O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Sfînta minciună - Secțiunea 2

În lucrarea Din istoria imigrărilor în Israel 1882 – 1995 apărută la editura Haseffer în anul 1998, autorul Carol Bineş spune la pagina 50 că între 1939-1944 au migrat din România cu vapoarele 26697 persoane iar la pagina 51 completează că în anii 1945-1946 au migrat 5740 persoane şi la paginile 54, 55 precizează că în perioada 1946- aprilie 1948 au migrat din România peste 31000 de mozaici, deci un total de 63437 persoane. La acest total care reprezintă numai 80% din emigranţi rămaşi, trebuie adăugaţi 15900 de persoane care au intrat în Palestina dar s-au îndreptat spre alte destinaţii, dînd o sumă de 79337 persoane. Această cifră a emigranţilor pentru perioada 1939 – aprilie 1948 trebuie să o adunăm la 441606 persoane cîte erau către sfîrşitul anului 1947 şi avem un total de 520947 mozaici existenţi în România în timpul critic – decembrie 1944. Ori după documentele oficiale româneşti nu puteau fi decît 378272 de mozaici, sumă ce rezultă din adunarea celor 320272 din Vechiul Regat şi 58000 din Ardealul de Nord.

De unde vine diferenţa în plus de 143000 de mozaici pe teritoriul României acolo unde liftele sionist-sataniste pretind că a avut loc un holocaust?

Nimeni în istoria scrisă şi orală nu suflă o vorbă despre deportaţii din Transnistria care erau în viaţă în număr de 135000-138000 în ianuarie 1944 şi au fost aduşi toţi în România din ordinul mareşalului Antonescu!!!

Un raport din decembrie 1943 al Ministerului de Externe britanic ne spune: ,,Fracţiunea Europeană a Congresului Mondial al Evreilor afirmă că este foarte îngrijorată de posibila deportare a evreilor de către armata germană în retragere – în special din România – a deportaţilor care par a fi concentraţi în prezent în Transnistria. Cifrele în cauză variază între 75000 şi 150000. Ei cer să se ia măsuri pentru salvarea acestor oameni, lucru pe care îl consideră posibil deoarece Congresul Evreiesc din New York îl consideră pe Antonescu conciliator”.

După ce Antonescu a salvat de la moarte sigură peste 450000 de mozaici aceeaşi sionişti îl acuzau pe mareşal de masacrarea a peste 400000 de evrei numai pentru faptul că erau evrei adică erau tăiaţi împrejur şi se rugau ca nişte neprihăniţi lui Iahwe!!! Odioase minciuni şi odios neam care trăieşte din asemenea apucături mîrşave.

În ianuarie 1944 un raport al Jandarmeriei informa că mai erau în viaţă în Transnistria 75000 de evrei dintre care 20000 localnici. Cifra trebuie luată cu rezerve fiindcă vine de la Jean Ancel care a spus numai minciuni despre Transnistria, pînă se va cerceta arhiva lagărelor de muncă, fiind menţionată şi de sioniştii care insistau pe lîngă englezi să-l îmbuneze pe ,,conciliatorul” Antonescu. Cît priveşte abureala lui Satancel care pretinde că a spus numai adevărul istoric, totul este numai o năuceală pentru funcţionarea la foc continuu  a industriei holocaustului.

Diferenţa de 10000 de mozaici apăruţi în plus la răboj în decembrie 1944 este armata ultra secretă Pauker-Chişinevschi a cazarilor comunişti adusă de către ocupantul rus pentru a bolşeviza România. Din acest puhoi de lepădături, urmaşii prăşiţi pe meleaguri mioritice ne învaţă astăzi cum trebuie să fim români şi de ce sîntem un popor de gunoaie iar toate aceste nemernicii sînt făcute cu sprijinul direct al conducătorilor români trădători pe care turma de proşti îi alege într-o behăială generală.

Cifrele din raportul britanic sînt apropiate de cele calculate de mine, ceea ce dovedeşte că chiar mo-zaicii din SUA, aveau informaţii destul de bune despre situaţia reală din Transnistria, numai că după terminarea războiului, din ouăle de basilisc pe care ei le cloceau încă din anul 1943, a ieşit un fioros holocaust pentru neamul mioritic!

Documentul britanic subliniază faptul că mozaicii din SUA se temeau ca nefericiţii din Transnistria să nu ajungă în mîinile germanilor care sigur i-ar fi dus în lagărele de exterminare iar mareşalul Anronescu era considerat de clica sionistă americană, ca singurul lor posibil salvator. Mareşalul chiar i-a salvat pe mozaicii deportaţi în Transnistria aducîndu-i în Bucureşti în iarna lui 1944, dar totul a fost întors împotriva lui!!!

Raportul Dr. S. Mănuilă – dr. W. Filderman prezentat la Stockholm(8-15 august 1957) şi tipărit la New York în anul 1958, de către cele doua ilustre căpăţîni la Institutul International de Statistica(Documentul există în limba romană și la Institutul Central de Statistică Bucureşti). Referindu-se la perioada 1940-1945 cînd românii lucrau de zor la ,,exterminarea evreilor numai pentru faptul că sînt evrei” şi ascundeau ca mîţa ,,holocaustul” din Transnistria, autorii raportului scriu despre cei ce au murit de pe actualele teritorii ale României: ,,Pierderile suferite din cauzele directe ale războiului au fost evaluate de organizaţiile evreieşti din Romania conduse de dr. W. Filderman la 15000. Aceasta cifra cuprinde pierderile în jurul a 3000 de vieţi în timpul guvernării scurte a Gărzii de Fier şi 3-4000 victimele represaliilor din Iaşi. De asemenea cuprinde pierderile populatiei deportata în Transnistria. Numărul celor deportaţi a fost de aproximativ 40000 din care 30000 s-au reîntors. Din cele 10000 care nu s-au reîntors o parte au pierit în Transnistria sau în cursul transportului”. Cifrele morţilor din raport sînt mult exagerate pentru că Filderman încerca să mai îmbuneze mafia sionistă care l-a acuzat de cîrdăşie cu Antonescu şi naţionaliştii români, iar deportaţi în Transnistria din Regatul Români- ei au fost numai 12588 persoane, toţi sionişti sau comunişti turbaţi şi cu o ură fără margini împotriva românilor.

Antonescu a propus germanilor să-i trimită peste linia frontului la bolşevici pe toţi mozaicii, scăpînd de urletele şi conspiraţiile lor dar germanii au refuzat pentru că ei erau convinşi de victoria finală iar tuturor mozaicilor le hărăziseră o republică pe cursul inferior al fluviului Volga, adică vechea patrie a cazarilor. Se pare că ger-manii ştiau ceva ce nu doreau să spună, adică mozaicii cazari erau fraţii lor dar se pupau numai cu Iahwe şonţindu-şi mădularul.

Dar fragmentul din raportul citat este singurul document oficial venit din partea sioniştilor care recunoaşte că toţi mozaicii existenţi în Transnistria la începutul anului 1944, au fost aduşi în Bucureşti aşa cum arată fără putinţă de tăgadă şi studiul statistic din anul 1947 pe care românii nu vreau să îl ştie! Ori numai aceste texte sînt suficiente pentru a nimici povestea pretinsului holocaust pe care lepra criminală Ellie Wiesel ne-a fabricat-o şi turnat-o în cap cu sprijinul trădătorilor de Neam şi Ţară din instituţiile de conducere ale României.

La recensămintul din 25 ianuarie 1948, jidanii/cazarii bolşevici stăpînii absoluţi ai României au falsificat datele astfel ca să le iasă de un holocaust, fiindcă URSS prin decizia dată la Odesa în cazul Alexianu în 1946 a spus că în Trannistria nu a fost nici un holocaust iar sioniștii trebuie să-l caute în România, iar ticluitorii desfiinţînd determinarea populaţiei după apartenenţa etnică şi înregistrîndu-se numai după limba vorbită, ei au găsit …97566 persoane cu limba materna idiş din cei peste 441000 aflaţi atunci printre români!!!  Cînd au avut nevoie să născocească un martir aşa cum pretinde că a fost în cartea Primejdii, încercări, miracole, apărută la Hasefer în anul 1991, chiar şef rabinul Moses Rosen, autorul lucrării spune adevărul despre numărul mozaicilor din anul 1948 existenţi în România, pretinzînd că el i-a salvat de la dispariţie. Pe supracopertă stă scrierea aceasta: ,,Dr. Moses Rosen este şef rabin al României de 42 de ani. În anul 1948, el a fost ales de către Congresul Rabinilor şi Preşedinţilor de Comunităţi ai celor peste 400000 de evrei, supravieţuitori ai Holocaustului, care se aflau atunci în ţară. În pofida totalei şi categoricei opoziţii a regimului comunist, din toţi acei ani, el a reuşit ….organizarea educaţiei religioase şi cultural iudaică  a zeci de mii de copii şi tineri evrei pe de o parte şi a împlinit Alia, adică plecarea spre ,,Ţara Făgăduinţei” a patru sute de mii de evrei din România, care reclădesc acolo, alături de fraţii lor din lumea întreagă…”

Leprele trădătoare atît mozaice cît şi mioritice, plîng acum pe toate coclaurile că mozaicii au fost alungaţi din România de ferocitatea comuniştilor români, omiţînd să spună că românii au ajuns să-şi conducă propriul stat după anii 1960!

Textul amintit mai sus trebuie clarificat cu cîteva informaţii; pînă la sfîrşitul anului 1947, şef rabin al României pentru cazarii neologi a fost Alexandru Şafran, alungat de confraţii lui comunişti la instigarea lui Rosen. Noul rabin şef, nu văd cum a luptat în draci împotriva comuniştilor cînd toată puterea în România era deţinută de neamul lui – cazarii bolşevici – iar el era colonel în Securitate, organul terorii comuniste. Cît privește salvarea mozaicilor din România se datorează numai mareşalului Ion Antonescu şi guvernului său care nu i-a predat germanilor, deşi aceştia au cerut de mai multe ori să fie trimişi în Germania! Ştiu că pentru mozaici, minciuna este cel mai mare şi singurul miracol pe care-l pot ei accepta. Adevărul nu are nici o relevanţă. Aşa ne-au falsificat ei istoria de cîte ori au vrut iar toată această monstruozitate a avut şi are complicitatea unor trădători români ajunşi în funcţii de decizie şi de nenorocire a memoriei strămoşeşti şi a distrugerii neamului. Dau mai jos locurile unde au murit evrei asasinaţi de cetăţeni sau soldaţi români:

  • 54 morţi în incidentul de la Dorohoi din 1 iulie 1940 fiind împuşcaţi de soldaţii români, o nenorocire care a avut loc atît stării de spirit a soldaţilor ce se întorceau din ţinutul Herţa fiind hărţuiţi permanent de către jidanii ce au ucis comandantul regimentului cît şi a instigărilor legionarilor locali care şi-au activat năravurile şi apucăturile în contextul istoric dat.
  • 125 morţi în rebeliunea legionară din ianuarie 1941 în Bucureşti
  • 2154 morţi la sfîrşitul lunii iunie 1941 în cele două trenuri trimise din Iaşi către judeţul Ialomiţa la care mai trebuie adăugaţi cca 50-200 morţi executaţi de germani pe străzile oraşului.
  • 311 morţi la Sculeni(Cîrlig) în apropiere de Iaşi, deshumaţi în 1946 dintr-o groapă comună. Despre această cifră am îndoieli că ar fi corectă, fiindcă am luat-o tot din scrierea mincinoasă a lui Jean Ancel.    

Basarabia şi Bucovina.  Cînd bolşevicii au ocupat aceste ţinuturi, după datele statistice româneşti, au rămas în afara statului un număr de 4068933 persoane dintre care 301584 mozaici la care trebuie să-i mai adăugăm pe cei 163918 de cazari trădători care au trecut Prutul în lunile iulie şi august 1940 pentru a fi în împărăţia comunismului satanist rezultînd un total de 451584 persoane dar după datele Ministerului de Justiţie din noiembrie 1939, erau trecuţi la bolşevici 482200 persoane. Cînd românii i-au alungat pe ruşi în iulie 1941 şi au făcut un recensămînt în septembrie 1941 au mai găsit o populaţie de  3525008 persoane (Arhv. M.Ap.N., fond 3467, dosar nr. 41/1941, Recensămîntul f. 9-12) dintre care 79850 cazari – cifră pe care am calculat-o adunînd mozaicii care au fost deportaţi în Transnistria cu cei rămaşi locului. În această cifră a cazarilor prinşi în răboj de români sînt incluşi şi cele două mari grupuri găsite de germani prin Ucraina la începutul lunii august 1941 şi trimişi pe capul românilor, primul cu un număr de 13000 persoane a fost internat la Chişinău prin înfiinţarea lagărului din marginea oraşului iar al doilea cu un număr de 35000 de persoane au fost internaţi la Cernăuţi. Aceste informaţii infirmă şi făcătura lui Satancel cum că germanii îi ucideau pe mozaici pe unde îi găseau şi făceau baie în sînge de evreu ca să devină invincibili. Întoarcerea refugiaţilor înapoi în Basarabia şi Bucovina a fost sursa tifosului care peste cîteva luni va face ravagii în Transnistria. Dacă germanii nu ar fi găbuit aceste grupuri de refugiaţi cazari, românii ar mai fi găsit în cele două ţinuturi ceva mai mult de 31000 de mozaici faţă de aproximativ 483200 persoane cum erau cu un an înainte. Dar ciudat este faptul că mulţi dintre cei care nu au reuşit să fugă în interiorul imperiului bolşevic – satanist, nu ştiau româneşte şi nu s-au găsit în arhivele româneşti că ar fi primit vreodată cetăţenia Regatului România.

După ocuparea Basarabiei şi Bucovinei din iunie 1940, bolşevicii au procedat la o deportare masivă a populaţiei româneşti. În septembrie 1940 Pravda anunţa deportarea a 135000 de muncitori – se înţelege români – în diferite colţuri ale URSS. Aceste deportări s-au făcut pe baza listelor întocmite de uneltele criminale cazare dar şi cu sprijinul unor ruşi, ucraineni şi chiar vreo cîteva secături mioritice. În februarie 1941 alţi 18000 de români au fost deportaţi în imperiul roşu. În locul românilor au fost aduşi jidani, fanatici bolşevici instruiţi în luptele de partizani care au rămas în spatele frontului să-i scurteze de zile pe cîţi mai mulţi români, iar documentele militare dovedesc fără putinţă de tăgadă aceste fapte. Cei mai mulţi însă au abandonat bărbăţia satanist – bolşevică şi s-au resemnat în faţa sorţii.

Dacă facem un calcul să vedem genocidul care l-a făcut în Basarabia şi Bucovina ocupantul rus şi uneltele lui criminale - jidanii/cazarii bolşevici – vedem o scădere a populaţiei provinciei cu 543925 persoane(4068933 în iunie 1940 - 3525008 în iulie 1941). Această sumă se compune din cei cca 400000 de mozaici care s-au retras cu armata rusă, 153000 români deportaţi de ocupantul rus şi cca 18000 de ruşi şi ucraineni care s-au dat în stambă cu noul stăpîn pe seama românilor. Aceste informaţii trebuie corectate cu recensămîntul populaţiei Basarabiei şi Bucovinei făcut de ocupantul rus în septembrie 1940 şi astfel vom şti exact ce număr de mozaici erau sub ocupaţia rusească şi cîţi au şters-o cu tartorii lor întru ticăloşii precum şi dezastrul care s-a abătut asupra românilor numai pentru faptul că ei vedeau în comunism iadul adus pe pămînt. Pînă la sfîrşitul lunii octombrie 1941, cazarii din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi în Transnistria, rămînînd locului numai ceva mai mult de 3000.

Fuga mozaicilor din faţa armatelor române a fost o măsură de prevedere a lui Stalin, care, pentru a-şi salva colaboratorii satanişti de la eventuale socoteli cu cei pe care i-au tras pe roată, a dat un ordin la începutul lunii iunie 1941 pentru evacuarea tuturor jidanilor din faţa trupelor germane masate pe graniţa dintre aceste imperii de la Marea Baltică la Marea Neagră – şi deplasarea lor în Kazahstan, Uzbekistan şi alte republici din Asia Centrală, scăpîndu-i de la moarte sigură. Documentul se găseşte menţionat în cartea mozaicului Isaac Deutcher, Esai sur le probleme juif, apărută la Paris, Payot în anul 1968, paginile 98-99.

Şi un document din arhiva armatei române din 1 august 1941 care confirmă ordinul lui Stalin şi informaţiile venite din raportul Mănuilă-Filderman. ,,Telegramă Domnului General Ion Antonescu Cernăuţi… Dificultatea o am din motivul că Germanii din ordinul Comandamentului Arm. Germ. din Polonia, au primit dispoziţiuni să treacă peste Nistru în Bucovina pe evreii ce au fugit odată cu armatele sovietice, că aceşti evrei vor trebui însoţiţi pînă la Cernăuţi de un ofiţer sau subofiţer german…” Este vorba de cei 35000 de evrei aduşi plocon pe capul ,,sîngeroşilor” români să-i păzească şi să le asigure hrana. Mai dau un document care dovedeşte că majoritatea jidanilor din Basarabia şi Bucovina au plecat cu armata bolşevică. O notă informativă din 28 iunie 1941 a Secţiei ll ne dă unele lămuriri despre dezmăţul cazarilor făcut pe seama românilor în timpul ocupaţiei bolşevice. ,,Mişcarea comunistă şi foştii membri de seamă ai acestei mişcări şi care în majoritate erau evrei, au plecat odată cu armatele roşii, iar puţinii care au rămas, neavînd nici un fel de legături cu organele de conducere sînt dezorientaţi şi paralizaţi… Se lucrează în continuare la identificarea celor care, după retragerea armatelor române din Basarabia la 28 iunie 1940, s-au manifestat public contra statului nostru, au adus prejudicii morale şi materiale românilor rămaşi sub stăpînire bolşevică, persecutîndu-i, luîndu-le bunurile şi contribuind la deportarea şi executarea acestora în urma denunţurilor făcute”.

Gangsterii sionişti spun că au fost ucişi fără judecată 250000 de cazari de către armata română în Basarabia numai din setea de sînge nevinovat, dar nu prezintă nici dovezi nici informaţii care să arate unde s-au petrecut nenorocirile iar minciuna ticăloasă o voi demasca mai jos. Informaţiile de mai sus arată ce bande de trădători şi asasini au avut de suportat românii din ţinuturile ocupate de comunişti şi cu cine a trebuit să se socotească armata română!

În raportul prezentat la Stockholm(8-15 august 1957) şi tipărit la New York în anul 1958, de către Dr. S. Manuilski/Mănuilă, fost director general la I.C.S. Bucureşti şi dr. W. Filderman, fost Preşedinte al Uniunii Evreilor din România, Preşedinte al Federatiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România, Preşedinte al Comitetului ,,Joint Distribution” pentru România, la Institutul International de Statistica, dar nu în numele statului român, găsim confirmarea ordinului lui Stalin. Documentul precizează următoarele despre populaţia mozaică din Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţei, teritorii ocupate de bolşevici în iunie 1940: ,,Cînd armatele germano-române au reocupat aceste teritorii în vara anului 1941, o parte a populaţiei evreieşti a fost evacuată de Soviete şi o parte a evreilor s-a refugiat din propria iniţiativă în Rusia Sovietică. Aceşti evacuaţi şi refugiaţi s-au răspîndit în toate direcţiile.”

Tot în acest raport se spune că în anul 1947, un grup de peste ,,100000 de evrei români” staţionaţi temporar în Siberia, adică dintre cei care ,,s-au repatriat” în iunie-septembrie 1940 şi în iunie 1941 au fugit cu ocupantul bolşevic după ce i-au trecut prin focul iadului pe românii robiţi, aşteptau să fie repatriaţi în România de către organizaţiile lor internaţionale dar soarta i-a hărăzit să slujească imperiului Satanei. Ei făceau parte din cei 163918 de mozaici care s-au ,,repatriat” din Regatul României în Basarabia şi Bucovina cînd aceste ţinuturi româneşti au fost ocupate de hoardele bolşevice în iunie 1940.

Sursele mozaice arătate mai sus, la 12 ani după terminarea războiului, bazîndu-se pe unele informaţii statistice şi pe cele trăite personal, spun că majoritatea covîrşitoare a cazarilor – cam 450000 de persoane după datele statistice – din cele două provincii româneşti s-au retras cu bolşevicii, fără a preciza şi locurile de destinaţie deşi le cunoştea. Dintre aceștia 48000 de mozaici nu au avut spor la fugă, fiind găbuiți de germani dincolo de Bug și aduși în ținuturile unde ei își aveau baștina să le vadă iarăși mutrele fioroșilor români pe care i-au belit de vii timp de un an cînd erau uneltele ocupantului bolșevic.

Şi atunci întreb cum am permis ca această lepră criminală - Ellie Wiesel - să vină şi să ne pună în cîrcă asasinarea a 400000 de mozaici numai din setea de sînge nevinovat a românilor, cînd dovezile menţionate mai înainte arată că ei s-au retras cu ocupantul bolşevic cu care au colaborat frăţeşte la jefuirea, deportarea şi masacrarea populaţiei româneşti din ţinuturile Basarabiei şi Bucovinei? În arhiva armatei române sunt mii de documente care arată grozăviile şi monstruozităţile pe care le-au făcut jidanii comunişti din aceste teritorii împotriva românilor. Publica- rea lor ar îngrozi şi cele mai împietrite inimi care îi acuză pe români de holocaust, industrie satanistă născocită pentru a scoate miliarde de euro!

Acţiunile de supunere ale Guvernului, Parladementului şi Preşedinţiei României faţă de mafia sionistă, privind acceptarea acestei monstruozităţi nu sînt acte şi fapte de înaltă trădare?

Transnistria, este regiunea unde spun liftele cazare şi gangsterii sionişti, marii proprietari ai industriei holocaustului, că românii ar fi ucis cu sînge rece sau cald, sute de mii de fii ai lui Israel, doar pentru vina că se rugau numai la Iahwe. Putem dovedi cu fapte din istoria recentă că foarte mulţi dintre aceştia se rugau lui Satalin iar isprăvile lor erau crime împotriva umanităţii, crime de înaltă trădare, diversiune, spionaj, atentate, acţiuni teroriste şi tot ce mai intră în arsenalul unui bolşevic internaţionalist – satanist pus pe distrus întreg neamul omenesc dacă nu se închină la steaua roşie cu cinci colţuri şi nu îl venerează pe marele Satana – cunoscut de ei sub numele de Iahwe sau Stalin. De la cei aproape 500000 de mozaici pretinşi a fi masacraţi în Basarabia şi Transnistria şi plînşi de Ehrenburg şi Satancel înveninatul pînă la cei care se cam ruşinează de această făcătură şi temîndu-se că odată scos la iveală adevărul vor trebui şi ei să răspundă pentru monstruozitatea făcută asupra memoriei colective europene, cale lungă a parcurs minciuna.

Spun aceşti moderaţi că în Transnistria ar fi murit de boli şi reaua administrare a situaţiei de către români dar şi datorită unor execuţii samavolnice făcute de ucraineni şi germani cu acordul jandarmilor români, cam 50000-80000 de suflete. Sînt de acord cu această moderaţie dar mai cer ca lumina să pătrundă în întunecimea creată de minţi criminale şi gangstereşti ce urmăresc să scoată de pe moartea atîtor nefericiţi, zeci de miliarde de dolari ca să-şi îngroaşe pungile lor nesăţioase. Şi alături să fie puse toate acţiunile criminale ale evreilor din Basarabia şi Bucovina făcute împotriva armatei şi administraţiei române precum şi a populaţiei româneşti. Ştim cu exactitate că au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina în Transnistria 105889 cazari, din Regat au fost deportaţi în septembrie 1941 încă 588 mozaici şi pînă în primăvara anului 1942 s-a ajuns la un număr de 12588 persoane, după care Antonescu a oprit orice deportare.

Un raport al jandarmeriei din Transnistria din septembrie 1942 spune că pînă la acea dată au trecut Nistrul 119065 evrei.  În această sumă sînt incluşi deportaţii din Basarabia şi Bucovina în număr de 79350 persoane, cei din judeţele Cîmpulung, Rădăuţi, Suceava şi Dorohoi în număr de 27100 mozaici şi cei 12588 de furioşi comunişti care nu au reuşit să ne ia sînge ce trăiau prin alte regiuni ale Regatului Românie. Din cei 27100 de mozaici deportaţi din judeţele nordice ale Moldovei, au murit un număr de 1535 persoane cît au stat în Transnistria, adică 5%, ei însă susţin că au fost exterminaţi toţi!

La sfîrşitul anului 1941, profesorul Alexianu spunea că avea în Transnistria, internaţi în mai multe tabere de muncă 130000 de mozaici. Ori această cifră trebuie să îi includă şi pe evreii din Transnistria care au fost obligaţi să se refugieze satele din jurul Odesei pentru a nu se molipsi de tifos de la cei veniţi din Basarabia şi Bucovina. În februarie – martie 1942, au fost internaţi în lagăre un număr de 32643 mozaici din care 16258 din Odesa şi diferenţa din satele şi tîrgurile din apropiere. Caraiţii din Odesa nu au fost consideraţi mozaici şi au rămas la casele lor. Acestea sînt cifre care pot fi dovedite cu documente şi acceptate chiar de Ancel atunci cînd făcea referire la documente, iar pentru bazaconiile sioniştilor şi cazarilor înfocaţi de pe la noi sau de aiurea pe care ni le pun în cîrcă, ar trebui să-i cinstim cu cîte o ţeapă sau o cravată de cînepă a le linişti răgetele şi făcăturile.

Din însumarea cifrelor prezentate mai înainte, avem un total de 151708 persoane – 119065 venite din Basarabia, Bucovina şi Regat iar 32643 din Transnistria – care au fost internate în acest ţinut al nenorocirii unde bolile, lipsa de igienă, degradarea sub toate formele, cruzimea şi gerul au făcut să moară mulţi dintre cei obligaţi să suporte asemenea tratamente. Prăpădul cel mai mare a fost în perioada septembrie 1941 – aprilie 1942 cînd s-au înregistrat cca 10000 de victime în cea mai mare parte datorate tifosului care a izbucnit în grupurile de mozaici găbuite de germani în Ucraina în august 1941 şi aduse la Chişinău şu Cernăuţi.

Mareşalul Antonescu a dat ordin în ianuarie 1944 ca evreii din Transnistria să fie evacuaţi în sud în localitatea Vijniţa de unde au ajuns cu trenul în România, fiind salvaţi de la o moarte sigură pe care au avut-o mozaicii din Polonia, Bielorusia sau Ucraina, acţiune ascunsă de leprele sioniste care lucrează la făcătura holocaustului dar şi de istoricii români!

Raportul Mănuilă – Filderman amintit mai sus, spune că în Transnistria au murit 54500 persoane dintre mozaicii deportaţi din Basarabia şi Bucovina şi oricît am întinde-o nu pot fi 400000 de persoane asasinate de fioroşii români, care, cum beleau ochii, le sfîrîia gîtjelul după o picătură de sînge de ,,popor ales”! Prea umblă jigodiile numai cu minciuni şi revelaţii sataniste. Ei au dat această cifră în raportul din anul 1957, dar şi ea este inexactă, pentru că atunci încă nu era pusă la punct ,,industria holocaustului” născocită de Ellie Wiesel şi alte secături mozaice, mari iubitoare de minciuni, averi şi titluri de martiri şi eroi ai ,,poporului ales” care să îl miluiască pe Iahwe iar pentru proşti şi tîmpiţi ,,revelaţii” istorice căcălău!

Faptul în sine dovedeşte fără putinţă de tăgadă că mozaicii din România au ştiut totdeauna situaţia aproape reală din Transnistria dar au minţit cu neruşinare pentru că minciuna uciderii celor 400000 de mozaici de către sîngeroşii români era plăsmuită încă din anul 1943 în Canada de cazarul ce a trăit o vreme şi pe la noi, Kulisher, cînd nu se cunoştea soarta războiului.

Ca să dezvăluim lumii această ticăloşie jidovească privind holocaustul din România – localizat la început pe actualul teritoriu românesc dar pentru că faptele nu se legau deloc, a fost dus în Transnistria fiindcă acolo era şi a rămas încă foarte mult întuneric – trebuie făcută o cercetare completă a arhivelor din Odesa şi Nicolaev şi atunci le vom pregăti ştreangul tuturor jidanilor şi gangsterilor sionişti ce lucrează de zor în industria holocaustului să scoată de la fraieri sau proşti zeci sau sute de miliarde de dolari.

Din însumarea deportaţilor în taberele de muncă de pe malul stîng al rîului Bug, avem 119065 mozaici din Basarabia, Bucovina şi Regatul României şi 32643 mozaici localnici, dînd un total de 151708 persoane. Chiar documentele sioniştilor din decembrie 1943 menţionate în raportul britanic avansau o cifră a supravieţuitorilor existenţi la acea dată în taberele de muncă din Transnistria la 75000-150000 persoane şi care au fost aduse în Bucureşti, la sfîrşitul lunii ianuarie 1944.

Radu Lecca, care a condus Centrala Evreilor din România din decembrie 1941 pînă în august 1944, după ce comuniştii l-au înhăţat şi pus la popreală, vorbeşte în declaraţiile sale date prin anii 1950 la Securitate şi descoperite după 1990, despre ,,cazul Dorohoi”. El scrie că datorită comportamentului agresiv şi obraznic faţă de armata română cînd se retrăgea în 29 iunie 1940, în anul 1941 după ce i-au alungat pe bolşevici din Basarabia, cîţiva generali români au dispus deportarea şi din acest judeţ a 9000 de suflete, deşi ei nu intrau sub incidenţa deciziilor lui Antonescu iar cînd s-au întors din Transnistria la începutul anului 1944 la căminele lor, mai erau  numai 8000 persoane. Procentul decedaţilor după mărturia lui Lecca, în perioada 1941-1944 a fost de 11,25%.

Declaraţia lui este confirmată chiar de către mozaici în studiul lor statistic din anul 1947, amintit mai sus, unde avem 12923 persoane pentru anul 1930, 14151 persoane pentru anul 1940, 11547 persoane pentru anul 1941 arătînd că din acest judeţ au trădat cu fruntea sus puhoi de jidani înveninaţi împotriva românilor. În toamna anului 1941 au fost deportaţi în Transnistria 9231, rămînînd 2316 mozaici pentru anul 1942 cifră care dovedeşte corectitudinea afirmaţiilor lui Lecca privind numărul deportaţilor în Transnistria şi 10680 persoane pentru anul 1947, adică s-au întors din acest loc al suferinţei 8364 mozaici. Studiul ne arată că nu toate persoanele de religie mozaică din fostul judeţ Dorohoi au fost deportate în Transnistria în octombrie 1941, iar numărul celor decedaţi în acest loc al jalei şi care s-au întors la casele lor în februarie 1944, este chiar mai mic decît cel menţionat de Lecca, fiind într-un procent de 9,4%.

Pentru că informaţiile din studiul Memento Statistic confirmă declaraţiile lui Radu Lecca, şi mai mult, chiar le corectează, acestea trebuind considerate cele mai apropiate de adevăr, adică procentul decedaţilor din lagărele de muncă forţată de la Bug a fost cam de 8-10% din totalul celor deportaţi, cifră ce se impune din studiu pînă vom ajunge la arhiva din Transnistria sau la documentele care scriu despre aducerea mozaicilor în Bucureşti, să aflăm adevărul istoric!

Adică în aceste locuri s-au prăpădit cam 15000 de persoane sau ceva mai mult dar numărul lor nu poate trece de 18000 şi numai minţile bolnave sau criminale mai pot crede cifra de 400000 de asasinaţi în Transnistria!!!

Tot în declaraţia lui, mai scrie că în august 1942 a ordonat un recensămînt al mozaicilor din Regatul României unde s-a găsit un număr de 315000 persoane, informaţie ce arată că deportările erau oprite de multă vreme. Cifra este corectă pentru că dacă scădem din cei 328968 găsiţi la 1 ianuarie 1941, pe cei deportaţi în număr de 12588 persoane, rezultă 317080 mozaici care trebuiau să iasă la răboj. În această perioadă de timp unii au reuşit să plece în Palestina, ceea ce justifică numărul mai mic amintit de declaraţiile lui Radu Lecca date în temniţele Securităţii înfiinţată de bolşevicii cazari.

În raportul Mănuilă – Filderman, se scrie că au fost deportaţi din Regat 40000 de persoane, adică cei 12588 care erau roşii de cît comunism le circula prin instalaţii şi cei 27100 din judeţele Cîmpulung, Suceava, Rădăuţi şi Dorohoi, şi sau întors în anul 1944 numai 30000 de persoane, fiind un procent de decedaţi de 25%. Deşi Filderman este contrazis de studiul Memento statistic, vedem că procentul supravieţuitorilor din Transnistria a fost de 88,7% după sursele româneşti, 92.5% după studiul statistic întocmit de  mozaici în anul 1947 cînd nu exista industria holocaustului şi 75% după raportul Mănuilă Filderman întocmit cu multe falsuri în anul 1958, prin care încerca să le cînte în strună fanaticilor sionişti.

Aplicînd aceste procente la totalul deportaţilor pe malurile Bugului în număr de 151708 persoane putem determina populaţia supravieţuitoare care a fost adusă în România în ianuarie şi februarie 1944 de 134262 sau 140523 persoane iar numărul decedaţilor în aceste teritorii a fost de 11185 persoane sau 17446 persoane, cifre calculate pe baza datelor statistice disponibile.

Acestea sînt limitele maxime şi minime ale decedaţilor din Transnistria.

Deşi procentul din raportul lui Mănuilă – Filderman este dovedit ca incorect de celelalte informaţii privind deportaţii din Regat, am să calculez şi pentru această variantă, pe care însă nu o consider apropiată de adevăr. Ar rezulta după acest procent un număr de 114781 persoane salvate din Transnistria şi 37927 decedaţi.

Pe cale de consecinţă numărul mozaicilor care au murit în Transnistria, determinat pe baza studiului intitulat ,,Memento Statistic” coroborat cu declaraţiile lui Radu Lecca, este de cca 10000-20000 persoane, iar cifra adevărată stă încă în întunericul arhivelor din Odesa şi Nicolaev pentru că nici un istoric român nu are curajul să-l scoată la lumină!

Dar tartorii mozaici de la Institutul pentru Studierea holocaustului cu sediul în Bucureşti, au cercetat documentele din Odesa şi Nicolaev precum şi cele privind aducerea deportaţilor din Transnistria în Bucureşti, şi după ce le-au văzut, pentru că din ele nu le iese de un holocaust revelat, refuză să le facă publice fiindcă le-ar arunca în aer făcătura la care au lucrat timp de peste 60 de ani iar românii ar avea posibilitatea să-şi cunoască adevărata istorie! Aşa românii vor finanţa în continuare această clică de lepre care ne scuipă în obraz de cîte ori vreau fără ca cineva să îndrăznească a-i plesni pentru nemernicia lor.

Pînă în prezent doar raportul Mănuilă – Filderman spune că mozaicii supravieţuitori din Transnistria au fost aduşi în România, chiar şi cei localnici scăpînd în felul acesta de lagărele naziste. Informaţia însă este explicită şi în studiul statistic întocmit de mozaici în anul 1947. Cifra supravieţuitorilor din Transnistria de 134000-140000 persoane, ieşită din calculele statistice prezentate mai înainte, este apropiată de cei 130000 de mozaici amintiţi de către guvernatorul acestui teritoriu, Alexianu, că îi avea în grijă la sfîrşitul anului 1941. Declaraţia a fost dată de profesorul Alexianu în timpul procesului din anul 1946, fiind judecat pentru că a ocupat funcţia de guvernator al Transnistriei.

Cît priveşte născocirea celor 400000 de mozaici asasinaţi de armata română, noi cei care mai avem curajul de a spune adevărul, ar trebui să dăm în judecată mafia sionistă şi statul Israel – care este iniţiatorul acestei acţiuni criminale – pentru terorism internaţional şi genocid cultural.

Cifra supravieţuitorilor din Transnistria, este confirmată direct de lucrarea mozaicilor, intitulată Congresul Mondial Evreiesc, Secţiunea din România – Aşezările Evreieşti din România, Memento Statistic Bucureşti 1947, care prezintă pentru sfîrşitul anului 1947 un număr de 383606 mozaici trăitori în România la acea dată.

Pentru anul 1941, în textul materialului discutat ei prezintă cifra de 315003 persoane mozaice, aproape identică cu cea menţionată de Radu Lecca în declaraţia dată la Securitate. Această creştere de neînţeles de la 315000 mozaici la 383606  în plin holocaust, măceluri şi alte prăpăduri inimaginabile, se explică prin aducerea în ţară a celor aproximativ 130000 de mozaici din Transnistria. Dacă la cei existenţi în ţară în anul 1941 şi 1942 se adună cei veniţi din Transnistria dau o cifră de 445000 de persoane, din care trebuie să scădem cca 60000 persoane care deja plecaseră spre Palestina sau alte destinaţii şi dau 385000 de suflete. Aceste date statistice dovedesc faptul de necontestat că în Transnistria au supravieţuit nenorocirilor cam 130000 mozaici, şi care, în ianuarie-februarie 1940 au fost aduşi în România din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi rămaşi majoritatea covîrşitoare în Bucureşti dar unii răspîndindu-se în diferite localităţi din ţara cum am arătat mai înainte, folosind informaţiile din studiul statistic al mozaicilor.

O altă dovadă de netăgăduit privind aducerea mozaicilor din Transnistria în Bucureşti, este creşterea uluitoare a numărului mozaicilor din acest oraş după război, care avea în anul 1930 69885 persoane(pag. 256 cap. Populaţia statornică în anul 1930 după neam şi limba maternă), iar la sfîrşitul anului 1947 erau 150021 de închinători la întunecatul lor Iahwe, informaţiile din studiul lor statistic dovedind că majoritate covîrşitoare a celor veniţi din Transnistria, s-au oprit în această locaţie!!!

Adevăr pe care guvernaţii, parlamentarii şi preşedintele României nu au ochi să îl vadă şi urechi să îl audă!

Şi totuşi în faţa acestor informaţii pe care le ştiu şi ei, marea lepră Ellie Wiesel pălită de morbul revelaților și vedeniilor genial-sataniste, vine şi ne urlă că românii au ucis, au ucis, au ucis la mozaici pînă au obosit!

În acelaşi ton, dar spunînd adevărul, putem si noi striga: mozaiciii au ucis zeci de mii de militari şi funcţionari români, mozaicii au trădat, au trădat, au trădat tara care le-a dat casă şi masă iar cînd s-au întors cazarii bolşevicii au ocupat Romania şi in perioada 1945-1962 au participat la asasinarea a peste 187000 de romani, au trecut prin locurile de represiune 1250000 de persoane şi sînt autorii genocidului cultural asupra romanilor! Sioniştii şi bolşevicii trebuie să răspundă pentru aceste crime împotriva românilor!

Sioniştii şi alte tîrîturi îi prezintă pe Hitler şi Bonaparte drept întruchiparea lui Antihrist dar niciodată nu suflă un cuvînt despre tătucu Satalin care le-a făcut statul Israel, visul de aur al oricărui sionist şi mai ales de tartorul Ziderblum/Lenin şi cinul lui de criminali care au fost întruchiparea răului absolut şi fii ai Satanei chiar dacă ei se considerau fiii lui Israel, avînd ca plan stăpînirea lumii şi înfiinţarea statului mozaic în Palestina! Franţuzul şi neamţul sînt nişte nevinovaţi pe lîngă clica lui Ziderblum/Lenin care trebuie să fie răspunzători în faţa istoriei de moartea zecilor de milioane de persoane și crimele făcute de ei împotriva neamului omenesc pe acolo pe unde au reuşit să se crăcăneze cu umanitarismul lor drăcesc.

Cînd ruşii s-au înstăpînit  peste noi prin uneltele lor cazarii bolşevici, trădătorii de neam şi ţară ne învăţau să ne maimuţărim cu zicerea: ,,Stalin şi poporul rus fericire ne-a adus”; acum după ce ne-au vîndut gangsterilor sionişti, acelaşi hăitic de lepre ne tîmpesc cu profeţia satanistă: ,,Wiesel şi cazarii lui, bucurie neamului”!

Vajnicii luptători ai întunericului, adunaţi toţi sub acoperişul Institutului pentru Studierea Holocaustului din România au fost în Transnistria de mai multe ori după anul 2005 de unde şi-au făcut copii după unele documente din arhivele de la Odesa şi Nicolaev. Dacă ei ar fi găsit informaţii acuzatoare la adresa României, ar fi explodat toată şărpăria satanistă de urlete şi ameninţări, iar săracul Iahviţă ar fi sărit ca ars din străfundurile Iadului, să-şi ogoiască fecioraşii păliţi de damblaua răgete- lor de fiară turbată. Dar după 5 ani de muncă încordată, în regiune este mucles, aşa că, ei ştiu adevărul dar ne au pe noi de proşti şi odată pe an vin şi se cacă pe mesele Parladementului, a Guvernului şi a Preşedinţiei României, acuzîndu-ne că am ucis 400000 de mozaici numai pentru că se rugau lui Iahwe.

Tăcerea lor îi acuză că au aflat cifra exactă a morţilor din Transnistria şi pentru că nu reprezintă nici 3% din ce trîmbiţează către cele patru zări, o vor ţine cu cercetările pînă la Paştele Cailor. Şi mai ascund faptul că din Transnistria au fost aduşi în Regatul României, cam 130000-138000 de supravieţuitori la sfîrşitul lunii ianuarie 1944, adăugaţi la cei existenţi în ţară, dau 430000 sau 445000 de mozaici salvaţi de la moarte sigură de mareşalul Antonescu pe care ei l-au condamnat la moarte pentru genocid, fiindcă ar fi ucis din ură de rasă, 400000 de mozaici din ,,rasa superioară”.

Dau mai jos două din dovezile care îi acuză pe mozaicii din România inclusiv pe cei din industria holocaustului adăpostiți în cuibarul Satanei cunoscut și ca Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Ellie Wiesel, pe care românii trebuie să le cunoască și să-i ajute să pună mîna pe par.

La data de 24 noiembrie 2010 la Universitatea V. Alescandri din Bacău a fost organizat un simpozion cu tema ,,Minoritățile și dezvoltarea României” unde a vorbit și Alexandru Florian, directorul INSH, afirmînd că în Transnistria au murit 150000 de mozaici! Adică nu mai sînt 400000 de victime ale regimului fascist român condus de mareșalul I. Antonescu cum șuiera vipera sionistă Rodica Radian Gordon în august 2004, nu mai sînt nici 280000-380000 de asasinați cum a descoperit prin revelații, marele plăsmuitor și ucigaș de conștiințe Ellie Wiesel în raportul lui prezentat trădătorilor de Neam și Țară Românească, ci mult mai puțini! După ce le vom pune ștreangul în gît și ghearele la țîțîna ușii, vor recunoaște acești ucigași ai memoriei românesc și numărul exact care nu este prea departe de 15000 de morți, dar cei mai mulți prăpădiți de tifos, boală cu care erau foarte mulți conta-minați cînd românii i-au chemat la județ în septembrie 1941, pentru crimele făcute cu un an în urmă.

Tot la acest simpozion, Liviu Rotman a spus că istoriografia comunistă dar mai ales post comunistă a folosit excesiv și în scop naționalist cuvîntul ,,român”. Deci să înțelegem și noi cum bate vîntul și vînturile sataniste, lepra din Israel, cere cu obrăznicie românilor să nu mai umble cu părul în ochi după cai verzi latiniști sau daciști, asumîndu-și fără zăbavă ,,adevărata istorie veche iudaică” a plaiurilor mioritice așa cum au plăsmuit-o ei după anii 1860 prin fel de fel de făcături, studii și scrisorele, unele mai mincinoase ca altele iar Lucifer este tartorul Graetz.

Istoricul din Israel, Dalia Ofer care este profesoară la Universitatea Ebraică din Ierusalim din anul 1964, are în această calitate o preocupare permanentă privind istoria comunităților de mozaici din Europa în perioada modernă, scriind zeci de articole și cărțile: Evadarea din holocaust, imigrația ilegală în Israel(1939-1944), apărută în 1990 în ebraică; The End Journey Dead, apărută în 1996; Femeile în holocaust, tipărită în 1998 și Holocaustul: istorie și memorie, apărută în 2001, iar tema principală este studierea holocaustului. Dedicînd mai multe studii deportării mozaicilor din Basarabia și Bucovina, în Transnistria, ea ajunge la următoarele convingeri: ,,La recensămîntul din 1926 fuseseră înregistrați 1200000 ucraineni, 600000 rusi, 300000 evrei, 300000 romani. Pentru evrei, Transnistria a reprezentat un adevărat dezastru, totuși au supraviețuit mai multi decît în lagărele de exterminare. În Transnistria au fost deportați 120000-140000 evrei(Jean Ancel dă 160000), dintre care au scapat aproape 70.000. Aici nu existau lagare de exterminare, ca la Auschwitz, cu instalații perfecționate. Existau ghetouri, ca la Moghilev, unde s-au putut organiza pentru a supraviețui. Cei mai multi evrei au murit in perioada 1941-1943, datorita lipsurilor si greutăților de tot felul.” Să reținem faptul că istoricul din Ierusalim susține deportarea numai a cca 120000 de persoane sau 140000, din care au murit cam 50000 mozaici ori ceva mai mult și nu înfiorătorul holocaust de 400000 de suflete cu care ne amenință ei de vreo 6 ani!

Textul arată că în Israel, în școlile lor se învață așa ceva și asta știa și fiara turbată Rodica Radian Gordon cînd nu cunoștea industria holocaustului, dar venind cutra pe capul nostru ca purtător de stindard al Satanei, ne-a trîntit-o în bot cu un holocaust și asasinarea celor 400000 de mozaici de către antisemiții români. Nu sînt nici 380000 cum zice lepra criminală Ellie Wiesel și toți industriașii holocaustului sau 150000 de morți cum i s-a înmuiat pliscul lui A. Florian directorul INSH!

Dar în acest text mai descoperim și acțiunea de falsificare a evenimentelor din Transnistria făcută de canalia ce se pretinde istoric, numită Jean Ancel care este profesor la Universitatea din Tel Aviv. Plăsmuirea lui numită Transnistria, citată de Dalia Ofer a ajuns și la noi, pe banii noștri fiind tipărită în două volume groase la editura Atlas în anul 1998. Autoarea menționată scrie despre recensămîntul făcut de ruși în anul 1926 în Transnistria, informație luată din cartea lui Jean Ancel, dar în traducerea din limba română cifrele pe grupe etnice nu mai apar ca să nu știm cum a învîrtit el atît de dibaci datele statistice pentru a le falsifica de un holocaust! Dacă Dalia Ofer scrie despre lucrarea lui Jean Ancel, că aceasta menționează cifra de 160000 deportați atît din Basarabia, Bucovina cît și din Transnistria în taberele de muncă din acest ținut, afurisitul ne prăjește creierii cu zicerea fantasmagorică de la pagina l1: ,,populația evreiască totaliza aproape 300000 de oameni, cifră care urma să fie tragic confirmată de datele referitoare la numărul crimelor şi la numărul supravieţuitorilor «temporari»”. Iar minciuna este repetată și aburită mai bine la pagina 75: ,,De la sfîrşitul lunii iulie 1941 pînă în primăvara anului 1943, aproximativ 300000 de evrei atît localnici cît şi cetăţeni români, au fost deplasaţi în convoaie de colo, colo prin Transnistria.” Despre Basarabia și Bucovina spune că românii și germanii cînd au eliberat de bolșevici aceste ținuturi, au ucis prin împușcare și alte forme de exterminare peste 250000 de evrei! Una scrie canalia criminală pentru cinul lui de întunecați și altceva prezintă tîmpiților de români chiar referitor la același text, fiindcă jegul mozaic are dreptul sacru de a-l minți pe goimul cap de lut dacă din această mîrșăvie lui îi iese un cîștig! Te îngrozește ce cîștig și-au plănuit ei pe spinarea bietului român abulic și îndobitocit de-i plîngi de milă cît i s-a pus în cîrcă să ducă! Dar și numărul populației mozaice din Ardealul, de Nord scăpată din lagărele naziste a fost ,,corectată” să dea îngrozitor de bine pentru holocaustul lor.

Cînd ungurii au ocupat acest pămînt românesc au făcut un recensămînt al populației, găsind 151125 de mozaici. În lunile martie-mai 1944, ocupanții unguri ai acestui teritoriu au trimis către lagărele naziste un număr de 140000 de persoane din care s-au mai întors în mai 1945, numai 47000 de mozaici. Așa spun ei în in-dustria holocaustului, ajunsă la fel de bănoasă ca orice afacere cușer. Dar și aici numărul de 97000 de mozaici morți în lagărele de exterminare nu este cușer deloc, la fel cum nu este nimic cușer cu născocirea holocaustului din Transnistria!

Ca să dovedesc această afirmație trebuie să refac populația mozaică pentru sfîrșitul anului 1947 după datele lor din pinkas, unde spun că erau 428312 mozaici. Carol Bineș în lucrarea Din istoria imigrărilor în Israel 1882 – 1995, scrie că în perioada 1939 - martie 1948 a avut loc o migrare din România în Israel, iar numă-rul lor este de 80000, după datele prezentate în cuprinsul cărții. Dacă îi adunăm la cei găsiți după pinkas la sfîrșitul anului 1947, avem un număr de cca 510000 de persoane!!! Dar după recensămîntul lor pentru anul 1947 intitulat Memento Statistic în Regat erau 383000 de mozaici iar în Ardealul de Nord au scăpat cu viață din ghearele fioroșilor unguri numai 58000 cum zice Raportul Manuilski-Filderman întocmit în anul 1958 și dă un total de 441000 persoane. Ori vedem cu surprindere că pe teritoriul României cum era el la începutul anului 1940, dar corectat cu datele statistice pentru anul 1947, apare un plus de cca 70000 de mozaici, ceea ce dovedește că numărul supraviețuitorilor a fost mult mai mare decît 58000 cum au scris ei în raport. Pe cale de consecință numărul morților din lagărele naziste a fost cam de 23000 de mozaici sau ceva mai mult, dar nu 97000!

Și cifra de 6 milioane de mozaici exterminați de germani și ucenicii lor întru nelegiuiri – românii – este tot o mare minciună. Ca să o dovedesc, voi folosi tot datele lor statistice de care acum nu mai au nevoie fiindcă le explodează escrocheria!

Naum Syrkin(1868-1924), unul dintre părinții sionismului național-socialist politic alături de Dev Boroshov, fondatorul organizației Poale Zion, și-a propus să-i ducă pe toți mozaicii cu cățel și purcel în Palestina. În septembrie 1917, el scrie în Rusia textul unei conferințe intitulat ,,Eretz Israel, Programul și tactica noastră” unde își exprima crezul politic privind înființarea statului Israel ca o formă de comunism sau sionism național-socialist! El îi îndeamnă pe mozaici să-și ia zborul stoluri, stoluri către Palestina fiindcă teritoriul este un cămin bun care-i poate adăposti pe cele aproape 9 milioane de suflețele neprihănite cîți erau ei după cercetările lui Itzhak Ben Zvi(1884-1963). Dacă la această populație de aproape 9 milioane, aplicăm pentru perioada 1917-1936 un indice de creștere de 9,5% după raportul prezentat de Manuilski-Filderman, rezultă că erau 10891000 de mozaici la care ar mai trebui adăugate cam 500000 pentru anii 1937-1941 și avem aproximativ 11400000 de mozaici sau puțin mai mulți în întreaga lume, cînd Germania atacă URSS în vara anului 1941. În Enciclopedia Britanică, pentru anul 1881 se dă cifra de 6,2 milioane mozaici pe întreg pămîntul - nu știu cîți erau în tot Universul după Alianța lor Universală Israelită! Dacă acceptăm un coeficient de creștere de 9,5% pentru 10 ani, cum dă raportul Manuilski-Filderman, pentru anul 1916 avem o populație de 8,63 milioane mozaici, iar pentru un coeficient de creștere de 10% pentru aceeași perioadă avem o populație de 8,75 milioane persoane de religie iudaică.

Deci numărul de mozaici pomenint de N. Syrkin în conferința amintită, este corect și atunci unde mai este holocaustul celor 6 milioane de mozaici uciși de fioroșii naziști germani și sălbaticii naționaliști și fasciști români!?

În lucrarea lui Carol Bineș arătată mai sus, spune că potrivit Institutului de Statistică din Israel unde lucra și el, în anul 1949 erau în lume 11 milioane de mozaici, deci nu prea iese decît de un holocaust mititel cam de 400000-600000 de victime, nicidecum unul de 6 milioane de morți. În timpul procesului de la Nürnberg, Tribunalul Internațional a cerut Crucii Roșii Elvețiene să facă o cercetare asupra numărului morților mozaici de-a lungul războiului abia încheiat, iar aceasta, după ce și-a făcut treaba nemțește, a tras concluzia că în măcel și-au pierdut viața cam 600000 de mozaici datorită persecuțiilor naziste! Documentul nu a fost luat în seamă fiindcă cei ce au constituit Tribunalul Internațional pentru a bate bine la tălpi Germania îngenunchiată pe coji de nuci – Marea Britanie, Marele Israel/USA și URSS, cloaca iudeo-bolșevismului cum era cunoscută în acele vremuri – știau că trebuie să fie 6 milioane de asasinați cum au stabilit mafiile sioniste încă din anul 1943! Au știut învingătorii cum să-și scrie mincinoasa istorie numai că marii învingători au fost mozaicii deși nu au avut armate ci numai sfredeliri adînci prin structurile statelor britanic și american iar cel bolșevic era chiar afacerea lor!

Poftesc aceste lepre să ne prezinte public următoarele documente din arhivele Transnistriei pe care le-au pipăit, văzut şi adus la Bucureşti, dar le ţin ascunse în mare taină numai pentru ei, fiindcă nu le-ar mai ieşi holocaustul revelat tartorului satanist Ellie Wiesel:

  • recensămîntul făcut de armata română în Basarabia și Bucovina la sfîrşitul lunii septembrie  - Ordonanţa nr. 16/25 septembrie 1941 – cu privire la populaţia pe care a găsit-o în acest teritoriu pe etnii precum şi bunurile materiale pe care le posedau. Îl întreb pe istoricul cazar Jean Ancel Satancel, cel roşu de ură împotriva românilor, de ce nu a făcut public acest document ca să ştim şi noi pe unde se hîrjonea cu Dracul?
  • registrele taberelor de muncă unde sînt trecute toate persoanele care au fost prin acele locuri de groază şi jale.
  • raportul Jandarmeriei române din ianuarie 1944 care autorizează trimiterea în România a tuturor mozaicilor din Transnistria.     

De restul ne vom ocupa noi, adică şi de istoricii români specializaţi în pupincurism şi făcături măiastre, şi sigur vom găsi o recoltă bună de cînepă şi o pădure de ţepe să oprim odată pentru totdeauna aceste urdii criminale dornice de parale şi pricepute a meşteşugi numai minciuni drăceşti cu care să-i robească pe români!

 

4. Ceva istorie… din cea ocultată

 

Încă din partea a doua a secolului XlX, cazarii din România au scris cîteva cărți prin care ne ,,dovedeau” fără nici un argument, că geții au fost masacrați pînă la unul de către milităroșii ivriți din cohortele romane, pierindu-le sămînța, teritoriul fiind colonizat cu scursuri din tot imperiul roman, care s-au tot plodit pînă au zămislit mulțimi de sălbătăciuni ce-și spun astăzi români, adică urmașii romanilor. Dar mai rasați și neîntinați cu puhoiul acestor venituri au fost vitejii ivriți ca fii ai lui Israel, care s-au stabilit pe acest teritoriu ca un drrept al cuceritorilor romani ce au trecut prin foc și sabietot  neamul get.

Pe la anul 1879 nişte profesionişti ai minciunii din neamul cazarilor precum Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler Bluntschli s-au zorit în plăsmuirea lor intitulată Statul român şi situaţia juridică a Evreilor în România să ne lumineze că: "Fără îndoială că un număr mare de familii israelite au venit în provincia dunăreană Dacia, încă sub domnia vechilor împăraţi romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici şi sînt cel puţin tot aşa de vechi pământene ca şi naţiunea română... Ele formează şi sâmburele populaţiei evreieşti de astăzi din România". Ei aş haimanale jegoase aduse de vînt şi sabie! Nimeni nu vă întrece în minciună şi ură împotriva celorlalţi. Aţi ajuns în mizeria voastră fără seamăn să-i faceţi pe chinezi că ar fi urmaşii nu ştiu cui trib semit, adică ieşiţi şi ei din mădularul vînjos al lui Avraam, ba aţi mai adăstat pe la indieni să le spuneţi şi lor că tot la voi îşi au obîrşia, neamul paştunilor din Pakistan este numai sămînţă curată din Iuda şi Israel, cazarii de pe Volga, caraiţii tătari din Crimeea şi falaşii din Etiopia, toţi sînt sămînţa de cea mai bună calitate a lui Abraham împrăştiată în cele patru zări ca să stăpînească pămîntul. Aţi copiat modelul însămînţătorului de neamuri Hercule cu care alţi hicleniţi smintiţi se lăudau că neamul omenesc a început cu ei după ce focosul s-a pus să-şi lase vlaga prin fel de fel de cuiburi ştiute numai de ei. Cu astfel de golănii aţi venit să ne scrieţi istoria. Scrierea lui Bluntschli a avut un caracter politic pentru că ei ne turnau pe la curţile Europei că nu le dăm drepturi egale ,,sudiţilor” cu ale băştinaşilor la tot puhoiul de venituri scurs peste români după 1850.

Minciuna pretinşilor istorici mozaici arătaţi mai sus este o golănie fără seamăn pentru că milităroşii ivriţi de fapt erau nişte izmenari cu crupe pe călcîie care şi-au cumpărat de la Cezar în anul 56 î.e.n. scutirea de a presta serviciul militar iar cînd zeloţii s-au hotărît să treacă Neamurile prin foc şi sabie în anul 70 şi romanii au venit să-i vadă cît sînt de viteji, pentru apărarea Ierusalimului s-au găsit numai 18500 de ivriţi – din cei peste un milion existenţi în oraş cum minte obraznicul iudeu Josephus Flavius – hotărîţi să mînuiască o sabie, restul au mînuit aur năimind pe idumeeni să-i apere de duşman. Dar mai este spurcarea ce ar fi îndurat-o mozaicii dacă se înhăitau cu romanii, pentru că erau obligaţi să participe la venerarea idolilor divinităţilor latine şi ale împăraţilor dinainte şi după lupte, ori în guşa lor aurită de înţelepciune iahvistă nu putea merge asemenea blasfemie. Nici o urmă arheologică, informaţie istorică sau lingvistică nu există în această direcţie.

Spre exemplificare am să dau o zicere proaspătă a unei secături cazare care mai vine prin România şi chiar spune că este un bun român. ,,Originea evreilor datează din vremurile cele mai îndepărtate ale istoriei româneşti. Există documente(de ce nu ne luminezi şi pe noi cu ele?) care atestă prezenţa lor în epoca dacilor iar Decebal le-ar fi atribuit Thalmus(Tălmaci) aproape de Turnu Roşu, în Transilvania. După cucerirea romană, mulţi evrei s-au adăugat celor care se găseau de-acum în ţară. În Dacia romană existau evrei la Sarmisegetuza (capitala lui Decebal), vechiul tîrg Grădiştea din regiunea Hunedoara, la Apulum(Alba - Iulia), Ampelum(Zlatna), Tibiscum(aproape de Caransebeş)”. Evreii din România 1866-1971, De la excludere la emancipare de Carol Iancu, Tel Aviv 1994. Nici un istoric român nu i-a pregătit o ţeapă acestei ciuhle cazare şi cred că nu se poate întîmpla la noi o asemenea minune. Pe undeva pe aproape îl avem pe Jean Ancel care în lucrarea Antonescu şi evreii Tel Aviv 1990 spune despre ,,sentimentele antiiudaice ce au acompaniat naşterea identităţii naţionale colective şi au persistat şi după eliberarea şi unificarea tuturor provinciilor ţării” sau ,,întreaga structură politică a României era pervertită de bigotism antisemit”. Uite cîtă sinceritate pe profesionistul minciunii care s-a dat în cele mai împuţite leagăne să scoată 500000 de jidani ucişi în Transnistria de sălbaticii armatei române.

De ce aţi năvălit peste noi cete aducătoare de rele, dacă nu ne-aţi fost dragi niciodată şi o ştiaţi foarte bine? Au credeţi că tot neamul mioritic este tîmpit iar numai voi aveţi moţ şi sus şi jos!

Prezenţa mozaicilor pe teritoriile locuite de români este de dată recentă dovedind că acest neam de înveninaţi vrea să trăiască numai din minciună, viclenie şi ticăloşie. Iar documentele vremii folosite şi de N. Iorga pentru a le potoli obrăznicia neostoită, ne ajută să ştim ceea ce ei nu vreau să ştim. În anul 1913, cercetînd toate documentele în care este menţionată prezenţa unor jidovi pe teritoriul Ţării Româneşti şi al Moldovei, răspunzând de fapt lucrării L'histoire des Israelites roumains et le droit d'intervention (Paris 1913) a jidanului Bernard Stambler, istoricul român ajunge la următoarea concluzie: "Astfel am ajuns la [anul] 1600 fără a găsi menţiunea unui element evreiesc aşezat în părţile noastre": Dar să vedem ce spun şi alţii care au avut nefericirea să vă suporte ceva vreme şi care nu s-au sfiit să vă arate minciunile voastre cu pretenţii de adevăruri sacre.

Johan Schiltberger din Munchen l-a însoţit pe nobilul Lienhard Reichertinger din Bavaria la războiul ce l-a purtat craiul ungurilor Sigismund împotriva turcilor la anul 1394. Se întoarce la baştină în anul 1427 după ce colindă prin imperiul turc şi pe la arabi. Aceste călătorii sînt povestite într-o carte care a apărut în anul 1814 la Műnchen. Aici găsim prima menţionare prin apropierea noastră a cazarilor şi ivriţilor locuind împreună. ,,Caffa, pe ţărmurile Mării Negre, are două cetăţi încungiurătoare laolaltă. În preajma întîie, se numără şase mii, în a doua patruzeci de mii de locuitori, creştini şi mahomedani. Creştinii sînt italieni, greci, armeni, români şi maroniţi. Aici îşi au reşedinţa trei vlădici, catolic, grecesc şi armean. Mahomedanii au o deosebită moschee. Afară de aceştia, mai sînt aici două feluri de jidovi, avîndu-şi şi două sinagogi. În stăpînirea ăstui oraş mai sînt patru altele tot pe ţărmul mării. În mahalaua unde şed jidovii se numără patru mii de locuitori”.

Cronicarul Miron Costin(1633-1691) în scrierea Letopiseţul Ţării Moldovei amintind despre domnia voievodului Petru Şchiopul de la sfîrşitul secolului XVl, scrie că ,,era domn blînd ca o matcă fără ac; la giudeţ drept, nebeţiv, necurvar, nelacom, nerăsîpitoriu…” dar liftele cazare din secolul XXl angajate în industria holocaustului din România, l-au mirosit pe Vodă că era antisemit fanatic pentru că a alungat cu sabia pe sugacii de aur care ruinaseră pe mulţi răzeşi prin camăta lor!

În Ţările Române jidovii au migrat începînd cu mijlocul secolului XVll în grupuri mici veniţi din imperiul rus şi foarte puţini ivriţi – adevăraţii semiţi ce au venit mai ales din imperiul otoman, formînd mici comunităţi. Acest fenomen a apărut după anul 1648 cînd cazacii ucraineni s-au pus cu zavistie şi sabie pe obrazul polonezilor iar cazarii/jidovii ca unelte ale stăpînirii şleahticilor, au luat-o rău pe coajă. După aceste fapte groaznice, grupuri mici s-au aciuat şi în Moldova mai cu seamă pentru că le era mai aproape. În a doua jumătate a anului 1648 hanul Crimeii scria domnitorului Moldovei Vasile Lupu că ,,de pe pămîntul lituanian au fugit la el în Moldova mulţi jidovi cu toate averi lor” cerînd predarea acestora solilor tătărăşti. La care sîngerosul domn antisemit a răspuns ,,că în Moldova sînt puţini jidovi, negustori, dar aceştia nu pot fi predaţi”. Însemnarea este făcută de către Nathan Hanover şi el refugiat din calea urgiei, într-o cronică apărută în Veneţia la anul 1653. Continuă rabinul Hannover Nathan, cu zbuciumata lui relatare despre ,,antisemitismul” românilor aşa cum zic azi scursurile criminale sioniste: ,,Răsculaţii au făcut prăpăd pe tot cuprinsul Rusiei, Poloniei şi Lituaniei. Au fost torturaţi mulţi nobili polonezi şi iudei. Unii dintre ei au reuşit să fugă la Brody, Lemberg, Bălţi, alţii s-au ascuns în mănăstirea Socola. Multe vieţi au fost secerate de ciumă. Oastea lui Hmelniţki pătrunzînd şi în Moldova a provocat mari prădăciuni şi a pedepsit pe acei localnici care i-au ascuns pe nobilii polonezi şi pe iudeii eliberaţi din captivitate.” Adevăr ieşit de sub pana unui jidov salvat de români, pe care leprele sioniste de astăzi nu-l mai recunosc şi îl interpretează prin revelaţii, vedenii şi conspiraţii ca cel mai sălbatic antisemitism.

Prin acele vremuri încă nu apăruse nebunia sionistă şi comunismul cazar care au generat turbarea lor de a se duce în Palestina ,,baştina lăsată de Iahwe” şi a spune că toate mişeliile făcute în dauna altor neamuri, nu sînt decît biecuvîntări şi milostenii ale Talpei Iaduluii iar aceştia au răspuns cu urgii şi sabie adică pre limba de astăzi a mozaicilor - antisemitism.

Cea mai veche informaţie pe care o avem despre negustorii ivriţi aşezaţi în capitala Ţării Româneşti este din 15 mai 1678 unde găsim un document prin care ,,Cristea Vistierul dă lui Isaac Jidovul şi soţiei sale Saria un loc sterp în uliţa hanului Şerban vodă ca să facă prăvălii şi case pe el plătind chirie pe ani taleri… Şi să stăpînească Isaac şi urmaşii lui plătind chirie’’, iar cea mai veche piatră de mormînt din cimitirele din Bucureşti este datată în anul 1682.

Însă ei în neobrăzarea caracteristică neamului, strigă cu mare turbare că au o existenţă multimilenară pe plaiurile româneşti. Comunitatea mozaicilor în Bucureşti era formată din sefarzii veniţi din imperiul otoman, iar cu partea a doua a secolului XVll se alătură acestora mozaicii aşchenazi sau jidanii/cazarii veniţi din Galiţia ori din partea apuseană a imperiului rus.

Hrisoavele de întemeiere a tîrgurilor din Moldova de la sfîrşitul secolului XVlll şi începutul secolului XlX începeau cu formula ,,noi locuitorii tîrgoveţi creştini, jidovi şi armeni” dovedind că ei au venit aici împinşi de nevoi şi de un trai mai bun şi nu chemaţi de pămînteni cum latră liftele sioniste şi le ţin hangul istoricii români internaţionalişti şi pupincurişti.

Dar să lămurim cuvîntul jidov folosit atît în documentele româneşti pînă la mijlocul secolului XlX, cît şi în cele ruseşti, ucrainene sau poloneze. Cazarii – neam germanic de pe Volga, urmaşii goţilor veniţi din peninsula Gota din Scandinavia, amestecaţi cu sarmați, sciți, ciuvași dar şi alte seminţii – au trecut la o schismă mozaică după anul 780, renunţînd la toate tradiţiile şi obiceiurile lor care îi identificau ca neam, îmbrăcîndu-se cu noua haină descoperită în Tora. Românii care formau clerul ruşilor şi ucrainenilor şi care practicau religia lui Zamolxe, sau creştinismul arimin, considerau făcăturile ivriţilor ca pe o învăţătură rea - jidov(gi: întuneric, a fi rău, boală, nedreptate + dob: înscris, învăţătură) răspîndită de oameni răi.

Timp de Xl secole, popoarele din centrul şi estul Europei i-au ştiut pe cazari sub numele de jidovi, iar după 1850, sub influenţă germană, le-au mai zis şi jidani. Ei întrei ei și-au spus pînă cînd s-au îmbolnăvit iarăși de revelații și vedenii drăcești în partea a doua a secolului XlX, jid sau jiddin, cuvinte ce vin din limba sarmaților și înseamnă nălucă, călăreț nevăzut, umbra cîmpiilor. Începînd să le fumege rău furnalele pentru Palestina, pe loc aceştia şi-au schimbat numele în evrei adică urmaşi ai unui părinte Eber de prin partea locului Canaanului. Fără această scorneală, cazarii/jidovii nu puteau pretinde că au vreun drept, chiar şi mitologic, asupra pămînturilor Palestinei.

În documentele imperiului austriac atît sefarzii cît şi cazarii erau numiţi iudei în documentele oficiale, adică practicanţi ai iudaismului, şi numai atît.

Pentru a le dovedi cît de mult mint în borşul nostru, am să le dau ceva documente din vremurile de demult unde nu se fîlfîia antisemitism, holocaust şi alte asemenea născociri iahviste cu care au buimăcit minţile multor oameni. Pentru aceasta voi reproduce informaţiile publicate în lucrarea Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România ed. Hassefer 1990, vol ll. Prefaţa este scrisă de către rabinul şef de atunci al mozaicilor din România, colonelul în Securitate Moses Rosen, iar cuvîntul înainte de Gh. Buzatu prof. de istorie la Universitatea din Iaşi, redactarea cărţii fiind făcută de J. Alexandru, Lya Benjamin, D. Brumfeld, P. Litman, S. Stanciu. Trebuie să le mulţumesc acestor mozaici că au publicat volumele de documente pentru că istoricii români nu ar fi făcut-o în veci să nu fie acuzaţi de antisemitism sau alte vorbe spurcate cu care ne cinstesc atît de des leprele sioniste. Dar după ce aceste persoane, mai puţin profesorul Buzatu, au ajuns simbriaşi ai industriei holocaustului nici nu mai vor să audă de aceste documente şi o ţin numai cu revelaţiile lui Ellie Wiesel care a descoperit holocaustul din România şi ,,antisemitismul ancestral al neamului mioritic”

Un manuscris din 11 iulie 1752,, document de vînzare cumpărare întocmit în Iaşi care spune: ,,Eu preot Ianachi am scris zapisul cu zisa lui Mihăl jidov.”

Un alt act de vînzare cumpărare din 11 iulie 1754 care precizează părţile contractante astfel: ,,Adică eu Lazor, zet lui Solomon jidov făcut-am acest încredinţat zapis… ” Actul este semnat de românul care pe atunci nu ştia că este şi fioros antisemit: ,,Sandu am scris şi m-am întîmplat martur cu zisa lui Leizer jidov.”

Domnitorul Grigore Ghica dă un hrisov în anul 1777 de investire a unui rabin jidov: ,,cum pentru altele asemenea şi pentru aceasta n-am trecut cu videre, ce după a lor cerere, iată am făcut, pe acest Marco, başi-haham peste toţi jidovii.”

Domnitorului Moruzzi dă un act în anul 1792 unde găsim: ,,iar pentru casa ce va fi de rugă jidovească şi pentru un feredeu  ce vor avea, pentru locul îngropărilor să nu se supere a plăti bezmăt.”

În luna mai 1764 în Bucureşti, domnitorul Ştefan Racoviţă, încuviinţează prin hrisov domnesc pe jidovul Isac, fiul lui Beţal, să fie ,,başhaham pentru ca să ocîrmuiască toată breasla jidovească din toată ţara”, deci nu erau recunoscuţi ca un popor cum pretind ei azi ci numai ca o adunătură religioasă.

Şi un act de vînzare cumpărare de la sfîrşitul secolului XlX, mai exact din 20 aprilie 1800: ,,Arsene, Arhimandrit şi Egumen al sfintelor mănăstiri Mera şi Precista, adeverez cu scrisoarea această la mîna fruntaşilor şi neamului jidovilor, din tîrgul Focşani… deci neamul jidovesc să-şi stăpînească în veci locul şcoalei.”  Aşa îi ştiau românii de jidovi şi tot aşa s-au considerat o parte dintre ei care nu doreau să migreze în Palestina, ci să-şi facă un stat la est de Carpaţi, ce trebuia să se întîndă din Galiţia pînă la Dunăre şi Marea Neagră iar în est pînă la Bug sau chiar mai departe că nu strica deloc la oblîncul şeii lor.

În anul 1856, jidovii din Iași depun o cerere Caimacamului Balş, iscălind și bancherii în frunte cu vestitul Mihail Daniel, privind „reforma legii privitoare la soarta deplorabilă a obştii jidoveşti din Moldova”. Deci ei cu mînuțele lor pline de iubire pentru Satana cer niște privilegii pentru ,,obștea jidovească” și nu evreiască afurisiți ai întunericului. Fragmentul este luat din referatul Istoria evreilor în Țerile Noastre, 13 septembrie 1913, susținut de N. Iorga la Academia Română.

Franz Ioseph Sulzer a fost ofiţer austriac, s-a stabilit în Ţara Românească în anul 1776 şi a murit la Piteşti în anul 1791. Însemnările lui sînt publicate în Geschichte des Transalpinischen Daciensm unde în volumul ll, scrie despre jidovii din Bucureşti la 1781: ,,Ovreii pe care i-am întîlnit vorbesc pe lîngă ebraica şi româna, o germană provincială, greu de înţeles pentru cineva care nu este obişnuit cu ea… Aici au şi o sinagogă. Foarte puţini locuiesc în afara Bucureştiului.” Sinagoga era înfiinţată din anul 1730, deci erau la sfîrşitul secolului XVlll un număr foarte mic în Muntenia.

Înmulţindu-se năvălitorii mozaici în Bucureşti sau cum ar minţi ei meserie, ,,înflorind şi dezvoltîndu-se”, băştinaşii din mahalaua Răsvan simţindu-se înghesuiţi de invazie, merg cu jalba la voievodul A. C. Moruz, la 10 noiembrie 1793: ,,Mahalagii din mahalaua Răsvanului, de aici din Bucureşti, au jăluit Înălţimii Tale arătînd, că acea mahala s-a umplut toată de jidovi, dînd pe prăvălie îndoit preţ chirie, şi le iau ei, cum şi un han ce este acolo, care se numeşte hanul Niculescului, au luat iarăşi ovreii în arendă cu îndoită chirie, şi tot s-a umplut de ovrei, din care cei mai mulţi sînt sudiţi şi au făcut acolo în han sinagogă pentru rugăciune după legea lor, şi nu-i destul că-i ocărăsc de-a pururi şi ne bat copiii, ci şi pe preotul acelei sfinte biserici Răsvanul, l-au necinstit, încă au rădicat şi mîna de au tras pe preot de barbă şi de păr, bătîndu-şi joc de cinul preoţiei lui cum şi mai vîrtos chiar de sfînta biserică.”

Pentru asemenea fapte, doi ovrei au primit dar de la Vodă cîte 100 de toiege de fiecare, azi nu mai ai cui te plînge fiindcă Vodă este de-al lor şi ne vinde ca pe vite. Dar cei ce au făcut fapte asemănătoare în Basarabia în vara anului 1940 la umbra ocupantului bolşevic, acum cînd declaraţi victime ale antisemitismului românilor. Năvălitorii jidovi reclamaţi de mahalagii din Răsvan sînt condamnaţi în baza Pravilelor Împărăteşti – Corpus Iuris Civis întocmit la porunca împăratului Justinian (527-565) şi sub urmaşii săi care zice la tom l, cartea 1 ,,nu cumva jidovii mîndrindu-se şi nădăjduind la a lor sumeţie şi obrăznicia împotriva legii creştineşti vor păşi … judecătorul va avea drept să hotărască orice pedeapsă la vinovat, au să-i gonească din ţară afară.”

Prima sinagogă în Iaşi este menţionată într-un act de vînzare - cumpărare din 15 martie 1691 în care vînzătoarea, românca Aniţa spune că se învecinează cu sinagoga jidovilor, iar prima sinagogă în Timişoara a fost construită în anul 1760. În anul 1766 este făcută prima consemnare scrisă a sinagogii din Piatra Neamţ, care se doreşte a fi refăcută din lemn pe locul celei vechi foarte dărăpănată.

Aceste informaţii venite din documentele vremurilor dovedesc fără putinţă de tăgadă că mozaicii erau pe teritoriile românilor veniţi în număr foarte mic să facă numai negustorie şi cămătărie, treburi la care ei se pricepeau ca nimeni altul, dar care aduceau numai ruină celorlalţi. Pentru a le dovedi cu documentele publicate de ei că mint cu neruşinare, voi reconstitui populaţia provinciilor istorice româneşti cum erau ele în anul 1918, pe baza unor recensăminte făcute în teritorii.

În Transilvania prin recensămîntul din anul 1785 făcut de către austrieci – pagina 287 din lucrarea amintită - s-au găsit 289123 de familii cu o populaţie totală de 1443371 locuitori, din care mozaici erau 394 familii cu 2092 suflete.  În Maramureş, Sătmar, Crişana şi Banat în baza aceluiaşi recensămînt – pagina 324 - s-au găsit 1424 de familii de religie mozaică, avînd un număr de 6878 suflete, dintr-un total de 1057500 persoane. Pe baza recensămîntului din anul 1930 făcut în Regatul României, prin regresie statistică putem calcula populaţia totală şi pentru celelalte provincii istorice româneşti cu o aproximare ce ne va da o imagine corectă a acelor vremuri.

În anul 1774, Moldova istorică cu graniţele cuprinse între Galiţia, Marea Neagră şi Nistru a fost ocupată de armatele ţariste care fac un recensămînt al populaţiei unde au găsit 85624 de familii de birnici. Boierii de toate rangurile cu vecinii şi clăcaşii lor, curtea domnitorului precum şi clerul cu clujitorii lor nu au fost incluşi. Din această lucrare lipsesc datele pentru ţinuturile Codru, Cîmpulung –Cernăuţi şi Iaşi, dintr-un total de 23 ţinuturi cît avea Moldova atunci şi putem estima numărul total al birnicilor la cca 96000 familii de birnici, dar totalul familiilor după calculele statistice era de cca 550000.

Dacă comparăm realitate socială consemnată în recensămînt cu cea de pe timpul lui Ioan Vodă Viteazul din urmă cu o sută de ani, unde talpa ţării, adică răzeşii încă formau armata voievodului, vedem ce catastrofă a însemnat domnia fanarioţilor peste neamul românilor! Dar şi aici avem fel de fel de tîrîturi care ne prezintă perioada fanariotă a istoriei noastre ca o vreme de progres şi dezvoltare!

În recensămîntul făcut de ruşi, s-au găsit în Moldova 1328 de familii mozaice, corectat pentru tinuturile lipsa la 1342 familii cu cca 7126 suflete, pripăşite mai ales în Iaşi dar şi în alte tîrguri mai mici.

În acele vremuri, adică pe la 1781, ofiţerul austriac Franz Ioseph Sulzer spune că în Bucureşti capitala Ţării Româneşti era numai o sinagogă şi toţi jidovii trăiau în acest oraş, deci putem aprecia numărul lor la 50 de familii cu 250 de membri.

Cunoscînd populaţia Transilvaniei la recensămîntul din anul 1930 actualizată pentru anul 1940 care a fost de 3605978 persoane iar a Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului de 2641952 persoane, cu o creştere de 2,5 ori pentru intervalul 1785-1940, putem prin regresie statistică, să calculăm populaţia la anul 1785 pentru ţinuturile locuite de români din sudul şi estul Carpaţilor care au intrat după anul 1918 în Regatul României.

Pentru Muntenia – unde am inclus Oltenia şi Dobrogea – raportat la populaţia din anul 1940 care era de 7157000 persoane, pentru anul 1785 avem 2865000 persoane, iar pentru Moldova istorică care avea la 1940 6897618 persoane, prin acelaşi procedeu statistic avem 2759047 persoane pentru anul 1785. Aceste cifre statistice din ţinuturile de apus ale Carpaţilor pentru anul 1785 ne ajută să putem înţelege factorul demografic din părţile de sud şi este ale Carpaţilor fiind prima dată cînd se face un asemenea studiu comparativ.

Pe teritoriile cuprinse de Regatul României la anul 1918, dar raportate statistic la anul 1785, avem o populaţie de cca 8126000 persoane cum rezultă din datele prezentate mai sus pentru cele patru ţinuturi. La începutul anului 1940 Regatul României avea o populaţie de 20303548 persoane, iar pentru intervalul 1785-1940 rezultă o creştere a întregii populaţii de 2,5 ori.

Să-i punem sub lupă şi pe mozaicii care ne scuipă în obraz spunîndu-ne că neamul lor, băştinaş pe plaiurile mioritice ,,a înflorit şi s-a dezvoltat” cum nu s-a mai văzut pe faţa pămîntului. Precizez că familiile de români în anul 1785 în Transilvania erau formate în medie din 5 persoane, aceeaşi fiind şi la mozaici, deci creşterea lor trebuia să fie foarte apropiată de a românilor, adică undeva pe la 40856 persoane. În anul 1785, pentru acelaşi teritoriu care a format Regatul României în anul 1918, avem o populaţie mozaică de 3210 familii cu 16346 membri. În anul 1940 în Regatul României erau 208217 familii de mozaici cu 962270 membri, avînd, pentru intervalul 1785-1940 o creştere de 58,9 ori!

Numai o turmă de idioţi ar putea înghiţi asemenea minciuni. Sau poate din ouăritul Satanei au ieşit puzderie de întunecaţi care toţi au primit patalama de mozaici şi tăiaţi împrejur să poată justifica o asemenea creştere. În realitate, ţinuturile românilor au fost supuse după anii 1860 unei mari invazii a mozaicilor din imperiul rus, iar după anul 1918, cînd revoluţia lor din Ungaria a fost luată în baionete de soldaţii români, ,,poporul revoluţionar” s-a scurs în mare parte printre mozaicii din vestul şi nordul României de frica judecăţii batjocoriţilor unguri care doreau să le pună pielea pe băţ.

Să vedem ,,prosperitatea și civilizația” pe care au adus-o ei românilor, atît de des invocată pentru a justifica invazia ca fiind o necesitate economică cerută chiar de către băştinaşi pentru că mioriticii nu se pricepeau în vremurile acelea decît la ghioagă şi sabie. Uite aşa săracii mozaici s-au trudit cărînd în spate leneşa Românică pînă s-au gheboşat, dar săturîndu-se de jugul mioritic şi-au pus coada pe spinare şi duşi au fost!  Din partea noastră, să nu le mai vină nici numele.

Spre a le dovedi încă odată ce lepre sînt, dau iarăşi citire unor hrisoave publicate tot în cartea Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România, apărută în anul 1990 sub directa lor oblăduire în frunte cu tartorul Moses Rosen.

La pagina 18 se află un document din 9 ianuarie 1756, dat de domnitorul Matei Ghica la o plîngere a egumenului de Neamţ privind pe sătenii din Crăcău, din care dau un fragment ce zice aşa: ,,Mai pe urmă aşezînd numitul egumen un jidov orîndar acolo la Crăcău după cum şi pe la alte moşii pe care le are în orîndă, crăcăoanii au gonit pe jidov şi nu vor să ştie de porunca mănăstirii.” Nu putem înţelege sensul acestui hrisov dacă nu vom căuta adevărul acelor vremuri şi nu făcăturile istoricilor şi falsificatorilor de meserie. Odată cu trecerea goţilor de pe Volga la mozaism, aceştia s-au lăsat de meseria lor de bază – milităria – şi s-au apucat de cea mai neagră speculă considerînd că este un drept sacru primit de la Iahwe. Migrînd pe meleagurile românilor au adus cu ei şi năravul holercii – rachiu din cereale – cu care i-au otrăvit pînă atunci bine pe ruşi şi ucraineni. Cînd ţăranii români au văzut ce meserii conduc jidovii, i-au întîmpinat cu parul şi sabia, spunîndu-le că nu doreau să le fie otrăvită viaţa cu holircă, chiar dacă egumenul grec era mare iubitor de cîştig din comercializarea băuturii pe seama lor.

Acest adevăr istoric în găsim într-un document al vămii din Moghilău din anul 1765, unde se arată că din 294 negustori ce au trecut graniţa venind în Moldova, 118 erau mozaici, iar din aceştia numai 4 nu au aveau ca marfă holirca, cantităţile aduse pentru vînzare fiind de la 15 litri pînă la 450. În partea a doua a secolului XVlll  jidovii apar ca arendaşi în special ai pămînturilor mănăstireşti care se aflau sub controlul popimii greceşti interesată să scoată cît mai mult venit de pe spinarea bietului român şi să trimită în patria lor Helada plină ochi numai de simpatrioţi.

Dar şi prin alte locuri pe unde au ajuns mozaicii tot cu acest nărav stricăcios au încercat să facă avere şi găsim la pagina 197 a lucrării amintite mai înainte un document al baronului Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei din 22 septembrie 1779, scris la Viena care arată supărarea austriecilor pentru asemenea meşteşug. ,,… luînd în considerare legile ţării şi binele ei, că numărul jidovilor care vin din alte ţinuturi în Marele Principat al Transilvaniei a crescut treptat, provocînd daune principatului, printr-o balanţă de plăţi pasivă şi secătuirea în felurite chipuri a averii poporului, supus obligaţiilor fiscale…” propune expulzarea lor. Un alt document aflat la p. 201, dat de Cancelaria Aulică Imperială la 4 aprilie 1780 zice  : ,,În Bucovina trăiesc cam 880 de familii de iudei… Înainte de ocupaţia rusească erau înregistrare 400 de familii… Se înţelege că toţi iudeii care s-au infiltrat în Bucovina după ocupaţia rusească pot fi expulzaţi imediat.”  În continuare documentul spune că tot comerţul iudeilor se face cu înşelăciune faţă de populaţia băştinaşă.

Un alt document imperial austriac din anul 1781 scrie despre mozaici că: ,,au venit aici din Polonia, ei au luat în arendă veniturile alodiale ale districtului militar al Rodnei. Apoi au început să se strecoare pe nesimţite şi în celelalte părţi ale ţării, iar mai mulţi stăpîni le-au îngăduit, împotriva legii, să locuiască pe pămînturile lor închiriindu-le cazanele de rachiu şi cîrciumele.” Mai dau un document aflat la pagina 207 emis de Cancelaria Aulică Imperială la 31 mai 1781, unde scrie despre jidovii imigraţi în Transilvania: ,,astfel încît iudeul trebuie a-şi dobîndi existenţa şi cîştigul aproape numai pe seama supusului localnic, care în Transilvania nu este, încă, destul de luminat, pentru a se putea apăra de şiretenia obişnuită a acestui popor, iar de multe ori fiind strîmtorat, se vede nevoit să primească ajutorul pe care i-l oferă jidovii, care ajutor însă curînd îl va duce de rîpă.”

Vedem că pretinsul bine şi pretinsa prosperitate şi înflorire era numai pentru ei, iar băştinaşii trebuiau jupuiţi de viu ca să le meargă numai lor bine. Dar prin alte părţi stăpînirea şi-a dat osteneala să ţină sub control acest fel de a face cîştig pe cînd la noi domnitorii fanarioţi nu ştiau ce să mai născocească pentru a stoarce pe român de ultimul strop de vlagă fiindcă el era slujbaş cu simbrie al turcilor. Cînd dezastrul a început să se răspîndească în Ţările Române, iar veniturile vistieriei să scadă rapid şi deci şi veniturile domnitorului, atunci s-a pus mîna pe băţ şi i-a toiegit pe jidovii doritori numai de înşelătorii.

La pagina 247 găsim un document dat din Iaşi la 28 noiembrie 1782, emis de domnitorul Alexandru Mavrocordat prin care li se interzice jidovilor să mai locuiască la sate şi să mai deţină cîrciumi.,,…Fiindcă Domnia mea voim că toţi să aibă linişte şi direptate în ţeara aiasta, de către nime hicleniţi şi jăfuiţi, pentru aceea Domnia mea hotărîm, ca jidovii cîţi se află în ţeara aceasta, să locuiască prin tîrguri, după cum sînt aşezaţi, şi cu cinste să-şi caute aleşverişul lor; iar prin satele ţărei nicidecum să nu fie volnici a locui, nici a face aleşveriş cu vînzare de băutură şi orîndării(arendă) prin sate, căci cu viclenie îi păgubesc şi jăfuiesc, întărindu-se anaforeaua aceasta cu a noastră domnească pecete… Această breaslă a jidovilor, după ce s-a obicinuit cu acest fel de urmări, a cumpăra cu anul moşii de pe la stăpîni şi a ţine orînde prin sate, nu puţine supărări şi pagube au pricinuit nu numai la stăpînii moşiilor, ci şi la locuitorii acestor sate, căci mai întîi de tocmelele ce le făceau ei cu stăpînii moşiilor şi de pe zapisele lor ce le da pentru tocmele, niciodată ei de acele tocmele şi zapise nu se ţineau, ci fel de fel de pricini şi amestecături arăta, spre păgubirea stăpînilor moşiilor, şi în loc unde era să se folosească stăpînii de veniturile moşiei sale cîte ceva, pagube şi supări avea. Al doilea, pe locuitorii săteni îi îndatorea cu bani din vînzările băuturilor lor; şi unde de pe băuturi rămînea cineva dator, cîte cu ce, ei. ca nişte înşelători, îi încărca şi îi năpăstuia mai mult îndoit şi întreit, din care cei mai mulţi dintre locuitori se sărăcea cu totul şi alte multe sărăcii şi pagube se făcea şi se pricinuia la stăpînii moşiilor, cum şi la locuitorii satelor, de vreme că ei cu totulu şi toţi porniţi sînt numai spre aceasta, a cerca chipuri cu care ar putea să înşele, să năpăstuiască, ori pe stăpînii moşiilor la tocmelele ce fac, ori pe locuitori să-i încarce la cîte puţine datorii ce rămîn de pe băutură. Căci fiind jidovii aceştia oameni săraci, după cum singuri ei se mărturisesc, că altul nu are sărmea lui nici cît de puţin, aceste fapte care le au ei, cu încărcăturile şi năpăstuirile ce fac, o socotesc ca o neguţitorie, iar nu se uită la pagubile şi sărăciile ce le pricinuiesc la mulţi din partea lor, şi aceste urmări a lor fiind ştiute şi nesuferite de către toţi, încă de în trecuţii ani răposatul Grigore Alexandru Ghica Voievod, la domnia ce dintîi(1764), a hotărît ca să lipsească jidovii de prin sate… Apoi şi Măria Sa Constantin Dimitrie Moruz voievod(1777), cunoscînd iarăşi pagubele şi supărările ce se pricinuia la mulţi dintre aceştia, asemene iarăşi a poruncit, ca nicidecum jidovii să nu mai ţie orînde prin sate, ce să lipsească cu totul şi să meargă la tîrguri.”

Concluzia domnitorului fanariot care conducea Moldova era identică cu cea a austriecilor asupra ,,binelui” pe care îl făceau imigranţii mozaici, populaţiei băştinaşe care era supusă unui adevărat jaf şi nimicire făcut în numele dreptului ,,poporului ales”, plin numai de viclenii şi ură împotriva goimilor cap de lut. Atunci domnitorii fanarioţi, chiar dacă nu îi iubeau pe români, cel puţin erau interesaţi să nu-şi distrugă singuri sursele de venit, şi de voie sau nevoie îi apărau pe băştinaşi împotriva acestei specule şi viclenii cutremurătoare. Astăzi, conducătorii românilor care sînt după acte chiar români, i-au sărăcit şi vîndut tuturor celor cu bani iar obrazul neamului l-au uns cu cel mai puturos căcat jidovesc numit holocaust. Vedem că jidovii considerau un drept sacru al lor să îi fure pe creştinii mioritici încă de acum 250 de ani.

La pagina 262 găsim un alt hrisov dat de acelaşi domnitor în Iaşi în anul 1782, anaforeaua pentru desfiinţarea velniţelor din sate, ţinute de jidovi. ,,Holirca a fost atăţea ani cu totul lipsită din pămîntul aista, cu poruncă ca nici în pămîntul aista să se lucreze, nici din ţeara Leşească să se aducă, şi nu numai că nici o greutate n-au simţit locuitorii, precum au suferit şi sufăr şi acum din lipsa pînii, ce încă s-au folosit din aleşverisul metahirisirei metahurilor pămîntului; fiind că în locul holircii aice se face rachiu, care este şi ce mai bună băutură decît holirca, care se face din perje, prune, din tescovină, din drojdiile vinurilor.”

Şi în Muntenia neamul înrăit al jidovilor îl aduce pe domnitorul A. Moruzi să pună mîna pe băţ pentru a apăra ţara de hicleniţi, cum scrie în hrisovul dat la 8 mai 1796 din Bucureşti, care se află la pagina 434 a lucrării amintite: ,,Fiindcă am luat Domnia Mea înştiinţare, cum că unii din jidovi ce se află aici în Bucureşti, nu caută altă treabă şi alişveris, decît numai a strînge bani vechi şi să-i aducă în ţările străine, pentru ca să-i taie la tarapană, spre a-i aduce aici să-i cheltuiască, care aceasta este un lucru de vătămare.” Vedem că ţara era ameninţară cu ruina prin falsificarea monedelor, meserie cu care au reuşit să ruineze regatul englez în partea a doua a secolului Xlll, dar praful şi pulberea s-a ales de toată averea lor adunată prin hoţie cînd regele le-a dat de vicleşug pe care ei îl consideră un ales meşteşug. În document domnitorul fanariot îi mai acuză pe jidovi că scot prin viclenie, adică clandestin bani de aur vîrîndu-i în capurile de ceară pe care le duc în străinătate, sărăcind vistieria ţării.

Istoricul care le-a adus mari supărări mozaicilor prin studiile sale N. Iorga, cînd şi-a publicat în anul 1913 lucrarea Istoria evreilor în ţările române, a fost scoasă de la vînzare pentru că românul neaplecat în cîrdăşia sionistă, a îndrăznit să spună adevărul despre invazia cazarilor/jidanilor în partea a doua a secolului XlX în Regatul României, venirea lor aici aducînd mari probleme ţăranilor prin cîrciumărit dar şi sectorului comercial care a fost confiscat de ei. Dau în continuare cîteva citate din lucrare. La pagina 18 aminteşte de un studiu făcut de generalul austriac Enzenberg în anul 1783, despre jidovii din Bucovina răpită neamului românesc: ,,Sînt neamul ce-l mai de-a dreptul stricat, dedat trîndăviei, se hrăneşte fără ruşine din sudoarea creştinilor muncitori”. Aşa îi vedeau cei care deveniseră peste noapte stăpînii lor şi pentru care mozaicii erau dispuşi totdeauna să dea din coadă. O comisie care funcţiona în anul 1781, arată că în Bucovina: ,,Jidanii obişnuiesc să cumpere ţăranului, dinainte puiul în ou, şi mielul în pîntecele mamei, pe un preţ mic, şi prin această camătă, obişnuiesc a suge cu totul pe locuitori, şi a-i aduce la sărăcie, aşa încît ţăranii împovăraţi cu astfel de datorii şi pentru viitor, nu au alt mijloc de mîntuire decît să fugă din ţară; cu acest chip iudeii dau aici prilej de emigraţie şi sînt deci primejdioşi poporaţiei şi agriculturii. Iudeii de aici se hrănesc mai mult cu cîrciumile şi dau prilejul poporului să bea şi să se strice, prin expulzarea lor ar fi hrana mai ieftină, beţiile s-ar mai opri, înşelătoria în negoţul cu mărfurile ar înceta, preţul arenzilor ar scădea şi satele s-ar păstra”.

În anul 1786, mare parte a mozaicilor din Bucovina sînt expulzaţi de generalul Enzenberg, numărul lor scăzînd de la 714 familii la 175. Mai multe documente ale autorităţilor austriece spun de spre jidovii din Bucovina că au venit odată cu armatele ruse care au ocupat Moldova în anul 1774, numărul lor fiind înainte foarte mic. La 23 iulie 1787, Cancelaria din Viena dă o patentă prin care îi obligă pe toţi mozaicii din imperiu, să-şi traducă numele în limba germană folosind nume de plante, materiale sau fenomene naturale, aici avîndu-şi rădăcina numelor cazarilor din prezent.

Documentele de întemeiere a unor aşezări ale mozaicilor pe plaiurile noastre din secolele XVlll, erau considerate de ambele părţi ca inviolabile pentru perioada stabilită avînd consacrată formula de încheiere: ,,această aşezare cuprinsă prin arătatele mai sus ponturi, se va păzi cu nestrămutare” şi aşa s-a păstrat pînă după 1859 cînd ţinuturile româneşti au fost supuse unei adevărate invazii cazare iar jidovii pămînteni de care vorbesc hrisoavele noastre cum am arătat mai înainte, s-au dat repede după urdia năvălitoare cerînd drepturi egale cu românii care albiseră săracii cîmpiile cu oasele moşilor şi strămoşilor lor. Pînă la Unirea Principatelor din anul 1859, jidovul prins fără ţidulă care să-i dovedea dreptul de şedere pe tărîm mioritic, era înşfăcat de gulerul caftanului şi izgonit fără cîrctire peste graniţă. Cînd masonii au pus mîna pe frîiele neamului românesc după ce ne-au tămîiat cu ,,libertate, egalitate, fraternitate”, au deschis uşa încetişor şi pe furiş acestor năvălitori moderni care într-o sută de ani au ajuns pe plaiurile noastre de la cîteva mii la la sfîrşitul secolului XVlll, la peste un milion în anul 1940!!!

Un scoţian spunea despre jidanii din Moldova în lucrarea Povestirea misiunii de cercetări printre evrei a bisericii scoţiene în anul 1839 apărută la Edinbourgh 1843 următoarele: ,,…Jidanii sînt priviţi de stat ca o comunitate…Ei nu se socotesc prigoniţi de guvern. Toţi vorbesc un jargon corupt din nemţeşte”. Consulul Prusiei la Iaşi, C.A. Kuch, pe la 1855 ne relatează despre originea celor aşezaţi printre români şi spune: ,,…populaţia jidovească din Iaşi este venită din ţări străine, iar o mare parte chiar cu supuşenie străină…”, la care adevăr ar trebui să zăbovească orice cazar sau ivrit ce bate cîmpii şi minţile oamenilor cu originea lor ancestrală pe pămîntul românesc. Tot această mărturisire ce nu poate fi pusă la îndoială, ne ajută să înţelegem de ce unii români cu dragoste de glia străbună s-au opus din toate puterile lor, împămîntenirii mozaicilor la grămadă aşa cum cereau ei pe la toate porţile Europei iar oculta liberală a trădătorilor de neam şi ţară le-a pus obrăznicia într-un proiect de lege, anulat cu mare greutate de opoziţie în octombrie 1879.

Dar şi alţi străini care au trecut pe meleagurile noastre după ceva ani au găsit o situaţie asemănătoare cum scrie francezul Desjardins în cartea sa Le juifs de Moldavie, care a făcut o călătorie prin Moldova în anul 1867, descrie la paginile 39-40 că a întîlnit o populaţie asiatică ,,străină ţării prin naştere, ca şi prin voinţă, moravuri, spirit şi limbă… acaparînd tot micul negoţ prin industria sa, iar banul prin dibăcia şi economia sa, popor străin în ţară a cărei sevă o storc, alcătuind un Stat în Stat în mare parte fugari din Rusia, calici, corupători care cumpărau o patrie provizorie şi cucereau un adăpost în Canaonul cametei – Moldova – unde intri totdeauna cu punga în mînă… Nu vreau să fie soldaţi şi cu toate că şcolile şi spitalele le erau deschise – cum fireasca favorizare a elementului indigen le sînt şi astăzi – se îndărătniceau a se păstra şi în această privinţă ca popor izolat”. Într-un articol publicat în Revue de deux Mondes mai 1868, autorul recunoaşte că: ,,numărul evreilor a crescut mult în Moldova – după revoluţia polonă şi urmările ei – ei tot vin zilnic din Galiţia şi din Rusia, numărul lor e socotit la 400000… Urgenţa unor măsuri de prezervaţie era aşa de mare, încît aceia care, în 1868, dădu ordin să nu se lase aşezarea cîrciumarilor în sate, fu Kogălniceanu însuşi, idealistul tovarăş al lui Vodă Cuza idealistul, şi el apără cu elocvenţă, faţă de ameninţătoarea presiune străină, dreptul României de a cruţa micul avut şi sănătatea primejduită a sătenilor săi, puterea cea adevărată a statului şi a naţiei”. Este vorba de revolta polonezilor din anii 1863-1864 împotriva dominaţiei ţariste, care a avut centrul la Cracovia şi a fost înăbuşită în sînge. Pentru a înţelege cum de cazarii au venit în puhoaie peste români şi a distruge mitul ,,dezvoltării şi înfloririi” atît de drag acestor lifte am să dau cifrele dintr-un Memoriu adresat la 12 martie 1939 de către Guvernul Regatului României, ţărilor din vestul Europei care plîngeau de mila cazarilor jupuiţi şi masacraţi de sălbaticii români unde se prezintă o analiză sinoptică a invazie cazare: ,,În România veche, la începutul secolului al XlX-lea, de abia se constată prezenţa a vreo trei mii de familii evreieşti(dacă luăm o medie de 5 membri de familie erau cam 15000 de suflete). În 1820 acest număr de abia ajunge la 4855(adică aproape 25000 de suflete). Din acest moment teritoriul românesc devine teatrul unei adevărate invazii. În 1859 numărul lor a atins deja cifra de 118922 persoane. În 1899 el s-a dublat din nou, atingînd cifra de 269000 persoane. În mai puţin de un secol, prin urmare, elementul evreiesc din Vechiul Regat a sporit cu peste două mii la sută şi aceasta nu printr-o creştere normală a populaţiei ci printr-un aflux neîncetat de imigranţi”.

Recensămîntul din anul 1930 a găsit în Vechiul Regat – Moldova, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea – un număr de 252066 persoane de religie mozaică. Dar cea mai mare parte a cazarilor s-au aşezat în Moldova dintre Carpaţi şi Prut care ne dezvăluie cum s-au ,,dezvoltat şi au înflorit” numai pe seama românilor: în 1803 erau 12732 jidovi la 1000000 de creştini, 1859 erau 137574 la 1206906 creştini, în 1899 erau 195887 la o populaţie de 1630219 locuitori, cu o creştere de 18 de ori în aproape o sută de ani!! În timp ce românii au sporit cu 60% într-o sută de ani, cazarii au crescut cu 1539% în acelaşi interval de timp. Minciuna voastră poate fi dovedită oricînd dacă se vrea.

O situaţie asemănătoare a fost în Basarabia dar românii de acolo erau sub stăpînire rusească ce încuraja acest fenomen. Cînd ruşii au ocupat ţinutul în anul 1812 era cam 5000 de cazari, în anul 1836 erau 43000 persoane, în anul 1867 erau 94500 persoane, iar în 1897 erau 228000 de persoane. Şi în acest teritoriu locuit de români avem pentru acelaşi interval de timp o creştere de 1140% dovedind că în acest interval de timp a avut loc o adevărată invazie cazară peste pămînturile locuite de români dar năvălirea făcea parte dintr-un plan diabolic pe care îl voi arăta mai încolo. Fiind obligaţi la anul 1804 de ţarul Rusiei Alexandru l să se stabilească în terenurile nelocuite din vestul imperiului şi să participe la un amplu program de reforme sociale, economice, religioase şi culturale susţinut cu fonduri publice, cazarii sub îndrumarea rabinilor au refuzat să-şi schimbe comportamentul boicotînd acţiunea. Drept pedeapsă în anul 1815 ţarul le-a redus zona unde ei puteau umbla brambura, poftindu-i să-şi caute alte locuri sub soare dacă nu vreau să-şi schimbe năravurile. După această dată cazarii din imperiul ţarist au început o migrare amplă către centrul şi vestul Europei iar teritoriile vizate au fost imperiul german şi imperiul austriac şi după 1850 în Ţările Române.

În anul 1930 din totalul populaţie de 2864402 persoane în Basarabia, românii erau 1610757 iar cazari 204858 iar în Bucovina la o populaţie totală de 853009 persoane erau 92492 mozaici. Gangsterii sionişti şi comisarii minciunii lui Moşe spun că această migraţiune era un drept natural şi divin al lor pentru că ei erau stăpînii lumii învestiţi de tartorul Iahwe iar românii nu au decît să-şi dea puchii jos de la ochi şi să citească cu mare grijă plăsmuirea fariseilor numită Tora. Chiar dacă răcneau în cele patru colţuri ale Europei şi lumii că românii îi jupoaie de vii, totuşi valul de năvălitori a tot curs peste spinarea poporului nostru pînă în anul 1945 cînd ne-au adus şi comunismul de cazarmă iar după cîţiva ani de ciumă roşie, cei mai mulţi şi-au pus coada pe spinare şi au plecat în Palestina. Dar în partea a doua a secolului XlX nu toţi românii au fost legaţi la ochi să nu vadă realitatea iar unii chiar au luat atitudine împotriva fenomenului de năvălire a cazarilor peste ţinuturile locuite de români şi în special în Principatul României.

În articolul Jidovii din Iaşi  publicat în ziarul Dreptatea din 31 iulie 1869, Bogdan Petriceicu Haşdeu ia poziţie faţă de invazia cazarilor în Moldova şi arată rolul lor nefast asupra economiei şi sănătăţii populaţiei româneşti.,,Foaia săptămînală de aici, Curierul de Iaşi din 27 iulie, publică un act oficial, din care se vede că numărul jidanilor vagabonzi se suie la cinci mii!”

Punem şi noi sub ochii publicului acest document.Referatul domnului secretar al Comitetului Permanent către domnul Prefect al judeţului Iaşi din 21 iulie 1869: Astăzi expirînd termenul de 10 zile ce ne-aţi defipt pentru a vă prezenta tabloul populaţiunii israelite din comuna Iaşi, cu onoare îl şi prezint în aprecierea d. voastre.Elementele de care m-am servit pentru a-l forma sînt următoarele:Recensămîntul Primăriei comunei Iaşi din anul 1867, în care am găsit numărul de 20775 suflete.Creşterea populaţiunii istraelite de 30 la sută după calcularea actelor stării civile de la 1867-1869, în sumă de 6000 suflete.Israeliţi vagabonzi rămaşi în Iaşi de la 1867-1869 în sumă de 5000 suflete.

După aceste cifre s-a format tabloul.Aceste cifre, să fie ele cît de neexacte, totuşi arată faptul înspăimîntător că mai bine de a 6-a parte din populaţiunea jidovească din Iaşi se compune din vagabonzi; 5000 dintr-un total de 31775 suflete, este un ce de îngrijat foarte! Imigraţiunea jidanilor covîrşind peste măsură chiar numărul jidanilor de loc, a făcut şi mai grea pentru jidanii înşişi, chestiunea şederii lor în ţară. Şi apoi, cînd mai gîndeşte omul că tocmai jidanii imigranţi sînt acei se au pretensiuni mai mari, ar trebui să înţeleagă toţi românii că vorba nu este de toleranţă religioasă…”    
Vom adăuga din parte-ne o serie de rugăminţi la adresa direcţiunii Oficiului Statistic de lîngă Ministerul de Interne.
Se ştie oare, numărul total al israeliţilor din România?    
Cîţi anume dintr-înşii sînt supuşi austro-maghiari?             
Cîţi clasificaţi pe districte?    
Cîţi intraţi după 10 mai 1866?” El continuă această temă şi în alte articole publicate în anii 1870 făcînd o analiză economică a fenomenului imigraţionist.     
,,Concurenţa între naţiuni este o armă de apărare pentru cei puternici şi o cursă de sclavie pentru cei neputincioşi….Ce-i de făcut? Iacă întrebarea pe care erau datori să şi-o adreseze pretinşii noştri oameni politici, demni a fi consideraţi numai doară ca nişte expeditori oameni de afaceri, căci de la 1856 pînă astăzi, într-un deceniu şi jumătate de perpetuă agitaţiune în autonomie, nici o idee fecundă n-a mişcat creierii acestor economişti de contrabandă(articolul Ocnele în România 1871)”.      
,,În privinţa oricărei naţiuni, evreii sînt un obstacol contra concurenţei, nu numai ca străini, dar anume ca nişte inamici cuirasaţi pînă în creştet. Ceea ce-i deosebeşte de toate neamurile, făcîndu-i una din cauzele dezordinei economice a ţărilor, in inima cărora se furişează, este hidoasa cununie a trei calităţi negative:

  1. tendinţa de a cîştiga fără muncă;
  2. lipsa simţului de demnitate;
  3. vrăjmăşia contra tuturor popoarelor.  

În toate societăţile civilizate, agricultura, manufactura şi comerţul cel mare sînt principalele izvoare ale bogăţiei naţionale. Cîteştrele cer multă muncă. Cîteştrele produc mult, adică dau naştere multor lucruri care astfel n-ar exista sau ar trebui aduse de departe. Dar omul mai are încă unele trebuinţe secundare.Avînd nevoie de bani, se întreabă unde să-i găsească.Avînd nevoie de marfă el n-ar vrea să o caute la capătul oraşului sau în sat ori la fabrică; ci ar dori să şi-o poată procura de aproape, în cartierul şi chiar în strada unde locuieşte.Pentru îndestularea acestor două trebuinţe, fiinţează negoţul banilor sau zaraflîc şi negoţul de prăvălie.Zaraful şi prăvăliaşul nu produc mai nemica ci sînt simpli samsari.
Zaraful şi prăvăliaşul nu muncesc mai nemica ci speculează un product deja gata al unei munci anterioare.
Însă oamenii în genere sînt laborioşi; lenea este o excepţiune.
Astfel, francezii, germanii, italienii, englezii, românii, slavii nu se aruncă cu grămada în zaraflîc şi nu se fac prăvăliaşi din singura lăcomie de a cîştiga fără muncă.
Ei lasă această sarcină la un număr foarte restrîns de indivizi, deajuns pentru a mulţumi tocmai confortul societăţii.
O naţiune este agricolă sau e manufacturieră, ori se distinge prin comerţul cel mare; deşi cîteştrele aceste ramuri cîştigul e însoţit de multă muncă.
Naţiunile muncesc mult dar produc mult.
Din toate popoarele europene numai evreii ne prezintă spectacolul unui neam de zarafi şi prăvăliaşi.
Ei mai nu muncesc.
Ei mai nu produc.
Dar ei cîştigă.În acest mod, dindată ce iudaismul se strecoară într-o naţiune, negoţul banilor şi negoţul de prăvălie iau nişte proporţiuni cu totul în dezarmonie cu dezvoltarea celorlalte ramuri industriale.
Peste puţin timp evreii se înavuţesc, fiind lesne a se înavuţi pentru cine cîştigă lesne, pe cînd industria naţională urmează a merge cu greu, căci păşeşte muncind. În fine, ţara se metamorfozează în următorul tablou:
Pe plan dentîi:
Cei mulţi – leneşi,
Cei leneşi – bogaţi,
Cei bogaţi – evreii,
Pe planul al doilea:
Cei puţini – muncitori.
Cei muncitori – săraci,
Cei săraci – naţiunea!
Dar trîndăvia colectivă nu este singura trăsătură caracteristică a iudaismului.
Toţi oamenii doresc a merita respectul altora. Acest stimul de virtute face ca industriaşul francez, german, englez, italian, român, ba încă şi turc, să fie onest, supus legilor şi opiniunii publice, păstrînd buna cuviinţă exterioară, permiţîndu-şi din cînd în cînd unele plăceri modeste, potrivite cu punga-i sau cu poziţiunea socială.Numai evreilor e necunoscută ruşinea, gingaşa oglindă a simţului de demnitate.
Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul introduce frauda în toate, rachiul e otrăvit, măsura e falsă, marfa e putredă. Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul se îngraşă în specule, oprite de legislator sau dezaprobate de conştiinţa popoarelor; uzură, contrabandă, prostituţiune… Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul împrăştie în juru-i seminţele corupţiunii: bancrută, spionaj, mită… Bătîndu-şi joc de respectul altora, jidanul se usucă în zgîrcenie şi mucezeşte în murdărie!…Şi-apoi administraţiunile, chiar cele mai bune, sînt neputincioase contra perfidiei iudaice, căci legile pot pedepsi pe unii indivizi criminali, dar crima unui popor – niciodată.
Să ne aducem aminte cu toţii timpul ştrengăriilor noastre de şcoală; cînd păcăleam pe vreun profesor grec sau pe un pedagog, oare nu ne încurajam atunci unul pe altul, în speranţă, că lesne vom scăpa de carcere fiind mulţi?Dar ceea ce face absolut imposibilă orice concurenţă între evrei şi neevrei, este nu numai avuţiile lor dobîndite prin trîndăvie şi lipsa cea completă a simţului de pudoare; dar încă formidabila unire, care leagă pe toţi membrii iudaismului într-o singură asociaţiune de ajutor mutual contra tuturor celorlalţi oameni. Un industriaş francez, spaniol, german, englez, italian, slav – dacă nu se deznaţionalizează el însuşi în ţară străină, care-i dete ospitalitate; cel puţin se vor deznaţionaliza fii şi nepoţii săi, devenind cu timpul pămînteni tot aşa de buni, ca şi acei de viţă, şi uitînd cu desăvîrşire primitiva lor origine. Numai jidanul nu se mai face patriot! Numai jidanul nu-şi uită sîngele! Numai jidanul repetă în toate locurile, invocînd numele lui Iahwe, ingrata rugăciuue sinagogală: ,,la anul viitor d’aş fi în Ierusalim”. Numai jidanul, socoteşte ţara din pîinea căreia se hrăneşte, ca o simplă staţiune de călătorie, unde se opreşte pe o zi sau două, pînă cînd despoaie pe inocenta gazdă, şi-apoi îşi urmează înainte drumul, vînînd după o altă pradă mai ne-ncepută.”

Acest comportament al cazarilor faţă de băştinaşii pe unde se oploşesc, se observă în documentele arătate mai înainte publicate chiar de către jidanii din România în anul 1990 dar şi de scrierile secolelor XVlll şi XlX din Polonia, Ucraina, Ungaria, Boemia, Austria, Germania şi la noi aşa că zicerile lor pline de venin şi minciună nu sînt decît o dovadă clară că acolo unde arde focul şi iese fum, în urmă rămîne cenuşă! Dar adevărata faţă a invaziei cazare din secolul XlX asupra Principatului României a ieşit la iveală abia după 100 de ani, iar informaţiile sînt spuse doar în şoaptă printre scrîşnituri de dinţi şi la vreme de ură.

 

Planul Poexotto de dezmembrare a Principatului şi Regatului România.

 

În anul 1867 domnitorul Carol l primeşte o scrisoare de la Cremieux prin care ministrul francez cu apucături de cazar mozaic sadea, cere ultimativ excluderea lui I. Brătianu din guvern pentru că nu vreau să susţină chestiunea evreiască, adică împămîntenirea puhoiului de venituri jefuitoare din imperiul ţarist sau austriac cunoscute în istorie sub numele de ,,sudiţi”. Scrisoarea este făcută după ce cu cîteva luni în urmă(iarna 1866-1867) tartorul din Franța împreună cu Montefiore, alt tartor din Anglia au poposit la București pentru a-i convinge pe masonii din Guvernul Principatului România, să-i împămîntenească pe toți jidanii năvăliți peste români care nu aveau cetățenia noastră.

În 1870 prinţul moştenitor al Prusiei scria rubedeniei sale ajunsă în fruntea mioriticilor: ,,Veşnicele agitaţii de la tine din ţară sînt o adevărată calamitate, ştiu bine, îndeobşte cum iudeul trebuie deosebit de iudeul vagabond din România şi de aceea mă supăr totdeauna din nou, cînd vin ştiri de tumulturi levitice, în contra cărora puterile garante din afară ridică protest”.

Domnitorul Carol l, la 29 iunie 1872 îl informează pe tatăl său despre scandalul făcut de mozaici: ,,N-am decît o teamă, ca iudeii să nu sfredelească şi să stăruiască atît de mult pe lîngă puteri spre a căpăta drepturi politice pentru coreligionarii lor din România, încît să ne silească a li le da…Acum cîteva luni izraeliţii se mai bucurau de simpatii în unele cercuri, dar de cînd au făcut atîta tămbălău în Europa, de cînd presa jidovească din toate ţările atacă cu înverşunare România şi vrea să obţină cu sila emanciparea iudeilor, ei n-au nimic de sperat aici deocamdată”. Acesta nu a fost decît începutul!

În anul 1870, Cremieux trece prin Parlamentul Franţei o lege prin care şi mozaicii din Algeria au aceleaşi drepturi ca şi cei din Franţa chiar dacă ei nu au cerut acest lucru. Drept urmare, în Algeria a avut loc o adevărată revărsare de mozaici din statele vecine, ceea de a determinat guvernul în anul 1871, după ce Cremieux a pierdut puterea să anuleze acea lege. În Journal officiel de la Republique Française din iulie 1871 se publică expunerea de motive a anulării: ,,Numărul izraeliţilor a sporit considerabil în regenţa Algeria după cucerire, ei au venit din ţările vecine pentru a-şi pune bunurile şi persoanele lor sub garanţia unui guvern regular. În dealtmiterea ei au păstrat obiceiurile şi instituţiile tradiţionale, care au permis rasei lor, de a trece prin veacuri fără a se confunda cu celelalte rase şi în genere ei nu se privesc ca făcînd parte din comunitatea politică. Interesele cu care se ocupă le permit de a rămîne într-un chip străini de această comunitate şi nu-i leagă de fel de pămîntul ţării în care se aşază cu mai multă sau mai puţină stabilitate…”

Ori tocmai acestea sînt fundamentele sionismului publicate de tartorii Cremieux şi Montefiori în faimosul Apel către toţi mozaicii din lume în anul 1860 de a se uni într-o organizaţie ocultă care să lupte împotriva creştinilor şi să aibă ca scop crearea statului mozaic, vis conceptualizat de Th. Herzl, instituţionalizat de V. I. Ziderlum/Lenin şi înfăptuit de tătucul Stalin!

Henry Ford în lucrarea Jidanul Internaţional apărută în anul 1921, ne spune legat de evenimentele din timpul lui Carol l la pagina 84 că: ,,Istoria diplomatică a Statelor Unite în ultimii 70 de ani este bogată în dovezi despre activitatea organizaţiei jidoveşti B’nai B’rith – care şi-a împărţit lumea în 11 districte, avînd pînă în prezent 426 de organizaţii în subordine. Dintre aceste districte 7 sînt în America, iar celelalte 4 în Berlin, Viena, Bucureşti, Constantinopol. În 1870 un membru al acestei organizaţii, Poexotto, a fost numit consul al Statelor Unite la Bucureşti, cu scopul special de a ameliora starea jidanilor crud persecutaţi în România. Aceste persecuţii au constat în apărarea ţăranilor români contra celui mai rău dintre duşmanii lor: basamacul – rachiul – jidovesc şi arendaşul mozaic. Numirea a avut loc după propunerea făcută de B’nai B’rith, iar tratativele au fost conduse de membrul Simon Wolf. Acest Simon Wolf a fost de 50 de ani în Washinton reprezentantul permanent şi oficial al pretenţiilor jidoveşti. Dacă ar voi, ar putea să scrie o istorie plină de învăţăminte asupra legăturilor dintre B’nai B’rith şi numirile din diplomaţie”. Nu va fi o mare surpriză să aflăm că jidanii s-au folosit de toate tertipurile pentru a umili şi domina pe români prin acţiunile lor antiromâneşti reclamate de valurile de gunoieri care vagabondau prin România şi nimeni nu-i putea zvîrli peste graniţă înapoi de unde au venit.

În lucrarea Radio ,,Europa Liberă” şi exilul românesc scrisă de René Al. de Flers şi apărută la editura Saeculum în anul 2005, la pagina 201 găsim afirmaţii năucitoare despre scopul invaziei cazarilor după anul 1850 în ţinuturile locuite de români. Free Europe Committee, care aviza finanţarea portului de radio din banii americanilor, avea un vicepreşedinte pe nume Yarrow, jidan din Basarabia care le-a interzis puţinilor români de la acest port CIA să vorbească vreodată despre ţinuturile româneşti ocupate de ruşi în anul 1940. Făcînd pe neştiutorul, franţuzul care a scris aceste amintiri, îl întreabă pe cazarul ce făcuse o vizită la sediul portului de radio în anii 1962, de ce nu-i dă pe goarnă pe bolşevici cu această problemă. Roşu de furie cazarul s-a răstit la de Flers că nu este treaba lui iar ,,Basarabia n-a fost niciodată românească şi nici ruşii n-au dreptul la ea”. Autorul cărţii ne dezvăluie un punct de vedere al cazarilor din istoria lor secretă cu privire la aceste teritorii ale românilor ce ar trebui să pună pe gînduri pe orice român cu mintea acasă.

S. U. Grant preşedintele S.U.A. trimite în Principatul României, aşa cum arată mai sus şi Ford, ca reprezentant diplomatic pe mozaicul Benjamin Franklin Poexotto sau Peixoto cum apare menţionat de autorul francez. După ce se instalează bine la Bucureşti în primăvara anului 1871, începe să-i cerceteze pe cazarii ce au invadat România şi continuau să se scurgă fără oprire în aceste locuri şi să le plîngă de milă că sînt prigoniţi şi persecutaţi fiindcă ,,antisemiţii” români nu primesc cu pîine şi sare cîrdurile de vagabonzi şi cerşetori mozaici intraţi clandestin în ţară. Aceste plimbări de documentare la faţa locului prin Moldova şi Basarabia, şi culegerile de informaţii dar numai din surse jidoveşti le pune după ce şi-a terminat misiunea diplomatică, într-o cărticică numită Istoria misiunii mele în România unde găsim zicerea: ,,Se consideră ca un fapt istoric că România n-a fost locuită 600 de ani înaintea erei creştine şi că evreii au intrat şi s-au aşezat în ţară scurt timp după distrugerea primului Templu(a fost dărîmat în anul 582 î.e.n. de către caldeeni)… Fie că acest fapt este exact sau nu, există dovezi că un mare număr de evrei s-au stabilit în ţară după distrugerea celui de-al doilea Templu(în anul 70 de către romani). Cărţi vechi arată că au trăit evrei în Dacia după şi înainte de era creştină… Fără a examina mai îndeaproape chestiunea primei apariţii a evreilor în România, nu ezit, după o cercetare îngrijită şi minuţioasă a numeroaselor izvoare istorice şi examinarea celor mai recunoscute autorităţi, a spune că evreii s-au aşezat în principate din timpurile cele mai vechi şi chiar scriitori români au recunoscut că ei erau deja în ţară pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul cei doi mari domni ai Moldovei şi Valahiei… Puţin timp după primirea mea oficială, mă hotărîi să fac o călătorie prin ţară şi, anunţînd această intenţiune prinţului, el îmi oferi o escortă pentru acest scop, declinai însă această amabilă propunere pentru că doream să văd cu proprii mei ochi, iar nu prin ochii oficialilor, sau a funcţionarilor publici, adevărata condiţiune şi situaţiune a evreilor”. Aceste idei au apărut în foiţa mozaică Viitorul nostru la Paris în anul 1947, în limba română şi franceză. Luat de valul acestor trăsnăi cu pretenţii de adevăr istoric, redactorul publicaţiei cazarul S. Podoleanu filozofează cu revelaţii atît de specifice smintelii mozaice: ,,Basarabia a fost de asemenea un loc de stabilire a acestor evrei sau convertiţi la iudaism(caraiţii şi cazarii din neamul cărora făcea şi el parte). Istoricii evrei, originari din Basarabia, ne spun că aşezarea evreilor între Nistru şi Prut datează din «negura vremurilor»”. Mai înainte am dat cîteva fragmente din documentele vremurilor în care scursurile mozaice s-au tot prelins din imperiul rus pînă ce au devenit un puhoi, peste ţinuturile locuite de români începînd cu sfîrşitul secolului XVlll dar istoricii români nu fac decît să slujească aceste acţiuni criminale ale mozaicilor care ne ,,prelucrează” şi astăzi cu holocaustul. Obrăznicia acestor secături nu ar fi periculoasă dacă noi românii n-am tot ţine-o cu măcelărirea dacilor de către romani şi dispariţia acestui neam de eroi pe cînd ei ne spun de la obraz că dacii nu au existat niciodată ca popor iar mulţime de cărţi şi documente – neprecizate de ilustrele căpăţîni criminale – dovedesc aceste valuri de ură şi antiromânism cu care ne ung ei mintea şi sufletul.

Ideile clocite în întunericul satanist de la B’nai B’rith sînt şi astăzi fundamentele ideologiei cazare care este parte din mozaismul şi sionismul actual şi ne obligă să fim foarte atenţi cine ne trece pragul ţării pentru că minciuna şi bunele tîlhării meşteşugite în afaceri au fost totdeauna darurile mozaicilor. Textul de sus coroborat cu cele ce le voi da mai jos dar și cu ce se întîmplă în țara noastră în prezent, dovedeşte că încă de la mijlocul secolului XlX, cazarii au urmărit să creeze un stat mozaic(sau controlat deplin de ei) la est de Carpaţi care să cuprindă Galiţia, Bucovina, Maramureşul, Basarabia şi Moldova.

Într-o scrisoare din 28 februarie 1873 către tatăl său, domnitorul Carol l prezintă situaţia din ţară astfel: ,,Sîntem învinuiţi prin ziare că prigonim pe evrei, fiindcă noua lege a licenţelor opreşte pe evrei de a ţine debite la ţară. Dar aceasta este o măsură înţeleaptă şi sîntem hotărîţi a respinge orice reclamaţie sau intervenţie în privinţa aceasta. Trebuie să cunoască cineva satele din Moldova ca să poată aprecia ce acţiune vătămătoare are iudeul asupra populaţiei ţărăneşti cu rachiul lui falsificat”. Problema falsificării rachiului se cunoştea de ceva vreme de către  jidanii ce locuiau printre români fiindcă deputaţii ţărani din divanele ad-hoc se plîngeau că jidovii falsifică rachiul cu vitriol şi îi otrăvesc. Aceleaşi fapte au cazarii la activ şi prin ţinuturile vecine românilor adică pe la unguri, polonezi, germani, ucraineni şi ruşi. Recunoaşterea independenţei de stat a României în urma războiului din 1877-1878, s-a făcut numai după ce au fost acceptate parţial unele cerinţe ale cazarilor. Aceştia au cerut puterilor garante să nu recunoască independenţa pînă ce ei nu vor primi recunoaşterea ca cetăţeni români toţi ,,sudiţii”, indiferent cînd au ajuns în teritoriile ce formau Principatele Unite. Nu există în istoria lumii o asemenea golănie din partea unor imigranţi clandestini în număr de aproape 200000 care să poată hotărî soarta a peste cinci milioane de băştinaşi.

Într-un interviu acordat reprezentantului publicaţiei Deutche Zeitung în mai 1877, Ion Brătianu, face declaraţii clare cu privire la calitatea naţională şi morală a jidovilor, care cereau Guvernului Românie drepturi în masă pentru coreligionarii lor şi cu mai mare insistenţă se plîngeau filantropilor Apusului pentru persecuţiile îndurate de ei ,,băştinaşii locurilor” printre mioriticii venetici: ,,Sînt jidani de naţionalitate rusească de calitatea cea mai rea. Din zece contravenitori la impozite, nouă erau evrei… Fiecare jidan din clasa de jos se declară, îndată ce are un conflict cu autoritatea locală, supus austriac. Avem la noi jidani ce au venit din afară pentru a scăpa de conscripţia militară… Nu vreau ca România să devină un refugiu de răi cetăţeni… Intoleranţa religioasă, atît mie cît şi ţării mele, este ceva necunoscut”. În text I. Brătianu foloseşte expresia ,,jidani de naţionalitate rusă” iar pentru cei veniţi din imperiul habsburgic ,,supus austriac”, însă aceşti veneticii veniţi din cele două imperii peste capul românilor, încă de la sfîrşitul secolului XVlll ei aveau un statul juridic special în aceste teritorii controlate de turci, adică Ţările Române. În limbajul vremii ei mai erau numiţi ,,sudiţi” atît de către români cît şi de străinii care treceau pe aici şi nu prea înţelegeau statutul lor.

Sudiţii erau cetăţeni ai imperiului rus sau austriac care au primit din partea puterii otomane scutiri de taxe fiscale, comerciale sau vamale dar locuiau în Ţările Române, desfăşurîndu-şi aici activitatea. Aceste tîrîturi cereau cu insistenţă condiţionarea recunoaşterii independenţei Principatului România pe la Berlin şi alte curţi, dacă ei nu vor fi împămînteniţi, adică făcuţi cu acte cetăţeni români, pentru că au slujit cu multă sudoare, hoţie şi jeg, ţărişoara aceasta. Jidovii din Rusia primesc în anul 1774 prin pacea de la Kuciuk-Kainargic acest statul de ,,sudiţi” iar cei din imperiul austriac în anul 1791 prin pacea de la Şistov.  Ce a însemnat pentru Moldova şi Ţara Românească aceste privilegii date ,,sudiţilor” vedem dintr-un document scris  în Iaşi la 26 iunie 1784 de către Oeschner, cancelarul agenţiei comerciale austriece din acest oraş ,,… Aici afacerile Agenţiei Maiestăţii Sale încep să capete o întorsătură proastă. Boierii, văzînd cum comerţul supuşilor noştri este cu cîştig, au prezentat un memoriu domnitorului, arătînd că negustorii noştri au un avantaj de 25% faţă de ei în chestiunea vămilor şi a impozitelor şi că ei se vor ruina complet dacă nu se vor lua măsuri şi pentru reducerea impozitelor lor…” Atunci boierii erau patrioţi slujindu-şi ţara şi neamul, dar azi ,,boierii roşii” ne-au vîndut ca pe vite de nu a mai rămas nimic neprădat în România şi tot sînt nemulţumiţi că nu ne-au făcut dispăruţi ca neam după cum le-a fost dorinţa stăpînilor lor cu stea în frunte şi izvor de venin şi ură nesecat în inimă şi cuget.

Cît de persecutat a fost acest puhoi de venituri jidoveşti o spun chiar ei, adică nişte jidani sadea prin lucrarea Izvoare şi mărturii referitoare la evreii din România ed. Hassefer 1990, vol ll, amintit şi mai înainte, cu o prefaţă semnată de colonelul în Securitate Moses Rosen care lea- fost şi rabin şef. Colectivul de redactare a colecţiei de documente incluse în carte şi care priveşte istoria jidovilor pe teritoriile locuite de români, este format din J. Alexandru, Lya Benjamin, D. Brumfeld, P. Litman şi S. Stanciu. Ei scriu un Studiu introductiv despre importanţa acestor acte pentru cunoaşterea corectă a istoriei mozaicilor pe teritoriile locuite de români începînd cu sfîrşitul secolului XVll cînd şi-au construit prima sinagogă la Iaşi în anul 1691.

În prefaţa lui Moses Rosen la pagina XVl, scrie: ,,în raport cu teritoriile supuse imperiului habsburgic, în Moldova şi Ţara Românească atitudinea faţă de populaţia evreiască era categoric mai tolerantă”, numai că atunci aceste venituri numite şi ,,sudeţi”, plîngeau pe la curţile Puterilor Garante, că ei au trudit neam de neam pentru aceste pămînturi – adică cele mioritice – de mai bine de 2000 de ani! La pagina  XXXll a Studiul introductiv, scris de Mihai Spielmann şi Lya Benjamin, ei istoricii mozaici zic despre ,,sudiţii” din secolul XlX care ne turnau numai venit pe la mai marii Europei: ,,Astfel, în timp ce hrisoavele domnilor ţărilor române ridicau la rangul de politică statală recunoaşterea autonomiei comunitare evreişti şi a drepturilor evreilor de a trăi în spiritul prevederilor legilor lor, adică religiei lor, legile împăratului Iosif ll preconizau anihilarea specificităţii vieţii comunitar-iudaice.” Şi continuă spre limpezirea noastră deplină în chestiunea existenţei lor pe aceste plaiuri ,,din vremuri imemoriale”, la pagina XLIX astfel: ,,Statutul juridic şi fiscal al evreilor aflaţi pe teritoriile ocupate de autorităţile imperiului habsburgic, era radical diferit de cel al evreilor din Moldova şi Ţara Românească.” Adică toată circăria făcută pe la curţile Europei nu era pentru că românii îi beleau de vii şi le beau sîngele de ,,popor ales”, ci pentru că ei nişte venetici îndrăciţi, după ce au distrus în mare parte economia Principatului prin scutirile de taxe şi impozite, acum doreau să fie recunoscuţi ca pămînteni şi stăpînii celor pe care i-au prădat!

Marele Român M. Eminescu, în mai multe articole scrise în perioada 1880-1882, cu ajutorul datelor statistice pentru perioada 1858-1878 arată cum micile industrii ale băştinaşilor au fost ruinate de către mozaici prin aceste practici comerciale frauduloase, ei reuşind după anul 1880 să domine atît comerţul, dar şi meşteşugurile şi sectorul financiar-cămătăresc.

Chiar şi unul dintre cei mai înfocaţi cazari, care susţineau planul Poexotto, E. Schwartzfeld este citat în Studiul introductiv la pagina XLVll cu lucrarea  Aşezămintele evreilor din Moldova, Bucureşti 1914, unde la p. 26 scrie despre ,,prigonirile şi persecuţiile” suferite de băştinaşii jidovi din partea ,,veniturilor române” astfel: ,,evreii erau consideraţi tîrgoveţi, un titlu care nu li s-a acordat în nici o ţară din Europa Occidentală. Este de subliniat că evreii din ţările române se bucurau de deplină ocrotire juridică.” Deşi din partea românilor leprele primiseră un statul juridic pe care nu-l aveau în nici o ţară europeană, ei ne înveninau prin minciuni şi calomnii situaţia internaţională peste tot, numai ca să primească drept de cetăţenie orice venitură cazară sau ivrită, ştiind că la noi puteau face fel de fel de mîrşăvii iar la ceilalţi pentru asemenea fapte erau pe loc expulzaţi.

Şi tot aceşti istorici mozaici recunosc la pagina LXIX că: .,,Ţările române, ca loc de imigrare, reprezenta un spaţiu social şi uman cu caracteristici care au marcat însăşi trăsăturile populaţiei evreişti de aici ”, adică au venit fără ai pofti nimeni cum mint ei cu neruşinare. Dar teritoriul românilor nu a fost niciodată un ţinut de imigrare pentru alte neamuri, deci ei recunosc explicit că au intrat clandestin în Principatul România după anul 1860, supunîndu-i pe românii conduşi de mafia liberal-masonică unei adevărate invazii făcută de către cazari sau jidani la lumina zilei și cum puneau piciorul pe plaiurile noastre pe loc se considerau băștinași din totdeauna.