În Europa de Sud-Est şi în România în special această concepţie generalizată era amplificată de realităţi regionale: un număr disproporţionat de mare de evrei deţineau funcţii înalte în mişcarea comunistă internaţională şi în organul ei director, Internaţionala Comunistă – Cominternul care milita pe faţă pentru dezmembrarea ţării prin agentura lui din România, PCR – susţinea pretenţiile fostei Rusii ţariste faţă de Basarabia şi Bucovina, pretenţiile Ungariei legate de Transilvania şi cele ale Bulgariei faţă de Dobrogea de Sud. Ideologia comunistă a atras foarte puţini etnici români şi chiar după război, partidul a fost dominat de evrei la care s-au mai adăugat ceva unguri.
În ianuarie 1923 A.C. Cuza înfiinţează Liga Apărării Naţionale Creştine – LANC, organizaţie care avea să joace mai tîrziu un rol nefast în istoria noastră în timpul lui Carol ll.
Pentru a domina opinia publică românească, mozaicii au pus la dispoziţia confraţilor comunişti mai multe ziare sioniste şi de extremă stînga ce revărsau zilnic valuri de otravă asupra ţării. Să amintesc aici Lupta, Presa, Adevărul, Dimineaţa, Aurora, Lumea, Opinia, Cuvîntul Liber care nu ştiau decît libertăţi şi democraţie dar toate văzute prin ochelarii comuniştilor sau sioniştilor. Ziarul Cuvîntul Liber a fost o publicaţie unde pe lîngă cazarii comunişti s-au adunat şi români stîngişti sau comunişti, dar toţi plătiţi de NKVD. După ocuparea ţării de către armata bolşevici această clică de secături a pus mîna pe Uniunea Scriitorilor, controlînd în totalitate tot ce s-a publicat în România pînă în decembrie 1989. Nimeni nu putea să treacă peste acest clan dizolvant ce stăpînea cu mînă de fier organizaţia scriitorilor. Erau primiţi şi ajutaţi să se afirme numai cei ce dovedeau că le slujesc interesele de canalii şi trădători de neam şi ţară. Din acest grup cîţiva – Ioan Viner, Mihai Roller, Leonte Răutu şi Gogu Rădulescu, ajungînd în funcţii importante în oligarhia comunistă, împreună cu banda de la Uniunea scriitorilor au fost cei care au decis ce scriitor sau om de cultură să fie publicat şi cunoscut şi care să fie îngropat de viu. Ucenicii acestor satanişti şi-au continuat conspiraţia împotriva românilor şi după 1990, scoţînd în scenă fel de fel de nulităţi sinistre şi personaje de balamuc.
La Conferinţa Federaţiei Balcanice Internaţionale Comuniste din anul 1924 s-a discutat: ,,coordonarea activităţi comuniste în Balcani, mişcarea sindicală, poziţia Ungariei, desfăşurarea propagandei în favoarea retrocedării Ungariei a fostelor ei teritorii deţinute acum de România, agitaţie antiromânească, etc.” Pentru asemenea trebuşoare cazarul Max Hammer a primit suma de 80000 de ruble să-i jărească pe români. Un apel al acestei şleahte de canalii şi trădători spune: ,,Partidul comunist din România s-a situat în această problemă fără rezerve, alături de naţionalităţile din ţară oprimate groaznic în toate privinţele. Fidel principiilor Internaţionalei Comuniste [Cominternului] el s-a declarat pe faţă, a apărat şi a luptat pentru dreptul la autodeterminare liberă, pînă la completa separare de statul existent, nu numai pentru populaţia Basarabiei, ci pentru toate naţionalităţile din România”. Ce altă dovadă a sfidătoarei trădări de ţară mai aveau nevoie autorităţile române, în faţa acestor criminali? La vremea aceea pînă la ocuparea ţării de către bolşevici, organizaţia criminală a trădătorilor de neam şi ţară cuprindea cca 1000 de persoane dintre care majoritatea covîrşitoare erau cazari în frunte cu Ana Pauker.
In Cartea Neagră a României 1940-1948, apărută în anul 2006 autorul Liviu Vălenaş dă la pagina 356 mărturia lui A. Danielopol, fost secretar în Ministerul de Externe care spune ce gîndea Ionel Brăteanu primul ministrul al României prin anii 1924 despre starea Basarabiei şi Bucovinei: ,,Basarabia este un dar otrăvit şi de care, de fapt, nici nu a fost vorba în negocierile pe care le-am purtat cu aliaţii în anul 1916. Ne-am pomenit cu acest dar, care în final ne va costa scump”. Fapt pentru care toate guvernele ce au urmat după anul 1919 au tratat aceste ţinuturi româneşti - dar nedorite de mafia ciocoilor liberali – ca nişte provincii de exil pentru toţi răii din administraţie, armată, poliţie, jandarmerie şi educaţie. Au găsit însă mai apropiată de năravurile şi apucăturile lor, mafia jidovească ce a ajuns să controleze mare parte din economie şi asta numai datorită acestui partid campion al corupţiei, venalităţii şi incompetenţei.
În anul 1924 cominterniştii cazaro-bolşevici ne mai prăjesc puţin ţeasta cu prăpădenia de la Tatar-Bunar. La Odesa, la 8 august 1924 sub conducerea lui Kolarov se întocmeşte planul de declanşarea a revoluţiei bolşevice în România, ţara fiind împărţită în mai multe zone cu căpetenii în frunte după cum urmează: zona 1 şi 5 condusă de Moscovici/Gelber, Zicinski, Rarenic şi Koz; zona doi condusă de Gremecevski, Goldstein, Grutenberg; zonele trei şi patru conduse de Kalifanski, Rankevici, Mironovici, Karl Koz, Weissenberg. Vedem cu groază că toţi cei care doreau să ne fie căpetenii revoluţionare sînt jidani sadea şi că ei trăgeau nădejde să dea o lovitură de stat în România aşa cum au reuşit în imperiul ţarist în octombrie 1917, ceea ce te duce cu gîndul la faptul că ei aveau sprijinitori şi conspiratori în Vechiul Regat dar şi în Transilvania. În ziua de 12 septembrie atacînd mai multe localităţi din sudul Basarabiei printre care şi Tatar-Bunar şi ucigînd zeci de persoane, gunoaiele cazare au sperat că vor da foc ţării şi în pîrjolul pornit bolşevicii vor arunca trotilul revoluţiei mondiale. După dezmeticială românii i-au împănat cu gloanţe pe care au apucat iar o parte au reuşit să se retragă în Rusia, la Odesa unde era centrul Cominternului pentru Balcani. Toţi instigatorii erau spioni evrei veniţi de la Odesa pe pămînturile Basarabiei să întindă – în fanatismuil şi ura lor fără margini asupra neamului omenesc – revoluţia mondială peste căminele românilor. Pentru că mioriticii nu au gustat din otrava cazarilor bolşevici, ca răspuns ,,tătucul” a înfiinţat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească cu capitala la Balta pe malul stîng al Nistrului să le arate că nu au cum scăpa de fericirea ciumei roşii. Românii ies în stradă şi îi acuză pe mozaici că au în mijlocul lor pe criminalii comunişti care îi protejează amintindu-se şi de atentatul asupra Senatului din 1920, iar în octombrie 1924 în timpul manifestaţiilor antievreieşti din Iaşi organizate de ,,lăncieri”, a fost împuşcat prefectul de poliţie de către Zelea Codreanu. În anul 1925 au loc noi manifestaţii împotriva evreilor în Iaşi şi la Oradea. În decembrie 1926 au avut loc demonstraţii împotriva evreilor la Iaşi, Cernăuţi şi Chişinău. După despărţirea de AC Cuza în anul 1927, Codreanu înfiinţează Liga Arhanghelului Mihail care mai tîrziu se va numi Garda de Fier. O scrisoare a lui Ion Antonescu către colonelul Ciupercă din ianuarie 1927 ne prezintă atitudinea acestuia faţă de veniturile ce s-au cocoţat în fruntea statului român. ,,Ajuns ministru, generalul Cihoski m-a trimis, din secretar general, la Bălţi. A fost un act de răzbunare. Meritat, fiindcă îl detestam şi i-o arătam de cîte ori puteam. Îl detestam, cum detest din principiu pe toţi care, fiind prima generaţie care vorbesc româneşte, au pretenţia nu numai să ne conducă dar să ne şi înveţe să simţim româneşte şi cum să ne facem datoria faţă de neam. Pe aceştia, am învăţat în casa părintească să îi detest şi mai mult cînd sînt şi proşti şi inculţi şi pretenţioşi. Generalul Cihoski este în fruntea acestei liste”.
În anul 1928 Carol ll a pus la cale un plan de a deveni rege al uniunii România-Ungaria cu condiţia ca acesta devenit rege în ţara noastră să sprijine revendicările teritoriale ungureşti către sîrbi şi cehi. Planul a fost pus la cale de Barbu Ionescu/Moritz Leibovici – gazda din Anglia a perechii Carol-Lupescu şi de lordul Harold Rothermere Mulţi istorici români spun că iubitul Carol ll nu a avut relaţii cu mafia cazară şi nu ştia cum arătau aceştia la mutră.
În vara anului 1930, prin încălcarea Constituţiei, lui Carol ll i se permite să vină în ţară şi este uns rege cu acceptul lui Maniu şi a clicii ţărăniste. Regimul instalat ulterior de acesta în România conceput în intrigă şi minciună se baza pe falsitate. Carol se dorea să devină un om mare iubit de popor, căruia voia să-i servească drept model mai ales în corupţie şi abuzuri. Închipuindu-şi că este un mare soldat, fascinat de popularitatea şi panaşul lui Benito Musolini şi al impresionantelor ,,cămăşi negre” ale acestuia, s-a apucat cu încăpăţînare să copie modelul fascist italian ajungînd la situaţii ridicole după mărturiile multor trăitori ai epocii. Pentru a-şi atinge ţelurile, două lucruri îi erau necesare: o mişcare populară fascistă în favoarea sa şi distrugerea partidelor parlamentare. Ceea ce ar fi însemnat aneantizarea democraţiei româneşti neexperimentată şi debilă aşa cum ne-a prezentat-o mai sus chiar cel care la adus pe rigă pe tron. Odată ce monarhia se confunda cu România, a-l servi pe rege era cea mai clară formă de patriotism. Carol şi-a ales – în afară de cercul intim de colaboratori, aproape toţi angrenaţi în scheme de corupţie politică şi financiară – oameni capabili şi înzestraţi cu tărie de caracter, pe care ulterior fie că-i corupea, fie că-i întrebuinţa fără scrupule în diferite maşinaţii care ascundeau adevăratele sale intenţii. Ca orice dictator absolut priceput, Carol a făcut din sine însuşi şi din cel mai apropiat confident al său, Ernest Urdăreanu, un fel de punct nodal prin care treceau toate informaţiile şi se folosea adesea de diferiţi emisari pentru a urmări interese politice diametral opuse. Avea un control absolut asupra presei pe care o manipula după voie. Dacă distrugerea partidelor politice era o treabă relativ uşoară pentru vicleanul rege, întemeierea unei mişcări fasciste credincioase era mai dificilă. Aşa că s-a hotărît să-şi adjudece mişcarea existentă deja – Garda de Fier.
După ce Carol ll a ajuns rege iar Lupeasca era prezenţa oficială a lui, cazarii din Chişinău, Edineţ şi Ismail se lăudau că au o ,,regină” neîncoronată în fruntea României. Ei controlau cu predilecţie sectoarele economice, trăgeau prin intermediul finanţelor toate sevele ţării, controlau opinia publică şi organizau acţiuni împotriva majorităţii, cu intervenţii în cultură unde impuneau modele nu după valoare ci după apartenenţa politică la interesele lor. De la minciuna ,,poporului ales” ei au făcut o adevărată apologie a excluderii şi intoleranţei faţă de ceilalţi, urmărind să-şi impună dominaţia pe toate căile inclusiv prin violenţă şi crimă folosind comunismul ca formă de atac asupra creştinilor din Europa. Iar dacă vreun tăiat împrejur tuşeşte îi amintesc zicerea lui Ehrenburg din Cartea Neagră ce ne lumina că în al doilea măcel, pus la cale şi de ei, fii lui Israel au ieşti învingători, snoavă ce l-a făcut pe Stalin să sughiţe a rău asupra căpăţînilor tembele.
După ce s-a întors în ţară şi a fost căftănit rege, Carol a cerut să-i poată numi personal pe ministrul de război, prefectul de poliţie al capitalei şi inspectoratul general al jandarmeriei. Prin această măsură Carol îşi pregătea drumul pentru o dictatură militaro-fascistă iar gărgăunii i se încuibaseră în cap încă de pe vremea cînd l-a avut ca mentor pe A.C. Cuza la Iaşi.
La scurt timp după ce s-a instalat ca rege, mama lui Carol regina Maria scria în jurnalul său: ,,Devine din ce în ce mai intolerant în aşa măsură încît ne întrebăm cu toţii, cu toată seriozitatea, dacă mai e în deplinătatea facultăţilor sale mintale…Ce blestem apasă greu pe capul bietului băiat, de ce îi este menit să semene în jur sămînţa distrugerii? Ce s-a întîmpalt cu el? Este o adevărată tragedie să vezi cum, unul după altul, cei care au crezul în el şi l-au considerat o victimă, înţeleg încetul cu încetul, adevărul, pe care tatăl lui şi cu mine, l-am cunoscut de la început”. Săraca mamă, a fost sinceră cu ea numai că istoricii români şi acum ne vînd povestioare cu armăsari albi şi regi panaţi ce se avîntă către eternitate pe aripile minciunilor gogonate.
În iunie 1932 o comisie formată din specialişti militari străini a fost chemată să examineze starea armatei române. După analizarea cîtorva unităţi alese la întîmplare, unul dintre membrii comitetului, generalul intendent britanic Bralley, observa: ,,reducerea bugetului pentru instruire a fost de 60%, a celui pentru dotare de 69%…Acest lucru a creat un pericol pentru apărarea ţării şi pregătirea pentru luptă a oştirii. De exemplu pentru instrucţia focului i se alocă fiecărui soldat numai trei cartuşe, ceea ce este cu atît mai ridicol cu cît nici ele nu se folosesc. La fel stă situaţia cu instrucţia focului de artilerie. În asemenea condiţii instruirea armatei este imposibilă”. În paralel cu penuria de muniţii, bugetul efectiv al armatei fusese redus pînă la un nivel din care nu putea finanţa nici 50% din cheltuielile presupuse de contingentul anual de recruţi. Ca urmare, instrucţia, manevrele şi concentrările rezerviştilor au fost suspendate integral, iar pregătirea de luptă a oştirii a atins nivelul cel mai scăzut din toate timpurile. Dar a sporit averea regelui furată prin fel de fel de tertipuri, comisioane, donaţii şi alte asemenea milostenii mafiote. Conform datelor publicate de Liga Naţiunilor, cheltuielile militare ale României erau cele mai mici din toată Europa – Germania cheltuia de şapte ori mai mult, URSS de 5,18 ori, Ungaria de 5 ori, Franţa de 3,5 ori, Italia de 3 ori şi Iugoslavia de 2 ori. Tot avea soldatul român şapte vieţi în inima-i vitează, şase le putea sacrifica pentru patrie şi obligatoriu pentru rege iar una îi rămânea lui ca rob al mafiei ce controla ţara.
Ion Antonescu a ajuns să fie cunoscut mai bine în România odată cu afacerea ,,Skoda”. Fiind numit şef al Marelui Stat Major, a dispus verificarea achiziţiilor de armament iar scandalul a izbucnit în seara zilei de 10 martie 1933 cînd o echipă de patru anchetatori ai Biroului Procurorului Militar a vizitat birourile din Bucureşti a firmei de armament Skoda. Au găsit la Bruno Seletzki reprezentantul acestei firme dosare cu documente militare ultrasecrete româneşti, planurile de desfăşurare şi alte informaţii privind starea armatei române şi alte documente care duceau la concluzia că la nivelul Ministerului de Război şi al conducerii armatei era un grup de persoane ce au săvîrşit acte de înaltă trădare. Imediat au fost informaţi ministrul justiţiei şi ministrul de război, generalul Nicolae Uică, care au cerut anchetatorilor să oprească cercetările, să părăsească birourile şi să-l elibereze pe Seletzki. Ministrul justiţiei, Mihai Popovici a cerut oprirea anchetei în numele primului ministru Vaida-Voevod deşi nu avea nici o competenţă în acest domeniu. Anchetatorii nu puteau crede că asemenea fapte de mare corupţie care duceau direct la rege dar şi conspiraţia de înaltă trădare erau iniţiate şi protejate de reprezentanţii Guvernului României în frunte cu primul ministru Vaida - Voevod şi regele Carol ll-a. Pe noi românii de astăzi ar trebui să ne intereseze pentru cine lucra cehul Seletzki poate vom găsi răspunsuri şi la alte întrebări nelămurite din acea perioadă. La data de 22 martie, dr. N. Lupu, deputat P.N.Ţ. a spus în timp ce Parlamentul se lupta: ,,pentru a da oarecare posibilitate morală şi materială de trai acestei ţări, în centrul ţării, în capitala ţării, trona un spion, care avea în ţară puteri absolute, în faţa căruia se închinau Guvernul, care corupea Parlamentul şi care corupea pe cine vrea şi unde vrea”. În felul acesta a început o anchetă parlamentară iar dedesupturile afacerii au arătat că regele şi înalţi funcţionari au încheiat contracte frauduloase de 17000000$ (cam 340000000 $ de astăzi) iar marfa a fost de proastă calitate şi livrată numai parţial. Contractul fusese încheiat în secret de către ministrul de război cu sprijinul unor persoane din anturajul regelui. (Vezi contractul cu fregatele britanice, povestea este identică).Pînă la sfîrşitul lui iunie scandalul a fost muşamalizat pentru că ministrul Uică era omul regelui. O altă anchetă declanşată de Antonescu împotriva oamenilor regelui, care controla guvernul a fost primirea în numele Marelui Stat major a sumei de 450000 mii lei şi care se scurgea către Moruzov, şeful SSI – omul lui Carol ll-a. Verificînd potlogăria, Antonescu a constatat că această sumă este destinată unui centru de spionaj de care armata nu ştia nimic chiar dacă se făcea din bugetul ei iar cam o treime din bani erau însuşiţi de colonelul Petrescu care făcea transferul banilor şi Moruzov. Şiretlicul a durat un an iar ancheta s-a încheiat în noiembrie 1934. Dar la scurt timp Antonescu a fost obligat să-şi dea demisia din funcţie.
La 10 decembrie 1933 I.G. Duca scoate în afara legii Garda de Fier. La 29 decembrie I.G. Duca este asasinat pe peronul gării Sinaia. În legătură cu acest asasinat există mari suspiciuni cu privire la o presupusă implicare a lui Carol ll cu scopul de a-şi alătura Garda. După asasinat ucigaşii s-au predat dar au fost găsiţi nevinovaţi la indicaţiile preţioase ale regelui adresate atît procurorilor cît şi judecătorilor. Codreanu care a declarat că nu a ştiut nimic de organizarea asasinatului a refuzat cererea lui Carol de a fi numit Căpitanul Gărzii iar el să-i fie locotenent. În vara anului 1935 Codreanu se orientează spre Maniu şi are primele contacte cu acesta care îl determină să renunţe la acţiunile teroriste şi să adopte lupta parlamentară pentru îndreptarea ţării înfiinţînd partidul Totul pentru Ţară. La refuzul clar al lui Codreanu de a deveni marioneta lui Carol acesta îl invită la Palat şi după discuţia din 11 martie 1937, Căpitanul îi declară lui Zaharia Boilă, colaboratorul apropiat al lui Maniu care era în străinătate, că regele i-a pregătit condamnarea la moarte şi că acesta pregăteşte instaurarea dictaturii. În discuţia cu regele acesta i-a cerut să fie numit căpitan al mişcării legionare dar Codreanu a refuzat. După respingerea propunerii lui Carol către Gardă din anul 1934, acesta a încercat să-şi creeze o mişcare fascistă ,,Străjerii Ţării” făcută după modelul fascismului italian ,,Cămăşile negre” dar care a fost un eşec total, iar Maniu într-o cuvîntare din 23 noiembrie 1937 spunea: ,,Se spune toate drepturile derivă de la naţiune. Trăim însă în realitate sub un regim de dictatură şi întreaga ţară se prezintă ca o cazarmă. Abia a ieşit copilul din casa părintească, el este înrolat la străjerie fiind expus la eforturi corporale imposibile. Străjeria este o instituţie cu scopul de a dezvolta spiritul de camaraderie şi pentru a forma caractere. Foarte frumos! Dar în execuţiune este o instituţie îngrijorătoare fiindcă turbură întregul organism şcolar, fiindcă distruge disciplina în şcoală şi introduce anarhia…În constituţie avem drepturi dar în realitate avem un spirit de cazarmă rău înţeles, în răul înţeles al cuvîntului. Stăm sub stare de asediu, sub cenzură. Suntem conduşi cu decrete-legi. Decretele – legi impun sarcini şi poveri noi fără a fi întrebată naţiunea. Prin decrete-legi se încheie contracte, prin decrete –legi se înstrăinează averea naţională şi bunuri ale statului, decretele-legi înfiinţează servicii noi cu rang de ministere care nu au nici un fel de răspundere faţă de naţiune…”. Carol a făcut imposibilul pentru a izola, coopta sau submina trei pericole care le considera pentru planurile sale; Maniu, Codreanu şi Antonescu. Atacul împotriva lui Maniu s-a realizat prin publicaţia cuziştilor Porunca Vremii unde ministrul justiţiei Istrate Micescu scria la 4 decembrie 1937: ,,Ţara românească are însă un stăpîn, un unic stăpîn, în persoana regelui, iar altul nu vrea să cunoască. Cel care îl critică nu e monarhist. Cel care încearcă prin denigrări, să-i slăbească autoritatea şi strălucirea regală, nu e dinastic. Cel ce încearcă să şubrezească temelia monarhiei…fie şi pasiv ca dl. Iuliu Maniu – este duşmanul ţării”. Tocmai Maniu care în 1930, încălcînd Constituţia l-a adus în ţară pe acest ticălos. Te uimeşte asemănarea textului cu cele utilizate de comunişti numai peste 10 ani împotriva aceloraşi clevetitori de idei democratice. Ana Pauker este trimisă de Comintern din nou în România să fie prinsă şi astfel bolşevici să poată organiza o campanie de presă fulminantă împotriva ţării noastre. Este găbjită şi judecată într-un proces cunoscut în presa vremii ca ,,Procesul Comunismului” ţinut la Craiova în 1936 unde alături de această criminală mai erau 19 acuzaţi: Ana Pauker – de profesie terorist, Molscovici Şmil – tîmplar, Dimitrie Ganeff – terorist bulgar, Liza Lehmanova – licenţiată în litere viitoarea Stela Moghioroş, Kaufman Emanoil – lăcătuş, Bernat Andor – soldat dezertor, Vilma Kajeso – muncitoare, Donca Simo – muncitoare, Ladislau Ady – tipograf, Krug Samuel – vînzător, Herbach Iancs – cizmar, Shoen Ernest – tîmplar, Csaszar Ştefan – mecanic, Csaszar Ana – casnică, Nagy Ştefan – strungar, Moghiroş Alexandru – lăcătuş, Roitman Liuba-Chişinevschi – legător de cărţi, Grimberg Leizer – lăcătuş, Alexandru Drăghici – lăcătuş, toată liotă cazară cît încape şi pospăită cu ceva unguri dar ei luptau în draci pentru binele poporului român chiar cerînd ca statul românilor să fie desfiinţat!
După numirea guvernului Goga-Cuza la 23 decembrie 1937, Carol ll a declarat în prezenţa acestora şi a lui Armand Călinescu că doreşte să înfiinţeze ,,o armată a partidului pe seama lăncierilor”, aceştia fiind cunoscuţi ca antisemiţi şi prohitlerişti. Presa fiind controlată toată de Carol, despre lăncierii lui Cuza nu se ştia aproape nimic deşi erau autorii numeroaselor demonstraţii scandaloase făcute în Moldova împotriva evreilor, numărul lor fiind la peste 250000 şi se manifestau ca cel mai violent grup politic din societatea românească. Violenţa acestora era cunoscută chiar de către germani ce se plîngeau împotriva acestora ,,pentru că în provincie îi atacau de multe ori nu numai pe evrei ci şi pe alţi adversari, de la care luau bani cu ameninţări”. Ambasadorul marii britanii la Bucureşti, Reginald Hoare trimitea la 15 februarie 1938 o telegramă unde raporta: ,,guvernul Goga-Cuza a înfiinţat brigăzi de ,,lăncieri” în uniformă pentru a ţine în frîu activitatea Gărzii de Fier, care însă a făcut pînă acum dovada că este o organizaţie ordonată şi disciplinată”. Diversiunea lui Carol ll cu ,,lăncierii” împotriva Gărzii de Fier a mers atunci şi merge şi acum pentru că în România istoria nu mai interesează pe nimeni. Înrăutăţirea situaţiei evreilor din România sub regimul lui Carol ll şi cu directa lui complicitate este arătată într-un raport din ianuarie 1938 către Consiliul Directoral al Evreimii Britanice. ,,Cunoaşteţi că situaţia evreilor din România se înrăutăţeşte an de an sub toate aspectele: politic, economic, moral. Exemple evidente şi întristătoare ale acestei tendinţe sînt Legea pentru protecţia forţei de muncă naţionale, din iulie 1934, decretele din septembrie şi octombrie 1937 emise de fostul ministru al industriei şi comerţului Valeriu Pop către toate societăţile particulare şi cu capital comun, prin care se recomandă insistent ca 50% din personalul administrativ şi 75% din muncitorii necalificaţi din fiecare întreprindere să fie de origine etnică română şi decretul din 3 octombrie 1936 al Ministrului Justiţiei către toţi procurorii publici, prin care se cere revizuirea cetăţeniei evreilor şi a altor minoritari din anumite provincii”. În timp ce îi asigura pe francezi şi englezi că vor fi domolite aceste excese, Micescu îi asigura pe germani că ele vor fi înăsprite. Franklin Mott Gunther trimitea la 20 ianuarie 1938 o telegramă către Secretarul de Stat: ,,Vă declar cu regret convingerea mea că dacă acest guvern[Goga-Cuza] nu va supravieţui alegerilor, chestiunea în sine [a antisemitismului] este atît de actuală încît va trebui să fie îmbrăţişată de orice guvern ales, ba chiar de o dictatură, ca răspuns la cererea publică insistentă”.
La începutul luni februarie 1938 regele i-a cerut lui Armand Călinescu să lichideze Garda şi pe Codreanu. Campania electorală a debutat în 6 februarie 1938 cu împuşcarea a trei membri ai partidului Totul pentru Ţară în timp ce mergeau către secţiile de votare în satul Afumaţi. Codreanu a susţinut că ,,autorităţile” erau ,,lăncierii”. La începutul lunii februarie 1938 Carol prin intermediul lui Istrate Micescu oferă o sumă substanţială prefectului de Neamţ Ion V. Emilian pentru a-l asasina pe Codreanu care a fost informat chiar de către executant. La 28 februarie 1938 Carol a introdus o nouă Constituţie care prevedea printre altele desfiinţarea tuturor partidelor. În urma unei întîlniri cu regele, Armand Călinescu hotărăşte la 13 martie 1938 arestarea şi lichidarea lui Codreanu şi a fruntaşilor Gărzii de Fier. I se deschide o acţiune penală pentru faptul că ar fi adus ofense lui Iorga, care la rîndul lui denigrase acţiunile Gărzii privind înfiinţarea cantinelor muncitoreşti, prăvăliilor şi a altor mici întreprinderi. Codreanu a fost arestat pe 16 aprilie, judecat pentru calomnie şi condamnat la şase luni închisoare. Între timp se fabrica dosarul pentru înaltă trădare – ar fi fost finanţat de germani şi ar fi transmis informaţii secrete, cînd documentele au dovedit că ,,lăncieriii” au fost finanţaţi de Germania. (Nu-i durea capul de cazul Skoda unde înalta trădare a fost dovedită fără echivoc). Codreanu a fost condamnat, împreună cu locotenenţii săi la ani grei de temniţă. În septembrie, Carol mai face o tentativă şi a propus gardiştilor din libertate să-l aleagă ,,Căpitan” şi să formeze ei guvernul, dar a fost refuzat. În noaptea de 30 noiembrie, din ordinul lui Carol Codreanu şi cei 13 locotenenţi ai săi au fost asasinaţi. Ca ripostă pentru această crimă, gardiştii îl pasc pe A, Călinescu şi îl execută în faţa ministerului de interne la 21 septembrie 1939. Carol aproape că înnebuneşte de ură şi dă ordin ca din fiecare judeţ să fie executaţi trei gardişti cu familiile lor şi spînzuraţi în public. Au fost executaţi aproximativ patru sute de persoane de către armată şi jandarmerie şi spînjuraţi de către stîlpii de iluminat public, fără a exista vreo acuzaţie formulată de instituţiile statului. După asasinarea lui Călinescu şi represaliile ce au urmat, Maniu i-a trimis regelui o scrisoare. ,,În loc să i se pună capăt sinistrului lanţ de răzbunări şi pedepsiri sîngeroase, aflăm cu durere şi indignare din presă că asasinii au fost scoşi de autorităţi în stradă şi împuşcaţi fără a fi fost judecaţi de oamenii legii, cadavrele fiind apoi expuse publicului. Se confirmă că au existat şi alte acte sîngeroase în multe din judeţele ţării şi în lagărele de concentrare, înfăptuite ca acte de răzbunare şi pentru a înspăimînta lumea. Mai mult, cu permisiunea cenzorilor, ziarele au dezvăluit că actele acestea de represiune şi intimidare au inclus şi familiile suspecţilor. Maiestate, un stat civilizat, un stat de drept pronunţă un verdict şi îl execută în formă legală împotriva criminalilor dar nu comite acte de răzbunare. Numai ţările barbare sau cele aflate în stare de disoluţie iau asemenea măsuri lipsite de clarviziunea politică şi care nu pot schimba nimic”. Prin acţiunile lui criminale de tip fascist, Carol ll a distrus în totalitate puţina democraţie pe care a avut-o România pînă la venirea lui în ţară în 1930 folosind minciuna, corupţia şi violenţa pentru a distruge orice şi pe oricine. În martie 1938 Antonescu află că regele prin marionetele lui ministeriale îi fabrică un dosar pentru bigamie, măgărie care a ajuns în instanţă datorită lui Valer Pop(ministrul justiţiei) şi după doi ani este achitat. El a fost acuzat că soţia sa Maria, a fost căsătorită în Franţa şi nu a divorţat căsătorindu-se din nou în România. Acţiunea s-a încheiat cînd a fost adusă sentinţa de divorţ din Franţa a Mariei. După uciderea lui Codreanu, la conducerea Gărzii a ajuns Horia Sima care a reluat folosirea violenţei ca formă de manifestare in societate. Mişcarea nu mai este dominată de tineretul universitar şi de unii intelectuali, ajungînd să-şi găsească culcuş tot felul de scursuri şi lichele. În timpul scurtei guvernări a ajuns o adevărată nenorocire pentru ţară.