Domnului. În nici un caz să nu vină aici ca să nu se smintească”.    

     Am văzut feţele, dinţii de oţel şi ochii ca tăciunii încinşi ai păzitorilor iadului care stau în faţa porţilor acestuia ca nişte şerpi. Am putut de asemenea vedea zidirile Domnului şi am văzut cît sînt de drepte şi de cinstite, pe cînd lucrările oamenilor, sînt ale unora bune, ale altora rele. Dar oricînd Sîntu îi vede pe toţi ale căror fapte sînt izvodite din minciună.     

     Dragi copii, tatăl vostru a observat fiecare măsură şi fiecare judecată a lui Dumnezeu.     

     La fel precum un an este mai bun decît altul, la fel stau lucrurile şi în privinţa oamenilor. Unii sînt mai cuminţi decît alţii fie datorită bogăţiei lor, fie din cauza inteligenţei lor, a vicleniei, a melancoliei, a curăţeniei, a puterii, a belşugului, a tinereţii, a vorbirii, a formei trupului sau a sensibilităţii lor. Dar să ştiţi că cel care-i întrece pe toţi, cel mai bun dintre ei, este cel care îl iubeşte pe Sîntu/Dumnezeu. Şi acesta va fi slăvit cu adevărat în vremurile ce vor veni.     

     Domnul l-a făcut pe om cu mîinile lui şi după chipul Său. Omul este ca şi el, cumplit de mic sau nemărginit de mare.     

     Oricine respinge pe Sîntu sau urăşte faţa Lui, a batjocorit faţa lui Dumnezeu. Cel care s-a mîniat pe un om fără a-l răni, se face rău în faţa Domnului, care-l va socoti în ziua judecăţii. Dar cel care a scuipat asupra unui alt om, va fi aspru pedepsit în ziua judecăţii.    

     Binecuvîntat este omul care nu-şi foloseşte inima cu răutate împotriva celui sau celei care-l necăjeşte. Binecuvîntat este cel care-i ajută pe suferinzi, pe cei năpăstuiţi şi care-l ridică pe cel căzut la pământ. În ziua Judecăţii, faptele şi gîndurile noastre vor fi tot atîtea greutăţi şi măsuri ce vor atîrna pentru a ne judeca, la fel ca la tîrg. În acea clipă, fiecare om îşi va descoperi propria măsură. Iar răsplata va fi drămuită după măsura sa.     

     Oricine se grăbeşte să-I aducă jertfă Domnului, îşi va grăbi răsplata şi va primi ajutorul Domnului. Cel ce va spori candelele în faţa Domnului, îşi va spori belşugul jitniţelor.     

     Oricine îşi sporeşte candelele în faţa lui Senta dînd judecăţi greşite, acela nu-şi va spori comoara din ceruri.     

     Cînd Domnul cere pîine sau o lumînare, sau carne de animal sau oricare altă jertfă, de fapt aceasta nu este decît o dorinţă a lui Dumnezeu de a avea inimi curate printre oameni. Căci în lumina Marii Judecăţi, nimeni nu se va putea ascunde.     

     Ascultaţi-mă cu luare-aminte dragii mei şi pricepeţi vorbele se ies din gura mea.    

     Închipuiţi-vă că cineva merge la un domnitor şi îi dă acestuia daruri cu gând necurat, iar domnitorul află despre aceste gînduri. Credeţi oare că domnitorul va primi acele daruri? Dimpotrivă, el se va mînia cumplit şi-l va tîrî pe cel necuviincios în faţa judecătorilor.     

     Sau atunci cînd un om de descrie pe el însuşi ca fiind bun şi drept, cînd în inima lui e numai răutate şi violenţă; el se osîndeşte singur în faţa celorlalţi care-i cunosc adevărata fire.     

     Iar cînd Senta va trimite Marea Sa Lumină, atunci va fi judecata pentru cel drept şi pentru cel rău, şi nimeni nu va scăpa de osîndă.     

     Şi acum dragii mei copii, deschideţi-vă inima şi mintea şi ascultaţi cuvintele tatălui vostru, căci ele vin direct de pe buzele lui Dumnezeu.    

     Luaţi aceste cărţi scrise de mîna mea şi citiţi-le!     

     Căci aceste cărţi sînt mai multe şi ele vă vor învăţa despre zidirile Domnului, de la începuturile izvodirii dintîi şi pînă la sfîrşitul veacurilor.     

     Iar dacă urmaţi întocmai ceea ce am scris, nu veţi păcătui împotriva Domnului, căci nu este nimic altceva decît El, atît în ceruri, cît şi pe Pământ, în locurile cele mai joase sau în temeliile dintîi.     

     Senta a aşezat temeliile în necunoscut şi a aşternut cerurile văzute şi nevăzute. El a culcat Pămîntul peste ape, a gîndit aceste izvodiri nenumărate, a cîntărit apa, a aşezat temeliile a ceea ce nu este fixat, praful pămîntului, nisipul mării, picăturile ploii, roua dimineţii şi i-a îngăduit vîntului să adie şi să se zbuciume.      El a logodit Pămîntul cu marea prin legături tainice şi de nedesfăcut şi a umplut cerul cu stele de o frumuseţe de neînchipuit croite din foc. Din nevăzut, Sîntu a făcut văzutul, dar El rămîne mereu nevăzut.      

     Soarele merge de-a lungul celor şapte cercuri cereşti care sînt locurile de întîlnire al celor 182 de Tronuri. El se mişcă mai puţin în zilele cele mai scurte şi merge încă 182 de Tronuri, păstrînd ultimele două pentru odihna sa, învîrtindu-se în jurul lui însuşi şi continuîndu-şi astfel drumul în sus şi apoi în jos, potrivit perindării lunilor.     

     Şi astfel, merge Soarele apropiat Pămîntului, care se bucură şi-şi pîrguieşte fructele. Iar cînd Soarele apune, Pămîntul se întristează: copacii şi fructele nu înfloresc.     

     Soarele socoteşte toate acestea cu măsura ceasurilor, o măsură stabilită de înţelepciunea sa, a  celor văzute şi a celor nevăzute.     

     Senta a făcut orice lucru văzut din nevăzut, dar El rămîne veşnic nevăzut.    

     Pentru aceasta vă spun la rîndul meu aceste vorbe, dragii mei copii. De aceea dăruiesc aceste cărţi copiilor voştri şi tuturor urmaşilor ce vor veni. Printre neamurile ce vor avea credinţa în Dumnezeu, fie ca ele să primească aceste cărţi şi să le iubească mai mult decît hrana şi dulceţurile pămînteşti şi mai cu seamă să le citească pentru a făptui ceea ce este scris în ele.     

     Dar pe cei care nu-L înţeleg pe Senta, care nu-L iubesc pe Dumnezeu şi nu primesc cărţile, o judecată cumplită îi aşteaptă pentru necurăţenia lor.     

     Binecuvîntat este omul care va purta şi va duce mai departe învăţătura acestor cărţi căci el va fi mîntuit în ziua Marii Judecăţi.     

     Vă jur copiii mei, dar nu jur cu jurămînt, nici pe Cer, nici pe Pământ, nici pe vreo altă izvodire a lui Dumnezeu.    

     Domnul a spus: ,,Nici un jurămînt nu poate fi făcut pe Mine, nici nedreptate, ci numai adevărul”.    

     Dacă nu mai este nici un adevăr printre oameni, lăsaţii să jure prin cuvinte.    

     Şi eu vă jur: nu a fost niciodată vreun om în pîntecele mamei sale care să nu-şi fi avut locul lui păstrat în Rai, înainte chiar de a fi zămislit.     

     Da, copiii mei, să nu vă înşelaţi singuri, căci de la începutul începuturilor, a fost pregătit cîte un loc pentru fiecare suflet.     

     Eu am aşternut soarta fiecărui om în scris şi nimeni dintre cei născuţi pe Pământ nu poate sta ascuns, nici faptele sale tăinuite.    

     Eu am văzut totul.    

     Acum dar, copiii mei, petreceţi-vă restul zilelor în răbdare, blîndeţe şi fapte vrednice, aşteptînd să moşteniţi viaţa veşnică.     

     Răbdaţi în numele Domnului, fiece rană, fiece insultă şi fiecare năpastă.    

     Dacă vin peste voi necazuri, nu le trimiteţi asupra vecinilor sau duşmanilor voştri, pentru că Domnul le va răsfrînge asupra voastră. El vă va răzbuna în ziua judecăţii, zi în care nu va mai fi răzbunare printre oameni.     

     Oricare dintre voi care va cheltui aur sau argint pentru binele semenilor săi, va primi o răsplată îmbelşugată în lumea ce va veni.     

     Nu furaţi, nu oropsiţi şi nu răniţi niciodată văduvele sau orfani sau străinii, căci mînia Domnului se va abate asupra voastră.     

     Întindeţi-le mîna săracilor după posibilităţi.     

     Nu vă ascundeţi banii sub pământ.    

     Ajutaţi omul drept în încercare, căci astfel nici pe voi nu vă va găsi încercarea, cînd veţi fi năpădiţi de griji.    

     Fiecare necaz crud sau dureros care vă vine, înduraţi-l întru slava lui Dumnezeu, căci astfel vă veţi afla răsplata în ziua judecăţii.    

     Este plăcut să mergeţi dimineaţa, la amiază şi seara în casa Sa, pentru a sărbători slava Ziditorului vostru şi a izvodirilor Sale.     

     Fiecare fiinţă care respiră, Îl slăveşte pentru că orice creatură văzută şi nevăzută Îl preamăreşte, fiind zămislirea Sa.     

     Binecuvîntat este omul care cu buzele sale Îl preaslăveşte pe Sîntu, şi care-I mulţumeşte din străfundul inimii sale.     

     Blestemat este omul care-şi acoperă vecinul de dispreţ şi de calomnii, căci Îl face pe Dumnezeu să-l dispreţuiască.     

     Binecuvîntat este cel care-şi deschide gura pentru a-L lăuda şi a-L binecuvînta pe Domnul.    

     Blestemat este în faţa Domnului cel care-şi petrece timpul blestemînd şi suduind.         

     Binecuvîntat este cel care binecuvîntează întreaga zidire a lui Sîntu.    

     Blestemat este cel care dispreţuieşte izvodirea lui Senta.    

     Binecuvîntat este cel care se apleacă pentru a-i ridica pe cei căzuţi la pământ.     

     Blestemat este cel care priveşte şi doreşte distrugerea a ceea ce nu-i aparţine.    

     Binecuvîntat este cel care păzeşte temeliile părinţilor săi şi le păstrează în picioare.     

     Blestemat este cel care schimbă poruncile strămoşilor lui.     

     Binecuvîntat este cel care răspîndeşte pacea şi iubirea.     

     Blestemat este cel care-i tulbură pe cei care-şi iubesc vecinii.    

     Binecuvîntat este cel care le vorbeşte din inimă şi plin de umilinţă tuturor.    

     Blestemat este cel care vorbeşte despre pace cînd în inima sa domneşte numai sabie. Căci toate faptele sale vor fi descoperite şi aşezate în balanţă şi scrise în cărţi pentru ziua Judecăţii Celei Mari.     

     Copiii mei, să nu spuneţi: ,,Tatăl nostru stă în faţa lui Senta şi se roagă pentru păcatele noastre, fiindcă aici nu este nici un fel de ajutor pentru un om care a păcătuit”.       

     Voi aţi văzut cum am scris soarta fiecărui om chiar înainte ca el să se fi născut, tot ceea ce s-a petrecut în omenire din totdeauna. Dar nimeni nu poate citi sau descifra scrisul meu pentru că Domnul vede tot ce-şi pot închipui oamenii, cît sînt ei de goi, chiar înainte de a se naşte, sau cum mint în străfundul inimii şi al sufletului lor, păcălindu-i pe alţii.     

     Şi acum, dragii mei copii, ţineţi bine minte ceea ce vă spun, să nu vă învinuiţi mai tîrziu zicînd: ,,dar de ce nu ne-a spus nimic tatăl nostru?”    

     Lăsaţi aceste cărţi să devină moştenitoarele păcii voastre. Şi daţi-le tuturor celor care le doresc. Tălmăciţi-le, pentru ca şi ei să-L poată descoperi pe Sîntu în măreţia Sa şi în lucrarea Sa cea minunată.     

     Copiii mei dragi, ascultaţi: ultima mea zi, precum şi ultimul meu ceas sînt aproape. Îngerii care trebuie să mă însoţească stau deja în faţa mea şi-mi cer să vă părăsesc; ei aşteaptă  să-şi îndeplinească porunca. Căci mîine voi părăsi pentur a merge în cer în Cetatea vie, moştenirea mea veşnică.    

     Vă rog deci înfruntaţi încercările vieţii de dragul Domnului.    

     Răspunzînd tatălui său, Matusalem spuse: ,,Ce-aş putea să fac, să-ţi fiu pe plac pentru a ne binecuvînta copiii şi casele; astfel ca poporul nostru să devină glorios prin tine înainte de a ne părăsi?”    

     Eno îi spuse fiului său: ,,De cînd Domnul m-a uns cu mirul slavei Sale, nu am mai luat hrană de nici un fel şi sufletul meu nu-şi mai aminteşte de bucuriile pămînteşti, la fel cum nu-mi mai doresc nimic pămîntesc. Matusalem, adună-i pe toţi ca să le pot vorbi înainte de a pleca.”    

      Matusalem se grăbi şi-i adună pe fratele Regim, şi bărbaţii viteji Riman, Gaidad, Arum/Arim, Ahazuhan, Chermion, pe bătrîni şi pe tot restul poporului în faţa tatălui său. Atunci Eno îi binecuvîntează şi le spune:

     ,,Ascultaţi-mă copiii mei, ascultaţi-mă cu luare-aminte. În zilele de demult cînd Domnul s-a pogorît pe Pământ pentru binele lui Adam şi pentur a vedea toate izvodirile sale făcute înaintea acestuia, El a chemat toate jivinele Pămîntului, toate tîrîtoarele şi toate păsările pentru a le strînge în jurul părintelui neamului nostru Adam.

     Atunci au primit toate vietăţile de pe Pământ nume fiecare. Pentru liniştea omului, Domnul nu judecă niciodată sufletele animalelor. Dar El face cunoscut acestora, sufletele oamenilor care le stăpînesc.    

     Şi la fel precum orice suflet omenesc este nepieritor, tot astfel sînt şi sufletele animalelor pe care le-a izvodit Senta, şi asta pînă la Judecata de Apoi.     

     Oricine pîngăreşte sufletul unui animal, îşi pîngăreşte propriul suflet.    

     Jertfa de animal sănătos, se poate face numai la sărbători şi nu pentru răscumpărarea păcatelor făcute.     Cel care ucide animalul fără rană, îşi ucide de asemenea propriul său suflet şi propria sa carne. Iar cel care răneşte un animal în taină şi în afara oricărei jertfe, îşi răneşte totodată propriul lui suflet.     

     Cel ce ucide sufletul unui alt om, îşi ucide propriul suflet şi propriul trup.     

     Cel care aduce prin viclenie, necazuri unui om, va ajunge şi el viclenit şi nu va mai fi nici o urmă de scăpare pentru el.     

     Cel care aduce ca jertfă un om, răsplata îi va fi o cumplită pedeapsă în ziua marii judecăţi cereşti.    

     Cel care munceşte prefăcut sau care bîrfeşte un suflet nu-şi va putea face niciodată dreptate.     

     Copiii mei, feriţi-vă să vă faceţi nedreptate în inimile voastre, căci Domnul urăşte aceasta. Lăsaţi-L pe El să-i facă aceeaşi faptă fiecărei fiinţe vii care săvîrşeşte nedreptatea. Căci eu ştiu totul şi ştiu că în vremurile care vor veni, toţi oamenii vor avea moştenirea pregătită pentru ei, bună pentru cei buni, rea pentru cei răi şi fără nici o limită.     

     Binecuvîntaţi sînt cei care intră în casele bune, căci în cele rele nu va fi pace pentru ei.      

     Ascultaţi, copiii mei dragi! Cînd un om are un gând bun în inima lui, însă aduce în faţa Domnului jertfa unor fapte pe care nu el le-a săvîrşit, atunci faţa lui Sîntu se va întoarce de la el şi el nu-şi va mai putea afla munca în mîini.     

     Şi chiar dacă au fost făcute de mîna lui, dar inima sa cîrtea, nici atunci nu-i va fi bine în faţa Domnului.     

     Binecuvîntat este omul care în răbdarea sa, aduce cu bucurie daruri în faţa Domnului. El va afla iertarea păcatelor sale.    

     Dar dacă îşi retrage cuvîntul înainte, nu va fi nici o căinţă pentru el; iar dacă timpul trece şi nu face ceea ce a promis, trebuie să ştie că nu există căinţă după moarte. Pentru că fiecare lucrare făcută de om înainte de vreme este înşelătorie pentru oameni şi păcat în faţa lui Dumnezeu.     

     Omul care îl îmbracă pe cel gol şi îl hrăneşte pe cel flămînd va găsi răsplată în faţa lui Dumnezeu.      Dar dacă inima sa cîrteşte, el păcătuieşte de două ori, odată pentru făţărnicia sa şi încă odată pentru ceea ce dăruieşte. Pentru el nu va fi nici o răsplată a acestei fapte.     

     Iar dacă inima este plină de propria lui hrană şi de propria lui carne, îmbrăcat cu propriile-i veşminte, el săvîrşeşte păcatul dispreţului şi nu va primi răsplată pentru faptele lui bune.     

     Orice om mîndru şi încrezut este urît în ochii Domnului, ca orice rostire de false adevăruri. Sabia morţii îi va tăia capul pentru a-l arunca în vîlvătaia unui rug veşnic.”      

     După ce Eno a rostit ultimele lui cuvinte, toţi locuitorii au auzit felul în care Eno a fost chemat de Senta. Şi ei şi-au zis: ,,Să mergem să-l îmbrăţişăm pe Eno.” De îndată două mii de oameni s-au adunat şi au venit în locul numit A-zuh-an, unde se afla Eno şi copiii lui.    

     Bătrînii, precum şi întreaga adunare/frăţie s-au închinat în faţa lui, apoi l-au strîns în braţe zicîndu-i: ,,Eno, părinte al nostru, fie ca Domnul, stăpînul nostru Cel Veşnic, să te binecuvînteze; binecuvîntează-ne şi tu pe noi, precum şi pe copiii noştri, ca să fim şi noi preamăriţi în faţa ta. Căci tu vei fi preamărit în veşnicie de Domnul care te-a numit pe tine, Eno, şi pe nimeni altul de pe Pământ, drept tălmaciul izvodirilor sale văzute şi nevăzute şi martorul iertării păcatelor omeneşti.”     

     Eno le-a răspuns tuturor acelor oameni: ,,Ascultaţi copiii mei. Înainte ca toate creaturile să fie izvodite, Domnul a zidit văzutele şi nevăzutele. Oricît timp veţi petrece aici jos, înţelegeţi că Senta a izvodit omul după chipul şi asemănarea Sa şi pentru aceasta El i-a dat ochi de văzut, urechi de auzit, o inimă pentru a chibzui şi minte pentru a judeca.     

     Cine batjocoreşte chipul omului batjocoreşte chipul Senta, cine este dezgustat de chipul omului este dezgustat de chipul lui Dumnezeu, cine dispreţuieşte chipul omului dispreţuieşte chipul lui Dumnezeu, mînie şi pedeapsă pentru cel care scuipă pe chipul omului.      

     Sîntu a văzut toate faptele oamenilor. El a zămislit toate creaturile Sale, a împărţit timpul în ani, în luni şi în săptămîni alcătuite din şapte zile.     

     Ziua a fost împărţită în ore, măsurate precis pentru ca omul să poată să numere anii, lunile, orele, perindarea lor, începuturile şi sfîrşiturile lor; şi pentru ca să-şi poată socoti propria-i viaţă, de la început pînă al moarte, să chibzuiască asupra păcatelor sale şi să-şi scrie faptele, bune şi rele. De aceea, nimic nu-I poate fi ascuns lui Sîntu, iar fiecare om trebuie să-I cunoască izvodirea, să nu-I încalce niciodată poruncile şi să păstreze scrierile mele din neam în neam.     

     Cînd toată această izvodire dumnezeiască văzută şi nevăzută va ajunge la capătul ei, atunci fiecare om va ajunge la Marea Judecată; timpul va înceta să mai fie, nu se va mai ţine socoteala anilor, a lunilor, a zilelor şi a orelor. Ele vor fi îndesate şi nu vor mai fi numărate.     

     Va fi o veşnicie, iar oamenii drepţi care vor trece la judecata Domnului vor fi strînşi acolo, căci pentru cel drept va începe viaţa veşnică; şi ei vor trăi de-a pururi fără muncă, fără boală, fără umilinţă, fără griji sau nevoi, fără lovire, fără noapte, fără întuneric, ci într-o mare lumină. Şi ei vor avea un mare zid de apărare şi un mare Rai luminos şi nepieritor căci nu vor mai fi lucruri pieritoare.     

     Aşa va fi Viaţa Veşnică.     

     Şi acum, copiii mei, feriţi-vă sufletele să săvîrşiţi nedreptăţi, căci Domnul le urăşte.     

     Mergeţi înaintea feţei Sale, plini de iubire şi de smerenie. Să nu-L slujiţi decît pe El.     

     Închinaţi-vă totdeauna în faţa lui Senta Cel adevărat şi niciodată în faţa unor idoli muţi. Aduceţi jertfe potrivite în faţa Lui şi nu uitaţi niciodată că Domnul urăşte nedreptatea.     

     Domnul vede totul; cînd omul îşi scoate gîndurile din străfundurile inimii sale, el trebuie să ştie că fiecare gând îi este cunoscut Domnului, Cel care a făcut Pămîntul tare şi a aşezat toate izvodirile pe acesta.    

     Dacă priviţi Cerul, Domnul este acolo; dacă vă gîndiţi la adîncurile mărilor şi la tot ce se află sub Pământ, Domnul este şi acolo. Căci Domnul a creat toate lucrurile şi vietăţile. Nu vă plecaţi în faţa lucrurilor făcute de om care-L lasă pe Sîntu în afara totului, căci nici o lucrare nu rămîne ascunsă în faţa Lui.     

     Umblaţi dragii mei pe cale trudirii, a umilinţei, a blîndeţii, a cinstei, a încercării, a supărării, în credinţă şi în adevăr, a încrederii în vorbă şi faptă, şi nu vă temeţi de boală, fărădelegi, răni, ademeneli, goliciuni, lipsuri, iubiţi-vă totdeauna aproapele, aşteptînd să părăsiţi această viaţă de necazuri pentru a moşteni veşnicia.      Binecuvîntaţi vor fi cei care vor scăpa la Judecata de Apoi, căci ei vor străluci de şapte ori mai tare ca Soarele, şi pentru că în această lume, a şaptea parte este ascunsă în toate, în lumină, în întuneric, în hrană, în bucurie şi în supărare, în bune şi în cazne, în foc, în brumă şi în multe alte lucruri. Şi el a aşternut totul în scris pentru ca voi să puteţi citi şi înţelege.”     

     Cînd Eno a terminat de vorbit, Sîntu a răspîndit întunericul pe Pământ pentru a-l acoperi pe Eno şi pe toţi cei care se aflau în jurul său. Atunci Eno s-a înălţat la Cer, pînă la Raiul cel mai înalt, acolo unde şade Dumnezeu. Domnul l-a primit şi l-a aşezat înaintea feţei Sale. Abia atunci întunericul s-a retras de pe Pământ şi Lumina a domnit din nou.      

     Dar deşi oamenii l-au văzut pe Eno înălţîndu-se la Cer, ei nu au înţeles cum fusese răpit. Ei L-au lăudat totuşi pe Domnul şi au descoperit un hrisov în care se afla urma Dumnezeului nevăzut. Apoi s-au întors cu toţii acasă.      

     Eno s-a născut în cea de-a şaptea zi din zodia Gemenilor(28 mai) şi a trăit 365 de ani. El a fost răpit în prima zi a zodiei Gemenilor(21 mai) şi a rămas acolo 40 de zile. El a descris în 366 de cărţi toată creaţia izvorîtă din Domnul. Aceste cărţi le-a dat copiilor lui la întoarcerea pe Pământ. El a rămas printre ai lui pînă la împlinirea unui an de zile de la prima suire la ceruri, apoi a fost răpit iarăşi la Cer, chiar în ziua aniversării sale(21 mai).     

     Aşa cum în această viaţă firea fiecărui om este necunoscută, tot astfel este şi cu zămislirea, cu naşterea şi cu moartea.     

     Şi el a părăsit această lume ca atunci cînd a fost zămislit de părinţii lui.     

     Matusalem, familia sa, precum şi tot neamul lui Eno, s-au grăbit să ridice un altar în locul numit A-zuh-an, acolo unde Eno a fost înălţat la Cer.    

     Ei i-au chemat pe toţi din neamul lor pentru a-i aduce cinstire Domnului.     

     Lumea s-a dus la sărbătoare şi i-a cinstit cu daruri pe urmaşii lui Eno. Sărbătoarea a fost plină de bucurie şi a durat trei zile pentru a-I mulţumi lui Senta fiindcă le-a dat o asemenea dovadă a puterii Sale prin mijlocirea lui Eno. Neamul lui şi toţi locuitorii îi mulţumiră pentru această cinste nemaiauzită, pentru această carte care avea să fie transmisă copiilor şi nepoţilor din neam în neam.        

     Şi în cea de-a treia zi a sărbătorii, la ceasul serii, bătrînii adunaţi i-au vorbit lui Matusalem(Domnul păcii) spunînd: ,,Vino şi stai în faţa Domnului şi în faţa poporului tău şi în faţa altarului Domnului Dumnezeu şi vei fi slăvit de poporul tău.”     

     Şi Matusalem a răspuns poporului său: ,,O! Numai Domnul Dumnezeul tatălui meu Eno, va ridica un preot din mijlocul poporului său.” Poporul a aşteptat cu credinţă întreaga noapte în locul numit A-zuh-an, şi Matusalem a rămas lîngă altar rugîndu-se Domnului, şi spunînd: ,,O Stăpîne al tuturor veacurilor, Tu, care eşti unic şi l-ai ales pe tatăl meu Eno, Tu, Doamne, alege un preot din rîndul poporului Tău, şi dă inimilor noastre înţelepciunea de a ne bucura de slava Ta, şi de a face totul după voia Ta.”     

     Matusalem a adormit şi Senta i-a apărut în vis şi i-a spus: ,,Ascultă Matusalem, Eu sînt Domnul Atoatestăpînitor, Dumnezeul tatălui tău Eno: ascultă vocea poporului tău, şi stai în faţa lui în faţa altarului Meu, pentru toate zilele vieţii tale.”  Matusalem s-a trezit din somnul său şi l-a binecuvîntat pe cel care i s-a arătat. Bătrînii au venit dis-de-dimineaţă lîngă Matusalem, şi Domnul a condus inima lui Matusalem să asculte glasul, poporului şi a spus: ,,Domnul Dumnezeul Nostru, ceea ce este bine în ochii Lui, el va face acestui popor, poporul său.”     

     Şi atunci, vitejii neamului Sarsan şi Sarmis şi Zazas şi bătrînii s-au grăbit şi l-au înveşmîntat pe Matusalem cu veşmînt ales şi i-au aşezat pe creştet o coroană strălucitoare. Şi poporul s-a grăbit să aducă jertfă curată din oi şi vite pentru ca Matusalem să le jertfească în faţa Domnului şi în faţa oamenilor.      Matusalem a urcat la locul de jertfă a Domnului, asemenea Luceafărului de dimineaţă ce răsărea şi tot poporul îl urma. Iar Matusalem s-a oprit în faţa altarului urmat de neamul său. Bătrînii luînd oile şi taurul, le-au legat de cele patru picioare şi le-au aşezat în partea de sus a altarului şi i-au spus lui Matusalem: ,,Ia-ţi cuţitul şi taie beregata acestor animale anume alese să fie puse în faţa lui Senta.”     

     Dar Matusalem, ridicîndu-şi braţele către cer, l-a chemat pe Domnul spunînd: ,,Vai mie, Doamne, cine sînt eu pentru a sta în partea de sus a altarului tău şi în capul poporului tău? Şi acum, Doamne, aruncă-Ţi privirea asupra robului tău şi asupra capului poporului Tău, şi asupra micilor griji şi pogoară-Ţi binecuvîntarea Ta asupra slujitorului Tău în faţa acestor oameni înfrăţiţi în credinţa Ta: căci ei înţeleg că Tu eşti cel care ai pus un preot peste poporul Tău.”       

     Şi atunci, în timp ce Matusalem se ruga, s-a petrecut un cutremur asupra altarului, iar cuţitul sacrificial(daga) s-a ridicat, şi cuţitul a sărit în mîinile lui Matusalem în faţa tuturor oamenilor. Tot poporul a fost cuprins de un tremur şi l-a slăvit pe Sîntu. Din acea zi Matusalem a fost cinstit în faţa Domnului şi în faţa tuturor oamenilor. El a luat animalele de jertfă aduse de popor şi a tăiat beregata fiecăruia, după voia Celui cinstit. Oamenii s-au bucurat şi s-au veselit în faţa Domnului şi a lui Matusalem apoi au plecat la casele lor cu toţii. Şi începînd din acea zi, Matusalem a fost în faţa altarului Domnului şi în fruntea poporului său. În timpul lui Matusalem(1480 î.e.n. după calculul mozaicului ce a scris textul în limba greacă), el a cercetat întreg Pămîntul, căutîndu-i pe toţi cei care au crezut în Domnul şi pe cei care se schimbaseră i-a ajutat să urmeze calea de Lumină. Cît a trăit Matusalem nu s-a găsit nici un om care să treacă la calea răului şi să se îndepărteze de faţa lui Dumnezeu. Domnul l-a binecuvîntat pe Matusalem şi i-a primit cu bucurie toate jertfele aduse de acesta şi toate faptele făcute în numele Lui.     

     Şi după ce s-au împlinit zilele lui Matusalem, Sîntu i-a apărut în vis şi i-a spus: ,,Ascultă Matusalem, Eu care sînt Dumnezeul tatălui tău Eno, vreau să ştii că zilele vieţii tale s-au împlinit şi că ziua odihnei veşnice se apropie. Cheamă-l pe Nir (prinţul, Alesul), cel de-al doilea fiul al fiului tău Lameh, dezbracă-te de veşmintele tale sfinte şi aşează-le pe altarul Meu, şi spune-i tot ceea ce va fi cu el în aceste zile. Căci se apropie vremea pieirii Pămîntului şi a omului şi a oricărei vietăţi care mişcă. Căci în vremea lui va fi o adevărată nebunie pe Pământ, şi omul va pizmui pe aproapele său, şi un popor se va năpusti asupra altui popor şi o naţiune va porni război împotriva altei naţiuni. Întreg Pămîntul se va umple de sînge şi de rea credinţă, cu atît mai mult ei îl vor uita pe Sîntu şi se vor închina la ceea ce este nemişcat în Cer şi ceea ce umblă pe Pământ şi în valurile mării iar Satana se va glorifica şi se va veseli spre marea Mea supărare. Întreg Pămîntul îşi va schimba rînduiala, iar rodul plantelor îşi va schimba sorocul: căci vor aştepta vremea nimicirii. Şi toate naţiile se vor schimba pe Pământ, spre mîhnirea Mea.      

     Şi atunci voi porunci Adîncului să iasă şi să se abată asupra Pămîntului, şi zăgazurile apelor Cerului se vor ridica, şi ploile vor cădea din înălţimi, mai mult decît prima dată, şi tot ce va fi pe pământ va pieri. Pămîntul întreg va fi zdruncinat şi nu va mai fi loc uscat în acele zile. Şi atunci Eu îl voi păstra pe Noe, primul născut al fiului tău Lameh, şi voi face să se ridice din seminţia ta o altă lume, iar neamul lui va trăi peste veacuri.”     

     Atunci Matusalem, trezindu-se din somnul său, s-a mîhnit peste poate de acest vis. A chemat pe toţi bătrînii şi le-a povestit tot ceea ce Sîntu îi spusese şi vedenia pe care Domnul i-o arătase. Şi întreg poporul s-a mîhnit şi bătrînii i-au răspuns: ,,Dumnezeu este puternic şi va face după voia Sa, prin urmare fă atunci şi tu întocmai cum ţi-a spus El.” Iar Matusalem l-a chemat pe Nir, cel de-al doilea fiu al lui Lameh, şi l-a înveşmîntat în veşmintele preoţeşti în faţa întregului popor, l-a aşezat în capul altarului şi l-a învăţat tot ce trebuia făcut pentru oameni. Şi Matusalem a spus oamenilor: ,,Iată aici pe Nir şi începînd de astăzi el va sta ca îndrumător al prinţilor.” Iar poporul i-a răspuns lui Matusalem: ,,Fie ca el să fie pentru noi, şi fie ca el să îndeplinească cuvîntul Domnului, aşa cum El ţi-a spus.”      

     În timp ce Matusalem le vorbea oamenilor, sufletul lui s-a tulburat şi a îngenuncheat ridicîndu-şi braţele spre cer, şi aşa rugîndu-se la Senta, sufletul lui a ieşit din trup. Şi Nir şi întreg poporul s-au grăbit şi au construit un mormînt pentru Matusalem, şi au aşezat acolo pentru el tămîie şi toiagul său de preot şi l-au binecuvîntat. Nir şi poporul său au mers şi au ridicat trupul lui Matusalem, l-au aşezat în mormîntul pe care l-au făcut, apoi l-au acoperit.     

     Tot neamul s-a adunat iar Nir le-a spus: ,,Grăbiţi-vă şi aduceţi pentru altar oaia şi taurul, pentru a le jertfi în faţa Domnului, să sărbătoriţi această zi apoi să mergeţi la casele voastre.”     

     Poporul l-a ascultat pe Nir preotul şi s-au grăbit să aducă animalele pentru jertfă pe care le-au legat de capul altarului. Nir a luat daga şi le-a jertfit în faţa Domnului. Şi poporul s-a grăbit şi a făcut cum cereau poruncile şi s-a bucurat: în faţa altarului ei l-au slăvit întreaga zi pe Senta, salvatorul lui Nir pentru  poporul său. Şi începînd din acea zi a fost pace şi înţelegere pe întreg Pămîntul, în zilele lui Nir, timp de 202 ani.       Iar apoi oamenii s-au schimbat îndepărtîndu-se de Sîntu, şi au început să se pizmuiască unii pe alţii, şi popoarele se năpusteau împotriva altor popoare şi naţiile se ridicau la luptă împotriva altor naţii, era o mare tulburare. Iar Nir preotul auzea şi se mîhnea pînă peste poate, spunîndu-şi în sinea sa: ,,Timpul se apropie, slăvit fie Senta şi cuvîntul pe care l-a spus Domnul lui Matusalem, tatăl tatălui meu.”     

     Şi, iată că femeia lui Nir, Sofonim, era stearpă şi nu îi dăduse nici un copil. Sofonim ajunsese la vremea bătrîneţii şi cînd se apropia sfîrşitul zilelor ea rămase grea; iar Nir preotul nu mai făcuse dragoste cu ea din ziua în care Domnul îl pusese în faţa poporului. Şi Sofonim era ruşinată şi se ascundea mereu, şi nimeni nu a ştiut. Era deja ziua sorocului naşterii iar Nir şi-a adus aminte de femeia sa şi a chemat-o în camera sa pentru a-i vorbi. Sofonim a mers în faţa bărbatului ei, Nir, şi acesta a văzut-o că era grea şi a venit sorocul naşterii. Văzînd aceasta Nir, i-a fost ruşinea cu ea şi i-a spus: ,,De ce ai făcut aceasta femeie, şi m-ai făcut de ruşine în faţa întregului popor? Iar acum pleacă de la mine, şi du-te acolo unde ai cunoscut ruşinea pîntecului tău, căci eu nu-mi voi murdări mîinile cu tine şi nu voi păcătui în faţa Domnului.”     

     Şi Sofonim a răspuns soţului ei zicînd: ,,Iată, stăpînul meu, că sînt la vremea bătrîneţilor mele şi nu a mai fost în mine focul tinereţii şi nu ştiu cum a fost izvodită ruşinea din pîntecul meu.”     

     Dar Nir nu a crezut-o şi a spus a doua oară: ,,Pleacă de la mine, de teamă să nu te lovesc şi să păcătuiesc în faţa Domnului.” Şi s-a petrecut că în timp ce Nir îi vorbea femeii sale, Sofonim a căzut la picioarele sale şi a murit. Atunci Nir s-a mîhnit tare şi a spus în sinea sa: ,,Să fie oare din cauza cuvîntului meu că s-a petrecut aceasta? Plin de iertare eşti Tu, Dumnezeule cel veşnic, căci mîna mea nu a fost asupra ei.” Şi Nir s-a grăbit şi a închis poarta casei sale, şi a mers la fratele său Noe şi i-a povestit tot ce s-a petrecut cu femeia sa. Şi Noe s-a dus în casa fratelui său şi a văzut că femeia fratelui său era moartă, iar pîntecele ei arăta că părea să fie în pragul naşterii. Şi Noe i-a spus fratelui său: ,,Nu dispera frate, căci Dumnezeu a acoperit astăzi ruşinea noastră, fiindcă nimeni din popor nu are cunoştinţă despre aceasta; şi acum hai să mergem şi să o înmormîntăm, şi astfel Dumnezeu va acoperi ruşinea noastră.”     

     Şi ei au aşezat-o pe Sofonim pe un pat, şi au înveşmîntat-o în veşminte negre, au închis uşa şi au săpat în taină un mormînt. În vreme ce ei ieşeau din mormîntul pregătit şi se întorceau, copilul a ieşit din trupul neînsufleţit al lui Sofonim şi stătea aşezat pe pat. Noe şi Nir au intrat în casă pentru a lua pe Sofonim să o înmormînteze, dar au văzut copilul aşezat lîngă trupul neînsufleţit al femeii, trăgînd de veşmîntul ei. Noe şi Nir s-au înfricoşat pînă peste poate: căci copilul avea trupul desăvîrşit, vorbea cu propria gură şi îl binecuvînta pe Domnul. Amîndoi au cercetat de aproape copilul spunînd: ,,Frate, acesta este de la Sîntu.” Şi iată că pe pîntecele copilului se află sigiliul preoţesc cel glorios. Iar Noe i-a spus lui Nir: ,,Frate, iată că Dumnezeu înnoieşte lăcaşul sfinţeniei după noi.” Nir şi Noe s-au grăbit şi au spălat copilul, înveşmîntîndu-l în veşminte preoţeşti, dîndu-i pîinile binecuvîntate pe care le-a mîncat. Şi l-au numit cu numele de Melchisedec(Îngerul din groapă sau îngerul încîntător). Iar Noe şi Nir au luat trupul lui Sofonim şi l-au dezbrăcat de veşmintele negre, l-au spălat şi l-au îmbrăcat cu veşminte alese, strălucitoare. I-au făcut un alt mormînt iar Noe şi Nir au mers şi au înmormîntat-o cu toată onoarea în faţa poporului. Şi Noe a spus fratelui său: ,,Păstrează copilul în taină pînă cînd va veni ceasul, căci oamenii au devenit răi pe întreg pămîntul, şi dacă cumva îl vor vedea s-ar putea să-l omoare.” Noe s-a dus la casa lui.      

     Şi iată că toate nelegiuirile erau atunci pe Pământ, în zilele lui Nir. Şi Nir s-a mîhnit mult gîndindu-se la copil, spunînd: ,,Vai mie, Dumnezeule cel veşnic, toate nelegiuirile s-au înmulţit pe pământ în zilele mele şi eu văd acum că sfîrşitul este aproape. Dar acum Doamne, care este soarta acestui copil, şi ce să fac eu cu el, pentru ca el să nu trebuiască să rămînă să piară aici dimpreună cu noi?     

     Dumnezeu l-a ascultat pe Nir şi i-a apărut noaptea în vis, spunîndu-i: ,,Iată Nir, că nelegiuirile s-au înmulţit atît de mult pe Pământ: încît Eu nu le mai îndur. De aceea mă gîndesc să trimit o mare nenorocire pe Pământ, iar în ceea ce priveşte pe copil să nu ai teamă, Nir, căci în curînd voi trimite pe luminătorul ceresc şi cel mai strălucitor dintre Îngeri, Zabelo, Îl voi lui pe copil şi-L voi duce în Rai. El nu va pieri cu cei care trebuie să piară, căci aşa cum ţi-am spus, Melchisedec va fi preotul preoţilor mei în veci, Îl voi sfinţi şi îl voi pune într-o mulţime de oameni care Mă va slăvi.”     

     Nir, trezindu-se din somnul său, l-a binecuvîntat pe Dumnezeu care îi apăruse în vis, zicînd: ,,Binecuvîntat să fie Dumnezeul părinţilor noştri, care nu a necinstit preoţia mea din preoţia părinţilor mei, căci cuvîntul Tău a dat naştere unui mare preot în pîntecele lui Sofonim, femeia mea. Întrucît eu nu am avut urmaşi, iar acest copil îmi va ţine loc de urmaşi şi îmi va fi asemenea unui fiu, şi Tu îl vei număra printre slujitorii tăi Sonfa, Ono, Rusi, Milam, Seru, Arusan, Nail, Eno, Matusalem şi robul tău Nir, Melchisedec va fi conducătorul preoţimii viitoare. Popoarele din ziua de azi vor sfîrşi în tulburarea lor şi vor pieri cu toţii, iar Noe, fratele meu, va fi salvat în acea zi din urmă pentru a duce mai departe seminţia lui din care se va ridica un popor numeros. Iar Melchisedec va fi capul preoţimii acestui popor al cărui ocîrmuire te va sluji pe Tine, Doamne.”    

     Şi s-a petrecut, că atunci cînd copilul a împlinit 40 de zile, în timp ce el se afla în casa lui Nir, Dumnezeu a spus lui Zabelo: ,,Coboară tu acum pe Pământ şi mergi în casa lui Nir, preotul, şi ia-l pe copilul numit Melchisedec care este acolo împreună cu el, şi adu-l şi aşează-l cu grijă în Grădina Raiului. Căci vremea a sosit şi voi slobozi toate apele pe Pământ, şi tot ceea ce este acolo va pieri. Voi înălţa o altă seminţie iar Melchisedec va fi capul preoţimii acelei seminţii.     

     Zabelo s-a grăbit şi a coborît zburînd prin noapte. Nir dormea în patul lui iar Zabelo i-a apărut şi i-a spus: ,,Domnul m-a trimis la tine Nir, să-mi dai înapoi copilul pe care ţi l-a încredinţat cu ceva vreme înainte.” Dar Nir nu l-a recunoscut  pe cel care-i vorbea şi inima lui s-a tulburat: ,,Să fi auzit oare oamenii despre copil şi să fi venit acum să-l ia şi să-l omoare? Căci inimile oamenilor au devenit rele în faţa lui Dumnezeu.” El i-a răspuns lui Zabelo astfel: ,,Nu este nici un copil la mine şi nu îl cunosc pe cel ce îmi vorbeşte.” Iar Zabelo i-a răspuns: ,,Nu te teme Nir, căci eu sînt luminătorul ceresc al lui Senta iar Domnul m-a trimis să iau copilul şi să-l aşez în Grădina Raiului.” Atunci Nir şi-a adus aminte de visul său de mai înainte, s-a încrezut în cele auzite şi a răspuns lui Zabelo: ,,Binecuvîntat este Dumnezeu, cel care te-a trimis astăzi la mine, iar acum binecuvîntează pe robul tău Nir, i-a copilul şi fă cu el aşa cum ţi-a fost spus.” Zabelo a luat pe copilul Melchisedec şi în plină noapte, purtîndu-l pe aripile sale, el s-a urcat la ceruri şi l-a aşezat în Grădina Raiului. Nir s-a trezit dimineaţă şi s-a dus fuga în casă dar nu a mai găsit copilul.    

     Şi a fost mare bucurie, dar şi mare tristeţe în acelaşi timp pentru Nir, căci copilul fusese pentru el ca propriul fiu.     

     Întru gloria Dumnezeului nostru din toate veacurile, acum şi pururi în vecii vecilor. Amin.        

     Dar cum oamenii de pe Pămînt se înrăiseră într-atît încît nu mai vroiau să audă de Dumnezeu şi se ţineau numai de nelegiuiri, Domnul plin de mîhnire se hotărî să cureţe pămîntul de aceste fiinţe netrebnice şi o obidă fără margini îi cuprinse sufletul. Îngerul lui iubit pe care îl izvodise pentru a priveghea şi dirigui viaţa pe pămînt, s-a umplut de stricăciune şi mai mult rău făcea decît bine. Dar parcă nu se îndura să distrugă totul pentru că pe ici pe acolo mai erau unii oameni iubitori de dreptate şi care îi cinsteau şi îi slăveau înţelepciunea.     

     După ce îl luă pe Îngerul nenăscut la cer, îl căută pe Noe, care se arătase mai vrednic decît ceilalţi muritori şi în destăinui gîndul Său. Îi spuse că vrea să înece într-un potop nemaivăzut Pămîntul cu toate vietăţile lui dar nu vrea ca neamul omenesc să fie stîrpit, ci el să salveze cîte o pereche din toate vietăţile. I-a poruncit lui Noe să purceadă de îndată la construirea unei corăbii mari astfel ca în ziua potopului să aibă cu ce se salva el şi celelalte vieţuitoare. Noe, fiind unul din fiii neamului ales de Sîntu pentru primirea învăţăturii cereşti, nu ieşea niciodată din cuvîntul Domnului şi repede s-a apucat de făcut corabia după spusa lui Dumnezeu.     

     Se duse într-o pădure din apropriere şi lucră zi de zi pînă ce isprăvi munca şi corabia era gata dar stătea la marginea pădurii şi nu avea cum să o ducă la apă. Atunci, din zăgazurile cerului au început să curgă ploile, încet, încet pînă cînd pîraiele s-au îngroşat în şuvoaie iar acestea se tot umflau pînă au ieşit din matcă. Cîmpurile au început să nu se mai vadă de atîta apă şi în scurtă vreme au dispărut iar Noe şi-a dat seama că a venit potopul. Iute s-a urcat în corabie cu tot neamul său, a luat şi animalele după cum poruncile Domnul, iar corabia, dintr-o dată a fost smuncită cu putere, desprinzîndu-se de pământ şi fiind aruncată în vîltoarea întunecată ca o coajă de nucă în furtună. Zăgazurile cerului au fost deschise pe deplin şi nu se mai vedea nici cer, nici pământ ci numai apă învolburată şi înfuriată ce mugea cu gura hăului gata să înghită corabia lui Noe. Munţii erau toţi dispăruţi şi de lumina Soarelui sau stele nu mai era loc pentru că totul devenise un întuneric groaznic şi nimic nu mai putea fi stăpînit. De atîta furie, apele deveniseră în crestele lor semeţe, ba albe ca vîrfurile munţilor spălaţi de omătul nins, ba întunecate ca smoală în hăurile cele mai înfiorătoare. Patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi a plutit Noe în corabia lui pe apele potopului fără a şti nimic din ce este în jurul lui pentru că nu vedea nimic iar de auzit, se auzea numai mugetul sălbatic al apelor frămîntate de supărarea lui Dumnezeu. Şi Noe simţi din a sa nae/corabie că puhoaiele s-au mai împuţinat pînă s-au ostoit în zbuciumul dar, dar de văzut tot nu se vedea nimic decît apă şi numai apă. Vîrfurile munţilor ieşiseră, pe ici, pe colo, iar hoiturile animalelor moarte erau agăţate de stînci şi de crengile copacilor.     

     Pentru a căuta un loc unde să pună piciorul, Noe trimise un corb să zboare şi să găsească un loc unde poate trage corabia. Dar corbul lihnit de atîta foame cît îndurase pe corabie, cum văzu belşugul de stîrvuri, se şi coborî într-o clipă şi se puse pe înfulecat din hoituri, încît a uitat de tot la ce a fost el trimis să caute. A stat corbul trei zile şi trei nopţi pînă s-a săturat, într-atît fusese de dornic de carne. De-abia a patra zi s-a întors sătul şi abia putînd zbura, atît era de umflat de mîncare. Noe, de departe cum l-a zărit că vine, l-a întrebat plin de curiozitate, ce veşti aduce, ce e pe lume şi de ce a întîrziat atît? Corbul nu se întinse mult la vorbă, ci răspunse drept, că fiind flămînd şi dînd de un hoit de cal, s-a ospătat, să-i ajungă, pentru cele patruzeci de zile cît a postit. Şi că altceva n-a mai văzut. Noe, auzind una ca asta, aşa s-a mîniat, că înciudat l-a blestemat: Negri-s-ar penele pe tine, Cum s-a înnegrit inima în mine!    

     Şi corbul, care pînă atunci era alb la pene cum e porumbelul, s-a înnegrit cum îl ştim şi îl vedem astăzi.      După asta a trimis o porumbiţă, care n-a stat mult şi a venit cu o ramură de măslin în cioc. Aşa a ştiut Noe că apele s-au mai retras; iar ca mulţumire că porumbiţa s-a purtat bine, s-a rugat de Dumnezeu s-o răsplătească. Tatăl i-a ascultat ruga şi a pus-o între stele. Iar pentru că a venit cu picioarele roşii de sîngele mortăciunilor ce le-a întîlnit în cale, a lăsat-o să-i fie picioarele roşii şi penele albe, curate. ca bucuria lui Noe.      

     După ce apele potopului s-au mai adunat lăsînd uscatul să se vadă tot mai mult, Noe a oprit corabia lui pe un vîrf de munte care se vedea mai bine numit Ararat. Şi Noe împreună cu neamul său şi toate vietăţile din corabie au coborît pe uscat şi s-au bucurat că au scăpat cu viaţă, aducînd mulţumire Domnului. Dar cum toate apele erau murdare şi pline de mortăciuni, iar setea îi mistuia rău, Noe s-a rugat lui Dumnezeu să-i mîntuie pentru că nu pot trăi fără apă pe Pământ. Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de suferinţa lui Noe şi a neamului său şi a dat dintr-o coastă de deal să curgă un izvor limpede şi rece care să le potolească setea iar pentru umbrar a pus să crească o viţă-de-vie mare şi frumoasă. Bînd pe săturate din apa rece şi gustoasă, Noe s-a aşezat la umbra plină de răcoare să se odihnească, şi, odată că văzu frumuseţea de struguri care atîrnau în jos, unul mai frumos şi mai îmbietor ca altul. Noe mîncă cu poftă un strugure, şi, descoperind binecuvîntarea cerească, chemă să se bucure de aceasta tot neamul său    

     Retrăgîndu-se apele în vadurile lor, Noe şi neamul său şi-au durat case iar în jurul lor au răsădit vie să le fie de alinare cînd este cald şi să se bucure de dulceaţa strugurilor cînd vor fi împreună. Şi după ce au descoperit cum se face vinul din struguri, la patru ani de pa potop, Noe şi-a chemat fiii şi fiicele, şi împreună au făcut o mare sărbătoare în cinstea lui Dumnezeu şi i-a adus ofrandă de vin şi de pîine. Apoi le-a spus copiilor lui să se împrăştie în jurul ţinutului pe care îl stăpîneau şi lui Aram i-a dat toriştea de la răsărit de apa Tanais/Don. Şi din osul lui s-au născut cei ce îşi zic aramei sau arameeni. Iar la apus de apa curgătoare Tanais pînă în depărtarea neumblată, l-a pus pe fiul său Arim din care a ieşit neamul arimin cu toate seminţiile lui.           

     Scrierea lui Eno a fost reconstituită după Enoh, Cartea despre Dumnezeu şi despre îngeri, ed. Firul Ariadnei, 2007, Cărţile secrete pe care Dumnezeu i le-a dat lui Enoh, ed. Firul Ariadnei, 2008, informaţii de pe tăbliţele de plumb şi din alte izvoare istorice. Informaţiile venite de la vechii greci şi romani spun că aceste texte cît şi cele caldeene, erau scrise în versuri.