Planta miraculoasă era cunoscută numai de şerpi pentru că ei au fost mii de ani animale sacre în cultura şi religia neamului din jurul Carpaţilor iar cele două sigilii emeş de la sfîrşitul cărţii arată cum divinitatea ţine în mîini şerpeţii fiind însoţite de tauri şi lei considerate şi ele fiinţe divine. La romani erau geniile care păzeau oamenii, casele, familiile, oraşele, popoarele, împărăţiile avînd ca simbol şarpele. Iar soţia lui Jupiter/Joe(zeu solar), Iunona era zei-ţa lunii şi a luminii reci nocturne. Ca fiică a lui Saturn şi Rea zeităţile de început ale religiei romanilor, avea un cult foarte vechi practicat în tot Laţiu. La Roma avea închinat un templu şi lîngă acesta o pădurice sacră unde se afla o peşteră iar în interiorul ei trăia un şarpe mare, căruia în fiecare primăvară o fecioară îi aducea ofrandă o turtă. Iunona era protectoarea femeilor, a perpetuării căsătoriilor şi rodniciei vieţii pe pămînt la oameni, animale şi plante. Este uimitoare asemănarea acestei zeităţi romane ca nume şi atribuţii cu divinitatea Inana din religia emeşilor, cu Iana ca soră a soarelui din mitologia noastră şi cu Zoe de pe tăbliţele geţilor dovedind că toate trei cultele au rădăcinile pe meleagurile mioritice. La greci eroii erau veneraţi sub chipul şarpelui. Pe tăbliţele geţilor şarpele apare ca simbol al sacrului înfăşurat în jurul unui toiag sau pe piciorul unui scaun pe care este pus un cap de taur, într-un triunghi ca pe T 11 sau foarte stilizat cum îl prezintă T 1. În mitologia vedică, Vişnu doarme pe spinarea cobrei Ananta(sanscrită: infinit, nemărginit) iar marele act al creaţiei universale porneşte odată cu trezirea lui cînd începe să se rotească cosmosul. (Vis + nu = cel care nu mai visează pentru că nu mai doarme, trezitul).