Legile lui Zamolxe la suedezi   Neamurile goţilor ce au trăit între şatrele geţilor în pace sau gîlcevi uitate, timp de peste 750 de ani nu au plecat toate spre vest la prăduială după anul 401 cum vrea să ne convingă istoria. O parte dintre ei s-au întors în regiunea lor de baştină adică în Germania şi partea de sud a Suediei. Aceste informaţii se găsesc în istoria veche a suedezilor scrisă pe pietre cu alfabetele runice care spun despre goţii decedaţi în Grecia sau Macedonia ajunşi aici cu ceva gînduri urîte de jaf. Iar unii s-au stins pe drum către baştină semn că nu au venit să viziteze ţinuturile Afroditei şi cei care le-au ieşit în cale nu s-au lăsat peniţi fără să le dea la mir. Pentru că aceşti suedezi au un respect deosebit faţă de trecutul lor, unii s-au ostenit să-l pună în texte astfel ca informaţiile să fie transmise generaţiilor viitoare. Printre cei care s-a învrednicit cu asemenea muncă a fost şi Carolus Lundius ce a scris o carte intitulată  Zamolxis, Primus Getarum Legislator şi tipărită în anul 1687 la Upsala iar în româneşte a fost tălmăcită la anul 2002. De profesie jurist şi avînd calitatea de consilier al regelui Suediei, în trebuşoara înfăptuită dovedeşte serioase cunoştinţe de istorie veche şi lingvistică. Cartea lui este şi în prezent foarte apreciată pentru înalta erudiţie dovedită. Ceva asemănător s-a întîmplat şi la noi cu un avocatul N. Densuşianu numai că a avut o soartă greu de acceptat, istoricii l-au acuzat că este nebun! Fire bătăioasă şi foarte sigur pe ce spune, Lundius nu ne mai lasă să umblăm cu cotite: ,,Să fie clar pentru toţi, că cei pe care antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere unanimă, Goţi. …grecii şi alte popoare au luat literele de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre răspîndirea acestor litere”. Uite aşa, să ţi se zbîrlească freza de greutatea acestor vorbe! Fiind bun cunoscător al celor juridice spune că toate legile goţilor/geţilor au fost date de marele gînditor Zamolxe. Parcă prea se întrece cu gluma suedezul şi ia în derîdere toată floarea cea vestită a istoriografiei româneşti. Se mai sumeţeşte fără putinţă de îndoială: ,,…Zamolxis în pergamentele noastre Samolses. La el sînt raportate începutul legilor paternale şi apărarea acestui adevăr. Cine este el şi de unde vine? El aparţine Geţilor care sînt aceeaşi cu Goţii şi Sciţii”. Îl citează pe Diodor din Sicilia care spune despre Zamolxe că a fost marele legiuitor al geţilor, ce le-a schimbat viaţa în bine şi i-a făcut mai vrednici şi mai drepţi! Măi să fie, parcă se ţine numai de ghiduşii ca să ne încreţească nouă minţile! ,,Tăbliţele cerate împreună cu celelalte manuscrise, atunci cînd vorbesc despre originea legilor paternale(naţionale), fac referire la Samolse. Despre el nu se ştie foarte exact dacă a fost om sau cînd s-a născut. Totuşi cei mai mulţi autori afirmă, cu cea mai mare uşurinţă, că s-a născut întru-un loc pe Pămîntul Tracic. Pe atunci acolo locuiau Geţii, adică cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci după cum spune Herodot. ..Cei care în Tracia erau numiţi Geţi, au fost numiţi pe vremea lui Procopius(istoric grec mort la 562) Goţi şi în vremuri mai vechi fuseseră numiţi Sciţi. …De reţinut acest adevăr unic şi anume că geţii şi goţii au fost unul şi acelaşi neam şi că aceştia s-au mai chemat şi cu numele de Sciţi”. Îl mai aminteşte pe scriitorul grec şi cu scrierea Vandalii unde spune că: ,,Naţiunile gotice au fost multiple şi odinioară dar sînt şi astăzi. Cele mai nobile dintre acestea sînt Goţii, Vandalii, Vizigoţii şi Gepizii. Sînt unii care i-au numit Geţi pe aceştia. …Dar aceştia, adică geţii nu diferă de goţi decît prin nume”. Parcă te pune pe gînduri zburdălnicia acestui suedez plin de rîvnă pentru trecutul glorios al neamului său. Ca să înţelegem hotărîrea lui Lundius trebuie să deschidem urechile şi la argumentele istorice pe care le foloseşte pentru a-şi dovedi susţinerile. Îl citează pe Procopius cu scrierea De bello Gothorum care precizează: ,,Acesta este modul de a trăi a locuitorilor insulei Thula, care se deosebesc de multe alte naţiuni. Una din ele mult mai înfloritoare decît celelalte şi foarte numeroasă, este cea a Gautonilor care s-au aşezat lîngă heruli(popor scit locuind în regiunea lacului Maeotis) sosiţi acolo”. Iar Plinius în Istoria naturală spune despre insula Thula: ,,Unde nopţile clare de vară confirmă la rîndul lor că ceea ce raţiunea a cugetat, e demn de crezut în zilele solstiţiului, soarele înălţîndu-se mai aproape de axa lumii, printr-un spaţiu îngust al luminii, pămîntul are şase luni de zile fără întrerupere noapte, cu o distanţă diferită de solstiţiul de iarnă. Tocmai aşa avea loc pe insula Thula cum a scris Pythias din Massilena(navigator din Marsilia) la o distanţă de şase zile din Britania spre nord”. Dar prima patrie a Goţilor - ţinutul Svithiod era situat la nord de Marea de Azov, în cel mai nordic punct chiar şi avea un climat foarte aspru, regiunea este secătuită de ger şi zăpadă iar viaţa era foarte grea. Pentru un trai mai bun au migrat o parte către vest ocupînd teritoriile actuale ale Germaniei iar alţii către nord-vest ajungînd în regiunea Smaland din sudul Suediei care în vechime se numea Guta şi era locuită de guţi sau gutari, o ramură a goţilor. Voi reveni la acest ram germanic şi la baştina lui. Îl aminteşte şi pe Iordanes cu De origine actibusque Getarum(Despre obîrşia şi faptele geţilor) unde se spune cum au ajuns pentru prima dată goţii în Sciţia vecină cu Marea Neagră. Îi laudă pe sciţi şi aminteşte informaţiile transmise de către Pitheas din Marsilia(vestit naviga- tor şi geograf din secolul lV î.e.n.) care spune despre Basileea ca fiind sediu al sciţilor regali. Herodot aminteşte şi el această împărţire a sciţilor în sciţii nomazi şi sciţii regali. Ca să convingă ce neam de soi erau aceşti sciţi îl aduce la lumină pe Justinus care spune: ,,După cum se poate vedea, ce este de admirat la sciţi, este ceea ce le-a dat lor natura, ceea ce grecii nu pot obţine nici prin nesfîrşitele doctrine ale înţelepţilor şi preceptele filozofilor, căci sînt întrecuţi, punîndu-i în balanţă de bunul simţ înnăscut şi obiceiurile neşcolite ale barbariei: căci sciţilor le-a folosit mai mult necunoaşterea viciilor decît le-a folosit grecilor cunoaşterea virtuţii”. Pentru ca elenii să nu-l acuze de ceva gînduri necurate îl pune alături şi pe grecul Xenofont cu ceva ziceri pline de folos puse în Despre faptele şi vorbele lui Socrates  şi spune că spre deosebire de celelalte popoare, Sciţii şi Tracii sînt dotaţi de la natură cu această netă superioritate în a mînui arcul şi săgeţile. ,, Legile persane, de fapt urmăresc prevenirea delictelor, ele prevăd ca încă dintru început cetăţenii să nu iasă din litera lor, să nu cadă în ceva necinstit sau să se amuze de un lucru ruşinos sau de o faptă criminal” extras din Copilăria lui Cyrus. Iar legile suedeze, atît mai vechi, cît şi mai recente la care face referire autorul, nu se face numai menţionarea săgeţilor, ci totdeauna sînt pomenite împreună arcul şi săgeţile. În probleme de moştenire, cînd se făcea succesiunea, acela din fii era socotit mai norocos şi deci mai puternic în războaie, care moştenea 12 arcuri; acesta se numea de fapt. Scit. Şi conchide plin de fermitate: ,,Socot că s-a demonstrat clar pentru a spune că Goţii şi Geţii sînt aceeaşi cei mai neînvinşi prin virtute şi fapte şi care mai sînt cunoscuţi şi sub alte nume”. Mai aminteşte de năvălirile goţilor în sudul Europei, regatele pe care le-au întemeiat pe teritoriul Daciei şi mai către est în nordul Mării Negre precum şi trecerea lor pe malul drept al Istrului apoi migrarea către vest după anul 401 cu întemeierea statelor germanice în Italia, sudul Galiei şi Spania. Cînd goţii au plecat din Balcani să răstoarne imperiul roman de apus şi să-l treacă sub sabie au dus cu ei şi legile după care s-au ocîrmuit în nordul Mării Negre, la gurile Dunării sau în sudul acesteia cînd au locuit în Tracia. Aminteşte cu vădită mîndrie de legile ostrogoţilor în Italia, legile vizigoţilor din Spania, pe lîngă altele ale longobarzilor, burgunzilor, francilor, alemanilor care se trag toate din legile goţilor. Despre ilustru învăţat Olaus Magnus spune că ,,a văzut cu ochii lui în Italia, la Perusia un volum de legi gotice/getice, scris cu caractere gotice/getice şi că, în ciuda vechimii acestui monument literar-juridic, căci desigur se scurseseră mulţi ani de cînd goţii locuiseră Italia, era cu grijă păstrat de către perusieni. Acest volum este o carte conţinînd legi ale goţilor, reunind un ansamblu de legi de care se folosesc şi astăzi Sueţii şi Goţii, aşa că s-au descoperit exact aceleaşi legi care sînt şi astăzi în vigoare. Această concordanţă a conţinutului legilor ne-a condus la un argument foarte sigur şi anume că Goţii, cînd au plecat în Italia, au luat cu ei şi codurile de legi.…Legile străvechi paternale ale tuturor Goţilor şi în parte privitor la expediţiile ostrogoţilor, atît cea militară în Grecia cît şi în alte locuri, cu un cuvînt se menţionează regiunile migraţiei”. Lundius ia o parte din informaţii din lucrarea lui Iornandes care aminteşte de leges bellagines ca vechi legi luate de goţi de la strămoşii noştri geţi. Iordanes era şi el got născut în Panonia sau Dacia care a avut o pregătire culturală serioasă şi a cunoscut realităţile din Dacia prin experienţă personală la care s-a adăugat sursele orale sau scrieri dispărute. Cum Iordanes a folosit în mod evident şi izvoare gotice despre care nu ştim, putem spune că Getica sa reprezintă în mare măsură o tradiţie istorică gotică. Luînd informaţii de la Orosius că goţii sînt geţii de altădată, împrumută date din istoria acestora găsite în autori vechi pentru a arăta virtuţile şi faptele de seamă ale neamului got în vremurile de demult. O istorie fabuloasă a goţilor precede istoria lor adevărată. Informaţiile transmise de Iornandes cu privire la leges bellagines sînt în mare parte corecte numai că noi românii umblăm tot cu părul în ochi şi scuipăm pe adevăr pentru că supără anumite căpăţîni nebune! Mai spune că sistemul juridic suedez de la acea vreme avea rădăcini adînci în legile lui Zamolxe şi nimeni nu cuteza să pună la îndoială această istorie. Îl invocă pe Seneca cu privire la judecătorii infernului pentru a arăta că au elemente comune şi cu vechiul sistem juridic al romanilor. La judeţul din lumea tăcerii cei trei magiştri Minos, Rhandamanthes şi Aeascus erau singurii care aveau dreptul de judecată şi împărţire a dreptăţii. Cel mai important dintre judecătorii era Minos, căruia îi urma Aeascus după afirmaţiile lui Platon şi Plutarh şi el putea să judece singur cînd lipseau ceilalţi doi. Numele lui la Svioni, înseamnă ,,mai bun” căci man, minn, minur, madur şi cuvîntul compus lagmadur îl susţin. Aşa cum se arată din legile străvechi suedeze această expresie înseamnă, a judeca foarte drept, a desfăşura audierea corectă a martorilor, a conduce procesul în locul regelui. Bagheta de magistrat a lui Aeacus a fost numită la Svioni şi Gothoni kasla şi staf. Din acest motiv, la goţii care locuiau în Moesia, tocmai de la acest termen sau sceptru judecătoresc numit stava şi judecătorul s-a numit tot stava, iar tribunalul acestuia s-a numit stavastola. Pe tăbliţa 30 avem felul de judecată descris de Lundius şi practicat în Moesia pe la 150 î.e.n. dar şi în vremea cînd goţii erau pe meleagurile de la sudul Istrului. Bazorio era foc de nemulţumit cum merg treburile în Moesia şi a pornit cu oaste să îndrepte strîmbătatea lui Eneo pe care l-a adus la judeţ sub un copac fiind judecat în faţa neamului său. Pentru că  nu avea pe unul mai vrednic să pună în loc i-a dat înapoi sceptrul acestui nimic de Eneo! Tot despre judeţ la geţi se mai vorbeşte în tăbliţa 33 unde solul trimis la besi nu a făcut treabă bună iar cînd s-a întors pe şapte cărări a fost judecat de dage balo şi măsurat cu toiagul în văzut tuturor spre a fi pildă. În limba română avem stava cu sensul de loc umbros unde se odihnesc animalele şi stavăr cu sensul de fermitate, hotărîre, stabilitate iar stol înseamnă masă şi stola are sensul de strat iar figurat făcut cu mare grijă. Uite că sîntem şi oleacă de suedezi sau mai corect ei au ceva împrumutat de la noi aşa cum o spune cu mîndrie chiar Lundius! Din fragmentele de legi Askeskäpte aflăm că la vechii suedezi judecătorul slăbea mînerul bastonaşului de frasin în timpul unui act solemn cum ar fi fost clarificarea unei proprietăţi de drept, înstrăinată regulamentar, fapt întărit şi de colecţionarea diferitelor stipulări cu diferite codexuri ale diferitelor legi. De aici şi scrierile judecătorilor de eliberare a sclavilor, în vigoare, skaptebreff(scapă-te bre!) cum se obişnuieşte să li se spună în Goţia de Vest şi în multe alte locuri. Iar scrierile Eddice ne spun că zeii tocmai sub frasin îşi desfăşurau judecăţile pe lîngă alte raţiuni mai ales pentru că dintre toţi copacii, frasinul este cel mai puternic şi cel mai bun. Ei foloseau pe radmenn care erau sfetnicii înţelepţi ai regelui în număr de 12, şi mai îndeplineau funcţia de asesori judecătoreşti. Plin de mîndrie încheie: ,,…Aşa cum s-a arătat filozofia cea mai veche este cea a lui Zamolxis şi a neamului nostru; din izvoarele ce s-au iscat şi principiile şi preceptele juridice şi tot ele s-au revărsat în for; ele sînt exemplul de nezdruncinat al adevărului.…Dar nu mă îndoiesc că există unii care vor socoti că ceea ce am făcut eu este mai puţin corect, prin faptul că, vorbind despre începuturile legilor la geţi, mă refer în primul rînd la Samolse ei crezînd cu tărie că erudiţii noştri s-ar fi inspirat din literele greceşti dar literele getice, fiind deja inventate şi puse în uz, grecii le-au luat de la noi, conform istoriei noastre vechi şi a înţelepţilor noştri experimentaţi în literatura scriitorilor vechi, de asemenea inşi, ei nu vor fi socotiţi ca atare, pe asemenea persoane noi nu dăm nici un ban, iar judecata posterităţii îi va condamna – şi sînt demni de a fi condamnaţi în unanimitate, aceasta, deoarece despre stilul lui Samolse ne stă mărturie autoritatea unor istorici antici care consemnează cu toată claritatea adevărul”! Bravos neică, le-ai dat în bot să-i saturi de lehăit!
În cele mai vechi documente suedeze, scrierile Eddice, se distinge la mare cinste spune Lundius şi ,,Teologia lui Samolse care este, în acelaşi timp şi cea a celor mai vechi cetăţeni ai Sueoniei, se face deosebire între viaţa viitoare a celor drepţi, dusă în fericire şi cea a celor răi, dusă dimpotrivă în nefericire, la zeii subpămînteni. Dumnezeu însuşi a făcut cerul, pămîntul şi toate cele care se găsesc pe el şi ceea ce este nemaipomenit, a făurit omul al cărui suflet i s-a introdus în trup ca nemurire, căci corpul poate fi prefăcut în pulbere, sau dacă este ars, în cenuşă. Cei drepţi trăiesc veşnic împreună cu El în Gimle sau Wingulff, cei nedrepţi însă sînt aruncaţi la zeii subpămînteni”. Şi ne lămureşte el cum vine vorba despre acest ţinut misterios şi plin de încîntare Gimle. ,,În partea sudică a cerului se vede cel mai frumos templu şi cu un soare mai strălucitor decît oriunde pe care localnicii îl numesc Gimle. Acesta va dura cît timp vor fi focul, cerul şi pămîntul şi acolo vor locui în veci cei cinstiţi şi drepţi. Toate aceste scrieri spun că această lume unică ar trebui să piară în flăcări astfel: într-o zi această lume va dispărea prin foc”. Rămîi uimit despre asemănarea zicerilor vechilor suedezi şi basmele noastre populare dar şi tradiţiile precreştine ale poporului român păstrare atît de bine în mituri şi legende. Limba română veche are cuvîntul cimili cu sensul de a explica, a clarifica, a tîlcui, adică un ţinut al judecăţii. Edda face referiri privitoare la fericirea de după moarte a celor drepţi şi la pedepsirea, chiar şi răstignirea celor nedrepţi în iad. El ne spune că acest ţinut al fericirii este în partea sudică a cerului pe care localnicii o numesc gimle, cuvînt care în emegi este compus din gim cu sensul de mesager, direcţie, călătorie şi le cu sensul de strălucitor, încîntător, măsură dreaptă. Mai adaugă cu acribie că despre acestea se găsesc informaţii şi în inscripţiile vechi gravate în piatră de către profani unde le vedem cu sufletul şi cu ochii noştri de pe aceste meleaguri şi locuinţe de la lăcaşurile celor fericiţi la cel mai înalt cuprins al cerului, îmbrăţişînd şi înlănţuind toate. El nu folosesc cuvîntul Walhalla pentru a arăta ţinutul eroilor şi a oamenilor merituoşi precum goţii din Germania. Dar şi acest cuvînt are legături cu plaiurile noastre mioritice fiind apropiat fonetic de Valahia. În Edda mai sînt descrise pe scurt lucruri despre nemurirea sufletelor în care geţii au crezut din totdeauna(geţii adică gautoi, gautar, gothar, gothi) şi ne dă spre adîncă şi tristă meditaţie cuvintele meritorii ale lui Bonaventura Vulcanius din De literis et lingua getarum sive gothorum(Despre literele şi limba geţilor sau goţilor) apărută la Lyon în anul 1597.  ,,Nu pot să trec sub tăcere, faptul că întotdeauna am fost admiratorul, mai mult decît al tuturor, al acestui nume prin excelenţă nobil al unui neam, care crede din adîncul inimii lui în nemurirea sufletelor, căci, după judecata mea, condamnînd puternic moartea, ei capătă un curaj neţărmurit de a înfăptui orice; după cum se vede, neamul geţilor s-a ivit aşa din totdeauna de la natură, el a fost şi este un popor cu totul aparte şi veşnic”. La noi multe adevăruri au fost trecute sub tăcere iar asemenea gînduri venite din partea unui străin te lasă fără cuvinte!
Dar să revin la vechea denumire Guta din regiunea Smaland situată în sudul Suediei  şi la locuitorii ei guti sau gutari, ce făceau parte din neamul goţilor. Informaţiile vechi spun că obîrşia neamurilor goţilor era undeva deasupra Mării de Azov (Lacul Meotic) şi de acolo au migrat în timp spre vest sau nord-vest. În scrierile sumeriene s-a consemnat că oraşele-state ale lor au intrat sub stăpînirea unui popor foarte violent care a năvălit din munţii din nord numit guti sau gutei. Au stăpînit neamul emeşilor în perioada 2150 – 2060 după care au dispărut din istoria acelei zone. Se spune că erau roşcaţi şi cu pielea albă iar emeşii i-au numit ,,balauri ai munţilor” ce vorbeau o limbă bolborosită. Şi în prezent în ţinutul muntos al Kurdistanului din Iraq în zona oraşului Erbil – vechiul ţinut de unde năvăleau guţii peste emeşi - există o populaţie cu părul roşcat, pielea albă şi ochii albaştri. Dacă trecem aceşti munţi spre nord şi ne mişcăm ceva spre est, ajungem exact în regiunea de baştină a neamului goţilor cu rămurica lui suedeză guţii din Guta. Nu întîmplător limba gotică dar şi suedeza veche şi germana au cuvinte comune cu limba arabă chiar dacă aceste neamuri nu au fost vecine după cum spune istoria. Şi totuşi ele au fost împreună la sfîrşitul mileniului lll î.e.n. aşa cum am arătat mai sus iar guţii i-au alungat pe akadieni – popor semit, cînd au ocupat statele sumeriene.

Dau mai jos cîteva cuvinte din limba gotică şi suedeză veche luate din cartea lui Carolus Lundius şi le compar cu limba română şi arabă. Cu caractere îngroşate este cuvîntul gotic, cu caractere normale este cuvîntul românesc iar cu caractere italice este cuvîntul arab.    
achtbar: onorabil, remarcabil = akbar: înalt, mare, inegalabil, din înaltul cerului; aet: rubedenie, arbore genealogic = aed: poet grec din vechime care transmitea legendele şi miturile unui neam; aewe: a avea = aieve: întocmai, aici, a confirma ceva = awan,ewan: a avea; agha: stăpîn, feudal = agă: comandant, şef de poliţie = aghaewer: stăpîn; al: progenitură, urmaş = a lu: fiul lui, urmaşul lui; arf: arc, săgeată = arc: unealtă cu coardă folosită pentru aruncat săgeţi; arfdabolker: moştenitor ereditar = cuvînt compus din arc + dabo: cetate + licăr: luminiţă mică, prelingere; atta: tată = ata: tată în aromână = at: tată; begia: a împrăştia, a răspîndi = begea: ferestruica din acoperişul casei pe unde iese fumul sau se face aerisirea; bassa, pasa: principe, important = başi: căpetenie, cap = paşa: conducător; baera: copii = baera: sfoara de care se agaţă traista, legătură, amuletă = bar: copil;  baer: pământ, proprietate = baer: salbă, legătură, barieră = ber,baer: pământ; burga: a ocroti, a ascunde în castel = burca: haină bărbătească ţărănească, turtă ţărănească din mălai coaptă pe vatră = burca: voal cu care femeile musulmane acopera fata; der: poartă = dereg: stîlp de lemn la casă; dor: poartă = dor: stare sufletească de nostalgie sau tristeţe: gaeta: a răspîndi, a oferi, a dărui = gaiţă: persoană prea vorbăreaţă, gură-rea; ghaeti: plini de vigoare = geţi: strămoşii românilor; ghuti: energici, plini de vigoare = guţi: strămoşii guţilor şi goţilor:  ghaema: a distruge, a se plînge de soarta sa = gemea: a suferi o durere sau un necaz; gia: pământ, spaţiu = gia: spaţiu, regiune, pământ;  giabir: a-şi atribui pe drept mai mult = geaba: a-şi atribui pe nedrept ceva = giabir: mîndru; giba: dat ca dar = giba în emegi: dansator, cununa miresei, graţie; giga: gigant = giga mîndru, frumos; giran: vecini, consorţi = girant: garant, asociat prin garanţie; girannar: vecinătate = granar: vecinătate haba: a avea, a poseda = haba: şezătoare, bube rele;  hira: a mişca, a agita = hîră: ceartă neînţelegere, tuse rea, boală de piele;  hyta: vîrtej al capului, nebunie cînd cineva nu ştie ce face = hîţa: a se mişca încolo şi în coace, a scutura puternic; juk: povară, jug = Juc: localitate în judeţul Cluj, jug: dispozitiv la care se prind boii pentru a trage la car; ilmaela: a profera o injurie, a bartjocori = imala: murdărie, noroi, a întina cu vorbe; im,is,ist: sînt, eşti, este = ime: uite!, îs: a fi, ist: acest; yra: a agita = ira: strigăt de nemulţumire sau supărare; iri: stăpîn = ir: în emegi, bărbat, a conduce, a bate, piaţă; kasla: baghetă judecătorească = cîşlă: aşezămînt provizoriu de păstori;  kiri: stăpîn, domn = chir: domn, stăpîn, în emegi înseamnă a închide gura cuiva, a se impune; kira,kirr: liniştit = cir: turtă de pîine coaptă pe plită, în emegi înseamnă soartă; koghla: a defăima, a murdări cu vorbe = cocli: a se ameţi de băutură; lag: lege, datină, obligaţie = leg: testament, lag în emegi înseamnă a fi împreună, liturghie pentru meditaţie; lalla: a cînta, a lălăi pentru a adormi ţîncul = lălăi: a fredona fără cuvinte, lala în emegi înseamnă a cînta, a se veseli; lesa: a aduna, a alege, a culege spicele = lisă: cîmp necurăţat; lysa: lucitoare, sclipitoare, a lumina = lisă: cu părul sclipitor şi cu pată albă pe frunte sau pe bot; lita: a uni, a concilia = Lita: localitate în judeţul Cluj, liţă: epitet pentru fete şi femei tinere; man: mai bun, mai reuşit = man: în emegi este asociat, belşug, soţie; mana: rodnicie, rădăcină = mană: belşug, spor în produse agricole; mulka: a mulge = mulgă: mulsoare, cantitatea de lapte de la o turmă; oma: bunică = oama: femeie, cea care a născut copii. În eme-gi ,,ama” înseamnă mamă, a îngriji ca o mamă. plugum: ogoare arate = plug: unealta cu care se ară; rada: ţinut, neam = radă: sfat, adunarea unui neam; Radu: bărbat, ban, drapel = Radu: nume şi prenume; rast: a se odihni = rast: repaus, popas, odihnă; rug: revenire, reîntoarcere = ruga; sărbătoare bănăţeană cu ocazia reîntîlnirii fiilor satului, rug în emgi înseamnă a înapoia, a reveni; ruf: exilare = rufă: figurat a-i face necazuri cuiva; sa: a însămînţa, a semăna = sa: în emegi înseamnă a cultiva o grădină, a plivi buruienile; saek: gras, corpolent = saiac: postav aspru de culoare închisă din care se făceau haine lungi; sassa: însoţitor, împreună = sasău: papură; semia: a administra cu demnitate = same: recensăminte care se făceau în Ţările Române pentru stabilirea birului; semi: sumă de bani; satt: a veni la un loc, a se aduna, a intra şi a ieşi = sat: locuinţele unei comunităţi rurale; setta: dar, ofrandă făcută pentru iertare = seta: a înseta; sewr,seur: bou, turmă = şez: ocol pentru vite folosit vara = sewr: bou, turmă; sir: domn, stăpîn = siră: succesiune, urmaşii cuiva; sitia: a se aşeza = şedea: a se aşeza; skaptebreff: act de eliberare din sclavie, cuvînt compus: scapă-te + bre; skura: vorbăreţ, flecar = scura: a curăţa, a scăpa de păcate; styg: a striga, a invoca, a vrăji = stig: a striga; strale: săgeată = zreli: a face aşchii, a se rupe osul în aşchii;  stava: sceptru judecătoresc, judecător = stava: loc umbros unde se odihnesc animalele şi stavăr: fermitate, hotărîre, stabilitate; stola: masa judecătorului = stol: masă; tina: grămadă = tînas: grămadă de grîu, tina: noroi, pămînt; weckia: a trezi din somn = veghea; a supraveghea, a fi treaz, a fi atent la; wisir: administrator suprem = wezir: principe, administrator, şef.  
Am să dau cîteva cuvinte găsite în Edda scrise în norvegiana veche(primul cuvînt) care sînt identice sau asemănătoare cu cele din limba română sau emegi(după semnul =).   
afl: alb, luminos, strălucitor = alb: culoare; ahwa: apă = apa; ai: străbunic = ai: ani; amma: bunica = oama: femeie, mamă şi ama: mamă, mătuşă în emegi; blid: prietenoasa = blid: strachină, farfurie; boddi: cel cu barbă de ţap = badi: frate mai mare; Dag: numele unui Asen = dagă: cuţit cu trei muchii purtat de geţi pentru a arăta un rang social şi dag: strălucitor, luminos, existenţă, adunare, cameră din emegi; edda: străbunica = edia: preot judecător la geţi sau deciziile acestuia; gardrofa: cea care rupe gardurile = gard + rufa: a face rău cuiva; glad: cel sprinten = Glad: numele unui voievod român; gust: suflătorul = gust: senzaţie olfactivă; har: măreţul = har: dar sau răsplată divină, graţie; hati: cel plin de răutate = hăţi: a smuci pe cineva, a zgîlţîi; hold: ţăran liber = holdă: cîmp de grîu; holm: insulă = Holm: deal în comuna Flămîni; Hrist: nume de walkirie ce duce cornul din care eroii îşi beau berea = Hrist: nume pentru Iisus; igg: cel roditor, nume dat lui Odin = ig: a iriga, a adăpa vitele, a aduna laolaltă în emegi; kor: patul în care zace bolnavul = cori: pojar; legg: bărbatul = leg: testament; lyr: aducător de căldură = Ler: personaj mitologic invocat în urăturile de Anul Nou la români; olrun: cea care cunoaşte runele băuturii = ol: cană de lut + Rona: localitate în Maramureş; ristil: energica = răsti: a striga cu putere; Sad: cel ce chema cu gras tare, alt nume pentru Odin = sad: soi, sămînţă de plante; syn: tăgada = sin: nepot, fiul lui; Sin este duhul lunii şi al înţelepciunii în emegi; skald: trubadurul care spunea baladele nordicilor = scald: a spune poveşti, a îndruga verzi şi uscate; Rig: numele unui Asen = rigă: rege şi rig: a aduce, a păzi, a se înclina, buzdugan, sceptru în eme-gi; thrud: putere = trudă: muncă, putere, efort; wallasi: strămoşi în quechua limba incaşilor = valahi: român