O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Dietoterapia secțiunea 1

Despre HRANA VIE

 

Aşa cum era cunoscut din vechime, pentru o funcţionare optimă, organismul uman are nevoie zilnic de MINIMUM 50% “hrană vie” (fapt demonstrat în perioada modernă de doctorul elveţian Paul Kutschoff  în anul 1930).
Pe de altă parte însă, dacă mai mult de 50% din alimentele dintr-o zi nu sunt “vii” (crude), organismul (implicit şi sistemul imunitar) tratează alimentele excedentare  ca pe nişte corpuri străine, astfel că acesta luptă cu surplusul de “hrană moartă” ca şi cum ar lupta cu ceva impropriu sieşi ( non-self) care i-a invadat mediul intern.


Ce este hrana vie?

Prin hrană vie se defineşte mâncarea cu un conţinut ridicat de ENZIME.
Toate organismele vii conţin enzime. Nu există viaţă fără enzime.
Prepararea termică a alimentelor (fiert, prăjit, copt, etc) distruge în totalitate enzimele (ce se descompun), motiv pentru care mâncarea gătită (mai ales cea supusă proceselor termice îndelungi sau la temperaturi mari) poate fi considerată mâncare moartă - indiferent de provenienţă: vegetală sau animală. Întrucât de obicei produsele de natură animală trebuie gătite, termenul de hrană vie se restrânge în general la produsele regnului vegetal.

Ce sunt enzimele?

Din punct de vedere fiziologic, enzimele (biocatalizatorii) sunt macromolecule proteice active ce catalizează reacţii biochimice complexe şi rapide, la temperatura mediului ambiant. Ele se găsesc în toate organismele vii - fie că vorbim de om, animal, plantă sau bacterie.
Toate procesele din corpul nostru (mediu cu temperatură şi presiune destul de scăzute; pH specific) se produc la viteze impresionante şi cu o eficienţă incredibilă numai datorită enzimelor, acestea fiind numite şi "catalizatorii vieţii". Fiecărei molecule organice îi corespunde cel puţin o enzimă ce participă la sinteză, ciclul metabolic şi degradarea ei.
Una din clasificările enzimelor este cea în enzime: metabolice şi digestive.

I. Enzimele metabolice

Sunt enzimele intracelulare (din interiorul celulelor), numite şi "scânteia vieţii" (ceea ce arată indispensabilitatea lor). Cu aproximaţie există 1300 de enzime diferite în fiecare celulă, unele dintre ele îndeplinindu-şi sarcinile de 5 milioane de ori pe minut, astfel că oricare celulă din corp este o super-uzină în care se petrec zeci de mii de reacţii pe secundă.
Odată cu înaintarea în vârstă, numărul acestor enzime scade şi nu pot fi real suplimentate cu altele exogene, fie că provin din alimente sau din “miraculoasele” suplimente.
Singura soluţie este un stil de viaţă sănatos (dietă echilibrată şi naturală, exerciţiu fizic regulat, obiceiuri alimentare dar şi non-alimentare sănătoase, tratamente în armonie cu natura, gândire pozitivă), ceea ce prelungeşte viaţa enzimelor, menţinând echilibrul acestora până la o vârstă înaintată.
Pentru o funcţionare optimă, enzimele metabolice au nevoie de vitamine şi minerale, în special de zinc şi magneziu. Astfel, pentru a menţine un echilibru enzimatic în organism, devine imperios necesar să nu existe carenţe de vitamine şi minerale.
De asemenea, devine obligatorie renunţarea la obiceiurile nesănătoase: alcool, fumat, sedentarism şi în general excese de orice fel, mai ales în ce priveşte alimentele intens procesate şi medicamentele de sinteză.

II. Enzimele digestive

Enzimele digestive sunt elementele-cheie în extragerea, metabolizarea şi absorbţia nutrienţilor, participând la:
* Digerarea alimentelor
* Absorbţia substanţelor nutritive din alimente
* Eliminarea reziduurilor din organism
Deşi acţiunea enzimatică începe chiar de la nivelul cavităţii bucale, majoritatea enzimelor digestive sunt secretate de pancreas, cu toate că şi alte organe implicate în digestie au la baza funcţionării lor enzimele (ficatul, vezica biliară, stomacul, intestinul subţire şi colonul).

În funcţie de substratul asupra căruia acţionează, aceste enzime se împart în:
▪ Amilaze - descompun carbohidraţii complecşi în zaharuri simple.
▪ Proteaze - responsabile pentru descompunerea proteinelor.
▪ Lipaze - descompun grăsimile.

Astfel, pentru fiecare tip de aliment există o anumită categorie de enzime menite să-l descompună pâna la stadiul în care nutrienţii să poate fi absorbiţi de către organism.
Aşadar, digestia ar fi aproape imposibilă în absenţa enzimelor.

Epuizarea în timp a enzimelor

Odată cu înaintarea în vârstă, enzimelor digestive le scade eficienţa şi devin din ce în ce mai puţine.
Studiile arată că un om de 70 de ani are de 30 de ori mai puţine enzime digestive decât un om de 30 de ani.
De aceea, odată cu îmbătrânirea, digestia devine din ce în ce mai lentă şi mai greoaie, astfel că organismului îi va fi din ce în ce mai greu să absoarbă şi să valorifice nutrienţii din alimente.
Acest lucru face ca oamenii în vârstă să se confrunte din ce în ce mai des cu probleme ale aparatului digestiv (balonări, indigestii, ulceraţii, constipaţie sau diaree, etc) - dar şi cu multe alte afecţiuni colaterale (migrene, oboseala cronică, boli reumatismale, afecţiuni tegumentare, tulburări de somn etc.), din moment ce toate organele noastre sunt interconectate şi interdependente.
Însă enzimele digestive pot fi suplimentate cu ENZIME DIN ALIMENTELE CRUDE.

Alimentele crude conţin enzime alimentare care suplimentează enzimele digestive şi în acelaşi timp le uşurează munca. De exemplu: consumul unui fruct determină digestia lui “de la sine”, căci acesta conţine o parte din enzimele necesare pentru digestia sa, astfel că organismul va face o economie de enzime. Mai mult decât atât, corpul va digera COMPLET acel aliment (fără apariţia produşilor toxici) şi va beneficia de întregul aport nutriţional. Enzimele din hrana vie potenţează totodată pe cele ale corpului, din această sinergie rezultând un randament digestiv şi metabolic mult superior.
Pe de altă parte, consumul de mâncare gătită termic (fie carne sau legume), va forţa corpul să epuizeze o cantitate foarte mare de enzime pentru a reuşi să digere hrana. De asemenea, corpului îi este mult mai greu să digere complet alimentele “moarte”. Un aliment INCOMPLET digerat poate produce mari dezechilibre digestive şi metabolice (în prima fază) - atât prin creşterea numărului de produşi catabolici sau toxici, cât şi prin scăderea propriu zisă de nutrienţi - iar apoi în întregul organism (de aceea trebuie neapărat să se ţină cont şi de modul de combinare al alimentelor în cadrul aceleiaşi mese).
Cu cât se consumă mai multe alimente crude (“vii”), cu atât mai mult se va păstra (ba chiar se va îmbunătăţi) balanţa enzimatică; cu cât se consumă mai multă mâncare gătită, cu atât mai repede se ajunge la dezechilibru enzimatic.
Multe persoane, după o anumită vârstă, nu mai suportă diferite produse, având aşa numitele intoleranţe alimentare. Intoleranţa la lactoza (din lapte), sau la gluten (din cereale) sau orice altă intoleranţă (mirodenii, carne, aditivi alimentari etc) - arată faptul că organismul are deja un dezechilibru metabolic instalat sau, mai frecvent, nu mai produce în cantitate suficientă enzimele necesare pentru a descompune şi digera acel aliment.
Un aliment parţial digerat sau nedigerat devine toxic pentru organism, deoarece determină fenomene de putrefacţie în exces în intestinul gros şi duce în prima fază la reacţii alergice, după care la boli cronice.
Mai mult decât atât, atunci când peste 50% din mâncarea dintr-o zi nu este crudă (ci gătită), se constată creşterea masivă a numărului de leucocite, ceea ce arată că sistemul imunitar se comportă ca şi cum organismul se confruntă cu ceva străin şi dăunător lui.
Aşadar păstrarea unui echilibru enzimatic este esenţială pentru menţinerea unui organism sănătos.

Ce alimente conţin enzime?

TOATE alimentele “vii”:
1. Fructele şi legumele crude şi proaspete
2. Cerealele, seminţele, sâmburii, germenii, vlăstarii
3. Mierea şi produsele apicole
4. Laptele proaspăt (nefiert, nepasteurizat) şi unele produse lactate
5. Ouăle crude
6. Peştele “sălbatic”, proaspăt şi nepreparat termic


1. Fructele şi legumele crude

În principiu toate fructele şi legumele crude conţin enzime.
Conţinutul de enzime este cu atât mai mare cu cât acestea sunt mai proaspete. Pe măsură ce trece mai mult timp de la culegerea/recoltarea fructelor şi legumelor, cantitatea de enzime se reduce proporţional, iar “vitalitatea” lor scade.
Astfel devine logic să fie consumate fructele şi legumele AUTOHTONE - de preferinţă cât mai curând culese (surse optime: propria gradină sau producători verificaţi din pieţe) - decât cele de import, aduse de la mii de km depărtare. Este ideal ca fructele şi legumele să fie cultivate în condiţii ECOLOGICE (adică întoarcerea la ceea ce era odată firesc) şi să fie “DE SEZON”, căci înafara bogaţiei enzimatice, există o ordine naturală a coacerii acestora în diferite perioade ale anului, astfel încât să asigure corpului nostru optimul de nutrienţi în orice anotimp. Depinde doar de noi să cunoaştem beneficiile fiecărui produs vegetal, să ştim combinaţia potrivită dintre ele şi succesiunea consumului lor. Este foarte important ca fructele şi legumele să fie autohtone, deoarece ele poartă amprenta energetică a locului natal, asimilează în cursul dezvoltării şi coacerii nutrienţii dintr-un anumit tip de sol (acelaşi soi de fruct, de exemplu, poate avea gusturi sensibil diferite în funcţie de solul din care şi-a extras factorii necesari evoluţiei sale), sunt crescute în condiţii hidrice specifice (cantitative şi calitative). Astfel, aceste produse vegetale crude şi proaspete, nu numai că asigură un aport enzmatic considerabil, dar sunt şi perfect compatibile cu noi (inclusiv din punct de vedere genetic), cei ce ne aflăm aici de zeci sau sute de generaţii.
Majoritatea produselor alimentare aduse "din afară" (din IMPORT), fiind intens procesate, nu conţin mai deloc enzime, deşi au aspect foarte comercial şi atrag privirea, căci pe lângă faptul că sunt modificate genetic, că sunt de cele mai multe ori rezultatul agriculturii hidroponice, că sunt dezvoltate accelerat sub influenţa factorilor de creştere şi chimicalelor de tot felul, că sunt iradiate pentru a le accentua culoarea şi aspectul, mai durează şi foarte mult timp până ajung la consumator, prin intermediul marilor lanţuri comerciale.
Aşadar, un fruct/legumă din supermarket, deşi aparent viu, poate fi un aliment perfect sintetic, fără urmă de viaţă în el.
Înafara preparării termice şi a conservării, enzimele din fructele şi legumele crude sunt distruse în principal de radiaţiile ionizante şi pesticide.

A. Radiaţiile gama
Majoritatea fructelor şi legumelor aduse din alte ţări (din import) sunt “moarte”, deoarece ele sunt iradiate cu radiaţii gama.
Cumpărarea de produse vegetale de import de la supermarket, asigură garanţia doar a iradierii lor şi a transformării în alimente “fără viaţă”. Consumul ulterior al acestora aduce beneficii nutritive similare consumului de mine de pixuri, ori de polistiren sau după gust de şireturi de încălţăminte sportivă (“de firmă”). În cel mai bun caz se poate spune că se va consuma o conservă, în nici un caz un aliment crud.
Fructele şi legumele sunt iradiate în vederea conservării pentru o perioadă cât mai lungă de timp - motiv pentru care alimentele vegetale din supermarket au un aspect "impecabil" 3-4 luni de zile.
Pe lângă faptul că aceste alimente nu furnizează nici o enzimă, ele sunt dăunătoare la propriu pentru organism, deoarece radiaţiile modifică însăşi structura ADN-ului acelui aliment, afectându-i direct informaţia genetică. Astfel, fructul sau leguma respectivă nu mai este practic compatibil(ă) cu organismul uman, exceptând persoanele care s-au bronzat lângă o centrală nucleară niţel fisurată.
Izotopii radioactivi folosiţi în procesul de iradiere al produselor vegetale sunt Cobalt 60 şi Cesiu 137- demonstrate ca având potenţial cancerigen şi afectând în special ficatul, rinichii şi oasele.
Aşadar, cumpărarea de alimente vegetale aduse "din afară" (din import) şi distribuite în marile lanţuri comerciale, deşi pare ”foarte OK” şi “cool”, este o alegere utilă doar amatorilor (mai mult sau mai puţin conştienţi) de senzaţii tari şi inedite pe termen lung, într-un cadru festiv, cu halate albe, “trendy”.
Din păcate, nu este exclus ca şi printre produsele "de la noi" să existe alimente iradiate, însă probabilitatea este considerabil mai mică.

B. “-cidele” şi alte delicii chimice
Pesticidele, erbicidele, fungicidele sunt substanţe cu toxicitate mare care în principiu au rolul de a proteja plantele de dăunători (insecte, larve, bacterii, fungi etc). Fiind otrăvuri neselective, pe de-o parte omoară microorganismele şi insectele (cam de-a valma), iar pe de altă parte evident afectează şi planta supusă acţiunii acestora, stricându-i echilibrul enzimatic sau afectând grav conţinutul şi calitatea nutrienţilor acesteia. Întrucât legumele şi fructele fac parte din dieta omului, pesticidele devin otrăvuri introduse cu voioşie şi în organismul uman. În afară de faptul că sunt scumpe, pesticidele otrăvesc produsele vegetale şi atentează la starea de sănătate a consumatorilor. Nu în ultimul rand, pesticidele contribuie substanţial la poluarea apelor (de suprafaţă, dar şi cele subterane), pierderea biodiversităţii şi are efecte generale ambientale negative. Şi ca să nu lipsească bomboana de pe colivă, unele pesticide folosite în mod curent şi regăsite în produsele alimentare afectează sever echilibrul complex al biosistemelor (spre exemplu Imidaclopridul, pesticid răspunzător pentru moartea în masă a albinelor - principalele insecte polenizatoare - este interzis doar în puţine ţări).
Ca şi în cazul alimentelor iradiate, este greu să te fereşti de cele cu pesticide, deoarece impregnarea cu aceste substanţe toxice se găseşte atât la plantele cât şi la animalele hrănite cu acestea. Noi, oamenii “moderni”, mâncăm aşadar vegetalele stropite cu tot felul de chimicale, precum şi produsele de la animalele intoxicate cu pesticide (pe lângă furaje dubioase, antibiotice, produşi de tip hormonal etc.). La acestea se adaugă şi bunătăţile oferite cu entuziasm prin intermediul “dârelor chimice”(chem-trails) pe care am început să le admirăm şi în văzduhul nostru în ultimii ani, fiind însă un subiect tabu pentru autorităţi.

Studiile efectuate în privinţa relaţiei pesticide-sănătatea omului arată că:
* Pesticidele trec bariera placentară, determinând la făt malformaţii dar şi diverse boli metabolice sau afectarea creşterii şi dezvoltării creierului la nou-născuţi şi copiii mici. Hrana bogată în pesticide are un înalt grad de corelare cu mortalitatea infantilă.
* Atrazina (pesticid folosit frecvent pentru culturile de porumb) ajunsă în corpul femeii însărcinate, modifică controlul genetic responsabil pentru greutatea fătului, copilul fiind predispus la obezitate încă dinainte de naştere.
* Din cauza alimentelor pline de pesticide pe care noi oamenii le consumăm, laptele uman este de 4-5 ori mai infestat cu pesticide decât laptele de vacă de exemplu. La adult pesticidele provoacă anomalii sexuale, sterilitate, dereglări hormonale sau au efecte grave asupra sistemului imunitar.
* Pesticidele au efect cumulativ. Ele se acumulează în corp cu fiecare aliment infestat consumat, provocând în timp deteriorarea gravă a stării de sănătate (tulburări nervoase, toxicitate hepatică şi renală, probleme respiratorii, afectări hematologice, tumori). Riscurile în ce priveşte sănătatea sunt direct proporţionale cu cantitatea ingerată, adică cu numărul de alimente contaminate pe care le consumăm.
* Majoritatea pesticidelor provoacă alterarea gravă şi profundă a echilibrului organismului, culminând cu neoplaziile (cancer).

Legumele, fructele şi cerealele consumate de către europeni conţin cele mai periculoase pesticide cu putinţă. Conform Environmental Working Group produsele vegetale de import cel mai puţin expuse la tratamente chimice sunt: ananas, avocado, cartofi dulci, ceapa, grepfrut, kiwi, mango, mazărea verde, pepene galben, pepene verde, porumb dulce, prune, sparanghel, vinete. Cele mai tratate chimic şi nesănătoase sunt: afinele, ardeii, capşunele, cartofii, cireşele, merele, morcovii, nectarinele, perele, piersicile, salata, spanacul, strugurii, ţelina, varza. Trebuie avut în vedere însă că unele din aceste produse mai puţin chimizate sunt supuse iradierii sau tratamentului cu gaze (etilena), în vederea “coacerii” pe timpul transportului, cum este cazul fructelor exotice. Pesticidele sunt aşadar folosite cu generozitate atât pe parcursul dezvoltării plantei (pentru creşterea productivităţii şi combaterea dăunătorilor), cât şi pentru menţinerea fructului acesteia în condiţii “cosmetice” optime pentru transportul şi livrarea sa (pesticidele şi conservanţii de suprafaţă: E 230 Difenilfenol, E 231 Ortofenilfenol, E 233 Tiabendazol - utilizate pentru citrice).

Deşi există o oarecare logică în ce priveşte folosirea judicioasă a acestor substanţe toxice, totuşi este dată peste cap de tendinţa utilizării lor excesive, în dorinţa companiilor multinaţionale - secţiunea agricultură (mult prea) intensivă şi fabrici de produse agricole/întreprinderi agro-alimentare (căci cu greu se mai poate vorbi de agricultura propriu-zisă) - de a avea caştiguri fabuloase, dar şi de a obţine soiuri sterile (în “fericita” combinaţie cu ingineria genetică), ce ar permite monopol total asupra alimentelor. Pentru a rezista ofensivei marilor concerne, unii fermieri particulari recurg la aceeaşi modalitate de a-şi creşte producţia agricolă, lucru foarte păgubos pe termen lung. Oamenii trebuie să înţeleagă că este net favorabil propriei sănătăţi consumul în cantitaţi mai mici al unor alimente de calitate superioară, în loc de mâncarea chimizată, hăpăită cu nemiluita şi cu ochii scoşi din orbite la reclamele de gen. Adoptarea soluţiei intoxicării solului, plantelor, animalelor şi în ultimă instanţă a omului pentru creşterea randamentului culturilor nu este inevitabilă, chiar dacă se încurajează consumismul şi excesele (alimentare) pe toate căile în societatea noastră.           
Există “pesticide naturale” şi răspunsuri mult mai potrivite la această problemă cum ar fi: anumite plante intercalate între culturile dorite, ca: usturoiul, ardeiul iute, busuiocul (sau diferite soluţii lichide preparate din acestea), mulciul viu de trifoi alb, tutunul, ricinul; soluţii pe bază de bicarbonat de sodiu; diluţii de oţet; preparate speciale din rozmarin, cimbru, cuişoare şi mentă - diluate în apă; utilizarea trăsăturilor anumitor insecte (viespile parazit) în distrugerea dăunătorilor ce afectează recoltele; produse naturale standardizate ce au remanenţă foarte scurtă, sunt biodegradabile, au selectivitate şi eficienţă ridicată, sunt necesare în doze mici pe unitatea de suprafaţă; şi nu în ultimul rând rotaţia culturilor, lucrările solului (dacă e posibil permacultură), hidratarea corespunzatoare, fertilizarea ecologică şi semănatul efectuate la timpul potrivit.
Şi pe această cale, în timp va fi descurajată producţia de alimente cvasi-sintetice, non-nutriţionale, devastatoare pentru sănătate şi eventual ne vom trezi din ce în ce mai mulţi, întorcându-ne iarăşi la hrana naturală.
Aşadar, deocamdată, nu ne rămâne decât să alegem răul cel mai mic, adică alimentele cel mai puţin otrăvite. Sau nu e chiar aşa?

Ce ne rămâne practic de făcut?

◙ În cazul alimentelor iradiate din import soluţia este foarte simplă şi la îndemâna oricui: alege întotdeauna alimentele româneşti în locul celor aduse "din afară"!
- Cumpără de la ţăranul autentic din piaţă (dacă e posibil evită intermediarii), care aduce legume şi fructe cultivate aşa cum a învăţat din moşi-strămoşi, din pasiune pentru pământ (fără iradiere sau pesticide toxice) şi nu din dorinţa de a se îmbogăţi peste noapte.
- Încearcă să te dezveţi de snobismul şi comoditatea de a cumpăra alimente din supermarket (mai ales în sezonul cald, când pieţele sunt pline de produse autohtone), aduse de la mii de km depărtare.
- Priveşte problema şi din punct de vedere al economiei familiei: alimentele de la ţărani sunt mult mai sănătoase, dar şi mai ieftine decât cele din magazin.
- Încurajează astfel produsele noastre naturale şi păstrarea sistemului de pieţe agro-alimentare. În alte ţări acestea au dispărut de mult, iar cetăţenii regretă tardiv şi sunt obligaţi să se mulţumească cu ce li se oferă în marile lanţuri comerciale. Este mult mai greu de recuperat ceva pierdut decât de păstrat ceea ce ai!
- Învaţă să apreciezi conţinutul şi nu ambalajul! Alege produsele autohtone mai sănătoase şi mai ieftine, în locul celor scumpe de import, care deşi cosmetizate, au valoare nutritivă mică şi aduc deservicii stării de sănătate.
- Preţuieşte-ţi semenii care lucrează pământul, pentru a nu mai vedea bătrâni care se chinuie să-şi vândă ieftin produsele BIO, în timp ce “lumea bună” achiziţionează toate mizeriile din “mega/super/hiper marketuri”.

În general fructele şi legumele autohtone, cumpărate de la piaţă, sunt vii (conţin enzime), în timp ce majoritatea alimentelor din import sunt moarte, fiind iradiate.

◙ În cazul infestării cu pesticide cea mai simplă metodă rămâne spălarea cu apă curată, operaţiune ce trebuie efectuată obligatoriu, astfel eliminându-se până la 50% din pesticidele provenite prin stropire.
- Spală (3-5 minute) întotdeauna fructele sau legumele cumpărate înainte de a le consuma (mai ales pe cele “de afară”), pentru că deşi nu elimină complet, spălarea reduce pesticidele.
- Redu cantitatea de chimicale prin înmuierea fructelor şi legumelor într-o soluţie de apă, oţet, bicarbonat de sodiu şi sare, timp de doar 2 minute (altfel se pierde din conţinutul de vitamine şi minerale). Ca variantă se poate folosi soluţia eco pulverizabilă, de la magazinele de tip Plafar, după care se face o clătire cu apă călduţă.
- Periază legumele cu coaja tare, precum dovleceii, vinetele, castraveţii.
- Curăţă legumele şi fructele non-bio, căci o mare parte din chimicale se găsesc în coji. Îndepartează primele frunze ale salatelor, care întră în contact direct cu mediul. Fructele non-bio din supermarketuri trebuie curăţate de coajă (mai ales merele, perele) şi pentru că, pe lângă pesticide, mai conţin o ceară specială, numită morfolină, foarte periculoasă. În contrast, fructele româneşti trebuie consumate cu tot cu coajă şi sâmburi, având nutrienţi importanţi în toate acestea.
- Nu folosi cojile citricelor, căci majoritatea sunt super-chimizate (excepţie fac doar fructele provenite din sere particulare bio).
- Cumpără pe cât se poate doar fructe şi legume organice (alimente nemodificate genetic, crescute doar cu îngraşământ natural, fără pesticide), din surse sigure, necontaminate. Nu uita că fructele şi legumele cu aspect perfect au fost tratate sigur cu pesticide, mai ales dacă sunt aduse din depărtări.
- Consumă fructe şi legume de sezon, căci pe lângă motivele enumerate mai sus, în extrasezon se folosesc cele mai multe chimicale.

Cea mai bună soluţie pentru a consuma doar alimente naturale şi de sezon este să-ţi cumperi o bucată de pământ şi să descoperi singur plăcerea şi pasiunea cultivării produselor proprii, fără modificări genetice, fără iradieri, fără pesticide. Vei investi efort şi timp, vei depune suflet în ceea ce faci, iar Pamantul şi Cerul deopotrivă te vor răsplăti, aşa cum au făcut-o cu toţi cei dinaintea ta. Dacă ai resurse şi crezi cu adevărat în acest concept firesc al naturalului, îţi poti crea propria afacere cu produse BIO (devenite rarităţi în întreaga Europa, la preţuri pe măsură), iar în plus vei contribui şi la deşteptarea altora, care încă nu sunt conştienti de legile imuabile ale Naturii.


2. Cerealele, seminţele şi sâmburii, germenii şi vlăstarii

2.1 Cerealele integrale conţin: proteine, enzime, fibre, vitamine (B1, B2, PP, E, A, acid pantotenic, acid folic, biotină), antioxidanţi şi minerale (K, Mg, Na, Fe, Al, Si, Ca şi alte microelemente - Cu, Zn, Mn etc), puţine grăsimi. Ca exemple de cereale integrale pot fi menţionate: grâu bulgur (boabe de grâu măcinate mare) sau spelta (strămoşul grâului comun), făina integrală de grâu, ovăz sau fulgi de ovăz integral, făina integrală de secară, făină de orz integral, hrişca (deşi în realitate nu face parte dintre cereale), mei, făina de mălai, orez brun sau sălbatic, sorg, quinoa (cele având caractere îngroşate fiind folosite de înaintaşii noştri pe acest teritoriu de mii de ani).
Bobul integral este compus dintr-o parte interioară (germenul - bogat în enzime, mono şi oligozaharide, proteine, lipide, minerale), un strat de mijloc (endospermul - având în principal amidon, polizaharide) şi un strat exterior (învelişul, coaja - tărâţele, conţinând proteine, fibre, minerale, vitamine, substanţe carotenoide, lipide), toate acestea comestibile şi cu roluri diferite în ce priveşte valoarea nutriţională. Cerealele integrale înglobează toate aceste 3 componente, spre deosebire de cerealele rafinate care conţin doar endospermul sau corpul făinos (~ 80% din bob, în mare parte amidon).
Cerealele integrale sunt recomandate de consumat mai ales la micul dejun, căci pe lângă fibre (contribuie la optimizarea tranzitului intestinal), proteine de bună calitate şi conţinutul mic de lipide (asigurând protecţie cardiovasculară) deţin o multitudine de enzime, foarte benefice pentru organismul uman. Aceste enzime însă sunt într-o formă inactivă, neputând fi utile organismului în absenţa activării lor. Enzimele din cereale se găsesc în această stare de inactivitate datorită unor inhibitori enzimatici naturali, proprii plantei respective, ce au rolul de a impiedica germinarea (încolţirea, “trezirea la viaţă”) boabelor de cereale în absenţa unor condiţii favorabile de căldură şi umiditate. Fără enzimele în stare activă, cerealele sunt digerate incomplet, iar beneficiul consumării lor se reduce doar la aportul de elemente nutriţionale clasice, cu o suprasolicitare digestivă. Pe lângă aceasta, inhibitorii enzimelor din cereale scad şi activitatea enzimelor digestive ale organismului uman, îngreuind procesul de digestie, absorbţie şi metabolizare. Ţinând cont de rolul acestor inhibitori, devine lesne de înţeles ce trebuie făcut pentru activarea enzimelor din cereale: asigurarea condiţiilor asemănătoare germinării şi anume căldura şi umiditatea. Cel mai simplu mod de activare enzimatică este aşadar înmuierea cerealelor în apă călduţa, în lapte/iaurt/kefir sau în “lapte” de migdale/susan/soia/nucă de cocos etc. de seara până dimineaţa. Expunerea la umezeală duce astfel la declanşarea “trezirii” enzimelor şi transformarea cerealelor integrale într-un aliment cu adevărat valoros, pentru că devine “viu”, uşor digerabil şi cu valoare nutriţională mare. Organismul va beneficia astfel de toţi nutrienţii conţinuţi de cerealele integrale.                           
În concluzie, cerealele sunt o sursă excelentă de enzime atunci când sunt de calitate şi preparate corect, în caz contrar beneficiile consumului lor fiind limitate, prin inhibiţia activităţii enzimelor şi digestia incompletă.
În ce priveşte produsele de “tip cereale” din supermarketuri, e cu totul altă discuţie. Majoritatea “cerealelor” din marile lanţuri comerciale sunt eliberate de fleacuri precum enzimele, mai ales cele cărora li se face mai multă reclamă şi provin de la mărci “celebre”. Deşi au o forme atrăgătoare de prezentare (pentru a captiva pe cei mai slabi de înger, hipnotizaţi de reclame), nu reprezintă decât un balast digestiv şi metabolic. În fond aceşti cumpărători globalizaţi îşi merită soarta dacă le consumă, căci nu-i aşa, spitalele trebuie să aibă de lucru, iar industria alimentară şi farmaceutică să prospere (ce nu pot aduce alimentele, aduc suplimentele şi uite-aşa e bine pentru ambele domenii, patronate la vârf de aceleaşi multinaţionale). Este vorba de cereale doar cu numele, conţinând în fapt un fel de produse agricole modificate genetic şi având creştere accelerată prin diverse metode “ingenioase”, apoi supuse unor procesări intensive, în urma cărora işi pierd şi urmele de nutrienţi rămase, însă care le conferă un bonus de aspect (putând fi comercializate sub toate formele imaginabile şi culorile terestre şi nu numai), de zahăr rafinat sau alţi îndulcitori miraculoşi, de arome artificiale şi de conservanţi meniţi să le menţină la fel de bune şi proaspete până la următorul potop.

Care este atitudinea corectă?

- Optează pentru consumul de cereale crude, boabele întregi fiind pregătite numai prin înmuiere şi “îmbunătăţite” doar cu produse naturale (miere, pudră de roşcove, scorţişoară/vanilie, fructe bio uscate etc).
- Învaţă copiii să mănânce de mici cereale integrale (şi preparate pe bază de acestea, ce se găsesc în multe magazine de tip naturist), iar nu superprocesatele produse oferite de concernele aşa-zis alimentare. Faceţi aceasta înainte de a le fi greu remediabil pervertit gustul copiilor cu produse sintetice, fără a mai putea savura apoi alimente naturale şi sănătoase. Nu mai fi comod şi inconştient, măcar de dragul celor mici.
- Nu consuma preferenţial produse de panificaţie doar pentru că sunt brune (multe brutării folosesc melasa pentru colorare), ci caută produsele cu adevărat din faină integrală, singurele care pot aduce un aport nutriţional real.
- Încearcă să nu fii ignorant şi cu burta plină de chimicale. Nu fi nici leneş, preferând să substitui beneficiile cerealelor integrale prin suplimente cu fibre sau cu alte bunătăţi farmaceutice. În definitiv e vorba de propria sănătate. Nu trăi ca să mănânci!
- Experimentează diferite tipuri de cereale integrale, precum şi combinarea acestora cu variate mâncăruri, salate, iaurturi. Gustul se şi educa! Vei avea placuta surpriză să descoperi savoarea produselor naturale şi sănătoase.
- Alege doar produsele de panificaţie şi patiserie, dar şi pastele din cereale integrale, cât mai puţin procesate, cu cât mai puţini îndulcitori, fără conservanţi şi arome sintetice – deci cel mai sigur preparate la domiciliu sau de către mici producători.
- Deprinde prepararea copturilor de casă, sau măcar apreciază pe cei ce ţin tradiţia strămoşească a acestora, consumând cu recunoştinţă produsele; ingredientele ce ţin de făinuri să fie neapărat de provenienţă integrală.

Cel mai bine este să mâncăm doar cereale de provenienţă sigură, obtinuţe prin cultivare tradiţională şi ecologică; consumul lor este ideal în condiţii de procesare minimală (înmuiere) şi neprelucrare termică - turte coapte la soare. În cazul în care nu putem renunţa la produsele de panificaţie clasice, măcar să fie “de casă” sau din surse cât mai apropiate de acest deziderat, utilizând doar făinuri integrale şi combinate (diferite tipuri de cereale).

2.2 Seminţele şi sâmburii
Poate cea mai miraculoasă formă a vitalităţii vegetale este reprezentată de seminţe şi sâmburi, aceste rezervoare latente de energie şi forţă, deoarece ele înglobează întregul potenţial al viitoarelor plante. De aceea consumul acestora într-o manieră responsabilă şi sub avizul unui specialist aduce beneficii indiscutabile stării de sănătate a omului. Se consumă de preferinţă crude şi înmuiate în prealabil câteva ore (8-12) în apă, în scopul reactivării enzimelor latente din seminţe şi sâmburi. Se pot consuma ca atare, în salate de verdeţuri sau de rădăcinoase, în combinaţie cu produse lactate sau cu diverse tipuri de “lapte vegetal”. Datorită valenţelor multiple în ce priveşte sănătatea umană, multe dintre ele intră în categoria super-alimentelor.

Ca exemple de seminţe se pot da: floarea-soarelui; in (de fapt forma sa măcinată, pentru o asimilare optimă); cânepa; rapiţa; muştar; mac; dovleac; pepene galben; castravete; seminţele din jir (fructul fagului) sau din ghinde (fructele stejarului); seminţe de frasin; seminţe de pin; susan; chia; quinoa.
Dintre sâmburi putem aminti: alune (fructul alunului autohton); de caisă; de piersică; de prună; de măr; de pară; de struguri; nuci; castane comestibile; migdale; fistic; caju, macadamia, de măsline, de curmale, nuci pecan, arahide.
În general aceste alimente conţin lipide vegetale (mai ales cele din categoria oleaginoase) de bună calitate (acizi graşi nesaturaţi, benefici – aşa numiţii omega – şi nivel redus de colesterol), eliberate treptat după ingestie datorită şi conţinutului ridicat de fibre al seminţelor şi sâmburilor, astfel furnizând în mod fracţionat organismului produşi cu putere calorică mare şi în acelaşi timp uşor asimilabili; sunt aşadar sursa cea mai sănătoasă de lipide (grăsimi). De asemenea în seminţe şi sâmburi se găsesc mari cantităţi de proteine. Întrucât unele dintre ele nu conţin însă toţi aminoacizii esenţiali, devine utilă şi chiar necesară combinarea lor (amestecuri variate) în alimentaţia umană. Seminţele şi sâmburii conţin vitamine (F, E, provitamina A, grupul B), minerale (potasiu, fier, zinc, fosfor, calciu, magneziu), diferite glucide, antioxidanţi. Însă unul dintre cele mai mari beneficii ale seminţelor îl constituie bogaţia de enzime în stare latentă. În dorinţa de a inactiva antienzimele din ele (pentru a nu îngreuia procesele metabolice ale corpului), ar părea firesc să fie prăjite în coajă, procedeu care limitează însă mult beneficiile consumului lor, căci enzimele fiind şi ele termolabile, vor fi distruse, în consecinţă nemaiputând vorbi de alimente vii. De aceea ideală este expunerea lor la condiţii de apă şi căldură optime, ceea ce dezactivează în mod natural inhibitorii enzimatici, favorizând “trezirea la viaţă” a seminţelor/sâmburilor, devenite astfel şi surse importante de enzime.

Datorită conţinutului mare de lipide seminţele şi sâmburii pot suferi un proces de râncezire oxidativă (la contactul îndelungat cu aerul), în această situaţie nemaitrebuind consumate, căci aduc deservicii sănătăţii. Pot predispune la îngrăşare în cazul consumului în exces (eventual prin pierderea moderaţiei alimentare, în starea de semihipnoză TV sau de regresie mentală progresivă în cadrul entuziasmului reţelelor de socializare). Pot fi mai mult nocive în cazul în care provin din surse nesigure, incluzând aici mai ales cele obţinute prin manipulare genetică şi tratamente de accelerare a creşterii plantelor de provenienţă, fiind bine de conştientizat acest aspect pentru a nu asista în viitor la bunici care să pieptene tandru atât părul nepoţilor cât şi vreun accesoriu biologic sub forma unei cozi. Nu trebuie pierdut din vedere că uneori, în cazul persoanelor sensibile şi/sau a exagerării folosirii lor în alimentaţie pot apare tulburări gastro-intestinale şi fenomene de imobilizare a fierului şi calciului din organism (datorită acidului fitic).

Cum trebuie să procedăm?

- Introdu în dietă aceste valoroase produse, nu atât în intenţia de a substitui alte alimente, cât mai ales de a furniza organismului o paletă mai largă de nutrienţi şi mai ales de factori catalizatori (enzime).
- Rafinează-ţi gusturile şi învaţă să savurezi aceste super-alimente, pe care poate până acum le-ai omis sau desconsiderat, fiind prea ocupat de procurarea cărniţei.
- Nu folosi seminţe/sâmburi ce au râncezit, căci nu vei face nici o economie, însă te poţi procopsi cu alte tulburări ale stării de sănătate
- Nu accepta produse din surse dubioase, încearcă să consumi doar pe cele naturale (sau cum e moda să se spună acum: bio sau organice, adică cele considerate fireşti până în urmă cu câteva zeci de ani).
- Avantajele maxime ale utilizării seminţelor şi sâmburilor în alimentaţie se obţin prin înmuiere prealabilă înainte de consum, pentru activarea enzimelor latente.

Optim ar fi să foloseşti seminţe şi sâmburi din producţia proprie sau de la mici producători verificaţi.

2.3 Germenii şi vlăstarii de plante
Regnul vegetal reprezintă fundamentul întregii vieţi organice de pe planeta noastră, deoarece plantele sunt singurele care pot produce nutrienţi pe baza aerului, apei, căldurii solare şi substanţelor minerale, realizând astfel legătura simbiotică cu celelalte regnuri. Toate fiinţele îşi sprijină în fond existenţa pe diversitatea şi fecunditatea speciilor vegetale. În cadrul acestei lumi verzi, germenii şi vlăstarii ocupă un loc aparte, fiind mult mai mult decât miniaturi ale plantelor. Ei sunt forma cea mai tânară a viitoarei plante, rezervoare de energie şi vitalitate (primii păstrând şi partea de sămânţă), o adevărată esenţă a plantei de provenienţă. Prin procesul de germinare se produce "trezirea" enzimelor, atât de necesare menţinerii sănătăţii umane. Încolţirea are loc în urma a zeci de mii de reacţii biochimice care se desfăşoară în interiorul seminţelor, ca rezultat conţinutul de substanţe active crescând exponenţial.
Germenii sunt muguri de doar 1-2 cm, iar vlăstarii sunt plăntuţe de 3-10 cm, ambele fiind de zeci de ori mai bogaţi nutriţional decât plantele mature. Ei conţin vitamine (A, complex B, C, D, E, K, U), minerale (Ca, Mg, P, K, Na, Si, Se, I), enzime, fitohormoni, uleiuri volatile, multă clorofilă ("sânge vegetal"), fibre înalt calitative. Sunt surse superioare de nutrienţi pentru organism, conţinând toţi cei 8+2 aminoacizi esenţiali (ce nu pot fi produşi în organism), în proporţii perfecte pentru sănătatea umană. Sunt foarte bogaţi în enzime, elemente antioxidative (oferind protecţie împotriva radicalilor liberi), precum şi în substanţe cu efecte antiimbătrânire, avind totodată o importantă acţiune detoxifiantă (chiar şi în ce priveşte metalele grele). Eficienţa utilizării acestora în alimentaţia omului este mult mai mare decât a plantelor în sine, datorită concentraţiei mari de substanţe active şi a biodisponibilităţii acestora. Se poate spune pe drept cuvânt ca sunt adevărate izvoare de energie.
Se pot folosi pentru germinare: grâu, ovăz, secară, orz, mei, linte, in, hrişcă, floarea soarelui, rapiţă, năut, unele soiuri de fasole, mazăre, păstai, lucernă, trifoi, praz, ceapă, usturoi, ridiche, apio-ţelina pentru tulpini şi frunze, morcov, pătrunjel, dovleac, salată, ruccola, varză, broccoli, kale-o specie de varză, schinduf, chimen, quinoa, creson, muştar, susan, etc.
În funcţie de tipul constituţional şi modul de nutriţie adoptat, consumul de germeni şi vlăstari este bine să se facă în mod personalizat (de preferinţă la indicaţia unui medic naturopat sau nutriţionist), fiind foarte importantă şi autoobservarea, pentru a sesiza schimbările subtile produse în corpul propriu.

Ce este indicat?

- Consumă germeni şi vlăstari, introducând în meniul zilnic 1-3 linguri din aceste minuni vegetale, pentru a beneficia de o îmbunătăţire a stării de sănătate, o creştere a vitalităţii, optimizarea unor funcţii mentale şi nu în ultimul rând controlul greutăţii corporale.

În mod normal ar fi recomandată producerea proprie de germeni şi vlăstari, ţinând cont însă de necesitatea unor condiţii speciale de igienă. În cazul în care nu dispuneţi de timpul şi resursele necesare, există mici producători specializaţi la care puteţi apela: de exemplu firma El-Dor Plant - prospeţime (livrare rapidă), calitate bio, autohtonă.

 

 

 

Cristina & Daniel Iacob 

(urmeaza a fi continuat)