O altă ramură a neamului nostru care a migrat la mijlocul secolului XVll î.e.n. în sud ajungînd pînă în Arabia sînt sabeii. Dar regatul Saba este amintit în scrierile sumeriene încă din secolul XVlll î.e.n. Un ram din neamul sabinilor se numeau sabeli. Ptolomeu aminteşte mai multe localităţi din Arabia: Istriana, Saluta, Rhadu, Lugana, Sata, Domana, Amara, Draga, Saraca, Deva, Dela, Lysa, Petra, Lydia, Suratha, Sora iar la Pliniu mai găsim Sandura, Nasaudum şi Rhemnia pe care orice românaş cu freza pe moaţe poate să le adulmece cu folos. Iar asemănarea alfabetului folosit de sabei cu cel al geţilor este mai mult decît pilduitoare. Numele de Saba apare şi mai tîrziu în textele sacre ale iudeilor avînd legături comerciale şi cu regatul condus de Solomon. O inscripţie din anul 378 a regelui Maliki – karaba invocă pe ,,duhul stăpîn al cerului” iar alta adaugă acestui duh epitetul de rahmanan ,,cel milostiv”. Statul sabeean era compus din mai multe provincii care aveau în frunte un kabir secondat de un consiliu al bătrînilor. Zamolxe i-a mai găsit încă în vremea sa pe cabirii geţi în insula Samos, o rămăşiţă a celor care au migrat din Carpaţi cu 1000 în urmă! Cabeiroi sau Cabiroi cu sensul de cei puternici erau divinităţi în cultul lor iar Khabar sau Kabar este denumirea arabă a zeiţei lunii.

Ei şi-au păstrat credinţa în nemurire avînd protectori pe Haul (nemărginirea luminii), Sin(divinitate identică cu a sumerienilor şi apropiat de Suen al geţilor) ca duh al lunii şi Shams (Şamaş la emeşi) ca duh al regenerării. Au colonizat în Africa regatul Axum iar regele Ezana (330-340 e.n.) şi-a pus pe monede semnul crucii să arate că sînt creştini. Această realitate istorică este amintită de Seneca în Tragedii spunînd că Roma s-ar putea ridica împotriva triburilor Dahue cei de la ţărmurile Mării Roşii. Cicero vorbeşte de locuitorii Sabeii fericite din Arabia ale căror legi sînt deosebite de ale altora şi de multe din legile iudeilor, care venerează imagini ale soarelui şi ale lunii. Împăratul bizantin Justinian a construit în anul 527 la poalele muntelui Sinai mănăstirea Sînta Ecaterina care are sculptate pe zidurile ei crucea cu braţele egale înscrisă în cerc şi crucea cu braţele egale deasupra unei semiluni aşezată orizontal cu vîrfurile în sus, simbol identic cu simbolul sacrului la neamul sabeilor care locuiau în vremuri uitate în sudul peninsulei Arabia.