Fariseism şi iudeo-creştinism 

Ca să înţelegem ce s-a întîmplat în ţinuturile din Galileea, Samaria şi Iudeea la începutul secolului l al erei noastre, trebuie să privim istoria acestor regiuni în urmă cu mai multe secole dar şi sistemul de organizare socială a neamului ivrit din Iudeea ce practica cultul lui Moşe - mozaismul. Pe la mijlocul secolului V î.e.n. – unii susţin chiar începutul secolului lV î.e.n. – un mare grup de mozaici dintre cei deportaţi în 586 î.e.n. se întorc din oraşele persane pentru a se stabili în Iudeea, teritoriu ce făcea parte din imperiul persan. Deşi dreptul de întoarcere în Iudeea, ivriţii l-au primit de la Cirus cel Mare chiar de la urcarea acestuia pe tron în anul 557 î.e.n.(Ezra 1,1..10) iar după ocuparea Babilonului în anul 539 î.e.n. de către perşi, toţi ivriţii din fostul imperiu asirian deveniseră liberi, foarte mulţi au iubit ,,robia străină” mai mult decît libertatea din propria patrie şi aşa sărmanii au stat ei de izbelişte la poftele altora. Asta nu prea sună a robie babiloniană care a durat 70 de anişori de chin şi prigoniri cum meşteşugit ne cîntă ei! Cînd s-a întors acest grup masiv şi a constatat că ivriţii rămaşi în Iudeea – majoritatea populaţiei - s-au cam dat în căsătorii şi înţelegeri cu Neamurile, rău s-au întunecat luminaţii rabini trecînd la măsuri care vor genera mai tîrziu fanatismul mozaic şi iudaic de pe urma căruia şi astăzi ţi se ridică părul pe cap de groază.