O parte din adevărata istorie și cultură identitară a geților
pe care, românii de azi sînt împiedicați să o cunoască!

Sinagoga Satanei

                                        Sulfurel de PREPUTIA MAGNA

                                                            elixirul răului nemărginit

     Se pun cîteva hîrdaie de rapăn, se adaugă lepra răzuită de pe zece cuțitașe de cremene, se amestecă cu sînge proaspăt (poate fi și de goym) de la altarul de jertfe ale lui Iahweh, după care se bate cu praştia pînă se omogenizează. Se dă cu kipa de pămînt de 11 ori, timp în care se pudrează produsul semifinit prin trei salve consecutive ieșite de sub coada tartorului Belial, bogate în pucioasă, funingine și zgură. Se servește la loc de taină și întunecos, atunci cînd nivelul veninului și urii împotriva goimilor cap-de-lut nu este la cotele sale obişnuite. Beneficiază de el doar ceata prepuțarilor, dar numai la recomandarea și sub îndrumarea directă a rabinilor din Sanhedrin.

Certificat de B'nai B'rith, Alianța Universală Izraelită, Industria holocaustului și alții...

     Poțiune 100% anti-goym.

     Distribuitor unic: LEGAMINTUS & PRIAPUS JERUSALIM

  

         "Eremitul" Iahwiţă, cu sfîntul prepuţ tras voiniceşte peste umeri, luînd chip humanoid-vulpesc pentru a ascunde perfidia şi viclenia-i caracteristică, miluieşte cu Cartea învăţăturilor drăceşti (Vechiul şi Noul Legămînt) Frăţia (oştirea) întunecaţilor dintre Neamuri.

                      

                                                      Sinagoga Satanei


     Sînt multe informaţii în scrierea mozaicilor Făcă-Tora, preluate toate în iudeo-creştinism, care, luate la cîntărit după dreaptă judecată şi nu după vedeniile şi scornelile lor drăceşti, îţi arată fără putinţă de tăgadă că aceştea au o ideologie satanistă a falusului (,,legămîntului'' după năravul lor de a minţi veşnic). Este greu de înţeles şi de crezut o asemenea afirmaţie atît de gravă, dar o voi dovedi în continuare numai cu marfa celor doi ,,clienţi'' amintiţi mai înainte să le fie supărare deplină şi demascarea pe măsură.
     În sezonul de săpături 1975-1976, arheologul israelian Zeev Meshel a descoperit la Kuntillet Ajrud, în peninsula Sinai, 50 km sud de Cadeş (Qedesh în ivrita veche înseamnă sanctuar) care era punctul ce forma granița dintre urdiile ivrito-semite și edomii și filistenii din Canaan, deci mult în afara pretinselor hotare ale Israelului antic - inscripții în limba aramaică, făcute cu o vopsea foarte închisă la culoare pe cioburile unor vase mari, în care apărea o formulă foarte controversată: „Iahve şi Aşherah a Lui, Vă binecuvântez prin Iahweh din Samaria şi Aşherah a Lui“. Pentru a înțelege mesajul acestui desen trebuie să precizez că arameii erau sciți cum i-a consemnat atît anticii greci cît și romani și nu semiți cum mint azi jegurile din Israel și de aiurea, iar Samaria locuită de sciți sau aramei care aveau propria lor religie mult diferită de a iudeilor, a fost trecută la mozaism prin foc și sabie în anul 104 î.e.n., deci textul putea veni din partea unui particular ce locuia printre aramei sau citirea este un fals în buna tradiție a făcăturilor mozaice cu care au otrăvit mințile goilor de peste 2000 de ani. Asherah sau Asera era o divinitate a filistenilor arimini sau carpatini și nu avea de ce să se gudure pe lîngă legămîntul lui Iahweh fiindcă ea aparținea unui cult foarte diferit de cel al ivriților din peninsula Sinai, în realitate personajul este Aștarte la care se închinau mulți semiți din Orientul Mijlociu. Să dau și a doua inscripție de pe acest artefact atît de ciudat pentru istoria iudeilor, a mozaismului, dar și a iudeo-cretinismului: „Te binecuvîntez prin Iahweh din Teman şi prin Aștartea Lui. El să te binecuvânteze şi să te păzească şi să fie cu tine, Iahveh i-a dat după inima lui prin Iahveh din Teman şi Aştartea Lui”. Adică şi-au revenit ,,arheologii Torei'' din povestea mincinoasă cu Aşera filistenilor şi au spus adevărul ce îl poate descoperi orice goi cap de lut dacă merge pe calea luminii şi nu a întunericului satanist, fiindcă tartoriţa era Aştarte sau Ashtaroth după limba ivrită.

     Tartorul Iahweh este prezentat ca un monstru cu chip omenesc, cu trei corne pe cap şi un ,,legămînt'' pînă la pămînt, fiind ţinut de toarta stîngă de fiul său Satana cu aceeaşi ,,podoabă'' la vedere, dar ceva mai mică. În spate Aştarte sau Astaroth în ivrită, stă pe un scaun, avînd un chip la fel de monstruos, deci sînt trei tartori ai iadului, adică ,,sfînta familie'' a iudeilor sau mozaicilor care stăpîneşte Iadul, de aceea ei au scris totdeauna Elohim (eloh/ilah: zeu, divinitate + im: articolul pentru plural în ivrita veche), dar au vîndut otrava goilor cap de lut ca divinitate unică, adică monoteism deşi textul spune explicit că este politeism! 
    Că falusul este simbolul sacru în mozaism și iudeo-creștinism, ne-o spune limpede și de la obraz scriitura lor drăcească unde găsim în Facerea: 49,10  că ,,Toiagul de domnie nu se va depărta de Iuda, Nici toiagul de cîrmuire dintre picioarele lui, Pînă va veni Şilo, şi de el va asculta popoarele”, adică așa cum este și astăzi dar un cult mascat unde scîrboșenia lui Iahweh este înterpretată ca ,,legămînt” spiritual și nu carnal cum a fost explicat de text! Mai am destule dovezi ce arată că iudeo-creştinii au iubit ,,legămîntul'' lui Iahweh, punîndu-l în primele secole ale ,,erei lor'' pe pereţii lăcaşelor de cult, pe inele, pe ceramică şi chiar şi-au făcut cruce din patru asemenea scîrboşenii!


     În limba română cuvîntele iudă și iudaș înseamnă drac și nu este nici o greșeală, fiindcă tot răul asupra religiei străbune a venit din Iudeea, țară a Satanei cum a numit-o și Plutarh în scrierea Despre Isis și Osiris, realizată în prima parte a secolulul ll al erei noastre. Ivriţii cînd făceau sfinte juruinţe, prindeau în mînă vînjoşenia părintelui cum scriu ei plini de mîndrie în Talmud – Cartea lui Tobias şi Facerea 24,2 şi 9, adică ce aveau cel mai vrednic de cinstit era unealta însămînţătoare, deci jurînd pe bărbăţia părintească, şi aceea şonţită, nu puteau fi decît fiii s.... Iar ce s-a descoperti la Kuntillet Ajrud tocmai această realitate istorică arată, ceea ce a detrminat pe ,,arheologii Torei'' să facă dispărut buclucaşul şi misteriosul ciob de ceramică la fel cum stau ascunse în Arhiva secretă de la Vaticanului manuscrisele găsite la Marea Moartă, care dovedesc că iudeo-creştinismul se trage din altă religie şi nu are nimic comun ca ideologie cu mozaismul iudeilor! Zburdalnicul Satana, apare de mai multe ori în Vechiul Legămînt ca ,,înger” al lui Elohim (adică al Talpei Iadului sau Iahweh) de la care chiar Moșe a primit legile cum spune înțeleptul ivrit rabi Akiba pe la anii 130 ai erei noastre. ,,Toate comorile înţelepciunii au fost predate prinţului comorilor înţelepciunii Segansagael şi toate au fost deschise în faţa lui Moşe pe muntele Sinai, astfel încît în timpul celor patruzeci de zile petrecute de el acolo, el a fost iniţiat în toate cele şaptezeci de aspecte ale celor şaptezeci de limbi.’’ Adică să ne fie clar tuturor neghiobilor, tîmpiților, celor cu creier unineuronal, inclusiv goimilor cap de lut ce a spus înțeleptul ivrit la vremea sa; mozaismul este un cult satanist al falusului, iar orice nas pe sus al meseriașilor de alba-neagra adică revelații, incantații, conspirații, vedenii, tîmpenii și alte asemenea parascovenii. trebuie băgat pentru vecie în acest closet înspăimîntător fiindcă aici este adevărul îngrozitor despre religia lor tribal-satanistă!
    În ziarul Lumina de duminică al Patriarhiei Române, în articolul ,,Iahwe și soția lui” scris la 11 februarie 2010 de lect. dr. Alexandru Mihăilă, imaginea descoperită la Kuntillet Ajrud este reprodusă în publicație – vezi poza în alb și negru din dreapta – dar modificată în partea ei esențială. De pe ea dispare atît ,,legămîntul” lui Iahwe cît și a fiului preaiubit Satana, dovadă de netăgăduit că înaltul cler român cunoaşte exact sensul real al cuvîntului ,,legămînt'' din scrierile religioase ale cultului iudeo-creştin şi ca să nu sperie abulica enorie cu acest adevăr devastator, i-a lăsat dintr-o ștergere fără ,,sacrul” simbol. Asta este o recunoaștere explicită că tot ceea ce scriu eu mai sus dar şi în continuare despre artefactele descoperite la Kuntillet Ajrud sînt judecăți adevărate, iar popimea ortodoxă nu a vrut să rămînă fără enoriaşii pe care îi păstorește, arătîndu-le asemenea mîrșăvii sataniste venite tocmai din scrierile lor sacre, să nu treacă unii la vreo bănuială. Dacă ne punem să le mai căutăm bube în cap sau prin alte părți rușinoase, atunci vom găsi în Făcă-Tora că Șlomo, preaîntunecatul rege, aducea jertfe lui Aștarte și lui Milchom (Moloch), fiind dați pradă focului chiar oameni. Regele Şlomo (alias Solomon pentru goymea credulă) al lor a introdus cultul lui Ashtaroth la curtea sa şi Yahwiţă nu a strănutat pucioasă de supărare cum găsim la 1 Regi 11: 5 şi 33, iar cultul a dăinuit la iudeii din Ierusalim peste 300 de ani cum scriu în 2 Regi 23,13, fără a le impune nimeni asemenea idei odioase, ei făcînd totul numai din preaplinul prepuţiului inimilor lor drăceşti.
     Iudeo-creștinii secolelor Xl nu erau bucuroși deloc să evoce în predicile lor asemenea personaje sinistre care au săvîrșit atrocități greu de imaginat, iar grecul Leonce din Constantinopol scrie despre regele ivrit Şlomo că trăia în frăție cu diavolii (,,nonne Solomon dominatus daemonum est”), întocmai cum ne prezintă realitatea religioasă a ivriților, ciobul de la Kuntillet Ajrud și alte imagini pe care le poate găsi oricine interesat de poveste. Noi românii îi spunem Satanei și Șlomnea, o stîlcire a numelui regelui ivrit Șlomo. Aceleași păreri le avea despre cartea de vrăjitorii a lui Șlomo și prelatul Gregentius, episcop din Taphar, iar Iacobus din Teramo (1349-1417) în scrierea Das Buch Belial apărută la Augsburg 1475, amintește de mai multe ori că regele ivrit Șlomo avea discuții prietenești cu dracii, lăsîndu-ne şi unele desene foarte expresive. El îl prezintă pe tartorul Belial însoțit de Moșe al lor (servit goilor ca Moise) cu coarne cum va fi sculptat de Michelangelo mai tîrziu, prezentîndu-i lui Șlomo scrisorile de credință prin care amîndoi se leagă să-l slujească pînă la capătul lumii!

     În stînga sus este un desen făcut după cartea lui Iacobus din Teramo (1349-1417) Das Buch Belial, iar în dreapta este alt desen făcut după același subiect, unde Satana împreună cu Moșe, își prezintă regelui Șlomo scrisorelele de împuterniciți ai lui Iahweh şi tartoriţa Astaroth. Să amintesc despre Iacobus din Teramo că a fost episcop italian și a făcut parte din Conciliul restrîns papal fiind trimis în anul 1417 în Polonia în calitate de reprezentant al Vaticanului, deci scrierea lui nu poate fi pusă de nimeni în seama unui zănatic deșucheat care a vrut să strîmbe rău ,,dreapta credinţă'' a minciunii, destrăbălării şi urii.

Mai am din tolba cu adevăruri supărătoare, o pictură pe lemn inspirată din aceeași lucrare ludică și plină de învățăminte preacucernice iudeo-cretine, unde Șlomo și ai lui pun în mare sfat lumea la cale. În partea dreaptă este o fotografie după cartea Historia scholastica de Petrus Comestor, scrisă în secolele Xlll-XlV și aflată în prezent la St John's College din Cambridge, Anglia. Moșe este prezentat sacrificînd mielul, unde înțeleptul lor dar și al iudeo-cretinilor apare cu coarne așa cum l-au făcut și sculptorii romani pe arcul de triumf al împăratului Titus pe la anii 80 și nu este nici o greșeală fiindcă acesta era adevărul despre mozaismul anilor 1200-1300 cunoscut de prelații englezi!   
     Un ivrit sadea sau un pîrlit italic cu mintea bolnavă, care se lăsase pentru o vreme de năravul de a se ţine în drăgălăşenii cu Iahwe, încercînd să introducă în acest cult al răului absolut mai multe concepte din religia geţilor, scrie pe la sfîrşitul secolului lV făcătura Apocalipsa, beştelind necruţător Tora şi Talmudul şi toată înţelepciunea lor ca fiind de sorginte satanistă cum găsim la 3,9: ,,Iată că îţi dau din cei ce sînt în sinagoga Satanei, care zic că sînt iudei, şi nu sînt ci mint; iată îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.”          
    Organizaţia criminală Militia Cristi a iudeo-creştinilor care şi-a însuşit în tot acest cult satanist al falusului sau ,,legămîntului" cum se ruşinează leprele, a mai scăpat uneori cîte o neatenţie cum găsim în Apocaleapşa lui Ioan cînd se adresează frăţiei din Smirna şi scrie la 2,9: ,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta şi batjocurile, din partea celor ce zic că sînt iudei şi nu sînt, ci sînt o sinagogă a Satanei.”  Şi pe cei care alcătuiesc frăţia din Pergam, autorul îi atenționează la 2,13 să nu se dea în stambă cu iudeii pentru că el îi știe cine sînt şi cîte parale fac: ,,Ştiu unde locuieşti; acolo unde este scaunul de domnie al Satanei, tu ții Numele Meu şi n-ai lepădat credința Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satan”. Mai dau și o zicere a proorocului Isaiia, care supărîndu-se foc pe cinul său, l-a luat la probozit la 14,13 pentru că s-a lăsat de marea iubire pentru Talpa Iadului și viclenitul ucigan Satana, șuierîndu-le numai vorbe de ocară, iar pe noi oful lui ne luminează cine au fost și au rămas ei: ,,Vai, neam păcătos, încărcat de fărădelegi, sămînță de nelegiuiți, copii stricați! Au părăsit pe Elohim, au disprețuit pe Sfîntul lui Israel, i-au întors spatele...”, adică pe iubițelul Satana după înțelegerea noastră. Dar acest cult satanist avea şi ceva scrieri cum ne spune la 2,24 Ioan: ,,Vouă însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut «adîncimile Satanei» cum le numesc ei...'' Şaul după zisa iudeilor sau Pavel după cea a iudeo-creştinilor, în Epistola lui Pavel către romani, ne ajută să găsim lucrărica ce conţine aceste ,,adîncimi ale Satanei'' ca să ştim şi noi de unde răsărea soarele în Palestina. Îndîrjitul ivrit îşi beşteleşte cu gură mare propria lege, adică Tora, zicînd la 4,14-15: ,,Căci dacă moştenitori sînt cei ce se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi făgăduinţa este nimicită, pentru că Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici încălcare de lege”, arătînd cum vine treaba asta la 4,20: ,,Ba încă şi Legea a venit pentru ca să înmulţească greşeala.” Mai scrie supărarul zurbaciu despre cinul lui de întunecaţi ce se pretindea că este bute de înţelepciune şi cu mare iub pentru neamul omenesc dar urmărea să facă numai rău celor din jur, condamnîndu-și drăceasca Lege adică Tora, zicînd cuvinte grele la adresa scrisorelelor lui Moşe la 10,3: ,,Fiindcă, n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.” Așa au lăsat scris ei prin vedenie fără a fi sparți cu sula pe undeva, eu nu mai am nimic de adăugat la asemenea sincerități care te uluiesc și te înlemnesc! Și Plutarh în lucrarea Despre Isis și Osiris spune cam aceleași vorbe cumplite despre ivriți dar pe la anii 130 ai erei noastre să se știe bine cît și cum se minte!  
    Şi în Zaharia la 3,1 găsim informaţii uluitoare despre cultul Talpei Iadului (Iahweh) Satana fiind numit duhul cel rău al lui Iahwe şi numele sublim purtat de întunecat: ,,El, Iahweh mi-a arătat pe marele preot Iosua, stînd în picioare înaintea îngerului său, pe Satana stînd la dreapta lui, ca să-l pîrască.”  Că o știau şi ei, foarte bine cine este Întunecimea Sa Iahweh, ne spun în Maleahi 2,17 cum îl vedeau pe Talpa Iadului şi felul de a-şi răsplăti adunătura de întunecaţi împieliţaţi: ,,Oricine face rău este bun înaintea lui Iahweh şi de el are plăcere!” Chiar şi în scrierile de mai tîrziu ale pretinșilor iudeo-creştini pe care i-a turbat la fel de rău boala vedeniilor, încă răzbate groaza cultului satanist al mozaismului.
    În capitolul Iov la 2,1 găsim chiar o descriere a spiței neamului drăcesc cinstit atît de mult de ei, fiecare ce şi cum, dar toţi viţă curată ieşită din ,,legămîntul'' tartorului!: ,,Fiii lui Iahwe au venit într-o zi şi s-au înfăţişat înaintea lui. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea lui Iahweh. 2,2 Iahwe a zis Satanei: «De unde vii?» Şi Satana a răspuns lui Iahwe: «De la cutreierarea pămîntului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el»”. Pentru cei care nu trăiesc sub miracolul ,,adîncimilor Satanei” scrierea este mai mult decît explicită, Cel cu Trei Coarne şi Legămînt, Talpa Iadului sau tartorul Iahweh, avea împreună cu tartoriţa Astaroth mulțimi de fii făcuţi în împărăţia iadului, toţi împieliţaţi de soi şi care se ţineau roi pe lîngă Întunecimea Sa. Cînd au fost chemați la sfat de taină în străfundurile Iadului, ostaşii răului veşnic în frunte cu Satana, căpetenia cetei tinerimii drăceşti, au dat Întunecimii Sale raportul fărădelegilor săvîrșite împotriva Neamurilor. Dar mai este un adevăr îngrozitor pentru iudeo-cretini în această zicere: născocitul iudeilor Iehoshua, Ieshu (sau Iisus Hristos cum l-au botezat grecii), era fratele cel mai mic al Satanei și ultima odraslă a perechii Iahweh (sau Talpa Iadului) cu scumpetea sa Ashtaroth (sau mama dracilor)! Cine nu crede asemenea grozăvie, să se uite atent la filmulețul următor și să ia aminte la ce spune țîrcovnicul papei Francisc l! Pentru a-i amărî și mai mult pe neprihăniții iudeo-cretini catolici, le amintesc că titulatura oficială a tartorului șărpăriei sataniste de la Vatican este ,,stăpînul cerurilor”, ,,împăratul pămîntului” și ,,marea căpetenie a iadului”, deci șeful direct al lui Iahwiță sau Lucifer. Adică să înțeleagă și mințile bolunde că acest tartor dă porunci atît lui Dumnezeu din ceruri cît și Talpei Iadului, Iahweh sau Lucifer să pornească cu toate urdiile lor drăcești la înfăptuit numai rele și nenorociri peste Neamuri! De aceea el poartă pe cap trei coroane puse una peste alta, chiar așa cum a scris și Marele Român în Scrisoarea a lll-a! Asemenea monstruozități se găsesc numai în cultele sataniste ale falusului(,,legămîntului”) numite mozaism și iudeo-creștinism, unde minciuna, viclenia, ura nemărginită, destrăbălarea, lăcomia, trufia bolnavă, jaful, teroarea și crima, sînt considerate cele mai alese precepte de moralitate și înțelepciune!



    Cînd Iosius sau Ili, marele preot al Frăţiei Celui Ales din Sarmisetuza, simte că iudeii îi pregătesc o mare mişelie, adică uciderea, el le spune de la obraz cine sînt acestă adunătură de blestemaţi să rămînă fără haz, cum găsim în Evanghelia după Ioan la 8,44: ,,Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.''
     Să-i căutăm în răbojul istoriei şi pe strămoşii noştri, geţii eseni din Palestina şi terapeuţii din Egipt atît după scrierile lor cît şi după cele arimine, adică getbeget, pe care iudeii i-au urît de moarte urmărind să-i şteargă din istorie, cum trebuie să fie orice iubitor de Iahweh, Ashtaroth şi Satana.
     Eusebiu de Cezareea (265-339) în Istoria Bisericească, editura Institutului biblic și de misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București 1987, la C ll, XVll găsim pe esenii şi terapeuţii arimini amintiţi ca primii creştini: ,,1 Se pare că pe vremea domniei lui Claudiu (41-54), Filon ar fi întîlnit în Roma pe Petru, care propovăduia celor de acolo lucru care nu-i imposibil, căci scrierea la care ne referim și pe care Filon v-a fi compus-o mult mai tîrziu, conține tocmai astfel de îndrumări bisericești care la noi și acum sînt respectate... 3 Mai întîi, în cartea cu titlul Despre viața contemplativă Filon ne asigură că nu spune de la el nimic în prezentarea reală a faptelor. Pe aceștia Filon îi numește terapeuți, iar pe femeile care trăiesc împreună cu ei, le numește terapeutide. Denumirea aceasta o bazează pe aceea că întocmai ca niște doctori, poartă grijă și vindecă de răutatea patimilor, sufletele care vin la ei, însănătoșindu-i și îndrumîndu-i să-l cinstească pe Dumnezeu. 4 N-are rost să ne mai întrebăm dacă el a fost cel care le-a dat acest nume, atribuindu-le o poreclă ce seamănă întru totul cu felul lor de viețuire, sau că chiar de la început, cînd numele de «ceștin» nu se răspîndise încă peste tot, vor fi avut acest nume... 7 Filon mai istorisește despre ei și alte fapte asemănătoare. «Acest soi de oameni (al esenilor) îl poți afla pretutindeni în lume, căci spre binele desăvîrșit trebuie să tindă atît cei dintre păgîni, cît și dintre barbari. Dar cel mai tare s-au înmulțit în Egipt... și mai cu seamă în jurul Alexandriei. Din toate părțile vin să se așeze în colonii printre terapeuți(eseni) oameni din cei mai de frunte și anume într-un ținut din cele mai plăcute, cum este cel de dincolo de Mareotis, pe o colină destul de ridicată, așezată foarte potrivit în ce privește siguranța și curățenia aerului.» 9 După ce descrie adăposturile lor, Filon spune următoarele despre casele lor de rugăciune din acele ținuturi: «În fiecare din aceste locașuri găsești un colț sfînt, numit loc de rugă sau mănăstire în care terapeuții se duc spre a-și împlini fiecare tainele vieții lui religioase; dar nu aduc acolo nimic, nici băutură, nici hrană sau altceva din cele necesare trupului, ci doar legile, cuvintele inspirate ale proorocilor, cîntece și nimic altceva care sporesc știința și evlavia»... 11«Au și scrieri întocmite de oamenii bătrîni care au fost cei dintîi conducători ai sectei lor și care le-au lăsat multe texte pe care le tălmăcesc în felul lor prin alegării, folosindu-le drept model pentru a viețui conform lor»... 16 «Drept temelie ei își sădesc în suflet stăpînirea de sine, peste care pot apoi zidi și celelalte virtuți. Nimeni dintre ei n-ar mînca și n-ar bea ceva înainte de apusul soarelui, întrucît sînt de părere că filozofarea nu se poate face decît cîtă vreme e lumină, pe cînd neputințele trupești se potrivesc mai curînd cu întunericul, așa încît acelora le place lumina, pe cînd altora, o parte din noapte. .. 17 Între ei sînt și de aceia care, dorind cît mai mult înțelepciunea, nu-și aduc aminte de hrană decît numai după trei zile. Alții, la rîndul lor, au atîta prinos de bucurie și de bunătate de pe urma înțelepciunii pe care le-o dă din belșug și fără zgîrcenie învățătura, încît s-au obișnuit să postească încă odată pe atîta și abia în a șasea zi gustă ceva hrană». Sîntem de părere că aceste afirmații ale lui Filon se potrivesc întru totul și fără nici o contradicție cu viețuirea unora dintre creștini”. 
     Clement din Alexandria (150-217) în Stromate la capitolul V,4 interpretînd sensul mai larg al teozofiei ca formă religioasă a filozofiei, scrie despre ,,scripturile filozofice ale barbarilor... Mai departe cei care au instituit Misteriile, filozofi fiind, și-au ascuns doctrinele în mituri, ca să nu fie evidente pentru toți. Au izbutit ei astfel, învăluind părerile oamenilor, să-i împiedice pe ignoranți să le falsifice; și nu a fost mai bine pentru sfînta și binecuvîntata contemplare să fie ascunse?... Toate acestea le vom găsi indicate prin simboluri sub vălul alegoriei... Orfeu spune cu gura inspirată de divinitate că «Jupiter îl înghite pe progenitorul său Phanes, își însușește toate puterile acestuia și devine, sub aspect intelectual, toate lucrurile pe care Phanes le prezintă inteligibil»”. Și mai departe în paragraful următor zice dumnealui despre această filozofie orfică atît de dragă unor greci de i-au zis fără a sughița că este a lor: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci și descoperitorii tehnicii, științei și artei… Trebuie să merg mai departe acum și să arăt lămurit ca filosofia greacă a furat din filosofia barbară… Pentru ce trebuie să mai spun că cei mai mulți dintre ei au fost de neam barbar și și-au făcut ucenicia intre barbari… Pe Platon il găsim că lauda pe față totdeauna pe barbari și-și amintește că atît el, cît și Pitagora au învățat cele mai multe și mai frumoase învățături trăind printre barbari”. Mai dau un citat tot din același autor alexandrin, dar de la 1,15 care a scris despre neamul nostru get, ceva ce nu se poate înțelege de mințile românilor de azi otrăvite cu minciuna latinistă și a iudeo-satanismului cretin, scriind că: ,,nu-i necunoscător de filozofie... După părerea mea, cu toții, și brahmanii și odrizii și geții, și egiptenii, cunoscînd marea binefacere pe care au primit-o de la înțelepți, i-au cinstit ca zei, au rînduit ca filozofia lor să se învețe în școli și au studiat cu mare grijă ideile teologice ale acestora.... Hiperboreenii care trăiesc dincolo de munții Ripei(Carpați), sînt învățați să trăiască după dreptate; nu mănîncă nici un fel de carne, ci se hrănesc cu fructele pomilor.” Asta știa antichitatea despre neamul nostru străbun pe la anii 200 ai erei noastre, iar ce știm astăzi este rezultatul unui lung proces de falsificare a istoriei strămoșești ca să pună moțul culturii europene iudeo-satanismul cretin, antichitatea clasică greco-romană și în secolul XlX indo-germanismul și iluminarea cazaro-semită.
     Și urmașul lui Clement la conducerea blestematei școli drăcești Didaskalia, preotul iudeo-creștin Origene (185-254) în scrierea Contra Celsus, îl critică pe acesta fiindcă i-a pus la locul lor în răbojul istoriei și timpului pe strămoșii noștri geți: ,,Celsus a putut pune la un loc și pe odrizi, pe cei din Samothrace și din Eleusis, precum și pe hiperboreeni, socotindu-i printre popoarele cele mai vechi și mai înțelepte.” Prin ,,hiperboreeni” cum i-a amintit și Clement ca trăitori dincolo de munții Ripei, trebuie să înțelegem neamul get și nu vreo fantomă cu barbă albastră sau delirul unui scăpat de la balamuc. Tot în această scriitură găsim spusa năucitoare pentru românii de astăzi care nu s-au lăsat îndoiți de greutatea minciunilor latriniste și iudeo-sataniste: ,,geții de la Dunăre sînt un popor vechi și de înțelepciune foarte înaltă,” fiind lămurit deplin cuvîntul ,,hiperborean” chiar de zicerile lor. Îi chem pe toți românii cu puterea gîndirii încă nedistrusă de minciunile și făcăturile sataniste, să ia aminte la aceste rînduri de mai înainte pentru a încerca să-și înțeleagă propria istorie și cultură identitară. 
     Capadocianul Strabon (63 î.e.n. - 21 e.n.) ne-a lăsat mărturie în lucrarea Geografia la X1,6,2 ca să o băgăm la cap, următoarele adevăruri din vremea lui despre hiperboreenii pe care unii nu mai ştiu pe unde să-i caute: ,,Cei dintîi care au descris diferite părţi ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei” și cu asta dăm la o parte abureala sau ceața lui Diodor şi a altora care nu prea știau să scrie unde este ținutul hiperboreenilor fiind și ținutul de naștere al zeilor. În aceeaşi scriere la Vll,3,4 autorul scrie despre neamul nostru getbeget şi nu semit cum încearcă azi nişte ticăloşi să ne falsifice trecutul: ,,din toată desfăşurarea istoriei geţilor; zelul religios a fost în toate timpurile trăsătura dominantă a acestuia.”
     Filon scrie în lucrarea De Cherubinis, la paragraful 49 că i-a cunoscut pe terapeuţii din Egipt care îşi spuneau eseni, de unde şi-a luat la grămadă pretinsa lui înţelepciune ce este acum de mare minune tuturor mozaicilor turbaţi şi întunecaţi: ,,Şi eu, alături de Moise, cel iubit de Dumnezeu, am fost iniţiat în tainele cele mari”. Să ne dezmeticim din logica berbecească a întunecatului și mincinosului rabi ivrit care nu era tîmpit ci mare viclenit să-i prostească pe toţi, o turmă de netoţi. Zice el că chiar Moşe a fost iniţiat în tainele cele mari de către esenii sau terapeuţii din Egipt. Şi rabinul Saul din Iudeea, în Faptele apostolilor la 6,22 susţine acelaşi adevăr: ,,Moşe a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte”, adică le-a luat de la esenii sau terapeuții din Egipt cum i-a numit ivritul elenist Filon, care însă erau de neam get și nu ivrit. Dau în continuarea zicerea lui Josephus Flavius din Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, care a trăit ceva timp în Frăţia esenilor în anii 53-56 şi îl contrazice în totalitate pe Filon că Moşe ar fi înfiinţat frăţia esenilor în Palestina. Prima lor menţionare în textele rabinice este pe la anul 185 î.e.n. iar pe la anul 105 î.e.n. un membru al esenilor îşi iniţia învăţăceii în arta profeţiei în curtea Templului din Ierusalim, dovedind că erau în relaţii bune cu rabinii iudei. Centrul lor religios de la Qumram a fost distrus de un cutremur în timpul lui Irod cel Mare rămînînd nelocuit cît acest rege a condus şi Galileea. La ll, 8,9 a lucrării arătate, se descrie ritualurile şi obiceiurile acestei secte religioase care spune că dispreţuiau plăcerile trupeşti şi apreciau stăpînirea de sine, aveau o atitudine rezervată faţă de căsătorie dar nu neglijau grija pentru urmaşi. ,,Ei dispreţuiesc bogăţia şi demnă de admirat la ei este comunitatea bunurilor, n-ai să găseşti la ei pe nici unul care să se distingă de ceilalţi prin avere. ….să porţi mereu veşminte albe… Faţă de Dumnezeu ei îşi arată evlavia într-un fel aparte. Înainte de răsăritul Soarelui ei nu vorbesc nici o vorbă profană, ci adresează nişte vechi rugăciuni moştenite de la părinţii lor, implorîndu-l parcă să răsară... În afară de Dumnezeu, ei respectă în cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce îl defăimează este condamnat la moarte... La terminarea mesei preotul se roagă din nou: la început şi la sfîrşit ei îl proslăvesc pe Dumnezeu ca pe Creatorul vieţii.'' Acelaşi autor în scrierea Antichităţi iudaice capitolul l paragraful 5 arată despre aceeaşi eseni: ,,Ei cred în nemurirea sufletului iar răsplata dreptăţii li se pare bunul suprem …Sînt vreo patru mii de oameni care fac acest lucru. Ei îşi duc viaţa în felul acesta şi traiul lor seamănă cu cel al dacilor care se numesc polistai”. Ritualul descris de iudeul Jophus Flavius nu are nimic cu mozaismul, iar rugăciunile pe care le adresează esenii înainte de răsărit Sfîntului Soare sînt moştenite de la părinţii lor din Dio Getia – Țara Sfîntă – nu de la Moşe cum ar fi spus orice mozaic sadea. Este o caracteristică a ritualului religios al geţilor repetat şi de Dromixto (sau Dromichete) pe tăbliţa 24, care-şi îndemna armata să se aşeze în genunchi către soare răsare şi să se roage la Creator atunci cînd i-a prăpădit un foc arzător ce a căzut asupra lor,  găsindu-se identic în cultul nostru creştin.
      Pentru a afla de unde vine această înţelepciune a esenilor, dau un citat din scrierea manuscrisului descoperit la Qumran, intitulat Evanghelia esenă a lui Ioan care ne spune fără nici un dubiu din ce ţinuturi au venit ei, poposind în Galileea şi Palestina ,,…Din locuri îndepărtate deşertului, veniră Fraţii pentru a purta mărturia Luminii, ca toţi oamenii prin ei să poată merge în lumina Legii Sfinte… Asemenea celor mulţi şi ei au primit Legea şi lor li s-a dat puterea de a deveni Fii de Dumnezeu şi de a intra în Marea Veşnică unde se înalţă Arborele Vieţii… Totdeauna Fraţii Luminii au trăit acolo unde se bucură îngerii Maicii Pămînteşti în apropierea rîurilor, în apropierea pomilor, în apropierea florilor, în apropierea glasurilor păsărilor unde Soarele şi ploaia le pot îmbrăţişa corpul care este lăcaşul duhului”.
     Să completăm cu zicerea din manuscrisul intitulat Tatăl Ceresc din aceeaşi sursă: ,,Tatăl Ceresc a creat toate lucrurile… Prin Legea sa el face să cadă zăpadă… El face furtunile din nord şi viforul şi împrăştie zăpada ca păsările în zbor, iar ochiul se minunează de frumuseţea albului din ea”. Şi cu ceva de Neam Ales din manuscrisul Cartea eseniană a revelaţiilor: ,,Şi am văzut oraşul sfînt al Frăţiei venind de la Dumnezeu din cer, pregătit ca o mireasă împodobită de soţul ei. Şi am auzit o voce puternică din cer spunînd: ,,Iată muntele Casei Domnului, ridicată în vîrful munţilor şi înălţată deasupra colinelor. Şi toată lumea se îndreaptă acolo’’. Aceste fragmente ne arată că Frăţia Celui Ales împreună cu fraţii au venit din locuri foarte îndepărtate deşertului şi au constituit comunitatea religioasă pe malurile Iordanului ajungînd pînă în partea de nord a Mării Moarte în deşert şi asemenea celor mulţi de unde au purces, şi ei au primit Legea prin Eno şi darul Tatălui Ceresc şi a Mamei Pămînteşti, pentru a intra în Marea Veșnică unde se înalță Pomul Vieții. Ori aceste concepte religioase formau credinţele geţilor polistai cum a scris şi J. Flavius, iar astăzi se regăsesc numai la români în… basme şi povestiri, însă minciunile ivriţilor sînt revelaţii şi inspiraţii divine. Locurile lor de baştină erau în nord unde bîntuiau furtuni de zăpadă şi viscole, fiind brăzdate de rîuri, pline de păduri şi livezi unde se auzeau cîntecele păsărilor, pline cu flori şi udate din belşug de ploi unde cresc flori specifice plaiurilor carpatine şi în vedeniile iudeilor.      
     Eusebiu de Cezareea (265-339) în lucrarea amintită, la C lV, XXVl, dă un pasaj din Apologia episcopului Meliton din Sardes care a fost trimisă împăratului Antonius Pius pe la anii 175. ,,7-9 Este drept că filozofia creştină s-a dezvoltat încă demult printre barbari, apoi a crescut în sînul popoarelor tale pe vremea marelui împărat Octavian Augustus (27 î.e.n – 14 e.n.), strămoșul tău, ajungînd mai ales pe timpul domniei tale o adevărată binefacere. Căci de atunci puterea romanilor a crescut în mărire și strălucire. Tu însuți ai devenit moștenitorul ei dorit și așa vei rămîne împreună cu fiul tău, cultivînd această credință care s-a dezvoltat și ea deodată cu imperiul și care a început încă de pe vremea lui Augustus, pe care strămoșii tăi au ocrotit-o alături de celelalte religii. Iar faptul că învățătura noastră a avut parte de un început fericit deodată cu nașterea imperiului pentru binele căruia a înflorit, reiese din modul cel mai limpede de acolo că nu i s-a întîmplat nimic neplăcut în tot răstimpul de la Augustus și pînă astăzi, ci dimpotrivă – așa cum o doresc alții – de atunci încoace a adunat numai faimă și strălucire. Singurii împărați care la îndemnul unor oameni răutăcioși, au căutat să pună într-o lumină rea credința noastră, au fost Nero și Domițian, ei sînt cauza acestor nedrepte denunțări care în chip neînțeles au devenit, atunci cînd e vorba de creștin, un fapt obioșnuit.” Ori Antonius Pius dar și fiul lui Comodus practicau creștinismul arimin, ,,religia lui Zamolxe'', religia crucii a neamului get din Ţara Sfîntă (Cristos), arianismul sau mitraismul cum l-au spurcat sataniștii iudeo-cretini, deci avem în fața istoriei cea mai mare escrocherie de substituire a unei religii cu alta, dar furîndu-i identitatea şi pretinzînd că hoţia şi minciuna sînt vedenii venite de la Talpa Iadului.  
     Împotriva acestor CREŞTINI precizaţi de Eusebiu (265-339) din Cezareea în a sa Istoria Bisericească, informaţie necontrazisă de nimeni pînă în prezent, au pornit fanaticii iudei zeloţi şi farisei, dar şi cei dintre Neamuri care au început să lingă zoaia mozaică, un război nimicitor ce a durat peste 350 de ani pînă cînt sfîntul prepuţ, adică tuşinătura ,,legămîntului'' Talpei Iadului şi toate celelalte ,,podoabe'' ale cultului falic, au ajuns simboluri sacre în noua religie impusă prin foc şi sabie în imperiul roman după anul 380. Ca să dovedesc ura turbaţilor farisei împotriva esenilor, voi folosi o parte dintr-o scrisorică pretins revelată şi sfîntă în tot veninul ei cum este pusă în Făcă-Tora.   
     În Întîia epistolă a lui Pavel către corinteni, se dă în stambă vajnicul sutaș al Talpei Iadului cu ticăloşia făcută împotriva esenilor la 1,20-23 unde îl batjocoreşte pe martirizatul Ili, conducătorul Frăţiei Celui Ales din Sarmisetuza, asasinat de ei în anul 30, Saul fiind părtaș la crimă: ,,Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr cer minuni, şi grecii caută înţelepciunea; dar noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care pentru iudei, este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” Cutremurătoare adevăruri a spus secătura despre martirizatul Ili, despre Dumnezeul Unic al religiei geţilor şi despre născocitul lor Cristos pe care Neamurile nu voiau să-l audă!
     În A doua epistolă a lui Pavel către corinteni, la 4,3-4, Saul îşi ridică în slăvi făcătura, spurcîndu-i vîrtos pe eseni şi acuzindu-i: ,,Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe Calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o Dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Adică ne spune de la obraz că întunecatul Iahwe cu care el defila prin sinagogi, era un nimica pe lîngă ,,Dumnezeul veacului acestuia” la care se închina mare parte din populaţia imperiului roman, iar ei, ivriţii, crăpau de ciudă că nimeni nu dorea să-l cunoască pe Talpa Iadului sau Iahweh al lor cu care se drăgăleau de ceva vreme.
     În Epistola lui Pavel către romani la 9,1-2, Saul scrie despre religia esenilor că este Calea credinţei, dar tot trebuia stîrpită pentru că numai calea lui Elohim, adică făcătura lui trebuia să triumfe. Iar această acţiune criminală de distrugere a religiei geţilor nu a fost lăsată aşa la voia întîmplării, ci pusă cu punct şi virgulă într-o mare conspiraţie cum descoperim în Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, la capitolul Despre binecuvîntarea preoţească: ,,Binecuvîntat să fii Elohimul lui Israel pentru sfîntul Său plan şi pentru lucrările lui fără de greşeală”, şi mai încolo spune că Elohim sau Iahwe cel întunecat, trebuie să stăpînească asupra tuturor Dumnezeilor de pe pămînt. În Apocalipsa lui Ioan, la 11,17-18 găsim triumful iudeo-satanismului asupra religiei geţilor în imperiul roman, iar Iahwe care era şomer prin întunericurile pămîntului împreună cu oştirea sataniştlor iudei şi cei ai Neamurilor, pune de un şiretlic, ajungînd stăpînul cerurilor, cei douăzeci şi patru de bătrîni din jurul lui i-au zis plini de recunoştinţă: ,,Îţi mulţumim Elohim atotputernic ce eşti şi care erau şi care vii, că ai pus mîna pe puterea ta cea mare, şi ai început să împărăţeşti. Neamurile se mîniaseră dar a venit mînia ta, a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de numele tău.” Scopul acţiunii de a pune stăpînire pe sufletele oamenilor din imperiul roman a fost atins dar nu cum au vrut întunecaţii ivriţi prin mozaism, fiindcă s-au sculat italicii şi grecii chiar mai hicleniţi şi mai crunţi ca ei.
    Să continuăm cu zicerile şugubeţe ale lui Ioan din Apocalipsa lui la 16,13-14 unde înfierează pentru veşnicie, fiara, balaurul şi proorocul mincinos: ,,Apoi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura proorocului mincinos, trei duhuri necurate căci semănau cu nişte broaşte. Acestea sînt duhuri de draci care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pămîntului întreg ca să-i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Domnului Celui Atotputernic’’. La curăţenia şi neprihănirea lui, toţi din această lume erau nişte spurcaţi cum zice orice credincios în Tora. Aceste simboluri asemănătoare cu nişte broaşte cu mai multe picioare sau scarabei le găsim atît pe tăbliţa de plumb nr. 1 cît şi pe iconiţele 9 şi 11 ale geţilor dar şi pe unele medalioane gnostice.  
     Mai vede ceva Ioan, scriindu-ne la 12,7:  ,,Şi în cer s-a făcut un război, Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul şi îngerii lui au luptat şi ei. 12,9 Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul sau Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui’’. ,,12,10 Şi am auzit din cer un glas tare care zicea: «Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpînirea Hristosului Lui, pentru că pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pîra înaintea Domnului nostru, a fost aruncat jos».” Textul este mai mult decît explicit, o religie monoteistă şi universală a fost distrusă prin impunerea cultului iudeo-satanist al falusului, iar leprele criminale se fălesc cu fapta lor şi o consideră veşnică şi nerăsturnată de nimic şi de nimeni. Aici Ioan se încurcă rău în subtilităţile religiei pe care o condamnă cu atît năduf. De ce Iahwe al lor era mai bun decît Dumnezeul vechi nu vrea să ne spună, iar izvoarele istorice nu menţionează această bătălie cerească ce a schimbat soarta lumii însă arată că în anul 381 creştinismul arimin care era religia dominantă în imperiul roman, a fost interzis printr-un edict al împăratului Theodosius la cererea iudeo-satanistului Ambrosie care controla imperiul roman prin Militia Cristi, adică şărpăria Satanei! 
     Că toate căpeteniile Frăţiei Noului Legămînt erau pornite în acest război, ne spune şi Saul în Epistola întîi a lui Pavel către tesaloniceni la 2,2: ,,După ce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte.” Cu asemenea bîzoaie nebune în cap, turbarea zeloţilor a pornit la ordin în toate sinagogile din Iudeea şi Neamuri, explodînd ca o erupţie vulcanică în primăvara anului 66 și mare pîrjol a fost la început pe capul Neamurilor, apoi și pe al lor!
     În această vreme de glorie deşartă şi zburdălnicie de balamuc se laudă Saul cu făcătura ce o punea la cale, recunoscîndu-şi cu indecență faptele făcute ca turbat mozaic, cum găsim în Epistola lui Pavel către galateni la 1,13-14: ,,Aţi auzit în adevăr care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram însoţit de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.” El se referă aici că prigonea ,,Dumnezeul veacului acesta” și ,,Biserica lui Dumnezeu” fiindcă slujea sub patrafirul lui Iahweh cel Întunecat care pornise conspiraţia împotriva Ziditorului lumilor cereşti şi pămînteşti. Este cea mai clară şi mai neîndoioasă mărturie a conspiraţiei pe care ivriţii o puneau la cale împotriva religiei geţilor ce se răspîndise mult în imperiul roman iar în Palestina îi frigea rău tălpile Întunecimii Sale Iahwe.
     Şi altă căpetenie din Frăţia Noului Legămînt ştia foarte bine cum au ajuns ei să stăpînească Qumranul, după cum găsim în Întîia epistolă sobornicească a lui Ioan la 2,22: ,,Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Ioshua este Cristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.” Nici că se poate o recunoaștere mai explicită a făcăturii lor numită Cristos pe care se scremeau să-l pună peste Iisous sau Iosius al geților. Esenii care le tăgăduiau făcătura mozaicilor zeloţi cu Cristos, au ajuns Antihrist, tot aşa cum astăzi cine îndrăznește să demaște industria holocaustului este considerat antisemit şi duşman al neamului omenesc, pentru că numai jidovii şi ivriţii cunosc marile adevăruri! 
    Vedem că în născocirea alegorică proorocul mincinos este slujitor credincios al fiarei ce a zburdat cu ,,răutăţile” lui pe sub nasul iudeilor în Ierusalim timp de 42 de luni după care au pus ei mîna pe răulean şi i-au făcut felul. Apocalipsa ,,19,20-21: Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea a fost prins proorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia din gura Celui ce şedea călare pe cal... 16,2 Cel dintîi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau icoanei ei. 20,1-3 Apoi am văzut pogorîndu-se din cer un înger care ţinea în mînă cheia Adîncului şi un lanţ mare. El a pus mîna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adînc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui ca să nu mai înşele Neamurile, pînă se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme. 20,7 Cînd se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat. 20,8 Şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele Neamurile, care sînt în cele patru colţuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. 20,9-10 Şi ei s-au suit pe faţa pămîntului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorît un foc care i-a mistuit. Şi diavolul care-i înşela a fost aruncat în iazul de foc şi pucioasă unde erau fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor’’.  
     Să ne lămurim cum vin zicerile lui Ioan şi a altor întunecaţi ieşiţi din aceeaşi clocitoare ce conspirau în draci, adică în Iahwe, împotriva religiei geţilor şi a întregului neam omenesc. Spune el că în ceruri era o divinitate foarte veche pe care o numeşte Diavolul sau Satana însoţită de îngeri şi de un balaur mare sau şarpele cel vechi. Iar în Iudeea, umbla brambura un prooroc mincinos, slujitor credincios al fiarei, care primise toată puterea balaurului sau şarpelui cel vechi, şi cu ea făcea minuni de aburea minţile luminaţilor ivriţi şi chiar a rabinilor. Iar acest prooroc mincinos venea din Neamuri, slujindu-l pe Gog din ţara Magog, cu care vor pune de o revoltă după o mie de ani de dospire în iazul de foc. Ori ţara Magog era înţeleasă în acele vremuri Dio Getia chiar după scrierile lor Tora și Midrașim, iar Gog îi spuneau lui Sîntu neamurile arimine din sudul Istrului dar și în unele regiuni din nord, ivriţii luînd acest cuvînt cînd Saul s-a preumblat prin Macedonia.       

     Să mă ocup puţin de afirmaţiile lui Ionică Minciunică ce afuriseşte în stînga şi în dreapta de se cutremură pămîntul că fiara, balaurul, şarpele cel vechi şi proorocul mincinos care făcuse neamurilor semnul fiarei şi le prostise rău, au fost toţi prinşi şi aruncaţi în adîncurile pămîntului după care s-au închis toate uşile, trăgîndu-se toate zăvoarele. Mare mişel a fost secătura care a scris asemenea inepţii, dar şi mai mari ticăloşi au fost cei ce le-au impus în imperiul roman ca unice adevăruri. Pentru a înţelege aceste poveşti de neînţeles, am să pornesc de la realităţi istorice cunoscute destul de bine în prezent. În imperiul roman cultul lui Mitra sau religia geţilor, ori creştinismul arimin a fost cea mai răspîndită religie în perioada 180-380, fiind interzisă prin edictul împăraţilor Graţian şi Teodosius, dar autorul acestui act criminal a fost lepra iudeo-latină Ambrosie. Inscripţia de pe burta taurului sacrificat DIO SOLI INVICTO MITRA, ne arată că basorelieful reprezintă cultul lui Mitra sau Samis cum era cunoscut la geţi. Dar cuvîntul mitra în latină îănseamnă bonetă sau cuşmă, întpocmai ce poartă cei trei flăcăi pe cap, cuşma strămoşească, sau căciula getă ori dacică, cum le place unora să sune. În limba latină cuvîntul sol are sensul de soare şi figurat de om strălucitor, adică cel născut din fulger sau lumină aşa cum este legenda lui Mitra, adică făptura sfîntă neînvinsă Mitra, născută din lumina soarelui, sau sfîntul şi neînvinsul om de lumină, Mitra. Divinitatea era geniul luminii cereşti, el apărea înainte de răsăritul soarelui pe crestele stîncoase ale munţilor; în timpul zilei el traversa cerul în carul său tras de patru cai albi, iar cînd se aşternea noaptea, el lumina în continuare cu o strălucire tremurătoare întreg pămîntului, ,,veşnic treaz, veşnic veghetor”. Fiindcă latinii nu aveau un cuvînt pentru conceptul religios ,,fiul luminii”, au folosit ceva asemănător din teologia lor pentru a le fi pe înţeles. Costumaţia celor trei personaje este tipic getică, cum se prezintă luptătorii lui Diogio pe Columna lui Traian de la Roma, iar jos se vede un şarpe uriaş. Pe pieptul taurului, în partea unde curge sîngele, se vede întins un cîine care ar vrea să-l lingă şi poate era un substitut al lupului din religia geţilor.  
   Pe monezile de aramă ale împăratului Constantin cel Mare (306-337) apare legenda ,,Soarelui Invincibil, Însoţitorul meu” care infirmă minciuna iudeo-cretinilor născocitori de vedenii, tîmpenii și alte asemenea parascovenii sataniste ce pretind că acest conducător arimin, adică getbeget al imperiului l-ar fi apucat dragostea drăcească de Iahwe cel întunecat al lor și al mozaicilor. Sub steagul imperial este şarpele într-o poziţie asemănătoare cu cea de pe basorelieful arătat mai înainte.

     Pe columna lui Traian se văd două feluri de steaguri folosite de geţi, iar ele surprind tocmai răcnetele de groză a damblagitului Iona care spunea că ei, turbaţii farisei au prins balaurul, şarpele cel vechi, fiara şi proorocul mincinos, punînd la popreală în iad tot hăiticul de răuleni carpatini. Pe sigiliul emeş din partea dreaptă (culoare maro) se văd două animale fabuloase, iar în dreapta este un desen ce reprezintă sigiliul desfăşurat unde pe lîngă fiară sau balaur mai apare şi şarpele ,,cel vechi''. Deci steagul get îşi are originea în nişte mituri carpatinie vechi de pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. încă neştiunte, care au fost duse şi în Ki-en-gi cum ne aduce lumină din lumina adevărului sigiliul emeş vechi de peste 4500 de ani!

     În sprijinul acestei idei, aduc plăcuță de aur ce face parte din tezaurul descoperit la Lechința, județul Bistrița-Năsăud, executată în secolele Vll-Vl î.e.n. Ea reprezintă un solomonar carpatin strunind un balaur sau zmeu cum apare în unele poveşti de la noi, dar avînt urmele sînilor unei femei, cred că este vorba de Maica Pămîntească sau Zîna. Balaurul poartă pe cap o coroană, așa cum purtau și balaurii de pe unele sigilii emeș de prin mileniul lll î.e.n. (poza de mai sus), sau este numai o creastă cum vor apărea dragonii în armata romană către sfîrşitul secolului ll. În lucrarea Historia Augusta, se menţionează povestea mamei lui Septimius Severus (193-211), primul get ajuns împărat pe tronul Romei, aceasta visînd înainte cu o zi de a-l naşte, că a adus pe lume un şarpe purpuriu şi astfel el a intrat odată cu noul conducător imperial, ca steag pentru cavaleria romană ce era formată însă în mare parte din geţi atît de la nordul Istrului cît şi de la sud. În timpul lui Galeriu, atît infanteria cît şi cavaleria aveau acest fel de steag.    
     În partea de vest a Germaniei, în săpăturile făcute în localitatea Niederbieber ce se află  în apropeirea Rinului, landul Renania-Palatinat, a fost găsit partea metalică a unui steag roman ce reprezenta un animal fabulor care seamăn cu o reptilă cu creastă pe cap şi o mulţime de dinţi pe maxilare. Are o lungine de 30 centimetri, fiind format dintr-o foiţă subţire de cupru, aurită în partea de sus cum arată poza din mijloc. În dreatpa este un cavaler roman care purta în luptă acest steag, reprezentarea fiind după o stelă descoperită în Chester, în vestul Angliei, la graniţa cu Ţara Galilor. Aici au construit romanii un castru în timpul împăratului Vespasian (anul 79 e.n.). Dar acest simbol mitic – şarpele ceresc sau balaurul ceresc – a mai dăinuit în heraldica Europei de vest cum arată şi fotografiile de mai jos.

     Spre dreapta este un desen din lucrarea L'Histoire de Merlin de Robert de Boron, scrisă în secolul XIV, unde vedem oștirea legendarului rege Arthur (sec. V-VI) în luptă, purtînd ca steag un șarpe. Următorul spre dreapta este un desen din lucrarea Psalterium Aureum, ca ilustrare la Psalmul 59, care prezintă steagul militar al armatei franceze la anul 883, unde șarpele este colorat în albastru (botul), galben (partea principală a corpului) și roșu (spre coadă). În capătul rîndului sînt două detalii ale șerpilor de pe cele două steaguri. Acest simbol-totem din religia geților a mai fost folosit în vest încă vreo două secole, fiindcă îl descoperim pe tapiseria Bayeux, care înfățișează „Dragonul din Wessex”, purtat de regele Angliei Harold Godwinson în bătălia de la Hastings (1066). Avînd o lungime de de 68,4m., și o lăţime de 0,5m., ea ne prezintă în 35 scene succesive, invadarea Angliei și cucerirea ei de către normanzii din nord-vestul Franței. Deşi tapiseria a fost comandată de episcopul catolic Odo, marele ctitor al Catedralei din Bayeux – Franţa şi frate vitreg cu William Cuceritorul, aceasta pune în evidenţă simbolul dragonului în ambele tabere. Lucrarea artistică arată cum și-au schimbat iudeo-cretinii scornelile și scriiturile după vremuri și interese, fiindcă episcopul Odo a decis ca tapiseria să fie expusă în catedrala sa, din momentul sfinţirii, unde a şi rămas la vedere încă vreo 400 de ani, ca dovadă că povestea sfîntului Gheorghe ucigînd balaurul creștinilor arimini este numai o poveste cu iz politic și multă ură la mijloc, mai sus sau mai jos, depinde de unde vrei să o privești dar sensul este același. Este totuşi de neînţeles cum într-o lume controlată religios de Vatican fără nici o scăpare, simbolurile heraldice venite din religia geţilor supravieţuiau în vestul Europei. Deşi în scrierirle lor preasfinte sînt afurisite ca animale ale Satanei, totuşi au ajuns pe steagurile regilor, fiind binecuvîntate de capul clerului catolic din ţara respectivă! Explicaţia este una ciudată şi incredibilă, care scoate în evidenţă caracterul criminal al şărpăriei de la Vatican. 
     După Marea Schismă din anul 1054, relaţiile dintre biserica ortodoxă de la Constantinopol şi cea catolică de la Vatican sînt pline de ură şi gata oricînd să dea în clocot. Vaticanul pune la cale mai multe cruciade pentru eliberarea Palestinei de către sarazini, iar a patra a greşit ţara de destinaţie şi capturează în luna mai 1204 Constantinopolul, desfiinţînd imperiul roman de răsărit de neam grec, pentru a-l înlocui cu unul latin. Toate înscrisurile găsite în oraş au fost sechestrate şi duse în Arhiva secretă a Vaticanului, de unde numai o parte au fost scoase spre a fi cunoscute vulgului. Ortodoxia este la un pas de dispariţie, fiindcă conducătorul vlaho-bulgarilor Ioan Asen ceruse papei recunoaşterea titlului de rege încă la începutul acestui an. Prin diploma apostolică din 25 februarie 1204 papa Inocenţiu lll îi conferă valahului titlul de rege ,,sceptrum regni et regium mittimus diadema” cerîndu-i să răspîndească catolicismul şi în celelalte ţinuturi din afara regatului, pe care le avea în grijă. Ioniţă moare în anul 1207, tronul fiind uzurpat de Borilă, nepot de soră, fiind înlăturat de la succesiune Ioan Asan care era copil. Acesta s-a refugiat în Valahia şi a pribegit mai departe în Moldova şi Galiţia de unde s-a întors cu trupe pentru recîştigarea tronului părintesc. Cucereşte cea mai mare parte a regatului dar Borilă se întăreşte în capitala Tîrnovo care este cucerită după 7 ani. În anul 1215 cucereşte Macedonia şi o parte din Tracia devenind o forţă de care trebuiau să ţină seamă toţi vecinii lui. Se leapădă de legătura cu Roma.  
    În anul 1237 regele Ioan Asan care rămăsese tot în religia strămoşească, uitînd că părintele său trebuia să-i treacă la catolicism, trimite o scrisoare papei Gregorie al lX lea prin care îşi arăta recunoştinţa faţă de scaunul papal şi cere să-i recunoască titlu de rege primit de tatăl său. Papa îi răspunde că îl recunoaşte deocamdată dominus al valahilor şi bulgarilor ceea ce stîrneşte supărarea lui Ioan Asan. Papa este ofensat şi-l consideră pe regele valaho-bulgar un schismatic rupt din Antihrist, cerînd în anul 1238 regelui Ungariei Bela lV să organizeze o cruciadă împotriva acestui lepădat de legea romană şi să-i supună ţara nelegiuitului. Regele Ungariei se mai codeşte cîţiva ani fiindcă nu avea oştire şi vin tătarii în anul 1244 care îl salvează de la o vizită nepoftită pe Ioan Asen.
     Dar papa a avut o problemă de rezolvat în regiunea Languedoc de la poalele munţilor Pirinei din Franţa unde apăruseră încă din secolul X, catarii, albigenizii sau bogomilii care considerau biserica creştină locuinţă a  Satanei împreună cu tot tineretul drăcesc, cum era Sf. Sofia din Constantinopol, Vaticanul şi fostul templu din Ierusalim. Mare adevăr spuneau sărmanii catari şi amarnic s-au răzbunat papistaşii pe ei pentru că nu au vrut să se dea cu făcătura. Dar ei au ajuns acolo, find alungaţi din imperiul roman de răsărit de către grecii cei blînzi şi slavii de toate neamurile şi închinăciunile, iar o parte au participat direct la formarea regatului Aseneştilor, aici cultul fiind religie oficială! Vaticanul pune sabia pe aceşti neascultătorişi şi fiindcă nu se lăsau îndoiţi nici cu fierul, în anul 1209, papa Inocenţiu lll organizează în sudul Franţei cruciada împotriva catarilor sau albigenzilor, pe care îi trece prin sabie sau flăcările rugului. Au fost măcelăriţi sau arşi de vii cca 40000 de suflete nevinovate. Trebuie arătat că alături de catari au murit şi catolici care vedeau în aceşti ,,oameni buni” un model de urmat în viaţă. Arderea pe rug a ,,duşmanilor” practicată de catolici sute de ani, este în realitate jertfirea sau sacrificarea oamenilor din cultele antice, pe care iudeo-sataniştii le-au preluat în folosul lor criminal pentru că aşa au făcut şi mozaicii, iar ei se considerau cei mai verus Israel. Sfârșitul sectei catare s-a petrecut pe 15 martie 1244, la fortăreaţa Montsegur, unde, după un asediu prelungit în care le-a fost oferită alternativa convertirii la catolicism, 250 de catari au coborît din cetate și s-au aruncat în flăcările rugului aprins.
     Fiindcă regele Ioniţă Caloian, nu i-a trecutr pe vlahi şi bulgari la catolicism cum a promis Vaticanului, în anul 1221, papa Honoriu lll întemeiază în Ungaria subordonată Romei, Ordinul fraţilor predicatori sau dominicanii, care urmărea să realizeze cu ajutorul sabiei și a pîrjolului „creştinarea cumanilor, convertirea schismaticilor şi lupta împotriva ereziilor dualiste din Balcani”. Papa fiind stăpînul marii părţi a enoriei cretine după desfiinţarea imperiului grecilor în anul 1204, a hotărît să scoată din cultura Europei şi ulţimele rămăşiţe ale vechii religii a geţilor, născocind uciderea balaurlui de către Ghiţă cel tîmpit, golănia fiind cunoscută hagiografic prin Legenda sanctorum”, sau „Legenda aurea”. Snoava a fost pusă în circulație de Iacob de Voragine, după anul 1260, fiind copiată în mii de exemplare și împrăștiată pe la toate dughenele unde se bălăngăneau legămintele Talpei Iadului și preaiubitului său fiu Satana. Urmărind să altereze grav în ochii celorlalți, conceptele religioase ale creștinilor arimini, catolicii au considerat că vor da o lovitură de moarte vlahilor din nordul și sudul Dunării care mai păstrau în heraldica lor vechiul simbol get al balaurului sau șarpelui de lumină. Astfel simbolul luminii și al înțelepciunii Ziditorului religiei geților, acești ucigani l-au făcut un fioros monstru care nu poate inspira decît teamă și ură, iar Ghiță Guriță al lor sfințit de legămîntul Întunecimii Sale și împlinit în vedenii după ce și-a pus sfîntul prepuț pe neghioaba scăfîrlie, a pornit voinicești la nimicit înspăimîntătoarea dihanie. Pentru osîrdia depusă, ticălosul falsificator, care era și membru al Ordinului dominicanilor, a fost răsplătit cu funcția de episcop al Genovei. Iar iconografia iudeo-cretină, ticăloasă și monstruoasă, s-a pus pe născocit scene de vitejie ale viteazului Ghiță fără cununiță, cum nimicește balaurul ceresc sau șarpele de lumină din religia vechilor geți ori vlahilor din timpul cînd s-a pus ticăloşia la cale. Așa au făcut ticăloșii iudeo-creștini și cu alte simboluri religioase preluate din creștinismul arimin și amintesc aici toiegele episcopilor din secolele Xll-XlV care au în capătul de sus, numai simbolurile religiei geților. Dacă ar fi avut legămîntul Talpei Iadului așa cum apare măreț și vînjos pe resturile de ceramică descoperite la Kuntillet Ajrud, atunci nimeni nu ar mai fi avut ce să spună! Chiar și după pornirea acestei avalanșe de minciuni asupra șarpelui sau dragonului strămoșesc, el s-a mai păstrat încă multe sute de ani în unele locuri unde prostia și fanatismul nu aveau trecere așa cum era la Vatican. Amintesc aici ca dovadă de necontestat, chipul dragonului străbun pe un veșmînt preoțesc păstrat cu mare grijă în muzeul de broderii al Mănăstirii Santa Maria de Guadalupe, construită în Spania, la începutul secolului XVII.
     Şi acum să trag şi concluzia năucitoare pentru orice om cu mintea acasă în privinţa existenţei simbolurilor religiei geţilor în lumea catolică: acestea au putut dăinui în Noul Testament, fiindcă atunci toate nebuniile despre ,,şarpele cel vechi'' şi balaur, pe care le cunoaştem astăzi, au fost trecute numai după ce s-a conceput planul catolicizării vlahilor din nordul şi din sudul Istrului, care ţineau la acea vreme încă vie religia geţilor, religia lui Zamolxe, creştinismul arimin sau ,,arianismul'' cum l-au falsificat leprele ca să le iasă de o drăcească făcătură pe scurtătură! Că au mai făcut şi mai tîrziu asemenea ,,corecturi'' textelor ,,revelate'' mincinoşilor iudei, vin şi arăt paragraful 34,29 din Exod unde la catolici scria că Moşe cînd a coborît muntele după întîlnirea cu Iahweh, avea două coarne. Desigur, tartorul îşi miluise ucenicul nelegiuirii cu două coarne aşa cum l-au prezentat mai mulţi scriitori, pictori şi sculptori din secolele Xl-XV. Cînd Michelangelo a sculptat statuia lui Moşe cu coarne, toată enoria a făcut scandal că nu se poate aşa ceva şi atunci i-au trecu în loc de coarne, ,,că pielea feţei lui strălucea'', cum stau toate înţelepciunile iudeo-cretine, sataniste şi monstruoase.  
    Revenind la vedenistul apocaliptic Ioan, ce a minţit ca orice mare iubitor de Iahwe pentru aşi ridica în ceruri cinul lui şi a nimici prin micună, fals şi crimă, neamul ce practica atunci în imperiul roman religia crucii sau a geţilor, aduc ca dovezi de netăgăduit afirmaţiile prelatului iudeo-creştin Ieronim (345-420). În lucrarea Contra Pelagianos face următoarea precizare cu privire la Gog şi neamul Magog care trebuia nimicite pe vecie fiindcă începuse Veacul Răzbunării Veşnice a iudeilor în frunte cu Ucigă-l Toaca şi tot tineretul drăcesc: ,,El certe Gothos omnes retro eruditi magis Getas quam Gog et Magog appelare consueverunt/ Şi în mod cert toţi învăţaţii din trecut au folosit… pentru goţi, numele get, decît Gog şi Magog”. Adică se ştia bine la sfîrşitul secolului lV cînd a fost ticluită făcătura lui Ioan, informaţii venite de la ,,învăţaţii din trecut”, că Magog era poporul get împotriva căruia iudeii au pornit un război nimicitor de distrugere a religiei acestuia prin minciună, viclenie şi violenţă, iar grecii şi italicii mai tîrziu au lucrat în draci să le falsifice toată istoria şi să-i scoată în afara ei! Şi întunecatul falsificator de istorie, rabinul ivrit J. Flavius scrie despre Magog, că sînt sciţii, adică populaţia din nordul Istrului pe care izvoarele istorice o numeau mai des geţi sau daci după cotropirea unei părţi a teritoriului Ţării Sfinte Dio Getia de către romani, informaţie explicată în Getica episcopului Iordanes.
     În Faptele apostolilor Şaul vrea să îi convingă ce iudeu sadea și cu credinţă în Tora este el: ,,23,4 Am prigonit pînă la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei’’. Calea sau Legea la care se referă Șaul sigur nu este Tora, dar nici un iudeo-cretin nu a fost curios pînă în prezent să afle ce a vrut să spună pezevenchiul. Le-o spun eu să le crape capul de cîtă ticăloșie au în el; Calea prigonită de Șaul este scrierea geților primită de Eno de la Tatăl Ceresc și intitulată Calea/Legea Adevărului și Dreptății. Dar găsim adevărul istoric scris pe la anii 62 chiar de îndrăcitul zurbagiu, în Romani 2,14-15: ,,Cînd Neamurile măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii… şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor”, textul vorbind tocmai despre conceptele teozofice din scrisoarea apologetică a episcopului creştin Meliton din Sardes către împărații Romei.  
     Pentru că era îndrăcit şi furios zelot cu mare ură împotriva esenilor din Palestina, dădea cu pietre chiar şi în esenii rămaşi în celelalte aşezări din regiune după ce ei au reuşit să se înstăpînească pe cea de la Qumran în anul 30, cum constatăm în Întîia epistolă a lui Pavel către corinteni la 1,17-18: ,,De fapt, Cristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii ca nu cumva crucea lui Cristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe Calea pierzării: dar pentru noi care sîntem pe Calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu.”  Ce mai învîrteală după vedenii că nu ştii de unde răsare soarele!
     Avem noi o vorbă cum gura păcătosului adevăr grăieşte! Şi asta a făcut îndrăcitul fariseu turbat, scriind plin de supărare că în timpul cînd ei umblau brambura pe la uşile sinagogilor să zăpăcească ceva ivriţi pentru schisma lor, în imperiul roman lumea îşi vedea liniştită de viaţa ei, luîndu-şi de mîngîiere o religie ce avea ca simbol principal crucea cu braţele egale, liberă sau înscrisă în cerc, cu un Dumnezeu Unic – ,,Dumnezeul vecului acestuia'' – şi o scriere sacră pe care el o numeşte ,,Calea Pierzării''. Lepra nu vrea să ne spună de ce scrierea Evanghelia Păcii furată din scrierile de la Qumran, cu care ei umblau pe la uşile sinagogilor era ,,Calea mîntuirii'', dar aceeaşi scriere din creştinismul arimin sau religia geţilor, trebuia să fie o nenorocire pentru cei ce o practicau deja. Vedem fenomenul de furt şi falsificare a religiei geţilor de către leprele ivrite la care s-au alăturat nu după mult timp, cetele de întunecaţi italici şi greci.  
     Şi naşterea luminii venită din ceruri prin fulgerul Tatălui Ceresc ca un semn divin pentru renaşterea vieţii pe pămînt era pentru înţelepciunea apocaliptică a lui Ioan tot o şmecherie a Satanei. ,,13,15 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. 13,16 Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte’’. Dar nu vrea să spună afurisitul ce semn trebuiau să primească de la ,,fiară'' ca să scape cu zile de urgiile ei! Mînca-v-ar moartea cu tot cu vedeniile voastre!
    Cărticica lor Tora, care pretind că au primit-o de la tartorul Iahweh, ne spune la Ieşirea 13,9 că acesta i-a cerut lui Moşe: ,,Să-ţi fie ca un semn pe mînă şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea lui Elohim să fie totdeauna în gura ta”. Apocalipsa lui Ioan la 13,16 şi 17 scrie că aceste semne făcute pe mîna dreaptă şi pe frunte sînt semnele ,,fiarei” care se lupta cu Iahwe pe pământ şi în ceruri şi mare afurisenie îl va paşte în vecii vecilor pe încornoratul lor Moşe, precum şi toată liota de satanişti sadea, dacă se vor ţine de aceste semne. Fire milostivă şi plină de neprihănire, Ioan vede sufletele celor ce au suferit pentru Iahwe cel întunecat martirajul celor care nu au vrut să se închine: ,,fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă” cum scrie la 20,4: ,,Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Iisus şi din pricina cuvîntului lui Elohim, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei de pe frunte şi de pe mînă. Ei au înviat şi au împărăţit cu Cristos o mie de ani.” Mari ticăloşi aţi fost rămînînd aşa peste veacuri, jeguri sataniste şi monştri ieşiţi din străfundurile iadului unde sfînta voastră familie drăcească – Tartorul Iahweh, Tartoriţa Ashtarot şi Satana – îşi au scaunul de domnie şi imperiul oştirii întuenricului!
     De nu va fi cumva supărarea prea mare am să mai dau un tras tot din Tora cea ,,revelată”, şi ivriţilor dată spre mare zălogire a lumii nimicire. În Facerea la 14,18 se spune că Avram arameul, adică scitul şi nu ivritul sau alt pîrlit de neam semit, după ce s-a întors din Egipt a avut ceva neînţelegeri cu nişte împăraţi vecini de coada oii şi după ce i-a pus pe fugă, i-a ieşit în cale: ,,Melchisedec împăratul Salemului a adus pîine şi vin, el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt. Melchisedec a binecuvîntat pe Avram şi a zis: «Binecuvîntat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi pămîntului.»” Vedem în aceste informaţii că binecuvîntarea cu pîine şi vin specifică religiei geţilor, era practicată şi de Melchisedec, conducătorul filistenilor, iar Avraam şi mai tîrziu Moșe erau şi ei adepţii acestui cult, cum am arătat prin folosirea semnului crucii pe frunte și mînă şi a pîinii şi vinului. Epitetul pentru Dumnezeu ca ,,Cel prea Înalt” se găsesște numai în scrierile esenilor descoperite la Qumran, prin acest vigleşug, ivriţii urmăreau să se pună ziditorii religiei geţilor fiindcă Avram şi Moşe au fost miluiţi de Iahweh cu pîine şi vin, primind semnul crucii pe mîna dreaptă şi pe frunte între ochi, tot aşa cum au încercat să se pună şi strămoşii filozofiei grecilor prin aceleaşi scrieri pline de falsuri şi minciuni drăceşti! 
     Dar în Siria, Palestina şi Egipt erau aciuaţi de peste 1600 de ani mici grupuri de geţi cunoscuţi în regiune sub numele de cabiri numiţi de ivriţi, filisteni şi canaaniţi, iar esenii sau terapeuţii sînt urmaşii lor din timpul lui Filon şi ceva secole mai devreme. Religia filistenilor sau canaaniţilor (a locuitorilor ţinutului Canaan numit şi Filistenia sau Palestina şi nu vreo seminţie semită cum pretind ei astăzi!) este amintită de Isaia către secolele Vll-Vl î.e.n. care îi pomeneşte la 19,18: ,,În vremea aceea vor fi cinci cetăţi în ţara Egiptului care vor vorbi limba canaanitului, şi vor jura pe Domnul oştirilor: una din ele se va numi cetatea soarelui.” Domnul oştirilor cereşti este divinitatea populaţiei filistene sau canaanite pentru că regele Ezechia a dat rău cu sabia în religia acestora şi chiar în divinitatea lor supremă către sfîrşitul secolului Vll î.e.n. după cum pretind ei, dar nu a reuşit să o stîrpească din regiunne. Divinitatea supremă şi unică apare cu acest nume în scrierile lui Eno şi ale esenilor ascunse încă bine de către papistaşi în tainiţele Vaticanului. În tradițiile vechi ale locului se spune că fiii lui Sedec erau cabirii, iar numele marelui preot Melchisedec este compus din maliki: rege (melec: înger) + Sedec: conducătorul cabirilor cum a scris Filon din Biblos în Istorii feniciene, preluînd însă informaţiile de la Sanchuniathon, preot fenician şi mare învăţat din vechime ce a trăit în secolul X î.e.n. precum şi date culese de alţii. Să precizez că binecuvîntarea cu pîine şi vin era specifică religiei geţilor, fiind practicată şi de preotul filistean Melchisedec, înseamnă că şi el făcea parte din cultul cabirilor adică era din același neam cu toţi sciţii, geţii şi canaaniţii pripăşiţi prin acele locuri. Practica binecuvîntării cu pîine și vin o aveau și emeșii, iar cînd copii erau botezați, Anu le dădea pe lîngă iarba vieţii, pîinea şi apa vieţii veşnice. În mozaism era numai arderi de tot de animale și uneori chiar de oameni, practică ce a făcut multe victime printre goii cap de lut în timpul Inchiziției. În acele vremuri, scrierea intitulată Cărţile caldeene făceau parte din biblioteca templului din Teba şi chiar faraonul Necao (610-595 î.e.n.) se baza pe aceste cărţi precum şi pe cele ale lui Hermes şi ale lui Asclepios. Dar Asclepeios împreună cu cei șapte cabiri ai lui Sedek, au scris prima carte teologică din lumeCărțile lui Tehu-ti sau Legile sciţilor – pe care o cunoșteau și egiptenii, iar cultul cabirilor era parte din religia geților. Cuvîntul Dahau-ti înseamnă cei din nord fiindcă dahae sau dahue a fost un trib scitic, dar şi geţii au fost numiţi uneori dahi fpentru că se înrudeau cu aceşti sciţi. Tehu a fost preluat de cazari în plăsmuirea Cabala, prin tohu cu sensul de nord, sau poporul din nord. Poeta Boeo din Phocia care a trăit în secolul V î.e.n. a lăsat mărturie că în lumea vechilor greci erau la mare căutare Cărțile misilor, adică a geţilor din sudul Istrului, acestea fiind primele scrieri de istorie și teologie ale neamului omenesc! Adică pînă și cei care ne-au falsificat istoria de nu mai știm cine sîntem, ziceau că strămoșii noștri au fost ziditorii neamului omenesc și primul popor ce a folosit legile ca îndreptar al societății și năravurilor oamenilor. Iar întunecatul iudeo-cretin Tertulian (160-220) considerat părintele latinei liturgice, în lucrarea Apologeticus scrie că manuscrisele lui Eno – proorocul geţilor care a primit Legea de la Tatăl Ceresc cum găsim în scrierile esene – erau scrieri sfinte chiar înaintea potopului, fiind salvate de Noe în corabia sa pentru a fi dăruite neamului omenesc. Aici trebuie reținută remarca uluitoare a prelatului iudeo-creștin ce face precizarea că de la nimicirea Marelui Potop a fost salvată Cartea lui Eno cunoscută de noi sub numele de Biblia sau Calea/Legea Adevărului și Dreptății și nu Tora pe care atunci Talpa Iadului încă nu o trimisese pe pămînt fiindcă sutașii lui – ivriții – nu existau ca popor! Presuspun că ea plutea prin întunecimile iadului, aşa, fîl, fîl, fîl şi fîs, fîs, pîrţ, pînă a scos-o tartorul în lume în secolul l al erei noastre! Clar ca lumina zilei dacă nu ai mintea întunecată de minciună şi venin, deci nimic de la voi sau din miluirile tartorului Iahweh, ci numai înţelepciune arimină!
     Plin de ură împotriva neamului omenesc dar mai ales a unui neam anume pe care îl vom descoperi mai încolo, făcătorul de ,,vedenii apocaliptice” nu vrea să ne spună ce fel de semn primeau pe mîna dreaptă sau pe frunte cei care se închinau icoanei fiarei sau Satanei, cum am arătat mai înainte.
     Ne ajută să dezvăluim acest mister drăcesc al mozaicilor zeloţi şi iudeo-creştinilor, dumnealui Justin Martirul (100-160) tot din tagma lui Ucigă-L Toaca care s-a născut în Palestina și susține cu obrăznicie că întreaga filozofie a grecilor vine de la Moșe și de la profeții iudei, adică de la neamul său. A scris două Apologii una către împăratul Antonius Pius în anul 155 și una către Senatul Romei în anul 160 și Dialogul cu rabinul iudeu Trifon. În Prima Apologie, la LXVl găsim și pe cei care îşi făceau semnul crucii pe mîna dreaptă şi pe frunte şi primeau binecuvîntarea ,,Dumnezeului veacului acestuia'', adică creştinii arimini sau mitraicii după altă vorbă slută: ,,Este ceea ce, prin imitație, demonii cei răi au prescris să se facă și în misteriile lui Mithra, căci se prezintă pîinea și o cupă de apă în ceremoniile de inițiere, cu anumite formule pe care le știți sau pe care le puteți afla.” Ori aceste formule din creştinismul arimin, religia geţilor sau mitraism, erau: ,,Acesta este trupul meu” și ,,Acesta este sîngele meu”, după fiecare rostire făcîndu-se semnul crucii, fiind un ritual de înnoire a vieții pe pămînt prin purificarea acestuia cu trupul și sîngele tauruluii sfînt şi era în fapt o întrupare a divinului. Ele au fost preluate în iudeo-creştinism (Luca 22,19-20) fără ca cineva să-i poată acuza de hoţie.
     Pentru a face mai multă lumină în această întunecime satanistă, aduc un tras din lucrărica tăicuţului Tertulian, mare teolog iudeo-cretin şi îndrăcit aşijderea, care pe la anul 200 scrie în Praescriptio adversus Haereticos, 40: ,,şi diavolul botează pe credincioşii săi, şi el face semnul crucii pe fruntea soldaţilor săi, celebrează ofranda pîinii, aduce imaginea învierii”. Nu se poate o mărturie mai limpede pentru a demasca hoţia la drumul mare în faţa istoriei! În altă parte a scrierii, el ne spune chiar ,,făptaşul împietăţii” adusă cultului iudeo-satanist atît de drag întunecatului vedenist: ,,Diavolul este cel care îi îndeamnă pe eretici să imite ritualurile noastre sfinte în timpul venerării zeilor lor falşi. El le porunceşte să însemne cu o cruce frunţile soldaţilor lui Mithra.” Ei o spun explicit că diavolul sau Satana pentru tot mîlul iudeo-criminal era Mitra de la romani sau Sarmis de la geţi, adică ariminismul sau creștinismul arimin care ajunsese în anul 180 cult al împăraţilor romani, fiind religia majoritară în stat încă 200 de ani. Dar atît de iudeo-creştin a fost afurisitul că după anul 203 a trecut la montanişti şi acolo l-a găsit moartea!

     Pentru a dovedi vechimea acestui simbol pe meleagurile noastre am pus spre veșnică înluminare în  partea stîngă crucea înscrisă în cerc cum au desenat-o în peștera Coliboaia în urmă cu 40000 de ani,
oamenii ce locuiau aceste teritorii, șterse cu atîta ură din cartea istoriei! Lîngă ea este o fotografie cu semne găsite în peștera Gaura Chindiei, vechi de cca 12000 de ani unde apare și crucea cu brațe egale și nimeni nu vrea să audă de aceste adevăruri zguduitoare ale istoriei noastre străvechi. Spre dreapta am pus tăblița rotundă de la Tărtăria făcută din lut pe la anii 6250 î.e.n. care este împărțită în patru părți egale printr-o cruce, fiind înscrisă în cercul ce formează marginea acesteia. Mai departe este o cruce înscrisă în cerc desenată pe un vas care vine din cultura Cucuteni, vechi de pe la 4500 î.e.n. În capăt este un mic disc de bronz din Sumer de la anii 2800 î.e.n. care reproduce simbolul de la Cucuteni și de la Coliboaia, dovedind prin aceasta legătura spirituală dar și de neam între cele două culturi.

     În rîndul de sus am pus o poză a duhului emeș Ninurta (nin: prinț, răsărit, dimineață + ur: a înconjura, a străluci, a forma un cerc + ta: natură, caracter, cinste mare) care poartă la gît crucea cu brațele egale ca să nu mai fie nici o discuție despre rolul ei sacru cum behăie leprele iudeo-cretine că acest simbol nu a fost sacru pînă la crucificarea născocitului Hristos! Spre dreapta am pus simbolul lui Utu – Sfîntul Soare – care este un fel de pasăre cerească fără cap, iar pe piept poartă o cruce înscrisă în cerc, din centrul ei izvorînd patru rîuri. Lîngă el sînt forme de cruce descoperite la Bozioru, vechi de pe la începutul mileniului lll î.e.n. Sar în ochi aceste două forme de cruce pe care monstruoșii iudeo-cretini le numesc ,,greacă” și ,,italică” deși dovezile de mai sus cît și cele de jos arată că ele au aparținut cultului religiei crucii timp de peste 4000 de ani, adică religia neamurilor carpatine.

     Faimoasa ,,cruce greacă” descoperită la Fizeșul Gherlei, veche din secolul Vlll î.e.n. (aici  descoperindu-se și o ,,cruce italică”), iar lîngă ea este o monedă bătută de împăratul get Constantin cel Mare, pe care leprele l-au făcut părințelul iudeo-satanismului, iar dovada istorică arată la ce minciuni am fost supuși de peste 1600 de ani. Lîngă ea este o monedă a regelui geto-got din Spania, Sisebutus de pe la anii 615 care arată că cei spurcați ,,arieni” de către iudeo-cretini foloseau o cruce identică cu cea a emeșilor, cu cea din munții Buzăului, cu cea a geților și cu cea a împăratului Constintin cel Mare! În capăt este o cruce de la intrarea în mănăstirea Sinaia unde asemănarea cu crucea purtată de Ninurta este uluitoare, iar pentru celelalte trebuie să înțelegem istoria numai pe seama coincidențelor puse la cale de vreun afurisit carpatin. Să nu ne mai aburiți cu vedeniile iudeo-cretine fiindcă tot mai mulți au început să se uite chiorîș la ele. Crucea înscrisă în cerc simboliza matricea de început a existenţei cerului şi pămîntului.    
     În scrierile esenilor descoperite la Qumran, găsim că ei îşi spunea fiii luminii iar fiii întunericului erau iudeii numiţi şi ceata lui Belial sau a Satanei, dar iscusitul Ioan uneori, cînd patima o cere, o răsuceşte invers, astfel ca numai ei să fie moţaţii lumii chiar dacă nu i-a binecuvîntat nici o minune. Că adevărul este cel din scrierile esene o confirmă textul Zaharia care la 3,1 ne spune că Satana era sfetnicul lui Iahwe, iar Apocalipsa zice la 3,9 că iudeii sînt ,,sinagoga Satanei”, aşa cum îi ştiau şi esenii în care rău au dat cu sabia şi cu făcătura. Şi Saul ştia acest adevăr cutremurător despre neamul său, fiindcă în A doua epistolă a lui Pavel către corinteni, la 6,15 se întreabă plin de uimire: ,,Ce înțelegere poate fi între Cristos şi Belial?” Asta ştiau şi prelaţii iudeo-creştini din secolele X-XV prin scrierile amintite mai înainte.
     Tot el zice în Faptele Apostolilor la 2,40-47 despre caracterul ivriţilor, adică a nemuţui lui, lovit rău de damblaua vedeniilor sataniste: ,,Şi cu multe cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: «Mîntuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos»”. Iar în Evanghelia lui Pavel către filipeni la 2,14-15 mai adaugă şi că ar fi foc de stricaţi atît la minte cît şi în învăţăturile lor drăceşti adică ,,adîncimile Satanei'': ,,Faceţi toate lucrurile fără cîrtire şi fără şovăieli ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinînd sus Cuvîntul vieţii; aşa ca, în ziua lui Cristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.” 
    Ura patologică a acestor lepre asupra esenilor o găsim în Epistola lui Pavel către Timotei la 4,1-3: ,,Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhurile înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Iahwe le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.” Sigur adevărul lor bazat numai pe minciună şi viclenie, iar nu pe cunoaştere şi cugetare cum era filozofia creştină a geţilor. Faptul că Saul îi ura atît de mult pe eseni şi prin anii 58, arată că turbatul Apolo, amicul lui întru evanghelizarea lumii prin minciună şi făcătură, nu reușise să pună gabja decît pe centrul de la Qumran, iar celelalte au supravieţuit urgiei fanaticilor zeloţi şi farisei.  
     Că iudeii au conspirat în draci asupra religiei geţilor, este dovedit de edictul lui Traian dat în anul 116 prin care se interzicea creştinilor manifestarea în public sub pedeapsa cu moartea. Tăbliţa 54 ne spune că Noe împreună cu ceata lui de geţi, după ce au luat trupul lui Ili din groapa de la marginea Ierusalimului, au plecat în sudul Siriei unde au fost întîmpinaţi de ,,galii cei roşcaţi” din fostul regat Galatia, veniţi în mare mulţime în frunte cu preotul Bofio care l-au jelit amarnic pe martirizatul get. Aceste informaţii arată că populaţia galică plecată de la Istru în anul 275 î.e.n. care practica atunci religia geţilor, şi-a păstrat cultul şi după 400 de ani, iar Tiberian cînd scrie despre creştinii galatieni din fostul regat Galatia, îi scoate în lumina istoriei pe neamul galilor sau galatilor ce au trecut la religia geţilor cînd locuiau în Geţia şi Mesia. Nici urmă de tăiaţii împrejur, adică de turbaţii şi fanaticii farisei care îşi ziceau zeloţi şi nu creştini. Mărturia se găseşte la Ioannes Malalas (491-578) care a scris o Chronografie, un fel de istorie universală, unde la Xl ne lasă informaţia: ,,Pe cînd Traian se afla în Siria, în Antiohia, şi se ocupa de afacerile statului, a primit o scrisoare de la Tiberian, prefectul Palestinei, concepută în termenii următori: Neînvinsului Caesar, Preadivinului Împărat Traian. Însărcinarea ta de a pedepsi pe galatienii care mi se prezintă ca creştini, am adus-o întru cît mă priveşte la îndeplinire. Dar ei vin de la sine la tortură şi la moarte şi cu toate îndemnurile şi ameninţările mele, spre a-i abate de a mi se preda, n-am izbutit pînă acum. De aceea Maiestatea Ta neînvinsă, să hotărască în această privinţă. Traian, a dat ordin lui Tiberian şi celorlalţi prefecţi, ca pe viitor să se abţină de a ucide pe creştini. Astfel pentru cîtva timp creştinii putură să răsufle în linişte.” Atunci iudeii erau a treia naţiune constitutivă a imperiului roman, alături de greci şi romani, privilegiu primit în anul 98 sau 99, eveniment despre care nimeni nu vrea să vorbească!
     În aceeaşi perioadă cînd edictul lui Traian trimitea cu miile sau zecile de mii la moarte pe adepţii religiei crucii practicată de geţi dar şi de alte neamuri, Pliniu cel Tînăr (61-114) care a fost un apropiat al lui Tacit, iar între anii 111-113 a ocupat funcția de guvernator al Bitiniei, scrie despre adepţii lui Iisus numiți și creştini: ,,Şi molima acestei superstiţii s-a răspîndit nu numai în oraşe, dar şi în sate şi pe ogoare… Templele erau aproape părăsite, ceremoniile solemne multă vreme întrerupte… Obişnuiau să se adune într-o anumită zi în zori, să înalţe pe rînd cîntare lui Cristos ca unui zeu”. Reţinem zicerea latinului că adepţii religiei crucii se întîlneau în zori cam aşa cum spune J. Flavius şi Filon despre eseni, că se rugau la răsăritul soarelui, ceremonial identic şi în mitraism. Mai reţinem că aceste populaţii, care nu aparţineau etnic ivriţilor şi deci nici cultului mozaic cocoțat atunci pe cai mari în cvadriga împăratului Traian, trăiau nu numai în oraşe dar şi la sate, părăsindu-şi templele și nu templul din Ierusalim, arătînd că fenomenul era vechi şi a dus la prăbuşirea vechilor culte. Bitinia despre care scrie Pliniu cel Tînăr, era o regiune locuită de traci, situată între Galatia şi Tracia, teritorii unde sigur se practica religia crucii aşa cum dovedesc informaţiile de pe tăbliţele de plumb coroborate cu cele venite din antichitate şi menţionate mai sus, ca dovezi de netăgăduit în desluşirea adevărului despre religia strămoşească.
    1. Începutul secolului ll î.e.n. J. Flavius îi aminteşte pe eseni că îşi spuneau doctrina în curtea templului din Ierusalim şi nimeni nu le închidea gura cu pietre sau şiş;
   2. Centrul religios de la Qumram a fost distrus de un cutremur în anul 35 î.e.n. în timpul lui Irod cel Mare (37-4 î.e.n.) rămînînd nelocuit cît el a condus şi Galileea. Dar regele era şi rabin şef (funcţie pe care nu o mai aminteşte nimeni să nu sugită minciuna) şi împreună cu Hilel cel Bătrîn pun la cale planul de iudaizate a screirilor esene cum dovedesc unele manuscrise descoperite la Qumran în anul 1947. Dar acuza vine şi din numismatică, fiindcă pe mai multe monezi bătute de acest rege de o tîrlă, apar multe din simbolurile religiei geţilor, iar asta este hoţie nu vedenie!

     În stînga avem o monedă care are semnul crucii cu braţele egale, simbol folosit numai de geţi în acele timpuri. Spre dreapta am tot o monedă a acestui rege care are pe una din feţe Crucea Nordului  cunoscută şi crucea sf. Andrei, iar pe cealaltă faţă avem un scaun cu trei picioare cu o ofrandă, încadrat pe laterale de Pomul Vieţii, simbol specific religiei geţilor şi a celor ce au plecat din acest spaţiu de-a lungul timpului. Sub picioarele scaunului se vede un şarpe îndoit la mijloc cu capul spre dreapta. Lîngă aceasta am pus un detaliu de pe o statuetă din bronz înaltă de 13 cm. descoperită la Turda, aflată acum la Muzeul de Istorie din Cluj. Vedem scaunul cu trei picioare specific geţilor care are pus pe el un peşte ca ofrandă, iar în partea stîngă este o cruce cu braţele egale şi sub ea un cerc, simbolul sorţii din religia străbună. În drepta este tot o monedă a lui Irod, care are pe una din feţe cheile raiului – cele două forme de L – cum apare pe unele statui ale lui Mitra, focul sacru şi lîngă acesta este cercul şi crucea cum sînt pe statueta de bronz descopertiă la Turda! Pe cealaltă parte a menedei se cede o masă cu patru picioare pe care şade Muntele Sfînt sau Muntele lui Dumenzeu, simbol specific numai religiie geţilor, din care iese Osia Lumii sau Coloana de Lumină ce are în vîrf Crucea Nordului (X), fiind încadrată pe laterale de Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului sau Pomul Vieţii cu şapte braţe. Şi alte dovezi ale tîlhăriei regelui Irod al întunecaţilor!

     În stînga este o altă monedă bătută de Irod al iudeilor care are pe una din feţe o masă cu o semisferă, iar deasupra ei este steaua cu şase colţuri încadrată pe laterale de Pomul Vieţii. Acum o numesc ,,steaua lui David'' deşi hoţia o poate vedea oricine are ochi de văzut. Lîngă ea am pus o formă pentru producerea de amulete de plumb care poartă o inscripție galică sau celtică, fiind descoperită în vestul Bulgariei, la Branya Stena, regiunea Pernik. Aceasta are în interior, înscrisă într-un cerc simbolul de la Şinca Veche – adică steaua cu şase colţuri – dar în interior cu o gaură mai mare, şi presupun că este coloana de lumină din religia geţilor. Dar galii au fost alungaţi din sudul Istrului în anul 278 î.e.n., ei trecînd Bosforul şi întemeind în Asia Mică regatul Galatia în anul 275 î.e.n. iar o parte au coborît pînă în Palestina unde au pus de o Galilee, deci obiectul este realizat înaintea plecării lor. Lîngă ea este simbolul din lăcașul de cult de la Șinca Veche din mileniul V î.e.n. sau prima parte a celui următor, unde se vede suprapunerea simbolurilor Tatălui Ceresc cu al Maicii Pămînteşti, care dau steaua cu şase colţuri, iar în interior sînt parcă doi peşti. Galii practicînd religia geţilor, sigur au dus cu ei în noua patrie aceste simboluri, dar şi esenii le cunoşteau foarte bine, plimbîndu-se pe sub nasul iudeilor fiindcă aveau centrul la Qumran. 
     Mai îndrăzneşte cineva să spună că iudeii nu au fost şi nu sînt cei mai mari tîlhari ai neamului omenesc, transformîndu-şi hoţia în vedenie şi ură nemărginită asupra celor ce strigă hoţii!      
     3. Începînd cu prima parte a secolului l al erei noastre, religia geţilor pătrunde în imperiul roman, iar Eusebiu din Cezareea a scris că chiar în timpul lui Augustus (27 î.e.n. -14 e-n.) acest cult era practicat de unii locuitori ai Romei. El se răspîndeşte fără violenţă în următorul secol în imperiul roman ajungînd în timpul înpăratului Antoninus Pius (138-161) cultul particular al acestuia, iar odată cu domnia lui Commodus (180-192) el devine religia oficială a imperiului roman şi se va bucura de acest statul pînă în anul 380 cînd hispanicul Teodosius o înlocuieşte cu iudeo-creştinismul, iar în anul 381 o interzice!
     4. În Conciliul de la Niceea din anul 325 unde au fost convocați toți episcopii cultului iudeo-creștin s-a discutat pentru prima dată realizarea unui text liturgic unic pentru toți închinătorii la Elohim. Ei au întocmit un fel de raport pe canoane unde la punctul 8 apare ,,atitudinea față de catari” ori termenul ,,catar” ca desemnînd o ,,erezie creștină” a fost utilizat abia în secolul Xll. Atunci îi întreb pe întunecați ce religie au ascuns de-a lungul istoriei sub numele de ,,atitudinea față de catari” folosit la anul 325, pentru religia oficială din imperiul roman, ei fiind un cult public dar nicidecum cultul împăratului Constantin Cel Mare cum ne mint cu nerușinare de atîta amar de vreme și cine erau acești catari de care nu prea încăpeau sub soarele imperiului roman? În eme-gi avem cuvîntul ca-tar are sensul de măreţ, elogiat, lăudat, binecuvîntat, adică așa cum erau creștinii arimini (sau mitraicii după spurcata lor pană), în raport cu întunecații iudeo-creștini, toți mari iubitori de Talpa Iadului și ascultători față de tartorul Satana.
După moartea împăratului imperiului roman de apus Valentinian, fiul acestuia Graţian care avea numai 14 ani, a fost controlat în totalitate de Ambrosie – iudeul convertit la latinism şi iudeo-creştinism – care a urmărit cu sălbăticie înlocuirea religiei geţilor cu satanismul mozaic. După moartea lui Valens care era împărat în imperiul roman de răsărit, tartorul Ambrosie a năimit hăiticul hunilor să nimicească regatul geto-got pentru a scăpa de o mare grijă ce îi ardea scăfirlia.    
     5. Episcopul de Constantinopol, Ioan Chrisostomus, pe la anul 398 trece o parte dintre aceşti goţi ră-maşi în Moesia la iudeo-cretinism, însă cel mai important conducător al lor împreună cu neamul său, refuză minunea de a da un pup Întunecimii Sale, ,,Travitter, rămîne fidel credinţei lui Zamolxe.” În aceeaşi perioadă de timp este amintită scrierea sacră a vlahilor ca Biblia Bessica. În anul 410 geţii şi goţii conduşi de Alaric, cuceresc peninsula italică şi uşurează Roma de ce a adunat cu sabia mai multe sute de ani, fără ca cineva să-i întrebe de ce tîlhăresc civilizaţia antică de podoabele ei drăceşti. Geţii şi goţii pleacă în sudul Franţei unde stau cinci ani apoi ocupă Spania unde întemeiază mai multe regate care vor fi nimicite de arabi în anul 711. Imperiul roman de apus este desfiinţat de către vandalul Odoacru în anul 476 proclamîndu-se rege, iar religia oficială era arianismul după pana mincinoşilor satanişti, dar religia lui Zamolxe sau creştinimsul arimin după legea adevărului. În anul 493 el este asasinat de către Teodoric cel Mare care pune stăpînire pe peninsulă, apoi cucereşte sudul Franţei, ajungînd pînă în nordul Spaniei, cu ceva adăugiri din ţintutul Balcanilor. Le interzice iudeo-creştinilor căsătoriile cu creştinii arimini sau arienii sub pedeapsa cu moartea. În perioada 530-540 Iustinian reuşeşte să ia cu sabia regatul ostrogot din Italia, interzicînd religia geţilor peste tot pe unde s-au arătat ei cu ,,civilizaţia iudeo-creştină''. La nord de Dunăre, dar şi la sud acolo unde locuiau în grupuri mai mari, vlahii îşi ţineau vechea religie străbună chiar dacă îndrăciţii greci scuipau numai pucioasă spre ei.   
     6. Religia geţilor o găsim amintită şi de Theophylactus, arhiepiscop al Ohridei în secolul Xl, care în lucrarea Istoria celor XV martiri a scris despre bulgarii ajunşi la sud de Istru pe la mijlocul secolului Vll, că practicau: ,,o nebunie scitică, se închinau soarelui, lunii şi celorlalte stele… ei înşişi fiind robiei, ticăloşiei şi duşmani ai adevăratului Dumenzeu”. Rezon conaşule că tot ce ai spus mata este de bonton mai puţin zicerea cu ,,adevăratul Dumnezeu” care, pentru voi era Talpa Iadului sau Iahweh cel cu legămîntul cît oiștea! Prelatul grec se oţoieşte că îl ardea un mare foc la rînză fiindcă aceştia ţineau în secolul Vll un alt Dumnezeu, pe cel scitic şi nu cel plăsmuit de farisei şi leprele lor iţite dintre Neamuri. Împăratul bizantin Justinian(527 -565) înfiinţează la nord de Istru în anul 531, thema Sciţia, în amintirea vechii provincii romane cu acelaşi nume dar la sudul fluviului şi în Dobrogea. Acest teritoriu ca posesiune bizantină mai este amintit de către Theophanes (741-817) în scrierea intitulată Chronographie un fel de pomelnic al împăraţilor care au trăit înaintea lui.
     În secolul X a izbucnit în ţinutul locuit de vechii geţi din Bulgaria, Serbia, Macedonia şi Grecia, o revoltă paşnică a călugărilor români păstrători ai vechilor credinţe străbune pe care slavii i-au numit bo-gomili. Faptele sînt confirmate de o sursă mozaică din acea perioadă. În anul 1173, rabinul Beniamin din Toledo, în lunga lui călătorie din Spania către Ierusalim, a trecut prin Italia, apoi prin Grecia, urmînd să ia calea Palestinei. Ajungînd în Zeitun, orașul Volos de azi el scrie: ,,Aici e începutul Vlahiei, ai cărei locuitori poartă numele de vlahi. Asemenea căprioarelor de iuți la fugă ei se coboară în țara grecilor ca să despoie și să prade. Nimeni nu-i poate ataca prin războiu și nici un împărat nu-i poate supune. Datinile creștinești nu le păzesc și-și dau nume jidovești, din care pricină unii spun că sînt de neam jidovesc și pe creștini îi despoie, nu-i ucid ca pe greci.” Fragmentul este din scrierea Originea macedoromânilor de Theodor Capidan și Constantin Noe. Editura etnologică, București 2008. Nu știu de ce călătorul ovreu scrie că ei își dădeau nume jidovești, poate că el considera numele Ion, Luca, Matei și Marcu drept nume jidovești, dar acestea sînt nume getice folosite și pe tăblițele de plumb, iar mai tîrziu românii le-au preluat în onomastica lor, dar el le știa ovreiești după făcătura iudeo-creștinilor. Cît privește religia lor, nu încape nici o îndoială pentru că izvorul spune că ei nu se dădeau în aceleași bărci cu grecii sau cu ceilalți iudeo-creștini din jur și chiar acesta este adevărul!
     Aceşti bogomili au fost îndemnaţi cu sabia de către blînzii greci şi slavi să-şi caute alte locuri sub soare şi astfel nevoia i-a dus prin Germani, Italia şi sudul Franţei unde au fost cunoscuţi sub numele de catari.
Cei din sudul şi nodul Dunării au pus de o răzmeriţă în anul 1185, de unde a ieşit regatul Aseneştilor, la început cuprinzînd numai pe români sau vlahi, dar după anul 1195 ei încorporează şi o parte din teritoriile locuite de bulgari, de unde numele de regatul vlaho-bulgar. Religia era tot cea veche bătrînească, dar cu unele influenţe venite din iudeo-creştinism. După cucerirea Constantinopolului, Vaticanul a urmărit să stîrpească ortodoxia prin cruciada organizată împotriva catarilor în anul 1209, apoi îşi îndreaptă ochi spre răsărit către regatul vlaho-bulgar înfiinţînd în anul 1221 Ordinul fraţilor predicatori cu scopul declarat de a trece la catolicism tot ce mişcă în Europa de est şi nu este supus Romei.      
    Că nouă Neamului Scoborîtor din Zei din Ţara Sfîntă Dio Getia, nu ne-a plăcut niciodată hîrjoana cu Talpa Iadului, Satana sau alți încornorați din tineretul drăcesc, avem de mărturie peste timp lucrarea Descrierea Moldovei a domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir (1710-1711), ce lasă o veridică prezentare a țării pe care o părăsise de nevoie. În cap. ll unde găsim importante însemnări despre religia românilor din Moldova, a scris: ,,Altminteri, norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări pe care ştiinţa nu le-a luminat încă, e foarte plecat spre eres(erezie, superstiție) şi încă nu s-a curăţat desăvârşit de necurăţia cea veche, încât se mai închină şi acuma în poezii şi cântece la nunţi, îngropăciuni şi alte întâmplări ştiute, la cîţiva zei necunoscuţi şi care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor”. Decît a dracilor, este mult mai bine a dacilor! Dar asta mai arată că poporenii nu cunoșteau învățăturile Satanei și deci nici apostolul Andrei nu i-a creștinat pe români cum pretind fel de fel de năuci. Aduc de mărturie zicerea mitropolitului Dosoftei, care tipărind Vechiul și Noul Legămînt, spune că: „Dumnedzăiasca Liturghie, acmu întăi tipăritâ rumăniaște, cu multâ osărdie, să-nțăliagâ toți spăseniia lui Dumnedzău cu întreg înțăles. Tipăritu-s-au la svânta Mitropolie în Iași, mesiță mai, în anul 7187 (1697)... Cuvânt depreunâ câtră toatâ semințiia rumâniascâ... Din cât s-au îndurat Dumnedzău de ni-au dăruit mila Sa, dăruim și noi acmu deodatâ acest dar limbii rumânești, svinta Liturghie, scoasâ pre limbâ rumâniascâ de pre elineascâ, de lauda lui Dumnedzău să-nțăliagă toți carii nu-nțăleg sărbiaște sau eliniaște”.
     Domniile fanariote asupra românilor (1715-1821), ca supuşi zeloşi şi ascultători ai turcilor, a însemnat şi mutarea Anului Nou din 25 martie la 1 ianuarie, dar şi a altor sărbători, reuşind să rupă rădăcinile vechilor tradiţii strămoşeşti din mintea românilor, iar azi fel de fel de întunecaţi cu antereu spun că aceste practici sînt păgîne şi nu ar mai trebui practicate.
     Aceste adevăruri cutremurătoare despre Iahwe și mozaism arătate pînă aici, s-au păstrat în cultura noastră religioasă pînă pe la anii 1900 fără ca cineva să le fi impus prin ucaz sau sabie, miluiri sau mituri și dau ca exemplu unele pasaje din Rugăciunea pe care trebuia să o rostească orice preot român cînd trecea pe un mozaic în turma iudeo-creștinismul ortodox. 
,,Si Preotul merge pînă la ușile Biserici spre apus, și-l întreabă zicînd:
Cine ești tu? El răspunde: Om rătăcit din calea mântuirii și rău întunecat de credința jidovească. (Cumplit adevăr rostea nefericitul tăiat împrejur!)
Preotul îl întreabă: Pentru ce ai venit către sfînta Biserică a lui Dumnezeu și ce dorești de la dînsa?
Răspunde: Am venit a mă învăța de la dînsa credința, și doresc să mă unesc cu dînsa.
Preotul îl întreabă: Ce-ți va da ție credința?
Răspuns: Viata veșnică.
Întrebare: Te lepezi de tăierea împrejur, de Sîmbătă, de azime, și de  toate sărbătorile lor, și de spălari, și de mâncări, și de alte obiceiuri jidovești, și le blestemi pre ele?
Răspuns: Mă leapăd de cele ale legii vechi ca de cele ce acum au trecut, și de alte obiceiuri jidovești ce sînt potrivnice lui Dumnezeu, și le blestem pre ele.
Întrebare: Te lepezi de învățătura cea potrivnică lui Dumnezeu a cărții ce se cheamă Talmud, care rabinii jidovești cu însuflare drăcească l-au făcut asupra dumnezeieștilor Scripturi, schimbând tîlcuirea lor într-alt chip, scriind și învățînd basme și hule asupra Domnului nostru Iisus Cristos și a tuturor Sfinților, te lepezi și le blestemi pre ele?
Răspuns: Mă lepăd de toate învățăturile jidovești, cele de Dumnezeu hulitoare, și de blestemata lor carte, carea se cheamă Talmud, și de toate tălmăcirile lui, și le blestem pre ele.”
     Textul ne arată că preoții românilor de pe la anii 1900 considerau Talmudul o scriere satanistă, iar despre Tora spun că au schimbat tîlcuirea ,,într-un alt chip” deci ei cunoșteau o altă Scriptură a lui Dumnezeu pe care ivriții au falsificat-o în totalitate, adică scrierile sfinte cuprinse în Biblia bessica sau a geților și nu cele ieșite din ,,legămîntul” lui Iahwe!
     În scrierile esene, madeene şi trismegiste nu există nici un împrumut din scrierile pline de vedenii şi tîmpenii ale iudeilor, cunoscute nouă ca Vechiul şi Noul Legămînt, dar aceşti vedenişti au luat cu toptanul din cele esene sau arimine, de atunci strigînd în continuu că Satana şi-a băgat coada prin drepta lor făcătură. Pastorul american Ronald K. Brown în lucrarea The Book of Enoh, apărută în 1998 în San Antonio, Texas, după ce a trudit mai mulţi ani căutînd ,,împrumuturile esene'' în scrierile mozaicilor, spune că: ,,Vechiul şi Noul Testament conţin exact 309 pasaje direct împrumutate din Cartea lui Enoh.” Spre cinstea lui prelatul a spus ce a constatat la sfîrşitul secolului XX cînd clevetitorii şi cîrtitorii de lucruri sfinte şi revelaţii ivrite nu mai sînt făcuţi frigărui ,,plăcut mirositoare” şi trimişi jertfă curată întunecatului Iahwe! Multă revelaţie le-a mai trebuit furilor şi falsificatorilor mozaici şi iudeo-creştini să ticluiască atîtea făcături gheboase.      
     Mai vin cu cîteva nedumeriri care nu le poate deocamdată rezolva nimeni. Deşi Satana este tartorul răului, totuşi el este şi îngerul lui Iahweh pe care ei l-au livrat goilor ca ,,Dumenzeu''. Iar în Iov la 2,1  întunecatul este numit fiul lui Iahweh, împreună cu tot tineretul drăcesc ce-l însoţea. Dacă adevărul este cel revelat şi trecut în drăceasca lor cărticică, atunci mozaismul şi iudeo-creştinismul sînt culte sataniste şi trebuie să ne lepădăm de ele cît mai repede pînă nu află şi alţii să ne arate cu degetul ca ciuhlele pămîntului de care se vor feri pînă şi morţii din morminte.
     Şi tot în lumea absurdului, vine povestea şarpelui de aramă făcut de Moşe în pustie (Numeri 21,8 şi 9) şi pus într-o prăjină pentru a vindeca pe cei muşcaţi de reptile, printr-o singură privire către el. Aici şarpele este un animal care aduce bine, Iahweh cerîndu-i să-şi facă un şarpe înfocat, adică strălucitor, deci protector al iudeilor. Întreb atunci ca nedumeritul: de ce au spurcat şarpele cu atîta ură ivrită şi venin de aspidă, evangheliştii bramburişti şi ceilalţi gură-spartă dacă animalul-totem le-a adus numai bine. Răspunsul îl găsim în furtul de identitate pus la cale Irod împreună cu Hilel cel Bătrîn asupra religiei geţilor din centrul esen de la Qumran, la sfîrşitul secolului l î.e.n. În 2 Regi 18,4 şarpele lui Moşe făcea parte din cult ,,căci copiii lui Israel arseseră pînă atunci tămîie înaintea lui; îl numeau Nehuştan'', însă regele Ezechia l-a sfărmat în bucăţi împreună cu alte divinităţi împrumutate de iudei de la vecini pentru liniştea sufletului şi nici Iahweh cu i-a pocnit cu vreo nenorocire, semn că nu-i era ciudă tartorului.
     În Evanghelia după Ioan, la 3,14 dăm de o năzbîtie care îngheaţă orice minte sănătoasă ce nu este dată cu vedenia. ,,Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în el, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.'' Dacă şarpele ,,înfocat'' era considerat de către Moşe şi tot neamul lui ca un totem veşnic ce făcea numai bine, la fel ca Fiul Omului pentru iudeo-creştini, atunci trebuie să vă schimbaţi vedeniile fiindcă le-aţi încurcat rău direcţia şi înţelegerea că nu mai înţelege nimic nici chiar tartorul din străfundurile iadului împreună cu întregul lui cin. Hai, treceţi la treabă şi schimbaţi muzichia fiindcă şi vremurile s-au schimbat şi odată cu ele şi gusturile goilor! 
     Toiegele de domnie ale mitropoliţilor şi patriarhului român au în capătul de sus doi şerpi afrontaţi ce se uită la crucea dintre ei. Dar pînă pe la anii 1700 cruce nu era între cei doi şerpi, toiagul asemănîndu-se cu cel al mitraicilor, adică creştinii arimini sau cum se vede pe monezile tip Maia unde pe spinareau unui cal în galot se vede în poziţie verticală un caduceu cu ceva umflături în capătul de sus.  
Șerpii afrontați din cîrjele conducătorilor clerului ortodox românesc, simbolizeaă, după cum ne luminează ei, înțelepciunea pastorală, cu trimitere la citatul: „Iată Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor; fiți dar înțelepți ca șerpii și blînzi ca porumbeii” (Matei 10,16). Vedeţi îndrăciţilor că puteţi spune şi adevărul; creştinismul arimin sau religia geţilor, ajunsă mitraism la romani, era considerată religia înţelepţilor, ei fiind numiţi în limba sfîntă catari, adică cei binecuvîntaţi de Sînta, Gog sau Anu, din Dio Getia sau Ţara Sfîntă. Alte semnificatii ar mai putea fi atotputernicia lui Dumnezeu: alfa si omega - ,,Eu sînt alfa şi omega Cel dintîi şi cel de pe urmă, Atotţiitorul!". Alfa este Crucea, Lumina cea fără de-nceput, cuvîntul lui Dumnezeu ce străluceste în toate direcţiile, umplînd lumea de Viaţă şi Binecuvîntare. Iar ,,omega" - ultima literă a alfabetului grec se constituie in cei doi şerpi. Şi dacă voi credeţi în asta, de ce lăsaţi blasfemiile să curgă gîrlă împotriva adevăratei religii a crucii – religia strămoşilor noştri geţi şi v-aţi luat cu acel blestemat hăitic satanist al iudeilor farisei care v-au cerut să spurcaţi mereu şi mereu şarpele de lumină venit de la Sîntu, Gog sau Anu, drăgălindu-vă cu vînjosul ,,legămînt'' al Talpei Iadului?

                                                                   Neamuri, Neamuri, Nemurele,
                                                                      V-a dat Iahwe table rele,
                                                                       Și un ,,sacru” legămînt
                                                                       Robie pe-ntreg pămînt.

 

CONSTANTIN OLARIU ARIMIN