Un studiu al Siguranţei din Bucureşti din anul 1942 spunea despre aceste grupări teroriste cazare ce veneau din Rusia că: ,,membrii mişcării comuniste din România trebuie priviţi nu ca fii ai naţiunii române, adepţi ai vreunui curent politic oarecare, ci ca elemente ale armatei inamice, acţionînd cu mijloace şi în scopuri criminale pe teritoriul ţării”. Afirmaţia este corectă şi ea trebuie corelată cu zicerile lui Lenin privind armata comuniştilor răspîndită în toată lumea şi care aştepta numai semnalul de atac şi cea privind declanşarea unui război civil în care comuniştii îi luau la socotit pe necomunişti.
Atitudinea lui Antonescu împotriva ilegalităţii în general şi a crimei în special era un aspect fundamental al personalităţii sale şi datorită ei, evreimea din România nu a fost supusă lichidării cu toate insistenţele germanilor şi a relelor pe care le făceau comuniştii mozaici. La 22 iulie 1942 Gustav Richter raporta la Berlin, că sursele sale sigure(atît germane cît şi legionare) l-au informat că ,,Antonescu nu avea de fapt de gând să-i deporteze pe evreii români”. Într-un consiliu de miniştri întrunit la 13 octombrie 1942, Antonescu a afirmat oficial că nu vor mai fi depărtări de nici un fel ale evreilor din România. Decizia lui Antonescu a fost luată cu cîteva luni înaintea bătăliei de la Stalingrad care a marcat începutul declinului armatei germane. În ziua de 26 septembrie 1942 la Berlin s-a ţinut o conferinţă privind transferul tuturor evreilor lor din teritoriile germane şi ale aliaţilor lor în Germania. Românii au refuzat să participe.
Filderman a trimis în vara anului 1942 o scrisoare plină de insulte lui Gingold – preşedintele Centralei care era de religie catolic – spunînd că nicăieri în lume evreii nu trăiesc atît de rău ca în România şi sînt expuşi la toate persecuţiile posibile fiind obligaţi la cea mai josnică umilire – să fie conduşi de un catolic. Povestea a ajuns la Antonescu care a hotărît să-l trimită pe obraznicul clevetitor să constate că mai rău decît în România se trăieşte în Transnistria. Şi a stat la Moghilov fiind însoţit de soţie şi medicul curant, într-o casă situată în faţa jandarmeriei, o lună de zile dar avînd zi şi noapte pază. Toate ziarele din America şi Anglia strigau că eroul evreilor Filderman care avea curajul să se ia de gît cu Antonescu a fost trimis la exterminare în Transnistria dar acelaşi Antonescu primea de la persecutatul Filderman sume uriaşe de bani pentru a-i lăsa în viaţă pe cît mai mulţi evrei!!! Este de necrezut cum unii pot accepta asemenea gugumănii drept adevăruri de necontestat. Şi Zissu care era un şpăgar feroce cerînd pentru fiecare certificat de emigrare în Palestina de la un milion de lei în sus, a ajuns datorită lui Radu Lecca o lună de zile în lagărul de la Tg-Jiu. Cînd s-a întors uliul sionist din rebegeală, toată liota mozaică l-a proclamat martir al poporului. După ocuparea României de către cazarii bolşevici aduşi de ruşi în toamna anul 1944, cei doi martiri şpăgari au fost cei mai înverşunaţi duşmani ai lui Lecca.
Este foarte semnificativ faptul că Antonescu a refuzat ,,Soluţia Finală” în ciuda presiunilor germane cu mult înainte de începerea bătăliei de la Stalingrad (noiembrie 1942 – februarie 1943), în general considerat momentul cînd era evident că Germania nu va învinge Rusia bolşevică şi nu va cîştiga războiul.
O informare a direcţiei secretariat către ministrul Justiţiei se referă la nota din 10 octombrie 1942, prezentată conducătorului statului cu privire la trimiterea în lagăr a unor evreii condamnaţi în procesul falsificării de acte militare, de la centrul de recrutare Bacău, rugînd a lua cunoştinţă de sentinţă, Mareşalului Ion Antonescu scrie: ,,Să fie trimişi imediat în Transnistria şi să se publice măsura luată şi pentru ce cauză. În acelaşi timp să se prevadă două luni pentru toţi evreii şi străinii care s-au folosit de acte false, să le declare la Ministerul de Interne, pentru a scăpa de trimiterea în Transnistria sau expulzare. Cine, după această dată, va fi prins cu acte false de orice natură, va suferi consecinţele. Să se prevadă muncă silnică 5-10 ani pentru cei care fac sau înlesnesc evreilor şi străinilor să-şi facă acte false. Cei condamnaţi (românii) să fie trimişi în lagăr pentru 2 ani, în plus de pedeapsa dată de justiţie(să se publice)”. Dosar 1277/1942-1943, pag. 9. Vedem că mareşalul este chiar mai aspru cu românii care îi ajută pe infractorii evrei sau străini şi atunci nu-ţi rămîne decît să le dai una peste bot liftelor sioniste pentru antisemitismul cu care ne năclăiesc sufletul şi mintea.
După întîlnirea cu Hitler din 10 octombrie 1942, Antonescu este convins că războiul va fi pierdut şi începe acţiuni de tatonare pentru obţinerea unui armistiţiu, dar eforturile lui nu au fost sprijinite de partidele politice care au vrut să se spele pe mîini de toată mizeria ce au lăsat-o în istoria României, Există unele indicii că chiar l-au sabotat pe Antonescu în acţiunea lui de a găsi o şansă de salvare a ţării.
Pe un raport din 6 noiembrie 1942, referitor la repatrierea românilor de la răsărit de Bug, mareşalul Antonescu a pus rezoluţia: ,,Nu pot fi repatriaţi în ţinuturile desrobite decît românii etnici neconpromişi în acţiunea comunistă. Cei deportaţi de ruşi în anul ocupaţiei – români etnici – toţi trebuie să fie repatriaţi. Acei care au plecat de buna lor voie sau pentru că s-au compromis în acţiunea lor antiromânească în timpul ocupaţiei bolşevice, nu se vor repatria. Acei din această categorie care eventual s-au repatriat trebuie judecaţi şi chiar expulzaţi în Rusia. Românii deportaţi în timpuri mai îndepărtate la est de Bug pot fi repatriaţi după serioasă triere, însă în Transnistria unde să se constituie sate româneşti. Românii de la punctul 5 nu trebuie să fie colonizaţi în Basarabia. Acolo şi în Bucovina vom împroprietări luptătorii şi basarabenii dar fără pământ. Toate operaţiile de mai sus trebuie studiate cu metodă, pregătite în amănunt şi executate în ordine desăvîrşită”. Dosar nr. 365/1942-1943, pag. 8 Şi acest document arată că Antonescu nu avea o chestiune de principii personale împotriva mozaicilor ci numai şi numai împotriva iudeo-bilşevismului, adică un anticomunist fără cusur. Propaganda bolşevică a falsificat natura realităţilor de atunci tocmai pentru a se uita că comunismul este o afacere curat cazară şi că acest sistem ideologic criminal urmărea robirea întregii lumi sub cizmă cazară iar slavii din imperiul lui Satalin au fost folosiţi timp de peste 30 de ani de către cazari pentru a-şi realiza scopurile lor, dominaţia Europei şi înfiinţarea unui stat mozaic în Palestina. Dacă, pe mareşalul Antonescu l-au acuzat de antisemitism şi o fac şi în prezent, atunci trebuie să-l acuze şi de antiromânism pentru că şi secăturilor române care s-au vîndut Satanei le-a aplicat acelaşi regim de drept. El nu a făcut deosebire între comunistul român şi comunistul cazar, toţi comuniştii erau la fel, fiind întruchiparea răului absolut şi fii ai Satanei, iar documentul de mai sus este una din probele ce nu pot fi tăgăduite. Dar nu toţi cazarii doreau să se adăpostească în Palestina şi Mişcarea Teritorială Evreiască în frunte cu Willman Grünberg a colaborat strîns cu autorităţile germane din România pentru a intra în conducerea centralei evreieşti. Ei se opuneau organizaţiilor sioniste şi migrării în Palestina dorind şi aşteptînd de la Hitler un teritoriu în Africa unde să nu fie la îndemîna arabilor. S-au mai pus la dispoziţia naziştilor din Bucureşti şi alţi evrei cu trecere în comunitatea lor: Nandor Gingold, dr. Kuper, Bubi Grossman şi mulţi alţii. Ei lucrau în realitate tot sub patronajul sioniştilor americani dar pe o altă variantă de rezervă a înfiinţării statului Israel.
La sfîrşitul anului 1942, Killinger, ministrul plenipotenţiar al Germaniei la Bucureşti trimitea la Berlin următoarele: ,,Lecca, funcţionarul guvernamental cu Probleama Evreiască, m-a informat că mareşalul Antonescu a dat instrucţiuni Centralei Evreieşti să organizeze şi să execute emigrarea a 75000-80000 de evrei în Palestina şi Siria…Acest proiect al mareşalului are şi acordul lui Mihai Antonescu Vice-Preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar Lecca a primit instrucţiuni să execute ordinele mareşalului. Singura condiţie pe care a pus-o mareşalul este că evreii trebuie să plătească statului român 200000 lei în taxe de emigrare. I-am dat de înţeles lui Lecca că serviciile competente din Berlin vor aproba cu greu un astfel de proiect, mai ales dacă se punea problema de evrei apţi de servicii militare. Mai mult, i-am dat să înţeleagă că aceasta contravine politicii germane faţă de arabi…Lecca a declarat că nu este un partizan al acestei poziţii şi că nu va îndeplini ordinul pînă nu va cunoaşte poziţia reprezentantului german. Lecca m-a asigurat că nu-i nici o grabă întrucît planul nu este posibil din cauza situaţiei actuale, precum şi a lipsei de capacitate de transport maritim. Ne va ţine la curent pe mine şi pe consilierul Gustav Richter…Mareşalul Antonescu a refuzat să adopte soluţia radicală în privinţa evreilor, după ce aceştia au dovedit că nu sînt bolşevici. Ba pot să judec de aici dacă este oportun să iau atitudine faţă de acest plan. Ca atare, vă rog să-mi transmiteţi punctul de vedere curent al Ministerului de Externe”. Şi acest document dezvăluie că deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina s-a făcut nu pentru că ei erau numai evrei ci pentru că erau bolşevici şi au adus grave prejudicii României pe cînd evreii din celelalte regiuni nu au fost deportaţi cu toată complicitatea unora la acţiuni de spionaj sau propagandă comunistă.
Marele Comandament German a informat Ministerul de Externe la 15 ianuarie 1943 că emigraţia evreiască despre care Lecca dăduse asigurări că nu este posibilă avea deja loc şi că ,,cinci vase au ridicat ancora şi s-au acordat permise pentru alte zece”. Un referat din 3 martie 1943 către Şeful Poliţiei Secrete germane SD Adolf Eichmann avertiza asupra acestor practici din anii 1941-1942 şi spunea: ,,S-a permis vaselor româneşti să părăsească porturile româneşti cu multe mii de emigranţi evrei la bord. Unele vase au navigat sub pavilion românesc prin Bosfor către Palestina, unele s-au <<împotmolit>> o vreme se pare pe teritoriul turcesc şi apoi şi-au debarcat pasagerii pentru a-şi continua călătoria pînă în Palestina”. Un alt aspect al ,,antisemitismului” lui Antonescu este permiterea şi chiar încurajarea migrării evreilor din România către Palestina sau alte ţări din zonă. Numai că la această acţiune s-a opus Anglia şi unii şpăgari veroşi din conducerea Centralei lor de la Bucureşti care eliberau asemenea acte.
La data de 20 februarie 1943, printr-o scrisoare transmisă lui Stalin de către Roosevelt prin intermediul conducerii B’nai B’rith care se afla la Moscova, preşedintele SUA a dat mînă liberă ,,tătucului” să ,,recupereze teritoriile pierdute” în 1918 başca un port la Mediterană dacă susţine întemeierea statului Israel! Aici americanii făceau pomană ruşilor pe lîngă altele şi teritoriile Basarabia şi Bucovina dacă ruşii vor sprijini înfiinţarea statului mozaic, adică negustorind vieţile a zeci de milioane de oameni din Europa numai ca fanaticii mozaismului să se poată încuiba într-un loc unde de mai bine de 2000 de ani locuiau alte popoare. Povestea are ceva şi din planul Poexotto, dacă n-au putut ei să ne alunge de pe glia străbună atunci să ne fie stăpîni ruşii dar prin uneltele lor criminale cazarii roşii şi ca răsplată mozaicii să se aleagă cu un mare cîştig istoric. N-au fost în stare să-şi apere ţara cu armele şi nu i-a legat nimic de acel pământ timp de 2000 de ani, după care deodată cînd au văzut că pungile lor trebuie să stea pe o masă care se numeşte patrie, au umplut lumea cu fel de fel de sminteli iar afacerea s-a făcut şi pe spinarea noastră.
La mijlocul lunii septembrie 1943 Lecca află că transportul expediat în Transnistria cu ceva timp înainte cu ajutoare în medicamente, efecte, unelte etc. sînt vîndute de jandarmii români în complicitate cu unii şefi ai evreilor din taberele de muncă. Lecca a încercat să ajungă la Moghilov pentru a verifica informaţiile dar a fost împiedicat de Piki Dumitrescu tartorul Jandarmeriei române care era un mare mafiot şi nu se dădea în lături de a jefui pe oricine avea ceva de luat! Atunci a apelat la un truc şi l-a convins pe nunţiul papal Monseniorul Cassulo să facă această vizită care a scris un articol despre condiţiile ,,acceptabile” din taberele de muncă în ziarul Osservatore Romano
La sfîrşitul anului 1943 se pregătesc organizarea de noi transporturi pentru Palestina iar mita plătită funcţionarilor români dar şi lui Filderman sau sioniştilor din Constantinopol pentru un permis de migrare a fost de milioane de lei. Potrivit raportului de Cercetare şi Analiză al OSS nr. 1518 România, al Departamentului de Stat al USA din 17 decembrie 1943 spune: ,,Dacă a consimţit să administreze militar provincia, în schimb Antonescu a respins toate propunerile ca aceasta să fie anexată de România, deşi propaganda oficială a făcut mult caz de faptul că, din cele două milioane şi jumătate de locuitori ai Transnistriei, cîteva sute de mii sunt de origine română. Eforturile nemţilor de a-l convinge pe recalcitrantul lor aliat să accepte acest dar, drept compensaţie pentru pierderea Transilvaniei de Nord s-au soldat cu un eşec total.”
În iarna 1943-1944 Himmler i-a trimis lui Mihai Antonescu o scrisoare prin care îi cerea să predea pe toţii evreii din Ardeal pentru a-i duce la atelierele de muncă din Polonia. Acesta a acceptat pentru că evreii din Ardeal erau cei mai înfocaţi susţinători ai iredentismului maghiar. Acţiunea a căzut pînă la urmă din motive obscure, dar se pare că nu a fost de acord mareşalul Antonescu. Lecca spune că el a fost trimis la Berlin de către Ică pentru a drege treaba destul de puturoasă.
În luna februarie sau martie 1944, toţi mozaicii care au fost deportaţi în Transnistria şi erau în viaţă iar după rapoartele Jandarmeriei cifra lor se ridica la 75000 de persoane, indiferent de regiunea de baştină, au fost aduşi în România. Despre această operaţiune ordonată de Antonescu nu se scrie un cuvînt în istoriile smintite şi falsificate ale românilor pentru că nu dă bine la holocaust. Mareşalul a salvat de la moarte sigură pe aceşti nefericiţi alături de cei peste 320000 – după datele oficiale sau 380000 după cele reale ale sioniştilor – din Regat dar liftele sioniste spun că i-a măcelărit cu sînge rece pentru că numai aşa ştiu ei istoria, cuibul tuturor minciunilor posibile şi imposibile. Deşi Antonescu a sperat că poate să-i ajute pe evreii din Transnistria să migreze cu ajutorul englezilor direct în Palestina, odată cu prăbuşirea frontului din ianuarie 1944 s-a văzut obligat să-i scoată din calea armatelor germane şi să-i ducă în România. Chiar şi la 10 august 1944 germanii insistau să fie oprite migrările evreilor din România către Palestina şi internarea lor în lagărele de exterminare din Germania!
În primele zile ale lunii martie 1944 a început deportarea evreilor din nordul Transilvaniei către lagărele naziste. Ellie Wiesel împreună cu cinul lui i-a aşteptat pe unguri în 1940 să-i pupe în bot pentru că le-au adus unirea cu ,,patria mamă”, dar noua situaţie nu-l mai încînta! Cîţiva români i-au oferit şansa de a-l ascunde în munţi dar ura lui fără margini împotriva poporului nostru l-au făcut să prefere lagărele naziste! O mică parte din evrei au scăpat de la deportare şi cam o treime au scăpat cu viaţă din lagăre, la sfîrşitul anului 1945 fiind cam 58000 de mozaici în teritoriile ocupate de unguri în 1940 faţă de peste 151000 cîţi ar fi trebuit să fie.
În vara anului 1944 Office of Strategic Service al SUA, a întocmit un raport asupra monarhiei româneşti şi spunea: ,,în dorinţa de a fura tunetul Gărzii de Fier, Carol l-a încurajat pe Goga să facă ochi dulci Axei Roma-Berlin şi a sprijinit din plin măsurile antievreieşti, de fapt primele măsuri luate de noul regim, Carol abandonase politica externă tradiţională a Românei, care din 1919 se orientase spre Franţa şi Anglia şi sprijinise Liga Naţiunilor împotriva Germaniei şi Italiei. Carol era un autocrat care impusese fascismul şi ignorase elementele democratice al cărui comportament politic arbitrar crease împrejurări în care nu mai putea să-şi salveze tronul şi independenţa ţării. Cooptarea lui Antonescu în guvernul Goga-Cuza s-a făcut foarte greu pentru că acesta nu dorea o colaborare cu Germania, la care Goga i-a dat următoarea explicaţie: <Prezenţa mea în fruntea guvernului va fi o asigurare pentru Germania, iar prezenţa dvs. la Apărarea naţională va fi o garanţie pentru Franţa şi Anglia că trupele noastre nu vor lupta niciodată împotriva lor>. S-a pornit o prigoană mascată asupra Gărzi de Fier prin folosirea care se dădeau drept gardişti cu încăierările cu jandarmii peste tot în ţară. Această acţiune a lui Carol avea ca scop asasinarea lui Codreanu şi desfiinţarea organizaţiei legionare. Antonescu îşi dă seama de jocul regelui şi cere lui Armand Călinescu, ministrul internelor, să nu fie blamaţi gardiştii şi să fie desfiinţaţi <> lui Cuza. Călinescu a avut şi el mari probleme cu lăncierii care se considerau un fel de arbitri ai vieţii publice fiind sprijiniţi direct de regele Carol ll şi nu se sfiiau să atace trupele de poliţie”.
Dar nenorocirile evreilor de sub ocupaţia lui Hitler au fost folosite atît de SUA, Anglia cît şi de mafia sionista ca instrument de propagandă antinazistă şi niciodată datorată uni sentiment de milă! Preşedintele SUA Roosevelt, deşi colabora strîns cu oculta sionistă din ţara lui totuşi a dat ordine ferme de interzicere a intrării oricărui evreu în SUA. Este de amintit cazul transatlanticului german Saint Louis din anul 1939 ce avea la bord cîteva mii evrei doritori să se refugieze în SUA, care deşi era intrat în apele teritoriale americane, vasul a fost nevoit să se întoarcă în Europa pentru că navele militare americane i-au pofti să aleagă; ori se întorc de unde au venit ori îi trimit ei în vizită la rechini. Refugiaţii s-au întors în Europa şi au primit ulterior dreptul de azil în Franţa, Belgia şi Marea Britanie. Cei care au nimerit mai tîrziu sub ocupaţie germană la scurt timp au ajuns şi în lagărele naziste unde mulţi au murit. Nimeni nu a avut curajul să-l întrebe pe acest campion al democraţiei despre fapta odioasă !
Chiar şi sioniştii care-i conduceau pe evreii din România – în frunte cu Benvenisti, Filderman şi Zissu – nu dorea migrarea lor pentru că ar fi pierdut ajutoarele masive pentru populaţia săracă evreiască trimise din SUA dar care intrau toate în buzunarele conducerii Centralei. Filderman care era reprezentantul Jointului în România primea cîte 100000 de dolari pe care îi folosea numai pentru el. Situaţia era foarte clară; evreii bogaţi să plece iar cei săraci să rămînă pe loc pentru că datorită lor, conducerea evreiască din Centrală primea sume foarte mari din străinătate pe care le împărţeau după bunul plac. Aceste găşti de gangsteri îi prezentau în străinătate pe conducătorii români ca pe călăii evreilor iar pe ei cei ce jefuiau cu neobrăzarea mizeria şi disperarea majorităţii evreilor îi prezentau ca martiri sacrificaţi pentru ,,poporul ales.
În timpul războiului a înflorit bursa neagră atît de mult încît a generat zeci de îmbogăţiţi evrei ce se ocupau numai cu această activitate. Grossman – omul lui Filderman - care se ocupa cu impunerea evreilor pentru taxa faţă de Centrală, de multe ori îi proteja pe marii bogătaşi dar îi spolia pe cei săraci iar la Lecca ajungeau zeci de plîngeri zilnic. Pentru a verifica plînerile, Lecca şi-a înfiinţat un serviciu de spionaj dintre evrei care îl informau asupra stării reale a situaţiei. Pentru că a intervenit de multe ori în stabilirea taxei ce trebuia să o plătească cei cu avere mare, după ce a fost arestat în 1944 aceştia i-au plătit cu vîrf şi îndesat prin campaniile de calomnie din presa cazaro-comunistă.
La pagina 222 a cărţii lui Radu Lecca amintită mai sus, autorul spune: ,, ,,Evreii din Transnistria, cînd s-au întors în ţară, aduşi tot de mine, cum se va vedea mai jos, în loc să rupă în bucăţi pe Zissu, pe Benvenisti, pe Löwenstein, pe Eşanu, pe Filderman, etc. au fost aruncaţi de plutocraţia evreiască pe pista dr. Gingold şi a mea. Sînt convins că nici azi cei mai mulţi evrei care au fost deportaţi în Transnistria nu ştiu că nenorocirile lor au fost bine-venite pentru buzunarele conducătorilor sionişti şi pămînteni (Uniunea Filderman) care din această cauză nu aveau nici un interes să pună capăt barbariilor din Transnistria. Cu nemţii şi cu generalii români am ajuns la o înţelegere însă cu sioniştii, cu americanii şi cu englezii niciodată. La începutul anului 1942, Centrala Evreilor a reuşit să facă cîteva ,,naufragieri” cu ajutorul societăţii de turism ,,România”, pe coastele Palestinei, unde au fost debarcaţi aproape o mie de persoane dar situaţia era foarte grea pentru că echipajul risca să facă puşcărie dacă era prins. Mihai Antonescu, la cererea Centralei a contactat Crucea Roşie Internaţională şi a primit informaţia de la reprezentantul acesteia la Bucureşti – Charles Kolb – că emigrările în Palestina de către evreii din România nu se puteau face decît prin Oficiul Palestinian care avea un reprezentant la Bucureşti în persoana evreului Zissu ce se ţinea ca unul dintre înţelepţii comunităţii evreilor! Acest Zissu fiind unul dintre marii profitori din industria zahărului din România nu accepta nici o colaborare cu Centrala pentru că interesele lui erau contrare. Deţinea o vilă somptuoasă în Berlin iar socrul său faimosul bogătaş Karol Zimmer deţinea monopolul lacurilor şi vopselelor germane în România! Puţinele certificate pentru emigrare care le-a pus la dispoziţie, au fost taxate cu sume foarte mari de pînă la 5 milioane/bucată. (un ou costa 3 lei iar leafa unui general activ de armată era de 40000 lei). S-a aflat la Centrală din partea lui Barlas – reprezentantul Oficiului Palestinian la Constantinopol - că pentru evreii deportaţi în Transnistria se primesc ajutoare masive din America iar din Turcia au fost expediate tot pentru ei, via Bulgaria, mai multe trenuri cu alimente şi îmbrăcăminte”. Lecca a aflat că aceste produse se vindeau în Bulgaria cu complicitatea unor funcţionari ai Oficiului Palestinian din Constantinopol. ,,Astfel, Centrala Evreilor din România a aflat că emigrarea către Palestina era la mîna lui Zissu, Barlas şi Filderman. Anglia a elaborat o ,,carte albă” în 1939 care prevedea emigrarea în Palestina a unui număr de 75000 de evrei din Europa de sub ocupaţia nazistă, ori numai din România mai putea aceştia să poată migra. Toţi mai marii zilei români aveau ca din senin cîte un prieten sau mai mulţi care trebuiau scutiţi de munca obligatorie în folosul statului fără a plăti o taxă în loc pentru că erau oameni nevoiaşi sau chiar săraci lipiţi! Pe la instituţiile statului existau sute sau mii de evrei care lucrau de se speteau sub protecţia funcţionarilor români. La Institutul Naţional de Statistică din Bucureşti, condus de Samuel Manuilă – spion american împreună cu mulţi dintre angajaţi –au fost repartizaţi 4000 de evrei să facă muncă de 8 ore pe zi”! Majoritatea funcţionarilor din această instituţie erau evrei şi ei au falsificat în dreptul evreilor cifra reală la recensămîntul din decembrie 1930!
Între escrocheriile unor sionişti din România este semnificativ cazul haluţilor şi născocirea grupului de partizani de peste 5000 de evrei înarmaţi pînă în dinţi ce stau la pîndă pe teritoriul ţării noastre şi sînt gata să-i înjunghie pe români pe la spate şi a celor cca 5000 de naşparlii tăiaţi împrejur în curs de pregătire pentru care a primit fonduri foarte mari tartorul Benvenisti care conducea organizaţia, fiind şi prietenul lui Mihai Antonescu! Pe lîngă aspectul comic şi ticălos al faptei iese la iveală şi aspectul criminal al unor sionişti români ce ar fi pus oricînd de o trădare în care să tîrască cît mai mulţi tîmpiţi. Corespondenţa lui cu sioniştii din străinătate a ajuns la mareşalul Antonescu care a fost la un pas de a-i executa pe toţi membrii organizaţiei, fiind salvaţi de Lecca care a dovedit că toată povestea este o escrocherie a lui Benvenisti. Cu toate că Filderman şi ceilalţi sionişti nu au dat nimic din banii pe care îi primeau din străinătate pentru nenorociţii din Transnistria, descoperindu-se minciuna după război, au reuşit totuşi să se prezinte ca martiri şi eroi în faţa lumii. Ba mai mult din scrisorile trimise în străinătate Filderman lăsa să se înţeleagă că a fost uns inclusiv Antonescu pentru a fi îngăduitor!
Şi în prezent situaţia este identică, o clică de bandiţi stipendiaţi de clanurile sioniste au pus la punct ,,industria holocaustului” de unde speră să scoată cîteva sute de miliarde de dolari.
Ion Antonescu dorea un armistiţiu cu ruşii pe modelul celui francez cu germanii în care cea mai mare parte a teritoriului ţării să rămînă sub controlul total al administraţiei româneşti fără amestec rusesc. A dus tratative intense cu aliaţii şi cu ruşii pentru obţinerea acestor condiţii. Dar Maniu şi Ion C. Brătianu doreau o despărţire de Germania în orice condiţii fără a se gîndi la consecinţe. Deşi mareşalul a oferit lui Maniu de mai multe ori conducerea ţării el ocupîndu-se doar de armată, de fiecare dată, ardeleanul meşter mare în pertractări şi conciliabule a refuzat. Mareşalul Antonescu obţinuse de la ruşi confirmarea condiţiilor de armistiţiu la 29 mai şi 2 iunie 1944 iar la 21 august a trimis la ambasadorul URSS la Stockholm un curier diplomatic care trebuia să stabilească cu ruşii data şi locul negocierilor. La data de 22 august 1944, ambasadorul ruşilor de la Stockholm a confirmat către Ministerul Afacerilor Străine din Bucureşti condiţiile de armistiţiu şi a fost de acord ca discuţiile să înceapă. Documentul primit la Bucureşti a fost luat de Niculescu-Buzeşti şeful cifrului de la Ministerul Afacerilor Străine şi dat lui Maniu care l-a transmis lui I. C. Brătianu. În ambiţia lor bolnavă şi nebună aceşti nenorociţi avînt alături pe regele Mihai au aruncat ţara într-o capitulare necondiţionată chiar dacă aveam şansa unui armistiţiu, fie el şi cu ruşii bolşevici.
La 11 iunie 1944, Maniu în sminteala lui totală a fost pe punctul de a ceda ţara ruşilor fără condiţii de armistiţiu. Maniu a fost autorul loviturii de stat din 23 august 1944 prin unealta lui Grigore Niculescu – Buzeşti ce a găsit sprijin la regele Mihai şi la camarila acestuia. Lovitura a fost planificată pentru 26 august dar întoarcerea mareşalului de pe front a făcut ca uneltitorii să-şi modifice planul. În mintea regelui Mihai, a camarilei şi a lui Maniu, Antonescu nu avea voie să încheie armistiţiu cu ruşii şi pentru asta trebuia arestat şi predat comuniştilor, pentru că Niculescu-Buzeşti ţinea de ceva vreme relaţii strînse cu Bodnăraş, trădătorul KGB-ist, numit inginerul Ceauşu .
În cartea Radio Europa Liberă şi exilul românesc de René Al. de Flers apărută la editura Vestala 2005 la pagina 16 găsim zicerea: ,,Dacă luăm acum drept literă de lege cele afirmate de Gheorghe Brătianu în Memoriile sale, că regele ar fi spus…Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine iar sub papuc…atunci lovitura de stat devine un act personal şi trebuie judecat altfel….” Numai că fel de fel de ţucali şi specialişti în găinării ne învaţă să gîndim după mintea lor strîmbă şi plină de venin.
În proclamaţia către ţară citită de regele Mihai la radio, concepută de ţărănişti, acesta face o confuzie vădită între armistiţiu şi capitulare necondiţionată. Lovitura de stat a fost coroborată prin trădătorii de la palatul regal şi din conducerea armatei şi dată odată cu ofensiva ruşilor pentru a se crea un haos total în armata română. Ordinul regelui de încetarea luptelor şi capitularea necondiţionată a dus practic la căderea în prizonierat a Armatei lV române cu un efectiv de peste 130000 de soldaţi. Dintre aceştia foarte puţini s-au salvat iar dintre cei duşi în Siberia peste 60% nu s-au mai întors. Fostul rege Mihai, Maniu şi celelalte gunoaie care au dat lovitura de stat de la 23 august 1944 trebuie aduşi în faţa istoriei să răspundă pentru crima de înaltă trădare. Pe lîngă trădare românilor a fost trădarea americanilor şi englezilor la Teheran şi Yalta unde ne-au vîndut ca pe vite numai lor să le fie bine şi să plesnească de democraţia minciunii aducîndu-ne pe cap o nenorocire chiar mai mare decît cea fanariotă.

După ocuparea României de către ruşi, sionismul internaţional hotărîse ca mozaicii să părăsească cît mai mulţi ţara ilegal dacă ruşii nu sînt de acord. Au organizat rute de plecare şi planuri pentru migrare în grupuri compacte.