O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Cinstire neamului rumun

Ignoranţa este adevărata rădăcină a răului.

Dragostea de omenire, care nu se sprijină pe patriotism,
pe dragostea pentru naţiunea ta, nu este decît o iluzie, iar
cei ce se laudă că iubesc pe toată lumea, o fac pentru a
demonstra că de fapt nu iubesc pe nimeni.
Johann Herder (1744-1803)

 

CINSTIRE NEAMULUI RUMUN !

 

     Ne-a fost dat să auzim dinspre minţile scelerat-iluminate ale ,,iubitorilor de neam şi ţară” că limba română este bună numai pentru sudălmi şi înjurături, deoarece nu poate exprima şi altceva. Ba, le spun porcanilor cu rît de oţel şi obraz de tablă că orice cuvînt poate fi mlădiat în semantica lui după mintea celui care îl foloseşte, iar dacă în căpăţînele scopite ale acestor eunuci ideologi, prin deschiderea gurii nu pot scoate decît înjurături, înseamnă că ei sînt nişte lifte înveninate şi nu limba este de vină.

     Mare nenorocire pe poporul urgisit că este tîrît ca vita la cuţit şi nu poate face nimic: revoltă - ba; educaţie – canci; bun simţ – ioc şi atunci nu-ţi rămîne decît să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi cauţi loc sub soare pe alte meleaguri! Dar dacă ai dragoste de neamul care te-a adus pe lume şi care a semănat această torişte cu oasele lui timp de milenii, zidind Țara de azi tocmai de pe umerii celor de ieri, mulţi plătind cu viaţa ca noi cei de astăzi să le purtăm numele, atunci trebuie să ne răsculăm şi să punem mîna pe ciomag. Nu este o întîmplare că tot felul de năpîrci cazare sau otrepele lor pupincurist mioritice se guguţă şi ne învaţă cum să fim români şi mai ales cine sîntem, de unde am venit şi încotro ne este drumul! Am fost mult timp un popor de ignoranţi, iar comuniştii au mers mai departe şi au muncit să ne transforme într-un popor de proşti care repetă ca nişte papagali şi se bîţîie ca maimuţele la circ după ,,indicaţiile preţioase” ale ţucalilor, tîmpiţilor şi hahalerelor năimite şi smintite ce s-au vrut profeţi de-o veşnicie a clipei peste neamul mioritic.

     Orice învăţ are şi dezvăţ, iar prostia, hoția şi golănia cultivate cu atîta osîrdie de cei care ne conduc, trebuie scoase din universul nostru spiritual, dacă vrem să ieşim din lumea dobitoacelor cuvîntătoare şi să ne asumăm statutul de Om! Atunci şi numai atunci vom înţelege de ce strămoşii noştri doreau toţi să ajungă în condiţia spirituală de Om, de ce dispreţuiau lăcomia, hedonismul, minciuna şi tot ce duce la depravarea şi pervertirea sufletului. Dragostea de glia strămoşească nu este o fandoseală pe care o cumperi la marginea străzii sau din vreun loc deocheat unde călăritul se face pe bani. Ea se cultivă din familie odată cu laptele mamei şi focul din vatră, cu primele cuvinte spuse şi se simte cu primii paşi prin roua şi iarba de acasă.

     Acasă nu poate fi decît acolo unde-ţi odihnesc moşii şi strămoşii şi nu acolo unde ţi-au îndestulat maţul şi te-au destrăbălat ca un stricat. Acasă este ţărîna pămîntului îngrăşat cu sîngele neamului care l-a apărat de prădători sau de vicleniile unor minţi criminale şi tot acasă este soarele şi umbra Carpaţilor şi vuietul Mării Negre. Niciodată ,,acasă” nu va putea fi înlocuit cu ,,îmi este bine”; îţi poate fi bine în orice străinătate şi chiar străin poţi ajunge de atîta bine faţă de neamul tău, dar ,,acasă” este sentimentul de împlinire spirituală şi de rememorare. De cînd neamul nostru a încercat să păşească în modernitate ne-am trezit înşfăcaţi de gît şi puşi la pământ, să nu putem vedea mai înainte, ci numai în lungul nasului şi sub jugul nenorocirilor. Mulţi vremelnici cu patimi deşarte s-au oţoit în prostie, hoţie şi viclenie, ca să poată ţine cît mai bine jugul în care ne-au pus. Dar nu le-a ajuns trupul de pe care luau şapte piei, ci vroiau şi sufletul, să-l prindă în ticăloşiile lor şi să-l vîndă Satanei pentru ceva gologani. Aşa au ajuns să ne fie falsificate istoria, originea şi limba, iar aceasta din urmă le-a tîrît după ea şi pe celelalte, fiindcă un popor fără istorie, fără identitate culturală și fără morală nu poate merge pe drumul spre viitor decît în patru labe sau deloc!

     Trebuie să ne rămînă vii în minte numele lui Alexandre Hirth (A. Cihac), A. T. Laurian și Elieser Shein (Lazăr Șăineanu), cu plăsmuirile privind exterminarea dacilor şi înlocuirea lor cu coloni aduşi din tot imperiul roman, iar după unii care ne țin amarnică socoteală, toți acești bravi soldățoi erau semiți ieșiți din mădularul Talpei Iadului. Aici este rădăcina răului şi nimeni nu are curajul să o dezvăluie pentru că s-ar porni sfîrşitul culturii române, iar de aici se va răspîndi adevărul în toată cloceala satanistă ducînd la sfîrșitul stăpînirii Tartorului Întunericului peste iudeo-creștini! De baştină ardelean, de educaţie doctor(jurist) şi iezuit, priceputul plăsmuitor a ajuns să-şi urască strămoşii pentru că nu dădeau bine, după mintea lui, în cultura occidentală şi săracul nu avea viţă nobilă. Cum mintea îi era la fel de rătăcită ca şi sufletul, a descoperit el la un franţuz nebun o zicere care i-a luminat întunecimea glagoriei. Pe la 1860 musiu Vaillant, franţuzul nebun cu mare venin la rînză asupra neamului get, după ce l-a răstălmăcit pe Eutropiu, scria parcă din balamuc: ,,S’il a donné son linge aux soldats blessés, il (Traian) donnera sa vie pour venger Longin; il le jure…désormais plus de Daces; il les passera tout au fil de l’épée et lavera le crime de Decebale dans le sang de toute sa nation”. (Dacă el a dat hainele sale soldaţilor răniţi - Traian – el îşi va da viaţa să răzbune pe Longin; el le-a jurat …pentru viitor dacilor că îi va trece pe toţi prin vîrful săbiei şi va spăla crima lui Decebal în sîngele întregii sale naţiuni). Sminteala satanist-istorică a ajuns şi sub nasul doctorului ardelean care, împreună cu doctorii E. Murgu, P. Maior, S. Micu Klain şi I. Papiu au sucit-o, au răsucit-o pînă ce, trecînd ,,preste plaiuri” au poposit în Bucureşti unde se simţea mare lipsă de inteligenţa lor. Cum prostia nu costă bani, au dat cu generozitate şi acestora din preaplinul lor, astfel ne-am procopsit cu nebunia franţuzului înrădăcinată pe plaiurile mioritice. Fiindcă în acele vremuri, legile româneşti erau mai toate traduceri după cele franţuzeşti, a fost băgată şi această traducere tembelă în cărţile noastre de istorie, iar de aici minciuna repetată de zeci de milioane de ori a ajuns adevăr de necontestat. Laurian a fost sprijinit cu multă vigoare de ciocoimea liberală ca să pună la cale această mişelie pentru că ne scotea pe noi nişte maimuţe prăsite de alte maimuţe necunoscute dar cărora ei le spuneau ,,coloni romani” adică ceva de viţă nobilă.

     Tot din Franţa au adus şi nebunia latinei populare atunci cînd latina clasică nu le-a ajuns la fabrica de cuvinte pe care o puneau ei pe picioare în faimosul Dicţionariu-Glosariu, pentru a dovedi că sîntem mai latini chiar decît latinii care atunci cînd au venit în Getia vorbeau un amestec între dialectul romanic și koine. Dar koine era o limbă de amestec născută din cea vorbită de grecii din Atica, dialectul ionilor/pelasgilor și limba vorbită de arimini din Tracia și Macedonia! Chiar dacă B. P. Haşdeu a venit prin articolul ,,Perit-au dacii?” din anul 1871 să scoată din capul românilor această nebunie argumentînd lingvistic şi istoric că totul este un fals, nimic nu s-a mai putut schimba, politikia ciocoiască ne-a scris o istorie plină de strîmbătăţi. Minciuna a fost bătută în cuie pentru veşnicie. Şi poetul V. Alecsandri supărat pe latinismul lui A. Pumnul care conducea ,,Foaie” din Cernăuţi şi a discipolilor lui ce îi modificau textele după capul lor, scria la 20 aprilie 1868: ,,Dacă Foaia Societăţii ţine ca să mă aibă de colaborator, pretind ca să mă primească cu defectele mele de stil şi de limbă, iar nu să mă ciunească din cap pînă în picioare şi să-mi schimbe cuvintele. De este Foaia Societăţii o publicaţie serioasă ce are drept scot de a răspîndi idei şi gustul în public, îi dau mîna cu frăţie, iar dacă această foaie are de gând a cădea în păcatul foilor ardelene, adică a propaga pumnismul cu lepturărismul şi fundăcionismul acestui onorabil profesor…eu unul mă despart de ea ca de o nevastă care îşi pierde cărăruşa…Cînd dracu om înţelege că o literatură ca să fie literatură adevărată, naţională, să-şi ieie izvorîrea din geniul poporului, iar nu din fabricile de cuvinte a lui Cipariu et companie”! Această ultimă idee trebuie să o batem cu ciocanul în capul tuturor jegurilor mioritice și a veneticilor pripăşiţi pe la noi care ne învaţă cine sîntem şi cum să gîndim româneşte!

Chiar mai devreme, cînd nebunia latrinistă abia începuse să dea în clocot, au fost români cu capul pe umeri care le-au spus ,,doctorilor ardeleni” că nu ţin cărăruşa neamului şi adevărului.

     Alecu Russo (1819-1859) spune despre intelectualii ardeleni care au adunat pe români în 1848 pe cîmpia Blajului, că le-au vorbit nu în româneşte ci într-o ,,babilonie de cuvinte stropşite şi smulse din latineşte”. El remarcă nu fără temei că latinismul ardelenilor a fost în primul rînd o formă de luptă politică dar vremea lui a trecut şi ,,uităm că latinismul şi neolatinismul au fost un steag ce nu-şi mai prinde loc acum”. Cu ironie îşi imaginează în una din Cugetările sale, revenirea pe pământ a lui Ştefan cel Mare în Moldova anului 1855 şi uluirea voievodului în faţa limbii cu totul de neînţeles în care ar fi glorificat de către lingviştii latinişti şi cosmopoliţi: ,,Ce ar face el pe un pământ, unde nu au rămas urme de umbra lui măcar?…Vorba lui nu mai este limbajul nostru…Strănepoţii Urecheştilor, Dragomireştilor şi Movileştilor i-ar zice în versuri, în ode şi în proză: Eroule ilustru! Trompeta gloriei tale penetră animile bravilor romani de admirăciune grandioasă şi neindefinisibilă pentru meritul neinvincibilităţii tale!…la care lucruri frumoase, deşi neinteligibile pentru dînsul, Ştefan-vodă bietul ar holba ochii lui cei înfricoşitori…şi s-ar culca iarăşi în mormînt…”

     Că puţea rău sminteala latriniştilor ardeleni o spune geniul spiritualităţii noastre, M. Eminescu care în articolul ,,Bălcescu şi urmaşii lui” din noiembrie 1877, scrie: ,,Nicolae Bălcescu e de altminterea o dovadă, că limba românească pe vremea lui şi ’nainte de dînsul era pe deplin formată şi în stare să reproducă gînduri atît de înalte şi simţiri atît de adînci, încît tot ce s’a făcut de atunci încoace în direcţia latinizării, franţuzirii şi a civilizaţiei ,,pomadate” a fost curat în dauna limbii române”. Pe atunci Eminescu se putea exprima neîngrădit şi plin de elocinţă în limba strămoşească a românilor în stare să reproducă ,,gînduri înalte şi simţiri adînci”, acum pentru liftele cazare şi celelalte scursuri specializate în limbism şi pupincurism, aceeaşi limbă este bună numai pentru sudălmi și cele mai josnice exprimări! Înţeleg eu că trebuie să vi se bage furca în gît să o lăsaţi mai moale cu barjocura și hula asupra neamului nostru? Rîtanilor, prea aveţi fălcile groase şi minte puţină!

     Obrăznicia lichelelor latriniste o găsim foarte bine exprimată în fiţuica ciocoimii fanariote Românul din august 1881 ce se pretindea singurul loc unde clocotea adevăratul sînge românesc: ,,Românii ca toate popoarele care păşesc spre progres, nu se mai ocupă de a descoperi cine a fost autohton sau nu”. Ce ciocoi isteţi! Şi astăzi auzi acelaşi argument ticălos atunci cînd vrei să ştii altceva decît ne tot îndobitocesc ei.

     Din aceeaşi perioadă avem o scrisoare de la Al Hurmuzachi ce spune: ,,Adevărata şcoală de iubire a umanităţii este patriotismul, precum şi şcoala patriotismului este spiritul familiei. ..Dar tineretul român din Bucovina nu este educat în acest spirit, ci…să ne dezbrăcăm de fiinţa noastră firească şi intimă, de însuşirile noastre particulare, de individualitatea noastră…ca să ne pierdem naţionalitatea românăca să ne pierdem pînă şi amintirea cine am fost, şi conştiinţa ce am rămas, să încetăm de a mai fi români”. Spune mai departe bucovineanul că cine îşi pierde fiinţa naţională acela îşi rupe singur ,,legăturile cele mai scumpe şi mai sfinte cu poporul, cu originea sa, tradiţiile, datinile, amintirile străbune şi se preface în o fiinţă nouă, cosmopolită, adică fără patrie, fără căpătîi moral”. El cere românilor ,,a nu ne lipi haina cea străină pe deasupra fiinţei noastre, a ne polei cu ea, mulţumindu-ne cu nişte firmituri ale ei pe care le primim în nişte şcoli înstrăinate. ..E mai puţin dureros să te desparţi de patrie, decît a trăi în ea şi a vedea individualitatea, adică toată fiinţa adevărată a poporului pierind şi stîngîndu-se.” Cîtă dreptate avea şi are chiar şi în prezent acest om, dovedind că nici după 150 de ani la noi nu s-a schimbat mare lucru, ci numai maimuţele care fac circ, dar năravurile au cam rămas aceleaşi! Distrugerea identităţii de Neamului Românesc a fost o acţiune programată pusă la cale de toţi veneticii pripăşiţi prin toriştea străbună dar şi de lichelele noastre neaoşe iar comuniştii i-au pus capac cu făcătura lui Roller. Dau în continuare şi alţi români care s-au opus falsificării istoriei şi limbii cu argumente din diferite domenii.

     Theohari Antonescu (1866-1910) este unul din marii ,,uitaţi” ai istoriografiei noastre. Avînd o pregătire temeinică şi bun cunoscător a limbilor clasice şi-a permis să judece faptele istorice cu propria conştiinţă şi să tragă concluzii care au supărat rău pe specialiştii cu patalama şi pretenţii. În anul 1889 îşi prezintă teza de licenţă intitulată ,,Cultul cabirilor în Dacia” care este o sinteză asupra celor 19 tăbliţe din plumb, bronz şi piatră unde apar ,,cavalerii danubieni” în diferite ipostaze. Despre lipsa totală a informaţiilor din scrierile creştine asupra cultului cabirilor el le pune pe seama fricii de a nu dezvălui fără voie ceva din tainele acestei religii şi asemănările uluitoare cu mitraismul şi cabirismul pe care iudeo-creștinii le-au înlăturat prin violenţă! În munca sa a constatat cu surprindere că multe fapte ale istoriei noastre vechi sînt ocultate cu bună ştiinţă de către specialiştii în plăsmuiri. În anul 1901, publică lucrarea Lumi uitate unde în capitolul ,,Dacia, patria primitivă ariană” afirmă pe baza unor probe solide şi sigure la acea vreme că toriştea noastră este ţinutul adevărat al arienilor de unde au migrat către cele patru zări! După aproape 80 de ani aceste ideii sînt acceptate de cultura europeană dar venind din SUA, de la arheologul Marija Gimbutas, care ne-a studiat profund istoria noastră veche, dovedind încă odată ticăloşia şi vanitatea oarbă a gunoaielor ce ne-au tot scris, răscris şi falsificat istoria! Lucrările lui au fost ignorate de către specialişti chiar de la apariţie deşi autorul era un perfecţionist.

     Teodor Burada, de profesie muzicolog şi jurist a efectuat în perioada 1878-1915 cercetări de etnografie, muzicologie şi folclor peste tot pe unde a auzit că ar exista ,,insule de români”. Pasiunea şi iubirea fără margini pe care a arătat-o neamului românesc l-au făcut să facă vizite în Istria, Macedonia, Bulgaria, Grecia, Turcia/Bitinia, Cehia (regiunea Walaska), Galiţia, Bucovina, Basarabia şi regiunea de pe malul stîng al Nistrului pînă la Bug. De multe ori a fost primit cu ostilitate de către autorităţile pe unde l-a purtat dorul de neam, ajungînd şi la închisoare sau luînd bătaie pentru că dorea să-şi cunoască fraţii. Strădaniile le-a publicat în mai multe articole ce au fost unite mai tîrziu în broşuri dar specialiştii în istorie l-au considerat nebun iar afirmaţiile lui ,,simple nebunii”. Prin călătoriile făcute el a arătat că chiar după 2000 de ani, neamul românilor era pe aceleaşi locuri pe unde i-a menţionat Efor, Herodot şi Strabon pe geţii ce se întindeau de la Don pîna la Adriatica şi din Carpaţii Păduroşi pînă în Rhodope.

     N. Densuşianu de profesie jurist şi bun cunoscător al limbilor clasice, a muncit toată viaţa adunînd probe să poată dovedi continuitatea de neam a românilor pe aceste meleaguri atît înainte de cucerirea romană cît şi după retragerea acestora din Dacia. A studiat mii de lucrări şi texte ale scriitorilor antici şi pe baza unui material care şi astăzi uimeşte prin dimensiunile şi valoarea lui ştiinţifică, a scris Dacia preistorică lucrare apărută postum în anul 1913 prin grija unui prieten. El dovedeşte cu probe arheologice, epigrafice şi lingvistice accesibile la timpurile acelea că ţinutul nostru carpatin este leagănul de început al civilizaţiei europene şi de aici s-a răspîndit în sud şi vest unde a intrat în contact cu civilizaţiile mediteraneene. Această lucrare putea fi canavaua pe care să se coase adevărata istorie a poporului român. După descoperirea mea privind leagănul civilizaţiei emeş/sumeriene, a legăturii dintre emegi şi limba română veche şi citirea tăbliţelor de plumb ale strămoşilor noştri ascunse şi în prezent la Institutul de Arheologie din Bucureşti pot afirma că Densuşianu, prin inteligenţă, intuiţie şi o muncă de rob, i-a depăşit pe toţi istoricii cu pretenţii şi mult venin în guşă iar ideile lui sînt în cea mai mare parte corecte! La scurt timp de la apariţia lucrării, Vaticanul, la propunerea unor prelați români de confesiune greco-romană pe care o avea și Densușianu, s-a uitat strîmb la ea şi a interzis-o fiindcă nu dădea bine la făcătura fariseilor ce au fost sprijiniţi de vechii greci şi latini în acţiunea de confiscare a religiei geţilor pentru binele şi veşnica lor pomenire! Cred că şi lucrarea lui Th. Antonescu a fost îngropată în uitare pentru că specialiştii nu se puteau compromite citînd scrieri interzise sau condamnabile după antereele papistăşeşti sau mioritice.

     Faptul că lucrarea lui Densuşianu a fost desconsiderată de către pretinşii profeţi ai neamului, se datorează în cea mai mare măsură marii secături a istoriografiei române numită V. Pîrvan, care din invidie şi ură fără margini a spus numai minciuni despre ideile lui Densuşianu iar toate alegaţiile le-a pus în mistificatoarea Getica unde spune la p. 7: ,,… Nicolae Densuşianu scrie romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa (postumă: 1913) deşteaptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit printre diletanţii români în arheologie”. Densuşianu a scris mai multe cărţi despre începuturile feudalismului românesc care au fost considerate de către aceeaşi specialişti, de o probitate profesională fără cusur! Dacia preistorică avea însă un mare cusur, spunea un adevăr distrugător ce le rupea gîtul latiniştilor! Dar duşmani şi mai sălbatici au fost istoricii comunişti ieşiţi din clocitoarea lui Roller care prin anii 1965 se gîndeau să ardă această lucrare la fel cum doreau să facă şi cu tăbliţele de plumb! Şi totuşi pentru aceste monstruozităţi criminale nimeni nu tuşeşte, nimeni nu are dureri de cap de parcă absurdul a pogorît din minţile ,,celeste” ale acestor canalii în Mîrlania, ţara tuturor fărădelegilor!

     Identitatea noastră de români autohtoni pe aceste meleaguri, a fost apărată cu multă vigoare de cîteva condeie ce trebuie amintite aici şi numite atît de către prieteni cît şi de către duşmani ,,ideologii românismului”!

     Eudoxiu Hurmuzachi (1812-1874) s-a născut în apropiere de Cernăuţi dintr-o familie de boieri moldoveni iar studiile le-a făcut la Viena. Bun cunoscător al limbii germane şi a limbilor clasice, toată viaţa şi-a dedicat-o adunării de documente pe propria cheltuială care dovedesc istoria noastră pe aceste pămînturi. În anul 1872, la propunerea lui A.T. Laurian, preşedintele Societăţii Academice Române, E. Hurmuzachi este primit ca membru. Moare la 10 februarie 1874, la vîrsta de 62 de ani. În luna noiembrie a anului 1874 documentele strînse în casa părintească din Bucovina, ajung cu peripeţii la Bucureşti, constituind fondul principal al istoriografie noastre. Din aceste documente s-au publicat 45 de volume pînă în anul 1942 (12 volume Slavici, 10 N. Iorga, 6 volume N. Densuşianu, 4 volume I. Nistor) iar din lucrarea de istorie scrisă de el Fragmente, Eminescu a tradus cam o treime. În anul 1974 UNESCO a inclus pe E. Hurmuzachi printre figurile de seamă ale culturii române, cu merite remarcabile în istoriografia Europei centrale. În prezent ,,patrioţii români”, pentru a avea merite în industria holocaustului și istoria evreilor - care i-ar fi civilizat pe români, se bulucesc să fie stipendiaţi de serviciile secrete din afară care urmăresc să fim străini în propria ţară!

     Gheorghe Hurmuzachi, fratele lui Eudoxiu, scria în 1865 către Asociaţia Naţională din Arad: ,,Limba română, scumpă moştenire de la străbunii noştri, a ajuns prin întunericul secolelor, prin vijeliile trecutului, după atîtea lupte cu hunii şi cu avarii, cu turcii şi cu tătarii, omogenă, una şi nedespărţită pînă la noi, în secolul XlX carele se mîndreşte a fi înaintat mai mult cultura românilor decît toţi premergătorii săi. Şi tocmai noi am fi acei care am voi să izbim în unitatea limbii, care am voi să sugrumăm mîndria şi mîngîierea noastră, simbolul măreţ al unităţii poporului român? Credem că nu se va afla român bun şi fiu sincer al naţiunii care să nu cheme blăstămul asupra bărbaţilor care vor putea şi nu vor voi a contribui spre a se delătura dezbinarea ameninţătoare în sînul limbii materne”! Cinste acestei spiţe de români curaţi iar eu mă alătur chemînd blăstămul pe capul tuturor celor care ne-au falsificat istoria și limba strămoșească!

     B. P. Haşdeu (1834-1907), născut în ţinutul Lăpuşnei, pe malul drept al Nistrului, istoric şi lingvist a scris numeroase studii împotriva celor ce doreau să ne prezinte ca sălbaticii Europei sau scursura imperiului roman. Contemporanii l-au privit cu suspiciune şi chiar dispreţ pentru că îi punea pe toţi în buzunar în domeniul lingvisticii iar inteligenţa lui șugubeață nu lăsa niciodată loc prostiei.

     M. Eminescu (1850-1889), născut la Ipoteşti – Botoşani este cea mai sclipitoare minte a neamului nostru, a luptat cu o putere neobişnuită împotriva tuturor lichelelor şi lepădăturilor care au pus stăpînire pe ţară după Unirea Principatelor şi au transformat-o într-un cuib de tîlhari. Acuzaţiile de conservatorism şi duşman al progresului aduse lui de către ciocoii liberali sînt gratuite, fiindcă el a militat pentru un progres cumpătat bazîndu-se pe resursele noastre de materii prime şi făcut în interesul poporului român iar nu un progres realizat de dragul progresului numai în folosul celor ce controlau şi jefuiau ţara! Ceea ce demasca el ca un adevărat jaf asupra poporului român, s-a repetat şi după executarea lui Ceauşescu - în numele aceloraşi principii - de către cei care l-au slujit pe tiranul comunist! Gazetăria marelui poet este la fel de importantă ca poeziile unde descoperim cu uimire cunoştinţele ample din domeniul istoric, lingvistic, statistic, economic, al psihologiei de grup şi altele. Pentru că nu vroia să fie mai milos cu liftele prădătoare din România acelor vremuri aşa cum a fost sfătuit de multe ori, deţinătorii puterii l-au asasinat iar după aproape 20 de ani de la moarte, minţi sifilitice au lansat povestea că poetul ar fi murit de sifilis! Ura ciocoimii liberale împotriva marelui gînditor a dus la ,,uitarea” întregii scrieri gazetăreşti iar după ocuparea României de către armata bolşevică, această duşmănie a fost preluată de secăturile cazare şi astfel toată gazetăria a fost interzise după anul 1947 la fel ca multe poezii!

     N. Iorga (1872-1940), născut la Botoşani, este cel mai mare istoric al nostru. A contestat cu argumente de netăgăduit curentul latinist susţinînd că dacii nu au dispărut după cucerirea Daciei de către romani şi au rămas locului după retragerea cuceritorului iar limba vorbită de români are un puternic strat venit din limba dacă. De aceea Dicționarul limbii române realizat sub pălăria trădătoarei Academii Române are mai bine de 10000(zece mii) de cuvinte cu origine necunoscută și peste 15000(cincisprezece mii!) pe care nu a vrut să le înregistreze în fondul lexical al românilor! Iorga a avut relaţii încordate cu toţi latiniştii şi traciştii, cu mafia sionistă de la noi și de aiurea precum şi cu politicienii amici ai acestor lichele. A fost asasinat de fanaticii legionari, dar unii zic astăzi că uciderea marelui istoric are dedesupt o afacere NKVD!

     Nechifor Crainic, ideologul autotohniei românilor, în guvernul mareşalului Antonescu a ocupat funcţia de ministru la Ministerul Propagandei unde a creat un adevărat program de combatere a comunismului propagat de bolşevici şi de canaliile lor din ţară. Pentru aceasta, după ce România a fost ocupată de trupele sovietice, a fost căutat ca iarba de leac de către cazarii bolşevici, stăpînii de atunci ai ţării sub patronajul trupelor cotropitoare. S-a bucurat de protecţia lui Petru Groza şi L. Pătrăşcanu, stînd ascuns în Ardeal la un fost student de-al său. În vara anului 1947 Pătrăşcanu i-a promis că guvernul va da o lege privind o nouă încadrare juridică a crimele de război şi el se va putea apăra în instanţă spunîndu-i că se poate preda poliţiei. Cumnatul lui Pătrăşcanu, avocatul Pandrea, s-a angajat să îl apere la proces. Dar a aflat de strategia lui Pătrăşcanu monstrul cazar – Ana Pauker, şi banda ei criminală – legea a fost blocată, Nechifor Crainic a fost tîrît prin puşcării pînă în anul 1962 fără a fi fost judecat şi condamnat vreodată, iar după această dată a fost folosit de comunişti pentru a lovi în emigranţii români care îi criticau. Avocatul Pandrea care o apărase pe Ana Pauker în anul 1936 la Craiova în procesul privind atentatul săvîrşit de secătura comunistă în Senatul României în anul 1920, a făcut ani grei de puşcărie!

     Vedem cu surprindere, că cele trei curente privind originea limbii şi a poporului român – latinist, tracist şi slavist – sînt aduse din străinătate de către lichele pripăşite pe la noi şi români smintiți și au avut(dar au şi în prezent) ca scop înstrăinarea neamului mioritic de la firea lui firească şi de la tradiţiile lui astfel ca orice tîrîtură să-şi poată şterge picioarele mizere de obrazul nostru!

     Pentru a dovedi că toată media ne supune unui proces abominabil de îndobitocire, amintesc faptul că zi şi noapte ni se prezintă ca modele demne de urmat numai curve aduse de pe marginea străzii, idioţi, lichele, violatori, politicieni cu minţile întîrziate, manipulatori, mişei, dar niciodată oamenii de valoare ce ar putea punea umărul la propăşirea neamului fiind o cale spre care s-ar putea îndrepta şi alţii. Din mulţimea acestor români adevăraţi ţinuţi într-un anonimat total, amintesc doar două nume, foarte cunoscute şi respectate în străinătate dar aproape necunoscute şi blamate acasă, adică în România: muzicianul de excepţie Gheorghe Zamfir şi caricaturistul nepereche Ştefan Popa Popa’s.

     Să arăt şi cum s-au folosit duşmanii noştri din Țară sau din afară de nebunia latinistă ce susţine că după exterminarea dacilor şi repopularea provinciei cu coloni din tot imperiul roman(nu cu italici!) în decurs de cîteva sute de ani s-a format poporul român în Dacia traiană – adică Ardealul care este leagănul acestui neam? Amalgamul etnic adus din tot imperiul s-a dezvoltat într-un popor distinct, vorbitor de o latină populară ce a cucerit mai întîi pe toţi locuitorii din Ardeal, apoi s-a revărsat peste munţi în Moldova şi Ţara Românească pe care le-au luat în stăpînire. Te întrebi plin de uimire, oare aceste teritorii de peste munţi nu erau locuite sau popoarele cotropite de români au fost supuse unui puternic proces de deznaţionalizare? Cum nebunilor nu le trebuie minte, tot aşa latriniştii noştri ne-au pus pe tavă celor ce doreau numai rău să ne facă. Teoria panslavismului asupra românilor se sprijină tocmai pe această inepţie – că românii un popor străin, de prădători – ar fi cucerit populaţiile băştinaşe formate din moldoveni, valahi şi ardeleni amestecaţi cu slavi şi chiar slavizaţi, deci este un stat multinaţional de cuceritori care trebuie desfiinţat. Dogma a fost îmbrăţişată de PC din România, filială cazară a Cominternului la 1921, care numai român nu era, iar în prezent este vînturată de ,,industriaşii holocaustului” în frunte cu Ellie Wiesel. De aceea mozaicii spun că au fost pe plaiurile mioritice mult înaintea noastră, odată cu ocuparea romană făcînd parte din aceste trupe de stăpîni, iar noi românii am apărut ca popor în secolele lX-X dar venind din sudul Dunării unde ne-am adunat ca rîia pe oaie! Alții mai îndrăzneți din tagma acestor lepre spun că în fapt sîntem un neam de țigani și am fost un fel de avangardă a acestora trimisă înainte să le pregătească ciorditorilor un teritoriu unde să poată și ei pune capul după atîta amar de drum făcut din India pînî la poale de Carpați.

     Trebuie la nesfîrşit să trăim în această minciună a latinităţii adusă de aiurea de indivizi care s-au gîndit numai la cîştigul şi sminteala lor, fără a cîntări şi ce rezultă din această acţiune şi cu parul ne-au băgat în cap tîmpenia la zeci de generaţii de români din care nu putem ieși nici azi cînd avem atîtea dovezi cu care să le rupem gîtul?

       Eu am făcut un pas mare pe drumul dezrobirii spirituale a poporului rumun dar trebuie continuat cu:
    -  libera cunoaștere a tăbliţelor de plumb aflate la Institutul de Arheologie din Bucureşti, cele de la mănăstirea Sinaia şi alte dovezi arheologice cu scriere getică din ţară.
    -  analizarea arheologică şi spirituală a urmelor lăsate de neamurile noastre care s-au răzleţit în cele patru zări și comparate cu cele descoperite în jurul Carpaților.
    -  efectuarea de copii sau fotografii după tăbliţele de plumb descoperite în Bulgaria, Anglia(Salisbury), tăbliţele sacre din aur ale orficilor şi cele de plumb care au circulat în secolele ll-lV al erei creştine, în imperiul roman fiind considerate cu puteri magice şi care sînt în număr important prin muzeele Europei.
    -  cumpărarea sau copierea electronică a celor 20 de cărţi despre eseni scrise de Edmont Bordeaux-Szekeley şi The Origin of Christianity precum şi a altora legate de istoria noastră vechi şi traducerea lor în limba română pentru a se putea reconstitui vechea cultura strămoşească. 
    -  scrierea adevăratei istorii a ţinuturilor noastre şi a poporului mioritic începînd cu mileniul Vlll î.e.n. pînă la descălecarea voievozilor şi formarea statelor feudale româneşti din secolul Xll.

Asemenea muncă poate fi făcută numai de oameni care nu au prejudecăţi, sînt sinceri cu sine şi curajoşi, fiind plini de generozitate. 


Statul român şi întreaga media a organizat o desăvîrșită conspiraţie a tăcerii
împotriva descoperirilor mele, ocultîndu-le pînă în prezent!

 

 


                                                            Glăsuire către arimini

 

                                                            Am un of ca o lingoare
                                                            Ce mă arde fără stare,
                                                            Mă ţin hoţii la răcoare,
                                                            Că am frate Sfîntul Soare.
                                                            De la mic pînă la mare,
                                                            Vă transmit a mea urare;
                                                            N-am parale, n-am mîncare,
                                                            Dar am minte cu cătare,
                                                            Şi mai am o gură mare,
                                                                                     Salutare!

                                                            M-au pus liftele-n popreală,
                                                            Să-mi facă sămăluială,
                                                            Că sînt un şmecher învîrtit
                                                            Şi cu nărav de parvenit,
                                                            Fleanca sun-a nebunie,
                                                            Să le-ngheţe mintea ,,vie”!
                                                            Nu am linişte ca striga,
                                                            Şi vreau să-i iau cu cvadriga!
                                                            Dar ei cu lejeră stare,
                                                            Îmi arunc-a supărare
                                                                                   O spurcare!

                                                            Găşti tembele, minţi scopite,
                                                            Cu gîndirea în copite,
                                                            Sufletul v-aţi dat Satanei,
                                                            Iar trădările-s metanii.
                                                            Ne-aţi vîndut şi răstignit,
                                                            Să fim neamul urgisit,
                                                            S-ascultăm zisa tîmpită,
                                                            Care să ne facă vită!
                                                            Pîn-aici v-a fost huzurul,
                                                            Vrem s-o terminăm cu furul!
                                                                                   Blestemaţilor!

                                                            Chem din munţi şi chem din vale,
                                                            Pe rumunii fără Cale,
                                                            Să ne căutăm scăpare
                                                            Luminaţi de Sfîntul Soare!
                                                            Glasul ista e chemare
                                                            Din străbuni a neuitare.
                                                            Să-ntregim neamul şi ţara
                                                            Iar în suflet ardă para,
                                                            Focului de glie veche
                                                            Ăstei spiţe nepereche.
                                                                                      La mai mare!    

 

Citind cu sufletul şi mintea Cartea Adevărului,
apropii Ziua Învierii Neamului Rumun!

 

 

 

CONSTANTIN OLARIU ARIMIN