Către anii 2000 î.e.n. neamurile khabiru – cu sensul de mercenar, confederat, asociat – erau înrolaţi ca mercenari în armatele regilor din Larsa şi Assur. Ei apar în regiunea Asiei Mici la pragul dintre milenii şi bîntuie graniţele statelor din Sumer de la sfîrşitul mileniului lll î.e.n. iar în imperiul hitit umblau creanga peste tot pe unde le pohteau inimile lor zburdalnice. Erau organizaţi în confrerii de triburi cu un conducător ales pentru meritele militare iar societatea era condusă de sfatul bătrînilor şi tagma preoţilor.

Spre mijlocul secolului XVlll î.e.n. ne spun datele istorice că hicsoşii veniţi din lumea albastră a necunoscutului, au ocupat Egiptul unde au introdus carele de luptă revărsîndu-se ca un rîu ieşit din matcă spre ţara lui Hapy. Dar unele izvoare antice ne spun că în aceeaşi perioadă de timp şi prin aceleaşi locuri cetele de sciţi şi geţi din spaţiul carpato-caspic s-ar fi pornit din nordul întunecat ca un puhoi mînat de năluci şi au ajuns pînă în ţara faraonului unde l-au scărmănat rău.

Pentru acest secol se face prima menţionare a geţilor şi sciţilor care în preumblările lor prădalnice peste ţinuturile fără margini au ajuns şi în Egipt unde un faraon i-a aşteptat cu sabie şi ghioagă. Evenimentul este amintit de scriitorul grec Ctesias care a trăit pe la sfîrşitul secolului V î.e.n. şi ne spune că Sesostris, faraonul Egiptului s-a luptat cu Tanaus regele sciţilor. Grecii spunea Tanais, fluviului Don. Trogus Pompeius trăitor prin sec. l î.e.n. spune în Istorii filipice că regele geţilor Tanausis a bătut pe regele egiptenilor Vesosis pe malurile Phasului(poate un braţ de vărsare al Nilului în Deltă). Istoricul grec Philon din Biblos care a trăit la începutul sec. l al erei noastre, a tradus în greacă Istoria fenicienilor a lui Sanchoniaton istoric fenician din sec. Xll î.e.n. Informaţiile au ajuns pînă la noi prin scrierile lui Eusebiu ce dă şi cîteva citate din aceste texte. Fenicienii, după zicerea înţeleptului lor, au vizitat şi teritoriile noastre iar faraonul Sesostris a făcut o expediţie împotriva geţilor şi sciţilor dar datele istorice ale Egiptului antic arată că de fapt conducătorul egiptenilor s-a apărat în propria ţară de cetele de arimini venite de la Istru şi Marea Neagră să se sorească la căldura lui Ra. Legendarul istoric fenician spune că şi-a adunat întreaga învăţătură sacră din inscripţiile divine gravate pe ,,stîlpii soarelui” din templele Feniciei. Asemenea stîlpi existau şi la curtea regelui get Aetes prin secolul Xlll î.e.n. pe care erau scrise legile divine după cum ne povestesc unii scriitori antici, nenăimiţi de noi şi scăpaţi de ,,filtrul” falsificatorilor de istorii.

În Getica, Iordanes ne spune la Vl,47: ,,Pe cînd goţii, fiindu-le pe atunci rege Tanausis, locuiau în aceste părţi, Vesosis, regele egiptenilor, le-a declarat război. Regele goţilor Tanausis, l-a întîmpinat în luptă pe Vesosis al egiptenilor la fluviul Phasis, unde se găsesc din belşug fazanii, păsări vîndute în toată lumea pentru mesele celor puternici. Bătîndu-l straşnic l-a urmărit pînă în Egipt şi, dacă nu l-ar fi împiedicat valurile de netrecut ale fluviului Nil, precum şi întăriturile ridicate de Vesosis mai înainte împotriva etiopienilor, l-ar fi prins şi ucis pe acesta chiar în patria lui. Dar fiindcă n-a putut să-l învingă din cauza fortificaţiilor, s-a întors şi a subjugat aproape toată Asia, obligînd pe supuşi să plătească tribut scumpului lor prieten Sornus, rege al mezilor. Unii dintre ostaşii biruitori din armata sa, văzînd că provinciile supuse strălucesc prin rodnicia lor, şi-au părăsit de bună voie unităţile şi au rămas în ţinuturile Asiei”. Să adăstăm un bob zăbavă la zicerea lui Iordanes care o făcea la mijlocul secolului Vl cînd întunecaţii lucrau la foc continuu pentru falsificarea istoriei geţilor şi mai ales a iudeo-creştinismului. Neicuşorul îi scoate din pălărie pe goţi şi îi pune în locul geţilor chiar dacă sursa pe care o menţionează – Trogus Pompeius – ce a scris povestea cu vreo 600 de ani înaintea lui, vorbeşte fără doar şi poate numai de geţi, goţii apărînd în unda istoriei pe la mijlocul secolului lll al erei creştine. Trebuie să reţinem pentru aducerea aminte a neamului arimin că cetele de geţi şi sciţi l-au înghesuit rău pe faraon chiar în propria ţară şi dacă nu şi-ar fi găsit salvarea în fortificaţiile din sud, făcute împotriva etiopienilor, ar fi fost căsăpit de grupurile de prădători. Ori aceste evenimente se suprapun aidoma peste perioada hicsoşilor amintită de cronicile egiptene. Ne mai spune Iordanes că o parte din oştire s-a retras şi după ce au cucerit toată Asia, unii s-au stabilit pe aceste meleaguri iar alţii în frunte cu regele lor s-au întors la baştină în Sciţia pe undeva pe malurile Donului/Tanais şi Istrului. Aici termenul de Sciţia folosit de Iordanes trebuie înţeles teritoriul de la nordul Istrului şi nordul Mării Negre. Să mai dau un tras din acelaşi autor la Vl, 48: ,,Pompeius Trogus spune că de la neamul sau de la numele acestora îşi trag parţii obîrşia. De aceea şi astăzi fugarii în limba scitică se numesc parţi(în limba română avem cuvîntul părţi: panglică împodobită cu monede de aur sau de argint legată de păr pe frunte sau la pălărie, salbă de bani, dungile colorate ale unei ţesături sau pături, a favoriza, a proteja, a-şi alege o parte din ceva, a despărţi; aşa, să se ştie pentru cei cu mintea tembelă cine vorbea limba scitică) şi, răspunzînd originii lor, dintre toate neamurile Asiei ei singuri sînt armaşi şi foarte buni luptători. Cuvîntul parţi, care am spus că înseamnă fugari, unii i-au dat altă etimologie, spunînd că sînt numiţi parţi fiindcă au fugit de la părinţii lor. Pe acest Tanausis, rege al goţilor, după moarte, popoarele lui l-au adorat între divinităţile lor”. Diodor din Sicilia aminteşte o regină a geţilor Tabiti, care după moarte a fost venerată ca o divinitate de către neamul sciţilor. După moartea regelui, pe cînd bărbaţii se aflau într-o vînzoleală de prăduire pe alte meleaguri, nişte vecini au crezut de cuviinţă să-i mai uşureze pe zburdalnicii şi strîngătorii sciţi de povara prăzilor şi au năvălit asupra sălaşurilor lor. Dar mîndreţele de soaţe numite de Iordanes amazoane erau la fel de pricepute în mînuirea oalelor ca şi a sabiei astfel că amarnicii jefuitori au fost puşi repede pe fugă. Urmînd exemplul soţilor, ele s-au organizat în două cete, una a rămas acasă pentru a apăra glia şi avutul de pohtele celor nepoftiţi iar a doua ceată a plecat să ,,viziteze” Asia şi să ochească ce poate fi prădat făcînd primul popas în trecătoarea munţilor Caucaz spre Marea Caspică iar Iordanes ne spune la Vll,51: ,,Acolo şi-au aşezat tabăra un timp amazoanele pînă ce şi-au întărit armata. Ieşind de acolo şi trecînd fluviul Ales, au supus cu acelaşi succes Armenia, Siria, Cilicia, Galatia, Pisidia şi toate ţinuturile Asiei. Apoi s-au întors către Ionia şi Eolia, le-au învins şi le-au transfor- mat în provincii ale lor. Stăpînind acolo mai mult timp, au ridicat cetăţi şi cazărmi, cărora le-au pus numele lor...Vll, 52 Astfel femeile născute în Sciţia, ajutate de întîmplare, s-au făcut stăpîne pe conducerea Asiei, pe care au păstrat-o peste 100 de ani pînă s-au întors la stînca Marpesia, despre care am vorbit mai înainte, adică la muntele Caucaz…”   

În informaţiile menţionate mai sus există o realitate istorică de care noi românii habar nu avem pentru că ne căutăm ca nebunii rădăcinile prin dosurile altor seminţii. Să cercetăm o leacă în borşul egiptenilor şi vom găsi în dinastia Xll(2000-1785) trei faraoni cu numele de Sesostris dar mai avem unul în dinastiile Xlll-XlV(1785-1680). In această perioadă se semnalează primele pătrunderi ale hicsoşilor în Delta Nilului unde ei devin stăpînii oraşului Avaris(ce apropiat este de Abaris!) iar după anul 1730 acest popor va fi forţa conducătoare a Egiptului de Nord cu capitala în acelaşi oraş, faraonii de la Teba din Egiptul de Sud fiindu-le supuşi. Egiptenii nu au lăsat nici un fel de informaţii asupra hicsoşilor pentru că nu i-au avut la rînză deloc iar în alte surse este mare sărăcie, aceştia au ţinut sub control şi Egiptul de Sud între anii 1730-1580. Pentru a le căuta rădăcinile hicsoşilor vom căuta tot în vechea limbă carpatină pe care o cunoaştem aşa cum o vorbea neamul nostru în mileniul lll î.e.n. şi găsim în eme-gi/sumeriană cuvîntul hi-ig cu sensul de oamenii falnici, strălucitori sau aprigi ca focul şi soş cu sensul de a călări, a se cocoţa, adică falnicii călăreţi sau aprigii călăreţi. Toate izvoarele vechi vorbesc cu admiraţie despre neamurile geţilor şi sciţilor care erau neîntrecute în călărit şi în mînuitul ar-cului aşa cum o face şi Iordanes în textul menţionat mai sus.

Ştim că religia geţilor era monoteistă iar în Egipt a existat o reformă a faraonului Amenofis lV(Ikhunaton 1372-1354 î.e.n.) care a înlocuit politeismul străvechi cu un cult monoteist închinat unei singure divinităţi solare. După moartea faraonului s-a revenit la vechile tradiţii dar urmele cultului monoteist nu au dispărut pentru că în mormîntul lui Sethi l(1312-1298 î.e.n.) pe perete sînt pictaţi cu culoare alb-albastră doi îngeri care stau faţă în faţă. Aceste imagini nu se mai găsesc şi în alte temple iar pe un papirus datat în anul 1283 î.e.n, în timpul domniei lui Ramses ll(1301-1235 î.e.n.) deasupra mumiei mortului stă un înger în poziţie orizontală care ţine în mînă roata vieţii sau roata destinului Imaginea este identică cu cea de pe tăbliţa 10 iar îngerul are barbă tunsă scurt, ori se ştie că egiptenii nu purtau asemenea podoabă, aceasta fiind specifică geţilor. Informaţiile dovedesc fără putinţă de tăgadă că între cultura egipteană şi cea a geţilor au existat legături directe şi numeroase pentru că egiptenii nu puteau accepta în religia lor elemente atît de importante din religia geţilor dacă aceste popoare nu se cunoşteau bine şi nu aveau mo-duri de gîndire compatibile. Ca dovadă arheologică este ,,ochiul interior” de pe coi-ful descoperit la Coţofeneşti datat în secolul Vll î.e.n., simbol religios care se găseşte pe pereţii multor temple din Egipt. Izvoarele greceşti ne spun că Orfeu care ar fi trăit înainte de războiul Troiei, ar fi adăstat ceva vreme în această ţară să-şi hrănească glagoria din preaplinul înţelepciunii egiptenilor iar despre Zamolxe sau Abaris ştim sigur de pe tăbliţele de plumb că a fost în această ţară împreună cu scitul Ili şi pişicherul de Pitagora care i-a făcut numai necazuri.

În începuturile civilizaţiei greceşti se găseşte şi informaţia privitoare la Cărţile Misilor care cuprindeau istoria şi credinţele lor fiind prima religie din istoria lumii ce are o carte sacră şi iarăşi ei ne vorbesc de texte scrise ca să facă în ciudă tîmpiţilor! Puntea de legătură între cele două culturi, cea carpatină şi cea egipteană a fost ţinutul Canaan după zicerea ivrită sau Palestina după greci şi romani, locuit de neamuri mioritice numite de greci filisteni iar de ivriţi, cu numele canaaniţi. Canaan în vechea limbă a strămoşilor noştri are sensul de colonia/comunitatea de pe pămîntul Domnului(ca: casă, colonie, oraş + na: răzor, strat, a pregăti, loc, tămîie + an: cel din ceruri, Creator) sau casa neamul ales de Dumnezeu.

Chiar cuvîntul Palestina care arată numele regiunii în greacă, vine de la numele populaţiei arimine/getice ce s-a stabilit pe aceste meleaguri după isprava din Egipt din secolul XVlll î.e.n. aşa cum ne povesteşte Iordanes şi care spune că a luat informaţiile din scrieri mai vechi, avînd semnificaţie de ceata de îngeri, sau neamul zămislit de îngeri(polei: îngeri, fiinţe cereşti din basmele româneşti + stina: stână, locul unde se adună oile şi ciobanii).

Ivriţii, cînd s-au pus pe născocit povestioarele lor pline de furtişaguri, trăsnăi şi minciuni puhoi, numite Tora şi Talmud, au preluat o parte din cultura religioasă a filistenilor pentru că ei erau băştinaşi şi aveau un mod de viaţă mult superior acestor cete de hoţomani sălbatici. Dar s-au mai înfruptat vîrtos din marea cultură egipteană şi adăpîndu-se ca nişte pisoi morocănoşi din cultura persanilor zoroaştri pe unde i-a purtat necazul sau chemarea cîştigului. Ceea ce cunoaştem noi ca fiind ,,vedenii şi proorociri” a fost plăsmuit începînd cu mijlocul secolului V î.e.n. dar cea mai mare parte a ticluirilor sînt sigur făcute în secolele lV-lll î.e.n. cînd le-a sărit rău capsa a revelaţie, adică a minciună deşănţată şi obraznică. Dacă au curajul să se mai maimuţărească cu aceste nemernicii, îi poftesc pe întunecaţi să citească Apocriful Genezei descoperit la Qumran în anul 1947 care le demască toată făcătura lor drăcească. Şi mai sînt documentele descoperite în acelaşi lor, pe care şărpăria de la Vatican le-a pus la popreală pentru că nu dau bine la scornitura ,,poporului ales” adică poporul ivrit cu care aceşti făcători de monstruozităţi criminale, au robit minţile goimilor cap de lut timp de peste 1500 de ani. Să mergem a cerceta şi judeca zicerile lor dar după mintea noastră şi informaţiile pe care le avem astăzi despre mincinoasele revelaţii. 

Ne spun cinstiţii ivriţi în scriitura prea sfîntă şi plină de revelaţii mincinoase Tora,- Facerea 10,6 – că fiul lui Noe, Ham a avut ca urmaşi direcţi pe Cuş(Sudan), Miţraim(Egipt), Put şi Canaan(Palestina). Iar la 10,14 spune despre Miţraim că a avut urmaşi direcţi – copii – mai multe neamuri printre care filistenii şi caftoriţii din insula Cipru. Aceste informaţii dovedesc fără putinţă de tăgadă, faptul că ticluitorii de istorii şi adevăruri sacre, cunoşteau destul de multe despre istoria regiunii, dar au falsificat-o cu bună ştiinţă numai spre folosul lor.  

Pentru a ne dezmetici puţin din această sminteală, să încercăm a face puţină lumină în întunecimile lor. Se ştia limpede atunci prin secolele V-lll î.e.n. că filistenii sau canaaniţii şi egiptenii veneau din acelaşi neam. Ivriţii spun în textele de mai sus că filistenii şi canaaniţii erau numai rude foarte apropiate, iar în prezent, bazîndu-se pe acest şiretlic – cea mai nobilă trăsătura de caracter a ivriţilor cum spune cu mîndrie Josephus Flavius în scrierile sale - arheologii Torei, care pretind că de fapt canaaniţii erau de neam semit,  spun că toate ruinele descoperite pe fostul teritoriu al Palestinei din secolele Xl-lX î.e.n. ar aparţine numai construcţiilor realizate de ivriţi. Ori ei nu aveau habar de felul cum se construieşte, neştiind să dea cu dalta sau cu toporul ci numai cu ghioaga şi praştia, aşa cum o dovedeşte cu prisosinţă zidirea templului de către Solomon care a chemat meşteri fenicieni. Aceste construcţii care fac astăzi obiectul arheologilor din Israel, au fost ridicate de egipteni care au controlat multă vreme Palestina, iar o parte dintre ele au fost realizate de către filisteni care sînt şi ziditorii Ierusalimului. 

Prima migrarea geţilor şi sciţilor sau cimerienilor în sud pînă în Egipt a avut loc masiv aşa cum am arătat mai înainte, pe la anul 1750 î.e.n. iar a doua – cea a amazoanelor – migrare s-a făcut pe la anii 1645 î.e.n. cînd s-a produs erupţia vulcanului din insula Santorini iar Europa a cunoscut o răcire puternică a climei timp de 10 ani. Pentru a-şi salva viaţa şi turmele de animale care erau sursa lor de bogăţie, singura soluţie pentru aceste neamuri de păstori a fost să-şi i-a zborul către ţări mai calde şi să coboare către sud. Aceste populaţii sînt menţionate în tăbliţele hitite şi sub numele de mosca, kaska, geska şi khabiru sau habiru. Regatul Masa sau Misia fondat de geţi în secolul XVll î.e.n. este menţionat şi în documentele impe-riului neo-hitit(1450 – 1200 î.e.n.). în partea vestică, în vecinătatea Troiei. Kaska sau kasii au întemeiat un puternic imperiu în teritoriul dintre Tigru şi Eufrat în secolul XVl î.e.n. care a dăinuit mai bine de 500 de ani iar geska sau gesii, adică geţii din Asia Mică era un alt nume pentru kaska dar şi al cabirilor stabiliţi în Canaan şi mai în nord pe lîngă hitiţi, după ce şi-au isprăvit ,,treburile” prin Egipt.  

O scrisoare din timpul faraonului Ramses ll(1301-1235) către regele hitiţilor îi cere acestuia să-i trimită meşteri pricepuţi în prelucrarea fierului, pe numiţii cabiru pentru că această populaţie era singura ce stăpînea la acea vreme tainele prelucrării fierului, descoperire ce a schimbat soarta omenirii. 

La sfîrşitul secolului Xlll î.e.n. canaaniţii după zicerea iudeilor şi cabiru după zicerea lor neaoşă mioritică erau cunoscuţi că întrebuinţau fierul în construcţia carelor lor de luptă. Ori istoria ne spune că în regiune, singurii care ştiau meşteşugul prelucrării fierului, după documentele hitite şi egiptene erau cabirii iar ivriţii i-au numit canaaniţi după teritoriul pe care îl stăpîneau, deci ei erau un singur popor numit în două feluri după năravul celor care au scris despre ei. Tot hitiţii îi amintesc pe tăbliţele lor şi ne spun că de pe meleagurile Asiei Mici în bătălia de la Kadeş dată în anul 1296 î.e.n. în armata hitită au fost chemate şi trupe ale populaţie seminomade habiru scrisă după fonetica limbii hitite dar grecii îi menţionează kabiri sau kalibi.

În scrierea Dionysos, autorul Nonus Panopolitanul, povestind despre războiul pregătit de Cybele din Frigia împotriva indienilor şi care era condus de Dionysos, spune că primii soldaţi chemaţi la oştire au fost cabirii: ,,Mai întîi din stînca abruptă şi scăpărătoare de foc a Lemnosului, făuri furtunoasă armă, aproape cu un molift mistic din Samos, doi cabiri, fii ai lui Hefaistos, avînd numele de familiei al mumei lor, pe care Cabiro din Tracia îi născu mai înainte, cerescului făurar, adică pe Alcon şi Eurymedon, măiestru în fierărie”. În insula Lemnos, cabirii erau socotiţi ca fiii lui Hefaistos şi a zeiţei Cabiro, şi purtau epitetul de purtători de cleşte, adică făurari.

Strabon în Geografia, spune despre cabiri următoarele: ,,Sînt unii, care susţin că provin din Ida, alţii că s-au stabilit acolo; dar toţi ne asigură că ei sînt cei care au lucrat pentru prima oară fierul în multele Ida; toţi sînt nişte vrăjitori întrebuinţaţi în serviciul mumei-zeilor şi avînd reşedinţa lor în Frigia, în jurul Idei”.

Pausanias în Descrierea Greciei spune că ţinutul Pergamului era consacrat cabirilor iar religia acestor divinităţi s-a născut prima dată în sînul populaţiei pelasge.

Şi Herodot în Istorii confirmă această zicere astfel: ,,Cel ce este iniţiat în misterele cabirilor, pe care le celebrează samothracienii, primindu-le şi dînşii de la pelasgi, acela pricepe ceea ce zic”. Aşa e coane Herodote, şi eu am priceput ce ai zis numai că pe plaiurile noastre mioritice priceperea este un lucru rar iar profeţii în plăsmuiri te-au luat numai cu cele mincinoase!

Tot la vremurile foarte îndepărtate se referă şi scriitorul roman Servius care în Aeneidas spune că zeii aduşi de Enea în Italia după ce Troia a fost distrusă de greci pe la mijlocul secolului Xll î.e.n. erau din lemn sau de marmură purtînd ca şi iniţiaţii în misterele Samothracei, un fel de panglică în jurul capului. Faraonul Egiptului Şeşonk l(950 î.e.n. – 929 î.e.n.) a întreprins o campanie în nordul Iudeei împotriva filistenilor în timpul pretinsei domnii a faimosului Solomon. Soldaţii filisteni sînt prezentaţi în imaginile lăsate pe un monument executat la porunca faraonului,  purtînd pe cap un fel de bentiţă cu pene, corpul era acoperit de o platoşă uşoară din piele, purtau un scut rotund şi mic iar ca armă de atac foloseau o sabie ce se îngustează către vîrf. Adică divinităţile cabire cît şi iniţiaţii în aceste mistere purtau pe cap această bentiţă ca simbol al poporului zămislit de Creator la fel cum se vede la Zamolxe şi la martirizatul get Ili de către şleahta de rabini turbaţi din Ierusalim. Şi dacă egiptenii se războiau în draci cu îndrăciţii filisteni, vin şi îi întreb pe ivriţii care se fălesc de le-a ajuns gura pînă la urechi: unde era faimosul lor rege Solomon şi toată fala lui de o para chioară, dacă izvoarele istorice îi prezintă în acele locuri şi acele vremuri, pe filisteni şi nici urmă sau miros de ivriţi pîrliţi şi născociţi?

Diodor din Sicilia în Biblioteca istorică amintindu-l pe istoricul Efor ce a trăit în secolul Vl î.e.n. spune: ,,Sînt alţii, şi printre aceştia este şi Efor, care povesteşte că dactilii ideeni locuiau împrejurul muntelui Ida din Frigia şi că trecură în Europa cu Minos…Fiindcă se arătase ca autori ai unei binefaceri foarte mari către neamul omenesc(descoperirea prelucrării fierului), ei primiră onoruri nemuritoare”. Numai că unii dintre aceşti beneficiari ai descoperii lor – ivriţii – le-au falsificat istoria spre a le fi numai lor de folos.

În Geneza găsim această realitate istorică despre cabiri dar scrisă după gustul ivriţilor la ,,4,22 Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier…” În română cuvîntul tîlă înseamnă întîlnire dar mai avem şi prenumele Tilia. Ţila a fost soţia lui Lameh, urmaşul lui Cain prin Irad, Mehuiael, Metusael care era tatăl lui Lameh. Acesta mai avea o soţie Ada, nume getic care a fost descoperit pe unele fragmente de ceramică din Ardeal. La mijlocul secolului Vl î.e.n. Zamolxe în drumul lui spre Egipt găseşte un grup de cabiri în insula Samos care mustea de credinţă în religia crucii cu care a stat la un pocal de vorbă, scriind păţania pe o tăbliţă de plumb după ce s-a întors la baştina sa Getia spre a fi mărturie neamului ce va să vină, numai că acesta are mintea scurtă şi ţinută tot în proptele de pui de lele.

Trebuie reţinut acest adevăr zguduitor pentru pretinsa istorie revelată numai ivriţilor de către Iahwe cel întunecat; facerea lumii şi a neamului omenesc după minciuna lor începe în secolul Xlll î.e.n. aşa cum arată textul de mai sus, pentru că atunci au descoperit strămoşii noştri prelucrarea fierului!!!

În Asia Mică, spune Homer, frigienii de neam trac i-au înlocuit repede pe hitiţi după prăbuşirea puterii acestora datorată migraţiei ,,popoarelor mării” de la sfîrşitul secolului Xlll î.e.n., devenind puterea dominantă, iar Palestina care a fost disputată între cele două imperii, hitit şi egiptean a rămas a faraonilor după ce statul hitit a dispărut din istorie.

În poemul Argonautice Valerius Flaccus(45-90 e.n.) dă amănunte despre expediţia argonauţilor în ţinutul hiperboreenilor/geţilor precizînd că pe porţile strălucitului templu din cetatea lui Aetes era scris ,,cum mai întîi regele Sesostris, a dus războaie împotriva geţilor”. Trebuie să fii nebun să poţi crede că anticii greci şi romani şi chiar mai înainte fenicienii au luat-o razna şi într-o veselie şi prosternare fără margini faţă de geţi, le-au făcut o cîntare de să le meargă vestea peste şapte mări şi ţări şi peste veşnicia vremurilor! Mai spun ei că această povestioară a ciondănelii geţilor cu egiptenii era scrisă pe poarta templului din cetatea getului Aetes, adică să ne crăcănăm înţelegerea pe deplin, în acele vremuri – prin secolul Xlll î.e.n. – neamul nostru mioritic ştia să scrie iar majoritatea dintre ei aveau acest nărav al scrisului şi cititului, altfel nu găsim rostul menţionării. La templu veneau toţi muritorii în anumite sărbători iar memoria strămoşilor era cea mai vie în acel loc.

Tragicianul grec Euripide ce a trăit în secolul V î.e.n., în piesa Medeea, spune că eroina era fiica lui Aetes, regele Colhidei, ea se îndrăgosteşte de Iason, hoţomanul lînei de aur şi pleacă cu el în Grecia. Şi alţi scriitori vechi eleni spun că la nord de Istru este muntele Caucaz unde s-a petrecut hoţia cu lîna de aur, pentru că aici se folosea ca procedeu de a scoate firele mici de aur din apa rîurilor prin aşezarea unei piei de oaie pe fundul apei. După un timp ea se punea pe un copac şi după ce se usca firele de aur se scuturau cu grijă. Grecii cînd au văzut asemenea minune li s-au umflat ochii cît cepele de uimire. Iar românii mai păstrează amintirea acelor vremuri prin numele de familie Colha şi Culha.    

Revin iarăşi la textul ivrit şi găsim în Geneza la 9,12 amintit pentru prima dată pretinsul legămînt făcut de Dumnezeu dar nu cu neamul lor, pentru că nu exista în acele vremuri, ci cu întregul neam omenesc dar mai ales cu întreaga suflare de pe suprafaţa pămîntului: ,,Şi Dumnezeu a zis: << Iată semnul legămîntului pe care-l fac intre mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele care sînt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci; 9,13 curcubeul meu pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legămîntului dintre mine şi pământ>>”. În Cartea lui Enoh varianta slavonă Belgrad la capitolul 12 avem descrierea însoţitorilor solari astfel: ,,Am observat apoi alte două făpturi ale Soarelui…avînd cap de crocodil şi picioare şi coadă de leu, seamănă cu un curcubeu cu nuanţe violete…” Solomonarii noştri conduceau prin ceruri tot nişte balauri care uneori semănau cu curcubeul cînd aduceau ploi ce binecuvîntau pămîntul, Tăbliţa de bronz descoperită la Polovragi unde era un mare centru religios al geţilor, ne prezintă vasul cunoaşterii şi al apei vieţii încadrat într-un curcubeu. În mitologia mioritică se spune despre curcubeu că este unirea dintre cer şi pământ iar cele şapte culori ale curcubeului sunt culorile Muntelui Meru(Moraru din Bucegi) care este centrul lumii. În iconografia creştină Iisus tronează în mijlocul uni curcubeu. Scrierea lui Platon Viziunea lui Er ne arată acelaşi fenomen legat de urcarea sufletului la cer care a ajuns într-un loc unde se vedea o lumină ce se întindea de sus, şi era ca o coloană ce cuprindea întregul cer şi pământ cu o culoare asemănătoare cu cea a curcubeului dar mult mai strălucitoare şi mai pură. Dar scrierea filozofului grec a fost influenţată de scrierile lui Abaris/Zamolxe pe care elenul spune că le-a studiat cu mare priinţă!

Dacă i-am acuza de hoţie pe ivriţi ar fi prea puţin pentru fapta lor ce nu are seamăn în istoria omenirii!

Pe la începutul secolului lV î.e.n. au înnebunit ei toţi după atîta supt la ţîţa Satanei şi au început să se maimuţărească cu tăierea împrejur că ar fi singurii aleşi de tartorul lor Iahwiţă cu corniţe ce trebuie să călărească şi tîlhărească toată lumea. Este foarte important pentru înţelegerea istoriei acestor ţinuturi să spun că nici hitiţii care au dăinuit ca stat pînă către mijlocul secolului Xll î.e.n. dar nici egiptenii nu-i amintesc pe ivriţi în izvoarele lor dar cabirii şi/sau canaaniţi se găsesc menţionaţi în ambele surse.               

Avraam împreună cu familia lui de coate-goale vine în Palestina în prima parte a secolului Xl unde cere permisiunea conducătorului Abimelec să se aşeze în această ţară pentru o vreme şi face un legămînt de credinţă cu el. ,,21,34 Avraam a locuit multă vreme ca străin în ţara filistenilor…” Dar şi peste acest ţinut s-a abătut seceta iar Avraam a plecat în Egipt pentru a-şi salva viaţa şi turmele de animale. După cîţiva ani se întoarce din Egipt şi moare fiind înmormîntat pe un pămînt cumpărat de la un băştinaş hitit. Urmaşii lui trăiesc în pace tot împreună cu populaţiile din Palestina formate din hititţi, heviţi, iebusiţi, filisteni şi alte seminţii, menţinîndu-şi statutul de străini. Dar cum vremurile erau deasupra oamenilor, s-a întîmplat că: ,,26,1 …În ţară a venit o foamete, afară de foametea dintîi, care fusese pe vremea lui Avraam,…26,20 Robii lui Isaac au mai săpat în vale şi au dat acolo peste o fîntînă cu apă de izvor. Păstorii din Gherar(în limba română cuvîntul gherar: luna ianuarie; ghera: a zgîrîia; Ghelar: localitate în judeţul Hunedoara) s-au certa cu păstorii lui Isaac zicînd: << Apa este a noastră>>. Şi au pus fîntînii numele de Esec, pentru că se certaseră cu ei. 26,21 Apoi au săpat o altă fîntînă pentru care iar au făcut gîlceavă, de aceea au numit-o Sitna(Sitna este un pîrîu ce curge la marginea de est a municipiului Botoşani). Isaac s-a dus la Abimelec(abii erau un neam al geţilor + melec: înger; în aramaică melec este regele) – împăratul filistenilor la Gherar… 26,26 Abimelec a venit din Gherar la el cu prietenul său Ahuzat(Ahuzan este în Cartea lui Enoh, locul sau ţara unde acesta s-a înălţat la cer), şi cu Picolo, căpetenia oştirii sale(picula: fluier şi picular: păcurar). 26,28 …Să fie un jurămînt între noi şi tine şi o să facem un legămînt cu tine. 26,29 Anume, jură că nu ne vei face nici un rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ţi-am făcut numai bine şi te-am lăsat să pleci în pace”. Trebuie reţinut acest aspect al relaţiilor între filisteni, singurii amintiţi în Tora şi Talmud timp de peste 600 de ani ca băştinaşi ai Canaanului/Palestinei, şi ivriţii venetici care nu se ruşinau să-i păcălească şi să le aducă pe cap numai rele. Să continui cu Geneza la ,,38,1 În vremea aceea Iuda(fratele lui Iosif pe care-l vîndu-se madianiţilor iar aceştia l-au vîndut în Egipt) a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira(în limba română cuvîntul hîră: ceartă, neînţelegere, tuse rea, mătreaţă, boală de piele). 38,2 Acolo Iuda a văzut pe fata unui canaanit numit Şua(braţ, proprietate), a luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea. 38,3 Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu pe care l-a numit Er”. Filon, rabinul din Alexandria în Comentariu alegoric cînd îl acuză pe Platon că a furat toată înţelepciunea din învăţăturile lui Moşe, spune despre Viziunea lui Er că este dovada de netăgăduit a tîlhăriei. Ştim că totdeauna hoţul strigă hoţii! El spune că în ivrită/ebraică cuvîntul er înseamnă piele, de unde în scrierea grecului, autorul viziunii era îmbrăcat în veşminte de piele. Aiureli ivrite şi afurisite! Cuvîntul a ajuns în ebraică, ca alte cîteva sute de cuvinte, din limba vorbită de canaaniţi sau filisteni, adică geţii pripăşiţi în Palestina prin secolul XVll î.e.n. şi următoarele. În limba română cuvîntul ir: alifie, pomadă iar iră: blană de animal rasă de păr. În emegi ira: alifie bine amestecată, divinitate a morţii şi ir: lamentaţie, rugăciune, a plînge, a conduce, a călători înainte. Scrierea lui Platon are ca subiect viziunea unui mort adus de pe cîmpul de luptă pentru a fi incinerat şi după perioada de doliu el este pus pe rug dar în acel moment se trezeşte. Constată că rănile îi sînt vindecate şi povesteşte cum în acest timp el s-a înălţat la ceruri şi s-a întors pe pământ pentru a le vesti celor rămaşi ce a văzut acolo. Subiectul este asemănător cu cel din Cartea lui Enoh, cînd acesta a fost luat de Dumnezeu la cer unde a scris Cărţile Sfinte, a fost îmbrăcat cu veşmînt de slavă şi trimis înapoi să ducă aceste scrieri neamului său şi din nou luat definitiv în ceruri. Personajul lui Platon era, folosind metafora cu alifia, strălucitor ca aceasta nu înveşmîntat cu o poaşcă de piele ca un sălbatic cum spune pretinsul înţelept hoţoman ivrit.

Să merg mai departe pentru a-i descoperi pe filisteni în scriitura plăsmuitorilor ivriţi unde îi găsim în Exodul ,,13,17 După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Elohim nu l-a dus pe drumul care dă în ţara Filistenilor…(Fecioraşii lui Iahwiţă au fost duşi în pustiu să se prăpădească generaţiile care în ţara egiptenilor s-au dat numai după religia acestora după cum spune Iosua la 5,2.) 23,28 Voi trimite viespile bondăreşti înaintea ta, şi voi izgoni dinaintea ta pe heviti, canaaniţi şi hetiţi…. (Pasămite aceste viespi bondăreşti erau mai rele decît avioanele de bombardament din zilele noastre) 23,31 Îţi voi întinde hotarele de la Marea Roşie pînă la Marea Filistenilor şi de la pustie pînă la rîu”. Fanaticii mozaici susţin că prin ,,rîu” trebuie să înţelegem fluviul Eufrat ce curge la peste 200 de km. de Palestina, adică pe ei Iahwiţă vroia să-i crăcăneze peste tot pămîntul. Dar descrierea este una geografică, adică est – Marea Roşie; vest – Marea filistenilor pe care noi o ştim că este Marea Mediterană; sud – pustiul care duce în Egipt iar nord ,,rîu”, adică rîul Iordan de la izvoare pînă la vărsare în Marea Roşie. Acest teritoriu pe care neamul lor de prădători pretind că le-a fost hărăzit de către Iahwe, l-au numit cu emfază ,,ţara făgăduinţei”, ori corect ar fi de fapt ,,ţara îngăduinţei” pentru că s-au aşezat aici numai prin bunăvoinţa populaţiilor băştinaşe iar prin mişelie pretind ei că le-au supus cu sabia, însuşindu-şi totul după dreptul învingătorului.

În Leviticul avem alte informaţii despre filisteni la ,,18,3 Să nu faceţi ce se face în ţara Egiptului unde aţi locuit, şi să nu faceţi ce se face în ţara Canaanului unde vă duc Eu…18,23 Căci toate aceste spurcăciuni le-au făcut oamenii din ţara aceasta, care au fost înaintea voastră în ea şi astfel ţara a fost pîngărită… 25,23 Pămîntul să nu se vîndă de veci căci ţara este a mea iar voi sînteţi la mine ca nişte străini şi venetici”.  În acest text Iahwe spune un adevăr devastator pentru mozaici, ei sînt pe teritoriul Palestinei străini şi venetici şi aşa au rămas pînă în anul 1947 cînd tătucul Satalin le-a făcut un cuib satanist cu speranţa că şărpăria bolşevică a cazarilor mozaici pe care o stipendia, va răspîndi otrava comunismului în tot Orientul Apropiat. Oricît s-ar pupa ei în bot cu întunecatul Iahwe, în faţa lui ivriţii sînt ,,ca nişte străini şi venetici”. Uite că şi Iahwiţă mai scapă cîte un adevăr despre cei pe care i-a ales să-i scarpine între coarne şi să-i pună la bir de protecţie şi pază.     

În Numeri îi găsim chiar precizaţi pe conducătorii filistenilor cu care urdiile ivrite s-au încăierat pentru o palmă de pământ furat şi un loc sub soare unde să aibă odihnă şi înmormîntare. ,,21,1 Împăratul Aradului, un canaanit care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim…33,51…După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului. 33,52  să izgoniţi dinaintea voastră pe toţi locuitorii ţării, să le dărîmaţi toţi idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate, şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfă… 34,2…Cînd veţi intra în ţara Canaanului, ţara aceasta va fi moştenirea voastră…” Vedem aici ura şi veninul caracteristic tuturor scrierilor ivrite după întoarcerea în Iudeea a celor doi tartori Ezra şi Neemeia pe la mijlocul secolului V î.e.n. care au reformulat toate ideile vechiului mozaism transformîntu-l într-un cult plin de duşmănie faţă de toţi cei ce nu erau tăiaţi împrejur şi aşa a rămas pînă în ziua de astăzi. 

Să mai zăbovim puţin şi în Deuteronom la ,,2,23 De asemenea, aviţii care locuiau în sate pînă la Gaza, au fost nimiciţi de caftoriţi ieşiţi din Caftor care s-au aşezat în locul lor”. Caftoriţii erau o populaţie venită din Cipru care s-a stabilit pe ţărmul Palestinei, fiind o zonă bună pentru comerţ.  

În Ioşua, avem informaţii despre eroul ivrit care trece Iordanul din pustie şi masacrează toată populaţia cetăţii Ai, dar nu mai reuşeşte să cucerească pe filisteni din cauza bătrîneţii ,,9,1 La auzul acestor lucruri, toţi împăraţii care erau dincoace de Iordan, în munte şi în vale şi pe toată coasta mării celei mari, pînă lîngă Liban, hetiţii, amoriţii, canaaniţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii, s-au unit împreună într-o înţelegere ca să lupte împotriva lui Ioşua şi a lui Israel”. Zic ei, că sprijiniţi de Iahwe, Ioşua şi oştirea lui i-au bătut măr pe: ,,12,14 împăratul Aradului… 12,16 împăratul Macheda(Meguido)… 12,21 împăratul Taanacului(localitate în judeţul Vaslui)…, 12,23 împăratul Dorului pe înălţimile Dorului(la Sinaia este pîrtia de schi Valea Dorului, de aici şi-a tras ideile Poexotto, au venit ei în urmă cu 2500 de ani şi i-a apucat dorul de Palestina, dar la noi prin pădurile pline de urşi şi ursoaice), împăratul Goimului(goi: golaşi, dezbrăcaţi + im: pămînt) lîngă Ghilgal, 12,24 împăratul din Tirţa(tîrţă: mic, nesemnificativ, tîrşă: obstacol, piedică)…13,1 …şi ţara care-ţi mai rămîne de supus este foarte mare. 13,2 Iată ţara care mai rămîne; toate ţinuturile filistenilor…ţinut canaanit şi care este stăpînit de cei cinci domni ai filistenilor: cel din Gaza, cel din Asdod, cel din Ascalon, cel din Gat şi cel din Ecron”. Vedem aici că filistenii erau organizaţi în mici structuri statale în frunte cu cîte un conducător, dar conştienţi de apartenenţa la acelaşi neam şi acelaşi interes pentru că s-au unit în faţa triburilor ivrite şi le-au ţinut cu sabia la marginea ţărilor lor.

<!--[endif]-->

Dar în Judecători găsim că numărul mare al năvălitorilor i-a obligat pe filisteni să îi accepte printre ei pe ivriţi: ,,1,27 Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Beet -Şean(Şianu a fost una dintre familiile hicsoşilor care au domnit în Egiptul de Nord, iar beet înseamnă cetate sau întăritură), din satele dimprejurul lui, din Taanacu şi satele lui, din Dor şi satele dimprejurul lui, din Iiblean(Ibrian este nume de familie la noi) şi satele dimprejurul lui, din Meghido şi satele dimprejurul lui, aşa încît canaaniţii au izbutit să rămînă în ţara aceasta. Cînd Israel a fost destul de tare a supus pe canaaniţi la un bir dar nu i-a izgonit… 1,29 Efraim n-a izgonit pe canaaniţii care locuiau la Ghezer, şi canaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim la Ghezer(cheşer: lanţ gros de agăţat copacii în pădure, lanţ pentru înfrînat). 1,30 Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitorii din Nahalol(nahele: ţinut) şi canaaniţii au locuit în mijlocul lui Zabulon, dar au fost supuşi la un bir… 1,32 şi aşeriţii au locuit în mijlocul canaaniţilor, locuitorii ţării, căci nu i-au izgonit. 1,33 .Neftani n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş(Şamaş: zeul soarelui în mitologia sumeriană şi akadiană, Şarmis apare în Enoh), nici pe locuitorii din Bet-Anat(adne: între, cu) şi a locuit în mijlocul canaaniţilor, dar locuitorii din Bet-Şemeş şi Bet-Anat au fost supuşi la un bir…10,6 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea lui Elohim, au slujit Baalilor şi Aştartelor, zeilor Siriei şi zeilor Sidonului, zeilor Moabului, zeilor fiilor lui Amon şi zeilor filistenilor şi au părăsit pe Iahwe şi nu l-au mai slujit. Elohim s-a aprins de mînie împotriva lui Israel şi i-a dat în mîinile filistenilor şi în mîinile fiilor lui Amon… 10,8  Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea acea optsprezece ani”. Informaţia ne arată că ivriţii erau doar mai mulţi decît filistenii dar slab înarmaţi şi fără experienţa unor lupte cu aceştia. Ne mai spun ei că Samson, fiind ars de gelozie pentru că a fost refuzat ca ginere de către un părinte filistean, a dat foc grînelor acestora care i-a pus pe filisteni să se răzbune asupra ivriţilor. ,,15,6 Filistenii au zis: Cine a făcut lucrul acesta? Li s-a răspuns: Samson, ginerele Timneanului(Temneanu este nume de familie la românii din Moldova), pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarăşului lui… 16,23 Şi domnii filistenilor s-au adunat ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon(dag: strălucitor, luminos, adunare + on: neam, clan) ca să se veselească. Ei au zis: Dumnezeul nostru a dat în mîinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru”.  Informaţia este foarte preţioasă pentru cultura noastră veche fiindcă spune explicit că filistenii aveau o religie monoteistă cu o divinitate supremă pe care ivriţii au numit-o Dagon, ori cuvîntul desemnează mai degrabă clădirea sau locul unde se adunau ei pentru deliberare comună. Dacă ei erau monoteişti, atunci şi baştina lor avea o religie monoteistă aşa cum spune Herodot pe la mijlocul secolului V î.e.n. despre religia geţilor iar textul ivrit a fost scris pe la începutul secolului lV î.e.n. sau chiar mai tîrziu.  

În Samuel l, ultimul dintre judecători avem informaţii despre un alt conflict armat dintre filisteni şi ivriţi de unde aceştia din urmă au ieşit rău boţiţi şi cu credinţa în Iahwiţă tîrîtă prin praful drumului. ,,4,1 Chemarea lui Samuel a ajuns la cunoştinţa întregului Israel. Israel a ieşit înaintea filistenilor ca să lupte împotriva lor… 4,4 Poporul a trimis la Silo de unde au adus chivotul legămîntului cu Elohim, Domnul oştirilor care şade între heruvimi… 4,9 Întăriţi-vă şi fiţi oameni filistenilor, ca nu cumva să fiţi robi ivriţilor cum v-au fost ei robi vouă, fiţi oameni şi luptaţi! 4,10 Filistenii au început lupta şi Israel a fost bătut…4,11 Chivotul lui Iahwe a fost luat şi cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, au murit… 5,1 Filistenii au luat chivotul lui Iahwe şi l-au dus din Eben-Ezer(eben: negru, copac negru + iezer: lac de munte din care izvorăsc pîraiele - izvorul întunecat sau izvorul copacului negru) la Asdod. 5,2 După ce au pus mîna pe chivotul lui Iahwe, filistenii l-au dus în casa lui Dagon şi l-au aşezat lîngă Dagon”. Născocesc ei că filistenii au înapoiat chivotul ivriţilor la Ecron, pentru că Iahwiţă le-ar fi trimis acestora drept pedeapsă pentru îndrăzneala avută, bube la şezut şi prin alte părţi ruşinoase. Dar foarte importante sînt informaţiile privind îndemnurile de luptă ale filistenilor ,,fiţi oameni filistenilor…fiţi oameni şi luptaţi”. Ori expresia ,,a fi om” aparţine numai culturii mioritice şi se găseşte pe tăbliţa 69 descoperită la Sinaia care spune: ,,ori părăseşti lupta, ori eşti OM”. Ivriţii nu au înţeles niciodată acest cuvînt chiar dacă l-au scris, pentru că ei aveau şi au alt univers spiritual bazat pe minciună, viclenie, hoţie şi lăcomie cît încape. Să continui cu zicerea lui Samuel. ,,13,19 În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar, căci filistenii ziseră: să împiedică pe ivriţi să-şi facă săbii sau suliţe. 13,20 Şi fiecare dintre ivriţi se pogora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, furca cu trei coarne şi securea şi ca să facă vîrf ţepuşei cu care mîna boii… 13,22 Şi aşa s-a întîmplat că în ziua luptei, nu era nici sabie nici suliţă în mîinile întregului popor care era cu Saul şi Ionatan; nu avea decît Saul şi fiul său Ionatan… 14,4 Între trecătoarele prin care căuta Ionatan să ajungă la straja filiste- nilor, era un pisc de stîncă de o parte şi un pisc de stîncă de cealaltă parte; unul purta numele Boţet(boţit: mototolit, înghesuit, încreţit) şi celălalt Sene(senina: a lumina, a luci, sini: a înălbăstri, a albi prin înălbăstrire)… 19,22 Atunci Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungînd la fîntîna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat…” Textul de mai sus arată situaţia jalnică a ivriţilor, săraci şi fără surse de existenţă s-au aruncat asupra filistenilor să-i prade. Faptul că ei nu aveau nici săbii nici suliţe ci se bazau numai pe ghioagă şi praştie, arată că erau nişte semisălbătici iar din acest întuneric pretind ei că au curs valuri de revelaţii cu care au luminat lumea. Tot acest text mai datează odată pătrunderea ivriţilor în Canaan la începutul epocii fierului ca să fie limpede pentru orice tărtăcuţă tulburată de zoaia aramaică aşa cum scrie la tăbliţa 53. Urmează o altă luptă cu băştinaşii descrisă la cap. 31 unde în urma înfrîngerii Saul se sinucide ca să nu cadă în mîna filistenilor iar faptele se petrec pe la anii 980 î.e.n. După moartea lui Saul, David ajunge regele ivriţilor şi mută centrul de putere şi tot neamul lui de treizeci de mii de suflete de la Ierihon la Ierusalim iar cu arma supune pe filisteni pe care îi obligă să plătească bir, isprăvi povestite în Samuel ll.

În 1 Regi vedem soarta celor care au încăput pe mîna ivriţilor. ,,9,20 Iar pe tot poporul care mai rămăsese din amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi, nefăcînd parte din copiii lui Israel, pe urmaşii lor care mai rămăseseră după ei în ţară şi pe care copiii lui Israel nu-i putuseră nimici cu desăvîrşire, Solomon i-a luat ca robi de corvoadă şi aşa au fost pînă în ziua de azi”. 

La 9,11 textul spune că Solomon a dat lui Hiram al Tirului 20 de cetăţi din ţara Galileei. Ori galii au venit în acest ţinut în anul 271 î.e.n. iar termenul s-a impus în regiune după cel puţin 100 de ani. Expresia ,,pînă în ziua de azi” se referă deci la a doua jumătate a secolului ll î.e.n sau poate chiar mai tîrziu cînd lor li s-a aprins mintea de o stăpînire universală prin Iahwe cel întunecat şi au trăsnit cu plăsmuirile lor în dreapta şi în stînga, iar din motive politice aceste sminteli chiar au fost considerate bune la ceva de către eleni şi romani către sfîrşitul secolului lV al erei noastre cînd au interzis religia geţilor/mitraismul care era religie oficială în imperiul roman şi au înlocuit-o cu făcăturile lui Filon, Clement şi Origene.

În Cronici ,,13,19 Abia a urmărit pe Ieroboam(fiul lui Solomon ce a domnit la anii 973- 953 după tatăl său în Samaria iar Abia care era rege în Iuda a făcut ceva prădăciuni şi agoniseală pe seama vecinului) şi a luat cetăţile Betel cu satele lui, Ieşana cu satele ei şi Efronul cu satele lui. 

În 1 Regi îi găsim iarăşi pe filisteni cum le fac pozne ivriţilor care s-au băgat în sufletul lor ca rîia pe oaie la ,,17,11 Nişte filisteni au adus lui Iosafat(911-886 î.e.n.) daruri şi un bir în argint; şi arabii i-au adus şi ei vite... 21,16 Şi Elohim a aţîţat împotriva lui Ioram(886-878 î.e.n.) duhul filistenilor şi al arabilor, care sînt în vecinătatea etiopienilor. 21,17 S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogăţiile care se aflau în casa împăratului şi i-au luat fiul şi nevestele, aşa încît nu i-a mai rămas alt fiu decît Ioahaz(871-831 î.e.n.)… 26,1 Tot poporul lui Iuda a luat pe Ozia(802-750 î.e.n.) care era în vîrstă de şaisprezece ani şi l-a pus împărat în locul tatălui său Amaţia… 26,6 A pornit cu război împotriva filistenilor. A dărîmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei şi zidurile Asdodului şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului şi între filisteni.

Mai găsim aici o zicere şugubeaţă unde Domnul îi vorbeşte lui Ilie spunîndu-i să plece la marginea pustiei să bea apă din pîrîu iar corbii îl vor hrăni cu pîine şi carne dimineaţa şi seara. Corbul ca simbol sacru apare şi pe iconiţele şi tăbliţele geţilor nefiind o pasăre specifică regiunii palestiniene. ,,17,3 Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lîngă pîrîul Cherit(cherit: pricăjit, slab, mort) care este în faţa Iordanului. 17,7 Dar după cîtăva vreme pîrîul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară”.

În Amos se povestesc fapte de pe la 780 î.e.n. şi ceva mai tîrziu iar acesta le prooroceşte filistenilor numai pîrjol şi măcel ,,1,7 de aceea voi trimite foc în zidurile Gazei şi-i voi mistui palatele. 1,8 Voi nimici cu desăvîrşire pe locuitorii din Asdod şi pe cel ce ţine toiagul împărătesc în Ascalon; Îmi voi întoarce mîna împotriva Ecronului şi ce va mai rămîne din filisteni va pieri, zice Iahwe”. Aminteşte ivriţilor să fie cu băgare de seamă şi la filistenii din Gat pentru că ,,6,4 Ei se culcă pe paturi de fildeş şi stau întinşi alene pe aşternuturile lor; mănîncă miei din turmă şi viţei puşi la îngrăşat. 6,5 Aiurează în sunetele alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică. 6,6 Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!” Autorul îi prezintă pe filistenii din cele cinci centre de putere, ca un popor iscusit, bogat şi cu darul traiului tihnit prin propria muncă şi nu prin prădăciuni. Sînt iubitori de frumos şi de muzică ceea ce stîrneşte invidia ivritului şi ura lui pentru că altul este mai vrednic decît el.

În 2, Regi se spune despre Ezechia, regele din Iudeea în prima partea a secolului Vll î.e.n. că s-a răsculat împotriva Asiriei şi nu i-a mai fost supus. ,,18,8 A bătut pe filisteni pînă la Gaza şi le-a pustiit ţinutul, de la toate turnurile de pază pînă la cetăţile întărite”. Aici vedem că filistenii nu mai erau supuşii ivriţilor şi nu aveau de împărţit cu aceştia decît ascuţişul sabiei.   

Isaia scrie chiar la începutul proorocirii că se referă la regişorii din Iuda, Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, adică de pe la mijlocul secolului Vlll î.e.n. cam pînă la mijlocul secolului Vll î.e.n. ,,9,1 …în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ţinuturile de lîngă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea Neamurilor. 9,12  va ridica pe sirieni de la răsărit, pe filisteni de la apus şi vor mînca pe Israel cu gura plină… 11,14 ci vor zbura pe umărul filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe fii Răsăritului. Edom şi Moab vor fi prada mîniilor lor şi fiii lui Amon le vor fi supuşi. 14,28 Nu te bucura ţara filistenilor că s-a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur zburător”. Textul dovedeşte că are adăugiri făcute chiar în secolul ll î.e.n. unde pomeneşte de Galileea Neamurilor, amestecate cu informaţii despre vremuri de mult apuse unde ivriţii ba se păruiau cu filistenii, ba puneau împreună de ceva jaf printre vecini sau pe unde norocul se arăta mai mare. Dar îi mustră să nu se sumeţească în faţa lor pentru că încă mai au toiagul cu care le poate înmuia şalele şi chiar mai mult.  

Mai găsim la Isaia unele informaţii uluitoare care au fost ocultate pînă în prezent. ,,19,18 În vremea aceea vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului care vor vorbi limba canaanitului, şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi cetatea soarelui. 19,19 Tot în vremea aceea va fi pentru Domnul oştirilor un altar în ţara Egiptului, şi la hotar va fi un stîlp de aducere aminte pentru Domnul”. În continuare cînd blestemă Egiptul spune că va fi cucerit de către un rege necruţător iar Asiria şi Egiptul împreună cu Iuda vor fi ţări binecuvîntate de Domnul. Istoria faptelor spune că ţara lui Hapy a fost cucerită de către regele asirian Asurbanipal în anul 666 î.e.n. şi a stat sub această stăpînire 45 de ani. Cum el subliniază că printre egipteni vor fi cinci cetăţi ce vorbesc limba canaanitului, adică a neamului cabirilor sau geţilor oploşiţi de multă vreme în Canaan, afirmaţia dovedeşte că pe la mijlocul secolului Vll î.e.n. aceşti filisteni aveau ceva sălaşuri chiar în Egipt. Şi la ei s-a dus Zamolxe o sută de ani mai tîrziu iar o parte dintre textele trismegiste au sigur contribuţia mioriticilor carpatini/arimini pripăşiţi prin aceste locuri. În secolul ll î.e.n. îi aflăm pe aceşti filisteni din Egipt sub numele grec de terapeuţi – vindecători, iar în secolul l al erei noastre Filon Alexandrinul spune că s-a luminat din Cărţile sfinte ale esenilor/asenilor din Egit, cuvînt ce are şi sensul de vindecător, dar nu numai de trup ci şi de suflet. Iar cetatea soarelui era numită de greci, Heliopolis – unul din lăcaşurile de cult al lui Dahauti(dahue: sciţi sau geţi + ti: rude, neam, locuitori), Toth sau Hermes Trismegistos. 

În Ieremia  proorocirea se pretinde a fi scrisă după anii 597 î.e.n. cînd proorocul a fost luat pe sus de concetăţenii lui şi dus cu forţa în Egipt la Taphanes. ,,1,10 Treceţi în ostroavele Chitim şi priviţi! Trimiteţi la Chedar(chidă: negură, ceaţă; cheder: pagubă, daună), uitaţi-vă bine şi vedeţi dacă s-a întîmplat acolo aşa ceva. Şi-a schimbat vreun popor dumnezeii măcar că ei nu sînt dumnezei?” Şi spune supăratul proorocul că Iahwe va da cupa răzbunării ,,25,20 la toată Arabia, tuturor împăraţilor ţării Uţ, tuturor împăraţilor ţării filistenilor…47,1 Iată cuvîntul lui Elohim, spus proorocul Ieremia cu privire la filisteni, înainte ca Faraon să bată Gaza… 47,4 pentru că vine ziua cînd vor fi nimiciţi toţi filistenii, şi stîrpiţi toţi cei ce slujeau ca ajutoare Tirului şi Sidonului. Căci Iahwe va nimici pe filisteni şi rămăşiţele ostrovului Caftor”. Prea pestriţ la maţe mincinosul prooroc de dorea nimicirea pînă la unul a filistenilor şi caftoriţilor. Nu s-a găsit nimeni să-i tragă un caft pentru atîta sminteală!

Ezechiel scrie proorocirea din Babilon şi este un fel de cronică a exilului dusă pînă în anul 565 î.e.n. dar în text sînt şi adăugiri ulterioare. ,,16,24 ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele”. Adică aici este meserie în depravare, nu aşa doar nişte porniri stricăcioase. ,,16,25 La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii”. Sigur că săracele ivrite se prostituau la colţ de stradă pentru că masculicii lor, fiindu-le tăiat moţul bărbăţiei la opt zile de la naştere, mulţi se îmbolnăveau şi rămîneau nenorociţi pentru toată viaţa. Ca să-şi perpetueze neamul dar mai ales năravul, practicau prăsitul la colţ de uliţă unde dulăii se adunau ca la puiţă. Şi nu erau nici din ,,neamul sfînt” şi nici tăiaţi împrejur, ci numai asirieni, babilonieini, egipteni şi alte seminţii dar toţi vînjoşi şi vînoşi. Însă mai este o cauză a acestei prostituări la colţ de uliţă. Ivriţii care ocupaseră Cana-anul, după moartea lui Solomon pe la 922 î.e.n. au împărţit regatul în două; regatul lui Israel în nord şi cel al lui Iuda în sud despre care vorbesc scrierile mozaice şi care nu reprezenta mai mult de 20% din teritoriu şi populaţie. Luînd în considerare cifra de 30000 de suflete cu care David a venit de la Ierihon la Ierusalim pe la anul 970 î.e.n. şi între care s-a împărţit teritoriul Canaanului, rezultă că în regatul lui Iuda erau cam 6000 de ivriţi sau ceva mai mulţi. Pentru că numai cei ce practicau cultul lui Iaho/Iahwe – şi erau o minoritate - refuzau căsătoriile venite din alte religii, aceştia erau ameninţaţi cu dispariţia prin fenomenul de sterilitate datorită reproducerii între membrii aceluiaşi grup. De aceea, nefericiţii îşi scoteau soaţele la colţ de uliţă să se puiască cu indivizi din alte grupuri cu care ivriţii nu au avut relaţii sexuale. Ingrată misiune şi-au pus în cap încornoraţi! Trebuie amintit şi obiceiul lor de a se căsători cu copiii fraţilor sau surorilor ceea ce sub aspect genetic este o nenorocire. ,,16,27 Dar iată că mi-am întins mîna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi-o rînduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele filistenilor, care au roşit de purtarea ta nelegiuită”. Nu ştim ce au văzut şi de ce au roşit fiicele filistenilor dar depravarea ivritelor la care erau martore, le-au arătat că acestea sînt în stare de orice josnicie. ,,16,31 zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor şi făcîndu-ţi înălţimi în toate pieţele, n-ai fost nici măcar ca o curvă care îşi cere plata. 16,32 Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!… 16,34 Ai fost cu totul decît celelalte curve, întrucît nimeni nu umbla după tine ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei”. Mare adevăr a spus supăratul prooroc, ce trecător s-ar fi uitat la ivritele de la colţ de uliţă dacă ar mai cerut şi plată pentru împreunat iar unora aşa de mult le-a plăcut curvia că au transformat-o în prea curvie. În morala lor, de voie de nevoie se accepta ceva curvie pentru prăsitul neamului, dar cu măsură numai că unele mai înfierbîntate au uitat de tot măsura. Şi urîcios nu numai pe ai lui dar şi pe filistenii care le-au tras ceva poace cînd i-au înhăţat de chică babilonienii, îi ameninţă ,,25,15 Aşa vorbeşte Elohim: << Pentru că filistenii s-au dedat la răzbunare, pentru că s-au răzbunat în chip batjocoritor şi din adîncul sufletului, voind să nimicească totul în ura lor străveche>>”. Textul ne aminteşte că înaintea cuceririi Iudeei de către Nabucodonosor în anul 597 î.e.n. filistenii erau ţinuţi sub apăsare ivrită, dar odată apărut invadatorul caldeean, băştinaşii şi-au dat drumul vechilor umilinţe şi rău le-au spîrcuit veneticilor ivriţi fudulia şi fuduliile. ,,25,16 Aşa vorbeşte Elohim: <băştinaşi între copiii lui Israel. Ei să aibă moştenirea prin sorţ împreună cu voi între seminţiile lui Israel>>”.  Numai că Elohim nu l-a ascultat pe acest întunecat iar filistenii au mai dăinuit ca structură socială independentă de ivriţi pînă la mijlocul secolului lV î.e.n. cînd se pare, sub dominaţia persană au fost spoliaţi complet de către fecioraşii lui Iahwiţă. 

Şi în Ioel găsim amintiţi filistenii iar proorocirea pretinde că este scrisă din exilul babilonian. ,,3,4 Ce vreţi voi cu mine Tirule şi Sidonule şi toate ţinuturile filistenilor? Vreţi să-mi răsplătiţi vreo faptă sau să faceţi ceva împotriva Mea?” Şi acest prooroc are un mare of pe filisteni pentru nişte fapte care ne scapă dar care au adus mult amar ivritului pribegit pe la babilonieni.  

Un alt pribeag Obadia  prooroceşte din timpul exilului babilonian ,,1,20 Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel, vor stăpîni ţara canaaniţilor pînă la Sarepta şi prinşii de război ai Ierusalimului care sînt la Sefarad vor stăpîni cetăţile de miază-zi”. Nu îi ajungea că era în ţară străină, dar strîngea veninul strop cu strop ca atunci cînd se vor întoarce în Iudeea să-i stîrpească definitiv pe filisteni pentru că nu au acceptat să fie sclavii ivriţilor.     

Un alt înveninat de atîta străinătate Ţefania  prooroceşte cu mult năduf împotriva băştinaşilor filisteni ,,2,4  Căci Gaza va fi părăsită, Ascalonul va fi pustiit, poporul din Asdod va fi izgonit ziua în amiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din rădăcini. 2,5 Vai de locuitorii de pe malurile mării, vai de neamul cheretiţilor! Aşa a vorbit Iahwe împotriva ta Canaane, ţara filistenilor: Te voi nimic şi nu vei mai avea locuitori. 2,6 Malurile mării vor ajunge izlazuri de păşunat, locuinţe pentru păstori şi tîrle de oi. 2,7 Malurile acestea vor fi pentru rămăşiţele casei lui Iuda; acolo vor paşte, se vor odihni seara în casele Ascalonului; căci Iahwe al lor nu-i va uita şi va aduce înapoi pe prinşii lor de război”. Mozaicii urăsc de moarte pe netăiaţii împrejur nu pentru că le-ar fi pricinuit vreun rău ci pentru faptul că nu se lasă robiţi de aceste stîrpituri odioase.