Demascînd hoţia, Ili a devenit cel mai mare duşman al teocraţiei iudaice, iar curajul de a le arăta vicleşugul, rabinii l-au numit hulă şi blasfemie. Pretinzîndu-se stăpînii absoluţi ai adevărului au pus ei în Levitic la 24,15 următoarea grozăvie care l-a costat viaţa pe Ili: ,,Oricine va huli sau blestema pe Elohim îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui. Cine va blestema numele lui Iahwe va fi pedepsit cu moartea; toată adunarea să-l ucidă cu pietre, fie străin, fie băştinaş, să moară pentru că a hulit numele lui Iahwe”. Nici în prezent, ivriţii nu recunosc că l-au asasinat pe getul Iisus/Ili chiar dacă dovada este în Tora. În Ieşirea 20,1 Iahwe rosteşte cele 10 porunci -  care în text sînt mai multe – dar şi alte reguli de îndreptare al năravului stricăcios al ivriţilor, la 24,4 ,,Moise a scris toate cuvintele lui Iahwe” şi la 24,7 Moise ,,a luat cartea legămîntului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: «Vom face şi vom asculta tot ce a zis Iahwe». Pînă aici este clar că Moise a scris cartea legămîntului după zicerile lui Iahwe şi nu după scrierile lui dar înainte de a primi tablele de piatră, aşa cum a spus şi Ili, pe care o prezintă poporului. Mai primeşte de la Iahwe nişte table de piatră cu Legea şi poruncile – nu se spune pentru ce fiindcă primise îndreptarul legămîntului prin viu grai – pe care să le ducă spre luminare poporului. Cînd se întoarce în tabără găseşte pe ivriţi că se închinau la un viţel şi de ciudă sfarmă tablele cu Legea şi poruncile. Cunoscînd Tora cum era ea scrisă pe la anii 28 al erei noastre, Ili spune că ei nu aveau Lege ci numai textele scrise de Moise ce le-au primit prin viu grai şi deci nu ţineau nimic în chivot pentru că nu aveau ce. O asemenea afirmaţie plină de logică şi totodată atît de clară nu putea fi înghiţită de nici un mozaic. Toată teocraţia iudaică s-a trezit pusă cu curul pe jăratic şi a urlat din toţi rărunchii către Iahwe că getul cel isteţ a mirosit mişelia dar ei nu se lasă cu poalele întoarse pe cap. Şi plini de venin, cu minciuni şi scorneli au reuşit să-l urce pe lemnul de chin pentru răstignire. Apoi grijulii să nu le mai descopere şi alţii furtişagul, au mai tras un adăuşag începînd cu 31,18 cu acelaşi conţinut numai că au făcut corectarea ce le-a dat atîta spaimă şi bătaie de cap, spunînd că textul pe care l-a scris Moise este de fapt scris de degetul măiastru a lui Iahwe. Corectarea este foarte evidentă în 34,1 ,,Domul a zis lui Moise: «Taie două table din piatră ca cele dintîi şi Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintîi pe care le-ai sfărîmat»”, dar contradicţia se menţine fiindcă la 34,27 avem: Domnul a zis lui Moşe: «Scrie-ţi cuvintele acestea căci pe temeiul acestor cuvinte închei legămîntul cu tine şi cu Israel!»  34,28 ,,Moise a stat acolo cu Iahwe patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N-a mîncat deloc pîine şi n-a băut deloc apă. Şi Iahwe a scris pe table cuvintele legămîntului, cele zece porunci”. Prea s-au ţinut rabinii şmecheri şi au umblat numai cu alba-neagra. Chiar şi aşa hoţia tot hoţie rămîne iar caracterul ei monstruos a trecut prin istorie pînă ce scrierile proscrise au fost puse alături ca să scoată adevărul la lumină. Dar textul mai arată că pretinsele revelaţii vechi de pe la 1000 î.e.n. au fost mereu nişte minciuni învîrtite în funcţie de nevoi sau împrejurări iar una foarte importantă s-a făcut după anul 30 al erei noastre, toată povestea fiind luată din Legea Adevărului şi Dreptăţii a lui Eno –text sacru pentru Ili – urcarea la Tatăl Ceresc de unde a copiat Legea pentru a o da neamului său mioritic!!    

     Manuscrisul Îngerul iubirii este o adevărată elegie de iubire a aproapelui indiferent din ce neam vine dacă el îl cinsteşte pe Tatăl Ceresc ,,Să ne iubim unul pe altul… Şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi… Să iubiţi de asemenea pe străini, pentru că şi voi aţi fost străini în Egipt.” Textul elaborat înainte de anul 26 cînd a izbucnit conflictul cu Apolo, dovedeşte că unii iudei erau intraţi în Frăţia Celui Ales sau al esenilor cum i-au botezat mincinoşii iar autorul imnului cunoştea Tora pentru că aminteşte de preumblarea iudeilor prin ţara faraonilor. Primul atac după planul lui Filon din Alexandria, a fost îndreptat împotriva Frăţiei esenilor  prin impunerea în anului 26 a nemernicului Apolo cu sprijinul ivriţilor din interior şi care trebuia să confişte comunităţile religioase ale esenilor, convertindu-i la turbăciunea fariseismului. Venit şi el tot din Alexandria, bute de înţelepciune fariseică şi rău de gură, cum spune prietenul său întru apostolat Saul în Faptele apostolilor 18,24, a urmărit cu mare ură trecerea la religia iudeilor a comunităţii de la Qumran în care s-a strecurat. Această stare de lucruri a determinat pe geţii din Sarmisetuza să-l trimită pe Ili pentru apărarea comunităţii şi confruntarea de idei care se vedea foarte aprigă. Tăbliţa 53 povesteşte evenimentul, textul fiind însoţit de simboluri sacre. ,,Călătoria geţilor în cetatea oamenilor duşmănoşi cu vorbire sacadată. A fi lîngă cineva gras nu înseamnă că eşti perechea marii lui burţi. Ili să iei şi să semeni în strat cu mare grijă aşa cum sfînta falangă(oastea de îngeri) scoate la lumină adevărata credinţă din întuneric iar miezul de nucă este scos din coajă. Eu trag nădejde că micile făpturi din ceruri vor arăta grija lor de mamă. Să-ţi întăreşti casa ta – comunitate religioasă – cu gabenul împotriva celor care vor să o fure şi să o distrugă aruncînd cu valuri de zoi în ea. Eu, Luminatul Mîntuitor, cu gîndul am spus geţilor: zeama aramaică este o înşelătorie pentru că au răsădit pe Apolo să vă fie însoţitor”. Ultima parte a textului este repetată în Evanghelia după Matei 15,13 şi pusă în gura aceluiaşi personaj pe care aveau să-l asasineze peste puţin timp: ,,Drept răspuns El le-a zis: «Orice răsad pe care nu L-a sădit Tatăl meu cel Ceresc, va fi smuls din rădăcină.»” Conţinutul de pe tăbliţă are o valoare covîrşitoare asu-pra religiei creştine şi trebuie analizat cu mare atenţie, dovedind că iudeii farisei pe care i-a plesnit revelaţia în moalele capului au cunoscut nu numai textele din Gali-leea dar şi o parte din tăbliţele geţilor de unde au furat cît au putut. Furtişagul se vede şi în Apocalipsa lui Ioan unde autorul copie cu toptanul din scrierile esenilor, scrierile lui Eno şi descrie unele imagini de pe iconiţele geţilor. Ili pleacă împreună cu ceata de geţi în Galileea fiind pregătiţi pentru o aprigă confruntare religioasă dar şi cu un profund caracter filozofic cu preoţimea iudaică din cetatea Sionului(dabo Sion). Tăbliţa mai arată că între galii stabiliţi în Galileea şi geţii nord-dunăreni au existat tot timpul legături spirituale strînse iar grija geţilor de a-şi apăra comunită- ţile religioase – Frăţia Celui Ales – din podişul Anatoliei(provinciile Siria şi Gala-tia) şi nordul Israelului i-au făcut să meargă în acele locuri pline de ostilitate religi-oasă şi ură pentru ei. Disputa a durat trei ani şi jumătate şi s-a sfîrşit în anul 30, lu-na aprilie cu răstignirea marelui preot al geţilor de către ,,un preot păcătos” şi ,,oa-menii minciunii’’ care l-au condamnat la moarte. Sînt numeroase scrieri despre manuscrisele descoperite la Qumran, însă toate nu fac nici o deosebire între conţi-nutul textelor, considerîndu-le că aparţin culturii mozaicilor.     

     În manuscrisul Manualul de disciplină partea intitulată Imnurile începătorilor, rîndurile x-xi din 1, găsim rugăciunea de intrare în Frăţie cu jurămîntul: ,,O să-l ţin ca făcînd parte din legile înscrise pe tăbliţele vechi, pentru a-i aduce Domnului drept ofrandă – bunătatea buzelor mele… O voi păstra ca pe una dintre porunci înscrisă pe tăbliţe vechi”. În peştera de la Qumran nu s-au găsit decît papirusuri dar mandeenii din Samaria, aveau scrisă Cartea sufletelor – Sidra d Nishmatha, principala lor carte de cult – pe asemenea plăcuţe de plumb, ei luînd obiceiul de la geţi şi galii care formau marea Frăţie a esenilor în zonă. Dar în 2 ll, 2/19 constatăm cum Ili este batjocorit, hulit şi umilit de către iudei aşa cum spun şi tăbliţele geţilor descoperite la Sinaia. ,,Pentru cei ce predică calea cea rea, nu sînt decît un om de ceartă şi pricină; însă pentru cei ce văd calea dreaptă sînt întruchiparea păcii. Pentru cei ce iubesc deşertăciunea sînt doar o răbufnire de zel; oamenii care trăiesc nelegiuit fac zarvă împotriva mea ca tumultul apelor. Nimic din gîndurile lor nu a rămas izbăvit de nelegiuire. Cînd, deschizînd fîntîna cunoaşterii celor ce aveau înţelegere, Tu ai aşezat viaţa omului întru dreptate prin cuvintele buzelor mele, şi l-ai învăţat înţelepciunea Ta, şi ai pus înţelegerea în sufletul său. Ei l-au împins înapoi în groapă şi în locul acestor daruri ale Tale, au dat un neam lipsit de înţelegere cu buze tremurătoare şi grai prostesc, şi îndreptîndu-se s-au grăbit nechibzuit spre al lor mormînt”. Textul a fost scris de Ili – marele preot al geţilor care a plecat în anul 26 să-i înfrunte pe fanaticii farisei în frunte cu Apolo ce se instalaseră cu forţa în comunitatea de la Qumran. Tăbliţa 55 povesteşte grozăviile prin care a trecut Ili în Palestina şi răstignirea lui. ,,Uite această pleavă de cînepă l-au rănit pe Ili şi toţi au venit să-l judece şi să-l ducă la pieire. O mulţime sinaită a venit plină de ură care l-a certat şi la bătut, batjocorindu-l şi cerînd să le dea capul lui”. Este uluitor că informaţiile descoperite în manuscrisele de la Qumran cu privire la Ili se găsesc pe tăbliţe de plumb ale strămoşilor noştri pe care nişte lifte criminale pline de venin le consideră falsuri. Despre iudei, geţii spun în tăbliţa 54 că erau un neam de leneşi cu o vorbire sacadată sau bolborosită şi care urmăreau prin Apolo să distrugă Frăţia Celui Ales din cetatea sau ţinutul Sionului. Revin la Imnuri 3 ll, 20-30: ,,Pentru că m-am agăţat de legămîntul Tău, oameni porniţi pe rele mi-au încercat viaţa. Dar ei – o Frăţie mincinoasă, o ceată a lui Belial – nu au ştiut că prin tine voi răzbi… Din pricina lucrării Tale ei m-au prigonit… Oameni puternici am spus, s-au pornit împotriva mea, armele lor spre mine s-au îndreptat… iar zarva vocilor lor precum urgia apelor. Precum potopul ce aduce ruină şi pustiu.” Textul arată încă odată fără putinţă de tăgadă că fariseii care exercitau puterea în Iudeea prin vîrful lor de lance, fanaticii farisei – zeloţii cum i-a numit J. Flavius – urmăreau să se instaleze în centrul de la Qumran, şi să poată confisca întreaga comunitate a esenilor. Textul face o precizare fundamentală pentru istorie, iudeii s-au constituit într-o frăţie mincinoasă cu un ritual satanist şi care urmărea să distrugă adevărată Frăţie a geţilor şi galilor şi a celorlalte seminţii care şi-au găsit liniştea în sînul ei. Prin minciună, ivriţii din Frăţia lui Belial sau a Satanei se ţineau că sînt fii luminii care au pornit războiul de purificare a lumii, sosind pentru ei Vremea Răzbunării Veşnice. Dar în fapt erau lumea întunecimii absolute, adică nişte găuri negre la care vedem doar marginile dar niciodată hăul din ele. Şi tăbliţa 58 povesteşte de grozăviile pe care le-au făcut iudeii împotriva lui Ili.     

     Imnuri 4 ll, 31-36 ,,Tu m-ai izbăvit de pizma celor ce predicau mincinoasa frăţie, scăpînd acest suflet nefericit de tovărăşia celor ce caută lucruri înşelătoare” 8 lV, 5-40 ,,Dar cît despre ei, ei umblă cu vicleşuguri în faţa Ta, şi umblă cu linguşiri. Ei strîmbă adevărul cu toţii. Şi fără minte aleargă spre pieire. Au ajuns să se poarte prosteşte; devenind nesuferiţi faţă de ei înşişi. Dar Tu ţi-ai arătat puterea Ta prin mine, şi ei nu m-au luat în seamă, şi m-au alungat de pe pămîntul meu aşa cum alungi o vrabie din cuib ei, toţi prietenii şi apropiaţii mei nu se mai încred în  mine, crezîndu-mă o cupă spartă. Predicatori ai minciunii sînt ei, profeţi ai înşelăciunii. Au urzit mişelia împotriva mea, făcînd poporul Tău să se întoarcă spre minciună, de la învăţătura pe care Tu mi-ai scris-o în inimă. Ei şi-au luat învăţătura de la cei ce sînt însetaţi, şi dîndu-le să-şi potolească setea să bea oţel, aruncîndu-şi privirea asupra lor de parcă ar fi fost străini, luîndu-i în rîs ca şi cum s-ar fi clătinat şi ar fi fost prinşi în ispitele lor”.     

     Textul arată că la Qumran erau intraţi în Frăţia esenilor destui iudei care au conspirat sub îndrumarea mentorului Filon, s-au răzvrătit împotriva ordinii din Frăţia Celui Ales condusă de geţi şi subordonată Sarmisetuzei, chemîndu-şi în ajutor o ceată de nelegiuiţi în frunte cu Apolo, batjocorindu-i pe ceilalţi membri ai comunităţii, ajutîndu-se şi de arme – oţel cum este în imn – ca să-şi impună voinţa. Ei l-au alungat pe Ili din Qumran iar evangheliile confirmă această stare de fapt spunînd că el venea la Ierusalim din Galileea adică din nord. ori Qumran este în răsărit faţă de acest oraş. ,,Oameni vicleni sînt ei, gîndurile le sînt ticăloşie, Te caută cu inima îndoită neputînd fi tari în faţa adevărului tău. Fiecare gând al lor se trage din flori de pelin şi fiere. În împietrirea sufletului lor rătăcesc veşnic căutîndu-te pe tine în mincinoşii idoli”. Apolo a venit din Alexandria trimis de Filon, mentorul său iar în acest oraş destui iudei practicau diferite forme de cult ale grecilor închinîndu-se şi aducînd jertfe statuilor, practică de care nu se ruşinau şi unii ivriţi din Iudeea. Dar nici fariseii sau saduceii nu erau înghesuiţi de duhul blîndeţii, pentru că trăiau numai din minciună, ură şi viclenie. ,,Ei îşi fac din nedreptăţi piedici în faţa lor, venind să întrebe de tine pe mincinoşii profeţi, oameni căzuţi în nelegiuire. Apoi cu buze tremurătoare şi grai străin, vorbesc în faţa poporului Tău, căutînd cu şiretenie să-l întoarcă spre pierzanie”.     

     În Faptele apostolilor, şmecherul Saul care a participat la uciderea lui Ili şi apoi a stat cîţiva ani şi el pentru reculegere în Frăţia de la Qumran, cînd povesteşte despre vizita lui la Atena pe timpul cîrmuirii lui Galion, pentru ceva propovăduiri la neamul său vedem reacţia lor: ,,18,13 Şi au zis: «Omul acesta aţîţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu care este împotriva Legii». Atunci se ştia de către iudei că exista un alt Dumnezeu ce critica şi nega Tora ca fiind o scriere moartă şi prea mincinoasă. Iarăşi revin la Imnuri: ,,Dar pe cei ce nu ascultă cuvîntul Tău, îi vei alunga din mijlocul neamurilor, aducînd judecata asupra lor spre a fi nimiciţi”. Textul ne arată că este vorba de Frăţia Celui Ales condusă de geţi pentru că cei răi vor fi alungaţi ,,din mijlocul neamurilor”, ori iudeii considerau Neamurile ca oameni spurcaţi iar alungarea la ei nu putea fi făcută decît din ceata lui Israel considerîndu-se singurii curaţi prin părţile ruşinoase şi nu numai. Atît textele eseni- lor cît şi informaţiile venite de la Pliniu cel Bătrîn spun despre aceştia că erau din toate neamurile adunaţi în această Frăţie de urgia celorlalţi oameni şi de dorinţa de a iubi pe Dumnezeu.      Imnul 10 V, 20-Vl, 35 este de o durere sfîşietoare, unde Ili sau un prieten al său descrie suferinţele prin care a trecut şi trădarea iudeilor care au fost primiţi în Frăţia Celui Ales iar membrii neiudei au fost batjocoriţi şi umiliţi cînd Apolo şi ceata lui s-au înstăpînit pe comunitate. În el se găsesc concepte din religia geţilor dar mai ales din Lega Adevărului şi Dreptăţi primită de Eno unde sînt copiate zeci de rînduri întregi despre îngeri şi Arborele Vieţii Veşnice, concep- te străine mozaismului. Să mergem mai departe în scormonirea zicerilor despre marele martir al neamului rumunilor pe care lifte din veacul întunericului l-au confiscat minţind că era un tăiat împrejur.    

     În manuscrisul Cele şapte căi ale păcii vedem că ostilităţile sînt foarte puternice între esenii adevăraţi – geţii şi galii cei roşcaţi amintiţi de tăbliţele geţilor unde s-au refugiat rumunii cu trupul neînsufleţit al lui Ili – cei pîrîţi de Filon ca eseni care au pus stăpînire pe centrul de la Qumran iar Flavius i-a numit zeloţi, fariseii şi preoţii iudei. ,,spune Maivîrstnicul.. mulţi sînt aceia care nu cunosc pacea pentru că ei sînt în război cu propriul corp, cu gîndurile lor, cu semenii lor şi ei nu cunosc frumuseţea Manuscriselor Sfinte… Trei sînt lăcaşurile Fiului Omului.… corpul fizic, gîndurile sale şi sentimentele sale… Manuscrisele Sfinte… conţin toată înţelepciunea lui Dumnezeu revelată Fiilor Luminii, chiar acele tradiţii care vin de la Eno sau de mai înainte, pe calea fără de sfîrşit din trecut, din învăţăturile Ce-lor Mari… Şi cînd am ajuns să înţelegem cu ochii înţelepciunii şi să auzim cu urechile înţelegerii adevărurile fără vîrstă ale Manuscriselor Sfinte, atunci noi trebuie să mergem printre Fiii Oamenilor şi să-i învăţăm, pentru că, dacă noi ascundem cu gelozie învăţătura sfîntă, pretinzînd că ea ne aparţine numai nouă – dar mozaicii chiar asta spun! - atunci noi sîntem ca aceia care descoperă un izvor în înălţimile munţilor şi decît să-l lase să curgă la vale pentru a potoli setea oamenilor şi a vitelor, îl îngroapă sub pietre şi praf, lipsindu-se ei înşişi de apă, mergeţi printre Fiii Oamenilor şi vorbiţi-le despre Legea Sfîntă spuneţi-le că ei se pot salva ei înşişi şi că pot intra în împărăţiile cereşti… Atunci Fiul Omului va căuta pacea cu ceilalţi Fii ai Oamenilor, chiar şi cu fariseii şi cu preoţii, chiar şi cu cerşetorii şi cei fără de adăpost, chiar cu regii şi guvernatorii, pentru că toţi sînt Fii ai Oamenilor, indiferent de avere sau neam…. Căutaţi pacea cu toţi Fiii Oamenilor şi lăsaţi să fie cunoscută şi de aleşii Luminii, pentru că noi trăim potrivit Legii Sfinte încă din timpul lui Eno sau mai demult… Cu mult timp înaintea Marelui Potop, Cei Mari mergeau pe pământ şi arborii giganţi, care au rămas în prezent o legendă, erau casa lor şi împărăţia lor.”     

     Textul supus unei analize de bun simţ dovedeşte ceea ce iudeii şi mai marii prelaţi ai iudeo-creştinilor ascund de 2000 de ani, că pretinsele scrieri sfinte din Noul Testament care ar fi fost revelate unor chemaţi – dar toţi numai iudei mozaici deşi în acele timpuri circulau vreo 35 de evanghelii – sînt în fapt nişte plagieri sau ,,inspiraţii” făcute după religia geţilor. O dovadă de netăgăduit a hoţiei ivrite o avem din mitologia scandinavă, da, da, de acolo de unde îngheaţă minciuna şi nu se mai poate mişca şi maimuţări! În scrierea lor intitulată Cînturile zeilor, divinităţile ase-ne sporovăiesc despre cele lumeşti şi cele cereşti amintind de tăbliţele de aur ale învăţăturii divină care în timpuri străvechi aparţinuseră asenilor. Dar acest adevăr istoric pe care sataniştii farisei şi iudeo-creştini l-au dorit îngropat pe vecie, îl găsim şi în textul esen Cele şapte căi ale păcii care spune: ,,După cum cuvintele Părinţilor din vechime/ Sînt gravate cu mîna lui Dumnezeu/ Pe tăbliţele Sfinte,/ Tot aşa Legea este înscrisă în inimile/ Credincioşilor care le studiază.” A venit vremea să vă tragem la Judecata de Apoi nelegiuiţilor, pentru monstruozităţile voastre împotriva religiei şi culturii geţilor.      Mai spune manuscrisul amintit că toţi sînt Fiii Omului indiferent de avere sau neam ori iudeii răcnesc din toţi bojogii că numai ei, tăiaţii împrejur sînt cei ,,chemaţi” să stăpînească lumea, restul sînt Neamurile care trebuie trecute prin sabie şi foc iar cei scăpaţi să fie conduşi de ei, afacerea fiind o poruncă divină ce nu poate fi discutată şi încălcată. În continuare textul spune că datoria Frăţiei şi a tuturor membrilor ei este de a răspîndi cunoaşterea Legii Sfinte şi de a le vorbi oamenilor despre ea, ori eu cred că tocmai aceste atitudini ale esenilor i-au ars rău la rînză pe farisei şi rabini, reducîndu-i la ce erau în realitate, adepţii unei religii tribale, fanatice, incoerente, violente, tiranice şi sataniste iar relaţia muritorului cu divinitatea era una pur materială, adică o afacere. Pretinşii ,,aleşi ai luminii’’ erau mozaicii care au ocupat centrul de la Qumran pe la anii 26 trăind după legea lui Moise iar Fiii Omului trăiau după Legea lui Eno, care l-a acea dată avea pe puţin 3000 de vechime şi care se răspîndise în mare parte din imperiul roman. Manuscrisul cred că este redactat înainte de asasinarea lui Ili.    

     Mai dau în continuare din Profeţii cîteva fragmente cu unele evenimente istorice ale esenilor adevăraţi, care, spre surprinderea oamenilor cu scaun la cap şi a hoţilor trimişi de divinitate, au ieşit la lumină prin aceste manuscrise. ,,În acea zi iadul îşi va mări dimensiunile, şi-şi va deschide gura fără măsură şi gloria, mîndria şi parada răului va coborî în ea… Aceasta deoarece ei au respins Legea Sfîntă a Ordinii Cereşti şi au dispreţuit cuvîntul Copiilor Luminii… Iată, va veni ziua cînd toate acestea se vor îmtîmpla pe pământ. Şi tot ce v-au lăsat părinţii în cămară se va transforma în fum pentru că voi n-aţi ascultat pe Tatăl Ceresc şi Maica Pămîntească şi aţi distrus Legea Sfîntă… Oraşele Tale sfinte sînt un pustiu, pădurile Tale sînt distruse, întregul Tău Pământ este devastat. Sfînta şi frumoasa noastră casă unde părinţii noştri Te lăudau pe Tine este arsă de foc... Chiar vechea cunoaştere a Părintelui Eno este călcată în picioare în praf şi cenuşă ..” Cred că manuscrisul prezintă distrugerea statului get de către romani din anul 106, unde era centrul Frăţiei Celui Ales. Această informaţie privind originea Frăţiei o găsim în alte texte ale esenilor menţionate mai sus dar şi în mitul solomonarilor unde învăţăceii se luminau în cetatea Babarului – cetatea Luminii – după care o zbugheau în Orient să scrie toate învăţăturile lumii şi să-i lumineze ei pe alţii. Altfel nu trebuiau să se plîngă de distrugerea ,,oraşelor sfinte” şi a pădurilor pentru că ei nu aveau în Galileea sau Palestina nici oraşe ale lor şi nu existau păduri iar romanii nu i-au persecutat cum spune limpede Pliniu cel Bătrîn şi este dovedit istoric de faptul că aceste comunităţi au mai dăinuit multe sute de ani prin acele locuri. Dar găsim expresia de ,,oraş sfînt” pe tăbliţa 69 a geţilor turnată în anul 85 şi care spune că Sarmisetuza era oraş sfînt, formulare ce apare şi pe medalionul uzurpatorului de putere, Pantelo. Iar Pliniu cel Bătrîn ne spune că trupele romane nu s-au atins de esenii adevăraţi cînd au intrat în Palestina în vara anului 68, amintindu-i că erau un popor numeros chiar dacă nu aveau soţii cu ei. Ori numai ei se puteau plînge de distrugerea oraşelor sfinte, a pădurilor şi a scrierilor lui Eno care era temelia învăţăturii lor, mozaicii aveau scrierile lui Moise ieşite din nisipurile deşertului arabic şi din întunericul minţilor lor.    

     În manuscrisul Comentariu la Cartea lui Habacuc paragraful 1,4 avem: ,,De aceea legea este fără putere. Aceasta trimite la faptul că au respins Legea lui Dumnezeu”. Şaul/Pavel scrie o scrisoare către corinteni unde la 9, 20/21 găsim: ,,Cu Iudeii m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu cei ce sînt sub Lege, m-am făcut ca şi cînd aş fi fost sub Lege – măcar că nu sînt sub Lege – ca să cîştig pe cei ce sînt sub Lege; cu cei ce sînt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege – măcar că nu sînt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sînt sub Legea lui Hristos – ca să cîştig pe cei fără lege”. Adică să înţelegem şi noi despre ce vorbeşte Şaul în scrisorica lui, precizează grupul religios al iudeilor mozaici, un alt grup religios al neiudeilor ce sînt sub Legea lui Dumnezeu, un grup al schismaticilor din această Lege a lui Dumnezeu care l-a ,,revelat” după mintea lor pe Hristos şi unde magistrul este mare evanghelist şi cei fără de Lege, adică cei care nu au o carte scrisă după care îşi desfăşurau ritualul religios. Ori numai adevăraţii eseni – nu cei născociţi de Filon – spun că au primit Legea de la Dumnezeu prin strămoşul lor Eno. Iar pîrdalnicul zurbagiu spune că nu este de religie cu cei ,,ce sînt sub Lege”, şi neiudei, ci are el o păsăroaie după care umblă de zor. Revin la Comentariu cu: 1,5 ,,«Priviţi voi trădători, minunaţi-vă şi îngroziţi-vă căci în vremea voastră se săvîrşeşte o lucrare pe care n-aţi crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva». Trimite la trădătorii ce s-au alătura oamenilor minciunii. Căci ei nu l-au crezut pe cel ce le-a arătat calea Legii în chip drept sub înrîurirea Domnului. Trimite şi la cei ce au trădat cuvîntul Domnului, ei nu şi-au păstrat credinţa în legămîntul cu Elohim, ba mai mult i-au profanat numele Său sfînt.”     

     Aceste informaţii arată că nu toţi iudeii chiar din Frăţia de la Qumran au fost pentru răstignirea lui Ili, iar cel care a scris textul este un martor veridic al istoriei. Dar ei au fost o minoritate ce nu a putut opri valul de ură şi fanatism ce s-a revărsat asupra comunităţii ochită de Filon şi înrobită de Apolo. Fariseii sînt numiţi aici ,,oamenii minciunii” atît pentru faptul că ei interpretau Tora după interesele lor dar şi pentru că aveau neobrăzarea să-şi în-suşească învăţăturile geţilor ca fiind ale lor! Tot ei erau cei care conduceau Iudeea datorită faptului că deţineau puterea economică în regiune şi ,,colaborau” bine cu puterea romană, dar în dauna majorităţii populaţiei sărăcite de atîta jaf.      

     Capitolul ll 5,6 ,,«Ca şi cel semeţ şi bogat, cel aţîţător nu stă liniştit, şi îşi lărgeşte gura cu locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea aşa că pe toate neamurile vreau să le strîngă la el, şi toate popoarele le trage la el. Nu va fi el batjocura tuturor acestora, de rîs şi de pomină? Se va zice: Vai de cel ce adună ce nu este a lui! Pînă cînd se va împovăra cu datori?» Aceasta trimite la preotul păcătos care, cînd a slujit pentru prima oară, s-a bucurat de reputaţia unui om al adevărului, dar care atunci cînd a venit să cîrmuiască în Israel, a devenit îngînfat şi trufaş şi l-a părăsit pe Dumnezeu, trădîndu-i poruncile în schimbul bogăţiei; jefuind şi adunînd pentru sine bogăţii ce erau rîvnite de vrăjmaşii lui Dumnezeu”.     

     Şaul, în Corintieni 9,18 spune despre rostul pribegiei lui fără noimă: ,,Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie”. Mărturisirea te năuceşte, ca să fii binecuvîntat de evanghelia lor trebuia să plăteşti la greu, iar documentul arată că pentru cei pretinşi că sînt păliţi de ,,revelaţii”, religia era o afacere. Vedem că preotul mincinos a venit din altă parte în Israel să cîrmuiască, aşa cum se ştie şi despre Apolo, dar rău s-a dat în stambă şi lăcomie, astfel că amicul lui Pavel a fost scos de pe lista apostolilor chiar dacă el îl avea de tovarăş întru răspîndăcie. Şi Pavel îi găseşte ceva nepotriviri în cuget atunci cînd a făcut vizita în Corint la coreligionarii lui tăiaţi împrejur.     

     Se mai spune în Comentariu despre ,,preotul mincinos” că: ,,El a mai luat în stăpînire bunuri ce aparţineau tuturor, atrăgîndu-şi învinuiri. Mai mult chiar, a înfăptuit nelegiuiri, adică tot ce înseamnă ticăloşie şi necurăţenie”. Nu numai că pe toţi convertiţii i-a taxat pentru milostenia divină dar odată intrat şi înstăpînit pe comunitatea de la Qumran, mişelul s-a purtat ca un lotru de Alexandria sau ca să înţelegem noi mai bine, ca un iudei sadea, prădînd averea Frăţiei. Continui cu ll,8 ,,«Din pricina vărsărilor de sînge şi a silniciilor săvîrşite împotriva ţării, împotriva cetăţii şi împotriva locuitorilor ei». Trimite la preotul mincinos. Datorită ticăloşiilor pe care le-a făcut celui ce a propovăduit Legea aşa cum se cuvine şi oamenilor apropiaţi lui, Dumnezeu l-a dat în mîinile vrăjmaşilor care îi vor chinui amarnic”. După ce a jefuit comunitatea, cei care l-au susţinut – zeloţii – l-au dat pe mîna romanilor pentru hoţie, el dispărînd fără urmă din evanghelii. La capitolul ll 12,13 este amintită indirect Frăţia Satanei zidită de fiii lui Israel care au confiscat prin minciună, viclenie şi sabie Frăţia Celui Ales. ,,«Vai de cel ce zideşte o cetate cu sînge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire! Iată cînd Domnul oştirilor a hotărît lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc şi neamurile se trudesc degeaba». Trimite la preotul mincinos care a înşelat multă lume pentru a ridica o cetate prin vărsare de sînge şi a întemeia o Frăţie prin minciună, purtîndu-se trufaş şi îndemnîndu-i la fapte mişeleşti. În cele din urmă toată munca lor va fi în zadar, de vreme ce vor afla judecata focului pentru că au luat în rîs numele Domnului”. Tot în acest manuscris găsim şi textul explicit care arată că iudeii conduşi de tartorul Apolo – preotul mincinos – au ocupat prin mişelie şi sabie centrul esenilor geţi de la Qumran. ,,17. Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi. «Libanul» înseamnă aici Sfatul Adunării iar «fia-rele sălbatice» înseamnă iudeii ce împlinesc Tora. Dumenzeu îl va nimici chiar da-că acesta a plănuit să-i nimicească pe cei sărmani”. Numele liban înseamnă alb referindu-se la culoarea veşmintelor ce le purtau esenii şi toţi membrii Frăţiei Celui Ales. Iudeii şi căpetenia lor Apolo iubeau numai întunericul şi negrul pe care l-au făcut culoarea hainelor şi a gîndurilor lor.       

     Aşa cum o dovedeşte istoria – şi nu minciunile plăsmuitorilor de istorii – comunitatea de la Qumran a ivriţilor zidită prin mişelii, silnicii şi crimă a fost părăsită de zeloţi înainte de sosirea trupelor romane la Marea Moartă, dar celelalte obşti ale esenilor au dăinuit în zonă încă vreo 500 de ani! Textul ne mai avertizează că acest preot mincinos a ridicat prin vărsare de sînge o frăţie mincinoasă confirmînd informaţiile scrise de Ili în Imnuri. Ierusalimul a fost distrus din interior de incendiile pornite în timpul războiului civil din anii 66 - primăvara anului 70 şi apoi dărîmat de către romani în toamna aceluiaşi an după ce l-au cucerit. Punctul ll,14 spune: ,,«Căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de acele care-l acopăr». Trimite la faptul că atunci cînd Domnul le va da slava dintru început… falsa frăţie va fi (distrusă), şi apoi cunoaşterea le va fi descoperită lor, la fel de îmbelşugată ca apele mării”. ll,15 ,,«Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi îl ameţeşti, ca să vezi goliciunea!» Aceasta trimite la preotul păcătos, care s-a dus după adevăratul tălmăcitor al Legii, tocmai la casa unde acesta trăia retras, spre a-l tulbura printr-o ieşire mînioasă şi care, apoi, cu prilejul sărbătorii Ispăşirii, le-a apărut în strălucire deplină pentru a-i uimi şi a-i face să fie nepregătiţi în ziua postului, ziua odihnei lor sabatice”. Textul aminteşte de acţiunea mişelească a lui Apolo împotriva lui Ili şi prooroceşte că falsa frăţie va fi distrusă – ceea ce s-a şi întîmplat în anul 68. Dar mai găsim o informaţie foarte importantă pentru istorie şi adevăr; Ili ,,adevăratul tălmăcitor al Legii” trăia undeva într-un loc retras dar Apolo s-a dus peste el să îi toarne venin în suflet după ce l-a alungat din Frăţie. Evenimentul este surprins şi în Evanghelia după Ioan la 11,53 care spune că după ce l-a vindecat pe Lazăr în Betania situată la cîţiva km. de Ierusalim, vestea a înfuriat cumplit pe farisei care l-au condamnat la moarte şi de frica lor, Ili s-a refugiat în cetatea Efraim de la marginea deşertului.     

     Expresia ,,ziua odihnei lor sabatice”, arată că cel care a scris comentariul nu era iudeu strecurat în centrul de la Qumran şi nici mozaic iar învăţătorul nu aparţinea acestui cult. Conducătorul frăţiei mincinoase şi-a luat numele de mare preot, titlu uzurpat pentru Marele Preot al religiei crucii din Sarmisetuza pentru a constrînge celelalte obşti ale esenilor să-l recunoască de Învăţător, dar mîrşăvia nu a ţinut decît în căpăţînile lor.      Mai găsim o referire la Ili în Comentariu la Psalmul 37 punctele 23,24 ,,Trimite la preot, cel care tălmăceşte legea aşa cum se cuvine – şi care totdeauna a sfătuit membrii comunităţii potrivit poruncilor lui Dumnezeu – aşa încît aceştia au înfăptuit întru Domnul o frăţie a adevărului, avînd o temelie trainică”.      Din textele prezentate mai sus rezultă fără putinţă de tăgadă că avem de-a face cu cea mai mare plăsmuire din istoria omenirii în care ivriţii au confiscat Frăţia Celui Ales de la Qumran, falsificînd o parte din textele religia geţilor iar mai tîrziu, cu complicitatea grecilor şi romanilor după ce au impus iudeo-cretinismul în imperiul roman în anul 381, au şters aproape toate urmele ale acestei monstruozităţi. Ele mai dovedesc în faţa istoriei că în Galileea şi Iudeea exista o mare comunitate a geţilor şi galilor dar şi a altor neamuri numită Frăţia Celui Ales cu mai multe centre, pe care Filon cel Mincinos i-a numit eseni iar unul dintre aceste centre, sau poate cel mai important a fost la Qumran. Aici s-au infiltrat iudeii, după planul lui Filon şi după ce au transformat-o în bastionul fanatismului mozaic condusă de zeloţi, au pus şi de o răzmeriţă împotriva romanilor. Acţiunea lor a fost sprijinită cu bani de toţi fariseii cu dare de mînă iar o parte a populaţiei sărace chiar a pus mîna pe sabie, dar pentru că povestea a ieşit tare rău pentru iudei, numai zeloţii au trebuit să plătească păcatul în faţa istoriei.       

     Documentul Sadochit este un document scris de mozaicii după ce au ocupat prin forţă comunitatea de la Qumran, adică după anul 30. Ei au iudaizat o parte a textelor găsite iar altele au fost scrise din nou, astfel ca să se poată folosi în acţiunea de confiscare, plăsmuire şi rescriere a concepţiilor ce le-au aparţinut geţilor ca vechi locuitori ai comunităţii. El începe cu un discurs istoric prezentat într-o formă profetică şi destul de greu de înţeles prin formulările indirecte şi evazive. Pentru desluşirea mai uşoară a textului am pus în paranteze comentariile de ordin istoric pe care le consider foarte necesare. ,,Aşadar, în Veacul Mîniei(anul 196 î.e.n.), la trei sute nouă zeci de ani după ce El(Iahwe) i-a dat pe mîna lui Nabucodonosor împăratul Babilonului(în anul 586 î.e.n. Iudeea a fost cucerită de caldeeni), a luat aminte la aceştia şi a avut grijă de ei şi a făcut ca din Israel şi din Aaron să se ridice un vlăstar care să moştenească pămîntul şi să le aducă bunăstare şi bucurie. (În anul 182 î.e.n. regele sirian Antiohos lV ia cu sabia de la egipteni Iudeea, fiind  primit de ivriţi la Ierusalim ca un adevărat eliberator de către Rabinul Şef Onias şi fratelui său Iason ce îi va lua locul peste puţin timp. Ei au propus regelui o nouă religie plăsmuită de mintea lor, la care să se închine toţi locuitorii regatului, să fie răspînită la toate popoarele din jurul Mediteranei dar şi mai departe iar rabinii iudei să fie slujitorii altarului. Însă macedonenii din Siria aveau alte planuri decît iudeii şi bucuria acestora s-a transformat după ceva vreme în dezamăgire şi ură). Iar aceştia au înţeles că au mers în păcat şi s-au căit. Şi vreme de 20 de ani au fost precum orbii ce-şi caută calea, pînă cînd Iahwe a luat aminte de faptele lor, căci ei l-au căutat cu toată inima, iar Iahwe va ridica pentru ei pe unul ce va şti să tălmăcească Legea, să-i călăuzească pe calea către inima Sa şi să stea mărturie neamurilor viitoare pentru cele săvîrşite de Elohim asupra celor care îl trădează şi întorc spatele căii Sale. (Este vorba de revolta Haşmoneilor din anul 176 î. e.n. condusă de rabinul Macabeu care se pare că s-a născut în anul 196 şi care după rezultate nesigure a adus independenţa micului teritoriu în anul 145 î.e.n, urmată de proclamarea marelui rabin ca rege în anul 137 î.e.n. Teritoriul a fost extins prin război peste Galileea şi Idumeea, iar independenţa a durat pînă în anul 64 î.e.n. cînd ţinutul a fost ocupat de romani, care însă au guvernat numai cu teocraţia iudaică şi după moartea lui Irod cel Mare, prin urmaşii acestuia care purtau numele de regi. Astfel mozaismul a fost salvat de la disoluţie sau dispariţie). Aceasta este vremea despre care s-a scris: ,,pentru că Israel dă din picioare ca o mînză neînblînzită, vremea cînd Omul Minciunii(în alte părţi se foloseşte expresia ,,oamenii minciunii” care erau fariseii aşa cum găsim şi în textele adevăraţilor eseni. Fariseii fiind cei mai bogaţi, erau veneraţi ca adevăraţii stăpîni ai Israelului unde domnea numai fărădelegea. De aici în limba română cuvîntul fariseu are sensul de mincinos, lichea, secătură) s-a ridicat ca peste Israel să pogoare apele înşelăciunii. Şi i-a făcut să umble pe căi mincinoase, iar la lege nu a luat seamă, îndepărtînd hotarele pe care strămoşii lor le puseseră, ca asupra lor să pogoare blestemele Legămîntului şi să-i încredinţeze sabiei. Căci aceştia au căutat lucruri înşelătoare şi închipuite şi nelegiuirea lor este asemenea unui zid înalt ce se năruieşte, şi au întors spatele credinţei, alăturîndu-se celor păcătoşi şi aducînd ocară celor drepţi. (În timpul lui Irod cel Mare care a domnit la 37- 4 î.e.n., regatul lui Iuda a cunoscut o oarecare autonomie cumpărată cu bani grei de la Octavianus, dar după moartea tiranului, în anul 6 al erei creştine Sanhedrinul, a cerut acestui împărat să încorporeze Iudeea în imperiul roman, fiind transformată în provincie. Societatea iudaică a intrat îîntr-un profund proces de elenizare pierzîndu-şi în cea mai mare măsură identitatea spirituală. Doar rabinii mai ştiau să vorbească aramaica – limbă pe care şi-au însuşit-o în secolul Vl î.e.n. renunţînd la limba lor maternă ebraica – restul populaţiei vorbea greaca iar latina a început şi ea să fie vorbită datorită stăpînirii romane. Cultura greacă şi modul lor de viaţă şi de educaţie elen au pătruns în toate nivelurile societăţii iudaice. Tinerii iudei nu numai că vorbeau doar în greacă şi latină, lucru interzis de Tora, dar au ajuns să practice întrecerile sportive ale grecilor, concurînd dezbrăcaţi, ceea ce constituia o blasfemie pentru un mozaic. Pentru a-şi masca mutilarea sexuală prin lipsa prepuţiului, îşi puneau un muştiuc din piele de miel. Corupţia, turnătoria, abuzurile de toate felurile, confiscarea averilor, exilările şi execuţiile sumare, toate se făceau sub controlul teocraţiei mozaice în frunte cu Rabinul Şef şi gruparea fariseilor – Omul sau oamenii Minciunii – care dispunea de o poliţie secretă ce controla toată viaţa în Iudeea, romanii amestecîndu-se foarte puţin în adminstrarea provinciei, iar în sistemul juridic doar în cazuri foarte grave de conspiraţie împotriva romanilor sau a împăratului. Dar cei mai degradaţi erau iudeii din Alexandria care au abandonat complet aramaica, traducînd Tora în limba greacă pentru cultul lor, ceea ce era o încălcare nemaiauzită a poruncilor Legii lui Moşe. În acest context istoric a apărut o mişcare iudaică de redefinire a valorilor tradiţionale religioase ieşită din rîndul fariseilor, şi care luptau făţiş împotriva degradării morale a neamu-lui, dezvoltîndu-se într-un fanatism religios sălbatic încuibîndu-se prin viclenie şi violenţă la Qumran în jurul anului 30. După sosirea romanilor în zonă în vara anu-lui 68, fanaticii mozaici – zeloţii sau ,,a patra filozofie” cum i-a numit Josephus Flavius – au dispărut din istorie, dar mişcarea lor mai îmblînzită, a continuat sub altă denumire multe secole iar Protocoalele înţelepţilor Sionului ne dă fiori reci spunînd că ei şi astăzi conspiră împotriva Neamurilor). Au încălcat Legămîntul şi au păcătuit aducînd primejdii peste viaţa celor drepţi, şi urîndu-i pe cei a căror purtare era fără prihană, încercîndu-i pe aceştia prin sabie şi făcîndu-i de ocară în faţa neamurilor. (Aşa cum Antiohos lV a adus statuia lui Zeus lîngă Templul din Ierusalim, obligîndu-i pe iudei să-i aducă ofrande, tot aşa bustul împăratului roman începînd cu anul 6 al erei noastre era venerat în lăcaşul de cult al mozaicilor aducîndu-i-se jertfe ceea ce constituia cea mai gravă faptă făcută de un mozaic –închinarea la idoli. Această politică de supunere şi de colaborare cu ocupantul a fost acceptată de rabini dar mai ales de fariseii cărora le mergeau afacerile şnur)… Cei ce au scăpat sînt acei bărbaţi din Israel care s-au căit şi s-au îndepărtat de pămîntul lui Iuda pentru a se aşeza pe «pămîntul Damascului». Iahwe i-a numit «căpetenii» pentru că ei L-au căutat, şi pentru că slava lor n-a fost tăgăduită niciodată de buzele unui om. (Filon a minţit ca o secătură numind pe aceşti sectanţi ,,eseni” cînd iudeul Flavius le-a spus simplu după năravul lor – zeloţi iar textul îi numeşte căpetenii. Refugiaţi în «pămîntul Damascului» – tabăra de la Qumran după ce au devenit stăpîni pe ea pe la anul 30 – ei au putut să-şi desfăşoare activităţile subversive ferite de ochii romanilor, dar cu complicitatea multor farisei şi mai ales a banilor acestora)… Toţi acei care intră în noul Legămînt pe «pămîntul Damascului», dar apoi se poartă făţarnic şi se îndepărtează de fîntîna apelor vii, nu vor fi număraţi printre membrii comunităţii, nici nu vor fi scrişi în cărţile ei în tot răstimpul cuprins între moartea învăţătorului comunităţii (Textul este scris pe la anii 30-35 pentru că Ili a fost răstignit în anul 30, iar ei proorocesc – informaţia se găseşte şi într-un manuscris al adevăraţilor eseni – că vor trece aproape 40 de ani pînă cînd mişeii care l-au ucis pe învăţător vor fi pedepsiţi) şi vremea în care laicul şi preoţescul Unsul, îşi va asuma fiecare slujirea… Toate acestea se aplică şi celor ce vor păcătui, alăturîndu-se profeţilor mincinoşi. Aceştia, de asemenea, vor fi judecaţi pentru că au luat în rîs poruncile lui Iahwe(nici urmă de Tatăl Ceresc şi Eno), neso-cotind Legămîntul lui Iahwe şi făgăduiala pe care au făcut-o pe «pămîntul Damascului» – adică noul Legămînt… Aproape patruzeci de ani vor trece de la moartea învăţătorului comunităţii pînă cînd toţi aceia care au ridicat braţele alăturîndu-se Omului Minciunii, vor fi nimiciţi. (Ili, pe care tăbliţa 60 îl menţionează şi cu numele de Iosius, a fost răstignit în primăvara anului 30 iar răscoala iudeilor împotriva romanilor a izbucnit în vara anului 66. Au urmat aproape patru ani de război civil între facţiunile religioase din Ierusalim, în anul 68 romanii încercuiesc Ierusalimul şi îi somează pe iudei că s-a terminat cu gluma lăsîndu-i totuşi încă doi ani să le iasă fumurile din cap iar în vara anului 70 i-au liniştit cu sabia pe răzvrătiţi). La anumite perioade un grup de zece oameni va fi ales dintre membrii Frăţiei. Dintre aceştia, patru vor fi din tribul lui Levi şi Aaron şi şase dintre ei trebuie să fie mireni… Oamenii care urmează aceste reguli trebuie să fie grupaţi în orice împrejurare cîte zece, şi tot aşa pînă formează grupuri de o mie, o sută cincizeci şi zece… Trebuie să cerceteze pe fiecare nou venit în privinţa purtării, pătrunderii, puterii şi averii şi să-l înscrie în registrele de partea Adevărului”.     

     Cu acest sistem ocult de organizare – Frăţia lui Israel sau a lui Belial – au trecut ei prin istorie pînă în zilele noastre constituindu-se oriunde au poposit, într-un adevărat stat în stat. Frăţia lor era formată numai din iudei şi completată la sfîrşitul secolului Vlll cu cazarii de neam germanic, care s-au arătat zeloşi, adică fanatici şi aşa au rămas pînă în ziua de astăzi, cînd, dacă îndrăzneşti să le dovedeşti că sînt un neam de mincinoşi şi hoţomani, îşi dau în cap cu antisemitismul – ei care nu au strop de sînge arab/semit prin vene – cu fascismul, nazismul, naţionalismul şi alte ,,isme” pe care le vor născoci după timp şi nevoi!     

     În peşterile de la Qumran s-au descoperit şi textele intitulate Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului şi Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a Israelului  Aceste texte prezintă lupta pretinşilor fii ai luminii adică iudeii cei iubiţi de Iahwe stabiliţi la Qumran după anul 30, împotriva fiilor întunericului adică fiii lui Gog şi Magog – Sîntu şi geţii – dar şi celelalte Neamuri. Războiul va fi ultimul act din Veacul Mîniei sau al Răzbunării şi astfel nimicite aceste neamuri, va începe Veacul Îngăduinţei unde ei ivriţii vor călări toată lumea care va scăpa de la măcel şi o vor stăpîni prin foc şi sabie iar atunci pentru neamul lor va fi trai pe vătrai şi spor la parai. Pe lîngă Gog şi Magog – geţii şi sciţii după zicerea lui Ezechel 38,39, dar în realitate este Sîntu şi neamul ales al geţilor  – au mai adăugat pe lista nelegiuiţilor pe kitieni, adică romanii care erau atunci stăpînii lumii, precum şi grecii şi macedonenii dar şi alte neamuri. Neamul kitienilor nu a fost niciodată identificat dar s-a presupus că era vorba de romanii care stăpîneau Iudeea.      Cuvîntul keta care însemna neamurile venite din Keta sau Geta, adică neamurile arimine ce s-au revărsat nepoftite şi asupra Egiptului, este luat din limba egipteană, fiind o semitizare a ivriţilor. Pir-a Sethi l(1312-1298) se laudă într-o inscripţie că a adus pre mulţi sub sabia sa inclusiv ,,mulţimile din Keta”. G a fost transformat în K, la fel ca în cazul Guta, ţinutul locuit de guţi sau goţii din nordul Iranului care au ajuns deportaţi de asirieni în Samaria în secolul Vll î.e.n. Ivriţii i-au scris pe locuitorii Samariei totdeauna kutim, adică cei veniţi din Kuta prin semitizarea cuvîntului Guta. Tot aşa mulţimile din Geta/Keta au ajuns kitim şi kitieni. Dar textul iniţial a fost scris ca un îndemn de luptă împotriva macedonenilor care le-au fost stăpîni mai bine de 40 de ani şi de care au scăpat numai prin sabie. În Ieremia la 1,10 sînt amintite ostroavele Chitim, adică insulele din Egee locuite în vechime de pelasgii veniţi din nordul Istrului. Pentru că Iahwe le-a ascultat rugămintea cînd au pus de un război împotriva macedonenilor, au zis că stăpînul lor îi va asculta şi în războiul sfînt pe care îl pregăteau împotriva romanilor. Deci ei ştiau că geţii, macedonenii şi romanii au un strămoş comun, fiind popoare înrudite pentru că le-au numit tot kitim sau kitieni, iar noi poporul mioritic hăim la curul lor cu duhoarea latrinistă.     

     În clocitoarea de la Qumran, unde se simţea numai fumărie de revelaţii drăceşti,  ei concep un plan de asalt asupra lumii de atunci pe care trebuiau să o nimicească: ţara lui Gomer, ţara lui Magog, Asiria, Moab, Edomul, fiii lui Set – egiptenii, fiii lui Iafet(Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal Meşec şi Tiras), kitieni şi alte seminţii care mai erau pe atunci pe faţa pămîntului. Planul a fost aplicat în parte la începutul războiului cu romanii, dar socoata le-a ieşit tot mai rău şi nu a putut fi dus la bun sfîrşit. Toate ideile din aceste scrieri fanatice şi criminale descoperite la Qumran: Formularul binecuvîntării, Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a Israelului, Noul Legămînt şi Judecata de Apoi, promovează distrugerea lumii şi reclădirea ei de către ivriţi ca stăpîni absoluţi ai pămîntului, cu o singură religie a mozaismului dogmatic. Ele se regăsesc în totalitate în Protocoalele Înţelepţilor Sionului dar adaptate la realităţile sfîrşitului de secol XlX şi în ideologia comunistă ieşită tot din  mozaism.     

     Zeloţii din Qumran dar şi în alte oraşe din Iudeea şi în Ierusalim, au fost cei ce au pornit căsăpirea neamurilor din Palestina, Egipt, Siria, etc. dar izbucnirea războiului civil între ivriţi şi înfrîngerea acestora de către romani nu a dus la abandonarea acestor sminteli ce au erupt cu acelaşi fanatism odată cu ideologia comunistă şi sionistă, crearea primului stat al cazarilor/jidanilor bolşevici în imperiul ţarist. Dau cîteva fragmente din Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului să se lumineze tot natul ce gînduri de iubire şi umanitarism avea iudeul faţă de Neamuri: ,,Te vei face cunoscut în faţa mulţimii neamurilor, ca atunci, să ştie toţi, cînd jude-cată vei pogorî asupra lui Gog şi asupra mulţimii lui şi răzbunare vei aduce peste toţi, căci tu vei purta război împotriva lor din ceruri… Nimiceşte neamurile ce se ridică împotriva Ta. şi lasă-ţi sabia să le hăcuie carnea. Umple pămîntul de sla-vă… Argint şi aur să se afle în palatele tale. Sionul să se veselească… Să se bucure Ierusalimul în cîntece de bucurie. Şi fie ca toate cetăţile lui Iuda să se vese-lească. Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor… Te vor sluji împăraţii şi se vor în-china cu faţa pînă la pământ înaintea ta… Israele, stăpîneşte peste tot!... Binecuvîntat să fie Elohimul lui Israel pentru sfîntul Său plan şi pentru lucrările lui fără de greşeală; şi binecuvîntaţi să fie cei care îl slujesc întru dreptate şi cunosc pe Iahwe în credinţă… Şi acum o Elohim al părinţilor noştri, vom binecuvînta numele Tău întru veşnicie… Iahwe al lui Israel a chemat la arme împotriva Neamuri- lor iar sfinţilor poporului său El le va da putere.”      Şi o altă dovadă a urii şi conspiraţiei lor împotriva neamului omenesc cum spunea istoricul roman Tacit, găsim în fragmentele din Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a Israelului, ,,Aceasta este rînduiala pentru cei ce fac parte din comunitate – adică, cei ce sînt copii ai lui Israel prin naştere”. Adică ei şi Neamurile sau ei şi goimi, dar totdeauna numai ei pe val iar ceilalţi robi, Frăţia fiind dreptul numai a celor tăiaţi împrejur. Tot aşa o ţin cu fanatismul lor şi în Noul Legămînt ,,Însă în vremea slavei Tale, vei alege din nou poporul Tău, căci ţi-ai adus aminte de Legămîntul Tău(Săracul Iahwe era cam uituc de atîta bătrîneţe şi uitase de legămîntul falic făcut cu Avram) şi îi vei face să fie demni înaintea Ta, un popor sfînt între toate Neamurile.” Numai întunecatul Iahwe şi fiul său cel mai îndrăcit Sata- na se pot considera ,,sfînţi” bîntuiţi de asemenea idei criminale.    

     În Palestina, comunităţile esenilor, pe care mai tîrziu cronicarii i-au numit după originea lor etnică besi, au mai dăinuit pînă la mijlocul secolului Vll dar noi sîntem în continuare educaţi să ragem ca o turmă de cuvîntătoare.     

     Manuscrisul Cartea esenă a revelaţiilor scris în perioada cînd Ili era urmărit de iudei, este o transcriere în versuri a Cărţii lui Eno cu toate treptele de urcare la ceruri, iar aproape toată scriitura a fost preluată de Ioan în a sa Apocalipsa dar cu ceva adăugiri, minţind cu neruşinare că l-a pălit revelaţia cînd toată tărăşenie se numeşte hoţie sau plagiat. Tot în acest text este proorocirea că iudeii se vor lua rău de păr într-un război civil distrugător iar cele trei rînduri de ziduri ale cetăţii care apărau Templul vor fi distruse cu pietre venite din cer – au venit din catapultele romane – şi nu va mai fi refăcută niciodată pentru că negustorii pe care ei îi cinstesc cel mai mult – fariseii – au înşelat toate popoarele prin minciunile lor şi au vărsat sîngele profeţilor. Proorocirea s-a adeverit întocmai! Mai spun ei, că după vremuri tulbure pentru Frăţie, va veni şi un timp al luminii eterne şi nu va mai fi decît lu-mina Legii. Am dat mai sus o parte din textele existente şi cunoscute în cultura română despre eseni, care nu se pupă deloc cu scrierile ivriţilor, ale iudeo-creştinilor sau cu pretenţiile lor sacrosante. Sîntem obligaţi de adevăr să recunoaştem că mozaiciii ivriţi ne-au servit cea mai mare mişelie din istoria lumii şi asta numai în dauna neamului nostru strămoşesc.    

     Mai găsim în Documentul Damascian şi în Comentariul lui Avacum informaţii despre mentorul spiritual al esenilor numit ,,Învăţătorul Dreptăţii” care a fost trimis pe lumea cealaltă prin martirizare, ucis de mîna unui preot ticălos numit ,,Omul minciunii”, adică un iudeu fariseu care îi purta o ură de moarte. Ei considerau că acela a fost Mesia care va învia şi va reveni pe pământ. Deci nimic comun cu iahvismul belicos ce urmărea să-i nimicească, dar identic, precum o spune un fariseu sadea, cu religia strămoşilor noştri geţi. Aristocraţia religioasă nu îi putea suferi pe aceşti netăiaţi împrejur care le stăteau ca un ghimpe în ochi pentru că se ţineau numai de rele scriind şi răspîndind în lume texte inspirate din cultura şi religia geţilor, sau alte scrieri ce le subminau autoritatea.     

     Mitologia mioriticilor carpatini este un izvor necercetat de minţile ,,celeste” pentru că nu dă bine la ţîfna de savante, megasavante sau supersavante a celor care ne plăsmuiesc istoria. Spune tradiţia noastră din bătrîni că isteţii solomonari după ce se luminau pînă peste poate de înţelepciune în Solomonărie sau cetatea Babarului care era Cetatea Luminii, ajungeau să stăpînească balaurul, adică şarpele cel vechi al cucernicului iudeu evanghelist Ioan, se duceau într-o peşteră îndepărtă din Orient unde stăteau la o masă de piatră şi scriau toată învăţătura din lume într-o carte pe care o dădeau altora spre citire şi cugetare. Săpăturile arheologice făcute la Qumran chiar au descoperit această masă mare de piatră iar în pereţii camerei respective erau nişte locaşuri pentru depozitarea sulurile de papirul. Nici că se poate o potrivire mai faină chiar dacă altora le vine de hac în faimă. J. Flavius spune despre această înţelepciune că: ,,este o momeală pe care ei o întind şi căreia nu-i rezistă cei ce au gustat odată din înţelepciunea lor”, adică fiecare este liber să hotărască ce vrea să aibă în guşă şi cum vrea să înghită. Nimeni în istoria lumii nu a considerat înţelepciunea, drept o momeală mincinoasă aşa cum a făcut-o iudeul J. Flavius. Pe cînd înţelepciunea mozaică şi făcătura iudeo-cretină a fost dăruită celor din jur nu-mai cu sabia, mulţi preferînd să moară decît să înghită asemenea otravă satanistă. Este o stare de opoziţie totală între a accepta de bunăvoie şi a fi obligat să accepţi ceva prin constrîngere care te poate duce la moarte.     

     Către sfîrşitul secolului l al erei creştine, rabinul Aqiba, interzice celor ce cred în Tora să citească asemenea scrisorele, ameninţîndu-i cu excluderea din Frăţia lui Israel, dar sigur erau şi alte forme de convingere mai puţin blînde. Cu asemenea practici ,,pline de milă şi frăţietate”, biserica catolică s-a ocupat pînă la începutul secolului XX prin acel oficiu care a declarat eretice zeci de mii de scrieri. În Imnuri col ll, 18-19 scrise în aramaică se vede această ură a iudeilor: ,,Dar ei au schimbat fîntîna cunoaşterii cu buze netăiate împrejur şi cu o limbă străină a unui popor fără înţelepciune, spre a o dărîma prin vorbăria lor”. Adică esenii erau netăiaţi împrejur şi vorbeau o limbă străină a unui popor cu altă credinţă ce trebuie dispreţuit cu mare înverşunare de ivriţi.     

     Iar despre aceşti eseni care proveneau în cea mai mare par-te din rîndul geţilor şi  ,,galilor cei roşcaţi’’ mai avem o zicere frumoasă şi năucitoare în Evanghelia după Ioan unde fariseii îi blestemă pe galileeni astfel; 7,49 ,,Dar norodul acesta care nu ştie Legea, este blestemat’’. Ţucu-v-ar întunecaţilor, în furia voastră oarbă mai scăpaţi şi adevăruri atunci cînd îi afurisiţi pe Neamuri sau goimii cap de lut. Spun ei despre norodul din Galileea, regiune ce a fost cucerită de Irod în anul 26 î.e.n. şi care nu avea populaţia ivrită, că nu ştiu Legea adică Tora, deci nu se pupau cu Iahwe şi nu veneau din stirpea lui Avram.  Informaţiile arată fără putinţă de tă-gadă că esenii nu aparţineau poporului iudeu iar religia lor nu aveau nimic comun cu iahvismul. În scrierea Antichităţi iudaice XX, Josephus Flavius, afirmînd că este un fariseu care cunoaşte foarte bine tradiţiile strămoşeşti, spune: ,,la noi nu sînt bine văzuţi cei ce cunosc mai multe limbi străine, deoarece se consideră că acest studiu este accesibil nu doar oamenilor liberi, ci şi oricărui sclav şi sînt recunoscuţi drept înţelepţi doar cei ce cunosc legea foarte bine şi pot interpreta sensul Scrierii sfinte”. Ori textele esenilor au fost scrise în aramaică/siriacă, latină, nabatiană, greacă şi doar cîteva în ebraică după ce iudeii s-au înstăpînit pe Qumran, ceea ce dovedeşte că nu au fost scrise de iudei farisei. Scrierile esenilor conţin atacuri violente împotriva bogăţiei, considerată una din cele trei capcane ale Satanei. Erau mîndri că sufletul lor nu trăia pentru agonisirea bogăţiilor aşa cum făceau toţi cei din jur şi care îşi vindeau sufletul pentru avere şi putere. Dimpotrivă, iudeii mozaici considerau agoniseala de averi şi lupta pentru putere ca singurele acţiuni ce aduc cinstire lui Iahwe şi era foarte lăudată de rabini pe pământ şi Întunecimea Sa pe nu ştie unde.      

     Comunitatea iudeilor care s-au înstăpînit pe centrul de la Qumran se mai numea ,,casa adevărului’’, membrii ei se numeau ,,aleşi’’ sau ,,fiii adevărului’’ iar preoţii lor se numeau ,,fii lui Sadoc”. Ivritul Sadoc a fost fariseu şi unul dintre conducătorii mişcării care se împotrivea recenzării iudeilor ordonate de romani în anul 6 al erei noastre cînd teocraţia iudaică a cerut Romei şi împăratului Octavianus să fie administratorul ţinutului. Îşi mai spuneau şi ,,zeloţi ” pentru fanatismul lor religios. La Qumran, s-au organizat într-o forţă militară, socială dar şi religioasă ce urmărea să-i elimine pe conducătorii religioşi şi politici iudei care s-au vîndut romanilor, să pornească un război în care ei să pună stăpînire pe întreaga lume distrugînd în primul rînd puterea romană, dar nebunia lor se uita şi în ograda altora.     

     În Vieţile cezarilor. Doisprezece cezari, cînd vorbeşte despre Vespasian, istoricul roman Suetoniu spune că răscoala iudeilor a fost determinată de o viziune a lor care pretindea că ei trebuie să conducă imperiul roman şi să dea împăratul Romei. În toată istoria lor falsificată, acest popor de plîngăcioşi făţarnici spun că au fost persecutaţi şi prigoniţi de numai grija lui Iahviţă i-a scăpat de la o dispariţie sigură datorită urii şi invidiei Neamurilor! Sărăcuţii! Mai aveau ei o socoteală veche de peste 1000 de ani cu Gog şi neamurile din ţara Magog, adică cu Sîntu şi cei ce credeau în el, care erau încuibaţi sub nasul lor în Galileea şi sudul Siriei şi care îi dădeau la tălpi lui Iahwiţă. Odată cu instalarea stăpînirii zeloţilor –aşa cum au îndobitocit şi comuniştii cazari o parte a lumii – ei pretindeau că va veni Vîrsta de Aur, în care ei vor conduce prin sabie toată lumea, dar încă trăiau în Veacul Răzbunării aşa că trebuiau măcelăriţi cît mai mulţi dintre Neamuri şi de nu vor reuşi să-i stîrpească pe toţi pentru că li s-au tocit săbiile şi înmuiat vînjoşenia braţelor, atunci să-i bage în robie ivrită pînă la unul. Nebunia lor de mărire şi stăpînire are rădăcini foarte îndepărtate.     

     Deşi mulţi autori care au tradus Manualul de disciplină şi Documentul Sadochit, susţin că textele aparţin esenilor, Josephus Flavius în Antichităţi iudaice dă informaţii total diferite despre organizarea comunităţii acestora în care a trăit cîţiva ani, dar care sînt asemănătoare în cea mai mare parte cu mitul solomonarilor din cultura românilor şi cu datele de pe tăbliţele de plumb ale strămoşilor noştri. Ivriţii încuibaţi la Qumran se considerau adevărata comunitate a lui Israel, însărcinată cu misiunea clară de a păstra Legea şi Legămîntul lui Iahwe, într-o epocă de mare apostazie şi confuzie, de a aduce oamenii pe calea cea dreaptă înainte de Judecata de Apoi şi de a purta ultima bătălie împotriva celor lipsiţi de credinţă, fiind organizată într-o adevărată ,,biserică/frăţie militară’.     

     Aceste texte au paralelisme numeroase cu organizarea frăţiei creştine primare şi mai ales cu oculta Militia Cristi iar primii creştini din Palestina îşi numeau în siriacă, biserica edah. Pe tăbliţele de plumb ale strămoşilor noştri, apare cuvîntul ede şi edia cu sensul de preoţi judecători sau comunitatea acestor preoţi.     

     Scrierea Documentul Sadochit cît şi J. Flavius spun că Frăţia sau Comunitatea avea mai multe centre atît în oraşe cît şi tabere construite în locuri retrase. Multe idei din textele descoperite în peşterile de la Qumran, se găsesc în textele sacre ale mandeenilor şi samaritenilor. Cununa slavei este o încununare pentru cei credincioşi, iar o idee identică se găseşte pe tăbliţa lui Zamolxe cînd îi trece pe cabirii din Samos la religia crucii. Există numeroase pasaje sau idei din manuscrisele desco- perite la Qumran care se găsesc în Legea Adevărului şi Dreptăţi sau Cartea lui Eno cum este cunoscută în literatură şi în Evanghelia esenilor scrisă de E. Bordeax Szekely în anul 1932.     

     Manualul de disciplină este scris sigur după anul 30, cînd a fost asasinat Ili pentru că el conţine referiri numai la Moise, la cultul mozaic, la practicile lui şi la iudeii care deveniseră stăpînii locaţiei de la Qumran. De la început, din acest text se desprinde fanatismul ce îi stăpînea pe membrii comunităţii şi ura lor fără margini faţă de fii întunericului după zisa lor, ce lucrau împreună cu Belial – fiii lui Gog şi Magog – împotriva fiilor lui Israel care ţineau adevărata Lege, adică ne cloceau venin şi ură de cea mai iahvistă calitate. Textul relevă că divinitatea lor este aceiaşi zeitate tribală – Iaho/Iahwe – care păstoreşte pe adevăraţii fii ai lui Israel pripăşiţi la Qumran, cea mai mare parte a turmei rătăcindu-se în lăcomie şi hedonism elenistic, şi nu are urmă de Dumnezeu universal aşa cum este cel al geţilor cunoscut de pe tăbliţe, din scrierile esenilor şi din Cartea lui Eno. Zilnic în rugăciunile lor blestemau în cele mai fioroase cuvinte toate Neamurile şi le doreau pierzania pînă la ultimul şi fără urmă în istorie. Ei se considerau ,,o frăţie cu adevărat sfîntă, împărtăşind o comuniune fără de sfîrşit”. Fîs şi pîrţ!     

     Aceste ideii le-au perpetuat mozaicii pînă în zilele noastre prin organizaţiile lor oculte de peste tot numite ca şi atunci, comunităţi sau frăţii. Textul ne luminează ce fel de comunităţi au ascuns ei sub veşnicele plîngeri de prigoniţi şi persecutaţi ai istoriei. Dar nu au avut nici un fel de ruşine să ia de la aceşti fii ai întunericului o mulţime de idei, inexistente în Tora şi cu care şi-au umplut plăsmuirea să dea bine la mintea lor rătăcită şi plină de venin împotriva Neamurilor.     

     Arăt cîteva citate din acest manuscris ca să-i dau în gît pe aceşti maeştri desăvîrşiţi ai minciunii ce se plîng veşnic de răutăţile şi nenorocirile suferite din partea Neamurilor: ,,Toţi cei care vor să se alăture comunităţii trebuie să se lege prin legămînt să-l respecte pe Iahwe şi pe oameni… să facă ceea ce este bine şi drept în ochii Lui, potrivit cu ceea ce s-a transmis prin Moşe şi profeţii care l-au slujit… Trebuie să se supună poruncilor fiilor lui Sadoc, aceştia fiind preoţii care ţin încă legămîntul şi membrilor Frăţiei care îl păstrează cu străşnicie… Ei trebuie să înstăpînească în Israel temelia de nezdruncinat a adevărului… Ei trebuie să se unească într-o legătură trainică pentru vecie… Ei trebuie să socotească drept ucigaşi pe toţi cei care încalcă legea… Iahwe socoteşte drept necurat tot ceea ce nu ţine seama de cuvîntul său... Nici un credincios nu trebuie să se supună vrerii unui astfel de om în cele legate de cunoaştere sau dreptate… Oricine din Israel va dori să se alăture comunităţii, va trebui cercetat de către Veghetor în privinţa pătrunderii şi faptelor sale şi apoi va fi primit pentru ucenicie… Dacă unul dintre cei ce a fost primit în rîndurile celor sfinţi, se va abate cu un singur cuvînt de la legea lui Moşe, va fi îndepărtat fără a se mai putea întoarce… Pentru că aceasta este vremea cînd calea este pregătită în «pustie» şi e nevoie ca ei să înţeleagă tot ce se întîmplă. Ei trebuie să urască neîncetat pe toţi cei păcătoşi şi să se ţină departe de ei.… Ei trebuie să fie zeloşi în îndeplinirea poruncilor şi să nu aştepte Ziua Judecăţii”. Din această idee nebună a urii fără margini împotriva celorlalţi oameni, s-a născut în Europa Centrală şi de Vest ghetoul mozaic fiind în fapt o exilare voită a sefarzilor/iudeilor în mijlocul iudeo-creştinilor, consideraţi spurcaţi şi păcătoşi, numiţi în scrierile lor şi goi sau goimi.      

     Răstignirea lui Ili le-a dat fanaticilor farisei un argument teologic de necrezut, trupul neputrezit al martirului ,,a adeverit” scrierile iudeilor ce menţionează o discuţie a lui David cu Iahwe – tema luată şi ea din scrierea lui Eno – spunînd ,,căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea”. Această realitate incredibilă i-a făcut pe unii iudei şmecheri să le fumege hornurile a revelaţie divină. S-au pus serios pe treabă şi după ce i-au făcut de petrecanie lui Ştefan au luat lumea la colindat cu ziceri dintre cele trăsnite spuse în numele unui personaj pe care mulţi l-au cunoscut ce era întreg la minte şi nu minţea. Din această uriaşă minciună ticluită, sprijinită pe crimă şi plagiat s-au născut pretinsele scrieri revelate ale iudeilor care stau puse într-o cărticică al cărei titlul este şi el furat după cartea sfîntă a geţilor din cultul cabirilor, Biblia.     

     Să lămurim cuvîntul esen pe care unii susţin că vine din limba siriană asaya şi are sensul de medic. Eu cred că este un cuvînt compus din doi termeni religioşi ce au aparţinut spaţiului spiritual al strămoşilor noştri geţi; e: a judeca, a hotărî, lăcaş de cult, a se naşte, a conduce şi Sien: duhul luminii dătătoare de viaţă şi a regenerării naturii unde se duceau sufletele morţilor pentru a deveni parte a marii lumini. Esen este renaşterea vieţii prin Sien, învierea într-o nouă viaţă a energiilor făcută prin credinţa în Sien sau judecata lui Sien. În dialectul istroromân este cuvîntul iesen care înseamnă toamnă cu referire clară la duhul strămoşesc Sien ce simboliza moartea naturii vii şi regenerarea ei prin puterea luminii dătătoare de viaţă.     

     Tăbliţele strămoşilor noştri ne amintesc de galii cei roşcaţi care trăiau în Galileea iar J. Flavius ne spune că esenii cînd intrau în comunitate primeau pentru folosinţă personală un veşmînt alb, o cingătoare din sfoară, o toporişcă, un şorţ şi cărţile sfinte pe care trebuia să le păzească cu mare grijă. Precizînd că esenii primeau la intrarea în Frăţie, ,,cărţile sfinte” expresie folosită atît în textele lor descoperite la Qumran dar şi în scrierile lui Eno, J. Flavius lămureşte pe deplin că aceştia nu erau mozaici pentru că nu primeau Tora. Ei locuiau în Orient(Galileea) unde se duceau solomonarii noştri, într-un loc pietros şi cu multe peşteri, vecin cu Marea Moartă şi aveau năravul de a scrie şi răspîndi învăţăturile religioase pe care le-au învăţat la şcoala Solomonăriei acasă în Carpaţi.     

     Textele descoperite în peşterile de la Qumran, au fost compuse după opinia general acceptată, între anii 125 î.e.n. şi 68 e.n. unde trăiau cca 200 persoane, fiind ascunse în grotele din apropiere situate în partea de nord-vest a Mării Moarte în anul 68, cu o perioadă de timp 35 î.e.n. – 5 î.e.n. cînd centrul nu a fost locuit datorită distrugerii clădirilor de către un cutremur şi interzicerii refacerii lor de către regele Irod al Iudeei. O parte din ele au fost traduse şi în limba română sub titlul Manuscrisele de la Marea Moartă, editura Herald  2007. Odată cu  venirea în zonă în vara anului 68 a legiunii X romană care urmărea să-i potolească pe iudei de zurba lor belicoasă, comunitatea de la Qumran condusă de ivriţii zeloşi, dispare ca spaţiu de locuit după spusa istoricilor. Unele dintre textele descoperite sînt mai vechi decît organizarea comunităţii din acest centru şi au fost compuse în alte locuri. În peşteri s-au descoperit peste 40000 de fragmente care cuprind parţial 600 de cărţi, printre care şi textul masoteric anterior celui canonic mozaic al Vechiului Legămîntt despre care nu se aminteşte un cuvînt în nici un studiu. Contrazice el textul canonic şi astfel ar da în gît marea plăsmuire a fariseilor cu complicitatea de mai tîrziu a grecilor şi  romanilor? Eu cred că sînt mai multe texte care nu trebuie văzute de vulg pentru că ar arunca în aer mitul mozaicilor ca ,,popor ales” şi alte sacramente mincinoase puse la cale de mozaici, greci şi latini prin hoţia făcută în dauna strămoşilor noştri.         Vaticanul nu se ruşinează deloc susţinînd în public toate făcăturile ivrite. În anul 1955 au apărut mai multe articole sub semnătura lui Edmond Wilson în publicaţia New-Yorker, unde ziaristul explică atitudinea Vaticanului de a ţine la întuneric o parte din aceste manuscrise descoperite în peşterile de la Qumran în anul 1948, pentru că ar revela informaţii defavorabile iudeo-creştinismului cît şi comunităţii mozaice aflată la originea Noului Testament. Adică recunosc cu obrăznicie că manuscrisele dosite au indici care dovedesc marea mişelie făcută de ivriţi, greci şi italici împotriva religiei şi culturii geţilor, dar susţin în continuare această monstruozitate aşa cum o fac de peste 1600 de ani!     

     Tăbliţa 27 turnată pe la începutul secolului lll î.e.n. aminteşte de Zabolieo asen la care s-a dus iscoada Ibero spre a fi vindecat de boală. În eme-gi ezen/esen avea sensul de sărbătoare, venerare, cinstire, a însufleţi mereu, a înflăcăra. La geţi asenii erau vindecători de boli ale trupului dar şi ale sufletului, filozofi şi teurgi. Esenii sînt amintiţi în Egipt sub numele de terapeuţi încă de la începutul secolului lll î.e.n. şi se ocupau cu vindecarea trupului şi sufletului de rele. Rabinul ivrit Filon din Alexandria, spune că esenii/terapeuţii erau pe acele meleaguri chiar înaintea ieşirii lui Moşe şi a întregului său ciopor din această ţară, adică în secolul Xl î.e.n. după făcăturile lor dacă este să le dăm crezare!!!         

     Ovidiu, nefericitul roman care a fost mazîlit la Tomis pentru că avea venin pe limbă împotriva lui Octavian, scrie înainte de anul 17, anul morţii sale pe pămînturi geţice în Pontice I,2, 83-84 despre luptătorii geţi următoarele: ,,Maxima pars hominum nec te, pulcherinna, curant/ Roma, nec Ausonii militis arma tinent.’’ Versurile tălmăcite pe limba noastră zic aşa: ,În cel mai înalt grad grupul omenesc al luptă- torilor ausoni îşi zăngăne armele şi nu tu frumoasă şi îngrijită Romă, nu tu! Adică geţilor nu le tremura freza de faima Romei aşa cum se întîmplă astăzi cu conducătorii românilor care ajung în fruntea mesei şi în loc să-şi apere neamul şi glia de răi şi rele, îi pradă şi îi vînd ca pe o turmă de vite.            

     Paulus Orosius scrie în lucrarea Istorii terminată în anul 417 despre aseni care erau sufletele geţilor ce au murit în luptă şi se bucurau de cinstirea tuturor ca mari eroi iar într-un sens mai larg erau acei oameni pătrunşi de o adîncă înţelepciune a cărţilor sfinte ce te duceau la nemurire.       

     Împăratul bizantin în anul 448 trimite la Atila o solie ca să trateze despre birul pretins de huni, pentru a fi ,,cuminţi” şi să nu mai jinduiască la ce este între graniţele imperiului. Istoricul Priscus care a făcut parte din solie şi ne-a lăsat aceste informaţii spune că apropiindu-se de reşedinţa hunilor ce era undeva în Banat a stat de vorbă cu o persoană care a spus că este de neam auson şi băştinaş.     

     n scrierea despre Eno, versiunea etiopiană ticluită de mozaici pe la anii 500 pentru un trib de africani din Etiopia care s-au trecut la mozaism, în prezent numindu-se falaşi, spune că luna avea mai multe nume printre care şi Asonia.       

     Asenii din religia geţilor au ajuns şi la goţii din Scandinavia cînd aceştia s-au săturat de plimbări prin locuri mai sorite, retrăgîndu-se la baştina lor în secolele lV-V, şi-au format propria religie dar pe structura celei getice cum este dovedit de scrierea mitologică Edda. Iordanes îi aminteşte şi el pe aceşti neînfricaţi luptători geţi numindu-i ansi, iar în religia egiptenilor apare ,,veşmîntul ansi” pe care îl purtau sufletele purificate, adică cele vrednice de a ajunge în rai.    

     Avseni, ovseni, useni bauseni şi tauseni, la slavii de răsărit sînt divinităţi binefăcătoare precreştine care aveau şi rolul de a ocroti caii. Cultul lor era legat şi de sărbătoarea Anului Nou care începea primăvara avînd rolul de regenerare a naturii. Pînă în anul 988 cînd slavii de răsărit au fost creştinaţi, aceştia aveau clerul format în mare parte din volohi, dacă nu s-or supăra minţile ţuguiate. Sărbătoarea avea legături însă şi cu începerea anului solar la 25 decembrie. O poezie populară mioritică spune despre orînduirea împărăţiei cereşti, că după Dumnezeu şi Moş Crăciun vine Sfîntul Ion care este acolo sus din vremuri bătrîneşti şi în poalele veşmintelor sale l-a urcat pe Iisus ,,Sus l-am ridicat, Sus la Region, La sfîntul Oson”. În judeţul Neamţ avem localitatea Regin, nume ce îl poartă şi balaurul ce înconjoară pămîntul din mitologia scandinavilor norvegieni. Pentru a completa lista ciudăţeniilor fonetice, mai amintesc oraşul Region din sudul Italiei.         

     Osenii erau o sectă inclusă în grupul ebioniţilor asemănătoare cu nazareenii care trăiau în secolul ll în regiunea Mării Moarte.       

     Cazarul Zeki Validi Togan în scrierea Ibn Fadlans Reisebericht, Leipzig 1939, spune despre conducătorul neamul său germanic de pe Volga, că kaganul s-ar trage din străvechea dinastie Asena, pomenită în izvoarele chinezeşti, zicere valabilă şi pentru conducătorii turci şi mongoli. La prea multe patimi a supus minciuna criminală mozaică, amintirea strămoşilor geţi, iar noi ca nişte căcaţi cu ochi, cum ne miluieşte ,,omul de cultură român” H. R. Patapievici, nu avem curajul să spunem nici pîs pentru că ne vin pe cap cu un alt holocaust!      

     Bizantinul Ioan Cinnamus scrie o Historiae şi la Vl, 3 unde îi aminteşte pe vitejii ausoni: ,,Iar lui Leon, i-a dat ordin să năvălească cu o armată din altă parte, mai ales cu o nenumărată mulţime de valahi despre care se spune că au fost colonii de odinioară ai italicilor, să atace Ungaria din locurile vecine cu Pontul Euxin, pe unde nimeni pînă acum, din primele veacuri nu i-a atacat… şi invadînd Ungaria au ajuns în mai multe sate populate şi fac o mare pradă. Ucid mulţi oameni şi pe foarte mulţi îi iau prizonieri şi cînd s-au gîndit să plece de acolo, fac o troiţă de metal pe care o aşează acolo cu ce purta următoarea inscripţie: «Numeroşii urmaşi ai neamului Panonic i-a nimicit aici Marte, şi puternicele cete ale ausonilor, în vremea cînd la Roma stăpînirea o avea divul Manuel(1143-1175), cea mai de seamă glorie a augustei dinastii a Comnenilor.»”     

     În anul 1186 izbucneşte în imperiul bizantin răscoala românilor sau vlahilor condusă de fraţii Asan şi Petru şi care va duce la crearea statului valahilor de la sudul Dunării despre care istoricii români nu suflă o vorbă ca să nu sară scîntei din varza bulgarilor care să-i pîrlească.