MIleniul de intuneric IV Imprimare Email

În timpul dinastiei Severilor, la Roma se instalase religia lui Mitra pe care pretinşii specialişti l-au interpretat ca un cult al Soarelui, celelalte divinităţi nefiind decît ipostaze ale acestuia. Tracul Septimius Severus care ajunge împărat în martie 193, proclamat de trupele de ausoni de la Dunărea de Jos impune acest cult la Roma chiar dacă toată oligarhia de purpurele sughiţa amarnic. Nici pe timpul invaziei lui Hanibal nu suferiseră sărăcuţii asemenea umilire. În anul 203 Septimius Severus, a organizat sărbători pentru aniversarea celor 10 ani de domnie la care iudeo-creştinii nu au servit petrecerea, deşi îi invitase pe năzuroşi să pună şi ei, acolo, o tămîie la altarul Înţeleptului(Mitra) din a cărui învăţătură ciuguleau vîrtos nemernicii dar strigau că este erezie aşa cum ne-a lăsat mărturie focosul Tertulian. Pentru purtarea lor împăratul a dat un decret să-i scuture bine, pe unii cu vorba, pe alţii cu sabia pînă s-au dat la brazdă. Şi Caracalla(211-217), fiul lui Severus, a fost marele preot al cultului mitraic, adică creştinismul arimin după logica adevărului, aşa cum a fost tatăl lui şi împăratul Commodus. 
Heliogabal(218-222), ajunge împărat la vîrsta de 14 ani fiind un paravan pentru bunica şi mama sa care conduceau în realitate imperiul. Fiind investit ca preot al unui cult solar ce îl practica în oraşul de baştină Emessa el i-a construit un templul pe colina Palatinului şi s-a pus pe rugi şi pe extravaganţe. Prezenţa în templu şi-o făcea alături de un leu, o maimuţă sau un şarpe, slujba făcînd-o numai în siriacă iar în timp a devenit tot mai apropiat de cultul fariseilor fanatici şi ai celor dintre Neamuri ce îşi spuneau iudeo-creştini şi care i-au ciripit visătorului că a venit vremea ca el să impună în imperiu o religie unică. Şi dacă s-o învrednici, să răspîndească cu sabia acest cult satanist pe întreg pămîntul, pînă unde bate vîntul, dar rău a băgat-o pe mînecă iar din poveste a ieşit o nimică sîngeroasă. Populaţia Romei cînd s-a văzut ameninţată de o iudaizare făcută cu sabia iar masculicii erau batjocoriţi cu pierderea abajurul bărbăţiei, fiind chemaţi toţi să se pupe numai cu Iahwe, în anul 222 s-a răsculat şi le-a făcut de petrecanie împăratului Heliogabal şi mamei acestuia Iulia Soemia, iar corpurile lor le-au fost aruncate în Tibru. Dar atît mozaicii cît şi iudeo-creştinii au fost luaţi rău la rost, episcopul Calixt împreună cu preoţi Calepodius şi Asclepiades au fost umflaţi şi ucişi imediat iar cadavrele tîrîte pe străzile Romei. Cu practicanţii cultului crucii – gnostici, montanişti, marcioni, creştinii arimini - consideraţi eretici de către jegurile iudeo-creştine, răsculaţii nu au avut a se socoti. Suspectă realitate pentru plăsmuitorii de istorii! Acest împărat şi-a păstrat cultul lui asiatic pentru oful inimii scoţînd din palatul auguştilor cultul lui Mitra sau creştinismul arimin.
O monedă de bronz emisă de Alexandru Sever(222-235), care l-a urmat la domnie pe Heliogabal, are pe avers bustul împăratului cu coroană de lauri pe cap iar pe revers Mitra urcat pe cal ce merge spre dreapta purtînd costumaţia specifică geţilor şi ţăranilor români şi pe care toţi specialiştii o numesc oriental-frigiană. În faţa calului este un altar, iar la dreapta un copac al cărui crengi se întind pînă deasupra călăreţului. Dovada arheologică arată că religia geţilor a revenit în palatul imperial ca cult al împăratului care îndeplinea şi funcţia de pontifex maximus. Atît mozaicii cît şi iudeo-creştinii în timpul lui Heliogabal dar şi mai înainte, s-au infiltrat în toate structurile de putere din aparatul statului, pîndind momentul prielnic pentru a-l înhăţa şi încăleca spre gloria şi veşnica lor nemurire. Ajunge împărat la 13 ani şi fiind un copil, imperiul a fost condus de mama sa Iulia Mamaea care a redat senatului multe din prerogativele luate de Septimius Severus prin Consiliul principelui. Strecurarea şărpăriei iahviste şi a celei iudeo-creştine în cercurile de putere ale imperiului, nu a plăcut deloc soldăţimii getice şi a generalilor din acest neam care conduceau mare parte din armată. Chiar Dio Casius, trăitor prin acele vremuri, scrie despre cei mazîliţi sau trecuţi prin sabie de către Domiţian, că erau pătrunşi de ,,ateism şi obiceiuri mozaice” iar situaţia era asemănătoare şi în timpul lui dar mult mai gravă. Alexandru Severus este asasinat în primăvara anului 235 împreună cu mama sa cînd se aflau în pregătirea unei campanie pe Rin iar împărat este proclamat de către armată generalul trac Maximin. Ştiind cît venin şi cîtă viclenie zace prin toate cotloanele Romei şi prin minţile jinduitorilor de putere, Maximin nu se duce să-şi preia scaunul imperial şi să fie aclamat de senat ci le trimite numai răvaşe pentru a desface cît mai larg pungile iar aurul şi argintul să vină în vistieria armatei, astfel va tăia chiar el cu sabia baierele. Pentru că erau foarte mulţi care foşcăiau prin puterea imperiului, a hotărît să bage sabia fără cruţare în şărpăria ce se înmulţise şi devenise foarte periculoasă chiar la adresa împăratului. Pe episcopul Romei care diriguia sărpăria iudeo-creştină, Pontianus (230-235), l-a trimis la muncă silnică în minele din Sardinia să se mai răcorească sfărîmînd bolovanii cu ciocanul. Pe mulţi alţii i-a trimis chiar în sabie pentru că doreau să pună mîna pe putere, dar numai prin bani şi şiretlicuri, mituind liotele de senatori. În această atitudine a cîntărit foarte mult şi originea împăratului care arăta pe faţă dispreţ senatului roman, pentru că nu mai avea bărbaţi capabili să pună mîna pe sabie şi să facă fapte demne de asemenea oameni. Au înghiţit ei ce au înghiţit aceste sarmale cu nisip dar pînă la urmă le-a plesnit orgoliul rău şi au dat într-o răzmeriţă declarîndu-l pe vajnicul trac, ca duşman al poporului roman, povestea sfîrşindu-se rău pentru acesta. Iordanes în Getica, falsificînd adevărul spune la paragraful 83: ,,El, [Maximun Tracul], după ce a domnit trei ani, în timp ce urmărea cu armatele pe creştini şi-a pierdut totodată imperiul şi viaţa.” Daţi dracului iudeo-creştinii, erau furnicar în imperiul roman de nu puteai să te mişti să faci semnul crucii de atîta înghesuială! Doar cîţiva ani mai tîrziu, acest puhoi de nestăvilit de creştini ai lui Iordanes, se vor dovedi a fi zece sau două zeci de mii de zurbagii vicleniţi.    După asasinarea lui Maximin, este recunoscut de senat ca împărat copilul de 13 ani  Gordian lll(238-244) care, în calitatea lui de conducător al imperiului roman, a redat senatului toate privilegiile pierdute pe timpul lui Septimius Severus iar conducerea efectivă a fost asigurată de către şeful pretorienilor. Religia geţilor rămâne în palatul imperial drept cult oficial al împăratului. La răzmeriţa împotriva lui Maximin Tracul, un rol important a jucat bănetul ivrit iar ei se aşteptau să fie răsplătiţi pe cinste, adică mozaismul şi schisma numită iudeo-creştinism să ajungă religie oficială şi chiar unică în imperiu. Dar viclenii senatori au zis că sau cîrdăşit împreună doar pentru a trece hopul ,,trac” şi de acuma înainte, trag nădejde să nu le mai scape jucărica din mînă. Întunecaţii ivriţii au rămas cu ochii beliţi, constatînd că au fost traşi pe sfoară în această tărăşenie, dar s-au chitit ei şi au aranjat o nouă afacere prin care să le scoată pe nas romanilor, tot vicleşugul. Le-au pus acestora de o criză economică cu care i-au adus aproape la ruină. Mari sume de bani ale cămătarilor mozaici, care dominau finanţele imperiului fiind şi principalii colectori de impozite, s-au scurs discret către Orient înfiripîndu-se o nouă alianţă, a ivriţilor cu verişorii lor arabi. Baierele pungii fiind tot mai strunite la Roma, cheagul şi-a luat zborul uşurel, fîl, fîl către Petra dar mai ales Palmyra unde erau colonii puternice de mozaici. Un medalion turnat după asasinarea împăratului are pe avers bustul acestuia purtînd pe cap o coroană cu raze. Pe margine piesei este scris textul: AST.K.M. ANTONIOS GORDIANOS SEB pe care ,,specialiştii” l-au tălmăcit că ar fi o medalie emisă la Tarsus în Cilicia fără a preciza sensul inscripţiilor, de o parte şi de alta a capului are litera P. Textul este scris atît pe avers cît şi pe revers în limba română aşa cum o vorbeau strămoşii noştri geţi în secolul lll şi trebuie citit astfel AST(RUC): a înmormînta, a acoperi; K(abir): entităţile cereşti din religia geţilor care aduceau protecţia şi îi ajutau pe oameni să găsească drumul  mîntuire; M(ithra): divinitatea supremă, Înţeleptul sau Creatorul, SEB(şiba în română): cumpănă, cumpănire. Gordianus Antonius. Textul are următoarea tălmăcire: după moarte va fi cîntărit/judecat de către cabirul Mitra. Părintele Patriei. În această religie Mitra îndeplinea şi rolul de călăuzitor şi judecător al sufletelor decedaţilor iar împăratul era chiar marele lui preot.     Pe revers este reprezentat Mitra sacrificaînd taurul, îmbrăcat în costumul specific geţilor şi purtînd pe cap tot o coroană cu raze ca a împăratului cu următorul text: TARSO(tarză: atitudine, chemare) I(a merge, a alerga) MITRO POLE(polei: fiinţe supranaturale din mitologia românească, un fel de zîne sau îngeri) OS(puternic, viguros), iar în interior M. KABIR cu litere R/P lipită de botul taurului. Tălmăcirea zice aşa: chemarea puternică a îngerilor lui Mitra. Mitra cabirul. Cele două cuvinte care desemnează principalele construcţii religioase în creştinismul ortodox – mitropolie şi mănăstire – sînt cuvinte vechi româneşti aşa cum dovedeşte acest text şi cel de la eseni, pentru monasterion.     Pe iconiţele geţilor descoperite la noi, călăreţul get/cabirul sau Mitra este chiar Vindecătorul şi Ispăşitorul. Eleniştii nu foloseau litera C –se citeşte în text S – dar era folosită de geţi de sute de ani aşa cum arată tăbliţele descoperite la Sinaia. Nu foloseau nici S din AST, semn specific numai alfabetului get. Gordian lll s-a născut în anul 225 şi a fost numit cezar de către împăraţii Pupienus şi Balbinus în anul 238 dar conducerea imperiului o exercită socrul său Timesitheus, seful pretorilor între anii 241-243 şi apoi de Filip Arabul care îl asasinează în apropiere de Eufrat în timpul campaniei împotriva regelui sasanid Shapur l. Textul medalionului, nu poate fi interpretat în limba greacă sau latină cum o bîlbîie unii specialişti ci numai în limba getă în care se oficia slujba acestui cult aşa cum spune şi Firmicus Maternus pe la anul 350. Inscripţii închinate lui Mithra nu s-au găsit deloc în Egipt, Siria sau Asiria ci numai lui Deus Aeternus. Cam tot din vremea supărării ivriţilor pe senatorii romani, dăinuie şi despărţirea pe faţă a mozaicilor de frăţiorii lor întru întunecimi, iudeo-creştinii care, zburătăciţi puţin şi infiltraţi în societatea avută a Romei, au început să tragă sforile pentru vremea lor şi turta Satanei. Locul lui Gordian lll este luat chiar de către asasinul Filip Arabul care se face foarte flexibil în faţa senatului şi arată înţelegere pentru schisma iudeo-creştină ce se dorea cît mai sus în ierarhia puterii imperiale. Nu sînt informaţii dacă acest împărat a mai păstrat drept cult oficial religia geţilor, dar şi-a sfîrşit domnia de sabie numai după 5 ani, cînd a fost ucis în luptă de către getul Decius.    Decius(249-251) a ajuns împărat datorită trupelor de geţi de la Istru, după ce ani buni a fost senator în senatul Romei şi apoi prefect, iar din această poziţie el a cunoscut toate vicleşugurile ce se puneau la cale de diferite clici pentru a controla imperiul. Decis să nu se lase prizonierul sau păpuşa acestor găşti de lichele, Decius, convins fiind că toţi creştinii erau periculoşi din punct de vedere politic, pentru că reuşiseră să se strecoare în cercurile cele mai înalte ale puterii şi doreau să conducă imperiul, a dat un decret prin care îi obliga pe toţi supuşii imperiului să se prezinte în faţa unei comisii formate din cinci membri şi să aducă o ofrandă zeilor, pentru ca, în felul aceasta să-şi dovedească ataşamentul faţă de cultul oficial de stat, religia lui Mitra. Urmau să primească un certificat în acest sens numit libellus. Majoritatea celor care au fost chemaţi la mărturisire, au respectat dorinţa împăratului dar unii s-au arătat habotnici şi au plătit cu viaţa fiind ucişi episcopii de Antiohia şi Ierusalim precum şi cel de Roma iar cîteva mii de creştini au fost trimişi la muncă silnică, informaţia ajutîndu-ne să apreciem clar asupra numărului real al celor ce îşi iudeo-creştini.După moartea lui Decius nu mai avem informaţii dacă creştinismul arimin a mai fost cult oficial pentru împăraţii Trebonianus Gallus(251-253), şi Valerian(253-260) împreună cu fiul său Gallienus(253-268).  În august 257, împăratul Valerianus, avînd informaţii că Frăţia iudeo-creştină pune stăpînire pe bunurile statului, emite un decret de persecuţie a episcopilor, preoţilor şi diaconilor; obligîndu-i pe aceştia să recunoască divinităţile oficiale imperiale – religia geţilor sau cultul mitraic cum îi spun mincinoşii – iar cultul pe care îl practică, să se maimuţărească doar în particular. În anul 260 împăratul Valerianus cade prizonier la perşi şi moare în anul următor iar fiul său Gallienus, abrogă în anul 260 edictele tatălui său şi restituie bunurile confiscate ajungînd la înţelegere cu iudeo-creştinii într-un imperiu prăbuşit economic şi rămas doar 10%  din ce a lăsat Septimius Severus ca moştenire. În anul 268 Gallienus este asasinat de generalul get Claudius, care este proclamat împărat de trupele de geţi ce le comanda, dar preferă să conducă imperiul din Sirmium, oraş situat în provincia Illyricum la cîteva zeci de kilometri sud de Istru. Oraşul astăzi se numeşte Mitroviţa şi este în sud-estul Serbiei. Chiar numele sîrb al aşezării arată că el a fost un centru puternic al cultului lui Mitra(Mitra + viţă: neam, rădăcină) iar sîrbii cînd au venit în secolul Vl, au preluat de la băştinaşii geţi/valahi această denumire. Claudius moare de ciumă în vara anului 270 în Sirmium şi ajunge împărat, getul Aurelianus care a fost comandantul cavaleriei lui Gallienus.      
Pe monezile lui Aurelianus după anul 270, Soarele este reprezentat ca divinitate supremă şi deci cult al întregului imperiu roman, după ce unii dintre împăraţii nearimini cam umblaseră cu şopîrcăieli în perioada ,,anarhiei militare” pe seama creştinismului arimin. În această perioadă Mitra devine principalul cult al soldaţilor şi se impune la Roma cu mare fervoare. Istoricii spun că Aurelian a introdus în imperiul roman cultul lui Sol Invictus ori expresia este întîlnită prima dată prin anii 70-72 pe o placă votivă descoperită la Carnuntum, unul dintre marile centre ale religiei geţilor, deci nimic nou sub soare, poate neruşinarea de a minţi cu adevărul în faţă. Pricepuţii în plăsmuiri au legat aceste texte şi restabilirea cultului lui Mitra drept cult oficial al împăratului de cultul lui Jupiter pe care l-au slujit romanii pînă în anul 181 cînd a fost înlocuit cu mitraismul de către împăratul Commodus. Ideea este greşită pentru că el nu introduce un cult nou şi nu reformează unul vechi iar personificarea soarelui ca divinitate era la latini Febus-Apolo, deci confuzia este exclusă. O inscripţie în limba latină găsită în Moesia spune: Jupiter Optimus Maximus Paternus Aepilofius şi care a fost interpretată greşit ca adresată lui Jupiter, cel mai bun părinte născut din stîncă pentru că în mitologia romană Iove nu avea nici o legătură cu naşterea din stîncă. Doar Mitra era omul strălucitor sau fiul luminii care s-a născut dintr-un fulger al Creatorului ce a lovit o stîncă. Realitatea din inscripţie este foarte clară iar adevărul nu poate fi ascuns la infinit.  Împăratul s-a născut la Sirmium, localitate la sudul Dunării pe actualul teritoriu al Serbiei, într-o familie modestă de geţi. Mama lui era preotesă într-un templu închinat cultului lui Mitra iar el considera că a fost apărat de pericole de acest Tată Ceresc şi ajutat să devină împărat. La Roma construieşte un mare lăcaş de cult pentru Sol Invictus sau Domini imperii romani. Sărbătoarea avea loc la 25 decembrie iar romanii au botezat-o, plăcîndu-le, Natalis Soli Invicti, adică ziua de naştere a fiului luminii sau omului strălucitor, dar cei care se ţin numai de suceli îi spun ,,soarele neînvins” la fel cum aveau şi geţii sărbătoarea Crăciunului la aceeaşi dată! Sărbătoarea sublinia renaşterea luminii adică, creşterea zilei faţă de noapte sau o înnoire prin purificare. Francezii spun sărbătorii Crăciunului Noel, şi nu Natalis Soli Invicti cum ar trebui să zică orice catolic. Cuvîntul francez îşi are originea în vechiul cult mitraic pe care galii l-au practicat cu mare tragere de inimă şi vine de la cuvîntul românesc noi cu sensul de apă neîncepută pentru agheasmă, a se înnoi, sau noială: înnoire, renaştere. Dacă mitraismul nu era oficiat în româna veche nu aveau cum să ajungă la francezi aceste cuvinte care sînt printre fundamentele cultului creştin.   Cultul lui Sol Invictus nu poate fi confundat nici cu vechiul cult solar, divinitate de origine sabină care se ţinea la 9 august. Imaginea lui Mitra era a unui tînăr cu cap înconjurat de raze solare care mîna pe cer carul său tras de 4 cai. Această imagine se găseşte pe iconiţele geţilor I 1, unde se vede numai capul în colţul stînga sus iar pe I 9 şi 10 divinitatea cu capul înconjurat de raze mînă carul tras de cei 4 bidivii. Se credea că zeul solar ştie toate cele ascunse şi are puterea de a vedea toate şi pentru aceasta i s-a cerut păzirea monumentelor publice. Mai apare şi sub numele de Sol Oriens, arătînd partea geografică răsăriteană a imperiului roman unde el erau adorat cu mare fervoare şi de unde a venit la Roma. De aceea getul  Regalianus care s-a proclamat conducător al neamului său şi-a pus pe monedă divinitatea supremă cu legenda Oriens aug(ustus), adică sfîntul sau veneratul din răsărit şi nu tîmpeniile tălmăcite de specialiştii în plăsmuiri. Cultul are legătură cu supărarea lui Lactanţiu şi situaţia politică din răsăritul imperiului roman cînd împăraţii geţi au urmărit să desfiinţeze imperiul roman transformîndu-l într-un imperiu universal bazat pe o conducere colectivă şi electivă nu pe una personală, ereditară şi de ordin divin. Iar de la conducerea lui Aurelian la cea a lui Galeriu sînt numai 30 de ani aşa că trebuie să căutăm această divinitate în credinţele ,,adoratoare a divinităţilor munţilor” cum spunea Lactanţiu. Aceşti înrăiţi erau geţii cu duhurile lor sălăşluite pe crestele munţilor avînd ca lăcaş sacru vîrful Omu şi imaginea misterioasă a capului de get cu cuşma specifică. Geţii aveau pe Zabelo ca duh al luminii şi al creaţiei lumii din lumină iar pe tăbliţa 57 se spune despre sufletul lui Ili că se va duce să locuiască în cetatea luminii la unicul Zabelo. O legendă românească spune că Maica Precistă a născut pe o piatră ,,fiul din piatră, Misterul Misterelor” cu referire clară la legenda lui Mitra păstrată în mentalul colectiv al neamului mioritic. Alta, venind cu o variantă a creaţiei divine spune cum este săvîrşit misterul pietrei care-l ascunde pe Dumnezeu şi care este salvat de sfinţi prin lungi rugăciuni citite din cărţi. După trei zile şi trei nopţi ,,Stîlp de piatră în patru crapă, Iată Dumnezeu că scapă”. Cam aşa stau amintirile străvechi în memoria timpului luat ca rezervor de informaţii. Religia geţilor avea pe fiul luminii sau al omului ca element fundamental al sistemului de valori spirituale iar acesta nu a fost tradus identic în latină pentru că nu era un sinonim şi atunci s-a folosit sintagma Jupiter ca zeu al luminii şi cel mai bun părinte care iese din stîncă. Să mai amintesc aici că şi goţii se considerau născuţi din zeul/duhul Pămîntului(adică din piatră) şi fiul Omului. Iudeo-creştinii care au tot stat la pîndă, poate, poate le fac de petrecanie înrăiţilor geţi, au încercat să se burzuluiască împotriva mitraismului în timpul lui Aurelian, dar au fost repede aduşi la ascultare şi la locul lor de cult privat. În anul 272 Aurelian reuşeşte, în urma a două sîngeroase bătălii, să învingă armatele imperiale palmyrote şi să cucerească capitala, desfiinţînd imperiul creat de arabi şi mozaici ce-şi doreau să pună de o frăţie veşnică. Moare asasinat în Bizanţ cînd pregătea o nouă păruială cu perşii. Roma proclamă împărat pe senatorul Tacitus care nu rezistă decît 11 luni pentru că este asasinat de către soldaţi cînd se afla în campanie împotriva goţilor ce au năvălit în Asia Mică.   Împăratul Probus(276-282) ajunge la această demnitate datorită proclamării trupelor de la Istru pe care le comanda şi reuşeşte să restabilească finanţele imperiului şi să întărească graniţele de trecerile prădătorilor care mişunau ca muştele la hoit. Pe mulţi i-a liniştit cu fierul, pe alţii cu banii căutînd să poată dispune de bani şi oameni pentru apărarea statului. Creştinismul arimin se răspîndeşte tot mai mult în imperiu, datorită noii structuri de putere care era formată din militari şi funcţionari, în mare parte veniţi din rîndul neamului get. Timp de doi ani conducerea imperiului este în mîinile generalilor gali Carus şi a fiilor săi Carinus şi Numerianus care sînt asasinaţi pe rînd de soldaţii lor şi în vara anului 284 ajunge împărat getul Diocleţian din provincia Dalmaţia, asociindu-şi pe tovarăşul de arme Maximianus. Puterea geţilor este absolută în imperiu, religia lor – creştinismul arimin sau mitraismul – devine religie majoritară în imperiu iar limba getă sau rumună a cărui nume, liftelor le este greaţă să-l pronunţe, este limba de circulaţie în imperiu. Oricît au fost de înverşunaţi falsificatorii satanismului iudeo-creştin, totuşi mai avem destule informaţii ca să ne reconstituim adevărata istorie şi să ieşim din starea de îndobitocire în care ne-au adus vînzătorii de neam şi ţară. Capitala imperiului este la Nicomedia, oraş în Bitinia tracilor.    
La 23 februarie 303, palatul lui Diocleţian din Nicomedia este dat pradă focului, împăratul îi torturează pe slujitori pentru a afla adevărul dar după cîteva zile a izbucnit un nou incendiu. ,Oameni în negru” cu mult venin în rînză, au încercat să-i cresteze şoricul lui Diocleţian dar împăratului nu i-a plăcut deloc trebuşoara şi a strigat din toţi rărunchii: Gărzi! Iar acestea au apărut ca nişte năluci salvîndu-l pe getul speriat rău de şiş. Dar gruparea a dat concomitent şi foc palatului aşa că în Nicomedia la acea dată, s-a putut ,,lua lumină” de la kilometri. După această grozăvie, cezarul Galerius, get născut la Romula – Teleorman, care era coîmpărat, a tras cu urechea şi a auzit zumzăială parşivă din cloaca iudeo-creştinilor care se mîndreau cu isprava lor şi că data viitoare o vor face şi mai lată. Pe dat’ i-a acuzat pe întunecaţi de ceva incendieri chiar sub nasul împăratului iar Diocleţian dă un prim decret prin care sînt distruse toate bisericile iudeo-creştinilor iar cărţile acestor nelegiuiţi sînt arse. Fără a le lăsa loc de scăpare, a pornit să-i caute cu sabia pe ,,oamenii în negru – iudeo-creştinii sau militia cristi” prin tot oraşul Nicomedia, apoi prin Bitinia, prin toată regiunea şi a poruncit să fie căutaţi cu mare sîrg în Alexandria unde era marea şărpărie. Tot aici – uite ce coincidenţă – era şi şărpăria iahvistă(după datină, toţi umblau îmbrăcaţi în negru şi erau mai întunecaţi decît întunericul) Acţiunea ,,oamenilor în negru” s-a vrut o răzbunare pentru ce suferiseră ei de la getul Aurelian care trecuse prin foc şi sabie şărpăria ce au clocit-o la Palmyra cînd visau la imperiu universal şi stăpînirea lumii iar pre mulţi i-a spintecat să le iasă aburii de mărire şi veninul iahvist. Tot el a distrus Didascalia din Palestina unde se cloceau numai ouă de basilisc, punînd în sabie şi şărpăria din Alexandria care se bucura de mare preţuire în ochii Zenobiei. Este prima dată în istoria noii structuri statale cînd un cult religios pune la cale un atentat împotriva împăratului dar şi împotriva religiei majoritare din imperiu. Diocleţian îndeplinind şi funcţia de pontifex maximus. Culturnicii occidentali, scărpinîndu-se mai mult în dos decît în cap pentru a descoperi ceva înţelepciune, spun că numai turbarea lui Galerius şi fanatismul său păgîn şi orb, legat de un tradiţionalism exacerbat şi sălbatic – fără a preciza, cine, ce şi cum? - l-au făcut pe Diocleţian să pornească represiunile împotriva nevinovaţilor creştini. Asemenea comentarii sînt specifice jegurilor sataniste, care nu s-au mulţumit cu falsificarea istoriei dar au ucis zeci şi sute de mii de preoţi şi credincioşi ai religiei geţilor atunci cînd ei au dat lovitura de stat în anul 380. Acest model de gîndire caracteristic mozaismului şi ideologiilor fanatice ieşite din el, se găseşte în tot în ideologia bolşevicilor cazari ce ne-au fost stăpîni direcţi timp de peste 20 ani. Nu poporul român avea dreptul să se conducă şi să-şi conducă ţara şi neamul, ci tîrîturile cazarilor bolşevici, aduşi de ruşi, dar cea mai mare parte pripăşiţi printre români, nu mai mult de 70-80 de ani. Aşa şi aceste grupări criminale ale sataniştilor iudeo-creştini care doreau să se facă stăpîni pe imperiu, pentru a instaura cultul minciunii, al urii şi al sclaviei veşnice, unde numai ei să fie, tot veşnici stăpîni! A venit timpul ca şi noi să ne luminăm la minte şi la suflet şi să spunem: bună dimineaţa Sfinte Soare, neamul rumun a ieşit din Întunericul Satanei!     
Diocleţian a mai emis trei decrete în anii următori împotriva creştinilor iar cei care s-au opus au fost exilaţi sau condamnaţi la închisoare sau moarte. Mulţi s-au dezis de creştinism. În concepţia vechilor religii, albul, culoare pe care o purta clerul get, aparţinea binelui şi luminii iar negrul aparţinea răului şi întunericului şi ,,oamenilor în negru” care au pus stăpînire pe imperiul roman după anul 380. ,,Oamenii în negru” au fost o grupare ocultă înveşmîntată numai în negru, care se opunea adevăratei ştiinţe divine a cunoaşterii, încercînd să impună prin orice mijloace mozaismul şi erezia iudeo-creştină ca religie unică, dorind să pună mîna pe conducerea imperiului roman pentru a-şi duce la îndeplinire acest plan criminal. Erau un fel de serviciu secret sau poliţie secretă constituită în Palestina, dar răspîndită peste tot pe unde existau comunităţi însemnate de mozaici şi răspundea numai în faţa rabinului şef. Iudeo-creştinii cînd au făcut înţelegerea cu Satana, pentru a-şi mări şi extinde puterea, şi-au înfiinţat o asemenea structură ce a participat la multe acţiuni criminale iar indicaţiile preţioase le primeau numai de la episcopul Romei. La 15 august 1534, această societate ocultă a ieşit la lumină prin Societas Jesu sau iezuiţii cum îi cunoaşte lumea mai bine şi care avea ca scop declarat extinderea catolicismului în toată lumea prin orice mijloace chiar şi minciuna, calomnia, intriga, sperjurul, provocare, complotul, şi crima. Şi bolşevismul ieşit tot din mozaism şi-a propus acelaşi scop ,,nobil” de a stăpîni lumea chiar de va rămîne numai un sfert din populaţie. Mijloacele de ,,convingere” a celor trei societăţi secrete sînt identice pentru că toate au devenit, după zisa lui Clement din Alexandria: verus Israel, adică verus Satanel după cunoaşterea noastră!   În Alexandria în acele vremuri, era cea mai mare comunitate mozaică din imperiul roman condus de  geţi dar şi o comunitate iudeo-creştină importantă, de aceea s-au unit ei în gând şi faptă şi au venit la Nicomedia să îi facă o comedie împăratului Diocleţian. Dar ei aveau precedente, chiar strălucitoare în această direcţie şi amintesc incendierea bibliotecii din Alexandria în anul 47 î.e.n. pe care unii istorici o pun în seama trupelor romane. Să analizăm acest fapt pentru a înţelege năravul şi crima din umbra istoriei falsificate. În gîlceava care izbucnise între Cleopatra şi fratele ei pentru conducerea Egiptului, Cezar intervine cu ceva soldaţi de partea femeii mai mult pentru a evita un război între cei doi fraţi decît să facă el o cucerire militară. Cînd încăierările erau în toi pe străzile oraşului, biblioteca oraşului a fost incendiată şi au ars zeci de mii de manuscrise unice în lume care ne puteau da multe informaţii despre antichitate. Biblioteca a fost constituită de Ptolomeu Filadelful la începutul secolului lll î.e.n. propunîndu-şi să prezinte lumii antice, cultura greacă, cea egipteană dar şi alte culturi adunate împreună, din care lipsea sigur cultura mozaică pentru că ea nu exista. Grecii care conduceau Egiptul şi au fondat biblioteca nu aveau interes să facă o asemenea faptă criminală. Pe romani nu îi prea ardea la tălpi cultura şi nu aveau interes să distrugă oraşul cu o asemenea comoară pentru că regatul era subordonat Romei. Mai rămîn în ecuaţie ivriţii mozaici care, se pare că sînt autorii distrugerii bibliotecii. Deşi se stabiliseră în oraş, intrînd mai mult pe furiş în secolul lll î.e.n. unde şi-au făcut un cartier izolat de restul populaţiilor, ei urau de moarte pe toţi netăiaţii împrejur aşa cum o dovedesc fără dubiu scrierile lor ,,sfinte”, o parte din manuscrisele de la Qumran şi Protocoalele înţelepţilor Sionului. Şi nu de puţine ori, au pornit răzmeriţe împotriva grecilor şi a egiptenilor chiar în timpul Filadelfului. În secolul l î.e.n., în acest oraş au pus la clocit visul de mărire şi stăpînire asupra lumii prin intermediul mozaismului şi fariseismului şi a plăsmuirilor numite Tora şi Talmud. Cum minciunile lor privind revelarea scrierilor primite de la Iahwe au fost demascate de preotul egiptean Manethon, dar sigur şi de alţii despre care nu mai avem informaţii, iar această bibliotecă devenise cel mai mare duşman al lor prin adevărurile conţinute în manuscrise, ei au prins prilejul să ,,scape” de groaza demascării. Îi mai acuză în această direcţia acţiunea de iudaizare a culturii greceşti şi a întregii culturi din Orient care a început către sfîrşitul secolului l î.e.n. şi a durat următoarele două secole, unde ei pretindeau că toate cîte le-au trecut prin cap elenilor, au fost luate din scrierile lui Moşe! Prin distrugerea bibliotecii, ivriţii au urmărit să dispară principala sursă scrisă ce le demasca minciunile şi plăsmuirile lor cu pretenţii de revelaţii divine, pentru că manuscrisele din bibliotecă arătau o altă realitate unde ei nu erau nici cît punctul sau virgula. Şi sataniştii iudeo-creştini au procedat la fel cu sute de manuscrise, arzîndu-le pentru a nu mai exista dovezi ale ticăloşiei lor fără margini! În noiembrie anul 307 Diocleţian, Galeriu şi Licinius s-au întîlnit la Carnuntum şi s-au închinat împreună la lăcaşul lui Mitra fautori imperii sui, lăcaş extins de ei peste unul construit la începutul secolului ll.
Împăraţii au dorit să aducă o dovadă publică a credinţei lor în religia mitraică sau creştinismul arimin, în oraşul sfînt consacrat acestui cult.La 29 octombrie 312 împăratul Constantin cel Mare ordonă armatei sale ca semnul crucii să fie pus pe steagurile militare cum îl aveau geţii din secolul ll î.e.n. aşa cum arată tăbliţele de plumb, dosite încă la Institutul de Arheologie din Bucureşti. Dar semnul crucii îl purtau pe scuturi şi soldaţii persani pe care Tertulian nu a apucat să-i acuze de erezie, înleşătorie şi ceva cîrdăşeli cu Satana. În anul 313 se acordă libertatea cultelor în imperiu de către împăraţii Constantin şi Licinius prin edictul de la Milano care însă nu poate fi dovedit, iar povestea are iz de poveste pentru că nu a fost susţinută decît tîrziu de către iudeo-creştini. Duminica peste care patrona Mitra şi Sfîntul Soarele era zi sfîntă şi nici un membru al acestei religii nu lucra. În anul 321 împăratul get Constantin cel Mare introduce în imperiul roman sărbătoarea Dumineca ,,dies solis: soare, fiinţă strălucitoare” ca zi obligatorie de odihnă, fiind o sărbătoare getică sau mithraică cum ar spune înveninaţii latini. Catolicii au făcut din acest împărat, părintele politic al creştinismului ori este o mare minciună toată făcătura papistaşilor şi înfierbîntaţilor grecotei ortodocşi. Ei pun în seama împăratului convocarea unui sinod ecumenic la Niceea în Tracia, unde s-au discutat probleme de teologie iudeo-creştină şi condamnarea arianismului, care stîrnise şi tulburase multe minţi printre adevăraţii apărători ai lui Iahwe. Afirmaţia poate fi adevărată dar nu pentru cei care au colportat minciuna timp de peste 1670 de ani. Împăratul care era şi pontifex maximus avea în prerogativele sale vegherea bunei desfăşurări a cultelor oficiale şi private. Dacă ei pretind că a fost condamnat arianismul, ca erezie iudeo-creştină, atunci ei au mers cu pîra la împărat şi l-au implorat pe acesta să-i taie craca lui Arie şi astfel să-l reducă la tăcere pe cîrîitorul de vorbe necuviincioase. Arie a fost un preot de origine libiană, uns la Alexandria, dar pentru că tot băga strîmbe în dreapta credinţă, cei mai mari ca el l-au expulzat din frăţie apoi reprimit şi iar expulzat prin conciliu de la Ierusalim din anul 335, după care moare la scurt timp. Amestecul împăratului Constantin cel Mare în această poveste este numai unul administrativ datorită funcţiei pe care o avea şi nu unul teologic aşa cum susţin iudeo-creştinii prin minciunile lor. Şi tot la acest conciliu ecumenic participă şi episcopul Teofil al goţilor spun mincinoşii, dar el era în realitate al geţilor. La acea dată goţii nu erau arieni pentru că Wulfila – pretinsul episcop care i-a trecut pe aceştia la arianism, o altă făcătură a iudeo-creştinilor – avea numai 14 ani şi nu se luase de mînă cu minciuna. Dar adunarea fiind ecumenică, înseamnă că erau de faţă toţi reprezentanţii cultelor oficiale şi particulare din imperiu. Deci episcopul Teofil nu putea fi decît trimisul geţilor nord-dunăreni ca împuternicit al creştinismului arimin iar zicerile făcătorilor de adevăruri trebuie să le punem la zidul infamiei.          

Iulian Apostatul(361-363) nepotul lui Constantin cel Mare a fost un adept înflăcărat al acestei religii după ce a ajuns împărat şi spune despre unchiul său în scrierea Cezarii la p. 38: ,,Cît despre Constantin care nu găsea printre zei un model pentru comportarea sa, descoperind nu departe de el Slăbiciunea, s-a grăbit să i se alăture. Aceasta l-a primit cu tandreţe, l-a strîns în braţe, l-a înveşmîntat şi l-a împodobit în culori strălucitoare, apoi l-a condus la Desfrîu. Astfel prinţul a putut să-l găsească pe IU care bîntuia prin acele locuri şi striga oricărui nou venit: <>. Fermecat de această întîlnire, Constantin şi-a scos copiii în afara adunării zeilor. Dar, au fost hăituiţi, atît el, cît şi ei, de demonii răzbunării, nu numai din cauza ateismului lor, ci şi pentru a ispăşi sîngele rudelor lor, pînă cînd Zeus, din consideraţie pentru Claudius şi pentru Constantius, le-au permis să-şi tragă sufletul”. Iulian scrie ca un scriitor grec neoplatonician şi supărarea lui pe Constantin este determinată de faptele acestuia, uciderea celei de-a doua soţii împreună cu fiul acesteia Crispus iar despre împăratul Constantius ll(337-361), pentru că şi-a ucis propriul tată pe Constantin, pe fratele mai mare şi pe fratele vitreg al lui Iulian, fapte care l-au determinat pe acesta din urmă să revină la religia grecilor – neoplatonism, dar ajuns împărat a trecut din nou la religia geţilor în virtutea funcţiei de pontifex maximus. Aceste fapte atît de cumplite, petrecute în timpul lui Constantin şi a lui Constantius nu mai sînt pomenite de istorie pentru că nu dau bine la făcătura iudeo-creştină. Pe tăbliţele de plumb, Mîntuitorul este scris şi prin cuvîntul IO iar în scrierile gnostice din Egipt spun că a doua fiinţă de lumină din teologia şi teozofia lor este IAO, sau IOU cum este scris personajul în Evanghelia egiptenilor. Fel de fel de răzgîiaţi, a căror minte fierbea mai rău decît o erupţie vulcanică, s-au apucat să scormonească din IU, pe un anume Iisus pe care îl ştiau după o zicere tembelă şi ticăloasă. IU din scrierea lui Iulian este IO din scrierile geţilor şi IAO sau IOU din scrierile gnosticilor. Nu pentru toţi românii, istoria a ajuns baba-oarba lepădăturilor! Textul mai dovedeşte că împăratul Constantin cel Mare nu s-a pupat vreodată cu Iahwe nici cît a fost în putere şi nici cînd l-a îndemnat moartea pe ultimul drum cum spun unii păduchi de vorbe spurcate. Chiar scrierea lui Iulian zice că împăratul a murit asasinat de mîna fiului său, deci nu aveau cum să-l păduchiască pe Iahwe în lungi şi găunoase dizertaţii, pentru că neamul său discuta mai bine cu sabia. Un medalion turnat de Constantius pe la anii 356 are pe o parte barca solară pe care stă împăratul pe un scaun simplu. În faţa lui, sus în partea stîngă este îngerul păzitor cu roata vieţii.

 

 

 

 
Medalion al Imparatului Constantius ll (337-361) cu îngerul pazitor în stînga sus
  
T 11, turnata în secolul lV î.e.n. cu calaretul get si îngerul pazitor
Medalion al împaratului Constantius ll (337-361) cu îngerul pazitor în stînga sus
 		  T 11, turnata în secolul lV î.e.n. cu calaretul get si îngerul pazitor

  

           
Ori aceste simboluri, aparţin numai culturii geţilor aşa cum dovedesc tăbliţele de plumb şi resturile de ceramică venite din mileniul lV î.e.n. Pe monezile împăraţilor geţi care au condus imperiul roman de neam get, începînd cu împăratul Constantin cel Mare, fiii şi nepoţii acestuia, toţi poartă capul legat cu o bentiţă care are fixată pe frunte un obiect rotund sau alungit arătînd că deţineau şi funcţia de pontifex maximus în religia imperiului geţilor. Aceeaşi bentiţă o poartă Zamolxe şi Ili ca mari preoţi ai Frăţiei Celui Ales dar şi Sîntu aşa cum a fost el zugrăvit prin mileniul lV î.e.n. în lăcaşul de cult de la Şinca Mare. Şi aceste informaţii dau în vileag mişelia iudeo-sataniştilor, indiferent din ce neam şi cultură vin, dar şi pe istoricii români şi străini care ne tot sluţesc minţile cu făcăturile şi neghiobiile lor sacrosancte. Şi tot lui Constantin cel Mare îi leagă la cap, construirea bisericii pe mormîntul lui Iisus la anul 335, edificiu care a fost distrus de sarazini în anul 614. După cîţiva ani construcţia a fost refăcută din ruine dar la dimensiuni mai mici. În anul 1009, califul Hakem, bolnav mintal a ordonat distrugerea bisericii creştine fiind distrusă şi peştera-mormînt clădită de împăratul Constantin. Califii care i-au urmat nebunului au fost mai toleranţi şi au refăcut biserica ce a fost sfinţită în anul 1048. După cucerirea Ierusalimului de către cruciaţi şi măcelărirea populaţiei indiferent de credinţă în anul 1099, s-a impus refacerea bisericii care a fost terminată în anul 1149, zidire ce este şi astăzi în picioare. Povestea are ceva dubios pe ici pe acolo prin părţile esenţiale! Iudeii nu îşi înmormîntau decedaţii în peşteri, dar cultul lui Mitra se ţinea cu adevărat în peşteri sau construcţii care imitau peşterile iar tăbliţa lui boero Bisto care ne povesteşte moartea acestuia are chiar imaginea unei peşteri unde apar îngerul păzitor şi capul de taur, Mitra fiind şi călăuza sufletelor morţilor. Deci este vorba de o construcţie a creştinismului arimin pe care iudeo-sataniştii au confiscat-o după anul 381 şi modificat-o pentru lălăiala lor otrăvitoare, aşa cum au făcut cu sute sau mii de asemenea lăcaşe de cult. Constantin cum nu era iudeo-creştin nu avea de ce să le facă lăcaşe de cult pentru Iahwe, fiindcă aceştia erau numai împotriva împăratului şi a puterii imperiale pe care o rîvneau pentru ei şi tartorii lor întunecaţi şi înveninaţi. Iar Mîntuitorul lui Constantin cel Mare – IU cum spune Iulian sau IO, IOU cum apare pe tăbliţe şi la gnostici – nu avea nici o legătură cu mozaicii sau crima de asasinat a acestora asupra lui Ili, marele preot al geţilor şi a Frăţiei Celui Ales. Iarăşi nu şi-au ales bine drumul mincinoşii iudeo-creştini.   Auxentius Durostorensis, a fost episcop arian şi a trăit în secolul lV, fiind elevul lui Wulfila(311-381) ne-a lăsat o scrisoare Epistola de fide, vita et obitu Ulfilae unde ne povesteşte ce a păţit acesta care era episcop în Dacia şi a predicat goţilor. Fapta se petrece de la anul 341 pînă la 348 cînd, săturîndu-se de balivernele şi smintelile acestuia, prea şăgalnicul vorbăreţ a fost luat cu reteveiul şi îndemnat peste Istru: ,,Şi bîntuind acolo cu furie persecuţia, după pătimirea glorioasă a mai multor slujitori şi slujitoare ale lui Cristos şi după împlinirea a şapte ani de episcopat, pomenitul bărbat, preasfîntul şi preafericitul Ulfila, fiind izgonit cu o mare mulţime de credincioşi din ţinutul barbar pe pămîntul Romaniei, a fost primit cu cinste de împăratul Constantius, de fericită pomenire pînă astăzi.” Textul dovedeşte că geţilor nu le plăcea să vină nişte mincinoşi să le spună cum se face brînza, pentru că ei cunoşteau bine ce le poate mintea.  Iordanes în Getica la paragraful 132 spune:  ,,Şi fiindcă atunci împăratul Valens (anul 376) răpit de perfidia arienilor, închisese toate bisericile din părţile noastre, a trimis la ei predicatori din partea sa care au turnat veninul perfidiei în sufletul celor care veniseră neştiutori şi fără pregătirea necesară. Astfel şi vizigoţii au fost făcuţi de către împăratul Valens mai degrabă arieni decît creştini.” Să ne dumirim puţin şi cu aceste scrieri care spun numai ce le convin şi lasă adevărul în întuneric. Dacă religia geţilor a fost numită multă vreme în imperiul roman de neam latin, mitraismdupă începutul secolului lV, ea apare tot mai des în scrierile plăsmuitorilor cu numele de arianism iar pe credincioşi îi numeşte arieni, adică adepţii ereziei lui Arie apărută în Alexandria. Mari canalii au fost şi numai din minciună au trăit pînă în ziua de astăzi. Te uimeşte la episcopul iudeo-creştin Iordanes, afirmaţia că arienii nu ar fi creştini însă, au această calitate geţii şi preoţii lor, ori îi stătea mişelului prea rău minciuna în gît ori îi crăpase obrazul de atîta neruşinare.Comunităţile mitraice nu erau doar frăţii unite prin legături spirituale; erau de asemenea asociaţii avînd o existenţă juridică şi se bucurau de dreptul de proprietate. Pentru administrarea afacerilor lor şi îngrijirea intereselor lumeşti comunităţile angajau funcţionari, care nu trebuie confundaţi nici cu iniţiaţii şi nici cu preoţii. Comunitatea era pentru iniţiaţi o largă familie unde fiecare se cunoştea şi ajuta pe fiecare. Nu există nici cea mai mică urmă că această religie universalistă ar fi avut erezii cît timp ea a fost cult oficial în imperiul roman. Dacă ne uităm în borşul iudeo-creştinilor, vedem că fiecare neam care aveau ceva stîrlici la minte se apuca de o religie a înţelepciunii dar trasă de păr tot din cea a geţilor pentru că din mozaism nu iese decît satanism. În multe locuri mitreumul se învecina cu dolichenumul. Mithra a fost totdeauna invocat ca garant al cuvîntului dat ce asigura realizarea strictă a angajamentelor luate. Fidelitatea absolută faţă de jurămînt trebuia să fie una din virtuţile principale ale acestui cult. Se cinstea astfel loialismul şi ascultarea, trăsături apropiate de onoarea modernă. Alături de respectul pentru autoritate se predica fraternitatea. Iudeii exaltau minciuna, turnătoria şi crima pusă pentru cuprinderea întregului pământ în ghearele lui Iahwe. Iniţiaţii mitraici se considerau ca toţi fiii aceluiaşi tată, care trebuiau să se iubească totdeauna cu o afecţiune sinceră. Se ajungea cu dragostea pentru aproapele pînă la acea caritate universală predicată atît de neaoş în filozofie şi creştinism. Împăratul Iulian, şi-a propus să reformeze imperiul pe acest ideal, dar timpul nu l-a lăsat, poate nu ne-am fi zbătut în acest mîl otrăvitor. Dacă iudeo-creştinismul pînă la mijlocul secolului lll a fost legat de coloniile mozaice şi nu s-a dezvoltat în afara cetăţilor, mitraismul s-a dezvoltat în tot imperiul roman atît în oraşe cît şi în mediul rural fără a face deosebire de neam sau religia precedentă. Furtişagul făcut de iudeo-creştini în dauna religiei geţilor a fost atît de evident încît chiar începînd cu secolul lll filozofii greci făceau paralele între cele două religii, considertînd că iudeo-creştinii nu fac decît să copie ritualurile şi credinţele religiei crucii născută în Carpaţi. Dar întunecaţii nu s-au dat bătuţi şi au scris mari tratate explicînd mitraismul ca o făcătură satanistă.  Frăţia iudeo-creştină s-a format avînd la origine o asociaţie secretă, desprinsă din sinagogă şi separată în timp de aceasta. Termenul de ,,biserică” este folosit în mod fals şi tendenţios pentru că atunci această frăţie nu era recunoscută oficial, nu avea lăcaşe de cult, ei ţinîndu-şi ritualurile pînă la începutul secolului lV în case particulare şi nu aveau o doctrină a lor tot aşa cum nu o au nici astăzi! Să-i căutăm puţin pe aceşti întunecaţi cu nemerniciile lor numite istorii revelate şi adevărate. Suetoniu(75-160), în scrierea Vieţile Cezarilor, Doisprezece cezari ne lasă date  preţioase şi veridice despre istoria iudeo-creştinismului spunînd că împăratul Tiberius(14-37) a deportat neamul iudeilor în zone cu climat aspru ,,iar pe ceilalţi membri ai neamului acesta, pe cei care aveau un cult similar, i-a izgonit din Roma”. Şi împăratul Claudius(41-54) îi izgoneşte pe aceşti schismatici iudei care se răzvrăteau continuu la instigarea unui individ ce îşi spunea Cherstos(om bun), de nu va fi cumva un fals făcut tîrziu, pentru că manuscrisul istoricului latin este din secolul Xl. Nero(54-68) i-a trimis la supliciu pe aceşti iudei schismatici pe care lumea îi numea creştini, pentru zarva ce o făceau cînd li se punea de o revelaţie. Despre Vespasian spune că a avut de înfruntat revolta iudeilor care urmăreau să pună mîna pe imperiul roman pentru că aşa le şoptise la urechea lor tembelă, întunecatul Iahwe. Domitian are şi el necazuri cu cei care s-au dat în ,,obiceiuri mozaice” din sînul oligarhiei romane şi chiar din familia sa, pentru care a dat sentinţe foarte aspre. Împăratul Nerva alungă şi el din Roma pe mai mulţi tăiaţi împrejur inclusiv pe tartorul lor numit mult mai tîrziu ,,episcop” pentru că făceau mereu tulburări şi urmăreau să se urce pe greabănul imperiului. Scrierea lui Suetoniu întocmită pe la mijlocul secolului ll este foarte clară, el comentează comportamentul scandalos şi revoltător al unei secte desprinsă din mozaism, pe care noi o ştim din alte surse că se numea fariseism iar turbarea lor cea mare a extremiştilor se numea zelotism. Nu se vede, nu se aude şi nu se miroase încă fantoma întunecată şi înveninată a iudeo-creştinismului, se pare că oul de basilisc din care trebuia să iasă încă nu îl clocise Satana destul! În anul 139, în timpul domniei împăratului Antonius Pius(138-161) pretorul Romei îi expulzează din oraş pe iudeii care îşi revendicau niscai împărăţii chiar la urechea romanilor. Înfierbîntaţilor le mai rămăsese ceva gând belicos din vremea revoltei condusă de Bar-Kochba, înfrîntă în anul 135.  Mai amintesc iudeo-creştinii că şi împăratul Marcus Aurelius(151-180), îi condamnă pe creştini pentru tulburările care le fac în imperiu. Ori împăratul avea o mare belea chiar în propria familie cu fiica sa Antonia minor, din căsătoria cu Octavia şi care era descrisă de un istoric contemporan ,,ca fiind complet elenizată şi iudaizată.” Să fie clar pentru toată lumea, cei din perioada cînd se pretinde că s-a născut iudeo-creştinismul, anii 50-200, au văzut în acest cult o erezie mozaică şi au spus-o în zeci de texte, ori creştinismul ca teologie şi teozofie nu are nimic, dar absolut nimic cu mozaismul. Chiar Clement din Alexandria unul din părinţii iudeo-creştinismului spune pe la 195 despre ideologia sa că este ,,verus Israel”, pe care toţi episcopii au considerat-o drept erezie la începutul secolului V! Este nevoie de alte dovezi mai convingătoare?Numai Traian(98-117) a fost cel care le-a suflat în borş, i-a scărpinat între coarne, le-a dat cetăţenia romană în anul 98 şi a distrus statul get aşa cum doreau toţi întunecaţii iar religia neamului arimin, a adevăraţilor creştini, a interzis-o în imperiul roman prin edictul din anul 112. Şi acum să arăt unul din cazurile cum au falsificat istoria, jegurile vrednice numai de dispreţ şi veşnică hulă.   Sulpicius Severus(365-425) a scris o Cronica iar la ll,31 găsim următorul text referitor la faptele povestite de Suetoniu: ,,În urmă Domiţian a persecutat apoi pe creştini(istoricul latin spune că cei mazîliţi şi condamnaţi de împărat erau romani care practicau ,,obiceiuri mozaice”), in care vreme a surghiunit pe apostolul şi evanghelistul Ioan în insula Pathmos, unde printr-o revelaţie misterioasă a scris cartea sfîntă a Apocalipsului, socotită de multă lume ca o nebunie şi ca o împietate. Nu după multă vreme a fost a treia prigoană a creştinilor sub Traian”. Dar Tiberian şi Pliniu cel Tînăr arată în scrierile lor că cei pe care îi numeau ei creştini nu erau iudei ci veneau din neamul galatilor şi a galilor, populaţii ce practicau de peste trei sute de ani religia geţilor, adică religia crucii. Deci Traian după spusa colaboratorilor lui, s-a răfuit cu religie geţilor – creştinismul arimin – şi nu s-a atins de mozaici sau schismaticii farisei ori de turbaţii zeloţi, toţi tăiaţi împrejur şi cu venin împotriva neamului omenesc pînă în vîrful frezei aşa cum ne dezvăluie scrisorelele lor de la Qumran şi care le-au fost program de luptă şi meditaţie timp de două milenii. Cît priveşte caracterizarea Apocalispei, zicerea este valabilă pentru toate scrierile mozaicilor pe care le-au dăruit goimilor cap de lut. La fel şi zicerile lui Saul/Pavel erau luate de nebunii chiar de către iudeii din vremea lui, iar romanii şi grecii îl considerau un şarlatan plin de viclenie cînd bătea el cîmpii şi coclaurile cu vînturile revelaţiilor şi alte răsuflări puturoase. După 250 de ani, toate aceste urdori şi nebunii au devenit adevăruri sacre iar dacă le contraziceai, erai trimis repede, repede la judecata lui Iahwe cel Întunecat. Acesta este verus Israel!    Toţi papii pînă în secolul X se rădeau pe creştetul capului precum făceau mozaicii cînd se duceau la templu pentru mărturisirea păcatelor şi aveau săracii ce mărturisi pentru că în întunecimile lor se întîmplau multe grozăvii. În timpul lui Sixtus l(115-125) apar primele divergenţe dogmatice şi de subordonare dintre frăţia iudeo-creştină din Roma şi cea din Asia. Gnosticii se manifestă mai puternic la Roma iar după moartea lui, vine aici şi Valentin, născut în Egipt, care a adunat un număr mare de adepţi în cei peste douăzeci de ani cît a stat în oraş. Pius l(140-155), episcopul Romei, îi primeşte pe ereticii mozaici – ebionţi şi farisei – în frăţia lui convertindu-i şi botezîndu-i, dovedind că nu se prea trăgeau din ,,verus Israel” ci din altă parte, dar dacă ar fi spus adevărul ar fi comis cel mai mare păcat şi ar fi rămas fără iubirea lui Iahwe. Episcopul Iustin a înfiinţat la Roma o şcoală pentru apărarea tradiţiei iudeo-apostolice la lumina zilei, iar în întuneric îşi consolidează militia Cristi.   Iudeo-creştinii s-au organizat după desprinderea de mozaici pe la mijlocul secolului lll, într-o Militia Christi înveşmîntaţi numai în negru fiind cunoscuţi în epocă sub numele de ,,oamenii în negru” şi care, după impunerea plăsmuirii lor în imperiul roman ca religie de stat în anul 380, au devastat toate monumentele de cult ale religiei geţilor, au distrus toate scrierile omorînd zeci de mii de preoţi ce au refuzat convertirea. Destre acest uriaş holocaust nu se interesează nimeni şi nu s-a scris un cuvinţel, fie el cît de pirpiriu. Dacă nu ne putem gîndi ce grozăvii au făcut miliţiile creştine, atunci sigur avem încă în memorie ce au făcut miliţiile comuniste conduse de Cominfern – ambele ideologii venind din aceeaşi cloacă satanistă – mozaismul. Că adevărul despre iudeo-creştinism şi religia geţilor s-a cunoscut în antichitate, o dovedesc chiar scrierile unor apologeţi ai minciunii şi ai religiei pretinse revelate lotrilor mozaici şi predată la cheie, altor tîlhari la fel de odioşi. Şi în acele vremuri cînd se clocea marea făcătură a fariseilor au existat unii contestatari ce nu vroiau să înghită vicleniile şi falsurile plăsmuite în şcoala din Alexandria. Un sfînt de-al lor, Iustin care a mai ajuns şi martir, ne lasă înainte de anul 150 două scrieri Apologia şi Dialogul cu evreii, unde spune ,,că ideile creştine sînt cunoscute de sciţi”, adică de geţii din nordul Istrului şi a Mării Negre cum sînt ei numiţi în alte texte. Ce simplu era adevărul atunci despre creştinism, ivriţii încă nu renunţaseră la planul lor de a stăpîni imperiul roman prin mozaism iar liftele nemozaice încă nu-şi frecaseră puchii de la ochi să scoată muştele la plimbare în afara cetăţilor. Şi episcopul Meliton al Asiei pe la anii 175 spune ,,că filozofia creştină după ce a înflorit la barbari, s-a răspîndit în imperiu”. Această sentinţă de condamnare a iudeo-creştinismului şi tot potopul lui de revelaţii, minciuni, sminteli, grozăvii şi inepţii se găseşte în Istoria bisericească scrisă de Eusebiu din Cezareea după anul 330. Cele două mărturii confirmă scrierile lui Tiberian şi Pliniu cel Tînăr despre persecuţia creştinilor – galatieni şi traci bitini – ca urmare a edictului lui Traian din anul 112 şi nicidecum iudei care era chiar iubiţi în imperiu datorită grosimii purcoaielor de aur şi arginţi zăngănitori şi foarte iubiţi de senatori şi oligarhia romană. Cam în aceeaşi perioadă cu episcopul Meliton, filozoful grec Celsus, care a trăit la Alexandria şi cunoştea foarte bine mozaismul şi fariseismul, numit mai tîrziu de unii ,,iudeo-creştinism” le-a combătut cu multă vigoare şi argumente în lucrarea Alethes Logos elaborată pe la anul 178. El spune despre scrierile acestor două culte că sînt pline de falsuri, de inepţii, de lucruri absurde, de grozăvii şi masacre înspăimîntătoare pentru orice religie iar iudeo-creştinismul nu este decît o erezie mozaică. Acest adevăr năucitor este ascuns cu mare furie de către toţi apologeţii celor două culte să nu iasă la lumină fiindcă i-ar distruge pe întunecaţi. Despre teologia creştină spune că este o hoţie făcută în dauna religiei lui Zamolxe al geţilor pe care iudeii au prelucrato-o după mintea lor!          Lucian(125-190) din Samosata, filozof şi sofist grec, considerat ,,Voltaire al antichităţii clasice” în lucrarea Istoria adevărată dă mai multe informaţii despre religia geţilor şi menţionează că învăţătura lui Zamolxe despre nemurirea sufletului dovedeşte cultura importantă a acestui neam. Dar leprele mioritice de astăzi spun că geţii, înaintea venirii romanilor erau nişte sălbătăciuni ce aveau o limbă formată din onomatopeele hî şi îhi iar restul vocabularului se completa cu mişcări de ghioagă şi urlete de fiară. Religia geţilor este lăudată şi de Clement din Alexandria pe la 193 iar ceva timp mai tîrziu o face şi Tertulian. Origene, alt apologet şi mincinos al iudeo-creştinismului scrie pe la începutul secolului lll că ,,învăţăturile lui Zamolxe la geţi au multe elemente asemănătoare cu mozaismul iudeilor”! Tare de tot obrăznicia spurcatului, ar merita cîteva peste bot! După Celsus, şi Porphyrios(235-305), în scrierea Contra Christianos arată cu degetul asupra acestui cult plin de ură şi violenţă ce urmărea să instaureze ca unice adevăruri, scrierile lui Moise drept singură sursă de adevăr uman şi divin. El demonstrează inconsecvenţele evangheliilor, şubrezenia discursurilor lui Iisus, autoritatea textelor este demolată cu argumente ştiinţifice, fiind dovedit caracterul apocrif al acestora, Dar soarta acestei cărţi a fost, ca a tuturor celor ce au demascat această uriaşă escrocherie iudaică, interzisă şi arsă pe rug în anul 448 din porunca împăratului Teodosie ll al imperiului roman de răsărit.  Iamblichos, matematician şi filozof grec, ce a murit pe la anul 330 spune că religie geţilor sau cultul lui Zamolxe era practicat cu mare cinstire de către goţi. Şi asta înainte de pretinsa creştinare a lor prin arianism făcută de Wulfila pe la anii 341-348. Iar adevărul este recunoscut chiar de patriarhul Constantinopolului în anul 398, Ioan Chrisostomus care converteşte mulţi goţi la iudeo-creştinism dar căpetenia lor mai de seamă împreună cu neamul său, ,,Travitter, rămîne fidel credinţei lui Zamolxe.” Oare cîtă zoaie şi otravă trebuie să mai înghiţim de la profesioniştii minciunii pînă vom accepta şi adevărata istoriei a neamului nostru străbun? Dar informaţia ne mai dezvăluie şi faptul că geţii nord-dunăreni pe la anul 400 nu erau doritori de a se pupa cu Iahwe şi cu lepădăturile lui dintre Neamuri care s-au strîns cioată în Militia Cristi şi Ucigă-i Toaca!    Paulus Orosius, preot spaniol a terminat în anul 420 la îndemnul Sfîntului Augustin, o istorie universală pentru preamărirea(corect falsificarea adevărului) iudeo-creştinismului ,,Historiarum adversum paganos unde la l, 16 găsim informaţii despre religia strămoşilor noştri geţi care îi mai numeau şi goţi pentru că începuse procesul de falsificare a istoriei acestora. Cetele de prădători geto-goţi, după ce devastează Roma şi o trec prin foc şi sabie, se odihnesc ceva ani în sudul Galiei, apoi se năpustesc mai amarnici decît crivăţul peste Pirinei, băgînd groaza în toţi iudeo-creştinii. ,,Şi totuşi oarba păgînătate, cu toate că nu vede că acestea s-au petrecut prin virtutea romană, nu crede şi nu se linişteşte că acestea au fost dobîndite prin credinţa romanilor.” Încă un prelat iudeo-creştin care spune despre geţii ajunşi în Spania că practicau altă religie considerîndu-i ,,păgîni.” Mai face pe grozavul şi spune că toate realizările din imperiu s-au făcut numai prin virtutea şi credinţa romanilor. Ori geţii ştiau că ei au condus imperiul în ultimii 150 de ani şi tot ei au fost cei care şi-au vărsat sîngele acolo unde erau greul mai mare iar credinţa majorităţii romanilor era religia geţilor, adică mitraismul sau creştinismul arimin.      Tertulian dar şi alţi apologeţi ai creştinismului considerau ca şi Origene pe creştini drept verus(adevărat) Israel care l-au recunoscut pe Mesia cel vestit de vechile texte ale iudeilor iar religia lor era moştenitoarea de necontestat a iahwismului şi putea să se revendice de la aceeaşi antichitate a scrierilor sacre mozaice. Clar ca lumina zilei. Pentru noi cei de astăzi, cunoscători ai cumplitelor adevăruri, pretenţiile lui Tertulian şi ai celorlalţi apologeţi satanişti, zicerea ar suna: verus Belial.   Această confiscare a religiei geţilor, a continuat şi în secolele următoare pentru că pe la sfîrşitul secolului lV găsim la un scriitor creştin anonim din Siria cum sărbătoarea Crăciunului specifică acestui cult, a ajuns în biserica latină. ,,Obiceiul păgînilor era de a sărbători în ziua de 25 decembrie naşterea Soarelui(latinii îl sărbătoreau la 5 ianuarie), iar în timpul serbărilor aprindeau lumini. La aceste festivităţi şi sărbători participau şi creştinii. De aceea, cînd părinţii Bisericii au observat creştinii manifestînd înclinaţii spre aceste festivităţi, au hotărît că în această zi trebuie sărbătorită Naşterea Domnului”. Ce să mai spui despre nevinovăţia hoţului, era dreptul lor de a fura şi minţi pentru că cinstita faţă bisericească nu vrea să ne spună ce păgîni practicau această sărbătoare. Chiar şi un secol mai tîrziu Papa Leon cel Mare(440-461) a dat o epistolă pastorală în care scria: ,,Sînt printre noi din cei care consideră că sărbătoarea trebuie ţinută nu atît din cauza naşterii lui Hirstos, cît din motivul răsăritului unui nou soare”. O recunoaştere mai clară nici că se poate, biserica a urmărit să deturneze sensul sărbătorii din religia geţilor în scopul ei chiar dacă a păstrat data şi ritualul religios. Să nu-i uităm niciodată pe făcătorii de rele!  Episcopul Gheorghios al Alexandriei, după ce a încercat să construiască o biserică peste un mitreum, a fost arestat de magistraţi iar în 24 decembrie 361 şi a fost ucis de către mitraici după ce l-au scos cu forţa din închisoarea unde era ascuns pentru mişelia pusă la cale. Asemenea practici ale iudeo-creştinilor – construirea de biserici peste lăcaşele de cult ale mitraicilor pentru a le şterge complet urma – s-a răspîndit în tot imperiul roman după anul 381 cînd religia lor a fost interzisă, bunurile confiscate şi s-a pornit un adevărat genocid împotriva adepţilor acestui cult. După moartea lui Valentinian în anul 375 dar mai ales după moartea lui Valens în vara anului 378, s-a declanşat pe faţă un adevărat război de exterminare a preaiubiţilor iudeo-creştini împotriva adepţilor religiei geţilor la îndrumarea directă a marelui întunecat Ambrosie. Mulţimi turbate, plătite de sataniştii creştini mergeau şi devastau lăcaşele de cult incendiindu-le şi distrugînd tot ce le amintea de această religie. Toate acestea se întîmplau după ce împăratul Valentinian l care a ajuns împărat 365-375 a trecut la iudeo-creştinism în anul 374, dînd şi edicte la cererea lui Ambrosie, prin care îi acuza pe mitraici de magie şi alte asemenea blestemăţii. Era un adevărat dezmăţ al ororii, se întreceau în a distruge cît mai repede orice urmă a acestei religii iar autorităţile din imperiul roman de apus dădeau exemplul în devastări. În anul 377 după cum ne spune Ieronim în Epistola 107 ad Laetam, prefectul Romei Grachus, fandosindu-se pentru a primi de la iudeo-satanişti botezul şi pentru a da garanţie despre gîndurile sale pioase şi pline de iubire pentru Iahwe, a dat foc mitreumului pentru ,,nimicirea, zdrobirea şi sfărîmarea” Satanei, făcîndu-i pe creştinii iahvişti să urle din toţi rărunchii de bucurie. Ce blînzi şi neprihăniţi erau fioroşii iudeo-satanişti. Ca să nu mai vorbim despre fanatismul sălbatic al monahismului belicos, care s-a repezit cu suliţe, securi şi torţe să distrugă comorile religioase din întreaga lume elenistică. Symmachus(345-402), ultimul mare om de cultură latin, politician şi orator aparţinînd unei vechi familii senatoriale romane, trimite în anul 384 o scrisoare împăratului Valentinian ll la Mediolanum – Milano – prin care cere acestuia să oprească atrocităţile, crimele, persecuţiile şi jafurile făcute de iudeo-creştini împotriva locuitorilor ce nu se pupau în bot cu marele Satana mozaic – Iahwe. Textul lui Symmachus, spulberă fără putinţă de tăgadă pretenţia sataniştilor că au devenit stăpînii imperiului roman numai prin voia lui Iahwe chiar dacă ei erau la acea dată cam la 200000 de spurcaţi întunecaţi de ură şi înveninaţi de prostie.  Şi tot aşa, blînzii creştini au ucis cu sîrg în cîţiva ani zeci de mii de preoţi şi credincioşi, au distrus lăcaşele de cult şi cimitirele astfel ca să nu mai rămînă nici urmă din această religie pe care o urau de moarte. Hoţii istoriei antice şi cei mai mari criminali ai umanităţii, iudeo-sataniştii sînt autorii marii monstruozităţi unică în istoria lumii iar adevărul încă aşteaptă să fie scos la lumină şi pus în rostul lui cuvenit de drept. Acest holocaust a fost legiferat prin edictul împăratului Graţian(375-383) dat la Tesalonic în 25 februarie 380 prin care iudeo-satanismul este impus ca religie oficială a imperiului iar crezul nicenian devine obligatoriu pentru toţi locuitorii imperiului. În anul 381 mai dă un edict prin care interzice ,,arianismul”, denumirea creştinismului arimin dată de iudeo-satanişti după anii 330, iar în anul 382 acelaşi împărat ordonă jefuirea tuturor lăcaşurilor de cult ale religiei geţilor, incendierea lor şi distrugerea totală iar cei care se opus să fie ucişi pe loc. Autorul de fapt şi de drept a monstruozităţii fără seamăn în istoria lumii este episcopul de Mediolanum – Milano – Ambrosie care deţinea toată puterea în imperiul roman de apus după moartea împăratului Valentinian în anul 375, iar din vara anului 378, cînd a murit şi Valens şi în imperiul roman de răsărit. Crimele ordonate de această canalie şi urmările faptelor lui sînt incomparabil mai grave decît crimele şi atrocităţile clicii sataniştilor cazari, Lenin, Troţki, Zinoviev, Kamenev şi Derjinski care au pus mîna pe imperiul rus în octombrie 1917. Dar alături de  Ambrosie ca cea mai sinistră şi odioasă figură a antichităţii, trebuie pus rabinul Filon ca autor al planului criminal de confiscare a religiei geţilor pentru neamurile lor de nemernici. Şi aproape de ei, ucenicii care le-au dus ideile mai departe, iudeo-creştinul Augustin şi rabinul Josephus Flavius. Filon şi cu Flavius, prin minciună şi falsificarea istoriei au creat mitul ,,poporului ales” pe care Ambrosie, Augustin şi tot puhoiul lor de secături l-au băgat cu parul în minţile popoarelor din Europa şi de aiurea. După al doilea război mondial, un alt mozaic, Ellie Wiesel, a scornit holocaustul ca nouă religie a goimilor cap de lut şi mitul ,,poporului martir”, adică tot ei au fost salvatorii neamului omenesc. Minciuna şi făcătura în cultura lor, sînt cele mai apreciate opere.     Teodosiu l(378-395) împărat al imperiului roman de răsărit împreună cu Graţian, împărat al imperiului roman de apus dau în februarie 391 un edict prin care proclamă iudeo-creştinismul drept unică religie în imperiu, interzicînd orice alt cult. Astfel s-a distrus o valoare inestimabilă a spiritualităţii umane, religia crucii născută şi dezvoltată în sînul neamului get pe care grupările criminale ale ivriţilor la care s-au asociat mai tîrziu grecii şi romanii au furat-o şi i-au pus o pălărie nouă numită iudeo-creştinism mai corect dacă mergi la textele lor, este iudeo-satanism sau cultul păgîn unde curge numai minciună, viclenie, lăcomie, tîlhărie şi ură împotriva neamului omenesc. Avem şi descrieri veridice ale iudeo-creştinilor aşa cum îi vedeau alţi creştini, ca să nu ne spună că ura păgînă este pusă în texte. Sfîntul Ciprian episcop al Cartaginei, scrie pe la 250 despre enoriaşii şi prelaţii iudeo-creştini: ,,Erau cu toţii porniţi pe acumulare de bunuri; uitau de ceea ce făceau creştinii pe vremea apostolilor şi de ceea ce trebuiau să facă ei, ardeau de dorinţa nesăbuită de a se îmbogăţi şi nu se gîndeau decît să adune cît mai multe averi. Dispăruse la preoţi caritatea religioasă, la prelaţi cultul credinţei şi cinstei; nu mai exista milă în viaţa creştinilor şi nici o normalitate a obiceiurilor; bărbaţii îşi pieptănau barba, femeile se sulemeneau, îşi boiau ochii, îşi îngrijeau mîinile şi-şi vopseau părul. Se foloseau de şiretlicuri şi de chiţibuşuri ca să amăgească pe oamenii de rînd; îi uimeau pe fraţii întru credinţă prin infidelitate şi viclenie. Se împreunau cu păgîni, terfelindu-şi trupul lor cel creştin. Jurau pentru orice şi-şi călcau de îndată jurămintele. Îi dispreţuiau cu trufie pe prelaţi; se înjurau şi se urau de moarte. Nu ţineau seama de simplitatea pe care o cerea credinţa, atraşi de tot ce era deşertăciune; renunţau la viaţa lumească doar în vorbă şi nu în faptă; şi fiecare se iubea într-o asemenea măsură pe el însuşi încît nu mai era iubit de nimeni”. Papa Damasius(366-384) episcop al Romei de origine spaniol a ajuns să ocupe această funcţie numai după ce a dus adevărate lupte cu rivalul său baricadat în biserica Sicinnius. Sărutul frăţesc a fost dat numai cu fierul pentru a potoli înfierbinţeala potrivnicilor şi trimiţînd la Domnul pentru mărturisire 137 de creştini prea aprinşi la suflet şi astfel a ajuns să se urce pe scaunul mult rîvnit şi cu sînge din belşug stropit.Sfîntul Ieronim(345-420) sau Hieronymus, născut din neamul geţilor sud-dunăreni la Stridon – actualul teritoriu al Serbiei, de tînăr a fost un mare erudit iudeo-creştin. Cunoştea latina, greaca, aramaica şi ebraica, a trecut la creştinism în anul 365 şi se călugăreşte. În anul 375 s-a dus în Siria în pustiul Chalkis(375-378) apoi în Palestina unde a trăit într-o mănăstire ce se afla în apropiere de mai multe lăcaşuri ale esenilor ce trăiau numai din agricultura irigată cum făceau mentorii lor în urmă cu 300 de ani. La ei a găsit mai multe fragmente cu scrieri în aramaică ce le era călăuză spirituală tuturor celor ce trăiau retraşi. Ca urmare a unui conflict religios, Ieronim pleacă la nazarienii din Beroce unde studiază scrierile sacre ale acestora, dar după liniştirea apelor se întoarce la vechea mănăstire. Mergîndu-i vestea pentru erudiţia sa, papa Damasius îl cheamă la Roma ca secretar particular(382-385) apoi îl împuterniceşte să traducă Noul Testament după documentele vremii. Deşi existau mai multe traduceri, între ele erau diferenţe aşa de mari încît fiecare constituia practic o lucrare separată şi nu o copie. Nu numai că şi-a dus la capăt munca dar a tradus în latină Septuaginta cît şi alte texte considerate utile cultului creştin adunate de acesta de-a lungul vieţii, dar toată scriitura lui se afla sub influenţa puternică a conceptelor eseniene pe care le cunoştea foarte bine. După moartea papei în anul 384, înalţii prelaţii romani în frunte cu Fericitul – de tristă şi nefericită pomenire – Augustin dar şi focoasa clică de clerici greci, au pus parul pe sfîntul Ieronim, textele scrise de el au fost interzise iar învăţatul s-a retras scîrbit de vanitatea oamenilor, în anul 386 înapoi în Palestina într-o mănăstire lîngă Bethleen, în apropierea esenilor unde şi-a găsit şi sfîrşitul. Aici a trebăluit, cîte zile a mai avut, în a aduna manuscrise ale esenilor iar comoara lui, după multe urgii îndurate de-a lungul timpului a ajuns în parte în Arhiva Secretă a Vaticanului. Ieronim, într-una din scrisorile sale pe la anul 390 scrie despre creştini următoarele: ,,Sînt cîte unii dintre ei care urmăresc să fie consacraţi diaconi sau preoţi numai pentru a putea face mai uşor vizite femeilor…Se gîndesc doar să se îmbrace bine şi să se dea cu mii de parfumuri. Încălţările trebuie să fie perfecte. Îşi ondulează părul cu fierul încins, degetele le scînteiază de inele şi de frică să nu-şi murdărească pantofii îi vezi călcînd ca şi cum ar călca în vîrful picioarelor. Privindu-i cum merg îţi vine să crezi că sînt mai degrabă curtezani decît clerici. Hărnicia şi cultura multora dintre ei consta exclusiv în a cunoaşte cît mai multă lume, case şi nivelul de trai al doamnelor nobile ale oraşului”. Roma începe campania împotriva ideilor lui Pellagius iar în anul 411 într-un conciliu ţinut la Cartagina, Celestius, discipolul lui, a fost acuzat de Ieronim şi excomunicat. Doctrina pelagiană, care nu recunoştea păcatul originar, şi considera important pentru mîntuire liberul arbitru, a avut, în ciuda acestor condamnări oficiale, numeroşi adepţi în special în Palestina, pentru că şi episcopul Ierusalimului, Ioan, o privea favorabil, ,,erezia” fiind de fapt o revoltă împotriva iudeo-creştinismului totalitar şi odios impus de Ambrosie. Pelagienii erau caracterizaţi de Roma ca un fel de fanatici pentru că au dat foc unor mănăstiri care numai bine nu le doreau. Însuşi Ieronim s-a salvat cu greu dintr-un incendiu provocat cu o asemenea ocazie. Papa Inocenţiu convoacă în anul 417 un conciliu la Roma şi condamnă pelagismul ca erezie.  Pentru a înţelege statutul de sclavie absolută de ordin divin, pregătit de iudeo-creştini pentru întreg neamul omenesc tot aşa cum doreau şi rabinii mozaici cînd au început să le fumege rău furnalele, dau scrisoarea papei Gelasius(492-496) către împăratul Anastasius l al Bizanţului care sprijinea schisma monofizită.  ,,Două sînt puterile mărite împărat care conduc, în principiu această lume, puterea sfîntă a episcopilor şi cea lumească a regilor. Între aceste două, puterea cîrmuitoare a episcopilor are o greutate mai mare, pentru că ei trebuie să dea socoteală în faţa tribunalului lui Dumnezeu chiar şi pentru regii cei muritori. Îţi este totuşi cunoscut faptul că, pentru a te împărtăşi din tainele divine, trebuie să respecţi preceptele religiei, pe care ţie nu-ţi este îngăduit să le stabileşti, pentru că, în asemenea privinţe depinzi de înţelepciunea preoţilor pe care nu-i poţi îndupleca să-ţi îndeplinească dorinţele…Şi dacă este nevoie ca toţi credincioşii să se supună episcopilor, care cu dreptate îi împărtăşesc din lucrurile sfinte, cu atît mai mult este necesar ca ei să facă acest lucru faţă de cel pe care Dumnezeu l-a aşezat pe tronul aflat mai presus de toate celelalte, fiind venerat din totdeauna de Biserica universală cu sentimente filiale”. Cît de sfinte erau lucrările iudeo sataniştilor a spus-o limpede Ciprina pe la anul 250, apoi Ieronim pe la anul 390 şi mai amintesc depravarea absolută şi valul de crime care s-au făcut în spatele zidurilor Vaticanului în secolele XV-XVl, ce îngrozesc orice minte sănătoasă. Acesta nu este un cult al iubirii şi într-ajutorării, ci al urii, lăcomiei, jafului şi crimei dusă pînă la exterminarea unor popoare întregi cum s-a întimplat în America Centrală şi de Sud în numele crucii şi a omeniei de care ar trebui să aibă şi ei parte!  Dar în Orient religia geţilor sub diferite variante a rezistat cîteva sute de ani iar în jurul Carpaţilor şi pe la anul 1100 încă se practica vechea credinţă strămoşească. Din lucrarea Vieţile Sfînţilor, aflăm că sfîntul Teodosie a întemeiat o mănăstirea pe la 465 la răsărit de Bethleem adică în regiunea unde odinioară esenii erau acasă de cîteva sute de ani iar pe la sfîrşitul secolului lV, li s-a alăturat sfîntul Ieronim şi tot în acele vremi şi prin acele locuri existau patru biserici: una ce slujea de bolniţă bolnavilor mintal, alta în care ţinea slujba în greacă, alta unde "neamul besilor înălţa în limba lor rugăciunile Stăpînului comun" şi o alta, care era a armenilor/siriecilor sau caldeenilor. Este de reţinut că autorul spune că besii înălţau rugăciuni în limba lor ,,Stăpînului comun”, prin această precizare el dorea să arate că neamul lor în baştina din Balcani şi Dobrogea mai practica un cult – adevărata religie a crucii, adică religia strămoşilor geţi – foarte apropiat de făcătura iudeilor numită creştinism. Mai mulţi scriitori din acele vremuri amintesc de mănăstirile besilor din Palestina precum şi de cea pe care o aveau la anul 553 în Constantinopol. În anul 570 A. D. Antonius Placentius scrie în Hierosolymitanum  că a ajuns în valea dintre munţii Horeb şi Sina: ,,Cum am intrat mai jos în mănăstirea de origine şi unde, de asemenea sînt trei abaţii, slujite cu pricepere în limbile greacă, latină, siriacă, egipteană şi besă.” Autorul scrie despre două limbi distincte; latina şi besa, excluzîndu-se orice confuzie dacă nu ai în cap ceva infuzie de prostie şi golănie trădătoare. După atîta ură, venin şi munci îndrăcite ale întunecaţilor ivriţi, greci şi latini iar în epoca modernă chiar românii s-au străduit să-şi mutileze identitatea şi cultura; din limba besă a rămas chiar o besă!  Ioan Moscu, ne lasă informaţii că în acele vremuri din secolul Vl în Palestina exista o mănăstire unde se slujea în limba besă şi una în limba siriacă iar în Viaţa sfîntului Sava se vorbeşte de mai multe mănăstiri din Palestina unde se slujea în limba besă. Besii au fost geţii ce trăiau pe un teritoriu ce este în prezent cuprins la graniţele dintre Bulgariei, Serbiei - Cosovo, Macedoniei şi Greciei iar o parte au venit în Dobrogea. Şi către sfîrşitul secolului Vl, limba şi credinţa străbună a geţilor erau prezente în Palestina, în ciuda vitregiilor vremurilor dar mai ales ale oamenilor. Împăratul bizantin Constantinus Vll Porphyrogenitus(912-959), ne dă în lucrarea De administrando imperio informaţii despre realităţile din nord-estul Mării Negre şi a Mării Caspice, locuri unde îşi duceau traiul fel de fel de urdii ale stepei prin secolele V-Vll şi vechea patrie a sciţilor. Spune despre ţara pecenegilor(neam scitic) că era aşezată de o parte şi de alta a Niprului iar în partea de răsărit se văd ruine de cetăţi. ,,Între edificiile dărîmate se găsesc unele urme de biserici şi cruci tăiate în piatră poroasă; de aceea unii cred că romanii au avut odată aici locuinţe ale lor”. Aici cuvîntul romani îi desemnează pe bizantini dar ei nu au avut în stăpînire niciodată stepa din nordul Mării Caspice. Bisericile şi crucile de piatră au fost construite de sciţii care erau încă din anii 30 trecuţi la religia geţilor sau poate goţii veniţi aici în prima parte a secolului l şi care împreună cu geţii răsăriteni formau imperiul amal pînă a fost nimicit de huni pe la anul 370. Ruinele mai pot aparţine goţilor care s-au retras pe Nipru şi Volga după distrugerea imperiului hunilor de la mijlocul secolului V. Toate cele trei popoare menţionate practicau religia lui Zamolxe încă din secolul l al erei noastre şi numai ei puteau să-şi facă lăcaşe de cult unde crucea era simbolul sacrului.  Cultul lui Zamolxe îl găsim amintit şi de Theophylactus, arhiepiscop al Ohridei în secolul Xl, care în lucrarea Istoria celor XV martiri spunea despre bulgari că practicau: ,,o nebunie scitică, se închinau soarelui, lunii şi celorlalte stele…ei înşişi fiind robiei ticăloşiei şi duşmani ai adevăratului Dumenzeu”. Rezon conaşule că tot ce ai spus este de bonton! Prelatul se oţoieşte că îl ardea un mare foc la rînză fiindcă aceştia ţineau un alt Dumnezeu, pe cel scitic şi nu cel plăsmuit de farisei şi leprele lor iţite dintre Neamuri. Papa Nicolae scrie la anul 858, împăratului bizantin Mihail(842-867) o scrisoare în latină în care îl urecheşte rău pentru ceea ce se întîmplă cu iudeo-creştinismul şi limba latină în ograda sa: ,,În vreme ce toţi barbarii şi sciţii din Sciţia(ţinutul din nordul Istrului), îndată ce se strecoară aceste vieţuitoare, strigă zeului dar pe de altă parte nu cunosc limba şi se roagă acolo şi pietrelor de atîta timp singuri, însă undeva zeul îi strînge laolaltă în limba latina, sau numărul mare al barbarilor şi limba scitică se aude că au depăşit-o.” Papa este îngrijorat că în imperiul bizantin limba scitică – sau rumuna ori geta după tăbliţele de plumb – era o limbă curentă şi foarte răspîndită în tot imperiul. Dacă barbarii nu puteau fi decît slavii care s-au aşezat în sudul Dunării la sfîrşitul secolului Vl, sciţii sînt geţii sau valahii cum apar deja în alte texte ale vremii şi care treceau de pe un mal pe celălalt al fluviului după nevoi. Ne mai spune supăratul papă, că sciţii îşi cheamă zeul lor şi nu cunosc limba latină, adică ioc nebunie latrinistă la fel şi iudeo-creştinism, ei ţinîndu-se tare numai după religia lui Zamolxe şi rugîndu-se în limba scitică adică rumună! De aceea plăsmuitorii de istorii ocolesc asemenea izvoare, ele ar mătura ca un torent tot acest mîl otrăvitor aranjat cu atîta grijă timp de peste 150 de ani în capul românilor.     Şi continuă cu alte reproşuri la fel de grave: ,,Iată zilnic, ba chiar de fapt mai cu seamă veselia dintre limba greacă ca cineva bogat, şi limba barbară şi scitică vorbită, cu care se amestecă, ca şi cum puţinul vostru farmec îl pierdeţi, şi de acea  latinei nu-i este bine în acest caz, ca aici cu toată înţelegerea pentru ascultarea voastră şi să nu dăunaţi vieţii. Desigur, limba romanilor pe aici, pe cît este barbara şi scitica pe la voi, este prima vorbire. Acum, într-adevăr dacă limba barbară a fost consacrată – recunoscută oficial – nu din judecata voastră inteligentă, fiindcă gluma este a voastră care vă chemaţi împăraţi romani, şi totuşi limba nu este a noastră a romanilor.” La asemenea constatări din secolul lX, făcute de un papă latin, nu mai pot fi aduse nici un fel de comentarii. Numai această scrisoare este suficientă pentru a nimici ticăloşia latinităţii pusă la cale în partea a doua a secolului XlX în capul românilor de trădătorii iezuiţi şi masoni!În secolul X a izbucnit în ţinutul locuit de vechii geţi din Bulgari Serbia, Macedonia şi Grecia, o revoltă paşnică a călugărilor români păstrători ai vechii credinţe străbune pe care slavii i-au numit bogomili. Slavii şi grecii s-au uitat chiorîş la ei şi pe mulţi i-au îndemnat cu sabia să-şi caute alte locuri sub soare şi aşa au ajuns în Germania, Occitania şi Italia fiind cunoscuţi sub numele de catari. Ei au fost iniţiatorii în anul 1185 a creării statului român de pe ambele maluri ale Dunării cu capitala la Tîrnovo, condus de Asaneşti şi care a dăinuit aproape 100 de ani. Istoricii şi lingviştii români nu vor înţelege niciodată aceste informaţii cît timp vor umbla în cap cu făcăturile lui A.T. Laurian şi V. Pîrvan sau a profeţilor de dată mai recentă. Patriarhul României este locţiitorul tronului Cezareei şi Capadociei, adică acolo unde erau esenii şi mai tîrziu prin secolele lll-Vl besii cu bisericile lor unde se slujea în limba besă. Iudeo-satanismul roman cu tartorul încuibat în şărpăria de la Roma, a pus ochii pe aceste neascultări ale neamului mioritic atît din Balcani cît şi din Occitania. În anul 1209, papa Inocenţiu lll organizează în sudul Franţei cruciada împotriva catarilor sau albigenzilor, pe care îi trece prin sabie sau prin flăcările rugului. Au fost măcelăriţi sau arşi de vii cca 40000 de suflete nevinovate. Trebuie arătat că alături de catari au murit şi catolici care vedeau în aceşti ,,oameni buni” un model de urmat în viaţă. Procedeul arderi pe rug a ,,duşmanilor” practicat de catolici, sute de ani este în realitate jertfirea/sacrificarea oamenilor din cultele antice, pe care iudeo-sataniştii le-au preluat în folosul lor criminal pentru că aşa au făcut şi mozaicii iar ei se considerau verus Israel. Pentru că ţîţîna răului era încolăcită pe Dunăre, papalitatea a organizat o cruciadă şi a cerut regelui Ungariei să-i stîrpească pe schismaticii valahi considerîndu-i mai periculoşi chiar decît păgînii! Ascultătorii unguri ciordesc cu sabia de la regele român Ioan Asan, cetatea Severinului în anul 1238 şi înfiinţează o episcopie catolică care urmărea convertirea valahilor la catolicismul romanic, pînă îi vor convinge cu sabia. Numai că socotelile le-au ieşit pe dos pentru că în anul 1244 urdiile tătărăşti sau bulucit ca un uragan peste pusta regelui ungur şi săracul a rămas fără acoperiş deasupra capului pribegind pe la alţii mai feriţi de urgie, spre a primi oblăduire. Ne-au mai încercat papistaşii credinţa strămoşească pe la anul 1776, cu tunul pentru că le cereau valahilor din Ardeal să se unească cu sataniştii din Vatican şi de atunci diavolul iezuit a pătruns în sufletul multor români.    Acţiunea de falsificare a istoriei vechi a strămoşilor noştri a început să se manifeste, după sursele disponibile dacă acestei nu au fost falsificate cînd au fost copiate, odată cu mijlocul secolului lll al erei noastre cînd din frăţia fariseilor fanatici care îşi mai spuneau zeloţi sau adevăraţii credincioşi ai lui Iahwe, s-au desprins acei indivizi dintre neamuri ce nu respectau principalele dogme ale sectei. De fapt ei au preluat din religia geţilor unele idei şi au încercat să le ducă în mozaism dar cei tăiaţi împrejur le-a cerut să se lase de corcituri pentru că numai ei sînt cei puri, curaţi şi chemaţi să conducă lumea. În secolul următor, ura grecilor şi romanilor faţă de geţii care conduceau imperiul iar religia lor ajunsese ca religie a împăraţilor chiar din anul 181, au dus la acele conspiraţii ale ,,oamenilor în negru” ce au întunecat complet atît istoria cît şi religia iar astăzi cunoaştem numai ce au vrut ei să se ştie, ca unic adevăr.     Herodian grămăticul trăitor în a doua jumătate a secolului ll, consemnează ,,neamul Dacilor care se numeşte şi neamul Dailor, Daii sau Daos”. La alţi autori din aceeaşi vreme, dacii sînt numiţi davi sau dabi, adică locuitori ai davelor cum spuneau grecii sau ai dabelor cum scrie pe tăbliţele de plumb.  Dio Cassius(155-240), a scris o Istorie romană unde la LI, 22 găsim următoarele cu privire la geţi, daci, sciţi, dar nu-i aminteşte pe goţi pentru că încă nu erau apăruţi în ochii romanilor: ,,aceia(dacii) locuiesc pe ambele maluri ale Istrului”, cei care locuiesc în dreapta fluviului şi fac parte din prefectura Mysiei îi numeşte mysieni, iar pe cei ce vin mai în sud, adică în Tracia îi numeşte  ,,daci sau geţi sau traci”.  Ne mai spune scriitorul roman ca o certitudine că în vremuri foarte vechi o parte din acest neam a migrat în sud ,,căci poporul dacilor îşi stabilise odinioară colonii în apropiere de Rodope.” Tot la el găsim informaţia că în anul 55 î.e.n. ,,În timpul acesta M. Crassus este trimis în Macedonia şi Grecia să se lupte împotriva dacilor şi bastarnilor…Aceştia sînt socotiţi ca sciţi.” La acest autor, strămoşii noştri au fost numiţi daci, geţi, traci şi sciţi, deşi toţi erau un singur popor. Eusebiu din Cezareea(260-340) în Constantin către sacra adunare scrie: ,,Te întreb pe tine Decius…cînd ai văzut tu această oştire pe cîmpiile scitice, conducînd mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor, în bătaie de joc”. Este vorba despre năvălirea geţilor în sudul Istrului în anul 251 unde romanii au fost rău peniţi şi păliţi de fioroasele oştiri de ausoni, fiind omorît la locul faptei chiar împăratul Decius şi unul din fiii săi. Şi aici geţii se luptau nu în baştina lor ci pe ,,cîmpiile scitice” astfel ca nimeni să nu înţeleagă în ce oală se învîrtea istoria. Iordanes în Getica la paragraful 90 spune: ,,Ce să mai lungesc vorba?  Trecînd atunci Ostrogotha cu ai săi Dunărea, a devastat Moesia şi Tracia, Contra lui, împăratul Filip l-a trimis pe senatorul Decius. Acesta venind, fiindcă n-au putut fi alungaţi geţii, a scos din armată soldaţii şi i-a trimis să se ocupe de altceva ca şi cum din cauza lor trecuseră goţii Dunărea şi oarecum drept răzbunare împotriva lor s-a întors la Filip.” Este vorba de invazia din anii 245-247 cînd geţii au început să fie făcuţi goţi chiar dacă erau popoare diferite ca neam şi limbă. Ei însă de mai bine de 200 de ani locuiau ca vecini şi împreună au format imperiul get de răsărit cunoscut şi ca imperiul amal pe care culturnicii din Occident l-au mirosit numai ca regat ostrogot, fiindcă pe ei nu-i doare nici în cot de adevăr şi le place numai zoaie de minciunele îngroşată cu revelaţii iudaice şi antichităţi clasice.   Pe Tabela Peutingeriană întocmită pe la anul 251 apar menţionaţi pe teritoriul baştinei străbune doar geţi şi daci, goţii nefiind amintiţi. În comediile grecilor, numele Geta apare ca un nume de ocară fiind purtat numai de sclavi sau oameni degeneraţi, unul din mijloacele prin care ei ne-au falsificat istoria. Tot aşa un mic grup dintre ivriţii farisei şi-au însuşit numele de creştin cu sensul de ,,om bun”, furîndu-ne şi falsificîndu-ne identitatea religioasă. Dar oamenii vremii îi ştiau că erau o erezie mozaică, practicată la început numai de ivriţi şi care imitau după mintea lor, religia lui Zamolxe.  Împăratul Claudius învinge o coaliţie a goţilor şi herulilor în anul 269 la Naissus – Niş, ce ieşise la pradă în Balcani. Este prima menţionare corectă din istorie a goţilor în teritoriile locuite de geţi.  În partea a doua a secolului lll, începe procesul de falsificare, aşa cum rezultă din textele ajunse la noi în copii, de nu au fost chiar acestea falsificate prin copiere după anul 381, unde geţii sînt ,,confundaţi” şi    înlocuiţi cu goţii şi de unde tot săltîndu-se vîrtos minciuna le-a fost de mare folos. Ulfila a fost hirotonit episcop şi a venit pentru ceva prozeliţi în ţara geţilor în anul 341, dar zurba i-a fost întreruptă şapte ani mai tîrziu pentru că atît geţii cît şi goţii nu aveau urechi pentru trăsnăile ivriţilor şi maimuţărelile grecilor, romanilor dar şi a altor lepre care se dădeau în bărci numai cu Satana. Fi-le-ar năravul blestemat în vecii vecilor!   Ieronim(345-420) mare erudit al antichităţii tîrzii, scrie că ,,există autoritate – îndreptăţire – pentru a-i numi pe goţi geţi”. Vedeţi! Adevărul nu are nevoie nici de opaiţ nici de barcagii iscusiţi şi înfrăţiţi cu Belial, trebuie numai căutat şi găsit acolo unde încă nu a fost distrus de cetaşii întunericului, îndobitocirii şi urii. Aici nu este vorba de nici o confuzie pentru că el era contemporanul acestui eveniment de falsificare cu intenţie a istoriei geţilor. Mai găsim la prelatul creştin următoarea zicere: ,,El certe Gothos omnes retro eruditi magis Getas quam Gog et Magog appelare consueverunt/ Şi în mod cert toţi învăţaţii din trecut au folosit …pentru goţi, numele get, decît Gog şi Magog”. Cu discreţie ne deschide portiţa către drumul criminal şi odios pe care ivriţii au păşit voios, furîndu-ne şi falsificîndu-se religia. Tartorul Ioan, îndrăcit evanghelist şi mare hoţoman apocaliptic, ticluindu-şi făcătura numită Apocalipsa în mare parte după o scriere esenă pe care noi o cunoaştem graţie descoperirii de la Qumran şi numită Cartea esenă a revelaţiilor, a furat cu toptanul, a minţit ca golanul şi a fost judecat ca mîrlanul, multe secole după apariţia plagiatului născocitor. În această ticluire satanistă el concepe un plan pentru distrugerea Dumnezeului Gog(divinitatea supremă) din ţara Magog ce le stătea ivriţilor ca jarul pe limbă, iar Ieronim ne luminează mintea, ce şi cum! Pînă către secolul V, scrierea lui era considerată o nebunie şi o impietate!!! Dar aşa sînt toate scrierile revelate numai ivriţilor, şi pe care iudeo-creştinii din ură fără margini împotriva culturii geţilor, le-au preluat ca scrieri sacre chiar dacă duhnesc de te otrăvesc. Însă prima încercare de falsificare şi iudaizare a religiei geţilor s-a făcut în şărpăria de la Qumran, după ce au ocupat-o şi confiscat-o ivriţii conduşi de Apolo în anul 26 al erei noastre. Dovada acuzatoare este textul intitulat de cei care l-au tălmăcit Cartea esenă a lui Moise – Cele zece porunci unde se vede clar iudaizarea teologiei şi teozofiei geţilor prin introducerea multor elemente din mozaism. Sublinierea lui Ieronim exclude orice interpretare sau confuzie ulterioară.  Getica lui Iordanes la paragraful 29 ne spune următoarele: ,,Nu ştiu de ce Josephus…arătînd începuturile şi cauzele lucrurilor, a trecut totuşi cu vederea cele pe care le-am povestit despre începuturile goţilor. Numai atunci cînd aminteşte despre Magog, din neamul lor, afirmă că ei ca neam şi ca nume, au fost numiţi sciţi.” Iordanes arată în continuare unde este ţinutul Sciţia şi care include şi teritoriul locuit de geţi. Ca să-i lămuresc lui Iordanes nedumerirea, trebuie să spun că rabinul J. Flavius nu a făcut această precizare fiindcă s-ar fi demascat singur ca autor al falsificării istoriei antice prin iudaizare şi minciună golănoasă trasă numai pe turta lor. Totodată ar fi ieşit la lumină şi acţiunea de falsificare a religiei geţilor la care lucra de zor îndrăcitul ivrit Ioan în insula Paphos pe la anii 85, cu Apocalipsa lui, ce s-a constituit un adevărat plan de distrugere a creştinismului arimin, tot aşa cum la Qumran, acelaşi neam ivrit a clocit între anii 26-66 ai erei noastre planul de a se înstăpîni pe imperiul roman, gînduri de mărire neghioabă ce se găsesc în scrierile: Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Manualul de disciplină pentru viitoarea frăţiei a lui Israel şi Noul Legămînt. Iar Noul Legămînt al iudeo-creştinilor din făcătura numită Septuaginta nu este decît o continuare firească a planului de stăpînire a lumii prin orice mijloace de către ivriţi, chiar dacă din această poveste de pîrliţi s-a ales fumul.      Philostorgius(368-425) scrie în Istoria eclesiastică despre sciţii de dincolo de Istru ,,pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi.” Mama lor de hoţi, le-aş da foc la toţi! Lydus(490-565) cunoscut şi sub numele de Ioan Laurentius a scris cartea Despre magistraturile romanilor citîndu-l pe Criton care l-a însoţit în toate războaiele pe Traian, cu următorul tras: ,,Traian cel mare cucerind Sciţia cu Decebal care era regele geţilor…”! Deci nu mai sîntem geţi ci goţi, ţara nu mai este Dacia sau Geţia ci Sciţia iar religie nu mai este creştinismul arimin sau religia lui Zamolxe ci iudeo-satanism cu cruce în frunte şi mitra pe cap. Textele menţionate mai sus arată că în secolele V-Vl falsificarea istoriei, culturii şi religiei geţilor s-a realizat în mare măsură iar strămoşii noştri erau scoşi în afara istoriei de către clasicii culturii antice grecii şi romanii, dar care au continuat pe cont propriu şi numai în interesul lor planul întunecaţilor şi înveninaţilor ivriţi.Paulus Orosius în Historiarum adversum paganos terminată în anul 420, la l, 16 îi aminteşte şi el pe geţi: ,,Acum, de curînd însă geţii, care se numesc astăzi şi goţi, de care Alexandru cel Mare declarase că trebuie să se ferească, de care Pirrhus avea groază şi Caesar chiar i-a ocolit, părăsindu-şi şi golindu-şi locuinţele lor, au intrat cu toate forţele lor, cu toţii împreună, în provinciile romane şi fîlfîind în înaintea lor spectrul groazei, nădăjduiesc ca prin rugăciuni să cîştige prietenia romană ca federaţi… Ba încă se oferă ei înşişi pentru apărarea imperiului roman, ei, de care sigur s-au temut regatele nebiruite” Şi continuă la lX,58: ,,…însă se mai numesc şi geţi aceia care şi astăzi se numesc goţi”. Tare rău de gură fudulul prelat, dar cînd a aflat că urdiile geţilor şi goţilor, după ce au cucerit Roma la 14 august 410 şi au devastat-o timp de trei zile ca nişte meseriaşi cum numai romanii ştiau să o facă şi care se îndreptau ca un blestem asupra Spaniei, dintr-un pas sprinten a trecut Gibraltarul de teamă să nu-i prindă antereul vreun nelegiuit carpatin şi să-l întrebe cum mai stau vremurile pe la stăpînul lui Iahwe! Geţii împreună cu goţii sînt primele popoare care au cucerit şi jefuit Roma uşurînd-o de multe comori pe care măcelarii istoriei le-au adunat cu sabia timp de secole. În Spania ei au dus religia lui Zamolxe, amintită de toţi marii cărturari ai lor fără a se întreba însă cum au ajuns aceste informaţii acolo. Claudius Claudianus în lucrările Panegeric, terminată în anul 395; Împotriva lui Rufinus, terminată în anul 396 şi De bello Gothico, terminată în anul 402, scrie de zeci de ori getic, dac, cetele getice, cetele blonde şi o singură dată gotic, în titlul pe care l-a considerat o altă variantă atunci la mare circulaţie, fiindcă din circumstanţă, nu putea să sfideze toată liota de falsificatori.  Belizarie, vestitul general al lui Iustinian, învingîndu-i pe aşa zişii goţi care stăpîneau Italia prin regatul ostrogot spun istoricii, ia titlul triumfal de GETICUS MAXIMUS. Ca să vezi! Mare Smintilă a mai fost generalul sau grecul era cu toate acasă iar pe plaiurile mioritice pute rău a mişelie şi trădare de neam şi ţară! Şi bizantinii se luptau cu un popor de fantome pe la anul 553 tot aşa cum romanii s-au luptat cu acelaşi popor de stafii după anul 106 peste malurile Dunării timp de peste 300 de ani. De aceea unii români se ţin nărăvaşi, pentru că le umblă prin cap mulţimi de năluci ale strămoşilor ce nu le dau pace să-şi veşnicească plăsmuirile. Cuvîntul got apare în scrierile anticilor după anul 250 adică după alungarea romanilor din provincia Dacia iar cei care au scris înainte de această dată nu îi pomenesc pe goţi ci iazigi, cuvînt ce apare şi pe tăbliţele de plumb ale strămoşilor noştri turnate înainte de anul 106.  Iordanes în Getica la paragraful 24, lăudînd vitejia goţilor veniţi din Scandzia în partea de est a Europei şi care se stabiliseră la nord de Marea Neagră la începutul secolului l al erei noastre scrie:  ,,Astfel aceste neamuri, mai mari la trup decît germanii, luptau cu sălbăticie de fiară”. În secolul XlX, culturnicii germani nu au mai vrut să ştie acest pasaj şi celelalte despre originea goţilor şi i-au pus la temelia istoriei lor pentru că dădea foarte bine la pohtele şi pretenţiile apărute printre urmaşii teutonilor, francilor, alamanilor şi a celorlalte seminţii.  Teofilact Simocata, cronicarul împăratului bizantin Mauricius(582-602), scrie despre geţi, despre oştirile geţilor dar niciodată despre goţi pentru că acest popor dispăruse din arealul carpatic după destrămarea imperiului hunilor la mijlocul secolului V! Unii au plecat la începutul secolului din bazinul dunărean împreună cu geţii, făcînd o vizită de lucru la Roma şi apoi s-au străduit şi au ajuns fără oprelişti în Spania, rugîndu-i pe băştinaşi, după spusa prelatului Orosius, să-i lase să-i apere de muşte şi alte gîngănii, astfel ca ei să se poată ruga în linişte întunecatului Iahwiţă. Cealaltă ramură care a luptat alături de huni, după dezmembrarea imperiului, s-au retras în nordul Mării Caspice şi au mai supravieţuit ca neam distinct în regiune încă vreo şapte sute de ani. În primăvara anului 1245 din Lyon, papa Inocenţiu lV îndruma misionari franciscani spre ,,ţările bulgarilor, vlahilor, chazarilor, slavilor, sîrbilor, alanilor, goţilor, iberilor şi celorlalţi creştini din Orient” să accepte Unirea cu Biserica romană pentru organizarea rezistenţei antimongole.  În procesul falsificării istoriei geţilor, primul care ne trage rău perdeaua peste ochi este Herodot, scriind pe la mijlocul secolului V î.e.n. că la nord de Istru este un ţinut numit Sciţia locuit de sciţi, iar la sud locuiesc geţii în Mesia. În altă parte, acelaşi autor spune tot despre Sciţia/Geţia că este un tărîm pustiu stăpînit de albine. Se pare că pe el l-au îndulcit bine nişte trîntori de ne-a scris asemenea trăsnăi. De fapt Herodot este primul dovedit care ne-a falsificat cu bună ştiinţă istoria strămoşilor noştri numai pentru a da bine făcăturile lui pentru mărirea lumii grecilor, el care nici nu era grec ci doar un mancurt carian cu obraz gros. Din izvoarele prezentate mai sus, am arătat că geţii de la nord de Istru au fost numiţi, din secolul V î.e.n. pînă în secolul Vl al erei noastre, geţi, sciţi, traci, daci şi goţi iar tara lor Sciţia, Geţia sau Dacia care însă cuprindea numai jumătatea de vest a teritoriului ce a fost sub ocupaţie romană timp de 140 de ani. Dacă noi nu am avut demnitatea de a ne recunoaşte şi a ne apăra trecutul, fiecare interesat în ceva plăsmuiri şi furtişaguri, a lucrat cu mare furie pentru ei şi numai împotriva noastră. La o casa fără stăpîn, nici umbrele nu mai rămîn!  Pînă către sfîrşitul secolul lll Cartea lui Eno a aparţinut canonului biblic al iudeo-creştinilor, dar episcopul Romei o condamnă iar la Constantinopol a mai fost tolerată, făcînd-o dispărută din cult în secolele Vll-Vlll. Conciliul de la Niceea din anul 325 a hotărît că vulgul nu trebuie să mai ştie de existenţa acestei scriituri atît de periculoasă pentru ei cum a fost şi pentru mozaici, prelatul roman Filastrus din Brescia, în anul 325 o consideră precum şi cea a lui Tobias prea deocheate pentru purismul iudeo-creştin şi le-a scop din textul catalogului său Liber de Haeresibus. Cartea însă era una din scrierile principale din creştinismul arimin pînă în anul 381 şi împreună cu altele formau încă din secolul V î.e.n. lucrarea numită Biblia.  Puţinele exemplare ale Cărţii lui Eno, salvate de erudiţi sau adepţii bogomilismului au fost nimicite de inchiziţie împreună cu proprietarii lor. Ea a fost redescoperită în anul 1773 de către James Bruce în Etiopia unde este considerată carte sfîntă şi face parte din textul canonic, Alte variante care nu au suferit un fenomen de iudaizare s-au descoperit în Serbia şi în Moldova dintre Prut şi Carpaţi. În anul 1887, arheologii francezi au descoperit în Egipt o versiune greacă! Cartea a fost scrisă iniţial în versuri dar după atîtea traducere succesive a ajuns un text de proză. Papa Grigorie cel Mare(542-604) a dat ordin în anul 604 ca toate scrierile lui Titus Livius dar şi a altor scriitori păgîni să fie arse pentru că autorii vorbeau de minuni, înaintea iudeo-creştinismului şi a făcăturilor mozaice!  După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi în 12 aprilie 1204, toată biblioteca patriarhiei ortodoxe a fost luată de papistaşi şi dusă în tainiţele Vaticanului pe care nu a mai văzut-o nimeni.    În timpul celui de-al doilea război mondial, papa a criticat internarea mozaicilor în lagărele naziste în anul 1943. Hitler l-a ameninţat pe papă că va trimite meseriaşi în arhivele secrete ale Vaticanului şi va scoate la lumină ceea ce ascund ei de două mii de ani. Papa a făcut ciocul mic de teamă să nu intre lumina în întunecatele cuiburi ale Satanei. Printre textele descoperite la Qumran, este şi cel masoteric anterior celui canonic al Vechiului Testament despre care nu se aminteşte un cuvînt în nici un studiu. Contrazice el textul canonic dat goimilor ca învăţătură divină şi astfel ar da în gît marea plăsmuire a fariseilor cu complicitatea grecilor şi mai tîrziu a romanilor? Eu cred că sînt mai multe texte care nu trebuie văzute de vulg pentru că ar arunca în aer mitul mozaicilor ca ,,popor ales” şi alte sacramente mincinoase puse la cale de mozaici, greci şi latini prin hoţia făcută în dauna strămoşilor noştri. Chiar Vaticanul nu se sfiieşte să susţină în public asemenea idei. În mai multe articole apărute în anul 1955 sub semnătura lui Edmond Wilson în publicaţia New-Yorker, ziaristul explică atitudinea Vaticanului de a ţine la întuneric o parte dintre manuscrisele descoperite la Marea Moartă, pentru că ar ,,revela” informaţii defavorabile creştinismului cît şi comunităţii mozaice aflată la originea Noului Testament. Adică recunosc cinstit şi fără sule în coaste, că au cunoştinţă de marea mişelie făcută de iudei împotriva religiei şi culturii geţilor, dar o susţin în continuare aşa cum au făcut-o de aproape 1700 de ani pentru că ei sînt principalii beneficiari! 
Între Frăţia lui Israel şi Vatican există o complicitate criminală privind ascunderea istoriei adevărate a iudeo-creştinismului şi a creştinismului arimin. Dau mai jos cîteva dintre absurdităţile fundamentale ce există între teologia şi practica religioasă creştină şi scrierile pretinse revelate şi venite numai de la mozaici, Vechiul şi Noul Testament
-    nu le păstrăm onomastica;
-    teologia şi teozofia nu numai că nu au nimic comun cu mozaismul, dar sînt ideologii adverse care se exclud.
-   ritualul cultic în cele două religii nu au nimic comun,
-   lăcaşele de cult ale creştinilor ortodocşi vin din lăcaşele religioase ale geţilor iar pentru catolici din mitreum, modele arhitectonice străine de templu mozaic, care este o copie a templului egiptean.
-   toate sărbătorile creştinilor sînt străine de cele mozaice.
Dacă istoricul latin Suetoniu spunea despre beşicoşii iudei numiţi creştini de către vulg, că erau o sectă iudaică iar Celsius spunea despre iudeo-creştinism că este o erezie mozaică, argumentele de mai sus dovedesc faptul că religia creştină nu are nimic comun cu mozaismul iar în spatele acestei făcături se ascunde cea mai mare crimă din istoria omenirii înfăptuită de iudei, romani şi greci! 

 

 

Nicetas Choniates curtean cu educaţie, a trăit în secolul Xll şi a scris o Istorie în 21 de cărţi prin care continuă evenimentele de după Anna Comnena şi începe cu împăratul Isaac Angelos(1175-1195): ,,Iar cînd s-au liniştit popoarele răsăritene nu numai primind vremelnice daruri, ci chiar şi dări pe fiecare an… făcîndu-şi neîmpăcaţi duşmani, pe acei barbari ce locuiesc peste tot în cuprinsul muntelui Emus şi care înainte se numeau mysi iar acum vlahi se cheamă,… Iar barbarii, ce întovărăşeau pe Asan, trecînd Dunărea, se întîlniră cu cumanii şi strînseră acolo mare mulţime de soţi de arme după voie şi se întoarseră în patria lor Mysia. Şi găsind-o cu totul părăsită şi deşertată de oastea romeilor, au intrat în ţară cu mai multă semeţie, aducînd cu sine gloatele ajutătoare ale cumanilor, ca pe nişte cete de duhuri. De aceea nu mai erau mulţumiţi să poată păstra ce era al lor, îndestulîndu-se numai cu stăpînirea Mysiei, fiind cu totul hotărîţi să aducă împărăţiei romeilor cea mai puternică lovitură şi să împreune domnia vlahilor şi a bulgarilor precum a fost odinioară”. Autorul se referă a izbucnirea răscoalei vlahilor din Mesia conduşi de fraţii Asan şi Petru în anul 1185 cînd ei au fost înfrînţi şi au trecut Dunărea în nord unde au adunat noi oşti şi au revenit în patria lor pe care au luat-o în stăpînire. Este foarte important pentru istoria noastră că această răscoală care a dus la crearea unui mare stat al românilor de pe ambele maluri ale Dunării(cuprindea Mesia la sud şi Oltenia cu sud-vestul Valahiei la nord de Dunăre), a pornit în Mesia şi numai după 10 ani ei cuceresc provincia de la sud-vest Bulgaria pe care o alipesc.harta din anul 1198 Dar răscoala vlahilor are şi un puternic caracter religios pentru că a fost sprijinită de preoţii români numiţi de slavi ,,bogomili” care aveau un cult creştin foarte diferit de cel ortodox al grecilor dar apropiat de vechea religie a geţilor. Împăratul Germaniei, Frederic l Barbarossa, plecînd în cruciadă spre Palestina în anul 1189, trebuia să treacă prin Serbia, principat ce recunoştea suzeranitatea bizantină. Împăratul bizantin s-a opus acestei treceri şi a lipsit puţin ca să se ajungă la război iar din această ceartă, armatele germane au fost obligate să ierneze în Tracia. La începutul conflictului în vara anului 1189, Niemania, conducătorul sîrbilor şi fraţii valahi Asan şi Petru au propus împăratului german o alianţă care urmărea să atace şi să ocupe imperiul bizantin din care să aibă folos toţi participanţii la acţiune. Frederic l refuză propunerea dar în ianuarie 1190, Asan şi Petru vin cu altă propunere prin care conducătorii românilor puneau la dispoziţia împăratului german o armată de 40000 de oşteni iar sîrbii 20000 de oameni. Scopul acţiunii era ca imperiul bizantin să fie desfiinţat, capitala Constantinopol ocupată de valahi iar Petru să fie încoronat ca împărat al noului stat. Şi de data aceasta au fost refuzaţi de către împăratul german. Pentru a dovedi puterea românilor/valahilor ei au prezentat o hartă[de mai sus] unde se vede că la acea dată existau ca state ale românilor: regatul valahilor din Bulgaria, principatul Transilvaniei, principatul Moldovei, principatul Valahiei şi regiunile autonome ale Bessarabiei şi Poporului Moldovenesc. Pentru istoricii români, acest document este lucrul Satanei şi nu trebuie discutat! Dar acest document prezintă o stare de fapt pe care a consemnat-o şi Porphyrogenetul şi descriind locurile unde s-au aşezat sciţii regali(pecenegi, cumani, iaşi, uzi) după ce i-au alungat pe turci/unguri în anul 896 spune: ,,De altfel, locul pecenegilor pe care îl locuiau atunci turcii, se numeşte după fluviile ce se află acolo. Fluviile însă sînt următoarele: primul fluviu se numeşte Baruch(Nistru?), al doilea Cubu(Bîcu?), al treilea Trullus(Trotuş), al patrulea Brutus(Prutus), şi în sfîrşit al cincelea se cheamă Seretus”. Harta prezintă Principatul Moldovei, iar graniţa de sud-vest şi sud cu Valahia este pe un aliniament ce ar corespunde cursului superior al Trotuşului, trece spre est pe Siret, coboară în jos şi se opreşte pe Prut la vărsarea acestuia în Dunăre. Tot pe hartă vedem poporul din Bulgaria numit ,,sangiacatui” atît la sud cît şi la nord de Dunăre dar şi în Bessarabia. Pliniu cel Bătrîn(23-70 e.n.) în Historia Naturalis la lV, 18 spune că sciţii aroteri(agricultori) s-au aşezat în sudul Dunării iar localnici i-au numit catuzi. Alte izvoare vechi amintesc neamul sangia în sudul cîmpiei române. Poporul sangiacatui de pe harta din 1190 sînt acest neam al sciţilor agricultori stabiliţi pe ambele maluri ale fluviului. În eme-gi sangia are sensul de a strînge, a apropia, atent, păzit cu grijă, semantică ce are legătură cu muncile agricole.
Următor >
Ultima actualizare ( Joi, 19 Noiembrie 2009 11:09 )
 

VITE TORA PUTERII REGELUI MOZAICI SFINTE HOLOCAUS FEMEILE OAMENILOR TRUPELE

Powered by RafCloud 2.0.2