Cautare
Publicitate
Articole asociate
| MIgratia nordica |
 |
 |
|
Neamuri neştiute
Istoria ne spune că pe la mijlocul mileniului l î.e.n. ceva triburi de celţi care îşi spuneau şi gaeli, ar fi păşit din insulele britanice într-o altă insulă mai la vest ce a primit peste timp numele de Irlanda. Cam scurt trecutul acestor gaeli dacă îl comparăm cu al altora ce au trudit vîrtos la vremelnicia neamurilor din Europa. Dar situaţia nu este chiar aşa şi multe informaţii din vechime nu au fost coroborate astfel ca să putem ţese pînza timpului acolo unde este numai uitare. După prăbuşirea imperiului hitit s-au format mici regate care au mai dăinuit cîteva sute de ani folosind în continuare limba veche în cronicile lor dar alături de feniciană şi aramaică. În Adana, oraş în Cilicia pe coasta de vest a Anatoliei, în secolul Xll î.e.n. era un conducător care se intitula rege al danym în versiunea feniciană şi adanawani în versiunea hitită. Acest regat încă mai exista în secolul Vlll î.e.n după informaţiile venite de la fenicieni. Printre ,,Popoarele Mării” care au invadat Asia Mică în secolul Xll î.e.n. ajungînd cu prădăciunile pînă în Egipt au fost şi neamul daniuna cum era menţionat în scrierile egiptene.
Poporul danym ar fi, prin urmare, supravieţuitorii unei mari migraţii din Balcani în secolul XVll î.e.n. şi care mai tîrziu a antrenat pe mulţi luwiţi din regatul Kizuwatna, peste multele Amalus în cîmpia Ciliciei pe la începutul secolului Xll î.e.n. unde împreună cu hitiţii, frigienii şi misii/masa au întemeiat micile regate după prăbuşirea imperiului hitit. Hitiţii erau o populaţie cu pielea albă cu părul roşcat şi ondulat, imagini ce se găsesc în mormîntul lui Ramses ll ce şi-a pus pe pereţi isprăvile bătăliei de la Kadeş la anul 1296 î.e.n. purtată împotriva acestora pentru controlul ţinutului Palestinei. Strabon în Geografia sa aminteşte pe pelasgi alături de lelegi ca vechi locuitori ai Eladei cu mult înaintea venirii grecilor în aceste locuri, iar Zeus din Dodona era şi el numit ,,Pelasgicul’’ sanctuarul fiind statornicit tot de aceştia pe care invadatorii s-au grăbit să-l pună ca divinitate supremă în structura lor religioasă. Euripide în piesa Archelaos ne spune că danaii sînt aceeaşi cu pelasgii precizînd că regele mitic Danaos al Eladei a dat o lege pentru neamul său astfel ca ,,danai să se cheme cei ce înainte pelasgi s-au numit’’. În textul fenician cuvîntul danym şi daniuna din cel egiptean, au comun rădăcina dani. În hitita hieroglifică pluralul la nominativ se termină în ai, care adăugat la rădăcina dani dă danai amintiţi de scriitorul grec. Dar cum îşi spunea această populaţie, nu avem informaţii. Iar aceşti danai au locuit teritoriul pe care este pomenit şi poporul ion, cu care grecii au purtat numeroase războaie, pentru a-i alunga în interiorul Asiei Mici. Legendele irlandezilor spun că neamul lor a fost creat de duhurile Dannan, care sînt un fel de zîne sau duhuri protectoare. Aceste informaţii istorice coroborate cu cele lingvistice ne obligă să tragem concluzia că neamul gaelilor a avut vechea obîrşie undeva pe coasta de vest a Asiei Mici, a fost parte a imperiului hitit şi odată cu destrămarea acestuia la mijlocul secolului Xll î.e.n. au trecut Bosforul luînd-o uşurel către nord pînă au ajuns în estul ţinuturilor locuite de geţi, regiunea dintre Carpaţi şi Nistru. Dar pelasgii sau danaii erau veniţi în Elada şi Asia Mică prin secolele XVll î.e.n. de la nordul Dunării adică din lumea geţilor carpatini. Cînd vitregiile istoriei i-au adus în vechea baştină, au trăit împreună cu geţii cîteva sute de ani apoi au tăiat-o vitejeşte tot către vest pînă nu au avut unde să mai pună piciorul pe pământ, ajungînd la capătul lumii. Irlandeza este cea mai apropiată limbă de romana veche avînd în comun 985 cuvinte iar acest adevăr lingvistic nu îl poate nega nimeni! Că ei au fost în relaţie directă cu emeşii/sumerienii sau cu cultura lor o dovedesc cele 290 de cuvinte comune limbilor română, irlandeză şi eme-gi/sumeriană şi 205 cuvinte comune numai irlandezei şi eme-gi. Iar mitologia lor păstrează numele unor duhuri din religia emeş. Zeiţa Anu în cultul celţilor era opusă oarecum focului şi luminii dar conducînd liniştea şi pacea veşnică. Emeşii aveau pe Anu, duh al creaţiei de început din care s-au născut toate dar el avea în religie un rol mai retras. Zeiţa Anu mai era numită Ith care are corespondent fonetic şi semantic în eme-gi prin cuvîntul it cu sensul de lună, clar de lună sau a se odihni în linişte. Mai aveau zeiţa Nanu identificată ca mamă a zeilor, divinitate care se găseşte în eme-gi prin Nanna ca duh al pămîntului şi principiul feminin al regenerării veşnice. Divinitatea se găseşte şi în mitologia popoarelor germanice prin Nana. Pentru că au fost vecini ceva vreme cu misii din Asia Mică şi s-au amestecat din prieteşug nu din duşmănie, în mitologia gaelilor avem şi unele elemente ale cultului cabirilor. Ei au dat epitetul Ops zeiţei Nanu, identificată ca mama zeilor, dar la frigieni popor de neam tracic, avem divinitate Opis Hiperboreeana(de la nordul Istrului) adorată în Efes cu atributele de Magna Mater. Divinităţile irlandeze erau numite cu termenul generic de Cabur , adică ,,asociere, tovărăşie mutuală” care ne aminteşte de cabir ca fraţi ori personaje ce participă împreună la regenerarea vieţii sau vindecarea de boli grele. Tot la vechii irlandezi stelele erau numite Cabur, fiind o identitate perfectă cu dogma cabirilor samothracieni potrivit căreia, după moarte sufletul se înalţă la cer şi devine o stea dar şi cu religia geţilor. Un alt indiciu că neamul gaelilor a cunoscut bine cultul cabirilor este folosirea calificativului de Axire dat acestor divinităţi ce aminteşte pînă la identitate pe Axieros din Samothrace. Strabon în Geografia ne spune: ,,Aproape de Britania Mare găsim o insulă unde Demetra şi Cora sînt adorate cu acelaşi ritual ca şi în Samothrace”. Aşa ca să joace bîza cu noi pe urdinişul timpului! Un alt motiv pentru a admite părerea de mai sus este numirea de ,,Insula Sacră” atît pentru Samothrace cît şi pentru Irlanda. Scriitorul Attilius în ad Samothracem este categoric: ,,Sacram hanc insulam(Samothrace) et augustam totam atque inviolati coli ese”. Şi Diodor din Sicilia spune la fel. Ce mai, trebuie să ne predăm! Poetul Festus Avienus, care a trăit în secolul lV, numeşte Irlanda ,,Insula Sacrea”. În cultul lui Mithra, ritualul se desfăşura într-o peşteră naturală sau artificială, locaţie pe care o sugerează şi iconiţele geţilor, iar informaţiile anticilor spun că şi în cultul cabirilor din Samothrace ceremoniile se ţineau tot noaptea. Cît despre ritualul vechilor gaeli sîntem informaţi că erau adoraţi în caverne şi în întunecimea cea mai adîncă. Amintesc faptul că marele înţelept al geţilor Zamolxe este pomenit în unele lucrări că s-ar fi ostenit să-i viziteze şi pe gali, iar aceştia foloseau o cruce foarte asemănătoare cu cea a geţilor. Muc sau Muicinnis este numele vechi dat Irlandei şi era totdeauna asociat divinităţilor spre a însemna ceva sacru. În limba română avem cuvîntul mucenic cu sensul de martir. În mitologia gaelilor există o ,,insulă a fericiţilor” situată pe celălalt tărîm sau în nişte insule foarte îndepărtate în apus numită Abal: măr şi populată de femei aborigene. Tot acolo se află nişte mere, dăruite de aceste femei, şi care aduc nemurirea. Trebuie să remarcăm originea mitului care este într-un ţinut unde creşte mărul iar asemănarea este foarte evidentă cu mitul carpatic al mărului roşu sau de aur care odată mîncat, aducea nemurirea iar vechii greci spuneau despre insula Şerpilor că este insula eroilor unde se retrag suflete acestora pentru a-şi trăi nemurirea în fericire! Există o asemănare uluitoare între mitul lui Brain din Imram Brain maic Febail şi povestea românească Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte unde personajul principal este Făt Frumos. Pe cazanul Gundestrup într-un registru este reprezentat Cernunnos, divinitatea fertilităţii şi bunăstării la vechii celţi ţinînd în mîna dreaptă roata/cercul vieţii iar în mîna stîngă un şarpe. Pe cap are două coarne de cerb iar în partea dreaptă este un cerb, mai sînt un lup, un ţap, lei. Capul şarpelui este prezentat sun forma unui cap de berbec. În judeţul Neamţ de Anul Nou se practică dansul cerbului unde un bărbat cu trupul acoperit în întregime cu o blană de capră poartă în faţă un cap de berbec din lemn fixat pe un băţ cu care execută anumite mişcări după muzica fluierului şi a tobei iar şarpele la geţi era considerat simbolul sacru al înţelepciunii. Amintirea obîrşiei comune a românilor şi irlandezilor o mai găsim în tradiţia peţitului ce a fost consemnată la începutul secolului XVlll dar sigur vechimea ei se duce în negura timpului. În Descrierea Moldovei apărută în anul 1716 scrisă de domnitorul Dimitrie Cantemir, găsim informaţii cu privire la peţitul miresei practicat în Moldova şi oraţiile spuse cu această ocazie. ,,Străbunii, părinţii străbunilor şi străbunii străbunilor au descoperit ţara pe care o locuim acum, pe cînd mergeau la vînătoare prin păduri şi în aceasta trăim noi acum şi sîntem întăriţi şi hrăniţi cu laptele şi mierea ei. Îndemnat de exemplul lor, ilustrul domn[peţitorul] a întîlnit în timp ce căuta vînat pe cîmp, în păduri, şi prin munţi, o cerboaică, care, fiind ruşinoasă, nu a îngăduit acestuia să-i vadă faţa ei, ci a luat-o la fugă şi s-a ascuns. Noi am venit pe urmele lăsate de copitele ei şi am fost conduşi de aceste urme în această casă; de aceea voi trebui ca să ne predaţi sau să ne arătaţi unde a fugit acest vînat pe care noi l-am scotocit cu osteneală şi sudoare prin pustietăţi”. ”. Obiceiul îl găsim şi în următoarele versuri populare: ,,Cînd dete soarele-n deseară Peţitorul umblă după o căprioară/ciută de-i sfîrîie călcîiele iar căsătoria este privită ca un moment de regenerare şi prosperitate a neamului. În irlandeză este cuvîntul ciuta cu sensul de prosperitate, înflorire, a vorbi într-un stil înflorit dovedind fără echivoc unitatea lingvistică a celor două neamuri. Este de reţinut faptul că peţitorul este un prinţ sau domn care face o vînătoare mistico-divină pentru a avea belşug în neam dar şi în gospodărie. Mireasa este o făptură deosebită care se poate preschimba din om în zînă şi în cerboaică avînd puteri miraculoase. Cuvîntul cerbu din limba română vine din vechea limbă vorbită prin mileniul V î.e.n. şi care se găseşte toată în sumeriană/eme-gi astfel cer: a străluci, a lumina, drag, lumina zilei, bu: bou, taur; adică un taur ceresc ce vine să aducă fertilitate şi prosperitate pe pământ, acest animal fiind simbolul fertilităţii în multe culturi antice. Divinitatea Cernunnos a celţilor provine tot din acest fond mitologic astfel cer: a străluci, a lumina, drag, lumina zilei, nun: prinţ, stăpîn, origine, naştere, nos: ou, zămislire, adică prinţul genitor al neamului sau naşterea vieţii din Creatorul Divin printr-o rază de lumină. Irlandezii spun că strămoşii lor vin din Asia Mică şi se numea milesieni sau din Babilon fiind urmaşii lui Noe şi au venit prin Egipt şi Spania în Irlanda. Miletul exista încă din secolul XV î.e.n. pe coasta Asiei Mici fiind locuit de ioni la început iar în secolul Vll î.e.n. a fost cucerit de greci. Locuitorii cetăţii stat se numeau milesieni sau ioni, dar istoria îi aminteşte în aceeaşi regiune şi acelaşi timp pe pelasgi, neam venit din nordul Istrului pe care grecii i-au găsit ca băştinaşi în toată vechea Grecie, în insulele ionice şi pe ţărmurile de vest ale Asiei Mici. Tot pe coasta de vest a Asiei Mici începînd cu secolul XVll î.e.n. sînt prezenţi misii ce au migrat de la Dunăre şi care au avut regatul Misia ce a purtat lupte crîncene cu grecii înainte ca aceştia să atace Troia. Aceste popoare – pelasgii şi/sau misii, numiţi de greci şi ioni după regiunea pe care o locuiau - sînt milesienii, strămoşii legendari ai irlandezilor care au plecat din aceste locuri în secolele Xll î.e.n. odată cu prăbuşirea imperiului hitit şi prăpădul produs de ,,popoarele mării”. Herodot era carian din cetatea Caria de pe coasta de vest a Asiei Mici şi spune despre neamul său: ,,Neamul carienilor ajunse şi el pe acea vreme, să se bucure între toate celelalte neamuri de o faimă fără pereche”. Carienii numiţi şi lelegi vorbeau o limbă asemănătoare cu pelasga sau poate chiar această limbă pentru că Herodot îi numeşte pe greci ,,barbari”( Historiae ll, 154) şi ,,vorbind o limbă străină” sau ,,străini”( Historiae ll, 169). Să amintesc două cuvinte în luwita hieroglifică: tati: tată şi anna: mamă. În limba română avem tati pentru tată şi oama, îma pentru mamă şi mătuşă iar în eme-gi ama: mamă, mătuşă iar ta: tată, a conduce, a fi stăpîn. În irlandeză avem tath: a se uni, a se lipi de, moţ, gaşcă, a fi împreună şi anna: bogăţie, mică minune a vremii, abundenţă. Pentru că am spus despre ioni că locuiau coasta de vest a Asiei Mici şi au avut multe ciondăneli cu grecii am găsit asemănări lingvistice între aceste neamuri. Dau cîteva cuvinte comune limbilor greacă, română şi irlandeză. Primul termen este în greacă, al doilea este în română iar al treilea este în irlandeză; atta: tată = ata (aromână şi emegi): tată = at: ştab, fante, de prim rang, minunat; baro: sarcină, greutate = bară: barieră, întindere de apă = bar: bară, măsură; bara: movilă, greutate; kata: obicei, a socoti = cată: a cerceta, a judeca, a lua aminte = cata: onoare, a socoti, a considera; koma: plete = coamă: plete = com: a acoperi, înveliş; kuro: firmament, puternic = cor: adunare, cerc = cur: întrecere, cale, pregătit din timp, depeşă; mana: lună = mană: noroc, belşug = mana: semn, prevestire, minune; patria: străbun = patria: teritoriul locuit de un popor = patron: protector, mecena; pelo: negru, brun = pil: bici al văcarilor; în emegi: murdar, a fi rău = peill: piele neprelucrată, a arunca cu pietre; poluie: cu mîini numeroase, frumos, puternic = polei: divinităţi din basmele populare româneşti, zîne, îngeri = pollai: coloană, a sprijini cu stîlpi; ruso: galben, auriu = ruşav: roşcat, blond = rus: cunoştinţă, prieten; ura: poartă, gură = ura: a striga de bucurie = ur: liber, puternic, viguros. Mai trebuie să arăt asemănările existente între muzica populară românească din anumite regiuni ale ţării şi unele melodii din folclorul irlandez.
|
|||
| Ultima actualizare ( Luni, 10 Noiembrie 2008 07:35 ) |