O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Fariseism și iudeo-creștinism - Secțiunea 2

     Această politică de falsificare şi manipulare a istoriei ivriţilor numai în favoarea lor şi pe cea a Neamurilor numai în defavoarea acestora, se găseşte scrisă în textele părinţilor iudaismului, în unele manuscrise de la Marea Moartă, în scrierile părinţilor sionismului născut la mijlocul secolului XlX şi în Protocoalele Înţelepţilor Sionului, dovedind că timp de 2000 de ani ivriţii și cazarii/jidanii au urmărit să-i mintă şi să-i înjosească pe toţi nemozaicii. Istoricii contemporani refuză să trateze cu responsabilitate acest subiect lăsînd cîmp liber sioniştilor să scrie cîte în lună şi în stele despre prigonirile suferite din partea egiptenilor, sirienilor, grecilor şi romanilor sau a prigonitorilor moderni, ei fiind mereu victime numai pentru că sînt mozaici şi pe ei i-a ales Iahwe să conducă lumea. Ca să vezi, crapă lumea de necaz că Iahwe s-a oprit asupra lor şi îi iubeşte cu patimă!

     Cam în aceeaşi perioadă spun plăsmuirile iudeo-creştinilor, că a colindat apostolul Saul/Pavel pămîntul în lung şi-n lat să fie evanghelizat de înţelepciunile ivrite, în veci fie afurisite. Minţind cu mare neruşinare că l-a pălit inspiraţia lui Iahwe în moalele tigvei, damblagitul a luat-o pe coclauri să împrăştie minuni şi lauri dar ursita, afurisita, i-a stat în cale şi munca lui de trei parale şi acelea chioare s-a dus de izbelişte, fără oprelişte cum îmbufnat a constat el la capăt de drum înfundat.

     Chiar în timpul apostolatului început pe la anii 34, vede că nu toţi ivriţii erau dispuşi să-i asculte prostiile şi au fost încercări ale celor tăiaţi împrejur de a-l pune pe năsălie, dar prevederea l-a salvat de la moarte iar cînd a ajuns în puşcărie în anul 58, vede că toată urdia lui de prozeliţi ivriţi ce a făcut-o după Faptele apostolilor, ar fi de cîteva mii cum scrie la 21,20: ,,Apoi i-au zis: «Vezi frate, cîte mii de iudei au crezut şi toţi sînt plini de rîvnă pentru Tora»’’. Ori iudeo-creştinismul nu avea cum să cucerească lumea pe la anul 61 cu cele cîteva mii de zărghiţi care nu erau cu toate acasă. Prea străvezie este minciuna!

     Între secolele ll î.e.n. şi începutul secolului l al erei noastre, caracterizată ca o  perioadă plină de tulburări în istoria ivriţilor, societatea cunoaşte o reaşezare spirituală prin conturarea celor trei mari curente religios-filozofice: saduceii, fariseii şi mai tîrziu zeloţii. J. Flavius îi include şi pe eseni în tagma celor tăiaţi împrejur, dar este o golănie ce a făcut parte din acţiunea de iudaizare a tot ceea ce era valoros în cultura imperiului roman în secolele l-lll ale erei noastre indiferent de origine!

     Renumele de exegeţi ai Torei, le conferea fariseilor o autoritate recunoscută în ce priveşte modul de îndeplinire a prescripţiilor acestei plăsmuiri. Ei aveau o influenţă puternică nu numai asupra poporul care le acorda încredere, ci şi asupra saduceilor, care avînd opinii diferite, se simţeau constrînşi să urmeze curentul majoritar atunci cînd oficiau în Templu. Deşi nemurirea sufletului nu este afirmată nicăieri în Tora, fariseii au făcut din această idee un element de bază al ereziei/doctrinei lor. Mai aveau ca o contradicţie gravă faţă de scrierile religioase pe care le slujeau, existenţa îngerilor şi răsplata judecăţii cereşti după înviere. Dar aceste idei au pătruns în cultura şi religia iudeilor farisei de la galii stabiliţi în Galileea la anul 271 î.e.n şi care se despărţiseră de prietenii lor geţi pe la anul 279 î.e.n. sau poate le-au luat cu ceva vreme mai înainte de la filistenii care practicau religia taurului solar – Thor- după scrierea teologică numită Cartea lui Thor sau Tora.

     Geţii numiţi eseni în regiune şi ,,galii cei roşcaţi” au dus religia lui Sîntu sau Gog în această regiune şi au dat un nou suflu centrelor filistenilor existente în zonă de peste 1500 de ani iar iudeul J. Flavius cînd descrie religia esenilor în lucrarea Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, spune despre aceasta fără să aibă îndoială. că seamănă cu a preoţilor geţi poleistai. Chiar dacă ivriţii în orgoliul lor nebun, mai bine ar prefera să-şi taie limba decît să recunoască adevărul, tăbliţele de plumb ale geţilor şi alte izvoare scrise ale antichităţii îi obligă să înghită şi asemenea fapte confirmate de istorie.

     Fariseii se arătau neîndurători în apărarea propriilor credinţe religioase şi pentru aceasta nu aveau dureri de cap să trimită la moarte pe cei ce le cleveteau dogmele. Erau adepţii confruntărilor militare atunci cînd i-a prins flama fanatismului religios şi au făcut-o chiar în rezolvarea unor litigii cu vecinii sau în cadrul societăţii iudaice prin fioroasa miliţie a rabinilor, considerîndu-se foarte pricepuţi în interpretarea scrierilor sfinte pentru conservarea iudaismului, a legii lui Moşe şi ca păstrători ai învăţăturilor orale. O minoritate dintre ei erau foarte ostili influenţelor elenistice sau de aiurea care contraziceau scrierile lor. Mulţi se manifestau ca adevăraţi fanatici religioşi atunci cînd nu mai aveau argumente să-şi învingă adversarii prin puterea logicii punînd la cale răscoala din anul 66 şi căsăpirea Neamurilor de pe întreg pămîntul. Se opuneau şi convertirii celor netăiaţi împrejur la iudaism pe motiv că se pierde puritatea neamului ales de Iahwe, dar citind Tora vezi că ei erau un amestec de seminţii care s-au perindat prin acele locuri şi s-au prăsit prin încrucişări mai mult decît deocheate. În limba română cuvîntul fariseu are sensul de lichea, ipocrit, mincinos, făţarnic şi voi arăta mai încolo de ce are la noi această semantică.

     După descoperirea manuscriselor de la Qumran, s-a făcut multă lumină în ceea ce priveşte rolul acestui centru, istoria lui şi ce aer se respira aici după ce zeloţii au devenit stăpîni. În Regulile comunităţii coloana lll, turbaţii zeloţi lămuresc toată posteritatea privind credinţele lor: ,,Iar Iahweh al lui Israil şi îngerul credinţei sale vin în ajutorul fiilor luminii. El a făurit duhurile luminii şi ale întunericului şi pe ele a clădit Iahweh toate lucrurile sale.”  Numai că a greșit căutarea în ,,creația lui”  și a nimerit ca mare tartor în iad. În coloana lV găsim cît de rîvnitori erau aceşti fii ai întunericului să belească pe viu tot neamul omenesc: ,,Să fie un om plin de rîvnă pînă la uitarea de sine, mereu pregătit pentru ziua răzbunării lui Iahwe. Să îndeplinească dorinţa lui Iahweh în orice treabă şi în orice cale, aşa cum a poruncit el… El va socoti veşnică hotărîrea lui Iahweh.” Şi continuă cu coloana X: ,,Cît timp voi vieţui, întipări-se-va porunca lui pre limba mea… La plecarea serii şi a dimineţii rosti-voi poruncile sale… La începutul groazei şi al spaimei, Atunci cînd se aşterne teama şi pustiirea, L-oi binecuvînta pentru minunăţiile sale nespus de mari… Pînă în ziua răzbunării, Mînia nu mi-o voi abate de la nelegiuiţii oameni. Nu le voi arăta bunăvoinţă cît timp nu-i judecata pronunţată.” Ehei, de 2000 de ani jegurile criminale se tot răzbună pe goimi, dar nici izvorul veninului nu le-a secat și nici vîna belicoasă nu le-a obosit.

     În acelaşi text la Vlll,12 descoperim cu uimire că acest plan criminal de stăpînire a lumii de către mozaici era o acţiune ultrasecretă cunoscută doar de cei aleşi cum se precizează: ,,Întreaga acţiune va rămîne ascunsă în faţa poporului lui Israel dar va fi descoperită omului care îl caută pe Iahwe şi va fi tăinuită faţă de ceilalţi oameni de teamă să nu se slăbească hotărîrea lor.” Şi cu o completare plină de înțelesuri de la Vlll,17-18: ,,Orice om… care se îndepărtează de la o poruncă oarecare… să nu i se facă cunoscut nici un plan.” De aceea principalele texte prin care ei puneau la cale acest plan criminal şi unic în istoria lumii, au fost scrise în ebraică, limbă pe care o cunoşteau foarte puţini ivriţi şi aceia numai rabini.

     Dar acest trib blestemat şi plin de ură împotriva neamului omenesc nu s-a săturat pînă în epoca modernă să tot duşmănească ce nu este tăiat împrejur fiindcă ne ameninţă tartorii Cremieux şi Montefiore că judecata lor asupra neamului omenesc încă nu a fost îndeplinită. În Apelul lansat de către mozaicii Cremieux, ministru de justiţie al Franţei şi Montefiore, mare bancher englez și om politic, privind înfiinţarea Alianţei Universale Israelite, mesaj apărut în ziarul L’Eclair din Paris în mai 1860, vedem că ei au de gând să-i distrugă pe toţi goimii şi religia lor: ,,Trăim în ţări străine şi nu ne putem îngriji de interesele vremelnice ale acestor ţări – întrucît interesele noastre morale şi materiale sînt în primejdie. Religia lui Israel trebuie să cuprindă într-o bună zi pămîntul întreg. Creştinismul, duşmanul nostru de veacuri… Pe zi ce trece reţeaua pe care iudeii o aruncă asupra Pămîntului se întinde şi măreţele profeţii ale cărţilor noastre sfinte se vor îndeplini. Nu este departe timpul în care toate bogăţiile Pămîntului vor fi ale noastre. O nouă împărăţie mesianică, un nou Ierusalim trebuie să se ridice în locul celor trei cetăţi, a Împăraţilor, a Papilor şi a Patriathilor.”

     Gînduri şi mai înfiorătoare au ei la adresa goimilor în Protocoalele Înţelepţilor Sionului şi în ideologia bolșevic-comunistă, toate scrierile fiind lăstărite din tulpina încă vînjoasă a mozaismului satanist. Dacă le dovedeşti cu scrierile lor preacucernice, că sînt un trib de lepre care au trăit numai din conspiraţiile împotriva neamului omenesc, te spurcă într-o clipă cu mare meşteşug ivrit că eşti antisemit, antiipocrit, antimincinos, antiviclean, antitiran, etc. adică eşti împotriva lor.

      Manuscrisul intitulat Manualul de disciplină pentru viitoarea Frăţie a lui Israel, spune că orice bărbat care a împlinit vîrsta de 30 de ani poate fi ales în conducerea miliţiei(deci erau o organizaţiei paramilitară sau teroristă cum am zice astăzi), iar după împlinirea vîrstei de 20 de ani făceau parte obligatoriu din miliţie. Esenii geţi și de celelalte neamuri care locuiau prin împrejurimile Qumranului nu erau organizaţi militar şi de aceea romanii nu i-au căsăpit în anul 70.

     Între textele de la Qumran Manualul de disciplină şi Documentul Sadochit se vede că există o asemănare uluitoare cu scrierile Didahia, Didascalia Apostorum şi Constituţiile Apostolice care reglementează organizarea religioasă a primelor frăţii creştine ce purtau nevinovatul nume de Militia Cristi. Deci aceste frăţii oculte şi militarizate, la început au avut un caracter criminal, urmărind confiscarea puterii în imperiul roman, impunerea acestui cult ca religie unică, interzicerea creştinismului arimin, distrugerea tuturor scrierilor cu caracter religios şi sapienţial ale geţilor şi rescrierea istoriei antice dar numai după interesul lor!

     Documentul Sadochit lll scrie despre rolul Veghetorilor asupra celor abia veniţi în Frăţia lui Israel: ,,şi să-l scrie în registrele sale de partea Adevărului”. Goimii nu au văzut niciodată aceste registre – pinkas, deşi chiar mozaicii recunosc că le au – şi nici printre manuscrisele de la Qumran nu s-au găsit, iar informaţiile mă îndrituiesc să cred că fac parte dintre cele mai secrete documente ale şărpăriei lui Iahwe.

     În anul 66, viesparul de la Qumran a fost părăsit iar roiul de bărzăuni nebuni s-a stabilit la Ierusalim. Dar esenii au mai dăinuit în regiune, aşa cum arată scrierile lui Ieronim, mai bine de 400 de ani! Dacă ei ar mai fi fost în frăţia de la Qumran în anul 66, atunci, după liniştirea fanatismului mozaic, ar fi recuperat manuscrisele ascunse în peşteri. Dar asta nu s-a întîmplat ceea ce dovedeşte că centrul înainte de anul 66 şi mai sigur, la scurt timp după asasinarea lui Ili în anul 30, ajunsese un cuib locuit numai de zeloţii fanatici, fiii ai lui Israel cum este scris în manuscrise, iar acţiunea de ascundere a acestora s-a făcut într-un secret desăvîrşit.

     O metodă asemănătoare de distrugere a ,,ereziilor” iudeo-creştine o găsim ca firească şi la iudeo-creştinul Hegesip pe la anul 190, care propune confiscarea tuturor manuscriselor ce le contraziceau pe cele mozaice. Urmaşii lor întru ,,revelaţii’’ şi crime fără seamăn – cazarii bolşevici – au procedat la fel cu cultura românilor după anul 1947 şi nimeni nu are de spus nimic despre aceste crime.

     Să amintesc al doilea grup de ideologi ai ivriţilor numiţi saducei, care erau politicienii ţării şi considerau că interesele statului nu pot fi sacrificate de dragul religiei iar practicarea cu fanatism a acesteia nu rezolva problemele interne şi externe ale societăţii ivrite. Ei negau nemurirea sufletului şi ca urmare învierea, afirmînd deplina libertate a omului, dar erau foarte severi în aplicarea justiţiei după legea textelor sacre. Nu acceptau decît Tora scrisă şi refuzau învăţăturile orale ale Talmudului practicate de fariseii, fiind consideraţi nişte încăpăţînaţi. Scrierile rabinice care aparţin numai curentului fariseilor, nu sînt deloc blînde cu saduceii, ei dispărînd din istorie după distrugerea Ierusalimului de către romani în anul 70.

     Una din gravele probleme care năşteau zilnic conflicte între aceste curente ideologice era calendarul practicat de fiecare grupare. Saduceii ţineau după calendarul esenilor care avea 365 de zile cu săptămîna de 7 zile, ordonîndu-și toate sărbătorile după acest îndrumat dar fariseii din Alexandria au venit pe la începutul secolului l î.e.n. să impună calendarul lor de 360 de zile + 5 la sfîrșit iar săptămîna de 9 zile, preluat din Egipt care dădea peste cap toată tradiția ivriţilor din Plaestina şi scrierile religioase. Acest conflict a fost ,,rezolvat” de către farisei în timpul revoltei începută în anul 66 cînd i-au cam masacrat pe saducei de nu le-a mai rămas urma după ce romanii au pîrjolit Ierusalimul în anul 70.

     La începutul verii anului 66, fanaticii de la Qumran – fariseii zeloţi – declanşează războiul împotriva neamului omenesc fiind prima conspiraţie de acest fel concepută şi pusă în practică de către o grupare mînată cu sălbăticie de fanatism religios şi naţionalism belicos. Un grup de sicari au cucerit de la romani Masada iar preoţii Templului au oprit sacrificiile închinate împăratului roman care se făceau în lăcaşul de cult încă din timpul lui Augustus din anul 6, cheltuielile fiind susţinute din caseta imperială, ambele fapte de rebeliune înfăptuindu-se sub comanda ,,fiilor lui Sadoc”, adică a adepţilor fanatismului propovăduit de către fariseul Sadoc.

     Alăturată fanatismului noii renaşteri a religiei mozaice prin Frăţia de la Qumran, a urii maniacale împotriva Neamurilor şi faţă de stăpînirea romană, toate acestea au dus la declanşarea revoltei iudeilor împotriva tuturor. Faptele sînt amintite de istoricul roman Tacitus în Istorii la V,13 care scrie despre iudei: ,,această naţiune, duşmană a oricărui cult religios şi care se dedă superstiţiilor” nu a găsit de cuviinţă să îndepărteze pericolul războiului cu romanii ,,prin făgăduinţe sau jertfe expiatorii”. Dar nu este numai atît. În Vieţile cezarilor. Doisprezece cezari, Suetoniu care a cunoscut aproape direct evenimentele spune despre revolta iudeilor că a avut un alt motiv, cel care se găseşte în manuscrisele descoperite la Qurman, cuibul fanaticilor iudei şi scrie în Cartea a opta, despre Vespasian astfel: ,,4 În tot Orientul se răspîndise o veche şi statornică credinţă că destinul hotărîse imperiul lumii pentru oameni proveniţi din Iudeea în această epocă. Crezînd că această prevestire se referă la ei – în realitate ea se referea la un comandant roman, aşa cum avea să arate evenimentele – iudeii s-au revoltat, l-au ucis pe guvernatorul lor şi l-au respins, capturînd o acvilă, pe legatul consular al Siriei care venise în ajutor”.

     Informaţiile venite peste timp de la Suetoniu sînt dovada istorică de netăgăduit a faptului că iudeii, în fanatismul şi turbarea lor nebună au vrut să pună mîna pe imperiul roman şi să-şi ungă un împărat pentru a-şi impune schisma satanistă aşa cum vor face după 1900 de ani cu cel rus unde au impus un alt cult satanist de-al lor –  bolşevismul leninist. Dar planul ivriţilor este dezvăluit goimilor cap de lut chiar în făcăturile lor pretinse a fi primite prin taina vedeniilor de care erau numai ei chemaţi şi învredniciţi.

     În scrierea lui Saul intitulată Faptele apostolilor avem confirmate întocmai de către o peană mozaică, a informaţiilor venite de la Suetoniu, la 1,6 şi următoarele: ,,Deci apostolii, pe cînd erau strînşi laolaltă L-au întrebat: «Doamne, în vremea asta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?»” El le spune că nu este treaba lor dar le răspunde astfel: «Ci voi veţi primi o putere, cînd se va pogorî Duhul Sfînt peste voi, şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, pînă la marginea pămîntului»”. La 13,47 ne arată că marginile pămîntului îi privea obligatoriu pe toţi netăiaţii împrejur: ,,Te-am pus să fii lumina Neamurilor, ca să duci mîntuirea pînă la marginea pămîntului.” şi continuă plin de fală la 15,3 unde povesteşte că au umblat prin Fenicia şi Samaria, ,,istorisind întoarcerea Neamurilor la Iahwe.” chiar dacă înainte nimeni nu se pupase în bot cu Întunecimea Sa şi deci nu avea de ce să se întoarcă! Mărturia lui Saul este mai mult decît edificatoare, completînd-o pe cea a lui Suetoniu, ambele venind din perioada cînd ei puneau la cale războiul împotriva neamului omenesc.

     Ca să nu fie dubii privind mintea lui Saul cînd s-a întîlnit cu Iahwe, dau un tras unde ne spune la 9,15: ,,el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă numele meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel”, chiar dacă nimeni nu era doritor să-i cunoască scornelile. Asemenea poveşti de ciocofleadură nu le-a plăcut deloc împăraţilor romani şi geţi. La 26,18 Saul pretinde că a fost trimis de Iahwe peste Neamuri ,,să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Elohim.” Noi ştim prea bine ce a însemnat iudeo-satanismul cînd a fost impus în imperiul roman după anul 381 şi bolşevismul după anul 1945.

     Fanatismul turbat privind impunerea mozaismului ca unică religie în lume este dovedit tot de Faptele apostolilor care scrie fără nici o ezitare la 15,5: ,,Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moşe.” şi mai departe la 15,7: ,,Neamurile să audă cuvîntul evangheliei şi să creadă”, continuînd cu 15,19: ,,De aceea, eu sînt de părere să nu se pună greutăţi acelora care se întorc la Iahwe.”  Dacă acţiunea ar fi reuşit, turbaţii ar fi mărit tezaurul templului pînă în înaltul ceriului unde să adune recolta de prepuţuri de la Neamuri şi mare bucurie ar fi fost în tot tribul întunecaţilor conduşi de Talpa Iadului. Şi tot ei ar fi fost beneficiarii industriei de cuţitaşe cu care trebuiau tuşinate abajururile goimilor, iar această prosperitate de prospături era numai pentru ei. Tot aşa sînt astăzi beneficiarii industriei holocaustului şi ai celor ,,şase milioane de asasinaţi de către naziştii germani şi fasciştii români” din care ei au tras şi mai trag un folos gras de mii de miliarde de euro. Şi tot aceşti turbăcioşi s-au jucat cu focul prin Roma la 18 iulie 64, pîrjol care a durat 9 zile fiind distruse două treimi din oraş. Deşi faptele au fost relatate de către scriitorii latini, cultura occidentală nu vrea să reţină informaţiile pe motiv că au un caracter antiiudaic. Dar zicerile din Faptele apostolilor scrise de către un ivrit sadea sub ,,îndrumarea” lui Iahwe, pe care le dau în continuare, tot antisemite sînt? Cînd Saul ajunge la Roma pentru a fi judecat de împăratul Nero în primăvara anului 61, şărpăria mozaică din oraş îl ia la rost pe zurbagiu spunîndu-i la 29,22: ,,Dar vrem să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.”, acuzîndu-l la 24,5 că: ,,pune la cale răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pămîntul, este mai marele partidei Nazarinenilor”, adică să înţelegem şi noi după propria minte: pe unde apărea el şi ai lui se aprindea para focului şi astfel pîrjolul era gata!

     Dar această zicere a fost interpretată de către clericii iudeo-creștini ca dovadă că Iisus s-a născut în cetatea Nazareth care nu exista ca așezare la acea vreme!  În Noul Legămînt, Isus este cunoscut ca ,,cel născut în Nazaret” ori ,,Iisus din Nazareth” însă el nu este amintit niciodată în scrierile precreștine, cuvîntul fiind folosit numai în evangheliile de limbă greacă. Numele apare menționat sub forma de Nazara la Sextus Julius Africanus după anii 200, apoi la Origene iar prima dovadă arheologică vine după anii 300. Primul care îl face pe Iisus ca născut în Nazaret este Eusebiu din Cezareea după anii 331, cînd scrie o istorie a iudeo-creștinismului și orice om cu judecată înțelege cum vine făcătura! Cuvîntul ,,nazarineni” se referă la cei ivriți sau samariteni care aveau ca simbol cultic șarpele înțelepciunii numit în aramaică nassoor și care mai tîrziu au format sectele gnostice. Dar la Qumran, după ce ivriții au pus mîna pe centrul Frăției celui Ales, au iudaizat o parte din textele sacre și astfel au ajuns să folosească șarpele ca simbol al înțelepciunii cerești, iar Saul făcea parte din conducerea Frăției Noului Legămînt înstăpînită prin sabie și viclenie peste lăcașul esenilor. Ca să judecăm drept, după textul lor Saul era căpetenia partidei nazorenilor și nu nazarinenilor!

     Saul spune că atunci cînd a avut vedenia în ,,drumul Damascului” s-a dus în deşert, în Arabia să se limpezească şi să creadă. Ori aici Arabia era ţinutul locuit de triburile arabe din sud-vestul Siriei care se învecinau cu esenii din Palestina, iar rabinul zelot Apolo venit din Alexandria împreună cu clica lui, erau stăpîni la Qumran. Cred că Saul aici a stat el în adînci meditaţii pentru că zicerile lui au multe elemente din scrierile descoperite la Marea Moartă. Ajungînd la Roma, el a adus în cetate şi ideile fanatismului religios de la Qumran, care s-au aprins sub nasul romanilor de atîta dor şi of pentru Iahwe, izbucnind un incendiu nimicitor.

     Că oamenii din acele vremuri nu dădeau o para chioară pe toată pălăvrăgeala ivriţilor plini de viclenie o recunoaşte chiar Saul, care ajuns la Atena, începe să-i aburească rău pe fudulii urmaşi ai lui Sofocle şi Platon cum găsim la 17,32: ,,Cînd au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc iar alţii au zis: «Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată»”. Grecii nu gustau deloc umblatul cu capra, după cum se vede din text! Iudeii înţelegeau poveştile lui Saul ca pe o acţiune de distrugere a religiei lor şi se duc cu pîra la Galion, conducătorul Ahaiei, care îi lămureşte cum se vede la 18,13-15: ,,Omul acesta aţîţă pe oameni să se închine lui Iahwe care este împotriva Legii… Dar dacă este vorba de neînţelegeri asupra vreunui cuvînt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră; eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.” Şi toată umblarea lui Saul s-a făcut numai în rîndul mozaicilor care locuiau printre Neamuri cum scrie el la 21,20,21: ,,Vezi frate cîte mii de iudei au crezut, şi toţi sînt plini de rîvnă pentru Lege. Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii, care trăiesc printre Neamuri să se lepede de Moşe, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.” La 11,19 scrie să ne fie învăţătură de minte: ,,şi propovăduiau Cuvîntul numai iudeilor”, pentru că la 10,28 se face dezvăluirea: ,,nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam”, și să nu ne mai aburiți cu alte revelații!

     Clar şi luminos şi pe faţă şi pe dos! Canci Neamuri la convertire, deci este vorba de o schismă în sînul mozaismului şi nimic comun cu religia crucii sau creştinismul arimin al geţilor care s-a răspîndit în tot imperiul roman!

     În scrierile istorice moderne nu mai sînt amintite informaţiile transmise de Suetoniu, pentru că nu dau bine deloc la pretinsa persecuţie şi prigonire a mozaicilor, datorită ,,urii Neamurilor faţă de poporul ales”, numai de Satana şi a revoltei izbucnită în anul 66, în toate locurile unde existau sinagogi ale Noului Legămînt, şi măcelurile pe care le-au făcut zeloţii asupra Neamurilor.

     Ca să ne dumirim ce s-a întîmplat în Palestina în perioada anilor 30-70, trebuie să ridicăm vălul întunericului şi minciunii aşezat cu mare grijă de plăsmuitorii ivriţi prin acţiunea de ,,iudaizare”, adică falsificare a culturilor din imperiul roman astfel ca numai ei să fie cei mai cei, dar şi de culturnicii iudeo-creştini şi occidentali care au tras la greu pentru ,,îmblînzirea şi martirizarea” istoriei cultului satanist ieşit din mozaism şi scoaterea culturii geţilor în afara timpului. Să fac o scurtă descriere a celor două frăţii existente în acele timpuri în Iudeea – cea a geţilor sau esenilor cunoscută ca Frăţia Celui Ales şi cea a zeloţilor ivriţi din partida fariseilor, Frăţia Noului Legămînt – care erau în Palestina după anii 20 cum am arătat mai sus.

     Frăţiei celui Ales este menţionată chiar în scrierile ivriţilor pe la începutul secolului ll î.e.n. în Palestina dar şi din textele lor marginalizate de istorie, iar manuscrisele membrilor ei descoperite la Qumran sau în Arhivele Secrete ale Vaticanului, spun că au venit de undeva de departe dintr-o regiune muntoasă, conceptele culturale şi teozofice fiind identice cu cele de pe tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia şi din creştinismul nostru popular atît de diferit de scriiturile plăsmuitorilor ivriţi şi iudeo-creştini. Indicii importante privind patria Frăţiei Celui Ales le găsim în manuscrisul intitulat Profeţii care zice: ,,Din afara deşertului/ Eu aduc o sămînţă/ Şi aceasta va fi răsădită/ În Grădina Frăţiei./ Şi ea va încolţi,/ Şi Copiii Luminii vor acoperi pămîntul pustiu/ Cu iarbă înaltă şi pomi purtători de fructe.” Ne mai ajută şi manuscrisul intitulat Evanghelia esenă a lui Ioan care precizează că baştina acestor veniţi în deşert este undeva departe. ,,Din locuri îndepărtate ale deşertului veniră Fraţii pentru a purta mărturia Luminii ca toţi oamenii prin ei să poată merge în Lumina Legii Sfinte.” Iar în textul Cele şapte căi ale păcii este descris locul de unde au venit în deşert: ,,Întotdeauna Fiii Luminii au trăit acolo unde se bucură îngerii Mamei Pămînteşti, în apropierea rîurilor, în aproprierea pădurilor, în apropierea florilor, în apropierea muzicii păsărilor, unde Soarele şi ploaia le pot îmbrăţişa corpul, care este templul sufletului.” Descrierea plaiurilor mioritice este explicită iar amintirea Maicii Pămînteşti elimină orice încrengătură a celor care au tot dat tare cu revelaţiile pentru ,,misterioasele scrieri mozaice de la Qumran”.

     Aşezările lor erau asemănătoare cu cele din Carpaţi, adică nişte mănăstiri pentru bărbaţi, care trăiau din resursele proprii oferite de o agricultură bazată pe irigaţii la marginea deşertului sau în teritorii mai primitoare din Samaria şi Palestina. Se ocupau cu studierea scrierilor de început ale lumii, sau ,,începătoare”, cum le batjocorea Saul plin de năduf, care scrieri ne spune mai tîrziu Tertulian, au fost salvate de la potop de Noe în arca sa și cunoscute ca Legea/Calea Adevărului şi Dreptăţii a Ziditorului lumii pe care Eno a copiat-o spre a fi călăuză neamului omenesc în veacul veacurilor.

     Înainte de a fi primiţi în Frăţie, doritorii parcurgeau o perioadă de şapte ani de instrucţie şi în urma unei verificări atente ajungeau să beneficieze de acest statul. Toate bunurile erau administrate în comun de către un administrator, supus controlului adunării bătrînilor. De obicei nu erau căsătoriţi, dar puteau fi primiţi şi cei cu familie, cu condiţia ca odată intraţi în Frăţie să rupă relaţiile economice cu ea. Nu foloseau deloc bani cum scrie Pliniu cel Bătrîn şi urau războiul, iar textele lor nu amintesc de folosirea armelor împotriva celorlalţi. Se ocupau cu scrierea unor texte religioase din teozofia geţilor şi le răspîndeau în mediul cultural din regiune şi în Egipt. Cînd romanii ajung în regiune în anul 68, Pliniu cel Bătrîn care-i însoţea pe legionari, scrie că a găsit 4000 de eseni pe care militarii nu i-au luat în sabie, dovadă clară că ei nu erau de acelaşi neam cu ivriţii şi nu le fumegau fără încetare hornurile numai revelaţii şi conspiraţii împotriva neamului omenesc.

     Existenţa lor în Palestina va dăinui pînă în secolul Vl, fiind amintiţi de mai multe ori cu numele de besi, adică geţii din sudul Bessarabiei şi Dobrogei, avînt propriile biserici şi mănăstiri. Dintre manuscrisele descoperite la Qumran, 70% aparţin după părerea lingvistului E. Bordeaux Szekely, care le-a citit şi tradus, unei culturi  încă ,,necunoscute”, iar un număr însemnat de documente ale Frăţiei Celui Ales au fost adunate de Ieronim pe la sfîrşitul secolului lV, find trimise Vaticanului spre tainică păstrare.

     Frăţia Noului Legămînt sau Viitoarea Frăţie a lui Israel, a apărut pe la anii 25 ai erei noastre şi s-a înstăpînit pe aşezarea de la Qumran prin turbaţii zeloţi, adică fariseii cei mai fanatici, după asasinarea lui Ili în anul 30, locuind acolo pînă în anul 68 cînd au părăsit aşezarea de frica legiunilor romane care veniseră în regiune să potolească avîntul belicos al iudeilor pornit cu mare furie în anul 66.

     Falsificînd istoria adevăraţilor eseni din Frăţia Celui Ales, ivriţii ne-au lăsat în manuscrisul Rugăciune dovada că înaintea lor, centrul de la Qumran avea alţi locatari şi netăiaţi împrejur: ,,Cînd Elohim a văzut că poporul său era pe cale de pieire/ Pentru că el nu vedea Lumina Vieţii/ El a ales pe cei mai buni din Israel/ Pentru a face să strălucească Lumina Vieţii/ În faţa fiilor omului./ Aceştia s-au numit eseni.” Am arătat mai sus cu manuscrisele adevăraţilor eseni că ei s-au dus acolo din Getia şi nu aveau nici o legătură cu mozaismul. Lepra de Filon care a fost iniţiatorul acţiunii de iudaizare a culturii geţilor, grecilor şi romanilor scrie: ,,Moşe, legiuitorul nostru, a constituit o frăţie de ucenici ce poartă numele de eseni… în a şaptea zi… merg la locurile sfinte numite sinagogi, şi ascultă cu mare atenţie. Apoi unul dintre ei citeşte din Scriptură, în timp ce altul, ales dintre cei mai cunoscători, iese în faţă şi explică, aducînd cît mai multe argumente. Căci ei filozofează asupra multor lucruri, construindu-le prin simboluri după tradiţia străveche.” Moşe nu a pus vreodată piciorul pe pămîntul Palestinei iar Saul spune despre acesta că şi-a luat toată înţelepciunea de la egipteni, ori aceştia au stăpînit Cannanul multe sute de ani.

     În manuscrisul Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului găsim dovada clară că Frăţia Noului Legămînt a fost constituită în altă parte şi ulterior a venit şi s-a înstăpînit prin viclenie şi sabie la Qumran. Ei puchioşii ,,fii ai luminii”, dar cunoscuţi de contemporanii netăiaţi împrejur ca fiii întunericului, spun că ,,acum sînt în exil” cînd au clocit planul de nimicire a neamului omenesc, dar cînd îşi vor aşeza tabăra în ,,deşertul Ierusalimului” întorcîndu-se din pustia Neamurilor, vai şi amar va fi pe curul şi capul celor din jurul lor cît şi a stăpînilor romani cînd vor porni războiul. ,,Prima luptă a fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, adică împotriva oştirii lui Belial – va fi un atac asupra oştirilor edomiţilor, moabiţilor, amoniţilor, filistenilor, asupra kiteeenilor din Asiria şi împotriva călcătorilor Legămîntului care le-au dat ajutor. Cînd fiii luminii, care acum sînt în exil, se vor întoarce din «pustia Neamurilor», aşezîndu-şi tabăra în deşertul Ierusalimului, copiii lui Levi, Iuda şi Beniamin vor purta război împotriva tuturor acestor neamuri.” Locul exilului este uşor de dibuit dacă analizăm informaţiile istorice ale regiunii din acea perioadă. Fariseii din Alexandria care formau cea mai mare şi mai bogată colonie de mozaici, practicau o erezie/schismă diferită chiar de cea a fariseilor din Ierusalim şi în totală contradicţie cu vechea religie mozaică păstrată de către saducei care țineau administraţia ţinutului Iudeei. Pentru că aveau mulţi bani şi deci putere, au hotărît să-şi impună schisma şi la Ierusalim iar pentru aceasta au considerat necesar să pună mîna pe centrul de la Qumran, trimiţîndu-l pe rabinul Apolo, amicul în apostolat al lui Saul, iar o ceată la fel de puternică s-a instalat la Ierusalim. De mărturie în această direcţie încă necercetată de istorici, ne stă manuscrisul intitulat Comentariul Cărţii lui Miheea descoperit în acest loc şi care este o aprigă dispută între preoţii Frăţiei Noului Legămînt şi cei din Ierusalim, adică saducei dar şi farisei.

     În manuscrisul Comentariu la cartea lui Habacuc, care este scris de un vechi membru al Frăţiei celui Ales rămas la Qumran după ce a fost ocupat de ivriţi, în însemnările transmise, acesta arată că nu i-a uitat pe ucigaşi şi a lăsat posterităţii spre amintire faptele lor ticăloase. În capitolul ll găsim: ,, Aceasta trimite la preotul păcătos care, cînd a slujit pentru prima oară, s-a bucurat de cinstea unui om al adevărului, dar care, atunci cînd a venit să cîrmuiască în Israel, a devenit îngînfat şi trufaş şi l-a părăsit pe Elohim, trădîndu-i şi poruncile în schimbul bogăţiei… Cît priveşte «şi fiindcă tu ai prădat popoare fără număr, celelalte neamuri te vor prăda pe tine», trimite la preoţii cei de urmă ai Ierusalimului, care vor îngrămădi pentru ei înşişi avuţii şi cîştiguri prin jefuirea poporului, dar ale căror bogăţii şi bunuri vor trece în cele din urmă în mîinile oştirii kiteene… Trimite la preotul mincinos care a înşelat multă lume pentru a ridica o cetate prin vărsare de sînge şi a întemeiat o frăţie prin minciună, purtîndu-se trufaşi şi îndemnîndu-i la fapte mişeleşti… «Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi». Aceasta trimite la preotul păcătos şi Dumnezeu va da acestuia leacul pe care preotul cel rău l-a dat celor aflaţi în nevoie. «Libanul» înseamnă aici Adunarea Frăţiei şi «fiarele sălbatice» înseamnă iudeii.” Textul spune că prin silnicie asupra celor îmbrăcaţi în alb, rabinul Apolo din Alexandria împreună cu ceata lui de întunecați s-au infiltrat în centrul esen de la Qumran unde au adus o frăţie a minciunii formată din iudei care erau adevărate ,,fiare  sălbatice” sau zeloţi, adică turbaţi cum i-a numit J. Flavius. Rabinul Saul, aşa cum dovedește scrierea  Comentariul la psalmul 37, fragmentul C, spune despre rabinul Apolo că era plin de înţelepciune şi a venit din Alexandria iar personajul este amintit şi pe tăbliţa 53 unde Ili este îndemnat să plece în dabo Sion să-şi salveze Frăţia de zoile aramaice împrăştiate de îndrăcitul iudeu alexandrin.

     În manuscrisele descoperite la Marea Moartă cuvîntul edah preluat de la eseni care pe tăbliţele apare sub forma edia sau ede, este folosit atît pentru lăcaşul de cult cît şi pentru adunarea legiuitoare a comunităţii, dar şi pentru consiliul de conducere al bisericii. Aceasta avea doisprezece ,,bărbaţi ai sfinţeniei” cu rolul de călăuzitori ai frăţiei – o remarcabilă ,,coincidență” cu cei doisprezece apostoli. Aceşti bărbaţi au trei superiori, care răspund la numele de Ioşua/Ioan, Chifa/Petru şi Iacov/Iacob ca cei trei stîlpi ai frăţiei. Există un sistem precis de ,,supraveghetori”, un echivalent al grecescului episkopoi, înainte ca aceştia să primească funcţii sacerdotale. Iar Frăţia Noului Legămînt se descrie ca ,,pregătind Calea în deşert” aşa cum scriu ei cînd erau în exil că vor veni în deşertul Ierusalimului şi vor cloci cu mare grijă ouăritul Satanei cu care vor robi Neamurile prin grija Talpei Iadului.

     În manuscrisele de la Qumran, cel care interpreta Legea se numea ,,învăţătorul dreptăţii”, pe tăbliţele de plumb ale geţilor marele preot Ili este numit ,,învăţătorul iubirii”, iar întunecaţii din această clocitoare a răului absolut se considerau ,,aleşii lui Dumnezeu” cum zice rabinul Saul în Epistola lui Pavel către Tit la 1,1: ,,Pavel, rob al lui Dumenzeu, şi apostol al lui Iisus Cristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu.” şi Întîia epistolă sobornicească a lui Petru la 1,1: ,,Petru, apostol al lui Iisus Cristos, către aleşii care trăiesc ca străini răspîndiţi în...” Cei de la Qumran îşi mai numea comunitatea cu numele de Frăţia Adevărului care respecta cu mare îndîrjire legile lui Moşe.

     Sînt asemănări evidente între Frăţia de la Qumran a ivriților zeloți şi primele frăţii iudeo-creştine atît în forma de organizare, ambele numindu-se edah cît şi scrierile lor teologice Didascalia Apostolorum şi Constituţiile Apostolice, cu Manualul de disciplină şi celelalte scrisorele descoperite la Qumran pentru că iudeo-creştinii sînt urmaşii peste timp ai turbaţilor zeloţi aşa cum au afirmat papii de mai multe ori numindu-se verus Israel.

     În Faptele apostolilor la 1,14 se spune că în Frăția Noului Legămînt erau și femei, dovadă indubitabilă că ei nu erau eseni fiindcă aceștia nu se căsătoreau, ci ivriți pîrliți și îndrăciți în șuvoaie de minciuni, pornite împotriva adevărului.

     Săpăturile arheologice făcute la Qumran, au scos la iveală scheletele unor femei și care confirmă aceste informații, dovedindu-se că ivriţii au stat puţin în acest centru iar descrierile esenilor făcute de ivritul J. Flavius se referă exclusiv la membrii Frăției Noului Legămînt care puneau de o mare făcătură împotriva neamului omenesc, pe cînd datele venite de la Pliniu cel Bătrîn care i-a cercetat în anul 68, prezintă pe adevăraţii eseni care aveau ca religie creştinismul arimin venit din învățăturile lui Eno și care nu are nici o legătură cu religia iudeilor.

     Cînd i-au simţit pe legionari pe aproape, înfrățiții zeloți ivriți au ascuns manuscrisele în peşterile din apropiere şi s-au dus toţi la Ierusalim, oraşul lor sfînt păzit de Iahwe, fiindcă cetatea era pe punctul de a fi încercuită total, ei rămînînd afară şi sigur în mîinile romanilor care nu sufereau de maniere elegante. Membrii acestei frăţii se considerau ca repetînd într-o perioadă mai tîrzie, experienţa înaintaşilor lor din zilele lui Moise, datorită degradării totale a societăţii mozaice şi transformării religiei într-o afacere odioasă de către teocraţie, precum şi exploatării sălbatice a populaţiei sărace de către cei avuţi în frunte cu stăpînii romani. Cînd bărbaţii ivriţi au părăsit cetăţile şi satele şi s-au îndreptat spre deşert în centrul de la Qumran, s-au văzut ca plecînd în pustie pentru un nou legămînt. Ei se considerau că au un rol mesianic pentru neamul ivrit şi aşteptau să vină un nou învăţat sau rege care să cîrmuiască întreg pămîntul dar numai după smintelile lor iar pe Neamuri să le pună în cea mai neagră robie.

     Copiii din Frăţie trebuiau să studieze timp de 10 ani, preceptele şi poruncile Legămîntului şi a altor scrieri ivrite. La vîrsta de 20 de ani puteau fi primiţi în frăţie printr-o examinare a membrilor acesteia dar mai avea de parcurs doi ani de probe de acomodare cu obligaţiile şi restricţiile comunităţii. După primul an de probă în care candidatul trăia în afara comunităţii dar respectînd regulile acestei, dacă le trecea cu bine, era admis în comunitate. El trebuia să-şi dea bunurile toate în grija unui supraveghetor dar fără a avea acces la resursele comunităţii. Dacă se dovedea destoinic şi zelos, atunci după al doilea an primea dreptul de membru al comunităţii. Păcătoşii şi vicioşii alungaţi din frăţie nu mai primeau averea pe care au donat-o, la intrare iar dacă gura vorbea fără ei, erau ucişi pentru hulă.

     La vîrsta de 25 de ani putea să ocupe o funcţie în sfatul frăţiei, şi nimeni sub 30 de ani dintre capii de familie nu era recunoscut capabil să ocupe o funcţie militară. deci ei se pregăteau în pustiu ca să devină soldaţi îndrăciţi ai lui Iahwe aşa cum au arătat faptele mai tîrziu! Iar romanii din Ierusalim nu simţeau mirosul de fum şi pîrjol care se tot înteţea la Qumran dar şi în Ierusalim, răspîndindu-se nu numai în cetăţile şi satele din Iudeea, ci şi acolo unde erau frăţii/sinagogi mozaice care au intrat în Noul Legămînt. Iar drumurile lui Saul tocmai asta au făcut, au chemat la oaste sau arme pe cei zeloşi şi turbaţi. Dintre membrii comunităţii se alegeau ,,voluntarii” care desfăşurau numai misiuni militare cum am zice azi ,,speciale”, şi aici trebuie să-i punem pe asasinii ce s-au remarcat în timpul revoltei numiţi ,,sicari”.

     Cercetarea anuală a membrilor se făcea datorită faptului că Belial, adică Gog sau Dumnezeu geților, continua să stăpînească lumea, iar lui Iahwe îi crăpa rînza de necaz, cum scriu ei plini de venin în Manuscrisul de disciplină(ii, 19-25). La capitolele iii 13 – iv 26 îşi lasă veninul să curgă şuvoi: ,,Cu toate acestea Elohim al lui Israel şi îngerul adevărului său sînt totdeauna acolo spre a da nădejde fiilor luminii” adică întunecaţilor ivriţi cu ideologia lor de ură, jaf şi pîrjol împotriva celor netăiaţi la mădularul bărbăţiei.

     În cap. ix, 16-21 ni se dezvăluie acţiunea conspirativă pregătită în deşertul Ierusalimului, adică la Qumran scriind: ,,Nimeni nu trebuie să stea de vorbă sau să se certe cu cei nelegiuiţi, iar în faţa păcătoşilor trebuie să se abţină să vorbească despre Lege. Cu cei ce au ales calea dreaptă, însă, vor fi îndreptăţiţi să vorbească despre înţelegerea adevărului lui Elohim şi a judecăţilor sale drepte. Şi toate acestea pentru a călăuzi minţile membrilor comunităţii spre cunoaşterea lui Elohim, să-i facă să meargă cu credinţă şi în pace, cu tot ce li s-a descoperit lor. Pentru că aceasta este vremea cînd calea este pregătită în «pustie» şi e nevoie ca ei să înţeleagă tot ce se întîmplă.” Manuscrisul a fost scris în ivrită, limbă pe care o înţelegeau numai preoţii şi foarte puţini oameni cu pregătire intelectuală, dar nu şi poporenii care formau majoritatea covîrşitoare a frăţiei.

     O frăţie se constituia dacă avea minim 10 bărbaţi capi de familie. În cazul Frăţiei Noului Legămînt, aceasta a fost mult timp, pînă i-au nimicit romanii în anul 70, o structură social-economică formată pe criterii ideologice, fiind o parte distinctă a societăţii iudaice, marcată de un fanatism religios nemaiîntîlnit pînă atunci care îşi dorea să ,,cureţe” Palestina de netăiaţi împrejur, să-i judece pe ivriţii care au bătut palma cu ocupantul roman şi să stăpîneaască ei ţinutul conform propriilor precepte. În grupuri mici zeloţii au mai supravieţuit măcelului roman, continuîndu-şi speranţele mesianice prin ebioniţi şi elkaiţi, pînă pe la mijlocul secolului ll. Cei mai capabili dinte zeloţi erau puşi în fruntea comunităţii pentru a propovădui noua doctrină în faţa membrilor de rînd.

     Membrii frăţiei se considerau ,,aleşi’’, ,,rămaşi’’, ,,puşi deoparte” sau ,,fraţi”, scrierile lor fiind în realitate o iudaizare a religiei şi teozofiei geţilor, texte şi concepte preluate la grămadă de iudeo-creştini ca Noul Legămînt. Aceşti farisei zeloţi,  ,,aleşi’’ sau ,,rămaşi’’ se considerau adevăratul Israel, conducătorul spiritual al frăţiei fiind numit ,,învăţătorul’’ sau ,,dreptul învăţător’’, zicîndu-şi uneori ,,fiii luminii’’ sau ,,fiii lui Dumnezeu’’. În frăţie puteau intra numai ivriţi, dar numai dintre cei curaţi prin toate părţile şi care nu au bătut palma cu romanii sau cu Neamurile! Ei s-au îndepărtat de pămîntul lui Iuda sau Iudeea, pentru a se aşeza în ,,pămîntul Damascului” sau ,,deşertul Ierusalimului” pentru rugăciune, reculegere şi ,,neprihănire”. Frăţia cuprindea atît populaţia din cetăţile din Iuda şi dintre Neamuri, cît şi populaţia satelor, numite în text ,,aşezări” sau ,,tabere”. Organizarea era structurată pe grupuri de 10 persoane, 50, 100 şi 1000 pe care mozaicii au păstrat-o pînă în zilele noastre chiar dacă nu vreau să vorbească în public despre acest stat în stat, care pe unde s-a atîrnat, numai rău a lăsat.

     În Epistola lui Pavel către romani, Saul întrebîndu-se dacă Elohim a părăsit sămînţa lui Israel, tot el răspunde că nu, fiindcă din toată urdia de întunecaţi, cei de la Qumran erau aleşii cum se vede la 11,5-7: ,,Tot aşa, în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminterea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri fapta n-ar mai fi faptă. Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe cînd ceilalţi au fost împietriţi.”  Mărturisire uluitoare arată că Saul/Pavel a făcut parte din Frăţie Noului Legămînt fiind cocoţat foarte sus în conducerea ei, iar zurbagiul plin de revelaţii mincinoase a stat în centrul de la Qumraa, aproape 3 ani cum trebuie înţeles citatul din Epistola lui Pavel către galateni, la 1,7, altfel nu putea să ajungă conducător. Scrierile lui şi ale celorlalte căpetenii ale frăţiei, sînt pentru iudeo-creştini baza teologică.

     În Faptele apostolilor la 2,40-47, Saul ne descrie comportamentul religios al zeloţilor din Frăţie Noului Legămînt: ,,Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frîngerea pîinii, şi în rugăciuni. Fiecare era plin de frică şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frîngeau pîinea acasă, şi luau hrana, cu curăţenia şi bucuria inimii. Ei lăudau pe Elohim şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Iahwe adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mîntuiţi.” Dar în scrierile descoperite la Qumran unde a fost vreo 36 de ani unul din centrele Frăției Noului Legămînt, nu s-a descoperit nici o menționare a scrierilor pline de înțelepciune ale lui Saul, ceea ce duce la concluzia că nu prea existau sau încă nu fuseseră ticluite de către iudoe-creștini! De atîta tărăboi, de la o vreme Marele Rabin din Ierusalim şi saduceii au început să se teamă de vînzoleala pe care o făceau zeloții prin popor şi au încercat să îi stîrpească din Iudeea.

     Frăţia avea ca scop eliberarea Iudeei atît de stăpînii romani, de Neamurile care s-au aciuat printre ivriţi cît şi pedepsirea teocraţiei iudaice pentru colaborarea foarte fructuoasă cu ocupantul. Următorul pas era trecerea prin foc şi sabie a întregului neam omenesc şi punerea lui sub sabia lui  Iahwe. Dar cea mai crîncenă socoată o aveau ei cu Gog căpetenia unei puteri din străfundurile nordului, care venise în Palestina din vremuri uitate şi îl bătea rău la tălpi pe Întunecimea Sa Iahwe. Acest duşman omniprezent – Gog – era, după înciudații zeloți încuibați la Qumran, căpetenia Belial sau a Celui Rău.

     Crăpa-v-ar rînza în voi, mincinoşi întunecaţi şi plini de ură!

     În Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, manuscris descoperit în centrul de la Qumran, scriind despre călărime, zice că frăţia lor avea o pedestrime de douăzeci şi opt de mii de oşteni iar călărimea era de şase mii, la care trebuie adăugaţi cei cinci mii racolaţi la ivriţii dintre Neamuri, care au pornit toți deodată răzmeriţa. Dacă raportăm această cifră la populaţia Iudeei din acele vremuri de cca 150000 de suflete, rezultă că mai bine de jumătate făcea parte din această organizaţie ocultă paramilitară. În acest manuscris, la capitolul ,,Despre îndemnul trupelor” găsim următoarea zicere plină de ,,milostenie’’ a neamului ivrit către Domnul Gog şi neamul lui: ,,Te vei face cunoscut în faţa mulţimii Neamurilor… cînd judecată vei pogorî asupra lui Gog şi asupra mulţimii lui şi răzbunare vei aduce… căci Tu, vei purta război împotriva lor din ceruri…” Informaţia privind forţa militară a frăţiei din Iudeea de 34000 de ostaşi o consider corectă fiindcă ivritul J. Flavius care a participat direct la revoltă conducînd un corp de armată, adăstînd 3 ani în centrul de la Qumran, în lucrarea Războiul iudeilor cu romanii spune că numărul total al luptătorilor din Ierusalim care se împotriveau legiunilor romane a fost de 23400 oameni, cifră mai mică decît cea menţionată în documentul descoperit printre manuscrisele de la Marea Moartă, dar asta se datorează pierderilor rezultate în cei patru ani de război civil şi a luptelor purtate pînă atunci cu romanii.

     Adică Gog după mărturisirea lor înciudată era o divinitate unică, a unor populaţii din nordul Europei care l-a supărat rău pe Iahwe. Ieronim spune că Gog şi neamul Magog erau geţii şi sciţii dar în Mișna lor scrie că Magog era Gitia, deci acest neam odios şi criminal de tîrîturi, fumega numai vedenii, tîmpenii, revelaţii şi conspiraţii pentru a distruge neamurile sciţilor şi geţilor cu religia lor monoteistă ce avea în frunte pe Gog sau Domnul. Ceva asemănător ne-au clocit pe la mijlocul secolului XlX, de data asta mozaicii cazari sau jidanii, dar românii de astăzi nu vreau să înţeleagă nimic din istoria lor şi să se întrebe de ce este atît de falsificată şi cine se ascunde în spatele oribilei monstruozităţi!

     Frăţia Noului Legămînt sau Viitoare Frăție a lui Israel este prima formă de societate comunistă din istoria lumii, iar după ocuparea Ierusalimului din vara anului 66, timp de 3 ani au reușit să aibă o structură statală a lor. Kibuţurile mozaicilor din epoca modernă au fost organizate pe principiile acestei frăţii, iar centrul de la Qumran a fost folosit în secolul l ca un paravan pentru realizarea planului lor fanatic. Controlînd economic, informaţional-religios şi libertatea de mișcare, frăția aveau o putere absolută asupra individului.

     Acest model social a renăscut în lume în secolul XX prin statele comuniste, care aveau la bază tot o ideologie ieșită de sub freza a doi cazari mozaici, K. Marx şi F. Engels, ,,îmbunătățită” substanțial de cazarul Lenin și pusă în capul popoarelor din fostul imperiu rus în anul 1917!

     În Cartea imnurilor, la ll, 20-30 este un text al esenilor care vorbeşte de ,,frăţia mincinoasă, ceată a lui Belial” ce le făcea mari ticăloşii, atrăgînd prin minciuni, de partea lor pe iudeii din Frăţia Celui Ales, ca să se ştie bine cu ce mînă se face cruce şi de către popimea română, dacă este curat română şi nu de adunătură. În manuscrisul Xl,17-Xll,35 venit tot de la eseni avem zicerea: ,,Tu, care ai dat Neamurilor putere de pătrundere ca să priceapă minunile tale”, adică atunci lucrurile erau cunoscute, că ivriţii puneau la cale o mare escrocherie în dauna religiei şi filozofiei geţilor, golănie cunoscută de toată antichitatea pînă în anul 380, cînd cultul satanist iudeo-creştin a fost impus prin foc şi sabie ca religie oficială în imperiul roman iar toate discuţiile şi documentele despre acest subiect au fost interzise sau distruse.

     Documentul sadochit, un alt manuscris ce dă informaţii preţioase despre Frăţia Noului Legămînt, a fost descoperit într-o copie foarte veche la Cairo şi dovedeşte că frăţie din Alexandria în frunte cu Filon a muncit cu mare sîrg împotriva geţilor sau esenilor, a kitienilor şi a întregului neam omenesc. Conducătorii frăţiei Noului Legămînt au fost Ioşua/Ioan, Iacov şi Chifa/Petru, care aveau un consiliu format din 12 supraveghetori sau apostoli, printre care şi Saul. După unele informaţii, Marele Rabin Anania sau Hannan, a poruncit în anul 57 ca Iacov să fie lapidat pentru că hulea religia lui Moşe, iar Chifa/Petru şi Saul au fost arestaţi de acelaşi rabin care dorea să-i ucidă pentru instigările lor la revoltă, dar au reuşit să scape, ajungîndu-i moartea la Roma în anul 65, în urma incendierii oraşului din iulie 64, cînd a fost pîrjolit mai bine de jumătate.

      Textele esene ne dovedesc fără putinţă de tăgadă adevărul că ivriţii i-au cunoscut bine pe eseni şi s-au înfruptat din înţelepciunea geţilor sau esenilor aşa cum am arătat din compararea Cărţii revelaţiilor cu Apocalipsa lui Ioan. Mai vin cu un mic fragment din  scrierea esenă intitulată Evanghelia păci: ,,La aceasta, cei din jurul Învăţătorului îi spuseră: «Noi toţi urmărim legile lui Moise, legiuitorul nostru, aşa cum sînt cunoscute în scrierile noastre sfinte». Atunci Învăţătorul le-a zis: «Nu căutaţi Legea în scripturile voastre, căci Legea este viaţă, în timp ce scrierea este moartă. Adevăr zic vouă. Moise, n-a primit de la Iahwe legile sale prin scris, ci prin cuvîntul viu… Iahwe n-a scris legile sale pe pagini de carte, ci în inima voastră şi în sufletul vostru»… «noi nu cunoaştem alte Scripturi decît cele pe care le-am moştenit de la strămoşii noştri»”.

     Dau şi un fragment din manuscrisul Cele şapte căi ale păcii, ce a fost  descoperit de E. Bordeaux Szekely în Arhivele Secrete ale Vaticanului în anul 1928, din care a publicat o treime intitulată Evanghelia păcii, şi o altă parte în anul 1981, la doi ani după moartea traducătorului, aşa cum a cerut el. Citatul arată că ivriţii în general, instigaţi de farisei care puneau la cale planul de distrugere şi reclădire a lumii după turbarea lor, urmăreau să-i distrugă pe eseni cum rezultă: ,,Atunci Fiul Omului va căuta pacea cu ceilalţi Fii ai Oamenilor, chiar şi cu fariseii şi cu preoţii, chiar şi cu cerşetorii şi cei fără de adăpost, chiar cu regii şi guvernatorii, pentru că toţi sînt Fii ai Oamenilor, indiferent de avere sau neam…. Căutaţi pacea cu toţi Fiii Oamenilor şi lăsaţi-o să fie cunoscută prin Fraţii Luminii, pentru că noi trăim potrivit Legii Sfinte încă din timpul lui Eno şi mai dinainte.” Numai de pace şi de înţelegere s-au ţinut zeloții, fariseii şi tot cinul lor în următoarele zeci de ani!

     Evenimentele povestite mai sus despre acţiunea de arestare şi ucidere a conducătorilor Frăţiei Noului Legămînt de către Marele Rabin Hanan sînt scrise şi de păţitul Saul în Faptele apostolilor la 5,17-18: ,,Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saduceilor, s-au sculat plini de pizmă şi au pus mîinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.” Ştefan este învinuit de hulă la 6,13: ,,Au scos nişte martori mincinoşi care au zis: «Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui lăcaş sfînt şi împotriva Legii. Într-adevăr, l-am auzit zicînd că acest Iisus din Nazaret va dărîma lăcaşul acesta, şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise»”.  Ori tot conţinutul teologic al scrierii esene Evanghelia păcii pe care o propovăduia frăţia zeloţilor, contrazicea în tot, dogma mozaică, fiind motiv de hulă după mintea lor. Munca nu le-a fost chiar zadarnică alergătorilor printre Neamuri pentru că Saul se laudă la 2,40-47: ,,Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete”, iar la 4,4 spune că ,,numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.” Prin expresia ,,bărbaţilor credincioşi”, potrivit structurii de organizare a frăţiei trebuie să înţelegem capii de familie şi nu toţi membrii ei, pentru că numai bărbaţii aveau dreptul juridic de a hotărî asupra familiei în religia mozaică şi implicit în Frăţia Noului Legămînt.

     Textul esen cu care apostolii asurzeau urechile ivriţilor dintre Neamuri mai este amintit odată la 10,34-36 ca să nu se uite niciodată că pretinsele lor vedenii sînt numai hoţie şi minciună: ,,Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: «În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire, este primit. El a trimis cuvîntul său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii prin Iisus Cristos.»” Vedem că tartorul frăţiei nu se fandoseşte a recunoaşte că întreaga înţelepciune pe care o vîntură ei, este cunoscută şi dăruită şi altor neamuri, astfel ajungînd şi la urechile lor înfundate de otravă satanistă.

     În Manualul de Disciplină, la capitolul intitulat Despre îndatoririle ce decurg din Legămînt, se spune că ceata lor de întunecaţi a primit Legămîntul ,,pe pămîntul Damascului” adică Evanghelia păcii sau Calea Adevărului care poate fi şi scrierea lui Eno folosită de ei la acea vreme, au cunoscut-o la Qumran numai după ce s-au făcut stăpîni pe acest centru prin mişelie, sabie şi crimă, unde era biblioteca Frăţiei Celui Ales din Palestina.

     Uluiţi că Neamurile cunoşteau deja această scriere sfîntă, vin la căpeteniile de la Ierusalim şi le spun plini de supărare adevărul aflat, dar sînt liniştiţi părinteşte cum vedem la 10,45: ,,Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s-a vărsat şi peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu.” Constatăm chiar cu scriitura ,,revelată” lui Saul că Neamurile aveau deja primit Duhul Sfînt şi nu doreau să guste otrava satanistă pe care o pritoceau ei de zor. Acest adevăr năucitor îl ştiau toţi ivriţii făcători de vedenii şi tîmpenii, cu mult timp înainte, de la esenii din Palestina cum este dovedit fără putinţă de tăgadă la 11,1: ,,Apostolii şi fraţii care erau în Iudeea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu.”  Expresia  ,,Cuvîntul lui Dumnezeu” se referă tot la scrierea esenă Evanghelia păcii, pe care o vom găsi numită şi în alte feluri în scrierile lor precum Noul Legămînt.

     În manuscrisul Cartea imnurilor descoperit la Qumran, în capitolul 19,Xl-Xll avem zicerea ce ne luminează asupra originii creştinismului care spune că a apărut la Neamuri aşa cum zice şi Justin Martirul, Meliton din Sardes şi Celsus: ,,Binecuvîntat să fii, o Doamne,/ Tu care ai dat Neamurilor putere de pătrundere/ ca să priceapă minunile Tale,/ să cunoască al Tău Adevăr,/ şi să povestească despre mila Ta nesfîrşită… Prin Duhul Sfînt/ prin tainica Ta putere,/ ai făcut ca izvorul cunoaşterii să se ivească în mine,/ o fîntînă a puterii,/ revărsînd ape îmbelşugate,/ cu nesfîrşită iubire şi credinţă.” În acelaşi manuscris în Coloana Xlll,1-21 avem: ,,Cînd la început lumea s-a înfăptuit/ Tu ai pogorît Duhul Sfînt/ asupra tuturor celor aduse la viaţă de Tine,/ şi le-ai făcut pe toate să mărturisească/ minunile tainelor Tale./ iar la Coloana XVl,1-9 avem: ,,Tu ai aşezat al Tău Duh Sfînt/ peste cei drepţi şi peste cei răi deopotrivă,/ şi Tu îi vei judeca pe toţi oamenii/ pe măsura faptelor lor.” Asta spun şi ivriţii că de primirea Duhului Sfînt s-au bucurat mai întîi Neamurile şi apoi banda de uzurpatori de la Qumran sau din Iudeea. Iar la 10,V-Vl se spune că această binecuvîntare a lui Dumnezeu asupra Neamurilor va dăinui în vecii vecilor şi rău i-a supărat pe întunecaţii ivriţi: ,,Tu ai lucrat pentru Tine şi pentru slava Ta,/ astfel ca Legea să ajungă la împlinire,/ şi au fost trimişi în sînul Neamurilor/ oameni ce vor învăţa în Legea Ta/ pentru a vorbi de minunile Tale de-a lungul neamurilor.” În înveninarea lor neostoită, întunecaţii ivriţi în frunte cu Talpa Iadului şi Satana au hotăîrît că este prea umilitor pentru ei să îndure asemenea afront de-a ,,lungul veacurilor” şi au pus de un front adică de cea mai mare mîrşăvie din istoria lumii, scurtînd timpul ce se va vorbi despre creştinismul arimin numai pînă la sfîrşitul secolului lV, cînd a fost interzis prin ucaz la cererea satanistului iudeo-creștin Ambrosie.

     Ca să restabilim adevărul, singura soluţie este să punem mîna pe par şi să le cerem socoteală; ori recunosc tîlhăria şi genocidul asupra culturii şi religiei geţilor şi atunci vom fi îngăduitori cu aceste tîrîturi lăsîndu-le viața de a trăi în propriul closet, ori îi vom pune cu dosul deasupra vîrfurilor de ţeapă să hotărască singuri ce au de făcut.

     Obrăznicindu-se cum le este felul, mozaicii cer celor dintre Neamuri care au venit în frăţia lor să-şi tuşine vîrful mădularului bărbăţiei şi să respecte preceptele mozaice dar căpeteniile nu sînt de acord cum scrie Saul în Faptele apostolilor la 15,7-9: ,,Fariseii cer ca Neamurile să se taie împrejur şi să respecte numai Legea lui Moise dar Petru zice: «Fraţilor, ştiţi că Elohim de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea, Neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, şi să creadă. Şi Dumnezeu care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfînt ca şi nouă. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţat inimile prin credinţă.” Mi se umple inima de bucurie și mîndrie de getbeget că această mărturie este chiar o ,,revelaţie” de-a lor; Neamurile îşi aveau propriul cult unde Evanghelia păcii era una din scrierile sacre şi nimeni nu i-a rugat să le bată la uşă cu maimuţărelile şi scornelile lor drăceşti. Pe cale de consecinţă, ei recunosc explicit că nu sînt nici ,,popor ales” de Dumnezeu, ci doar o adunătură de lepre ticăloase şi odioase care au conspirat împotriva neamului omenesc pentru a-l robi sau nimici.

     La fel de limpede şi clară este zicerea din Epistola lui Pavel către romani, care la 3,21 spune că această nouă concepţie teologică a Duhului Sfînt vine de la ,,Dumnezeul fără lege”, adică de la Dumnezeu Neamurilor care primiseră Duhul Sfînt chiar înaintea ivriţilor, iar povestea i-a lăsat cam mofluzi şi plini de invidie în prepuţul inimii lor plină de venin şi ură: ,,Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu fără lege, despre ea mărturisesc Legea şi proorocii.” Şi continuă cu explicarea situaţie supărătoare în care se găseau, fiindu-le demascată hoţia cum vedem la 3,28-30: ,,Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. Sau poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da este şi al Neamurilor.” Aşadar voi nu aţi dat nimic lumii, ci numai aţi furat de la eseni şi spuneţi că v-a miluit Iahwe cu înţelepciune buluc dar toată numai de balamuc şi moarte! Textul ne mai dezvăluie un adevăr cutremurător, recunoscînd explicit că Neamurile practicau o religie monoteistă cu un ,,Dumnezeu fără Lege” fiindcă ,,Legea/Tora este mînie”, deci goimii nu doreau să facă legămînte de nici un fel cu Talpa Iadului și Satana pentru a trăi într-o veșnică mînie și răzbunare împotriva celorlalți așa cum o fac ivriții de vreo 2000 de ani!

     În continuare ivritul îşi beşteleşte cu gură mare propria Lege, adică Tora, zicînd la 4,14-15: ,,Căci dacă moştenitori sînt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită, pentru că Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici încălcare de lege”, arătînd cum vine treaba asta la 4,20: ,,Ba încă şi Legea a venit pentru ca să înmulţească greşeala.”

     Ne mai arată de ce Duhul Sfînt primit de Neamuri este cel adevărat şi deci Israel nu numai că nu are întîietate în nimic dar chiar greşeşte în judecăţile lui fără cap cum găsim scris frumos, adică ,,revelat” după vrerea lui la 9,30-32: ,,Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblă după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume neprihănirea care se primeşte prin credinţă. Pe cînd Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă ci prin fapte”, şi spune supărat condamnîndu-și Făcă-Tora, zicînd cuvinte grele la adresa scrisorelelor lui Moşe la 10,3: ,,Fiindcă, n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.” Mai îndrăznește cineva să zică ba, adică alegorie, paranghelie, șmecherie și tîlhărie? 

     Aşa cum am tot spus şi am repetat ca să nu fie cu păcat pentru aflarea adevărului; hoţie şi făcătură pentru ca ei să fie moţul, deşi nimeni nu-i lua în seamă.

     Dar cred că a fost o necugetare ca Neamurile să fie acceptate în Frăţia Noului Legămînt pentru că la 11,19-20 ei spun că numai ivriţilor le-au propovăduit Evanghelia păcii întrucît Neamurile o cunoşteau chiar de mai înainte: ,,Cei ce se împrăştiaseră din pricina prigonirii întîmplate la moartea lui Ştefan, au ajuns pînă în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvîntul numai iudeilor. Totuşi, printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirene, care au venit în Antiohia, au vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Iisus.” La 11,25 spune că pentru prima dată iudeii din Antiohia care au devenit ucenicii frăţiei lui Saul, au fost numiţi creştini, dar asta nu înseamnă că numele l-au folosit ei primii şi nu l-au preluat de la Neamurile care îl foloseau de multă vreme, şi cunoşteau înaintea lor Evanghelia păcii, cum scrie Tacit şi Suetoniu.

     Această precizare foarte importantă o mai găsim repetată la 13,5 ca să se bage bine la cap că nu ei au creştinat popoarele din imperiul roman, ci acest cult era cunoscut de ceva vreme şi îmbrăţişat de multă lume: ,,Ajuns la Salamina, a vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor.”

     Apostolii nu au scris niciodată că au propovăduit evangheliile lui Marcu, Ioan, sau Matei, pentru că atunci nu erau plăsmuite, deşi specialiştii în istoria iudeo-creştinismului susţin că aceste revelaţii pluteau așa fîl, fîl, pe cerul lumii ivrite în acele vremuri și trebuia numai să-ți înmoi nasul în ele dacă doreai să primești un pup de la Talpa Iadului sau neostoitul Satana.

     Evanghelia păcii, este mesajul de credinţă, furat de la Qumran de către ivriţii din Frăţia Noului Legămînt, cu care au început să se fudulească Saul şi Petru în faţa iudeilor, încercînd să-i convertească la o altă religie cu fundamente luate la grămadă din religia geţilor. Acţiunea lui Saul şi a celorlalţi care umblau creanga pe la uşile sinagogilor dintre Neamuri, a început să fie privită cu mare îngrijorare de către Marele Rabin ivrit  Hanan/Anania care le pune gând rău zurbagiilor, urmărind să-i aresteze şi să-i amuţească pe vecie. La 22,21-24 Saul ne povesteşte că, întorcîndu-se la Ierusalim, află de la cei din frăţie, că, aici s-a auzit că el îi învaţă pe iudeii ce trăiesc printre Neamuri să se lepede de învăţăturile lui Moise şi să nu-şi taie băieţii împrejur. Aceştia i-au găsit patru martori care să-l susţină în faţa saduceilor şi a fariseilor că vorbele sînt doar minciuni şi răutăţi. Ajuns în faţa acuzatorilor el se dezvinovăţeşte că nu are vreo legătură cu religia crucii sau Evanghelia păcii, spunînd la 26,5: ,,Dar vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca un fariseu, după cea mai îngustă tradiţie a religiei noastre.”

     Abjurarea lui Saul o mai găsim în Epistola lui Pavel către evrei, care, după ce este zăpsit şi pus în lanţuri, le arată ce fariseu sadea era, adică lepră mincinoasă, şi neagă tot ce a susţinut timp de peste 30 de ani prin colindele lui la uşile sinagogilor dintre Neamuri cum găsim la 6,1-4, lăsîndu-l baltă atît pe născocitul Cristos cît şi botezul, punerea mîinilor, învierea morţilor, judecata veşnică pentru că ei aveau în Tora tot ce le trebuia de unde putea milui întreg neamul omenesc. Se va apuca el iarăşi de colindat şi propovăduit numai dacă o va cere Iahwe cum ne-a lăsat: ,,Şi vom face lucrul acesta dacă va voi Elohim.” Este de hazul nebunilor şi trebuie să-l întrebăm pe pretinsul chemat de Iahwe, de ce a umblat pe la toate uşile sinagogilor de la Neamuri timp de peste 30 de ani să-și convertească consîngenii la o erezie a turbării, urii și lăcomiei?

      Dar arestarea lui Saul din porunca rabinului şef Hanan, este menţionată eufemistic de un mic fragment descoperit la Qumran. În Comentariu la Psalmul 37, fragmentul C găsim următorul text: ,,«Cel rău pîndeşte pe cel neprihănit, şi caută să-l omoare. Dar Elohim nu-l lasă în mîinile lui, şi nu-l osîndeşte cînd vine la judecată». Trimite la preotul păcătos care a ridicat mîna împotriva celui ce a propovăduit Legea după dreptate, pentru a-l osîndi la moarte şi pentru a pune capăt Legămîntului, şi Legii. Cu toate acestea, deşi l-a prigonit, Elohim nu-l va da pe mîinile lui şi nu-l va lăsa să fie osîndit sau… El îl va răsplăti pe omul acela dîndu-l în mîinile celor răi, care să-l judece.”  ,,Cei răi” din text sînt romanii care l-au salvat de la moarte sigură pe Saul, pentru că el fiind cetățean roman a cerut să fie judecat de împărat la Roma, astfel reuşind să păcălească puterea lui Hanan. Dar aici mai avem o zicere care îți cutremură mințile dacă știi pe unde să cauți coada Dracului; spune textul că Saul a umblat la evanghelizat cu ,,Legea după dreptate” ori scrierile lui Eno mai erau cunoscute sub numele Legea Adevărului și Dreptății, iar pe tăblița 59 turnată după incinerarea lui Ili în anul 30, se spune despre neamul geților că el a primit mîntuirea prin Miel și ține Calea Dreptății.

     După ce Saul scapă din ghearele morţii la Ierusalim, ajunge la Roma pentru a fi judecat de Cezar şi se adresează iudeilor de aici astfel la 28,17: ,,Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mîinile romanilor.” Saul spune că procuratorul Festus l-a găsit nevinovat şi a vrut să-l elibereze dar s-au opus iudeii cum găsim la 28,19-22: ,,Dar iudeii s-au împotrivit şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel nici un gând să pîrăsc neamul meu. De aceea, v-am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii în Israel, port eu acest lanţ. Ei i-au răspuns: «Noi n-am primit din Iudeea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n-a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine. Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stîrneşte împotrivire.»” Dacă Saul spune că nu şi-a pîrît nemuţul înseamnă că undeva, în acele vremuri, ivriţii cloceau la foc mocnit ceva gînduri turbate împotriva romanilor iar apostolul zurbagiu era bănuit de clevetiri de femeie bătrînă. Zicerea ivriţilor din Roma, privind neprimirea vreunei scrisori, arată că rabinii care conduceau frăţia lui Israel, aveau un control absolut asupra membrilor congregaţiei şi unde se duceau, erau urmăriţi de gheara nevăzută a lui Iahwe, procedeu foarte cunoscut nouă din perioada bolșevic-leninistă.

     Şi altă căpetenie din Frăţia Noului Legămînt se fuduleşte nevoie mare cu conceptele esene cum aflăm în Întîia epistolă sobornicească a lui Ioan la 1,5-7: ,,Vestea pe care am auzit-o de al El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu el, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii.” Păi drăguţule, Iahwe al vostru stă numai în întuneric şi pucioasă, iar de lumină nici vorbă, ea vine din bolovanii plini de flăcări care îi aruncă pe nări.

     Recunoaşte că scorneala lor nu este cunoscută chiar printre ivriţi, iar de Neamuri nici vorbă, dar este încrezător în făcătură că pe viitor va da roade şi atunci se va vedea munca lor la întuneric cum găsim la 3,1-2: ,,Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, că ne-a numit copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte pentru că nu l-a cunoscut nici pe el. Preaiubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arăta încă. Dar ştim că atunci cînd se va arăta el, vom fi ca el; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” Cu adevărat ce aţi ajuns azi prin crimă şi făcătură, atunci încă nu era arătat pentru că nu vă luaseră grecii şi italicii în brațe să urce sus pe creasta imperiului roman stindardul Satanei.

     În Epistola sobornicească a lui Iuda la 5 scrie că Adonai/Domnul după ce i-a scos pe ivriţi din Egipt, i-a nimicit pe cei ce nu au crezut şi continuă la 6: ,,El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.” Ori povestea se găseşte numai în scrierile lui Eno nu în Tora, deci săracul stătea rău cu cunoaşterea dar o dădea tare cu revelaţia. Scriind plăsmuirea către cinul lui de întunecaţi, spune că prin norodul lor de aleşi şi cuşeri sau cufuriţi, s-au strecurat şi ceva mişei cum vedem la 12-15: ,,Sînt nişte stînci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mînaţi încoace şi încolo de vînturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi, nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie. Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, cînd a zis: «Iată că a venit domnul cu zecile de mii de sfinţi ai săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi»”. Adică el scrie despre Calea/Legea Adevărului şi Dreptăţii a lui Eno, text ascuns şi interzis atît mozaicilor cît şi iudeo-cretinilor după secolul lll, pe care unii goimi cap de lut l-au cunoscut la sfîrşitul secolului XlX, dar din el nu au înţeles nimic!

     Din cîştigarea de adepţi pentru scorneala lor, apostolii aveau şi beneficii materiale şi băneşti, de aceea era mare fierbere între ei şi nu se ruşinau să-şi administreze ghionturi şi poace în văzul lumii.

     În Epistola întîi a lui Pavel către Timotei  concurenţa este arătată în toată urîţenia ei şi datul la gioale se face cu sîrg cum ne scrie Saul cînd se adresează lui Timotei care rămăsese la Efes să potolească nişte iudei zburdalnici ce prooroceau o altă învăţătură, cum găsim la 1,6-11: ,,Unii fiindcă s-au despărţit de aceste lucruri, au rătăcit şi s-au apucat de flecăreli. Ei vor să fie învăţători ai Legii, şi nu ştiu nici măcar ce spun nici ce urmăresc. Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vînzătorii de oameni, pentru cei ce jură strîmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase – potrivit cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată mie.”  Dacă Legea/Tora era pentru asemenea tagmă de lepre, ucigaşi şi degeneraţi, unde mai găsim bunătăţile pe care Întunecimea Sa le-a dăruit ,,poporului ales”, sau poate Ucigă-l Toaca se chinuia cumplit să ţină în frîu acest ,,popor îndărătnic… ticălos şi stricat”?

     În A doua epistolă a lui Pavel către corinteni, apostolul scrie la 11,22-23 fiind supărat că alţi apostoli îi luau caimacul de prin frăţii, sumeţindu-se astfel plin de mîndria neprihănirii: ,,Sînt ei mozaici? Şi eu sînt! Sînt ei israeliţi? Şi eu sînt! Sînt ei sămînţa lui Avram? Şi eu sînt! Sînt ei slujitorii lui Cristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi – eu sînt şi mai mult.” Adică să înţelegem şi noi ce a vrut să spună îndîrjitul Saul care îi dădea peste bot concurenţei; propovăduirile lor erau nişte maimuţăreli ale unor nebuni, dintre care, cum se laudă magistrul, el era chiar cel mai nebun. O lume de şarlatani, de balamuc şi de ocnă grea.

     În Epistola lui Pavel către galateni la 1,6-7 apostolul este uimit că prin sinagogile colindate de el, alţi apostoli cîntă altă muzichie şi rău îl supără la auz: ,,Mă mir că treceţi aşa de repede de la cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos.” Spune că numai el este cel chemat să propovăduiască cum aflăm la 1,15-16 : ,,Dar cînd Elohim – care m-a pus deoparte din pîntecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-l vestesc între Neamuri.” La cîte minciuni a născocit şi a scris şi cît a furat din scrierile şi conceptele teologice ale esenilor, sigur era fiul Întunecimii Sale şi a Satanei aşa cum pe drept susţine!

     Pentru a-şi justifica născocirea lui Cristos, cheamă ca dovadă pe care nu putea contesta nimeni, Tora/Legea, cum scrie în Epistola lui Pavel către evrei la 5,5-6: ,,Tot aşa şi Cristos nu şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la cel ce i-a zis: «Tu eşti fiul Meu, astăzi te-am zămislit». Şi cum zice iarăşi în alt loc: «Tu eşti preot în veac după rînduiala lui Melchisedec»”. Dar Melchisedec era de neam arimin şi nu ivrit, iar ei aveau rabini nu mari preoţi, funcţia de Mare Preot fiind  specifică Frăţiei celui Ales, adevăr pe care îl recunoaşte chiar Domnia Sa la 7,1-3, înghesuit rău de cei care ştiau adevărul: ,,Într-adevăr, Melchisedec acesta, împăratul Salemului, preot al Dumnezeului Prea Înalt – care a întîmpinat pe Avraam cînd acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor, care l-a binecuvîntat şi a primit de la Avraam zeciuiala din tot – care după însemnarea numelui său, este întîi «Împărat al neprihănirii», apoi şi «Împărat al Salemului», adică «Împărat al păcii». Fără tată, fără mamă, fără spiţă de neam, ... Iar el care nu se cobora din familia lor…”, adică a Leviţilor şi ivriţilor cum este precizat în continuare. Degeaba spune el că Melchisedec nu avea spiţă de neam, recunoascînd, că scrierea Evanghelia păcii a fost cunoscută de Neamuri înaintea lor, fiind dată de ,,Dumnezeul cel Prea Înalt – Împărat al păcii”.

     În scrierile Noului Legămînt găsim informaţii preţioase despre eseni chiar dacă numele lor nu este pomenit de către hoţomani, pentru că singuri şi-ar fi recunoscut mîrşăvia. În Epistola lui Pavel către romani Saul spurcă rău pe nişte neştiuţi dar pe care el îi cunoaşte foarte bine la 14,2-3: ,,Unul crede că poate să mănînce de toate; pe cînd altul care este slab, nu mănîncă decît verdeţuri. Cine mănîncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănîncă; şi cine nu mănîncă să nu judece pe cine mănîncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.” În această nebuloasă reuşim să facem lumină cu datele şi informaţiile venite din scrierile esenilor descoperite la Qumran sau în Arhivele Secrete ale Vaticanului. Esenii şi majoritatea preoţilor geţi nu mîncau nici un fel de carne, considerînd-o un aliment care aduce moartea în corpul Fiilor Luminii. Alimentaţia lor se baza pe vegetale, fructe, miere şi turte făcute din făină de grîu, sau grîu încolţit. Cînd ivriţii s-au făcut stăpîni pe aşezarea de la Qumran, au mai rămas unii dintre adepţii Frăţiei Celui Ales care au avut viaţă grea cu turbaţii zeloţi iar apostolul Saul surprinde tocmai nemulţumirea esenilor faţă de iudeii care mîncau carne pe ghiftuite şi o mai stropeau cu ceva vin. Supărarea lui Saul este şi mai mare la 14,20-22: ,,Să nu nimiceşti pentru o mîncare, lucrul lui Dumnezeu. Drept vorbind, toate lucrurile sînt curate. Totuşi, a mînca din ele, cînd faptul acesta ajunge pentru altul un prilej de nemulţumire, este rău. Bine este să nu mănînci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orişice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osîndeşte singur în ce găseşte bine.” Şi tot aşa, toată pletora de lotri zeloţi au fost foarte fericiţi de mîrşăvia pe care au făcut-o în dauna esenilor în particular şi a culturii geţilor în general. Pentru reuşita acestor monstruozităţi, ei s-au simţit totdeauna foarte bine.

     Dar îndrăcitul zelot dădea cu pietre chiar şi în esenii rămaşi în celelalte aşezări din regiune aşa cum constatăm în Întîia epistolă a lui Pavel către corinteni la  1,17-18: ,,De fapt, Cristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii ca nu cumva crucea lui Cristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe Calea pierzării: dar pentru noi care sîntem pe Calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu.” Ca şi Tertulian peste vreo 200 de ani, Saul îi consideră pe cei de la care a furat scrierile şi conceptele teologice – esenii din Palestina cu simbolul lor religios, crucea – că propovăduiau nebunia crucii, fiind pe Calea pierzării şi numai ei hoţii şi falsificatorii de valori spirituale erau pe calea mîntuirii. Tertulian îi acuza pe adepţii creştinismului arimin, că erau fiii Satanei, unde Mitra purta acest nume infam. Năravurile şi apucăturile ticăloase, s-au lipit de iudeo-satanişti ca rîia de oaie.

     Se mai dă în stambă cu ticăloşia făcută împotriva esenilor la 1,20-23 unde îl batjocoreşte pe martirizatul Ili, conducătorul Frăţiei Celui Ales din Sarmisetuza, asasinat de ei în anul 30, Saul fiind părtaș la crimă: ,,Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr cer minuni, şi grecii caută înţelepciunea; dar noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei, este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.”

     Textul de mai sus este uluitor pentru istoria iudeo-creştinismului; Saul care pretinde că scrisorelele lui sînt revelaţii, zice pentru posteritate nu pentru posterior, că Dumnezeul veacului aceluia a vrut să mîntuie lumea ,,prin nebunia propovăduirii crucii”, adică prin religia lui Gog, Sîntu sau Mitra cum era cunoscută în imperiul roman, dar ei iudeii adepții ereziei fariseilor nu servesc delicatesa, născocindu-l pe Cristos cu care se maimuţăreau de zor prin sinagogile lor pentru că Neamurile aveau primit de mult darul Sfîntului Duh în   puterea crucii Dumnezeului Prea Înalt şi nu erau doritoare să se pupe cu Satana şi Talpa Iadului.

     Dacă lepra de Saul se considera chiar mai nebun decît nebunii, cum am arătat mai înainte, scrierile lui care formează baza Noului Legămînt nu sînt decît nişte făcături de balamuc şi de neagră ocnă, unde omul este ţinut în cel mai adînc întuneric şi nici urmă de lumină? Pentru că participase la asasinarea lui Ili, întreabă cu parşivenie, unde este vorbăreţul veacului acestuia, căruia neamul lui ticălos i-a venit de hac, crimă de care şi el este foarte mîndru! În Apocalispa, Ili este numit proorocul mincinos venit din Magog, ținuturile din fundul miazănoaptei care a tulburat minţile popoarelor, adică iudeii ştiau foarte bine ce au făcut şi nu numai că nu îşi puneau cenuşă în cap pentru odioasa crimă dar se fuduleau de cîte ori aveau prilejul, cu fapta lor monstruoasă!

     Şi altă căpetenie din Frăţia Noului Legămînt ştia foarte bine cum au ajuns ei să stăpînească Qumranul, după cum găsim în Întîia epistolă sobornicească a lui Ioan la 2,22: ,,Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Ioshua este Cristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.”

     Nici că se poate o recunoaștere mai explicită a făcăturii lor numită Cristos pe care se scremeau să-l pună peste Iisous sau Iosius al geților. Esenii care le tăgăduiau făcătura cu Cristos, au ajuns Antihrist, tot aşa cum astăzi cine îndrăznește să demaște monstruozitatea știută și ca industria holocaustului este considerat antisemit şi duşman al neamului omenesc, pentru că numai jidovii şi ivriţii cunosc marile adevăruri!!

     Turbatul zelot continuă cu afuriseniile şi la 4,1-3: ,,Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile dacă sînt de la Dumnezeu, căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-l cunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Ioshua Cristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.” Această scrisorică ne arată, că ivriţii fiind încolţiţi rău de adevăr şi de populaţiile care nu le înghiţeau hoţia şi făcătura, au pornit un război pe faţă împotriva esenilor şi a patriei lor spirituale, Frăţia Celui Ales din Sarmisetuza iar manuscrisele descoperite la Marea Moartă arată că ei, în delirul general care le-a cuprins minţile, erau hotărîţi să vină cu foc şi sabie la nord de Istru. Pentru că erau un popor de trei păduchi, şi aceia răpănoşi, din preaplinul nemerniciei lor negustorești, au pus pungă lîngă pungă la picioarele ibericului Traian să distrugă Marele Centru Spiritual al lumii antice care se afla în munţii Carpaţi sub Cetatea Luminii lui Dumnezeu. De aceea criminalul împărat s-a lăudat scriind pe soclul columnei că l-a învins pe Marele Preot!

     În A doua epistolă a lui Pavel către corinteni, la 4,3-4, Saul îşi ridică în slăvi făcătura, spurcîndu-i vîrtos pe eseni şi acuzindu-i: ,,Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe Calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o Dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Adică după mărturisirea lor revelată, dar mult prea îngustă pentru adevăr, întunecatul  Iahwe era un nimica pe lîngă ,,Dumnezeul veacului acestuia” la care se închina mare parte din populaţia imperiului roman iar ei, ivriţii, crăpau de ciudă că nimeni nu dorea să-l cunoască pe Talpa Iadului cu care ei se drăgăleau de ceva vreme.

     În Epistola lui Pavel către romani la 9,1-2, Saul scrie despre religia esenilor că este Calea Credinţei, dar tot trebuia stîrpită pentru că numai calea lui Elohim, adică făcătura lui trebuia să triumfe. Iar această acţiune criminală de distrugere a religiei geţilor nu a fost lăsată aşa la voia întîmplării, ci pusă cu punct şi virgulă într-o mare conspiraţie cum descoperim în Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, la capitolul Despre binecuvîntarea preoţească: ,,Binecuvîntat să fii Elohimul lui Israel pentru sfîntul Său plan şi pentru lucrările lui fără de greşeală”, şi mai încolo spune că Elohim sau Iahwe cel întunecat, trebuie să stăpînească asupra tuturor Dumnezeilor de pe pămînt.

     Că toate căpeteniile Frăţiei Noului Legămînt erau pornite în acest război, ne spune tot Saul în Epistola întîi a lui Pavel către tesaloniceni la 2,2: ,,După ce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.”

     Cu asemenea bîzoaie nebune în cap, turbarea zeloţilor a pornit la ordin în toate sinagogile din Iudeea şi Neamuri, explodînd ca o erupţie vulcanică în primăvara anului 66 și mare pîrjol a fost la început pe capul Neamurilor, apoi pe al lor!

     Revolta a izbucnit simultan în toate locurile cu populaţie mozaică mai numeroasă din provinciile imperiului roman, unde Frăţia Noului Legămînt avea ceva adepţi: Egipt, Iudeea, Idumeea, Siria, Samaria şi Galileea. Zeci de oraşe au fost cuprinse de flacăra răzbunării veșnice și scăldate în sîngele măcelurilor. Începutul a fost fulminant pentru mozaici, ei reușind să ucidă în cîteva săptămîni pînă să se dezmeticească Neamurile, 220000 de persoane cum scrie Dio Casius. Iar alți 200000 de oameni au fost măcelărite separat în Cipru. Chiar dacă cifrele lui Dio Casius pot fi considerate ca exagerate, ele arată că acțiunea a fost planificată cu multă grijă – aşa cum dovedesc şi planurile lor de luptă, datorită cunoscutelor scrisorele descoperite după 1947 în peşterile de la Qumran – şi a reuşit datorită impactului surprizei. În Egipt revolta lor a fost înăbuşită într-o baie de sînge în anul 66 de către generalul iudeu Alexandru Tiberiu care ocupa funcţia de procurator, la fel întîmplîndu-se cu toate cetăţile din afara Palestinei.

     Toate istoriile cînd vorbesc despre aceste evenimente, se opresc doar la ce s-a întîmplat în Palestina pentru a eluda cu bună ştiinţă că acţiunea a fost concepută şi executată de toate frăţiile, iar cele mai multe erau printre Neamuri, care la un semnal au pus mîna pe arme şi au trecut în mare grabă să le ia sînge tuturor celor netăiaţi împrejur, ce le-au ieşit în cale. La această revoltă au luat parte şi idumeenii, populaţie arabă din sud-estul Iudeei, care a fost trecută la mozaism cu sabia în anul 129 î.e.n. de către Ioşua Hyrcan după cucerirea ţinutului acestora.

      Despre turbarea zeloților ne lasă mărturie chiar și marele plăsmuitor ivrit J. Flavius care, în lucrarea Antichități iudaice, in Cartea XVlll, capitolul l, la pagina 442 scrie: ,,În iureșul atacurilor date de tîlhari, au fost răpuși numeroși bărbați de frunte, pretextul invocat fiind lupta pentru libertate, dar adevăratul motiv era setea de cîștig. De aceea au izbucnit răscoale care au provocat măceluri publice, îndreptate fie împotriva concetățenilor(căci aveau ambiția de a nu-și lăsa în viață nici un adversar), fie împotriva dușmanilor. Au urmat, foametea, care dădea frîu liber nelegiuirilor nerușinate, devastarea orașelor și distrugerile, pînă cînd, datorită răscoalelor, flăcările au cuprins chiar și sfîntul lăcaș al lui Iahwe. Boala înnoirilor cu orice preț și schimbarea tradițiilor strămoșești a dus la pieirea răufăcătorilor, Iudas și Sadduc, care au întemeiat la noi cea de-a patra școală filozofică și au avut nenumărați adepți, au tulburat cu răzvrătirile lor întregul stat, nu numai în clipa aceea, ci au pus rădăcinile viitoarelor nenorociri, sădind niște dogme mai înainte necunoscute de oameni. Vreau să spun cîteva cuvinte despre secta asta, mai ales că aceste învățături ale ei, îmbrățișate de tineri, au dus la prăbușirea instituțiilor noastre... Un anume Iudas Galileanul a întemeiat a patra sectă, ai cărei aderenți sînt în toate privințele de aceeași părere cu fariseii. Dar ei iubesc atît de mult libertatea încît apără cu înverșunare, recunoscîndu-l pe Elohim drept unicul lor stăpîn și rege. Sînt gata să înfrunte orice fel de moarte și nu se dau în lături de la suprimarea rudelor și prietenilor, spre a nu recunoaște vreun om ca stăpîn. Întrucît mulți oameni au văzut cu ochii lor asemenea fapte, mă feresc să vorbesc mai pe larg despre îndărătnicia lor. Nu mă tem deloc că vorbele mele nu vor fi crezute, ci mai degrabă că nu voi găsi destule cuvinte ca să le înfățișez curajul și disprețul lor față de durere. Această nebunie a făcut poporul să se revolte sub cîrmuirea lui Gessius Florus(procurator al Iudeei 64-66 e.n.), care a abuzat de puterea lui, încît disperarea i-a împins să se răscoale împotriva romanilor.”

     Împotriva zeloţilor şi a idumeenilor rabinul şef Hanan sau Anania a ridicat poporul şi astfel a început războiul civil care a durat pînă cînd romanii au început asediul Ierusalimului în vara anului 70. În această perioadă de timp de peste trei ani iudeii/ivriții s-au tăiat între ei pe săturate, dar s-au tăiat şi cu cei pe care i-au chemat în ajutor – idumeenii care au părăsit Ierusalimul în anul 67, oraşul fiind stăpînit de terorismul zeloţilor, otrăviţi cu vedenii şi minuni de învăţaţii lor nebuni de la Qumran. Încă de la începutul revoltei, ea s-a transformat într-un adevărat măcel între fanaticii zeloţi, naţionalişti religioşi, teocraţia care era împotriva mişcării şi regalitatea formală, susţinută de Roma prin Agripa ll, ajungînd să se dea lupte chiar în incinta sacră a Templului. Răsculaţii înving trupele regelui şi legiunea procuratorului Siriei trimise să-i aducă la ascultare pe iudei iar aceste victorii au adus în tabăra lor o adevărată beţie a nebuniei. Ei ocupă Galileea şi îi incită pe idumeeni împotriva romanilor astfel că la sfîrşitul anului 66 armata răsculaţilor condusă de oamenii Frăţiei Noului  Legămînt, controlau Iudeea, Galileea şi Idumeea.

     În manuscrisul Cartea revelaţiilor esene, ascuns bine în arhivele secrete ale Vaticanului şi scris sigur înaintea anului 30, cînd rabinul Apolo, venit din Alexandria, a ocupat prin forță acest centru, autorul descrie, cu ajutorul unei vedenii, ce se va întîmpla cu negustorii şi cămătarii ivriţi care se considerau stăpînii de drept ai lumii şi fără tăgadă li se cuvenea freza cea mai înaltă în imperiului roman. Textul este o confirmare a scrierii lui Suetoniu despre pretenţiile negustorilor ivriţi, dar descoperit după 1900 de ani! Ne mai spune manuscrisul despre felul cum va fi distrus Ierusalimul şi tot neamul lor mare iubitor de avere şi mărire. Tot aici găsim informaţia că aceşti negustori – adică fariseii mozaici – prin înşelăciunile lor au amăgit popoarele şi au căsăpit pe mulţi care nu le înghiţeau făcăturile.

  
                        ,,Pentru că zilele tîrguielilor voastre au trecut
                          Şi trecute, de asemenea, sînt zilele voastre de vînătoare şi ucidere,
                          Iar acela care ţine în robie va avea parte de robie,
                          Şi acela care ucide cu sabia, de sabie va pieri,
                          Şi negustorii Pămîntului vor plînge şi vor jeli,
                          Că nimeni nu va mai cumpăra nimic.
                          Negustori de aur, argint şi pietre preţioase,
                          De perle şi ţesături scumpe, de purpură, de mătăsuri, de sulimanuri
                          De marmură, de vite şi de oi, de cai,
                          De căruţe, de sclavi şi de suflete omeneşti,
                          Toate acestea nu le veţi mai putea cumpăra nici vinde,
                          ………………………………………………….
                          Pentru că negustorii au fost veneraţi ca
                          Cei  mai vrednici oameni ai pămîntului,
                          Şi prin înşelătoriile lor popoarele au fost amăgite,

                          În incinta ta a fost batjocorit sîngele profeţilor, al sfinţilor
                          Şi al tuturor celor care au fost măcelăriţi pentru credinţa lor.
                          ………………………………………………
                          Şi fraţii mei îmi prinseră mîna
                          Şi cu mare greutate se tîrîră afară din mîl,
                          Şi ei se aşezară rătăciţi pe plaja de nisip,
                          ……………………………………........”


     Această revelaţie privind nimicirea Ierusalimului s-a adeverit aşa cum este scrisă în textul esen, pe care lumea l-a cunoscut după anul 1930.

     Ivriţii nu au reuşit să pună flacăra răscoalei – deși au încercat – în Samaria cu populația ei majoritar aramaică/scitică ce practica o religie diferită de mozaism. Trebuie menționată povestea cetăţii Skithopolis(oraşul sciţilor sau Beth Shean cu sensul de cetatea lui Șianu, adică vechiul clan ajuns în Egipt în secolului XVlll î.e.n. preluat în această formă și în ivrită) din sudul Galileei care a fost atacată de mai multe ori de către fanaticii iudei fără a reuși să o cucerească şi să aducă Neamurile scitice, arimine şi elene din ea, cu sabia la sînul lui Iahwe

     Romanilor nu le venea a crede că primeau asemenea recunoştinţă din partea ivriţilor ce se bucurau de atîtea privilegii faţă de celelalte popoare ale imperiului. Împăratul Nero îl numeşte pe Vespasian să-i potolească pe iudei şi acesta ajunge în Antiohia, capitala provinciei Siria iar de aici pleacă spre Samaria în fruntea legiunilor V şi X împreună cu trupele regilor clientelari unde se întîlneşte cu fiul său Titus care era însoţit de legiunea XV. Galileea a fost recucerită de către romani cu legiunile V, X, şi XV; o legiune avea 6100 de infanterişti şi 120 de călăreţi. După o lună de asediu, Iotapata, cea mai puternică cetate din Galileea este cucerită la 20 iulie 67 şi distrusă pînă la temelii iar masacrarea bărbaţilor a fost făcută de romani cu mult sîrg fiind iertaţi numai copii şi femeile care au fost vînduţi ca sclavi.

     Josephus Flavius care conducea armata răsculaţilor din această cetate, cade prizonier şi va avea acest statut pînă în decembrie 69 cînd va fi eliberat. Romanii cuceresc şi celelalte cetăţi din Galileea, Iudeea şi Idumeea pînă la sfîrşitul anului 67, încercuind total Ierusalimul dar opresc campania de cucerire a oraşului pentru că încep tulburările la Roma după sinuciderea lui Nero la 9 iunie 68. Într-un an se perindă pe tronul imperiului roman, generalii Galba, Otho şi Vitelius iar în decembrie 69 Vespasian devine împărat.

     La cucerirea Ierusalimului au participat legiunile V, X, XV şi Xll venită din Siria care a fost înfrîntă în Galileea în anul 66 de către răsculaţi şi dorea să-şi spele ruşinea. La începutul lunii iunie a anului 68, Ierusalimul se afla încercuit de trupele romane care erau poziţionate la distanţe între 35 şi 60 km faţă de oraş, doar zona de sud-est către deşert unde se afla şi Masada era încă penetrabilă pentru iudei. În primăvara anului 69 Ierusalimul era complet izolat de restul teritoriilor iar trupele romane aveau poziţiile la 5-35 de kilometri faţă de cetate. Povestea lui J. Flavius privind venirea a peste un milion de iudei de Paşti la Ierusalim în anul 70 pentru omagierea sărbătorii şi pe care romanii i-ar fi măcelărit pînă la unul este… o poveste tipic mozaică tot așa cum este și industria holocaustului cu cele 6 milioane de asasinați de naziștii germani și fasciștii români!

     La începutul anului 70 la Ierusalim a reizbucnit cu şi mai mare violenţă războiul civil care a dus la incendierea proviziilor de grîu adunate ca bir în incinta Templului, ce puteau asigura hrana oraşului pe cîţiva ani. În Războiul iudeilor cu romani la V,25 J. Flavius spune că:  ,,Întreaga zonă din jurul Templului a căzut pradă flăcărilor, oraşul s-a transformat într-un pustiu, pradă războiului civil, iar toate grînele care s-ar fi dovedit salvatoare pentru cîţiva ani de asediu au fost în cele din urmă mistuite de flăcări”. Dacă oraşul a ajuns o ruină, îl întreb pe mincinosul Flavius unde a stat milionul de mozaici veniţi să se pupe puţin cu Iahwe de sărbătoarea Pesah și care a fost măcelărit metodic de către sîngeroșii romani?

     Incendierea oraşului în timpul războiului civil s-a petrecut în luna ianuarie 70 cînd romanii în frunte cu Titus încă nu plecaseră din Alexandria. Numărul total al luptătorilor iudei din cetate a fost evaluat de J. Flavius la 23400 oameni dintre care 5000 de idumeeni veniţi din nou în ajutorul iudeilor. Vedem cum singur se contrazice mincinosul iudeu, la o populaţie de peste un milion de oameni ce pretinde că era în Ierusalim cum vrea el să ne convingă, au avut curajul să pună mîna pe arme numai 18000 pentru apărarea independenţei lor şi a Templului lui Iahwe. Dar restul ce făcea? Jucau zaruri, puneau de vreo afacere sau se gîndeau ce bine va fi în împărăţia lui Iahwe! Prea neobrăzat s-a arătat mozaicul cu pretenţii de profet faţă de adevărul istoric. O parte din populaţia civilă a reuşit să fugă la romani dar străjile puse peste tot de zeloţi au oprit acţiunile de evadare din acest iad ivrit.

     După cum prezintă J. Flavius războiul, cea mai mare parte a victimelor au fost făcute chiar de către iudei în războiul fratricid pe care l-au continuat cu multă rîvnă timp de trei ani! Titus le-a propus iudeilor de trei ori să se predea ca să salveze distrugerea totală a oraşului care a fost incendiat iarăși chiar de către ei, pentru a-i opri pe romani şi amplificat de aceştia pentru a-l supune. Oraşul a fost cucerit la data de 25 septembrie 70, zidurile au fost distruse în totalitate și s-a arat pe ruine să nu mai fie locuit vreodată.

     O proorocire făcută cu aproape 40 de ani înainte de către adevăraţii eseni spunea că faptele se vor întîmpla chiar aşa! Femeile şi copii sub şaptesprezece ani au fost vînduţi ca sclavi, bărbaţii bătrîni, neputincioşi sau răniţi au fost ucişi, alegîndu-se un număr de unsprezece mii pentru jocurile din amfiteatre sau pentru triumful de la Roma. Înfrîngerea ivriţilor şi distrugerea Templului din Ierusalim a fost primită cu mare bucurie de către greci şi celelalte neamuri din imperiu sperîndu-se că s-a pus capăt fanatismului iudeo-mozaic şi urii faţă de Neamuri. J. Flavius după ce şi-a trădat neamul, fiind convins de darul profeţiei şi considerîndu-se un al doilea Ieremia s-a pus să scrie fel de fel de minciuni care să schimbe istoria lumii şi a neamului său prin prezentarea falsă a realităţii!

      A mai existat o scriere a acestui război făcută de către iudeul Justus din Pistos, unul dintre conducătorii partidului antiroman din Galileea şi care prezenta revolta neamului său foarte diferit faţă de ce a scris J. Flavius în cele două lucrări pline ochi de minciuni. Textul lui Justus era foarte nefavorabil iudeilor, și a circulat  pînă în secolul X după care a dispărut.

     În Antiohia, cetăţenii cer lui Titus expulzarea iudeilor din oraș şi ţinuturile aparţinătoare pentru veşnicele răzvrătiri, dar generalul roman le răspunde: ,,Da, dar patria lor, unde ar trebui să fie retrimişi ca iudei, a fost distrusă iar nici un alt teritoriu nu ar putea să-i primească”. Dezamăgiţi, locuitorii au cerut măcar să le fie distruse tăbliţele de bronz pe care erau scrise drepturile iudeilor, însă şi această cerere a fost refuzată. Am copiat acest citat spre a distruge încă o minciună pe care se bazează istoria mitologic-scornitoare a ivriţilor, nu Titus i-a împrăştiat în toată Asia şi Europa ci lăcomia şi dorinţa lor de a trăi numai pentru a aduna avere. Citind Faptele apostolilor scrise tot de un iudeu şi cu ceva ani înainte de izbucnirea revoltei din anul 70, constatăm cu surprindere că erau răspîndiţi dar nu de romani, ci din buna lor voie şi lăcomie, în toate oraşele din Asia, Siria, Mesopotania, Misia, Capadocia, Galaţia, Egipt, Grecia, Macedonia şi chiar la Roma în inima duşmanului lor de moarte!

      Iar scrierea lui Ezechiel confirmă patima lăcomiei ivriţilor spunînd la 36,19 despre neamul său alungat de Iahwe: ,,I-am risipit printre Neamuri şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.” Vedeţi răilor că mai sînt goimi care nu au capul de lut şi ştiu să vă citească corect făcăturile pe care le-aţi clocit în cele mai întunecate cotloane ale iadului vostru.

     Dacă Ierusalimul în acea vreme avea o populaţie cam de 70000 de suflete, în   Alexandria trăiau cam 40000 de mozaici, în Roma cam 20000 mozaici, în Babilon cam 10000 mozaici, ei fiind răspîndiţi cam jumătate printre Neamuri şi jumătate în Iudeea, care avea o populaţie formată în majoritate din ivriţi. Iar această împrăştiere a lor s-a făcut lent în funcţie de cine deţinea puterea în zonă şi de drumurile comerciale din fiecare epocă istorică. Titus după cum am arătat mai sus, dacă nu i-a protejat pe toţi iudeii, nu i-a împrăştiat în lume aşa cum vreau ei să-şi justifice lipsa totală de ataşament faţă de ţara de baştină.

     După eşecul revoltei fanaticilor de la Qumran, trebuiau găsiţi şi ceva vinovaţi, iar dacă iniţiatorii mişcării au plătit cu viaţa, pentru a salva Frăţia lui Israel ce era la un pas de disoluţie, rabinii au căutat duşmani şi în scrierile ce le-au înflăcărat exaltarea lor mistică pretinzînd că diavolul i-a amăgit cu făcăturile lor! Pentru că era recunoscută şi în Tora, Cartea lui Eno a fost interzisă imediat după distrugerea Templului de către rabinul Simon Ben Jochai considerînd-o ca o scriere antimozaică şi a blestemat pe oricine o va citi! Informaţia în sine luată la socotit şi pe faţă şi pe dos spune foarte multe din tainele ei.

     Textul Cartea lui Eno sau Enoh cum l-au iudaizat ivriţii, era o scriere sacră pentru cultul mozaic de multe sute de ani iar din Apocriful Genezei aflăm că chiar şi Avram o considera o cale de înţelepciune ce trebuie urmată, fiind deci cunoscută cu mult înainte ca Moşe să urdească împreună cu Iahwe, trăsnăile cu care te îngrozesc! Tot în această scriere îşi are rădăcinile schisma fariseilor ce a apărut pe la începutul secolului ll î.e.n. Dacă asta nu se numeşte hoţie pentru că nu a reclamat încă nimeni tîlhăria, nu înseamnă că fapta nu a existat. Fiindcă şi Cartea lui Eno făcea parte din textele sacre mozaice, iar ,,înţeleptul” rabin Filon din Alexandria o ştia ca pe Tora, la fel cum spune că s-a iniţiat în ,,tainele cele mari” ale esenilor sau teurgilor din Egipt, rezultă concluzia firească şi clară, că mai toată ,,înţelepciunea” şi revelaţiile acestuia sînt luate din scrierile teozofiei geţilor care circulau în draci prin toată lumea antică aşa cum ne spune mitul solomonarilor.

     După distrugerea templului din Ierusalim, rabinii din acest oraş au dispărut ca importanţă religioasă şi economică în mozaism, afirmîndu-se cu mare furie, cei din Alexandria formaţi la şcoala lui Filon numită Didascalia şi care a făcut omenirii chiar mai mult rău decît Cominfernul bolşevicilor cazari. Dar ei au folosit ca armă de luptă pentru a pune stăpînire pe imperiul roman, pînă la mijlocul secolului lll al erei noastre şi varianta economică prin controlul circuitelor economice şi financiare şi au adus statul în pragul falimentului, chiar încercînd o tentativă de a pune mîna pe putere în anul 260 cînd şi-au uns doi împăraţi ai imperiului, dar au dat greş.

     În vara anului 70, cînd Ierusalimul era asediat de armatele romane, rabinul Iohanan Ben Zakai, după ce a ieşit din cetate pe furiş cu un mic grup de susţinători, a fost lăsat de Titus să se ducă la Yabne pe litoralul Mării Mediterana, oraş cruţat de romani unde a înfiinţat o şcoală pentru tinerii ivriţi care doreau să-l slujească pe Iahwe cu pana, continuînd industria falsurilor începută de priceputul rabin eretic Filon în Alexandria prin Didaskalia lui. Aici s-a stabilit şi Sanhendrinul după distrugerea Ierusalimului, devenind centrul spiritual din Iudeea, iar evenimentele sînt povestite în manuscrisul esen Cartea .revelaţiilor esene, dar scrisă cu 40 de ani înainte şi descoperit după 1900 de ani!

     Istoricul Burkitt în lucrarea Jewish and Christian Appocalypses, apărută în anul 1913, scrie la p. 15,16 despre aceste evenimente următoarele: ,,Acestea sînt rămăşiţele cele mai caracteristice a ceea ce, cu toată îngustimea şi incoerenţa sa, mă voi aventura să numesc «epoca eroică a istoriei mozaicilor», perioadă în care iudeii au încercat să transpună în fapte menirea lor de popor ales al lui Iawhe. Sfîrşitul a fost catastrofal, dar acest popor a lăsat doi urmaşi, Frăţia/Biserica creştină şi şcolile rabinice, fiecare ducînd mai departe unele dintre ţelurile iniţiale”. Dacă ar fi cunoscut el manuscrisele de la Marea Moartă ar fi avut ce scrie!

     Să ne desluşim acum cine erau aceşti creştinii de început, care, după scriitura tuturor mincinoşilor, erau nişte iudei ce l-au cam lăsat pe Iahwe mai încolo şi s-au apucat de glume şi şotii cu unul numit Iisus. Plăsmuind fel de fel de gugumănii cu pretenţii de adevăr sacru, Saul scrie în Faptele apostolilor la 11,26 că a dat ucenicilor săi din Antiohia numele de ,,creştin” pentru că arătau mare ascultare faţă de zicerile lui Iahwe. Prin mare ascultare trebuie să înţelegem că nu urmăreau chiar punctul şi virgula, pentru că ideologia creştină nu are conceptele teologice venite din mozaism şi atunci vine firească întrebare: ori apostolul minte cu neobrăzare în apostazia lui, ori adevărurile stau chiar aşa şi atunci ceva pute îngrozitor în lumea goimilor cap de lut?

     Ca să-l dovedesc pe mişel de mare mincinos, dau un tras din J. Flavius care în Antichităţi iudaice, la XVlll,3 ne zice: ,,Tot în vremea aceea a trăit şi Iisus, un om înţelept, dacă este îngăduit să-l numim om. Căci a fost autorul unor lucrări minunate, învăţător al oamenilor care primesc cu plăcere adevărul: pe mulţi iudei şi de asemenea pe mulţi dintre neamuri i-a atras la sine. Acesta era Cristos. Tras în judecata lui Pilat de către primii noştri oameni, deşi l-a pedepsit cu crucificarea, totuşi n-a încetat de a fi iubit de acei care întîiaşi dată l-au iubit. Căci a apărut a treia zi din morţi, după spusa proorocilor divini, care multe alte minuni ne-au vestit despre el. Iar secta, numită după el, a creştinilor, n-a încetat nici pînă astăzi.” Dacă textul este autentic şi nu o interpunere a vreunui copist zelos, atunci Şaul este dovedit ca mincinos chiar de către un contemporan şi confrate de-al lui, creştinii şi-au luat numele după cel crucificat la cererea rabinilor. Dar acest cuvînt era numai în limba getă şi nici urmă la celelalte neamuri iar istoricii romani Tacitus şi Suetoniu l-au folosit cu sensul de om bun aşa cum era şi în religia strămoşească. Iar dacă neîntinaţii credincioşi s-au numit creştini înseamnă că aveau şi o teologie de te rupea la glagorie să fie sclipitoare şi peremtorie cum recunoaşte chiar Saul cel plin de vedenii şi tîmpenii, dar şi minciuni de oameni nebuni.

     Eusebiu din Cezareea(260-340), a fost unul dintre primii apologeţi ai iudeo-creştinismului şi consideră descrierea esenilor din Egipt făcută de către Filon drept comunitatea creştină primară. Clar ca lumina zilei zicerea prelatului grec, dar erau şi în Palestina aceşti eseni, adică geţi din Frăţia Celui Ales, amintiţi chiar de tartorii iudaismului, marii rabini plăsmuitori şi scornitori Filon şi J. Flavius, însă îşi duceau viața pe acele meleaguri cu vreo 200 de ani înaintea minciunilor lui Saul. Episcopul Meliton din Sardes spunea pe la anul 176 că filozofia creştină a venit de la barbari şi s-a răspîndit în imperiul roman iar Justin Martirul înainte de anii 150 scrie despre sciţi/geţi că erau mari iubitori de filozofie creştină!

     Că cele trei personaje arătate mai sus, care au scris despre istoria de început a iudeo-creştinismului, ştiau ce vorbeau şi mai ales ce au scris, rămînînd ca dovadă de netăgăduit veacurilor ce va să vină, o confirmă unele pasaje din scrisorelele turbaţilor zeloţi care se găsesc în Noul Legămînt. Să purced a le descoase din însăilătura lor drăcească pe care au făcut-o acum 2000 de ani, şi pentru că arătau mai rău decît Dracu, după anul 380 cînd iudeo-satanismul a fost impus ca religie oficială în imperiul roman, lepre greceşti şi romane i-au tras o nouă ferezuială/aranjare, să pară mai acătări fiindcă se ponosiseră tare de atîta prostie, minciună și destrăbălare.

     În Faptele apostolilor la 10,34-36, dar şi din alte epistole de-ale lor avem informaţii că scrierea esenă Evanghelia păcii pe care o propovăduiau de zor zeloţii din Frăţia Noului Legămînt, o primiseră şi Neamurile fiindcă acestea ştiau cu mult înaintea mozaicilor, că mîntuirea omului vine numai după curăţirea trupului şi a sufletului: ,,Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: «În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El şi lucrează în neprihănire, este primit. El a trimis cuvîntul său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii prin Iisus Cristos.»” La 11,19-20 scrie că le-a ,,vorbit şi grecilor şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Iisus”, o altă denumire a scrierii esene arătată mai sus. La 15,7-9, textul teologic furat din religia geţilor de la esenii din Palestina, în cuvîntarea lui Petru este numit simplu Evanghelia, iar la 18,25-26, ,,revelaţia’’ pe care ei o propovăduiau cu mare patimă, o numesc Calea lui Dumnezeu.

     În Epistola a doua a lui Pavel către tesaloniceni, textul lor canonic de propovăduire îl numeşte la 1,8 Evanghelia Domnului nostru Iisus Cristos, iar în scrierea Epistola lui Pavel către efeseni la 6,14-15 cînd le cere membrilor frăţiei să fie gata şi ,,avînd mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, avînd picioarele încălţate cu rîvna Evangheliei păcii.” Găsim o altă numire dată scrierii esene în Epistola întîi a lui Pavel către tesaloniceni care spune la 2,2 că a venit la locuitorii din Tesalonic ,,să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu.”, sau Evanghelia lui Cristos cum apare în Epistola lui Pavel către romani la 15,19 . Mai este numită şi ,,Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost încredinţată mie.” cum se laudă Saul în Epistola întîi a lui Pavel către Timotei la 1,11.

     Şi în Epistola lui Pavel către romani la 7,21-23 scrierea esenilor apare, însă cu numele de Legea lui Dumnezeu; cam aşa cum era numită şi Legea sau Calea primită de Eno de la Tatăl Ceresc, iar la 8,2-8 Evanghelia păcii este numită ,,Legea Duhului de viaţă în Iisus Cristos, care m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” În Epistola lui Pavel către filipeni la 1,27 lucrarea canonică a zeloţilor, iudaizată după cea a geţilor, poartă numele de  Evanghelia lui Cristos

     Ciudat este faptul că, deşi Evanghelia păcii, sub diferitele ei denumiri cum apare în scrierile iudeo-creştine numite Noul Legămînt, care a fost scrierea canonică de propovăduire a pretinsei noi religii de către căpeteniile Frăţiei Noului Legămînt, Iacov, Chifa/Petru, Ioşua/Ioan/ şi Saul/Pavel, nu apare ca text sacru al acestui cult.

     Explicaţia ,,ciudăţeniei” constă în faptul că respectiva scriere a fost o iudaizare prea străvezie şi obraznică a unui text din religia geţilor cu acelaşi nume, descoperit în anul 1928 în Arhivele Secrete ale Vaticanului iar toată antichitatea cunoştea mişelia. Faptul că el a stat ascuns aproape 1600 de ani în şărpăria papistaşilor, arată pe de o parte importanţa pentru teologia creştină a acestui manuscris, iar pe de altă parte, teama de adevăr a celor care au impus în imperiul roman, cultul Satanei peste creştinismul arimin.

     Pe la anii 178, scriitorul grec Celsus făcînd o analiză temeinică scrierilor iudeo-creştinilor, în lucrarea Doctrina Adevărului desfiinţează cu argumente de bun simţ toate vedeniile şi tîmpeniile plăsmuitorilor ivriţi, scriind despre acest cult că este în fapt religia lui Zamolxe pe care o practică neamul geţilor. Pentru că leprele iudeo-creştine au falsificat în cea mai mare parte istoria imperiului roman, scoţînd în afara timpului adevărata istorie şi cultură a geţilor, nimeni nu a înţeles sensul cuvintelor lui Celsus. Astăzi, după ce au fost cercetate manuscrisele de la Qumran şi cele din Arhivele Secrete ale Vaticanului, avem şansa să cunoaştem atît scrierile teologice ale esenilor dar şi iudaizările făcute asupra acestor texte de către turbaţii zeloţi cu care apoi au ieşit în lume maimuţărindu-se cu mare fală.

     Istoria ne-a dovedit fără putinţă de tăgadă că Celsus chiar a spus Adevărul în scrierea sa însă simbriașii Satanei, mai mulţi şi mai vicleni, au îngropat acest adevăr, sperînd să fie pentru totdeauna! Și vin cu o dovadă nimicitoare pe care nu o contestă nici catolicii dar nici ortodocșii, dimpotrivă ambele schisme consideră documentul ca autentic ce aparține cultului iudeo-creștin.

     Pe la anii 176-177 Athenagoras(133-190) din Atena, filozof de orientare platoniciană și convertit la creștinism, trimite o scrisoare către împăratul roman Marcus Aurelius și fiul său Commodus, care se vrea o apologie a noii religii despre care urechile împărătești auzise numai de rele și erau tare supărate. În capitolul Xlll al răvășelului intitulat De ce creștinii nu fac jertfe autorul face unele precizări uluitoare pentru orice om cu judecata sănătoasă și nedat la minciună și făcătură. ,,Dar, ca majoritatea celor care ne acuză de ateism, fiindcă ei, nu au nici cea mai vagă concepție a ceea ce este Dumnezeu, find cu gîndirea mărginită și străini de lucrările divine și cele ale naturii, ca şi cum ar fi pietatea impusă de regulile sacrificiilor, ne acuză nu din cunoașterea zeilor acelor orașe, ci numai din plăcerea de a fi clevetitori o împăraților! Și, în primul rând, că nu sacrificăm: Zidirea şi Tatăl acestui univers nu are nevoie de sânge, nici mirosuri de arderi de tot, nici parfumul florilor şi al tămîiei, fiindcă chiar el însuşi este parfum perfect și nu are nevoie de nimic, fie înlăuntrul său ori în afară. Dar nobilul sacrificiu pentru El este ca noi să ştim cine a întins şi boltit cerurile, pământul şi a fixat în mijlocul său un centru, cine a adunat apă în mări şi a despărţit lumina de întuneric, cine a împodobit cerul cu stele şi a făcut pământul să aducă seminţe de orice fel, cine a făcut animalele şi omul. Atunci când, ţinând Dumnezeu să fie în această Zidire a tuturor văzutelor, pe care le păstrează în fiinţa şi le veghează pe toate cu duhul înțelepciunii și a dreptei cîrmuiri, ne ridicăm mâinile în rugăciune pentru el, neavînd vreodată nevoie de nici un sacrificiu.”

     Textul neagă în creștimismul pe care îl ridică în slăvi a existenței sacrificiului de sînge și a arderii de tot specifică atît mozaismului și iudeo-creștinismului, de mai tîrziu, dovedint că atunci erau și alte secte care își spuneau creștine și nu aveau absolut nimic cu iudeii și vedeniile lor tîmpite ci s-au inspirat din religia crucii practicată de geți sau ,,barbarii de la nordul Istrului” cum spunea contemporanul său, episcopul Meliton din Sardes. În această scriere apologetică intitulată uneori și Ambasada creștinilor, Athenagoras nu amintește deloc pe iudei sau schismaticii care s-ar fi numit creștini, nu pomenește personajele mozaismului în frunte cu  Iarhe, Șilo și Moșe, prooroci, regi, războaie și prigoniri, la fel cum este trecut sub tăcere chiar Iisus Cristos, fundamentul teologic al iudeo-creștinismului, dovadă indubitabilă că atunci creștinismul era numai o schismă ce voia să imite riturile creștinilor arimini așa cum spune plin de ură și Tertulian după vreo 20 de ani!
     Autorul scrisorii nu este amintit de Eusebiu din Cezareea în a sa Istorie Bisericească, fiindcă tot ce a scris el contrazicea în totalitate ideologia iudeo-creștină și atunci l-au lăsat în uitare să nu le mai facă dureri de cap.

     În Epistola întîi a lui Pavel către tesaloniceni la 5,23, Ziditorul pretinsei religii scornită de zeloţi, este numit într-o concordanţă deplină cu însăşi titlul textului canonic: ,,Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Iisus Cristos”. Gînduri preacucernice care se repetă şi în Epistola a doua a lui Pavel către tesaloniceni la 3,16: ,,Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi toţi.” Personajul divin este invocat şi în Epistola lui Pavel către romani, unde ziditorul lumilor din cer şi de pământ, dătătorul înţelepciunii divine neamului omenesc este numit la 16,20: ,,Dumnezeul păcii va zdrobi în curînd pe Satana sub picioarele voastre.”

     În Epistola lui Pavel către coloseni plăsmuitorul Saul, mai are ceva remuşcări după atîtea potlogării pe care le-a făcut în dauna geţilor pentru că aceştia primiseră Evanghelia păcii de unde el şi neamul lui au furat-o, scriind la 1,23 : ,,Negreşit, dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei, pe care a-ţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.” Mai aflăm de un alt concept furat din teozofia geţilor – cununa slavei – cum se împăunează apostolul Petru în Întîia epistolă sobornicească a lui Petru la 5,4: ,,Şi cînd se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate veşteji, a slavei.” Aici păstorul cel mare nu poate fi Moşe ci numai Poimandre din scrierile esenilor din Egipt pe care fariseii din Alexandria le cunoşteau foarte bine sau Moș Arimin de pe tăblițe.

     Saul în Epistola lui Pavel către efeseni la 3,6 lasă lui Iahwe poveştile de ,,neam ales”, recunoscînd, dar tot prin minciună: ,,Că adică Neamurile sînt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Iisus Cristos prin Evanghelia aceea al cărei slujitor am fost făcut eu.”
     Propovăduirile Evangheliei lui au fost ascultate doar de mozaicii, iar el a bătut numai la porţile sinagogilor şi nimeni dintre Neamuri nu i-a ţinut hangul la muzichia de balamuc pe care o cînta printre cei tăiaţi împrejur la abajur.

     În Epistola lui Pavel către coloseni, vajnicul plăsmuitor ne mai scrie o trăsnaie la 3,9-11 care i-a ţinut în ceaţă pe goimii cap de lut pînă în prezent: ,,Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucît v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte prin cunoaştere, după chipul Celui ce L-a făcut. Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Cristos este totul şi în toţi.”

     Saul recunoaşte explicit că barbarii şi sciţii aveau aceleaşi concepte teologice cu cele din Evanghelia păcii, pe care pretinde că a primit-o el de la Dumnezeu. În zicerea lui se ascunde un clenci pe care istoria asta falsificată de pute, nu ne-a permis să ne dumirim sau poate nu s-a născut mioriticul care să pună mîna pe par şi să alunge minciuna din mintea şi sufletul lui şi a celor din neamul său. Scrierile din vechime ale grecilor şi din primele secolele ale erei noastre numeau barbari pe locuitorii de la nordul Istrului din ţinutul Barbaria sau Barbaricum adică Geţia în maxima ei întindere, iar în text Saul spune că îi cunoaşte ca mari iubitori de Evanghelia păcii pe sciţi şi pe barbari, dar aceşti barbari nu puteau fi decît geţii.

     Tăbliţele de plumb descoperite la Sinaia arată că sciţii din estul Getiei, aveau aceeaşi religie cu ei iar canonic erau supuşi Frăţiei Celui Ales din Sarmisetuza. Acest adevăr istoric scris de Saul doar în forma aburoasă din faimoasele lui minciuni, îl ştia foarte bine cu un secol mai tîrziu episcopul Meliton din Sardes care ne-a lăsat zicerea că  ,,filozofia creştină a venit de la barbari” de unde s-a răspîndit fără revelaţii şi conspiraţii, ci numai din om în om în imperiul roman iar înaintaşul său Justin Martirul scria despre strămoşii noştri sciţi/geţi înainte de anul 150 că erau mari iubitori de filozofie creştină! Pînă în prezent nimeni nu i-a acuzat pe cei doi prelaţi iudeo-creştini că trăseseră la măsea prea multă agheasmă şi erau beţi turtă cînd au scris asemenea adevăruri, supărătoare pentru orice ureche satanistă!

     Dar munca lui Saul nu a fost plină numai de reuşite, ci a avut parte mereu de o demascare făcută de eseni şi geţi, care, cum îl vedeau pe pîrlit că dă drumul la lătrătoare în vecini, îi şi amintea hoţia pe care a făcut-o şi cu care se lăuda în faţa neamului său, mare iubitor de asemenea apucături.

     În Evanghelia a doua a lui Pavel către tesaloniceni la 2,3-5 dă cu reteveiul afurisitul în cei pe care i-a furat zicînd către ai lui: ,,Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înaintea ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu» sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu. Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decît la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Iisus îl va nimic cu suflarea gurii sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri miraculoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sînt pe Calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi. Din această pricină Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.”

     Această ,,lucrare de rătăcire”, pe care a afurisit-o cu mare patimă şi Tertulian după vrea 150 de ani, ne-o precizează ilustrul vedenist în scrisorelele pe care le dau mai jos pentru a potoli gustul lui dedat la minciună, hoţie şi făcătură.

     În Epistola lui Pavel către coloseni la 2,8 le dă mozaicilor drept credincioşi părul din ochi pentru a vedea ce cete de lotri se învîrt în jurul lor să le fure marile adevăruri: ,,Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii şi nu după Cristos.” Aceste ,,filozofii” și ,,învăţături începătoare” dacă erau aşa cum le-a scris magistrul nu puteau fi spaima unor iubiţi şi apăraţi de Iahwe de sub talpa iadului. Se ţine vajnic în năravurile lui şi revine în Epistola lui Pavel către galateni unde la 4,3 găsim zicerea: ,,Tot aşa şi noi, cînd eram nevîrstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii”, dar după ce au trecut amintirile din copilărie şi s-a luminat printre fariseii lui cei înţelepţi în toate, zice la 4,9: ,,Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?

      Să lămurim şi această ,,lucrare de rătăcire” pe care Saul o invocă în munca lui de trubadur al lui Iahwe, unde nişte pîndaci răspîndaci îi tot căutau nod în papură înţelepciunilor lui Elohim şi arătau lumii altă lucrare care îi strica toate socotelile şi sudorile. Expresiile ,,învăţăturile începătoare” sau ,,adevărurile începătoare” din care s-au adăpat pe săturate şi o mare parte dintre ivriţii din Iudeea şi Neamuri cînd erau ,,nevîrstnci”, nu pot avea nici un sens în istoria de început a iudeo-creştinismului, falsificată total aşa cum o cunoaştem astăzi. Cuvîntul ,,începătoare” este o traducere tendenţioasă pentru a da un alt sens textului, fiindcă trebuia să fie folosită expresia ,,de început” care are un conţinut diferit. Ori acest sens ar fi aruncat în aer toată plăsmuirea lor; cum înaintea minunilor şi vedeniilor ivriţilor, toate transmise prin gheara măiastră a lui Iahwe, pe care ei cu punct şi virgulă le-au scris să fie de învăţătură Neamurilor, nu mai sînt primele scrieri din lume?

     Istoria arată că scrierile mozaicilor n-au fost niciodată primele texte teologice din bazinul Mediteranei, şi asta o spune chiar Tertulian pe la anii 210, unul dintre părinţii acestei monstruozităţi, de care s-a dezis la scurt timp. În lucrările sale el spune că scrierile sfinte primite de Eno de la Dumnezeu, au fost salvate de Noe de la potop în arca sa, şi astfel au fost transmise Neamului Omenesc, deci acestea au fost scrierile sfinte de la începutul omenirii. Ori scrierile lui Eno dar şi alte texte pline ochi de înţelepciune mioritică formau scrierea canonică Biblia a religiei geţilor sau ,,religiei lui Zamolxe” cum a mai apărut la Celsus care a fost text canonic și pentru mozaici pînă în anul 90 al erei noastre. Iar dacă acest pîrlit ivrit le considera începătoare, nu avea cum o mare parte din antichitate să-şi găsească umbra de speranţă în ele după cum s-au răspîndit în imperiul roman. La religia geţilor au trecut zeci de popoare fără ca cineva să-i îndemne cu vorba sau bani. Pe cînd în mozaism şi mai tîrziu în iudeo-cretinism, nimeni nu dorea să se pupe de  bună voie cu Întunecimea Sa, iar unii mai încăpăţinaţi, au preferat să fie ucişi decît să înghită asemenea tîmpenii adunate într-un cult satanist.

     Învăţăturile sau adevărurile acestea ,,începătoare” care le-au plăcut foarte mult o vreme şi apostolilor în frunte cu Saul, cînd umblau să-i prostească pe ai lor cu alte minuni şi scorneli la începuturile plimbărilor, lăudîndu-se lumii ce noroc i-a pălit pe ei, le găsim incriminate mai tîrziu chiar de către focoşii propovăduitori cum aflăm în Epistola lui Pavel către evrei. Cînd se vede încolţit de către cinul lui belicos şi chiar ameninţat că va fi amuţit pe vechie după ce a fost încătuşat, flecarul Saul trece la pocăinţă şi zice plin de umilinţă la 6,1-4: ,,De aceea să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Cristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără a mai pune din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Elohim, învăţătura despre botezuri, despre punerea mîinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică. Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfînt, şi au gustat cuvîntul cel bun al lui Iahwe şi puterea veacului viitor, şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-l dau să fie batjocorit.” Adică, pentru dezmeticire şi limpezirea tărtăcuţelor noastre, iluminatul ivrit mărturiseşte cu mintea acasă, că, tot ce a spus şi a scris pentru ,,mîntuirea”, neamului omenesc şi liniştea Dumnezeului păcii este apă de ploaie sau zoaie aramaică după zicerea de pe tăblița 53!

     Jalnic Adevăr pentru iudeo-creştinismul lor plin de minciuni şi scorneli.

     Spurcată la gură şi plină de venin împotriva celor de la care furaseră ei Evanghelia păcii, şi care nu-i lăsau să zburde prin lume cu bunul tîlhărit, demascînd-i peste tot, şi altă căpetenie din Frăţia Noului Legămînt îşi trage de atenţie prozeliţii cum am descoperit în A doua epistolă sobornicească a lui Petru la 2,1-2: ,,În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi din pricina lor, Calea Adevărului va fi vorbită de rău.”

     Găsim aceeaşi teamă faţă de aflarea adevărului exprimată şi în Epistola întîi a lui Pavel către Timotei la 4,1-5: ,,Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roş în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut să fie luate cu mulţumire de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună; şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, pentru că este sfinţit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.” În scrierea lui Pavel sînt numiţi indirect aceşti răi care îi acuză pe neprihăniţii ivriţi zeloţi de mari mîrşăvii şi nelegiuiri. Ne spune textul că aceşti acuzatori ai zeloţilor, opreau căsătoria şi consumarea ,,bucatelor”, adică a cărnii sfinţite adusă ca jertfă. Ori scrierile esene arată că numai membrii Frăţiei Celui Ales nu mîncau decît fructe, legume, cereale şi miere, considerînd carnea de orice fel de animal, impură şi periculoasă pentru trupul omului, fiindcă aduce moartea prin păcat. Şi numai ei, în regiunea respectivă, aveau mari reţineri pentru căsătorie, dar căutau cu grijă şi primeau în preajma lor copii pentru menţinerea frăţiei. Deci scrierea lui Saul ne spune fără echivoc şi ruşinare, prin ,,revelaţiile” poznaşului hoţoman, că păgubiţii eseni au început să strige după ivriţii cei înţelepţi: Huuooo! Hoţii! Hoţii! Hoţii! Drept răspuns aceștia le-au trîntit-o în obraz cu mare golănie; ei au dat întîmplător peste nişte ,,învăţături ale dracilor” pe care le-au periat, puţuit şi măsluit pînă şi-au tăiat prepuţiul inimii după frumuseţea noii făcături, şi nu au a da judeţ în faţa nimănui chiar dacă povestea s-ar chema hoţie!

     În Epistola întîi a lui Pavel către tesaloniceni spune la 2,2 despre propovăduirea  lui către mozaicii dintre Neamuri că este urmărită chiar de cel de sus, fiindcă, după ce a fost alungat din cetatea macedoneană Filipi:, ,,am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru” să le zică fel de fel de minuni ivrite. Acum vrea să spună că s-a lăsat de Dumnezeul păcii care era marfă esenă sau getă şi a revenit în vadul Întunecimii Sale iar în Epistola lui Pavel către efeseni la 2,1-3 condamnă deschis pe Ziditorul esenilor cel care i-a dat şi lui Evanghelia păcii: ,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după  mersul lumii acesteia, după Domnul puterii văzduhului, a Duhului care lucrează acum în fiii neascultători. Între ei eram şi  noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre şi eram din fire copiii ai mîniei ca şi ceilalţi.” Asta-i, cînd esenii i-au acuzat pe ivriţii zeloţi de hoţie, aceştia au început să-i spurce că ar fi scorțoși faţă de apucăturile lotrilor şi că nu se ruşinează să-l batjocorească şi pe Cel din Înaltul Cerurilor!

     Saul huleşte voiniceşte religia esenilor şi în scrisorica intitulată A doua epistolă a lui Pavel către corinteni, unde la 4,3-4 scrie că făcătura lui nu poate fi văzută de eseni pentru că aceştia păşesc numai pe Calea pierzării, închinîndu-se ca nişte rătăciţi şi neascultători Dumnezeul veacului acestuia, din ciudă, ,,ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos.” Ei aş, prea multe pretenții mișelule!

     În fragmentele prezentate mai sus din scrierile Noului Legămînt, pot dovedi fără putinţă de tăgadă că Saul şi celelalte căpetenii ale Frăţiei Noului Legămînt au fost părtaşi la asasinarea Marelui Preot al Frăţiei Celui Ales, martirizatul get Ili. Scrierile lor, peste veacuri, arată că i-au urît de moarte pe eseni, adevăraţii propovăduitori ai religiei crucii pentru mîntuirea sufletului oamenilor, lăsînd dovezi de netăgăduit în făcătura lor pretins ,,revelată” de Iahwe cel întunecat şi duşmănos.

     Folosirea pentru ,,învăţătorul iubirii” de pe tăbliţele de plumb sau ,,Trimisul lui Dumnezeu” din scrierile esene, de către plăsmuitorii ivriţi a expresiilor: ,,omul fărădelegii”, ,,potrivnicul”, ,,Nelegiuitul”, fiul pierzării”, ,,vorbăreţul veacului acestuia” iar scrierile şi învăţăturile acestora numindu-le ,,taina fărădelegii”, ,,adevăruri începătoare”, ,,învăţături începătoare”,  sau ,,Calea pierzării’’, toate venite de la Satana, în confruntarea cu Făcă-tora lor numită ,,Calea mîntuirii’’ sau ,,Calea Adevărului”, ei au lăsat urme ce nu pot fi puse la îndoială în istoria timpului privind marea monstruozitate numită zelotism sau neofariseism, pe care au preluat-o grecii şi italicii, botezînd-o cu mult fast, foc şi sabie iudeo-creştinism.

      Pentru că erau unicii iubitori ai Talpei Iadului, l-au pus pe acest ,,veşnic învingător” al lor, numindu-l ,,Dumnezeul nostru”, să-i cotonogească pînă vor fi fugăriţi din ceruri, de pe pământ şi din minţile oamenilor pe ,,Domnul puterii văzduhului’’ şi ,,Dumnezeul veacului acestuia’’, adică Sîntu sau Gog, Ziditorul religiei geţilor.

     Încă odată scrierile din Noul Legămînt, ne arată fără putinţă de tăgadă că în Palestina a existat un conflict veşnic între hoţomanii ivriți care au pus mîna prin violenţă şi crimă pe aşezarea de la Qumran, ce aparţinea în vremea lui Saul iudeilor şi Frăţiei Noului Legămînt, şi ceilalţi eseni care au rămas în regiune în alte locaţii şi îi acuzau pe lotrii ivriţi de hoţie şi crimă. În Noul Legămînt al lor, pe care pretind că l-au primit prin vedenii de la Iahwe, găsim adevăruri năucitoare pentru orice minte sănătoasă care le demască hoţia şi crima. Spun ei că aceste scrisorele cu pretenţii de adevăruri sfinte şi veşnice, nu sînt decît ,,basme evreieşti şi de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr”(Epistola lui Pavel către Tit, 1,14), ,,basmele lumeşti şi băbeşti”(Epistola lui Pavel către Timotei 4,7) cum le-a judecat şi Celsus în scrierea sa Doctrina Adevărului, sau cum găsim în A doua epistolă sobornicească a lui Petru, la 1,16: ,,nu întemeindu-se pe nişte basme meşteşugit alcătuite.”

     Filozofia este un sistem de concepte care urmăreşte luminarea sufletului şi a minţii omului prin învăţătură şi adîncă cugetare pentru a ajunge la înţelepciune.

     Basmele ,,lumeşti”, ,,băbeşti” sau ,,evreieşti” oricît de ,,meşteşugit alcătuite” ar fi, sînt doar nişte scorneli ale unor oameni puşi pe şotii sau duşi rău cu pluta şi numai atît, iar dacă aceste născociri sînt impuse ca adevăruri sfinte, atunci respectivele societăți trăiesc într-o minciună şi degenerare spirituală absolută.