|
Cîntec de bejenie a minţii
Frunză verde foaie lată, tare pute de la baltă
E-o duhoare şi-o trăsneală, de-ţi bagă mintea în boală.
Halasani şi macaleţi, idioţi şi nătăfleţi,
Elvădeni şi cojocari, găgăuţi şi mari şmenari,
Aprostu(ţi) şi egnerei, o bandă de derbedei,
Potlogari, briganzi şi hoţi, canalii şi mafioţi,
Hahalere de trei lei, tonţi, hapsîni, haini, mişei,
Lifte urduroase care, dau năvală în ciopoare,
La ciolanul zis ,,putere’’, să facă şi ei avere.
Toată liota puturoasă, stă mereu în cap de masă,
Turnători şi activişti, manglitori şi securişti,
Ne-au îmbrobodit măi frate cu voroavele spurcate
Meşterite, aurite, de-am rămas smintiţi la minte.
Ne uităm, săraci cu duhul că ne-a mers în lume buhul.
Ş-am ajuns ca vai de noi, amărîţi, calici şi goi,
Cu izmene sfîrtecate şi cu burta prinsă-n spate.
Of, of, of şi vai de noi, rupţi de foame şi nevoi
Ne tîrîm ca viermii care, muşluiesc după mîncare.
După gozuri şi gunoi, pomană de la ciocoi.
Ne-am băgat în cap prostia că sîntem ai nimănuia.
Doar tătucii noştri dragi, ne veghează somnu-n draci.
Şi ne dau atît cît pot ca să nu crăpăm de tot.
Au ei grijă de avere, de ciomag şi de putere
Iar pe noi, vin în torente, jafuri şi biruri scadente.
Cît vom suporta români, să fim duşi de-aceşti păgîni
Pe drumul pierzaniei, în fundul prăpastiei?
Cred că timpul a sosit să le dăm în bot cu flit.
Şi gheare băgate-n gît că a dracului mai put.
Hai treziţi-vă măi fraţi şi aminte să luaţi,
Că în noi este puterea iar ei au în mîini teroarea!
Trebuie să-i nimicim dacă vrem să mai trăim!
Ţara lui Hoţ-Împărat
Frunză verde măr pătat, multă lume-am colindat
Am umblat în lung şi-n lat să văd ce s-a mai schimbat
Ce mai fac, cum mai trăiesc, neamurile cum roiesc
Cum împart şi cum despart, lumile ăstui văleat.
C-am ieşit ca vai nouă, din decembrie opt’şinouă.
Amărîţi şi cocîrjiţi, buimăciţi şi chiar smintiţi.
Cu speranţe pîn’ la stele şi apucături mişele.
Ucigaşi de conştiinţă din duhoarea securistă
Ne-au dat circ, ne-au dat parale şi robie cu urale
Cu imagini regizate şi manipulări din spate,
C-am crezut nătîngi şi tonţi că vom fi salvaţi de hoţi
Iar pe zbirii comunişti i-am crezut urmaşi de sfinţi.
Ne-mbătam cu apă chioară, fi-le-ar neamul de ocară
Şi-ascultam de vorba slută, mincinoasă şi coruptă
De-am ajuns ca vai de noi, amărîţi, flămînzi şi goi
Sărăciţi, furaţi, beliţi şi pe cruce răstigniţi
De aceşti briganzi şi hoţi ce-şi spun cinic patrioţi.
Supravieţuim cu vînt şi cu mila celui Sfînt.
Şi-am ajuns cîini de pripas pentru ciocoiul cel gras.
Lifte spurcate, haine, ne-aţi supt sîngele din vine
Şi vlaga din mădulare, haite turbate de fiare.
Fi-v-ar neamu-n veci spurcat şi de lume blestemat
Ne-aţi strigat plini de ocară – ,,nu vindem această ţară”
Aţi luat-o pe degeaba, prin hoţie şi cu japca.
Iară noi murim de foame, nu mai roadem nici ciolane
Cum băgase-n cap tot leatu, pe timpul lui Răposatu.
Vine frigul vine iarna se împuţinează hrana
Vine iarna vine gerul noi ne prăpădim cît cerul
În curînd vom fi doar nume pe meleagurile străbune.
După ce s-au îmbuibat, lotrii într-un guiţat
Ne împroaşcă cu venin că nu mai vrem să muncim
Viaţa să le-o dăm zălog pentru traiul de milog.
Să cerşim cît vom putea, dreptul de a exista,
Prea v-aţi hainit ciocoi umilindu-ne pe noi
Şi prădînd această ţară de cu zori şi pînă-n seară.
N-a rămas piatră pe piatră din zidirea de-altădată
Banditismul ciocoiesc e capitalism românesc.
Foaie verde bîrlă-mîrlă ce v-aş trage una-n sfîrlă,
Să vă crăp tigva nebună plină de puroi şi ciumă,
Să v-adun într-un palat să dau foc la blestemat.
Scrum şi pulbere s-ajungă fericirea voastră sumbră
Clădită din chin şi jale de ăst neam fără scăpare.
Noi v-am blestemat de mult să vă crape trupul slut,
Viermii să vă aibă-n pază cum stă raţa pusă-n varză,
Hoiturile puturoase şi scursurile scîrboase
Să vă fie-n veci plăcere, lume de diavoli şi rele
S-aveţi parte doar de foc de pîrjol şi de potop
De căngile iadului şi de struna ştreangului.
Alelei pui de năpîrci am venit să vă dăm brînci
Să zburaţi de-a berbeleacu, tocmai în ţara lui Dracu
Talpa iadului v-aşteaptă, să jucaţi ,,fripta” în poartă
Să plătiţi cu gologani existenţa de mîrlani.
Vă-nfrăţiţi chiar şi cu ei dacă-i vorba de mardei
Mai puneţi de-o cacealma, sau o funcţie colea
Mai jucaţi leapşa-n cazan, o mai puneţi de-un bairam
Dar să ştiţi voi nefîrtaţi că de-acolo nu scăpaţi.
Rinocerii
Aleşii noştri neam de soi cu fălci, guşane şi burtoi
Ne dăscălesc din Parlament cu nerozii de om dement
Că binele e dar divin şi se împarte doar în cin,
Iar pentru noi este doar chin, blestem şi jale şi venin.
La patru ani, căzuţi din cer, cu zîmbet mare ei ne cer
Să le mai dăm înc-un mandat, pe celălalt l-au terminat
Şi n-au avut săracii timp s-aducă raiul pe pămînt
Să fim ferice cu simbrie şi ei în frunte pe vecie.
Iar noi cu mintea rătăcită şi cu memoria-nghiţită
Mai punem înc-odată botul ca liftele să-nhaţe totul.
Din cocîrjaţi şi bîrligani, devin în scurt timp barosani.
Cu legi mişele vin în silă să fim robiţi fără de milă
După ce-au urcat pe tron îşi schimbă glasul, pun alt ton
Şi neagă tot ce au promis din lumea lor de jaf şi vis
Uitarea se aşează iar. Este doar singurul lor dar
Cu care sunt chiar generoşi aceşti nemernici urduroşi.
Ţara este feuda lor, în satrapii o-mpart de zor
Şi-şi căftănesc într-un delir, lichelele s-adune bir
Pentru partid şi pentru ei această bandă de mişei.
De-i priveşti cu luare-aminte un gînd rău trece prin minte
Pe-a lor faţă-i mişelie, demagogie, hoţie,
Viclenie şi prostie, aroganţă şi trufie,
Lăcomie şi sminteală, şmecherie, prăduială,
Tot ce-i rău la acest neam e călare pe ,ciolan”
Pentru pofta lor nebună, ei ne fulgeră şi tună
Cu decrete şi cu legi, hoţia să fie-n veci
Stăpînă în România cum doreşte doar mafia.
Hoţi cu creier în osînză şi cu mult venin în rînză
Îmbuibaţi, cu şunci pe fălci şi cu ochii după hălci
Aţi rupt ţara în bucăţi ruinîndu-ne pe toţi
Ciurde de rîtani, porcie, ne-aţi adus doar sărăcie
Iar la voi s-a strîns avere, asta e la noi ,,putere”.
„Noi nu plecăm, noi nu fugim,
Pe lotri vrem să-i nimicim
Şi chiar de-o fi ca să murim”.
Paloş de Lumină
Scrisoarea a Xlll-a
(Blestemaţilor, vă păstorim!)
La un semn o ciripeală îşi ia zborul peste ţară
Cum că tiraniei toante i se coace de-o mardeală.
Zvonerii şi răspîndacii au dat buzna în popor
Că la Timişoara frate, s-a-ntîmplat mare omor.
Oamenii în disperare au ieşit cu mic cu mare
Să-l răstoarne pe Nebunul ce se credea o salvare
Pentru noi şi-această ţară, terfelită de mişei
De cohorte comuniste, de smintiţi şi derbedei,
De canalii securiste, adunate într-un clan
Care ştie tot românul că-i scursura ăstui neam.
Ţara este în vîltoare se revarsă peste maluri
Trag nemernicii în oameni, curge sîngele în valuri
Pentr-o clipă sîntem alţii, curajoşi şi drepţi şi puri
Dar această fericire va fi şutită de furi.
Ticăloşi cu glas de miere şi în minte cu otravă,
Ne-au clocit o şmecherie de-am ajuns toţi o epavă.
Luminaţi de reflectoare, făcînd multă gălăgie
Ne chemau în gura mare să fim toţi o Românie.
În conclavuri, nefîrtaţii se băteau pentru putere
Pentru clanuri criminale, pentru funcţii şi avere.
Şi acest război din umbră plin de moarte şi venin
A dat ţara-n prăduire mafioţilor din cin.
Vînzoleala a fost mare iară minte, o nimică,
Ne-am proptit în fruntea ţării o potloagă bolşevică.
Pentru tronul plin de sînge Marea Liftă a cerut
O mie de vieţi curate să-i dea neamul ca tribut.
Ce blestem, ce mişelie peste sufletul străbun
Ne-am ascuns capul în ceaţă şi-am ales un căpcăun,
Să ne mîne ca pe vite în infernul ciocoiesc
Plămădit cu mare grijă de cioporul banditesc.
Mafioţi pe care lumea n-a putut să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră ca să ne tragă o ţeapă.
Jaful scos la drumul mare a fost decretat drept lege,
Astfel multe lighioane au avut de unde-alege
Au luat numai caimacul din averea-ntregii naţii
Ruinînd o ţară-ntregă, românaşii şi cu alţii.
De atîta sărăcie se văd oasele prin piele
Şi din cap mintea plecat-a, a rămas doar joc de iele.
Ne uităm ca nătăfleţii cum e neamul pus în jug
De cohorte pripăşite sau de lifte ce se-ajung.
S-a prădat într-o sminteală şi-am ajuns toţi proletari
Cu trup gol şi mintea-n ceaţă dar cu idealuri tari.
S-a strigat într-un delir ,,moarte intelectualilor”!
S-a bătut la meserie, s-a lăsat şi cu omor.
Cîrtitorii de voroave trebuiau stropşiţi nu glumă!
Cei mai mulţi au încasat-o de la lumea noastră ,,bună”.
Şi de ,,buni” ce-au fost săracii au luat-o peste nas
De-au ajuns la scurtă vreme animale de pripas.
Am rîvnit noi libertate, adevăr şi bunăstare,
Dar plătit-am scump tributul burgheziei proletare.
Ne-au rămas doar două drepturi puse-n racle şi proptele
Dreptul de-a muri de foame, dreptul de-a vorbi la stele.
Vai de noi în ce robie ne trăim viaţa amară!
Fără urmă de speranţă, doar în jale şi ocară.
Am ajuns ca-n ,,vremuri bune” să strigăm cît Bărăţia
Stima noastră şi mîndria, trădătorii şi hoţia.
De din vale din ruine
Grăim viaţă către tine
Nu din carte ci din gură
C-am ajuns o cheritură.
Te-am ruga Măre, ruga!
Să ne dai de vei putea
S-avem zile mai senine
Şi de bucurie pline,
Să ne dai mai multă minte
Să fim cu luare-aminte,
Să ne dai înţelepciune
Ca să facem o minune,
Să ne dai gîndul curat
Să scăpăm de blestemat
De spurcat şi securist
De ciocoiul comunist.
Am scris această poezie la începutul lunii decembrie 2002, ca un mesaj din partea celor care au plecat să nu mai vie iar netrebnicii să-i cinstească în mîrlănie.
Boaite afurisite!
Vremuri triste, rătăcite, suflete chinuite
A fiinţei noastre mute, destine nimicite.
Suntem robii nebuniei, ai bandiţilor mişei,
Ai conclavurilor sumbre, securişti, tovărăşei,
Farisei cu guri de aur, prooroci cu ochi de iad,
O scursură de canalii revărsată în ăst vad,
Toţi din pletora trecută ne sunt astăzi corifei,
Mă întreb cu groază-n suflet cînd vom mai scăpa de ei?
Boaite afurisite!
Dai în stînga, dai în dreapta, peste tot sunt numai ei,
Au pus gabja pe putere, pe avere şi mardei.
Ne rugăm cu umilinţă să ne lase să-i slujim
Că de nu! Crăpăm de foame, de boleşniţe şi chin.
S-au dus vremurile bune cînd credeam că am scăpat
De caiafe turnătoare, de tovarăşul spurcat,
De ,,cei buni dintre cei buni”, de putori cu bici de fier,
Dar amarnic ne-aţi minţit şi acum vreau să vă cer
Boaite afurisite
Să ne daţi fără cîrtire, tot ce ne-aţi prădat. Tîlhari!
Să ne daţi dreptul la viaţă ca să nu mai fim fugari
După resturile voastre; să ne daţi cît mai curînd
Speranţa noastră furată s-o ascundem sub un gînd.
Iar de nu! Veni-va vremea să ne socotim un pic
Să vă punem laţ pe glasul mincinos şi nemernic,
Să distrugem cu toporul raiul vostru ciocoiesc,
Care-l prezentaţi obraznic – capitalism românesc!
Boaite afurisite!
Onorabila lichea!
Foaie verde trei surcele, făcători de minciunele
Ne-aţi spurcat mintea şi graiul şi ne-aţi spus că-n iad e raiul,
Sunteţi cei mai cei în toate, prin faţă şi pe la spate,
Ne învăţaţi că negru-i alb şi Satana este dalb,
Vreţi mereu să fiţi în frunte, să-ndrugaţi vrute, nevrute,
Să ne prindeţi mintea-n plasă să fim prizonieri în masă,
Să robim la voi cu sila, vorba grea vă este mila,
De vă prindem c-o hoţie, ne-o trîntiţi că-i şmecherie
Sau chiar o inginerie pe care vulgul n-o ştie,
Ori nu-i înţelege rostu’ doar tîlharul e ,,de-al nostru”!
Sunteţi buni la toate, lotri! Sunteţi mari bandiţi din codri!
Aţi prădat totul din ţară, de-am ajuns umbre de ceară,
Foamea mistuie stomacul, viaţa e acum ca racul,
Ne tîrîm fără speranţă, prin mocirlă şi prin ceaţă.
În casă frigul s-a întors iar gerul sec s-a pus pe ros,
Stăm cu genunchii adunaţi şi dinţii saltă apucaţi,
E dansul morţii, ce blestem, suntem aduşi iar în infern
Şi bolile ne podidesc, ne prăpădim. Să nu greşesc
Ne tot rărim, ne ducem stol şi locul ne rămîne gol.
Dar totul vine de la voi, hoarde de lifte şi strigoi!
În timpul celui Răposat eraţi mari meşteri la lătrat,
De cum spunea ,,tov-ul” un hau îl linguşeaţi toţi cu hau, hau!
De-atît lătrat aţi căpiat şi mentorul v-aţi debarcat
Lîngă un zid, l-aţi ciuruit şi-acest spectacol s-a sfîrşit.
Dar altul aţi montat curînd să fiţi mereu în primul rînd,
Cu circ, parale şi ,,minuni” ne-aţi amăgit ca pe nebuni.
Acum trăim ce am votat, pe hoţi cu alţii i-am schimbat,
Din rău în rău ne tăvălim şi viaţa este numai chin.
Doar liftele au cîştigat din tot ce-a fost şi s-a schimbat,
Iar ,,cei mai buni dintre cei buni” ne sunt cu toţii azi tribuni.
Suntem uimiţi şi ameţiţi de-această gaşcă de-nvîrtiţi
Ce au trecut în pas vioi, transformîndu-se un-doi
Din licheaua comunistă în liftă capitalistă.
Hulitorii
Sunt printre noi niscai mişei, profeţi în tot şi-n toate-s ei,
Te-nvîrt pe degete cu tîlc, te lasă să răspunzi cu mîlc
Sau să aprobi tăcut din cap, totul să-nghiţi ca pe un hap,
Cuvîntul lor e adevăr, nu poate fi dat în răspăr,
Mai sus de ei nu este loc, sunt miluiţii de noroc.
Uite, aşa ne-am pomenit, cu gînditori de neclintit.
Cînd gura o deschizi să spui, că nu-i aşa sau te opui
Te pun la punct cît ai clipi, să nu-ndrăzneşti a mai gîndi
Că poate fi şi altceva sau poate a rămas ceva
Ce nu e clar. Te fulgeră! Apoi în mintea tulbură
Îţi clocesc de o lucrare în veci să nu ai scăpare.
Să te ferească Dumnezeu de le conteşti rolul de zeu!
Aceşti profesori de granit te iau încet la nimicit,
Te spurcă cu năduf şi zel, în public, ca pe un tembel,
Îţi spun că eşti şi agramat, smintit, zevzec, cu gîndul plat,
Te-nvîrţi în cerc după idei, habar nu ai în fapt ce vrei!
Ţi-o pun în nas de parvenit, că eşti un şmecher ,,învîrtit”,
Nu vrei s-asculţi de vorba lor plină de sensuri şi amor.
Dar ce amor, de diavoli sluţi, să nu-ndrăzneşti să îi înfrunţi!
Nu suntem noi aşa de tonţi să fim distruşi de-aceşti netoţi,
Îi vom pocni cu sîrg în bot, să ştie pînă unde pot,
Să-şi bage rîtul lor vîrtos, otrăvitor şi puturos!
Profesor de hîrţa – pîrţa te dai huţa ca maimuţa,
Tu eşti cel mai cel în toate, aşa şi pe dezbrăcate,
Eşti cel mai bun şi cel mai demn ca toţi nemernicii cu semn,
Eşti o caiafă, un strigoi, eşti o putoare de ciocoi!
Ce ai produs în astă viaţă? Bălegar, ceva mătreaţă,
Bale şi venin, otravă, eşti în suflet o epavă,
Linge hîrb şi linge oale, culturnici de trei parale,
Mă spurcaţi cu-a voastre bale de la cap pîn’ la picioare,
Porci de cîini şi pui de lele, neam de curve, hahalere,
Staţi ca scroafa în prăjină şi cătaţi la toţi pricină,
Secături cu nărav spurcat, iadul pe toţi va botezat
În cazanele cu smoală, fi-v-ar neamul de ocară.
Marea liftă
A fost odată ca-n poveşti, în ţara unde te prosteşti,
A fost un despot luminat, cu dracul s-a-nhăitat pe dat’,
Şi au clocit un gînd cam şui, să fie moţul neamului.
Dar cum moţat neamul avea i-a pus mişelul de-o belea.
S-a tot chitit şi l-a pîndit să-l prindă pentru nimicit.
Moţatul ţării fiind hoţ şi-avînd urechi la orice colţ,
Aflat-a gîndul necurat a celui ce se vrea moţat.
În mare taină a chemat conclavul pentru judecat.
În cor cu toţi au hotărît: ,,Vrem despoţelul mazîlit’’!
Venit-au timpi cu multă fiere pentru tîlharul de putere,
Dar mintea lui n-a renunţat la gîndul de a fi moţat,
Cînd băjenit pe-al ţării plai, privea cu jind roşul alai!
Trecut-au ani întunecaţi, cu toţi eram încătuşaţi,
De gheara răului din noi, de securişti şi de ciocoi,
Şi dintr-o dată templul roş s-a dus pe valul furios,
Era-ntr-o iarnă – primăvară cînd neamul a ieşit afară
Şi a strigat plin de durere: Vrem libertate a ne cere!
Atunci despotul luminat cu sîrg l-a prins pe cel moţat,
L-a judecat şi împuşcat s-avem Crăciun însîngerat,
Iar el pe tron s-a cocoţat. Ucazuri noi ţării a dat,
Şi alte cîte au venit, să fie neamul fericit!
Dar pe ascuns ne-a zălogit celor cu care s-a-nfrăţit,
Pe ucigaşi i-a decorat, la hoţi a dat ţara-n prădat,
La activişti şi turnători le-a dat partidul de putori,
De furi, de lifte şi de tonţi că sîntem turmă de netoţi.
O mare parte din popor te-a salutat cu mult onor,
Şi a crezut în tot ce spui. Te-a uns chiar moţul neamului.
Dar ei sînt cei ce-au făurit, blestemul roşu, otrăvit.
În tine văd trecutul lor, o turmă toantă şi-un păstor!
Venit-a timpul să gîndim, la hoţi să nu ne ploconim,
Pe proşti să-i scoatem la mezat, neamul să fie mai curat!
Măi tov. cameleon Ilici cînd pune-vom mîna pe bici
Te vom croi la poponici cum a făcut şi Niculici!
Cîntec de nebunie
Foaie verde mătrăgună, stau în apă pîn’ la brîu.
Dau cu barabule-n lună, cîinii urlă a pustiu.
Scroafa cîntă în prăjină, îngerii ne stau prin păr,
Soarele merge-ntr-o rînă, Domnul datu-ne-a un măr.
Plaiul nostru-i rupt din rai, mor copiii-n sărăcie!
Pentru hoţi acuma-i trai, pentru noi e-o nebunie.
Rîtanu-ajuns-a-naripat, stă în palate şi huzur,
Ţînţarul este bou moscat, iar timpul este pentru fur.
La plăvani dau de mîncare, cum stă scris pe la Scriptură
Vrescuri, fiare şi sarmale. Am un munte-n bătătură.
Trag cu puşca după muşte, am o minte dinamită,
Ou-i gata să mă muşte, Dracul vrea iar să mă mintă!
Vrem s-o punem de-o măligă, pe calici să-i calicim,
Să-i stîrpim c-o săpăligă, ori ne tund ori îi turtim!
Pe nebuni i-am pus drept regi, tîlhăria e onoare!
Sîntem un popor de blegi, lumea-i strîmbă de mirare!
Capul e ca o pendulă, iar sfîrşitul a-nceput
Aleluia neam de bulă! Viitorul a trecut
Prostănacu şi Îngînfatu
Frunză verde de dai, n-ai! Călărimea fără cai,
A trecut ca o nălucă peste ţara hăbăucă,
Şi-a lăsat în urmă jale, pîrjol fără de scăpare.
Mai cumpliţi au fost românii decît cetele păgîne
Ce pîndeau în vremi trecute, jaf să facă după lupte.
Acum vajnici patrioţi, ieşiţi din cinuri de hoţi,
Au vîndut ţara şi neamul, îmbuibîndu-şi ceata, clanul.
Nimeni nu mai este-n stare să stea lotrilor în cale,
Tonţii, proştii şi-ngînfaţii, derbedeii, sicofanţii,
Sprijiniţi de marii hoţi, ne-ai tăiat maul la toţi.
Vezi cu scîrbă şi oroare cum ţi se urcă-n spinare
Prostănacu şi Îngînfatu, Prădăceanu şi Stricatu,
Fel de fel de jeguri groase, unsuroase, puturoase,
Se adună-n fruntea ţării să-şi ia vama disperării,
Neamului robit cu vorba, cu minciuna şi cu zurba.
Jale, chinuri, împilare. De ele n-avem scăpare.
Toată vina este în noi, că am ajuns turmă de boi,
Stăm şi aşteptăm pomana de la lifte sau Satana.
Cînd vom vrea să ne izbăvim, va trebui ca să gîndim,
Să gîndim cu mintea clară, să nu fim neam de ocară! Kakatii de la radio K.U.R.
(Kompania Urdorilor Reciclate)
Pe sub coline curge-ncet un rîu domol cu valul stins
În timp e-ascuns făr’ de preget iar ceru-n stele l-a tot nins.
De-o vreme el s-a tulburat şi nu mai este cer, pământ,
De cînd în vad s-au aciuat fiinţe strîmbe de nesfînt,
Şi tot aşa în răutăţi, un timp venit-a, altul nu-i,
Bahluiul nu-i ca alte dăţi şi nici lumină-acum nu-i!
Dar sus pe-o ţuţoră de deal e mare tîrlă în Copou,
La şuşotit s-au adunat, ieşiţi toţi parcă dintr-un ou.
E radio Iaşi cu-ai lui veliţi, cam toţi năimiţi şi vicleniţi,
În vremi trecute de ocară, ei ne aveau de fericiţi.
A fost un fulger, o furtună, o vînzoleală cu dureri,
La astă goarnă-afurisită şi azi sînt mentori cei de ieri,
Cum bine zice-o vorbă rea: la vremuri noi sîntem tot noi,
Am vrut să scoatem o belea şi-n loc adus-am zece noi!
Muţă şi Maimuţă
Specialişti, experţi, analişti, formatori de opinie publică, meşteri gîlcevitori
Foaie verde stropi de puţă
Ţara asta-i a lui Muţă
Muţă din neamul Maimuţă
Care pe proşti îi asmuţă
De e zi sau de e noapte
Muţă te dă peste spate
Ştie tot ce tu nu ştii
Despre morţi şi despre vii
Dă cu bobii printre stele
Se pricepe-n joc de iele
Are fler, muştar, sclipici
Muţă este un lipici.
Are-un văr al nostru Muţă
Care este chiar mai Muţă
Este prima cel mai cel
De-i mare sau mititel
Nu contează la trăgaci
Dacă mai Muţă e-n draci.
Le întoarce, le suceşte,
Toată lumea o uimeşte
Cum pe loc el născoceşte,
Adevăruri sfinte, pure,
Bune, mintea să ne-o fure
Să ne tîmpească de iure.
Neamul acesta de-nţelepţi,
Încleiat peste făcăleţi
S-a lipit şi s-a întărit
Pe tot românul urgisit.
L-a prins în plasa prostiei,
Rob să fie al veşniciei,
Să nu ştie, nu gîndească,
Numai ei să-l fericească,
Ceată de mişei vîndută,
Minte crîncenă, pierdută,
Ne tîmpiţi şi ne minţiţi,
Ca să fiţi voi fericiţi.
Pata pe vici
Un closet cu trei limbrici
Pleaşcă, Liice şi Pevici
S-a vărsat pe-a noastră glie,
Ca să pută-a nebunie.
Ne zic ei din vîrf de buce
Nu tot ce zboară se îmbuce,
Doar aleşii şi meniţii
Se pricep în rostul minţii.
Mai mereu ne luminează
Cu gîndirea lor cea brează,
Chiar de vrem sau de nu vrem,
Ei ne dau mereu îndemn.
Ne-am cam săturat fîrtaţi
De putoarea de rahaţi.
Să mai fim ce-am fost odată
Neam curat şi minte coaptă.
Am să pun mîna pe bici,
Să plesnesc aceşti limbrici
Mi s-a pus pata pe vici.
Uite-aşa! Veni, vidi, vici!
Mioriţa
(de azi)
Mioriţă laie,
Laie – bucălaie
Ai lîna de scaie
Iar pe pulpă rîie
Lapte să nu sie
Baciul ardelean
Şi cu cel muntean
Măre se vorbiră
Şi se sfătuiră
C-a l-apus de soare
Ei să-i dea la gioale
Celui machidon
Că nu-i de bonton
Şi-are euroi
Strînşi din mîndre oi
Şi-i dulău tarcat
Lacom, fără sat,
Cu avere-n bici
Pentru pămpălici,
Cîte-o mănăstire
Pentru pomenire
Tristă nemurire!
|
