Falsificarea istoriei și culturii identitare a românilor 5

de | Falsificarea istoriei și culturii identitare a românilor

În concluzie, avem atîtea dovezi care ne îndrituiesc să susținem că sîntem pe aceste pămînturi ca urmași ai neamurilor carpatine ce au dăinuit începînd cu Zidirea Neamului Omenesc și venind din mileniu în mileniu, istoria ne-a consemnat ca hiperboreeni, ausoni, sciți, dai sau dii, traci, geți, falnici geți și rumuni cu mai multe variante. Dar o parte din aceste argumente și dovezi care ne spun limpede că sîntem ai locului din vechimea timpului chiar dacă leprele cazare și altele de alte origini sau fumuri sataniste urlă către cele patru zări, ieșindu-le pe ochi și pe nări valuri de pucioasă de ciudă că nu-i lăsăm să prindă rădăcini la poale de Carpați, iar noi să ne ducem acolo unde-și paște dracu iapă, iar Satana își mulge capra!

  1. Portul pentru bărbați și femei cum a fost cioplit pe Columna lui Traian terminată în anul 113, este păstrat și astăzi de țăranii români, dovedind prin asta că nu ne-am schimbat limba numai așa de dragul latrinismului cacademic, însă ne-am păstrat cu strășnicie felul de a ne îmbrăca timp de peste 2000 de ani, iar statueta cu muzicanții emeș arată că în fapt portul nostru este vechi din mileniul lV î.e.n. asta aducînd mare turbare și înveninare furilor și mincinoșilor. În portul tradițional al românilor nu se găsește nici un element din vestimentaţia romani- lor. Să ne oprim asupra elementelor de vestimentaţie specifice celor două popoare. Femeile romane purtau în picioare: campodes(sandale uşoare pentru drumeţie), coturni(botine scumpe pentru teatru şi ceremonial), crepidae(botine de folosinţă curentă), conipodes (pantofi cu vîrf ascuţit), calceus(papuci din piele de căprioară), enemides(pantofi cu vîrf moale), lancia(papuci de casă), laconica(sandale pentru plimbare) muleus(papuci din stofă brodată cu aur), peri-barides(încălţăminte numai pentru nobili), saltides(pantofi uşori pentru dans), iar soațele geți-lor sau fiicele acestora purtau opinci sau umblau desculțe. După cum se vede nu le-am moş-tenit nimic din vestimentaţie. Şi invers să vedem dacă straiele noastre se găsesc în cultura lati-nă, vom constata: căciulă (pileus), călţun(caliga), cămaşă(subbcula), cojoc(pelliceum), iţari (bracae). Dacă nu le-am preluat portul şi nu le-am asimilat cuvintele ce definesc vestimentaţia respectivă atunci pe ce temei susţin lingviştii că geții au renunţat la limba lor şi aşa, într-o

    sminteală generală s-au trezit vorbind latina pe coclauri.

  2. Simbolurile de pe veșminte, țesături, cusături, ceramică, obiecte din lemn folosite în gospodă- ria țăranilor, de pe porțile din lemn sînt venite din mileniile Vll-l î.e.n., iar dacă am fi fost nu-mai scursura imperiului roman pusă la poale de Carpați la puit și dospit după anul 106, atunci nu aveam cum să preluăm aceste scumpeturi ale minții străluce fiindcă cei ce le-au făcut erau dispăruți în negura timpului. Modelul de cruce format din patru triunghiuri isoscel mai alungit, apare prima dată la Gaura – Chindiei în mileniile XV-X î.e.n., apoi în ciudata scriere numită Codul Rohonczi din secolul XV și în secolul XlX al erei noastre pe veșmintele preoțești din Țara Lăpușului, dar nici urmă de ea în Prepuția Magna!

  3. Tot mai mulți etnografi români au îndrăznit să se rupă de otrăvurile latrinismului și slavismu- lui, susținînd cu argumente plauzibile că obiceiurile noastre de Anul Nou, dar și din celelalte perioade, sînt precreștine. Capra, cerbul, țapul, ursul, buhaiul(taurul), cocostîrcul, boul înstru-țat și plugușorul sînt specifice nouă și numai nouă, avînd ca origini, vechile totemuri carpatine venite din mileniile XXXVlll-l î.e.n. Leprele spun că după anul 275 colonii romani s-au retras în sudul Dunării undeva pe unde este Kosovo de astăzi și acolo au stat la dospit pînă au ieșit vlahii sau românii care au luat de la vecini – sîrbi, bulgari, macedoneni și albanezi – mii și mii de cuvinte. Pe această logică înseamnă că toate obiceiurile amintite mai înainte ar trebui să se găsească la popoarele respective de la care zic ei că am luat vorbe să știm și noi a vorbi, dar la ei nu există urmă din aceste obiceiuri. Deci migrația românilor din sud între secolele Vlll-Xl cît și otrava latinistă sînt numai uriașe minciuni a papistașilor și mafiei cazare care ur-mărește de peste 160 de ani să-și facă leagăn și reazăm pentru oiștea tartorului și sfîntul prepuț în toriștea noastră cea străbună.

  4. Ciudata colinda a leului cu care se umblă și astăzi în județul Brașov, cele 35 de sărbători pe care le păstrăm în calendarul tradițional în cinstea lupului, arată că ne-am ținut de vechile tote-muri și nu ne-am desprins de plaiurile carpatine niciodată, chiar dacă prin capetele unor români cu pretenții de înțelepți, a dat iama înnebuneala academică. Și prin anii 1960, în unele părți ale Olteniei și estului Banatului, la moartea unui român, cei apropiați cîntau unele cîntece funerare cu ajutorul cărora îl îndemnau pe răposat să facă prietenie trainică cu vidra care cu-noaște drumul pe ape și cu lupul pentru drumul pe uscat să ajungă în Rai. Aceste cîntece ne arată că în vechimea românilor, lupul era un animal iubit de Dumnezeul cel Adevărat și nu de Iahweh, care este căpetenia iadului! Mai sînt colindele care ne povestesc potopul de la Marea Neagră de la mijlocul mileniului Vl î.e.n., dovedit arheologic în anii 1990 prin două expedi- ții oceanografice. Cărturarul suedez Johannes Magnus Gothus(1488-1544), scrie în lucrarea Historia de omnibus gothorum sueonumque regibus(Istoria tuturor regilor de goți și sue-dezi) despre neamul get pe care îi numește sciți, la 24: ,,...Scythas semper fuisse superiores de principatu huma- nae originis. Neque id silet Cato, qui in secundo fragmento cum illis convenit, ante Ninum circiter ducentis quinquaginta annis, quibus duravit aureum s(a)eculum, terras fuisse inundatas, et in Scythia renovatum auctumque mortale genus”. ,,…că Sciţii au fost mereu mai presus în privinţa începuturilor apariţiei omenirii. Cato nu trece faptul sub tăcere cînd, în acord cu acestea, el spune în fragmentul al doilea că înainte de Ninus cu vreo două sute şi cinzeci de ani, cît a durat vîrsta de aur, pămîntul a fost inundat, iar neamul omenesc a fost reînnoit şi înmulţit în Sciţia.” Asta știau cei din secolul XVl, ca să înțelegem ceea ce ne-au ascuns ticăloșii iudei-cretini timp de peste 1500 de ani, aici la Marea Neagră unde era Sciția, a avut loc un mare potop, dar nu a fost stîrpit întreg neamul omenesc, fiindcă au scăpat destui care au ,,reînnoit și înmulțit în Sciția neamul omenesc”. Dar în religia strămo-șească, facerea lumii este consemnată cu mult timp înainte de potopul de la Marea Neagră, iar după acest cataclism, vechii carpatini au ținut strașnic răboj al timpului. Astfel scrierile geților numiți de slavi bogomili consemnau facerea lumii la anul 5504 î.e.n., taman cum a descope-rit arheologia după 7500 de ani, dar nu prin vedenie sau prepuțăreală, ci prin cercetare știin-țifică! Românii au ținut pînă la începutul secolului XX facerea lumii la anul 5448 î.e.n. cum au trecut pe toate documentele scrise pînă în acele vremuri. Mozaicii țin astăzi facerea lumii în anul 3760 î.e.n., însă povestea este iarăși vedenie, fiindcă pînă la potop ei spun că au trecut 1500 de la facerea lumii, iar după cataclism nu fac o cronologie a timpului să se mai poată cal-cula scurgerea lui după anumite repere, deci iarăși vedenii și minciuni! Ori aceste informații dovedesc că neamul carpatin a avut de-a lungul mileniilor un sistem de consemnare și urmă- rire a timpului foarte bun astfel că datele venite din arheologie coincid cu cele transmise prin religia străbună, deci aici a fost o civilizație înfloritoare timp de peste 7500 de ani aici în jurul Carpaților pe care ticăloșii celor trei neamuri alese, înțelepte și civilizatoare, au scos-o cu mare înverșunare din istoria antică rămînînd numai ei cu sfîntul prepuț și oiștea tartorului. Dacă am fi fost aduși aici din imperiul roman sau eram clociți de semiții veniți din Prepuția Magna du-pă dărîmarea primului templu al Satanei (secolul Vl î.e.n.) sau urmașii ,,legionarilor semiți” ce i-au căsăpit pe geți, aceste giuvaieruri de spiritualitate carpatină nu aveau cum să ajungă în cultura noastră tradițională, dovedind și prin aceasta că sîntem ai pămîntului chiar de la Po-topul cel Mare, dar l-am înfruntat și pe cel mic al criminalilor cazari bolșevici care au stăpînit Țara și Neamul cu mînă de fier mai bine de 25 de ani!

  5. Mai arăt că 37 din semnele care se găsesc la Gaura – Chindiei și vin din mileniile XV-X î.e.n., 20 din semnele de pe tăblițele de lut descoperite la Tărtăria care vin de pe la 6250 î.e.n., 34 din semnele folosite în Sumer în partea a doua a mileniului lV î.e.n. și cele de la Hîndrești de pe la anii 4000 î.e.n. sînt folosite pe tăblițele de plumb deci continuitate și nu minciunile daciști- lor și traciștilor că am fi venit din sudul Dunării în secolele lV-lll î.e.n. Dar pe tăblițe mai sînt folosite 267 semne străine celor grecești sau romane, ceea ce dovedește că au fost tur-nate într-o lungă perioadă de timp – peste 1650 de ani – în nordul Dunării. Faptul că aceste tă-blițe stau ascunse și astăzi la Institutul Național de Arheologie din București, iar din cele cîte-va sute cînd au fost descoperite în anul 1875 astăzi au mai rămas numai 31, arată ura acestor ticăloși împotriva istoriei și culturii românilor ca urmași direcți ai celor ce au creat aceste comori unice în istoria și cultura lumii, dar care lipsesc cu desăvîrșire în Prepuția Magna sau la Herrenvolk(poporul de stăpîni) de la Marea Baltică și atunci au aranjat ticăloșii cu alții chiar mai ticăloși de la noi să le facă dispărute! Iar informațiile de pe ele sînt uluitoare pentru adevă- rata noastră istorie, fiindcă acestea nimicesc toate făcăturile istoricilor și lingviștilor germani, a maimuțoilor cazari care ne-au zăpăcit cu vedeniile lor de la Marea Caspică a ,,semiților arieni” și alte ticăloșii susținute de majoritatea istoricilor și lingviștilor români. Mai amintesc aici pentru a dovedi autenticitatea acestor tăblițe de plumb, faptul că ele dezvăluie legături ne-știute între vechea cultură a geților din secolul Vl î.e.n. și budismul din India fiindcă alfabetul brahmi folosit de aceștia încă din partea a doua a secolului Vl î.e.n., are 30 de semne identice sau foarte apropiate de cele de pe tăblițele de plumb. Dar alfabetul chirilic românesc are 38 semne cu cele folosite pe tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, deci am folosit scrisul de peste 2500 de ani, ori această îndeletnicire era necesară numai într-o societate stabilă care avea o cultură dezvoltată și un stat puternic unde s-a realizat asemenea model de gîndire. Minciuna cu alfabetul glacolitic născocit de Chiril și Metodiu, o poate observa oricine, dacă se uită atent la cele trei feluri de semne, fiindcă ,,minunea” născocită de cei doi pricepuți are numai 4 sem-ne asemănătoare cu cele folosite de români pînă în anul 1870! Și iarăși invoc aici continuitatea românilor din neamul falnicilor geți care a turnat tăblițele de plumb în urmă cu 2500 de ani, iar dispariția lor astăzi se cheamă hoție și trădare! Un popor care a dat lumii asemenea comori spirituale nu putea fi ,,barbar”, sălbatic, fără cultură și fără organizare socială, deci fără trecut și pe cale de consecință și fără viitor așa cum ne vrea mafia cazară astăzi!

  6. Povestea latinizării geților este una din marile ticăloșii impuse românilor de către jegurile cazare, dar mai devreme ne-au achipuit tărtăcuțele ticăloșii de la Vatican, iar cei ce mai ling vîrtos în hazna, le spun că italienii au și astăzi 15 dialecte protejate prin lege, după atîtea sute de ani de ,,civilizație” romană, dar limba română nu are dialecte deși se vorbește pe o întinde- re mai mare decît cea a Italiei! Latina, pentru mamă are sintagma ,,mater” dar şi termenul ,,mamma” cu sensul de ţîţă, sîn. Cuvîntul mamma din latină nu a fost pus niciodată în legătură cu mama din limba română deşi sensurile lor profunde sînt aceleași – cea care are grijă de un copil foarte mic. Pentru a demasca minciuna latinismului, îi chem în ajutor pe irlandezi care au și ei cuvîntul mama care înseamnă sîn, suflet, inimă, terci, mamai(identic cu cel din Moldo- va) cu sensul de mămică şi mamo pentru bunică. Oare sînt și ei urmașii Romei așa cum se fălesc unii români zărghiți! Se știe ca adevăr de netăgăduit că primul cuvînt învățat de copilul mic este mama, iar vechile comunități din mileniile Vlll-lll î.e.n. cînd s-a format civilizația carpatină, erau compuse dintr-un număr mic de familii 10-15 care constituiau un sat, adică un grup de case înconjurate cu palisade sau garduri pentru a-i apăra împotriva fiarelor și a altor nepoftiți. Armînii, după lucrarea Dicționarul dialectului armîn, scris de Tache Papahagi – chiar el armîn – și tipărită la Editura Academiei Republicii Populare Române în anul 1963, au folosit de-a lungul vremurilor pentru femeia căsătorită care a avut copii mai multe cuvinte printre care: ata, dada, dodă (mamă, dar și mătușă), îmă, mamă, mă, mî, mu, oama(femeie bătrînă). În limba rumună veche pentru femeia cu același statut social avem: îmă, ma, mă, mîni, mama, mamai, mami, muma, oama(femeie, nevastă) și dadă ori dodă(mătușă, soră mai mare). Dar toate aceste cuvinte nu se găsesc în limba latină! Irlandezii ca vechi urmași ai ionilor, plecați din Carpați în sud, ajungînd în Asia Mică în prima parte a mileniului ll î.e.n. au păstrat cuvintele vechi pentru femeia măritată sau bătrînă astfel: mama(sîn, suflet, inimă, terci), mamai(mămică), mamo(bunică), mumia(mama) și mam(mamă). La emeșii ce au migrat în a doua roire din Carpați către Ki-en-gi în prima parte a mileniului lV î.e.n. pentru femeia măritată și cu plozi avem cuvintele: ama, ma, mu și mumu. Iar mitologia lor ne-a lăsat spre aducere aminte pe duhul Mami care a făcut din lut primii oameni după chipul ei, șapte bărbați și șapte femei, a suflat viaţă asupra lor dînd naştere neamului omenesc, mit ce se găseşte iden-tic preluat și în fără-Tora ivriților, dar cu pretenții de revelații, adică vedenii sinaite și nicide- cum hoție pe nesimțite! Mitul și divinitatea au fost preluate de la emeși în cultura akkadiană, numindu-se Mama sau Mamu, care proteja femeile însărcinate și aducerea pe lume a plozilor. Și răzlețiții de pe Valea Nilului și-au dus pentru aleanul inimii, din spațiul carpatic divinitatea Mamu, găsită sub forma unei statuete în mormîntul lui Tutankhamon(1341-1323 î.e.n.) care reprezintă însă un bărbat. În credințele vechilor egipteni, zeița Hathor purta titlu vechi de Ma-ma care însemna Fecioara. Cuvîntul îl găsim și în limba engleză datorită migrației carpatine din mileniile lV-lll î.e.n. în insulele britanice sau poate a celei din timpul ocupației romane, sub forma mammy și mummy(mămică). În latină avem mater pentru mamă, iar în greacă este mater și meter, deci nici o legătură cu emegi sau limba rumună veche, italicii preluînd cuvîn-tul de la dascălii lor greci care îi ,,luminau” în toate, începînd cu secolul lll î.e.n. dar prin koine nu prin greaca clasică. Trebuie să repet încă odată, amintindu-le celor grei de cap, că latina este o limbă artificială ce s-a format în secolele lV-l î.e.n. sub puternica influență a greci- lor care vorbeau koine și nu limba lui Platon sau Herodot. Ori koine este un amestec lingvistic dintre idiomul atic și un fond lingvistic de cca 40% din vechea getă sau rumu-nă! Dovada clară că poporul de jos din peninsula italică nu gusta păsăreasca clasei avute de la Roma, este cuvîntul mama folosit astăzi de italieni cu același sens ca cel din limba rumună, dar care nu se găsește în latină! Nimeni cu gîndirea sănătoasă nu poate pretinde că un popor și-a uitat chiar cuvîntul care definește legătura fundamentală a societății, fiindcă i-a plecat mintea aiurea. Pute totul îngrozitor în closetul latrinist, întunecaților! Incașii aveau pentru du-hul pămîntului expresia Pacha Mama, iar în quecha cuvintele maya, mama, tata sînt identice ca formă și sens cu cele din limba română, fiind primele învățate de orice copil.

  7. Dar latinizarea neamul get a fost imposibilă sub aspect istoric chiar dacă Vaticanul pe la sfîrșitul secolului XVll a încercat prin uniație să-i deznaționalizeze complet pe românii din Ar-deal, zăpăcindu-i rău cu această poveste. Unul dintre cei mai zeloși susținători ai latinismului românilor a fost prelatul Petru Maior(1756-1821). A ocupat funcția de protopop greco-catolic de Reghin, studiind la Colegiul iezuit din Blaj(1771-1774) principalul malaxor unde se spălau şi maculau capetele românilor cu povestea latinităţii, şi la Roma la Colegiul ,,De Propaganda Fide”(1774-1779). Tatăl lui a fost tot protopop greco-catolic, considerîndu-se un bun român. Biserica greco-catolică unită cu Roma este o născocire a Vaticanului pusă la cale de iezuiți, prin care i-a atras pe românii ortodocși din Ardeal să primească controlul Romei în schimbul unor avantaje politice și materiale pentru cler, dat totul a fost numai minciună. Această bise-rică a apărut oficial în luna martie, anul 1701, la Viena, în urma presiunilor făcute de Vatican și a monarhiei habsburgice, asupra clerului românesc din Ardeal, condus de mitropolitul Atanasie Anghel. La noi, totdeauna trădătorii de Neam şi Țară aşa cum a scris şi Eminescu, s-au ţinut cei mai patrioţi dintre toţi și cei mai români dintre români! Pentru Maior a scris în lucrarea Istoria pentru începutul românilor în Dachia, la p. 23 că romanii au măcelărit toată populaţia Daciei, presupun că și pe cea de la estul Carpaților pe care nu a ocupat-o niciodată şi vine cu una din tipicele monstruozităţi ale leprelor şcolii ardelene educate în şcolile iezuite, toate fiind antiromâneşti: ,,aşa s-au desrădăcinat sămînţa dachilor din toată Dachia, cît necum vreunii bărbaţi, ci nici muieri, nici prunci nu au mai rămas în Dachia..” Dar sigur au rămas destui ,,doctori ardeleni” şi trădători ai iezuiţilor care să ne falsifice istoria și azi cu aceeași nerușinare ca în trecut! Voi da în continuare cîteva date istorice care pînă în prezent nu au fost contestate de nimeni ca false așa cum sînt tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, care dove-desc falsitatea acestor afirmații! Ori informațiile de mai jos, arată cît de mult se minte în pre-tinsa istoriografie românească în frunte cu Academia Română!

    Petrus Patricius a trăit în secolul Vl şi a scris o Istoriae din care s-a păstrat foarte puţin, dar foarte important pentru noi: ,,Poporul carpilor era cuprins de invidie fiindcă goţii primeau o soldă în fiecare an de la romani. De aceea trimiseră o delegaţie lui Tullius Menophilus, cerîn-du-i cu trufie bani… «Să ne socotească şi pe noi la numărul celor care cer cu rugăciuni şi să ne dăruiască şi nouă. Noi sîntem mai presus decît goţii!»”. Faptele descrise de autorul latin se petrec la anii 239-240 undeva în Moesia Inferioară, unde goții au ajuns mercenari în imperiul roman. Dacă geţii le-au cerut romanilor să-i plătească pentru că le apărau de ne-voie graniţa de la nordul Istrului înseamnă că ei aveau în această regiune o structură so-cială puternică ce putea să-i oprească pe năvălitori şi nu erau aduşi de vînt să fie pomana prădătorilor. Dar mai arată în fața istoriei că geții din estul Carpaților erau la ei acasă și se țineau tari chiar în fața romanilor. Să amintesc pentru infirmarea nebuniei ,,doctorilor arde-leni” și a celorlalți damblagiți de această otravă că în anul 117 romanii au luptat mai mult de 4 luni cu răsculații din provincia Dacia care vroiau să scape de ,,marea civilizație romană”.

    Atenianul Dexip(210 – 280) scrie în lucrarea Sciticele, că Regalianus pentru a zădărnici planu- rile împăratului Galienus, îndreaptă o mare invazie a popoarelor din nordul Istrului și nordul Mării Negre în anul 267 către sudul fluviului ajungînd pînă în Grecia, să devasteze totul în cale, astfel ca romanii să aibă alte griji decît ale noului regat get. La acțiunea militară au parti- cipat pe lîngă neamurile scițice și gotice din nordul Mării Caspice și geții de la est de Carpați deci erau la toriștea străbună și vîrtoși în gînd și faptă.

    Un alt izvor este scriitorul latin Claudius Claudianus, sosit la Roma în anul 395, care scrie lu-crarea intitulată Cartea l împotriva lui Rufinus, aflat în slujba curţii de la Constantinopol, pe care îl acuză că ,,acum punea în mişcare pe geţi… între timp cobora spre noi sarmatul împreu- nă cu dacii, masagetul îndrăzneţ. Cînd mîna ta dreaptă(a lui Stilicon) a strivit cetele dacilor.” Deci geţii sau dacii în năvălirile din anii 402-403, le-au arătat romanilor că rău au făcut cînd le-au cotropit glia străbună fiindcă jaful și crima nu poate fi niciodată civilizație.

    Isidor, episcopul Sevillei scrie la începutul secolului Vll, Historia de Regibus Gothorum, Van-dalorum et Suevorum, ca un omagiu adus neamurilor germanice la formarea naţiunii hispanice şi a culturii acesteia. Era un admirator înfocat al goţilor fiind şi el de origine got, iar informa- rea lui are la bază izvoare antice altele decît Getica lui Iordanes pe care nu a cunoscut-o. Au-torul doreşte să facă o apologie a goţilor care se trag din geţi plecînd de la zicerea lui Orosius dar merge pe drumul reconstituirilor etimologice şi genealogice dîndu-le o valoare simbolistă privind speculaţiile sale asupra numelor şi cuvintelor. Etimologiile ne îngăduie să vedem ce credea eruditul prelat sevillan despre ţara îndepărtată a geţilor, atît de misterios legată de desti- nul Spaniei. Este o geografie foarte vagă cu informaţii culese de la mai mulţi scriitori antici. Lumea largă era cutreierată de cetele de călăreţi barbari care treceau vijelios peste ruinele fostelor aşezări. Dacia scăpată de legiunile romane, a fost ocupată pe rînd de goţi, gepizi, huni, avari iar cînd Isidor îşi scria opera, pe plaiurile carpatice erau stăpîni vremelnici seminţia slavilor. In Istorii ne mai spune Isidor că în Dacia erau munţi înalţi în vecinătatea regatelor scitice de unde goţii făceau numeroase incursiuni de prădăciune peste Dunăre în provinciile romane. Ei împărţeau aceşti munţi înalţi cu alte neamuri. Sînt informaţii despre istoria goţilor de la Dunăre şi migrarea lor către vest pînă ajung în Spania. Lucrarea se termină printr-o reca-pitulare: ,,Locuind în ţinuturile îngheţate ale Septentrionului, lîngă împărăţia scitică unde sînt munţi înalţi, ei stăpîneau aceşti munţi împreună cu alte neamuri, de unde, alungaţi de năvala hunilor, au trecut Dunărea şi s-au supus romanilor. Dar neputînd suporta nedreptăţile acestora, îşi aleg un rege din neamul lor, năvălesc în Tracia, pustiesc Italia, se îndreaptă asupra Galiei, şi trecînd fără împotrivire munţii Pirinei, ajung pînă în Spania, unde şi-au aşezat sălaşul vieţii şi al Imperiului lor”. Elogiază neamul și trăsăturile lui scriindu-i prin cuvîntul ,,geţi”; blonzi şi purtînd capetele descoperite – flavent capitibus invectis Getae, călăreţi dibaci după vorba unui poet – Getes, inquit, quo pergit equo, dispreţuitori faţă de moarte după cuvîntul altui poet. Glorifică neamul plin de virtuţi care a făcut ca, ,,Roma însăşi, învingătoarea tuturor popoare- lor” să slujească ascultătoare şi să primească ,,triumful jugului getic”. Fericirea ţării este dată de bucuria unde înfloreşte glorioasa fecunditate a poporului getic – Geticae gentis gloriosa fecunditas. In Istoriile şi Etimologiile prelatului sevillan putem găsi însemnări despre daci și geţi, care chiar deformate, erau ecoul unei realități istorice oglindită uneori şi în izvoarele anti- ce. Dar scoaterea în afara istoriei a neamului geților se vede în susținerea prelatului că în Spania au intrat goții purtători ai culturii geților, ori cu numai 20 de ani înainte adică pe la sfîrșitul anului 403 latinul Claudius Claudianus, în lucrarea Cartea l împotriva lui Rufinus scrie despre atacatorii imperiului roman de apus în anii 402 și 403 că erau geți, sarmați, daci și masageți, lăudîndu-l pe generalul vandal Stilicon care i-a oprit pe năvălitori cu sabia!

    Sfîntul Eugeniu aminteşte de o dispută între Paulo Alvaro şi Eleazar în care primul ştie să vor-bească literar despre tumultul Mării Negre şi lăuda în versuri biblioteca lui Leovigild(568-586) pentru că strălucea de ,,getică lumină”. Astăzi faimoasa ,,lumină getică” a ajuns în jurul Carpaților cel mai crunt întuneric datorită istoricilor și lingviștilor români și de aiurea!

    Așadar strania nimicire a dacilor pînă la unul, inclusiv a pruncilor este numai o bolunzenie a ,,doctorilor ardeleni” și altor ticăloși la fel de ,,doctori” care au urmărit să facă în jurul Car-paților o mare pustietate începînd cu secolul lV astfel ca alții să pretindă că au fost băștinași aici din ,,vremuri imemoriale” sau de cînd slavii ori ungurii și-au întins gîturile să vază ce este de o parte și de alta a munților.

Albanezii au stat sub ocupaţie romană timp de 562 de ani iar sub cea bizantină aproape 9 secole şi nu s-au latinizat, nu s-au grecizat ci au rămas un popor căruia nu-i neagă nimeni originea tracă după zisele de azi ale istoricilor. Mai mult şi în prezent ei au două dialecte deşi ocuparea lor a fost totală atît sub romani cît şi sub bizantini. Dar cînd este vorba de neamul nostru străbun, falnicii geți, imediat fel de fel de nemernici spun că era sălbatic și barbar, fără cultură și agoniseală, așteptînd sute de ani să

fie ,,civilizat” cu jaful și crima de către romani!

     Istro-românii, o comunitate de cîteva mii de oameni emigrată din Ardeal în secolul XV în Croaţia îşi mai păstrează şi în prezent dialectul chiar dacă numărul lor s-a redus la cca 200 persoane. Românii din Ardeal au stat sub ocupaţie maghiară cca 800 de ani şi nu şi-au pierdut limba sau obiceiurile aşa cum ar trebui să fie după dogma latinităţii, dimpotrivă unele le descoperim astăzi că au o vechime de peste 5000 de ani, dar asta cu dovezi nu prin vedenie!

     Lipovenii au 300 de ani de cînd trăiesc în mijlocul poporului român dar şi-au păstrat cu sfinţenie limba şi obiceiurile, la fel este situaţia ţiganilor cu care convieţuim de cca 600 de ani. Cel mai conclu- dent exemplu este al aromânilor care, deşi au un dialect apropiat cu limba noastră, totuşi nu şi-au pier-dut identitatea lingvistică şi tradiţiile. Prea ne cred unii proști de dăm în gropi sau grei de cap!

     Argumentele de mai înainte nu dau bine deloc la dogma latinităţii și atunci sînt evitate cu ma-re grijă, povestea fiind străvezie pentru orice minte sănătoasă ca să poată fi luată ca adevărată.

CUNOAȘTEREA ÎNSEAMNĂ LIBERTATE, NECUNOAȘTEREA ESTE SCLAVIE.

CINE STĂPÎNEȘTE TRECUTUL, STĂPÎNEȘTE ȘI VIITORUL, IAR CINE STĂPÎNEȘTE

PREZENTUL, STĂPÎNEȘTE ȘI TRECUTUL!