Pentru veacul al 17-lea şi al 18-lea nu răspundem noi, căci Radu (Leon) Vodă descrie activitatea străinilor din acele timpuri în vorbe mai energice decît ale noastre. ,,Miluind Domnia Mea pe oamenii străini cu boierii şi slujbe, începură a face şi a adăuga lucruri şi obiceiuri rele în ţara Domniei Mele, care lucruri toată ţara nu le-au putut obicinui, văzînd că sunt de mare pagubă. Am căutat să se afle de unde cad acele nevoi pe ţară şi am adeverit dimpreună cu toată ţara cum toate nevoile şi sărăcia este de la grecii străini, care amestecă domniile şi vînd ţara fără de milă, şi dacă apucă la dregătorii, ei nu socotesc să umble după obiceiul ţării, ci strică toate lucrurile cele bune şi adaugă legi rele şi asuprite vînzări şi încă alte slujbe le-au mărit şi le-au ridicat foarte ca să-şi îmbogăţească casele lor, şi încă munte alte obiceiuri rele au arătat, nesocotind oamenii din ţară, străinînd oamenii ţării de către Domnia Mea cu pizme şi năpăşti şi arătînd mare vrăjmăşie către toţi oamenii ţării”.
Dar oare descrierea nu se potriveşte din cuvînt în cuvînt pentru zilele noastre?
Făceau şi adăugau obiceiuri rele. Asta fac şi azi.
De unde vin sărăcia şi nevoile pe ţăran astăzi?

De la ei.
Cine amestecă domniile, răstoarnă şi aşază Domni?
Cine l-au ameninţat chiar pe regele actual cu asasinatul?
Ei.
Cine vinde ţara fără milă lui Stroussberg şi tuturor străinilor?
Ei.
Cine au mărit slujbele, şi au făcut lefuri de 30, 40 de mii de franci într-o ţară săracă, ca să-şi îmbogăţească casele lor? Cine-şi votează pensii reversibile?
Ei.
Cine nenoroceşte pe oamenii vechi ai ţării, punîndu-i pe o treaptă cu Carada?
Tot ei.
Cine au înstrăinat oamenii ţării de către Domnia Sa cu pizme şi năpaşti, cu darea în judecată?
Ei.
Cine arată mare vrăjmăşie către toţi oamenii ţării?
Ei şi iar ei.
Dar nu spune Alecsandri despre
………….hidoasa pocitură
Ce-au semănat în ţară invidie şi ură?
Ciudat lucru. Dar azi de-ar trăi Radu Vodă, 60 de ani după nu 30 de ani înainte de fanarioţi, el n-ar face alt portret guvernanţilor decît pe care l-a făcut în veacul al XVll-lea.
Despre mărturisirea ,,Românului” însuşi vom recunoaşte numaidecît de ce istoria noastră se-ntunecă atît de rău în jumătatea a doua a veacului al XVll-lea, în cel trecut şi în cel actual.
Dar ,,Românul” ne spune că trei din patru părţi ale întregului popor sunt roşie.
Deie-ni-se voie s-o contestăm în mod absolut aceasta.
Trei din patru părţi ale locuitorilor ţării, fără deosebire de provenienţă, sunt ţărani şi aceştia nu sunt nici roşii, nici albi, nici pestriţi. ,,Românul” o ştie foarte bine, ştie foarte bine că voturile acestor români adevăraţi sunt determinate, cu mici excepţii, de guvern, oricare ar fi el, şi că, în genere, ţăranul nu a ajuns a citi nici scrierile d-lui C. A. Rosetti nici ale noastre.
E vorba aici nu de poporul românesc în genere, ci de elementele determinante. E necontestat şi necontestabil că între roşi se află cei mai mulţi străini decît în orice alt partid din ţară, că partidul roşu este o Internaţională pe acţii pentru exploatarea ţării, şi a poporului român. Fanarioţii, zburătăciţi prin mişcarea de la 1821, s-au constituit într-o societate secretă mai întîi ca o ramură a Internaţionalei revoluţionare europene, mai tîrziu şi mai cu seamă sub Carol Îngăduitorul ca societate anonimă de exploataţie a Ţării Româneşti, deci înainte de toate a bugetului. Acesta e apoi izvorul milosteniilor şi pensiilor reversibile împărţite la grecii veniţi chiar la 1830 ori 1840, destul să fi fost agenţi electorali roşii. Lucrul a ajuns atît de departe încît, dacă un fanariot n-are post, i se creează im post anume pentru el, ca să poată ciupi din buget. S-a creat în aceşti din urmă ani sute de funcţii nouă, numai pentru a căpătui în ele o sumedenie de nevolnici intelectuali şi fizici.
Partidul roşu cu organizaţia lui stricată, cu ascultarea absolută ce dă unui fanariot bătrîn, nu e un partid politic, ci o societate secretă, duşmană statului, analogă cu Maffia şi Camorra, semănînd mult cu ramificaţiile Alianţei izraelite. Alianţa izraelită luptă pretutindeni pentru a ridica pe evrei, nimicind chiar pe conlocuitorii lor creştini, partidul roşu lucrează pentru a nimici orice e român, pentru a substitui românului pe fanariot sau cel puţin oameni tot aşa de corupţi ca fanarioţii, spre a dezmembra şi a otrăvi poporul românesc.
De aceea nu sunt a se confunda oamenii care votează pentru roşii pentru interese, posturi sau lefuri, cu adevăratul partid roşu care consistă din 100-200 de fanarioţi constituiţi în societatea secretă al cărei şef este d. C. A. Rosetti. Dacă-i vom număra pe acei care formează partidul roşu adevărat, determinant, cu e reprezentat în Camere, în jurnalistică, în oficiile publice, vom găsi puţini, foarte puţini români printre ei, şi încă şi aceştia din numărul amăgiţilor. Nu ni se citeze Goleştii, care erau dintre cei pururi amăgiţi, sau un Brătianu ca uscătură din codru verde.
Pentru a reveni de unde am plecat zicem: Nu oprim pe nimenea nici de a fi nici de a se simţi român. Ceea ce contestăm însă e posibilitatea multor din aceştia de a deveni români deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Pînă ce însă vor fi cum sunt pînă ce vor avea instincte de pungăşie şi de cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întîi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi atunci vor putea fi români adevăraţi. Pîn-atunci ne e scîrbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr care-a putut fi amăgită un moment de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit o dată. Dar domnia noilor fanarioţi cată să se mîntuie dacă acest popor ţine la onoarea lui, la demnitatea lui, la numele lui şi în fine la existenţa lui fizică, otrăvită de rachiul jidovesc, la existenţa lui intelectuală şi morală, otrăvită de stîrpiturile demagogiei fanariote.
Dar ,,Românul” întreabă cum am putut avea îndrăzneala de a nega originea şi ideile româneşti ale roşiilor.
Vezi d-ta. Ba trebuie să ne luăm căciula şi să cerem iertare d-lor C. A. Rosetti, Phekerydis, Giani, Carada că sunt caţaoni. Dacă există vreo vină aici, e a lor, nu a noastră fără îndoială.
Dar, la dreptul vorbind, sunt aceşti oameni măcar împămînteniţi?
Iată o cestiune serioasă.
Sunt în ţară români ardeleni care au servit statului cîte 30-40 de ani, sunt saşi aşezaţi din timpii Basarabilor cu anume privilegii, sunt familii evreieşti, mai ştim noi ce. Ei bine, la toţi aceşti, pentru ca să exercite drepturi politice, se cer încă formalităţi de împămîntenire.
Întrebat-au oare cineva dacă d. Fleva, Caligaris, Giani, Carada, Cariagdi, Phekerydis, Caloglu etc., sunt împămînteniţi în regulă? Ne rămăşim că cei mai mulţi dintre ei sunt neîmpămînteniţi, au fost pînă ieri supuşi turceşti şi greceşti, azi supuşii nimănui. Chiar d. Rosetti declară în scrisoarea către israeliţii din Capitală că luase paşaport turcesc, se-nţelege că în calitate de supus turcesc. Se ştie că turcii dădeau bucuros asemenea paşapoarte pentru că ele însemnau o contestare a suveranităţii româniei. Astfel d. C. A. Rosetti, pentr-un interes momentan, nu pregetă a opta pentru cetăţenie turcească, lovind în faţă suveranitatea pretinsei sale patrii.
Iată în adevăr unde am ajuns. De la români ardeleni ori macedoneni cerem împămîntenire. De la Flevas, Giani, Carada n-o cere nimeni. (Timpul 18 august 1881)


Are haz ,,Românul”.
De cît timp d. C. A. Rosetti se mărginea a-şi arunca în lume logosurile apocaliptice sau d. Costinescu apărarea celei mai populare cestiuni, a răscumpărării, lucrul era mai puţin glumeţ; ba fondul discuţiunii: îmbogăţirea patrioţilor prin pensii reversibile şi prin speculă la bursă asupra hîrtiilor ce făceau 18 şi aveau a se cumpăra cu 60 la sută, fondul zicem, era chiar foarte trist şi dezgustător.
Acum însă ,,Românul” face istorie şi istorie naţională.
E tocmai ca şi cînd Offenbach ar scrie mitologie greacă şi d-ra Louise Michel Vieţile Sfinţilor.
Iată dar ce ne zice ,,Românul”:
,,Uşor este a zice: d-nii Brătianu şi Rosetti aştearnă în socoteala trecutului tot ce le doreşte inima. Dar pentru a putea zice aceasta ar trebui ca potrivnicii noştri să nu se declare drept coborîtori şi apărători ai acelora cari, făcînd toate relele, au înnegrit pe toţi cei care se încercau de a face binele în contra lor.
Partida naţională există de cînd există ţara şi de atunci ea se luptă împotriva boierilor reacţionari şi antinaţionali, partidei care s-a fost pus, cum ziserăm adesea, punctul de reazem al pîrghici sale afară de naţiune; partidă care n-a avut alte arme decît intriga înăuntru şi în afară, răzvrătirile, denunţările la străini şi omorul. Cunoscută e de toţi anarhia ce domnea în ţară după moartea lui Mircea l şi lupta îngrozitoare ce se deschise între boieri, împărţiţi în două tabere, aceia care cereau stabilirea feudalismului şi aceia care cereau emanciparea ţăranului. Aceştia din urmă(care susţineau emanciparea ţăranului) izbutiră şi puseră pe tron pe Vlad Dracul, care lăsă domnia fiului său Vlad al V…Boierii îl numesc Vlad Ţepeş, Vlad cel Cumplit şi-l înfăţişează lumii ca pe un monstru.
Pentru ce dar? Fiindcă acest Domn a cărui memorie trebuie reabilitată în faţa naţiunii, a pus în ţeapă pe boieri, cei mişei şi trădători, a făcut noi boieri, dînd dregătorie ostaşilor pentru fapte vitejeşti, ceea ce supăra foarte mult pe boierii antinaţionali, şi pentru că-i fu milă de soarta norodului.
Pînă astăzi Vlad Ţepeş rămîne pentru toate spiritele supraficiale, după mărturiile boierilor, un călău, un monstru, un duşman al neamului său.
Nemulţumiţi de Vlad Ţepeş, boierii reacţionari trec de partea turcilor…partida cestor boieri pune pe tron pe un favorit al turcilor. Ce nume-i dă istoria? Radu cel Frumos.
Pentru ce?
Pentru că-i fu milă de aceşti boieri şi se arătă cumplit pentru popor, întărind privilegiile şi sporind birurile, reînfiinţînd şi cele desfiinţate.
Pentru că se uni cu turcii în contra lui Ştefan cel Mare.
Pentru că dete ţara în mîinile turcilor şi primi să plătească anual un tribut de 20000 de galbeni.
Pentru c-a dăruit Giurgiu sultanului…
Vlad Ţepeş se urcă iarăşi pe tronul Munteniei…Ce-i fac acei boieri? Fug la turci, le vînd ţara, pun de ucid pe Vlad…Ce nume poartă în istoria noastră acela pe care-l pun cu ajutorul turcilor, pe tronul Munteniei, acel fiu denaturat care primeşte o coroană scăldată în sîngele tatălui său, etc., etc., etc.
Istoria-l numeşte Radu cel Mare.
Mare în adevăr căci de la dînsul începe decadenţa Ţării Româneşti.
Boierii sunt mulţumiţi: Radu le-a mărit privilegiile.”
Unde foc a citit venerabilul redactor al ,,Românului” toate poveştile astea? Sau şi le închipuieşte singur, îşi bagă singur degetul în gură şi le inventează.
Dar să le admitem pentru un moment că aceste lucruri ar fi scrise undeva, să admitem aşa dar.
Că o partidă naţională exista din timpul lui Mircea cel Mare.
Că ea susţinea emanciparea ţăranului.
Ca şef de partid era Vlad Dracul şi Vlad Ţepeş.
Iar pe de altă parte exista un partid reacţionar, care se răzima pe străini şi voia întărirea privilegiilor.
Să întrebăm aşadar istoria cine era acel Vlad Dracul, şeful partidului naţional-liberal de pe atunci?
Mircea l a domnit de la 1387-1419, adica trei zeci şi doi de ani. În timpul său, Casa Lancester a ajuns pe tronul Angliei, au trăit Ioan Huss şi Ieronim din Praga, au primit burggravul Frederich de Nűrnberg marghionatul Brandenburg, s-a-ntemeiat actuala casă imperială a Germaniei; s-au lăţit puterea turcilor în Europa, o vreme peste tot foarte turbură şi politiceşte şi bisericeşte, căci tot atunci au fost Conciliul de la Constanţa; în zilele lui erau războaiele dintre Franţa şi Anglia, trei împăraţi îşi disputau sceptrul Germaniei şi trei papi Scaunul Sfîntului Pentru, atunci trăia Tamerlan şi Baiazid-Fulgerul, c-un cuvînt şi Asia şi Europa erau în foc.
Mircea avea un fiu din flori, un bastard, anume Vlad, naţionalul-liberal al ,,Românului”.
Tată-său fiind pe tron însă, şi anume fiind aliat al Europei întregi şi ocupat cu pregătirile bătăliei de la Nicopole, Vlad, fiul naţional-liberal, nu găseşte atunci un lucru mai bun de făcut decît să închine ţara Poloniei printr-un hrisov datat din Argeş, 22 mai 1396.
Tată-său, întors acasă, pune mîna pe el şi-l trimite la Buda la regele Ungariei.
Tînărul naţional-liberal fuge de acolo şi intră în garda împăratului bizantin, unde face intrigi contra bătrînului său părinte. Mai tîrziu îl aflăm la Curtea împăratului turcesc din Adrianopole, unde se ocupă cu aceeaşi treabă.
Va să zică boierii din partidul naţional care voiau emanciparea ţăranului au izbutit a-l pune pe acest Vlad Dracul, ca şef de partid pe tron? Iar boierii reacţionari care voiau privilegii ţineau pe linia legitimă a Basarabilor?
Dar ceea ce-i mai ciudat în toate acestea e aiurarea desăvîrşită în privinţa motivelor care se substituie oamenilor de pe atunci pentru faptele lor.
Naţionali şi reacţionari? Democraţi şi boieri?
Cearta care se naşte în urma lui Mircea e o ceartă dinastică, Mircea avusese un frate care a domnit înaintea lui, Dan l, un fiu legitim Mihail şi un fiu nelegitim, Vlad Dracul. După moartea-i veni imediat fiul său Mihail. După acesta, care trebuia să fi fost şi el bătrîn, veni Dan ll, fiul fratelui lui Mircea, Dan l. După Dan ll, veni în sfîrşit fiul nelegitim, Vlad Dracul.
Deci între urmaşii lui Dan l şi urmaşii lui Vlad Dracul se-ncinse acea luptă dinastică care împărţi ţara în Dănuleşti şi Drăcuileşti, căutînd unii razem la turci, alţii la unguri, toţi în afară.
Dar radu cel frumos a declarat război lui Ştefan cel Mare?
Dar Vlad Ţepeş nu l-a declarat? N-a avut Ştefan cel Mare a se bate tot atît cu Ţepeluş ca şi cu Radu cel frumos? Şi cu cine a intrat Ţepeş în Moldova? Cu turci şi cu tătari, cu neamuri străine.
Dar cine era acei boieri reacţionari despre care vorbeşte ,,Românul”? Unde sunt documentele din care să se vadă tendinţele lor reacţionare, unde sunt privilegiilor lor întărite de Radu cel Frumos sau de Radu cel Mare?
Toate acestea sunt mofturi, sunt scornituri gratuite în socoteala unei istorii abia cunoscute, în care luptele dinastice jucau, din nefericire, cel mai mare rol în viaţa tuturor popoarelor. Căci nu numai la noi erau aşa, ci-n toată Europa. Misiunea consistă tocmai într-asta că, într-un timp în care Europa toată se bătea în capete, noi am avut norocirea de-a avea dup-olaltă, odată în Muntenia pe-un Mircea, apoi în Moldova pe Ştefan cel Mare. Acest din urmă era fiul de suflet al lui Mircea, el copilărise la Curtea de Argeş şi la Tîrgovişte, el avea aceeaşi tendinţă de a uni creştinătatea în contra Semilunei; c-un cuvînt avea o idee superioară individualităţii sale. Ceilalţi sunt toţi contagiaţi de spiritul ambiţios al veacului lor.
Dar cît de falşă e toată înfăţişarea ,,Românului” cu boierii lui reacţionari şi liberali din vremea aceea, se vede de acolo că tocmai documentele lui Vlad Dracul şi Vlad Ţepeş conţin numirea o mulţime de boieri, cu rangurile lor, pe cînd în documentele anterioare, ale lui Mircea, vedem vro 5-6 nume de botez, neavînd însemnată alături nici o demnitate de Curte, ba-n unele hrisoave nu figurează chiar nici un nume de boier. Se pare dar că demnităţile de Curte au luat naştere, după model bizantin, în urma morţii lui Mircea. Tocmai sub Vlad Dracul găsim logofeţi, spătari, stolnici, paharnici, comişi etc. Se-nţelege, Vodă trăise la Curtea polonă, la cea ungurească, la cea bizantină, la cea turcească, la toate pe rînd, pe cînd bătrînul Mircea nu fusese nicăieri din ţară afară decît o dată la Braşov, la încheierea unui tractat de alianţă cu regele Ungariei.
Dar al numi pe Vlad Ţepeş emancipatorul poporului, naţional-liberal etc. e curată copilărie. Noi, nu-i vorbă, le-am dori naţionalilor-liberali, d-lor Giani, Cariagdi, Carada, Pişca, C. A. Rosetti, toţi români de cea mai veche origine, un Vlad Ţepeş, căci i-ar lecui pentru totdeauna şi de prieteşug cu Rochefort şi de multe alte suferinţe. Ar vedea dumnealor ce liberal era Vlad V.
Dar ce glume sunt acestea din partea ,,Românului”?
De la Radu cel Mare datează de ex. decadenţa ţării? Serios e asta? Radu era un om pacinic, după mărturisirea tuturor; a împăcat pe turci cu ungurii, s-a împăcat cu Moldova, a înfiinţat două episcopii, a chemat pe Sf. Nifon în ţară, e predecesorul lui Neagoe Basarab, iubitorul de arte, şi, în fine, predecesorul înţeleptului Matei Basarab. Dar poate că zilele lui Matei Basarab, considerate de toţi ca zile de înflorire, să fie în ochii ,,Românului” o epocă de decadenţă? Mai ştii?
Şi iată cum scrie ,,Românul” istoria în secolul nostru, al pozitivismului, în care fiece teorie trebuie să fie întemeiată pe date exacte şi incontestabilei!
Pentru ce?
Pentru a dovedi că strămoşii d-lor Giani, Cariagdi, Carada, erau amicii politici ai lui Vlad Ţepeş. Nu se potriveşte. Veţi găsi între boierii lui Vlad Ţepeş pe-un Dragomir al lui Manea Udrişte, veţi găsi pe-un Vintilă Florescul, dar de Caradale nici urmă. (Timpul 22 ianuarie 1881)

Este uimitoare asemănarea stărilor descrise de Eminescu cu cele pe care le trăim astăzi, poate aici este explicaţia faptului că şi în prezent marele poet este ţinut la cutie şi hulit de toţi neghiobii! Eminescu este actual tocmai pentru că el a incriminat un sistem social care s-a perpetuat timp de 140 de ani unde corupţia, impostura, hoţia, incultura, şpaga, viclenia, ura, minciuna, demagogia şi tot ce este josnic şi ticălos, l-au făcut să se regenereze mereu şi să supravieţuiască!
Aşa-i cînd nu te ajută mintea, te apucă dorul de ghioagă şi rele.

Congresul spiritualităţii româneşti care se desfăşoară de ceva vreme la Alba Iulia cu scopuri nobile dar cu rezultate cam cenuşii. Nu se poate să renăştem spiritual din mocirla comunistă dacă cel care este proţăpit în fruntea acestei mişcări, a fost cobzarul de sărbătoare a marelui cîrmaci iar toată nenorocirea care a însemnat comunismul bolşevic noi o privim ca pe o etapă fatalistă a istoriei noastre întruchipată de un vis urît. Cîntînd minciuna şi tirania nu mai ai dreptul moral să cînţi înălţarea celor umiliţi de bandele de lifte. Bunul simţ nu-i mai dă dreptul acestui Păun năuc să se tot înfoaie că a fost bun, este mai bun şi va fi foarte bun!. Dacă nesimţirea nu are limite atunci dezmeticirea conştiinţei trebuie să se manifeste cît mai repede altfel vom cînta în continuare ode sfintei prostii. Pentru că acest congres se vrea al spiritualităţii româneşti, apoi drăguţilor cotcodaci trebuia să blestemaţi chiar de a început holocaustul roşu făcut asupra poporului român, autorii lui care au pus la cale marea monstruozitate de la începutul anului 1948 a Tribunalul poporului din Bucureşti unde a apărut Lista publicaţiilor interzise, efectele acestei acţiuni criminale şi cum se pot înlătura ele. Mergînd prin pădurea de uscături şi cîntînd la fiecare cioată ,,foaie verde cucută, mie mi se flutură” dovediţi că aveţi scopuri ascunse şi mişele!
Vreau să le spun cîteva adevăruri şi ardelenilor care ne tot aburesc cu românismul lor de paradă – Ardealul este inima ţării, aici s-a format poporul român, ei sînt Marea Unire, ei sînt cei mai tenace apărători ai ţării(numai împotriva ungurilor!). Statul român modern s-a format din unirea Moldovei cu Ţara Românească în anul 1859 atunci cînd Ardealul era sub dominaţie austriacă. În anul 1918 istoria ne-a dat o şansă unică de a deveni o naţiune puternică prin alipirea Basarabiei în martie, a Bucovinei în noiembrie şi a Ardealului în decembrie. România s-a întregit şi nu a apărut ca stat independent prin aceste alipiri succesive. Nebunia Şcolii Ardelene cu latinitatea ne-a adus numai daune şi a dat apă la moara - prin ideea de expansiune din Ardeal şi cotropire a celorlalte teritorii; Moldova, Muntenia, etc. - celor care au urmărit de-a lungul timpului dezmembrarea României. S-au supărat rău ardelenii pe liftele ciocoismului liberal – pe bună dreptate – şi nu au participat la încoronarea de la Alba Iulia din luna februarie a regelui Ferdinand şi nici nu au votat constituţia din 1922. Aceste manifestări au la bază faptul că Ionel Brătianu i-a tras pe sfoară privind cererile lor de autonomie teritorială a noului stat al românilor. PNL a trecut ca principiu de bază caracterul centralizat şi indivizibil al statului iar toţi funcţionarii publici să fie numiţi de Bucureşti direct sau indirect ceea ce a dus la o corupţie înspăimîntătoare, nărav care repetă şi astăzi toate partidele politice. Mai au ardelenii un nat ce s-a săturat de România şi o porcăieşte peste tot, spunînd că a descoperit poporul ardelean şi limba ardeleană care sînt altceva decît ştim toţi. Crede săracul în nevolnicia lui că inteligenţa este direct proporţională cu mărimea fundului. Sigur dacă ar sta în cap ar descoperi poporul prostovan şi limba prostovană!