Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări – întrucît interesele noastre morale şi materiale sunt în primejdie.
     Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o bună zi pămîntul întreg.
     Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri, zdrobit în luptă e aproape îngenuncheat.
     Pe zi ce trece reţeaua pe care evreii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini.   
     Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pămîntului vor fi ale noastre. 
     O nouă împărăţie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăţi, a Împăraţilor, a Papilor şi a Patriathilor.

                                                                                                             Cremieux şi Montefiore


    Protocoalele înţelepţilor Sionului este o scriere ce a circulat la începutul secolului al XX-lea în Europa, şi care descria planurile de dominare a întregii lumi puse la cale de mozaici/jidani/evrei. A fost publicată pentru prima dată în foileton între 28 august şi 7 septembrie (stil vechi) 1902 în ziarul Znamia din Sankt Petersburg şi publicată sub forma unei mici cărţi ce a dispărut imediat de la vînzare. Apare menţionată la British Museum în august 1906, cu precizarea că este a doua ediţie din anul 1905. Se publică în engleză în decembrie 1919 pentru care ziarul Times face ample comentarii în lunile aprilie şi mai 1920 fiind vîndută cu succes, dar editorii Eyre & Spottiswoode refuză să tipărească o nouă ediţie.   
     Un număr de studii ale internaţionaliştilor şi specialiştilor în istorii plăsmuite pretind că textul este un fals care a fost pus în circulaţie de agenţi ai Ohranei - poliţia secretă a guvernului Rusiei imperiale - ca o diversiune contra mulţimii de organizaţii oculte subversive, majoritatea conduse de mozaici, prezentîndu-le, pe baza antisemitismului manifestat în Rusia în acea vreme, drept agitaţii ale jidanilor la cererea "iudaismului internaţional". Dacă se pretinde aşa cum am arătat mai sus, de către istoricii importanţi că textul este un fals, atunci am să-i poftesc pe aceşti pricepuţi să declare false şi manuscrisele descoperite în anul 1947 la Marea Moartă, intitulate ,,Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a lui Israel” şi „Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului”. Ideile din aceste texte se găsesc în totalitate în ,,Protocoale Înţelepţilor Sionului” iar ambele scriituri apărute la distanţă de peste 1850 de ani, au aceeaşi sursă: cultura iudeo-fariseică!! Ori poate plăsmuitorii ohranei ţariste care se presupune că au făcut falsul pe la 1902, erau mari iniţiaţi şi avînd ceva revelaţii sub freză au anticipat evenimente care s-au întîmplat după 1902: lovitura de stat dată de cazari asupra imperiului ţarist şi preluarea puterii prin formarea primului stat bolşevic, planurile de expansiunea a acestuia asupra Polonie, României, Bulgariei, Ungariei şi înfiinţarea statului Israel, principiile de bază ale statului bolşevic, etc. În presa vremii nu există nici o referire la această carte, ori o acţiune de manipulare iniţiată de un stat nu se face cu cîteva sute de cărţi. Ca să dovedesc că este o gogoaşă sionistă, voi aminti faptul că Lenin în timpul Guvernului Provizoriu din Rusia al cazarului Kerenski, numai în Petrograd a scos începînd cu martie 1917, un număr de 17 publicaţii cu un tiraj de 300000 de exemplare iar în restul imperiului a mai scos 18 ziare cu acelaşi tiraj uriaş pentru acele vremuri. Pe cei necredincioşi îi invit să facă o comparaţie a ,,Protocoalelor” cu Manuscrise descoperite la Marea Moartă menţionate mai sus şi cu scrisoarea primită de Garibaldi în anul 1860 care a fost făcută publicată în anul 1890, primele două texte care ar fi opera aceleiaşi organizaţii oculte sînt atît de diferite de al treilea încît obligă la o singură concluzie, au autori şi sisteme conceptuale diferite şi chiar scopurile diferă.   
     Ziarul Times of London din 8 mai 1920 scria următoarele:
         Există şi a existat de secole întregi o organizaţie politică internaţională a mozaicilor.
         Spiritul acestei organizaţii pare a fi o ură tradiţională, eternă, împotriva creştinătăţii şi o ambiţie 
         uriaşă de a stăpîni lumea.
         Scopul urmărit în cursul veacurilor, e distrugerea statelor naţionale şi înlocuirea lor cu o stîpînire
         mozaică internaţională.
         Metoda întrebuinţată pentru a slăbi, pentru a distruge statele politice existente, constă în a le
         injecta idei care sfîrşesc prin a le dezagrega, urmărind o progresie calculată cu dibăcie, de la 
         liberalism la radicalism, pe urmă la socialism, la comunism şi în sfîrşit la anarhie.
         Noile dogme politice din Europa creştină, politica ei şi Constituţiile democratice, sunt toate la fel
         de dispreţuite de bătrînii sau ,,înţelepţii” lui Israel. Pentru ei, guvernarea este o artă sublimă şi e
         rezervată unei elite reduse, în vreun sanctuar ocult  După această concepţie despre guvernămînt, 
         masele nu sunt decît o turmă de dispreţuit, iar conducătorii politici ai Goimilor, nu sunt  
         decît nişte simple păpuşi în mîinile bătrînilor lui Israel: cel mai adeseori sunt corupţi,
         totdeauna neputincioşi, uneori robiţi prin măguliri, prin ameninţări sau prin şantaj în folosul
         dominaţiei mozaice.
         Presa, Teatrul, Bursa, Ştiinţa, Legea, în mîinile celor care posedă tot aurul lumii, sunt tot
         atîtea mijloace pentru a înnebuni opinia publică, pentru a produce o aţîţare generală la
         viciu şi a distruge aspiraţiile idealiste (cultura creştină), pentru crearea cultului banilor, 
         pentru răspîndirea scepticismului materialist şi a cinicei pofte de plăceri”.     

     Protocoalele conţin planurile concepute de secole de francmasoni mozaici, pentru realizarea visului lor de stăpânire a întregii planete. Protocoalele constau in 24 de procese-verbale încheiate de diferitele secţiuni ale Marelui Congres Masonic, care s-a ţinut în Elveţia, la Bâle (Basel), în 1897, şi formează programul masonic mozaic de cucerire mondiala, program elaborat şi comunicat unor anumiţi "iniţiaţi", pentru a se păstra o urmă scrisă a acelor convorbiri ultrasecrete.
     Despre modalitatea în care au căzut în mâinile "profanilor" aceste Protocoale, există doua versiuni: prima, că au fost copiate de o femeie, soţie sau amanta a unui "iniţiat", fiind apoi comunicate creştinilor pentru ca aceştia să se pună în gardă şi să ia măsuri de apărare; a doua, că au fost ridicate dintr-un seif pe care francmasonii îl aveau într-o casă dintr-un oraş alsacian.
     Pericolul iudeo-masonic a început să fie dezvăluit lumii în anul 1902, când profesorul rus Serghei Nilus a scos o prima ediţie a Protocoalelor, ediţie care însă a dispărut imediat, fiind distrusă de francmasoni. În epilogul cărţii autorul prezintă o hartă cu drumul ce a fost şi va fi parcurs de către Şarpele care simbolizează mersul progresiv al neamului ivrit. Primul popas este Grecia lui Pericle la 429 î.e.n, apoi Roma pe la mijlocul domniei lui Augustus, urmează Madridul sub Carol Quintul, Parisul la sfîrşitul domniei lui Ludovic XlV, Londra la căderea lui Napoleon, Berlinul în 1871 după tratatul de la Versailles, tot acest drum fiind parcurs de iudei/ivriţi/sefarzi. Din partea răsăriteană a Europei s-au ivit cazarii/jidanii/aşchenazii care i-au încolţit pe ruşi la 1881 la Petrograd cînd au pus la cale – după surse ale politiei ruse – asasinarea ţarului, apoi vine cu proorocirile lui năucitoare şi spune că vor cădea şarpelui mozaic din nou Petrograd, Moscova, Odesa, Kiev, Bucureşti, Balcanii şi Constantinopolul poposind lighioana în Palestina, locul de unde a plecat să nimicească Europa. Ori acesta este drumul iadului bolşevic în răspîndirea lui europeană!!! Adică şi iadul comunist este un fals? În 1905 a apărut o altă ediţie a cărticelei buclucaşe, din care un singur exemplar figurează în catalogul lui British Museum din Londra. În 1907, scriitorul rus C. .Butmi, cu ajutorul fratelui său At. Butmi, a scos o noua ediţie a Protocoalelor, intitulata "L'ennemi du genre humain" ("Duşmanul neamului omenesc" – expresie pe care a folosit-o şi Tacit în urmă cu aproape 1900 de ani, cu privire la gîndurile iudeilor de a controla lumea pentru că ei au fost aleşi de Iahwe). După lucrarea lui Serghei Nilus a apărut o altă ediţie în 1911, la mănăstirea Sf. Sergiu, ediţie care a fost tradusă şi de americani. Alte ediţii au apărut în anii 1911, 1912 si 1917, ultima dintre acestea fiind distrusă de bolşevici. În 1920 a apărut la Berlin altă ediţie iar editorul P. S. Bork făcea afirmaţia că Guvernul Provizoriu condus de miniştrii Cernov şi Kerenski , ,,care s-au aşezat la conducerea Rusiei timp de şase luni, a înşelat şi a trădat patria prin actele sale”. Cartea a apărut şi în limba franceză. Serghei Nilus, în introducerea făcută la ediţia din 1917, declara ca foile continînd Protocoalele erau scrise în limba franceză şi că i-au fost remise de către Alexis Nicolaevici Susotin,  care le-a dat şi lui C.Butmi. În 1901, doctorul mason T. Hertzl, preşedintele Alianţei Universale Israelite anunţa Comitetul Masonic că anumiţi "dezertori", au permis "păgânilor" (creştinilor) să cunoască tainele Protocoalelor, ceea ce confirmă sustragerea acestor documente din arhivele Francmasoneriei. [Vezi memoriile lui mentionate in articolul ,,Stanta minciuna"]
     Protocoale sunt în număr de douăzeci şi patru. Sunt mai mult nişte învăţături sau maxime, decât procese-verbale. Se pare că autorul sau autorii au urmărit să prezinte în douăzeci şi patru de lecţii doctrinele francmasonice, ţinta pe care o urmăresc din cele mai îndepărtate timpuri şi amănuntele celui din urmă plan de acţiune pentru cucerirea puterii mondiale, atunci când totul va fi  pregătit pentru a începe lupta hotărâtoare.

Ideile fundamentale ale Protocoalelor sunt:
                1. - Francmasonii mozaici nu admit alt drept decât cel dat de forţă; liberalismul propagat de ei printre creştini a distrus religia creştină şi autoritatea statului, ei slăvesc autoritarismul de stat.
                2. - Aurul a intrat în mâinile sioniştilor si, cu ajutorul lui, aceştia au pus mâna pe presă, dominând opinia publică ce comandă guvernele în statele democrate. Se expune planul de luptă pregătit metodic pentru asigurarea dominaţiei mondiale.
                3. - Priviri profetice asupra înfăptuirii apropiate a părţilor mai însemnate asupra acestui plan.

     Comentariile din paranteză [] incluse în textul protocoalelor, îmi aparţin.


CAPITOLUL 1

     Dreptul, în viziunea francmasonilor, constă în forţă. Libertatea este o idee himerica. Liberalismul si anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie sa fie păcălita. Anarhia si efectele ei. Politica si morala nu trebuie sa aibă nimic comun. Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins. Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate sa fie atât de uşor manipulata de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul si regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Necesitatea terorii. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciuna. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie sa fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului.
     Sa lăsăm la o parte vorbele goale şi să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii. Eu vă voi arăta, deci, sistemul nostru, atât din punctul nostru de vedere, cât şi din acela al creştinilor.
     Trebuie cunoscut că oamenii care au instincte si porniri rele, sunt mult mai numeroşi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi sa se facă dictator, dacă ar putea. În acelaşi timp, sunt foarte mulţi cei care ar fi oricând gata sa jertfească bunurile celorlalţi, pentru a-si atinge propriul lor bine.
     Ce lucru a ţinut şi tine în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere, dar mascată. De aceea ajungem la concluzia că dreptul e în forţă, dreptatea este de partea puterii.
     Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture aceasta idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleana a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales daca acest partid are de gând să îl zdrobeasca pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jertfeşte ceva din putere pentru aceasta idee. Iată în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nici o singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism.
     În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinţa. Ideea de libertate este acum irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se foloseasca de ea într-o măsura dreaptă. Este suficient sa fie lăsat poporul să guverneze câtva timp singur, pentru că această autonomie să se transforme de îndată în destrăbălare. Iar în clipa aceea se nasc dezbinări care se transforma foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie şi unde mărimea lor se preface în cenuşă.
     Fie ca Statul se istoveşte de propriile lui frământări, fie ca certurile sale lăuntrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al duşmanilor din afara, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut şi fără de scăpare. El intră astfel în stăpânirea noastră. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scăpare, de care este silit să se agaţe pentru a nu se îneca.
     Pe aceia pe care sufletul lor simţitor i-ar face sa considere netrebnice aceste gânduri, i-as întreba: dacă un Stat are doi duşmani şi dacă îi este îngăduit să folosească împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoştinţă planurile de atac si de apărare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale; de ce, aceleaşi măsuri întrebuinţate de noi împotriva unui duşman şi mai rău, care urmăresc să dărâme ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite şi imorale?
    O minte bine cumpanită poate oare nadajdui sa aiba sansa sa cârmuiasca cu folos popoarele prin îndemnuri cuminti sau prin convingere atunci când calea e deschisa contrazicerii, fie chiar nesocotita si fara însemnatate, dar totusi ademenitoare pentru poporul care întelege totul numai usurel, la suprafata? Oamenii, fie ca fac parte din pătura de jos, fie ca nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile si de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârna de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficiala. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; si atunci un fel de anarhie sapa pe dedesubt guvernul.
     Politica nu are nici o legătura cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morala, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea sa domneasca trebuie sa se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului - sinceritatea şi cinstea - sunt defecte pentru politică, pentru ca ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine; noi nu trebuie în nici un caz să le luăm drept călăuza.
     Scopul nostru este sa avem în mâna puterea. Cuvântul Drept este o idee abstracta pe care nimic nu o îndreptateste. Acest cuvânt nu înseamna decât atât: "Da-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi ca sunt mai tare decât tine". Unde începe si unde se sfârşeşte dreptul?
     Într-un Stat unde puterea este rău organizata, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de buna voie, din liberalism.
     Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă. Pentru aceasta este însă necesar ca ea să se fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic să nu o mai poată dărâma.
     Din răul trecător pe care suntem siliti să-l facem acum, se va naşte ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existenţei naţionale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptăţeşte mijloacele. Să ne orientam cu luare aminte în planurile noastre, mai puţin asupra celor bune şi morale şi cel mai mult asupra celor trebuincioase şi folositoare.
     Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri.
     Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, ne neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstării sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarba, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia dupa orice zvon. Un orb nu poate călăuzi un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie. Tot astfel, membrii mulţimii, ieşiţi din popor - oricât le-ar fi mintea de genială -, nu pot pretinde să conducă poporul fără a-l pierde în întregime, din pricina că ei nu înţeleg nimic din politică.
     Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţîţate de setea de putere, şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmanii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neînţeles şi fără putinţă de a fi înfăptuit.
     Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul sau fiecare lucru, în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, ca un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei.
     Închipuiţi-va dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsura, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri sa decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Tinereţea le este irosită şi înjosită de studiile clasice complet inutile şi de desfrânarea precoce la care i-au impus agenţii noştri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însăşi negustorii noştri şi chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. [După primul război mondial, majoritatea bordelurilor din România erau ţinute de mozaice]. În rândul acestora din urma eu numar si pe aşa zisele "femei din lumea buna", care la rândul lor imita de buna voie, ca nişte maimuţe, luxul si desfrânarea celor dintâi.
     Cuvântul nostru de ordine este putere cu orice preţ şi făţărnicie. [Mai încape vorbă, şi iudeul Josephus Flavius spunea la fel despre neamul vostru!]. Singura puterea poate învinge în politica, mai ales când este ascunsa în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenta trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regula pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea si puterea. [Amintiţi-vă români cum s-au aruncat hienele asupra ţării iar gangsterii care erau puşi să ne apere de ei, au vîndut averea neamului pe nimic dacă lor le-au curs în buzunare zeci de milioane de euro]
     Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai putin văzute şi mai folositoare, necesare adeseori pentru a întretine teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbeste. [Teroarea şi crima cazarilor comunişti au lăsat în urmă numai în URSS peste 35 milioane de morţi chiar dacă ţara nu a fost atacată din exterior iar în celelalte state intrate sub stăpînirea lor după 1944 au căzut victimă acestui sistem criminal peste 2 milioane de persoane. China are şi ea vreo 35 milioane răstigniţi în numele acestei ideologii a crimei şi terorii]. O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violentei şi făţărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de folositoare ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrina a neînduplecării, vom învinge si vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. [Şi v-aţi ţinut de plan întunecaţilor: în anul 1917 i-aţi înşfăcat de chică pe ruşi şi i-aţi băgat în robia comunistă; în anul 1919 i-aţi încercat pe unguri şi dacă nu era nebunia lui Kun şi intervenţia românilor poate reuşeaţi şi aici; în anul 1939 a venit rîndul balticilor să intre sub jugul robiei cazaro-bolşevice; în anul 1944 i-aţi robit pe polonezi, cehoslovaci, unguri, români iar ca părtăşag la tîlhărşag au venit germanii, bulgarii, iugoslavii şi albanezii cu ai lor dar şcoliţi tot de voi. După ce aţi încolăcit cu şarpele mozaic o mare parte a Europei, dihania – cu sprijinul hotărîtor al lui Stalin şi a clicii sioniste din SUA – a poposit in Palestina unde spune că şi-a stabilit cuibul răului]. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neînduplecaţi, pentru ca orice nesupunere să înceteze. [Nimeni nu se îndoieşte de acest adevăr şi am să amintesc isprava voastră de terorism internaţional din iunie 2006. După ce doi mozaici au fost înşfăcaţi de ciuf de către miliţiile palestiniene din Liban pentru că moţăiau în flintă, aţi pus bombardeaua pe ei asasinînd 3000 de civili şi distrugînd infrastructura ţării în proporţie de 75%. Tot timpul aţi avut neobrăzarea să spuneţi că v-aţi apărat de terorişti, dar numai americanii au înghiţit asemenea nemernicie].
     Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: Libertate, Egalitate, Fraternitate, cuvinte repetate de atâtea ori de catre papagalii inconştienţi care, atraşi din toate părţile de aceasta momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii si adevărata libertate individuala, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulţimii. Oamenii care s-au crezut inteligenţi, n-au ştiut să descurce înţelesul ascuns al acestor cuvinte şi n-au văzut deloc că ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu exista egalitate în natura şi că nu poate să existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea minţilor, a caracterelor şi a inteligenţelor, atât de mult supuse legilor ei. Aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o putere oarba şi că parveniţii pe care şi-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puţini orbi în politică decât ea însăşi. N-au înţeles că iniţiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulţimea neiniţiaţilor, fie chiar plini de geniu, nu înţeleg nimic din politica. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte creştinilor. Totuşi, pe aceasta se întemeia principiul guvernământului drastic. Tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute, în afara de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbânda operei noastre s-a mărit mult prin aceasta.
     Totuşi, în lumea întreaga, cuvintele Libertate, Egalitate, Fraternitate au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de creştini care ne purtau cu însufletire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei nişte viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stăpânind pe dedesubt toate institutiile Statului. Veţi vedea din cele ce urmează să vă comunicăm, că aceasta ne-a folosit cel mai mult noua. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinţa de a obţine cheia cea mai importantă sau, mai bine zis, de a desfiinţa privilegiile pe care era întemeiată aristocraţia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l aveau împotriva noastră popoarele şi naţiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocraţiei naturale şi ereditare noi ne-am ridicat aristocraţia noastră, a inteligentei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este îndrumată de maeştrii noştri.
     Izbânda noastră a mai fost mult uşurată şi prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut întotdeauna să atingem şi să influenţăm corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinăria, lăcomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare dintre aceste slabiciuni omeneşti, luate în parte, fiind în stare să înăbuşe gradat neatârnarea gândului, punând voinţa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpără sufletul.
     Ideea abstracta a libertăţii ne-a dat putinţa de a face mulţimea să înţeleagă că un guvern nu este altceva decât un locţiitor al proprietarului ţării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mănuşile învechite.
     Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentanţilor poporului îi pune totdeauna la dispoziţia noastră; ei depind de alegerea noastră.

CAPITOLUL ll

     Toate razboaiele economice sunt de fapt temelia suprematiei mozaicilor. Administraţia vizibila si "Consilierii secreţi care acţionează din umbra". Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugatoare. Asimilarea anumitor principii în politica. Rolul de manipulator eficient al maselor care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti. Este în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească, dacă se poate, câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al cuvântului, şi ele vor guverna popoarele la fel cum reglementează dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor.
     Administratorii, aleşi cu grijă din popor de către noi dintre creştinii inconştienţi cei mai slugarnici, nu vor fi niciodată oameni competenţi pentru administraţia tarii. În acest chip ei vor deveni nişte păpuşi trase de aţă de către inteligenţii şi genialii noştri sfetnici, de către specialiştii noştri, crescuţi şi pregătiţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele necesare administrării şi punerii în practică a planurilor noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante.
     Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodată noi nu ne vom orienta după ei; să-i lăsăm să-şi mai petreacă încă ceva timp ca să se mai hrănească cu noi nădejdi şi noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. Tocmai de aceea propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarba în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţăturile ştiinţei născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi minţile în direcţia care ne este trebuincioasă nouă.
     Să nu credeţi nici o clipă că aceste afirmaţii sunt fără o bază serioasă: gândiţi-vă la succesul pe care l-am ştiut făuri cu Darwinismul, Marxismul, Nietzscheismul. Însă numai nouă influenţa cu adevărat rea a acestor tendinţe trebuie să ne fie cunoscută.
     Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politica şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.
     Statele de astăzi au o mare putere ce poate fi influenţată foarte mult: presa. Rolul presei este de a arăta nemulţumirile aşa-zise intolerabile, de a aduce la cunoştinţa plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi şi de a le pune la dispoziţie un glas.
     Presa întruchipează în aparenţă libertatea cuvântului. Dar Statele nu au ştiut să folosească această putere şi acum ea a căzut aproape în întregime în mâinile noastre. Prin ea noi am obţinut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulţumită ei am strâns în mâinile noastre aurul, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliţi să ni-l agonisim. Dar toate acestea le-am răscumpărat, până la urmă, jertfind pe mulţi dintre ai noştri. Fiecare victimă din rândurile noastre, valorează cât mii de creştini înaintea lui Dumnezeu.

CAPITOLUL III

     Şarpele simbolic şi semnificaţia lui secretă. Nestabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesara care se inoculează în palate. Puterea şi ambiţia. Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economica. "Adevărul poporului". Acaparatorii şi aristocraţia. Armata secretă a francmasonilor mozaici. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizata şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea "stăpânului Lumii". Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor scoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasoneria mozaică. Siguranţa celor care sunt de ai "Noştri". Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat chiar ea în realitate "Marea" Revolutie Franceza. Regele despot este din sîngele Sionului. Cauzele atotputerniciei francmasoneriei. Libertatea este o himera.
     Vă pot anunţa că suntem deja aproape de ţintă. Încă puţin timp şi cercul se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi cuprinse în el ca în nişte cătuşe puternice. [Şi iarăşi se fălesc liftele sioniste cu urgiile lor făcute pe seama creştinilor. După repetiţia din anul 1905 din Rusia pentru revoluţia mondială, în toamna lui 1917 cu complicitatea puterii provizorii, cazarii din imperiul ţarist cît şi armata de invadatori venită cu Troţki din ghetourile New-Yorkului au dat lovitura de stat înrobind poporul rus. Au urmat încercările de răzmerită din Germania şi Austria care s-au lăsat cu destrămarea celor două imperii, teroarea din Ungaria din 1919, atentatele din România din 1920 şi Bulgaria 1923… şi tot aşa. Carele vas-zică totul era socotit la secundiţă, săbiile date la tocilă, goarnele umflate către cele patru zări urlînd că mozaicii sunt peste tot prigoniţi, persecutaţi, persecutaţi, persecutaţi şi nu le tihneşte cloceala ce o pun la cale pentru o revoluţie mondială, Afirmaţia că ,,suntem deja aproape de ţintă” este încă o probă a autenticităţii textului care a apărut în 1902 iar ţelul lor final a început să prindă contur în octombrie 1917. În perioada cînd a apărut textul Protocoalelor în imperiul ţarist existau sute de organizaţii subversive şi oculte care organizau comploturi, incitau muncitorii şi ţăranii la revoltă, prin activitatea lor sfredelind statul în toate direcţiile astfel ca la data hotărîtă să fie uşor de prăbuşit].
     Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece noi am falsificat-o în aşa fel ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce, în sfârşit, se va prăbuşi. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau întotdeauna ca cele două talere să fie în echilibru. Acum persoanele domnitoare sunt puse la zidul infamiei de către reprezentanţii lor, care fac neghiobii şi se lasă târâţi de către puterea lor, fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentanţi îşi datorează puterea terorilor prin care sunt stăpânite Palatele. Persoanele domnitoare, nemaiavând deloc legătură cu poporul lor, nu se mai înţeleg cu el şi nu se pot apăra împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului fiind acum despartite de către noi, şi-a pierdut toată însemnătatea; separate, sunt în prezent tot atât de neputincioase precum orbul fără toiag.
     Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate fortele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de lupta Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot.
     Neobosiţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti prăbuşirea în final a tuturor institutiilor şi atunci totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii înnebunite.
     Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sunt neadevarate. Toate aceste aşa-zise "drepturi ale poporului" nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodata. Pentru muncitorul proletar, încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o cruda soartă, ce preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.
     Sub conducerea noastră, poporul a distrus aristocraţia (nobilimea), care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei înflorire depindea şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia este distrusă, poporul a căzut sub stăpânirea hrăpăreţilor, a speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos.
     Noi vom apărea mai târziu muncitorului ca nişte eliberatori de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de anarhişti de comunişti pe care, sub pretext de solidaritate, o susţinem totdeauna înfruntând printre ei membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocraţia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru este, dimpotrivă, ca toti creştinii să degenereze cât mai repede. Puterea noastră izvorăşte din lipsuri, din foame cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor. Prin mizerie şi prin ură pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre.
     Atunci când va veni vremea ca regele nostru universal, al întregii planete, să fie încoronat, toate aceste mâini vor mătura din calea noastră tot ceea ce ar putea fi o piedică.
     Creştinii aproape ca au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice.[Fundamentul ideologic al comunismului a fost tocmai îndobitocirea absolută a mulţimii căreia i-aţi cerut mereu: SĂ NU GÎNDEŞTI, SĂ FACI CE ŢI SE SPUNE!] Iată de ce ei nu văd trebuinţa grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia şi anume de a propovădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea muncii şi împărţirea oamenilor în clase şi condiţii deosebite. [Ideea de bază a violenţei comuniste].
     Trebuie ca fiecare să ştie că niciodată nu poate exista egalitate în urma deosebitelor feluri de munca la care sunt supuşi oamenii, că nu pot fi toţi deopotrivă răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevarata ştiinţă a ordinii sociale, în taina căreia noi nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi munca fiecăruia trebuie să fie diferită, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educaţie şi muncă. Învăţând această ştiinţă (şi încă din şcolile primare) popoarele se vor supune de buna voie puterilor şi ordinii sociale stabilite de către ei în Stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiinţei, aşa cum am faurit-o noi, poporul încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit nutreşte, în urma neadevarurilor pe care le crede şi cu care îi întreţinem prostia, o ură împotriva tuturor poziţiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece el nu înţelege importanţa fiecărei poziţii sociale.
     Aceasta duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea operaţiunilor de bursă şi a mersului industriei. Când vom da naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem, prin aurul care se află în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă mulţimi întregi de muncitori în aceeaşi zi, în toate ţările Europei. [Pentru cei care au uitat istoria sau nu au ştiut-o niciodată, le amintesc de marea criză economică din anii 1929-1933 cînd zeci de milioane de salariaţi au fost aruncaţi în stradă]
     Aceste mulţimi nemulţumite vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui. Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom lua toate masurile pentru a ne pune la adăpost.  
     Am spus ca progresul îi va supune pe toti creştinii domniei raţiunii. Astfel va fi manifestat despotismul nostru; el va şti să liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi exemplare; el va şti să gonească liberalismul din toate instituţiile.
     Când poporul vede că i s-au făcut, în numele libertăţii, atâtea concesiuni şi avantaje, îşi închipuie prosteşte că el este stăpânul şi se aruncă avid asupra puterii dar, bineînţeles, se izbeşte de o mulţime de piedici. Atunci el nu se gândeşte să se întoarcă de unde a plecat, ci începe să-şi caute un nou conducător şi, astfel, fără să-şi dea seama, el îşi depune toate puterile la picioarele noastre. Amintiţi-vă de Revoluţia Franceza, căreia noi i-am dat numele de "Mare"; tainele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute deoarece ea a fost în întregime opera noastră.
     De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul ca să se lipsească chiar şi de ceea ce este bun, în folosul viitorului Rege-despot, pe care în viitor îl pregătim lumii.
     Astăzi suntem atotputernici ca putere internaţională, căci dacă suntem atacaţi într-un Stat, suntem apăraţi de celelalte. [Mai ales noi ar trebui să ne amintim vremurile cînd mozaicii din România născoceau permanent , prigoniri, persecuţii şi împilări iar presa lor din Budapesta, Berlin, Viena, Paris şi Londra striga către milostivul Iahwe să-şi salveze fii din mijlocul sîngeroşilor români de parcă noi i-am chemat să se reverse în puhoaie peste  ţinuturile românilor între anii 1850-1890]. Laşitatea nesfârsită a popoarelor creştine care se târăsc înaintea puterii, care sunt nemiloase faţă de mici slăbiciuni şi greşeli, dar complet iertătoare faţă de nelegiuirile cele mari, care nu vor să recunoască contradicţia dintre ideea libertăţii, care sunt răbdătoare până la jertfă în faţa puterii brutale a unui despot îndrăzneţ - iată ce ne înlesneşte din plin neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptăţi evidente pentru care ar fi tăiat capul la douăzeci de regi.
     Cum se poate explica pentru noi un asemenea fenomen ce pune în evidenţă o asemenea inconsecvenţă a maselor populare în faţa unor stări de lucruri care par a fi de aceeaşi natură? Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori - primii miniştri - fac ca să se spună la urechea poporului, prin agenţii lor, că, dacă ei pricinuiesc neajunsuri mari Statelor, toate acestea le fac numai pentru scopul final de a asigura ulterior fericirea popoarelor, înfrăţirea lor internaţională, solidaritatea, drepturile egale pentru toti. Bineînţeles, niciodată nu li se spune că aceasta înfrăţire nu trebuie să se facă decât sub ghidarea şi stăpânirea noastră.
     Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drepţi şi-i iartă pe cei foarte vinovaţi, încrezându-se din ce în ce mai mult că doar el singur poate face tot ceea ce îi place. În asemenea împrejurări, până la urma, poporul nimiceşte orice orânduire liniştita şi dă naştere la nedreptate şi neorânduire la fiecare pas.
     Cuvântul Libertate împinge repede la lupta societăţile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a firii. Iată pentru ce, după ridicarea noastră la domnie, va trebui să fie scos acest cuvânt din vocabularul omenesc ca fiind principiul brutalităţii, care schimbă mulţimile în fiare sălbatice. Este adevărat că aceste fiare adorm totdeauna dupa ce s-au adăpat cu sânge şi că atunci e uşor să le prinzi în lanţuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci ele nu dorm, ci luptă. 

CAPITOLUL IV

     Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţă. Concurenta internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni.
     Fiecare Republica trece prin diferitele trepte de dezvoltare, prin diferite stadii. Primul stadiu cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta şi în stânga. Al doilea este cel al demagogiei din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal şi pe faţă şi, prin urmare, răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi eficient şi foarte simţit; despotismul desfăşurat de către o organizaţie secretă care acţionează cu scrupule cât mai puţine şi care operează sub scutul cât mai multor agenţi, a căror înlăturare la momentul necesar nu numai că nu-i face nici un rău (acestei organizaţii), ci chiar o ajută, scutind-o să-şi cheltuiască mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate.[România trăieşte asemenea momente fiind condusă din umblă de Compania Marelui Jaf din care fac parte toate partidele politice, iar acţiunile de prădăciune se fac prin democraţia noastră originală unde proştii şi analfabeţii îşi aleg liftele care să-i conducă. Dar restul neamului nu are drept să ştie pe ce drum vrea să meargă?]. Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră este una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafaţă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al actiunii acestei puteri, ba chiar şi locul organizaţiilor sale, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului.
     Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credintei în Dumnezeu şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcuta de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmam complet credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale.
     Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe, trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. În acest chip toate naţiunile îşi vor urmări doar câştigurile lor şi, luptând fiecare cu îndârjire pentru propriile foloase, nu vor băga de seamă care este duşmanul lor comun. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. [Aminteste-ti cititorului de marea criza din 1929-1933 si cea din septembrie 2008 ca sa poti constata cu groaza ca planul se deruleaza cu mare fanatism] Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre. Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevarat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. [Textul subliniat este o descriere fidelă a societăţii în care trăim şi numai jegurile puturoase ar putea spune că nu se regăsesc în această zicere]. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creştinilor de la putere, care sunt potrivnicii noştri, şi ei vor face aceasta nu de dragul binelui şi nici pentru a pune mâna pe bogăţii, ci numai din ura ce o poartă celor supuşi.

CAPITOLUL V

     Crearea unei cât mai puternice centralizări a Guvernului. [Această caracteristică a fost esenţială atît în statul ciocoismului liberal făurit de masonii noştri în frunte cu Brătianu şi Rosetti, a comunismului de cazarmă cît şi a neociocoismului roşu]. Mijloacele tainice de a-si însuşi puterea care sunt specifice francmasoneriei. De ce adeseori statele nu se pot înţelege între ele. Elitismul generator de mândrie al francmasonilor. Aurul şi banii sunt totdeauna motorul principal care face să se mişte toate mecanismele în state. Monopolurile create de francmasoni în comerţ şi în industrie. Importanta nebănuită a criticii. Instituţiile statului aşa "cum se vad". Oboseli şi plictiseli cauzate de excesul de cuvântări. Cum se poate pune pe deplin stăpânire pe opinia publica? Importanta deosebita a initiativei particulare. Guvernul Suprem.
     Ce forma de administratie se poate da unor State în care stricăciunea, corupţia a pătruns peste tot, unde nu poti ajunge la bogatie decât prin acele viclene surprize îndemânatice care sunt pe jumatate pungăşii? Unde domneşte neînfrânarea moravurilor, unde moralitatea şi cinstea nu se susţin decât cu pedepse şi legi aspre, iar nu pentru că ar fi înţelese şi primite de bună voie; unde simţămintele de Patrie şi Religia sunt înăbuşite de credinţe cosmopolite? [Amintesc aici acţiunile televiziunii publice de ocultare şi falsificare a istoriei şi culturii româneşti precum şi punerea la dispoziţia unor lepădături a emisiunilor de denigrare a neamului şi credinţelor lui. Fel de fel de gunoaie şi întîrziaţi la minte organizaţi în ciopoare, s-au aciuat pe banii noştri în acest cuib al trădării naţionale]. Ce altă formă de guvernare să se dea acestor societăţi, decât forma despotică pe care o vom descrie mai departe? Noi vom călăuzi atunci în mod mecanic viaţa politica a supusilor nostri prin legi noi. Aceste legi vor lua înapoi, una câte una, avantajele si prea marile libertati care au fost împartite de catre crestini, iar domnia noastra va pune temeliile unui despotism atât de maret, încât doar el va fi în stare, oricând si oriunde, sa impuna tacere crestinilor care vor voi sa ni se împotriveasca si care vor fi nemultumiti.
     Ni se va spune că despotismul despre care vorbesc nu ţine seamă de progresele moderne. Vom dovedi contrariul.
     Atunci când popoarele considerau persoanele domnitoare ca o întruchipare a Vointei Dumnezeiesti, ele se supuneau fără murmur absolutismului regilor, dar din ziua în care le-am picurat în suflet gândul propriilor lor drepturi au considerat persoanele domnitoare ca pe nişte simpli muritori de rând. Ungerea Sfântă n-a mai împodobit capul regilor, deoarece i-am luat poporului credinţa în Dumnezeu; autoritatea a fost târâtă în stradă, adică într-un loc de proprietate publică, iar noi am pus astfel îndată mâna pe ea. Mai mult încă, arta noastră de a guverna masele şi pe indivizi cu ajutorul unei teorii şi a unor jocuri de cuvinte meşteşugit alcătuite, ori prin reglementări ale vieţii sociale şi prin tot felul de alte mijloace dibace - pe care creştinii nu le înţeleg deloc - face şi ea parte din geniul nostru administrativ, crescut în spiritul de analiză, de observaţie şi de o mare eficienţă în concepţii, cum până acum nimeni nu a mai avut şi nu ni se poate asemăna. La fel, nimeni nu se poate compara cu noi în alcătuirea planurilor de acţiune politică şi de solidaritate a noastră. [Ba vă contrazic întunecaţilor, vă întrece Satana – chiar dacă voi îi spuneţi altfel – doar sunteţi toţi fiii lui!]. Numai Iezuiţii ar putea să stea alături de noi în această privinţă, dar noi am reuşit să-i discreditam în faţa mulţimii stupide, din pricina că ei formau o organizaţie vizibila, în timp ce noi rămânem mereu în umbra împreună cu organizaţia noastră secreta. De altfel noi ştim că lumii nu-i pasă ce stăpân are. Ce însemnătate are că acesta ar fi şeful catolicismului, sau despotul nostru din sîngele Sionului? Însă pentru noi, care suntem poporul ales, lucrul acesta are o deosebită însemnătate. [Dar bine intunecatilor iesiti din strafundurile iadului, getii care erau recunoscuti de antichitate ca poporul zamislit de Sintu/Creatorul/Dumnezeu, il stiau pe dragutul de Iahwe al vostru drept Belial/Satana]
     O alianţă trainica între toţi creştinii din lume ne-ar putea opri oricând pentru câtva timp, dar acum noi ştim că suntem scutiţi de această primejdie prin rădăcinile adânci de neînţelegere pe care nu le mai poate nimeni smulge din inima creştinilor. Noi am pus faţă în faţă calculele individuale şi naţionale ale creştinilor, urile religioase şi etnice pe care le-am aţâţat şi le-am ţinut aprinse de douăzeci de veacuri. [Mărturisesc ei cu mare fală că cotonogesc la creştini de douăzeci de secole, adică scrisorelele au fost ticluite pe la începutul anului 1900 aşa cum au şi apărut informaţiile stricăcioase despre ele. Dar această afirmaţie ne mai spune că protocoalele se referă la o organizaţie ocultă – o Frăţie mozaică aşa cum apare în manuscrisele descoperite la Marea Moartă – vechi de aproape 1900 de ani şi nu la masoneria care este menţionată ca o breaslă a constructorilor în secolul XlV]. De aceea nici un guvern nu va găsi ajutor nicăieri; vom acţiona astfel încât fiecare va socoti ca o înţelegere sau o acţiune împotriva noastră este dăunătoare propriilor sale interese. Noi trebuie să devenim atotputernici în aceasta lume, pentru ca de noi să se ţină mereu socoteala. Puterile trebuie să ajungă să nu poată încheia nici cea mai neînsemnată înţelegere fără ca noi să nu luăm de îndată parte la ea.[Amintesc faptul că mozaicii din România care au venit într-o adevărată invazie a întunericului începînd cu anii 1860, a făcut mare tămbălău pe la curţile europene unde ei aveau trecere, ca acestea să nu recunoască independenţa cîştigată cu atîta vărsare de sînge în anul 1878 dacă nu le dă cetăţenie puhoaielor de venituri din imperiul ţarist sau habsburgic. Acelaşi lucru l-au făcut şi în anul 1919 cerînd recunoaşterea unirii teritoriile locuite de români numai dacă ei vor primi cetăţenia română indiferent de cînd locuiesc pe aceste teritorii şi de legalitatea aşezării lor! Această politică antiromânească a fost dominanta majorităţii mozaicilor din România].
     Profeţii noştri au spus că noi suntem aleşi de Iahwe pentru a stăpîni întregul Pământ. El ne-a dat geniul, minţile mari, pentru ca să putem duce la bun sfîrşit această sarcină. Dacă s-ar găsi vreun geniu în tabăra duşmană, ar putea lupta împotriva noastră, dar totuşi acest nou ostaş nu preţuieşte mai mult decît unul vechi; cu toate acestea vom lupta cu el şi lupta va fi cruntă, aşa cum omenirea n-a mai văzut pînă acum. Dar aceşti oameni vor veni prea tîrziu. [Niciodată nu este prea tîrziu blestemaţilor!] Toate rotiţele mecanismului guvernamental depind de un motor care este acum în mâinile noastre Şi acest motor este aurul. Ştiinţa economiei politice, întemeiată de către maeştrii noştri[Marx şi Engels], ne dovedeşte de multă vreme puterea uriaşă a aurului.
     Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mâna nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Aceasta libertate va da în curând putere politica industriaşilor. Poporul le va fi supus. Trebuie mai degrabă să dezarmăm astăzi popoarele decât să le împingem la război, să le deşteptăm patimile fierbinţi şi să le canalizăm în folosul nostru decât să le liniştim; mai degrabă este necesar să punem stăpânire pe ideile lor şi să le răstălmăcim decât să ne prefacem că nu le luam în seamă.
     Ţinta de căpetenie a acţiunilor noastre este să slăbim spiritul public al creştinilor prin critică, să-i facem să-şi piardă obiceiul de a cugeta adânc, deoarece gândirea profundă dă naştere împotrivirii fata de noi. Să obosim, din contra, puterile gândului în vane hărţuieli oratorice.
     De când lumea, popoarele, ca si orice om, au luat cuvintele drept fapte, au putut fi cu uşurinţă înşelate deoarece ele se mulţumesc cu aparenţa lucrurilor şi îşi dau foarte rar silinţa de a cerceta dacă promisiunile în legătură cu viaţa sociala au fost îndeplinite. Iată de ce aşezămintele noastre vor avea totdeauna o frumoasă înfăţişare la suprafaţă, care va dovedi şi va păcăli poporul îndeajuns cu privire la binefacerile lor în ceea ce priveşte progresul.
     Noi vom împrumuta fără să ezităm haina tuturor partidelor, ale tuturor tendinţelor şi vom îmbrăca cu ele pe oratorii noştri, care vor vorbi atât de mult încât toata lumea va fi dezorientată şi obosită să-i mai asculte.
     Pentru a dezbina si a câştiga opinia publica, trebuie să o buimăcim răspândind din diferite părţi şi vreme îndelungata atâtea păreri care se bat cap în cap, încât creştinii vor sfârşi prin a se pierde în labirintul acesta şi vor sfârşi prin a considera că este mult mai bine să nu ai nici o părere în politica. Vor recunoaşte în final că acestea sunt fapte care nu privesc deloc societatea şi că ele nu sunt menite a fi cunoscute decât de acela care o conduce. Acesta este primul secret.
     Al doilea secret, necesar pentru a guverna cu succes prin dezbinare, constă în a înmulţi în aşa fel greşelile poporului, apoi obiceiurile rele, patimile şi regulile vieţii în comun, încât nimeni să nu mai fie în stare să descurce acest haos şi oamenii să ajungă să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Această tactică va mai avea ca urmare răspândirea discordiei în toate partidele, risipirea în direcţii divergente a tuturor forţelor colective care nu vor încă să ni se supună. Ea va descuraja de asemenea orice iniţiativă personală oricât de genială şi va fi mai puternică decât milioane de oameni printre care a împrăştiat suspiciunea şi neînţelegerea. Trebuie să îndrumăm permanent educaţia societăţilor creştine în aşa fel încât mâinile lor să cadă în jos obosite, într-o neputinţă deznădăjduită, în faţa oricărui lucru care va cere iniţiativă, perseverenţă şi voinţă.
     Sforţările, eforturile, care sub regimul libertăţii se desfăşoară nestânjenite şi neîngrădite, sunt neputincioase în acest caz, deoarece se izbesc de eforturile libere şi contrarii ale altora. De aici se nasc apoi dureroase conflicte morale, dezamăgiri şi înfrângeri. Noi vom obosi atât de mult pe creştini cu aceasta libertate, încât îi vom sili să ne ofere o stăpânire internaţionala a cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul Suprem care va conduce întreaga planeta. În locul guvernelor de astăzi noi vom pune câte un Guvern fantoma care se va chema Administraţia Guvernului Suprem. Mâinile sale vor fi întinse în toate părţile ca nişte cleşti, iar organizaţia sa va fi atât de mare, încât până la urma nici un popor nu se va putea feri ci i se va supune.
 
CAPITOLUL VI

     Monopolurile; averile tuturor creştinilor vor ajunge în curând să depindă de aceste monopoluri. Aristocraţia slăbită va fi lipsită de bogăţia funciara. Comerţul, industria şi speculaţia ca mijloace francmasonice de îmbogăţire fără munca. Luxul care înrobeste. Marirea salariului şi scumpirea imediat ulterioara a obiectelor de primă necesitate. Anarhia întreţinută şi beţia generalizată. Înţelesul secret al propagandei unor teorii economice năucitoare.
     În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. [Această afirmaţie, pe lîngă altele, dovedeşte că textele protocoalelor sunt autentice. Trusturile au apărut  înainte de anul 1900 iar primele legi antitrust au fost date în anul 1932]. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii. Trebuie să mărim prin toate mijloacele cu putinţă însemnătatea Guvernului nostru Suprem, înfăţişându-l ca pe ocrotitorul şi răsplătitorul tuturor celor care i se supun de buna voie.
     Nobilimea creştinilor, în ceea ce priveşte puterea ei politică, a dispărut. Nu ne mai temem de ea; dar ca proprietara de bunuri teritoriale, ea ne poate dăuna în măsura în care izvoarele ei de câştig pot fi independente de noi. Trebuie deci, cu orice preţ, să-i luam din stăpânire pământurile. Cel mai bun mijloc pentru acest scop este de a mări impozitele pe proprietate funciară, pentru a îndatora prin aceasta pământul. Aceste măsuri inteligente vor ţine proprietatea funciară într-o stare de supunere desăvârşită. [Aceleaşi măsuri a aplicat şi ciocoimea liberală pentru a despuia pe boieri de pămînturi].
     Aristocraţia creştinilor, din tată în fiu, neştiind să se mulţumească cu puţin, va fi uşor de ruinat. În acelaşi timp trebuie să ocrotim negoţul şi industria cu multă putere şi mai ales să promovăm speculaţia, al cărei rol serveşte de contra-greutate industriei. Fără speculaţie industria ar înmulţi capitalurile particulare, ar îmbunătăţi agricultura, eliberând pământurile de datoriile create prin împrumuturile băncilor funciare. Trebuie ca industria să răpească pământului roadele muncii sale ca şi ale capitalului şi, prin speculaţie, să ne pună la dispoziţie noua banii lumii întregi. [De asemenea politică au avut parte ţăranii români de cînd s-a înfiinţat statul ciocoilor numit România şi pînă în prezent]. Fiind astfel aruncaţi în rândurile proletarilor, toţi creştinii se vor pleca înaintea noastră pentru a obţine cel puţin dreptul de a trai modest.
     Pentru a nimici industria creştinilor vom mări speculaţia, gustul luxului, al acelui lux inutil care înghite totul. Vom face să se mărească salariile, care totuşi nu vor aduce nici un folos muncitorilor, deoarece vom face să apară în acelaşi timp şi o scumpire a bunurilor de prima necesitate, datorită (vom spune noi) decăderii agriculturii şi a crescătorilor de vite. Mai mult chiar, vom submina cu dibacie şi în profunzime temeliile productiei, obişnuind pe muncitori cu anarhia şi cu băuturile spirtoase, în vreme ce vom lua toate măsurile cu putinţă pentru a îndeparta de pe pamânturile si întreprinderile lor pe creştinii inteligenţi. [Aceste ticăloşii au făcut cazarii în vestul Rusiei, Ucraina, Galiţia şi Basarabia timp de vreo trei sute de ani fiind şi principalul motiv al pretinselor prigoniri suferite – băştinaşii le cereau să se lase de năravurile lor parşive şi să pună mîna pe muncă pentru că palmele lor nu aveau niciodată bătături. Cînd au năvălit în valuri în România după 1860 s-au ţinut de aceleaşi apucături stricăcioase, în sprijinul afirmaţiei putem invoca zeci de mărturii româneşti dar şi străine. Şi aceste idei dovedesc autenticitatea textului protocoalelor].
     Pentru ca situaţia să nu fie văzută prea devreme sub adevarata ei lumină, vom ascunde adevăratele noastre intenţii sub masca pretinsei dorinţe de a răspândi şi face accesibil lumii marile principii economice pe care le învăţăm astăzi. [Tocmai pentru că i-aţi considerat pe creştini nişte proşti, ei s-au prins de şmecherie şi v-au croit de atîtea ori la mir].


.