O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Ţara Zeilor

  

     Vizitează și articolul despre Mihai Viteazul, fiindcă acolo este prezentată o carte ce ar face cinste oricărui istoric medievist.

                               

                               

                                        Țara Zeilor, prima cultură a neamului omenesc


     Pentru a ne cunoaște istoria străveche avem la îndemînă date și fapte demne de încredere și pline de învățăminte despre strămoșii noștri care s-au perindat pe toriștea carpatină timp de peste 40 de milenii, lăsînd în urma vremurilor pentru cei ce vor veni, legende, mituri și ziceri ce ar lumina și cel mai întunecat ungher al pămîntului, însă nu și scăfîrliile istoricilor și lingviștilor mioritici actuali. Din traista veleaturilor de demult voi scoate dovezi epigrafice venite de la grecii din vechime cît și de la latini, scăpate de urgiile timpului și ura nemărginită a celor ce s-au străduit cu o furie de neînchipuit să ne scoată pe vecie din istoria Europei și a lumii. Spațiul carpatin, luat într-un sens geografic foarte larg, ca matcă de cultură și civilizație, de unde au roit timp de milenii mai multe grupuri de populații către alte tărîmuri, era cunoscut din cea mai înnegurată antichitate ca Țara Zeilor sau ,,locul unde s-au născut zeii” fiind un ținut sfînt sau o Țară Sfîntă.
     Poetul grec Pindar (518-438 î.e.n.) în Ode Olimpiane și Pythiane îl amintește pe confratele Pherenicos din Heracleea, ce a trăit însă în vremuri mult mai vechi lăsîndu-ne scrise versurile: ,,Hiperboreii locuiesc în părţile îndepărtate lîngă templul lui Apolo. Ei sînt cu totul nedeprinși la război și se trag, după cum spun tradiţiile, din neamul titanilor celor vechi; ei sînt stabiliţi sub suflul cel rece al lui Boreas și cinstesc pe un rege din neamul arimaspilor... la hiperboreeni s-au născut zeii”. Tot în aceste ode ale lui Pindar mai găsim legenda potrivit căreia, Troia a fost înălțată de hiperboreenii conduși de Eac împreună cu zeul Apolo, iar după ce au isprăvit munca s-au întors toți în baștina din nordul Istrului. Ori aceste mituri arată că în secolele VIII-V î.e.n. în lumea grecilor era convingerea de neclintit că la nord de Istru unde locuia neamul hiperboreenilor, era și ținutul unde s-au născut zeii și însăși neamul omenesc, iar unele divinități încă mai sălășluiau în aceste tărîmuri pline de mister; deci Țara Zeilor era Țara Sfîntă, așa cum găsim scris de mai multe ori pe tăblițele de plumb. Pînă și această ,,ciudățenie” dovedește că felul meu de a citi tăblițele este cel corect și bun, chiar dacă despre el, unele lepre spun că este ne-bun.  
     Un alt autor de același neam, Pseudo-Apollodor (secolul II-I î.e.n.) în lucrarea Biblioteca (II,II.5,11 şi 119,120), scrie că ,,muntele Atlas este situat în ținutul hyperboreenilor, la nord de Marea Neagră. Nu există nici un motiv pentru a face altă legătură şi a căuta muntele Atlas în "Atlantida", textul dezvăluindu-ne că pe Acropole deja se lucra drăcește (adică elinește) la falsificarea istoriei și mitologiei lumii de atunci, astfel ca grecii cei pretinşi pricepuți și isteți să apară moțul lumii în tot și în toate, iar ceilalți (și în special geții) pe nicăieri.
     Aceste mituri au dăinuit în cultura antichității ca un adevăr ce nu putea fi pus la îndoială, fiindcă este reluat de către Diodor din Sicilia (80-20 î.e.n.) în scrierea Biblioteca istorică, Cartea III, LX, unde găsim o legendă ce ne spune cum a fost împărțit pămîntul după zidirea lui între cei doi titani, Atlas și Cronos astfel: ,,După moartea lui Hyperion - se povesteşte - fiii lui Uranos şi-au împărţit între ei domnia. Cei mai vestiţi au fost Atlas şi Cronos, Atlas a primit domnia de lîngă Ocean (Marea Neagră), iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-a spus atlanţi. Atlas şi-a dat numele său şi celui mai înalt munte din ţara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul legile mişcărilor cereşti, împărtăşind oamenilor şi teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pămîntul... Atlanții care locuiesc în regiunile roditoare pe țărmurile Oceanului, întreceau cu mult - pare-se - pe vecinii lor prin evlavie și prin ospitalitate. Ei pretind că leagănul zeilor este țara lor... Atlas avu şapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost aşezate pe cer şi au primit numele de Pleiade.” Iscusitul grec ne spune că neamul de lîngă Ocean sau Marea Neagră cum este dovedit din descrierea geografică a ținutului, se numește ,,atlanți”, după întemeietorul țării și a neamului (titanul Atlas), însă atît el cît și ceilalți antici au folosit numele de hiperborean. În altă parte a lucrării ne precizează ce se înțelegea atunci prin marea de lîngă lacul Meotic (Marea de Azov) - numită ,,Ocean” - scriind că: ,,regiunile udate de Tanais (Don) şi Istru, pe care antichitatea le numea hiperboreene”, lăsîndu-ne a ghici singuri unde este adevărul pe care a vrut sau nu a vrut să-l spună.
     Un alt grec ce i-a fost o perioadă de timp chiar contemporan lui Diodor, capadocianul Strabon (63 î.e.n. - 21 e.n.), ne-a lăsat mărturie în lucrarea Geografia la 1,4,3 ca să băgăm la cap, următoarele adevăruri din vremea lui: ,,Cei dintîi care au descris diferite părţi ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei”. Şi cu asta dăm la o parte abureala sau ceața lui Diodor, care nu prea știa să scrie cu precizie cîteodată, unde este ținutul hiperboreenilor (fiind și ținutul de naștere al zeilor).
     Latinul Pliniu cel Bătrîn (23-79 e.n.) este un alt martor al timpurilor trecute, pe care l-am chemat să ne lumineze în calea adevărului despre istoria ocultată a geților. Pentru trebuința noastră găsim în lucrarea Naturalis Historie IV, 26 că: ,,axa boreală, în jurul căreia se învîrtea Universul, atingea pămîntul la gurile Istrului, pe teritoriul hiperboreenilor sau geților”. Iar cu acest adevăr atît de limpede spus de un latin, ar trebui să vă frec mestecătoarea de trădători pînă veți amuți pe vecie, cu satanistele voastre făcături cu care ne-ați falsificat istoria și cultura identitară. Asta știa antichitatea chiar şi în secolul I al erei noastre: că neamul legendar al hiperboreenilor era în fapt neamul get, care a avut de strămoși această spiță scoborîtoare direct din zei sau titani.  
   Poetul latin Marţial (40-103 e.n.), ne-a lăsat și el mărturie în această direcție, despre strămoșii noștri istorici și adevărați, nu cei boiți de fel de fel de pricepuți cu mințile rătăcite. Într-o epigramă pentru prietenul său Marcellinus,  care era soldat în armata romană, scrie: ,,Soldat Marcellin tu pleci ca să iei pe umerii tăi cerul hiperboreean şi astrele polului getic”. Citatul care se referă la campania militară a romanilor din anul 89 e.n. împotriva geților, este încă o dovadă de cum ne-au falsificat tîrîturile, tîmpiții și trădătorii de Neam și Țară, adevărata istorie a strămoșilor noștri, fiind al doilea autor ce a lăsat mărturie peste timp că hiperboreenii erau strămoșii geților sau poate o poreclă dată chiar acestora de către pricepuții greci, cam tot așa cum i-au numit și pelasgi. Acelaşi autor numeşte biruința armatelor romane conduse de către împăratului Domiţian asupra mato Gezino, ,,hiperboreus triumphus” şi mai departe: ,,De trei ori a trecut prin coarnele perfide ale Istrului sarmatic; de trei ori şi-a scăldat calul în zăpezile geţilor; mereu modest, el a refuzat triumful pe care-l merita şi n-a adus cu sine decît renumele de a fi învins lumea hiperboreenilor”. El face aceleași precizări uluitoare pentru mințile noastre de azi, otrăvite de atîta lat(r)initate, că nu-și mai poate găsi și adevărul un cît de mic loc: hiperboreenii sînt strămoșii falnicilor geți, împotriva cărora  împăratul roman Domiţian purtase mai multe războaie, sau un alt nume ce era folosit în antichitatea clasică pentru neamul get. Dar asta nu înseamnă că și ei își spunea așa, fiindcă pe tăblițe și-au scris identitatea ca falnici geți sau rumuni.
     Alt izvor, venit din scrierea Stromate a alexandrinului Clement (150-215 e.n.), spune că marele înțelept al dacilor, Zamolsis este de neam hiperboreean. Şi iarăși mă înădușă năduful, că nu pot socoti cu parul sau măcar cu bățul, pe cei ce ne-au falsificat cu bună știință istoria veche, îndobitocindu-ne cu otrăvurile pregătite de către ticăloșii greci, diverşi papistași, istoricii germani și monstruoșii cazari. 
     Latinul Dio Cassius (155-229), în lucrarea Romaika (Istoria Romei), scrie despre bătăliile purtate de împăratul roman Domițian împotriva geților, că la Tapae, basoleo Diogio (care conducea armia geților) a fost înfrînt de generalul roman Tettius Iulianus - personaj născocit de el, fiindcă Suetoniu care a scris cu 100 de ani înainte despre aceleași fapte istorice, prezintă alte căpetenii. Pentru fapta lui, ce se vrea să rămînă în amintirea neamului, romanul își ia numele de Hiperboreanul (victor Hiperboreo namen ab orbe tulit - învingător, a luat de pe lume numele de hiperborean).
     Un alt scriitor al antichității tîrzii, Macrobiu (sec. IV-V e.n.), în lucrarea despre Scipio, zice că hiperboreenii sînt pelasgi locuind în nordul Traciei. Ori istoria ne spune că aici era hotarul de sud - Mesia - al Dio Getia, adică Țara Sfîntă a vechilor hiperboreeni, sau pelasgi cum i-a scris el cu acest nume venit de la vechii greci.  
     Cam pentru aceeași perioadă de timp avem mărturia venită și de la poetul latin Claudius Claudianus (370-406 e.n.), care în poemul neterminat De raptu Proserpinae (Răpirea Proserpinei), a scris despre pasărea fenix plină de mister că își are cuibul în munții titanilor de lîngă Ocean (Marea Neagră), adică în Carpații noștri, unde a fost prima împărăție a neamului omenesc condusă de titanul Atlas. Şi iarăși trebuie să-i pun sub aspru județ pe toți cei ce ne-au falsificat istoria cu știință, din prostie ori slugărnicie.   
     Din dovezile antice scrise prezentate mai înainte, este adeverit faptul istoric odată pentru totdeauna, că ținutul de la nordul Istrului a fost locuit în vechimea timpului pe o perioadă de peste 1000 de ani de un popor pe care grecii l-au numit hiperborean sau pelasg, însă unii antici fac precizarea explicită că geții erau urmașii acestora! 

                                                                Zidirea Neamului Omenesc

     Fiindcă zeilor le era urît de pustietatea pămîntului, s-au hotărît să-l umple cu ființe vii de tot felul dar și cu plante felurite, iar de folosul acestora trebuia să se bucure Omul, ultima ființă izvodită după chipul și asemănarea lor.
     Primul martor pe care îl aduc în fața timpului și a dreptei judecăți a adevărului este poetul latin Publius Vergilius Maro (70 î.e.n.-19 e.n.), ce ne-a lăsat nouă moștenire în Eneida VI, 580, un mit uluitor despre străbunii noștri carpatini sau neamul get, scriind că este ,,cel mai vechi popor de pe pămînt (genus anticum terrae) și fiii pămîntului (terrae filli)”!!!
     După cîteva zeci de ani, un alt latin, Marţial în Epigrame IX, 46 - închinate prietenului său Marcellius (care era în armatele romane ale împăratului Domiţian venite la Istru că cotropească Dio Getia în anul 86), îi amintește că va sprijini pe ai săi umeri de viteaz ,,cerul de nord al hiperboreenilor şi astrele polului getic care de abia se mişcă. Iată şi stîncile lui Prometeu. Iată şi muntele acela faimos în legende. În curînd tu vei vedea toate acestea din apropiere cu ochii tăi proprii. Cînd tu vei contempla aceste stînci în care răsună durerile imense ale bătrînului, vei zice: da, el a fost încă mai tare decît aceste pietre tari, şi la aceste cuvinte tu vei putea să mai adaugi că: acela care a fost în stare să sufere astfel de chinuri, a putut într-adevăr să făurească şi neamul omenesc.” Să zăbovim o clipă în trecerea timpului și să înțelegem ce a spus latinul: în secolul I al erei noastre toată antichitatea știa că la nord de Istru, în Țara Zeilor, aceștia au izvodit Neamul Omenesc, iar titanul Prometeu i-a învățat toate cele trebuincioase, astfel ca oamenii să-și ducă viața pe pămînt cu bune și cu rele. Mitologia greacă a scris despre eroul civilizator că a fost fiul titanului Iapet și al Clymenei, fiică a Oceanului. El fură focul ceresc și-l dăruiește oamenilor, ca aceștia să-și facă viața mai ușoară și mai plăcută. Pentru aceasta, dar și alte fapte de neascultare față de tiranul cerurilor Zeus, este pedepsit de către acesta să fie înlănțuit în muntele Atlas, iar un vultur să vină zilnic să se hrănească ciugulind din ficatul lui care se regenera.
     Apollodor din Atena, ce a trăit în secolele II-I î.e.n., a scris că muntele Atlas unde a fost înlănţuit Prometeu era situat în ţara hiperboreilor, el stabilind aceste adevăruri pe baza unor scrieri mai vechi! Cînd grecii s-au decis să falsifice mitologia neamului carpatin ca să se pună ei moțul lumii, l-au mutat și pe Prometeu în Caucazul de la Marea Caspică, hotărînd că la nord de Istru era numai sălbăticie și mare pustietate. În unele legende eroul civilizator al neamului omenesc apare ca frate al titanului Atlas, iar chinurile înlănțuirii i-au fost curmate de viteazul elen Hercules, ce ar fi săgetat vulturul hămesit, eliberîndu-l și pe amărîtul pelasg.
     În piesa Prometeu înlănţuit, grecul Eschil (525-456 î.e.n.), mutînd povestea mai în sud printre pelasgii care le erau vecini, scrie despre eroul carpatin că și-a civilizat neamul său, ce era contemporan cu Cronos. Astfel îi laudă grecul pe pelasgi: că erau atoate-ştiutori, stăpîni ai focului, că Prometeu i-a învățat arhitectura, cărămizile, calendarul, calculul, astronomia, tainele scrierii, creşterea animalelor - toate acestea fiind temelia civilizației antice. Trebuie să reținem afirmația lui Eschil, că pelasgii cunoșteau taina scrisului chiar de la zidirea neamului omenesc, primind-o de la titanul Prometeu.
     Scrierea esenă Arborii este încă o mărturie peste timp, care ne spune că nașterea neamului omenesc a apărut în jurul Carpaților din urieși sau titani, după îndrăcita pană a grecilor. ,,În zilele de demult, cînd creația era tînără,/ Pămîntul era plin de arbori uriași/ Ale căror ramuri ajungeau deasupra norilor/ Și în care sălășluiau Vechii noștri Părinți/ Care au umblat cu îngerii,/ Și au trăit în Legea Sfîntă.” Manuscrisul care nu a suportat încă nimicirea "revelațiilor" mozaice, spune explicit că strămoșii geților au fost în vremurile de început ale creației ființe cerești care trăiau împreună cu îngerii în ceruri, de unde s-au pogorît pe pămînt, făcîndu-l pe om după chipul lor. Şi tot unul din acest neam al urieșilor sau titanilor, Prometeu, i-a învățat cele arătate mai înainte. Ideea zidirii neamului omenesc de către ființele cerești o găsim și în manuscrisul esen Îngeri, care ne spune: ,,Să lăudăm sfinţii îngeri… Noi lăudăm îngerii care, în primul rînd, ascultă gîndul şi învăţătura Tatălui Ceresc, ai cărui îngeri au format sămînţa neamurilor. Care au atins sprînceana părintelui nostru Eno şi au călăuzit Copiii Luminii pe şapte plus şapte căi care duc la Pomul Vieţii…” Descoperim în scrierile esene că mitul este identic cu ceea ce ne-a transmis și latinul Vergilius cam în aceeași perioadă de timp, iar adevărul ne obligă să tragem concluzia că aceasta era concepția generală a antichității despre apariția neamului omenesc. Însă pricepuții greci au reușit să falsifice în mare parte mitologia popoarelor antice, aratînd prin asta ura cu care au lucrat ei împotriva celorlalți, pentru a-și preamări cioara vopsită în alb, asfel ca să o considere lumea drept porumbel.
     Chiar în secolul V al erei noastre, cînd procesul de falsificare a istoriei și culturii geților era în ,,plin avînt creator”, mai erau unii ce scăpau ceva fărîme din adevăr, așa cum găsim la filozoful grec Proclus (412-485 e.n.), care în Comentarii la Timaios ne-a lăsat mărturie peste timp că Tatăl Ceresc a creat totul după Lege: ,,Urmînd sfatul Nopții, aduce cu el un însoțitor și poruncește Legii să îi stea alături precum spune și Orfeu”. Trimiterea este făcută direct la religia geților, fiindcă Orfeu a fost unul dintre marii înțelepți ai neamului mioritic, chiar dacă îndrăciții greci l-au dus în Tracia, pe care au luminat-o ei cu pederastia și fățărnicia elenă. În lucrarea Cratylos același autor repetă ideea din scrierea precedentă: ,,Orfeu transmite tradiția că Tatăl Ceresc a zidit întregul creației cerești și a făurit soarele și luna și toți zeii înstelați, și a creat elementele de sub lună.” Dacă ne vom mai lăsa aburiți de vedeniile sau basmele ivriților și toate minciunile istorice ale vechilor greci (dar și ale atîtor nemernici din perioada modernă), nu avem cum să scăpăm de acest proces îngrozitor de spălare a creierelor românilor de azi și de maculare totală a istoriei și culturii identitare strămoșești.
     Acest adevăr lăsat să ajungă pînă la noi de izvoarele scrise pomenite mai înainte, l-am descoperit și cînd am citit tăblițele de plumb găsite la Sinaia. După luptele de început din vara anului 89 cu armatele romanilor conduse de Fuscus (sau Fusco cum este scris pe tăblița 68), mato Gezino este nespus de amărît pentru neputinţa lui şi a armosei pe care o conducea, considerîndu-se vinovat în fața sfîntului Zabelo pentru nenorocirea venită ,,Neamului Ales de Dumnezeu”(On Sent Rodie). Conceputul de Neam Ales de Ziditor îl găsim repetat pe tăbliţa 57, care ne-a lăsat o meditație profundă asupra răstignirii lui Ili: ,,Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se închine şi să ţină Calea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor”. Desigur că aceste informații nu vor fi discutate vreodată în cărțile de istorie ale românilor, fiindcă cei care ne-au pervertit trecutul ar trebui să-și taie limba și mîna dreaptă cu care ne-au falsificat și maculat istoria străbună, încît să fim pe vecie gunoaie și viermi de care să se rușineze întreaga lume.
     Dar aducerea de laude prin Miel (practică ce era în religia străbună) o găsim și într-o povestioară neaoș mioritică - basmele ivriților fiind numai vedenii, adică adevăruri sacre după drăceasca lor făcătură - care ne spune că în vremurile de demult în ținuturile dinspre estul Carpaților, au plecat undeva în sud, foarte departe, un popor care se numea rohmani, rahmani sau blajini. Ei au fost primii oameni de pe pămînt și plecînd de la noi s-au stabilit undeva tare departe, dar și ei sînt creștini ca noi, iar cei mai de seamă sihaștri mioritici merg la ei pentru a se adînci în meditații și învățături de taină, de unde nu se prea mai întorc. Spun legendele noastre că acești creștini neștiuți încă de istorie ,,sînt tot creștini ca noi, dar au luat credința prin Fiul Oii”. Adică românii din secolul XIX știau că neamul lor strămoșesc a fost primul izvodit de Ziditor pe Pămînt, fiind iubitor de religia crucii (numită de furi iudeo-creștinism) şi au îndrăgit acest cult care i-a binecuvîntat prin Fiul Oii sau Miel, după cum găsim şi în Mitologia românească de Marcel Olinescu. Să precizez că Iisus a fost prezentat printr-un miel în iconografia iudeo-creștină pînă către sfîrșitul secolului VII.


                                                      Cetatea lui Anu, Gog, Senta, Sîntu sau Dumnezeu

     Și tot aici la nord de Istru, aceeași antichitate spune că era cetatea Ziditorului Neamului Omenesc sau a lui Dumnezeu cum sună astăzi povestea.
     Poetul latin Ovidiu pe la anii 10 ai erei noastre amintește în Fastele că ,,Ianus învîrteşte polul nordic al cerului - Geticus polus - ” și pune în gura chinuitului zeu vorbele: ,,Eu unul singur am dreptul să învîrtesc polul cerului. Eu veghez la porţile cerului… însuşi Jupiter nu poate să intre şi să iasă fără voia mea”. Adică să ne înțelegem ce a vrut să spună Ovidiu: aici la gurile Istrului era cetatea Ziditorului tuturor văzutelor și nevăzutelor, Ianus fiind cel ce învîrte universul, dar și paznic de nădejde la intrarea în ceruri unde se afla și Raiul. Și era îndîrjitul tare înciudat asupra tuturor, de se ținea țanțoș chiar în fața lui Jupiter ce îi era mare șef în cele sfinte. Pentru latinul pomenit dar și pentru întreaga lume a imperiului roman, aici în munţii Carpaţi unde era Muntele Sfînt al geților, se afla și cetatea Ziditorului (An/Anu/Gog/Senta) - părintele neamului omenesc -, tot aici fiind şi axul lumii sau polul getic, adevăr despre care astăzi nimeni nu mai îndrăznește a vorbi, fiindcă pe loc este acuzat de naționalism și antisemitism.
     Și pîrliții ivriți și-au trecut în făcătura lor acest mit al cetății zeilor în nordul cel mai îndepărtat, adică ținutul cel friguros și plin de mistere și groază. În scrierea Isaiia, plăsmuitorul se pune pe proorocit împotriva Babilonului stăpînit de caldeeni și spune că va fi nimicit de perși, iar ei iudeii vor fi eliberați din robie și vor cînta cîntece de slavă, prin care vor preamări pe Domnul Cel Prea Înalt, nu pe Iahweh, Elohim sau Adonai. Mai spune guristul vedenist despre regele babilonian că nu-l va primi nici ,,locuința morților”, chiar dacă el se fălea la 14,13:  ,,Tu ziceai în inima ta: «Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul domniei mai sus de stelele Domnului; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei, mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.» Dar ai fost aruncat în locuința morților, în adîncurile mormîntului.” Mai face proorocul o precizare asupra locului unde este acest munte al adunării dumnezeilor la 2,2 ,,Se va întîmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi la el.”
     Pentru a aduce un firicel de lumină în această întunecime ivrită și ca să aflăm ce neamuri sălășluiau ,,la capătul miază-noaptei” unde era cetatea lui Dumnezeu, Raiul din care creștea falnic Pomul Vieții sau Arborele Cosmic, și unde era chiar osia lumii, vin tot cu un priceput din tagma lor mincinoasă, proorocul Ezechiel. Acesta, neavînd nici urmă de ascultare la neamul său îndărătnic, îl afurisește cu o năvălire cumplită a celui mai mare popor în frunte cu Dumnezeul ,,Cel Prea Înalt” Gog din țara Magog, cum găsim la 38,14-16: ,,De aceea proorocesc fiului omului și spune lui Gog: «Așa vorbește Elohim: Da, în ziua cînd poporul meu Israel va trăi în liniște, vei porni din țara ta, și vei porni din fundul miază-noaptei...” Adică și ei știau că țara Magog era Gitia, cum s-a știut la începuturile iudeo-creștinismului și tot aici era și cetatea adunării dumnezeilor, iar informația apare și în scrierile lor sub numele de Gitia, limpede ca apa de izvor!
     Legendele noastre spun că pămîntul se sprijină pe patru stîlpi şi o osie. Osia se reazemă pe un balaur care se încolăcește în jurul ei. Dar asta spun și scrierile latinilor, care le-au lăsat peste timp că la nordul Istrului este axa lumii sau osia pămîntului din muntele sfînt, iar Strabon arată că acesta este undeva aproape de gurile fluviului Istru! Ne mai spun aceste mituri că în centrul pămîntului este un munte pe care stă Dumnezeu, acolo este cetatea lui Dumnezeu şi Mărul roşu. Mărul roşu este osia pămîntului. El se găseşte acolo unde este buricul Pămîntului. Putem fi oricît de suciți sau îndrăciți, aceste ,,povești” însă ne fac lumină în întunecata noastră istorie și mitologie, că nu veți mai avea loc unde să o învîrți sau cotiți, cum ați făcut-o pînă acum.
     Altă legendă spune despre Anu, Gog, Senta sau Dumnezeu că este întruchipat ca un bătrîn sfătos (căci numai bătrînii sînt plini de înţelepciune), cu faţa albă frumoasă, acoperită de o barbă tot aşa de albă ca omătul şi de un păr bogat şi căzut în plete pe spate, ca la bătrînii şi cucernicii preoţi. Deşi bătrîn, e totuşi plin de vigoare şi conduce treburile lumii, ca şi la începuturile ei. O asemenea imagine ne-a lăsat și scrierea lui Marţial despre Prometeu, ce apare în unele legende ca ziditor al Neamului Omenesc pe care l-a făcut din lut, însă ea se vede și pe unele tăblițe de plumb, unde găsim numai capul bătrînului ce are lîngă el un miel, sau un bătrîn ce se sprijină într-un băț.
     În județul Buzău există în comuna Bozioru, un loc cu o semnificație aparte, unde legendele și trecutul fabulos se îmbină cu o istorie uitată, ce stă de mărturie prin acele locuri și așteaptă să fie descoperită. Respectiva parte a Carpaților de Curbură, localnicii o numesc Țara Luanei, iar numele se găsește în mai multe legende locale transmise din generație în generație prin viu grai. Ele evocă locurile ansamblului rupestru format din bisericuța lui Iosif, chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul Mic, Agatonul Mare și Fundul Peşterii, unde se găsesc incizate și desenate semne din alfabetul get și simboluri străvechi.
     Ne spun legendele că în vremurile de demult ținutul era stăpînit de un bătrîn mai înțelept și mai vechi decît timpul, ce domnea peste o cetate puternică înălțată în piscul muntelui ale cărei ziduri sprijineau cerul. Iar cetatea era vegheată zi și noapte de un soare strălucitor care o și apăra. Bătrînul se numea Luana (lu: om, bărbat, puternic, a locui + Ana/Anu: Tatăl Ceresc). Iar în acest ținut miraculos erau multe izvoare tămăduitoare folosite de el pentru a vindeca pe cei răniți în apărarea ținutului, la fel și pentru învierea celor morți căzuți la datorie. Cei mișei care se încumetau să tragă foloase pe ascuns din întrebuințarea apelor minunate, se îmbolnăveau, fiindcă nu știau și descîntecele sau rugăciunile ce trebuiau spuse odată cu spălarea sau îmbăierea în ele.
     Și la emeșii bejeniți în ținutul dintre Tigru și Eufrat, legendele vorbesc despre ținutul Dilmun, unde cerul este unit cu pămîntul prin muntele Dilmun, ,,unde nu este moarte, nu este decît fericire și bucurie, fiind un loc luminos și strălucitor plin cu pomi fructiferi și ape răcoritoare, flori și plante hrănitoare, iar oamenii sînt veșnic tineri la fel animalele nu se omoară între ele sau nu sînt omorîte de oameni”. Dilmunul este Raiul sau grădina Ziditorului, unde își află sălaș sufletele celor virtuoși. Din muntele sfînt Dilmun (scris în akkadiană Tilmun) curge apă vie și tot aici s-a născut neamul zeilor și al oamenilor în a noua zi de la începuturile zidirii, și iarăși povestea ne aduce la rădăcinile ei carpatine, despre care însă românii nu au urechi de auzit. Am arătat că noi am avut pe Dunăre cetatea Dimum, menţionată Tilmun în secolul VII în Cosmografia de la Ravena, ca să nu mai fie vorba spusă în vînt!
     O ,,poveste” de-a noastră spune că în a noua zi de trudă a zidirii de început, Dumnezeu a făcut  Pămîntul, așezîndu-l să plutească pe marea de început, iar în mijloc este cetatea lui care ajunge pînă la cer. În fața acestor dovezi de netăgăduit, eu vă cer vouă "istoricilor" să vă plecați supuși la tălpile adevărului pentru a vă primi pedepsele cuvenite pentru toate nelegiuirile făcute împotriva neamului get și a urmașilor acestuia, rumunii de azi!
     Pentru a duce munca la capăt, le mai pun în nas acestor nemernici un adevăr ce stă sub ochii noștri zi de zi, dar nu-i avem deschiși a-l vedea, fiindcă am fost învățați să fim proști, slugarnici, tîmpiți și alte asemenea drăgălășenii cu care ei ne-au otrăvit mințile de peste 150 de ani, pentru a ne falsifica și fura istoria și cultura identitară. Carpații Orientali îi mai numim Răsăriteni, iar celor Meridionali, le mai spunem Sudici sau de Miazăzi și împreună cu Munții Apuseni formează împreună o cetate naturală cu două porți de intrare: Porțile Meseșului pe Someș și Porțile Mureșului. Însă denumirea munților - răsăriteni, miazăzi și apuseni - se putea face în vechime numai de cei ce locuiau în Ardeal, care se raportau în acest fel la cele trei lanțuri muntoase, fiindcă cei din afara arcului carpatic le-au dat alte nume pentru fiecare munte în parte. Deci cetatea sau muntele lui Dumnezeu sînt amintite mereu de către românii de astăzi fără a ști ce spun, pentru că falsificarea istoriei și limbii noastre nu ne lasă să mergem pe calea adevărului.


                                                                          Limba Zeilor

     Și în astă direcție am adunat cele trebuincioase tot de la vechii greci și romani, date și fapte demne de luat aminte și care puse în cîntarul adevărului ne vor ajuta să ne mîntuim de otrava iudeo-satanistă, de latinism, de indo-germanism sau indo-europenism și alte făcături drăcești cu care ne-au otrăvit pricepuții de la noi și de aiurea, mințile și sufletele. Mai mulți greci au lăsat mărturie că numele zeilor și cele sfinte în ale înțelepciuni au venit la ei din ,,limba zeilor”, fără a preciza uitucii cine vorbea această limbă atît de dragă și lor cîteodată. Amintesc aici că primele învățături religioase, vechii greci le-au primit de la hiperboreeni prin cele trei fecioare - Opis, Hekaerge și Ahaia - care le-au dus niște table triunghiulare cu astfel de învățături, pentru oameni cuminți, nu pentru furi!
     Găsim unele indicii despre ,,limba zeilor” la filozoful Iamblichos (240-320 e.n.), ce ne lămurește în scrierea De Mysteriis vii, 4 astfel: ,,Căci zeii au fost cei care i-au învățat pe oamenii din națiunile sacre... întreaga lor limbă sfîntă. Cei care au învățat primele nume ale zeilor, le-au amestecat cu propriile lor limbi... și ni le-au transmis astfel.” Autorul recunoaște explicit că ei, grecii cei pricepuți în toate ale filozofiei, au primit înțelepciunea de la ,,națiunile sacre” prin ,,limba sfîntă”! Mai înainte am arătat că aici, în jurul Carpaților, a fost zidit Neamul Omenesc. Iar acest adevăr îl știa toată antichitatea, pînă după lovitura de stat dată de leprele iudeo-cre(ş)tine în imperiul roman în anul 380 - moment de la care a început marele proces de falsificare a istoriei și religiei geților (ce a fost și religie oficială a imperiului aproape 200 de ani). De pe aceste meleaguri au plecat în mai multe direcții migrații pe parcursul a cîtorva milenii, iar neamurile respective se considerau ,,sfinte”, ,,sacre” sau ,,scoborîtoare din zei”. Aceştia au fost cunoscuţi ca egipteni, filisteni, martu și emeși (sumerieni). La aceste popoare făcea trimitere filozoful grec în scrierea sa. Dar cum istoria a fost falsificată atît de amarnic de către greci și iudeo-creștini, din ,,națiunile sacre” s-a ales praful și pulberea, stăpînirea Neamurilor luînd-o ,,națiunile care trăiesc în sinagoga Satanei”, adică mozaicii și iudeo-creștinii Neamurilor! Așa cum la egipteni religia se slujea într-o limbă aparte folosindu-se și o scriere particulară, tot așa și pe tăblițele de plumb ale geților, apare pe lîngă scrierea obișnuită și una religioasă, adică a zeilor.
     În lucrarea Getica scrisă de Iordanes, la paragraful XXV,133 avem mărturia peste timp a faptului că religia geţilor (numită de sataniştii iudeo-creştini arianism) era slujită numai în limba getă sau rumună, învăţățînd-o atît  goţii cei iubitori în ,,religia lui Zamolxe”, cît şi alte seminţii care au practicat acest cult al crucii. El scrie despre intrarea goților în imperiului roman pe timpul împăratului get Valens (pe la anul 375) și trecerea acestora la religia geților, ajutați de clerici imperiali astfel: ,,De astfel propovăduind evanghelia cu multă dăruire atît ostrogoţilor cît şi gepizilor, rude ale acestora, i-au învăţat pe aceştia nu numai limba acestui neam, dar şi dogmele acestei secte. Ei înşişi, precum s-a spus, trecînd peste Dunăre în Dacia Ripensis cu îngăduinţa împăratului, s-au aşezat în Moesia şi Tracia.” O altă mărturie că mitraismul sau arianismul, adică ,,religia lui Zamolxe” sau religia geților se slujea numai în limba getă sau rumună (considerată ca limbă a zeilor ce le-a adus neamurilor carpatine primele dogme în religia crucii în urmă cu multe mii de ani), o găsim la latinul Firmicus Maternus în lucrarea De errore profanarum religionum, scrisă pe la anii 346-350, unde spune supărat că limba de cult în mitraism nu era nici greaca (corect era koine, fiindcă ei nu mai vorbeau greaca lui Pericle, Socrate și Tucidide de peste 700 de ani), nici latina, ci limba lui originală, fără a ne lumina unde trebuie să-i căutăm originea respectivei limbi liturgice.
     Și acum am să vin cu cel mai puternic argument, ca să dovedesc că limba geților era considerată în antichitate ,,limba zeilor”, prin care s-a primit toată înțelepciunea. Limbă română veche are comun cu emegi în formă identică sau asemănătoare 3184 de cuvinte, iar 4405 cuvinte din româna veche sînt compuse din două sau mai multe cuvinte emegi. Știm despre eme-gi (sau sumeriană cum au botezat-o mincinoșii în partea a doua a secolului XIX) că a fost limbă liturgică, adică ,,limba zeilor” şi a fost folosită apoi și de către popoarele semite ce au cotropit Ki-en-gi / Sumer de mai multe ori de-a lungul istoriei, realitate pomenită și de cele două izvoare latine aminte mai înainte. Dar și în secolul XVIII în Țara Galilor se folosea limba getă sau rumună ca limbă liturgică, așa cum am găsit rugăciunea Tatăl Nostru folosită de către gali! Și prin aceste argumente existente la îndemîna oricui vrea să-și cunoască adevărata istorie străbună, este dovedit că limba rumună sau getă avea statut de ,,limba zeilor” în antichitate, iar religia geților a fost slujită numai în această limbă aproape 200 de ani în imperiul roman, unele rugăciuni fiind rostite în getă încă multe sute de ani.


                                                                           Scrierea Zeilor

      Romanul Cato cel Bătrîn (234-149 î.e.n.) în lucrarea Origines, din care timpul ne-a lăsat mărturie numai cîteva rînduri, scrie despre neamul get că ,,aveau o scriere cu mult mai înainte de întemeierea Romei, căci ei cîntau faptele de vitejie ale eroilor lor în ode scrise și acompaniați la fluier; așa ceva s-a înfăptuit de romani la multă vreme după ei”. În alte resturi de informații venite de la același autor, ni se spune despre geți că au primit semnele alfabetului de la urieși pe o stîncă mare, adevăr dovedit arheologic de stînca din peștera Gaura Chindiei, unde sînt scrise cu vopsea roșie cîteva zeci de semne din mileniile XV-XI î.e.n., din care cea mai mare parte se găsesc folosite și pe tăblițele de plumb ale geților descoperite la Sinaia. Dacă coroborăm aceste informații ale romanului Cato și punem alături legendele întemeierii Romei pe la anii 753 î.e.n., atunci trebuie să înțelegem că strămoșii noștri erau în timpurile străvechimii pricepuți în ale scrisului față de populațiile din peninsula italică, după adevărul scris chiar de ei. Mai înainte am arătat că poetul grec Eschil (ce a trăit în secolele VI-V î.e.n.) scrie în piesa Prometeu înlănţuit, cum titanul Prometeu, frate cu Atlas, a dat neamului pelasg (adică geților din nordul Istrului) taina scrisului, adevăr repetat și de Cato cel Bătrîn şi confirmat arheologic prin descoperirea din peștera Gaura Chindiei. Dar dovada este ținută "la secret", fiindcă ar tulbura amarnic toate întunecimile sinagogii Satanei și alte cuibare la fel de cețoase, necurate și otrăvitoare pentru mintea și sufletul românului. Din aceste informații trebuie să reținem pentru veșnicie că strămoșii noștri scriau din negura timpului, de cînd zeii le-au dat aceste semne, cu care să-și facă răboj de înțelepciune și luare-aminte.
    
      Simbolurile Tatălui Ceresc (triunghiul în diferite poziții și cercul cu punct în mijloc, simbolul crucii cu brațele egale înscrisă în cerc, precum și cea cu brațele libere), alfabetele de la Gaura Chindiei, precum și numeroasele artefacte descoperite în sute de locuri de pe teritoriul locuit în prezent de români, dovedesc continuitatea noastră ca neam pe aceste meleaguri și a cultului solar timp de peste 40 de milenii!

 

Constantin Olariu Arimin

 

        

 

     Cartea Adevăruri ascunse – ediția 2016 (cu 65% mai mult față de textul din 2012 şi ilustrată), fotografiile coperților fiind prezentate mai sus – cuprinde un număr de 1320 file, ordonate în două volume, tipărite pe hîrtie mată, format A4. Volumul I are 666 file, cu 722 de fotografii color, 240 fotografii alb-negru(unde se găsesc și tăblițele de la Sinaia împreună cu reproducerea scrierii pentru fiecare din cele citite), 16 tabele cu diferite semne de scriere și 11 hărți. Volumul II are 654 file, cuprinzând 790 de fotografii color, 33 fotografii alb-negru, 1 tabele cu semnele folosite de geți pentru a scrie pe aceste tăblițe (și răspîndirea lor în Europa, nordul Africii și alte locuri), împreună cu alte 3 hărți.  

                                                                    CUPRINS

                                                                   VOLUMUL 1

                                              1. DOUĂ MII DE ANI DE ÎNTUNERIC
    
     ........................................................................................................................................  3

                                         2.  VREMURILE NEAMULUI SCOBORÎTOR

2.1   Și pietrele vorbesc Adevărul  ....................................................................................   5
2.2   Titani, giganți, atlanți  ................................................................................................  27
2,3   Arima, Ariminia, Dilmun, Du Gitii, spațiul mitologic și istoric al neamului mioritic 45
2.4    Geții, fiii pămîntului ................................................................................................   54
2.5    Roirile carpatine și cei  rămași la vatra strămoșească
2.5.1 Nativii din America de Nord  .................................................................................... 85
2.5.2 Emeșii sau sumerienii  ............................................................................................... 88
2.5.3 Egiptenii ..................................................................................................................... 93    
2.5.4 Aryas  ......................................................................................................................  112
2.5.5 Ainu  ......................................................................................................................... 118
2.5.6 Tocarii sau toharii  .................................................................................................... 124
2.5.7 Sabeii  ......................................................................................................................  126
2.5.8 Neamul moțat și Țara Moților  ................................................................................. 129
2.5.9  Filistenii sau canaaniții ............................................................................................ 132
2.5.10  Kabirii amazigh  .............................. .....................................................................  162
2.5.11  Inca .......................................................................................................................  174
2.5.12  Tairona sau Kogi  ..................................................................................................   188
2.5.13  Ionii și gaelii   ........................................................................................................  194
2.5.14  Ausonii și etruscii  ................................................................................................   202
2.5.15  Arimaspi  ................................................................................................................ 211
2.5.16  Hiperboreenii  ......................................................................................................... 215
2.5.17  Pelasgii  ................................................................................................................... 218
2.5.18  Arimini, arimani, arumuni  ...................................................................................... 225
2.5.19  Misii şi ,,sciții” din nordul Istrului  ......................................................................... 227
2.6.1  Imperiul get. Istoria strămoșilor noștri geți după tăblițele de plumb găsite la Sinaia 234
2.6.2  Glia străbună  ............................................................................................................  279
2.6.3  Diriguirea  .................................................................................................................. 279
2.6.4  Limba  ....................................................................................................................... 288
2.6.5  Născocirea limbilor neolatine  ..................................................................................  305
2.6.6  Scrierea  ..................................................................................................................... 317
2.7.1  Leges bellagines legea veche a geţilor sau rumunilor  .............................................. 338

                                             3 MITUL GETIC

3.1 Destinul pelasg    ...........................................................................................................  350
3.2 Destinul carpatic. Imperiul roman de neam latin şi imperiul roman de neam get ........  353
3.3 Destinul iberic   .............................................................................................................  381
3.4 Destinul gotic   ..............................................................................................................  387
3.5 Dovezile autenticităţii tăbliţelor de plumb de la Sinaia ................................................  402

                   4. MAREA CONSPIRAŢIE A ISTORICILOR ŞI LINGVIŞTILOR
                               ÎMPOTRIVA ORIGINII POPORULUI RUMUN 

4.1 Indo-germanii şi falsificarea istoriei neamurilor arimine  ............................................  440
4.2  Pîrîşii  ...........................................................................................................................  450

                                                   5. ADO MEANTI RUMUNO!     
        ......................................................................................................................................   480

                                6 TĂBLIȚELE DE PLUMB DESCOPERITE LA SINAIA
         ....................................................................................................................................... 569


                                                                 VOLUMUL 2

                                     7. RELIGIA POPORULUI ALES DIN ŢARA SFÎNTĂ

7.1    Rădăcinile religiei crucii
7.1.1 Dovezi ocultate  ...........................................................................................................   3    
7.1.2 Țara Zeilor, prima cultură a neamului omenesc  ........................................................  17
7.1.3 Zidirea Neamului Omenesc  .......................................................................................  19
7.1.4 Cetatea lui Anu, Gog, Senta sau Dumnezeu  ….........................................................   25
7.1.5 Limba Zeilor  .............................................................................................................   26
7.1.6 Scrierea Zeilor  ............................................................................................................ 27
7.2    Simboluri concept 
7.2.1  Oul cosmic, Șarpele de Lumină, Bitia sau Facerea Lumii  .......................................   28
7.2.2  Pomul Vieții, Arborele Cosmic, Osia lumii, Mărul Roșu, Pomul Cunoașterii ........     63
7.2.3  Muntele Sînt   ............................................................................................................    77
7.2.4  Sfînta Familie și Legea   ............................................................................................    87
7.2.5  Păstorul ceresc ...........................................................................................................  110
7.2.6  Șaue, Phoenix, Benu, Măiastra, Sfîntul Duh, Pasărea de Foc sau Rusaliile ..............  115
7.2.7 Roata Vieții și toiagul de cîrmuire  .............................................................................  129
7.2.8  Crucea și steaua cu șase colțuri  .................................................................................. 131
7.2.9  Cununa Miresei, Căsătoria  ........................................................................................  134
7.3    Calea Luminii și Adevărului. Ieșirea din întuneric ....................................................  139
7.4    Teologie şi teozofie arimină  ......................................................................................  146
7.4.1  Sîntu, Sent, Senta, Santta  ..........................................................................................  161
7.4.2  Dio, Die, Dieo, Deo   .................................................................................................. 164
7.4.3  Sarmis, Sarmise   ........................................................................................................  171
7.4.4  Oastea de îngeri   ........................................................................................................  178
7.4.5  Sotea  ..........................................................................................................................  180
7.4.6  Cabirii    ......................................................................................................................  181
7.4.7   Neamul Ales şi Ţara Sfîntă  ........................................................................................  202
7.5     Clerul get   .................................................................................................................    209
7.6    Marele preot   ..............................................................................................................   211
7.7    Eno şi Frăţia Celui Ales  ..............................................................................................  211
7.8    Olen   ............................................................................................................................  220
7.9    Orfeu   ..........................................................................................................................  221
7.10  Deceneu   ...................................................................................................................... 231
7.11  Toxaris   .......................................................................................................................  234
7.12  Anacarsis  ....................................................................................................................  235
7.13  Zamolxe, Pitagora şi pitagoreismul  ............................................................................  238
7.14  Zamolxe și Hermes Trismegistos   .............................................................................   256
7.15  Zamolxe şi Zarathustra   ..............................................................................................  292
7.16  Zamolxe şi Budha   ...................................................................................................... 297
7.17  Calendarul get   ............................................................................................................ 306
7.18 Iisus a fost get   ..............................................................................................................312
7.19  Giulgiu lui Iisus  ........................................................................................................... 336
7.20  Crestus, crestoni  .......................................................................................................... 336
7.21   Mîntuirea   ..................................................................................................................  339             
7.22  ,,Păcatul originar”  ....................................................................................................... 340            
7.23  Om, omenie  ................................................................................................................ 346
7.24  Eseni, asenii, ausonii, avsenii, oseni  ........................................................................... 349
7.25  Solomonarii   ................................................................................................................ 373 
7.26  Sărbătorile arimine și totemurile carpatine  ................................................................. 380
7.27  Spaţiul spiritual mioritic   ............................................................................................  434
                                               
                                                         8 FURTUL DE IDENTITATE

8.1.1 Fariseism și iudeo-creștinism ........................................................................................ 446           
8.1.2 Septuaginta  ................................................................................................................... 530
8.1.3 Apolo  ............................................................................................................................. 538
8.1.4 Moartea lui Ili/Iisus  ....................................................................................................... 540
8.1.5 Șaul sau Pavel  ...............................................................................................................  560
8.2  Creștinismul arimin sau mitraismul  ...............................................................................  562
8.3   Cabala  ............................................................................................................................. 630
8.4   Adevărul nerătăcit - sectele creştine   .............................................................................. 639

                                                                 

Bibliografie.............................................................................................................................. 648
Cuprins .................................................................................................................................... 652


                                                                   

    Cărțile Adevăruri ascunse și Dicționarul nemuririi limbii strămoșești pot fi cumpărate împreună la prețul de 200 lei, sumă ce include și cheltuielile de expediție a coletului care se face prin poșta română, iar plata se face ramburs(la primirea coletului). Separat cele două cărți se pot achiziţiona astfel: prima cu 180 lei, iar a doua cu 50 de lei, în aceste sume nefiind incluse și cheltuielile de transport aferente coletelor.

     De mai multe ori am arătat pe acest site că înființarea Academiei Române – la fel ca Partidul Comunist din România – are pe lîngă imaginea oficială un trecut foarte întunecat, legat de vizita șefilor masoneriei jidovești și ai Alianței Universale Israelite Isaac Iacob Cremieux și Moses Montefiore la București  în iarna 1866-1867, cînd le-au cerut preasupușilor masoni români să deschidă larg porțile României pentru a permite o mare năvălire cazară din imperiul rus, tartorii bătîndu-le în mod neruşinat obrazul nătîngilor mioritici că ei (jidanii) ar fi fost pasămite  vechii băștinași ai gliei carpatine, pe cînd românii ar fi venit din sudul Dunării abia în secolele VIII-XI, alungîndu-i din vetrele lor pe blînzii și preacucernicii mozaici. Pentru a scoate la lumină acest adevăr atît de ,,evident” pe care ei îl cunoșteau din ,,vremurile imemoriale” ale vedeniilor și tîmpeniilor sataniste, însă de neînțeles pentru buimacii români, jegurile masoneriei mozaice le-au cerut preasupușilor masoni pămînteni să înființeze o Cacademie care să cerceteze adevărurile lor și să le bage bine în tărtăcuțele mioriticilor carpatini, să nu mai facă atîtea nazuri. Astfel la 1 august 1867 a luat ființă  Societatea Academică Română, iar în anul 1879, printr-o lege a Parlamentului, aceasta a devenit Academia Română. Potrivit statutului, rolul principal al Academiei consta în cultivarea limbii și literaturii, studierea istoriei naționale române și cercetarea științifică. Dar asta era numai fațada, fiindcă din interiorul acestei instituții s-a pornit cea mai cumplită acțiune de falsificare a istoriei, originii limbii române și a culturii identitare de către cacademicienii - cozi de topor sau trădători de Neam și Țară.

     Să nu fie vorba în vînt a vreunui îndușmănit asupra propriei vieți, dau în continuare pe "corifeii" – toți numai de faună cazară – care ne-au scris dicționarele explicative ale limbii române.

1. Alexander Hirth (Alexandru Cihac) cu făcătura Dictionnaire d'étymologie daco-romane, apărută în anul 1870, deşi priceputul ,,lingvist” nu cunoștea deloc limba română, lucrarea fiind o cărțulie de format mic cu 312 pagini. În completare vine cu volumul II, Elementes slaves, magyars, turcs, grecs-moderne et albanais, apărut în anul 1879.
2. A. T. Laurian împreună cu I. Massim, profesor la Sf. Sava din București, au elaborat în perioada 1871-1875 inspirîndu-se după dicționarul dăruit de jidanul A. Hirth Academiei Române, o proprie făcătură: Dicționarul limbii române, unde aproape jumătate din cuvintele de origine latină erau scornite de cei doi ,,lingviști”, adică falsuri făcute la lumina zilei!
3. Eliezer Shein (Lazăr Șăineanu) cu Dicționar universal al limbii române, apărut în anul 1896.
4. Iancu Hecht (Ion Aurel Candrea) cu Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine realizat în colaborare cu Ovid Densușianu (fratele lui N. Densușianu) în perioada 1907-1914.
5. Iorgu Iordania (Iordan) a fost coordonatorul dicționarului din anul 1954, din ordinul căruia s-au eliminat peste 20.000 de cuvinte vechi pe motiv că nu se mai folosesc!
6. Alfred Bauer (Alexandru Graur) coordonează dicționarul terminat în anul 1975.  
7. Marius Sala (sefard după socotelile lor etnice și religioase ținute de tartorul Iahweh), din anul 1953 lucrează ca cercetător la la Institutul de Lingvistă al Academiei Române București, în prezent intitulat Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”, al cărui director este din 1994. Și-a luat doctoratul în filologie cu teza Fonetica și fonologia iudeospaniolei din București (1967), sub conducerea lui Iorgu Iordan. Împreună cu Gh. Mihăilă au coordonat apariția lucrării Dicționarul limbii române, unde originea latină a poporului român este fundamentul scrierii.
                                                            
     Oare nouă numai mozaicii și jidoviții mioritici ne pot scrie istoria și originea limbii românilor, din veacurile trecute și de azi, ei care ne-au fost și ne sînt cei mai înverșunați îndușmăniți de pe fața pămîntului? Am să vă aduc aminte de ticăloșiile făcute de gunoaiele mioritice împotriva Marelui Român. Nicolae Iorga a scris despre unele aspecte ale creației lui Eminescu următoarele: ,,A existat o perioadă din viața lui Eminescu cînd poeziile sale cu referire la originea dacică a poporului român, i-au fost refuzate la publicare, cu excepția - Rugăciunea unui dac... Poezia Memento mori, Diorama sau Panorama deșertăciunilor, care, în cuprinsul istoriei includea și sublinia strălucirea neamului dac, a fost frîntă, și din ea s-a tipărit doar prima parte. Egipetul, deși toată fusese citită și apreciată într-una din ședințele de la Junimea. Cenzorii erau adepții Școlii Ardelene, care susțineau originea latină a poporului român, iar cel mai reprezentativ cerber al marelui poet a fost Titu Maiorescu, greco-catolic, obedient față de Roma ecleziastică, care generase originea latină a poporului român...” Eminescu scria despre geti/daci: ,,Era un popor brav care a impus tribut superbei împărătesei de marmură a lumei: Roma. Era un popor nobil acela al cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispreț, și a fi descendentul unui asemenea popor, n-a fost și nu va fi rușine nicodată”. Titu Maiorescu este principalul conspirator al asasinării Marelui Român, fiind cunoscut ca ,,avocatul jidanilor”, tot așa cum o altă mare lepră mioritică - Vasile Pîrvan - a arătat o dușmănie nemărginită față de tăblițele de plumb descoperite la Sinaia, atunci cînd a ocupat funcția de director al Institutului de Arheologie din București. El a fost un credincios slujitor al mafiei cazare din România și cam tot ce a scris despre strămoșii mei (ai lui erau scorniții traci veniți de la mama dracilor), a fost numai împotriva adevărului istoric și filologic.  
     Prin aceste făcături ei au ,,dovedit științific” că poporul român s-a format în sudul Dunării între secolele III-VIII, după care a migrat prin vremuri și locuri neștiute la nord de fluviu, aducîndu-le mari nenorociri jidovilor sau cazarilor! Ori această idee era tocmai ce doreau să ne învețe tartorii masoneriei mozaice Cremieux și Montefiore la 1866. Însă toată mîrșăvia lor a fost sprijinită de ideile istoricilor germani și austrieci: Franz Josef Sulze(1727-1791), Josef Karl Eder (1750?-1830?) și Johann Christian von Engel (1770-1814), ce au susținut că dacii au fost un grup de păstori venit din Tracia la nord de Dunăre în secolul IV î.e.n., însă pentru că îi supărau pe romani cu desele năvăliri, aceștia i-au nimicit pînă la ultimul. Românii de azi ar fi urmașii amestecului etnic adus de romani pentru popularea provinciei Dacia după anul 106, ce a fost retras în anul 275 în sudul Dunării unde au stat la dospit peste 700 de ani și au scos nasul în lume în secolul X, năvălind în nord și supărîndu-i de data asta pe cazarii care erau băștinași în jurul Carpaților. Aceste golănii cu pretenții de ,,istorie adevărată” au fost preluate de jurnalistul cazar E. R. Roesler în scrierile Das varromische Dacien, Viena 1864 și Romänische Studien. Untersuchungen zur älteren Geschichte Rumäniens, apărută la Leipzig 1871, acţiune prin care s-a urmărit să ne prăjească rău creierii.
     După ce au devenit stăpînii absoluți ai României cu ajutorul fraților lor bolșevici, cazarii pămînteni, prin mai multe hotărîri ale Tribunalului Poporului din București – adică numai al lor – au ordonat distrugerea prin ardere sau topirea la Fabrica de Cartoane și Hîrtie de la Suceava, în perioada 1948-1952 a unui număr de peste 4 milioane de titluri de  cărți, reviste și alte periodice în număr de 5-10 miliarde de exemplare, acțiune criminală nemaiîntîlnită în istoria omenirii. Naziștii germani au fost niște nevinovați pe lîngă monștrii sataniști cazari care ne-au distrus în cea mai mare parte cultura scrisă. Tot în această perioadă au dat poruncă să nu se mai scrie nimic despre cultura populară prin ziare, iar culegerile de folclor au fost interzise o lungă perioadă de timp. Dar acțiunea lor privind distrugerea culturii identtare a românilor a început în proporții mai reduse chiar din anul 1945. Scriitorul Victor Frunză a avut inspirația să treacă aceste publicații propuse pentru a fi distruse, într-o carte intitulată ,,Publicații interzise”, apărută în anul 1948, dar dispărută și ea fiindcă monștrii sataniști cazari nu doreau să rămînă urme asupra genocidului pus de ei la cale împotriva românilor. Lucrarea cuprinde un număr de 8438 de titluri ce au fost trecute pe ,,lista neagră” în perioada 1945-1947 de către analfabeții sataniști mozaici care au urmărit să ne falsifice istoria, cultura identitară, transformîndu-ne într-o mîlitură vermaculară ce trăiește după porunca stăpînirii întunericului fără urmă de creier în cap cu care să judece și fără demnitate în suflet. Dar cea mai mare ,,ciudățenie” a acțiunii jidanilor de distrugere a culturii scrise și orale a românilor, a fost arderea dicționarelor limbii sanscrite. La sfîrșitul secolului XlX și în primele decenii ale secolului XX, mulți români au făcut studii în Germania, perioadă în care în această țară, indo-germanismul era dogma culturii identitare. Românii , băgîndu-și nasul prin aceste scrieri, au descoperit cu uimire că multe cuvinte din sanscrită sînt identice sau asemănătoare cu cuvinte din limba ronână veche. Așa au ajuns în România cîteva mii de dicționare ale limbii sanscrite, iar unii români chiar s-au pus pe treabă și dacă nu ar fi venit războiul, povestea latinității poporului român ar fi fost scoasă pe făraș din cultura noastră. Acest argument infailibil a stîrnit ura viscerală din partea cazarilor. Caracterul ,,naționalist” sau ,,fascist” al unor scrieri din cultura română a fost în fapt pretextul sub care criminalii cazari au pus la cale monstruosul plan de distrugere a culturii identitare a  românilor și falsificarea istoriei după vechile idei ale jidanului Kissal Mordechai(Karl Marx pentru goi).    
     În perioada 1934-1939 Gh. Popa Lisseanu a publicat 15 volume de dimensiuni mici care formează lucrarea sa fundamentală intitulată Fontes Historiae Daco-Romanorum, la care mai trebuie adăugate alte cîteva publicate mai devreme, dar avînd aceeași temă. El aduce în cultura română autori antici greci și latini, autori bizantini și din perioada medievală a Europei, pentru a dovedi că poporul român s-a format într-un spațiu larg, avînd în centru  Carpații, iar un alt grup s-a definit de-a lungul a sute de ani în sudul Dunării pînă în Peloponez. În anul 1964 a apărut sub pălăria Cacademiei Române, lucrarea Fontes ad Historiam Dacoromaniae pertinentes, sau Izvoarele Istoriei Românilor, sub coordonarea lui Vladimir Iliescu, Virgil Popescu și Gheorghe Ștefan, ca să știm și noi cine ne-a pus pe calea adevărurilor scornite de sutașii întunericului. Această carte lua în cea mai mare parte munca lui Gh. Popa Lisseanu (mort în anul 1945), la care s-au mai făcut unele adăugiri, dar și multe ciopîrțeli sau interpretări în fals a datelor istorice amintite de vechile înscrisuri.
     Eu mă voi opri numai la două din ele, ce mi-au sărit în ochi cînd am luat la citit cu atenție această carte. Pe coperta din spate a cărții mele am pus două citate din Geografia VII,3 a lui Strabon, cu ajutorul cărora am dovedit că avem o istorie de cel puțin 1000 de ani înaintea erei noastre. Și alte izvoare venite din vechime confirmă acest adevăr uluitor pentru unii români, dar înfricoșător pentru cei ce ne-au falsificat istoria, aici punîndu-i și pe românii hicleniți care au fost și sînt slujitori credincioși în oștirea întunecaților.
     În Fontes... al Cacademiei Române, la filele 226-227, îl avem ca martor pe Strabon cu Geografia VII, 3,2 de unde lipsește la sfîrșitul fragmentului reprodus al doilea citat ("...este foarte probabil ca în secolele de mai tîrziu, Zamolxe să fi convins pe geţi, să ducă o viaţă pitagoreică, fiindcă i-a găsit dispuşi pentru filozofie") luat de mine din scrierea Dacia în autori antici de Gh. Popa Lisseanu, apărută în anul 2006 la editura Vestala. Acesta spune în carte că a folosit în munca sa, ediția Chrestomathia lui Strabo, VII, p. 567, editura Firmin-Didot 1903. Ediția Academiei din anul 1964 folosește pentru traducerea din greacă în română, ediția din germană Strabonis, Geographica recognovit Augustus Meineke, vol. I-III, Teubner, Leipzig, 1852-1853. Cred că ultima propoziție din traducerea lui Popa Lisseanu pusă de mine mai sus, care însă lipsește din cea a Cacademiei Române, a fost scoasă de cei ce au întocmit materialul de tradus, fiindcă au făcut și alte asemenea mișelii. Sau poate le-a făcut autorul german, care nu-i avea la rînză pe strămoșii noștri fiindcă atunci au început să le iasă pe hornuri fumurile imperialismului prusac și apoi german, descoperind ei că ,,a doua patrie a goților” a fost taman glia noastră cea străbună! Dar nu prea mă las îndemnat de această variantă, fiindcă bolșevicii care au lucrat la această carte și au preluat cam la grămadă lucrarea lui Popa Lisseanu, așa hodoronc-tronc, au vrut să înlocuiască o sursă franceză cu alta germană, fără a spune și că între acestea erau diferențe, sau ,,diferențele” le-au făcut chiar ei și atunci înțelegem tăcerea absolută asupra problemei. 
     Un alt fals este cel privind originea hiperboreenilor. În Fontes la p. 30 îl găsim de opaiț pentru neamul mioritic pe dumnealui Herodot – părintele mincinoșilor – cu ceva Istorii, unde la IV,13 a lăsat scris: ,,Despre hiperboreeni spun delienii cu mult cele mai multe lucruri; ei povestesc cum că niște ofrande înfășurate în paie de grîu, ajung de la hiperboreeni la sciți, iar de la sciți sînt duse mai departe – purtate din vecin în vecin – la toate neamurile cît mai în apus pînă la Adriatica. De aici ofrandele sînt trecute spre miazăzi și le primesc mai întîi grecii din Dodona...” În subsolul paginii dau următoarea explicație năucitoare despre hiperboreeni: ,,populație legendară necunoscută.” Ca să le dovedesc cît sînt de mincinoși și de înveninați asupra istoriei Neamului Rumun, dau citatul următor tot din Geografia lui Strabon (63 î.e.n. - 21 e.n.) – pe care ei nu l-au mai pus fiindcă își demascau singuri gîndurile monstruoase – unde la 11,4,3 scrie că: ,,Cei dintîi care au descris diferite părţi ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei”. Adică acesta era adevărul știut de antichitate la începutul secolului I al erei noastre despre hiperboreeni. Ca lumina să fie deplină și să alunge întunericul din mințile celor ce s-au săturat de făcăturile lor, mai dau citatul: ,,... axa boreală în jurul căreia se învîrtea Universul, atingea pămîntul la gurile Istrului, pe teritoriul hiperboreenilor sau geților...”, venit de la Pliniu cel Bătrîn (23-79 e.n) - Naturalis Historie, IV, 26z.
     Nu ne mai zăpăciți cu asemenea minciuni drăcești, fiindcă v-a sosit și vouă sfîrșitul!  
     Dar perioada cea mai vitregită în documente – după părerea acestei cete de întunecați – este de la "retragerea aureliană" din anul 275, pînă la întemeierea statelor feudale românești din secolul XIV. Spun iluștrii cacademicieni că așa este o beznă, încît au fost obligați să numească perioada ,,mileniul obscur”. Eu, care am lopătat în acest closet puturos creat de alţii, numit istoria românilor (unde s-au adunat fel de fel de urdori, unele mai otrăvitoare decît altele), le spun acestor tîrîturi că ei şi numai ei au creat această obscuritate, aducînd totul într-un ,,mileniu de întuneric”, unde bineînțeles că s-au simțit foarte bine, fiind luminați de mafia cazară sionistă sau cea bolșevică, din preaplinul drăcescului lor inventat şi preamărit prepuț. În cartea Adevăruri ascunse am inclus în paragraful ,,Pîrîșii” 67 de izvoare scrise și 2 hărți care dovedesc că geții din nordul Dunării nu și-au părăsit nicicînd glia, nici după anul 275 (cum mint ,,specialiștii” în făcături), dar nici după altă dată și că, începînd cu secolul VI, este menționată prima structură statală, iar din secolele X și XII avem hărți cu voievodatele și statele românilor sau vlahilor!   
     Dacă vrei să nu dispari pe vecie de pe plaiurile mioritice, atunci RUMUNE trebuie să te trezești ,,din somnul cel de moarte, în care te-adînciră barbarii de” jidani.

     Cartea Dicționarul nemuririi limbii strămoșești (430 de file, format A4) este un studiu lingvistic ce dovedeşte că limba română veche provine dintr-un grai care s-a vorbit în jurul Carpaților încă din mileniul V î.e.n., acesta fiind dus de emeși în Ki-en-gi (născocitul Sumer după ticluitorii de istorii). Cazarii însă pretind fără ruşine că emeșii ar fi semiți, formați ca popor în vechiul Sumer, iar din contopirea culturilor sumeriană, akkadiană și “evreiască” (vezi doamne ei fiind singurii semiţi de soi) s-au născut celelalte culturi antice, de unde se trag bineînțeles și cele europene.
     Primul studiu comparativ este între rumuna veche, emegi (sumeriana după făcătura modernă) și limba latină, unde am găsit un număr de 115 cuvinte comune tuturor acestor 3 limbi.

     Al doilea studiu este între rumuna veche și emegi, unde există un număr de 3181 cuvinte identice sau apropiate fonetic și semantic, ceea ce confirmă faptul că emeșii au plecat din jurul Carpaților, deşi au rămas destui la baștina mioritică care să ducă mai departe limba ce se vorbea în prima parte a mileniului IV î.e.n. Dacă eram gunoaiele imperiului roman (așa cum ne spurcă de pe la anii 1850 jegurile jidovești, dar și și jidoviții noștri de ieri sau de azi, adică traciștii, latiniștii, daciștii şi toţi cei care pretind că tăblițele de plumb ar aparţine neanderthalienilor protosemiţi ca vechi băștinași carpatini) nu aveam cum păstra comoara lingvistică ce  nimicește pentru totdeauna scorneala acestor cinuri ale întunericului. Din păcate românii de azi și-au înfundat urechile să nu mai audă adevărul și astfel nu mai sunt în stare să pornească o puternică mișcare de renaștere spirituală și recuperare (chiar cu ghioaga) a tuturor comorilor furate de alții (mai demult sau în epoca modernă) de la strămoșii noștri geți. Lucrarea mai cuprinde 4405 cuvinte din româna veche, formate din 2 sau mai multe cuvinte emegi.

     Al treilea studiu este realizat comparînd graiul arîmînilor de azi cu cel emegi, găsind un număr de 569 de cuvinte identice sau asemănătoare fonetic și semantic. 
 
     Al patrulea studiu reprezintă o corelare între limbile rumună veche, irlandeză și emegi, existînd un număr de 290 de cuvinte identice sau asemănătoare. În continuare este un studiu comparativ între emegi și irlandeză, unde am găsit un număr de 205 cuvinte comune sau asemănătoare, iar studiul lingvistic între româna veche și irlandeză a dezvăluit că avem comune 985 de cuvinte. Și este firesc, fiindcă irlandezii de azi sînt urmașii vechilor ioni care s-au desprins de toriștea carpatină pe la începutul mileniului II î.e.n. sau poate mai devreme cu ceva sute de ani.

     Am introdus în lucrare și dicționarul emeș - român, fără de care studiile menționate nu puteau fi făcute.

       

                                                                         Cuprins

                                       1. Limba zeilor, cea mai veche limbă din istoria omenirii
                                                      formată în spațiul carpato-dunărean

1.1 Cuvînt de aducere-aminte  …………………………………………………....…..........    3       
1.2 Latinii și emeșii  ……………………………………………………………….......….…….12
1.3 Studiu lingvistic comparativ între limba română veche și emegi …………….…….….  24
1.4 Dovezi ale limbii zeilor, găsite în graiul armînilor de astăzi! ……………………….....296
1.5  Studiu comparativ al limbii române vechi cu limba irlandeză și eme-gi …….…….. 315

                                                          2. Dicționar emeș-român

       ……………………………………………………….................……………….....…. 348
       Bibliografie  ……………………………………………….....................……….…… 446
       Cuprins  …………………………………………………………….....................…..  447

 

      

 

     Pentru turbarea lichelelor servile și a stăpînilor acestora, a trădătorilor de Neam și Țară și a tuturor înveninaților împotriva Adevărului, afirm că studiile menționate mai înainte mi-au dat prilejul să descopăr un număr de 263 de nume de familie (care se regăsesc în emegi) folosite pînă în zilele noastre de către români, adică aceștia își au ascendența strămoșească cel puţin în prima parte a mileniului IV î.e.n. !!! La acestea am mai adăugat după tipărirea cărții încă 443 cuvinte fiind acum 706 în total.

     Aba, Acu, Ada, Adam, Aga, Alaman, Ama, Amaru, Ambar, Ana, Ani, Anca, Ancu, Antal, Apan, Ara, Arala, Aria, Ata, Ataman, Aur, Azog, Baba, Baban, Bacin, Badara, Bala, Balașei, Balica, Balu, Ban, Bana, Banai, Banda, Banga, Banu, Bar, Bara, Barac, Baraga, Bare, Barta, Basa, Baz, Beda, Belei, Bola, Belu, Bene, Bera, Besa, Beșa, Beze, Biba, Bida, Bila, Bina, Bira, Biru, Bizu, Bobu, Boda, Bodu, Bojin, Bole,  Boloca, Bolohan, Bona,  Bonca, Bonga, Bora, Boru, Bot, Bota, Boț, Buda, Budi, Budu, Buha, Buluc, Bulugu, Bunga, Bure, Buru, Buș, Buşe, Buta, Bute, Butu, Buzura, Caba, Cabar, Cada, Calo, Calu, Camara, Cana, Cangal, Cara, Caradan, Caraș, Cașu, Catar, Cărăușu, Ceangă, Ceara, Cega, Cena, Ciachir, Ciba, Cica, Cicu, Cigu, Cila, Cioacă, Cionca, Cinda, Ciotea, Cita, Ciuca, Ciuci, Ciuciula, Ciucu, Ciucur, CIiur, Ciura, Ciurica, Ciuta, Ciutacu, Checea, Chiba, Chida, Chinga, Chira, Chiru, Chisa, Chisar, Chiș, Chișiu, Chișu, Chiță, Cîță, Coca, Cocor, Cocu, Codin, Coe, Coga, Cora, Coraci, Corun, Coș, Coșa, Cotocu, Cuba, Cuc, Cucu, Cuda, Cula, Culianu, Cuna, Cunga, Curcă, Cusa, Cuza, Daba, Dae, Daga, Daha, Dale, Dan, Dana, Dangal, Danu, Dara, Daria, Darie, Dămii, Deca, Dede, Dedu, Delu, Den, Dere, Dera, Desa, Diba, Dibu, Dicu, Dida, Diga, Dima, Dina, Dinu, Dira, Dobă, Dodu, Doga, Don, Dona, Doni, Dora, Doru, Duba, Duca, Ducu, Dudu, Duhu, Dura, Dure, Dușa, Edina, Elam, Emma, Ene, Encu, Eram, Erin, Gaba, Gabar, Gabară, Gada, Gagu, Gal, Galan, Gana, Ganea, Gașpar, Gata, Gațu, Gaza, Găman, Geba, Ger, Gera, Geta, Gheba, Giană, Gib, Giba, Gica, Gicu, Gida, Giga, Gigi, Gil, Gilă, Gili, Gina, Ginga, Gingal, Gir, Gira, Girin, Giru, Goe, Godea, Gog, Goga, Gogor, Gogu, Gola, Golu, Goma, Gone, Gora, Gore, Gorin, Gorun, Goşa, Goșu, Gota, Goz, Gozu, Guba, Gubală, Guda, Gudea, Guga, Gugu, Gula, Gună, Gura, Guran, Gurgu, Gus, Gușe, Gușu, Guz, Guza, Guzu, Haba, Hada, Hala, Haran, Haș, Hașa, Hera, Hira, Hiru, Hobu, Hoda, Honca, Hop, Hopu, Hora, Hoși, Hoza, Huba, Huda, Hui, Humă, Hunca, Hura, Huru, Huza, Huzu, Kuki, Iaba, Ida, Idu, Ile, Lila, Isachi, Itu, Izina, Laba, Lagar, Lagaru, Laha, Laie, Lala, Lalu, Lang, Langa, Lama, Langa, Lele, Leș,Ligi, Lilia, Lima, Lip, Lipa, Lis, Lişa, Loda, Loga, Luba, Luca, Lud, Luda, Luga, Luha, Lula, Lulu, Luncă, Lup, Lupa, Luta, Luzu, Mada, Mala, Man, Manea, Manu, Marghidan, Martu, Masa, Mata, Măgura, Meda, Melan, Melin, Mera, Meșe, Mete, Meze, Mezei, Mia, Milia, Milo, Mina, Minu, Mira, Mitea, Mitu, Miu, Moca, Modora, Moga, Molea, Mona, Monug, Mora, Morun, Moș, Moșu, Motru, Moța, Mudura, Muga, Muha, Mura, Murgu, Mușa, Muși, Mușu, Muta, Nada, Nadu, Nan, Nana, Napa, Nata, Neamu, Neda, Nedu, Neg, Nera, Neșu, Netu, Nica, Nicu, Niga, Nila, Nimor, Nimu, Nina, Ninga, Nisa, Niță, Nora, Nosa, Nucu, Nunu, Nura, Nușa, Nuță, Oană, Oazu, Ocă, Ocu, Oda, Ola, Olcu, Olu, Oma, On, Onca, Onu, Onuț, Orga, Orsa, Osan, Osar, Osca, Ota, Otu, Ozog, Ozon, Paca, Paga, Pagu, Pala, Pan, Pană, Panga, Panu, Papa, Par, Para, Patar, Pausan, Peci, Peșa, Peşu, Pici, Pila, Piru, Pisan, Piso, Pîs, Polog, Ponga, Pora, Posea, Poşa, Puha, Pui, Punga, Pușa, Rab, Rabu, Racu, Rad, Rada, Radu, Ragab, Rara, Rau, Rib, Riba, Rica, Riga, Rina, Rip, Rîpa, Roșu, Ruba, Ruca, Rug, Rui, Rus, Saba, Sac, Sacară, Sacu, Sada, Sadu, Saga, Sai, Sala, Sama, Sangar, Santana, Sara, Sarac, Sasa, Sasu, Sănduc, Său, Sepi, Sere, Sia, Sica, Siga, Sila, Sima, Sime, Simu, Sin, Sina, Singa, Sipa, Sisa, Sita, Sobo, Sobaru, Socol, Sona, Sopa, Sopu, Sor, Sorin, Soru, Suca, Sucală, Suci, Suda, Suga, Suha, Sula, Suma, Sur, Sura, Suru, Surupac, Suta, Suza, Șagan, Șangă, Șara, Șaran, Șaru, Șeba, Șercane, Șega, Șerda, Șiba, Șinca, Şita, Șola, Șogor, Şonga, Șora, Șoșu, Șuba, Şucaru, Şuchin, Șucu, Șuda, Șuga, Șuhan, Șula, Șura, Șușală, Șușu, Șutacu, Șuteu, Taba, Taca, Tache, Tacu, Talpa, Tana, Tar, Tara, Tau, Tena, Tene, Tete, Teșu, Tig, Tila, Timar, Timaru, Timu, Tina, Tinu, Tobă, Toda, Todirică, Toga, Togor, Toma, Tora, Tuba, Tuca, Tucu, Tuda, Tuga, Tula, Tun, Tuna, Tura, Turcu, Tușa, Tușu, Tuta, Tutu, Țaga, Țuțu, Uba, Uca, Uma, Unga, Ungur, Urai, Urdă, Ursa, Ursac, Uruc, Urucu, Urum, Uță, Utumu, Uțu, Uzun, Zabar, Zabu, Zaha, Zai, Zala, Zam, Zan, Zană, Zanc, Zanca, Zane, Zanu, Zapan, Zar, Zară, Zare, Zaza, Zeca, Zica, Zida, Ziga, Zigan, Zigu, Zina, Zipa, Zira, Zob, Zobu, Zub, Zucu, Zulum, Zura.


     Ca să le mai rup încă o dată gioalele tuturor întunecaților, leprelor și trădătorilor de Neam și Țară, le mai fac o mică hîrjoană în fabuloasa noastră limbă rumună. Avem în vocabularul ei cuvîntul ,,iț” și ,,iți” la plural pentru copiii neastîmpărați pe care l-am găsit și pe tăblița de plumb 49 cu același sens. Mai avem verbul ,,a se iți” care înseamnă a se arăta pe furiș, a se strecura pe nesimțite, dar găsim și cuvîntul ,,ied” pentru puiul de căprioară domestică sau sălbatică. În eme-gi cuvîntul ,,id” scris și ,,it” înseamnă lună, clar de lună, a lenevi, a fi mulțumi, iar ,,ida” înseamnă rîu sau canal principal. S-a dovedit științific faptul că încolțirea semințelor este influențată de perioada de timp cînd sînt puse în pămînt, raportată la calendarul lunar. Dar în religia străbună, tărîmul lunii și nu astrul propriu-zis (Zuen sau Zoin; zu/zo: cunoaștere, a îngriji, a reface + en: ținut, tărîm necunoscut) era tocmai locul de unde venea noua formă de viață, atît pentru necuvîntătoare, cît și pentru ființa umană. Să dau și 3 nume de familie folosite și azi de români, care însă au legătură cu ce am scris pînă acum: Idu, Itu, Ida.


     Poftesc leprele latriniste să ne dovedească și ei cu vreo 600 de nume de familie folosite și azi de români că vin de la vechii coloni romani ce au năvălit la însămînțat întreg olatul carpatin cum mint aceste otrepe!

 

 

CONSTANTIN OLARIU ARIMIN