Falsificarea istoriei și culturii identitare a românilor 1

de | Falsificarea istoriei și culturii identitare a românilor

Falsificarea istoriei și culturii identitare a românilor

Potrivit teoriei latinizării poporului dac, fenomenul istoric s-ar fi întîmplat astfel după cei ce au năs-cocit această monstruozitate: romanii i-au căsăpit pînă la ultimul pe daci, după care au adus mîlul soci-etății din imperiu și l-au pus la puit aici în spațiul carpatic. Dar în anul 275 acest amestec amorf și de-generat s-a retras împreună cu legiunile romane în sudul Dunării undeva pe unde este Kosovo de as-tăzi, stînd la dospit pînă prin secolele Vlll-Xl, după care au tot luat-o spre nord sub numele de valahi sau rumâni și la ceas de taină, pe întuneric, au trecut pe malul stîng al fluviului făcînd mari nenorociri

,,băștinașilor cazari”. Parcă îi și văd pe strămoșii noștri strecurîndu-se ca niște criminali în lăcașele preacucernicilor cazari într-o mînă cu un boț de brînză, iar în cealaltă cu o ploscă de zăr. Și cum se tre-zea cinstitul cazar din cauza fîșîitului intrușilor, pe loc era plesnit cu boțul de brînză în cap care era mai nimicitor decît piatra, sau era stropit cu zăr între ochi făcînd mai mare prăpăd decît vitriolul. Și așa sărmanii, atacați cu acest arsenal bilogic, au trebuit să fugă cît îi țineau picioarele numai către est, dar săturîndu-se de atîta bejenie, după anii 1850 au revenit la ,,baștina străbună” în puhoaie care au speriat rău pe ,,veneticii” ce se țineau băștinași în spațiul carpatic! Asta este însă numai minciuna cazarilor sau jidanilor fiindcă istoria spațiului carpatic este alta, fiind falsificată cu mare îndîrjire atît de leprele sioniste cît și de cele mioritice! Și cam tot din acele vremuri ale ,,întoarcerii cazarilor la baștina carpa-

tină” ne spurcă aceste lepre că dacii ar fi fost numai niște cete de păstori venite în nordul Dunării din Tracia în secolele lV-lll î.e.n. care însă nu aveau nici un fel de organizare socială, deci nici cultură. Și fiind poligami, ziua păzeau cîrdurile de oi umblînd după coada lor, iar noaptea se dădeau la cîrdul și cozile de mîndrețe, dar cum unele erau cu nărav și fugeau în pădure, îndîrjitul se lua după ele, însă era de fiecare dată întîmpinat de stăpînul acelor ținuturi – ursul – care îi dădea cîteva bețe la cur și poate una sau două labe să-i liniștească oful și focul. Și de atunci românii s-au obișnuit să umble cu ursul de Anul Nou, numai că de data aceasta hadaragul este la mioritic, iar moș Martin joacă de nevoie! Ne mai spun aceste lepre că nu am fost capabili de nimic de-a lungul vremii, că am fost doar o masă amorfă, că nu avem valori cu care să fi ieșit în lumea civilizată, că puținii dintre istoricii noștri care s-au ținut de cele bătrînești, au cultivat nu realități, ci mituri naționaliste rușinoase, fasciste și antisemite, că nu sîntem nici măcar români, că nu avem un trecut istoric unde să ne putem pune capul la vreme de adăstare, că marile personalități ale noastre în fapt sînt toate foarte mici. Mai zic jegurile că Eminescu a fost xenofob, astăzi ajungînd ,,cadavrul din debara”, iar George Coșbuc un nimeni care a scris poezii pentru analfabeți, că Ziua Națională este o greșeală de care se agață toți disperații naționaliști, iar șirul ,,criticilor” poate continua! Ne mai spurcă voinicește aceste cete de ticăloși că Ștefan cel Mare a fost un curvar depravat care umbla veșnic înfierbîntat căutînd fuste libere. Despre Vlad Țepeș spun leprele că era un monstru sîngeros care trebuia zilnic să se adape cu sînge nevinovat și mare îmi este nedumerirea că nu l-au făcut antisemit sau anti-iudeu! Pe Mihai Viteazul l-au găsit bastard care își căuta cu mare îndîrjire o sursă de îmbogățire, punîndu-se a-i conduce pe amărîții de români care trăiau precum dobitoacele. Ceilalți domnitori ai românilor nici nu merită a fi amintiți! Așa ne-au curățat ei istoria de orice rădăcină a trecutului, impunîndu-ne astăzi să învățăm istoria iudeilor, a holocaustului și alte istorioare contemporane cu fel de fel de ,,personalități” de la diferite posturi tv sau de aiurea! XX

Eu le zic acestor monștri sataniști că avem o istorie veche de peste patruzeci de milenii și aici în spațiul carpatic s-a zidit Neamul Omenesc din care vin rumânii de astăzi ca urmași ai Neamului Scoborîtor din Zei cum ne-a știut antichitatea, mai puțin cea ,,semito-hamită” și mafia cazară, fiindcă ele nu existau în acele vremuri, iar ,,zidirea” lor este din oiștea lui Iahwiță. Și am să vin pentru nimici- rea acestor ticăloșii trîmbițate de atîta vreme la adresa strămoșilor noștri, cu dovezi din antichitate să le crape rînza în ei fiindcă nu mai au unde să-și verse producția de venin.

Arheologia ne-a scos la lumină picturile rupestre din peștera Coliboaia din mileniile XXXVlll î.e.n. unde apare cerbul, lupul, o pasăre care seamănă cu un vultur cu aripile desfăcute, un cap și gît de pasă- re care seamănă cu al berzei, ori toate aceste animale se găsesc în poveștile noastre din cultura tradițio- nală, legate fiind de actul creației neamului omenesc. Tot aici mai este desenată de mai multe ori cru-cea cu brațele egale, simbol religios atît la strămoșii noștri, falnicii geți cît și la românii de astăzi, iar prepuțismul sau iudeo-cretinismul este numai o batjocură făcută după anul 380 de leprele din Iudeea, din Pelopones și de la Roma, asupra religiei crucii sau filozofiei creștine cum a fost cunoscută teofozia străbună începînd cu primul secol al erei noastre în imperiul roman. Și tot arheologia ne-a scos la lumină semnele din peștera Gaura Chindiei de prin mileniile XV-X î.e.n. făcute chiar de cei ce locuiau la cca 6 kilometri, iar din aceste semne 37 se găsesc folosite pe tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, avînd diferite valori fonetice. În studiul despre cum ne-au falsificat originea limbii am arătat că rumâna noastră are 4268 cuvinte identice sau asemănătoare fonetic și semantic cu emegi, prima limbă din istoria lumii care este consemnată încă de la mijlocul mileniului lV î.e.n. din care 1350 sînt nume de familie purtate și astăzi de unii români, dovedind lingvistic faptul că sîntem aici înaintea ple-cării emeșilor din ținuturile carpatine la mijlocul mileniului lV î.e.n. Desigur adevărurile nimicitoare arătate pînă acum sună dogit la clăpăugile acestor lepre criminale care ne vor dispăruți atît din istoria și cultura spațiul carptic, cît și din cultura veche a Europei!

Pe tăblița de plumb 2 turnată pe la anii 480 î.e.n. dar care privesc faptele de pe la anii 550 î.e.n. și următorii. ne vorbește despre invazia lui Darius din anul 513 î.e.n. fiind un pomelnic care cinstește pe cei ce și-au dat viața pentru Dio Getia. Printre aceștia apare și mato Zoe, împreună cu mato Sporgore- sos, adică este chiar Spargapisos din povestea priceputului născocitor Herodot. Iar Zoe este fioroasa Tomiris care a băgat spaima în faimoșii greci. Tot în acest text găsim zicerea următoare: Boero Biseto conducătorul capitalei geților Sarmisetuza împreună cu basileul Sarmiso, cînd i-a atacat în tropotul cailor pe neștiute, pe tracii conduși de către basileul Galiseko, atunci a venit durerea fiindcă au fost luați și duși în viața binecuvîntată din ceruri. Adică în secolul Vl î.e.n. Sarmisetuza era capitala nea-mului get, fiind și principalul centru de cult și de cultură nu de sălbăticie cum șuieră astăzi viperele de toate mărimile și toate culorile. Herodot scrie că perșii au pățit-o foarte rău de la sciți, dar în Istorii lV, 48 descrie țara Sciția în vremea lui care era taman Dio Getia de ieri sau România înterbelică! Iar Stra-bon precizează în Geografia, la l, 2, 27, că vechii greci îi numeau sciți pe toți cei ce locuiau la miază-noapte, adică și strămoșii noștri falnicii geți erau numiți tot sciți fiindcă aveau îmbrăcămintea asemă-nătoare cu adevărații sciți care locuiau în nordul Mării Caspice, întinzîndu-se pînă în Coreea. La Vll, 3, 2 scrie că geții locuiau pe ambele maluri ale Istrului, cum ne spun și tăblițele de plumb. Mai vin cu o zicere de la Herodot care scrie în Istorii 4,36, despre Abaris cum este scris pe tăblița de plumb 3, tur-nată pe la anii 540 î.e.n: ,,că era hiperborean” şi a făcut parte dintre poeţii care l-au cîntat pe Apolo, iar tradiţia greacă îi atribuie o Theogonie(Facerea lumii) scrisă în versuri şi o Katharmoi (descîntece). Înaintea acestuia, grecii i-au cunoscut pe ,,sciții” Toxaris și Orfeu, ambii de viță arimină însă ei price-puții în înțelepciune, i-au dus pe la mama dracilor să nu le mai știe nimeni obîrșia. Iar baștina acestor aleși într-ale filozofiei ne-o spune Herodot(485-425 î.e.n.) care scrie în Historiae lV, 96 supărat: ,,Dar destul e atît cît am spus, fie că a existat un om cu numele Zamolxis, fie că a fost un zeu de prin părțile Geției…”! Adică în timpul lui exista statul Getia deși în altă parte a textului scrie că la nord de Istru era o pustietate nemărginită unde stăpîneau albinele, sau ținutul se numea Sciția!!!

Același arimin sau get de neam ales este amintit de Strabon(66 î.e.n.-24 e.n.) în Geografia la Vll,3, care ia o parte din minciunile lui Herodot și spune că Zamolxe a fost sclavul lui Pitagora cu care s-a preumblat în Egipt să se lumineze, după care s-a întors la baştina sa. ,,Întîmplarea face ca aceştia (geții), fiind săraci să fie şi foarte drepţi. Este foarte probabil ca în secolele de mai tîrziu, Zamolxes să fi convins pe geţi, să ducă o viaţă pitagoreică, fiindcă i-a găsit dispuşi pentru filozofie.” Nu pot înțe-lege niciodată cum sărăcia duce la filozofie și la dreptate, poate că doar la ei aceste calități erau pentru cei săraci, iar cei avuți se țineau numai de pederastie și hoție. Să reținem că neamul get era la înce-putul erei noastre nu numai așezat la vatra lui străbună Dio Getia, dar și mari iubitori de filozo- fie, iar Lucian din Samosata spune acestei subțirimi ,,cuvîntul lui Dumnezeu”, vorbuliță ajunsă la Meliton din Sardes ca ,,filozofie creștină”! Aceștia am fost hoardă de monștri sataniști multe sute de ani pînă să vină romanii să ne ,,civilizeze” cu sabia, jaful și crima!

Ovidiu Naso în primii ani ai erei noastre cînd era mazîlit la Tomis, scrie în Metamorfoze la 1, 163 că: ,,Geția se afla sub axa lupului”. Să le amintesc afurisiților că teritoriul statului locuit de geți, s-a numit Getia atît pe tăblițe, cît și în foarte multe scrieri străine venite în special de la romani dar și în Tora și Talmud. Pliniu cel Bătrîn(23-79 e.n.) în Naturalis Historie lV, 26 scrie că: ,,axa boreală, în ju-rul căreia se învîrtea Universul, atingea pămîntul la gurile Istrului, pe teritoriul hiperboreenilor sau geților”, aceste date venite din antichitate precizează că ţinutul hiperboreenilor era în fapt cel al geților. Cînd împăratul roman Domitian a purtat război cu neamul get în anul 89, poetul Marţial, într-o epigramă adresată prietenului său care făcea parte din armata ce urma să ducă lupte cu neînfri-caţii geţi, scrie: ,,Soldat Marcellin tu pleci ca să iei pe umerii tăi cerul hiperboreean şi astrele polului getic”. Acelaşi autor numeşte victoria lui Domiţian asupra lui Gezino ,,hiperboreus triumphus”.

Poetul roman Claudianus Claudius, care a murit în anul 404, scrie în lucrarea De bello gothico des-pre luptele purtate de Stilicon în anii 402 şi 403 împotriva geţilor care au tăbărît de la Istru în nordul Italiei pentru a trece Padul ca să ia înapoi ce au tîlhărit legiunile romane în anul 106 şi după aceea. În versurile 195-200 el scrie că aceşti fioroşi geţi după ce au ajuns pînă la greci, şi-au întors privirile spre vest ştiindu-l mai avut. ,,equitataque summi culmina Taygeti trepidae vidistis Amyclae. Tandem sup-plicium cunctis pro montibus Alpes exegere Getas; tandem tot flumina victor vindicat Eridanus”. ,,Din Amyelae, Taygeta vede călărimea care agită în cel mai înalt grad groaza. În cele din urmă pentru trecerea tuturor munţilor din Alpi, impetuoşii geţi cuceritori ai atîtor de multe rîuri, vreau să trea-că şi Eridanus”. Cred că divinitatea Taygeta are legătură cu expresia teologică ,,ţinutul lui Zamolxe” de pe tăbliţa 54, avînd sensul de locul unde se refugiază sufletele celor căzuţi în lupte, fiindcă numele înseamnă ,,cei ce merg la tata Geta” care era îngerul păzitor al neamului Scoborîtor din Zei. Precizez că Eridanus este rîul Po sau Pad care izvorăşte din Alpii Cotici şi se varsă în Marea Adriatică lîngă Veneţia, despărţind geografic peninsula italică de munţii Alpi. Amyclae este un sat din apropierea Spartei, sudul Peloponesului, care ar fi fost întemeiat de către ahei pe la mijlocul mileniului ll î.e.n., înainte de invazia doriană, unde divinitatea avea un templu pe o culme de deal. Dar în aceste ţinuturi au migrat pelasgii din nordul Istrului încă de la începutul mileniului ll î.e.n. sau chiar mai devreme, fiind conduşi de fecioara hiperboreană Ahaia, întemeind oraşul Argos. Colonizarea teritoriilor din pe-ninsula greacă de către pelasgi şi construirea templului din Delphi s-a făcut după spusa lui Herodot în Istorii(5,90 şi 7,6) cînd ,,Arge şi Opis veniseră chiar odată cu zeii”, adică atunci cînd faimoșii greci aveau puchi la ochi cît roata carului!

Și în lexiconul Nume de popoare scris de Ştefan din Bizanț pe la anul 520, autorul amintește de ,,Getia, țara geților”, deci avem informații istorice clare ce ne arată că de la începutul secolului Vl, geții sau valahii erau la vatra lor străveche și aveau un stat!

Iar Iordanes spune în Getica(la paragraful 89) că geţii şi goţii îşi duceau ,,viaţa, adică pe pămîntul Sciţiei, la ţărmul Pontului,… Pe cînd domnea peste romani Filip Arabul(244-249)… Goţii(geţii), cum se întîmplă, suportînd greu că li s-au retras stipendiile, din prieteni au devenit duşmani ai Romei. Căci deşi trăiau retraşi sub regii lor, erau totuşi federaţi ai statului roman şi primeau daruri anuale”. Aici avem una din atîtea dovezi ale falsificării istoriei și culturii geților, fiindcă Iordanes pre-cizează că locuiau pe țărmul Pontului, adică al Mării Negre, ori sciții adevărați își aveau sălașurile în nordul Mării Caspice la peste o mie kilometri distanță. Mai precizează că erau federați ai imperiului roman și trăiau sub regii lor, adică aveau structuri statale de care Roma lua aminte cu mare aten-ție. Ne mai zice Iordanes(în paragraful 92) că supărîndu-se rău geţii şi goţii fiindcă romanii i-au uitat la bănet: ,,Aceştia, trecînd îndată Dunărea şi devastînd pentru a doua oară Moesia, au atacat Marciano- polis, renumit oraş al Moesiei, şi după ce l-au ţinut sub asediu prelungit, l-au părăsit contra unei sume de bani ce le-a fost dată”. Vedem că totuşi romanii mai puteau fi şi înţelegători atunci cînd urdiile de geţi şi goţi au împînzit cîmpiile Moesiei prin invaziile din anii 245, 247 şi 248. La paragraful 94 ne spune acelaşi autor: ,,De aici, cum spuneam, getul îmbogăţit prin banii primiţi după lungul asediu, s-a reîntors acasă la ale sale.” Mai găsim în scrierea lui Iordanes la paragraful 257 şi următoarele, fapte care s-au întîmplat cu popoarele stăpînite de huni după moartea lui Atila din vara anului 454, inclusiv strămoşii noştri, informaţii care neagă în totalitate născocirile ticăloase ale istoricilor români şi de aiurea. ,,257 Marele Atila, rege la hunilor, fiu al lui Mundzuc, domn al celor mai viteze neamuri, care singur, cu o putere nemai-auzită, şi-a întins stăpînirea asupra regatelor scitice şi germanice”, iar prin ,regate scitice” trebuie să înțelegem getice, cum am arătat mai înainte!

Lydus(490-570) în lucrarea De Magistratibus, cartea ll, 28 scrie că împăratul Justinian(527-565) a cercetat scrierile despre vechii geți și a creat un Prefect al sciților federați, adică acest neam avea un rol foarte important în structurile de putere ale imperiului roman din acele vremuri, deci eram tot la vatra străbună la nord de Istru în thema Sciția cum au scris ei!

Voi da în continuare numai trei exemple de fapte istorice din antichitatea clasică, trecute sub tăcere de istoricii români fiindcă le-ar nimici minciuna latinistă și cea tracistă, venite amîndouă din faimosul indo-germanism sau indo-europenism al mincinoșilor!

După ce romanii s-au făcut stăpîni cu sabia pe aproximativ jumătate din plaiurile Dio Getia, a ur-mat un jaf cum nu a mai existat altul pînă atunci despre care iarăși aceiași istorici români spun că sînt numai niște exagerări ale unor scriitori antici pentru a face impresie asupra puterii militare romane. Trebuie să precizez că în războiul cu geții, romanii au adunat aproximativ 150000 de legionari și au-xiliari, fiind de departe cea mai mare putere militară pe care romanii au folosit-o vreodată împotriva altui neam devenit prada imperiului Romei ,,eterne”.

Lydus(Ioan Laurentius), care a trăit în secolul Vl a scris cartea Despre magistraturile romanilor, citîndu-l pe Criton, medicul lui Traian în toate războaiele, ce a scris despre acestea în cartea Getica astăzi dispărută, ne lămureşte despre dimensiunile jafului făcut de ,,civilizatorii romani”: ,,Traian cel mare cucerind Sciţia cu Decebal care era regele geţilor, a dobîndit romanilor 5000000 libre de aur, îndoite de argint, o mulţime de bogăţii şi bunuri de mare preţ, mulţime de arme şi cirezi de vite şi 500000 de bărbaţi foarte războinici cu armele lor” adăugînd: ,,Acestea le povesteşte Cri-ton care a fost de faţă la război”! O libră avea 0,327 kg, aurul jefuit fiind de 1635000 kg sau 1635 tone, iar argintul a fost de 3270 tone luate de romani din Dio Geţia. Asemenea cantităţi, greu de imaginat şi astăzi nu puteau fi adunate în cîteva zeci de ani ci numai în multe sute ţinînd seamă de metodele de exploatare a aurului din acele vremuri. Ca să aduni respectivele cantităţi în cîte-va sute de ani – poate cinci sau şapte – înseamnă că statul geţilor nu a fost subjugat în această perioadă de nimeni altfel nu ar fi scăpat fabuloasa comoară de ghearele prădătorilor. De aceea perșii au căutat drumul spre Dabo Geto Sarmisetuzo și cu lumînarea, numai să vază cum arăta aurul și argintul dosit după ziduri. Faima acestor bogăţii era vie chiar şi pe timpul hunilor pentru că se vorbea mereu de ea. Poate că romanul Criton a mai înflorit puţin cantităţile dar un adevăr este sigur, comorile au fost atît de mari încît au uluit pe toţi din acele vremuri dar şi pe cei de astăzi care le consideră sim-ple poveşti antice neavînd nici o legătură cu istoria spațiului carpatic!

A urmat la Roma un dezmăţ de 123 de zile şi asta a fost numai începutul. De asemenea, împăratul cotropitor Traian a suprimat toate datoriile, a scutit toţi contribuabilii de impozitul pe un an întreg, a dăruit fiecărui cap de familie romană cîte 650 de dinari(cam prețul cîtorva sclavi). Iar pentru ridicarea columnei, a mutat un deal, în locul acrestuia construind monumentul triumfului roman asupra geților, alături înălțînd edificii şi monumente, a secat mlaştinile din jurul capitalei imperiale. Numai avînd în vedere dimensiunile incredibile ale averilor duse în vistieria Romei ne putem imagina că Dio Getia era la acea vreme cel mai puternic stat din antichitate după Roma, cu o armată greu de învins și cu o eco-nomie care putea susține asemenea forță militară, iar bogățiile ajunse în capitala imperiului uimesc și astăzi prin mărimea lor incredibilă. Ori aceste informații aruncă la gunoi afirmațiile ticăloșilor jidani și pupincuriștii români care spun că dacii erau numai niște cete de păstori, fără cultură, fără putere milita- ră și fără o organizare socială care să-i poată asigura dăinuirea în jurul Carpaților. Dar chiar mai multe bogății au ajuns în buzunarele legionarilor care au fost primii profitori ai jafului.

Dio Cassius în Istoria romană, la LXVIII, 10-15 scrie despre comoară astfel: ,,… Fură descoperite şi comorile lui Decebal, deşi se aflau sub rîul Sargeţia, din apropierea capitalei sale. Căci (Decebal) abătuse rîul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase – mai ales dintre cele care suportau umezeala – aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pămînt, iar după aceea aduse rîul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia, (Decebal) pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veşminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă. Dar Bicilis, un tovarăş al său care cunoştea cele întîm-plate, fu luat prizonier şi dădu în vileag toate acestea.” Nemernicul nu a dat în vileag chiar toate como- rile ascunse fiindcă în această zonă s-au mai descoperit două de către iobagii care cărau pietriş şi pes-carii români veniţi de pe Mureş; în anul 1543 s-au găsit 42.000 de cosoni(0,084 grame/buc. = 3528 kg), iar în anul 1552 au mai fost descoperiți 500.000 de cosoni(42.000 kg), acestea fiind menţionate de Martin Hochmeister(1767-1837) și Gheorghe Șincai.

Tot în lucrarea amintită, la capitolul LXVIII,32,3 scrie cum s-au îmbogățit unii legionari în războa-iele cu dacii: ,,… iar alţi [comandanţi], între care şi Lusius, trimis de Traian, supuseră pe iudei. 4. Acest Quintus Lusius era maur şi căpetenie a soldaţilor mauri, aflîndu-se în fruntea unui detaşament de călă- reţi. Osîndit pentru ticăloşia sa fu îndepărtat din armată. Dar – mai apoi – cînd izbucni războiul cu da-cii, întrucît lui Traian îi era trebuincios ajutorul militar al maurilor, Lusius veni la el din îndemn propriu şi săvîrşî fapte măreţe. 5. Preţuit pentru aceste fapte, el dovedi mult mai multă vitejie în al doi-lea război cu dacii şi, în sfîrsit, arăta atîta destoinicie acestuia şi făcu atîta avere în acest război, încît fu înscris printre cei care exercitaseră pretura. Ajunse consul, şi mai apoi guvernator al Palestinei. Din aceste pricini era foarte invidiat şi urît şi de aci i se trase moartea.” Și aceste adevăruri care pun în lu-mină puterea statului get, precum și cultura lui sînt ascunse cu mare furie de către istoricii români ast-fel ca otrava latinismului să fie băută în continuare de neamul nostru.

Dacă cineva se mai îndoiește de acțiunea criminală a Romei privind distrugerea statului get ca să-l jefuiască, dau un citat din Historia Augusta, Hadrian, 6,6 unde vedem că Roma lui Hadrian plătea stipendii unora care erau prea ,,vioi”, ca să-și țină ,,vioiciunea” în frîu, așa cum au plătit și geților timp de 10 ani pe timpul lui Nerva! Scrierea este realizată de mai mulți autori despre care nu se știe nimic și cuprinde viața împăraților de la moartea lui Traian pînă în anul 284. Aici este amintită numirea lui Marcius Turbo la comanda temporară a trupelor din provinciile romane Moesia și Dacia, teritorii răs-culate la aflarea veștii îmbolnăvirii grave a lui Traian în toamna anului 116 și plata acestor stipendii către roxolani: ,,Cînd împăratul roxolanilor s-a plîns de diminuarea subvenției sale, el a cercetat cazul și a făcut pace cu el”, deci unor ,,răuleni” Roma împăratului Hadrian le plătea cinstit stipendii să fie cuminți sau să-i ajute cu trupe la acțiunile militare.

Al doilea eveniment foarte important pentru istoria veche a spațiului carpatic este marea răscoala a geților din provincia Dacia din 117, ajutaţi de geţii din imperiul get de răsărit – condus de clanul Amal – pentru alungarea cotropitorului. Luptele au durat toată vara anului 117, fiind adus cel mai crud gene-ral roman – Marcius Turbo pentru reprimarea răscoalei. Hadrian a fost pe punctul de a renunţa la pro-vincie şi numai insistenţele prietenilor care i-au amintit de zecile de mii de soldaţi romani morţi pentru cucerirea ţinutului, l-au făcut să nu-şi ducă gîndul la îndeplinire. Guvernatorul provinciei romane Da-cia a fost trecut prin sabie de către geţii răsculaţi, alături de mii de funcţionari şi soldaţi, pentru a-şi arăta ,,dragostea lor nemărginită faţă de cotropitor”, însă cu totul altfel decît fac astăzi leprele mioritice specializate în pupincurism internaţionalist. În anul 117 Hadrian dărîmă ,,podul lui Traian” de peste Istru după marile răzmeriţe ale geţilor, de frica acestora să nu invadeze tot teritoriul din Balcani şi să aprindă un foc pe care să nu-l mai poată stinge. Istoricii români nu suflă o vorbă despre această mare răscoală, pentru că le-ar da peste cap plăsmuirea nimicirii poporului get şi al tîmpeniei latinită- ţii; carele va să zică romanii s-au smintit de-a binelea şi s-au încăierat o vară întreagă în Geţia cu fantomele morţilor din anii 102 şi 106! Deocheată rău dacă nu o pot pune drept vedenie! Nu se poate ca un popor care nu mai exista(după pretenţia ,,profeţilor” istorici în trădare de Neam şi Ţară) să se răscoale împotriva cotropitorilor romani şi să lupte cu atîta înverşunare. Toate informaţiile vremurilor de atunci spun fără nici o ezitare că răscoala a fost pusă la cale de geţi şi la ea au participat atît cei din provincia romană Dacia, cît şi cei din nordul şi estul acestui ţinut, adică geţii din imperiul get al ama-lilor care luptau pentru alungarea prădătorilor. Dacă Dacia ar fi fost populată cu coloni cum pretind scornitorii dogmei latiniste – care aveau privilegii deosebite dăruite de împărat, căci acesta era sensul cuvîntului pe timpul lui Traian – este o nebunie să spui că ei au început să dea cu parul în binefăcător, urîndu-li-se cu binele! Aşa că mişeii, precum le este felul şi moaca, au îngropat adevărul pentru tot-deauna şi ne fîlfîie pe sub nas minciuni din ţara lui foaie verde şi a lui Făt Păros!

Aşadar Hadrian(117-138), nepotul lui Traian, confruntîndu-se cu această ,,nebunie” a geţilor, reor-ganizează de două ori ţinutul ocupat din provincia Dacia, dar are mari probleme cu revoltele acestora şi vrea să renunţe la teritoriu. Numai insistenţele prietenilor şi amintirea unchiului său, l-au determinat să ţină în continuare legiunile romane la nord de Dunăre, în ţinuturile cucerite în anul 106. Eutropiu în lucrarea Breviarum ab urbe condita redactată pe la anul 367 la cererea lui Valens, prezintă situaţia ast-fel: ,,ne multi cives Romani barbaris traderentur” adică să înţelegem şi noi ce scrie, amicii îl îndeamnă pe împărat să nu-i lase pe colonii romani în ghearele barbarilor geţi, care îi iubeau precum sclavul pe stăpîn! Încă o dovadă de netăgăduit că geţii au fost ocupaţi numai în parte de romani, iar nu nimiciţi şi erau destul de puternici ca să se răscoale şi să le facă acestora zilele fripte prin ,,Dacia”. Tare bine ar fi ca neamul rumun de azi să facă o răscoală împotriva tîlharilor şi falsificatorilor de adevăruri, pentru a-şi croi un nou drum în lume şi în istorie!

Chiar şi după ocuparea parţială a Geţiei de către romani, neamul nostru nu s-a împăcat cu statutul de rob. Niciodată Geţia nu a fost o provincie liniştită şi pacificată. Zeci de texte epigrafice venite din acele vremuri dar și mai tîrziu și inscripţii de pe unele resturi arheologice vorbesc în vremea Antoni- nilor(96-192) despre cerbicia acestui neam fără frică de moarte, pomenind de mai multe ori de ,,furor daciscorum” şi de ,,nebunia” lor. O monedă prezintă figura alegorică a unei femei cu un stindard în mînă, pe un fundal de munţi, cu următoarea inscripţie în greacă – paranoia Geton(nebunia geţilor). Adică erau geţi pe plaiurile Geţiei, de îi îngrozeau atît pe greci, cît şi pe romani cu dorinţa lor de liber-tate şi de demnitate. Numai istoricii români nu au nici un fel de dorinţă de adevăr, ci numai de minciu- nă, plăsmuire și trădare de Neam și Țară.

De cîte ori aveau prilejul să le arate romanilor supunerea lor, o făceau cu mult curaj şi numai cu as-cuţişul sabiei. Pînă la retragerea trupelor romane, geţii din provinciile romane, dar mai ales cei din afară nu s-au înfricoşat de faima legiunilor şi pe mulţi i-au obligat să-şi lase oasele aici.

Al treilea eveniment important ascuns de istoricii români cu privire la istoria procinciei Dacia este constituirea celui de-al doilea stat al geților(dacilor) din fosta provincie romană Dacia la care au fost alipite și alte teritorii din sud. În toamna sau iarna anului 257, geţii din Moesia se răscoală împo-triva stăpînirii romane, iar flacăra revoltei cuprinde şi provinciile Dacia şi Panonia. În fruntea răs-culaţilor s-a pus chiar guvernatorul Panoniei, getul Ingenuus(om liber în latină), un general getbeget şi pe deasupra bun cunoscător al vieţii politice romane. Îşi stabileşte reşedinţa noii puteri la Sirmium(azi Sremska Mitrovica – Voivodia din Banatul Serbiei). Împăratul roman nu s-a lăsat ameţit de furia geţilor şi în primăvara anului următor vine cu mare puhoi legionar, iar răsculaţii îi întîmpină cu sabia la Mursa(astăzi, Osjek în Croaţia). Geţii sînt înfrînţi, căpetenia Ingenuus moare pe cîmpul de luptă, iar Gallienus porneşte represalii sălbatice, aşa cum făceau romanii de obicei cu toţi răzvrătiţii. Dar cum majoritatea soldăţimii era de neam arimin şi aceasta a început să mîrîie faţă de atrocităţile pe care le ordonase împăratul, s-a renunţat astfel la pedepsele exemplare cu care erau miluiţi răsculaţii pentru a-i înspăimînta. Dorind să liniştească nemulţumirile armatei după aceste represalii, Gallienus numeşte co-mandant al trupelor din provinciile dunărene – ducatul Iliriei – pe generalul get Regallianus, care avea sub controlul său provinciile Tracia, Moesia, Dalmaţia, Dacia şi Panonia, după cum ne-a lăsat mărturie istoricul grec al acelor vremuri Dexip(210 – 280) în lucrarea Sciticele: ,,…dux factus est et dux totius Illyrici. Habet in potestatem Thracios, Moesos, Dalmatos, Pannonios, Dacos exercitus”. În vara anului 258, răzmeriţa irumpe din nou cu mai mare furie în toate teritoriile pe care Regallianus le controla în calitate de comandant militar, iar geţii în frunte cu căpetenia lor se rup de Roma, formînd un puter- nic stat get, al doilea după cel de la estul Carpaţilor al amalilor, pe care istoria de la noi sau de aiurea şi istoricii ticăloşi nu vor să le recunoască. Regallianus moarte în august 268, datorită unui complot urzit de Gallienus, împăratul romanilor, dar conducerea statului get este continuată de soţia sa Dryantilla pînă în anul 270. Regina/împărăteasa Sulpicia Dryantilla, şi generalii credincioși din arma-tele lui Regalian, imediat după mişelescul asasinat plătit de Gallienus, au pus în mişcare o mare inva-zie care a pornit din imperiul amal cu peste 320.000 de războinici – după Scriptores Historiae Augus-tae, pentru a da o lovitură de moarte imperiului roman. Adunarea urdiilor s-a făcut în nordul Mării Negre, participînd tot numai ,,oameni de bine” din neamurile arimine, scitice şi gotice care au pornit dar nu haotice, către Pont în iarna lui 268 şi primăvara lui 269. Ea a fost oprită de către împăratul get al Romei, Claudius în vara anului 269 pe rîul Naissus în Macedonia. Istoricul grec Zosimos scria în Historia Nova l, despre acest eveniment foarte important pentru istoria noastră: ,,Dacii se uniră cu He-rulii, cu Peucii şi cu Goţii şi, adunîndu-se lîngă fluviul Tyras/Nistru, care se varsă în Pont, construiră şase mii de corăbii; îmbarcînd în ele 320.000 de oameni, porniră pe mare…, avînd vîntul dinspre spa-tele corăbiilor”, pînă la strîmtoarea Propontidei. El vorbeşte de o uriaşă armie ce a năvălit ca un potop peste sudul Balcanilor şi Grecia, deci geţii sau dacii din fosta provincie Dacia nu numai că nu erau dispăruţi cum behăie într-o sminteală istoricii români, dar aveau o putere militară formidabilă de care trebuia să ia seamă orice armată. Iar un asemenea popor nu era o adunătură de sălbătăciuni, cum ne prezintă azi cărțile de istorie din România și Institutul Cultural Român condus de cazarul sau jidanul galițian H. R. Patapievici, ci oameni vrednici care își țineau Țara și Neamul în plutirea vremurilor, așa cum erau ele atunci și nu cum fac astăzi fel de fel de scursuri cu Neamul Românesc. În vara anului 270 generalul get Aurelian ajunge conducătorul statului get de apus desprins din imperiul roman de către generalul Regallianus şi face un Legămînt cu neamul său de războinici că de va ajunge împărat al Ro-mei, el va da geţilor de la nordul Istrului sprijin la nevoie, considerîndu-i asociaţi ai imperiului roman. După moartea lui Aurelian, provincia Dacia trece în componenţa imperiului get de răsărit, refăcîn- du-se Getia aşa cum era ea înainte de anul 101.

Istoricii români spun că secolele lll-Xlll sînt în fapt ,,mileniul de întuneric” al istoriei strămoșilor noștri fiindcă nu există dovezi care să ne ateste existența în spațiul carpatic, dar sînt sute de vedenii ale mafiei cazare care ,,dovedesc” că ei erau aici din ,,vremuri imemoriale”. Ei mint cu nerușinare fiindcă eu am dat numai cîteva exemple însă sînt mai multe, care, puse alături de cele adunate de Marius Fincă în cartea Românii în mileniul de întuneric, editura Geto-dacii 2016 și informațiile strînse de Cornel Bîrsan și puse în cartea Istorie furată, editura Librex Publishing 2017, pot face lumină pentru tot-deauna asupra acestei perioade, dar ele vor fi și argumentul principal ca să-i judecăm pe istoricii și lingviștii români pentru înalta trădare de Neam și Țară!

Mai vin cu cîteva exemple de falsuri ale istoricilor și arheologilor noștri ,,patrioți și specialiști”, să le fie supărarea deplină, iar minciuna să fie nimicită pentru totdeauna. Monumentul de la Adamclisi spun specialiștii noștri că a fost ridicat de Traian între anii 106-109 pentru a lăsa peste timp mărturia victoriei armatelor romane asupra dacilor, iazigilor și roxolanilor din iarna anului 101-102. Dar dacă ne amintim ce scria latinul Ovidiu care era mazilit la Tomis pe la anii 15 că gerurile erau cumplite, iar Istru devenea un pod peste care treceau carele cîteva luni din an, atunci ne întrebăm cum rezistau sol-dații romani care umblau numai cu acele fuste și picioarele goale la minus 20 grade frig sau mai mult. Poate îi încălzea gîndul că puteau hăcui liniștiți pe barbarii daci care nu vroiau să se civilizeze după gusturile Romei. Primul care a falsificat monumentul ridicat de geți pentru a comemora victoria regi-nei Tomiris împotriva regelui regilor Cirus, în anul 530 î.e.n. a fost Traian al romanilor prin înlocuirea unor metope cu altele unde apar soldații romani și alte povești latine.

În stînga este una din metopele de la Adamclisi unde se vede un bărbat făcut prizonier cu mîinile legate la spate cu un lanț, pe care îl ține o femeie și susțin aceasta cu faptul că personajul nu are barbă și nu poartă pantaloni, iar capul îi este descoperit, la gît avînd un fel de podoabă formată din trei șira-guri. Lîngă ea am pus modelul lanțului mărit ca să nu fie nici o urmă de îndoială asupra adevărului istoric prezentat în imagine. Spre dreapta este capul mărit al prizonierului, ce poartă un fel de fes sau mai sigur o cască cu un moț pe creștet, iar în partea dreaptă deasupra urechii are un cerc cu un simbol în interior. Sus este imaginea lui Cirus cel Mare cu patru aripi ca semn al binecuvîntării zeilor, pe cap avînd un fel de cască cu un moț în vîrf, iar deasupra urechii are un cerc cu o cruce în interior. În capă- tul rîndului este un desen al lui Cirus cel Mare care seamănă foarte bine cu figura prizonierului de pe metopa de la Adamclisi purtînd pe cap o cască, iar deasupra urechii are o stea cu 5 colțuri înscrisă într-un cerc. Aceste informații venite chiar din trecutul acelor vremuri, arată că monumentul de la Adam-clisi este o cronică arheologică a faptelor istorice cînd Cirus a fost prins, legat cu lanțul robiei și apoi decapitat. Dar chiar cuvîntul Adamclisi tras la edecul limbii străbune, vine din adam cu sensul de înro-lare, reținere obligatorie + clise: pămînturi argiloase îmbibate cu apă ce formează o pastă cleioasă și ar însemna mocirla unde sînt ținuți militari. Un alt sens ar fi ,,locul clisos care este tată și mamă”, adică mormîntul după vorba de azi, fiindcă avem ad : a schilodi, a țipa, tată + am: izvor, mamă.

O altă ,,ciudățenie” a monumentului sînt acele capete de lup care ies din niște frunze late și înfășu-rate, ce se repetă pe cele 54 de frize de sus. Acest motiv în găsim în feudalismul românesc – poza din mijloc – care este un desen din Liturghierul mitropolitului Ştefan(1648-1668) făcut pentru litera I de la începutul capitolului unde apar cei doi şerpi cu cap de lup ce scot pe gură flori, la fel ieşindu-le flori şi din coadă! Romanii nu au avut niciodată asemenea gusturi religioase, iar dovezile arată că monumen- tul este făcut de geți, fiindcă numai ei aveau asemenea concepte teologice, vechi de peste 5000 de ani, și transmise din generație în generație pînă au ajuns în manuscrisul arătat mai înainte. Tot legat de to-temurile ce se găsesc pe acest monument, dar care nu au nici o legătură cu civilizația romanilor, este apariția în partea de sus a mai multor lei în poziție șezînd. Și tot noi românii avem în calendarul tradițional 35 de sărbători închinate lupului, iar pînă mai ieri, acest animal era invocat ca înger păzitor

al sufletului mortului, fiind îndemnat să-i arate drumul spre rai!

 

În stînga este un leu de pe monumentul de la Adamclisi, iar în dreapta sînt cei doi lei care stau co-coțați pe acoperișul bisericii de la Densuș ce a fost ridicată înainte de anii 1230, dar nu de romani așa cum cred unii cu imaginația zburdalnică, fiindcă aceștia nu au construit niciodată biserici! Leii apar și pe iconițele mitraice, iar noi și numai noi avem un colind al leului deși pe plaiurile carpatine nu au pă-șit lei de peste 2500 de ani sau chiar mai mult. Însă surprinde la acest ,,monument roman” forma lui de cilindru care se termină printr-un con, construcția fiind unică în antichitatea imperiului roman, dacă nu ar fi pusă atîta minciună în locul adevărului.

 

În stînga este monumentul de la Adamclisi așa cum se vede după restaurarea din anul 1977, iar în dreapta este Marea Stupa din India construită în secolul lll î.e.n. pentru ritualurile budiste. Tăblița 7 turnată pe la anii 500 î.e.n. spune despre orientalul Gomtaro aflat în rîndul clerului get ce poate fi chiar înţeleptul Gautama Sakyamuni(563-483 î.e.n.) sau Budha. Alfabetul brahmi este un alt argument în această susținere, fiindcă el a fost dus în India după vizita lui Gautama în Dio Getia pe la sfîrșitul seco-lului Vl î.e.n. folosit de budişti în scrierile lor sacre și pe stîlpi. Acest alfabet are 30 de semne identice sau asemănătoare cu cele folosite de geți pe tăblițele de plumb, deci atunci cînd s-a întors în India înțe-leptul lor, pe lîngă alfabet și multe gînduri de meditație, le-a dus și forma circulară a lăcașului de cult. Multe din conceptele budismului sînt asemănătoare sau identice cu cele ale religiei geților.

În stînga este sanctuarul rotund din Dabo Geto Sarmisetuzo așa cum l-a refăcut cazarul Constantin Daicoviciu cu niște pari băgați în găurile pline de cenușă, cîrlige și belciuge. Dar aceasta este și dova-da urii pe care o au aceste jeguri asupra neamului românesc fiindcă numai niște stîrpituri puteau scorni asemenea porcării, adică strămoșii noștri nu aveau nici un fel de cultură și deci nici lăcașe de cult aco-perite și închise fiindcă erau barbari. Iar dacă erau barbari, înseamnă că nu știau nici a da cu dalta sau ciocanul, însă zidurile cetății care sînt mai vechi decît secolul Vl î.e.n. arată contrariul. Cît timp ne vom lăsa tîmpiți de această liotă de ticăloși monstruoși, nu vom putea să fim mai mult decît gunoaiele altora și în special a lor pentru că numai ei sînt ,,popou ales”, iar noi doar cur de maimuțe fugărite cu urzica la circ. În dreapta este o posibilă reconstrucție avînd în vedere amplasarea stîlpilor în discul de piatră, care ne arată că este o legătură directă între aceasta și monumentul de la Adamclisi, dar și stupa budiștilor din India. Falsificînd construcția propriu-zisă a sanctuarului, ei ne-au șters peste 600 de ani de istorie, fiindcă noi eram niște cete de păstori, pe cînd ei cunoșteau marele miracol al vedeniilor, adică al minciunilor golănoase cu care au reușit să otrăvească mințile atîtor generații.

Dar monumentul de la Adamclisi mai are o mare ciudățenie prin repetarea cifrei 54; fiindcă are 54 metope, 54 pilaștri și 54 frize atît sus cît și jos. Să fac lumină și către această ,,ciudățenie”, de ajutor fiindu-mi ziceri mioritice venite din bătrîni și ceva știință din zilele noastre. Luna are un ciclu de rotire în jurul pămîntului în 27,28 zile. Dar vechile concepte ale strămoșilor noștri l-a oprit la 27 zile, ea fiind atît entitate divină feminină cît și masculină fiindcă numai așa se poate reînnoda firul vieții pe pă-mînt, adică 27+27=54. Acest concept a fost păstrat pînă astăzi în tradițiile noastre fiindcă avem Crai Nou și Sfînta Lună, tot așa cum avem în vechia mitologie pe Pales și Pelas, o divinitate cu statul dublu (la unii era bărbat, iar la alții femeie) de-a lungul timpului fiind considerat un Înnoitor al neamului păstorilor arimini sau Poimandres cum apare mai tîrziu în scrierile trismegiste. Pe tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, cu același statut avem Zoin și Zoe, adică pentru aceleași concepte teozofice avem denumiri diferite folosite de-a lungul timpului. Ca această înnoire a naturii și neamului omenesc să aibă loc, astrul trebuie să parcurgă atît ciclul feminin cît și cel masculin, avînd un număr de 54 zile. Iar cele două cicluri sub forma unor rotații complete sau cercuri, dacă le punem unul lîngă altul avem semnul infinitului care este imaginea în plan a torului. Ori acesta este chiar conceptul mișcării veșnice așa cum este și simbolul infinitului, iar el se găsește și în alfabetul folosit pe tăblițe dar poziținat pe verticală, avînd valoarea literei B. Povestea morții și învierii ciclice este tocmai acest concept al dua-lismului sacru care asigură refacerea vieții în toate formele ei pe pămînt. În religia strămoșească, Luna era considerat locul unde se duc sufletele celor vrednici care au murit pentru apărarea Dio Getia, iar revenirea lor pe pămînt trebuia să se facă într-un alt ciclul, dar armonic și concordant cu cel al urcării la ceruri! Acest ,,amănunt” atît de important în arhitectura monumentului, arată că a fost construit de geți fiindcă în religia romanilor nu există asemenea concepte teologice.

O altă trimitere către religia strămoșilor noștri este Pomul Vieții și al Morții care în astronomie și astrologie avea nouă ramuri, iar pe unele covoare ale românilor, în vîrful fiecărei crenguțe are floarea vieții sau sămînța vieții. Aceasta are 6 ,,petale” sau semințe, deci un număr de 54 pentru întregul sim-bol, iar asta ne duce la gîndul că renașterea și învierea din moarte se făcea prin pornirea unui nou cic-lul dintr-o sămînță a vieții, ca rod unic al Pomului Vieții și al Morții, concept specific numai religiei geților și românilor care mai țin cultura tradițională astăzi.

Prin falsificarea istoriei acestui monument, pricepuții noștri ne-au ras 500 de ani de istorie în spațiul carpatic numai să le lase loc să-și facă mendrele jidanii cei ce năvăleau în valuri peste noi atunci cînd Tocilescu se chinuia amarnic să latinizeze vechiul lăcaș de cult și comemorare al strămo- șilor noștri. To el a ,,scăpat” în Dunăre trei metope care îi dădeau mari dureri de cap cînd vedea ce este reprezentat pe ele. Amintesc aici că tot acești istorici uită complet să amintească pe mato Zoe de pe tăblița 6 sau Tomiris că l-a scurtat de cap pe Cirus cel Mare în anul 530 î.e.n. și tot neamul get l-a bătut măr pe Darius în anul 513 î.e.n. care venise să spele umilința fostului lui rege și în anul 480 l-a obligat pe fiul acestuia să se întoarcă de unde a venit fără a se putea lăuda că a învins pe falnicii geți. Mai uită acești nemernici luptele lui Filip cel Mare cu geții de la nordul Istrului în anul 339 î.e.n. și ni-micirea oștirii generalului macedonean Zopyron pe la 326 î.e.n. La fel îl uită și pe Dromichete care pe la anii 298-295 î.e.n. i-a învins atît pe Agathocles cît și pe tatăl acestuia, regele Lisimah al Macedoniei, prin acestea dovedind că aici în jurul Carpaților era un stat cu organizare socială clară și cu o cultură pe măsură, avînd și o putere economică adecvată să susțină o armată puternică. Toate aceste ,,uitări” sînt făcute cu scopul de a ,,dovedi” că nu avem istorie în jurul Carpaților, fiindcă ei i-au adus pe născo- ciții daci la nord de Istru abia în secolele lV-lll î.e.n. dar cum erau numai niște cete de păstori, nu aveau nici cultură și nici organizare socială care să le permită să lupte cu asemenea oștiri. Așa ne tot falsificați istoria, cultura identitară și originea limbii de peste 160 de ani, iar rezultate se văd în dezas-trul în care trăim. Dacă nu ne vom răscula să ne croim un alt destin, sîntem amenințați cu dispariția!

După falsurile din antichitate, dar mai ales cele făcute de iudeo-creștini care au distrus cam toate scrierile unde apărea și neamul nostru, fiind înlocuit cu goți, au venit vremurile perioadei fanariote peste neamul nostru unde acești ticăloși ne-au arăta încă odată menirea lor de plăsmuitori ai Europei. În timpul acestei perioade dar în special al domnitorilor Caragea(1812-1818) şi Alexandru Şuţu(1818-1821) înalţi prelaţi greci ce conduceau clerul românesc şi arhivari levantini au distrus cu mare năduf hrisoavele Ţărilor Româneşti ,,pentru ca să nu afle secretele mitropoliei, fiindcă la această mitropolie sînt date în păstrare toate hrisoavele vechi ale voievozilor români, care privesc la dezrădăcina- rea noastră, a grecilor, şi legăturile care are Ţara Românească cu Othomaniceasca Poartă şi hatişeri- furile împărăteşti care întăresc privileghiurile ţării şi ale românilor(din care, iată, în taină îţi spui că şi fratele meu mitropolitul Dosithei au tăinuit cîteva, ca să nu să afle după vremi la mitropolie) şi alte multe tainice scrisori care nu ne este de folos de se vor vedea. Pentru aceasta voiesc să am ico-nom grec, ca numai nouă, simpatrioţilor, să ne fie ştiute unile ca acestea”. Asta ne-aţi dorit tîrîtu-rilor, la fel ca alte tîrîturi venite după voi din imperiul rus care numai sub cnut și jug puteau să ne va-dă. Jegurile fanariote se considerau adevărații pămînteni dar hrisoavele românilor le arătau ,,dezrădăci-narea noastră, a grecilor”, adică erau numai niște otrepe venite ca slugoi preasupuși ai turcilor! Mitro-politul Dosithei(1793-1810) s-a născut în Epir și avea tată preot grec iar mama era albaneză. Poate ro-mânii, citind pasajul de mai sus, vor înţelege de ce ne-au fost ascunse tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia iar majoritatea covîrșitoare făcute dispărute. Și tot datorită acestui citat, vor înțelege înverșuna- rea mafiei cazare care este cel mai turbat susținător al latinismului și al formării poporului român în sudul Dunării undeva pe la mama dracilor, fiindcă aici în spațiul carpatic erau ei din timpul primului templu! Aceeaşi acţiune de distrugere sistematică a oricărei urme de românitate au făcut ungurii în Transilvania, ruşii în Basarabia și austriecii în Bucovina, iar liftele de astăzi continuă politica Satanei.

Dar în perioada modernă, marii falsificatori ai istorie Europei au fost germanii cu indo-germanis- mul, arianismul, celtismul, tracismul și elenismul, sprijinindu-i vîrtos în toate nelegiuirile lor pe jidanii sau cazarii care doreau să-și născocească după vedeniile mafiei sioniste o patrie mitică în jurul Carpa- ților încă de la începutul secolului Vl î.e.n. cînd cei mai mulți dintre ei au fugit de groaza asirienilor care doreau să-i treacă prin sabie. Iar odată cu trupele de legionari din anii 101-106, aceste lifte pretind tot prin vedenie că s-au așezat temeinic în spațiul carpatic să nu-i mai poată nimeni mișca sau da de-a dura în această istorie de closet.

Nicolo Zeno publică în anul 1557 Cărțile geților unde pentru prima dată apare nebunia indo-germa- nismului într-o formă primitivă fiindcă autorul îi face pe goți ca primul neam al Europei însă fiind băștinași. El susține că în spațiul carpatic la nord de Dunăre trăiau goții cu sute de ani înaintea erei noastre, iar prăpădiții de geți numai în sudul fluviului(cartea l, care are 12 pagini!). Trăsnăile lui au trecere și la unii români care au început să aiurească mai rău ca la balamuc cu aceste inepții, socotind că a venit vreamea să ne scriem istoria numai după făcătura iudeilor așa cum pornește acest istoric în căutările lui demne de orice ospiciu. Însă el îndrugă numai povești deochiate și nimic din ce ar avea legătură cu istoria geților sau a spațiului carpatic. Dar nărăvașul plăsmuitor pretinde că prima patrie a geților a fost în nordul Mării de Azov, deci nici o legătură cu spațiul carpatic, el trudind voinicește să ne facă neamuri și cu hunii!!! De aici, acești ,,geți” ar fi migrat în spațiul carpatic și în sudul Mării Baltice, iar ..meseriașul” se pune pe născocit fel de fel de povești cu pretenții de istorii.

Johann Christoph Gatterer(1727-1799) este cel care preia ideile de mai sus în Allgemeine histori-sche Bibliothek – Biblioteca generală istorică, lucrare apărută în perioada 1767-1771 la Halle. El sus-ține fără a dovedi prin nimic, că goții au devenit stăpînii spațiului carpatic după moartea lui Aurelian în anul 275, părăsindu-și prima lor patrie de la Danzig. Ideile vin însă din trăsnăile lui Philipp Clüver (1580-1632), geograf și istoric german care, în lucrarea Introductio in universam geographiam, tipări- tă în anul 1624 scrie despre migrarea goților din sudul Mării Baltice în nordul Dunării, ținut care era pustiu după mintea acestuia! Deci aceste idei atît de dușmănoase la adresa istoriei noastre, au pornit de la N. Zeno și în timp și-au făcut loc în cultura Europei într-o perioadă lungă de timp, avînd mare cău-tare la germani care aveau în cap nebunia Herrenvolk(poporul de stăpîni). Povestea avea deja gestație încă de la sfîrşitul secolului XVlll cînd englezul William Jones ajungînd în India în anul 1786 ca trimis al imperiului britanic şi studiind limba sanscrită, a observat că sînt unele cuvinte asemănătoare cu lim-ba latină şi greaca veche. Uimirea i-a fost mare şi a căutat o explicaţie, considerînd că în vremuri uitate de istorie a existat o migraţiune din aceste teritorii către vest, prin Iran şi au ajuns în marginea Europei, iar din acest hopa-trop la galop şi uşurel-cătinel s-au născut toate popoarele vechi ale continentului nostru, unele cu poponelul mai acoperit şi deci mai civilizate, iar altele fără nici o cotreanţă pe ele cum sînt românii, adică un fel de maimuţe pregătite anume pentru circ! Dar asemănările acestor limbi au fost observate chiar mai devreme de către Thomas Stephens pe la 1538, Filippo Sasett pe la 1588 şi Bonaventura Vulcanius pe la 1597. Aceştia sînt doar cei pe care istoria i-a trecut la răbojul neiutării, însă numărul ,,ciudaţilor” sigur a fost mai mare.

Cum la sfîrşitul secolului XVlll, Europa se considera cea mai strălucită civilizaţie de pe Pămînt, care îşi avea rădăcinile toate, înfipte adînc, cît mai adînc, în ,,cultura” iudaică a iudeo-creştinismului şi antichitatea clasică greacă şi romană, toţi specialiştii lingvisticii occidentale au pornit cu căţel şi purcel la reconstituirea acestei limbi de început a civilizaţiei europene. Iar cei mai zeloşi şi mai inventivi au fost germanii care au reuşit s-o ,,reconstruiască”, i-au plesnit şi o gramatică ,,beton” şi astfel, această prostie fără ton cu muzică surdă şi mută a ajuns marele adevăr revelat lor – indo-germanismul – ce este băut ca tonic împotriva adevărului istoric! Dar chiar cînd se lucra de zor la marea făcătură, unii curioşi mai îndrăzneţi şi-au băgat nasul adînc în scrierile limbii sanscrite şi au constatat cu uimire că textele spun despre vechii inzi – numiţi în texte aryas – că au venit în India, de undeva din apus. Dau spre aducere aminte pe cîţiva dintre ,,răulenii” care dovedeau că direcţia migraţiei nu a fost de la est spre vest ci invers: Filippo Sassetti, Scrisori Florența 1584; Gubernitas Angelo, Letture sopra la mitologia vedica, Roma 1874; Isaac şi Taylor, The origine of Arians, London 1885, tradus în franceză la Vigot Frères, Paris 1895; Reinac şi Salomon, L’origine des Ariens. Histoire d’une controverse, Paris 1892; Th. Antonescu Lumi uitate, capitolul Dacia patria primitivă ariană, Iaşi 1901, J. Men-sion, Le Pays d’origine des indo-européens in Revue des questions scientifiques Bruxelles 1911. Au mai fost şi alţii care nu s-au lăsat luaţi de valul tulbure al indo-germanismului sau indo-europenismului cum a fost rebotezată mai tîrziu drăceasca făcătură, dar cred că numărul celor amintiţi este suficient.

Odată cu imperialismul german de la începutul secolului XlX, termenul este născocit de către geo-graful Konrad Malte-Brun în anul 1810 dar atunci se referea la un grup de limbi, fiind băgat în cultura germană mai mult prin scrierea Asia Polyglotta apărută în anul 1823, autor fiind J. Klapproth.

Julius Klaproth(1783-1835) german de origine, întreprinde în imperiul rus mai multe călătorii pentru a studia limbile diferitelor popoare orientale și publică în lucrarea Tabeles historiques de l’Asie (Paris, 1826) munca sa de mai mulți ani care va fi completată de Historique tablou, geographique, ethnographique et politique de Caucase (Paris, 1827). El susține pe baza studiilor făcute că din nea-mul dacilor de pe cursul inferior al Dunării în vremurile îndepărtate ale istoriei, au migrat către estul Asiei de sud în mai multe perioade, grupuri de populații care au format în timp popoare ce și-au păs-trat originea comună cu cei de la Istru. În prima lucrare la p. 128 aflăm că: ,,Primii locuitori ai Asiei Centrale cunoscuți în istorie erau de rasă indo-germanăParții sînt un popor din tulpina indo-germană care locuiau la sud-estul Mării Caspice și care erau de aceeași rasă cu geții, masageții și alte popoare confundate de antici sub denumirea vagă de sciți… Arsacizii cînd au supus această parte de lume veneau din Europa și făceau parte dintr-o puternică națiune, împrăștiată de la malurile Dunării pînă în ținuturile cele mai îndepărtate ale Asiei de sud; aceste popoare erau dacii, nume național al Arsacizilor, pe car l-au dat tuturor supușilor lor. Cu trei secole înaintea erei noastre, Ungaria și Bac-triana din Asia purtau tot numele de Dacia, și această denumire foarte ușor de recunoscut, dar adesea modificată în idiomurile care s-au succedat în Europa și Asia, servește încă la desemnarea indo-germanilor și a descendenților vechilor perși.” Avîntul germanilor în acest domeniu este evidențiat de compararea sistematică a acestor limbi înrudite și altor limbi vechi, realizată de Franz Bopp în pri-ma jumătate a secolului al XIX-lea, care a susținut povestea în lucrarea „Vergleichende Grammatik des Sanskrit, Zend, Griechischen, Lateinischen, Litauischen, Gotischen und Deutschen” (Gramatică comparativă a limbilor sanscrită, zend, greacă, latină, lituaniană, gotică și germană), publicată între anii 1833 și 1852, fiind considerată începutul studiilor indo-germanistice ca disciplină academică.