Getia/Dacia II

                                                                   Spaţiul spiritual mioritic 

     Falsificarea istoriei imperiului roman şi a istorie neamurilor arimine s-a făcut atît de către scriitorii antici care au scris de multe ori cu informaţii neverificate, poveşti sau născociri, ori luate după ureche sau influen-ţate de partizanat de clică şi neam cum au făcut grecii şi ivriţii, dar şi de culturnicii occidentali ai secolului XlX şi XX care au slujit cu mare patimă interese naţionalis- te sau imperialiste, ori ideologii ale tiraniei .     Cele mai vechi izvoare care amintesc de populaţii compacte la nord de Istru, dar care se întindeau pînă în sudul insulelor greceşti, vorbesc despre hiperboreeni. În altă parte am scris mai pe larg despre numele dat de greci geţilor de la nordul Istru-lui, pentru un fapt foarte simplu pe care istoricii români refuză să îl înţeleagă, ei trăiau într-un ţinut foarte(hiper) friguros(boreas) pentru eleni.    

     În memoria colectivă a civilizaţiei greceşti se găseşte informaţia care aminteşte despre Cărţile Misilor, scriere ce cuprindea istoria şi credinţele acestui neam ales  fiind, după zicerile lor, prima religie din istoria lumii ce a avut o carte sfîntă! În acele vremuri elenii nu se ruşinau să recunoască de unde le-a venit cultul şi mare parte din cultura lor cu care se fălesc atît de vîrtos.     

     Boeo, ce a scris prin secolul V î.e.n. aminteşte într-un poem că lăcaşul de cult al lui Apollo a fost făcut de hiperboreenii conduşi de Olen ca profet al zeului. Adică să judecăm noi mai molcom, aheii au făcut prieteşug cu divinitatea prin mijlocirea acestor hiperboreeni care nu tăiau frunze la cîini la nord de Istru, ci erau un popor plin de înţelepciune, dîndu-le şi lor un ce cu care să purceadă pe drumul istoriei. Înţeleptul arimin Olen după cum spun tot ei, ar fi trăit după unii înainte de Hesiod, sau chiar înainte de Orfeu iar alţii spun că chiar înaintea războiului Troiei, adică mai devreme de secolul Xlll î.e.n.  Poetul grec Pindar, trăitor în secolul Vl î.e.n. ne spune în Pithyce(lV, 31, 3) că înţeleptul a fost prooroc, poet şi vindecător, mare cîntăreţ, şi cel care a descoperit literele şi scrierea din care s-au înfruptat şi ei. Ne mai povesteşte că Orfeu era de neam trac, care a trăit în timpul războiului Troiei, a vizitat şi Egiptul de unde a adunat multă înţelepciune.     

     Strabon în lucrarea Geografia, scrisă pe la începutul secolului l al erei noastre, precizează spaţiul locuit de geţii pe care grecii îi mai numeau şi hiperboreeni, spunînd: ,,Cei dintîi care au descris diferite părţi ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei”.  În timpul luptelor cu romanii din anul 88, geţii sînt înfrînţi la Tapae iar învingătorul Tettius Iulianus, îşi ia cognomenul de Hiperboreanul (victor Hiperboreo namen ab orbe tulit – învingător, a luat de pe lume numele de hiperborean). Ce se ştia ca adevăr istoric în acele vremuri, nu mai are loc în căpăţînele iluştrilor magiştri români.      

     Scriindu-i o epigramă prietenului său Marcellinus care trebuia să plece sub comanda împăratului Domitian pentru a purta război împotriva geţilor, poetul latin Marţial(40-103), spune: ,,Soldat Marcellin tu pleci ca să iei pe umerii tăi cerul hiperboreean şi astrele polului getic”. Victoria romanilor asupra strămoşilor noştri, amintitul poet o numeşte ,,hiperboreus triumphus” şi ,,de a fi învins lumea hiperboreenilor”, adică a geţilor. Şi mă întreb cu durere în suflet: oare pe plaiurile mioritice nu se poate naşte un getbeget care să pună mîna pe par fără preget şi să învingă lumea falsificatorilor de istorii şi a trădătorilor de Neam şi Ţară?      Clement Alexandrinul pe la începutul secolului lll, în scrierea Stromata spune că profetul dacilor, Zamolsis era hiperboreean, dar după mintea latiniştilor şi traciştilor, povestea cam aduce a sminteală, pentru că la nordul Istrului era o mare sălbă-ticie stăpînită de albine, fiare turbate şi alte cloceli sataniste.      

     Macrobiu, scriitor latin şi gramatic, trăitor pe la sfîrşitul secolului lV şi prima parte a secolului V al erei noastre, în lucrarea Comentum ad Ciceronis Somnium Scipionis(Comentariu la Comentariul lui Cicero cu privire la visul lui Scipio) zice  despre ţinuturile locuite de geţi că: ,,regiunile udate de Tanais/Don şi Istru pe care antichitatea le numea hiperboreene”, adică atunci cînd încă nu se înstăpî-niseră pe imperiul roman, sataniştii greci şi italici care lingeau de zor closetul mo-zaicilor, încă se mai spunea adevărul despre neamul nostru străbun.    

     În vremurile cînd s-au scris aceste texte, toţi erau smintiţi şi numai leprele trădătoare de pe la noi în frunte cu A. T. Laurian şi urmaşii lui întru ticăloşie, erau cu toate acasă şi ne luminau cu făcătura lor drăcească.    

     O altă denumire pe care grecii au dat-o neamului nostru din vechime, ce a trăit atît la nordul cît şi la sudul Istrului pînă în Atica, Peloponez şi chiar mai jos, a fost aceea de pelasgi.     

     Apollonius din Rodos, trăitor în secolul l al erei noastre, în Argonautice scrie despre neamul hiperboreenilor că sînt pelasgi locuind în nordul Traciei. Şi iarăşi mi se urcă sîngele în cap de atîta supărare şi minciună pe care trebuie să le îndur din partea făcătorilor de adevăruri sacrosancte. Dar aceşti pelasgi ca băştinaşi, după mărturiile vechilor greci, locuiau tot teritoriul pînă în Peloponez şi au fost alungaţi către regiunile mai neospitaliere de către prădătorii eleni.     

     Eschil, în piesa Prometeu înlănţuit, aminteşte despre aceşti băştinaşi pelasgi, lăudîndu-i că erau a-toate-ştiutori, stăpîni ai focului, contemporanii lui Cronos. Eroului civilizator al pelasgilor, Prometeu, ii atribuie descoperirea arhitecturii, cărămizile, calendarul, calculul, astronomia, tainele scrierii, creşterea animalelor, îndeletniciri cu care prădători ahei nu-şi chinuiau mintea. Pentru că a dat aceste taine oamenilor ca să trăiască mai bine, răzbunătorul grecilor Zeus îl înlănţuieşte în Caucazul de la Istru ,,la graniţele cele mai îndepărtate ale Sciţiei într-un deşert inaccesibil”, sau în ţinutul hiperboreenilor cum este numit acest tărîm la alţi autori. În limba română pramatie înseamnă drac iar cuvîntul îl găsim şi în sanscrită, ramura noastră aryană unde pramata însemnă tot drac pentru că aşa ne-au văzut hoţomanii de grecotei după ce au ciordit aceste valori ca să le fie lor de folos; au dat-o în draci cu hula! O altă furăciune a fudulilor eleni, făcută tot din taina de bogăţii spirituale ale mioriticilor şi care este oacheşă rău, spune că Tartarul era locul de sub pămînt unde se duc sufletele morţilor. Dar Tărtăria a fost cel mai vechi centru de cult al neamului carpatin şi iarăşi porcanii dau cu rîtul în cele sfinte după ce le falsifică şi le batjocoresc în felul lor ticălos.     

     La pricepuţii eleni, Prometeu pelasgul era fiul titanului Iapet – învîrtit Iafet în Tora de ceilalţi maeştri ai plăsmuirilor – şi al nereidei Asia sau nimfa Climene. Aceşti semizei din mitologia greacă erau fiii Tatălui Ceresc şi a Mamei Pămînteşti care au dus lupte grele împotriva uzurpatorului Zeus, a cărui origine grecii nu prea ştiau să o explice nici în secolul Vl î.e.n. şi nici vremurile cînd acest tartor plin de hachiţe a început să-i ogoiască. Se vede treabă, că şi ei şi-au tras o mitologie după calapod mioritic, chiar recunoscînd acest lucru o bucată bună de timp, dar crezînd că minciuna este sfîntă şi veşnică, au început să se sumeţească cu ce au furat de la alţii, că ar fi minune de minune şi un mare îndemn pentru tot neamul elen. Spaţiul spiritual pelasg sau hiperborean locuit de neamul nostru arimin, a fost şi pentru vechii eleni, un bun izvor de inspiraţie şi apoi de hulă pentru că totdeauna ,,hoţii strigă hoţul.” Iaili, iaili, ce amarnic v-aş păli!     

     Deşi această realitate este recunoscută în multe izvoare antice, sînt unele greceşti care ne vînd fel de fel de făcături iar în fruntea mincinoşilor este părintele lor Herodot cel plin de păcate în faţa adevărului.        Carianul Herodot(485-425) în lucrarea Istorii, cărticică plină de povestioare şi născociri, ticluită pentru a distra mai mult pe atenienii care l-au plătit din greu pentru asta, spune despre oracolul din Delos, că aici hiperboreenii aduceau ofrande anuale închinate lui Apolo hiperboreanul. Dar acelaşi autor scrie la ll, 75 că religia lor a preluat o parte din divinităţi de la egipteni la fel în paragrafele l, 56,57 şi ll, 51,52, ajungînd la greci prin intermediul pelasgilor.     

     Tot în această perioadă cînd Herodot făceau circ cu scrierile lui deocheate şi pline de minciuni, mai ticluiesc grecii povestea cu Hercule, mîrlitorul care a colindat lumea în lung şi-n lat şi pe unde a simţit el o vibraţie hedonistă, a făcut o gaură cu unealta lăsată de la natură şi a pus o sămînţă. Astfel, au fost însămînţate cu sămînţă elenistă de cel mai pur sînge şi neam: nimfe, şerpoaice, rîuri, stînci, copaci şi cam tot ce mişca pe faţa pămîntului, iar din această apucătură bezmetică s-a născut mulţime de noroade care au acoperit pămîntul dar toate erau ieşite de sub poala înciudatului elen. Ceva pute rău chiar sub nasul lor în această gugumănie! Spun ei că atunci cînd au năvălit în teritoriile pe care se ţin de stăpîni, acolo i-au găsit pe pelasgi, iar dacă Hercule a venit mult după această migrare înseamnă că neamul pelasgilor era înaintea lor prin acele locuri, scăpînd de un asemenea părinte înfierbîntat. Şi pentru că luaseră prea multe de la pelasgi, au hotărît elenii să-i taie primii de pe lista istoriei, astfel că neamul băştinaş a fost dat uitării iar culturnicii moderni au practicat aceeaşi tactică; pe acele pămînturi nu au existat decît greci şi iar greci.     

     Tot în textul de mai sus, mai spune Herodot că şi teatrul mult iubit de greci vine tot de la egipteni precizînd originea lui astfel: ,,Pe acest loc de la Sais, noaptea egiptenii dau reprezentări teatrale, acelora le dau numele de mistere, şi cu privire la acestea, deşi eu cunosc mai multe lucruri despre cele ce cuprind fiecare dintre ele, o tăcere religioasă se aşternu peste ele. Cu privire la ceremoniile lui Demeter, pe care grecii le numesc Tesmophorii, şi despre acestea să se aştearnă tăcerea cea sacră, în afară de ceea ce este cu putinţă să se spună cuvios despre ele. Fiicele lui Danaus sînt acelea care au adus aceste rituri din Egipt şi le-au învăţat pe fiicele pelasgilor. Aceste rituri s-au pierdut cînd Peloponezul a fost depopulat de către dorieni. Arcadienii… sînt singurii care le-au păstrat”. Aşa stăteau atunci cu fala grecii cînd se uitau în trecutul lor foarte apropiat! La ll, 50 completează despre originea religiei grecilor: ,,Mai toate numele de zei au venit în Elada din Egipt. Făcînd cercetări, dacă într-adevăr provin de la barbari, aflu că aşa stau lucrurile. Cred, aşadar, că ele ne-au sosit mai cu seamă din Egipt.” Daţi dracului ,,barbarii” ăştia, dacă la început i-aţi considerat numai ,,străini” plini de înţelepciune de unde aveaţi şi voi ce băga în tărtăcuţă – acesta era în timpul lui Herodot sensul adevărat al cuvîntului barbar – după mai multe secole, i-aţi dispreţuit şi spurcat că sînt sălbatici de la care nu aveţi nici ce învăţa nici ce fura! Iar această golănie aţi pus-o în scrierile voastre ca singurele adevăruri pe care trebuia să le cunoască posteritatea din posteriorul elen!       

     Diodor din Sicilia care a trăit în secolul l î.e.n., scriindu-şi Biblioteca istorică pe la anii 50-30 î.e.n. în Cartea l, 96,92 spune cum ştie el că vine originea orfismului, ajuns religie şi la greci şi cum a venit teatrul la ei: ,,Bunăoară, Orfeu a împrumuta din Egipt cele mai multe dintre riturile de iniţiere în mistere şi riturile orgiastice în legătură cu pribegia lui, cum şi legenda pe care a povestit-o el despre lumea subpămînteană… De acea egiptenii spun că Orfeu, călătorind prin ţara Egiptului, a putut să vadă o atare ceremonie şi atunci şi-a închipuit el legenda cu privire la Infern, întemeindu-se în parte pe amintirile ce le păstrase din Egipt, în parte pe însăşi închipuirea sa.” La capitolul l, 23 autorul completează astfel: ,,Fiindcă se împărtăşise din învăţăturile egiptenilor cu privire la zei, el a strămutat naşterea străvechiului Osiris în vremurile mai noi…, apoi după ce mitografii şi preoţii s-au încrezut în ce-le spuse de legendă, teatrele au ajuns să fie pline de această poveste… Pe scurt, elenii ar fi pretins că sînt ai lor eroii şi zeii cei mai vestiţi ai egiptenilor.” Ultima propoziţie subliniază faptul că grecii lucrau de zor în secolul l î.e.n. la falsificarea culturii celorlalte popoare şi îşi aburcau cu furca făcăturile în capul mesei.     

     Tacit confirmă informaţiile lui Herodot despre hiperboreeni spunînd că oracolul de la Delfi a fost întemeiat de către Pegasos şi Agiieus, copiii hiperboreenilor.     

     Şi Platon în Axiochos spune prin gura lui Socrate, că fecioarele hiperboreene de la nordul Istrului Opis şi Hekaerge, au adus la Delos nişte table triunghiulare cu un conţinut religios. În Philebos, spune despre înţeleptul trac: ,,iar Orfeu ştie de Cupa lui Dyonisos, şi înşiră multe astfel de Cupe în jurul tabelului solar”. Dyonisos este un cuvînt compus din dio cu sensul de judecător şi luminător ceresc şi nisa cu sen-sul de primăvară, renaşterea vegetaţiei sau începutul anului. Într-un sens metaforic – iar strămoşii noştri erau maeştri în vorbirea ascunsă – respectiva cupă era a cunoaşterii divine. Geţii aveau şi ei pe Dio Dionise iar un asemenea vas al cunoaşterii divine ne arată plăcuţa de la Romula. Filozoful grec, precizează o altă sursă a formării teatrului grec invocînd cultul cabirilor arimini din Samotrace. ,,Dar amănuntele sfintelor ceremonii nu au fost destăinuite decît celor iniţiaţi în mistere. Foarte vestite sînt apariţiile acestor zei.” Aceste legende sînt plasate în primele veacuri de istorie ale civilizaţiei grecilor. adică prin secolele Xl - Vlll î.e.n. cînd îşi adunau de la ,,barbari” fel de fel de trebuinţe pentru trup şi minte.    

     Diodor în scrierea amintită mai sus, Cartea lll,LV ne dă o legendă despre altă direcţie de unde a ajuns la greci teatrul: ,,Unii istorici povestesc, că insula, care pî-nă atunci se numise Samos, ar fi fost numită Samothrace după tracii ce se statorni- ciseră acolo cîndva. [Aceştia au adus cu ei pe insulă şi misterele cultului ,,marilor zei’’ – cabirii, iar dialectul şi l-au păstrat pînă în timpul lui Diodor – Cartea XLVll] Mitologia însă ne spune că, după ce amazoanele s-ar fi întors pe continent, Mama Zeilor căreia insula îi plăcea, s-ar fi aşezat acolo împreună cu alţii, printre care şi fiii săi, aşa-zişii coribanţi – numele tatălui lor era rostit ca un lucru de taină cînd se prăznuiesc misterele – şi a introdus acolo şi iniţierile, care şi astăzi se fac pe insulă, statornicind prin lege ca templul să fie un loc de adăpost al năpăstuiţilor. În aceeaşi vreme ar fi năvălit cu o oaste în ţara amazoanelor şi tracul Mopsos. El era alungat din ţara lui de către regele trac Licurg. Şi scitul Sipilos – izgonit şi el din Sciţia, ţară învecinată cu Tracia – s-a alătura expediţiei lui Mopsos”. Din acest text avem informaţia că în nordul Istrului era un stat puternic şi nu o pustieta- te fără margini cum spune jupîn Herodot, cu un rege care a trebuit să-şi părăsească regatul datorită unei invazii.        

     ,,Părintele mincinoşilor” Herodot, face din scrierea lui mai mult un text unde născocirea, batjocura şi realitatea sînt îmbinate în mod plăcut pentru auzul grecilor care începeau să se sumeţească ei între ei. Spune magistrul poznaş despre faraonul Keops că şi-a dus fiica în bordel ca să adune ceva bani pentru terminarea piramidei(C. ll, CXXVl). Istoricii ocolesc cu mare grijă această golănie a magistrului, să nu-i adumbrească aura de profet al adevărului istoric! La vechii egipteni adulterul era pedepsit foarte aspru iar prostituţia nu exista ca la greci.       

     Despre marele înţelept al geţilor spune că nu ştie dacă a existat sau nu, deşi Platon, după vreo patruzeci de ani de cînd Herodot îşi citea scrierile în public, zice că a citit textele lui Zamolxe care erau mult căutate! Alţi greci precum Hippostratos, spun despre Abaris/Zamolxe că a fost un personaj real, vzitînd Grecia pe la anul 768 î.e.n. sau după Suidas pe la 568 î.e.n   În Istorii la lV, 94 ne mai dă o poveste confirmată de tăbliţele noastre de plumb unde zice: ,,cei care au murit se duc la zeul Zamolxe, unii din ei mai dau acestuia numele de Gebeleizis.’’ Dar la V,9 îşi arată iar mintea lui plină de viclenii pentru că scrie despre patria geţilor de la nord de Istru astfel: ,,Pare însă că dincolo de Istru este un deşert nemărginit… 10 Tracii mai vorbesc că teritoriile de dincolo de Istru ar fi ocupate de albine şi că din această cauză oamenii n-ar putea merge mai departe. Lucru mi se pare puţin probabil, deoarece aceste insecte nu pot suporta frigul; din pricina frigului cred eu că nu sînt locuite aceste regiuni.” În anul 446 î.e.n. Herodot aflat la Atena citeşte în public o parte din istoriile lui foarte apreciate şi aplaudate de auditor, pentru care primeşte 10 talanţi, o sumă foarte mare pentru acea vreme. cam ce fac şi redactorii zilelor noastre la ziare şi televiziuni, minciună cît încape pentru circul public, bordel şi depravare. Şi magistrul Pîrvan ne-a tras o făcătură despre baştina strămoşilor mei geţi în scriitura Getica, tot cu infailibilul şi veşnicul argument ,,pare” de unde neamul nostru a rămas rău înghesuit de aceste vedenii şi păreri turbăcioase care par, apar şi dispar!     

     Tucidide(462-395 î.e.n.) care se trage dintr-un rege trac iar după mamă fiind ne-potul lui Miltiade, contemporan cu Herodot, este primul care compune o istorie bazată pe analiza faptelor şi a relaţiilor dintre ele. În lucrarea scrisă în opt cărţi intitulată Istoria războiul peloponeziac care a avut loc între anii 431-404 î.e.n., la ll, 96 autorul aminteşte ţinutul de la nordul Istrului şi cine îl locuieşte:  ,,Plecînd de la odrysi, Sitalkes cheamă la arme la început pe supuşii săi din Tracia, care locuiesc dincoace de munţii Hemus şi Rodope pînă la Marea Neagră şi Helespont; apoi pe geţii de dincolo de Hemus, precum şi pe toate popoarele stabilite dincoace de fluviul Istru, din vecinătatea Mării Negre. Geţii şi celelalte popoare din aceste ţinuturi se mărginesc cu sciţii şi întrebuinţează aceleaşi arme ca şi acest popor; ei sînt toţi arcaşi călări.’’ Deci Herodot minţea rău cînd născocea ,,adevărul” plin de venin la adresa geţilor din nordul Istrului, care să fie de hlizeală celor ce îl plăteau.      

     Aristotel care a trăit în secolul lV î.e.n. în consideră pe Herodot mitograf – adică scriitor de mituri - iar Plutarh(45-130) îl socoteşte de rea credinţă. În Poetica spune că tragedia greacă s-a născut din cîntecele religioase zbuciumate sau lirice închinate lui Dyonisos şi Apolo care se cîntau în secolul Vl-V î.e.n. dar amîndoi zeii erau veniţi la greci din lumea ariminilor nord-istrenii. Şi comedia este legată de riturile religioase ale lui Dyonisos, privind sărbătorile recoltelor care se făceau cu mare veselie la traci.     

     Şi Diodor în lucrarea amintită, în Cartea l,LX1X, arată că nu dădea nici o para chioară pe toată Istoria jupînului Herodot, scriind: ,,Vom lăsa la o parte istoriile şi născocirile lui Herodot ori ale celorlalţi istorici care au scris despre Egipt. Aceştia, cu bună ştiinţă şi înadins, au pus mai presus de adevăr poveşti pe care îţi vine greu să le crezi şi au înfăţişat legende plăsmuite de ei spre a-şi desfăta cititorii.”     Numai la noi spusele ,,părintelui mincinoşilor” sînt singurelele adevăruri iar traciştii, după ce au turbat scheunînd la lună, l-au înălţat în deşertăciunea lor găunoasă, ca profet şi adevăr divin.         

     Dacă Herodot se codea cînd a scris despre Zamolxe şi nu a îndrăznit să-l facă grec, după numai un secol, înţeleptul get a ajuns grec sadea.     

     Hellanicos, de neam grec şi priceput în plăsmuiri, a trăit pe la sfîrşitul secolului lV î.e.n. şi s-a preocupat de istoria strămoşilor noştri scriind o carte,  pierdută astăzi şi mare necaz este pentru că nu avem ocazia să ştim cum ne-a firitisit. Dar în altă scriitură a lui, Legile barbarilor unde îşi luminează neamul despre religia şi legile sălbaticilor geţi, spune că aceştia au fost traşi la civilizaţie de către ,,grecul” Zamolxe: ,,…a fost un oarecare grec care a călăuzit de la început pe geţii din Tracia şi le-a spus că el însuşi nu va muri şi nici cei ce sînt alături de el, ci vor avea numai bine. Mai înainte de a zice aceasta, şi-a clădit o locuinţă subterană, în care a trăit retrăgîndu-se pe furiş din ochii tracilor. Geţii i-au simţit lipsa în adevăr, dar în al patrulea an s-a arătat iarăşi şi tracii au crezut în spusele lui.”  Curat murdar cucoane grecotei! Că erau geţi în Tracia, o ştiam şi eu fiindcă a spus-o chiar Strabon că tracii sînt una cu geţii sau dacii şi vorbesc aceeaşi limbă. Dar să scrii că el a fost grec şi s-a oprit la geţii din Tracia, cărora le-a luat puchii de la ochi, făcîndu-i să ardă ca soarele, este cam mare făcătura. Iar pentru că unii dintre geţi nu aveau glagoria destul de dezgheţată, priceputul Hellanicos le băga în dos cîte un ardei să le fie de folos, făcînd mintea mai sprinţară şi hoţia mai şucară! Buni băieţi grecii ăştia dar prea mincinoşi!     

     Ephoros din Kyme, este autorul care întemeiază în istoriografia grecilor, ideea că ei ar fi centrul lumii iar pe străini/barbari îi aminteşte numai dacă subţirii greci au ajuns la ei pentru vreo hoţie sau paranghelie. El a scris o Istorie universală pe la sfîrşitul secoluluii lV î.e.n. unde numai grecii sînt ,,universali’’ iar ceilalţi nişte curiozităţi temporale şi întîmplătoare. Acest model de a falsifica totul pentru a-i pune moţul lumii pe greci, a fost continuat de mai mulţi pricepuţi iar ultimul şi cel mai cunoscut a fost Diodor din Sicilia care a scris cu mare ,,dăruire şi chemare” pentru adevăr cum pretinde, Biblioteca istorică. Nu se cunoaşte data naşterii şi nici a morţii dar s-a acceptat ca posibilă perioadă ultimii ani ai secolului ll î.e.n. iar decesul a intervenit pe la anii 30 î.e.n. Neamul geţilor este amintit de ilustru magistru într-un singur rînd în Cartea l,XClV comentînd miturile diferitelor popoare prin care zeii ar fi dăruit muritorilor legi sfinte spre a avea o bună rînduială, spune ,,Într-adevăr se povesteşte că la arieni, Zathraustes a făcut să se creadă că o bună zeitate i-a încredinţat legile. La aşa-numiţii geţi, care îşi închipuiau că sînt nemuritori, Zamolxis pretindea că şi lui îi dăduse legile Hestia, zeitatea lor.” Diodor nu mai vorbeşte de geţi ca un popor existent în vremea sa ci numai la timpul trecut, considerînd numele neamului  o născocire. Ori în timpul cînd el şi-a scris plăsmuirea, Boero Bisto reuşise prin curajul arătat să bage frica chiar în făloasa Romă, fiind cel mai puternic stat cu cel mai numeros popor din Europa. Şi alţii ne-au falsificat istoria la fel de ticălos sau chiar mai rău, iar noi nu am avut şi nu avem curajul să-i plesnim peste bot pentru nemernicia făcută! Ba am devenit pupincuriştii lor şi încă dintre cei mai destoinici. Lepra din Sicilia nu-i lasă nici pe hiperboreeni în locurile lor de baştină la nord de Istru, cum au scris atîţea despre ei, ci îi duce într-o insulă, undev în Ocean, acolo unde şi-a pierdut Dracu sapa şi şi-a înţărcat mutu iapa! Iar pe conducătorii geţilor Dromichete şi Cotiso îi face dintr-un condei regi traci.     

     După Biblioteca istorică scrisă de Diodor din Sicilia, pe la sfîrşitul secolului l î.e.n., la nord de Istru nu exista în vremea sa nici poporul get şi nici Getia, ci numai o lume încă neclară şi sălbatică.      

     Un contemporan al iscusitului plăsmuitor grec, latinul Trogus Pompeius Justi-nus în lucrarea Historiae Philippicae scrie la ll,2 despre ţinutul de la estul şi vestul fluviului Tanais unde era lumea sciţilor, următoarele: ,,Sciţia, ce se întinde spre răsărit, se mărgineşte într-o parte cu marea, în altă parte cu munţii Riphei, în spate cu Asia şi cu fluviul Phasis. Oamenii n-au între ei hotare, căci ei nu cultivă cîmpiile, n-au nici case, nici acoperişuri de adăpost sau lăcaşuri, păscînd necontenit vite şi turme de oi şi fiind obişnuiţi să rătăcească prin stepe necultivate… Nici o crimă la ei nu este mai grea decît furtul, fiindcă avînd turme şi vite, fără adăpost în mijlocul pădurilor, ce le-ar mai rămînea dacă le-ar fi îngăduit să fure? Aurul şi argintul îl dispreţuiesc tot atît pe cît îl doresc ceilalţi oameni. O, dacă şi ceilalţi oameni ar avea aceeaşi cumpătare şi dezinteresare de averea altora; fără îndoială nu s-ar mai continua în toată lumea şi în toate vremurile atîtea războaie şi nu s-ar prăpădi mai mulţi oameni de fier şi de arme decît de moarte naturală.”     

     Istoricul Tucidide de neam trac, spune că în trecutul grecilor ,,pirateria nu era socotită o ruşine, dimpotrivă, făcea mai degrabă cinste.” Adică să înţelegem şi noi că cine s-a îndeletnicit neam de neam cu hoţia nu poate deveni vreodată om cinstit pentru că el aşa a fost educat să trăiască. Cu 20-30 de ani mai devreme, alt istoric, Herodot,  în Istorii scria despre geţi ,,că ei sînt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”. După cugetul meu mioritic, morala hoţiei cultivată de greci nu are nici o legătură cu morala cinstei şi dreptăţii cultivată de vechii geţi. Iar Diodor a dovedit acest adevăr prin falsificarea în totalitate a istoriei geţilor din vremea sa. Năravul grecilor de a fi mişei în tot şi în toate este foarte vechi pentru că îl găsim consemnat în poemul ionilor, Iliada unde în cîntul lX pelasgul Ahileu spune plin de supărare şi năduf despre aheul Agamennon:                  

                                 ,,Carele una vorbeşte şi tăinuie-n sufletu-i alta…                    

                                   Faţă de cine se bate vîrtos şi mereu cu duşmanii.                    

                                  Ori eşti om bun, ori netrebnic aceeaşi ţi-e partea de cinste…                    

                                  Şi de la toate am luat puzderii de averi şi scumpeturi                    

                                  Dar le-am adus şi pe toate datu-le-am lui Agamemnon.’’ 

     În Cartea X,Vl, Diodor spune despre prădătorii greci că aveau grijă ca ceea ce nu puteau lua cu ei, să dea în seama focului, de unde s-au înnărăvit rău şi alţii: ,Perşii au învăţat de la eleni să dea foc templelor. Ei au plătit în acest chip silnicia lor, căci elenii cei dintîi au nesocotit dreptatea săvîrşind aceste fapte.’’     Pe Tabula Peuntigeriana, lucrarea geografică realizată la începutul secolului ll al erei noastre, neamul geţilor din estul Carpaţilor care au scăpat de ocupaţia romană, este scris dagae – se citeşte dage - de la dage de pe tăbliţele de plumb dar înţeles cu ureche romană, iar amănuntul dovedeşte fără putinţă de tăgadă că se ştia în antichitate cine îşi ducea existenţa prin acele locuri.        

     Claudius Aelianus, a trăit în secolul lll e.n., deşi născut din familie de romani a scris numai în greacă. Este un model de cum au falsificat grecii şi eleniştii istoria antică, urmărind să-i scoată în afara timpului pe toţi care nu puteau fi făcuţi greci. În lucrarea Variae Historiae, la capitolul Vlll scrie: ,,Se spune că între vechii traci nimeni nu ştia carte. Ba încă socoteau toţi barbarii ce locuiau în Europa că este o mare ruşine să se folosească cineva de scris. Asiaticii însă, cum se spune, s-au folosit mai mult de scris. De aceea, unii îndrăznesc să susţină că, nici Orpheus n-a ştiut carte, ca fiind trac, şi că faima despre el a fost o născocire. Aceasta ne-o spune Androtios, dacă este de crezut, pentru ce el declară ignoranţa şi neştiinţa de carte a tracilor.”    

     Diogenes Laertios, contemporanul celui de mai sus, dar nu numai în viaţă ci şi în gîndire, a scris mai multe lucrări. În scrierea Despre vieţile şi doctrinele filozofilor, îşi arată supărarea pe învăţaţii din vechime care au arătat că filozofia ar fi apărut, la popoarele străine de unde grecii ar fi luat-o. El îi contrazice pe toţi stropşindu-se supărat foc: ,,Dar aceşti autori uită că realizările pe care le atribuie ei barbarilor aparţin grecilor, cu care începe nu numai filozofia, dar şi însuşi neamul omenesc. De pildă Musaios s-a născut la Atena, iar Linos la Teba. Se spune că primul, fiul lui Eumolpos, a fost cel dintîi care a compus o teogonie…. Şi eumopilzii din Atena îşi primesc numele de la tatăl lui Musaios”. Dracul te-a pus să te scarpini sub coadă fudulule? Ia să vezi cum te prind că eşti coţcar chiar cu un strămoş de-al tău! Strabon, care a trăit cu 200 de ani înaintea mincinosului, spune în Geografia despre misterele de la Eleusis că au fost întemeiate de ,,Eumolpos, şef de trib trac, toată Atica fiind stăpînită de el”, realitate istorică ce cuprindea secolele X-Vlll î.e.n.     

     Nu cu mulţi ani înaintea lui Strabon, a scris Diodor a lui Bibliotecă istorică, şi care încă avea un respect deosebit despre fabuloasa cultură şi civilizaţie a egipteni-lor. Iar despre influenţa egiptenilor asupra celorlalte neamuri scrie Diodor în Cartea l,LX1X: ,,Iată pentru ce oamenii preţuiţi de egipteni ca fiind foarte mari învăţaţi au făcut tot ce le-au stat în putinţă pentru a cerceta – mergînd chiar în Egipt – legile şi datinile de acolo. Şi în ciuda faptului că, în vechime, în ţara Egiptului cu greu ar fi putut să pătrundă străinii – aşa cum am arătat mai sus – totuşi dintre oamenii care au trăit foarte de demult, au cercetat-o Orfeu şi poetul Homer. În vremurile mai noi au călătorit mulţi alţii, printre care Pitagora din Samos şi chiar legiuitorul Solon. Egiptenii socot că ei au fost descoperitorii literelor şi că tot ei au fost cei dintîi care au făcut cercetări asupra astrelor. În sprijinul celor spuse de ei, aduc faptul că ţara lor a fost cîrmuită patru mii şapte sute de ani de un şir de regi dintre care cei mai mulţi au fost băştinaşi, cum şi că Egiptul ar fi ţara cea mai înfloritoare din lume.”      În Cartea 1,XCVl arată mai departe informaţii de la preoţii egipteni şi cine le-a vizitat ţara: ,,Preoţii egipteni istorisesc, întemeinud-se pe scrierile lor sfinte, că prin Egipt ar fi călătorit Orfeu, Musaios(discipol sau contemporan al lui Orfeu), Melampos(vraci şi profet vestit care vindeca bolile), Dedal, şi în afară de aceştia, Homer, Licurg din Sparta, Solon din Atena şi filozoful Platon. Mai amintesc şi de Pitagora din Samos, de matematicianul Eudoxos(sec. lV î.en.), Democrit(460-371 î.e.n.) din Abdera şi de Oinopides(astronom, sec V î.e.n.) din Chios… Statuile înălţate de Dedal în Elada au proporţiile vechilor statui din Egipt… Sînt mai multe dovezi despre şederea lui Homer prin Egipt… Licurg, Platon şi Solon au împrumutat de la egipteni cele mai multe aşezăminte pe care apoi le-au statornicit în legile lor. Se spune că Pitagora şi-a însuşit de la locuitorii Egiptului cele ce avea să spună despre divinitate, şi cum şi doctrina lui despre geometrie, numerele şi transmigraţia sufletului în tot felul de vieţuitoare… Se zice că sculptorii cei mai vestiţi pe care i-a avut în vremuri de demult elenii şi-au făcut ucenicia la egipteni. Este vorba de Telecles şi Theodoros, fiii lui Rhoicos, aceia care au cioplit pentru locuitorii din Samos statuia lui Apolo.’’ Pentru înveninarea grecoteiului turbăcios, amintesc aici, că după ocuparea Egiptului de către perşi în anul 525 î.e.n., regele Darius(522-486 î.e.n.) a poruncit ca toate legile egiptene să fie copiate în persană şi aramaică şi aplicate în satrapiile de est ale imperiului. Chiar şi Solon a adus atenienilor o lege de la egipteni care era în vigoare şi în timpul lui Diodor. Mai adaug pentru deplină luminare din Diodor, Cartea X,6 care spune: ,,Calimah ne informează că Pitagora ar fi descoperit unele probleme de geometrie şi că pe altele le-ar fi adus din Egipt, cel dintîi, elenilor. Aceasta ne-o spune în versurile: Frigianul Euforb le-a descoperit, el care le-a dat oamenilor cunoştinţe despre triunghiul scalen şi despre cele şapte măsuri ale cercului; şi tot el i-a deprins să se stăpînească şi să nu mănînce din carnea vietăţilor ce respiră. Nu toţi oamenii însă au voit să-l asculte.”       

    Iar poetul latin Ovidiu, cînd era mazîlit la Tomis pe la anii 15 ai erei noastre, îi trimite lui Cotiso al geţilor o scrisoare unde îi spune că se trage din familia de preoţi traci a Eumolpizilor care le-a fost fudulilor greci de mentori, lungă perioadă de timp!!!  Ei, vezi parşivule că mai au şi alţii glagorie şi dor de istorie!       Elenii au fost convinşi că tot ce vor scrie ei că a fost grec, viitorimea chiar aşa va crede şi nimeni nu va mai căuta în alte izvoare să guste din alte ape. Aşa cum aveau năravul de a greciza orice nume de persoană, toponime sau hidronime, tot aşa au grecizat toate ideile care le-au luat de la alţii, şi le-au scris ei cu alfabet grec şi acela luat de la pelasgi, adică de la neamul arimin din nordul Istrului.     

     Elenii au învăţat pictura de la egipteni prin secolul Vl î.e.n cînd au ajuns să cunoască bine această civilizaţie iar Pliniu cel Bătrîn cînd vorbeşte despre pictorii greci spune că primul a fost Filocles care era de origine egiptean. Şi modelul de construcţie a templelor l-au luat tot de la egipteni deşi tuşesc cînd se uită la construcţiile acestora.     

     Chiar şi Tales din Milet ce a trăit în secolul Vll î.e.n, de origine fenician, părintele şcolii ioniene de filozofie, a stat mulţi ani în Egipt la preoţii templelor care i-au fost singurii îndrumători şi de la care a învăţat multe. Ionul Hecateu(560-490 î.e.n.) din Milet a fost primul care a întocmit o scriere istorico-geografică, ce va fi de model generaţiilor următoare. A călătorit în Egipt compunînd o Descriere a pămîntului” şi nişte Genealogii, unde dădea informaţii şi despre cultura şi istoria acestora, dar ambele scrieri nu au ajuns pînă la noi.     

     Democrit(479-400 î.e.n.) s-a născut în Abdera – Tracia – fiind considerat părintele teoriei atomiste în filozofie. Diodor din Sicilia spune că Democrit şi-a luat toa-tă filozofia de la preoţii egipteni iar Diogene Laertius spune despre acelaşi filozof că a fost discipolul unor magi caldeeni, a călătorit în Egipt şi Persia cunoscînd şi pe gimnosofiştii din India. Mai spune Diogene Laertius că Euripide l-a însoţit pe Platon în Egipt înainte de anul 387 î.e.n. cînd acesta a vrut să-i cunoască pe preoţii egipteni. Plutarh în scrierea Despre Isis şi Osiris X afirmă ideile lui Diodor, recunoscînd că: ,,Cei mai înţelepţi dintre greci aduc mărturie pentru aceasta şi Solon, Tales, Platon, Eudoxiu, Pitagora, Licurg, au mers în Egipt şi au trăit în preajma preoţilor”. Trebuie să scormonim mai adînc pentru a dovedi ceea ce unele izvoare antice au arătat cu atîta claritate?

      Culturnicii europeni neagă cu furie că ar fi existat vreo influenţă a filozofiei şi culturii egiptene asupra celei greceşti, deşi treaba pute rău şi aduce a golănie. Filozofii Anaximandru(610-546 î.e.n.) care a întocmit prima hartă a lumii aşa cum era cunoscută ea atunci, Anaximene(586-528 î.e.n.) şi Xenofon(570-480 î.e.n.) au fost ioni şi nu greci cum se laudă ei, la fel cum au făcut şi ivriţii cu ,,înţelepciunea” ce lecuieşte rapănul broaştei, primită de Moşe al lor de la Iahwe cel preaiubit. Toxaris, Anacarsis şi Abaris sau Zamolxe au fost figuri de geţi sau sciţi care i-au cam lăsat cu ochii beliţi pe greci în lăudăroşenia lor de înţelepţi ai lumii, dîndu-le spre aduce- re aminte şi unele scrieri priincioase, iar Palton se lăuda că le-a citit şi i-a fost de folos fără a se ruşina de firescul vieţii, dar păstrînd măsura adevărului.      

     Poezia ,,greacă” apare în secolele Vll-Vl î.e.n. în Ionia, ţinut al ionilor care i-au primit pe greci cu sabia cînd au venit în ospeţie într-o piraterie, dar munculiţa lor s-a răspîndit ca ceva plăcut în Grecia continentală, pe cînd egiptenii scriau imnuri de slavă divinităţilor încă de la mijlocul mileniului ll î.e.n. O altă sursă de inspiraţie a grecilor a fost cultura Orientului, unde cultura sumeriană era la loc de cinste iar poezia ei uimeşte şi astăzi prin frumuseţe şi concizie. Şi scrierile arimine venite de la Orfeu, Anacarsis şi Zamolxe le-au fost grecilor spre mare folos şi de adîncă luminare, dar rău i-a pălit la minte o totală uitare!     

     Dezvoltarea societăţii grecilor în toate domeniile se remarcă începînd cu secolele Vl-V î.e.n. adică după ce ei păşesc în Egipt pe la mijlocul secolului Vll î.e.n. iar după anul 614 au o colonie a lor în Deltă astfel ajungînd să cunoască bine cultura şi civilizaţia egipteană de unde au luat majoritatea elementelor de cultură.        

     Dacă lor nu le va place să ştie cine au fost cu adevărat vechii greci şi aburesc lu-mea cu fel de fel de poveşti luate din tolba lui Herodot sau a altor pricepuţi, am să le amintesc un fenomen asemănător. Latinii după ce i-au trecut prin sabie pe foştii lor stăpîni etruscii, care aveau o civilizaţie incomparabilă cu a sălbaticilor de pe Tibru, şi-au însuşit toată cultura învinşilor dar nu au recunoscut-o niciodată, iar urmaşii lor italienii, au spart acest tabu al minciunii abia după anii 1960 cînd au acceptat adevărul istoric.      

     Dacă culturnicii occidentali sînt atît de îngăduitori cu falsurile grecilor şi ivriţilor, de ce se obrăznicesc pînă peste poate pentru informaţiile venite din scrierile arabilor şi care au fost preluate din manuscrise greceşti sau latine. Să le înghită şi pe acestea că ar fi din înţelepciunea arabă tot aşa cum tot ce a fost scris de peană greacă este lăstărit numai de sub freza lor aleasă, isteaţă şi semeaţă!       

     După anul 380, iudeo-creştinii au dus o campanie sălbatică de rescriere a istoriei antice în care ei să fie ziditorii noii lumi trimişi de Iahwe. Pe lîngă alterarea intenţionată şi falsificarea multor texte, ei au distrus foarte multe scrieri care le erau defavorabile sau le demascau ticăloşiile. Aşa au procedat şi comuniştii cazari  falsificînd istoria ruşilor apoi a celorlalte popoare intrate sub stăpînirea lor după anul 1945. Culturnicii francezi, care, pe la sfîrşitul secolului XVlll, au început să-şi scrie propria istorie ,,descoperindu-şi originea francă”, au ajuns la concluzia că totul vine din civilizaţia greco-romană luminată de înţelepciunea întunecatul Iahwe prin iudeo-creştinism. Fandasia a devenit adevăr istoric după mijlocul secolului XlX, cînd la corul urlătorilor frînci, s-au adăugat şi germanii cu scorneala lor că ar fi urmaşii goţilor ce au răscolit Europa timp de trei secole iar aceşti goţi ar fi urmaşii indo-europenilor care au tot descălecat pe meleagurile europene pe unde îi prindea oboseala sau necazul. Şi astfel, tropa-trop la galop s-au tot format neamurile ariene începînd de la necunoscuta Indie şi pînă la coloanele lui Hercule în Iberia. Prin această manevră ei susţineau că sînt continuatorii de drept ai imperiului roman, francezii prin franci(care erau de neam germanic şi nu galic) iar germanii prin strămoşii lor goţi şi regele Carol cel Mare. În fond ei doreau să justifice prin istorie, imperialismul practicat de cele două state în secolul XlX şi rolul lor ,,civilizator”. Pentru că aceste culturi sînt pline de falsuri şi minciuni am să scot două privitoare la antichitatea clasică.     

     Athenaios Naucratis, scriitor grec ce a trăit în secolele lll-ll î.e.n. spune în scrierea Banchetul sofiştilor amintindu-l pe Ctesiclas şi lucrarea acestuia Cronici: ,,că s-a făcut la Atena de către Demetrios din Phalerou(Demetrios Poliorcetul, general macedonean 337-283 î.e.n.) o numărătoare(la anul 310 î.e.n.) a locuitorilor Aticii, găsindu-se douăzeci şi una de mii de atenieni, zece mii de meteci(străini sau băşti-naşi care nu aveau drepturi politice) şi patru sute de mii de sclavi”. Elenii, erau după aceste informaţii mai puţin de 5% din totalul populaţiei, ori majoritatea covîrşitoare a sclavilor proveneau din străini cumpăraţi, capturaţi de către piraţii eleni, meserie cu care se mîndreau pentru că le aduceau cîştig. Din acest amestec de slavi şi meteci străini elenizaţi, s-a format poporul modern grec, şi pretinsa democraţie a stăpînilor de slavi care reprezenta o foarte mică parte a populaţie, vînturătură foarte pretenţioasă dar tare puturoasă în cultura cam solzoasă a Occidentului, cu care se fudulesc astăzi.    

     În Italia situaţia este asemănătoare pentru că sclavii reprezentau în antichitatea romană peste 80% din populaţia peninsulei. De aceea limba modernă vorbită de greci nu se prea lipeşte deloc de cea vorbită de Sofocle şi carianul Herodot iar în Italia în secolul XlV se vorbeau peste 1000 de dialecte, zicere ce vine din scrierile lui Dante, avînd şi în prezent 14 dialecte recunoscute oficial, pe cînd românii au avut din totdeauna o limbă unitară. Dacă mai punem ,,împrumuturile” pe care le-au făcut elenii din alte culturi, în primul rînd din cea egipteană şi getă dar şi din cea pelasgă, pe care le-au transmis posterităţii ca valori aparţinînd exclusiv nasului lor în vînt, atunci putem spune că pe Acropole s-a împuţit şi aerul de atîta minciună.       Istoricul Tucidice mai aminteşte în lucrarea menţionată pe dai, neam ce locuia aproape de Tesalonic. În Iliada, în această regiune sînt amintiţi ca băştinaşi pelasgii sau mirmidonii sau elenii cum îi numeau aheii. Istoricul Ştefan din Bizanţ, scrie pe la anul 520 lexiconul Nume de popoare, unde aminteşte de baştina strămoşii noştri ,,,Dacia, ţara aflată aproape de Boristene/Nipru. Daci, pe care îi numim dai, căci geţi îi numim pe cei care locuiesc înspre Pont şi spre răsărit, iar dai pe cei din partea opusă, spre Germania şi izvoarele Istrului.” În scrierea Geografia la Vll, 3, 12, Strabon spune că dacii se mai numesc dai, iar numele ar putea veni de la înrudi- rea lor cu sciţii care mai sînt numiţi daai. În continuare ne mai luminează cu zice-rea că ,,limba tracilor era identică cu a geţilor”, şi trebuie să fii tîmpit să crezi altceva, aşa cum se întîmplă în căpăţînile traciştilor, de vreme ce sînt acelaşi popor.    

     Să cugetăm o leacă, dar după rîvna acestor truditori din vechime care ne-au lăsat preţioasele informaţii pe parcursul a peste 1000 de ani despre strămoşii noştri numiţi de fiecare după timp, vreme şi nărav; hiperboreeni, pelasgi, traci, geţi, sciţi, daci sau dai. Spaţiul etnic şi spiritual al strămoşilor noştri se întindea la est de la fluviul Tanais/Don, pînă la Marea Adriatică în vest şi din Carpaţii Păduroşi pînă în Peloponez. Limita estică pe Don cred că a fost în timpul imperiului get din secolele ll-lV care avea în componenţa lui şi neamurile goţilor.     

     Dacă unii greci antici au recunoscut în scrierile lor spaţiul etnic şi spiritual al neamurilor arimine, de unde şi-au luat multe elemente de cultură şi civilizaţie, cum am arătat mai sus, alţi autori neagă această realitate istorică şi au purces fără ruşine la o ,,grecizare” parţială sau totală, într-o adevărată ,,întrecere socialistă” a mincinoşilor, avîndu-i de concurenţi îndrăciţi pe fanaticii ivriţi. Cum grecii se sumeţeau în secolele l-lll ale erei noastre, minţind că toată filozofia şi cultura vine de sub freza lor, mozaicii le tăiau elanul spunînd că este aproape adevărat, dar ei au luat-o din înţelepciunea ivritului Moşe, scrisă cu gheara măiastră a lui Iahwe pe cele două table de piatră şi aduse lumii spre cunoaştere şi îndeplinire fără cîrtire.     

     Ca o consecinţă directă a falsificării istoriei celorlalte popoare de către greci, este nerecunoaşterea în prezent a aromânilor şi macedo-românilor ca populaţie băştinaşă. Ei susţin că aceste popoare sînt greci latinizaţi, la fel cum sînt şi românii de la nordul Dunării!     

     În această ticăloşie, principalii vinovaţi sîntem noi românii, care ne-am falsificat cu bună ştiinţă istoria şi limba prin trădătorul iezuit A. T. Laurian sprijinit de ciocoimea liberală care au pus botul la năravul şi punga străinilor, contestînd orice continuitate între geţii din antichitate şi românii de astăzi. Şi pentru că nu ne-a fost destul nebunia latinităţii, am mai născocit şi tracismul, o fantasmă ce susţine ace-laşi lucru; românii de astăzi nu au nici o legătură cu geţii de ieri, ci sînt un popor venit din sudul Dunării, nu se ştie cînd şi nu se ştie de unde! Chiar dacă nu există nici o dovadă arheologică sau lingvistică în această direcţie, pentru atîta lucru nu se încurcă leprele, fiindcă vor născoci alte ,,adevăruri” întrucît ei nu au nevoie nici de probe nici de argumentele logicii, ci numai de revelaţiile personale, care le vin peste căpăţînele tîmpe, la fel cum le-au venit în urmă cu 2000 de ani, celor pentru care ei lucrează de zor la distrugerea adevărului românilor!     

     O altă trăsnaie a trădătorilor de Neam şi Ţară, este aceea că denumirile uneltelor agricole şi ale muncilor legate de acest domeniu, românii le-au luat de la slavii care s-au arătat prin aceste părţi la sfîrşitul secolului Vl. Adică slavii făceau agricultură din fuga cailor pe undeva prin stepele din nordul Mării Caspice, şi venind pe la noi, ne-au învăţat cum se cultivă grîul şi alte cele dăruite de Maica Pămîntească. Golănia este în linia celor care neagă rădăcinile românilor veniţi direct din geţi, pentru a-i lăsa pe alţii să-şi facă mendrele lor de venetici pe aceste plaiuri. Am să dau ca dovadă a trădării lor, un izvor din secolul l î.e.n. care nu a fost ,,uns” vîrtos de vreun naţionalist român! Poetul latin Horaţiu(65-8 î.e.n.) spune că geţii erau agricultori dar lucrau pămîntul numai un an şi un an îl lăsau pîrloagă pentru odihnă, ca la romani, ,,Nec cultura placet longior annua.” şi Odda lll .,,iar geţii cei vîrtoşi mai cu noroc,/ În mănoasele ogoare, fără ţărmuri stăpînite,/ Îşi culeg cu toţii roade ce de Ceres sînt sporite./ Iar la anul fără grijă, de la noul muncitor/ Îşi iau partea cuvenită strînsă într-un nou ogor.” Aşa au făcut românii agricultură pînă la începutul secolului XX şi cam tot de pe atunci ne-au luat la arat şi semănat istoricii şi limbiştii cu fel de fel de făcături ca să nu ne mai cunoaştem vreodată adevărata istorie!    

     Grecii au dreptul să-şi revendice frizele Parthenonului şterpelite de englezi pe la începutul secolului XlX, cînd ţara lor era sub stăpînire otomană.     

     Egiptenii îşi revendică bustul lui Nefertiti furat de arheologii germani din Egipt.    

     Numai noi nu avem voie să revendicăm nimic din spiritualitatea strămoşilor noştri geţi sau daci, pentru că am primit ,,indicaţii preţioase” să pupăm în cur orice jegoşenie care vine şi se înstăpîneaşte peste grumazul bietului român!  

                                                         Eseni, asenii, ausonii, avsenii, oseni