Emm. De Martone – profesor de geografie la Sorbona – Paris, interviu dat lui Virgil Oghina în anul 1928.

Getica sau evanghelia lui Pîrvan după sfîntul Tomaschek

Lucrarea lui Vasile Pîrvan(1882-1927) a fost tipărită în anul 1926 la Cultura Naţională(vezi Istorie falsificata; cap. 16 din Protocoalele înţelepţilor Sionului), premiată de Academia Română unde autorul era membru, dorindu-se un răspuns al specialiştilor împotriva diletanţilor care s-au lăsat aburiţi de ,,romanul fantastic” al lui N. Densuşianu. Este aproape un omagiu adus istoricului german Tomaschek – proorocul mincinos al tracismului – autorul lucrării Die alten Tharker despre care Pîrvan nu spune nici unde nici cînd a apărut, chiar dacă pe ceilalţi înţelepţi îi aminteşte cu mai multe lucrări, locul şi anul apariţiei lor! Într-o totală contradicţie cu bunul simţ, Pîrvan preia din cultura occidentală a secolului XlX şi începutul celui următor ideea indoeuropenismului o vîntură şi peste Carpaţi şi scoate din pălărie pe tracii care au luat în stăpînire ţinutul unde se găsea un neam numit geţi de către greci, chiar dacă elenii spun altceva şi de aici nebunia că sîntem urmaşii primilor cuceritori care, s-au prostituat şi în faţa romanilor şi din această devălmăşie degradantă a ieşit poporul român! Nu are zguduiri de bun simţ cînd îşi dă singur cu stîngul în dreptul, considerîndu-i pe toţi nişte novici şi diletanţi ce nu au cum să răsufle ,,aerele tari” ale înţelepţilor cu care el poate sta la cioace! Pentru a dezvălui falsurile şi nebuniile acestui pretins singur istoric al românilor, voi lucra cu ,,marfa clientului” folosind trase/citate din Getica, considerată încă de majoritatea istoricilor din România drept o carte fundamentală!     
La p. 9 avem: ,,Prin anii 1000 î.e.n. înflorea în ţinutul dintre ultimele prelungiri ale Alpilor, deoparte, Carpaţii Nordici cu Galiţia şi Bucovina de altă parte, în sfîrşit regiunea către Nistru şi Dunărea de Jos, ca limită de est şi sud, ultima şi cea mai dezvoltată formă a civilizaţiei bronzului. Creatorii ei erau un popor unitar a cărui naţionalitate se va defini uşor la cele ce urmează” şi ne dezvăluie numele misteriosului neam la p. 172 ,,Am văzut mai sus că prin anii 1000 î.e.n. locuia în Dacia poporul Thracic pe care-l cunoaştem mai tîrziu prin istoricii greci sub numele de geţi….Aceeaşi thraci nordici de la anul 1000 au trebuit să locuiască în Carpaţi şi la anul 1400 î.e.n…” Revin pentru lămurire la p. 9: ,,În continuare cu acest popor, locuiau de la Nistru (Herodot lV, 11) şi pînă la Don şi în ţinutul Cubanului(Herodot lV,12), ocupînd tot ţărmul nordic al Mării Negre, cimerienii. Aceştia – după toate semnele – par a fi fost traci”. Dacă aceste două civilizaţii existau în acelaşi timp şi nu s-a cunoscut nici o penetrare a cimerienilor spre vest în acel timp, de ce să fie aceştia chiar tracii iubiţi de Tomaschek şi clica lui de înţelepţi din care bineînţeles făcea parte şi Pîrvan? Dau mai departe trasul din pagina amintită. ,,Civilizaţia bronzului reprezentată de ei era foarte asemănătoare celeia din masivul carpatic. Se pare că ei locuiau aici încă de prin al 16-lea veac î.e.n. De asemenea, resturile arheologice arată că, cel puţin de pe la începutul mileniului al ll-lea î.e.n. locuise şi în Carpaţi cu civilizaţia originală a bronzului acel neam al cărui nume încă nu l-am spus….”, dar l-am adus eu de la pagina 172. Pe ce considerente i-a făcut pe cimerieni şi traci ,,înţeleptul” nostru nu ne spune iar argumentul ,,par a fi fost traci” este bun doar în poveşti. Ne mai zice marele descoperitor de sfinte adevăruri: ,,Cam tot de prin anii 1600 î.e.n. încep însă şi marile mişcări de migraţiune ale arienilor-iranieni din Asia Centrală spre Vest…migraţiile ariene spre Apus, începute încă de pe la 1600 î.e.n. transplantează pe iranieni atît în Sudestul cît şi în Nordul Mării Negre cu mult înainte de anul 800”. Aşa, să ne desluşim cu nărăvaşul istoric, aceşti cimerieni au apărut pe la 1600 î.e.n. dar nu ne spune dacă erau şi ei indoeuropeni sau niscaiva băştinaşi la fel şi pentru populaţia din Carpaţi şi marile împrejurimi care parcurg împreună cam acelaşi timp istoric. Şi, la aceeaşi pagină continuă specialistul pentru a-i rupe pe diletanţi: ,,Totuşi resturile arheologice scythice – databile – nu încep în sudul Rusiei decît în secolul Vll. Iar întinderea scythilor în Europa estică şi centrală este completă, pînă la Oder, la Adriatica ori în Thracia, abia în secolul Vl î.e.n. Prezenţa scythilor în Ardeal se verifică tot în secolul Vll. Este clar deci, că mult înainte de sec. Vll trebuia să înceapă această evoluţie culturală., pe care în secolul Vll noi o găsim pretutindeni gata…Dar mai e şi un foarte interesant argument arheologic, care arată că între anii 1000 şi 900 au trebuit să înceapă turburările din Estul Europei, fireşte întîi deplasările violente cimeriene spre vest, iar apoi cu însăşi năvălirile scitice”. Ne spune totuşi la p. 10: ,,În sec. Vlll, cimerienii rupînd cu ei şi pe thraci Treres, ajung cu invaziile lor în Asia Mică(Strabo, l, 3,21)…Această turburare, şi ca urmare, din Dacia spre nordvest, vest, sudvest şi sudest – aşa cum fuseseră împinşi şi cimerienii – de sciţii îndreptaţi în aceleaşi direcţii, este ea confirmată prin vreun fapt geografic-etnografic incontestabil? Ori, cumva, trebuie să socotim, după cei mai mulţi învăţaţi, cu tot cu Reinecke şi Ebert, că sciţii n-au găsit în Dacia pe daco-geţi ci alte popoare?” Pînă şi Pîrvan se află aici într-o mare dilemă: erau daco-geţii în Carpaţi cînd au dat peste ei tracii-cimerienii sau nu? Ai senzaţia că în Dacia a avut loc o mare catastrofă şi toată populaţia s-a împrăştiat în cele patru zări sau chiar mai rău. Şi pentru a le face în ciudă înţelepţilor germani, spune la p. 173: ,,Thracii indoeuropeni aşezîndu-se în Carpaţi peste populaţia locală au primit fireşte în conlocuirea cu ea diferite gînduri şi forme ale vieţii acesteia. Treptat, ca şi în Grecia, au desnaţionalizat-o; dar, ca exemplu, cultul principal al aborigenilor pentru Marea Zeiţă subpămînteană, a creaţiei şi rodirii l-au păstrat mai departe”.  A uitat că pe cimerieni i-a făcut mai înainte traci iar indoeuropenii erau alte seminţii după cum scrie chiar el iar în Carpaţi exista o populaţie înaintea venirii tracilor! În altă parte a cărţii spune că între cultele tracilor şi a daco-geţilor există diferenţe atît de evidente încît ele nu pot fi explicate decît printr-o deosebire foarte marea a culturilor unde s-au format în ţinuturi diferite. Îl cheamă iar pe proorocul Tomaschek, dar de data aceasta ca să-l critice pentru că nu a băgat bine mîna în pălăria cu minuni de unde a scos ceva care nu are trecere pe sub nasul vajnicului mioritic. La p. 73 scrie:   ,,Tomaschek, susţine poate cu dreptate, că masivul carpatic a fost poate dintre începuturile indogermanice, tracic. Acolo unde însă ni se pare că Tomaschek greşeşte, e cînd identifică pe geţi cu thracii şi dimpotrivă, desparte pe thraci de moesi şi phrigi. Astfel îşi ia singur posibilitatea unei stratificări de migraţii nord-thracice, analoage celor elenice: l ahei, ll dorieni – adică l micenieni;   ll geţii din epoca cimeriană” şi continuă cu această aiureală mai departe la p. 81: ,,De fapt, însă, nordul acesta mai trăia încă în moştenirea strălucitului mileniu al ll î.e.n., cînd thracii alcătuiseră în epoca miceniană, una şi aceeaşi strălucită civilizaţie, cu grecii de o parte, cu phrigienii de alta”.şi la p. 164: ,,Şi Herodot ne dă o bună indicaţie că cimerienii nu locuiseră la apus de Nistru, că, deci prin anul 1000 î.e.n., geţii se aflau pe aceleaşi locuri în întreaga Galiţie şi Moldovă, pe tot cursul Nistrului pînă la mare”, parcă suferind de un adevărat delir generat de infailibilul argument ,,a fost poate”, ne mai luminează cu revelaţiile personale de la p. 26: ,,Că ţara locuită de scythi a fost înainte a cimerienilor, cînd scythii nomazi au pornit din cauza masageţilor, peste Araxes spre Vest, cimerienii n-au fost uniţi ca să le reziste, ci s-au certat între ei şi şi-au ucis pe şefii lor, cari voiau să-i mîne în luptă şi i-au înmormîntat pe malurile Nistrului, iar mormintele lor se vedeau încă pe vremea lui Herodot…De altă parte migraţia sthytilor[agatîrşi] nu se oprise în Carpaţi, ci tocmai în Rhodope şi la Marea Egee, către gura rîului Nestos, unde ei împinseseră cu dinşii şi triburile getice, pe care le constatăm prezente aici de prin anul 500 î.e.n.” Dar povestea lui Herodot se referă la evenimente din secolele Vlll-Vll î.e.n.! Pentru a îndepărta ceaţa din mintea noastră ne mai spune magistrul la p. 28: ,,De aceea superfluu să chemăm în ajutor legenda Argonauţilor pe Dunăre în sus şi denumirea insulei Istria din fundul Adriaticii după numele thracic al Dunării, pentru a înţelege că sciţii ajunşi aici în masivul carpatic, au dat aici peste un mare popor <>, cel getic, pe care pe de o parte l-au supus, pe de altă parte l-au împrăştiat pînă departe, fie făcîndu-l să-şi caute la rîndul lui alte pămînturi, fie, mai ales, luîndu-l cu ei prin expediţiile prin vecini”.
Voi face o cronologie a informaţiilor aşa cum le-a prezentat Pîrvan; pe la 1600 î.e.n. apar în arealul din nordul Mării Negre pe fluviul Nistru, cimerienii iar vecinii lor spre vest sînt geţii care se întindeau pînă către Tisa şi chiar mai încolo. În aceeaşi perioadă tot el aminteşte pe indoeuropenii care ridică praful timpului de pe uitata Europă, dar nu ne spune dacă aceştia sînt chiar cimerienii sau alte seminţii bulucite la porţile istoriei. Sub luminarea istoricilor germani îi numeşte pe aceşti cimerieni traci, dar în această oală îi bagă - fără a-i întreba ce hram poartă – şi neamurile din Carpaţi! Şi aşa, dintr-un condei i-a făcut pe geţi drept traci, ba încă spune că  aceşti traci din Carpaţi au mai fost cuceriţi încă odată prin secolul Vlll î.e.n. de către tracii-cimerieni, care i-a deznaţionalizat şi spulberat în cele patru zări. După un secol năvălesc peste Carpaţi, sciţii, unde găsesc ceva seminţii de traci pe care îi împrăştie şi ei sau în iau în campaniile de prădăciuni prin vecini ajungînd pînă în ograda grecilor din Rodope unde o parte din ei, obosiţi şi săturaţi de atîta alergătură au adăstat pentru ceva vreme şi aşa i-a aflat istoria pe acele locuri ca geţii veniţi din nordul Istrului! Dacă această populaţie carpatică a tot fost spartă, împrăştiată şi deznaţionalizată, te întrebi firesc: cine a mai continuat să locuiască ţinutul care ne dezvăluie atîtea artefacte arheologice? Parcă supărat pe mentorul lui german, Pîrvan îi reproşează că i-a făcut pe geţi drept traci de parcă el ar face altceva în abureala ce ne-a dat-o ca adevăr istoric şi spune că de fapt ar fi exista tracii minoici, cei care au ajuns pînă în Creta şi geţii cimerieni, adică nu sunt indoeuropeni şi nici de neam trac chiar dacă menţine zicerea că cimerienii se pare că erau traci. Aşa este plăsmuită toată cartea, se presupune iar mai tîrziu se confirmă pentru ca la final să fie adevărat, adică o ipoteză purtată prin cîteva sute de pagini, ameţită, învîrtită şi înnebunită la sfîrşit devine adevăr! Am să amintesc aici faptul că Pîrvan elimină din argumentele arheologice ceramica deşi ea a fost mult înaintea bronzului iar ca dovadă de netăgăduit a continuităţii noastre pe aceste meleaguri şi a smintelii lui, voi arăta că pe multe vase de ceramică apare crucea cu braţele egale înscrisă în cerc. Tot aici apare şi steaua cu şase raze, fiind veche de cca 5000-6000 ani, ambele simboluri avînd caracter religios. Pe cingătoarea de bronz descoperită la Guşteriţa lîngă Sibiu şi datată în secolul Xll î.e.n. apar identic ambele simboluri religioase dar şi altele dintre care unul se regăseşte în alfabetul get, continuîndu-se cu podoabele de la Fişezu Gherlei din secolul Vlll î.e.n. şi cu tăbliţele de plumb ascunse la Institutul de Arheologie din Bucureşti despre descoperirea cărora ,,marele istoric” ştia dar nu a suflat un cuvînt pentru că îi strica şmecheria! Pe vasul de cult descoperit la Rossin în Germania şi datat pe la 1000 î.e.n. avem în loc de toarte două cruci latine de care se prindea cu mîna. Aceste două simboluri, crucea cu braţele egale înscrise în cerc sau liberă şi crucea cu un braţ mai lung dar şi steaua cu şase raze nu se găsesc deloc la traci dovedind că aparţin numai culturii geţilor, deci nu ne-au cucerit, nu ne-au deznaţionalizat şi ei nu au fost în Carpaţi locuitori vremelnici. Dar aceste simboluri aşa cum le-am prezentat se găsesc identic ca simboluri sacre în cultura emeş/sumeriană şi apar începînd cu secolul ll în iudeo-creştinism, o altă făcătură împotriva spiritualităţii strămoşeşti! Mai înlătură de la dovedirea ,,adevărului” său, atunci cînd analizează monedele descoperite pe ţinutul locuit de români, acele monede de argint sau în amestec ce poartă inscripţiile Sarmis sau Armis. Parcă jucîndu-se cu memoria noastră şi sfidînd orice urmă de bun simţ, Pîrvan ne prezintă o altă variantă a gîndirii sale cum rezultă la p. 32  ,, …Neamurile daco-getice cu aşezările lor numite davae, s-au întins – precum am accentuat şi mai sus – încă din vremi imemoriale spre nord, pînă în Silezia, în Posen, în Galiţia şi Podolia, iar spre sud-vest, năvălind peste thraci, pînă în Rhodope şi pe valea Mariţei, , trecînd chiar dincolo de Hellespont în Asia Mică. Pe vremea lui Herodot acest proces de expansiune nordică şi sudică, din centrul carpato-danubian era încheiat demult” şi continuă la p. 81: ,,Prin secolul Vl î.e.n. ..geţii se aflau într-o stare relativă de prosperitate…Din Carpaţii Nordici şi pînă în Haemus, geţii alcătuiau un mare popor unitar ca neam, desigur însă împărţit politic în numeroase clanuri autonome, unele sub principi indigeni independenţi, altele recunoscînd, mai ales în părţile Nistrului autoritatea cutărui rege, de neam scythic” iar pe luminăţia sa germană în loveşte rău la p. 170: ,,Tomaschek recunoaşte că numele dacilor şi geţilor sînt greu explicabile nu numai din thracică, ci în general pe cale filologic-comparativă indoeuropeană”. Stăi mişelule să ne socotim o leacă, zici ca un pezevenchi că neamurile daco-getice ar fi pe teritoriile dintre Istru, Carpaţii Păduroşi, Don şi Tisa din vremuri imemoriale, adică înainte de venirea indoeuropenilor, tracilor, cimero-tracilor şi sciţilor, iar istoria ne găseşte tot pe aceste locuri, te întreb plin de supărare: nu cumva ai scris toate aceste trăsnăi cînd erai la balamuc? Aici ilustrul istoric ne dezvăluie că există şi o limbă tracă pe care o cunoaşte el şi cîţiva iniţiaţi în această taină iar numele de neam al strămoşilor noştri nu poate fi scos nici din indoeuropeană şi nici din tracă. Aşa-i cînd lungeşti o minciună, devine atît de străvezie că o descoperă oricine. Ne mai spune Pîrvan că din vremi imemoriale, trecînd prin secolul Vl î.e.n. daco-geţii au fost pe aceste meleaguri fără întrerupere iar din centrul carpato-danubian au avut mai multe năvăliri ajungînd şi peste…traci! Asta-i, magistrul şi-a uitat pe undeva răbojul şi o dă la plesneală pentru că chiar dacă mulţi văd şi citesc, foarte puţini pricepesc! Adică nu a existat nici o invazie tracă peste populaţia carpatină ci invers aşa cum o spune chiar el şi unele izvoare antice!
Recunoscînd interpretarea forţată asupra textului lui Herodot ne spune la p. 32  ,,În adevăr este drept că Herodot nu cunoaşte pe geţi decît între Balcani şi Dunăre, şi anume încă din sec. Vl(vezi toate citatele la Tomaschek), şi că nici la Herodot şi nici mai tîrziu pînă la Ptolemaios al lui Lagos, cîmpia munteană nu este clar descrisă de nimeni, iar la Dunărea de Jos este închipuită chiar de Herodot(V,9) un fel de pustiu unde geţii şi scythii ar fi deopotrivă vagabonzi…iar aici , între Carpaţi şi Dunăre, nu e loc pentru alţi thraci decît pentru geţi, cari locuiau compact malul drept pînă la vărsarea în mare, şi cari locuiau de asemenea sub numele de carpi toată Moldova de miazăzi”. Să spui numai pe baza unor probe arheologice selectate tendenţios şi a unor ipoteze trăsnite că se poate scrie istoria unui popor, asta miroase a mişelie. Ca să arăt că Pîrvan bătea cîmpii cu bună ştiinţă după tracii din Carpaţi am să-l trag la judeţ cu zicerea de la p. 51: ,,Cît priveşte sudul Dunării, pînă la Hemus, el era de mult getic. Dar geţii de aici erau numiţi thraci(cf. Strabo: ,,grecii i-au socotit pe geţi – thraci”), şi după ei, se vorbea de geţii din nordul Dunării, tot ca de thraci. Am văzut mai sus că Dromichaites e numit şi că chiar Burebista e numit oficial în inscripţia de la Dyonisopolis ” şi mai adaog pasajul de la p. 57:,,Strabo p. 303 <că aşa dar, în vremea noastră Aelius Catus a strămutat pe malul Istrului cincizeci de mii de oameni de la geţi, popoare care vorbesc aceeaşi limbă ca şi tracii, în Tracia locuiesc şi acum aceea care se numesc ei înşişi moesi>. Din aceste citate ale lui Strabon este foarte clar că grecii îi numeau pe geţi uneori tot traci pentru că vorbeau aceeaşi limbă şi erau de acelaşi neam dar niciodată ei nu au afirmat că geţii s-ar trage din vecinii lor traci ci invers, tracii de fapt sînt daci veniţi din nordul Instrului! Prin aceste făcături sîntem martorii unei acţiuni de deznaţionalizare şi transformare în ridicol a identităţii şi specificităţii neamului românesc! Tot Pîrvan ne lămureşte cu mare obrăznicie de ce a pus la cale această ticăloşie după cum scrie la p. 82 ,,După cum vom arăta în amănunte mai jos, culturii greco-scythe din nordul Mării Negre, îi corespunde în valea Dunării de Jos cultura greco-getă”. Adică nu am avut şi nu avem nimic în faţa altora, sîntem un popor de maimuţe care am stat în umbra timpului cînd alţii îşi rodeau călcîiele să alerge, să clădească, să zidească şi să zămislească, halal gîndire de român dar este identică cu a ciocoiului fanariot C.A.Roseti de pe la 1880! Dar parcă vrea să se răzgîndească Pîrvan în nebunia lui cînd spune la p.93  ,,Fapt e, că din pricina confuziei dintre tharcii sudici şi daco-geţii danubieni, de sigur rude, dar nu acelaşi popor, confuzie pe care am văzut-o mai sus şi în cazul lui Dromichaites, al lui Kotelas etc., atîtea obiceiuri, instituţii, credinţe şi chiar fapte istorice pur thracice erau atribuite – şi sunt încă mereu pînă în momentul de faţă – în chip arbitrar şi geţilor. Acest lucru îngreunează enorm cercetarea şi duce la confuzii regretabile”. Dacă este confuzie de ce nu a denunţat-o dar a avut neobrăzarea să ne-o prezinte ca adevăr istoric? Şi continuă cu o altă zicere la p. 140  ,,Strabo p. 296: ,,iar cei de dincolo se cheamă daci fie că sunt geţi fie că sunt thraci  din neamul dacic aşezat odinioară în Rhodope”. Acum recunoaşte explicit că a avut loc o singură migraţiune, dar din nord în sud pînă în Tracia unde s-au stabilit o parte dintre daci, alţii găsindu-şi sălaş prin regiunile vecine. Pentru a ne buimăci mai mult, dă cu barda în tot tracismul cum se poate citi la p. 166  ,,Sigur e că, la aşezarea lor în Dacia, slavii au găsit aici o toponimie în mare majoritate thracică şi numai pe ici pe acolo romanică. Acest lucru trebuie bine fixat, dacă nu vrem să atribuim slavilor nume de localităţi neromanice care, totuşi n-au nici de-a face nici cu slavii, ci sunt pur şi simplu toponimice getice, din care mai sus am dat o serie de probe existente pînă la sfîrşitul Daciei romane, pentru că ele fuseseră primite şi de noii colonişti ai acestor ţinuturi şi pronunţate la ţară în chip getic încă mult timp după 270, cînd procesul de romanizare nu încetează, ci abia a început serios, şi va dura pînă în secolele Vll-Vlll neîntrerupt”. Cu asemenea elucubraţii avînd pretenţii de adevăruri absolute, ajungi repede la balamuc dacă cel care le spune nu te slăbeşte cu sminteala lui. Pîrvan o răsuceşte după deget şi scrie la p. 371:  ,,În adevăr, asupra culturii geţilor s-a făcut încă de la Roesler şi Tomaschek greşeala fundamentală de a se scrie cu idei preconcepute: <geţii fiind thraci, tot ce nu este atestat de izvoare pentru geţi, dar este pentru thracii sudici trebuie atribuit – pe cale reconstructivă – şi geţilor >.Dar acest lucru este inadmisibil. Geţii au rămas un popor indoeuropean de mentalitate nordică, în vreme ce , thracii sau amestecat ca şi grecii şi italicii, cu rasa mediteraneeană şi au dat naştere unei culturi amestecate în care multe elemente, în special religioase şi sociale sunt sudice nu nordice”. Cartea se încheie cu următoarele concluzii: p. 406  ,,Începută în sec. lV î.e.n. prin celţi, intensificată din sec. ll î.e.n. chiar de romani, occidentalizarea geţilor din Carpaţi nu putea duce decît la un singur rezultat: în momentul cînd romanii luau definitiv rolul civilizator al celţilor, supunîndu-i şi pe aceştia, din Gallia şi pînă la gurile Dunării, formelor de viaţă romane, Dacia era perfect pregătită să devie şi ea romană. Romanizarea Daciei se anunţase de altfel antropogeografic încă de la 1000 î.e.n., cînd cultura villanoviană îmbrăţişa şi întreg masivul carpatic. Celţii au mijlocit însă apoi şi elementele materiale ale culturii greco-italice. Iar romanii au tras concluziile: atît etnografic cît şi spirituale”!!! După asemenea final apoteotic şi apocaliptic pot pune şi eu o întrebare: a fost nebun de-a binelea sau una din marile secături ale neamului românesc? Românaşi cu freza-n vînt, pas de înţeleg vreun gînd! Trebuie să mai arăt că Pîrvan s-a ferit ca dracu de tămîie să-i amintească pe pelasgi, hiperboreeni şi arimini populaţii pe care vechii greci le menţionează de nenumărate ori că au locuit mult înaintea lor în nordul Istrului iar de aici pelasgii au migrat în sud ocupînd toată peninsula balcanică şi insulele ionice unde i-au găsit în descălecatul lor. Dacă vom persista în năravul nostru de a căuta numai pîrvotraci, popîndaci, cotcodaci şi alte seminţii de poponeţi, atunci vom fi ceea ce am fost; o turmă vorbitoare mînată de bande de lichele şi de tîlhari, purtînd dispreţul celor din jur.