Getia/Dacia III

Documentul Sadochit  este un document scris de mozaicii după ce au ocupat prin forţă comunitatea de la Qumran, adică după anul 30. Ei au iudaizat o parte a textelor găsite iar altele au fost scrise din nou, astfel ca să se poată folosi în acţiunea de confiscare şi plăsmuire şi de scrierile şi conceptele ce le-au aparţinut geţilor ca vechii locuitori ai comunităţii. El începe cu un discurs istoric prezentat într-o formă profetică şi destul de greu de înţeles prin formulările indirecte şi evazive. Pentru desluşirea mai uşoară a textului am pus în paranteze comentariile de ordin istoric pe care le consider foarte necesare. ,,…Aşadar, în Veacul Mîniei(anul 196 î.e.n.), la trei sute nouă zeci de ani după ce El(Iahwe)i-a dat pe mîna lui Nabucodonosor împăratul Babilonului(în anul 586 î.e.n. Iudeea a fost cucerită de caldeeni), a luat aminte la aceştia şi a avut grijă de ei şi a făcut ca din Israel şi din Aaron să se ridice un vlăstar care să moştenească pămîntul şi să le aducă bunăstare şi bucurie. (În anul 192 î.e.n. regele sirian Antiohos lll ia cu sabia de la egipteni Israelul, fiind  primit de ivriţi la Ierusalim ca un adevărat eliberator iar urmaşul său Antioh lV este ademenit de către rabinul şef Onias şi fratelui său Iason ce îi va lua locul peste puţin timp, cu ceva minuni.

Ei au propus regelui o nouă religie plăsmuită de mintea lor, la care să se închine toţi locuitorii regatului, să fie răspînită la toate popoarele din jurul Mediteranei dar şi mai departe iar rabinii iudei să fie slujitorii altarului. Însă macedonenii din Siria aveau alte planuri decît iudeii şi bucuria acestora s-a transformat după ceva vreme în dezamăgire şi ură). Iar aceştia au înţeles că au mers în păcat şi s-au căit. Şi vreme de 20 de ani au fost precum orbii ce-şi caută calea, pînă cînd Iahwe a luat aminte de faptele lor, căci ei l-au căutat cu toată inima, iar Iahwe va ridica pentru ei pe unul ce va şti să tălmăcească Legea, să-i călăuzească pe calea către inima Sa şi să stea mărturie neamurilor viitoare pentru cele săvîrşite de Elohim asupra celor care îl trădează şi întorc spatele căii Sale. (Este vorba de revolta Haşmoneilor din anul 176 î. e.n. condusă de Macabeu care se pare că s-a născut în anul 196 şi care după rezultate nesigure a adus independenţa micului teritoriu în anul 142 î.e.n, urmată de proclamarea marelui rabin ca rege în anul 137 î.e.n. Teritoriul a fost extins prin război peste Galileea şi Idumeea, iar independenţa a durat pînă în anul 64 î.e.n. cînd ţinutul a fost ocupat de romani, care însă au guvernat numai cu teocraţia iudaică şi după moartea lui Irod cel Mare, prin urmaşii acestuia care purtau numele de regi. Astfel mozaismul a fost salvat de la disoluţie sau dispariţie). Aceasta este vremea despre care s-a scris: ,,pentru că Israel dă din picioare ca o mînză neînblînzită, vremea cînd Omul Minciunii (în alte părţi se foloseşte expresia ,,oamenii minciunii” care erau fariseii aşa cum găsim şi în textele adevăraţilor eseni. Fariseii fiind cei mai bogaţi, erau veneraţi ca adevăraţii stăpîni ai Israelului unde domnea numai fărădelegea. De aici în limba română cuvîntul fariseu are sensul de mincinos, lichea, secătură) s-a ridicat ca peste Israel să pogoare apele înşelăciunii. Şi i-a făcut să umble pe căi mincinoase, iar la lege nu a luat seamă, îndepărtînd hotarele pe care strămoşii lor le puseseră, ca asupra lor să pogoare blestemele Legămîntului şi să-i încredinţeze sabiei. Căci aceştia au căutat lucruri înşelătoare şi închipuite şi nelegiuirea lor este asemenea unui zid înalt ce se năruieşte, şi au întors spatele credinţei, alăturîndu-se celor păcătoşi şi aducînd ocară celor drepţi. (În timpul lui Irod cel Mare ce a domnit la 37- 4 î.e.n., regatul lui Iuda a cunoscut o oarecare autonomie cumpărată cu bani grei de la Octavianus, dar după moartea tiranului, în anul 6 al erei creştine Sanhedrinul, a cerut acestui împărat să încorporeze Iudeea în imperiul roman, fiind transformată în provincie. Societatea iudaică a intrat îîntr-un profund proces de elenizare pierzîndu-şi în cea mai mare măsură identitatea spirituală. Doar rabinii mai ştiau să vorbească aramaica – limbă pe care şi-au însuşit-o în secolul Vl î.e.n. renunţînd la limba lor maternă ebraica – restul populaţiei vorbea greaca iar latina a început şi ea să fie vorbită datorită stăpînirii romane. Cultura greacă şi modul lor de viaţă şi de educaţie elen au pătruns în toate nivelurile societăţii iudaice. Tinerii iudei nu numai că vorbeau doar în greacă şi latină, lucru interzis de Tora, dar au ajuns să practice întrecerile sportive ale grecilor, concurînd dezbrăcaţi, ceea ce constituia o blasfemie pentru un mozaic. Pentru a-şi masca mutilarea sexuală prin lipsa prepuţiului, îşi puneau un muştiuc din piele de miel. Corupţia, turnătoria, abuzurile de toate felurile, confiscarea averilor, exilările şi execuţiile sumare, toate se făceau sub controlul teocraţiei mozaice în frunte cu Rabinul Şef şi gruparea fariseilor – Omul sau oamenii Minciunii – care dispunea de o poliţie secretă ce contro-la toată viaţa în Iudeea, romanii amestecîndu-se foarte puţin în adminstrarea provinciei, iar în sistemul juridic doar în cazuri foarte grave de conspiraţie împotriva romanilor sau a împăratului. Dar cei mai degradaţi erau iudeii din Alexandria care au abandonat complet aramaica, traducînd Tora în limba greacă pentru cultul lor, ceea ce era o încălcare nemaiauzită a poruncilor Legii lui Moise. În acest context istoric a apărut o mişcare iudaică de redefinire a valorilor tradiţionale religioase ieşită din rîndul fariseilor, şi care luptau făţiş împotriva degradării morale a neamului, dezvoltîndu-se într-un fanatism religios sălbatic încuibîndu-se prin viclenie şi violenţă la Qumran în jurul anului 30. După sosirea romanilor în zonă în vara anului 68, fanaticii mozaici – zeloţii sau ,,a patra filozofie” cum i-a numit Josephus Flavius – au dispărut din istorie, dar mişcarea lor mai îmblînzită, a continuat sub altă denumire multe secole iar Protocoalele înţelepţilor Sionului ne dă fiori reci spunînd că ei şi astăzi conspiră împotriva Neamurilor). Au încălcat Legămîntul şi au păcătuit aducînd primejdii peste viaţa celor drepţi, şi urîndu-i pe cei a căror purtare era fără prihană, încercîndu-i pe aceştia prin sabie şi făcîndu-i de ocară în faţa neamurilor. (Aşa cum Antiohos lV a adus statuia lui Zeus lîngă Templul din Ierusalim, obligîndu-i pe iudei să-i aducă ofrande, tot aşa bustul împăratului roman începînd cu anul 6 al erei noastre era venerat în lăcaşul de cult al mozaicilor aducîn-du-i-se jertfe ceea ce constituia cea mai gravă faptă făcută de un mozaic –închina- rea la idoli. Această politică de supunere şi de colaborare cu ocupantul a fost ac-ceptată de rabini dar mai ales de fariseii cărora le mergeau afacerile şnur)…Cei ce au scăpat sînt acei bărbaţi din Israel care s-au căit şi s-au îndepărtat de pămîntul lui Iuda pentru a se aşeza pe ,,pămîntul Damascului”. Iahwe i-a numit ,,căpetenii” pentru că ei L-au căutat, şi pentru că slava lor n-a fost tăgăduită niciodată de buzele unui om. (Filon a minţit ca o secătură numind pe aceşti sectanţi ,,eseni” cînd Flavius le-a spus simplu după năravul lor – zeloţi iar textul îi numeşte căpetenii. Refugiaţi în ,,pămîntul Damascului” – tabăra de la Qumran după ce au devenit stăpîni pe ea pe la anul 30 – ei au putut să-şi desfăşoare activităţile subversive ferite de ochii romanilor, dar cu complicitatea multor farisei şi mai ales a banilor acestora) …Toţi acei care intră în noul Legămînt pe ,,pămîntul Damascului”, dar apoi se poartă făţarnic şi se îndepărtează de fîntîna apelor vii, nu vor fi număraţi printre membrii comunităţii, nici nu vor fi scrişi în cărţile ei în tot răstim- pul cuprins între moartea învăţătorului comunităţii (Textul este scris pe la anii 30-35 pentru că Ili a fost răstignit în anul 30, iar ei proorocesc – informaţia se găseşte şi într-un manuscris al adevăraţilor eseni – că vor trece aproape 40 de ani pînă cînd mişeii care l-au ucis pe învăţător vor fi pedepsiţi) şi vremea în care laicul şi preoţescul Unsul, îşi va asuma fiecare slujirea…Toate acestea se aplică şi celor ce vor păcătui, alăturîndu-se profeţilor mincinoşi. Aceştia, de asemenea, vor fi judecaţi pentru că au luat în rîs poruncile lui Iahwe(nici urmă de Tatăl Ceresc şi Eno), nesocotind Legămîntul lui Iahwe şi făgăduiala pe care au făcut-o pe ,,pămîntul Damascului” – adică noul Legămînt…Aproape patruzeci de ani vor trece de la moartea învăţătorului comunităţii pînă cînd toţi aceia care au ridicat braţe- le alăturîndu-se Omului Minciunii, vor fi nimiciţi. (Ili, pe care tăbliţa 60 îl menţionează şi cu numele de Iosius, a fost răstignit în primăvara anului 30 iar răscoala iudeilor împotriva romanilor a izbucnit în vara anului 66. Au urmat aproape patru ani de război civil între facţiunile religioase din Ierusalim, în anul 68 romanii încercuiesc Ierusalimul şi îi somează pe iudei că s-a terminat cu gluma lăsîndu-i totuşi încă doi ani să le iasă fumurile din cap iar în vara anului 70 i-au liniştit cu sabia pe răzvrătiţi)…La anumite perioade un grup de zece oameni va fi ales dintre membrii Frăţiei. Dintre aceştia, patru vor fi din tribul lui Levi şi Aaron şi şase dintre ei trebuie să fie mireni…Oamenii care urmează aceste reguli trebuie să fie grupaţi în orice împrejurare cîte zece, şi tot aşa pînă formează grupuri de o mie, o sută cincizeci şi zece …Trebuie să cerceteze pe fiecare nou venit în privinţa purtării, pătrunderii, puterii şi averii şi să-l înscrie în registrele de partea Adevărului”. Cu acest sistem ocult de organizare – Frăţia lui Israel sau a lui Belial – au trecut ei prin istorie pînă în zilele noastre constituindu-se oriunde au poposit, într-un adevărat stat în stat. Frăţia lor era formată numai din iudei şi completată din secolul Vlll de cazarii de neam germanic, care s-au arătat zeloşi, adică fanatici şi aşa au rămas pînă în ziua de astăzi, cînd, dacă îndrăzneşti să le dovedeşti că sînt un neam de mincinoşi şi hoţomani, îşi dau în cap cu antisemitismul – ei care nu au strop de sînge arab/semit prin vene – cu fascismul, nazismul, naţionalismul şi alte ,,isme” pe care le vor născoci după timp şi nevoi! În peşterile de la Qumran s-au descoperit şi textele intitulate Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului şi Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a Israelului  Aceste texte prezintă lupta pretinşilor fii ai luminii adică iudeii cei iu-biţi de Iahwe stabiliţi la Qumran după anul 30, împotriva fiilor întunericului adică fiii lui Gog şi Magog dar şi celelalte Neamuri. Războiul va fi ultimul act din Veacul Mîniei sau al Răzbunării şi astfel nimicite aceste neamuri, va începe Veacul Îngăduinţei unde ei iudeii vor călări toată lumea care va scăpa de la măcel şi o vor stăpîni prin foc şi sabie iar atunci pentru neamul lor va fi trai pe vătrai şi spor la parai. Pe lîngă Gog şi Magog – geţii şi sciţii după zicerea lui Ezechel 38,39 – au mai adăugat pe lista nelegiuiţilor pe kitieni, adică romanii care erau atunci stăpînii lumii, precum şi grecii şi macedonenii dar şi alte neamuri. În clocitoarea de la Qumran, ei concep un plan de asalt asupra lumii de atunci pe care trebuiau să o nimicească: ţara lui Gog, ţara lui Magog, Asiria, Moab, Edomul fiii lui Set – egiptenii, fiii lui Iafet (Gomer/Gog, Magog, Madai, Iavan, Tubal Meşec şi Tiras), kitieni şi alte seminţii care mai erau pe atunci pe faţa pămîntului. Planul a fost aplicat în parte la începutul războiului cu romanii, dar socoata le-a ieşit tot mai rău şi nu a putut fi dus la bun sfîrşit. Toate ideile din aceste scrieri fanatice şi criminale descoperite la Qumran: Formularul binecuvîntării, Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a Israelului, Noul Legămînt şi Judecata de Apoi, promovează distrugerea lumii şi reclădirea ei de către iudei ca stăpîni absoluţi ai pămîntului, cu o singură religie a mozaismului dogmatic. Ele se regăsesc în totalitate în Protocoalele Înţelepţilor Sionului dar adaptate la realităţile sfîrşitului de secol XlX. Zeloţii care erau în Qumran dar şi în alte oraşe din Iudeea şi în Ierusalim, au fost cei ce au pornit căsăpirea neamurilor din Palestina, Egipt, Siria, etc. dar izbucnirea războiului civil între iudei şi înfrîngerea acestora de către romani nu a dus la abandonarea acestor sminteli ce au erupt cu acelaşi fanatism odată cu ideologia sionistă şi comunistă şi crearea primului stat al cazarilor/jidanilor bolşevici în imperiul ţarist. Dau cîteva fragmente din Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului să se lumineze tot natul ce gînduri de iubire şi umanitarism avea iudeul faţă de Neamuri: ,,…Te vei face cunoscut în faţa mulţimii neamurilor, ca atunci, să ştie toţi, cînd judecată vei pogorî asupra lui Gog şi asupra mulţimii lui şi răzbunare vei aduce peste toţi, căci tu vei purta război împotriva lor din ceruri. …Nimiceşte neamurile ce se ridică împotriva Ta. şi lasă-ţi sabia să le hăcuie carnea. Umple pămîntul de slavă…Argint şi aur să se afle în palatele tale. Sionul să se veselească…Să se bucure Ierusalimul în cîntece de bucurie. Şi fie ca toate cetăţile lui Iuda să se veselească. Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor …Te vor sluji împăraţii şi se vor închina cu faţa pînă la pământ înaintea ta… Israele, stăpîneşte peste tot! ..Binecuvîntat să fie Elohim lui Israel pentru sfîntul Său plan şi pentru lucrările lui fără de greşeală; şi binecuvîntaţi să fie cei care îl slujesc întru dreptate şi cunosc pe Iahwe în credinţă…Şi acum o Elohim al părinţilor noştri, vom binecuvînta numele Tău întru veşnicie…Iahwe al lui Israel a chemat la arme împotriva Neamurilor iar sfinţilor poporului său El le va da putere...” Şi o altă dovadă a urii şi conspiraţiei lor împotriva neamului omenesc cum spunea Tacit în fragmentele din Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a Israelului, ,,Aceasta este rînduiala pentru cei ce fac parte din comunitate – adică, cei ce sînt copii ai lui Israel prin naştere”. Adică ei şi Neamurile sau ei şi goimi, dar totdeauna numai ei pe val iar ceilalţi robi, Frăţia fiind numai dreptul celor tăiaţi împrejur. Tot aşa o ţin cu fanatismul lor şi în Noul Legămînt ,,Însă în vremea slavei Tale, vei alege din nou poporul Tău, căci ţi-ai adus aminte de Legămîntul Tău (Săracul Iahwe era cam uituc de atîta bătrîneţe) şi îi vei face să fie demni înaintea Ta, un popor sfînt între toate Neamurile”. Numai întunecatul Satana se poate considera ,,sfînt” bîntuit de asemenea idei criminale.În Palestina, comunităţile esenilor, pe care mai tîrziu cronicarii i-au numit după ori-ginea lor etnică besi, au mai dăinuit pînă la mijlocul secolului Vll dar noi sîntem în continuare educaţi să ragem ca o turmă de cuvîntătoare. Cartea eseniană a revelaţiilor scrisă în perioada cînd Ili era urmărit de iudei, este o transcriere în versuri a Cărţii lui Eno cu toate treptele de urcare la ceruri, iar aproape toată scriitura a fost preluată de Ioan în a sa Apocalipsa dar cu ceva adăugiri, minţind cu neruşinare că l-a pălit revelaţia cînd toată tărăşenie se numeşte hoţie sau plagiat. Tot în acest text este proorocirea că iudeii se vor lua rău de păr într-un război civil distrugător iar cele trei rînduri de ziduri ale cetăţii care apărau Templul vor fi distruse cu pietre venite din cer – au venit din catapultele romane – şi nu va mai fi refăcută niciodată pentru că negustorii pe care ei îi cinstesc cel mai mult – fariseii – au înşelat toate popoarele prin minciunile lor şi au vărsat sîngele profeţilor. Proorocirea s-a adeverit întocmai! Mai spun ei, că după vremuri tulbure pentru Frăţie, va veni şi un timp al luminii eterne şi nu va mai fi decît lumina Legii. Am dat mai sus o parte din textele existente şi cunoscute în cultura română despre eseni, care nu se pupă deloc cu iudeii, cu mozaicii sau cu pretenţiile lor sacrosante. Sîntem obligaţi de adevăr să recunoaştem că iudeii ne-au servit cea mai mare mişelie din istoria lumii şi asta numai în dauna neamului nostru strămoşesc.Mai găsim în Documentul Damascian şi în Comentariul lui Avacum informaţii despre mentorul spiritual al esenilor numit ,,Învăţătorul Dreptăţii” care a fost trimis pe lumea cealaltă prin martirizare, ucis de mîna unui preot ticălos numit ,,Omul minciunii”, adică un iudeu fariseu care le purta o ură de moarte. Ei considerau că acela a fost Mesia care va învia şi va reveni pe pământ. Deci nimic comun cu iahvismul belicos ce urmărea să-i nimicească, dar identic, precum o spune un fariseu sadea, cu religia strămoşilor noştri geţi. Aristocraţia religioasă nu îi putea suferi pe aceşti netăiaţi împrejur care le stăteau ca un ghimpe în ochi pentru că se ţineau numai de rele scriind şi răspîndind în lume texte inspirate din cultura şi religia geţilor, sau alte scrieri ce le subminau autoritatea. Mitologia mioriticilor carpatini este un izvor necercetat de minţile ,,celeste” pentru că nu dă bine la ţîfna de savante, megasavante sau supersavante a celor care ne plăsmuiesc istoria. Ne spune tradiţia noastră din bătrîni că isteţii solomonari după ce se luminau pînă peste poate de înţelepciune în Solomonărie sau cetatea Babarului care era Cetatea Luminii, ajungeau să stăpînească balaurul, adică şarpele cel vechi al cucernicului iudeu evanghelist Ioan, se duceau într-o peşteră îndepărtă din Orient unde stăteau la o masă de piatră şi scriau toată învăţătura din lume într-o carte pe care o dădeau altora spre citire şi cugetare. Săpăturile arheologice făcute la Qumran chiar au descoperit această masă mare de piatră iar în pereţii camerei respective erau nişte locaşuri pentru depozita-rea sulurile de papirul. Nici că se poate o potrivire mai faină chiar dacă altora le vine de hac în faimă. J. Flavius spune despre această înţelepciune că: ,,este o momeală pe care ei o întind şi căreia nu-i rezistă cei ce au gustat odată din înţelepciunea lor”, adică fiecare este liber să hotărască ce vrea şi cum vrea. Nimeni în istoria lumii nu a considerat înţelepciunea, drept o momeală mincinoasă aşa cum a făcut-o iudeul J. Flavius. Pe cînd înţelepciunea mozaică de multe ori a fost dăruită celor din jur cu sabia, mulţi preferînd să moară decît să înghită asemenea otravă satanistă. Este o stare de opoziţie totală între a accepta de bunăvoie şi a fi obligat să accepţi ceva prin constrîngere care te poate duce la moarte. În secolul l al erei creştine, rabinul Aqiba, interzice celor ce cred în Tora să citească asemenea scrisorele, ameninţîndu-i cu excluderea din Frăţia lui Israel, dar sigur erau şi alte forme de convingere mai puţin blînde. Cu asemenea practici, biserica catolică s-a ocupat pînă la începutul secolului XX prin acel oficiu care a declarat eretice zeci de mii de cărţi. În Imnuri col ll, 18-19 scrise în aramaică se vede această ură a iudeilor: ,,Dar ei au schimbat fîntîna cunoaşterii cu buze netăiate împrejur şi cu o limbă străină a unui popor fără înţelepciune, spre a o dărîma prin vorbăria lor”. Adică esenii erau netăiaţi împrejur deci neiudei şi vorbeau o limbă străină a unui popor cu altă cre-dinţă ce trebuie dispreţuit. Iar despre aceşti eseni care proveneau în cea mai mare parte din rîndul geţilor şi  ,,galilor cei roşcaţi’’ mai avem o zicere frumoasă şi năucitoare în Evanghelia după Ioan unde fariseii îi blestemă pe galileeni astfel; 7,49 ,,Dar norodul acesta care nu ştie Legea, este blestemat’’. Ţucu-v-ar întunecaţilor, în furia voastră oarbă mai scăpaţi şi adevăruri atunci cînd îi afurisiţi pe Neamuri sau goimii cap de lut. Spun ei despre norodul din Galileea, regiune ce a fost cucerită de Irod în anul 26 î.e.n. şi care nu avea populaţia ivrită, că nu ştiu Legea adică Tora, deci nu se pupau cu Iahwe şi nu veneau din stirpea lui Avram.  Informaţiile arată fără putinţă de tăgadă că esenii nu aparţineau poporului iudeu iar religia lor nu aveau nimic comun cu iahvismul. În scrierea Antichităţi iudaice XX, Josephus Flavius, afirmînd că este un fariseu care cunoaşte foarte bine tradiţiile strămoşeşti, spune: ,,la noi nu sînt bine văzuţi cei ce cunosc mai multe limbi străi- ne, deoarece se consideră că acest studiu este accesibil nu doar oamenilor liberi, ci şi oricărui sclav şi sînt recunoscuţi drept înţelepţi doar cei ce cunosc legea foarte bine şi pot interpreta sensul Scrierii sfinte”. Ori textele esenilor au fost scrise în aramaică/siriacă, latină, nabatiană, greacă şi doar cîteva în ebraică după ce iudeii s-au înstăpînit pe Qumran, ceea ce dovedeşte că nu au fost scrise de iudei farisei. Scrierile esenilor conţin atacuri violente împotriva bogăţiei considerată una din cele trei capcane ale Satanei. Erau mîndri că sufletul lor nu trăia pentru agonisirea bogăţiilor aşa cum făceau toţi cei din jur şi care îşi vindeau sufletul pentru avere şi putere. Dimpotrivă, iudeii considerau agoniseala de averi li lupta pentru putere ca singurele acţiuni ce aduc cinstire lui Iahwe şi era foarte lăudată de rabini pe pământ şi Iahviţă pe nu ştiu unde.  Comunitatea iudeilor care s-au înstăpînit pe centrul de la Qumran se mai numea ,,casa adevărului’’, membrii ei se numeau ,,aleşi’’ sau ,,fiii adevărului’’ iar preoţii lor se numeau ,,fii lui Sadoc”. Sadoc a fost fariseu şi unul dintre conducătorii mişcării care se  împotrivea recenzării iudeilor ordonate de romani în anul 6 al erei noastre cînd teocraţia iudaică a cerut Romei să fie administratorul ţinutului. Îşi mai spuneau şi ,,zeloţi ” pentru fanatismul lor religios. La Qumran, s-au organizat într-o forţă militară, socială dar şi religioasă ce urmărea să-i elimine pe conducătorii religioşi şi politici iudei care s-au vîndut romanilor, să pornească un război în care ei să pună stăpînire pe întreaga lume distrugînd în primul rînd puterea romană, dar nebunia lor se uita şi în ograda altora. În Vieţile cezarilor. Doisprezece cezari, cînd vorbeşte despre Vespasian, Suetoniu spune că răscoala iudeilor a fost determinată de o viziune a lor care pretindea că ei trebuie să conducă imperiul roman şi să dea împăratul Romei. În toată istoria lor falsificată, acest popor de plîngăcioşi făţarnici spun că au fost persecutaţi şi prigoniţi de numai grija lui Iahviţă i-a scăpat de la o dispariţie sigură datorită urii şi invidiei Neamurilor! Sărăcuţii! Mai aveau ei o socoteală veche de peste 1000 de ani cu neamurile lui Gog şi Magog, adică cu sciţii şi geţii care erau încuibaţi sub nasul lor în Galileea şi sudul Siriei şi care îi dădeau la tălpi lui Iahwiţă. Odată cu instalarea stăpînirii zeloţilor –aşa cum au îndobitocit şi comuniştii cazari o parte a lumii – ei pretindeau că va veni Vîrsta de Aur, în care ei vor conduce prin sabie toată lumea, dar încă trăiau în Veacul Răzbunării aşa că trebuiau măcelăriţi cît mai mulţi dintre Neamuri şi de nu vor reuşi să-i stîrpească pe toţi, atunci să-i bage în robie ivrită pînă la unul. Nebunia lor de mărire şi stăpînire are rădăcini foarte îndepărtate. Deşi mulţi autori care au tradus Manualul de disciplină şi Documentul Sadochit, susţin că textele aparţin esenilor, Josephus Flavius în Antichităţi iudaice dă informaţii total diferite despre organizarea comunităţii acestora în care a trăit cîţiva ani, dar care sînt asemănătoare în cea mai mare parte cu mitul solomonarilor din cultura românilor şi cu datele de pe tăbliţele de plumb ale strămoşilor noştri. Ivriţii încuibaţi la Qumran se considerau adevărata comunitate a lui Israel, însărcinată cu misiunea clară de a păstra Legea şi Legămîntul lui Iahwe, într-o epocă de mare apostazie şi confuzie, de a aduce oamenii pe calea cea dreaptă înainte de Judecata de Apoi şi de a purta ultima bătălie împotriva celor lipsiţi de credinţă, fiind organizată într-o adevărată ,,biserică sau frăţie militară’. Aceste texte au paralelisme numeroase cu organizarea Bisericii creştine primare iar primii creştini din Palestina îşi numeau în siriacă, biserica edah. Pe tăbliţele de plumb apare cuvîntul ede şi edia  cu sensul de preoţi judecă tori sau comunitatea acestor preoţi. Documentul Sadochit cît şi J. Flavius spun că Frăţia - Comunitatea avea mai multe centre atît în oraşe cît şi tabere construite în locuri retrase. Multe idei din textele descoperite în peşterile de la Qumran, se găsesc în textele sacre ale mandeenilor şi samaritenilor. Cununa slavei este o încununare pentru cei credincioşi, iar o idee identică se găseşte pe tăbliţa lui Zamolxe cînd îi trece pe cabirii din Samos la religia crucii. Există numeroase pasaje sau idei din manuscrisele descoperite la Qumran care se găsesc în Cartea lui Eno şi în Evanghelia esenilor scrisă de E. Bordeax Szekely în anul 1932. Manualul de disciplină este scris sigur după anul 30 cînd a fost ucis Ili pentru că el conţine referiri numai la Moise, la cultul mozaic, la practicile lui şi la iudei. De la început din acest text de desprinde fanatismul ce îi stăpînea pe membrii comunităţii şi ura lor fără margini faţă de fii întunericului ce lucrau împreună cu Belial – fii lui Gog şi Magog – împotriva fiilor lui Israel care ţineau adevărata Lege. Textul relevă că divinitatea lor este aceiaşi zeitate tribală – Iaho/Iahwe – care păstoreşte pe adevăraţii fii ai lui Israel pripăşiţi la Qumran, cea mai mare parte a turmei se rătăcise în lăcomie şi hedonism elenistic, şi nu are urmă de Dumnezeu universal aşa cum este cel al geţilor cunoscut de pe tăbliţe, din evanghelia esenilor şi din Cartea lui Eno. Zilnic în rugăciunile lor blestemau în cele mai fioroase cuvinte toate Neamu-rile şi le doreau pierzania pînă la ultimul şi fără urmă în istorie. Ei se considerau ,,o frăţie cu adevărat sfîntă, împărtăşind o comuniune fără de sfîrşit”. Fîs şi pîrţ! Aceste ideii le-au perpetuat mozaicii pînă în zilele noastre prin organizaţiile lor oculte de peste tot numite ca şi atunci comunităţi sau frăţii. Textul ne luminează ce fel de comunităţi au ascuns ei sub veşnicele plîngeri de prigoniţi şi persecutaţi ai istoriei. Dar nu au avut nici un fel de ruşine să ia de la aceşti fii ai întunericului o mulţime de idei, inexistente în Tora şi cu care şi-au umplut plăsmuirea să dea bine la mintea lor rătăcită şi plină de venin împotriva Neamurilor. Cîteva citate din acest document: ,,…Toţi cei care vor să se alăture comunităţii trebuie să se lege prin legămînt să-l respecte pe Iahwe şi pe oameni…să facă ceea ce este bine şi drept în ochii Lui, potrivit cu ceea ce s-a transmis prin Moise şi profeţii care l-au slujit …Trebuie să se supună poruncilor fiilor lui Sadoc, aceştia fiind preoţii care ţin încă legămîntul şi membrilor Frăţiei care îl păstrează cu străşnicie…Ei trebuie să înstăpînească în Israel temelia de nezdruncinat a adevărului…Ei trebuie să se unească într-o legătură trainică pentru vecie…Ei trebuie să socotească drept ucigaşi pe toţi cei care încalcă legea…Iahwe socoteşte drept necurat tot ceea ce nu ţine seama de cuvîntul său. ..Nici un credincios nu trebuie să se supună vrerii unui astfel de om în cele legate de cunoaştere sau dreptate…Oricine din Israel va dori să se alăture comunităţii, va trebui cercetat de către Veghetor în privinţa pătrunderii şi faptelor sale şi apoi va fi primit pentru ucenicie…Dacă unul dintre cei ce a fost primit în rîndurile celor sfinţi, se va abate cu un singur cuvînt de la legea lui Moise, va fi îndepărtat fără a se mai putea întoarce…Pentru că aceasta este vremea cînd calea este pregătită în ,,pustie’’ şi e nevoie ca ei să înţeleagă tot ce se întîmplă. Ei trebuie să urască neîncetat pe toţi cei păcătoşi şi să se ţină departe de ei. …Ei trebuie să fie zeloşi în îndeplinirea poruncilor şi să nu aştepte Ziua Judecăţii”. Din această idee nebună s-a născut în Europa Centrală şi de Vest ghetouul ca un exil al sefarzilor/iudeilor în mijlocul creştinilor consideraţi spurcaţi şi păcătoşi, numiţi goi sau goimi.  Răstignirea lui Ili le-a dat fanaticilor farisei un argument teologic de necrezut, trupul neputrezit al martirului ,,a adeverit” scrierile iudeilor ce menţionează o discuţie a lui David cu Dumnezeu – tema luată şi ea din cartea lui Enoh – spunînd ,,căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfîntul Tău să vadă putrezirea”. Această realitate incredibilă i-a făcut pe unii iudei şmecheri să le fumege minţile a revelaţie divină. S-au pus serios pe treabă şi după ce i-au făcut de petrecanie lui Ştefan au luat lumea la colindat cu ziceri dintre cele trăsnite spuse în numele unui personaj pe care mulţi l-au cunoscut ce era întreg la minte şi nu minţea. Din această uriaşă minciună ticluită, sprijinită pe crimă şi plagiat s-au născut pretinsele scrieri revelate ale iudeilor care stau puse într-o cărticică al cărei titlul este şi el furat după cartea sfîntă a geţilor din cultul cabirilor, Biblia. Să lămurim şi termenul de esen pe care unii susţin că vine din limba siriană asaya şi are sensul de medic. Eu cred că este un cuvînt compus din doi termeni religioşi ce au aparţinut spaţiului spiritual al strămoşilor noştri geţi; e: a judeca, a hotărî, lăcaş de cult, a se naşte, a conduce şi Sien: duhul luminii dătătoare de viaţă şi a regenerării naturii unde se duceau sufletele morţilor pentru a deveni parte a marii lumini. Esen este renaşterea vieţii prin Sien, învierea într-o nouă viaţă a energiilor făcută prin credinţa în Sien sau judecata lui Sien.  În dialectul istroromân este cuvîntul iesen care înseamnă toamnă cu referire clară la duhul strămoşesc Sien ce simboliza moartea naturii vii şi regenerarea ei prin puterea luminii dătătoare de viaţă. Tăbliţele strămoşilor noştri ne amintesc de galii cei roşcaţi care trăiau în Galileea iar J. Flavius ne spune că esenii cînd intrau în comunitate primeau pentru folosinţă personală un veşmînt alb, o cingătoare din sfoară, o toporişcă, un şorţ şi cărţile sfinte pe care trebuia să le păzească cu mare grijă. Precizînd că esenii primeau la intrarea în Frăţie, ,,cărţile sfinte” expresie folosită atît în textele lor descoperite la Qumran dar şi în Cărţile lui Eno, J. Flavius lămu-reşte pe deplin că aceştia nu erau iudei pentru că nu primeau Tora. Ei locuiau în Orient(Galileea) unde se duceau solomonarii noştri, într-un loc pietros şi cu multe peşteri, vecin cu Marea Moartă şi aveau năravul de a scrie şi răspîndi învăţăturile religioase pe care le-au luat de la geţii de acasă. Textele descoperite în peşterile de la Qumran, au fost compuse după opinia general acceptată, între anii 125 î.e.n. şi 68 e.n. unde trăiau cca 200 persoane şi au fost ascunse în grotele din apropiere situate în partea de nord-vest a Mării Moarte, cu o perioadă de timp 35 î.e.n. – 5 î.e.n. cînd ea nu a fost locuită datorită distrugerii clădirilor de către un cutremur şi interzicerii refacerii lor de către regele Irod al Iudeei. O parte din ele au fost traduse şi în limba română sub titlul Manuscrisele de la Marea Moartă, editura Herald  2007. Odată cu  venirea în zonă în vara anului 68 a legiunii X romană care urmărea să-i potolească pe iudei de zurba lor belicoasă, comunitatea de la Qumran condusă de ivriţii zeloşi, dispare ca spaţiu de locuit după spusa istoricilor. Unele dintre textele descoperite sînt mai vechi decît organizarea comunităţii şi au fost compuse în alte locuri. În peşteri s-au descoperit peste 40000 de fragmente care cuprind parţial 600 de cărţi, printre care şi textul masoteric anterior celui canonic al Vechiului Testament despre care nu se aminteşte un cuvînt în nici un studiu. Contrazice el textul canonic şi astfel ar da în gît marea plăsmuire a fariseilor cu complicitatea de mai tîrziu a grecilor şi  romanilor? Eu cred că sînt mai multe texte care nu trebuie văzute de vulg pentru că ar arunca în aer mitul mozaicilor ca ,,popor ales” şi alte sacramente mincinoase puse la cale de mozaici, greci şi latini prin hoţia făcută în dauna strămoşilor noştri. Vaticanul nu se ruşinează deloc susţinînd în public făcăturile ivrite. În anul 1955 au apărut mai multe articole sub semnătura lui Edmond Wilson în publicaţia New-Yorker, unde ziaristul explică atitudinea Vaticanului de a ţine la întuneric o parte din aceste manuscrise descoperite în peşterile de la Qumran în anul 1948, pentru că ar revela informaţii defavorabile creştinismului cît şi comunităţii mozaice aflată la originea Noului Testament. Adică recunosc cu obrăznicie că manuscrisele dosite au indici care dovedesc marea mişelie făcută de iudei împotriva religiei şi culturii geţilor, dar o susţin în continuare aşa cum o fac de peste 1600 de ani! Tăbliţa 27 turnată pe la începutul secolului lll î.e.n. aminteşte de Zabolieo asen la care s-a dus iscoada Ibero spre a fi vindecat de boală. În eme-gi ezen/esen avea sensul de sărbătoare, venerare, cinstire, a însufleţi mereu, a înflăcăra. La geţi asenii erau vindecători de boli ale trupului dar şi ale sufletului, filozofi şi teurgi. Esenii sînt amintiţi în Egipt sub numele de terapeuţi încă de la începutul secolului lll î.e.n. şi se ocupau cu vindecarea trupului şi sufletului de rele. Rabinul ivrit Filon din Alexandria, spune că esenii/terapeuţii erau pe acele meleaguri chiar înaintea ieşirii lui Moşe şi a întregului său ciopor din această ţară, adică în secolul Xl î.e.n.!!!     Ovidiu, nefericitul roman care a fost mazîlit la Tomis pentru că avea venin pe limbă împotriva lui Octavian, scrie înainte de anul 17, anul morţii sale pe pămînturi geţice în Pontice I,2, 83-84 despre luptătorii geţi următoarele: ,,Maxima pars hominum nec te, pulcherinna, curant/ Roma, nec Ausonii militis arma tinent.’’ Versurile tălmăcite pe limba noastră zic aşa: ,În cel mai înalt grad grupul omenesc al luptătorilor ausoni îşi zăngăne armele şi nu tu frumoasă şi îngrijită Romă, nu tu!   Adică geţilor nu le tremura freza de faima Romei aşa cum se întîmplă astăzi cu conducătorii românilor care ajung în fruntea mesei şi în loc să-şi apere neamul şi glia de răi şi rele, îi pradă şi îi vînd ca pe o turmă de vite.        Paulus Orosius scrie în lucrarea Istorii terminată în anul 417 despre aseni care erau sufletele geţilor ce au murit în luptă şi se bucurau de cinstirea tuturor ca mari eroi iar într-un sens mai larg erau acei oameni pătrunşi de o adîncă înţelepciune a cărţilor sfinte ce te duceau la nemurire.   În anul 448 împăratul Teodosiu ll al Bizanţului trimite la Atila o solie ca să trateze despre birul pretins de huni ca să nu le calce graniţele romeilor. Din delegaţie a făcut parte şi istoricul Priscus care ne-a lăsat informaţia că apropiindu-se de reşedinţa hunilor ce era undeva în Banat a stat de vorbă cu o persoană care a spus că este de neam auson şi băştinaş. La masa dată în cinstea soliei bizantine de către căpetenia hunilor, grecul a stat tot lîngă un auson care vorbea cu ceilalţi în limba ausonă dar mesenii mai vorbeau în hună şi gotă.  Cînd ajunge în Banat dar şi la curtea hunilor îi întîlneşte pe ausoni. ,,..apropiinudu-se cineva pe care după haina lui scitică eu îl luasem drept barbar, m-a salutat în limba elină zicîndu-mi: Gaire! Aşa că eu fireşte m-am mirat că unul dintre sciţi vorbeşte elineşte, căci, amestecătură de neamuri ei se mulţumesc cu propria limbă barbară a fiecăruia, fie cea a hunilor, fie cea a goţilor, ba fie cea a ausonilor, aceia care sînt mai amestecaţi cu romanii şi nu uşor le vine lor a vorbi elineşte, afară numai doară a celor robiţi din Tracia sau de pe coastele Iliriei. În pasajuul al doilea Priscus aminteşte că la masa lui Attila apare un măscărici numit Zercon, care făcea pe toţi să rîdă împleticind talmeş-balmeş la un loc vorbe luate din cele trei limbi ale ţării, anume limba ausonilor, hunilor şi goţilor. În al treilea pasaj, Priscus ne spune că la acelaşi prînz, un barbar care şedea la masă lîngă dînsul şi care cunoştea limba ausonilor, i-a vorbit în această limbă şi Priscus l-a şi înţeles, - ceea ce nu se putea întîmpla dacă ausonii nu ar fi avut un grai apropiat de latină cea vorbită de pe atunci pe care o cunoştea solul grec. În textul lui Suidas din secolul X în care este reprodus Priscus este făcută precizarea ,,iar ausoni însemnează regi”.În scrierea Enoh, Carte despre Dumenzeu şi despre îngeri, versiunea etiopiană ticluită de mozaici pe la anul 500 pentru un grup de africani din Etiopia, spune că luna avea mai multe nume printre care şi Asonia. Avseni, ovseni, useni bauseni şi tauseni la slavii de răsărit sînt divinităţi binefăcătoare care aveau şi rolul de a ocroti caii. Cultul lor era legat şi de sărbătoarea Anului Nou care începea primăvara avînd rolul de regenerare a naturii. Pînă în anul 988 cînd slavii de răsărit au fost creştinaţi, aceştia aveau clerul format în mare parte din volohi, dacă nu s-or supăra minţile ţuguiate. Sărbătoarea avea legături însă şi cu începerea anului solar la 25 martie. O poezie populară mioritică spune despre orînduirea împărăţiei cereşti, că după Dumnezeu şi Moş Crăciun vine Sfîntul Ion care este acolo sus din vremuri bătrîneşti şi în poalele veşmintelor sale l-a urcat pe Iisus ,,Sus l-am ridicat, Sus la Reghion, La sfîntul Oson”. Osenii erau o sectă inclusă în grupul ebioniţilor asemănătoare cu nazareenii care trăiau în secolul ll în regiunea Mării Moarte.   Cazarul Zeki Validi Togan în scrierea Ibn Fadlans Reisebericht, Leipzig 1939, spune despre conducătorul neamul său germanic de pe Volga, că kaganul s-ar trage din străvechea dinastie Asena, pomenită în izvoarele chinezeşti, din care susţineau că se trăgeau şi conducătorii turci şi mongoli. La prea multe patimi a supus minciuna criminală amintirea strămoşilor geţi.  Bizantinul Ioan Cinnamus scrie o Historiae şi la Vl, 3 îi aminteşte pe vitejii ausoni:  ,,Iar lui Leon, i-a dat ordin să năvălească cu o armată din altă parte, mai ales cu o nenumărată mulţime de valahi despre care se spune că au fost colonii de odinioară ai italicilor, să atace Ungaria din locurile vecine cu Pontul Euxin, pe unde nimeni pînă acum, din primele veacuri nu i-a atacat .şi invadînd Ungaria au ajuns în mai multe sate populate şi fac o mare pradă. Ucid mulţi oameni şi pe foarte mulţi îi iau prizonieri şi cînd s-au gîndit să plece de acolo, fac o troiţă de metal pe care o aşază acolo cu următoarea inscripţie: <puternicele cete ale ausonilor, în vreme cînd la Roma stăpînirea o avea divul Manuel(1143-1175), cea mai de seamă glorie a augustei dinastii a Comnenilor>>”. În anul 1186 izbucneşte în imperiul bizantin răscoala românilor sau vlahilor condusă de fraţii Asan şi Petru şi care va duce la crearea statului valahilor de la sudul Dunării despre care istoricii români nu suflă o vorbă ca să nu iasă scîntei din varză. Prelatul ungur Otrokocis în lucrarea Origines hungarice pe care o tipăreşte în anul 1693 scrie la cap. lV următoarele despre vizita bizantinului Priscus la curtea hunilor: ,,N-a neglijat acest Priscus să ne consemneze care ar fi fost limbile folosite în jurul lui Atila… Presupune în acestea că unii dintre huni chiar, datorită legăturilor cu romanii, îşi dădeau silinţa să vorbească limba gotă(care este înrudită cu alana) şi ausona. Unde prin limba ausonă înţeleg valaha leită latina coruptă”. Istoricii şi lingviştii noştri nu sînt în stare  să înţeleagă nimic şi nici nu vreau să ştie cît de ,,coruptă” a ajuns latina sau dacă nu este numai un eufemism de limbaj pentru limba getă. Pînă şi ungurii, care ne iubesc precum uliul pe puiul de găină, au mai mult respect pentru adevăr decît românii năimiţi, smintiţi sau ticăloşiţi!

                                                                        Imperiul get 

Strabon(63 î.e.n. – 26 e.n.) scrie în Geografia la Vll, 11 despre geţi şi conducătorii săi că: ,,Boerobista, get de naţionalitate, după ce a luat asupra sa, puterea peste poporul său, s-a apucat să-l refacă în urma deselor nenorociri. Şi, prin muncă necontenită prin cumpătare şi disciplină a făcut ca în scurt timp să întemeieze un imperiu mare şi să supună geţilor toate popoarele din vecinătate. Ba chiar romanii încep să se neliniştească, cînd l-au văzut trecînd cu îndrăzneală peste Istru şi să devasteze Tracia pînă în Macedonia şi Iliria, să pustiească pe celţii amestecaţi cu tracii şi cu ilirii, să nimicească chiar pe boienii lui Cristasir şi poporul tauriscilor”. După 1900 de ani nişte secături române născocesc ,,tracismul” ca o negare directă a continuităţii de neam dintre vechii geţi şi românii de astăzi, şi se obrăznicesc peste tot că vajnicul mato boero Bisto a fost trac şi toţi cei de la nordul Istrului erau traci şi punct. Şi eu aş vrea să vă trag în cap o ploaie de pumni pînă veţi pune punct acestei sminteli.  Poetul Ovidiu care era mazîlit la Tomis peste 70 de ani mai tîrziu, confirmă acest statut politic al statului get în Pontice ll, 9, trimiţînd o scrisoare lui Cotiso mato al geţilor pe la anii 15 al erei noastre unde spune ,,că eu mă găsesc surghiunit în vecinătatea imperiului tău”; să le spunem şi acelora cu moaca strîmbă şi mintea şuie că sintagma ,,imperiul tău” nu înseamnă stîna ta, coteţul tău, sălaşul tău sau tribul tău. O informaţie indirectă a puterii geţilor din acea vreme este propunerea de căsătorie a fiicei împăratului Octavianus Augustus cu fiul acestui conducător al geţilor şi care avea ca scop politic să controleze un adversar puternic ce făcea Romei îngrijorări serioase. Suetoniu spune că tîrgul mariajului îl viza chiar pe Cotiso. Dar acest imperiu arimin format din geţi şi traci a fost ciopîrţit metodic de către romani timp de peste 100 de ani. În anii 12-9 î.e.n. romanii cotropesc Panonia iar în anul 9 geţii pornesc o mare răscoală ajutaţi de cei din est dar sînt înfrînţi. În anul 29 Mesia, teritoriul de la sudul Istrului care despărţea Geţia de Tracia este cotropită de către romani şi transformată în provincie. Pe la anii 46, regatul clientelar al Traciei este transformat în provincie romană astfel că imperiul get rămîne numai la nord de Istru. După războaiele purtate de împăratul Traian, partea de vest a imperiului get este ocupată şi transformată în provincia romană Dacia, nume care nu a existat înainte de această nenorocire pentru strămoşii noştri. O parte dintre preoţii ajunşi sub stăpînirea romană împreună cu unii nobili şi oameni de rînd s-au retras la est de Carpaţi şi au continuat statalitatea imperiului get dar şi lupta împotriva cotropitorului roman. Istoricul italian Carlo Troya scrie Fasti Getici o Gotici, appendice al Storia d’Italia del Medio Evo în cinci volume în anii 1839-1841, o parte din acest text fiind preluat şi completat de către J. F. Neigebaur care a publicat la Breslau în anul 1859 o carte despre descrierea Moldovei şi a Valahiei. Nici în prezent aceste texte nu sînt traduse în limba română pentru că nu prinde bine plăsmuirea latrinităţii şi ar da posibilitatea românilor să guste şi altceva decît zoaia făcută de ,,doctorii ardeleni” la 20 de ani după apariţia scrierii lui Troya. Nu există în istoria lumii o monstruozitate asemănătoare, străinii ne recunosc merite în istoria Europei iar noi le negăm în totalitate ca să fim un neam de tîrîturi. Informaţiile istoricului italian sînt luate din Getica lui Iordanes dar şi din alte numeroase izvoare. Cîtîndu-l pe Ptolomeus, spune că romanii s-au înstăpînit pe teritoriul geţilor cuprins între Tisa pînă la Grath/Siret?  ,,De acolo pînă la Nistru, marele imperiu rămase neatins şi se extindea de la Marea Azovului, peste Basarabia, Bucovina, în Maramureş şi Galiţia pînă la Pădurea Herciniană”. Este uimitor că tocmai aceste teritoriu care nu a fost niciodată sub stăpînire romană, cazarii mozaici/jidanii de pe Volga în partea a doua a secolului XlX prin planul Poexotto îl revendicau ca patrie a lor pentru că l-ar fi cucerit ei pe cînd erau soldăţoi ai imperiului roman! Ori cei ce spun că au venit ca trupe romane erau semiţi din Palestina iar cazarii sînt de neam germanic şi au trecut la mozaism în partea a doua a secolul Vlll. Dar mai este un adevăr cu care trebuie să le dăm în cap acestor lifte; iudeii nu serveau milităria pentru că se descurcau mult mai bine în cămătărie şi samsarlîc. Să continui cu Troya care spune: ,,Daco-geţii pierduseră numai o treime din ţara lor şi au continuat războiul împotriva romanilor, dar numele geţilor apare transformat de obicei în cel al goţilor…” Aşa vorbeşte un urmaş direct al romanilor spre cinstea lui, însă liftele mancurtizate şi năimite ce şi-au luat titlu de ,,doctori”, sigur ai întunecaţilor, ne-au falsificat istoria de nu-i mai dai de socoteală. Informaţiile prezente ne ajută să stabilim graniţa estică a imperiului geto-got dincolo de Volga în est iar în nord se urca pe marginea munţilor Urali pînă în ţinutul balţilor. După căpăţînile istoricilor noştri, geţii pot fi numiţi şi huni, turci sau tătari pentru că tot nu interesează istoria românilor de astăzi. În anexa lucrării, Troya, referindu-se la războaiele purtate de Domiţian cu geţii conduşi de mato Gezina în anul 86, citîndu-l pe Orosius scrie: ,,Tacitus spune că nu îndrăzneşte să arate numărul romanilor ucişi, relatează Paulus Orosius care ar fi citit această afirmaţie în cărţile lui Tacitus atunci încă existente, astăzi dispărute. Geţii care s-au distins în această luptă au fost numiţi auseni sau aseni – eroi – pe care Zamolxe îi iubeşte cel mai mult şi autorul lor învăţat crede că au plecat cu Odin în Scandinavia”. Tăbliţa 74 spune cum comandanţii oştirii geţilor, Duro Radu şi Duro Cozen au plecat în primăvara anului 106 la iazigii/goţii Umo şi Gerentea din nordul Mării Negre să le ceară ajutor pentru războiul pe care îl purtau cu romanii. Ambii conducători iazigi au luat parte la războiul geţilor, fapt ce dovedeşte că între aceste popoare exista o legătură statornică de ceva vreme. Mulţi au murit şi s-au dus în lumea asenilor sau tărîmul lui Zamolxe cum se spune în tăbliţa 5. Să revin la Troya: ,,Printre aceşti aseni se găsea Captus, strămoşul dinastiei regale de mai tîrziu a ostrogoţilor, fiul său a fost Almar, al cărui fiu Augi, a fost tatăl lui Amal, strămoşul gintei de eroi al Amalilor… În anul 134, Amal fiul lui Captus, îi pregăteşte pe geto-dacii săi să se răzbune împotriva romanilor şi aceştia fac urmaşilor lui Hadrian mult necaz… În anul 161 Augi stăpîneşte peste daco-geţi sau goţi, pe care Ptolomeus îi mută în marea cîmpie situată între Carpaţi şi Marea Baltică şi care era numită Sarmaţia Europeană… Din anul 174 Amal domneşte peste daco-geţi şi este întemeietorul Amalilor. ..în imperiul Amalilor migrează alte hoarde şi barbari, de asemenea şi o parte a burgunzilor care sînt primiţi ca aliaţi….” În limba română veche cuvîntul captă înseamnă a aduna, a atrage, a izbuti, a atrage pe cineva printr-un mijloc, adică rolul pe care l-a avut asenul Captus. Bine că o spun barem străinii pentru că noi nu avem urechi să auzim asemenea adevăruri. De aceea am ajuns ca fel de fel de lepădături să vină, să se urce pe masa noastră lăsîndu-şi scîrna iar noi nu îndrăznim nici să-i deranjăm cu o vorbă pentru astfel de impietate! Cazarii spun că familia regală care le-a condus destinele mai multe secole pe cînd erau şi ei tari şi mari prin tărîmul fără margini a cîmpiei dintre Marea Neagră şi pustiul Gobi cu centrul de putere pe Volga, venea din neamul de semizei numiţi Asena. Crăpa-v-ar rînza în voi întunecaţilor! Vreţi să-l faceţi şi pe Zamolxe semit şi tăiat împrejur? Iordanes în Getica vorbind despre ocuparea regatului ostrogoţilor/geţilor din Italia de către armatele împăratului bizantin spune la 315 ,,Aceasta a fost, pînă acum, originea geţilor şi nobleţea de neam a amalilor, ca şi faptele bărbaţilor viteji. Acest neam demn de laudă a cedat unui principe şi mai lăudabil şi s-a supus unui conducător mai viteaz, a cărui faimă nu va înceta în nici un veac şi la nici o vîrstă, iar victoriosul şi triumfătorul împărat Justinian, precum şi consulul Belizariu, vor căpăta numele de Vandalicul, Africanul şi Geticul”. Troya spune că din secolul lll al erei noastre numele goţi şi geţi au devenit comune şi se confundau cum mai tîrziu cel de sciţi desemna popoarele de la est de Panonia pînă la Marea Caspică. Dacă nu ştim fiecare năvălire către sud şi vest ce structură etnică avea, sub aspect istoric trebuie să precizăm că în imperiul get de răsărit în secolul l al erei noastre au venit popoarele din Scandinavia, goţii din Gotia, vandalii din Vinlandia/Vandalia şi alţii care după secolul lll au ajuns forţa conducătoare iar geţii în frunte cu clanul lor conducător al Amalilor sînt recunoscuţi de aceştia drept regi. Getica lui Iordanes spune spre luminarea noastră la c. 42 ,,În al treilea popas la marea Pontică devenind mai umani şi mai înţelepţi, cum am spus mai sus, şi popoarele fiindu-le împărţite pe familii, vizigoţii erau supuşi balţilor, iar ostrogoţii, de asemenea, erau în serviciul străluciţilor amali”. Tot pe aceste teritorii în partea de est mai erau sciţii sau sarmaţii, populaţie înrudită cu geţii. Să mai vedem ce spune Iordanes despre goţii veniţi din Goţia la 28 ,,Dar fără să zăbovească mult, au ajuns la neamul spalilor cu care s-au încleştat în luptă, cîştigînd biruinţa. De aici au înaintat victorioşi pînă la marginea Sciţiei, care este vecină cu Marea Pontului…30 Sciţia începe de la hotarele Germaniei, de unde izvorăşte fluviul Istru, sau de la lacul Morsianus şi se întinde pînă la fluviile Tiras/Nistru, Danastru şi Vagosola/Volga, ca şi Danapru /Nipru şi muntele Taurus, nu cel din Asia, ci cel propriu, adică scitic. Îşi continuă cuprinsul pe toată Meotida(lacul Meotic este Marea de Azov) şi peste Meotida prin strîmtoarea Bosforului, pînă la muntele Caucaz şi pînă la rîul Araxis. Apoi întorcîndu-se spre partea stîngă pînă dincolo de Marea Caspică şi de ţinuturile îndepăr- tate ale Asiei pînă la oceanul euroborean, este ca o ciupercă, mai întîi mică, dar mai departe foarte lată şi rotundă pînă la huni, albani şi serii… 31 Această patrie, spun adică Sciţia, întinzîndu-se şi deschizîndu-se în lung şi-n lat, se învecinează spre răsărit cu serii care încep de la ţărmul mării Caspice, la apus cu germanii şi cu flu-viul Vistula, spre ţinutul arctic, adică în partea septentrională, este înconjurată de Ocean, iar la sud se găseşte Persia, Albania, Hiberia, Pontul şi albia Istrului, care se numeşte Dunărea de la gură pînă la izvor…” Această uniune de triburi condusă de geţi şi goţi care erau popoarele cele mai numeroase au năvălit în jaf de multe ori asupra teritoriilor controlate de romani. În anul 214 împăratul Caracalla poartă război cu geţii şi goţii la Istru iar după încheierea păcii îşi face o gardă personală din geţi şi goţi numiţi ,,leii scitici”. Pentru că a reuşit să încheie pace cu aceşti neostoiţi prădători, împăratul îşi mai adaugă cognomenele de Geticus Maximus şi Quasi Gothicus adică popoarele care formau noua forţă de temut pentru Roma. Numai nemernicii, iar dintre aceştia sînt destui printre noi, se vor îmbîrliga să spună că geţi şi goţi sînt una iar împăratul roman i-a făcut doi! Isarca din neamul Amalilor după anul 242 încheie alianţe cu mai multe popoare din imperiul său şi se pregătesc de o mare invazie dar împăratul Filip Arabul(244-249) îi îmbunează cu aur ca să le liniştească zelul belicos. În primii ani ai domniei reuşeşte să-i întoarne din pornirile lor prădalnice pe veniţii de peste Istru şi ia numele de Carpicus pentru că ştia cu cine luptase, cu geţii din estul Carpaţilor care conduceau regatul Amalilor. În anul 249, Ostrogotha, fiul lui Isarca, năvăleşte în Tracia unde face mare prăpăd. În anul 250 regele Ostrogotha distruge oraşul Apulensis – Alba Iulia – şi provincia Dacia nu mai poate fi controlată de romani. Împăratul Gallus(251-253) pentru a potoli pohtele prădătorilor geţi şi goţi care se buluceau peste Istru ca ursul la miere, umblă la teşcherea şi îşi cumpără liniştea. În anul 255, goţii, carpii/geţii şi burgunzii pe care Zosimus îi numeşte popoare scitice – pentru că vin din Sciţia – năvălesc la sudul Istrului, devastează Tracia, Macedonia şi Iliria ajungînd pînă în Italia dar sînt luaţi cu sabia de către generalul Aurelian şi se retrag la nordul fluviului. Împăratul Gallienus(253-268) luptă din greu cu dacii liberi din nordul provinciei Dacia şi ia numele de Dacicus Maximus. În anul 258 geţii şi goţii năvălesc în Tracia şi Grecia pe care le devastează fără cruţare, apoi trec în Asia Mică, iernează acolo după care se întorc în anul următor plini ochi de pradă. La acea dată provincia Dacia nu mai este controlată de romani, fostul imperiu get de pe timpul lui boero Bisto fiind refăcut parţial dar cu o componentă etnică şi mai ales militară de neam germanic venită din Scandia care se adaugă la cea getică. Dar informaţiile istorice ne mai arată un fapt uluitor, geţii şi goţii nu mai atacă imperiul roman; după 150 de ani testamentul lui Diogio amintit de Pliniu cel Tînăr a fost îndeplinit prin alungarea romanilor din glia străbună! Nici cei care erau împăraţi ai imperiului roman de multă vreme nu mai erau romani ci geţi, traci şi iliri, adică tot neam arimin. Începînd cu domnia lui Diocleţian(284-305) imperiul geto-got al Amalilor are relaţii paşnice cu imperiul roman de naţiune arimină avînd statutul de federaţi şi Galeriu(305-311) – Ler împărat – îşi avea curtea particulară la Romula pe malul stîng al Istrului în apropiere de Caracal iar Constantin inaugurează în anul 328 podul de la Sucidava Oescus. Tot acest împărat dorea să stabilească capitala imperiului la Serdica/Sofia în mijlocul geţilor, neam din care se trăgea şi el, aceste informaţii dovedind că geţii care conduceau atunci imperiul roman s-au unit cu cei din nordul Istrului. Imperiul geto-got de la nord de Istru, amintit de istorici doar în şoaptă sub numele de ,,regatul ostrogot din nordul Mării Negre” a fost distrus de urdiile hunilor în anul 376. (Text din carte)