Filistenii/Canaaniţii II                       

Valurile urii viscerale pornite din rărunchii ivriţilor împotriva filistenilor se găseşte şi în proorocirea lui Zaharia ce povesteşte vedenii plăcute lui Iahwe de pe la anii 520 î.e.n. din Babilon. ,,9,6 Străinul se va aşeza în Asdod şi voi frînge mîndria filistenilor… 14,21 Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jertfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi canaaniţi în casa Domnului oştirilor în ziua aceea”. Textul ne dezvăluie că filistenii erau mari meşteri în olărit şi le vindeau ivriţilor această marfă care era folosită şi în Templul din Ierusalim. Pentru a le interzice intrarea în templu, proorocul cere ca ivriţii să vină cu oalele pregătire la locul de rugăciune şi astfel nu va mai fi pe acolo picior de canaanit.  

În Ezra care a fost mare rabin şi a venit în Palestina din Babilon pe la anul 458 î.e.n în timpul regelui persan Artaxerxe l(465-424 î.e.n.) împreună cu un grup de prozeliţi ce vor da o nouă formă mozaismului influenţaţi şi de doctrina lui Zoroastru dar şi religiile filisteană şi egipteană, avem felul cum s-a constituit frăţia lui Israel.

,,9,1…Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări, şi au făcut urîciunile lor, ale canaaniţilor, hetiţilor, fereziţilor, ebusiţilor, moabiţilor, amoniţilor, egiptenilor şi amoriţilor. 9,2 căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fii lor şi au amestecat neamul sfînt cu popoarele ţărilor acestora”. Pe dracu neam sfînt, scufundaţi în răutăţi şi viclenii unde mai era loc şi de sfinţenie întunecaţilor? Pe cînd cei expulzaţi în imperiul babilonian îşi adunau veninul pentru a-l turna în sufletul filistenilor, ivriţii rămaşi acasă au dus o existenţă de înţelegere cu aceştia avînd loc numeroase căsătorii mixte. După întoarcerea din surghiun a înveninaţilor luminaţi, ivriţii care şi-au luat soţii dintre populaţiile băştinaşe ale Palestinei, au fost obligaţi să le trimită la părinţii lor altfel pierdeau dreptul de a fi incluşi în Frăţia satanistă a lui Iahwe. Cu Ezra şi Neemia începe marea nebunie mozaică privind ,,poporul ales” şi stăpînirea lumii numai de cei tăiaţi împrejur, adică de ivriţi.  

Neemia a fost mare dregător care i-a condus pe iudei între anii 445- 433 î.e.n. reuşind să refacă zidurile Ierusalimului şi construirea unui templu pentru cultul lor, iar după moartea lui Ezra devine mare rabin, avînd un rol decisiv în reorientarea mozaismului către un cult fanatic şi materialist unde bunăvoinţa lui Iahwe se măsura totdeauna după grosimea pungii!

Regii asirieni, babilonieni şi persani îi obligau pe cuceriţi să le venereze statuile zeilor puse în lăcaşele de cult ale invinşilor. Ivriţii nu au pomenit în scrierile lor de asemenea practici şi nici de birurile plătite cotropitorilor, dovadă că nu prea erau un neam cu memorie colectivă prin locurile Palestinei şi nici cu Iahwe nu aveau mare amor.

Pentru a înţelege cum au dispărut filistenii din istoria regiunii după secolul V î.e.n. trebuie să ne uităm şi în istoria vecinilor fenicieni şi egipteni cu care ei au avut relaţii de voie sau de nevoie şi unde găsim informaţii despre ei. Să scormonim puţin în mitologie, chiar de vom face mare supărare ivriţilor mincinoşi. 

Aşera era o zeiţă filisteană a fertilităţi descoperită în multe locuinţe înainte de secolul Vl î.e.n. sub forma unei statuete ce prezintă o femeie pînă la brîu cu trăsături fine, cu o podoabă pe cap, parcă din monede, cum poartă unele bănăţence dar şi regina Şubad din Sumer. În braţe ţine un copil mic în scutece. Dar această statuetă a fost descoperită şi în numeroase morminte care erau nişte găuri orizontale săpate într-un deal pietros unde se depuneau morţii. Cuvîntul este scris aşera pentru că semiţii nu foloseau silaba ce şi o înlocuiau cu consoana ş. În limba română acera înseamnă a avea nădejde la…, a aştepta să…, a nădăjdui. La vecinii fenicieni zeiţa Aşera era soţia lui El, divinitatea supremă şi avea acelaşi rol ca Innana la emeşi fiind o zeiţă a mamei pământ, adică a naşterii şi regenerării vieţii. Ori în cuvîntul nostru acera, tocmai în această direcţie trimite sensul ei profund, a naşte sau a renaşte în ceva, a spera la o nouă viaţă. 

După secolul V î.e.n. nu se mai găsesc în resturile arheologice asemenea statuete, dovadă clară că pe capul ivriţilor şi filistenilor a fost impus cu ferocitate cultul lui Iahwe de către Ezra şi Nemeea. Aceasta este perioada istorică de formare a mozaismului.

În localitatea Năeni, judeţul Buzău, s-au descoperit morminte ale geţilor din epoca bronzului timpuriu. Ele sînt săpate într-un deal de calcar ca nişte găuri orizontale în care erau depuşi morţii. ,,Arheologii Torei’’ din Israel care au descoperit asemenea morminte la ei, le-au atribuit repede strămoşilor lor, ivriţii, dar în realitate ele sînt ale filistenilor, adică populaţia plecată din Carpaţi pe la mijlocul secolului XVll î.e.n. Amintirea Aşerei s-a păstrat mult timp la neamul artimin fiind preluată în făcătura iudeo-creştină a ortodoxiei române sub numele de Sfînta Arhira, ocrotitoarea femeilor căsătorite şi a croitoreselor. Moaştele ei se află în biserica Sfînta Paraschiva din Istanbul administrată de Patriarhia Română. Dulgherii în lemnării istorice vor spune că toate informaţiile sînt o coincidenţă şi…cam atît!

Bes este o altă divinitate filisteană fără a cunoaşte rolul ei în cultul practicat în Canaan. De ajutor ne vine mitologia egipteană care are un personaj cu acelaşi nume, vesel, ce ajută la naşterea copiilor şi protejează femeile după actul creaţiei vieţii. Duhul este reprezentat de un bătrîn cu faţa bucălată, cu barbă iar pe cap poartă o coroană de pene fixată într-o bentiţă. Aceeaşi podoabă capilară o poartă şi prizonierii filisteni ai faraonului egiptean Şeşonk pe la anii 935 î.e.n. Tot în această regiune, începînd cu secolul lll al erei noastre, sînt amintite mai multe biserici, unde oameni ai neamului bes continuînd practicile esenilor, veniţi de la Istru, în limba besă slujeau Dumnezeului lor, diferit de cel al iudeo-creştinilor. Toată această istorie uluitoare, în cultura noastră este o besă a culturnicilor de băseşti, promovată de art sulé a leprei Patapievici!  

              Thor era divinitatea supremă a cultului practicat de filisteni sau canaaniţi şi însemna în limba lor ,,taur” fiind o personificare simbolică a lui El, divinitatea supremă. Pe tăbliţele de plumb cuvîntul tor înseamnă staulul vitelor, iar în româna veche cuvîntul torişte înseamnă gunoiul din staul, dar şi locul de odihnă pentru vite şi oi la amiază şi noaptea. În mitraism/creştinismul arimin, Tatăl Ceresc, în actul creaţiei veşnice a morţii şi renaşterii este personificat prin taurul ceresc ce se supune legii morţii pentru a crea viaţă eternă pe pământ prin Mama Pămîntească. Teozofia este identică cu cea din cultul filistenilor prin simbolurile lor religioase, El şi Aşera. Cînd ivriţii au pus la cale mozaismul, au luat şi din religia filistenilor cu toptanul iar numele cărţii pe care pretind că Moşe a primit-o de la Iahwe, Tora, este de fapt numele scrierilor băştinaşilor canaaniţi/filisteni cu sensul de Cartea taurului solar sau Tora, adică o cale de urmat pentru a te face mai bun şi mai drept. Ca să le plesnească rînza în ei de atîta venin, mai vin cu cuvintele emegi tor şi tora care înseamnă ,,taur” sau ,,staul”. Tora, în ebraica veche este impropriu tradus prin ,,lege”, sensul cuvîntului fiind de ,învăţătură” sau  „direcţie.” Am să vin cu alte argumente spre a le demasca făcătură pe care ei o ţin revelată chiar dinaintea facerii lumii. În secolele l-lV ale erei noastre, au circulat în imperiul roman nişte scrieri numite ,,oracolele caldeene” ,,scrieri caldeene” sau ,,învăţături caldeene”. Nu există nici un fel de informaţii despre autorul acestor scrieri sau cultura din care provin, sau poate că în antichitate se cunoştea originea lor însă falsificatorii de istorii şi-au făcut treaba cu mare sîrguinţă iar întunericul s-a lăsat şi peste acest subiect. Dar respectivele scrieri erau citite şi de faraonii egipteni Psamitec l şi Necao care au trăit către sfîrşitul secolului Vll î.e.n. şi prima parte a secolului Vl î.e.n. Cum scrierile sînt menţionate în Egipt ca scrieri foarte apreciate chiar de faraoni înseamnă că circulau şi în Palestina. Conţinutul lor este în fapt o parte din religia geţilor iar ideile şi exprimările din puţinele texte ajunse pînă la noi se găsesc în parte sau în tot în scrierile esenilor şi în Cartea lui Eno. Ori aceste texte sacre erau cunoscute şi de filisteni, dar şi de patriarhul ivriţilor Avram, cum se găseşte precizat în Apocriful Genezei descoperit la Qumran în anul 1947. Deci ivriţii cînd au început să-şi ticluiască făcătura lor numită Tora s-au folosit din plin de aceste scrieri aşa cum rezultă din analiza Facerii şi a Talmudului dar şi în alte părţi se găsesc asemănări foarte supărătoare pentru ,,poporul ales” ce s-a dat rău la cules în munca şi înţelepciunea altora. Aceste scrieri împreună cu Cartea lui Eno şi altele dispărute, formau canonul liturgic al filistenilor. Deşi iudeo-creştinii spun despre această literatură că este păgînă, totuşi cei care o citesc descoperă cu uimire că adevăratul creştinism este în aceste texte şi nu în Tora sau Talmud, unde minciuna, lăcomia, violenţa, crimele de tot felul şi alte nenorociri te umplu de groază. Neoplatonicienii considerau aceste scrieri, drept cea mai sublimă formă de teurgie pe care ar fi trebuit să o cunoască toată lumea. Chiar cei mai luminaţi învăţaţi iudeo-creştini au citit şi folosit din plin aceste scrieri pentru a dovedi că mozaismul se poate urca fără scară în cîrca creştinismului arimin fiind una şi aceeaşi credinţă. Se lipesc cele două concepte teologice ca nuca de perete şi nimic mai mult!    

Numele de ,,caldeene” dat acestor scrieri, la început a arătat limba în care erau ele scrise, dar în timp după impunerea iudeo-creştinismului ca religie unică în imperiul roman, sensul a fost denaturat însemnînd locul lor de origine adică Caldeea sau Mesopotamia. Limba aramaică, se mai numea siriacă sau caldeeană, iar denumirea textelor arată că ele erau scrise în aramaică la început. Ori aramaica era limba de circulaţie în Orient, iar esenii şi-au scris majoritatea textelor de răspîndire a religiei lor în această limbă, deci oracolele caldeene sînt texte din teozofia geţilor, pe care nişte mişei le-au distrus în mare parte, iar pentru ce a scăpat de la prăpăd, s-a folosit o denumire improprie ca să se piardă orice urmă ce ar trăda originea lor. Episcopul iudeo-creştin Meliton din Sardes spunea pe la anii 180 că toată filozofia creştină a venit de la barbari nu de la iudei sau grecotei şi asta cu 200 de ani înainte ca făcătura fariseilor să devină religie unică în imperiul roman!

Sidec era o divinitate ce personifica dreptatea şi cinstea în religia filistenilor. Acest personaj este amintit şi în Cartea lui Eno, Melchisedec fiind preotul ,,poporului ales”, cînd, Eno tatăl lui a fost urcat la ceruri pentru a primi de la Ziditor, Legea Adevărului şi Dreptăţii.

Filon din Byblos a scris în vremea lui Hadrian o mitologie feniciană după un text scris de Sanschuniaton, preot ce a trăit în secolul Xl î.e.n. Scrierea lui Filon a fost copiată de Porphiriu, iar de la acesta au ajuns cîteva fragmente în lucrarea Praeparatio Evanghelica a lui Eusebiu din Cezareea scrisă pe la începutul secolului lV. Ne spune această mitologie feniciană – fenicienii erau vecinii de la nord a filistenilor – următoarele: ,,Din Mişor s-au născut Taautos care a născocit primele semne ale scrierii. Pe acesta egiptenii şi alexandrinii l-au numit Thot, iar grecii Hermes. Din Sidec îşi trag obîrşia dioscurii, cabirii, coribanţii sau samotracieinii.” Vedem că memoria colectivă din acele vremuri păstra un adevăr istoric uluitor; cabirii, coribanţii, samotracienii sau dioscurii erau urmaşii lui Sidec/Melchisedec şi prin acesta veneau direct din Eno, fiind practicanţii unui cult foarte vechi. Iar Eno cu tot neamul lui arimin, practica religia crucii şi acest adevăr îl ştiau chiar ivriţii pentru că şi ei au practicat acest cult cîteva sute de ani. În Apocriful Genezei, text scris în secolul ll î.e.n. Avram cînd ajunge în Egipt şi este întrebat de funcţionarii faraonului, le răspunde cu cuvintele din cartea lui Eno, adică izvorul înţelepciunii din acele vremuri. Tertulian pe la începutul secolului lll al erei noastre, spune despre aceeaşi carte, că a fost scrisă mult înaintea potopului şi a fost salvată de Noe în arca lui spre a fi dăruită neamului omenesc. Numai că Satana a fost mai şmecher şi rău i-a prostit pe goimii cap de lut cu făcătura mozaicilor.

Dar dispariţia filistenilor/canaaniţilor de pe teritoriul Palestinei, nu a fost un fenomen normal de asimilare de către ivriţi, ci o acţiune criminală prin care aceştia au urmărit nimicirea băştinaşilor. Pînă la ocupaţia persană a Palestinei – mijlocul se-colului Vl î.e.n. – filistenii au fost menţionaţi în documentele egiptenilor atît ca adversari cît şi ca aliaţi. Cu noul stăpîn, ivriţii s-au înţeles mai bine iar o parte dintre ei au intrat ca mercenari în armata perşilor şi îi găsim menţionaţi în Elefantina, dînd în cap egiptenilor cînd aceştia s-au răzvrătit să-i alunge pe cotropitorii persani. Astfel au ajuns ei să cîştige încrederea persanilor şi să se poată conduce în Iudeea prin oameni ca Ezra sau Neemia. Numărul ivriţilor în acest ţinut nu era prea mare şi dovada o avem la Samuel 6,1 care spune că David a plecat de la Ierihon la Ierusalim cu tot neamul lui în număr de 30000 de suflete. Chiar şi această cifră este cam umflată pentru că au plecat în Egipt cu Iacov, 70 de suflete şi nu aveau cum să ajungă după două generaţii la asemenea urdii. Iar Ieremia la 52,28-30 spune că au fost deportaţi în Babilon, în două etape, patru mii şase sute de ivriţi. Cam tot atîţea au plecat de urgia cotropitorilor în Egipt iar în Palestina au rămas foarte puţini care lucrau pămîntul şi viile, deci un număr de cca 15000-30000 de suflete. Cînd Ezra s-a întors în Canaan şi a purces la constituirea Frăţiei lui Israel, organizaţie în care şi astăzi sînt uniţi toţi mozaicii, ei erau în număr total de 42360 persoane(Neemia 7,60), organizaţi în două triburi, tribul lui Iuda şi tribul lui Beniamin. Iar acest cult avea ca fundament ura împotriva celor netăiaţi împrejur(Neemia 13,3); ,,Cînd au auzit Tora, au deosebit din Israel pe toţi străinii.” Primele victime ale acestei nebunii au fost filistenii care nu se dădeau în bărci cu persanii şi nici nu doreau să se pupe cu Iaho, marea iubire a ivriţilor, botezată în secolul lll î.e.n. cu numele de Iahwe. Iar acţiunea de nimicire a filistenilor o găsim la 2 Samuel 3,14: ,,Şi David a trimis soli lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, săi spună: <<Dă-mi de nevastă pe Mical cu care m-am logodit, şi-ţi plătesc o sută de prepuţuri de la filisteni >>.” Ori mutilarea filistenilor pentru a intra în rîndurile mozaicilor, a fost la ivriţi un plan de lungă durată şi urmat cu mult fanatism pînă ce aceştia cu tot cu religia lor au dispărut ca popor din Palestina.          

Regele Siriei, Antioh lV(175-164 î.e.n.) care avea atunci în stăpînire şi Palestina, auzind despre grozăviile pe care le făceau ivriţii pe seama filistenilor dar şi a celorlalte neamuri, le-a interzis în anul 168 î.e.n. practicarea mozaismului, tăierea împrejur şi citirea Torei. Pe dată a dat în clocot borşul în ei şi hasidimii/înţelepţii au pus de o revoltă ,,civică” care la scurt timp s-a transformat în răscoală condusă de Iuda Macabeul şi fraţii săi. Timp de 23 de ani(165-142 î.e.n.) macedonenii au încercat să potolească zelul belicos al fecioraşilor lui Iahwiţă cu sabia, dar pînă la urmă Iudeea îşi cîştigă independentă faţă de Siria şi prin aceste evenimente ei intră în istorie. Povestioarele lor din Talmud sînt doar povestioare sau minciuni gogonate cu pretenţii de adevăruri sacre revelate de Iahwe numai lor!

Această metodă odioasă şi criminală era practicată de mozaici şi în secolul l şi ll al erei noastre, fiind amintită de către Saul/Pavel în Galatieni 6,12-13: ,,Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor, vă silesc să primiţi tăierea împrejur… Căci nici ei care au primit tăierea împrejur, nu păzesc Tora; ci voiesc doar ca voi să primiţi tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.” Cu cosoiul la îndemînă, bandele de mozaici, care erau a treia naţiune constitutivă şi deci cetăţeni liberi, colindau imperiul roman în lung şi-n lat la recoltat cît mai mulţi prozeliţi şi tuşinat cît mai multe moţuri ale bărbăţiei de la Neamuri şi pe care îi proclamau cu multă fală iudeo-creştini şi iubiţi de Iahwe. Golănia l-a supărat rău pe împăratul roman Hadrian(117-138), care le-a potolit zelul ticălos asupra Neamurilor, printr-un edict dat pe la anul 130 şi care interzicea tăierea împrejur a mozaicilor şi practicarea cultului lui Iahwe. Decizia a dus la răscoala lui Bar Kochba din anul 132 care a ocupat Ierusalim, a proclamat Iudeea ca regat independent iar pe monezile bătute s-a autointitulat ,,principe al Iudeei.” După trei ani de îngăduinţă, romanii merg cu sabie şi urdie de meseriaşi, făcîndu-i una cu pămîntul pe înfierbîntaţii şi fanatizaţii ivriţi care numai pe Iahwe îl vedeau atît în cer cît şi pe pământ, dorind ca toată lumea să fie stăpînită de turbarea lor religioasă.  

A doua metodă de a distruge comunitatea filistenilor, a fost practicarea cămătăriei, unde ivriţii, prin Frăţia lui Israel erau maeştri desăvîrşiţi. Dacă nu putem şti cum i-au ruinat pe filisteni, avem la îndemînă o faptă identică dar făcută împotriva românilor şi rutenilor la sfîrşitul secolului XlX.

Într-un amplu articol publicat în Timpul din 12, 13, 14 şi 21 iunie 1879, M. Eminescu arată cum în perioada 1865-1876 Bucovina a fost depopulată de o mare parte dintre ţăranii români şi ruteni datorită cametei practicată de cazarii mozaici care i-a ruinat. Peste 800000 de imobile ţărăneşti au fost executate iar foştii proprietari au fost obligaţi să plece în America, stăpîni rămînînd cămătarii. El citează studiul Der Wucher in der Bucovina scris de Platter, profesor la Universitatea din Cernăuţi, unde pe baza informaţiilor statistice, se pune în evidenţă o depopulare masivă a regiunii şi pentru vistieria imperiului, o pierdere de venituri. Dar în vremurile în care ivriţii şi-au pus în plan alungarea tuturor netăiaţilor împrejur din Iudeea – ,,străinilor” cum spunea lepra venetică Neemia – cel care îşi pierdea proprietatea datorită cămătarilor, de cele mai multe ori ajungea şi sclav, fiind vîndut ca o vită şi astfel pierderea identităţii era totală.  

A treia metodă prin care ivriţii au reuşit să-i facă pe filisteni dispăruţi din istorie, a fost puterea administrativă, pe care ei au exercitat-p în Palestina în numele stăpînului persan timp de peste 220 de ani. Abuzurile şi tot felul de fărădelegi i-au obligat pe cei care se opuneau lăcomiei şi mişelie ivriţilor, să-şi ia lumea în cap şi să plece de la baştina lor. Noi românii, am cunoscut din plin ferocitatea mozaicilor bolşevici cînd ţara s-a aflat sub stăpînire URSS, iar toată structura statului a fost timp de 20 de ani în mîinile cazarilor. 10% din populaţia adultă a României – cam 1250000 de persoane – au trecut prin instituţiile terorii bolşevice ale puşcăriilor, lagărelor de muncă forţată şi ,,şcolilor de reeducare”.    

După mijlocul secolului V î.e.n. chiar istoria ivriţilor ticluită în pretinsele scrieri sfinte nu mai dă nici o urmă că acest popor ar fi existat în Palestina sau aiurea şi apare abia la începutul secolului ll cînd se luptă să scape de dominaţia siriană a regilor macedoneni. Nici un rege al lor menţionat în Talmud nu este confirmat de izvoare venite din culturile feniciană sau egipteană cu care ei pretind că au fost timp de secole vecini. Dacă majoritatea pretinselor revelaţii – şederea ivriţilor în Egipt timp de 470 de ani, ieşirea din această ţară datorită armatei lor de 600000 de bărbaţi care i-ar fi bătut măr pe egipteni obligîndu-i să le dea tot aurul şi argintul, distrugerea Ierihonului, intrarea lui Ioşua în Canaan cu o armată de 400000 de luptători, construirea templului lui Solomon şi altele – au fost dovedite de arheologie şi istorie că sînt toate simple născociri, de ce am accepta lista regilor din Talmud ca veridică, atîta timp cît nici unul dintre ei nu a fost confirmat din alte izvoare? 

De fapt istoria lor reală este alta iar ei şi-au falsificat-o în perioada cuprinsă între secolul ll î.e.n. cînd a fost scris Apocriful Genezei, descoperit la Qumran în anul 1947 şi care nu a fost pus la îndoială de nimeni nici chiar de Vatican, fiind un text total diferit de ce cunoaştem noi ca Tora şi anul 90 al erei noastre, cînd la Jamnia, conclavul rabinilor a stabilit canonul textului mozaic, pe care ulterior l-au livrat ca cea mai de preţ învăţătură/făcătură, lepădăturilor greceşti şi romane. Ivriţii au fost un trib de cîte cîteva mii de persoane, care s-a strecurat din deşert în Palestina, uitat de istorie timp de secole pentru că nu este menţionat nici de egipteni, nici de asirieni şi nici de perşi, şi cînd s-au mai înmulţit, adunînd ceva avere, după ce şi-au frecat puchii de la ochi şi văzînd ce realizări au vecinii lor, a început să-i roadă invidia. Şi cum alte surse nu aveau decît minciuna, s-au pus să croiască lumea după aceste născociri, găsindu-şi mai tîrziu aliaţi în lumea grecilor şi romanilor. Chiar marele mincinos Ioan pe la sfîrşitul secolului l al erei noastre, în Apocalipsa lui la 7,4-5, spune despre neamul lui pe care l-a ales Iahwe să conducă lumea, că era în număr de 144000 de suflete. Toate turbele mozaice şi sioniste mint cu obrăznicie că erau cîtă frunză şi iarba pămîntului, iar Filon spune că numai în Egipt erau peste un milion; J. Flavius scrie că romanii au măcelărit la asediul Ierusalimului 1100000 de sufleţele neprihănite! Dacă te potriveşti la gugumăniile lor, te iau durerile de cap! Toţi istoricii acceptă pentru întreaga populaţia ivrită în perioada distrugerii templului din Ierusalim în anul 70, o cifră aproximativă cam de 150000-200000 de persoane.   

Din informaţiile ajunse pînă la noi rezultă că neamul filistenilor sau canaaniţii după zicerea ivrită aveau o religie monoteistă în frunte cu Domnul oştirilor cereşti, cu altare - ,,înălţimi” - unde aduceau cinstire cailor solari şi carului de foc servind ca masă pentru jertfă numai azime. În religia lor era încorporat şi un  cult al strămoşilor şi al eroilor iar ca figuri simbolice mitice aveau taurul solar şi şarpele, fiind cunoscuţi de către ivriţi ca mari pricepuţi în oracole şi purificări. Prelatul iudeo-creştin Lactanţiu, pe la anul 310 spunea despre mama împăratului get al imperiului roman Galeriu, că era preotesă şi adoratoare a duhurilor de pe înălţimile munţilor. Vedem că la o distantă în timp de peste 1000 de ani, între religia canaaniţilor şi religia geţilor de la nord de Istru existau asemănări uluitoare iar taurul solar şi şarpele apar pe mai multe tăbliţe de plumb cît şi pe iconiţele descoperite pe teritoriul locuit în trecut de aceştia. Eroii la geţii nord-istreni se numeau aseni iar în Palestina apare acel grup numit de către iudei eseni, şi pe care au încercat să-l iudaizeze prin scrieri mincinoase deşi scrierile esenilor arată fără putinţă de tăgadă că sînt parte indestructibilă a scrierilor geţilor ce au fost în mare parte distruse de către greci şi romani.   

În ebraica veche există un fond lingvistic reprezentînd cam 20-25% ce are ca origine limba canaaniţilor/filistenilor.

În minciuna lor fără seamăn mozaicii care au mers în făcătura lor după conceptul sumerian, persan, egiptean şi get, de unde au luat cît au crezut că le ajunge să-şi pună şi ei de o religie pentru că pînă atunci umblau cu zeii lor numai prin buzunar sau se închinau la ,,înălţimi”, statui ori Aştarte – ne mai trezim din partea lor cu zicerea că au dat lumii monoteismul şi Biblia! Hai să vă văd cum staţi şi aici voi care sînteţi maeştrii vicleniei. M-am uitat tot în cărticica voastră – Tora – şi mare groază m-a cuprins după ce am adăstat cu grijă şi frică la cele citite. Voi nefericiţilor, aţi ţinut-o într-o idolatrie cosmopolită de la venirea printre hitiţi, filisteni şi celelalte populaţii care erau băştinaşe iar ivriţii venetici. Şi să ne desluşim dar mai ales să le desluşesc minciuna!

Plină este cărticica cu informaţii cu privire la idolatria pe care aţi practicat-o pînă după întoarcerea din Babilon cînd v-aţi pus şi voi de o scriitură mai acătări dar şi aceea luată de pe la alţii aşa cum vă este felul.

În Geneza 35,2 ne-aţi lăsat prima însemnare despre credinţa voastră strămoşească: ,,Iacov a zis casei lui şi tuturor celor care erau cu el: <<Scoateţi dumnezeii străini care sînt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele>>…35,4 Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, care erau în mîinile lor şi cerceii, pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de la Sihem.” Şi asta se întîmpla pe la descleiatul ochilor voştri în secolul Xl î.e.n. cînd nu ştiaţi nici să scrieţi, nici să daţi cu ciocanul într-o bucată de metal nici să faceţi palate, existenţa voastră se oprea la ,,uşa cortului   ” şi la coada oii. Nu numai că n-aţi fost în stare să vă creaţi propriul univers spiritual-mitologic dar fiind şi foarte puţini la număr, analfabeţi şi migratori, v-au miluit alţii cu ceva dumnezei să aveţi şi voi, acolo de o rugăciune!

Ieşirea 2,24: ,,Elohim a auzit gemetele lor şi Şi-a adus aminte de legămîntul făcut cu Avraam, Isaac şi Iacov” adică îi cam uitase pe ivriţi, ori de bătrîneţe ori de cîte rele a trebuit să îndure de la cest popor nărăvaş ,,20,3 Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”. Săracul Iahwe se cam săturase să vă vadă cum vă rugaţi la jucărelele  primite de la alţii şi el care v-a învăţat să vă şonţiţi vînjoşenia, l-aţi uitat în toate. Nu se potriveşte! ,,20,4 Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sînt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai jos decît pămîntul”. Asta-i prea de tot, chiar dacă nu erau ei cioplitori vestiţi, nici mediocri, totuşi şi-au umplut existenţa cu fel de fel de chipuri cioplite, de oameni, de animale cît şi ale oştirii cereşti. ,,20,5 Să nu te închini înaintea lor şi să nu se slujeşti; căci eu Elohim, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi al patrulea neam al celor ce mă urăsc…” Nu prea se vede ca Elohim să fi crăpat de gelozie, la cîte răutăţi au făcut ivriţii altora şi cîtă idolatrie cosmopolită au practicat trebuiau să ajungă toţi în gura leilor. ,,20,23 Să nu faceţi dumnezei de argint şi dumnezei de aur, ca să-i puneţi alături de mine, să nu vă faceţi alţi dumnezei…” Ei aş!!! Primul care a uitat de legămînt a fost Solomon ce a umplut regatul cu statui ale divinităţilor din Moab, Egipt, Asiria, Sidon, Edom, başca ceva de soi de origine carpatină, iar la mare cinste era şarpele de aramă al lui Moise. ,,23,13 Să păziţi tot ce v-am spus şi să nu rostiţi numele altor dumnezei, numele lor să nu se audă ieşind din gura voastră”. Pe o ureche le-a intrat ivriţilor rugămintea lui Iahwe iar pe cealaltă le-a ieşit repede să nu se încuibe cumva sub freză şi să prindă rădăcini. Ei aveau alte gînduri pline de zburdălnicie. ,,32,28 Copiii lui Levi au făcut după porunca lui Moise şi aproape trei mii de oameni au pierit în ziua aceea din popor”. Asta o ştiu toţi cei care au trăit sub comunism, orice ideologie a terorii se impune prin sabie iar cine se opune este scurtat de cap sau de zile cum au procedat mozaicii roşii.

Numeri ,,21,9 Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină, şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia”. Vedeţi că primii paşi în mozaism i-aţi făcut cu idolii în prăjină şi acum ne vorbiţi de monoteism. La noi curvele ies cu prăjina înainte dar nu ne vorbesc de monoteism ci de poale-n cap şi fudulii deşarte.

Deuteronom ,,27,15 Blestemat să fie omul care va face un chip cioplit sau un chip turnat, căci este o urîciune înaintea lui Elohim, un lucru ieşit din mîini de meşter, şi care-l va pune într-un loc ascuns”. Păi primul blestemat este chiar Moise care şi-a turnat un şarpe din aramă să aveţi la cine vă uita cînd vă încearcă răul.

Regi Ahab a fost rege în Israel pe la 870 î.e.n. şi citim ce credinţă avea el la acea vreme şi cui se închina în ,,17,32 A ridicat un altar lui Baal în templul lui Baal pe care l-a zidit la Samaria. 17,33 şi a făcut un idol Astartei…17,34 Pe vremea lui, Hiel din Betel a zidit iarăşi Ierihonul; i-a pus temeliile cu preţul lui Abiram, întîiul lui născut, şi i-a pus porţile cu preţul lui Segub, cel mai tînăr fiu al lui, după cuvîntul pe care-l spusese Iahwe, prin Ioşua fiul lui Nun”. Adică ivriţii practicau sacrificiile umane într-o veselie iar asta o dovedesc chiar cu scrierea lor sfîntă, pentru că de sfîntă ce este te îngheaţă de groază. Este greu de crezut că în creştinism sînt incluse asemenea idei dar dacă ne amintim ce a făcut inchiziţia papistaşilor atunci mergem înainte pentru că de fapt mozaismul este un cult al urii şi violenţei, iar mila faţă de alţii este doar cenuşă în ochii fraierilor sau cum spun ei în epoca modernă - umanitarism.

În Samuel l, ultimul dintre judecători avem informaţii despre cultul practicat de unii ivriţi şi care avea în frunte pe Domnul oştirilor cereşti, nu pe Yaho/Yahwe. Toate textele lor arată că pînă după întoarcerea din Babilon a majorităţii ivriţilor dar mai precis după mijlocul secolului V î.e.n. cei mai mulţi dintre ei practicau alte culte şi numai fanatismul lui Ezra şi Neemia prin născocirea frăţiei lui Israel i-a pus în chingi pe toţi neascultătoriii. ,,4,4 Poporul a trimis la Silo de unde au adus chivotul legămîntului cu Elohim, Domnul oştirilor care şade între heruvimi…”  Pe la anul 698 a ajuns rege al Iudeii Ezechia care a încercat să oprească idolatria cosmopolită şi a avut de lucru serios fără însă prea mare însemnătate.

În Regi ll spune despre acest rege la 18,4 ,,A îndepărtat înălţimile, a sfărîmat stîlpii idoleşti, a tăiat Astartele, şi a sfărîmat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră pînă atunci tămîie înaintea lui; îl numeau Nehuştan”. În anul 712 î.e.n. Samaria este cucerită de Salmanasar iar regele Osea împreună cu curtea lui sînt duşi în Asiria la Calah. ,,21,1 Manase avea doisprezece ani cînd a ajuns rege şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim…21,3 El a zidit din nou înălţimile, pe care le dărîmase tatăl său Ezechia, a ridicat altare lui Baal, a făcut un idol al Astartei, cum făcuse Ahab, regele lui Israel, şi s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit. 21,4 A zidit astfel altare în casa lui Elohim,...21,5 A zidit altare întregii oştiri a cerurilor, în cele două curţi ale Casei lui Elohim…21,7 A pus idolul Astartei, pe care-l făcuse, în casa despre care Elohim spusese lui David…”. Oricîtă minciună ar înghiţi cineva, totuşi asta este prea gogonată, adică acolo unde idolatria curge ca un puhoi şi tot poporul iudeu se ţine numai pe lîngă idoli, ei vin cu neobrăzare şi ne vorbesc de monoteism şi alte subţirimi frezate pe moaţe. Nu se potriveşte!

Isaia scrie chiar la începutul proorocirii că se referă la regişorii din Iuda; Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, adică de pe la anii 750 î.e.n. cam pînă la 669 î.e.n. ,,14,28 Nu te bucura ţara filistenilor că s-a frînt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina şarpelui va ieşi un basilic, şi rodul lui va fi un balaur zburător. 27,1 În ziua aceea Elohim va lovi cu sabia lui cea aspră, mare şi tare, Leviatanul, Babilonul, şarpele fugar şi Leviatanul, şarpele inelat şi va ucide balaurul de lîngă mare(Egiptul)”. Adică toiagul lui Iahwe dăruit lui Moşe încă îşi mai păstra puterile de a se transforma în şarpe şi astfel să-i halească pe cei răi. Bine gîndit dar rău clocit, pentru că duhneşte de-ţi putrezeşte nasul! În limba greacă pentru cuvîntul basilic se mai folosea vasilisc care însemna un animal regal ce îşi ucidea potrivnicii cu privirea avînd puteri diavoleşti. Scriitorii alexandrini din secolele l-ll al erei creştine spun despre acest animal că era un şarpe cu puteri nelimitate primite de la Satana adică exact ce spunea şi priceputul în plăsmuiri, Isaia şi mai tîrziu mincinosul Ioan cu Apoplexia lui. În Europa medievală se credea că naşterea unui vasilisc ce apărea încoronat, se producea sub Steaua Cîinelui(Sirius) dintr-un ou sferic înfăşurat într-o piele aspră în loc de găoace, ouat de un cocoş şi clocit de o broască ţestoasă. O lespede din Viena poartă săpată o imagine cu o creatură înfricoşătoare avînd un trup solzos de şarpe sau şopîrlă, un cap ca de cocoş cu coroană pe creastă, şi 4 picioare terminate cu gheare semănînd cu o mare şopîrlă stînd în picioare. Această descriere are multe asemănări cu animalele de pe sigiliul emeş din secolul XXlll î.e.n. şi care reprezintă simbolul sumerian al divinităţii Ningizzida, furat de către mincinosul Ioan şi pus în sminteala lui găunoasă numită Apocalipsa unde a numit-o Fiara. Fiinţele fantastice au un cap de şopîrlă sau lup, pe cap poartă o coroană, trupul este fusiform acoperit cu solzi mari iar labele seamănă cu a crocodilului sau leului, avînd şi coadă de leu. Pe spate poartă mai multe rînduri de aripi iar labele din faţă sînt sprijinite pe un toiag în vîrf cu forma literei P şi pe care sînt înfăşuraţi doi şerpi. ,,Lucrărica” lui Ioan este copiată după Cartea lui Enoh cap. 12 ,,Am observat alte două fiinţe ce însoţeau Soarele care se numesc după cum mi s-a spus Cauti şi Cautipati – cei ce se nasc şi mor în fiecare zi. Avînd cap şi trup de crocodil şi picioare şi coadă de leu, seamănă cu un curcubeu cu nuanţe violete cu o lungime de 900 de stînjeni. Cele 12 aripi ale lor sînt precum cele ale îngerilor şi se ocupă cu blîndeţe de Soare însoţindu-l neîncetat, aducînd, aşa cum le-a cerut Dumnezeu, căldura şi roua”. Aceste simboluri mitice le amintea ,,stimabilul” Isaia, semn că nici el nu se pupa cu Iahwe ci practica religia filistenilor, adică a geţilor nord-istreni.  

În 2 Regi la 21,3 ne spune că urmaşul lui Ezechia, regele Manase(669-624) ,,s-a închinat înaintea întregii oştiri a cerurilor şi i-a slujit” 21,5 A zidit altare întregii oştiri a cerurilor în cele două curţi a Casei lui Iahwe”. Dacă ei o zic atît de limpede, de ce noi adevăraţii creştini umblăm cu părul în ochi după cai verzi pe pereţi?

În anul 620 î.e.n. regele Iosia pretinde că rabinul Hilchia a descoperit un nou legămînt şi se pune pe prigonit şi pe dărîmat tot ce nu era după mintea lui şi a rabinului şef. Regi 23,4: ,,Regele a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea şi celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul lui Elohim toate sculele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astarte, şi pentru toată oştirea cerurilor: şi le-a ars afară din Ierusalim…23,5 A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de regii lui Iuda să ardă tămîie pe înălţimi şi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei care aduceau tămîie lui Baal, soarelui, lunii, zodiilor şi întregii oştiri a cerurilor. 23,6 A scos din casa lui Elohim idolul Astartei…l-a ars şi l-a prefăcut în cenuşă…23,7 A dărîmat casele sodomiţilor care erau în Casa lui Elohim şi unde femeile împleteau corturi pentru Astarte. 23,8 …a pîngărit înălţimile unde ardeau preoţii tămîie, …a dărîmat înălţimile de la porţi…23,9 Totuşi preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul lui Elohim în Ierusalim ci mîncau azime în mijlocul fraţilor lor. 23,10 Regele a pîngărit Tofetul, în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh. 23,11 A îndepărtat de la intrarea Casei lui Elohim caii, pe care împăraţii lui Iuda, îi închinaseră soarelui, lîngă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; şi a ars în foc carele soarelui. 23,13 Regele a pîngărit înălţimile care erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, şi pe care le zidise Solomon, regele lui Israel, Astartei, urîciunea Sidonienilor, lui Chemoş, urîciunea Moabului, şi lui Milcom, urîciunea fiilor lui Amon”. Muncă grea a avut de îndurat acest rege dacă a trebuit să distrugă o adevărată pădure de idoli din regatul lui. Textul ne spune că şi în timpul domniei lui, adică pe la anul 600 î.e.n. iudeii practicau sacrificiile umane şi chiar aveau un idol unde se săvîrşeau asemenea orori. Dar de o importanţă colosală este afirmaţia din finalul citatului unde el spune că a distrus caii închinaţi soarelui precum şi carele soarelui, scoţînd din templu sculele oştirii cereşti. Aceste simboluri aparţin culturii geţilor şi se văd pe iconiţele acestora dar şi pe arcul de triumf al lui Constantin cel Mare de la Constantinopol, adică pînă şi cultul carpatin al lui Sîntu se încuibase zdravăn în regatul lui Iuda că a fost nevoie de sabie şi prăpăd să-l scoată din ţară. Adică Isaia se ruga la o divinitate pe care regele ce conducea regatul lui Iuda la patru zeci de ani după moartea proorocului, o considera simbolul răului absolut. Iarăşi nu se potriveşte făcătura cu clocitura! Mai spune textul că preoţii care slujeau ,,înălţimile” nu au acceptat convertirea prin sabie, nu se urcau la Ierusalim să se roage şi mîncau azima împreună cu fraţii lor. Ai impresia că descrie felul de a mînca a esenilor, dar cu 700 de ani înaintea iudeului Josephus Flavius! Ori cultul geţilor şi al cabirilor se săvîrşea ,,pe înălţimi” aşa cum spunea Lactantiu pe la începutul secolului lV al erei noastre despre mama împăratului Galeriu    

Ieremia  spune în proorocirea lui scrisă după anii 597 î.e.n. cînd a fost luat pe sus de concetăţenii lui şi dus cu forţa în Egipt la Taphanes. ,,19,13 Casele Ierusalimului şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămîie întregii oştiri a cerurilor şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei”. Chiar dacă regii Ezechia şi Iosia au umblat cu sabia prin cultul oştirilor cereşti, religia arimină era practicată şi cinstită de unii ivriţi a chiar în pribegia ce a venit peste ei ca o mare nenorocire. 

Ezechiel scrie proorocirea din Babilon, este un fel de cronică a exilului dusă pînă în anul 565 î.e.n. dar în text sînt şi adăugiri ulterioare. El confirmă spusele lui Ieremeia la ,,6,6  …idolii voştri vor fi dărîmaţi şi vor pieri, stîlpii voştri închinaţi soarelui vor fi tăiaţi şi lucrările voastre nimicite…” Zice el că a avut o vedenie unde Iahwe i-a arătat ce se întîmplă în Ieursalimul rămas de izbelişte în stăpînirea urîcioşilor care nu îl cinstesc pe Iahwe. ,,8,10 Am intrat şi m-am uitat şi iată că erau tot felul de chipuri de tîrîtoare şi de dobitoace urîcioase şi toţi idolii casei lui Israel, zugrăviţi pe perete de jur împrejur… 8,14 Şi m-am dus la intrarea porţii Templului dinspre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei care plîngeau pe Tamuz… 8,16…Şi iată că la uşa Templului lui Iahwe, între pridvor şi altar erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul lui Elohim şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit.     ” Aici nu mai este loc de cotite sau învîrtite, oamenii care se închinau soarelui ce răsărea erau practicanţii religiei arimine iar ritualul îl găsim pe tăbliţa 22 unde conducătorul oştirii geţilor, Dromichete, pe la anul 298 îşi îndeamnă ostaşii să îngenuncheze către răsăritul soarelui şi să spună împreună o rugăciune. Dar acest ritual religios mai este amintit de rabinul ivrit Filon din Alexandria care spune că îl practicau esenii din Egipt pe la anii 30 ai erei noastre fiind amintit şi de J. Flavius care scrie în Antichităţi iudaice de esenii din Palestina pe la anii 55 ai erei noastre ce practicau acest cult solar. Ce dovadă mai clară ne trebuie ca să-i obligăm pe mişei să-şi asume adevărata istorie iar pe liftele mioritice care ne vreau să fim numai proşti, să le punem o leacă cu popoul în ţeapă!

Mai spune Ezechiel ce trebuie să înţelegem prin ,,înălţimi” la ,,20,27 …Părinţii voştri m-au batjocorit, şi mai mult, arătîndu-se necredincioşi faţă de Mine. 20,28 Şi anume, cînd i-am dus în ţara pe care jurasem că le-o voi da, şi ei şi-au aruncat ochii spre orice deal înalt şi spre orice copac stufos, acolo şi-au adus jertfele, acolo şi-au adus darurile de mîncare care Mă mîniau, acolo şi-au ars miresmele de un miros plăcut şi acolo şi-au turnat jertfele de băutură. 20,29 …De aceea li s-au dat numele de ,,înălţimi” pînă în ziua de azi!  47,21 Ţara aceasta o veţi împărţi între voi după seminţiile lui Israel.  47,22 O veţi împărţi însă ca moştenire prin sorţ între voi şi între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naşte copii în mijlocul vostru. Pe aceştia îi veţi privi ca pe nişte băştinaşi între copiii lui Israel.  Ei să aibă moştenirea prin sorţ împreună cu voi între seminţiile lui Israel.  47,23  Străinului îi veţi da moştenirea lui în seminţia în care va locui, zice Elohim”. Asta gîndea el cînd era în pribegie, dar cînd s-au întors urmaşii lui în Palestina ne spune Ezra şi Neemia ce gînduri le sălăşluiau sub freză.

Zaharia spune în proorocirea, pretinsă a fi scrisă în anul 520 î.e.n. în Babilon la ,,14,21 Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jertfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi canaaniţi în casa Domnului oştirilor în ziua aceea”. După ce cioporul lui Ezra împreună cu Neemia au pus bazele şărpăriei lui Israel şi după întoarcerea fugarilor din Egipt după 401, în textele lor nu se mai vorbeşte deloc de ,,Domnul oştirilor cereşti”, dovadă elocventă că în clocitoarea lor se forma noul cult monoteist –satanist al lui Iahwe.

Ezra era cărturar şi mare preot, a venit în Canaan din Babilon în anul 458 î.e.n cu un ciopor de veliţi smintiţi şi înveninaţi atît împotriva străinilor cît şi a neamului său din Iudeea care s-au căsătorit cu soţii dintre popoarele conlocuitoare. ,,9,1 …Poporul lui Israel, preoţii şi leviţii nu s-au despărţit de popoarele acestor ţări, şi au făcut urîciunile lor, ale canaaniţilor, hetiţilor, fereziţilor, ebusiţilor, moabiţilor, amoniţilor, egiptenilor şi amoriţilor. 9,2 căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fii lor şi au amestecat neamul sfînt cu popoarele ţărilor acestora”. După ce stabileşte statutul frăţiei lui Israel şi îi pune pe toţi să semneze, cei care trădau aceste concepte, erau expulzaţi şi pierdeau averea iar pentru divulgarea secretelor acestui grup ocult primeau în dar moartea din partea lui Iahwe. 

După anul 580 î.e.n. grupurile de iudei care s-au refugiat în Egipt au clădit pe insula Elefantina un templu închinat lui Yaho care însă a fost distrus în anul 400 î.e.n. de către egipteni fiindcă făceau sacrificii cu tauri pe rupte sub nasul băştinaşilor pentru care taurul era animal sacru. Aceste evenimente i-au obligat pe ivriţii din Egipt să revină în Canaan şi să pună umărul alături de ceilalţi din clanul lui Iahwe veniţi din imperiul persan, la clădirea frăţiei lui Israel. 

Proorocii sînt făcătorii de adevăruri sacre dar numai după mintea şi gura lor. Toate scrierile mozaice au ca autori pe aceşti profesionişti ai minciunii care nu te lasă nici să răsufli dacă nu  înghiţi făcătura pe nemestecate. Mulţi dintre regişorii iudeilor i-au pus la popreală sau chiar i-au scurtat de cap ori de zile prin alte metode la fel de groaznice pentru flecăritul lor îndrăcit. Ei ajunseseră o adevărată pacoste pe capul populaţiei obişnuite, constituindu-se într-o tagmă de privilegiaţi fiind oricînd gata să pună de vreo mişelie dacă Iahwe o cerea, dar Iahwiţă pretinde că nu le-a cerut să bată cîmpii sau să mintă cu neruşinare. Chiar în cărticica lor găsim informaţii despre cine erau cu adevărat proorocii din regatul lui Iuda.

Mica ,,3,5 Aşa vorbeşte Elohim despre proorocii care rătăcesc poporul, care dacă au de muşcat ceva cu dinţii vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfînt.” Peste tot găseşti în Tora ura şi veninul lui Iahwe spus de către aceşti profesionişti ai minciunii, care meserie s-a înstăpînit la ei pentru totdeauna, practicînd-o şi astăzi cu mult zel.    

Ieremia ,,23,15 De aceea aşa vorbeşte Domnul oştirilor despre prooroci: iată. îi voi hrăni cu pelin, şi le voi da să bea ape otrăvite, căci prin proorocii Ierusalimului s-a răspîndit nelegiuirea în toată ţara… 23,26 Pînă cînd vor mai prooroci aceştia, să proorocească minciuni, să proorocească înşelătoriile inimilor lor? Păi chiar aşa, pînă cînd vom mai accepta, noi goimii lăturile şi veninul vostru prin pretinsele revelaţii cînd chiar unii dintre cei mai moţaţi ivriţi spun că aceste proorociri sau vedenii sînt numai nişte baliverne ce au ca scop de a scoate bani şi bunuri de la fraieri. Tartorii acestui comerţ odios şi monstruos au fost ,,proorocii din Ierusalim” şi din toată Iudeea ale căror făcături le-a adunat rabinul eretic din Alexandria – Filon pe la anii 40 al erei noastre şi le-a uns cu izul minciunii divine, chiar dacă totul pute îngrozitor. Iar aceste făcături sunt singurele adevăruri divine păstrate cu sfinţenie de Vatican. Scrierile pretinşilor creatori ai dogmei creştine – Clement, Origene, Tertulian -  ori au fost considerate eretice aşa cum au păţit primii doi, ori se contrazic singure cum sînt ale celui de-al treilea plăsmuitor care, de atîta zel iudeo-creştin după ce a lătrat ca un turbat în acest cult vreo 17 ani a trecut la ereticii gnostici unde a tras la fel de vîrtos cu gura. Filon, în nebunia lui se considera un al doilea Moise pentru iudei sau chiar mai sus fiindcă el pretinde că a descoperit faptul că toată filozofia şi cultura greacă îşi trage rădăcinile din scrierile lui Moise!!!      

Ne mai luminează despre această meserie şi Ezechiel la ,,13,3 Aşa vorbeşte Elohim: Vai de proorocii fără minte care umblă după duhul lor şi nu văd nimic! 13,4  Proorocii tăi Israele, sînt ca nişte şacali în mijlocul dărîmăturilor!” Dacă am spune-o noi, gangsterii sionişti ar sări ca arşi şi ar porni industria antisemitismului, a fascismului, a naţionalismului şi a holocaustului de nu te mai speli cu toată apa Pămîntului. Mă întreb plin de nedumerire: de ce nu avem curajul să luăm de gît aceste lifte care ne consideră o turmă de dobitoace, şi să îngrăşăm pămîntul cu ele, cinstindu-i cu cîte o ţeapă ori un ştreang? Şi tot el ne spune că din zurbă şi venin trăiau foarte bine şi proorociţele ,,13,17…care proorocesc după gustul inimii lor…13,19 Voi Mă necinstiţi înaintea poporului meu, pentru cîţiva pumni de orz şi cîteva bucăţi de pîine, ucigînd nişte suflete care n-ar trebui să moară şi făcînd să trăiască suflete care n-ar trebui să trăiască, înşelînd astfel pe poporul Meu care ascultă minciunile voastre…13,23 de aceea nu veţi mai avea vedenii înşelătoare şi nu veţi mai rosti proorociri…” Cine a trăit sub teroarea bolşevismului cazar ştie că minciuna, viclenia, turnătoria şi teroarea au fost pîrghiile prin care au controlat ei direct societatea românească aproape 20 de ani şi după plecarea lor, mai bine de 20 de ani liftele române care şi-au găsit alinarea ticăloşiei în această ideologie criminală. Comunismul s-a născut în mijlocul cazarilor mozaici şi a fost un fel de mozaism fără rabini înlocuiţi cu activişti bolşevici, lagăre de muncă forţată, puşcării şi spitale de psihiatrie pentru neascultători iar restul societăţii trebuia să nu gîndească.  

Să mai continui cu zicerile lui Ieremia. ,,13,6  Vedeniile lor sînt înşelătoare şi proorocirile lor mincinoase. Ei zic: ,,Aşa vorbeşte Iahwe! măcar că Iahwe nu i-a trimis şi fac pe oameni să tragă nădejde că s-ar împlini cuvintele lor.  13,8  De aceea aşa vorbeşte Iahwe: << Pentru că spuneţi lucruri înşelătoare şi vedeniile voastre sînt minciuni, iată am necaz pe voi zice Iahwe>>”. Prea puţin tartore Iahwiţă, numai cu necazul nu lecuieşti aceste tagme de canalii şi secături care au otrăvit minţile oamenilor mai mult de două mii de ani. Dar poate ai necaz pe ei că ţi-au bolunzit toţi tăiaţii împrejur de nu se mai înţeleg surdul cu mutul şi rabinul cu tontul.   

Neprihăniţii ivriţi ne-au transmis prin Septuaginta nevinovăţia lor faţă de cele pămînteşti şi după cum spun unii din zilele noastre îndîrjiţi în cele mai mîrşave minciuni, faptul că, de cînd le-a păşit nemuţul lor pe pământ ei au primit din partea celorlalte popoare numai măceluri, holocausturi, prigoniri, spîrcuiri şi alte asemenea nelegiuiri cumplite. Dar aşa cum erau o fărîmă de popor totuşi au jinduit – şi uneori au reuşit – să fie după secolul Vl î.e.n. puterea din umbra marilor puteri aşa cum o dovedesc scrierile lor. Iar primul lucru ce trebuia făcut cu temei era ridicarea hoţiei şi minciunii la rang de poruncă divină. Ca să-i înălbăstresc de necaz le dau cîteva trase din scrierile lor sfinte. 

Avem la Isaia la ,,49,23 Te vor hrăni împăraţi şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pământ înaintea ta şi vor linge ţărîna de pe picioarele tale…” Prea vă credeţi buricul pămîntului cînd în fapt sînteţi o adunătură de întunecaţi şi de înveninaţi iar anticii vă ştiau că aveaţi producţie de lepră cît nu-şi dorea nimenea. ,,60,5 Cînd vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine şi visteriile neamurilor vor veni la tine”. Aceasta vă este patima cea mai arzătoare şi în ziua de azi, toate bogăţiile pămîntului să zornăie în pungile voastre fără fund. ,,60,16 Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţîţa împăraţilor…” Asta faceţi de cînd ticăloşii de greci şi romani s-au asociat cu voi la marea monstruozitate numită iudeo-creştinism, de atunci tot sugeţi laptele goimilor şi de cîteva ori chiar aţi ajuns să sugeţi şi ţîţa împăraţilor – în Anglia timp de vreo 200 de ani după ce Wiliam Cuceritorul v-a luat să-i fiţi cămătari, dar marea voastră ispravă este cea prin care imperiul rus condus de ruşi l-aţi transformat în imperiul bolşevic condus de mozaicii cazari. ,,61,5 Străinii vor sta şi vor paşte turmele şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri. …veţi mînca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor”. Chiar aşa-i nefîrtaţilor, cam tot cu ce vă făliţi voi aţi furat de la alţii; de la sumerieni, perşi, egipteni dar cel mai mult i-aţi tîlhărit pe geţi şi filisteni, asta în lumea gîndirii pentru că vouă vă stătea şi vă stă gîndul numai la prădăciune. Cît priveşte cămătăria, samsarlîcul şi călpuirea numită în zilele noastre bursă, sînteţi desăvîrşiţi pe aceste tărîmuri, organizaţi într-o frăţie ocultă de luptă împotriva neamului omenesc nu vă întrece nici chiar stăpînul vostru cel întunecat marele Iao, Satana sau Iahwe cum îl alintaţi voi. 

Tot Isaia ne spune la 19,23 ,,În vremea aceea va fi un drum care va duce din Egipt în Asiria; asirienii se vor duce în Egipt şi egiptenii în Asiria, şi egiptenii împreună cu asirienii vor sluji lui Elohim. 19,24 Tot în vremea aceea Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria ca o binecuvîntare în mijlocul pămîntului. 19,25 Domnul oştirilor îi va binecuvînta şi va zice: <<,,Binecuvîntat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria lucrarea mîinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea       >>”. Ori proorocul era rău smintit, ori aţi înghesuit în gîtlejul goimilor fel de fel de nemernicii pentru că tot nu le înţelegea nimeni. Adică, spuneţi cei de astăzi despre vechii asirieni că v-au spîrcuit şi spoliat, dar guguştiucul cu plisc de înţelept ne zice că nu v-a crăpat rînza de răul lor ba chiar o duceaţi foarte bine dacă Domnul oştirilor cereşti binecuvînta de-a valma pe asirieni, egipteni şi ivriţii care erau chiar buricul pămîntului. Desigur este o falsificare crasă a istoriei, dar cum nu aveţi nevoie de istorie pentru că scurgerea voastră prin timp este marcată numai de revelaţii trimise de Iahwiţă, nu vă rămîne decît să o ţineţi tot aşa pînă ce goimilor le vor plesni căpăţînele de atîta prostie şi atunci se va răsufla peste ei dar şi peste voi marea duhoare nimicitoare!    

Povestea proorocului Ilie Tişbitul este tare mincinoasă şi tîmpită pe care o guguţă ei în ultimii ani ai secolului X pînă pe la 870 î.e.n. Ilie  apare după scrierile din Talmud în timpul regelui Ahab în Samaria sau Israel care s-a rupt religios şi teritorial de cultele din regatul lui Iuda închinîndu-se la  doi viţei pe care poporul i-a venerat ca simboluri religioase la Betel şi la Dan. Pentru acest cult regele a ales preoţi din popor ca să slujească ,,înălţimile” ridicate de el.

Proorocul Ilie se prezintă la Regi 17,1 astfel: ,,Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sînt…”, adică el nu avea vreo legătură cu Iahwe, pentru că în regatul de nord al ivriţilor acest cult nu se practica deloc. Povestea hrănirii lui la rîul Cherit de către un corb, este pestriţă rău pentru că în acele regiuni nu trăiau corbi ci mult mai la nord pe unde sînt păduri. Se întrece cu proorocii lui Baal şi sacrifică un taur, iar descrierea ritualului are elemente comune cu ritualul mitraic. Ahab îi pune gând rău şi Ilie pleacă în pustie unde se culcă sub un ienupăr. Ori în pustia de nisip a deşertului nu cresc ienuperi ci pe vîrf de munte dar într-o zonă mai umedă, adică o regiune muntoasă după cea deluroasă şi împădurită unde sălăşluieşte corbul. Din pustiu fuge pe muntele Horeb unde intră într-o peşteră şi aici are o întilnire cu Domnul, Dumnezeul oştirilor cereşti aşa cum a făcut şi Zamolxe ceva timp mai tîrziu. Despre acest Domn, regele Siriei care porneşte un război asupra lui Israel dar este învins, spune la 1 Regi: ,,20,23 …Dumnezeul lor este un Dumnezeu al munţilor, de aceea ne-au învins pe noi”. Lactanţiu pe anul 315 al erei creştine spune acelaşi lucru despre religia geţilor, şi nu trebuie să uităm acest lucru şi să mergem behăind în urma plăsmuirilor şi furtişagurilor ivrite. Mai face Ilie ceva isprăvi demne de un prooroc, îl unge pe Elisei ca urmaş al său şi la 2Regi ,,2,11 Pe cînd mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vîrtej de vînt”. Ori acest car de foc împreună cu caii lui au fost distruşi de regele Ezechia din Iuda pe la anii 650 î.e.n. fiind consideraţi o blasfemie pentru orice mozaic. Dar aceste simboluri religioase erau venerate în religia geţilor cunoscută culturnicilor occidentali şi de aiurea ca religia lui Mitra, carul şi telegarii fiind simboluri solare. Se mai văd aceste simboluri solare pe iconiţele geţilor şi pe arcul de triumf al lui Constantin cel Mare de la Constantinopol. Desigur, pe nişte întunecaţi îi orbea lumina soarelui şi au hotărît să tăbărască pe aceste simboluri pentru a-i distruge. Mitul a ajuns în cultura ivriţilor atunci cînd Zamolxe împreună cu Ili scitul au vizitat Egiptul pe la mijlocul secolului Vl î.e.n. iar paşii le-au fost purtaţi şi prin Canaan, la fraţii lor cabiri aşa cum ne spun şi tăbliţele 2 şi 3. Surse antice greceşti afirmă că geţii aveau o zeiţă – Hestia – ce a fost o regină a acestora, dar în timp ea a devenit divinitate. Diodor în Biblioteca istorică scrie pe la 20 î.e.n. că ,,la aşa numiţii geţi care se cred nemuritori, Zamolxis susţinea şi el că, a intrat în legătură cu zeiţa Hestia de unde a primit legile…”, precizînd că în limba scitică, Hestia se numea Tabiti şi era patroana focului veşnic solar adică a focul viu care este izvorul vieţii. Tişbitul este o adaptare făcută de ivriţi a numelui Tabiti, arătînd – fără a dori acest lucru – de unde au făcut ,,împrumutul”            pe care cu obrăznicie susţin că le aparţin. Povestea se găseşte şi în Cartea lui Enoh, una din scrierile sacre ale strămoşilor noştri, despre care Tertulian pe la anii 200 al erei noastre spune, că a fost scrisă înainte de potop! Deşi este singurul prooroc ce s-a urcat la ceruri şi şade în împărăţia Domnului oştirilor cereşti, totuşi nu a lăsat un rînd să fie de leac la vreo minte neliniştită iar prezenţa lui este băgată aiurea între regişorii de coada oii ai ivriţilor care se ciomăgeau între ei pe rupte. Prea i-a supărat pe tartorii care au pus de o scriere sacră şi de o temniţă a minţilor tuturor celor care nu vreau să aplece urechea la făcăturile lor.    

Cîteva cuvinte din ebraica veche(la stînga semnului egal) găsite de mine în cărţile pe care le-am citit şi care îşi au rădăcinile în limba română veche din mileniul l î.e.n.   

aba: tată = aba: tată, strămoş, bătrîn; adama: pământ = a-dam: aşezare, colonie, colonizare în emegi; ain: parte din lumină, creatorul = aion: ion sau eon, corporalitate spiritual-energetică a luminii; alenu: o veche rugăciune mozaică = aleanu: – durere şi a-la-an: stejar în emegi, arbore sfînt folosit la înmormîntare, sub el în vechime se ţineau judecăţile; amen: devoţiune, venerare = amen: binecuvîntare, invocare; Anohi: Elohim creatorul = Anahita: era un yazatas în zoroastrism, ajunge să fie la începutul secolului lV î.e.n. în timpul lui Artaxerxe Mnemon(404-361 î.e.n.) marea zeiţă a vieţii. disputînd întîietatea cu Ahura – Mazda. Cuvîntul fiind preluat de ivriţi cu acelaşi sens şi într-o formă fonetică foarte apropiată, dovedeşte fără putinţă de tăgadă că ei şi-au ticluit plăsmuirile după începutul secolului lV î.e.n. luînd de la persanii zoroastri şi modelul cultului monoteist. aşera: par, ţăruş = acera: a avea sprijin, a aştepta, a pîndi;  ata: tată = ada: tată; bala: a devora a înghiţi = bala: monstru, balaur;  beney: copiii lui Elohim din Facerea care se împerechează cu muritoarele de unde se nasc uriaşii = binni: a zidi, mulţime gălăgioasă, peşte în emegi; berur: selecţie = berat: scrisoare de împuternicire; bina: discernămînt = bină: scenă, clădire mare, acaret;  da’at: cunoaşterea unificatoare a lui Iahwe = dat: dăruit, soroc, noroc, (la egipteni Dat sau Duat era ,,lumea de dincolo”); dabar: crainic, purtător de cuvînt, îndrumător = dabă: cetate;  dai: destul = dai: a da; din – judecată = din: viaţă, adevărat, a dăinui în emegi; dor: generaţie = dor: melancolie, tristeţe, nelinişte; ed: mărturie, dovadă, martor = ed: martor, judecător; edia: inteligenţă, judecată = edia: preot judecător; eir: cel din piele = ir: alifie, unsoare; gal: vagin, naştere = gal: cel mai mare fiu, vagin; gala: a rătăci, a colinda, a pribegi = gala: cîntece religioase în emegi; galgal: cercul simbolic în care se naşte golemul = gal-gal: mîndru, fălos; gan: grădină cîmpie = gan: cîmp parcelat, teren cultivat în emegi; gola: exil = gola: a se supune, a pleca; haba: a veni = haba: a merge în patru labe; haia: viu = hai: a îndemna, a se porni la drum; hesed: har, iubire = huşit: care este cu gîndurile aiurea, tehui; hida: alegorie, vedenie = hida: foarte urît, scîrnav:;  higaion: încercare = hicăi: a bate, a maltrata;  hiiut: vitalitate mare = huit: scandal, vuiet;  hod: splendoare = hod: mers, evoluţie, curs;  ho’hma: inteligenţă = haoma: băutură magică din zoroastrism care îţi aducea cunoaşterea deplină şi nemurire;  ieş: ceea ce există = ieş: a ieşi, a trece;  ieţira: facerea, generarea = ieşirea: plecarea, apariţia; ila’a: suprem = ila: a fi în frunte, a fi mare, a fi strălucitor în emegi; Iezer ţob: fîntîna Luminii sau învăţătura bună; Iezer ra: Izvorul întunericului sau învăţătură rea; iezer: lac de munte de unde izvorăsc pîraiele; Yom: zi = ion: eon eion: entităţi spiritual – energetice ce fac parte din cortegiul divin al făpturilor de lumină, ion este nume la geţi şi români, dar şi originea eionilor din cultura grecilor şi gnosticilor,  kavana: manifestare divină directă = canava: suportul din pînză pe care se coase la gherghef; khatt’at: plata către preot pentru ispăşirea unui păcat = catat: cercetat, căutat; ken: chemare = chem: chemare; ke’eder: lipsa de lumină = cheder: daună, pagubă; kelipot: celelalte părţi = calapod: formă pentru încălţăminte, model; kerubim: vine de la asirianul kurubu care erau acei monştri taurini adesea cu cap de om ce străjuiau templele = coroabă: vacă mare şi bătrînă; kinuiim: cel ce impune respect, mare = chinuim: a se căzni, a suferi; keter: coroană = ceter: a bate capul cuiva, a certa pe cineva; klipin: duhurile rele = clipiş: într-o clipă, repede; laassot: zi de odihnă = lăsată: zi sorocită; mame: mamă = mamă; man: mană = mană: belşug, boală; maghid: predicator, mesager, povestitor = maghistă: vrăjitoare; marom: înălţimi = măroi: foarte mare;  melec: rege = melec: înger; meleh: rege = melean: înalt şi voinic, vlăjgan; mesura: măsură =:măsura: a aprecia, etalon; midin; tronul judecătorului = medean: dîmn, loc neted; neţah: stabilitate = nită: iată! iacă! uite!; olam: lumea, ţinut nemărginit, univers = alam: teritoriu, ţinut în persană; omen: instruit, credincios; a cinsti prin educaţie = omeni: a primi pe cineva plin de ospitalitate, a ospăta, a cinsti, a slăvi; or: lumină = or: neam, luminos, a străluci, a radia în emegi; ortom: lumina desăvîrşită = domoz tomo: fiul luminii din crucea strălucitoare, expresie de pe tăbliţa 10; pardes: grădină; apare numai de trei ori în Cîntarea cîntărilor, Eclesiat şi Nemeia = parde: grădină închisă, parc în persană; pasah: a sări, a trece dincolo, de unde sărbătoarea de pesah = paşa: păşune, păşar: compas, pas, păşi: a sări, a trece dincolo; para: a creşte, a produce, a rodi = para: flacără, fruct, avere, a se întinde; ra: rău, rea = ra: rea; ras: mister, taină = ras: curăţat, îndepărtat, dispărut; Rahmana: cel milostiv = rahman: populaţie mitică ce a locuit în nordul Moldovei şi a migrat la capătul pămîntului - blajini; raiion: prieten, dorinţă = raină: cratiţă, oală joasă cu două toarte; raţ: alergare = raţ: nume de familie la români; raţon: voinţă, putere = răţoi: a se burzului, a face scandal; remes: dovezi = remeş: nume de familie la români; saghi naor: orbi, poreclă pentru cabalişti = săghi: mirosuri urîte + naor: nour; sahar: plată, răsplată, chirie = saharea: proviziile alimentare pe care Ţările Române erau obligate să le pună la dispoziţie oştilor otomane, tain; sarita: a lupta = sărită: a aduce la disperare, a se înfuria; spor: numărare = spor: creştere, înmulţire; sukka: adăpost = sucă: nărav, obicei, neastîmpăr;  sha’ar: poarta cetăţii, loc unde se făceau judecăţile = şar: linie dreaptă călăuzitoare, hotar; şedim: duhuri rele care vin cînd moare un bărbat = şedem: a se odihni; şema: ia aminte, ia seama = seama: a reţine, a judeca, a lua aminte;; şigaion: nebunie, greşeală = şicanier: şicanator, a necăji; şira: poezie, cîntec = şi-ra: poezie, cîntec în emegi; şor = taur = sor: soare;  şur: unul după altul = şur: a curge, a şurui; şana: a repeta = sana: a vindeca.  thinna: doctrina zeloţilor, zel, credinţă = tina: pământ, lut iar tana este ceată, nebuloasă; ţeniuta: ascuns = ţinută: păstrată, dosită; teku: nelămurit, nerezolvat = ticui: a ciuguli, a se lovi, a se împinge; tik: cutie închisă = tic: lădiţă, cutie din lemn; tikun: formele lumii sau neamului omenesc, organizare = tukun: dacă, în caz de, în emegi; tohu: rău, distrugător = tohu: haos; tom: perfecţiune = tomu: cruce strălucitoare, puncte cardinale în emegi; VaIah: veşnic = valah: român; zel: umbră lăsată de ceva = zel: a juli, a zgîrîia, a creşte, a ciopli în emegi;  

Sînt 73 de cuvinte din limba română, 17 din emegi şi 4 din persană, iar studiul a cuprins cam 400 de cuvinte din ebraica veche.