O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Creștinismul arimin - Secțiunea 3

     Episcopul Gheorghios al Alexandriei, după ce a încercat să construiască o biserică peste un mitreum, a fost arestat de magistraţi iar în 24 decembrie 361 a fost ucis de către mitraici după ce l-au scos cu forţa din închisoarea unde era ascuns pentru mişelia pusă la cale. Asemenea practici ale iudeo-creştinilor – construirea de biserici peste lăcaşele de cult ale mitraicilor pentru a le şterge complet urma – s-a răspîndit în tot imperiul roman după anul 381 cînd religia lor a fost interzisă, bunurile confiscate şi s-a pornit un adevărat genocid împotriva adepţilor acestui cult.

     Odată cu transformarea Italiei în provincie a imperiului roman şi mutarea capitalei la Sirmium apoi la Niceea în Bitinia, împăraţii geţi care conduceau statul dar şi toate armiile fioroşilor ausoni, au ajuns ţinta nemulţumirilor vechilor stăpîni romani dar şi a grecilor care erau tare subţiri în pretenţiile lor. Pe lîngă faptul că geţii erau stăpînii imperiului roman, i-au mai obligat pe greci şi pe italici să le înveţe limba rumună şi să se adreseze cuviincios celor puternici, aşa cum precizează Iordanes în Getica XXV,133. Iar mitraismul/ariminismul era religia împăraţilor şi principalul cult public din imperiu practicat de majoritatea populaţie, fiind slujit numai în limba rumună/getă, ceea ce le-a adus foştilor ,,stăpîni şi înţelepţi” ai lumii mult of la lingurea. Toate acestea le-au umplut de venin şi ură inimile şi minţile atît grecilor cît şi pe italicilor, care i-au ,,păstorit” pe ariminii carpatini timp de 200 de ani, aşteptîndu-i la cotitură pînă le-au venit de hac. Tartorul care a conceput şi urmărit planul ce avea ca scop eliminarea geţilor din conducerea imperiul roman şi interzicerea religiei lor, a fost întunecatul satanist Ambrosie, episcop de Mediolanum, capitala imperiului roman de apus după anul 370.

     După moartea lui Valentinian în anul 375 dar mai ales după moartea lui Valens în vara anului 378, s-a declanşat pe faţă un adevărat război de exterminare a preaiubiţilor iudeo-creştini şi grupările lor înarmate puse pe crime şi jaf – Militia Cristi – împotriva adepţilor religiei geţilor la îndrumarea directă a marelui întunecat episcopul Ambrosie. Mulţimi turbate, plătite şi înarmate de sataniştii creştini mergeau şi devastau lăcaşele de cult incendiindu-le şi distrugînd tot ce le amintea de această religie. Era un adevărat delir al ororii în imperiul roman de apus unde şărpăria iudeo-creştină, se întreceau în a distruge cît mai repede orice urmă a acestei religii iar autorităţile dădeau exemplul în devastări. Tartorul Ambrosie, venit dintr-o famile aristocratică romană de origine ivrită, ajuns guvernatorul provinciilor Emilia și Liguria unde era și Mediolanum, împreună cu ceata lui de întunecaţi iudeo-creştini, devine stăpînul absolut al imperiului roman de apus, întrucît Graţian avea numai 16 ani, iar fratele său Valentinian ll, doar 4 ani, iar la Mediolanum şărpăria pe care o conducea, controla totul, inclusiv aerul ce se respira, cei doi copii de neam get fiind numai nişte păpuşi de care s-au folosit pentru interesele lor criminale.

     În anul 377 după cum ne spune învăţatul Ieronim în Epistola 107 ad Laetam, prefectul Romei Grachus, fandosindu-se pentru a primi de la jegoşeniile iudeo-sataniste botezul şi pentru a da garanţie despre gîndurile sale pioase şi pline de iubire pentru Iahwe, a dat foc mitreumului pentru ,,nimicirea, zdrobirea şi sfărîmarea” Satanei, făcîndu-i pe iudeo-creştini să urle de bucurie din toţi rărunchii, băgînd groaza în restul lumii. Ce blînzi şi neprihăniţi erau fioroşii satanişti atunci, aşa cum ne-au dovedit-o că nu le-a pierit deloc năravul drăcesc cînd s-au botezat bolşevici. Ce să mai vorbim despre fanatismul sălbatic al monahismului belicos iudeo-creştin, care s-a repezit cu suliţe, topoare şi torţe să distrugă comorile religioase ale ariminismului din întreaga lume a romanităţii tîrzii.

     Şi tot aşa, blînzii creştini au ucis cu sîrg în cîţiva ani, zeci de mii de preoţi şi credincioși, au distrus lăcaşele de cult şi cimitirele, au distrus zeci de mii de manuscrise aparţinînd culturii geţilor, astfel ca să nu mai rămînă nici urmă din această religie pe care o urau de moarte.

     La 9 august 378, Valens, împăratul get al imperiului roman de răsărit şi fratele lui Valentinian l, moare la Adrianopol în confruntarea cu goţii răsculaţi datorită foametei şi împilărilor la care au fost supuşi de către generalii romani Lupicinus şi Maximus. Graţian trimite pe generalul spaniol Theodosius să potolească urdiile răsculate şi după ce ajung la înţelegere, podul de peste Istru, construit în 5 iulie 328 de împăratul get Constantin cel Mare la Sucidava/Celei, este distrus în noiembrie 378 din ordinul împăratului Graţian la cererea lui Ambrosie, astfel că regatul get din nordul Istrului, este izolat de masa de geţi şi goţi din sudul fluviului, acţiune cu mare importanţă strategică pentru planul episcopului iubit de Satana.

     La 19 ianuarie 379, Theodosius, fiul generalului Theodosius care a fost condamnat şi executat pentru că a încercat să-l asasineze pe împăratul Valentinian l, este numit coîmpărat de către Graţian, fiul lui Valentinian l, în imperiul roman de răsărit. În realitate generalul spaniol a fost numit de Ambrosie care controla întreg imperiul roman, impunîndu-i hispanicului devenit imperator, să renunţe la creştinismul arimin şi să treacă în tabăra Satanei, să impună iudeo-creştinismul ca religie a lui, să interzică ariminismul sau creştinismul arimin, şi să distrugă toate lăcaşele de cult ale vechii religii imperiale. Goţii şi grupul de geţi care erau federaţi în imperiul roman, au primit din nou garanţii că nu vor mai fi asupriţi, aşezîndu-se în Asia Mică, Moesia, Tracia şi Iliria.

     La 28 februarie 380, prin edictul de la Tesalonic, împăratul Graţian impune ca religie a împăraţilor în imperiul roman, iudeo-satanismul care peste timp se va numi iudeo-creştinism, apoi numai creştinism deşi toată istoria acestui cult satanist este cea mai mare monstruozitate din istoria omenirii. Asta spune istoria iudeo-creștinismului, dar pe monede, acest împărat apare purtînd pe cap bentița cu piatra clarvăzătoare simbol specific marelui preot din religia geților pe care l-au purtat toți împărații imperiului roman de neam get ca mari preoți. Iar simbolul vine din lumea arimaspilor de la nordul Istrului și niciodată din Iudeea unde s-a puit Satana.Olăcari imperiali trimişi de Ambrosie, ajung la căpeteniile hunilor în vara anului 379, care se învecinau cu imperiul get la răsărit pe Nistru, graniţă stabilită în anul 370 în urma unui sălbatic atac al acestora cînd o parte dintre goţi s-au refugiat în imperiul roman de răsărit. Trimişii de taină îi îndeamnă pe huni cu vorbe meşteşugite, dar mai ales cu foarte mult bănet, să atace şi să ocupe regatul/imperiul get care se întindea de la Nistru pînă dincolo de Istru în Panonia şi în nord se învecina cu balţii. Tot așa a făcut împăratul roman Galienus cu 121 de ani în urmă năimindu-i pe sarmați pentru a nimici regatul get întemeiat cu sabia de către Regalianus.

     În primăvara sau vara anului 381, hunii pornesc o devastatoare invazie împotriva geţilor şi goţilor, reuşind pe parcursul anului 381 să ocupe tot regatul get dar se opresc la graniţele imperiului roman, salutînd respectuos din şaua cailor pe tartorul Ambrosie că i-a îndeplinit dorinţa. O parte a geţilor şi cei mai mulţi dintre goţi au trecut în imperiul roman să se salveze de hoardele sălbaticilor asiatici, fiind acceptaţi de nevoie ca foedus – federaţi prin tratatul din 3 octombrie 382, întrucît armata romană era foarte slabă şi nu se putea împotrivi, lăsîndu-le teritoriile din nordul Greciei pînă la Istru, inclusiv Panonia. Mare parte dintre geţi sînt scoşi metodic din armatele romane fiind înlocuiţi cu goţi, iar toate funcţiile sînt preluate de iudeo-creştini, care duc statul, în mai puţin de 20 de ani la un dezastru total. Hunii stăpîni la nordul Istrului, plătiţi cinstit de imperiul roman ţin din scurt neliniştiţii geţi să nu se burzuluiască peste fluviu, prieteşug ce va dura mai bine de 30 de ani între asiatici și iudeo-creștini, cîrdășie făcută numai împotriva creștinismului arimin și a neamului get.

     În mai-iulie 381, are loc la Constantinopol al doilea conciliu al frăţiei iudeo-sataniste care interzice creştinismul arimin(mitraismul, ariminismul) sau arianism cum l-au spurcat leprele din frăţia lui Ucigă-l Toaca în scrierile lor.

     La începutul anului 382, Graţian, păpuşa lui Ambrosie, mai dă un edict prin care toate lăcaşele de cult arimine din imperiul roman trebuie să fie jefuite şi distruse. Prăpădul pus la cale de bandele criminale ale iudeo-creştinilor a fost întrecut numai de bandele bolşevice cînd au interzis creştinismul în imperiul rus în anul 1924. În cultura europenilor nu se suflă un cuvînt despre acest holocaust pornit din satanismul mozaic şi care a dus la sute de mii de morţi.

     Trebuie precizat că edictul se îndrepta numai împotriva ariminismului  - religia geţilor – dar nu şi împotriva celorlalte culte. Creştinismul arimin era îmbrăţişat de majoritatea populaţie din imperiu, iar funcţionarii şi soldaţii aveau un număr chiar covîrşitor de practicanţi. În istoria Europei despre aceste edict nu s-a scris un cuvînt să nu scormonească vreun curios sub întunericul minciunilor iudeo-sataniste, şi astfel lumina adevărului să iasă din nou în ochii lumii!

     În primăvara anului 383, generalul Maximus Magnus este proclamat de trupele din Britania ca împărat, soldăţimea cerîndu-i să-i scape de blestemul şărpăriei lui Iahwe – Militia Cristi care se înstăpînea tot mai vîrtos pe imperiu şi pe sufletele oamenilor. Armatele vin în Galia şi se îndreaptă spre Italia să bage sabia cît mai adînc în Satana. Împăratul Graţian al imperiului roman de apus, este îmboldit de tartorul Ambrosie să-i sfîşie pe creştinii arimini, dar în bătălia de Lugdunum/Lyon din 25 august 383, păpuşelul iudeo-satanist este ucis de propriii soldați iar trupele trec alături de răzvrătiţi. Întunecaţii verus Israel se văd cu poalele în cap şi propun răsculaţilor să rămînă stăpîni pe ce au, adică Britania, Galia şi Spania, iar ei să nu fie tulburaţi în Italia, punîndu-l în locul lui Graţian pe fratele acestuia Valentinian ll, în vîrstă de numai 12 ani. Şărpăria lui Ambrosie trebuia să-şi lingă rănile şi să-şi refacă cuibarele Satanei, altfel dispărea şi din aceste teritorii.

     În vara anului 384, prefectul Romei, senatorul Symmachus(345-402) orator şi ultimul mare om politic roman, înaintează la Mediolanum/Milano unde era capitala, un raport oficial împăratului Valentinian ll – recte şărpăriei lui Ambrosie – prin care cerea încetarea atrocităţilor, crimelor şi jafurilor făcute de iudeo-creştini împotriva locuitorilor ce nu se pupau în bot cu Satana şi Iahwe, a persecuţiilor împotriva creştinilor arimini şi oprirea distrugerii lăcaşelor de cult ale acestora, dreptul de a-şi practica religia şi reinstalarea în curia senatului Romei a statuii zeiţei Victoria, îndepărtată din ordinul lui Graţian în urmă cu doi ani. Întunecaţii au rămas neclintiţi în puhoiul de fărădelegi şi parcă se dovedeau mai amarnici. Textul romanului Symmachus contemporanul acestor orori, spulberă fără putinţă de tăgadă pretenţia sataniştilor că au devenit stăpînii imperiului roman numai prin voia lui Iahwe chiar dacă ei erau la acea dată cam la 200000 de spurcaţi întunecaţi de ură şi înveninaţi de prostie mozaică în tot imperiul roman.

     Cum iudeo-creştinismul nu avea o doctrină închegată şi nici scrieri acceptate de toate frăţiile din imperiul roman, pentru a redacta o carte canonică unică a Noului Legămînt, în anul 380 papa Damasus îl cheamă la Roma pe Ieronim care era la o mănăstire în Palestina, făcîndu-l secretar particular şi cerîndu-l să traducă manuscrisele vechi care erau incluse în această parte a textelor sacre. Ieronim era cunoscut ca un mare erudit al scrierilor ivrite şi aramaice. Papa spunea despre scrierile folosite în ritualul iudeo-creştin, că, datorită deselor copieri, au ajuns scrieri de sine stătătoare, foarte diferite unele de altele. fiind ,,pline de erori şi pasaje dubioase” sau mai pe zisa cea dreaptă, pasaje ruşinoase. Cît timp a trăit papa, traducerile lui n-au fost puse la îndoială, dar după moartea acestuia din anul 384, o furtună nimicitoare au pornit asupra lui Ieronim, revărsată din prea plinul urii întunecatului Augustin pe care catolicii îl au de fericit, băitănaşul de tejghea a fioroasei leprei Ambrosie, precum şi focoasa popime greacă. Pentru a-l da în gît pe Ieronim, aceştia i-au chemat pe rabinii iudei să depună mărturie că ce a tălmăcit Ieronim era numai o făcătură iar ivriţii plini de sfială au spus da!

     Cît a stat în Palestina, Ieronim a adunat numeroase scrieri esene ale căror idei le-a inclus în Noul Legămînt. Fiind otrăvit pînă peste poate de furia iudeo-sataniştilor Neamurilor, Ieronim părăseşte Roma ,,Babilonul” şi se întoarce în Palestina. Grecii şi italicii îi roagă pe rabini să mai facă o corectură adică făcătură asupra lucrării lui Ieronim iar aceştia plini de vedenii şi tîmpenii s-au pus cu josul în sus, să proorocească după bunul nărav al lor, plăsmuind un nou text foarte diferit de cel al lui Ieronim dar şi de scrierile esene descoperite la Qumran şi astfel minunile au curs gîrlă în căpăţînele lor şi pe nevinovata hîrtie care trebuie să suporte orice golănie mîzgălită de vreo minte îndrăcită.

     Scrierile esene se găsesc din belşug în Noul Legămînt atît în epistolele apostolilor, în evanghelii dar şi în Apocalipsă, însă doar cele scăpate de la iudaizarea făcută de către rabini după anul 386 a acestor texte. Potrivirea pentru gustul lor, adică iudaizarea scrierilor folosite de membrii Frăţiei Noului Legămînt, atît la Qumran dar şi mai tîrziu inclusiv de învăţatul iudeo-creştin Ieronim, ivriţii au falsificat încă odată scrierile geţilor spre a le fi de folos, de data aceasta grecilor şi italicilor care se ţineau stăpînii imperiului roman. Ivriţii au sperat că vor aveau şi ei un ce mărinimos din această făcătură dar prietenia cu leprele Neamurilor nu a durat prea mult şi ei s-au dus ca nişte sclifosiţi către verişorii lor arabii cu care se vor înţelege foarte bine pe seama altora pornind un nou asalt împotriva goimilor cap de lut în direcția Spaniei pe care o vor stăpîni mai bine de 700 de ani.

     Pentru a dovedi făcătura criminală a acestor lepre numite Militia Cristi, Frăţia lui Israel sau a Noului Legămînt, dau în continuare Cartea lui Moşe în tălmăcirea ocultatului E. Bordeaux Szekely, manuscris descoperit în peşterile de la Qumran.
     ,,Şi muntele Sinai se afla în întregime în fum, deoarece Elohim pogorîse pe el în flăcări: şi fumul se înălţa ca fumul unui cuptor şi întregul munte se cutremura puternic.
     Şi Elohim coborî pe vîrful muntelui Sinai; şi Ehohim chemă pe Moşe la el şi Moşe se duse la el.
     Şi Elohim în chemă pe Moşe în afara muntelui, zicînd: «Vino la Mine pentru că vreau să-ţi dau Legea pentru poporul tău, care va fi un legămînt pentru Copiii Luminii». Şi Moşe merse la Elohim, şi Elohim îi spuse aceste cuvinte:
      «Eu sînt Legea, Elohimul tău care te-am scos din adîncurile întunericului.
      Tu nu vei avea altă Lege în afară de Mine.
     Tu nu-ţi vei face nici un alt chip al Legii, nici în ceruri nici pe pământ. Eu sînt Legea nevăzută, fără început şi fără sfîrşit.
     Tu nu-ţi vei face legi false pentru că Eu sînt Legea şi întreaga Lege a tuturor legilor. Dacă tu te vei lepăda de Mine, vei avea parte de nenorociri şi prăpăduri neam după neam.
     Dacă tu păstrezi poruncile Mele, tu vei intra în Grădina Vieţii, unde se află Arborele Vieţii în mijlocul Mării Veşnice.
     Tu nu vei călca Legea. legea este Elohimul tău, care te va judeca.
     Respectă pe Maica ta Pămîntească, ca zilele tale să fie îndelungate pe pământ şi cinsteşte pe Tatăl tău Ceresc ca să ai viaţă veşnică în ceruri, pentru că pămînturile şi cerurile sînt date ţie de Lege care este Elohimul tău.
     Tu vei saluta pe Maica ta Pămîntească în dimineaţa Sabatului.
     Tu vei saluta Îngerului Pămîntului în dimineaţa celei de-a doua zi după Sabat.
     Tu vei saluta Îngerul Vieţii în a trei dimineaţă după Sabat.
     Tu vei saluta Îngerul Bucuriei în a patra dimineaţă după Sabat.
     Tu vei saluta Îngerul Soarelui în a cincia dimineaţă de la Sabat.
     Tu vei saluta Îngerul Apei în a şasea dimineaţă de la Sabat.
     Tu vei saluta Îngerul Aerului în a şaptea dimineaţă de la Sabat.
     Tu te vei închina Tatălui Ceresc în seara Sabatului.
     Tu vei face comuniuni cu Îngerul Vieţii Veşnice a doua seară de la Sabat.
     Tu vei face comuniuni cu Îngerul Creaţiei în a treia seară de la Sabat.
     Tu vei face comuniuni cu Îngerul Păcii în a patra seară de la Sabat.
     Tu vei face comuniuni cu Îngerul Puterii în a cincia seară de la Sabat.
     Tu vei face comuniuni cu Îngerul Iubirii în a şasea seară de la Sabat.
     Tu vei face comuniuni cu Îngerul Înţelepciunii în a şaptea seară de la Sabat.
     Tu vei face comuniuni cu toţi aceşti îngeri ai Tatălui Ceresc ca sufletul tău să se îmbăieze în Fîntîna Luminii şi să intre în Marea Veşnică.»” Textul continuă în acelaşi fel fiind o prelucrare după conceptele teologice din religia geţilor a capitolelor 19-20 a Ieşirii din Tora dar aşa cum o cunoaştem noi astăzi nu cum a fost ea în secolul l î.e.n. Mai amintesc Apocalipsa lui Ioan unde la 16,5 îl pomeneşte pe îngerul apelor, personaj inexistent în Vechiul sau Noul Legămînt însă prezent cu un imn în scrierile esene. Dar furturile din religia geţilor nu se opresc aici, şi mai dau cîteva exemple descoperite de mine dar fără revelaţii, vedenii, conspiraţii sau alte parascovenii, ci numai muncă de rob şi minte isteaţă veşnic trează pentru a mai scoate cîte ceva la lumină din comoara înţelepciunii strămoşeşti.

     În Manualul de Disciplină, descoperit la Qumran, la capitolul Despre bunurile preoţilor se zice: ,,Pînă la venirea Profetului şi a Unsului sfînt şi lumesc, aceştia nu trebuie să se abată de la temeiul Legii urmînd vreo pornire a inimii lor.” Saul care făcea parte din conducerea Frăţiei Noului Legămînt aşa cum scrie el de mai multe ori nu putea să zică de nebun că a sosit Profetul pentru că aşa ne spun aceste manuscrise netrecute prin industria falsurilor, deci scrisorelele din Noul Legămînt atribuite lui, sînt nişte falsuri tîrzii ale grecilor şi italicilor sau pricepuţilor rabini îndemnaţi de cele două clici de conspiratori făcute după anul 386 cînd au interzis Noul Legămînt tălmăcit de Ieronim sub influenţa scrierilor esene.

     În capitolul Despre pedeapsa viitoare a celor nesupuşi din acelaşi text găsim cu privire la pretinsul Cristos al lui Saul din făcătura Noului Legămînt că ei aşteptau cu mare nădejde: ,,vremea în care laicul şi preoţescul Mesia îşi va asuma fiecare slujirea”, deci el nu venise încă pe la anii 60 ai erei noastre iar această mărturie nealterată de istorie și de veninul celor trei popoare blestemate, dovedește că toate scrierile din Noul Legămînt sînt niște falsuri tîrzii. Mai încolo spune că Elohim le-a făcut o făgăduință în ,,«pămîntul Damascului» - adică Noul Legămînt”, dar cel descoperit la Qumran şi nu cel plăsmuit după anii 386 şi prezentat goimilor cap de lut ca mare revelaţie şi reverberație divină toată numai aberaţie şi incantaţie satanistă!

     La capitolul despre aşezările din tabere scrie ,,Aici este dată regula pentru comunităţile din tabere cîtă vreme acestea se vor afla în Veacul Fărădelegii – adică pînă cînd «preotul-mesia» şi «laicul-mesia» vor începe din nou să slujească.” Este clar ca lumina zilei la aceşti fii ai întunericului, ei aşteptau un Mîntuitor dar care nu dorea încă să se arate printre dunele de nisip sau dealurile deșertice cu toate rugile lor fierbinţi, iar Saul a bătut pe la porţile sinagogilor din Neamuri cu aceste texte şi altele, mai ales din acele scrieri esene ocultate cu atîta grijă de către pricepuţii în adevăruri plăsmuite.

     Ce ştim noi astăzi ca Noul Legămînt este numai o făcătură realizată după anii 384 ai erei noastre și pusă în seama lui Saul şi a altor căpetenii din conducerea Frăţiei Noului Legămînt de la Ierusalim.

     În lucrarea Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România ed. Hassefer 1990, vol ll, cu o prefaţă de rabinul şef Moses Rosen, cuvînt înainte de Gh. Buzatu prof. de istorie la Universitatea A. I. Cuza din Iaşi, iar colectivul de redacţie a cărţii fiind compus din: J. Alexandru, Lya Benjamin, D. Brumfeld, P. Litman şi S. Stanciu. La pagina 342 este prezentat un manuscris cu sigiliul sinagogii din Tîrgu-Neamţ, care pecetluiește reclădirea lăcaşului de cult al aşchenazilor sau jidovilor în anul 1776. În mijlocul unui cerc este ,,steaua lui David”, flancată de o parte şi de alta de nişte animale fabuloase, poate păsări, care seamănă mult cu cele de pe placa de plumb descoperită la Romula, unde sprijină ,,vasul cunoaşterii”. Sub stea sînt doi peşti în poziţie orizontală, cu capetele lipite unul de altul, cum apar şi pe iconiţa I 9 şi 10, dar toate aceste simboluri religioase aparțin doar religiei strămoșești a geților.

     Monezile ivriţilor din perioada haşmoneilor(135-37 î.e.n.) au imprimate pe ele simboluri sacre ale geţilor, dovadă clară a influenţei religiei esenilor asupra celei mozaice. Pe o monedă apare vasul cunoaşterii, foarte apropiat ca formă de cel imprimat pe tăbliţa de plumb descoperit la Romula. Pe o altă monedă este reprezentat Arborele Vieţii sau Pomul Cunoaşterii binelui şi răului, aşa cum este el şi pe sigiliile emeş, dar care au fost descoperite abia în partea a doua a secolului XlX, deci sursa de inspiraţie rămîne tot teozofia mioritică care avea atunci mare trecere la ivriţi cînd i-a apucat într-o frenezie de zeloţi numai vedenii, tîmpenii şi fel de fel de proorociri. Sub ultimele ramuri de jos, se văd două fructe, unul la stînga şi celălalt la dreapta tulpinei, ce stau deasupra unor vase identice cu cel dardan pe care ,,specialiştii” l-au citit că ar fi al lui Cotys. Arborele Vieţii sau Pomul Cunoaşterii binelui şi răului apare ca simbol în ceramica de la Lepenski Vir încă de la mijlocul mileniului Vlll î.e.n. şi este păstrat de-a lungul istoriei pînă în zilele de azi pe covoarele și porțile de lemn ale românilor care nu s-au smintit încă de atîta iudeo-cretinism. O altă monedă prezintă menora dar numai cu trei braţe aşa cum apare pe tăbliţa 20 şi reprezintă în scrierea getă litera S pentru forma prescurtată a dabo geto Sarmisetuzo, cu apelativul de sfîntă.

     Şi ,,steaua lui David”, este tot o minciună venită din feudalismul secolelor Xlll-XVll, pentru că pe vechile monede ale lor din secolul ll î.e.n. apare steaua cu cinci colţuri, luată de la egipteni care era simbolul sufletelor celor virtuoşi ce s-au înălţat la ceruri. Steaua cu şase colţuri formată din două triunghiuri isoscele, răsturnate unul peste celălalt, se găseşte în lăcaşul de cult get de la Şinca Veche iar peştii sînt în interior, stilizaţi cum apar în lamaismul tibetan şi cultura chineză. Aceste exemple sînt doar cîteva din ce ne-ar oferi un studiu pertinent asupra simbolisticii fariseismului şi a scrierilor acestora ticluite în parte după religia geţilor.

     Iudeo-creştinii, pentru a nu fi demascaţi că au furat cam tot din religia geţilor dar se ţineau că nu aveau nimic cu acest cult blestemîndu-l ca ieșind din născocirile Satanei, au reiudaizat scrierile teologice mozaice însă practicile de cult şi simbolistica religioasă precum și formele lăcașelor au rămas toate sau aproape toate cele arimine.

     În anul 387, Maximus Magnus cucereşte şi Italia, alungîndu-l pe Valentinian ll la Theodosius în imperiul roman de răsărit. Abrogă edictele lui Graţian care au fost date pentru distrugerea creştinismului arimin, iar şărpăria lui Ambroosie este redusă la un cuib de vipere ce scoteau pe nas numai pucioasă iar din limbă le curgea venin din cel mai otrăvitor, fiind mai nimicitor decît sabia cum scrie făcătorul Ioan în Apocaleapşa lui la 19,11-16.

     În anul 388, Theodosius, pentru a-l salva pe Satana din strînsoarea ariminilor, porneşte o campanie de distrugere a acestora, avînd loc două confruntări sîngeroase la Siscia şi Poetovio în Panonia, unde îl învinge pe Maximus Magnus care se retrage spre Italia. Theodosius vrea să repună păpuşelul Valentinian ll pe tronul de la Mediolanum şi să restaureze iudeo-creştinismul cum i-a cerut disperat tartorul Ambrosie, angajînd o nouă bătălie cu Magnus la Aquilea în 28 august, unde duşmanul iudeo-sataniştilor moare pe cîmpul de luptă împreună cu fiul său Victor.

     La 24 februarie 392, împăratul Theorodius dă un edict prin care se interzice frecventarea templelor şi săvîrşirea jertfelor în aceste lăcaşe de cult. Sub această  interdicţie nu intra mozaismul cu templul Satanei şi celelalte cuiburi ale întunericului nemărginit. Din toată istoria romanilor şi a tradiţiilor vechi de peste 1000 de ani, leprele iudeo-sataniste i-au făcut nişte pupincurişti ai lui Ambrosie, secătură care nu poţi spune cît a fost de italic tot aşa cum bolşevicul ,,rus” V. I. Lenin, era în fapt un monstru cazar, duşman al neamului omenesc.

     La 22 august 392, romanii au ultima zvîcnire de orgoliu naţional şi în Galia proclamă pe retorul Flavius Eugenius, prieten apropiat al lui Symmachus, împărat al imperiului roman de apus, de către soldaţi după ce Valentinian ll, a fost asasinat din ordinul generalului Arbogat la 15 mai. El restaurează creştinismul arimin în imperiul roman de apus şi repune în drepturi toate celelalte culte. Theodosius nu mai poate interveni să oprească răsturnarea de situaţie cu toate blestemele şi chemările către Iahwe ale lui Ambrosie, sau împăratul hispanic nu a uitat umilirea la care a fost supus în anul 390 de către tartorul iudeo-sataniştilor care, i-a cerut penitenţă publică pentru că a trecut prin sabie nişte grupuri de iudeo-creştini din Constantinopol ce le fumega rău hornurile a revelaţie şi răzmeriţă. După mai multe insistenţe ale şărpăriei de la Mediolanum, Theodosius porneşte o campanie militară împotriva lui Flavius Eugenius şi în bătălia de la rîul Frigidus în apropiere de Aquileia, din 6 septembrie 394, îl înfrînge pe împăratul italian care moare pe cîmpul de luptă. Furia iudeo-sataniştilor din imperiul roman de apus este fără margini şi îl conving pe învingător să dea un edict la 8 noiembrie 394 prin carte sînt distruse toate lăcaşele de cult unde nu era stăpîn Iahwe şi preaiubitul său fiu, Satana.

     Iudeo-satanismul este decretat drept religie unică în imperiul roman şi aici vedem adevărata faţă a acestui cult drăcesc ieşit din mozaism care şi-a propus să stăpînească întreaga lume. Vor dispărea pentru totdeauna mii și mii de valori ale culturii popoarelor europene care au fost adunate în secole sau milenii, cărţile acestor culte au fost distruse, lumea intrînd în stăpînirea Satanei şi a Talpei Iadului. Theodosius moare în 17 ianuarie 395 iar imperiul este împărţit între cei doi fii minori ai lui. Tartorul Ambrosie moare în anul 397, văzîndu-și cu ochii împlinirea legămîntului făcut cu Satana, tot așa cum a reușit și Lenin prin bolșevizarea imperiului rus. Cînd Tertulian tuna şi fulgera pe la anii 200 împotriva ,,soldaţilor lui Mitra” sau creştinii arimini, că au furat de la ei – iudeo-creştinii – sfintele sacramente cu care se făleau în lume ca religie de mare cinste, turbarea lui de lepră odioasă confirmă în totalitate conţinutul Cărţii lui Moşe, dar chiar mai mult de atît, confirmă falsificarea acestor scrieri de către ivriţi, greci şi italici făcută după anul 386, aşa cum am dovedit mai sus. Cu vreo 30 de ani mai înainte de tăicuţul Tertulian, filozoful Celsus cînd îi critica pe maimuţoii iudeo-cretini spunea că au luat religia lui Zamolxe pe care au batjocorit-o. Mai sînt două mărturii din timpurile vechi la fel de năucitoare care demască făcătura iudeo-satanistă împotriva creştinismului arimin. Cam în acelaşi timp cu Celsus, episcopul iudeo-creştin din Sardes, Meliton spune adevărul despre obîrşiile religiie pe care o slujea contrazicîndu-l pe focosul Tertulian că: ,,filozofia creştină a venit de la barbari” adică din nordul Istrului pentru că numai aici se practica de mii de ani religia crucii, de unde s-a răspîndit în întregul imperiu roman. Un alt iudeo-creştin Justin care spun ei că a fost şi o leacă Martir, chiar înainte de anii 150 scrie despre sciţi/geţi că erau mari iubitori de filozofie creştină şi nu de avere sau de tină, zicere strigată în lumină ca să ştie toată lumea de atunci, poate or auzi şi cei de azi!

     Și să mergem în timp chiar ceva mai devreme folosind informațiile transmise de ivritul Josephus Flavius în Antichități iudaice, și vorbind despre școlile filozofice care făceau mare vîlvă prin mințile celor cu ceva glagorie din neamul lui, scrie  despre gruparea filozofică a esenilor, că ei duc o viață la fel cu a geților polistai, adică nu era nici un dubiu în acele vremuri că o parte a geților – cei care cercetează ființele din ceruri – erau tare subțiri în cuget și multor ivriți le plăcea aceasta. Cei trei autori, în interval de peste 100 de ani spun că filozofia creștină care s-a răspîndit în imperiul roman, era la mare cinste la ,,barbari”, sciți dar și la eseni ori toate aceste nume se refereau numai la strămoșii noștri geți din nordul Istrului!

     Aceste adevăruri uluitoare despre religia geţilor au reuşit să străbată istoria şi ura nemărginită a iudeo-creştinilor fără ca cineva să le poată înţelege pînă în prezent neasemuita valoare! Pentru că scrierile lui Origene le demasca făcătura şi crima, papa Athanasius a decretat textele ca eretice şi le-a ars în public în anul 401 ca să scape iudeo-satanismul de o dovadă nimicitoare privind originile acestui cult. După descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă, Vaticanul a pus mîna pe o parte dintre ele, iar pe unele le-a aranjat la întuneric pe vecie în anul 1960 fiindcă nu dă bine la făcătura ,,poporului ales” ivrit.

     Reiudaizarea scrierilor Frăţiei Noului Legămînt s-a făcut în perioada 386-419 cînd şi făcătura lui Ioan Apocalipsa, a fost inclusă în textul canonic iudeo-creştin!

     Aceşti doi ucigani - Teodosius și Ambrosie – dornici de putere şi mărire sînt autorii instaurării iudeo-satanismului în imperiul roman prin foc şi sabie, distrugînd valori materiale şi spirituale la care deocamdată Europa nu s-a gîndit vreodată pentru că se simte destul de bine în closetul cultului minciunii şi al lăcomiei veșnice.

     Dar în imperiul roman de răsărit goţii şi geţii care formau grosul armatei romane nu s-au supus edictului din anul 392 de a renunţa la religia lor din bătrîni – creştinismul arimin – şi grecii au început să se uite chiorîş la ei. Goţii şi geţii nu erau nişte căcaţi cu ochi așa cum sînt românii azi după zisa cazarului H. R. Patapievici, ci aveau statutul de federaţi, adică asociați, primit în octombrie 382, iar Iordanes ne spune în Getica la XVlll, 145 că Theodosius ţinea în armata sa în confruntarea cu Flavius Eugenius ,,mai mult de 20000 de soldaţi înarmaţi, pe care i-a numit amicii fideli ai săi”. Acest statut le dădea dreptul goţilor şi geţilor să-şi păstreze propria formă de organizare socială și religioasă în teritoriile Asia Mică, Moesia, Tracia şi Iliria unde erau aşezaţi, dar aveau obligaţia să se prezinte la chemarea pentru luptă a împăratului cu un număr de soldaţi. Ținuturile din nordul imperiului unde s-au stabilit îi mai obliga să apere graniţa de pe Istru de orice năvălire venită din afară, ei bucurîndu-se de un statut special față de restul locuitorilor.

     După cum găsim în scrierile lui Ioan Chrisostomus, episcop al Constantinopolului, pe la anul 398 acesta reuşeşte convertirea la iudeo-creştinism a unui grup de goţi dar cei mai mulţi în frunte cu căpetenia ,,Travitter, rămîne fidel credinţei lui Zamolxe”, pentru că aşa se ştia atunci. Șireții greci îi iau pe goţi ba cu zăhărelul, ba cu vorbe meşteşugite să pună şi ei botul sub coada Satanei să afle adevăratele gusturi. Aceştia le-au spus-o iubitorilor lui Iahwe de la obraz că pot puţi a cîine, a cal, a oaie, a vită, dar niciodată a pucioasă aşa cum vreau ei. De aici a pornit vrăjmăşia grecilor împotriva goţilor şi geţilor care erau baza armatei imperiale. Săturîndu-se de insistenţele popimii de a da şi aceşti răi un pup întunecimii sale Iahwe sau zburdalnicului Satana, goţii din Asia Mică au pus de o răzmeriţă în vara anului 400, au trecut Bosforul şi au curăţat suburbiile capitalei de tot ce se putea prăda. Apoi prin Tracia s-au adunat cu neamurile și tot celetul lor care străjuiau la Istru şi se tot uitau nedumeriţi la hunii de peste fluviu ce făcuseră bătături prin părţile ruşinoase de atîta şezut şi aşteptat, arătînd că sînt cuminţi şi cu educaţie aleasă, după darurile uluitoare pe care le primeau anual de la romani.

     În primăvara anului 401, goţii şi geţii în frunte cu Alaric părăsesc Balcanii şi se îndreaptă spre Italia, asediază Mediolanum, iar în anul 402 romanii îşi încoardă braţele în bătălia de la Pollentia dar nu reuşesc să-i alunge pe nepoftiţi. Îi pune pe fugă în anul următor, generalul Stilicon în bătălia de la Verona, iar urdiile mişcătoare se stabilesc pe rîul Sava pînă dincolo de Hemus, căpetenia Alaric încheind un tratat de pace cu magister militum în numele imperiului roman de apus. Deşi graniţa de nord a imperiului roman de răsărit este la discreţia hunilor, aceştia preferă să primească plocoanele de la Constantinopol decît să meargă ei să adune tot ce le-ar fi ieşit în cale cum au făcut în imperiul get. În anul 405 goţii din Panonia conduși de regele Radagaisus năvălesc în Italia dar sînt respinşi de acelaşi Stilicon în bătălia de la Fesulae din anul 406 întorcîndu-se în imperiul roman de răsărit de unde au plecat o parte dintre ei, fără a-i întreba cineva, ce poftesc și de ce umblă creanga peste șapte mări și țări! Însă căpetenia a fost capturată și executată după legile timpului cînd s-au petrecut faptele. Trebuie să amintesc aici că în trupele imperiului roman de apus au luptat atît gali cît și cetele de huni conduse de Uldin, adică prietenia pusă la cale de către Ambrosie cu hunii încă mai era la vedere, trainică și dădea roade! Împuțită istorie mai avem scrisă și toată numai de către jegurile sataniste.

     Dar generalii romani invidioși pe gloria lui Stilicon au început să se uite chiorîș la el mai ales că era de origine vandal, născut în Germania iar ca religie practica fără să-l fi spart cineva cu sabia sau sulița, creștinismul arimin sau arianismul cum îi spunea pocitaniile iudeo-sataniste. S-au unit cu uneltitorii din armată și unii dintre funcționarii de la curtea imperială îndemnați cu zel iudeo-creștin de către papa Inocențiu l care se înnădușea de atîta ariminism venit în șărpăria Vaticanului și toată Italia. Stilicon este acuzat de trădare de către clica de conspiratori și la 22 august 408 este ucis din ordinul împăratului Honorius. La scurt timp este asasinat și fiul său. Pentru a-și duce ticăloșia la capăt, împăratul mai dă, la cererea complotiștilor și a Vaticanului, un edict prin care impunea ca toate funcțiile de stat și militare să fie ocupate numai de către persoane cu religie iudeo-creștină aflată sub controlul bisericii de la Romei. Prin acest edict creștinismul arimin era încă odată interzis în imperiul roman de apus chiar și populației de neam germanic care forma baza armatei romane și pe care Teodosiu l o apărase de edictul din anul 381 cînd a fost interzisă ,,religia lui Zamolxe” în imperiul roman.

     După asasinarea lui Stilicon, sataniștii iudeo-creștini și ,,civilizatorii romani”, au aprins fitilul hoardelor de ,,dreptcredincioși” care au ucis mii și zeci de mii de arimini de neam germanic dar și italic, le-au jefuit proprietățile după care le-au dat foc, iar cei mai mulți – cam 30000 de luptători – și-au găsit scăparea în regatul lui Alaric din sudul Dunării, deși majoritatea dintre ei aveau cetățenie romană. Istoricul britanic E. Gibbon(1737-1794) în lucrarea The Decline and fall of the Roman Empire, London, 1960, scrie că în ultimele luni ale anului 408, în orașele din nordul și centrul Italiei, popimea iudeo-cretină și sutașii lui Ucigă-l Toaca au reușit să facă adevărate băi de sînge cum îi este atît de dragă jertfa de om, Satanei și Talpei Iadului! Cînd Alaric a invadat Italia în vara anului 410 împreună cu cei 30000 de proscriși creștini arimini și au urmat răzbunările în lanț asupra leprelor iudeo-sataniste, cultura europeană a reținut numai sălbăticia și ferocitatea vizigoților iar ce a făcut popimea înfrățită cu Dracu a fost judecată ca binecuvîntare trimisă de Iahwe! Una din condițiile de încetare a jafului și măcelului făcut de soldații lui Alaric impusă împăratului Honorius, a fost tocmai anularea decretului dat care îi excludea pe creștinii arimini din funcțiile publice și armată! Despre acest adevărat masacru asupra practicanților ,,religiei lui Zamolxe” numiți în fals arieni de către fiii întunericului, ,,istoria subțire” nu răsuflă o vorbă, însă au reținut cumplitele răgete ale cinstitelor fețe iudeo-cretine și pe deasupra foc de civilizate ca toată cultura occidentală, rămînînd în răbojul timpului că sălbaticul got a profanat și distrus Roma creștină. Sigur se creștinase cu crima, ura, minciuna, lăcomia și jaful, dar toate aceste  ,,podoabe” erau rodul tîrgului făcut numai cu Satana și Talpa Iadului și nu ieșite din ,,filozofia creștină venită de la barbari” în imperiul roman!

     Mare curvărie a ajuns această formă de manipulare oribilă numită cultură!

     Scîrbindu-se de duhoarea curvei romane și luîndu-și tot celetul, goții și geții care îi însoțeau, au plecat împinși de dorul de ducă, pînă în Spania unde și-au făurit un stat al lor, dar și vandalii, alanii și suebii și-au găsit loc de izbăvire sub a cerurilor cort în peninsula iberică, ei dăinuind independenți pînă la ocupația arabilor.

     Împuţindu-se de atît stat pe loc, hunii pornesc în vara anului 406 o năvălire nimicitoare în nord asupra suebilor şi alanilor, care fug de groaza lor în Galia. Despre această ,,ciudăţenie istorică” a comportamentului hunilor, în cultura Europei nu este scris un rînd, poate să nu dea cuiva, vreo bănuială. Cei care au făcut vălătuc atîtea neamuri şi popoare pînă au ajuns la graniţa imperiului roman, stăpînind un teritoriu din estul Caucazului pînă în Noricum, cum, necum, nu se încumetau să-i atace pe romanii de răsărit – grecii cei viteji în vorbe și iepuroi în fapte – care nu mai erau în stare nici să ţină sabia în mînă?

     În anul 407 prefectul Britaniei Constantin, nu mai recunoaște autoritatea  de la Ravena a lui Honorius și se proclamă împărat adoptînd ,,religia lui Zamolxe” drept cult oficial. Trece în anul 408 și ocupă Galia de unde supraveghează atent ce se întîmplă în Italia și la Constantinopol. După ,,vizita” lui Alaric în Italia, creștinismul arimin a fost din nou lăsat liber să se manifeste ca religie publică iar din anul 421, sub Constantius lll care a fost împărat cîteva luni, tatăl lui Valentinian lll, a impus cultul ca religie oficială a sa, iar iudeo-satanismul s-a pus din nou să clocească ouă de basilisc pentru a le ieși un nou basileu. După moartea lui Honorius din anul 423, ,,religia lui Zamolxe” devine cult oficial al imperiului roman de apus atît cît mai era și așa va rămîne pînă la desființarea lui din anul 476, fiindcă toți împărații cum arată monedele imprimate cu chipul lor, au pe cap bentița cu piatra clarvăzătoare specifică numai cultului arimin venit din lumea mitologică a arimaspilor și dovedit arheologic de situl de la Șinca Veche din mileniul lV î.e.n. unde apare imaginea lui Gog sau Sîntu cu această bentiță!

Constantius ll(337-361) Iulian Apostatul(361-363)  Iovian(363-364)

Valens(364-378), vezi îngerul SENTA-GOG cu simbolul arimasp pe cap  Șinca Veche, mileniul lV î.e.n.

 Valentinian l(364-375), cu înger.

 

Grațian(368-383) Valentinian ll(375-392) Constantius lll anul 421

     Deși creștinismul arimin a fost religie oficială după anul 421, încă 114 ani în Italia, 170 de ani în Galia și Britania și peste 200 de ani în regatele goților și germanilor din Spania, din scrierile lor de cult care erau cu zecile nu a ajuns pînă la noi nici o filă. Asta dovedește sălbăticia și fanatismul iudeo-sataniștilor ce s-au botezat singuri creștinii adevărați, și care, nu numai că au distrus cu o ură nemaiauzită toate scrierile sfinte ale creștinilor arimini, dar le-au falsificat întreaga istorie să nu se mai știe în veci nimic despre ei.

     În anul 408 hunii ocupă ușor Panonia, după ce au reușit cu vreo 27 de ani în urmă să supună pe geții și goții din ținuturile carpatine care s-au apărat de prădătorii asiatici doi ani prin lupte crîncene, dar aceste informații nu-i interesează pe istoricii români fiindcă ei ne scriu adevăruri revelate și povești cazare sau slave.

     La 14 august 410, geţii şi goţii conduși de Alaric cuceresc Roma, oraşul fiind jefuit metodic timp de trei zile. Vrea să treacă în Africa plin ochi de strînsură din ogrăzile romanilor dar moartea nu îl lasă. Este prima cucerire a Romei după aproape 1000 de ani. Ausonii din Carpaţi, le-au întors prăpădul făcut asupra Sarmisetuzei în anul 106, de către ibericul Traianus care conducea trupele romane, arătîndu-le că nu este bine să ai sîrmă în rît şi să gozăi tot ce-ţi iese înainte. În Getica, Iordanes ne spune că Alaric numai a jefuit oraşul dar nu l-a incendiat cum aveau bunul obicei romanii, însă după ce acesta moare la cîteva luni, conducerea urdiilor este preluată de ruda sa Atavulf. Noua căpetenie a goţilor şi geţilor se întoarce la Roma unde un curajos se încorda pentru răzmeriță, pe care drept pedeapsă, o mai jefuiește de ce scăpase în primul prăpăd apoi o incendiază şi i-a ca roabă pe Placida, sora împăratului Honoriu care stătea la Ravena ca un iepure în gura lupului, și așa îngheboșat de atîta prădăciune, goții și-au mișcat cetele de năluci spre Galia cu gînduri de cercetare.

     Dar liniştea făcăturii iudeo-creștine nu i-a fost de lungă durată pentru că au apărut schismaticii nestorieni, cu erezia lor în Bizanţ, predicată de episcopul Nestorius din Antiohia care nega natura divină a lui Iisus Crsitos, susţinînd că trupul celui care a fost Iisus, trebuia să fie Templul viu în care să sălăşluiască cunoaşterea divină. Doctrina îi este condamnată în anul 431 prin Conciliul de la Efes, el fiind exilat într-o oază din Egipt unde va muri în anul 451. Adepţii lui se vor răspîndi către răsărit ajungînd pînă în China cum predică mincinoșii, fiindcă aceia nu aveau nimic cu născocirea ivrită. Originar din Germanikeia de pe Eufratul superior, capadocianul Nestorios(381-451), devine celebru prin predicile sale fiind chemat în Bizanţ de către împăratul Theodosius ll, unde ajunge patriarh al Constantinopolului(428-431), dar conceptele sale teologice cu privire la natura lui Iisus, îi aduc depunerea şi exilul.

     Scrierea esenă Evanghelia păcii care se află în manuscris aramaic în arhivele secrete ale Vaticanului, se pretinde că ar fi ajuns în Europa adusă de către preoţii nestorieni ce ar fi fugit din cauza lui Gingis han. Eu cred că textul a fost ascuns de leprele iudeo-creștine să nu se vadă de unde a furat tîlharul Saul şi celelalte lichele ale şărpăriei de la Qumran, cînd i-a pălit damblaua vedeniilor şi tîmpeniilor, ce s-au terminat într-o monstruoasă conspiraţie împotriva romanilor în secolul l şi ulterior împotriva istoriei şi culturii geţilor. Dar scrierea în sine contrazice în tot făcăturile mozaice și deci nu poate veni din această înrîurire satanistă.

     Grecii ajunseseră aşa de nevolnici, încît pe la anii 430, după Getica lui Iordanes, un conte Gaina, a prădat după pofta inimii suburbiile capitalei Constantinopol. Dacă o găina valahă a reuşit să-i zboare fulgii întregii cocoşimi elene, apoi vai şi amar de toată fala şi puterea lor. Numai după anul 434, hunii conduşi de Atila fac raiduri pustiitoare în imperiul roman, pentru că el stînd la Roma mai mulţi ani, a ajuns să cunoască foarte bine statul din interiorul lui cu toate slăbiciunile şi problemele.

     Despre istoria goţilor se ştiu numai făcăturile istoricilor germani, fiindcă aceştia i-au confiscat spunînd că sînt strămoşii lor deşi toate urmele istorice şi epigrafice duc în Scandinavia, nu în Germania.

     La peste 1100 de ani după acest holocaust cultural făcut împotriva istoriei, culturii şi religiei geţilor de către iudeo-creştini, încă mai răzbăteau ecourile monstruozităţilor în scrierile lui Bonaventura Vulcanius.

     În anul 1597, belgianul arătat mai sus a scris în latină lucrarea Despre literele şi limba Geţilor sau Goţilor tipărită la Bruxelles, ajunsă şi pe plaiuri mioritice la Academia Română pe la anii 1900, fiind publicată parţial în revista Getica tom 1, nr. 5-6, anul 2005 p. 161-189, de unde voi da cîteva extrase. Autorul scrie că s-a ostenit în această muncă ,,Spre pilda celei mai vechi, Limbi a geţilor”, aducînd un omagiu, acestui brav popor scos din istoria şi cultura Europei.

           ,,Naso, locuitor al pămîntului tomitan
             A învăţat să introducă în versuri romane cuvinte barbare
             Iar tu, Vulcanius, scoţi la iveală din ţinutul îngheţat
             Pe geţi, pentru ca neamul latin să le înveţe cuvintele,
             Se întîmplă strămoşului nostru ceea ce nu s-a întîmplat nimănui
             Să dea cuvintelor latine sunet hiperborean
             Nici nu putea face ceea ce odinioară a făcut Naso,
             Decît cel ce are inima şi sufletul lui Naso.”

     Astăzi, vechiul ţinut îngheţat al geţilor amintit de latinul Naso, a ajuns ţinutul destrăbălat al hoţilor şi trădătorilor de Neam şi Ţară, unde nu mai există adevăr şi respect  pentru dreptate şi bun simţ!

     Din textul publicat de revista Getica, am reprodus pasajele de mai jos fiindcă le consider mai mult decît acuzatoare faţă de cei care ne-au falsificat cu bună ştiinţă istoria, limba şi cultura strămoşească. Mai zice Vulcanius plin de supărare despre dezastrul culturii geţilor: ,,Rămîne ca eu să adaug cîteva consideraţii despre limba getică, despre care aproape că nu se găsesc nimic arătat în monumentele literare, chiar dacă Iohanes cel Mare Gotul, arhiepiscop de Upsala, în a sa Istorie a goţilor şi suconilor ne-a arătat literele getice, ale căror forme de deosebită mărime mărturiseşte că stau la goţi sculptate în peşteri şi morminte, pe pietre care, fie înainte de potop, fie puţin după aceea, au fost ridicate de puterea giganţilor, aşa încît, poate cu mult înainte de născocirea literelor latine şi înainte de a fi ajuns Carmenta din Grecia la gurile Tibrului şi pe pământ roman cu Evandru, după ce au fost alungaţi băştinaşii şi înainte de a fi învăţat pe acest neam înapoiat obiceiurile şi scrierea, geţii şi-au avut literele lor….(Îi aminteşte în continuare pe Iordanes, Ulfila şi Ricobaldus din Ferrara care au scris în gotă) Iar eu, slavă acestor autori, aş putea socoti că folosirea literelor getice a existat la geţi înainte de venirea lui Ulfila, dar că a devenit cunoscută romanilor pentru prima dată prin Ulfila, ca unul care a tradus în limba gotică sfînta Biblie… Cele mai multe litere ale geţilor seamănă cu literele greceşti, cu care au avut şi limba amestecată… Despre această limbă a geţilor au ajuns pînă la mine nişte file rupte din bibliotecile belgice publice, ca nişte rămăşiţe dintr-un naufragiu… Dar oricît de mare este asemănarea dintre această limbă getică şi vechea teutonică se simt totuşi deosebirile, mai ales în denumiri… Dar a căuta aceasta în toate şi a voi să reducă toate cuvintele, fie getice, fie gotice, la teutonică(aşa cum caută să demonstreze Goropius) înseamnă a-ţi bate joc de muncă… Nu ştiu dacă acest Antonius Schoonhovius să-l numesc sau nu autorul comentariului despre limba getică. Dar, oricine a fost merită desigur laudă şi gratitudine pentru cel ce se mişcă uşor în domeniul scrierii getice şi în redarea ei corectă ca şi în greacă, latină şi ebraică… Am socotit că trebuie să vă ofer şi să vă dedic, iluştri şi prea însemnaţi bărbaţi, această osteneală depusă de mine întru arătarea limbii getice, necunoscută pînă acum, împreună cu o mostră de diferite limbi care are o afinitate cu gotica sau cu teutonica noastră.”
     În sinteză se desprind cîteva idei uluitoare din scrierea lui Vulcanius în demascarea acţiunilor criminale privind falsificarea istoriei, culturii şi limbii geţilor.

  • autorul face tot timpul o distincţie clară între limba getă, limba gotă şi teutonică, dar noi, după mai bine de 400 de ani nici nu vrem să auzim de aşa ceva şi o tot dăm cu latrineasca păcălitoare;
  • despre limba getică spune că nu se mai găseşte aproape nimic în scrierile literare, dovadă clară că sataniştii iudeo-creştini şi-au făcut ,,munculiţa” cu mult fanatism distrugînd cam tot ce era scris în această limbă. Afirmaţia lui ne mai duce la concluzia, că în vremea cînd trăia, încă se mai vorbea despre o literatură getică, păstrată în amintirea oamenilor cultivaţi.
  • autorul scrie că literele geţilor sînt mult înaintea celor latine şi greceşti, adevăr dovedit şi de tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia, dar menționat de mai multe ori chiar de vechii greci!
  • geţii scriau cu mult înaintea născocirii alfabetului lui Ulfila.
  • ,,Cele mai multe litere ale geţilor seamănă cu literele greceşti”, aşa arată şi tăbliţele de plumb pe care nişte criminali le ţin ascunse pentru a pune mereu ca moţ, dogmele cu care ne-au falsificat istoria şi cultura, iar cea mai mare parte dintre ele au fost făcute dispărute. Afirmaţia lui este susţinută şi de izvoare antice greceşti care spun că hiperboreenii le-au adus la începuturile civilizaţiei lor nişte table cu scrieri sacre. Adică fudulii greci şi-au luat şi ei ceva alfabete de la geţi aşa cum au luat, fără a cere voie, o mulţime de idei din filozofia lor.
  • el identifică pe vechii geţi cu hiperboreenii, idee exprimată de mai mulţi scriitori latini antici dar respinsă cu mare turbare de către istoricii şi limbiştii români sau cei care ne vreau numai ,,binele” internaţionalist.
  • spune că din literatura geţilor la el au ajuns doar cîteva file rupte ,,ca nişte rămăşiţe dintr-un naufragiu”, mintea lui intuind corect că o mare nenorocire a venit peste această literatură şi cultură. Monstruozitatea care a distrus toate scrierile getice, se numeşte iudeo-creştinism; cult al întunericului, lăcomiei şi urii nemărginite, ieşit din leprozeria mozaică a Satanei, cunoscută şi ca şărpăria lui Iahwe. 

     Hoţii istoriei antice şi cei mai mari criminali ai umanităţii, sataniştii ivriţi, greci şi romani sînt autorii marii monstruozităţi, unică în istoria lumii, iar adevărul încă mai aşteaptă să fie scos la lumină şi pus în rostul lui cuvenit de drept. Acest holocaust a început cu edictul împăratului Graţian(375-383) dat la Tesalonic în 25 februarie 380 prin care iudeo-satanismul este impus ca religie principală a imperiului iar crezul nicenian devine obligatoriu pentru toţi prozeliţii acestui cult falic-satanist numit iudeo-creștinism.

     Autorul de fapt şi de drept a monstruozităţii fără seamăn în istoria lumii este episcopul iudeo-creştin de Mediolanum/Milano, Ambrosie care deţinea toată puterea în imperiul roman de apus după moartea împăratului Valentinian l în anul 375, iar din vara anului 378, cînd a murit şi Valens, i-a intrat pe mînă şi imperiul roman de răsărit. Crimele ordonate de acest monstru şi urmările faptelor lui sînt la fel de grave sau poate chiar mai îngrozitoare decît crimele şi atrocităţile clicii sataniştilor cazari, bolșevicii Lenin, Troţki, Zinoviev, Kamenev şi Derjinski care au pus mîna pe imperiul rus în octombrie 1917, tot printr-o lovitură de stat după planul Întunecimii Sale Iahwe și a întîiului fecior Satana.

     Dar alături de Ambrosie ca cea mai sinistră şi odioasă figură a antichităţii, trebuie pus rabinul eretic ivrit Filon ca autor al planului criminal de confiscare a religiei geţilor pentru neamul lui de nemernici. Şi aproape de ei, ucenicii care i-au dus ideile mai departe, rabinul Josephus Flavius şi iudeo-creştinul Augustin. Filon şi cu Flavius, prin minciună şi falsificarea istoriei au creat mitul ,,poporului ales” pe care Ambrosie, Augustin şi tot puhoiul lor de secături l-au băgat cu sabia şi focul în minţile popoarelor din Europa şi de aiurea.

     După al doilea război mondial, un alt mozaic dar de neam cazar, Ellie Wiesel, a scornit holocaustul ca nouă religie a goimilor cap de lut şi mitul ,,poporului martir”, adică tot ei au fost salvatorii neamului omenesc prin martiraje şi suplicii puhoi pe care trebuie să le cinstească toată lumea. Minciuna şi făcătura în cultura lor, sînt cele mai apreciate trăsături ale individului.

     Astfel iudeo-creștinismul a distrus valori inestimabile ale spiritualităţii umane, religia crucii născută şi dezvoltată în sînul neamului get pe care grupările criminale ale ivriţilor, la care s-au asociat mai tîrziu grecii şi romanii au furat-o şi i-au pus o pălărie nouă numită iudeo-creştinism, dar mai corect dacă mergi la textele lor, este iudeo-satanism sau cultul păgîn al falusului unde curge numai dezmăț, minciună, viclenie, lăcomie, tîlhărie şi ură împotriva neamului omenesc. Avem şi descrieri veridice privind  începuturile acestui cult și comportamentul iudeo-creştinilor aşa cum îi vedeau creştini de-ai lor, ca să nu ne spună că ura păgînă este pusă în texte.

     Sfîntul Ciprian episcop al Cartaginei, scrie pe la anii 250 despre enoriaşii şi prelaţii iudeo-creştini: ,,Erau cu toţii porniţi pe agonisire de bunuri; uitau de ceea ce făceau creştinii pe vremea apostolilor şi de ceea ce trebuiau să facă ei, ardeau de dorinţa nesăbuită de a se îmbogăţi şi nu se gîndeau decît să adune cît mai multe averi. Dispăruse la preoţi caritatea religioasă, la prelaţi cultul credinţei şi cinstei; nu mai exista milă în viaţa creştinilor şi nici o normalitate a obiceiurilor; bărbaţii îşi pieptănau barba, femeile se sulemeneau, îşi boiau ochii, îşi îngrijeau mîinile şi-şi vopseau părul. Se foloseau de şiretlicuri şi de chiţibuşuri ca să amăgească pe oamenii de rînd; îi uimeau pe fraţii întru credinţă prin infidelitate şi viclenie. Se împreunau cu păgîni, terfelindu-şi trupul lor cel creştin. Jurau pentru orice şi-şi călcau de îndată jurămintele. Îi dispreţuiau cu trufie pe prelaţi; se înjurau şi se urau de moarte. Nu ţineau seama de simplitatea pe care o cerea credinţa, atraşi de tot ce era deşertăciune; renunţau la viaţa lumească doar în vorbă şi nu în faptă; şi fiecare se iubea într-o asemenea măsură pe el însuşi încît nu mai era iubit de nimeni”. Cutremurătoare descriere a unei realităţi pe care astăzi, după atîta falsificare nici n-am avea puterea imaginaţiei de a o bănui dacă nu citim cu mare atenție Vechiul și Noul Legămînt scris atît de măiastru de ivriții din Alexandria și Iudeea!

     Papa Damasius(366-384) episcop al Romei de origine spaniol a ajuns să ocupe această funcţie numai după ce a dus adevărate lupte cu rivalul său baricadat în biserica Sicinnius. Sărutul frăţesc a fost dat numai cu fierul pentru a potoli înfierbinţeala potrivnicilor, trimiţînd la Domnul pentru mărturisire 137 de ,,fraţi creştini” prea aprinşi la suflet şi astfel a ajuns să se urce pe scaunul mult rîvnit şi cu sînge din belşug stropit.

     Sfîntul Ieronim(345-420) sau Hieronymus, născut din neamul geţilor sud-dunăreni la Stridon – actualul teritoriu al Serbiei, de tînăr a fost un mare erudit iudeo-creştin. Cunoştea latina, greaca, aramaica şi ivrita, a trecut la creştinism în anul 365 şi se călugăreşte. În anul 375 s-a dus în Siria în pustiul Chalkis(375-378) apoi în Palestina unde a trăit într-o mănăstire ce se afla în apropiere de mai multe lăcaşuri ale esenilor care trăiau numai din agricultura irigată cum făceau mentorii lor în urmă cu 300 de ani. La ei a găsit mai multe fragmente cu scrieri în aramaică ce le era călăuză spirituală tuturor celor ce trăiau retraşi. Ca urmare a unui conflict religios, Ieronim pleacă la nazarienii din Beroce unde studiază scrierile sacre ale acestora, dar după liniştirea apelor se întoarce la vechea mănăstire. Mergîndu-i vestea pentru erudiţia sa, papa Damasius îl cheamă la Roma ca secretar particular(382-385) apoi îl împuterniceşte să traducă Noul Testament după documentele vremii.

     Deşi existau mai multe traduceri, între ele erau diferenţe aşa de mari încît fiecare constituia practic o lucrare separată şi nu o copie. Potrivit scrierilor rămase de la acest papă, traducerile Vechiului şi Noului Legămînt, făcute în secolele ll-lV erau ,,pline de erori şi pasaje dubioase” datorită copierilor şi recopierilor de către scribi. Dar astăzi nu găsim în pretinsele scrieri revelate şi sfinte, aceleaşi ,,pasaje dubioase”, ură, tiranie, mişelie, crime, măceluri, bestialităţi şi monstruozităţi?

     Nu numai că şi-a dus la capăt munca dar a tradus în latină Tora cît şi alte texte considerate utile cultului creştin adunate de acesta de-a lungul vieţii, însă toată scriitura lui se afla sub influenţa puternică a conceptelor esene pe care le cunoştea foarte bine. După moartea papei în anul 384, înalţii prelaţii romani în frunte cu Fericitul – de tristă şi nefericită pomenire – Augustin, îndrumat de Ambrosie, dar şi focoasa clică de clerici greci, au pus parul pe sfîntul Ieronim, textele scrise de el au fost interzise iar învăţatul s-a retras scîrbit de vanitatea oamenilor, în anul 386 înapoi în Palestina într-o mănăstire lîngă Bethleem, în apropierea esenilor unde şi-a găsit şi sfîrşitul. Aici a trebăluit, cîte zile a mai avut, în a aduna manuscrise ale esenilor iar comoara lui, după multe urgii îndurate de-a lungul timpului a ajuns în parte în Arhiva Secretă a Vaticanului. Ieronim, într-una din scrisorile sale pe la anul 390 scrie despre creştini următoarele: ,,Sînt cîte unii dintre ei care urmăresc să fie consacraţi diaconi sau preoţi numai pentru a putea face mai uşor vizite femeilor… Se gîndesc doar să se îmbrace bine şi să se dea cu mii de parfumuri. Încălţările trebuie să fie fără cusur. Îşi ondulează părul cu fierul încins, degetele le scînteiază de inele şi de frică să nu-şi murdărească pantofii îi vezi călcînd ca şi cum ar călca în vîrful picioarelor. Privindu-i cum merg îţi vine să crezi că sînt mai degrabă curtezani decît clerici. Hărnicia şi cultura multora dintre ei consta exclusiv în a cunoaşte cît mai multă lume, case şi felul de trai al doamnelor nobile ale oraşului”. La asemenea afirmații nu mai poate fi loc de comentarii și unii creștini și-au căutat înțelegerea rostului pe pămînt tot în vechile înțelepciuni ale geților dar îndrăcita popime i-a ars pe toți cei ce doreau să scape din chinga Satanei.

     Episcopul Romei începe campania împotriva ideilor lui Pellagius iar în anul 411 într-un conciliu ţinut la Cartagina, Celestius, discipolul lui, a fost acuzat de Ieronim şi excomunicat. Doctrina pelagiană, care nu recunoştea păcatul originar, şi considera important pentru mîntuire liberul arbitru, a avut, în ciuda acestor condamnări oficiale, numeroşi adepţi în special în Palestina, pentru că şi episcopul Ierusalimului, Ioan, o privea favorabil, ,,erezia” fiind de fapt o revoltă a adepţilor religiei geţilor împotriva iudeo-creştinismului totalitar şi odios impus de Ambrosie. Pelagienii erau caracterizaţi de Roma ca un fel de fanatici pentru că au dat foc unor mănăstiri care numai bine nu le doreau. Însuşi Ieronim s-a salvat cu greu dintr-un incendiu provocat cu o asemenea ocazie. Papa Inocenţiu convoacă în anul 417 un conciliu la Roma şi condamnă pelagismul ca erezie.

     Monofiziţii în frunte cu patriarhul Alexandriei Dioscur şi Eutihie, stareţul unei mănăstiri de lîngă Constantinopol, au făcut mare zarvă în imperiu, dar acuzat de erezie, a fost depus de un sinod din Constantinopol în anul 448. Spiritele s-au aprins şi mai rău de dragul minciunii pentru făcătura mozaicilor şi astfel patriarhul Alexandriei, reuşeşte să convoace la Efes în anul 449 un nou sinod ecumenic prin care este reabilitat Eutihie şi dogma potrivit căreia Cristos a avut numai o natură divină, adică era o scorneală ivrită cum au scris mandeenii cu trei sute de ani mai înainte, adevăr de care s-ar cutremura toată gloata goimilor cap de lut! Dar deciziile acestui sinod numit ,,tîlhăresc” au fost anulate de cel din anul 451 de la Calcedon care condamnă din nou pe Eutihie şi scoate din scaunul de patriarh pe Dioscur. După această decizie, mulţimi de fanatici şi de călugări produc grave dezordini sîngeroase în tot imperiul bizantin. Patriarhul Proteu al Alexandriei care se opunea monofiziţilor din Egipt a fost ucis cu sabia chiar în altarul bisericii, în locul lui fiind numiţi patriarhi monofiziţi, situaţia fiind asemănătoare la Ierusalim şi Antiohia.

     Pentru a înţelege statutul de sclavie absolută de ordin divin, pregătit de mozaici şi preluat de iudeo-creştini pentru întreg neamul omenesc tot aşa cum doreau şi rabinii mozaici cînd au început să le fumege rău furnalele a revelaţii drăceşti, dau scrisoarea papei Gelasius(492-496) către împăratul Anastasius l al Bizanţului care sprijinea schisma monofizită. ,,Două sînt puterile mărite împărat care conduc, în principiu această lume, puterea sfîntă a episcopilor şi cea lumească a regilor. Între aceste două, puterea cîrmuitoare a episcopilor are o greutate mai mare, pentru că ei trebuie să dea socoteală în faţa tribunalului lui Dumnezeu chiar şi pentru regii cei muritori. Îţi este totuşi cunoscut faptul că, pentru a te împărtăşi din tainele divine, trebuie să respecţi preceptele religiei, pe care ţie nu-ţi este îngăduit să le stabileşti, pentru că, în asemenea privinţe depinzi de înţelepciunea preoţilor pe care nu-i poţi îndupleca să-ţi îndeplinească dorinţele… Şi dacă este nevoie ca toţi credincioşii să se supună episcopilor, care cu dreptate îi împărtăşesc din lucrurile sfinte, cu atît mai mult este necesar ca ei să facă acest lucru faţă de cel pe care Dumnezeu l-a aşezat pe tronul aflat mai presus de toate celelalte, fiind venerat din totdeauna de Biserica universală cu sentimente filiale”. Cît de sfinte erau lucrurile iudeo-sataniştilor a spus-o mai mult decît limpede episcopul Ciprian pe la anul 250, apoi Ieronim pe la anul 390 şi mai amintesc depravarea absolută şi valul de crime care s-au făcut în spatele zidurilor Vaticanului în secolele Xlll-XVl, ce îngrozesc orice minte sănătoasă. Acesta nu este un cult al iubirii şi într-ajutorării, ci al urii, lăcomiei, destrăbălării, jafului şi crimei dusă pînă la exterminarea unor popoare întregi cum s-a întîmplat în America de Nord, Centrală şi de Sud în numele crucii şi a omeniei de care ar trebui să aibă şi ei parte din belşug!

     Dar în Orient religia geţilor sub diferite variante a rezistat cîteva sute de ani iar în jurul Carpaţilor şi pe la anul 1270 încă se practica vechea credinţă strămoşească, iar domnitorul cărturar Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei ne-a lăsat mărturie că pe la anii 1716 poporul rumun din Moldova încă mai practica la sărbătorile lor de tot felul, precum și nunți, botezuri, cumetrii, obiceiuri vechi venite de la zeii daci!

     Împăratul bizantin Constantinus Vll Porphyrogenitus(912-959), ne dă în lucrarea De administrando imperio informaţii despre realităţile din nord-estul Mării Negre şi a Mării Caspice, locuri unde îşi duceau traiul fel de fel de urdii ale stepei prin secolele V-Vll şi care a fost vechea patrie a sciţilor şi a geţilor. Spune despre ţara pecenegilor(neam scitic numit și uzi, sau Uț cum apare în Tora) că era aşezată de o parte şi de alta a Niprului iar în partea de răsărit se văd ruine de cetăţi. ,,Între edificiile dărîmate se găsesc unele urme de biserici şi cruci tăiate în piatră poroasă; de aceea unii cred că romanii au avut odată aici locuinţe ale lor”. Aici cuvîntul romani îi desemnează pe bizantini dar ei nu au avut în stăpînire niciodată stepa din nordul Mării Caspice. Bisericile şi crucile de piatră au fost construite de sciţii care erau încă din anii 30 trecuţi la religia geţilor sau poate goţii veniţi aici în prima parte a secolului l şi care împreună cu geţii răsăriteni formau imperiul amal pînă a fost nimicit de huni pe la anul 370. Ruinele mai pot aparţine goţilor care s-au retras pe Nipru şi Volga după distrugerea imperiului hunilor de la mijlocul secolului V. Toate cele trei popoare menţionate practicau religia lui Zamolxe încă din secolul l al erei noastre şi numai ei puteau să-şi facă lăcaşe de cult unde crucea era simbolul sacrului.

     Cultul sau ..religia lui Zamolxe” este amintit şi de Theophylactus, arhiepiscop al Ohridei în secolul Xl, care în lucrarea Istoria celor XV martiri spunea despre bulgarii ajunşi la sud de Istru pe la mijlocul secolului Vll, că practicau: ,,o nebunie scitică, se închinau soarelui, lunii şi celorlalte stele… ei înşişi fiind robiei, ticăloşiei şi duşmani ai adevăratului Dumenzeu”. Rezon conaşule că tot ce ai spus mata este de bonton mai puţin zicerea cu ,,adevăratul Dumnezeu” care, pentru voi era Satana! Prelatul grec se oţoieşte că îl ardea un mare foc la rînză fiindcă aceştia ţineau un alt Dumnezeu, pe cel scitic şi nu cel plăsmuit de farisei şi leprele lor iţite dintre Neamuri. Împăratul bizantin Justinian(527 -565) înfiinţează la nord de Istru în anul 531, thema Sciţia, în amintirea vechii provincii romane cu acelaşi nume dar la sudul fluviului şi în Dobrogea. Acest teritoriu ca posesiune bizantină este amintit de către Theophanes(741-817) în scrierea intitulată Chronographie un fel de pomelnic al împăraţilor dinaintea lui iar pentru anul 531 descrie evenimentele astfel: ,,În anul 531 doi regi bulgari cu o nenumărată mulţime de bulgari şi cu drugul(corp de oaste de 1000-3000 infanterişti) lor porniră cu război împotriva Sciţiei şi Mysiei, pe cînd în Mysia era ca general Justinus iar în Sciţia Baudarius.” ,,Nebunia scitică” din textul de sus şi ,,limba scitică” din textul de mai jos se referă în fapt la religia şi limba strămoşilor noştri geţi ce locuiau la nordul fluviului Istru şi care în scrierile grecilor din acele vremuri erau numiţi geţi, daci, sciţi sau valahi/vlahi.

     Papa Nicolae scrie la anul 858, împăratului bizantin Mihail(842-867) o scrisoare în latină în care îl urecheşte rău pentru ceea ce se întîmplă cu iudeo-creştinismul şi limba latină în ograda sa: ,,În vreme ce toţi barbarii şi sciţii din Sciţia(ţinutul din nordul Istrului care la acea vreme era locuit de geţi sau valahi), îndată ce se strecoară aceste vieţuitoare, strigă zeului lor dar pe de altă parte nu cunosc limba şi se roagă acolo şi pietrelor de atîta timp singuri, însă undeva zeul îi strînge laolaltă în limba latina, sau numărul mare al barbarilor şi limba scitică se aude că au depăşit-o.” Papa este foarte îngrijorat că în imperiul bizantin limba scitică – sau rumuna ori geta după tăbliţele de plumb – era o limbă curentă şi foarte răspîndită în tot imperiul. Dacă barbarii nu puteau fi decît slavii şi bulgarii care s-au aşezat în sudul Dunării la sfîrşitul secolului Vl şi în secolul Vll, sciţii sînt geţii sau valahii cum apar deja în alte texte ale vremii şi care treceau de pe un mal pe celălalt al fluviului după nevoi. Ne mai spune supăratul papă, că sciţii îşi cheamă zeul lor şi nu cunosc limba latină, adică ioc nebunie latrinistă la fel şi iudeo-creştinism, ei ţinîndu-se tare numai după religia lui Zamolxe şi rugîndu-se în limba scitică adică rumună!

     De aceea plăsmuitorii de istorii ocolesc asemenea izvoare ,,scandaloase”, ele ar mătura ca un puhoi tot mîlul otrăvitor aranjat cu atîta grijă timp de peste 150 de ani în capul bieților români buimăciți de minciună și otravă satanistă.

     Şi continuă supăratul papă cu alte reproşuri la fel de grave: ,,Iată zilnic, ba chiar de fapt mai cu seamă veselia dintre limba greacă ca cineva bogat, şi limba barbară şi scitică vorbită, cu care se amestecă, ca şi cum puţinul vostru farmec îl pierdeţi, şi de acea latinei nu-i este bine în acest caz, ca aici, şi cu toată înţelegerea pentru ascultarea voastră, să nu dăunaţi vieţii. Desigur, limba romanilor pe aici, pe cît este barbara şi scitica pe la voi, este prima vorbire. Acum, într-adevăr dacă limba barbară a fost consacrată – recunoscută oficial – nu din judecata voastră inteligentă, fiindcă gluma este a voastră care vă chemaţi împăraţi romani, şi totuşi limba nu este a noastră a romanilor.”

     La asemenea constatări din secolul lX, făcute de un papă latin, năucitoare însă pentru orice român cu mintea acasă, nu mai pot fi aduse nici un fel de comentarii. Numai această scrisoare este suficientă pentru a nimici ticăloşia latinităţii pusă la cale în partea a doua a secolului XlX în capul românilor de trădătorii iezuiţi veniţi din şcoala ardeleană şi masoni ciocoimii liberale!

     În secolul X a izbucnit în ţinutul locuit de vechii geţi din Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Grecia, o revoltă paşnică a călugărilor români păstrători ai vechii credinţe străbune pe care slavii i-au numit bogomili. Faptele sînt confirmate de o sursă mozaică din acea perioadă. În anul 1173, rabinul Beniamin din Toledo, în lunga lui călătorie din Spania către Ierusalim, a trecut prin Italia, apoi prin Grecia, urmînd să ia calea Palestinei. Ajungînd în Zeitun, orașul Volos de azi el scrie: ,,Aici e începutul Vlahiei, ai cărei locuitori poartă numele de vlahi. Asemenea căprioarelor de iuți la fugă ei se coboară în țara grecilor ca să despoie și să prade. Nimeni nu-i poate ataca prin războiu și nici un împărat nu-i poate supune. Datinile creștinești nu le păzesc și-și dau nume jidovești, din care pricină unii spun că sînt de neam jidovesc și pe creștini îi despoie, nu-i ucid ca pe greci.” Fragmentul este din scrierea Originea macedoromânilor de Theodor Capidan și Constantin Noe. Editura etnologică București 2008. Nu știu de ce călătorul ovreu scrie că ei își dădeau nume jidovești, poate că el considera numele Ion, Luca, Matei și Marcu drept nume jidovești, dar acestea sînt nume getice folosite și pe tăblițele de plumb iar mai tîrziu românii le-au preluat în onomastica lor, dar el le știa ovreiești după făcătura iudeo-creștinilor. Cît privește religia lor, nu încape nici o îndoială pentru că izvorul spune că ei nu se dădeau în aceleași bărci cu grecii sau cu ceilalți iudeo-creștini din jur și chiar acesta este adevărul!

     Slavii şi grecii s-au uitat chiorîş la ei şi pe mulţi i-au îndemnat cu sabia să-şi caute alte locuri sub soare, aşa ajungînd în Germania, Occitania şi Italia unde au fost cunoscuți sub numele de catari. Bogomilii au fost iniţiatorii în anul 1185 a creării primului stat al românilor de pe ambele maluri ale Dunării cu capitala la Tîrnovo, condus de frații Aseneşti şi care a dăinuit aproape 100 de ani iar pe la anii 1240 ajungînd cel mai puternic din sud-estul Europei. Istoricii şi lingviştii români nu vor înţelege niciodată aceste informaţii cît timp vor umbla în cap cu făcăturile lui Alexandre Hirth(A. Cihac) A.T. Laurian, Eliezer Shein(cazarul Lazăr Șăineanu), A. I. Candrea(cazar pur sînge), Ovid Densușianu şi V. Pîrvan sau a turbaților profeţi de dată mai recentă.

     Patriarhul României este locţiitorul tronului Cezareei şi Capadociei, adică acolo unde erau esenii şi mai tîrziu prin secolele lll-Vl besii cu bisericile lor unde se slujea în limba besă şi nici un istoric nu l-a întrebat sau nu s-a întrebat, de ce poartă aceste titluri şi la ce talcioc le-a precupeţit!

     Iudeo-satanismul romanic cu tartorul încuibat în şărpăria de la Roma, a pus repede anatema pe acești neascultări ai neamului mioritic atît din Balcani cît şi din Occitania. În anul 1209, papa Inocenţiu lll organizează în sudul Franţei cruciada împotriva catarilor sau albigenzilor, pe care îi trece prin sabie sau flăcările rugului. Au fost măcelăriţi sau arşi de vii cca 40000 de suflete nevinovate. Trebuie arătat că alături de catari au murit şi catolici care vedeau în aceşti ,,oameni buni” un model de urmat în viaţă. Procedeul arderi pe rug a ,,duşmanilor” practicat de catolici, sute de ani este, în realitate jertfirea/sacrificarea oamenilor din cultele antice, pe care iudeo-sataniştii le-au preluat în folosul lor criminal pentru că aşa au făcut şi mozaicii, iar ei se considerau verus Israel.

     Pentru că ţîţîna răului catar era înrădăcinată pe plaiurile dunărene, papalitatea a organizat o cruciadă cerînd regelui Ungariei să-i stîrpească pe schismaticii valahi considerîndu-i mai periculoşi chiar decît păgînii! Ascultătorii unguri ciordesc cu sabia de la regele român Ioan Asan, cetatea Severinului în anul 1238 şi înfiinţează o episcopie catolică ce urmărea convertirea valahilor din regatul Asaneştilor la catolicismul romanic. Numai că socotelile le-au ieşit pe dos pentru că în anul 1244 urdiile tătărăşti/momgole s-au bulucit ca un uragan peste pusta regelui ungur şi săracul a rămas fără acoperiş deasupra capului pribegind pe la alţii mai feriţi de urgie, spre a primi oblăduire. Ne-au mai încercat papistaşii credinţa strămoşească pe la anul 1776, cu tunul pentru că le cereau valahilor din Ardeal să se unească, așa de dorul lelii cu sataniştii din Vatican şi de atunci diavolul iezuit a pătruns pe nesimţite în sufletul multor români din acest ținut.

     Acţiunea de falsificare a religiei şi istoriei vechi a strămoşilor noştri, a început să se manifeste, după sursele disponibile dacă acestea nu au fost falsificate cînd au fost copiate, odată cu mijlocul secolului ll al erei noastre cînd din frăţia fariseilor fanatici care îşi mai spuneau zeloţi sau adevăraţii credincioşi ai lui Iahwe, s-au desprins acei indivizi dintre neamuri ce nu respectau principalele dogme ale sectei.

     De fapt ei au preluat din religia geţilor unele idei şi au încercat să le ducă în mozaism dar cei tăiaţi împrejur le-au cerut să se lase de corcituri pentru că numai ei sînt cei puri, curaţi şi chemaţi să conducă lumea. În secolul următor, fiindcă geţii ajunseseră stăpînii imperiul iar religia lor era cultul împăraţilor romani chiar din anul 181, teozofia creştină ,,venită de la barbarii de peste Istru” devenind o preocupare pentru mulţi gînditori, ura grecilor, italicilor şi mozaicilor faţă de aceştia, a dus la acele conspiraţii ale ,,oamenilor în negru” ce au culminat cu anul 381. Faptele ce au urmat, au întunecat complet atît istoria cît şi religia Europei iar astăzi cunoaştem numai ce au vrut ei să se ştie, ca unic adevăr, pentru că sataniştii ivriţi şi ai Neamurilor au ieşit învingători şi au rescris istoria acestor civilizaţii europene după interesele lor odioase.

     Herodian grămăticul trăitor în a doua jumătate a secolului ll, consemnează că ,,neamul Dacilor care se mai numeşte şi neamul Dailor, Daii sau Daos”. La alţi autori din aceeaşi vreme, dacii sînt numiţi davi sau dabi, adică locuitori ai davelor cum spuneau grecii sau ai dabelor cum scrie pe tăbliţele de plumb la fel de limpede ca lumina soarelui dacă nu porţi ochelari de tîmpit sau nu eşti vîndut dușmanilor.

     Dio Cassius(155-240), a scris o Istorie romană unde la LI, 22 găsim următoarele cu privire la geţi, daci, sciţi, dar nu-i aminteşte pe goţi pentru că încă nu erau apăruţi în ochii romanilor: ,,aceia(dacii) locuiesc pe ambele maluri ale Istrului”, cei care locuiesc în dreapta fluviului şi fac parte din prefectura Mysiei îi numeşte mysieni, iar pe cei ce vin mai în sud, adică în Tracia îi numeşte  ,,daci sau geţi sau traci”.  Ne mai spune scriitorul roman ca o certitudine că în vremuri foarte vechi o parte din acest neam a migrat în sud ,,căci poporul dacilor îşi stabilise odinioară colonii în apropiere de Rodope.” Tot la el găsim informaţia că în anul 55 î.e.n. ,,În timpul acesta M. Crassus este trimis în Macedonia şi Grecia să se lupte împotriva dacilor şi bastarnilor…Aceştia sînt socotiţi ca sciţi.” La acest autor, strămoşii noştri au fost numiţi daci, geţi, traci şi sciţi, deşi toţi erau un singur popor. Pricepuţii mioritici în plăsmuiri şi făcături spun că sînt patru neamuri şi dacă este nevoie ei vor găsi opt sau oricîte le cer stăpînii lor!

     Eusebiu din Cezareea(260-340) în lucrarea Constantin către sacra adunare scrie: ,,Te întreb pe tine Decius… cînd ai văzut tu această oştire pe cîmpiile scitice, conducînd mult lăudatele trupe ale romanilor ca să lupte împotriva geţilor, în bătaie de joc”. Este vorba despre năvălirea geţilor în sudul Istrului din anul 251 unde romanii au fost rău peniţi şi păliţi de fioroasele oştiri de ausoni, fiind omorît la locul faptei chiar împăratul Decius şi unul din fiii săi. Şi aici geţii se luptau nu în baştina lor ci la sud de Istru, pe ,,cîmpiile scitice” astfel ca nimeni dintre cei de la nordul Istrului să nu înţeleagă în ce oală se învîrtea istoria.

     Iordanes în Getica la paragraful 90 spune: ,,Ce să mai lungesc vorba? Trecînd atunci Ostrogotha cu ai săi Dunărea, a devastat Moesia şi Tracia, Contra lui, împăratul Filip l-a trimis pe senatorul Decius. Acesta venind, fiindcă n-au putut fi alungaţi geţii, a scos din armată soldaţii şi i-a trimis să se ocupe de altceva ca şi cum din cauza lor trecuseră goţii Dunărea şi oarecum drept răzbunare împotriva lor s-a întors la Filip.” Este vorba de invazia din anii 245-247 cînd geţii şi aliaţii lor goţii au început să fie numiţi numai goţi chiar dacă erau popoare diferite ca neam şi limbă. Ei însă de mai bine de 200 de ani locuiau ca vecini şi împreună au format imperiul get de răsărit cunoscut şi ca imperiul amal pe care culturnicii din Occident l-au mirosit numai ca regat ostrogot, fiindcă pe ei nu-i doare nici în cot de adevăr şi le place numai zoaia îngrășată de minciunele cu revelaţii iudaice şi antichităţi clasice greco-romane. Textul lui Iordanes este scris pe la anii 550, cînd falsificarea adevărului despre neamul get era o datorie şi o jertfă de cinstire adusă Întunecimii Sale şi Satanei, pentru orice iudeo-creştin mînuitor de peană.

     Pe Tabela Peutingeriană întocmită pe la anul 251 apar menţionaţi pe teritoriul baştinei străbune doar geţi şi daci, goţii nefiind amintiţi. În comediile grecilor, numele Geta apare ca un nume de ocară fiind purtat numai de sclavi sau oameni degeneraţi, unul din mijloacele prin care ei ne-au falsificat istoria. Tot aşa un mic grup dintre ivriţii farisei şi-au însuşit numele de ,,creştin” cu sensul de ,,om bun”, furîndu-ne şi falsificîndu-ne identitatea religioasă. Dar oamenii vremii îi ştiau că erau o erezie mozaică, practicată la început numai de ivriţii turbăcioşi din ceata zeloţilor şi care imitau după mintea lor, unele concepte din religia lui Zamolxe.

     Împăratul Claudius învinge o coaliţie a goţilor şi herulilor în anul 269 la Naissus – Niş, ce ieşise la pradă în Balcani. Este prima menţionare corectă din istorie a goţilor în teritoriile locuite de geţi. În partea a doua a secolului lll, începe procesul de falsificare, aşa cum rezultă din textele ajunse la noi în copii, de nu au fost chiar acestea falsificate prin copiere după anul 381, unde geţii sînt ,,confundaţi” şi  înlocuiţi cu goţii şi de unde tot săltîndu-se vîrtos minciuna le-a fost de mare folos.

     Ulfila a fost hirotonit episcop şi a venit pentru ceva prozeliţi în ţara geţilor în anul 341, dar zurba i-a fost întreruptă şapte ani mai tîrziu pentru că atît geţii cît şi goţii nu aveau urechi pentru trăsnăile ivriţilor şi maimuţărelile grecilor, romanilor dar şi a altor lepre care se dădeau în bărci numai cu Satana. Fi-le-ar năravul blestemat în vecii vecilor! 

     Ieronim(345-420) mare erudit al antichităţii tîrzii, scrie că ,,există autoritate – îndreptăţire – pentru a-i numi pe goţi geţi”. Vedeţi! Adevărul nu are nevoie nici de opaiţ nici de barcagii iscusiţi şi înfrăţiţi cu Belial, trebuie numai căutat şi găsit acolo unde încă nu a fost distrus de cetaşii întunericului, îndobitocirii şi urii. Aici nu este vorba de nici o confuzie pentru că el era contemporanul acestui eveniment de falsificare cu intenţie a istoriei geţilor. Mai găsim la prelatul creştin următoarea zicere: ,,El certe Gothos omnes retro eruditi magis Getas quam Gog et Magog appelare consueverunt/ Şi în mod cert toţi învăţaţii din trecut au folosit … pentru goţi, numele get, decît Gog şi Magog”. Cu discreţie ne deschide portiţa către drumul criminal şi odios pe care ivriţii au păşit voios, furîndu-ne şi falsificîndu-ne religia. Tartorul Ioan, îndrăcit evanghelist şi zic unii, mare hoţoman apocaliptic, ticluindu-şi făcătura numită Apocalipsa în mare parte după o scriere esenă pe care noi o cunoaştem graţie descoperirii lui E. Bordeaux Szekey în Arhivele Secrete ale Vaticanulu în anii 1925, numită Cartea esenă a revelaţiilor, a furat cu toptanul, a minţit ca golanul şi a fost judecat ca mîrlanul, multe secole după apariţia plagiatului născocitor. În această ticluire satanistă el descrie un plan pus la cale de către ,,Mielul” Ambrosie, pentru distrugerea Dumnezeului Gog(divinitatea supremă) din ţara Magog(Gitia după Tora și Midrașim) ce le stătea ivriţilor ca jarul pe limbă, iar Ieronim ne luminează mintea, ce şi cum!

     Pînă către primii ani ai secolului V, scrierea lui era considerată o nebunie şi o impietate!!! Dar aşa sînt toate scrierile revelate numai ivriţilor, şi pe care iudeo-cretinii din ură fără margini împotriva culturii geţilor, le-au preluat ca scrieri sacre chiar dacă duhnesc de te otrăvesc. Însă prima încercare de falsificare şi iudaizare a religiei geţilor s-a făcut în şărpăria de la Qumran, după ce au ocupat-o şi confiscat-o ivriţii conduşi de rabinul fariseu Apolo în anul 26 al erei noastre, trimis de tartorii din Alexandria. Dovada acuzatoare este textul intitulat de cei care l-au tălmăcit Cartea esenă a lui Moise – Cele zece porunci unde se vede clar iudaizarea teologiei şi teozofiei geţilor prin introducerea multor elemente din mozaism. Sublinierea lui Ieronim exclude orice interpretare sau confuzie ulterioară.

     Getica lui Iordanes la paragraful 29 ne spune următoarele: ,,Nu ştiu de ce Josephus… arătînd începuturile şi cauzele lucrurilor, a trecut totuşi cu vederea cele pe care le-am povestit despre începuturile goţilor. Numai atunci cînd aminteşte despre Magog, din neamul lor, afirmă că ei ca neam şi ca nume, au fost numiţi sciţi.” Iordanes arată în continuare unde este ţinutul Sciţia şi care include şi teritoriul locuit de geţi. Ca să-i lămuresc lui Iordanes nedumerirea, trebuie să spun că rabinul J. Flavius nu a făcut această precizare fiindcă s-ar fi demascat singur ca autor al falsificării istoriei antice prin iudaizare şi minciună golănoasă trasă numai pe turta lor. Totodată ar fi ieşit la lumină şi acţiunea de falsificare a religiei geţilor la care lucra de zor şărpăria iahwistă cunoscută pe la anii 400 ca Apocalipsa lui Ioan, ce s-a constituit într-un adevărat plan de distrugere a creştinismului arimin, tot aşa cum la Qumran, acelaşi neam ivrit a clocit între anii 26-66 ai erei noastre, planul de a se înstăpîni pe imperiul roman, gînduri de mărire neghioabă ce se găsesc în scrierile: Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Manualul de disciplină pentru viitoarea frăţiei a lui Israel şi Noul Legămînt. Aceste texte sînt scrise în ivrită, ca măsură de siguranţă să nu poată fi citite de Neamuri. În acele vremuri, erau foarte puţini mozaici care mai ştiau a scrie şi citi ivrita şi aceştia se găseau majoritatea în tagma rabinilor. Saduceii şi unii farisei considerau ivrita drept limbă sfîntă şi numai în ea trebuia Tora citită, interpretată şi înțeleasă. Dar rabinii eretici Filon din Alexandria, J. Flavius şi apologetul Ioan cu Apocalipsa, au scris numai în greacă, deci scrierile lor nu se adresau în primul rînd iudeilor, ci elenilor şi romanilor. Aici se vede clar acţiunea de iudaizare a culturii greceşti în general, a culturii din imperiul roman şi a creştinismului arimin – religia crucii – care se răspîndise cu mare putere printre Neamuri începînd cu secolul ll. 
     Acţiunea rabinilor ivriţi din secolul l al erei noastre, prin care urmăreau să devină stăpînii lumii a avut trei direcţii:

  • ocuparea prin puterea armelor a conducerii imperiului roman şi a întregului pământ, după planurile întocmite de ei sub îndrumarea lui Iahwe,
  • iudaizarea culturii greceşti şi romane prin scrierile rabinilor eretici Filon din Alexandria şi J. Flavius,
  • iudaizarea religiei geţilor, practicată de o mare parte a populaţiei din imperiul roman, prin impunerea Torei, a evangheliilor şi Apocalipsei.

     Deşi nu au reuşit în planul lor satanist, totuşi ivriţii au tras foloase mari datorită ticăloşiei romanilor şi grecilor.

     Iudeii au tradus Tora pe la anul 130 în koine și nu greacă cum se minte mereu, care era limba intelectualilor, dar necunoscută de majoritatea populaţiilor din imperiul roman. Ei sperau că, adresîndu-se grupurilor din cercul de putere al conducerii imperiului, vor reuşi să impună schisma fariseică desprinsă din mozaismul ortodox, ca religiei unică în imperiu. De aceea istoricii romani au vorbit pînă către sfîrşitul secolului ll de ,,obiceiurile mozaice” ale unor romani din cercurile puterii imperiale iar Celsius spunea despre indivizii care se maimuţăreau cu noua lor religie ,,revelată” că este o ,,erezie mozaică”. În acele vremuri se ştia precis, cine, ce şi cum, numai noi astăzi nu vrem să ştim nimic!

     Cînd au pus stăpînire pe imperiul rus, primele decrete ale tartorului cazar Lenin au fost date şi în ivrită să fie anunţat şi întunecatul Iahwe, că planul lor a reuşit. În marile oraşe ale imperiului rus au fost afişate proclamaţii şi în limba întunecaților chiar dacă mozaicii erau cam 2,5 milioane, dar vorbind idișul – un dialect înrudit cu limba germană feudală din est, și numai foarte puțini cunoșteau ivrita. Victoria lor asupra Neamurilor trebuia să o cunoască toată lumea şi să se cutremure în faţa ei, iar Întunecimea Sa să-şi frece mîinile şi coada de mulţumire. Iar Noul Legămînt al iudeo-creştinilor din făcătura numită Sfînta Scriptură nu este decît o continuare firească a planului de stăpînire a lumii prin orice mijloace de către turbaţii ivriţi, chiar dacă din această poveste de înrăiţi pîrliţi s-a ales fumul.

     Philostorgius(368-425) scrie în Istoria eclesiastică despre sciţii de dincolo de Istru ,,pe care cei vechi îi numeau geţi, iar cei de acum îi numesc goţi.” Mama lor de hoţi, le-aş da foc la toţi să scăpăm de tonţi!

     Lydus(490-565) cunoscut şi sub numele de Ioan Laurentius a scris cartea Despre magistraturile romanilor citîndu-l pe Criton care l-a însoţit în toate războaiele pe Traian, cu următorul tras: ,,Traian cel mare cucerind Sciţia cu Decebal care era regele geţilor…”! Deci nu mai sîntem geţi ci goţi, ţara nu mai este Geţia ci Sciţia iar religie nu mai este creştinismul arimin sau religia lui Zamolxe ci iudeo-satanism cu ,,legămîntul” în frunte şi mitra pe cap sprijintă pe cele trei coarne ale Talpei Iadului.

     Textele menţionate mai înainte arată că în secolele V-Vl falsificarea istoriei, culturii şi religiei geţilor s-a realizat în mare măsură iar strămoşii noştri erau scoşi în afara istoriei de către clasicii culturii antice grecii şi romanii, dar care au continuat pe cont propriu şi numai în interesul lor planul întunecaţilor şi înveninaţilor ivriţi clocit cu cîteva sute de ani mai devreme.

     Paulus Orosius în Historiarum adversum paganos terminată în anul 420, la l, 16 îi aminteşte şi el pe strămoşii noştri geţi: ,,Acum, de curînd însă geţii, care se numesc astăzi şi goţi, de care Alexandru cel Mare declarase că trebuie să se ferească, de care Pirrhus avea groază şi Caesar chiar i-a ocolit, părăsindu-şi şi golindu-şi locuinţele lor, au intrat cu toate forţele lor, cu toţii împreună, în provinciile romane şi fîlfîind în înaintea lor spectrul groazei, nădăjduiesc ca prin rugăciuni să cîştige prietenia romană ca federaţi… Ba încă se oferă ei înşişi pentru apărarea imperiului roman, ei, de care sigur s-au temut regatele nebiruite” Şi continuă la lX,58: ,,însă se mai numesc şi geţi aceia care şi astăzi se numesc goţi”. Tare rău de gură fudulul prelat, dar cînd a aflat că urdiile geţilor şi goţilor, după ce au cucerit Roma la 14 august 410 şi au devastat-o timp de trei zile ca nişte meseriaşi cum numai romanii ştiau să o facă şi care se îndreptau ca un blestem asupra Spaniei, dintr-un pas sprinten a trecut Gibraltarul de teamă să nu-i prindă antereul vreun nelegiuit carpatin şi să-l întrebe cum mai stau vremurile pe la stăpînul lui Iahwe!

     Geţii împreună cu goţii sînt primele popoare care au cucerit şi jefuit Roma uşurînd-o de multe comori pe care măcelarii istoriei le-au adunat cu sabia timp de secole. Ajungînd în Spania ei au dus religia lui Zamolxe, amintită de toţi marii cărturari ai lor fără a se întreba însă cineva cum au venit aceste informaţii acolo.

     Claudius Claudianus în lucrările Panegeric, terminată în anul 395; Împotriva lui Rufinus, şi De bello Gothico, terminată în anul 402, scrie de zeci de ori getic, dac, cetele getice, cetele blonde şi o singură dată gotic, în titlul pe care l-a considerat o altă variantă atunci la mare circulaţie, fiindcă din circumstanţă, nu putea să sfideze toată liota de falsificatori.

     Belizarie, vestitul general al lui Iustinian, învingîndu-i pe aşa zişii goţi care stăpîneau Italia prin regatul ostrogot spun istoricii dar creat de geţi după calea adevărului, ia titlul triumfal de GETICUS MAXIMUS. Ca să vezi! Mare Smintilă a mai fost generalul sau grecul era cu toate acasă iar pe plaiurile mioritice pute rău a mişelie şi trădare de neam şi ţară! Şi bizantinii se luptau cu un popor de fantome pe la anul 553 tot aşa cum romanii s-au luptat cu acelaşi popor de stafii după anul 106 peste malurile Dunării timp de peste 150 de ani. De aceea unii români se ţin nărăvaşi în drumul adevăratei istorii, pentru că le umblă prin cap mulţimi de năluci ale strămoșilor ce nu le dau pace să-şi veşnicească plăsmuirile.

     Cuvîntul got apare în scrierile anticilor după anul 250, adică după alungarea romanilor din provincia Dacia iar cei care au scris înainte de această dată nu îi pomenesc pe goţi ci pe iazigi, termen ce apare şi pe tăbliţele de plumb ale strămoşilor noştri turnate înainte de anul 106.

     Iordanes în Getica la paragraful 24, lăudînd vitejia goţilor veniţi din Scandzia în partea de est a Europei şi care se stabiliseră la nord de Marea Neagră la începutul secolului l al erei noastre scrie:  ,,Astfel aceste neamuri, mai mari la trup decît germanii, luptau cu sălbăticie de fiară”. În secolul XlX, culturnicii germani nu au mai vrut să ştie acest pasaj şi celelalte scrise privind originea goţilor şi i-au pus la temelia istoriei lor pentru că dădea foarte bine la pohtele şi pretenţiile apărute printre urmaşii teutonilor, francilor, alamanilor şi a celorlalte seminţii ce se sumețeau amarnic la un imperiu european ca moștenitori și ai romanilor!

     Teofilact Simocata, cronicarul împăratului bizantin Mauricius(582-602), scrie despre geţi, despre oştirile geţilor dar niciodată despre goţi pentru că acest popor dispăruse din arealul carpatic după destrămarea imperiului hunilor la mijlocul secolului V! Unii au plecat la începutul secolului din bazinul dunărean împreună cu geţii, făcînd o vizită de lucru la Roma şi apoi s-au străduit şi au ajuns fără oprelişti în Spania, rugîndu-i pe băştinaşi, după spusa prelatului Orosius, să-i lase să-i apere de muşte şi alte gîngănii, astfel ca ei să se poată ruga în linişte şi deplină cucernicie întunecatului Iahwiţă. Cealaltă ramură care a luptat alături de huni aproape o sută de ani, după dezmembrarea imperiului, s-au retras în nordul Mării Caspice şi au mai supravieţuit ca neam distinct în regiune încă vreo opt sute de ani. Iar o parte dintre ei care au rămas pe malurile fluviului Volga, împreună cu sciții roxolani sau rosomani(oamenii roșii), sarmații dar și alte seminţii mai mari sau mai mici, au format poporul cazar care a trecut după anul 820 la o schismă mozaică – sefarzii ivriţi îi numeau degeneraţi – ce a adus Europei şi lumii numai rău pînă în zilele noastre.

     În primăvara anului 1245 din Lyon, papa Inocenţiu lV îndruma misionari franciscani spre ,,ţările bulgarilor, vlahilor, chazarilor, slavilor, sîrbilor, alanilor, goţilor, iberilor şi celorlalţi creştini din Orient” să accepte Unirea cu Biserica romană pentru organizarea rezistenţei antimongole. Înscrisul papal vorbind de ,,țările vlahilor” avem confirmarea din izvoare străine, că textul descoperit de B. P. Hașdeu la mănăstirea Zografu care vorbește de țările Moldova și Valahia, este autentic iar ,,înrăitul” lingvist a citit corect ce a văzut scris, însă istoricii noștri nu au acceptat niciodată acest adevăr, fiindcă nu le-ar mai fi ieșit povestioara pusă la cale în Academia Română privind baștina cazarilor pe plaiurile carpatine și înființarea Israelului european la est de Carpați!

     Din izvoarele prezentate mai sus, am arătat că geţii de la nord de Istru au fost numiţi, din secolul V î.e.n. pînă în secolul Vl al erei noastre, geţi, sciţi, traci, daci şi goţi iar tara lor Sciţia, Geţia, Dacia şi Gotia. Dacă noi nu am avut demnitatea de a ne recunoaşte şi a ne apăra trecutul, fiecare interesat în ceva plăsmuiri şi furtişaguri, a lucrat cu mare furie pentru ei şi numai împotriva noastră.

     La casa fără stăpîn, nici umbrele nu mai rămîn!

     Să fac puţină lumină, din sărăcia informaţiilor ajunse pînă la noi, de felul cum ne-au falsificat şi mistificat istoria religiei strămoşeşti. Cartea lui Eno sau Enoh cum îi spuneau mozaicii, făcea parte din textul lor canonic, iar informaţia o găsim în Apocriful Genezei care ne spune că Avram folosea această carte drept cale de înţelepciune cînd a vorbit cu slujitorii faraonului din Tanis, şi asta cu mult timp înainte ca Moşe să urdească împreună cu Iahwe, trăsnăile cu care ne îngrozesc!

     În Epistola lui Pavel către evrei, autorul prin informaţiile de la 11,5 arată că el cunoştea bine scrierile lui Eno şi le accepta ca pe un text sacru mozaic!

     Scrierea esenă și-a păstrat acest statut de carte sacră a cultului lui Iahwe pînă după înfrîngerea iudeilor din anul 70 de către romani, fiind interzisă la scurtă vreme de către rabinul Simon Ben Jochai care a condamnat-o ca o scriere antimozaică, blestemînd cu furie pe oricine o va citi!

     Dar iudeo-creştinii care nu aveau un cult definit teozofic, au menţinut-o ca text sacru pînă către sfîrşitul secolul lll, cînd este condamnată şi de către episcopul Romei, iar la Constantinopol a mai fost tolerată, făcînd-o dispărută din cult în secolele Vll-Vlll. Prelaţii iudeo-creştini prezenţi în conciliul de la Niceea din anul 325 au hotărît că vulgul lor nu trebuie să mai ştie de existenţa acestei scriituri atît de periculoasă pentru ei cum a fost şi pentru mozaici, fiindcă le demasca de la cine au furat ei pretinsele revelații. Prelatul roman Filastrus din Brescia, în anul 325 o consideră precum şi cea a lui Tobias prea deocheate pentru purismul iudeo-creştin şi le-a scos din textul catalogului său Liber de Haeresibus. După ce iudeo-creştinii au ajuns să conducă imperiul roman, Cartea lui Eno a fost cea mai vînată scriere ,,eretică” pentru a fi distrusă fiindcă ea dezvăluia în ochii tuturor adevărata origine a ,,filozofiei creştine”, făcînd parte din scrierile principale ale creştinismul arimin pînă în anul 381 şi împreună cu altele formau încă din secolul V î.e.n. lucrarea sfîntă numită Biblia.

     Puţinele exemplare ale Cărţii lui Eno, salvate de erudiţi sau adepţii bogomilismului au fost nimicite de inchiziţie împreună cu proprietarii lor. Ea a fost redescoperită în anul 1773 de către James Bruce în Etiopia unde este considerată o scriere sfîntă şi face parte din textul canonic, Alte variante care nu au suferit un fenomen de iudaizare s-au descoperit în Serbia şi în Moldova dintre Prut şi Carpaţi. În anul 1887, arheologii francezi au descoperit în Egipt o versiune greacă! Cartea a fost scrisă iniţial în versuri dar după atîtea traducere succesive a ajuns un text de proză.

     Papa Grigorie cel Mare(542-604) a dat ordin în anul 604 ca toate scrierile lui Titus Livius dar şi a altor scriitori păgîni să fie arse pentru că în ele se vorbea de minuni, înaintea iudeo-creştinismului şi a făcăturilor mozaice! După cucerirea de către cruciați a Constantinopolului la 12 aprilie 1204, biblioteca patriarhiei a fost luată de papistaşi şi dusă la Vatican, nemaifiind văzută de nimeni de atunci.

     În timpul celui de-al doilea război mondial, papa a criticat internarea mozaicilor în lagărele naziste în anul 1943. Hitler l-a ameninţat pe papă că va trimite meseriaşi în arhivele secrete ale Vaticanului şi va scoate la lumină ceea ce ascund ei de două mii de ani. Papa a făcut ciocul mic de teamă să nu intre lumina în întunecatele cuiburi ale şărpăriei Satanei.

     Printre textele descoperite la Qumran, sînt mai multe variante ale celui masoretic anterior celui canonic al Vechiului Legămînt - Torei despre care nu se aminteşte un cuvînt în nici un studiu. Contrazice el textul canonic dat goimilor ca învăţătură divină şi astfel ar da în gît marea plăsmuire a fariseilor cu complicitatea grecilor şi mai tîrziu a romanilor? Eu cred că sînt mai multe texte care nu trebuie văzute de vulg pentru că ar arunca în aer mitul mozaicilor ca ,,popor ales” şi alte sacramente mincinoase puse la cale de mozaici, greci şi latini prin hoţia făcută în dauna religiei și culturii strămoşilor noştri. Chiar Vaticanul nu se sfiește să susţină în public asemenea idei. În mai multe articole apărute în anul 1955 sub semnătura lui Edmond Wilson în publicaţia New-Yorker, ziaristul explică atitudinea Vaticanului de a ţine la întuneric o parte dintre manuscrisele descoperite la Marea Moartă, fiindcă ar ,,revela” informaţii defavorabile iudeo-creştinismului cît şi comunităţii mozaice aflată la originea Noului Legămînt! Adică recunosc cinstit şi fără sule în coaste, că au cunoştinţă de marea mişelie făcută de iudei împotriva religiei şi culturii geţilor, dar o susţin în continuare aşa cum au făcut-o de aproape 1700 de ani fiindcă ei sînt principalii beneficiari!

     Între Frăţia lui Israel şi Vatican există o complicitate criminală privind ascunderea istoriei adevărate a iudeo-cretinismului şi a creştinismului arimin.

     Dau mai jos cîteva dintre absurdităţile şi contradicţiile fundamentale ce există între teologia şi practica religioasă creștină şi Vechiul şi Noul Legămînt, scrieri pretins revelate şi venite numai de la fariseii mozaici.

  • nu le păstrăm onomastica;
  • teologia şi teozofia nu numai că nu au nimic comun cu mozaismul, dar sînt ideologii adverse care se exclud.
  • ritualul cultic în cele două religii nu are nimic comun,
  • lăcaşele de cult ale creştinilor ortodocşi vin din lăcaşele religioase ale geţilor iar catolicii au imitat mitreumul, modele arhitectonice străine de templu mozaic, care este o copie a templului egiptean.
  • toate sărbătorile creştinilor vin din religia geţilor fiind străine de cele mozaice.
  • simbolul sacru al religiei mozaice este steaua cu cinci colţuri cum apare pentru prima dată pe monezile bătute după anul 140 î.e.n., aşa cum ne-au adus-o pe cap bolşevici cazari ca simbol satanist pentru comunism şi care urmăreau să cotropească toată lumea şi să o treacă prin foc şi sabie pentru că sosise Veacul Răzbunării lor asupra Neamurilor. Creştinismul are ca simbol al sacrului crucea luată din sfînta religie strămoşească. În secolul XVl, mozaicii au schimbat steaua cu cinci colţuri pe cea cu şase colţuri luată tot din cultura strămoşească, cum se vede pe zidul lăcaşului de cult de la Şinca Veche din mileniul lV î.e.n. şi alte artefacte. Steaua cu şase colţuri apare în cultura mozaicilor pe o pictură pe sticlă din Italia din sec. XVll alături de Pomul Vieţii iar deasupra acestuia, doi îngeri ţin vasul cunoaşterii. Din Pomul Vieţii a religiei strămoşeşti tîlharii mozaici şi-au făcut menorah!   

     Dacă istoricul latin Suetoniu scria despre belicoşii ivriţi numiţi creştini(oameni buni) de către vulg, că erau o sectă iudaică pe care o pălise rău damblaua iar Celsus spunea despre iudeo-creştinism că este o erezie mozaică în care au fost amestecate concepte din religia lui Zamolxe, argumentele de mai sus dovedesc faptul că religia creştină nu are nimic comun cu mozaismul iar în spatele acestei făcături se ascunde cea mai mare crimă din istoria omenirii înfăptuită de iudei, romani şi greci împotriva istoriei şi culturii geţilor!

 

 

CONSTANTIN OLARIU ARIMIN