Cautare
Publicitate
Articole asociate
| Chemare la neuitare I |
|
|
|
În luna august 2004 am găsit pe internet imaginile a 74 tăbliţe de plumb depozitate la Institutul de Arheologie Bucureşti. În cultura română, despre aceste tăbliţe cu scriere getică nu s-a scris un cuvînt, fiind învăluite între-un mister absolut. Unele informaţii care nu pot fi dovedite cu probe, spun că după terminarea mănăstirii Sinaia în anul 1695 o parte dintre sihastrii din munţi s-au retras aici aducînd cu ei şi tăbliţele cu pricina. O altă variantă a apariţiei acestor obiecte este că în anul 1875 cînd se săpau temeliile palatului Peleş, s-a descoperit o mare comoară formată din aproximativ 240 sau 540 de tăbliţe de aur şi plumb cu o scriere asemănătoare cu a grecilor antici dar folosind şi litere latine precum şi alte semne specifice acestor tăbliţe şi figuri de geţi, oştiri, cetăţi, simboluri divine şi alte elemente care duceau la ideea clară că s-a descoperit o mare civilizaţie. Numai că şeful guvernului României de atunci, Lascăr Catargiu a dăruit-o regelui Carol 1 care a ordonat ca tăbliţele de aur să fie topite după ce s-au făcut copii. Bănuind că valoarea lor este inestimabilă şi a distrus dovezi ale istoriei noastre, a donat copiile însoţite de o scrisoare unde-şi recunoaşte greşeala, mănăstirii Sinaia! În anul 1956 puterea comunistă a confiscat de la mănăstire atît tăbliţe de plumb cît şi toate documentele care făceau referire la ele şi totul a dispărut. În anul 1986 mai mulţi cercetători din domeniul istoriei au afirmat în discuţii particulare că înainte de al doilea război mondial, în subsolul actualului Institut de Arheologie din Bucureşti existau mai multe sute de tăbliţe cu o scriere necunoscută pe care ,,nimeni” nu le-a cercetat! În anul 2003, istoricul Alexandru Deac a comunicat la Congresul de dacologie ţinut la Bucureşti, că a descoperit în arhivele Comitetului Central al PCR scrisoarea lui Carol l către mănăstirea Sinaia. În prezent la această instituţie ar mai exista 5, 35 tăbliţe după unii sau 70 după alţii, dar fără documente de intrare şi fără a fi înregistrate în patrimoniul ei! Din cele 74 tăbliţele de plumb eu am citit 65 iar informaţiile de pe ele ne arată adevărata noastră istorie privind structura de organizare a statului geţilor, sistemul juridic, religia lor, felul cum ştiau să-şi apere glia străbună. Ei îşi spuneau geţi sau rumuni pentru că aşa este scris pe tăbliţe nu daci cum i-au numit romanii. Îşi scria identitatea de neam cu cuvintele rumun, riomion, ruomuon, rumuno, romuno sau falnici geţi şi nu daci, iar ţara lor o numeau sfînta Getia sau Gitia. Strămoşul lor ancestrtal era Moş Arimin os din care s-au tras ariminii/armînii şi rumînii. Conducerea neamului era asigurată de dage balo (adunarea neamului străbun) care alegea un mato (ocrotitor, conducător, părinte) care deţinea funcţia cît timp era sănătos la trup şi la cap. Din cei 54 de mato eu am reuşit să citesc numele a 43 de conducători ai neamului strămoşesc. Pe alte tăbliţe această conducere colectivă apare cu numele de soboru, gomeţi sau radă. Aveau un guvern numit agie, în fruntea căruia era mato. Conducătorul armatei se numea basileo care era ajutat de un consiliu de război numit soto balo (soţii, însoţitorii steagului get) iar cetăţile lor întărite se numeau dabe. Ţara era împărţită în sindii(isprăvnicii) fiind conduse de către un sind. Organizarea administrativă era în cătune, sate şi dabe iar centrul de putere se numea dabo geto (cetatea neamului get) care a fost la început la Sarmisetuzo, mutată pe la 380 î.e.n. la Enisala (judeţul Tulcea) iar pe la anul 320 î.e.n. a revenit din motive strategice la Sarmisetuzo. Sînt menţionate şi legăturile de sînge care formau şatre în cadrul unor comunităţi. Armata era organizată în polcuri şi avea două corpuri distincte: daco armosa (armata nobililor) care pornea prima în luptă şi gloto armosa (armata gloatei sau a poporului) care suplimenta forţele primului corp sau îl înlocuia complet. Echiparea armatei era asigurată de dage balo iar conducătorii corpurilor de armată erau numiţi tot de adunarea neamului. Oamenii nu aveau voie să se mute dintr-un loc în altul decît cu aprobarea dabei de care aparţinea. 32 din semnele folosite în scrierea geţilor pe tăbliţele de plumb sînt identice sau foarte apropiate cu semnele scrierii cretane liniar B din perioada 1500-1300 î.e.n. Alfabetul chirilic folosit de români pînă pe la 1870 este în realitate o parte din alfabetele utilizate de strămoşii noştri geţi în urmă cu 2500 de ani. Secuii au folosit prin secolul Xlll un alfabet cu 33 de semne iar 28 dintre acestea sînt identice sau asemănătoare cu ale geţilor de pe tăbliţele de plumb. În Transilvania şi Ungaria s-a folosit în secolele XV şi XVl un alfabet runic maghiar care a fost ,,prelucrat” tot din alfabetele geţilor. Gotul Wulfila a ,,creat” şi el pe la mijlocul secolului lV e.n. un alfabet runic inspirîndu-se din semnele geţilor. Scrierea geţilor mai are semne comune cu alfabetul folosit în secolele Vlll – ll î.e.n. în estul Spaniei (Tartesio/Turdetano), cu alfabetele folosite de tuaregi şi libieni înainte cu multe secole de era creştină. Există asemănări uluitoare ale alfabetelor geţilor cu scrierea din Biblos, Mohenjo-Daro, brahmi şi alfabetele folosite de sabei în Arabia în secolele XV-lV î.e.n. cît şi cele din Siberia din secolele lV era noastră. Plutaşii de pe rîul Bistriţa foloseau pe la 1880, 56 semne pentru crestatul lemnelor. Dintre acestea 13 sînt identice cu semnele din scrierea liniar B iar 38 sînt identice sau foarte apropiate cu semnele alfabetului geţilor. După mitologia greacă, hiperboreenii care locuiau la locuiau la nordul Dunării, erau legaţi de cultul lui Apollo. Herodot în Istorii spune că aceştia aduceau ofrande templului din Delos iar fecioarele ,,Arge şi Opis veniseră chiar odată cu zeii”. Platon în Axiochos vorbeşte prin gura lui Socrate, despre nişte table triunghiulare de aramă cu un conţinut religios aduse la Delos de fecioarele hiperboreene Opis şi Hekaerge. Venirea zeilor la greci a avut loc odată cu formarea primelor structuri sociale din secolele Xll-X î.e.n. în numita ,,perioadă obscură”. Arheologia a descoperit într-adevăr plăcuţe de bronz cu o scriere arhaică pe care au atribuit-o vechilor greci şi care a apărut la sfîrşitul secolului Vlll î.e.n. Religia lor era monoteistă avînd în frunte pe Sentu/Sîntu cu sensul de Creatorul, Dumnezeu iar ca simbol al sacrului era crucea (vezi imaginea de sus) cu braţele egale liberă sau înscrisă în cerc cum apare deasupra uşii la primele biserici creştine din Siria şi Palestina. Divinitatea activă al cultului crucii era Zabelo; Creatorul vieţii din lumina vie a soarelui şi Suien, Zoien, Zoe ca divinitate a renaşterii vieţii din aşteptarea luminii morţii (liniştea lunii) prin nemurire. Mai erau dio Dionise, dio Sopio, dio Donizeto, dio Oroelio, dio Tiaz. Fiind o religie a luptei continue dintre bine şi rău, duhul răului se numea Sotea sau Satan. Pămîntenii se năşteau din lumina vie a vieţii(lumina soarelui) dar toată existenţa lor trebuiau să se străduiască să facă numai fapte bune în folosul celor din jur ca o probă de curăţenie pentru comuniunea cu adevărata viaţă veşnică(nemurirea) ce impunea condiţia de OM. Nu aveau statui iar divinităţile lor se manifestau ca nişte duhuri, entităţi spiritual - energetice. La naştere fiecare persoană era luată în pază de un înger, neamul get fiind binecuvîntat de oastea de îngeri (falanga). Nu aveau temple ci mici troiţe şi bisericuţe/metocuri unde îşi oficiau cultul sau altare improvizate în vremuri de restrişte. La naştere fiecare era botezat în religia neamului cu vin şi pîine strămoşească. Crucea a fost simbol al sacrului la neamul nostru de la începutul mileniului V î.e.n. descoperire făcută la Gorban judeţul Iaşi apoi la Cucuteni iar mai multe tezaure ale geţilor au ca obiect de podoabă crucea înscrisă în cerc sau crucea cu braţele egale. Divinităţile lor aveau în jurul capului o aură aşa cum arată plăcuţa de plumb descoperită la Romula. Sarmis sau Armis este Mîntuitorul sau Salvatorul neamului geţilor, apare pe tăbliţe şi sub iniţialele IOI, III, II, sau Ili, Ilio toate avînd aceeaşi semnificaţie. Tăbliţa 1 este prima atestare materială a legendei naşterii Mîntuitorului care se va numi mai tîrziu Sarmis. Sub un şopron cu o vită şezînd, un copil mic ridică braţele către cer simbolizînt bucuria vieţii ce s-a născut. La dreapta jos, mama primeşte un toiag şi un miel de la divinitate/marelui preot get? care are pe cap costumaţia religioasă făcută din blana unui lup al cărui cap este pus pe capul lui. Deasupra şopronului este figura cunoscută a lui Iisus cu plete şi cu barbă scurtă ca semn al tinereţii, imagine preluată de hagiografia creştină. La stînga imaginii este un porumbel zburînd reprezentînd Sfîntul Duh, doi măgăruşi(cum a intrat Iisus în Ierusalim) şi un profil de om. În partea stîngă jos a şopronului se vede o persoană şezînd pe un scaun iar în mînă ţine un toiag. Scaunele sînt trei sugerînd legenda celor trei magi. Sub imagine, în colţul stînga jos se văd stilizate imaginile pentru o şopîrlă mare, un peşte, o broască ţestoasă, o pasăre mare care aleargă şi un cîine sau lup. La mijloc este un şarpe foarte lung iar lîngă coada acestuia este un pătrat împărţit în nouă părţi egale sugerînd că este protector al vînătorilor şi al învăţaţilor. Tăbliţa ll povesteşte despre vizita lui Zamolxe în insula Samos şi trecerea cabirilor la religia sfintei cruci a Mîntuitorului! Pe tăbliţele l şi ll apare semnul crucii ca simbol al sacrului şi al pămîntului(ţării) care stă sub această protecţie. Geţii se considerau poporul ales de Creator iar ţara lor o numeau ţara sfîntă(dio Geta). Creştinismul ortodox este în mare parte religia strămoşească. Multe din elementele de cult ale religiei geţilor dar şi simbolurile religioase(crucea cu braţele egale libere sau înscrise în cerc, steaua cu şase colţuri şi steaua cu şase raze) sînt păstrate din religia neamului mioritic din mileniul lV î.e.n. şi care au fost duse de emeşi în Sumer/Ki-en-gi de pe meleagurile noastre pe la mijlocul mileniului lV î.e.n..Zamolxe, Pitagora şi pitagoreismul Marele get a existat ca realitate istorică, a fost mare preot şi reformator, a vizitat Egiptul, i-a trecut pe cabirii din Samos la religia crucii Mîntuitorului, s-a înfruntat cu Pitagora şi le-a cerut geţilor să renunţe la folosirea aurului ca aducătorul tuturor relelor de pe pământ, fiind ispita diavolului. Toate aceste date sunt scrise pe tăbliţele 2 ;i 3. Religia geţilor a influenţat şi zoroastrismul prin existenţa magilor perşi la curtea din Sarmisetuzo în secolul Vl î.e.n. cum rezultă din tăbliţa 5. Iisus a fost get. La începutul secolului Vl î.e.n. s-au aşezat printre neamurile geţilor populaţii ale galilor/galatilor care au îmbrăţişat religia crucii cu taina botezului cu pîine strămoşească şi vin. În anul 279 î.e.n. aceste relaţii s-au stricat rău iar conducătorul geţilor, Biseto l a pus sabia pe gali şi i-a alungat. Fiind opriţi şi la graniţa Macedoniei, au trecut Dardanelele şi au întemeiat în podişul Anatoliei un stat – Galatia – care a existat pînă în anul 25 î.e.n. cînd a fost cucerit de romani. O parte din aceşti gali au coborît mai spre sud şi s-au stabilit în anul 275 î.e.n. într-o regiune pe care au numit-o Galileea. În secolul ll î.e.n. iudeii amintesc de secta esenienilor/esenilor avînd centrul de cult în Galileea şi care practicau o religie diferită de a iudeilor dar identică cu a geţilor. Începutul secolului l e.n. i-a găsit pe gali – esenieni într-o aprigă dispută religioasă cu clerul iudeu. Galii cheamă în ajutor mentorii din Carpaţi. Este trimis Ili împreună cu o ceată de geţi - tăbliţa 53 - pentru a înfrunta fanatismul religios iudeu. Răstignirea lui Ili, înfăşurarea trupului cu giulgiu şi transportarea lui pînă la ,,galii cei roşcaţi” din Galileea apoi drumul prin Siria Efes, Grecia şi Tracia pînă au ajuns în Sarmisetuzo sînt povestite pe 7 tăbliţe. Durerea a fost fără margini peste neamul geţilor. Tăbliţele sînt scrise între anii 560 î.e.n. şi iulie-august 106 e.n. cînd statul geţilor a fost distrus de romani iar ţara a cunoscut un jaf fără seamăn. Limba folosită în aceste texte este limba română veche care se găseşte identic sau asemănător în dicţionarele de arhaisme şi regionalisme existente în România. 79 de cuvinte se găsesc numai în eme-gi(sumeriană) fiind dispărute din româna veche Tăbliţa 1 consider că a fost turnată sau trasă – cum apare scris pe mai multe tăbliţe, pe la 1600 - 1500 î.e.n. pentru că de aici se trag semnele alfabetelor folosite de strămoşii noştri. În anul 1982 am cumpărat cartea Civilizaţia sumeriană unde am găsit trei cuvinte care m-au pus pe gînduri: da, nu şi inga. Ştiam că aceste cuvinte sînt specifice numai limbii române iar inga se foloseşte numai în nordul Moldovei şi Maramureş. Am găsit pe internet în anul 2001 un dicţionar sumerian-englez elaborat de J.A. Halloran. L-am tradus în limba română şi bănuiala mea s-a confirmat limba sumeriană/eme-gi are aceeaşi rădăcină cu limba română. Am scris cu acest subiect o carte ,,Civilizaţia soarelui” publicată în august 2002. Arătam în această carte că avem 1000 cuvinte identice sau asemănătoare cu eme-gi şi 1400 de arhaisme şi regionalisme compuse din două sau mai multe cuvinte eme-gi. Mai arătam că denumirile activităţilor agricole, păstoreşti şi de organizare socială sînt în mare parte comune celor două limbi iar creştinismul are foarte multe elemente comune cu religia emeşilor. Culturnicii de profesie au ieşit la atac şi m-au făcut în toate felurile atît la TVR 1 cît şi la postul de radio Iaşi. S-a remarcat A. Vulpe director la Institutul de Arheologie din Bucureşti unde stau ascunse tăbliţele de plumb ale strămoşilor noştri; I. Sluşanschi director al Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan din Bucureşti şi Neagu Djuvara, istoric care a trăit pînă în 1991 la Paris. Nu au avut reţinere la limbaj spunînd despre cei care vreau să se uite pe tăbliţe să sînt nebuni, indivizi cu minţile rătăcite, diletanţi, oameni fără conştiinţă dar nu au acceptat să-mi spun şi eu punctul de vedere. Iar într-un acces de nebunie genială A. Vulpe spune peste tot că tăbliţele de lut descoperite de N. Vlasa la Tărtăria ar fi chiar plăsmuirea acestuia!!! Despre tăbliţele de plumb ale geţilor spune că sînt falsurile unui geniu dar el şi-a dat seama numai în jumătate de oră ! Noi trebuie să băgăm la cap că această lepădătură este un supergeniu şi nu avem cum să-l contrazicem. La sfîrşitul lunii noiembrie 2002 am trimis lui J.A. Halloran – care se ţine că este cel mai mare specialist în sumerologie – un mesaj cu 145 cuvinte comune limbilor română şi eme-gi dar care nu sînt în latină. La 17 dec. 2002 îmi trimite următorul răspuns: ,,Most vocabulary of the Rumanian language can by derived fom Latim, modified by Slavic influences. This happened after the time of the Roman empire. So you need to reassurse me and your readers that you have avoided attaching a Sumerian etymology to any wordthat as a Latin etymology. Are you familiar with the Larin etymologies gived for most Rumanian words?” În publicaţia Formula As din 25 mai 2006, fiind întrebat despre legătura scrierii de la Tărtăria cu cea din Sumer, acelaşi J.A. Haloran spune: ,,Cum se poate explica faptul că într-o regiune din vestul României înconjurată cu nume sumeriene… , s-au găsit trei tăbliţe din lut local, cu pictograme sumeriene dar mai vechi cu 1000 de ani decît cele din Mesopotamia ? …Asumîndu-vă o origine trivială, recentă, romană, sigur că acestea nu vă mai aparţin”. Acest individ nu a căzut în cap ca să-şi schimbe fundamental ideile cu privire la ce mi-a scris în anul 2002. Explicaţia constă în faptul că textul din fişierul Rădăcini, ajustat puţin, l-am tradus în limba engleză şi l-am trimis în august 2003 către Tv Discovery, Institutul de Studii Orientale din Chicago şi Institutul de Studii Orientale din Philadelphia. Englezii au răspuns că au primit mesajul meu şi atît dar americanii au tăcut mîlc. Sigur acest studiu al meu a ajuns şi în mîinele lui dar şmecherul a uitat să spună de unde vin ideile pentru că hoţia intelectuală se practică şi la case foarte mari. Se pare că i s-a zbîrlit moţul către genialitate şi acestui nemernic! Ghinionul lui este că nu ştie cum sună limba română vorbită în graiurile noastre mioritice altfel ar pune şi el de o şmecherie aşa cum au făcut cei doi canadieni care şi-au însuşit descoperirea insulinei făcută de N. Paulescu în 1923 şi cu această hoţie au luat premiul Nobel iar statul român nu a spus nici pîs!. Suedezii au recunoscut nedreptatea în anul 1962 la protestele unui scoţian !!! Situaţia este asemănătoare cu Alexandru Odobleja şi studiile lui în domeniul ciberneticii care au ajuns pe căi ocolite la Norbert Wiener iar priceputul şi-a pus un moţ de ,,prima-ntîi”! Consider că a venit vremea ca românii să-şi cunoască adevărata istorie chiar dacă mentorii culturnici dar şi alte lichele urlă că tăbliţele sînt nişte falsuri ale lui Haşdeu, N. Densuşian sau a unui geniu încă nedescoperit iar cei care vreau să le vadă de aproape sînt ,,nebuni, diletanţi, nespecialişti, indivizi cu mintea rătăcită” şi alte asemenea sofisme şi fineţuri academice. De ce sînt autentice tăbliţele Cum tăbliţele cu scrierea geţilor au fost ţinute la popreală mai bine de 130 de ani, apariţia lor pe internet în vara anului 2004 a produs o ,,efervescenţă creatoare” şi multă zburdălnicie în minţile unor indivizi dar şi o înverşunare fără margini din partea ,,specialiştilor”. De existenţa lor am aflat şi eu în septembrie 2004 din aceeaşi sursă! Argumentele autenticităţii tăbliţelor sînt infailibile în faţa minciunii dar cum la noi plăsmuirile au ajuns adevăruri sacre, orice canalie cu titluri şi ţîfnă poate să facă istoria după propria nebunie şi ticăloşie! Dau mai jos cîteva dovezi care nu pot fi contestate de nimeni în cazul cînd nu sînt scoase în afara culturii române. Religia geţilor are multe elemente de cult identice cu ale emeşilor şi foarte asemănătoare sau identice cu creştinismul timpuriu, adică lumea materială este creată de o divinitate fără început şi sfîrşit numită la geţi Sîntu iar la neamul nostru din Ki-en-gi, An sau Anu. Acest Creator a zămislit şi lumea spirituală a entităţilor divine definite ca duhuri fiind 7 atît la geţi dar şi la emeşi cu atribuţii asemănătoare sau identice. Taina botezului, îngerul păzitor, oastea de îngeri, nemurirea, judecata cerească, crucea ca simbol al sacrului, toate acestea dar şi altele se găsesc în cele trei structuri de cult. În localitatea Poduri din judeţul Neamţ pe dealul Ghindaru s-au descoperit ruinele unei necropole arse de la începutul mileniului lV î.e.n. În interiorul unei construcţii care avea rolul unui lăcaş de cult s-au descoperit 7 vetre iar între ele era o cruce care avea în mijloc o mică vatră pentru ars ofrandele. Arheologia, pe care încă nu au apucat să o înjure că s-a stricat cu falsificatorii, confirmă fără putinţă de tăgadă autenticitatea tăbliţelor! Dio Zabelo întîlnit şi sub forma Zabelio, Zabielio sau Sabelio este duhul care aduce lumină şi viaţă pe pământ, regenerează natura, agricultura, viaţa şi stabileşte dreptatea fiind consultat în hotărîrile preoţilor judecători. În eme-gi avem cuvîntul zabalom care semnifică cele mai înalte culmi muntoase. În sens religios înseamnă sanctuarul din vîrful muntelui, sau hotarul dintre pămînt şi cer arătînd originea acestei religii care s-a născut într-un loc cu munţi înalţi unde soarele răsărea de pe culmile acestora. De aceea emeşii au construit ziguratele, să poată venera duhurile energiilor primare pe înălţimi la fel ca în ţara lor de baştină. Tracii aveau o divinitate solară, unică şi mîntuitoare cu numele de Sabazios sau Sabadius. La neamul nostru răzleţit între Tigru şi Eufrat mai găsit o divinitate cu numele de Zabab ca duh al vînătorii şi războiului unde ghioaga şi arcul erau la mare căutare. Grecii vechi ne-au spus în izvoarele lor că tracii venerau şi pe Gebeleizis, divinitate a vegetaţiei şi renaşterii naturii iar emeşii ne-au lăsat pe tăbliţele lor informaţii despre Gibil ca duh al purificării şi al iertării precum şi al apelor limpezi dar şi al soarelui arzător sau al focului. Ca duh al vieţii pline de energie, strămoşii noştri l-au considerat pe Zabelo simbolul principiului masculin, numele lui fiind purtat de bărbaţi. Trebuie remarcat faptul că sfîntul Zabelio ca structură spiritual-energetică nu se identifică niciodată cu soarele. În dialectul istroromân este cuvîntul zabelie cu sensul de a unge cu ulei, a pune ulei pentru ardere. Dio Zoe, Zoei, Zoin, Sien, Zien Duhul care ţine roata vieţii sau inelul vieţii şi rînduieşte soarta morţilor şi întoarcerea în universul energiilor primare din care s-a născut totul. Simbolizează renaşterea prin creaţie divină şi umană fiind asimilat de către geţi duhului feminin iar numele de Zoe era purtat de femei. Este un judecător al sorţii tuturor oamenilor dar nu un tiran şi are în subordine ţinutul unde sufletul omului poate reveni la ce a fost înainte de viaţa pămîntească. La emeşi avem pe Suen, Zuen, Zoen ca duh al lunii, al regenerării sau al vieţii în aşteptare fiind considerat şi stăpînul înţelepciunii simbolizînd începutul vieţii în formă de germeni. Pe tăbliţele de la Tărtăria s-a descoperit o divinitate Şaue care primea ofrande ce erau arse pe altar împreună cu mortul. În legendele noastre Iana este sora soarelui pe care acesta o cere în căsătorie dar Dumnezeu se opune acestei sminteli. În emegi avem E-anna – casa cerului sau casa Creatorului/ Dumnezeu iar Inanna(stăpîna cerului întunecat şi soră a pămîntului) este duhul lunii care asistă femeile la naştere şi ajută plantele să germineze. Să fie românii aşa de neghiobi încît să se adreseze soarelui şi lunii cu apelativul Sfîntul sau este reflexul firesc al vechii religii strămoşeşti a geţilor? Emeşii au plecat din ţinutul carpatic pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. şi s-au aciuat în Ki-en-gi unde au realizat o cultură şi civilizaţie uluitoare(civilizaţia sumeriană cum au botezat-o specialiştii!). Dacă acest neam ar fi venit din altă parte în Ki-en-gi şi ar fi elaborat acolo toate miturile religioase şi întreaga structură socială nu trebuiau să existe legături atît de vii cu religia geţilor şi tradiţiile noastre populare. Sfîntul Soare şi Sfînta Lună vin din religia neamului nostru pe care o practicau strămoşii pînă au venit romanii şi au distrus statul get interzicîndu-le cultul crucii iar legătura cu religia emeşilor dovedeşte că tradiţiile noastre populare sînt un depozit extraordinar de cultură, veche de peste şase milenii. Mai arăt că în Joimărel (Joia Mare) prin ogrăzile gospodarilor se aprind focuri astfel ca morţii acelei şatre să vină din lumea lor rece şi să se încălzească. Tot la această dată, la cimitire se aprind focuri la morminte pentru a oferi morţilor căldură din lumina vie şi puterea reînvierii. Mai avem în cultura populară pe Joimăriţa(Zoe + mărita) sau Zoica, duh protector al căsătoriei care veghează la trăinicia şi rodnicia familiei şi întărirea neamului. În Ardeal, în multe colinde se găseşte refrenul ,,ziorel de zîuă” dovadă ce arată că în subconştientul colectiv Zoirel(Zoi) nu a dispărut nici după măcelul roman. Într-un colind din Cluj se spune că Sfîntul Soare împreună cu sora lui(Sfînta Lună) păstoresc pe cer turma Domnului! Tot aici se dă colindătorilor un colac mare umplut care are deasupra o cruce împletită din două şuviţe de aluat. În spaţiile acestei cruci sînt aşezate opus două cruci mici şi literele O(om) şi T(tete: tată) din alfabetul geţilor. Un colind din Oaş ne spune parcă în ciudă: ,,Două mere jucătoare, rupte de la Sfîntu Soare”. Tradiţia este o referire fără echivoc la vechea religie a geţilor închinată lui Zoie, chiar dacă peste ea s-a pus eticheta creştină. La ceremonialul de înmormîntare se folosesc colaci de forme speciale tot ca o amintire neştearsă a religiei strămoşeşti. Sînt colacii în formă de opt care au pe extremităţile lungimii spirala vieţii iar la capul mortului o lumînare făcută în spirală arde pînă se termină. Un alt colac are forma unui S mai desfăcut iar ambele forme se găsesc identic în alfabetul get. Însă liftele, ca aprigi hulitori urlă din toţii bojogii că ţinutul strămoşilor noştri era o cumplită sălbăticie pînă la venirea romanilor care s-au silit ei să ne aducă pe calea cea bună chiar cu sabia dar nu au reuşit pentru că sîntem un popor nevolnic! Sînziene, sărbătoarea neamului geţilor la 24 iunie, este o împlinire a vegetaţiei ajunsă în pîrg. Bobul de grîu se umple, fructele se formează, plantele de leac sînt bune de strîns pentru tămăduire. La această dată, spune tradiţia geţilor(rumunilor) că prin poarta veşniciei, marile energii creatoare curg pe pământ aducînd lumină şi viaţă. Este marea revărsare a creaţiei de început unde omul şi natura sînt uniţi prin credinţa în sfînta cruce şi a respectului pentru cei ce vor veni. Numele sărbătorii vine din cuvintele Sin ca duh al naşterii şi regenerării naturii precum şi a neamului omenesc sau sfînt după vorbirea veche şi Zien, duhul protector al căsniciei, fertilităţii, vegetaţiei şi al sănătăţii mintale la geţi dar şi la emeşi. În această zi femeile măritate se prind într-o horă ca simbol al darului fertilităţii neamului geţilor şi a nemuririi spiţei lor pe aceste meleaguri. Feciorii fac roţi mari din paie cărora le dau foc şi le aruncă în vale ca simbol al curgerii implacabile a destinului(roata vieţii) în nemurire. Îngerii de pe tăbliţele geţilor ţin în mînă roata vieţii pe care soarta a hărăzit-o fiecărui individ. Cu această dată încep sărbătorile de vară şi care sînt legate direct de solstiţiu pentru că neamul nostru fiind sedentar avea toată existenţa legată de energiile dătătoare de viaţă ale soarelui. La partea opusă avem ziua de 24 decembrie legată de solstiţiul de iarnă cu care încep sărbătorile de iarnă. Din iunie pînă în decembrie lumina zilei scade, vegetaţia se împuţinează şi miracolul vieţii ca dar al creaţiei trece în aşteptarea rece a nemorţii. În noaptea de 24 decembrie în vechiul cult străbun al crucii, oamenii erau chemaţi să vină să i-a lumina care s-a născut ca dovadă că va începe un nou ciclu al vieţii. Sărbătoarea dovedeşte că sîntem aici înrădăcinaţi de peste 6000 de ani iar dacă ne-am păstrat tradiţia religioasă şi culturală cu atîta îndîrjire cu certitudine că nici limba nu am uitat-o aşa cum o dovedeşte chiar numele ei! În religia geţilor sfîntul Zoe nu se identifică cu luna de pe cer pentru că în scrierile de pe tăbliţe ei folosesc termenul de loneo sau luno pentru corpul ceresc. Duhurile din mitologia emeş avea mai multe apelative iar Zoen mai era invocat şi cu numele de Sara, cu sensul de răsărit al lunii. În onomastica noastră avem prenumele Sînzien pentru băieţi şi Sînziana pentru fete! Religia neamului nostru străbun dar şi al emeşilor era o religie solară dar nu idolatră ci bazată pe entităţi spiritual-energetice/duhuri justificînd lipsa statuilor de cult în ambele culturi. Religiile au în ritual apa vieţii ca formă materială de nemurire, îngerul păzitor şi oastea de îngeri iar ca simbol al sacrului este crucea cu braţele egale înscrisă în cerc sau liberă şi steaua cu şase colţuri sau şase raze aşa cum apare în lăcaşul religios de la Şimca Mare. Rădăcina comună a religiei emeşilor şi geţilor este dată şi de folosirea cuvintelor lam şi a-ngi-a/angea în ambele limbi cu sensul de înger chiar dacă între ele există o distanţă în timp de 2000 de ani şi o distanţă de 2000 km în spaţiu! Cine spune că steaua cu şase colţuri aparţine culturii iudaice nu cunoaşte istorie sau minte ca o secătură pentru că evrei pînă după întoarcerea lor din Babilon(500 î.e.n.) foloseau steaua cu cinci colţuri luata de la egipteni aşa cum apare mai tirziu la comunişti! Crucea, ca simbol al sacrului apare în probele arheologice pe fostele teritorii locuite de strămoşii noştri( România, Ucraina, Republica Moldova, Ungaria şi Bulgaria) de la începutul mileniului lV î.e.n. dar nu a fost menţionată niciodată să nu dea de bănuit cuiva!
|
|
| Ultima actualizare ( Miercuri, 09 Decembrie 2009 09:19 ) |



Fiind o religie a luptei continue dintre bine şi rău, duhul răului se numea Sotea sau Satan. Pămîntenii se năşteau din lumina vie a vieţii(lumina soarelui) dar toată existenţa lor trebuiau să se străduiască să facă numai fapte bune în folosul celor din jur ca o probă de curăţenie pentru comuniunea cu adevărata viaţă veşnică(nemurirea) ce impunea condiţia de OM. Nu aveau statui iar divinităţile lor se manifestau ca nişte duhuri, entităţi spiritual - energetice. La naştere fiecare persoană era luată în pază de un înger, neamul get fiind binecuvîntat de oastea de îngeri (falanga). Nu aveau temple ci mici troiţe şi bisericuţe/metocuri unde îşi oficiau cultul sau altare improvizate în vremuri de restrişte. La naştere fiecare era botezat în religia neamului cu vin şi pîine strămoşească. Crucea a fost simbol al sacrului la neamul nostru de la începutul mileniului V î.e.n. descoperire făcută la Gorban judeţul Iaşi apoi la Cucuteni iar mai multe tezaure ale geţilor au ca obiect de podoabă crucea înscrisă în cerc sau crucea cu braţele egale. Divinităţile lor aveau în jurul capului o aură aşa cum arată plăcuţa de plumb descoperită la Romula.
Sub un şopron cu o vită şezînd, un copil mic ridică braţele către cer simbolizînt bucuria vieţii ce s-a născut. La dreapta jos, mama primeşte un toiag şi un miel de la divinitate/marelui preot get? care are pe cap costumaţia religioasă făcută din blana unui lup al cărui cap este pus pe capul lui. Deasupra şopronului este figura cunoscută a lui Iisus cu plete şi cu barbă scurtă ca semn al tinereţii, imagine preluată de hagiografia creştină. La stînga imaginii este un porumbel zburînd reprezentînd Sfîntul Duh, doi măgăruşi(cum a intrat Iisus în Ierusalim) şi un profil de om. În partea stîngă jos a şopronului se vede o persoană şezînd pe un scaun iar în mînă ţine un toiag. Scaunele sînt trei sugerînd legenda celor trei magi. Sub imagine, în colţul stînga jos se văd stilizate imaginile pentru o şopîrlă mare, un peşte, o broască ţestoasă, o pasăre mare care aleargă şi un cîine sau lup. La mijloc este un şarpe foarte lung iar lîngă coada acestuia este un pătrat împărţit în nouă părţi egale sugerînd că este protector al vînătorilor şi al învăţaţilor. Tăbliţa ll povesteşte despre vizita lui Zamolxe în insula Samos şi trecerea cabirilor la religia sfintei cruci a Mîntuitorului! Pe tăbliţele l şi ll apare semnul crucii ca simbol al sacrului şi al pămîntului(ţării) care stă sub această protecţie. Geţii se considerau poporul ales de Creator iar ţara lor o numeau ţara sfîntă(dio Geta). Creştinismul ortodox este în mare parte religia strămoşească. Multe din elementele de cult ale religiei geţilor dar şi simbolurile religioase(crucea cu braţele egale libere sau înscrise în cerc, steaua cu şase colţuri şi steaua cu şase raze) sînt păstrate din religia neamului mioritic din mileniul lV î.e.n. şi care au fost duse de emeşi în Sumer/Ki-en-gi de pe meleagurile noastre pe la mijlocul mileniului lV î.e.n..

11,44, sau numai anumite texte T 25,47. Fiecare tăbliţă are particularităţile ei alfabetice şi de semantică pentru că au fost scrise de persoane cu culturi diferite, în epoci diferite şi în zone unde existau specificităţi dialectale ale limbii române. Să amintesc şi scrierea galilor de pe marginea tăbliţei 9 care nu era descoperită cînd pretind specialiştii noştri că s-au făcut falsurile. Iar semnele plutaşilor de pe Bistriţa se găsesc în cea mai mare parte în alfabetele geţilor dar lipsesc din alfabetul latin sau grec! Dar cel mai izbitor argument este asemănarea pînă la identificare a semnelor folosite de geţi pe tăbliţele de plumb cu semnele folosite în Biblos, Mohenjo – Daro, Siberia, India, nordul Africii(berberii, tuaregii şi libienii), Saba, toate ţinuturi care nu au nimic cu cultura şi scrierea greacă şi descoperite unele, la începutul secolului XX!