O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Sfînta minciună - Secțiunea 4

În ,,Cartea Neagră” publicată în 1946 de Matatias Carp, fostul secretar al Federaţiilor comunităţilor evreişti din Romania, afirmă că în cele trei zile de rebeliune legionară din ianuarie 1941 au fost ucişi 120 evrei, în timp ce alte sute au fost arestaţi abuziv şi bătuţi sau insultaţi. Revista ,,Cultul Mozaic” nr. 706-707/1991 p. 3 spune că în răzmeriţa legionară din ianuarie 1941 au fost ucişi 125 de evrei. Acest eveniment tragic a fost menţionat şi în ,,Pe marginea prăpastiei” 1941, vol ll, p. 255 unde sînt menţionate jafurile şi nelegiuirile legionarilor.

După rebeliunea legionară din 21 ianuarie 1941, Antonescu a deschis numeroase procese tuturor celor care s-au făcut vinovaţi de acţiuni împotriva cetăţenilor români sau autorităţilor statului. Astfel, doi gardişti au fost executaţi la 14 aprilie 1941 pentru uciderea unui bibliotecar evreu; la 25 iulie 1941 un legionar a fost executat pentru tentativă de omor asupra unui negustor evreu. Dintre legionarii care au participat la masacrul de la Jilava, 20 au fost condamnaţi la moarte iar conducerea legionară în frunte cu Horia Sima au primit închisoare pe viaţă, alţii au fost pedepsiţi cu ani grei de temniţă. Cu toată intervenţia germanilor care susţineau direct Garda de Fier, Antonescu a distrus-o întronînd legalitatea în statul român.

În ce ţară din Europa din acele timpuri a mai fost distrusă o organizaţie fascistă, susţinută şi finanţată direct de germani, fiindcă a ucis mulţi cetăţeni români fără judecată, iar unii dintre ei erau de religie mozaică?

Rebeliunea legionară din 21 ianuarie 1941 s-a terminat cu 490 de morţi şi răniţi dintre care 346 au fost români şi 144 mozaici iar dintre aceştia 125 au fost ucişi. La ea au participat şi comunişti care au intrat în Corpul Muncitoresc Legionar şi au luptat cu arma în mînă pe străzile Bucureştiului. Mai mult de jumătate dintre morţi au fost identificaţi de serviciile secrete ca făcînd parte din PCR. Au murit şi 21 de militari.  Şi totuşi leprele sioniste ne urlă de ,,pogromul” din Bucureşti făcut de armata română împotriva mozaicilor, iar democraţia noastră ,,originală” behăie de fericire într-un adevărat delir cînd aude batjocura sioniștilor asupra adevărului!

Dar există o ciudățenie în povestea aceasta plină de ură și ticăloșie. Dacă legionarii doreau să pună mîna pe putere, vine firească întrebarea: de ce i-au ,,atacat” ei și pe mozaici, să-l întărîte și mai rău pe Antonescu? Hitler nu-i avea la inimă pe legionari, ei bucurîndu-se de simpatia unor căpetenii ale partidului nazist și aceasta dovedește că Sima și-a făcut o socoteală greșită. Mai sînt documentele românești din acele vremuri care spun că printre legionari au fost și comuniști precum și fel de fel de derbedei și mișei gata de ceva agoniseală indiferent de sursă. Cînd legionarii adevărați au fost puși la popreală, au descoperit în pușcărie, mutrele a cîtorva mii de indivizi ce purtau uniformele lor, însă pe care nu-i cunoștea nimeni și au strigat către organele de anchetă că au sosii cîtă frunză și iarbă. La sfîrșitul lunii ianuarie 1941 un raport al comuniștilor din România care erau toți jidovi/cazari pur sînge, către stăpînirea lor din Moscova – Comintern și NKVD - spune că toți tovarășii și-au îndeplinit misiunea și România este ,,coaptă” pentru o revoluție socială. Sigur ei erau foarte grijulii cum să fie ,,coaptă” România, numai că atunci nu i-au pus destul jar sub coadă să sară nebuna ca la balamuc așa cum ne-au făcut în decembrie 1989! Iar uniformele au fost aduse din URSS cîteva mii să se facă ,,legionari” aceste jeguri, și să spîrcuiasă ceva mozaici din București. Dacă tămbălăul ar fi fost mai mare, bolșevicii cazari, stăpînii imperiului Satanei ar fi pășit vijelios peste Prutul care era atunci graniță să salveze de la pogrom sau holocaust ,,poporul muncitor” jidovesc din ghearele sîngeroșilor români. Pentru cei care vreau să strige huooo, la auzul acestei povești, dovedită și de documentele aflate în arhivele românești care au devenit publice spre supărarea lor, le dau spre gîndire adîncă și întunecată meditație o altă povestioară dar curat mozaică, scrisă de istoricul Claude Klain apărută la Tel Aviv în anul 1992 și care se găsește în cărticica Israel, statul evreilor, tipărită și la noi la editura BICC ALL în anul 2003. Scrie el, iar eu vă fac aducere aminte, că la înființarea statului Israel, sefarzii – urmașii iudeilor – nu erau prea dornici de asemenea înfăptuire și pentru a-i aduce sub același cort, jidanii/cazarii inițiatorii acțiunii ba le promiteau cîte în lună și în stele, ba le mai ungeau încheieturile să se miște mai ușor către ,,tărîmul făgăduinței” însă unii mai cărpănoși erau scorțoși nevoie mare și o țineau cu nu și nu! Dar MOSAD-ul mînca-l-ar iadul, a găsit ac și de cojocul lor ca să-i convingă unde le sînt rădăcinile ,,strămoșești”. Mai îndărătnici erau cei din Siria și atunci meseriașii în făcături s-au făcut pui de beduini, incitînd pleava societății, atacînd și devastînd în decembrie 1947 majoritatea proprietăților mozaicilor din Alep, comunitatea plecînd în masă în Israel. Dar cei mai căpățînoși erau mozaicii din Damasc și astfel în august 1949, în sinagoga Menarsha a avut loc un atentat cu bombă unde au murit 12 persoane iar cîteva zeci au fost rănite. Toate ziarele lui Ucigă-l Toaca strigau către Întunecimea Sa ce jelanie au făcut ,,fanaticii musulmani”! Speriați, săracii mozaici și-au luat catrafusele și s-au strecurat către Israel, dar prin anii 1970, tărășenia a început să pută rău în public și amărîții sparți rău de bombe s-au făcut foc, considerînd că această monstruozitate va rămîne un veșnic cuțit înfipt în inimuțele lor neprihănite. Dacă cei care răcneau de pogrom în anul 1949 după atentatul săvîrșit asupra sinagogii, și-au cerut iertare față de nefericiți pentru că i-au mințit nu mai știm, dar este deajuns și atît! Ce ziceți spurcaților, vă place zicerea?

Ca să înțelegem cum îi vedeau românii pe bolșevici dar și pe sutele de mii de simpatizanți din România, dau un citat dintr-un interviu dat în aprilie 1943 de către mareșalul Antonescu, ziarului Porunca vremii: ,,Credința mea nestrămutată în victoria finală a puterilor Axei mă îndeamnă să duc lupta pînă la completa zdrobire și nimicire a iudeo-bolșevismului.” Atunci se știa destul de limpede că bolșevismul era o ideologie criminală pentru orice om cu mintea întreagă, născută din iudaism și mozaism ca o manifestare turbată a urii acestora față de Neamuri.

Ana Pauker va reînvia această colaborare cu legionarii în septembrie 1944 dar cu alte scopuri. În timpul rebeliunii legionare Antonescu l-a salvat de la moarte sigură pe şef rabinul Alexandru Şafran. Mareşalul a făcut totdeauna o distincţie fără echivoc între evreii pămînteni din România şi evrei comunişti din Basarabia şi Bucovina iar în Transnistria au ajuns numai cei din ţinuturile care au fost ocupate de ruşi în iunie 1940 şi unde cazarii au făcut măceluri şi prăpăduri cît au putut asupra românilor dar în primul rînd al armatei.

La 21 iunie 1941 începerea eliberării Basarabiei care va dura pînă la 29 iulie 1941. Din ordinul lui Stalin dat la începutul lunii iunie, mozaicii din Basarabia şi Bucovina au fost duşi în interiorul imperiului bolşevic, unii deportaţi în Siberia, dar cei mai mulţi au ajuns în republicile din centrul Asiei     Dau mai jos cîteva documente din arhiva Marelui Stat Major ce vorbesc despre eliberarea Basarabiei şi Bucovinei şi epopeea jidanilor bolşevici care luptau alături de armata comunistă pentru continuarea robirii acestor ţinuturi şi a românilor băştinaşi.

Din raportul Regimentului 6 vînători de munte: ,,La Sculeni, cînd regimentul[6 vînători] era pe poziţie, tot timpul se semnaliza din tîrgul Sculeni cu ruşii, iar rezultatul era că toate măsurile luate cu caracter operativ erau stingherite de artileria rusă. Mai mult, am avut ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi care, în loc să moară la datorie, au fost împuşcaţi mişeleşte pe la spate din case şi grajduri de evrei. Pentru a putea preveni această stare de lucruri, am ordonat căpitanului Stihi Ivan, ofiţerul informator, să aresteze şi să execute pe toţi evreii din Sculeni”. În urma acestei operaţii au fost executaţi 60 de evrei din Sculeni, documentul militar consemnează cifra exactă şi tot o cifră exactă dau documentele noastre pentru pretinsul masacru de la Odesa, iar gangsterii sionişti au născocit fapte pe care nu le pot dovedi cu nimic, numai să le iasă lor cloceala pentru un genocid.

,,Cînd batalionul l din acest regiment[6 vînători] a ajuns la Căinari, s-a prins un număr de 50-60 de evrei care erau grupaţi pe marginea de vest a satului. Duşi de către locuitorii din sat, s-au găsit asupra acestor evrei arme şi grenade de provenienţă rusă, motiv pentru care am ordonat executarea lor imediată.      În satul Mărculeşti pe cînd compania căpitanului Oţel înainta în avangardă, a fost înconjurat de armata rusă împreună cu cca 300 de evrei civili şi înarmaţi, producînd acestei companii pierderi dureroase şi chiar pierderea cpt. Oţel Vasile, care a fost rănit, prins de evrei şi a cărui situaţie astăzi nu o mai cunoaştem. Cînd s-a cucerit satul Mărculeşti s-a prins un grup de 400 de evrei, bărbaţi şi femei din care cca 80 erau răniţi, fapt care dovedeşte că au luptat contra noastră, nefiind în uniformă. Şi de data asta am ordonat execuţia lor în masă”.

Raportul Corpului de cavalerie din 8 iulie 1941 consemnează: ,,Această populaţie (evreiască) a dat dovadă – cu ocazia ocupării unor localităţi, unde aceştia erau în masă compactă – de conlucrare şi mărire a spaţiului propagandei comuniste, astfel că jidovimea constituia al doilea inamic şi mai periculos, cu care trupele noastre au trebuit să se lupte. În Trg. Edineţ, ostaşii români au trebuit să verifice casă cu casă şi beciurile de unde se trăgeau focuri de armă şi arme automate de către evrei, asupra ostaşilor noştri, pentru ca apoi unităţile noastre să fie sigure de înaintare. Armamentul şi muniţiile pe care aceştia îl foloseau era lăsat de sovietici, cu scopul de a ataca armata de eliberare. Comandanţii de unităţi văzînd rezultatul luptei şi împotrivirea populaţiei evreieşti din Trg. Edineţ, au început în ziua de 6 iulie a.c. trierea evreilor, cei găsiţi cu arme şi vinovaţi de a fi tras în trupe au fost imediat executaţi, iar restul conform ordinelor au fost ţinuţi ca ostateci. Majoritatea acestora erau derbedei puşi în slujba comunismului… În fiecare sat funcţiona un comitet sătesc ,,Năcealnici” format de obicei din 5-9 persoane şi un număr de membri 20-30 locuitori din localitatea respectivă. Printre aceştia se găseau şi numeroşi erei şi chiar evreice. Aceştia se ocupau de chestiunile administrative ale satului şi erau organul de execuţie al ordinelor primite de la Centru. Tot aceştia întreţineau propaganda comunistă în rîndurile populaţiei”.

Aceste informaţii au o importanţă deosebită pentru a înţelegere ce au făcut jidanii în timpul ocupaţiei Basarabiei şi Bucovinei de către bolşevicii ruşi. Ele trebuie coroborate cu declaraţia de mai sus a lui Z.K. Vindeleanu, evreu stabilit în Israel, dată în anul 1992 publicaţiei Magazin istoric nr.5 şi cu faptul că tot ei au fost uneltele criminale ale ruşilor cît timp aceştia au stat cu trupe de ocupaţie în România pînă în toamna anului 1958. Toate funcţiile din administraţie şi întreprinderile din România erau ocupate de jidani iar Securitatea, justiţia şi miliţia erau controlate în totalitate de ei, românii avînd rolul unor sclavi ascultători. Acest comportament a fost experimentat prima dată în teritoriile ocupate în iunie 1940 de către bolşevici unde jidanii din Basarabia şi Bucovina au devenit populaţia ce a beneficiat de favorurile ocupantului ei fiind colaboratorii şi conspiratorii lor chiar de după unirea din anul 1918 la care sau opus. Dacă în fiecare sat sau comună erau un grup de cca 30 de secături, în majoritatea cazari, care se ocupau de administraţie şi propagandă comunistă, luînd în calcul tîrgurile şi oraşele, cea mai mare parte a populaţie adulte din neamul cazarilor de cca 150000 de persoane era înhăitată în acţiunea de bolşevizare a ţinuturilor cotropite.

Cînd ruşii au fost alungaţi în iulie 1941 din aceste ţinuturi, odată cu ei s-au retras şi cei care au făcut parte din administraţia ocupantului iar aceştia au fost în majoritate jidani la care s-au mai adăugat ceva ruşi, ucraineni şi cîte un beţiv sau calic român. Dar mai este şi ordinul lui Stalin dat la 10 iunie 1941 care a cerut evacuarea mozaicilor din direcţia frontului, către Asia Centrală. Aceasta este explicaţia faptului că românii au găsit în ţinuturile menţionate numai puţin peste 37000 de cazari dintr-o populaţie de peste 483000 persoane, pentru faptele pe care le făcuseră în dauna românilor şi nu numai ei au fugit ca viperele odată cu ocrotitorul şi stăpînul lor, armata bolşevică. Dar cea mai mare parte a mozaicilor pe care i-a găsit armata română în Basarabia şi Bucovina în vara anului 1941, nu cunoşteau deloc limba română ceea ce dovedeşte că au fost aduşi aici în anul de ocupaţie bolşevică.

Antonescu a cerut aruncarea peste linia frontului sau internarea în lagăre numai a jidanilor din Basarabia care se făceau vinovaţi de comportament odios din iunie 1940 şi colaborarea cu bolşevicii la maltratarea şi deportarea populaţiei româneşti, cei din Regat fiind excluşi de la asemenea măsuri represive. Deci a fost o confruntare cu ideologia comunistă şi nu una rasistă cum răcnesc peste tot gangsterii sionişti şi în ling în dos românii trădători.

Corpul de munte raporta la 14 iulie 1941 Armatei lll: ,,Ucrainenii din Basarabia primesc de asemenea cu mare bucurie trupele române. Sînt foarte satisfăcuţi că au scăpat de regimul bolşevic, care n-a ştiut decît să le ia totul, să-i impuie la impozite enorme şi să-i muncească fără răgaz şi fără nici un folos. În special acei care au făcut armata la unităţile române dovedesc încredere fără margini în armata română. Evreii, cea mai mare parte din ei s-au refugiat odată cu trupele sovietice. Cei rămaşi prin sate stau ascunşi şi nu reacţionează contra armatei. Au fost cazuri, cînd din ascunzişuri, au tras focuri asupra armatei române. În această situaţie au fost sancţionaţi”.

Încă un document – dar ca acesta sînt sute – care confirmă că cea mai mare parte a populaţiei jidoveşti s-a retras odată cu armata bolşevică sau chiar mai înainte ţinînd seamă de ordinul lui Stalin. Toate scrierile gangsterilor sionişti se bazează numai pe mărturii ale lor şi ,,zvonuri care s-au dovedit adevărate” privind ,,pogromurile” săvîrşite de armata română în Basarabia şi Bucovina. Pentru ei nu există alt adevăr decît plăsmuirile comisarilor minciunii, orice document venit din altă sursă decît zicerile cazarilor bolşevici sau sionişti trebuie declarat tendenţios sau fals.

După ce s-a instalat administraţia românească au descoperit şi gropile comune unde se aflau scheletele a mii de morţi iar românii erau în majoritatea covîrşitoare victimele acestor masacre. Execuţiile s-au făcut în urma listelor întocmite de comuniştii instalaţi de ocupantul bolşevic, aceştia fiind majoritatea jidani, aşa cum au arătat şi documentele menţionate mai sus. Descrierea unui militar care a participat la eliberarea Basarabiei şi Bucovinei ne înspăimîntă şi astăzi prin grozăvia crimelor comise de ocupantul rus şi slugile lor ticăloase - jidanii: ,,Ca odinioară bandele tătărăşti, care în retragerea lor treceau totul prin foc şi sabie, aşa au făcut acum bolşevicii şi jidanii în fuga lor pripită şi înspăimîntată. Au pustiit ogoarele şi otrăvit apele, au azvîrlit în aer case şi biserici, au întins de la un colţ la celălalt al Basarabiei o pînză de flăcări şi scrum. Fiindcă au fost străini pe pămîntul acesta şi nu i-a legat nimic de el”. Cerul s-a cutremurat, soarele s-a-nsîngerat, apele plîngeau în vale, neamul nost’ era în jale.

Nu este nimic exagerat din aceste afirmaţii pentru că ele sînt susţinute de mii de documente. Aflat la Cernăuţi la 14 iulie 1941 mareşalul Antonescu declara: ,,Cui i-a fost dat să treacă Prutul în urma armatelor dezrobitoare pentru a lua parte la bătălia cea nouă pentru reconstrucţia Basarabiei a avut prilejul unic să vadă tabloul unei provincii răstignite, pustiită în lung şi în lat de vieţi, sate şi oraşe făcute scrum şi dărîmate. Populaţia, înnebunită de groaza prigoanei şi a furiei de distrugere a bandelor bolşevice, stă ascunsă”.

Jidanii care au plecat cu armatele bolşevice şi-au incendiat cca 62000 de locuinţe şi au aruncat în aer multe dintre clădirile  instituţiilor publice, biserici, instituţii de învăţămînt etc. Un studiu al MAN publicat după 1990, descrie astfel situaţia: ,,În capitalele celor două provincii româneşti localurile instituţiilor publice, culturale, politice etc. au fost distruse în proporţie de 90%. Chişinăul, după mărturiile de arhivă, ale martorilor oculari şi fotografiilor de epocă, era la intrarea trupelor române o imensă ruină fumegîndă. Au fost distruse prin incendiere, dinamitare, edificii publice cu valoare socială şi artistică deosebită ca: Palatul Telefoanelor şi Poştelor, Palatul Primăriei, Palatul Prefecturii, Sediul Comandamentului Corpului 3 armată, Catedrala Mitropolitană, postul de radiodifuziune, cazărmile, băncile, băile comunale şi tot centrul comunal. Această acţiune de distrugere a fost executată de echipe speciale conduse de NKVD-işti, compuse din tehnicieni şi elemente locale, în special minoritari”.

Cînd românii au reintrat în Basarabia şi Bucovina în 21 iunie 1941, jidanii care s-au retras cu armata bolşevicilor şi-au incendiat propriile locuinţe şi au participat din spirit de solidaritate cu regimul comunist la alte incendieri care trebuiau dovedite cu martori. Mihai Popovici, fruntaş al ţărăniştilor i-a explicat la 19 august 1941 reprezentantului SUA la Bucureşti, ambasadorul Gunther că aceste incendieri ,,se datorau faptului că evreii care doreau să se retragă pe teritoriul rusesc trebuiau să dovedească cu martori, nu numai că şi-au ars propriile locuinţe, ci şi că au participat la alte incendieri”

Dar şi după alungarea bolşevicilor, grupuri de satanişti cazari se ţineau de rele chiar sub nasul armatei române. Raportul informativ din 10-20 august 1941 precizează: ,,Pe teritoriul municipiului Chişinău s-au descoperit mai multe organizaţii teroriste însărcinate cu executarea actelor de sabotaj. Aceste organizaţii sînt compuse din 3 grupe a 3 persoane. Au fost identificate şi înaintate Curţii Marţiale 5 persoane care primiseră misiuni de a otrăvi apele în fîntîni”. Nici la începutul luni septembrie jidanii bolşevici nu au renunţat la fanatismul lor pentru că un document ne precizează că situaţia nu s-a liniştit: ,,Activitatea comunistă se desfăşoară în tîrgurile mai mult populate de evrei. Problema evreiască fiind în curs de lichidare, prin internarea acestora în lagăre, propaganda comunistă este simţitor scăzută”.

La data de 17 iulie 1941 s-a înfiinţat lagărul din Chişinău constituit la cîteva zile după eliberarea oraşului unde au fost internaţi 11525 de mozaici pentru a fi deportaţi în Transnistria.

După ce germanii au masacrat un grup de 450 evrei din lagărul de la Chişinău la 1 august 1941, Antonescu a ordonat o anchetă pentru a sancţiona exemplar pe comandanţii care au ascultat de ordinele germanilor încălcîndu-le pe ale lui. Situaţia s-a repetat după execuţia a 451 evrei de către germani la lagărul de la Cetatea Albă.

La 16 august 1941, trupele de poliţie germane au adus înapoi în Basarabia 13000 de evrei capturaţi în zona frontului din Transnistria şi declaraţi ,,fugiţi din faţa trupelor noastre”, ceea ce însemna colaboraţionism făţiş. Dar aducerea lor la Chişinău arată că povestea masacrării mozaicilor pe unde îi prindeau românii şi germanii este o poveste. Ei au fost internaţi în lagărul deja existent unde nu peste mult timp avea să izbucnească tifosul pe care l-a adus acest grup masiv.     Pînă la deportarea lor în Transnistria au murit aproximativ 2240 persoane dintre care peste 1800 au fost dintre cei aduşi de poliţia germană, fiind principala cauză a izbucnirii epidemiei de tifos.

La 12 septembrie se dă ordinul de evacuare a mozaicilor în Transnistria grupurile fiind formate din cca 1600 persoane însoţite de 40-50 căruţe. Au fost trecuţi în Transnistria 60467 jidani care s-au declarat locuitori din Basarabia şi 45538 veniţi din Bucovina, total 106005 mozaici. În anul 1940 oraşul Bălţi avea 25500 de jidovi iar armata română a mai găsit în iulie 1941 doar 500 mozaici – diferenţa de 25000 de persoane a plecat cu armata de ocupaţie bolşevică dar liftele cazare strigă plini de ură că românii i-au mîncat pe pîine împănaţi cu gloanţe!! La fel a fost situaţia în oraşul Ismail unde erau 5320 mozaici cînd a fost ocupat de bolşevici şi numai 21 de jidovi au mai găsit românii după alungarea acestora iar exemple se pot da pentru toate localităţile cu populaţie mozaică. Şi aceste cifre dovedesc că majoritatea covîrşitoare a mozaicilor din Basarabia şi Bucovina au plecat cu armata ruşilor.

Fără cele două convoaie de mozaici capturate de poliţia germană în Transnistria 13000 persoane şi Ucraina 35000 persoane şi aduse în Basarabia şi Bucovina, evreii rămaşi după retragerea armatei bolşevice în aceste ţinuturi erau de cca 37000 persoane adică 8% din cei 483000 care erau cînd aceste ţinuturi au fost ocupate de ruşi în iunie 1940, şi cei care ,,s-au repatriat” din dreapta Prutului în lunile iunie-augusr 1940 în baza convenţiei încheiate cu România.

Un raport al armatei din 3 octombrie 1941 spune: ,,Evreii rămaşi deşi confinaţi în ghetou se bucură totuşi de prea multă libertate. Circulă în voie prin oraş colportînd zvonuri defetiste, mai ales în piaţă…Distrugerea oraşului denotă premeditarea şi un plan pregătit. Au fost distruse toate prăvăliile, magaziile de cereale şi instituţiile. Toţi martorii sînt unanimi în a declara că distrugerea s-a efectuat după plecarea trupelor ruseşti de bande de evrei şi comunişti localnici înarmaţi şi înzestraţi cu explozibile”. Desigur înălţaţi rugi către cel Întunecat şi spuneaţi: Elohim, Elohim pe cine să nimicim? Iar el vă răspundea: Pe românii urgisiţi că-i urăsc pe comunişti! Şi aţi făcut această monstruozitate cu mare osîrdie. Pentru asemenea fapte în faţa lui Iahwe cel încrîncenat împotriva neamului omenesc nu puteţi fi decît iubiţi, dar niciodată nu veţi reuşi să ascundeţi adevărul în faţa timpului. Vă ţineţi neprihăniţi şi aţi răcnit la porţile iadului că românii v-au urgisit pentru că numai voi sînteţi aleşi de Iahwe să-l slujiţi iar Neamurile vă invidiază pentru acest privilegiu divin. Nimeni de-a lungul istoriei nu a avut nevoie de slujirile voastre sataniste iar atunci cînd aţi fost obligaţi să daţi socoteală pentru asemenea milostenii înspăimîntătoare, aţi urlat ca din gură de şarpe că peste voi vin în valuri persecuţii, prigoniri şi antisemitism cît încape chiar dacă neam de neamul vostru nu s-a pupat cu un semit.

Un fragment dintr-un buletin contrainformativ pentru 18 august - 18 septembrie 1941: ,,Resemnarea şi pasivitatea adoptată momentan de evrei au la bază numai ura şi spiritul de revanşă. Rareori, atunci cînd se simt în siguranţă sau în furia unei izbucniri de revoltă cuvintele lor oglindesc adevăratele sentimente omeneşti: «Românii beau anul acesta cu linguriţa din sîngele nostru. La anul vom bea noi cu polonicul din sîngele românilor». Evreii continuă să nutrească o speranţă aproape bolnăvicioasă că războiul se va termina cu izbînda dictaturii proletariatului…”  Documentul arată fără urmă de îndoială că majoritatea jidanilor erau fanatici comunişti sau simpatizau cu aceste organizaţii criminale şi doreau instaurarea orînduirii sataniste clocită de ei, în toată lumea.

Pogromul de la Iaşi a fost o diversiune a spionajului german, executată de nişte foşti legionari la care au participat cîţiva jandarmi şi trupe ale serviciilor secrete germane şi ale armatei germane. Antonescu se afla pe front cînd a primit primele rapoarte care spunea că nişte comunişti evrei au atacat trupele germane şi române în rîndul cărora s-au înregistrat victime. A ordonat imediat o anchetă iar cercetările au dezvăluit toată făcătura. Documentele Prefecturii Iaşi spun că în dată de 30 iunie 1941 s-au încărcat două trenuri cu cca 4400 evrei, mulţi murind pe parcurs. După un raport al Inspectoratului Român al Poliţiei Iaşi din 29 iunie 1941 avem următoarele: ,,Soldaţii germani susţin că evreii ar fi omorît doi dintre ai lor. Toţi susţin că sînt comunişti şi capabili să ne vîndă ruşilor…Unii soldaţi germani s-au pronunţat că dacă mai aud focuri în oraş vor bombarda cartierele evreieşti”. Raportul susţinea că în ciuda focului intens de mitralieră, nu a fost nici o victimă germană sau română şi nici un evreu nu a fost surprins trăgînd.

Pe lîngă raportul lui Leoveanu, Chestura Poliţiei Iaşi a raportat la 30 iunie 1941 că autorităţile militare germane îi acuzau pe toţi cei ce interveneau în favoarea evreilor de a fi ei înşişi evrei, soldaţii germani întîmpinînd pe poliţiştii sau soldaţii români cu cuvîntul ,,Jude”. Au existat bănuieli din partea românilor că toată diversiunea a fost pusă la cale de Einsatzgruppe D a lui Otto Ohlendorf care a făcut mari masacre în Transnistria. Germanii au acţionat în strînsă legătură cu legionarii aşa cum arată documentele vremii de la instituţiile statului din Iaşi – vezi documente.

La data de 19 august ambasadorul SUA la Bucureşti cu privire la atitudinea lui Antonescu faţă de moartea evreilor nevinovaţi de la Iaşi, Podu-Iloaie, Roman şi Tg-Frumos scria: ,,pe generalul Antonescu îl durea inima pentru că nu a putut domoli excesele sîngeroase comise împotriva evreilor”. Ambasadorul consideră că ,,s-a ajuns la asemenea situaţie pentru că există «tendinţa de a-i considera pe toţi evreii comunişti şi pe toţi comuniştii evreii în această ţară; au circulat rapoarte că s-au găsit asupra paraşutiştilor ruşi nume şi adrese ale evreilor români»”.

La data de 16 octombrie 1941 oraşul Odesa este cucerit de români, în seara zile de 22 octombrie are loc atentatul asupra clădirii Comandamentului Militar Român din oraş soldat cu 41 de morţi dintre care 4 civili restul militari români şi germani.      Prin ordinul nr. 14420 din 18 octombrie 1941 al Statului Major Biroul 2 de dispune internarea tuturor evreilor din Odesa în ghetou la locul unde era Penitenciarul Odesa de pe strada Fontanskaia Daroga pînă la litoralul mării. Lagărul va fi condus de reprezentanţi aleşi de evrei şi numai aceştia vor avea acces în oraş. În seara de 20 octombrie Guvernatorul Transnistriei este informat despre situaţia lagărului: ,,Pînă în prezent s-au internat 11306 evrei, 3481 prizonieri, 11 terorişti. S-au luat măsuri de reprimare severă a tuturor celor ce s-ar preta la acte de sabotaj, precum şi de identificarea teroriştilor ce eventual al mai fi în oraş”.

Buletinul contrainformaţie nr. 213144/22.X.1941 precizează la ,,Diverse” că ,,În Odesa au fost executaţi prin împuşcare în ziua de 21.X un număr de 15 comunişti terorişti printre care şi evreul Moise Victorovici Vexter care a otrăvit doi ostaşi germani punînd otrava în ceai”.

În urma atentatului din 22 octombrie asupra Comandamentului Militar Român din Odesa unde au murit 41 de persoane, generalul Trestioreanu C. convoacă pe comandanţii de regimente şi cere să fie executaţi prin împuşcare cîte 100 de deţinuţi din Penitenciarul Odesa drept represalii. Într-o notă trimisă Marelui Stat Major în dimineaţa de 23 octombrie 1941 se spune că au fost executaţi un număr de 417 evrei după cum urmează: reg. 23 – 102 persoane, reg. 33 – 85 persoane, reg. 38 – 100 persoane, reg. 3 art. – 130 persoane, iar morţii ,,vor rămîne pe locul execuţiei în văzul tuturor”. După aflarea numărului de victime moarte în atentat şi a represaliilor ordonate de generalul Trestioreanu, Antonescu prin Ordinul 562/din 23.X.1941 a cerut executarea a 200 de comunişti pentru ofiţerii superiori români şi germani şi 100 de persoane pentru civili şi soldaţi. Acest înscris a fost folosit la judecarea şi condamnarea lui Antonescu pentru că ar fi ordonat executarea a 18000 de evrei. Înscrisul este scris de mînă pe o hîrtie obişnuită ori este ştiut că armata avea în dotare dispozitive speciale de transmiterea a telegramelor imprimate pe o hîrtie specială cu o grafică aparte. Un fals la fel de grosolan este acel înscris de mînă atribuit lui Radu Leca avînd grave greşeli de gramatică şi de informaţii dar reţinut ca dovadă de necontestat în procesul intentat de ocupantul rus membrilor Guvernului Antonescu. Falsul pretinde că armata română şi jandarmii au împuşcat în Transnistria pînă la sfîrşitul lunii ianuarie 1941, 343000 de cazari nevinovaţi, ori jidanii au fost deportaţi din Basarabia peste Nistru în septembrie-octombrie 1941, iar cei din Odesa au fost deportaţi pe malul Bugului în perioada februarie-martie 1942.

Numărul deportaţilor din Basarabia şi Bucovina şi cele patru judeţe: Cîmpulung, Suceava, Rădăuţi şi Dorohoi, a fost de 106005 din care au supravieţuit cca 94000, din Regat au fost deportaţi 13000 din care s-au întors 12000 iar din Transnistria au fost deportaţi cca 32000 din care au supravieţuit războiului cca 29000.

Aceste înscrisuri arătate mai sus şi altele sînt principalele ,,probe” de incriminare a guvernului Antonescu pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, ele făcînd faima Cărţii Negre scrisă în 1946, o plăsmuire a cazarului stalinist Ilia Eremburg. Pe prima pagină a cărţii este făcută precizarea că toate documentele sînt puse la dispoziţie de către comisarul poporului Molotov. Acest monstru a fost mîna dreaptă a lui Stalin în timpul Marii Terori cînd au fost asasinate prin denunţuri calomnioase şi documente false milioane de oameni în imperiul bolşevic. Dosarul mareşalului Antonescu este o făcătură tipică a criminalilor bolşevici iar noi nici în prezent nu avem curajul să denunţăm crimele şi pe autorii lor.

Să revin la atentatul din 22 octombrie asupra clădirii Comandamentului armatei române. Tot în baza ordinului 562, Antonescu a fost acuzat că se face responsabil de executarea a încă 25000 de evrei la Dalnic în patru depozite, localitate la 5 km distanţă de Odesa. La argumentele mareşalului că militar şi matematic nu avea cum să încapă atîta lume în cele patru depozite, acuzaţia a redus fantezia criminală la cifra de 5000 de executaţi! Dar istorii comunişti români au devenit peste noapte internaţionalişti şi o leacă trădători sau chiar trădători de-a binelea iar făcătura cazaro-bolşevică rămîne deocamdată în domeniul istoriei absurde. Chiar dacă la pretinsele masacre ar fi trebuit să ia parte sute sau mii de militari, totuşi a fost un singur martor, Alexe Neacşu, profesor la Facultatea de Filologie din Iaşi şi prieten foarte apropiat cu Alexandru Voitinovici – jidan pur sînge cazar – preşedintele  tribunalului care l-a ,,judecat” şi condamnat pe mareşal. Depoziţia lui a fost dată în biroul lui Voitinovici el neapărînd la proces.

Dar să vedem ce spun documentele militare româneşti din acele zile care nu au fost nici modificate nici falsificate pentru că nimeni atunci nu se gîndea că Germania va pierde războiul. Divizia 10 care făcea parte din trupele române aflate atunci în Odesa consemnează în Jurnalul de operaţii. ,,22 oct. 1941. 1. S-a continuat cu deminarea oraşului, 2. Au fost făcuţi 782 prizonieri, 3. Au fost trimişi în lagăr 1832 evrei. 23 cot. 1941. în cursul nopţii de 22/23 oct. Şi în ziua de 23 oct. S-a continuat lucrul la fosta clădire a GPU pentru a scoate pe cei îngropaţi de sub dărîmături…24 oct. 1941. În această zi s-a continuat cu deminarea oraşului. Prizonieri 457, Evrei internaţi 3249… 29 oct. 1941 ..Prizonieri 264, Evrei internaţi 16258”.      Ordinul Diviziei 10 către Regimentul 33 dorobanţi din 29 octombrie 1941 ,,…Trupele să nu mai adune populaţie evreiască pînă la noi ordine…” Şi raportul regimentului 3 artilerie nr. 955 din 29 octombrie 1941 consemnează: ,,GORJ către GORUN  La Ordinul Dvs. nr. 23549/1941, am onoarea a vă raporta că operaţiunea de ridicare a evreilor şi de internarea lor în ghetou a încetat.   Comandant Reg. 3 Franţa, Colonel Paul Alexiu”. Legat de acest subiect mai dau telegrama nr. 28087 din 30 octombrie 1941 trimisă de Divizia 10 către Corpul 2 armată: ,,Rog luaţi urgent măsuri pentru trierea celor 16258 evrei din închisoarea ghetoului Odesa”. Conducerea armatei hotărăşte lăsarea evreilor din Odesa să revină la casele lor care stîrnesc mare nemulţumire neevreilor cînd îi revăd pentru că ei au cerut autorităţilor române să-i ducă cît mai departe de oraş datorită răutăţilor făcute din timpul regimului bolşevic.

Într-o informare trimisă de Armata a lV-a română către Comandamentul Militar Odesa la 30 octombrie 1941 se spune: ,,Populaţie evreiască din Odesa care fusese evacuată, se înapoiază în oraş. Acest fapt nemulţumeşte populaţia care spera într-o rapidă curăţirea oraşului de elementul evreiesc”.

Prin ordinul din 18 octombrie Marele Stat Major dispune internarea evreilor din Odesa în lagăr iar în seara zilei de 22 octombrie erau adunaţi 11306 evrei, deci minciuna lui Jean Satancel că în oraş ar fi fost înainte de capitulare peste 185000 de evrei este infirmată de aceste date din documentele armatei. Dacă ar fi fost mai mulţi evrei cu siguranţă că îi interna pe toţi; fiindcă în primele trei zile ale ocupaţiei au internat 11306 evrei şi în următoarele cinci zile au mai internat numai 4952, aceste date dovedesc că alţii nu prea erau dispuşi să se declare evrei şi stăteau ascunşi prin catacombele oraşului cu care militarii români au luptat pînă în decembrie.

Şi masacrele de la Odesa şi Dalnic sînt o născocire  a liftelor cazare şi gangsterilor sionişti, stăpînii industriei holocaustului, pentru că în lagăr nu s-au adunat mai mult de 16258 persoane care însă au fost lăsate să plece la casele lor la 30 octombrie 1941. Aici au murit cu adevărat oameni împuşcaţi de trupe române dar ele sînt consemnate în documente şi nu depăşesc 417 persoane iar asasinarea lor a avut loc ca urmare a atentatului din 22 octombrie, dar de la cîteva sute la cele peste 40000 de victime născocite de mincinosul jidan nu este decît drumul sigur al plăsmuirii.

Raportul SSI din 25 octombrie 1941 vorbeşte pe larg de efectele atentatelor din oraş care sînt organizate de comunişti pentru destabilizarea situaţiei. ,,Distrugerea clădirilor pare a fi organizată şi se produce succesiv, la intervale de timp variabile.Tot în ziua de 22 octombrie 1941, orele 15, a mai sărit în aer un bloc, arde şi astăzi.În urma acestor atentate s-au luat măsuri de represalii executîndu-se numeroşi evrei, prin împuşcare şi spînzurare în toate pieţele publice.Concomitent, s-au început operaţiuni masive de internare a tuturor evreilor în lagăre. Oraşul oferă încă nesiguranţă şi multe surprize de această natură. Controlul şi trierea populaţiei sînt în curs, şi se execută încet datorită insuficienţei mijloacelor, faţă de suprafaţa oraşului, mulţimea suspecţilor şi posibilitatea ascunderii lor în catacombe”.  

Ordinul Armatei a lV-a nr. 3024/24.X.1941

Către Serviciul Pretorial Armata lV

Cu onoare vă comunicăm următoarele:Departamentul Guvernatorului Civil pentru Transnistria a comunicat măsurile luate contra evreilor şi anume:  Evreii din Transnistria sînt adunaţi în anumite sate, fixate de acel departament, unde vor fi lăsaţi liber, să locuiască şi să trăiască cu mijloacele lor fără a putea părăsi satul.  Conducătorul evreilor răspunde de disciplina lor şi de buna ordine care trebuie să domnească în tabără. Comandamentele sînt rugate să dea concursul cînd vor fi solicitate.Şef de stat major, General M. Tătăranu.”

Trebuie amintit faptul că românii şi germanii au descoperit la Tatarca, localitate la 5 km. de Odesa o groapă comună unde erau aruncate 4000-5000 de persoane. După luni de cercetări s-a dovedit că morţii erau basarabeni deportaţi de ruşi cînd s-au retras din Basarabia care au fost executaţi de NKVD. Ori această organizaţie criminală era controlată în totalitate de jidani iar centrul de la Odesa era al doilea după cel din Moscova privind organizarea acţiunilor de terorism internaţional.

Un raport al Direcţiei Generale al Poliţiei Capitalei din decembrie 1941 către ministrul de interne spune că: ,,trenul cu emigranţii evrei a părăsit Capitala în condiţiuni normale, iar în prezent se execută îmbarcarea la Constanţa”. Eram noi fioroşi şi sîngeroşi că nu ne puteam şterge puchii de la ochi pînă nu lingeam ceva sînge de mozaic dar totuşi îi lăsam să plece în Palestina fiind singura ţară din Europa angrenată în războiul mondial de unde ei puteau pleca!!

În ianuarie  1942 reprezentanţii Alyiah, Lipa Haimovici şi Samuel Leibovici Ariel, au primit dreptul de a se deplasa în oraşele Galaţi, Bîrlad, Huşi, Dorohoi, Focşani, Roman, Fălticeni şi Iaşi ca să organizeze alte emigrări evreieşti. După ce Siguranţa a avizat-o favorabil, Antonescu a aprobat-o cu precizarea: ,,Să se facă fără întîrziere toate înlesnirile, operaţiunea se face de Ministerul Muncii; Comisariatul Evreilor în acord cu Centralele Evreilor şi controlul Ministerului de Interne”.

Documentele dovedesc faptul că mozaicii au minţit, mint şi vor minţi pe această temă cît vor trăi ei sau pînă ce viclenia se va întoarce împotriva lor.

În februarie 1942, Antonescu autoriza ,,publicarea unui organ evreiesc de presă bilunar cu titlul de «Cuvîntul Evreiesc» în scopul de a face propagandă şi a publica date necesare în legătură cu emigrarea evreilor din România”.

Cu excepţia scurtei perioade ce a urmat scufundării vasului Struma de către un submarin sovietic, această procedură a continuat de-a lungul întregului război iar cifrele statistice din Israel confirmă această realitate; lucru care îi exaspera şi cîteodată îi înfuria pe nemţi. După începerea deportărilor din Basarabia şi Bucovina, Filderman a făcut un memoriu către Antonescu prin care îi cerea mareşalului să arate milă pentru că nu toţi evreii au fost comunişti şi nu pot fi trataţi la fel. La 19 octombrie 1941 el pune următoarea rezoluţie:  ,,Am dat răspunsul cuvenit. Am luat angajamente faţă de evreii din vechiul regat. Le menţin. Nu am luat nici un angajament faţă de evreii din noile ţinuturi(Basarabia şi Bucovina eliberate de la bolşevici în vara 1941). Aceştia în marea lor majoritate au fost nişte brute. Nu pot fi găsiţi adevăraţii vinovaţi, toţi vinovaţii. Ei sînt mulţi, sînt acoperiţi. Regret pentru oamenii cumsecade. Trebuie să fie şi din aceştia. Dar mult mai mult mă doare sacrificiile pe care le-am făcut pentru a repara o crimă care a aruncat în groaznică suferinţă un neam întreg în anul 1940 şi care a fost ca inspiraţie şi ca execuţie de esenţă evreiască. Statutul anunţat se va face”. Dosar nr. 104/1941 pag. 143-145. Aceste rezoluţii fac parte din colecţia Conducătorul Statului.

Filderman a avut înainte o întîlnire cu Ion Antonescu unde a cerut ca statutul juridic al evreilor din vechiul regat şi din Transnistria să se facă printr-o lege ceea ce s-a şi întîmplat în scurt timp – vezi documente.

Mihai Antonescu şi mareşalul se temeau să se atingă de legile antisemite lăsate moştenire de Sima dar şi de Carol ll, ca să nu supere pe Hitler şi pe Himmler şi ca să nu dea apă la moară legionarilor ce îl acuzau pe Ion Antonescu că le-a luat jucărica puterii cu care le plăcea grozav să se preţuiască. Fiind excluşi de a mai face armată chiar în caz de război, după trădarea evreilor din Basarabia şi Bucovina dar şi a celor 163918 din Regat care au trecut în pas vioi de comunist Prutul la ocupantul rus în vara anului 1940, Antonescu pune următoarea rezoluţie pe o cerere din 7 noiembrie 1941 privind scutirea de muncă în folos public a unor evrei ce erau obligaţi să o presteze în locul serviciului militar: ,,Să se studieze de către Ministerul Finanţelor, în acord cu Internele, crearea unui impozit special pentru evrei, să-l plătească în locul muncii obligatorii şi să se facă propuneri”. Dosar nr. 117/1941, pag. 35.

Cînd Antonescu a dat ordin ca să confişte aparatele de radio de la cazari în iunie 1941, aceştia au sărit ca arşi că este o nouă persecuţie dar trădările lor faţă de români şi de România ce sînt, acte de patriotism? Cînd ruşii au ocupat Basarabia şi Bucovina, toţi mozaicii din Regat şi Ardeal fremătau de bucurie după ce îşi dezlipeau urechile de aparatele de radio care le spuneau de la Moscova, că în curînd toată România ,,va fi dezrobită de sub jugul burgheziei” şi ei ,,poporul muncitor” o vor duce ca în sînul lui Avram. (Vezi nota serviciilor secrete din iulie 1940 de la Dorohoi cu povestea Internaţionalei şi şuşotelile pe care le făceau după ce ieşeau pe stradă ca să arate că ei îi aşteptau pe liberatorii bolşevici…) Antonescu a fost prea blînd cu asemenea lifte trădătoare. Trebuia sculat din mormînt Ţepeş să pună pe picioare o fabrică de ţepe şi astfel ar fi potolit tălăzuirile Internaţionalei sataniste dar şi şuşotelile conspirative ale secăturilor cazare care puneau de o mare trădare şi de înrobirea românilor.

Populaţia masculină mozaică din Dorohoi a fost luată la munci militare din ordinul Marelui Stat Major în vara anului 1941. Cînd au fost eliberaţi de la muncă şi s-au întors la Dorohoi şi-au găsit casele pustii iar familiile lor deportate în Transnistria. Bărbaţii au cerut să li se aducă familiile înapoi, Marele Stat major a refuzat. Atunci mulţi jidani au cerut să plece la familiile lor în Transnistria. Şi aceste cereri au fost respinse de Marele Stat major, pe motiv că evreii sînt necesari la munci militare în regat. Din cei 9000 deportaţi s-au întors 8000 de persoane la începutul anului 1944. Iar corectitudinea acestor cifre este dată chiar de surse mozaice – vezi Memento Statistic 1947.

Germanii prin Richter au prezentat românilor un proiect de adunare a evreilor în ghetouri printr-o instituţie numită Centrala şi controlată de guvern. Acest proiect a fost modificat radical de Radu Lecca cu acordul celor doi Antoneşti. Prin Decretul Lege nr 3145 din 16 decembrie 1941 a fost dizolvată Federaţia Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din România şi s-a înfiinţat Centrala Evreilor din România.

Legea prevedea următoarele: centrala avea un preşedinte numit de guvern şi şapte direcţii mai importante: Finanţe, Asistenţă, Şcoli, Sănătate, Editură şi presă, Reeducare, Emigrare. Centrala avea în fiecare capitală de judeţ un sediu cu un preşedinte local. Centrala întocmea un buget unic, care cuprindea nevoile băneşti ale tuturor direcţiilor judeţene. Se întocmeau roluri pentru toţi evreii înstăriţi din ţară. Aceste impuneri se făceau de către comisii evreieşti la centru şi în provincii. Centrala înfiinţa cantine gratuite pentru toţi evreii săraci din toată ţara. Centrala dădea îmbrăcăminte şi ajutor bănesc tuturor evreilor aflaţi la muncă. Centrala trimitea ajutoare în bani îmbrăcăminte alimente, unelte, etc. evreilor deportaţi în Transnistria, cu toate că aceşti evrei nu erau membri ai Centralei – Basarabia, Bucovina şi Transnistria erau zone militare de război. Centrala redeschidea toate şcolile evreieşti care au fost închise de legionari, a redeschis spitalele evreieşti care au fost rechiziţionate de militari, a reînfiinţat azilele de bătrîni care au fost rechiziţionate de administraţia românească. Centrala a reînfiinţat o gazetă evreiască şi o editură, a redeschis teatrul evreiesc de la Iaşi după Baraşeum din Bucureşti, înfiinţat de Radu Gyr şi a redeschis şcoala de meserii ,,Ciocanul” care fusese închisă de legionari.

Odată cu înfiinţarea Centralei, toţi evreii au primit dreptul de a se deplasa în ţară pe baza unei autorizaţii emisă de aceasta şi de a petiţiona la o comisie de revizuire de pe lîngă Ministerul Muncii pentru a obţine dreptul de a exercita profesia – fie de patron fie de slujbaş – timp de 6 luni, fiind necesari economiei.

În cadrul Ministerului Muncii exista Direcţia Generală a Taberelor de Muncă. Lecca din partea guvernului, l-a numit pe gazetarul evreu H. St. Streitman ca preşedinte al centralei, pe Nandor Gingold – secretar general iar Willman Grünberg – director al presei şi editurii. Tot restul de directori şi funcţionari atît la Centrala din Bucureşti cît şi al oficiile din judeţe, în număr de aproape 4500 au fost numiţi de Gingold şi ceilalţi, potrivit legii. …Membri comitetului lui Filderman care boicotaseră mărfurile germane şi erau urmăriţi de SS, au fost primiţi în conducerea Centralei, au fost scutiţi de munca obligatorie şi primeau salarii bune.

La procesul intentat de comunişti guvernului Antonescu, Lecca recunoştea că Centrala evreilor ţinea o dublă contabilitate avînd şi două case de fier, una oficială şi una clandestină! Afirmaţiile lui sînt dovedite de studiul statistic întocmit de evreii din România în anul 1947, unde au un plus de oameni de peste 70000 faţă de datele statistice oficiale la care trebuie adăugaţi cei peste 70000 de evrei plecaţi în Palestina în perioada 1940-1946.

La data de 15 noiembrie 1941, ambasadorul SUA Gunther telegrafia în urma convorbirii avute cu Iuliu Maniu: ,,Adevărul e, a spus el în încheiere că germanii şi mai ales armata germană erau răspunzători de actualele măsuri anti-evreieşti; a afirmat că are dovezi abundente despre aceasta. Această din urmă afirmaţie care se apropie mult de ce a spus mareşalul Antonescu unui prieten, vine în sprijinul părerii pe care o am de o vreme încoace că măsurile luate în provinciile ocupate cîndva de ruşi, deşi anticipate cu o bucurie diabolică de către cele mai negative elemente ale populaţiei, au fost luate la insistenţa autorităţilor germane, care au hotărît ele însele ritmul… Totuşi, pentru a fi drept faţă de românii cinstiţi, trebuie să accentuez faptul că deşi li se fac multe necazuri – de obicei pentru a fi extorcaţi – şi se iau diverse măsuri de confiscare, privare de drepturi şi condamnare la muncă forţată, evreii din Bucureşti sau din Moldova şi Transilvania nu au devenit în general, obiectul unor persecuţii cu caractere violent”. Aşa gîndeau cînd încă nu ne vînduseră lui Stalin, dar după 1943 nu ştiau decît antisemitism şi atrocităţi făcute de români împotriva evreilor nevinovaţi. Cît de nevinovaţi au fost aflăm şi noi cu uluire după 60 de ani de triumf al minciunii.

Un raport secret din 22 noiembrie 1941 către ,,consilierul pe probleme evreieşti” german Gustav Richter nota că potrivit ţărănistului Zaharia Boilă: ,,unul dintre cei mai intimi prieteni ai mareşalului, este, ca şi pînă acum, conducătorul aripii stîngi a ţărăniştilor; dr. Lupu. El este primit foarte des de mareşal, pe care îl influenţează foarte mult în atitudinea sa politică. Lupu a devenit purtătorul de cuvînt al evreilor pe lîngă mareşal. El a fost şi ieri la mareşal să pledeze pentru cauza evreilor iar mareşalul i-a spus că evreii din regat nu trebuie să-şi facă nici o grijă privind persoana lor, ei nu vor fi nici într-un caz trataţi la fel cu evreii din Basarabia şi Bucovina”. Această distincţie a lui Antonescu faţă de evrei după zona unde locuiau a fost foarte clară de la începutul războiului, dacă cei din Basarabia şi Bucovina au trădat şi au făcut fel de fel de atrocităţi împotriva armatei române şi a românilor în general, ceilalţi doar s-au bucurat că ruşii i-au înjunghiat pe români şi că se apropie ziua cînd ei le vor bea ,,sîngele cu polonicul”.

Povestea vasului Struma. Sioniştii din SUA(Jointul) au împuternicit pe sioniştii din România – Mişu Benvenisti, A.L Zissu, Teodor Löwenstein, etc – să organizeze transporturi pentru evreii doritori să emigreze. Vasul a plecat din Constanţa la 12 decembrie 1941 fără a avea vize pentru Palestina. La Istambul cînd a ajuns pe 16 decembrie, autorităţile turce au interzis debarcarea pasagerilor de pe vasul care era într-o stare catastrofală iar proprietarul grec a îndreptat epava dric către portul Burgas unde la  24 februarie 1942 a fost torpilat de submarinul sovietic SC-213. Din cei peste 750 de pasageri au scăpat cu viaţă doar patru. Afacerea a fost pusă la cale de grecul Pandelis împreună cu sioniştii români iar pasagerii au plătit sume uriaşe pentru un loc pe această epavă dric. Răspunderea acestei catastrofe o poartă în primul rînd guvernul englez care a refuzat să acorde vizele pentru Palestina şi sioniştii americani şi români care nu au închiriat un alt vas mai bun pentru a-i salva pe pasageri.

Aşa sîngeroşi şi antisemiţi cum erau, totuşi 150 de evrei din Franţa care spuneau că sînt de cetăţenie română deşi nu mai călcaseră prin ţară de peste 30 de ani, au cerut guvernului să fie ajutaţi la repatriere, pe cînd francezii ce stăteau cu nasul pe sus că sînt cel mai civilizat popor al Europei, au livrat germanilor mozaicii la pachet pentru lagărele din Polonia. Legaţia română de la Paris explica omologului german la 6 octombrie 1942: ,,Legaţia regală română, din însărcinarea personală a Conducătorului statului român, mareşalul Antonescu, are onoarea să roage Ministerul de Externe german să binevoiască să intervină în mod favorabil pe lîngă autorităţile germane competente din teritoriul francez ocupat, pentru ca aceasta să recunoască valabil paşaportul român, fără însemne distinctive pentru evrei, precum şi calitatea de cetăţean român, avocatului S. Rosenthal, fost plenipotenţiar şi consilier juridic în Ministerul de Externe al României la Bucureşti. Paşaportul român a fost eliberat domnului S. Rosenthal care este de origine evreu, în aceste zile de Consulatul General al României la Paris, la dorinţa personală a mareşalului Ion Antonescu ca o recunoaştere pentru serviciile deosebite pe care el le-a adus pînă acum statului român”. Au mai fost salvaţi 300 de evrei de naţionalitate germană care erau angajaţi în Bucureşti şi au intrat sub protecţia Centralei urmînd ca aceştia să fie expediaţi în Palestina.

În ianuarie 1942 are loc la Wanse lîngă Berlin conferinţa secretă a căpeteniilor naziste – în lipsa lui Hitler - care a decis să-i împuțineze pe mozaici ca neamul care a adus bolșevismul în lume de parcă ei nu erau la fel de vinovați că l-au sprijinit pe Lenin să dea lovitura de stat în imperiul rus. Pînă atunci ei au avut un plan care prevedea deportarea tuturor mozaicilor din Europa, pe cursul inferior şi în partea de est a fluviului Volga. Planul este foarte ciudat pentru că el coincide cu vechea patrie a cazarilor unde au avut şi un regat cîteva sute de ani pînă l-a nimicit tătarii. Ştiau germanii de originea comună a lor cu a cazarilor şi doreau să protejeze într-un fel neamul germanic ce a ajuns să fie robit şi orbit de mozaism şi satanism sau a fost numai o pură întîmplare?

La 17 februarie 1942, pentru că unii mozaici din România o ţineau numai cu victoria urdiilor Satanei şi instaurarea bolşevismului în toată Europa, Antonescu punea pe un document militar ce cerea evacuarea jidanilor din regiunea petrolieră, următoarea rezoluţie: ,,1. Să se interneze în lagăr şi în primăvară să fie evacuaţi în Transnistria: a) toţi evreii activanţi comunişti din toată ţara, în special acei din capitală, regiunea petroliferă, Constanţa şi Giurgiu; b) toţi evreii instalaţi clandestin în capitală în ultimii doi ani. Operaţiunea trebuie pregătită, organizată. Nu trebuie să se procedeze cu sălbăticie. 3. Pentru ceilalţi evrei din zona petroliferă şi din zona militară a capitalei nu este motiv să luăm măsuri. Am garantat prin declaraţiile făcute, viaţă şi libertate evreilor autohtoni. Trebuie să mă ţin de cuvînt. Dacă însă comit acte contra liniştii, siguranţei şi intereselor noastre, trebuie luate măsuri contra vinovaţilor şi în contra colectivităţii eventual. Pentru aceasta trebuie preveniţi de Ministerul Internelor prin comunităţile lor” Dosar 117/1941 pag. 169. Şi acest înscris dovedeşte că povestea antisemitismului mareşalului este o născocire a liftelor sionist-bolşevice ce s-au făcut stăpîne pe România după anul 1944.

Centrala Evreilor a trimis în Transnistria de mai multe ori haine, medicamente, rufărie, ghete, geamuri şi multe altele, realităţi despre care nu suflă nimeni o vorbă pentru că nu dă bine la holocaust şi la sîngeroşii români! În cartea Primejdii, încercări, miracole, apărută la Hasefer în anul 1991, la p. 78 Moses Rosen spune că s-a căsătorit în anul 1949 cu Amalia Ruckenstein din Burdujeni-Suceava. Mama acesteia a fost deportată în octombrie 1941 la Moghilov – Transnistria împreună cu două fete, fiind acuzate de legături cu bolşevicii. Amalia, a treia fată a plecat la Bucureşti unde a reuşit să-şi piardă urma sub nume fals, de unde le trimitea, îmbrăcăminte, medicamente şi bani. Mama a murit dar cele două surori au scăpat cu viaţă din deportare. Cît veţi mai minţi secăturilor?

În dosarul lui Radu Lecca de la Securitate, publicat parţial de editura Roza Vînturilor în anul 1994 sub titlul Eu i.-am salvat pe evreii din România găsim la pagina 191 următoarele ,,Eu consideram că interesul României, este să plece cît mai mulţi evrei, cu ajutorul sioniştilor, în Palestina… Am supus toată chestiunea judecăţii lui Killinger, arătînd că mai toţi evreii din Germania se găsesc în Palestina şi că nu înţeleg de ce să ni se aplice nouă această discriminare. Ambasadorul german a fost de acord ca Antonescu să permită plecarea evreilor în Palestina sau în orice ţară îi va primi. România a fost singura ţară de sub control/ocupaţie german care nu a executat directivele lui Himmler cu privire la soarta evreilor! Alexandru Şafran era atunci rabinul şef al cazarilor/aşchenazilor iar al iudeilor/sefarzilor era Sabetay Djaen. Românizarea întreprinderilor evreieşti se referea la acceptarea de către patronii evrei a unui român care să se specializeze în calitatea de director-conducător iar românii să poată şi calificaţi şi angajaţi alături de evrei. Prin înfiinţarea Centralei şi a carnetelor de scutire de muncă – evreii între 18 şi 50 de ani erau obligaţi să presteze 8 ore de muncă în folosul statului pentru că nu făceau armată –s-au eliminat toate efectele legii lui Iaşinschi şi multe alte legi date de legionari”.

Un studiu al Siguranţei din Bucureşti din anul 1942 spunea despre aceste grupări teroriste cazare ce veneau din Rusia că: ,,membrii mişcării comuniste din România trebuie priviţi nu ca fii ai naţiunii române, adepţi ai vreunui curent politic oarecare, ci ca elemente ale armatei inamice, acţionînd cu mijloace şi în scopuri criminale pe teritoriul ţării”.  Afirmaţia este corectă şi ea trebuie corelată cu zicerile lui Lenin privind armata comuniştilor răspîndită în toată lumea şi care aştepta numai semnalul de atac şi cea privind declanşarea unui război civil în care comuniştii îi luau la socotit pe necomunişti.

Atitudinea lui Antonescu împotriva ilegalităţii în general şi a crimei în special era un aspect fundamental al personalităţii sale şi datorită ei, evreimea din România nu a fost supusă lichidării cu toate insistenţele germanilor şi a relelor pe care le făceau comuniştii mozaici.

La 22 iulie 1942 Gustav Richter raporta la Berlin, că sursele sale sigure(atît germane cît şi legionare) l-au informat că ,,Antonescu nu avea de fapt de gând să-i deporteze pe evreii români”. Într-un consiliu de miniştri întrunit la 13 octombrie 1942, Antonescu a afirmat oficial că nu vor mai fi depărtări de nici un fel ale evreilor din România. Decizia lui Antonescu a fost luată cu cîteva luni înaintea bătăliei de la Stalingrad care a marcat începutul declinului armatei germane.

În ziua de 26 septembrie 1942 la Berlin s-a ţinut o conferinţă privind transferul tuturor mozaicilor din teritoriile controlate de germani şi ale aliaţilor lor, în Germania. Reprezentanţii României au refuzat să participe!!!

Filderman a trimis în vara anului 1942 o scrisoare plină de insulte lui Gingold – preşedintele Centralei care era de religie catolic – spunînd că nicăieri în lume iudeii nu trăiesc atît de rău ca în România şi sînt expuşi la toate persecuţiile posibile fiind obligaţi la cea mai josnică umilire – să fie conduşi de un catolic. Povestea a ajuns la Antonescu care a hotărît să-l trimită pe obraznicul clevetitor să constate că mai rău decît în România se trăieşte în Transnistria. Şi a stat la Moghilov fiind însoţit de soţie şi medicul curant, într-o casă situată în faţa jandarmeriei, o lună de zile dar avînd zi şi noapte pază. Toate ziarele din America şi Anglia strigau că eroul jidanilor Filderman care avea curajul să se ia de gît cu Antonescu a fost trimis la exterminare în Transnistria dar acelaşi Antonescu primea de la persecutatul Filderman sume uriaşe de bani pentru a-i lăsa în viaţă pe cît mai mulţi evrei!!! Este de necrezut cum unii pot accepta asemenea gugumănii drept adevăruri de necontestat. Şi Zissu care era un şpăgar feroce cerînd pentru fiecare certificat de emigrare în Palestina de la un milion de lei în sus, a ajuns datorită lui Radu Lecca o lună de zile în lagărul de la Tg-Jiu. Cînd s-a întors uliul sionist din rebegeală, toată liota mozaică l-a proclamat martir al poporului. După ocuparea României de către cazarii bolşevici aduşi de ruşi în toamna anul 1944, cei doi martiri şpăgari au fost cei mai înverşunaţi duşmani ai lui Lecca.

Este foarte semnificativ faptul că Antonescu a refuzat ,,Soluţia Finală” în ciuda presiunilor germane cu mult înainte de începerea bătăliei de la Stalingrad (noiembrie 1942 – februarie 1943), în general considerat momentul cînd era evident că Germania nu va învinge Rusia bolşevică şi nu va cîştiga războiul.

O informare a direcţiei secretariat către Ministrul Justiţiei se referă la nota din 10 octombrie 1942, prezentată conducătorului statului cu privire la trimiterea în lagăr a unor evreii condamnaţi în procesul falsificării de acte militare, de la centrul de recrutare Bacău, rugînd a lua cunoştinţă de sentinţă, Mareşalului Ion Antonescu scrie: ,,Să fie trimişi imediat în Transnistria şi să se publice măsura luată şi pentru ce cauză. În acelaşi timp să se prevadă două luni pentru toţi evreii şi străinii care s-au folosit de acte false, să le declare la Ministerul de Interne, pentru a scăpa de trimiterea în Transnistria sau expulzare. Cine, după această dată, va fi prins cu acte false de orice natură, va suferi consecinţele. Să se prevadă muncă silnică 5-10 ani pentru cei care fac sau înlesnesc evreilor şi străinilor să-şi facă acte false. Cei condamnaţi (românii) să fie trimişi în lagăr pentru 2 ani, în plus de pedeapsa dată de justiţie(să se publice)”. Dosar 1277/1942-1943, pag. 9. Vedem că mareşalul este chiar mai aspru cu românii care îi ajută pe infractorii evrei sau străini şi atunci nu-ţi rămîne decît să le dai una peste bot liftelor sioniste pentru antisemitismul cu care ne năclăiesc sufletul şi mintea.

După întîlnirea cu Hitler din 10 octombrie 1942, Antonescu este convins că războiul va fi pierdut şi începe acţiuni de tatonare pentru obţinerea unui armistiţiu, dar eforturile lui nu au fost sprijinite de partidele politice care au vrut să se spele pe mîini de toată mizeria ce au lăsat-o în istoria României, Există unele indicii că chiar l-au sabotat pe Antonescu în acţiunea lui de a găsi o şansă de salvare a ţării.

Pe un raport din 6 noiembrie 1942, referitor la repatrierea românilor de la răsărit de Bug, mareşalul Antonescu a pus rezoluţia: ,,Nu pot fi repatriaţi în ţinuturile desrobite decît românii etnici neconpromişi în acţiunea comunistă. Cei deportaţi de ruşi în anul ocupaţiei – români etnici – toţi trebuie să fie repatriaţi. Acei care au plecat de buna lor voie sau pentru că s-au compromis în acţiunea lor antiromânească în timpul ocupaţiei bolşevice, nu se vor repatria. Acei din această categorie care eventual s-au repatriat trebuie judecaţi şi chiar expulzaţi în Rusia. Românii deportaţi în timpuri mai îndepărtate la est de Bug pot fi repatriaţi după serioasă triere, însă în Transnistria unde să se constituie sate româneşti. Românii de la punctul 5 nu trebuie să fie colonizaţi în Basarabia. Acolo şi în Bucovina vom împroprietări luptătorii şi basarabenii dar fără pământ. Toate operaţiile de mai sus trebuie studiate cu metodă, pregătite în amănunt şi executate în ordine desăvîrşită”. Dosar nr. 365/1942-1943, pag. 8

Şi acest document arată că Antonescu nu avea o chestiune de principii personale împotriva mozaicilor ci numai şi numai împotriva iudeo-bolşevismului, adică un anticomunist fără cusur. Astăzi aceeași atitudine se numește antisemitism!

Propaganda bolşevică a falsificat istoria naturii realităţilor de atunci tocmai pentru a se uita că nașterea  comunismului ca ideologie în Germanaia și aplicarea lui în imperiul rus, este o afacere curat cazară şi că acest sistem ideologic criminal urmărea robirea întregii lumi sub cizmă cazară iar slavii din imperiul lui Satalin au fost folosiţi timp de peste 30 de ani de către cazari pentru a-şi realiza scopurile lor, dominaţia Europei şi înfiinţarea unui stat mozaic în Palestina. Dacă, pe mareşalul Antonescu l-au acuzat de antisemitism şi o fac şi în prezent, atunci trebuie să-l acuze şi de antiromânism pentru că şi secăturilor române care s-au vîndut Satanei le-a aplicat acelaşi regim de drept. El nu a făcut deosebire între comunistul român şi comunistul mozaic, toţi comuniştii erau la fel, fiind întruchiparea răului absolut şi fii ai Satanei, iar documentul de mai sus este una din probele ce nu pot fi tăgăduite. Dar nu toţi cazarii doreau să se adăpostească în Palestina şi Mişcarea Teritorială Evreiască în frunte cu Willman Grünberg a colaborat strîns cu autorităţile germane din România pentru a intra în conducerea centralei evreieşti. Ei se opuneau organizaţiilor sioniste şi migrării în Palestina dorind şi aşteptînd de la Hitler un teritoriu în Africa unde să nu fie la îndemîna arabilor. S-au mai pus la dispoziţia naziştilor din Bucureşti şi alţi evrei cu trecere în comunitatea lor: Nandor Gingold, dr. Kuper, Bubi Grossman şi mulţi alţii. Ei lucrau în realitate tot sub patronajul sioniştilor americani dar pe o altă variantă de rezervă a înfiinţării statului Israel.

La sfîrşitul anului 1942, Killinger, ministrul plenipotenţiar al Germaniei la Bucureşti trimitea la Berlin următoarele: ,,Lecca, funcţionarul guvernamental cu Problema Evreiască, m-a informat că mareşalul Antonescu a dat instrucţiuni Centralei Evreieşti să organizeze şi să execute emigrarea a 75000-80000 de evrei în Palestina şi Siria… Acest proiect al mareşalului are şi acordul lui Mihai Antonescu Vice-Preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar Lecca a primit instrucţiuni să execute ordinele mareşalului. Singura condiţie pe care a pus-o mareşalul este că evreii trebuie să plătească statului român 200000 lei în taxe de emigrare. I-am dat de înţeles lui Lecca că serviciile competente din Berlin vor aproba cu greu un astfel de proiect, mai ales dacă se punea problema de evrei apţi de servicii militare. Mai mult, i-am dat să înţeleagă că aceasta contravine politicii germane faţă de arabi… Lecca a declarat că nu este un partizan al acestei poziţii şi că nu va îndeplini ordinul pînă nu va cunoaşte poziţia reprezentantului german. Lecca m-a asigurat că nu-i nici o grabă întrucît planul nu este posibil din cauza situaţiei actuale, precum şi a lipsei de capacitate de transport maritim. Ne va ţine la curent pe mine şi pe consilierul Gustav Richter… Mareşalul Antonescu a refuzat să adopte soluţia radicală în privinţa evreilor, după ce aceştia au dovedit că nu sînt bolşevici. Ba pot să judec de aici dacă este oportun să iau atitudine faţă de acest plan. Ca atare, vă rog să-mi transmiteţi punctul de vedere curent al Ministerului de Externe”. Şi acest document dezvăluie că deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina s-a făcut nu pentru că ei erau numai evrei ci pentru că erau bolşevici şi au adus grave prejudicii României pe cînd evreii din celelalte regiuni nu au fost deportaţi cu toată complicitatea unora la acţiuni de spionaj sau propagandă comunistă.

Marele Comandament German a informat Ministerul de Externe la 15 ianuarie 1943 că emigraţia evreiască despre care Lecca dăduse asigurări că nu este posibilă avea deja loc şi că ,,cinci vase au ridicat ancora şi s-au acordat permise pentru alte zece”. Un referat din 3 martie 1943 către Şeful Poliţiei Secrete germane SD Adolf Eichmann avertiza asupra acestor practici din anii 1941-1942 şi spunea: ,,S-a permis vaselor româneşti să părăsească porturile româneşti cu multe mii de emigranţi evrei la bord. Unele vase au navigat sub pavilion românesc prin Bosfor către Palestina, unele s-au «împotmolit» o vreme se pare pe teritoriul turcesc şi apoi şi-au debarcat pasagerii pentru a-şi continua călătoria pînă în Palestina”.

Un alt aspect al ,,antisemitismului” lui Antonescu este permiterea şi chiar încurajarea migrării evreilor din România către Palestina sau alte ţări din zonă. Numai că la această acţiune s-a opus Anglia şi unii şpăgari veroşi din conducerea Centralei lor de la Bucureşti care eliberau asemenea acte.

La data de 20 februarie 1943, printr-o scrisoare transmisă lui Stalin de către Roosevelt prin intermediul conducerii B’nai B’rith care se afla la Moscova, preşedintele SUA a dat mînă liberă ,,tătucului” să ,,recupereze teritoriile pierdute” în 1918 de către imperiul țarist başca un port la Mediterană dacă susţine întemeierea statului Israel! Aici americanii făceau pomană ruşilor pe lîngă altele şi teritoriile Basarabia şi Bucovina dacă ruşii vor sprijini înfiinţarea statului mozaic, adică negustorind vieţile a zeci de milioane de oameni din Europa numai ca fanaticii mozaismului să se poată încuiba într-un loc unde de mai bine de 2000 de ani locuiau alte popoare. Povestea are ceva şi din planul Poexotto, dacă n-au putut ei să ne alunge de pe glia străbună atunci să ne fie stăpîni ruşii dar prin uneltele lor criminale cazarii roşii şi ca răsplată mozaicii  să se aleagă cu un mare cîştig istoric. N-au fost în stare să-şi apere ţara cu armele şi nu i-a legat nimic de acel pământ timp de 2000 de ani, după care deodată cînd au văzut că pungile lor trebuie să stea pe o masă care se numeşte patrie, au umplut lumea cu fel de fel de sminteli iar afacerea s-a făcut şi pe spinarea noastră.

La mijlocul lunii septembrie 1943 Lecca află că transportul expediat în Transnistria cu ceva timp înainte cu ajutoare în medicamente, efecte, unelte etc. sînt vîndute de jandarmii români în complicitate cu unii şefi ai evreilor din taberele de muncă. Lecca a încercat să ajungă la Moghilov pentru a verifica informaţiile dar a fost împiedicat de Piki Dumitrescu, tartorul Jandarmeriei române care era un mare mafiot şi nu se dădea în lături de a jefui pe oricine avea ceva de luat! Atunci a apelat la un truc şi l-a convins pe nunţiul papal Monseniorul Cassulo să facă această vizită care a scris un articol despre condiţiile ,,acceptabile” din taberele de muncă în ziarul Osservatore Romano.

La sfîrşitul anului 1943 se pregătesc organizarea de noi transporturi pentru Palestina iar mita plătită funcţionarilor români dar şi lui Filderman sau sioniştilor din Constantinopol pentru un permis de migrare a fost de milioane de lei. Potrivit raportului de Cercetare şi Analiză al OSS nr. 1518 România, al Departamentului de Stat al USA din 17 decembrie 1943 spune: ,,Dacă a consimţit să administreze militar provincia, în schimb Antonescu a respins toate propunerile ca aceasta să fie anexată de România, deşi propaganda oficială a făcut mult caz de faptul că, din cele două milioane şi jumătate de locuitori ai Transnistriei, cîteva sute de mii sînt de origine română. Eforturile nemţilor de a-l convinge pe recalcitrantul lor aliat să accepte acest dar, drept compensaţie pentru pierderea Transilvaniei de Nord s-au soldat cu un eşec total.”

În iarna 1943-1944 Himmler i-a trimis lui Mihai Antonescu o scrisoare prin care îi cerea să predea pe toţii evreii din Ardeal pentru a-i duce la atelierele de muncă din Polonia. Acesta a acceptat pentru că evreii din Ardeal erau cei mai înfocaţi susţinători ai iredentismului maghiar. Acţiunea a căzut pînă la urmă din motive obscure, dar se pare că nu a fost de acord mareşalul Antonescu. Lecca spune că el a fost trimis la Berlin de către Ică pentru a drege treaba destul de puturoasă.

În luna februarie sau martie 1944, toţi mozaicii care au fost deportaţi în Transnistria şi erau în viaţă iar după rapoartele Jandarmeriei cifra lor se ridica la 135000 de persoane, indiferent de regiunea de baştină, au fost aduşi în România. Despre această operaţiune ordonată de Antonescu nu se scrie un cuvînt în istoriile smintite şi falsificate ale românilor pentru că nu dă bine la holocaust. Mareşalul a salvat de la moarte sigură pe aceşti nefericiţi alături de cei peste 320000 – după datele oficiale sau 380000 după cele reale ale sioniştilor – din  Regat dar liftele sioniste spun că i-a măcelărit cu sînge rece pentru că numai aşa ştiu ei istoria, cuibul tuturor minciunilor posibile şi imposibile. Deşi Antonescu a sperat că poate să-i ajute pe evreii din Transnistria să migreze cu ajutorul englezilor direct în Palestina, odată cu prăbuşirea frontului din ianuarie 1944 s-a văzut obligat să-i scoată din calea armatelor germane şi să-i ducă în România. Chiar şi la 10 august 1944 germanii insistau să fie oprite migrările evreilor din România către Palestina şi internarea lor în lagărele de exterminare din Germania!

În primele zile ale lunii martie 1944 a început deportarea evreilor din nordul Transilvaniei către lagărele naziste. Ellie Wiesel împreună cu cinul lui i-a aşteptat pe unguri în 1940 să-i pupe în bot pentru că le-au adus unirea cu ,,patria mamă”, dar noua situaţie nu-l mai încînta! Cîţiva români i-au oferit şansa de a-l ascunde în munţi dar ura lui fără margini împotriva poporului nostru l-au făcut să prefere lagărele naziste! O mică parte din evrei au scăpat de la deportare şi cam o treime au scăpat cu viaţă din lagăre, la sfîrşitul anului 1945 fiind cam 58000 de mozaici în teritoriile ocupate de unguri în 1940 faţă de peste 151000 cîţi ar fi trebuit să fie.

În vara anului 1944 Office of Strategic Service al SUA, a întocmit un raport asupra monarhiei româneşti şi spunea: ,,în dorinţa de a fura tunetul Gărzii de Fier, Carol l-a încurajat pe Goga să facă ochi dulci Axei Roma-Berlin şi a sprijinit din plin măsurile antievreieşti, de fapt primele măsuri luate de noul regim, Carol abandonase politica externă tradiţională a Românei, care din 1919 se orientase spre Franţa şi Anglia şi sprijinise Liga Naţiunilor împotriva Germaniei şi Italiei. Carol era un autocrat care impusese fascismul şi ignorase elementele democratice al cărui comportament politic arbitrar crease împrejurări în care nu mai putea să-şi salveze tronul şi independenţa ţării. Cooptarea lui Antonescu în guvernul Goga-Cuza s-a făcut foarte greu pentru că acesta nu dorea o colaborare cu Germania, la care Goga i-a dat următoarea explicaţie: «Prezenţa mea în fruntea guvernului va fi o asigurare pentru Germania, iar prezenţa dvs. la Apărarea naţională va fi o garanţie pentru Franţa şi Anglia că trupele noastre nu vor lupta niciodată împotriva lor». S-a pornit o prigoană mascată asupra  Gărzi de Fier prin folosirea «lăncierilor» care se dădeau drept gardişti cu încăierările cu jandarmii peste tot în ţară. Această acţiune a lui Carol avea ca scop asasinarea lui Codreanu şi desfiinţarea organizaţiei legionare. Antonescu îşi dă seama de jocul regelui şi cere lui Armand Călinescu, ministrul internelor, să nu fie blamaţi gardiştii şi să fie desfiinţaţi «lăncierii» lui Cuza. Călinescu a avut şi el mari probleme cu lăncierii care se considerau un fel de arbitri ai vieţii publice fiind sprijiniţi direct de regele Carol ll şi nu se sfiiau să atace trupele de poliţie”.

Dar nenorocirile mozaicilor de sub ocupaţia lui Hitler au fost folosite atît de SUA cît şi de Anglia ca instrument de propagandă antinazistă şi niciodată datorată uni sentiment de milă! Preşedintele SUA Roosevelt, deşi colabora strîns cu oculta sionistă din ţara lui totuşi a dat ordine ferme de interzicere a intrării oricărui evreu în SUA. Este de amintit cazul transatlanticului german Saint Louis din anul 1939 ce avea la bord cîteva mii mozaici doritori să se refugieze în SUA, care deşi era intrat în apele teritoriale americane, vasul a fost nevoit să se întoarcă în Europa pentru că navele militare americane i-au poftit să aleagă; ori se întorc de unde au venit ori îi trimit ei în vizită la rechini. Refugiaţii s-au întors în Europa şi au primit ulterior dreptul de azil în Franţa, Belgia şi Marea Britanie. Cei care au nimerit mai tîrziu sub ocupaţie germană la scurt timp au ajuns şi în lagărele naziste unde mulţi au murit. Nimeni nu a avut curajul să-l întrebe pe acest campion al democraţiei despre fapta odioasă!

Chiar şi sioniştii care-i conduceau pe mozaicii din România – în frunte cu Benvenisti, Filderman şi Zissu – nu dorea migrarea lor pentru că ar fi pierdut ajutoarele masive pentru populaţia săracă jidovească trimise din SUA dar care intrau toate în buzunarele conducerii Centralei. Filderman care era reprezentantul Jointului în România primea cîte 100000 de dolari pe care îi folosea numai pentru el. Situaţia era foarte clară; mozaicii bogaţi să plece iar cei săraci să rămînă pe loc pentru că datorită lor, conducerea evreiască din Centrală primea sume foarte mari din străinătate pe care le împărţeau după bunul plac. Aceste găşti de gangsteri îi prezentau în străinătate pe conducătorii români ca pe călăii mozaicilor iar pe ei cei ce jefuiau cu neobrăzarea mizeria şi disperarea majorităţii evreilor îi prezentau ca martiri sacrificaţi pentru salvarea ,,poporul ales”.

În timpul războiului a înflorit bursa neagră atît de mult încît a generat zeci de îmbogăţiţi evrei ce se ocupau numai cu această activitate. Grossman – omul lui Filderman - care se ocupa cu impunerea mozaicilor pentru taxa faţă de Centrală, de multe ori îi proteja pe marii bogătaşi dar îi spolia pe cei săraci iar la Lecca ajungeau zeci de plîngeri zilnic. Pentru a verifica plînerile, Lecca şi-a înfiinţat un serviciu de spionaj dintre mozaici care îl informau asupra stării reale a situaţiei. Pentru că a intervenit de multe ori în stabilirea taxei ce trebuia să o plătească cei cu avere mare, după ce a fost arestat în 1944 aceştia i-au plătit cu vîrf şi îndesat prin campaniile de calomnie din presa cazaro-comunistă.

La pagina 222 a cărţii lui Radu Lecca amintită mai sus, autorul spune: ,,Evreii din Transnistria, cînd s-au întors în ţară, aduşi tot de mine, cum se va vedea mai jos, în loc să rupă în bucăţi pe Zissu, pe Benvenisti, pe Löwenstein, pe Eşanu, pe Filderman, etc., au fost aruncaţi de plutocraţia evreiască pe pista dr. Gingold şi a mea. Sînt convins că nici azi cei mai mulţi evrei care au fost deportaţi în Transnistria nu ştiu că nenorocirile lor au fost bine-venite pentru buzunarele conducătorilor sionişti şi pămînteni(Uniunea Filderman) care din această cauză nu aveau nici un interes să pună capăt barbariilor din Transnistria. Cu nemţii şi cu generalii români am ajuns la o înţelegere însă cu sioniştii, cu americanii şi cu englezii niciodată. La începutul anului 1942, Centrala Evreilor  a reuşit să facă cîteva ,,naufragieri” cu ajutorul societăţii de turism ,,România”, pe coastele Palestinei, unde au fost debarcaţi aproape o mie de persoane dar situaţia era foarte grea pentru că echipajul risca să facă puşcărie dacă era prins.

Mihai Antonescu, la cererea Centralei a contactat Crucea Roşie Internaţională şi a primit informaţia de la reprezentantul acesteia la Bucureşti – Charles Kolb – că emigrările în Palestina de către evreii din România nu se puteau face decît prin Oficiul Palestinian care avea un reprezentant la Bucureşti în persoana evreului Zissu ce se ţinea ca unul dintre înţelepţii comunităţii jidoveşti! Acest Zissu fiind unul dintre marii profitori din industria zahărului din România nu accepta nici o colaborare cu Centrala pentru că interesele lui erau contrare. Deţinea o vilă somptuoasă în Berlin iar socrul său faimosul bogătaş Karol Zimmer deţinea monopolul lacurilor şi vopselelor germane în România! Puţinele certificate pentru emigrare care le-a pus la dispoziţie, au fost taxate cu sume foarte mari de pînă la 5 milioane/bucată. (un ou costa 3 lei iar leafa unui general activ de armată era de 40000 lei). S-a aflat la Centrală din partea lui Barlas – reprezentantul Oficiului Palestinian la Constantinopol - că pentru mozaicii deportaţi în Transnistria se primesc ajutoare masive din America iar din Turcia au fost expediate tot pentru ei, via Bulgaria, mai multe trenuri cu alimente şi îmbrăcăminte”. Lecca a aflat că aceste produse se vindeau în Bulgaria cu complicitatea unor funcţionari ai Oficiului Palestinian din Constantinopol. ,,Astfel, Centrala Evreilor din România a aflat că emigrarea către Palestina era la mîna lui Zissu, Barlas şi Filderman. Anglia a elaborat o ,,carte albă” în 1939 care prevedea emigrarea în Palestina a unui număr de 75000 de mozaici din Europa de sub ocupaţia nazistă, ori numai din România mai putea aceştia să poată migra. Toţi mai marii zilei români aveau ca din senin cîte un prieten sau mai mulţi care trebuiau scutiţi de munca obligatorie în folosul statului fără a plăti o taxă în loc pentru că erau oameni nevoiaşi sau chiar săraci lipiţi! Pe la instituţiile statului existau sute sau mii de mozaici care lucrau de se speteau sub protecţia funcţionarilor români. La Institutul Naţional de Statistică din Bucureşti, condus de Samuel Manuilski – spion american împreună cu mulţi dintre angajaţi –au fost repartizaţi 4000 de evrei să facă muncă de 8 ore pe zi”! Majoritatea funcţionarilor din această instituţie erau mozaici şi ei au falsificat în dreptul jidovilor cifra reală la recensămîntul din decembrie 1930!

Între escrocheriile unor sionişti din România este semnificativ cazul haluţilor şi născocirea grupului de partizani de peste 5000 de jidani înarmaţi pînă în dinţi ce stau la pîndă pe teritoriul ţării noastre şi sînt gata să-i înjunghie pe români pe la spate şi a celor cca 5000 de naşparlii tăiaţi împrejur în curs de pregătire pentru care a primit fonduri foarte mari tartorul Benvenisti care conducea organizaţia, fiind şi prietenul lui Mihai Antonescu! Pe lîngă aspectul comic şi ticălos al faptei iese la iveală şi aspectul criminal al unor sionişti români ce ar fi pus oricînd de o trădare în care să tîrască cît mai mulţi tîmpiţi. Corespondenţa lui cu sioniştii din străinătate a ajuns la mareşalul Antonescu care a fost la un pas de a-i executa pe toţi membrii organizaţiei, fiind salvaţi de Lecca care a dovedit că toată povestea este o escrocherie a lui Benvenisti.

Cu toate că Filderman şi ceilalţi sionişti nu au dat nimic din banii pe care îi primeau din străinătate pentru nenorociţii din Transnistria, descoperindu-se minciuna după război, au reuşit totuşi să se prezinte ca martiri şi eroi în faţa lumii. Ba mai mult din scrisorile trimise în străinătate Filderman lăsa să se înţeleagă că a fost uns inclusiv Antonescu pentru a fi îngăduitor! Şi în prezent situaţia este identică, o clică de bandiţi stipendiaţi de clanurile sioniste au pus la punct ,,industria holocaustului” de unde speră să scoată cîteva sute de miliarde de dolari.

Ion Antonescu dorea un armistiţiu cu ruşii pe modelul celui francez cu germanii în care cea mai mare parte a teritoriului ţării să rămînă sub controlul total al administraţiei româneşti fără amestec rusesc. A dus tratative intense cu aliaţii şi cu ruşii pentru obţinerea acestor condiţii. Dar Maniu şi Ion C. Brătianu doreau o despărţire de Germania în orice condiţii fără a se gîndi la consecinţe. Deşi mareşalul a oferit lui Maniu de mai multe ori conducerea ţării el ocupîndu-se doar de armată, de fiecare dată, ardeleanul meşter mare în pertractări şi conciliabule a refuzat.

Mareşalul Antonescu obţinuse de la ruşi confirmarea condiţiilor de armistiţiu la 29 mai şi 2 iunie 1944 iar la 21 august a trimis la ambasadorul URSS la Stockholm un curier diplomatic care trebuia să stabilească cu ruşii data şi locul negocierilor. La data de 22 august 1944, ambasadorul ruşilor de la Stockholm a confirmat către Ministerul Afacerilor Străine din Bucureşti condiţiile de armistiţiu şi a fost de acord ca discuţiile să înceapă. Documentul primit la Bucureşti a fost luat de Niculescu-Buzeşti şeful cifrului de la Ministerul Afacerilor Străine şi dat lui Maniu care l-a transmis lui I. C. Brătianu. În ambiţia lor bolnavă şi nebună aceşti nenorociţi avînt alături pe regele Mihai au aruncat ţara într-o capitulare necondiţionată chiar dacă aveam şansa unui armistiţiu, fie el şi cu ruşii bolşevici.

La 11 iunie 1944, Maniu în sminteala lui totală a fost pe punctul de a ceda ţara ruşilor fără condiţii de armistiţiu. Maniu a fost autorul loviturii de stat din 23 august 1944 prin unealta lui Grigore Niculescu – Buzeşti ce a găsit sprijin la regele Mihai şi la camarila acestuia. Lovitura a fost planificată pentru 26 august dar întoarcerea mareşalului de pe front a făcut ca uneltitorii să-şi modifice planul. În mintea regelui Mihai, a camarilei şi a lui Maniu, Antonescu nu avea voie să încheie armistiţiu cu ruşii şi pentru asta trebuia arestat şi predat comuniştilor, pentru că Niculescu-Buzeşti ţinea de ceva vreme relaţii strînse cu Bodnăraş, trădătorul KGB-ist, numit inginerul Ceauşu .

În cartea Radio Europa Liberă şi exilul românesc de René Al. de Flers apărută la editura Vestala 2005 la pagina 16 găsim zicerea: ,,Dacă luăm acum drept literă de lege cele afirmate de Gheorghe Brătianu în Memoriile sale, că regele ar fi spus… Dacă îl lăsăm pe Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine iar sub papuc… atunci lovitura de stat devine un act personal şi trebuie judecat altfel….” Numai că fel de fel de ţucali şi specialişti în găinării ne învaţă să gîndim după mintea lor strîmbă şi plină de venin.

În proclamaţia către ţară citită de regele Mihai la radio, concepută de ţărănişti, acesta face o confuzie vădită între armistiţiu şi capitulare necondiţionată. Lovitura de stat a fost coroborată prin trădătorii de la palatul regal şi din conducerea armatei şi dată odată cu ofensiva ruşilor pentru a se crea un haos total în armata română. Ordinul regelui de încetarea luptelor şi capitularea necondiţionată a dus practic la căderea în prizonierat a Armatei lV române cu un efectiv de peste 130000 de soldaţi. Dintre aceştia foarte puţini s-au salvat iar dintre cei duşi în Siberia peste 50% nu s-au mai întors. Fostul rege Mihai, Maniu şi celelalte gunoaie care au dat lovitura de stat de la 23 august 1944 trebuie aduşi în faţa istoriei să răspundă pentru crima de înaltă trădare. Pe lîngă trădare românilor a fost trădarea americanilor şi englezilor la Teheran şi Yalta unde ne-au vîndut ca pe vite numai lor să le fie bine şi să plesnească de democraţia minciunii aducîndu-ne pe cap o nenorocire chiar mai mare decît cea fanariotă.

Din septembrie 1944 la propunerea lui Bodnăraş, şeful serviciilor secrete militare româneşti a ajuns agentul NKVD Serghei Niconov, românizat în Sergiu Nicolau. Istoric, putem spune că de la această dată a început bolşevizarea României şi genocidul împotriva poporului român. Zeci de mii de cazari/jidani au fost aduşi de armata de ocupaţie, pentru a-i pune pe români cu botul pe labe şi gîtul în jug. Unii au fost dintre acele gunoaie ce au trădat în iunie 1940 şi au trecut Prutul la ruşii care au ocupat Basarabia şi Bucovina, dar majoritatea covîrşitoare erau venetici cu minţile întunecate de comunism şi de ură împotriva neamului omenesc şi ca fii ai lui Israel s-au năpustit ca haitele de prădători asupra unor noi teritorii ce se chemau cucerite şi îndobitocite pe vecie, iar bine numai lor să le fie.

După ocuparea României de către ruşi, sionismul internaţional hotărîse ca mozaicii să părăsească cît mai mulţi ţara ilegal dacă ruşii nu sînt de acord. Au organizat rute de plecare şi planuri pentru migrare în grupuri compacte.

La începutul luni februarie 1945 Ana Pauker, Vasile Luca şi Gheorghiu-Dej au fost chemaţi la Moscova unde li s-a trasat sarcina de a declanşa un război civil în România pentru ca armata rusă să poată interveni în favoarea comuniştilor. Planul nu le-a reuşit iar furia criminalilor comunişti a fost fără margini. Generalul Rădescu care luase conducerea guvernului după ce Sănătescu a fost paralizat de liftele comuniste să conducă ţara, a declarat la o cuvîntare de la cinematograful Aro în data de 12 februarie 1945, transmisă la radio că Ana Pauker şi Vasile Luca sînt străini, fără Dumenzeu şi manevraţi din afară, că ei nu vor putea niciodată să înţeleagă sentimentele poporului român. Aceste gunoaie aduse de ruşi să conducă România, aveau o ură de moarte îndreptată împotriva celor care refuzau să suporte teroarea jidanilor bolşevici sprijiniţi de armata rusească.

După ce comuniştii turbaseră că nu au reuşit să-l oprească pe general să vorbească ţării s-au apucat să-şi facă de cap atît în Bucureşti cît şi în ţară, Rădescu s-a dus la I. C. Brătianu unde l-a găsit şi pe Maniu şi le-a cerut să facă un bloc politic pentru a contracara acţiunilor comuniştilor. Amîndoi au refuzat să-l ajute pe general, lăsînd totul să curgă cum voia comuniştii, chiar dacă ei erau autorii loviturii de stat.

La 24 februarie 1945, Teohari Georgescu înlocuise toţi subsecretarii de stat din ministere iar în seara aceleiaşi zile, bandele de comunişti au luat cu asalt toate prefecturile din ţară unde şi-au pus oamenii lor. Deşi ţara se mai numea Regatul România, ea era deja un stat comunist cu o marionetă regală în frunte care nu putea să stea în această poziţie prea mult!

Comuniştii l-au urît de moarte pe Antonescu pentru că acesta a fost un anticomunist convins şi ştia foarte bine ce însemnă această ideologie. Procesul din anul 1946 a fost o înscenare tipic bolşevică fiind acuzat printre altele că a anexat Transnistria la România, o minciună tipică pentru criminalii care ne conduceau atunci ca pe o turmă de vite!

Cît priveşte antisemitismul lui, povestea este o născocire a gangsterilor sionişti ce au manipulat opinia publică de cînd au pus mîna pe presa scrisă şi mai tîrziu audio-video. Dacă mai toţi care au fost judecaţi în procesul intentat de ocupantul rus şi cazar Guvernului Antonescu, gunoaiele numesc altfel această mascaradă ca să ne servească şi cît patriotism înghit ei din closetul bolşevic. I. Antonescu a spus la proces: ,,Dacă evreii din Ţara Românească mai trăiesc; trăiesc numai datorită Mareşalului Antonescu”! Antonescu a fost acuzat de antisemitism dar el a vrut să se căsătorească cu evreica Mitzi Goldberg în anul 1915, a avut relaţii foarte amicale cu generalul mozaic Rozin care chiar i-a salvat viaţa în iulie 1940 precum şi cu arhitectul Clejan şi el mozaic!  În timpul războiului Clejan a fost omul de legătură între Filderman şi Antonescu. Gardiştii, în frunte cu Horia Sima îl acuzau pe Antonescu de ,,filoevreu” şi ,,protector al evreilor” pentru că le-a protejat drepturile celor care au fost cetăţeni loiali României.

W. Filderman, cu toate păcatele lui şi-a exprimat nu odată în mod public, gratitudinea faţă de Antonescu, neţinînd cont de presiunile exercitate asupra sa de noua putere comunistă aşa cum rezultă din mărturia depusă la proces în apărarea lui Antonescu şi în ziarul Comunităţilor Evreieşti din România din 25 martie 1945 pe care ulterior comuniştii l-au interzis. În ziarul Curierul Israelit din 25 martie 1945, cu toate presiunile comuniştilor, Filderman a recunoscut sprijinul decisiv al lui Antonescu pentru salvarea evreilor din România. ,,…Rezultatul a fost că germanii au ordonat deportările – şi pentru că istoria se repetă – mareşalul Antonescu a refuzat din nou să-i deporteze pe evrei din România… Două audienţe au avut loc acolo: una cu Prim-Ministru, care după cum se va vedea, era dornic să fie pe plac şi cealaltă cu mareşalul în prezenţa Primului-Ministru şi a dr. N. Lupu care cu această ocazie şi de-a lungul anilor de persecuţie, ne-a susţinut neclintit şi căruia îi datorăm adîncă recunoştinţă”. Cazarii bolşevici şi gangsterii sionişti aduc recunoştinţă numai Satanei.

Şi o altă mărturisire tot din partea unui evreu care a fost chiar mai mult decît evreu sau român, a fost un adevărat Om. Nicolae Steinchardt în ,,Jurnalul fericirii” Dacia, Cluj 1991 spune la pagina 131: ,,Despre Antonescu, nu pot să nu arăt, că oricum, singurul în toată Europa a cutezat să i se opună lui Hitler, să-i ţină piept într-o chestiune de onoare personală pentru acesta, în care nici Petain nici cardinalii nu i-au spus nu. În timp ce floarea aristocraţiei germanii, generalii şi feldmareşalii acoperiţi de medalii şi decoraţii stăteau smirnă în faţa lui şi tremurau, iar el făcea spume şi alerga urlînd de la un capăt la altul al încăperii, Antonescu i-a ţinut piept în propriul lui bîrlog de la Berehtesgaden, dîrz, cu modestia cuvenită. a scăpat de la moarte cîteva sute de mii de suflete de evrei”. Mare păcat pentru neamul ivriţilor şi cazarilor că nu au avut şi nu au în fruntea lor asemenea caractere şi se lasă învîrtiţi şi îndobitociţi de oculta iudeo – sionistă.

Adevăratul motiv al condamnării mareşalului îl spune chiar el: ,,Despre comunişti, ei nu erau cu Ţara. Le-am oferit posibilitatea să plece în Uniunea Sovietică, pe care o socoteau patria lor. Cui a vrut, i-am dat voie să plece”.

Ca să ştie românii, cît de mult ne iubeau liftele bolşevice, ce ne-au robit şi ne-au fost stăpîni pînă mai deunăzi, dau din cartea lui Milovan Djulas Întilniri cu Stalin, apărută în 1994, o ciripeală auzită de urechile lui din gura uni ofiţer rus cînd a ajuns la Iaşi la 8 februarie 1947, în drumul către bîrlogul lui Stalin: ,,Cel mai mult ne ofensa atitudinea reprezentanţilor sovietici. Eu ştiu cît de mult ne-a îngrozit cuvintele dispreţuitoare ale comandantului sovietic din Iaşi: «Ah! Acest Iaşi murdar românesc! Şi mămăligarii ăştia de români»! El a repetat lozinca lui Ehrenburg şi Vîşinski, care viza actele de corupţie şi furturile din România: Acesta nu este un popor ci o profesie!. Şi cel mai mult ne-a întărîtat această atitudine de rasă superioară şi de înfumurare de mare stat”. De la aceşti mămăligari, bolşevicii au luat ca pradă de război toate capitalurile germane şi astfel au apărut faimoasele Sovromuri cu care au înrobit ţara timp de 15 ani unde mărfurile lor erau vîndute la preţ majorat faţă de piaţa internaţională iar preţul mărfurilor româneşti era mult sub valoarea pieţei. Autorul ajunge cu trenul la Moscova şi la întîlnirea cu Stalin îl aude pe acesta că avea de gând să formeze o federaţiei din Ucraina, România şi Ungaria care federaţie să fie inclusă în URSS ca parte componentă. Asta ne mai aştepta în imperiul Satanei şi pentru astfel de ,,bucurii şi fericiri bolşevice” au luptat cei mai mulţi cazari cu atîta înverşunare împotriva românilor şi a României!!!

 

Antiromânismul cazarilor/jidanilor şi teroarea bolşevică

 

La Iaşi, veniturile mozaice şi soaţele lor începură a face propagandă contra Unirii cum spune Românul din 26 martie 1862. Este prima manifestare de ostilitate a veneticilor cazari mozaici intraţi în ţară clandestin, împotriva românilor iar viitorul ne va rezerva mari neplăceri din partea acestor lepădături care au clocit numai ură şi venin împotriva noastră. Invazia cazară și evenimentele pe care le-au pus la cale împotriva românilor, arată indubitabil că ei încă de pe la anii 1860 aveau un plan de a folosi România ca un ,,teritoriu tranzit pentru o sută de ani” sau o veșnicie dacă istoria le-ar fi permis!

  • Făcînd cercetări pentru a-i vedea pe mozaici cît de băștinași sînt pe plaiurile mioritice, istoricul N. Iorga în anul 1913 găsește la Pesta, ziarul mozaicilor Federaţia din 19 noiembrie 1869, care a publicat o listă cu mai mulţi întunecați din Principatul României ce au trimis bani ungurilor pentru a înarma pînă în dinţi ceva cete de husari, care să vină să-i apere de sîngeroşii români ce voiau să îi alunge din căminele lor din ,,vremuri imemoriale.”
  • Planul Poexotto prin scopurile lui urmărea dezmembrarea Principatului şi mai tîrziu Regatului România pus la cale la 1870, fiind urmat cu fanatism mulţi ani pînă la ocuparea ţării de către hoardele bolşevice în 1944.
  • Prezența ,,istoricului” cazar H. Graetz din Germania, ca reprezentant oficial al cazarilor din România la Conferință de la Berlin din iulie 1878, se datorează relațiilor pe care Bismark le avea cu bancherii mozaici din Prusia dar și intervenției ministrului de interne francez Isaac Cremieux, cazarul care a lansat apelul pentru constituirea Alianței Universale Israelite. Adică bieții români care au murit cu zecile de mii în luptele cu turcii din Bulgaria, nu știau că au alături de ei ,,poporul israelit” care a mers și el la Berlin să-și ceară cu tărie neascunsă ,,drepturi firești” și meritate. Ei au și primit aceste drepturi prin articolul 44 al Convenției care obliga România să recunoască drepturile civile și politice tuturor celor care nu erau de rit creștin. Ori aici intrau în primul rînd puhoiul de venituri cazare, cunoscuți și ca ,,sudiți” care au năvălit peste români după anul 1860 și după ce au reușit să pună mîna pe o parte a economiei, doreau să primească o recunoaștere oficială a jafului lor. În cultura română nu este scris un cuvînt despre participarea ,,poporului israelit” la conferința de pace de la Berlin pentru că noi nu trebuie să ne cunoaștem adevărata istorie, ci numai făcăturile simbriașilor Satanei!!!
  • Chemarea armatelor străine din anii 1878 pentru a-i salva de la măcel pe persecutaţii jidani, născocire care făcea parte din planul de dezmembrarea a statului românilor şi înfiinţarea unui stat al jidanilor la est de Carpaţi şi crima de trădare faţă de ţara care le-a dat casă şi masă . Articolele lui Eminescu din anii 1878 – 1880 unde arată vrăjmășia mozaicilor din România care cereau puterilor Europei să intervină militar în țara noastră pentru a-i salva din ghearele sîngeroșilor români!
  • Comportarea recruţilor şi a soldaţilor mozaici în primul război mondial care s-au prezentat la încorporare numai jumătate iar dintre aceştia au ajuns pe front o treime. Din acest grup minuscul au dezertat la inamic foarte mulţi, raportat la total grup etnic, la ei dezertarea a fost de 30 ori mai mare decît la români.
  • Opunerea lor la unirea Basarabiei cu România hotărîtă în ianuarie 1918. În Sfatul Ţării românii aveau 105 voturi, ucrainenii 15 voturi, jidanii 14 voturi, ruşii 7 voturi şi alte minorităţi 6 voturi dar numai ei şi ruşii s-au opus unirii cu ţara mamă. Dacă pentru ruşi există explicaţia nostalgia puterii imperiale stăpînitoare, pentru jidani/cazari era lupta pentru ca victoria comunismului din Rusia să fie biruitoare în toată lumea cu ei în frunte, chiar dacă nu o dorea nimeni pentru că însemna iadul pe pămînt.
  • Nimeni nu îndrăznește să vorbească în istoria Europei despre colaborarea frățească germană-cazară începută pe la mijlocul secolului XlX și care a durat pînă în timpul ,,domnului Hitler” adică 1939. Iar noi am fost una din victimele acestei cîrdășii odioase pentru că România după ce a fost forțată de către Germania, să semneze tratatul de la București din 7 mai 1918, a fost obligată și la concesii majore față de ,,poporul jidovesc” de la noi. Astfel prin art. 27 și 28 ale tratatului care emanau de la organizația jidovească Vereinigung Judendischer Organisation Deutschlands, ni se impunea împămîntenirea tuturor roiurilor de năvălitori cazari, dar o contribuție importantă a avut-o și mafia sionistă din România prin munca plină de dăruite a cazarului rus Parvus, unul dintre cei mai apropiați colaboratori și finanțatori ai lui Lenin, care învîrtea afaceri grele în țara noastră, fiind sprijinit direct de Înaltul Comandament German. Peste 10 luni, le vor prăji și nemților tălpile așa cum le-au făcut rușilor în noiembrie 1917!
  • Şi la Congresul de pace de la Paris Alianţa Universală Israelită împreună cu Jointul au condiţionat unirea provinciilor româneşti Transilvania, Basarabia şi Bucovina numai după emanciparea evreilor adică primirea cetăţeniei de român a întregului puhoi ce s-a scurs peste români de pe la 1860. Mulţi dintre cazarii ajunşi în teritoriile statului român datorită istoriei, priveau România ca un stat gazdă pentru un popas oarecare pînă vor ajunge în patria lor Palestina iar alţii erau mari meseriaşi ai urzelilor de trădare. Ei au înaintat în anul 1919 în numele Alianței Universale Israelite și Jointul prin care invocau garanțiile primite de la Marile Puteri: ,,Aceste garanții spun că emanciparea evreilor va fi o condiție prealabilă recunoașterii oricărei anexări teritoriale de către Regatul României și că drepturile obținute astfel de evrei vor fi plasate sub înalta protecție a Ligii Națiunilor.” Unul dintre întunecații șărpăriei sionist-mozaice a fost național-socialistul Naum Syrkin cazar născut în Bielarus, stabilit în SUA din anul 1907, fiind conducătorul organizației Poale Zion care a furnizat primele trupe la formarea armatei bolșevicilor, iar în anul 1919 era reprezentantul mozaicilor de pretutindeni la Conferința de Pace de la Versailles! Vitezele bestii numai de victorii erau dornice!
  • Atentatul cazarilor bolșevici conduşi de Ana Pauker asupra Senatului României din 8 decembrie 1920.
  • La Conferinţa Federaţiei Balcanice Internaţionale Comuniste din anul 1924 s-a discutat: ,,coordonarea activităţi comuniste în Balcani, mişcarea sindicală, poziţia Ungariei, desfăşurarea propagandei în favoarea retrocedării Ungariei a fostelor ei teritorii deţinute acum de România, agitaţie antiromânească, etc.” La această conferinţă au participat şi comuniştii români care erau toţi jidani, deci trădători. În alte ţări pentru asemenea fapte eraţi puşi la popreală pe rudă şi pe sămînţă.
  • Atacul de la Tatar-Bunar din anul 1924 care avea ca scop dezmembrarea României şi instalarea puterii bolşevice a jidanilor peste tot Regatul românilor.
  • Directivele Cominternului –organizaţia voastră criminal-teroristă cu care aţi urmărit să stăpîniţi lumea – din 8 mai 1940 trimise PCR sunau înspăimîntător pentru români: ,,Rezolvarea pe cale paşnică a chestiunii Basarabiei şi a problemelor litigioase cu ţările balcanice vecine pe baza autonomiei teritoriale pentru toate regiunile ocupate şi recunoaşterea dreptului lor la autodeterminare – pînă la despărţirea de stat a naţionalităţilor asuprite – constituie o condiţie necesară pentru apropierea cu URSS”. Textul dovedeşte fără dubii caracterul antiromânesc şi criminal al acestei organizaţii cominterniste PCR, formată în cea mare parte din mozaici. La începutul lunii mai 1940 activiştii cominternişti din Basarabia M. Leibovici şi I. Morgenstern au fost chemaţi la Moscova de unde au primit instrucţiuni cum să se organizeze şi să acţioneze împotriva armatei române care trebuia să se retragă din această regiune şi cum să le blocheze căile de retragere.
  • Măcelurile şi ororile făcute în iunie 1940 împotriva armatei române, a administraţie române şi a populaţiei româneşti în timpul retragerii din Basarabia şi Bucovina. Declaraţia lui Vindeleanu privind defilarea din 6 iulie 1940 a trupelor SS şi a celor din ,,autoapărare pentru teritoriul Basarabiei”. Vezi documentele armatei şi ale martorilor din iunie şi iulie 1940. Noi nu le-am dat foc la cuiburile lor sataniste – sinagogile – aşa cum au procedat englezii în anul 1947 cînd aceeaşi cazari i-au atacat pe militarii britanici în Palestina care erau cu mandat ONU şi au ucis cîteva sute. Şi tot de miloşi ce sînteţi, după ce doi iţicaşi care dormeau în sîneţe au fost înşfăcaţi de miliţiile palestiniene în vara anului 2006, aţi atacat Libanul ucigînd peste 3000 de persoane civile şi distrugînd întreaga ţară. Prea sînteţi pătaţi de sîngele altora şi nu vreţi să ştiţi.
  • După ocuparea Basarabiei şi Bucovinei aţi pornit propaganda bolşevică peste tot în România şi nu vă ruşinaţi să ne spuneţi că sîntem un popor care trebuie distrus aşa cum făceaţi pe la Iaşi. ,,…şi ar trebui ca sovietele să ia măsuri şi în timp de 5 zile să ajungă la Bucureşti, pentru că românul nu merită altceva decît distrus”. Dar voi neam de lifte şi trădători ce meritaţi pentru asemenea cugetări ale milei şi pentru milioanele de crime de care vă faceţi răspunzători direct sau indirect?
  • Deportările celor aproape 180000 de români în străfundurile imperiului bolşevic duşi din Basarabia şi Bucovina din anul 1940 şi începutul lui 1941 din care cea mai mare parte au murit sau au dispărut, se datorează listelor întocmite de voi care eraţi stăpînii românilor!
  • Cînd românii au alungat ocupantul rus în iunie 1941, numai voi aţi fugit cu bolşevici deşi în aceste ţinuturi existau minoritatea ruşilor şi a ucrainenilor mai numeroasă şi avea legături de sînge cu ocupantul. -          Numai mozaicii au organizat atentate împotriva instituţiilor şi persoanelor statului român şi au ucis cu zecile de mii populaţia civilă românească.
  • Numai mozaicii au atacat armata şi administraţia română din teritoriile de unde s-au retras în anul 1940 şi în iunie 1941 organizîndu-se în detaşamente de partizani în spatele frontului.
  • Numai mozaicii prin organizaţiile lor criminale acoperite de frăţiile sau comunităţile care ştiau ce clocesc, au urmărit dezmembrarea statului românilor format după anul 1918.

 Ce au făcut după ocuparea României după 1944 prin distrugerea programată a ţărănimii care era trupul ţării şi păstrătoarea ideii de proprietate şi de continuitate a unor tradiţii multimilenare pe care ei le doreau şterse din memoria românilor, prea puţin se ştie şi aproape pe nimeni nu interesează.

Ura bolşevicilor faţă de ţăranii români care constituiau 80% din populaţia României fiind şi fundamentul creştinismului românesc ce impunea o morală opusă celei iudeo-bolşevice, a fost fără margini avînd un adevărat program de exterminare. De aici sălbăticia împotriva ţăranilor şi fanatismul manifestat în distrugerea acestei clase sociale prin colectivizare şi cote precum şi distrugerea învăţămîntului religios precum şi a lăcaşelor de cult. Poporul român a reuşit să străbată istoria datorită credinţei şi tradiţiilor sale şi de aceea ţăranul român nu a vrut să îngenunchez şi să se închine lui Antihrist care era comunistul cazar adus de ocupantul bolşevic sau jidanul din tîrgul românesc. În cartea Primejdii, încercări, miracole, amintită mai sus, fostul şef rabin din România ne mai dă unele dezvăluiri senzaţionale. La pagina 85 spune că în vara anului 1951 a fost atacat de comuniştii jidani pentru că nu combătea migrarea lor în Israel, considerînd că şi aici ei pot rămâne mozaici şi sionişti. El îşi dă demisia din funcţia de rabin şef dar ministrul Cultelor cazarul Pogăceanu, intervine şi schimbă pe Şerban, secretarul general al Federaţiilor Comunităţilor Evreişti din România, cu Friedman. Într-o discuţie a lui Moses Rosen cu Bercu Feldman unul dintre fruntaşii acestei organizaţii, acesta îi spune rabinului şef: ,,Ce e cu toate aceste ezitări ale dvs.? Dacă vin americanii tot o să vă spînzure alături de noi”. Mărturisirea este uluitoare prin claritatea ei. Mozaicii erau foarte conştienţi că desfăşurau un adevărat genocid împotriva românilor iar faptele lor erau de o gravitate fără seamăn şi dacă ei pierdeau puterea, atunci pentru cîte nelegiuri au înfăptuit nu-i aştepta decît ştreangul. Nici un mozaic pînă în prezent nu a rostit un adevăr atît de crud despre ce au făcut ei în România cînd erau stăpînii ţării!

Fără greşeală, epoca sionist-comunistă sau iudeo-bolşevică cum a fost cunoscută prin anii 1930, poate fi numită zodia Satanei.

,,Stăpînirea comunistă, condusă ani de zile de un mare chiabur, a reuşit să transforme caracterul şi personalitatea poporului român în aşa măsură, încît şi azi e de nerecunoscut. Ce nu le-a reuşit turcilor şi fanarioţilor în Vechiul Regat, ungurilor în Transilvania, iar în Basarabia ruşilor, le-a reuşit comuniştilor în toată ţara”. (Radio Europa Liberă şi exilul românesc. René Al. de Flers Vestala 2005, pagina 36)

Franţuzul s-a născut şi copilărit la Craiova prin anii 1920 şi prin ce a scris în această carte a dovedit că a fost mult mai român decît cei care colbăiau lumea cu românismul lor de maimuţe. Ca un mioritic ce-şi iubeşte glia şi neamul mă simt onorat să-i adresez acestui român prin adopţie zicerea: ,,Merci monsieur de Flers”.

 

A VENIT ŞI PENTRU VOI VREMEA JUDECĂŢII ÎN FAŢA ISTORIEI!

 

Din lucrarea O Casandră a României  Ion Antonescu scrisă de Larry Watts, 1993 apărută la editura Fundaţiei Culturale Române dau două citate cu privire la mareşal şi climatul social în care el a condus România.

Pagina 15: ,,La nivel microsocial, o consecinţă a acestui fapt este aceea că istoricul care descoperă şi încearcă să prezinte dovezi pozitive privind persoanele blamate pentru alianţa lor cu Hitler, poate fi supus unor riscuri, politice sociale şi profesionale, oricît de indiscutabilă ar crede el că este evidenţa respectivă. La nivel macrosocial, ţări întregi sînt puse în poziţia de neinvidiat, de a răspunde unor presiuni interne şi a-şi asuma riscuri asemănătoare, într-o perioadă în care depind de bunăvoinţa Vestului, în încercarea lor de a extrage adevărul din patruzeci şi cinci de ani de istorie intenţionat şi foarte temeinic falsificată”.  Nu mă îndoiesc de faptul că istoricii români nu acceptă acest adevăr şi vor defila încă mulţi ani cu tezele lui Rolller, ale lui Ellie Wiesel sau Vladimir Tismăneanu.

Pagina 18: ,,Istoricii apuseni îl prezintă pe Antonescu drept «antisemit bine cunoscut» care avea legături strînse cu Garda de Fier fascistă. Lui Antonescu i se atribuie reorientarea politicii externe româneşti, în sensul îndepărtării de Franţa şi Marea Britanie şi a intrării României în alianţă cu Germania nazistă, împotriva dorinţei lui Carol ll-a, un rege filobritanic în linii generale, dar întru cîtva corupt şi incompetent. Interpretarea comunistă oficială, enunţată imediat după arestarea lui Antonescu în anul 1944, şi menţinută atît la Moscova cît şi la Bucureşti, pînă la sfîrşitul deceniului opt, susţine că din ambiţie oarbă de a dobîndi glorie personală şi cuceriri teritoriale cvasi-imperiale, Antonescu ar fi tîrît România într-un război nedorit, ar fi provocat moartea inutilă a sute de mii de tineri ostaşi români, ar fi ruinat economia şi intenţionat, ar fi angajat ţara în nenumărate atrocităţi de război, multe cu un pronunţat cu un caracter antisemit.”

Pagina 429 şi urm: ,,Într-o societate în care membrii elitei politice şi militare îşi datorau în mod normal poziţiile unor reţele de cunoştinţe şi favorurilor politice, Antonescu a dat în mod constant exemplul incomod al unei alternative mai sănătoase, care ameninţa un larg evantai de interese ascunse. Remarcabil şi trist este faptul că acele elite interesate au putut rescrie istoria experienţei româneşti, cu atîta uşurinţă. La scurt timp după ce s-a petrecut, fără să se lovească de protestele hotărîte ele vreunuia dintre autorii principali, oameni ai căror rol, devenit brusc, «eroic» nu ar fi rezistat la o privire mai atentă au încercat să se apere discreditîndu-i pe alţii cu acuzaţii şi insinuări la fel de lipsite de temei. Orice încercare de a verifica faptele în aceste cazuri era considerată un semn de ostilitate, dacă nu chiar trădare şi cei care făceau aceste încercări erau asimilaţi oricărui ,,demon” politic de modă. Acest lucru a fost la fel de adevărat după al doilea război mondial pe cît fusese după primul.… În afară de dovada clară că regele Carol al ll-a înrolase România în Axă cu mult înainte ca Antonescu să devină şeful satului, sovieticii au decis soarta mareşalului şi demonizarea lui nu numai ca răzbunare împotriva omului care s-a împotrivit planurilor lor expansioniste dar şi ca o umilire a românilor dispreţuitori ai comunismului…. Regele a distrus orice urmă de democraţie prin felul în care a condus ţara timp de 10 ani iar partidele politice nu erau decît nişte marionete care de cele mai multe ori îi făceau jocul… Alături de Iuliu Maniu, Antonescu a fost conducătorul român cel mai ataşat conducerii constituţionale, cel care a luptat cel mai consecvent pentru principiul autorităţii legii şi al independenţei sistemului juridic, încercînd să insufle respect pentru aceste principii în sînul subordonaţilor, al superiorilor şi în cele din urmă în România întreagă… Documentele de arhivă, care sînt în acelaşi timp surprinzător de bogate şi îngrijorător de neexaminate, arată pregnant că Antonescu, a fost în contextul timpului său, un om bun. Nu unul dintre acei «oameni buni» care stau deoparte şi privesc cum li se duce ţara de rîpă, ci unul care a protestat cu voce tare şi care a acţionat împotriva nedreptăţii şi a corupţiei. Ca în cazul Casandrei, modelul original, protestele şi acţiunile sale au atras oprobiul şi reavoinţa celor ce profitau de acea nedreptate şi corupţie. Din păcate majoritatea «oamenilor buni» au stat deoparte permiţînd partidelor interesate să producă un dezastru în moralitate, legalitatea şi în cele din urmă integritatea teritorială a României… În ceea ce mulţi considerau a fi o situaţie imposibilă, Antonescu nu s-a descurcat prea rău. În ultimul an al participării lui Antonescu la războiul împotriva Uniunii Sovietice, de pildă, standardul de viaţă al românului mediu în ce priveşte aprovizionarea cu alimente şi consumul de energie a fost mai bun decît cel din deceniul nouă, sub conducătorul comunist Nicolae Ceauşescu, sau al primilor trei ani de tranziţiei înapoi spre capitalism… Antonescu a fost unicul om capabil, sau dornic, să se războiască direct cu legatul regelui Carol al ll. Faptul că a acceptat inevitabila responsabilitate de as e ocupa de problemele României, cu o lipsă de sprijin aproape totală din partea şefilor politici români, este o măsură a omului. După ce aceştia prezidaseră mai mult de un sfert de veac de înjosire a politicii şi societăţii româneşti, doar el – veşnicul intrus – s-a arătat dispus să accepte responsabilitatea de a opri alunecarea tot mai accelerată a ţării spre prăpastie”.

Cînd Europa a fost împărţită de cei doi mari criminali prin foc şi sabie şi toate democraţiile nu ştiau cum să-l îmbuneze pe ,,domnul Hitler”, Antonescu pentru salvarea ţării a fost obligat să aleagă între cei doi tirani; nazistul sau iudeo-bolșevismul satanist.

Prin anii 1945, marele ideolog al comuniştilor cazari din România, Şaul Brukner un individ cu şase clase – Silvii Brucan pentru fraieri – cerea în Scînteia, oficiosul Partidului Comuniştilor din România, ca toţi cei care nu gîndesc bolșevic-comunist, să fie împuşcaţi sau trimişi în puşcării pentru că sînt duşmani ai poporului. Ori toţi românii erau anticomunişti, deci toţi erau duşmani ai ,,poporului”. Adică voi cazarii iudeo-bolșevici sau comunişti eraţi un nou popor venit pe capul nostru iar dacă nu vă sufeream sau cîrteam, ne băgaţi la puşcărie. Şi aţi făcut-o cu o ură fără margini cît timp aţi stăpînit România sub îndrumarea trupelor de ocupaţiei bolşevice dar şi ceva ani după. Tartorul Brukner îi înfiera ziua pe români în fiţuica lui plină de venin cazar iar a doua zi soţia lui, tovarăşa Sidorovici – în calitate de procuror al poporului comunist – îi condamna la moarte sau închisoare pe viaţă pe românii anticomunişti. Există informaţii că hoardele de cazari bolşevici aduse de ocupantul rus, aveau un plan de exterminare a 10% din populaţia Românie iar faptele o dovedesc din plin. Pînă în anul 1962, cam 1250000 – 1800000 de români adulţi, dintr-o populaţie adultă de 12000000 persoane au fost băgate în puşcării, trimise în lagăre de muncă forţată sau deportate. Dintre aceştia au murit în sistemul de represiune dar mai ales după ce au ieşit de aici, cca 187000-250000 persoane. Cifrele sînt aproximative pentru că nimeni nu vrea să ştim adevărul care se ascunde în spatele celor 45 de ani de teroare comunistă.

Dacă pentru românii bănăţeni care s-au opus colectivizării forţare, deportarea şi aruncarea loc în cîmpia Bărăganului în prag de iarnă nu este o faptă criminală, pentru voi care aţi atacat armata şi administraţia română din Basarabia şi Bucovina în iunie 1940, teritorii care erau parte componentă a statului român locuite de o populaţie românească ce reprezenta 66%, deportarea mozaicilor în Transnistria pentru trădare şi crimă, o consideraţi exterminare. Cetăţenii români de origine germană au fost deportaţi în masă în Siberia după 1945 numai pentru faptul că erau germani şi au luptat împotriva comuniştilor ca soldaţi în armata germană sau română. Dar au fost deportate femei şi copii care nu au participat la război ci aveau numai ,,vina” că erau de origine germană. Mai puţin de jumătate au revenit în ţară după ani lungi de nenorociri dar nici ei nu au drept la istorie şi la adevăr pentru că nu sînt tăiaţi împrejur şi nu l-au pupat pe Stalin sau Iahwe.

Strîmb cîntar aveţi la fel ca minţile şi gîndirea voastră satanistă şi  criminală!

Încă din anul 1943, Mihai Antonescu, pentru că situaţia războiului era tot mai rea, a avut ideea să trimită la Berna în Elveţia 6000000(şase milioane) de franci să fie pentru întreţinerea a 200 de persoane, cele mai proeminente din domeniul cultural pentru a pleda cauza românilor în cazul cînd ţara va fi ocupată de ruşi. Mergînd cu lista la Brătianu şi Maniu, aceştia nu au fost de acord cu propunerile făcute, cerînd să meargă oamenii lor din partide. Pînă la urmă Antonescu a acceptat, dar după lovitura de stat dată de regele Mihai, Maniu şi Niculescu-Buzeşti, acesta din urmă a modificat lista rămînînd foarte puţini din cei propuşi iniţial. Astfel trădătorii de ţară şi-au bătut joc şi de singura şansă a românilor de a aveau pe cineva care să le susţină cauza în străinătate. Această şleahtă de nemernici în frunte cu ,,Mihai fără ţară” au cheltuit banii numai în folosul lor personal luptîndu-se cu mare înverşunare pentru pungă şi ciolan. La banii trimişi de guvernul Antonescu mai trebuie adăugaţi 100.000.000 dolari daţi de guvernul SUA emigranţilor români pentru a combate comunismul. Şi de aceştia s-au ales praful pentru că românii s-au combătut între ei.

Ca să arăt că unii dintre români au început să ştie ceea ce voi nu vreţi să ştim, amintesc faptul că în anul 1956 conducerea Comitetului Regional al PCR Iaşi avea în frunte pe românul Cazacu iar restul, inclusiv secretara erau jidani! Situaţia era identică în toată Moldova şi Muntenia iar în Ardeal veneau ungurii în completarea mozaicilor. Dar toate funcţiile de conducere din întreprinderi şi instituţiile statului erau ocupate de jidani sau unguri, românii fiind consideraţi un popor imperialist care a vrut să distrugă patria comunismului. Încă nu era născocită povestea holocaustului şi a anitsemitismului multimilenar al neamului mioritic! Cuvîntul român ajunsese în gurile voastre spurcate un cuvînt de ocară şi de înjosire, fiind sinonim cu naţionalist şi fascist. Dar ipocrizia lor nu are margini şi am găsit cărţi în care ei se plîng că au fost persecutaţi în România de către comunişti şi daţi afară din servicii numai pentru faptul că erau fii ai lui Iahwe!

În anul 1953 Radio Europa Liberă la secţia română avea ca director pe Camil Ring, jidan de neam şi fost agent al Anei Pauker, dar la scurt timp a început să iasă fum punîndu-i poalele în cap pentru că se răsuflase putoarea de bolşevic sadea şi mare secătură.

Radio Europa Liberă era finanţat şi controlat de CIA avînd statutul de centru de spionaj american. La acest post de radio majoritatea angajaţilor erau mozaici iar cînd se căutau români pentru a fi angajaţi, se mergea la…Tel Aviv!!! Românii neaoşi îi numărai pe degete. Dau cîteva nume de ,,români” aleşi din Israel sau de pe alte coclauri, dar toţi iubitori de Iahwe pînă în vîrful pantofilor şi care au lucrat la acest post de radio: Jacob Popper, Noel Bernard, Ioana Măgură fiica lui Jacob Măgură agent KGB, Ioana Făgărăşanu, Hermine Wolfe,  Anişoara Negulescu, Max Bănuş, Neculai Constantin Munteanu, Michael Frisch, Sorin Cunea, Ioachim Rîmniceanu-Blumen, Violette Filderman, Sidonia Alterovici, Edgar Rafael maior în Securitate, Henry Baranga fiul lui Aurel Baranga, Annelie Ute Gabany, Vlad Socor, George Urban, Nestor Rateş fost secretar al lui Moses Rosen

Pentru cei cu nume cunoscute româneşti nu le-am mai pus numele cazare ca să fac lista prea lungă. Mozaicii au fost angajaţi la Europa Liberă la toate secţiile pentru că ei, aşa cum a afirmat Ralph, unul dintre directorii americani, ,,neavînd sentiment naţional pentru ţara de unde vine, face exact ce i se cere”. Aşa au fost jidanii în decursul vremurilor în Europa uneltele polonezilor împotriva ucrainenilor în secolele XV-XVlll; unelte ale ţarismului rus împotriva polonezilor, ucrainenilor şi românilor în secolul XlX şi unelte ale bolşevismului cazar – de data aceasta slujindu-şi propria nebunie – împotriva tuturor popoarelor pe care armata imperiului satanist i-a fericit cu comunismul de cazarmă.

Pun pentru dreaptă judecată faptele foarte grave făcute de familia regală a Românie în dauna poporului român:

  • Carol l a topit tăbliţele de aur descoperite la Sinaia cînd îşi construia castelul, din care a scos peste 100 kg de metal preţios, iar copiile au fost ascunse ca noi să nu ştim de fapta criminală şi de falsificarea premeditată a istoriei strămoşeşti.
  • Ferdinand cel Moale, a lăsat ţara pe mîna marelui mafiot Ionel Brătianu pe care a transformat-o într-o satrapie a ciocoimii liberale.
  • Carol ll, cît timp a fost stăpînul absolut al României, a dus-o spre dezastru şi catastrofă, a predat-o germanilor, iar cei 10 ani de stăpînire absolută i-au fost suficienţi pentru a transfera în străinătate peste 50.000.000 de dolari în conturile lui dar mai ales ale metresei şi măscăriciului Murdăreanu(mareşalul curţii Ernest Urdăreanu).
  • Mihai, după ce a fost alungat ca un fătălău de către tatăl său în anul 1930, i s-a umflat vîna de bărbăţie în august 1944 în sminteala lui cumplită, dîndu-ne pradă ruşilor. După banii primiţi la plecarea din ţară drept dotă de abdicare, anual primea de la puterea comunistă un tain bănesc care prin anii 1980 ajungeau la 150000 de dolari să-şi ţină gura. El ne-a spus că pornise în Elveţia să supravieţuiască cu nişte găinării. Şi Adrian Năstase – primul ministru al hoţilor din România – şi-a  început clădirea averii personale tot cu nişte găinării!

 

CONSTANTIN OLARIU ARIMIN